Pe 20 septembrie 2024 s-a judecat în camera preliminară a ICCJ ultima versiune a rechizitoriului parchetului militar în Dosarul Revoluției, semnat de procurorul militar Cătălin Ranco Pițu. Respectiv, s-a dezbătut dacă acest act de sesizare al instanței a fost legal și corect întocmit. Instanța a decis că nu a fost.
Am fost prezent în sala de ședință, ca însoțitor al unui rănit care de 35 de ani se deplasează într-un cărucior cu rotile. Am urmărit dezbaterile, am citit probatoriul, rechizitoriul, argumentele instanței și ale părților.
Voi încerca în cele ce urmează să expun de ce consider că decizia instanței a fost una corectă. Și de ce consider că suntem, potențial, într-un moment de răscruce în istoria postrevoluționară a Revoluției. Mai exact, un moment care poate să ducă la adevăr și dreptate pentru eroii care în decembrie 1989 au murit pentru libertatea noastră și pentru noua democrație română.
Totul va depinde de conștiința, în cea mai mare măsură, a unui singur om: generalul magistrat Adrian Nicolau, șeful Secției Parchetelor Militare (SPM). De capacitatea acestuia de a forma și conduce o nouă echipă de procurori militari onești, profesioniști și curajoși, care să facă o anchetă corectă.
Alternativ, în cazul în care în SPM nu mai exista conștiința și nici posibilitatea încadrării acestor noi resurse, va mai fi o șansă: aceea că voința politică să transfere Dosarul Revoluției unui serviciu format din astfel de procurori, specializat în crime împotriva umanității. Un serviciu (similar cu DNA) care demult trebuia înființat. Ar fi un început de adevărată asanare morala atât a justiției cât și a politicului de la noi.
Cine a tras în noi după 22?
Dosarul Revoluției care a fost dezbătut vineri, 20 septembrie, este impropriu numit astfel. Este de fapt, dosarul victimelor de după 22 decembrie 1989, când prin curajul sutelor de mii de tineri și sacrificiul a câtorva sute dintre ei – în special timișoreni, bucureșteni, dar și sibieni, clujeni și din alte orașe – Revoluția Română izbândise. Nimeni, în principiu, nu mai avea de ce să fie împușcat. Asta, dacă uităm că Nicolae Ceaușescu nu murise. Fugise de pe acoperișul CC-ului, întăi la Snagov, apoi către o destinație precisă din județul Dâmbovița[1]. A fost arestat abia în seara acelei zile, când a început un măcel de cinci ori mai violent decât pâna atunci. Atacurile și victimele s-au redus brusc și dramatic (cu aproximativ 90%) după difuzarea știrii execuției cuplului dictatorial.
Marele mutilat pe care l-am însoțit la ICCJ se numește Costinel Venus Mirea. În cartea sa „Vă mulțumim pentru libertate! 1989-2019„ (Editura Alma, Craiova, 2019), Costinel Mirea a publicat un număr semnificativ de mărturii ale colegilor săi răniți la Revoluție, cu precădere din Craiova și județul Dolj. Din aceste declarații rezultă ca teroriștii din decembrie 1989 au existat în carne și oase și că nu au fost nici soldați psihopați ai Armatei române sau ai Direcției de Informații a Armatei, nici KGB-isti deghizați în turiști sovietici, ci luptători ai fostei Securități, din slujba fostului Comandant Suprem.
Cărțile “Trăgători și mistificatori. Contrarevoluția Securității în decembrie 1989” (Polirom 2019) și “Căderea unui dictator” amintită mai sus[2], scrise independent de cercetarea domnului Mirea, confirmă concluziile acestuia. Cei care au tras în noi după 22 au fost fost pregătiți de Securitatea lui Nicolae Ceaușescu (în special după revoltele muncitorești din Valea Jiului ’77 și de la Brașov ’87), în vederea „luptei de rezistență” concepută de dictator în cazul pierderii puterii. O luptă de gherilă urbană disimulată de un tip care a mai fost folosit și în alte țări și momente istorice. Conform unui plan bine stabilit, „rezistenții” trebuiau să creeze, prin haos și teroare, „condițiile necesare” readucerii la putere a dictatorului[3]. Faptul ca nu au reușit îl datorăm celor care, precum Costinel Mirea, s-au sacrificat pentru Revoluție.
Rechizitoriul SPM – o monumentală mascaradă juridică
Costinel Venus Mirea a fost prezent la fiecare ședință de proces în cauza Revoluției. Pornind la 4 dimineața din Craiova, 4-5 ore în mașină, și restul în căruciorul cu rotile. Nu a venit pentru că ar aștepta daune morale și materiale de la statul român (daune care, de altfel, i se cuvin pe deplin). Ci pentru că, asemenea majorității colegilor răniți din Craiova, Costinel Mirea dorește dreptate. Nu ca răzbunare, ci din simplul motiv că cei care l-au împușcat, pe el și pe ceilalți răniți și uciși în cam toată țara pentru vina de a fi apărat Revoluția, trebuie să dea socoteală pentru faptele lor.
Până la urmă, aceste crime ne privesc pe noi și generațiile viitoare. Născocite de mintea bolnavă a dictatorului, ar fi bine să facem ce putem pentru ca ele să nu se mai repete. Să nu mai ajungem din nou la acea frică ce ne scotea pe „traseu” și stadioane să-l aplaudăm. Să trăim într-un stat care e în stare să ancheteze și să judece măcar pe cei mai periculoși dintre executanții represiunii ceaușiste: USLA-iștii, cadrele Direcției a V-a și ceilalți „rezistenți” pregătiți de fosta Securitate pentru a crea teroarea din decembrie 1989. Chiar dacă, începând din ’90, aceștia au intrat, prin grija noilor autorități, în SRI, „Doi și-un sfert” și alte servicii, au ajuns colonei și generali, și-au asigurat până acum impunitatea și ne-au falsificat istoria.
Recomand acest interviu acordat de Costinel Mirea anul acesta la Înalta Curte de Casație și Justiție, cu ocazia uneia dintre ședințele de la Camera Preliminară în cauza Revoluției. Veți vedea succint cum au ascuns procurorii o parte relevantă din probatoriu și cum au ignorat, la o scară greu de imaginat, probele din Dosarul Revoluției care dovedeau rolul fostelor cadre de Securitate în măcelul de după 22 decembrie.
Dezinformarea securistă despre Revoluție a penetrat în ultimele decenii spațiul public, justiția și până și mișcarea revoluționară. Însăși autenticitatea Revoluției române este astăzi pusă la îndoială. Demersul lui Costinel Venus Mirea, desfășurat de ani de zile din scaunul său cu rotile, este o lecție de verticalitate morală, tenacitate și modestie rare, din care cred că avem cu toții ceva de învățat.
Împreuna cu istoricul Andreea Badila am analizat cazul lui Costinel Mirea, pe baza dosarelor pe care el însuși ni le-a pus la dispoziție și a zeci de volume din Dosarul Revoluției. Am publicat rezultatele cercetării noastre într-un studiu din Căderea unui dictator [4].
Costinel Mirea a depus la dosarul cauzei mai multe concluzii și motive de contestare a rechizitoriului, cerând restituirea cauzei la Parchet pentru refacerea urmăririi penale. El a semnalat neregularități și vicii fundamentale ale cercetării de la SPM, cum ar fi:
- Lipsa din dosarul cauzei a unor probe esențiale (practic ascunse de procurori în arhive) și absența unei cercetări penale temeinice și complete în cazul rănirii sale și al altor victime.
- Invocarea în mod trunchiat a prevederilor articolului 32 din Statutul Curții Internaționale Penale, în scopul de a eluda vinovăția celor care au executat focuri de armă, cu intenție și în cunoștință de cauză, împotriva unor oameni nevinovați.
- Ignorarea, nevalorificarea sau înlăturarea din Dosarul Revoluției, fără o motivare legală, a unui număr covârșitor de probe care atestă intenționalitatea acelor focuri de armă.
- În cazul împușcării sale, dar și al unui număr semnificativ de victime ale diversiunii teroriste, procurorii nu au făcut niciun efort pentru identificarea executanților focurilor de armă, deși acest lucru era – și este încă – posibil. Procurorii nu au audiat martori importanți și nu au făcut cercetări la locul faptei care i-ar fi putut identifica pe trăgători, nu au dispus efectuarea expertizelor balistice/criminalistice care ar putea scoate la iveală caracteristicile armelor folosite și, deci, apartenența instituțională a făptașilor; nu au dispus efectuarea unor cercetări medico-legale, audierea medicilor, cercetarea dosarelor medicale, etc., trădând o evidentă rea-voință și dezinteres în identificarea autorilor reali ai focurilor de armă.
- Acoperirea, ignorarea probelor și nefinalizarea anchetării teroriștilor reținuți, fără vreo justificare. Lista acestora, alcătuită de organele de anchetă din 1990 și care se afla totuși în Dosarul Revoluției, cu peste 1400 de nume și prenume, este trecută sub tăcere în rechizitoriu.
- Lipsa cercetării unor date oferite de unii ofițeri, inclusiv de Securitate, privind chiar teroriștii sau „rezistenții”. Spre exemplu, într-un raport al unui fost ofițer DIE, Domițian Balței, acesta dezvăluia pe 25 decembrie 1989 că „rezistenții” aveau „forțe apreciabile” formate din „ofițeri de Securitate aparținând unității de asigurare a pazei dictatorului și pentru supravegherea zonei”, dar și din „ofițerii de rezervă de Securitate care au aparținut unității de pază a dictatorului”. De asemenea, lipsa cercetărilor, deși existau indicii clare, „în casele de lucru ale Securității”, la „Centrul de Supraveghere al Securității din apropierea vilei fostului dictator”, „în cartierul Drumul Taberei, respectiv din spațiul Într. Tricodava – Complexul Comercial – blocurile din spațiul Parcul Moghioroș” și din fața fostului MAPN; în clădirile și tunelurile unde se „regrupau peste zi” și se ascundeau „rezistenții”, în „clădirea Securității din Piața Aviatorilor”, sub care rezultă că exista „un tunel de mari dimensiuni, care ar avea legătură și cu centrul de supraveghere a zonei”, și un „depozit subteran de armament, situat sub părculețul alăturat blocului”; în „buncărul cu armament în zona str. Constantinescu, peste str. Radu Beller” etc.
- Lipsa unor cercetări balistice și comparative legate de originea și direcția focului, de armamentul și calibrul gloanțelor cu care au fost lovite victimele, prin comparație cu armamentul Securității, care, conform proceselor-verbale de predare-primire a armamentului unităților D.S.S. către armată din perioada 26 decembrie 1989 – 4 ianuarie 1990 și a altor documente aflate la CNSAS, includea arme de proveniență străină, inclusiv occidentală, de calibre speciale (5,6 mm, 6 mm, 9 mm), dispozitive de ochire pe timp de noapte, ascunzătoare de flacără la gura țevii și alte asemenea sisteme de disimulare care nu se aflau atunci în dotarea Armatei Române. În legătură cu aceste arme și dispozitive, există un număr mare de mărturii și documente medicale în Dosarul Revoluției și în dosarele victimelor care arată că ele au fost folosite după 22 decembrie 1989.
- Lipsa unor cercetări în arhiva MAPN de la Pitești, care include arhiva Direcției a V-a Securitate și Gardă din DSS (recent predata, parțial, la CNSAS), ai cărei membri sunt menționați inclusiv în declarația lui Iulian Vlad din 29 ianuarie 1990[5] ca fiind probabil „rezistenții” sau „teroriștii” care au tras în decembrie 1989 asupra Armatei și populației. În legătură cu planul „luptei de rezistență” din revista Securitatea[6], procurorii l-au audiat doar pe martorul Tudor Alexandru, fost ofițer de Securitate și autor al unora dintre articolele din revista respectivă, a cărui teză (că planul nu ar fi fost operațional) a fost preluată de procurori. Or, în arhiva Direcției a V-a (Dosar F.N. Dir V S.G. 14, inventariat sub nr. 42), se află dovada că planul era operațional, luptătorii Direcției a V-a având misiuni și pregătire complexe și conspirate pentru „lupta de rezistență pe teritoriul vremelnic ocupat”, în cooperare cu alte „forțe de securitate” și „formațiuni de rezistență”.
Din faptul că toate aceste probe contrazic concluzia procurorilor, Costinel Mirea a dedus că reprezentanții SMP le-au omis cu bună știință, pentru a nu fi nevoiți să cerceteze faptele care priveau acțiunile „rezistenților” din Securitate.
Actul de sesizare a instanței este echivoc, abstract, nelegal, „un melanj confuz între drept, politică și istorie”
Pentru motivele de mai sus, Costinel Mirea a cerut instanței ICCJ să constate că rechizitoriul emis în cauză are profunde neregularități și elemente de nelegalitate, iar acestea atrag imposibilitatea stabilirii obiectului și limitelor judecății. Pe 14.06.2024, el a cerut ca instanța să dispună remedierea de către procuror, în termen de 5 zile, potrivit art. 345 alin. 2 și 3 C.proc.pen, a neregularităților, „prin cercetări corecte și complete asupra tuturor evenimentelor care au produs victime în decembrie 1989, care să ducă la identificarea, anchetarea și trimiterea în judecată a tuturor celor care se fac vinovați pentru victimele produse cu bună știință, sub sancțiunea restituirii cauzei către Parchet în condițiile art. 346 alin. 3 lit. a) C.proc.pen”.
Deci, nu pentru motivele superficiale invocate de inculpații Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu, care, după 30 de ani de protejare a teroriștilor din Securitate, evident nu mai au cum să-i mai acuze astăzi: ar recunoaște astfel că au favorizat făptuitorii, au tăinuit și mințit, obstrucționând justiția, fapte care constituie infracțiuni (art. 266-273 CP).
Judecătorii au admis probele propuse de Costinel Mirea în argumentarea contestației sale, inclusiv unele documente de arhivă și cărțile „Căderea unui dictator” și „Mulțumim pentru libertate!” (depuse la dosarul cauzei pe 8.03.2024) și „Trăgători și mistificatori”, depusă pe 16.06.2024. După această ultimă ședință, completul de divergență a admis contestațiile și a constatat neregularitățile rechizitoriului în dosarul Revoluției. Prin încheierea din data de 29 iulie 2022, instanța a reproșat procurorilor militari mai multe neregularități ale actului de sesizare, unele de esență. Poate că judecătorii au înțeles mistificarea operată de Cătălin Ranco Pițu, așa cum a fost reliefată de Costinel Mirea. Printre altele, ei au semnalat că:
„Actul de sesizare consta în esență într-o reformulare și modificare a structurii vechiului act de sesizare” (adică rechizitoriul trimis cu surle și trâmbițe în instanță în 2019, pentru a fi respins în 2021), „o redare realizată prin metoda copiere/lipire a unor pasaje din declarațiile martorilor audiați, fără ca procurorul să realizeze o proprie analiză și evaluare efectivă a probatoriului […], în scopul redării unei situații de fapt neechivoce cu care să fie învestită instanța, prin raportare la particularitățile faptei investigate și la modalitatea de reglementare a normei de incriminare”.
„Nu s-au stabilit în mod neechivoc: i. obiectul material al infracțiunii; ii. existența unei „întreprinderi criminale comune” de natură de a evidenția particularitățile actelor concrete ale subiectului activ nemijlocit plural; iii. modalitatea concretă de participare a autorilor plurali în cadrul unui atac sistematic; iv. modalitatea de comitere a infracțiunii, care constituie modalități normative stipulate de art. 439 Cod penal și legătura de cauzalitate dintre aceste acțiuni și urmarea imediată complexă, cu relevarea explicită a datei săvârșirii faptei ori a celei a producerii urmării imediate.”
„Față de gravitatea faptelor investigate, era în sarcina Parchetului să manifeste o diligență deosebită în desfășurarea anchetei, în administrarea și evaluarea probelor, respectiv în descrierea explicită și clară a faptelor pe care le consideră tipice, față de configurarea normei/normelor de incriminare, dar și a întregului context în care se presupune că acestea ar fi fost comise, pentru a evita astfel apariția descrierilor prolixe, digresiunilor ajuridice, raționamentelor juridice speculative, precum și a elementelor factuale cu un vădit caracter de echivocitate, în legătură cu: a. Morfologia, funcționalitatea și eficiența „grupului Iliescu”; b. Criteriile de determinare a existenței unui nucleu de putere în jurul „grupului Iliescu”; c. Existența sau inexistența unei cauze unice ori a unei cauze multiple ale evenimentelor din decembrie 1989; d. Natura raporturilor (inclusiv de încredere/conflict) existente între Ministerul Apărării, Ministerul de Interne și Departamentul Securității Statului; e. Existența sau inexistența unei acțiuni conspirate a ofițerilor de Securitate camuflați în uniforme militare; f. Existența sau inexistența unei acțiuni violente a trupelor USLA (Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă) ale organelor de Securitate ori ale unor cetățeni străini instruiți la Școala de Securitate de la Băneasa; j. Incidentul din 23 decembrie 1989, unde și-au pierdut viața 8 militari USLA, inclusiv prin raportare la sursa ordinului primit de Gheorghe Țroșcă, modalitatea de debut a schimbului de focuri, natura raporturilor acestuia cu generalul Nicolae Militaru, precum și caracterul real sau fictiv al deconspirării din dosarul „Corbii”; k. Actele forțelor armate ale României, ori ale celor ale Ministerului de Interne, inclusiv ale Departamentului Securității Statului, coordonat de Iulian Vlad, ori ale comandanților județeni ai Securității”.
Înalta Curte a conchis că „rechizitoriul trebuie să realizeze o descriere concretă, neechivocă și coerentă a situației de fapt penalmente relevante, într-o manieră juridică, fără să genereze un melanj confuz între drept, politică și istorie, pentru a evita astfel ca actul de justiție penală să fie unul abstract, care să se abată de la rigorile elementare ale preeminenței dreptului, sub presiunea oricăror factori exogeni dreptului.”
Va urma
[1] Am descris aceasta fugă în studiul 22-25 decembrie 1989. Lupta de rezistență a secretarului general al P.C.R pe care l-am publicat împreuna cu istoricul Andrei Florin Sora în volumul “Căderea unui dictator. Război hibrid și dezinformare în Dosarul Revoluției” (Polirom 2022)
[2] Este vorba de cartea care a declanșat furia unei părți a conducerii IRRD, a multor securiști și colaboratori ai acestora. As se vedea, în acest sens, https://www.contributors.ro/din-avatarurile-unei-carti-despre-crimele-securitatii/
[3] Pentru cei care doresc să se documenteze pe aceasta temă și nu au timpul necesar sa lectureze volumele amintite, recomand acest videoclip, vizualizat deja de peste doua miliioane de conaționali: https://www.youtube.com/watch?v=qK_xPf532bw
[4] Întregul volum l-am elaborat, alături de colegul și co-autorul Roland O. Thomasson, într-o echipa de cercetători tineri, pricepuți și dedicati adevărului: pe lângă Andreea Badila și Andrei Florin Sora, ceilalți autori ai studiilor sunt Dumitru Lăcătușu, Luciana Jinga și Mihai Dănilă. Studiile au fost verificate, conform standardelor științifice internaționale, printr-un proces double-blind peer-review de un Consiliu Științific format din profesori și cercetători de reputație bine stabilita, printre care Mark Kramer (Harvard University) Bogdan Murgescu (Universitatea București), Gabriel Andreescu (Universitatea de Vest Timișoara), Lavinia Stan (Xavier University), Dennis Deletant (Oxford, Doctor Honoris Causa Universitatea București), Adrian Miroiu (Academia Română, SNSPA), Cristian Vasile (Institutul de Istorie Nicolae Iorga), Stefano Bottoni (Universitatea din Florența), Adrian Niculescu (SNSPA), Armand Gosu (Universitatea București).
[5] Această declarație a fost dată olograf, în fața procurorului militar șef Gheorghe Diaconescu, care a contrasemnat-o, și a fost publicată atât în cartea fostului procuror militar șef Dan Ioan „Teroriștii din Decembrie 1989” (2012), cât și în Revista 22 (2017). Deci, era cunoscută de procurorii militari. În această declarație, fostul șef al DSS considera cadrele Direcției a V-a și USLA ca principalii suspecți pentru actele de terorism, explicând și de ce: pentru că „aveau în responsabilitate paza și securitatea interioară a Palatului Republicii”, „cunoscând foarte bine clădirea, cu toate detaliile ei”. Fostului șef al DSS îi era „cât se poate de clar că numai niște oameni care cunoșteau bine topografia locului ori erau în complicitate cu cei care aveau asemenea cunoștințe puteau pătrunde în clădire (sau pe acoperișul ei) și transporta armamentul și cantitățile mari de muniție pe care le-au avut la dispoziție”; „tot această Direcție dispunea de o bază puternică și în apropierea Televiziunii (la Televiziunea veche). De asemenea, avea în responsabilitate perimetrul din zona reședinței, unde se aflau numeroase case (vile) nelocuite și în care teroriștii ar fi putut să se ascundă ori să-și facă puncte de sprijin. Sunt și alte motive care pun pe prim-plan suspiciuni cu privire la această unitate: b) Elemente din cadrul unității speciale de luptă antiteroriste care aveau unele misiuni comune cu Direcția a V-a și, ca o parte a ofițerilor și subofițerilor de la această unitate, dispuneau de o mai bună instruire și de mijloace de luptă mai diversificate; c) Elemente din trupele de Securitate care asigurau paza obiectivelor speciale (reședință, palat etc.) și, împreună cu Direcția a V-a, Securitatea Capitalei.şi Miliţia Capitalei asigurau traseul de deplasare. d) Ofițeri și subofițeri din Securitatea Capitalei, îndeosebi de la Serviciul Trasee, sau dintre cei care au lucrat la Direcția a V-a. e) Elemente din alte unități de Securitate, inclusiv unitățile speciale 0544, 0195 și 0110, precum și din cele complet acoperite, comandate de col. Măiță, col. Văleanu, lt. col. Sîrbu, col. Nica, col. Eftimie și lt. col. (Eftimie sau Anghelache) Gelu. Aceste șase unități, ca și UM 0544, în ansamblu, și UM 0195, puteau dispune și de armament și muniții de proveniență străină, precum și de condiții de pregătire adecvate.” Toată această bogăție de detalii precise și argumente de la sursă a fost ignorată de Cătălin Ranco Pițu, care a declarat recent în presă că mărturia lui Iulian Vlad nu ar avea valoare, pentru că, în final, acesta ar menționa și alți posibili suspecți din alte instituții. Fără însă a oferi vreun motiv care să-i facă suspecți, precum cele de mai sus.
[6]A se vedea studiul Lupta de rezistență a Securității. Planul și implementarea sa la Revoluție, pe care l-am scris împreună cu Mădălin Hodor, în „Revoluția din 1989. Învinși și învingători„, Editori: Anneli Ute Gabanyi, Andrei Muraru, Alexandru Muraru, Daniel Sandru, Polirom, 2020
Iliescu, Roman @ company trebuiau să fie demult la pușcărie. Măcar atăt , dar cu o asemenea mascaradă de justiție este imposibil.Romănia rămăne o țară profund comunistă și total eșuată.
Daca ar fi singurul dosar din Ro care sa fie batjocorit de procurori si judecatori, ar fi de inteles. Dar mai toate sunt la fel.
Problema e mult mai grava si priveste calitatea morala a magistratilor nostri. Precum si aspectul deloc de neglijat: influenta unor oameni din umbra asupra lor. Oare cine? Cum este posibil?
In ce priveste revolutia, trebuie sa existe o demarcatie intre revolutionari si cei care au furat revolutia. Lucru imposibil, astazi. Poate si datorita coanei Justitia.
Cum poti afirma ca a fost revolutie, cand il acuzi pe liderul ei (si gasca din jurul lui)? E un aspect ilogic (ba chiar ilar).
Fostii securisti vor gasi metode de constrangere asupra procurorilor, asa cum au gasit timp de 35 de ani. Doar cu vointa politica se va putea face dreptate in tara aia, doar ca vointa politica lipseste, iar dupa alegerile prezidentiale va fi si mai rau. Priviti doar la indivizii care candideaza. Va imaginati ca vreunul dintre ei ar putea sa creeze un parchet independent care sa le judece si sa le condamne fostii camarazi si colegi din Securitate?
Exista o solutie, insa este extrema: instaurarea unui guvern militar condus de SUA care sa „purifice” Romania de fostii criminali.
Fostii securisti sunt -mai toti- la pensie.
Tocmai asta e problema.
Solutie imposibila pentru ca SUA ar fi asemeni Rusiei putiniste in Ucraina.
Poate metoda Saakashvili, dar nici ea nu a dat rezultate in Georgia.
Stiti un exemplu de tara care de la dictatura a ajuns democratica?
Pe asta mizeaza dictaturile. Democratiile nu poot lua masuri dictatoriale.
Spania
Comunista nicidecum..anarhica si plian de jefuitori..Junta de briganzi!
E chiar periculoasa..au ajuns f bogati chiar slujbasii perfid educati ai PCR..propagandistii si bratul lor armat..acum fac legea!
În general, Justiția evită să judece Forța care a creat-o. Este cazul Revoluțiilor de peste tot, ele nu au fost judecate ulterior. Revoluția este o acțiune de Forță/ Putere care creează Dreptul( prin legi), deci este un nonsens să judeci o Revoluție în sensul Dreptului. După CARE legi să judeci o Revoluție, după cele de dinainte sau după cele post-revolutie? Situația a fost analizată după Procesul de la Nurnberg când a fost judecat nazismul după legile americane(?) unii spunând că „tribunalul” a fost ilegitim….
Deci, învingătorii au întotdeauna Dreptate.
Singurul proces care trebuie redeschis este cel al asasinării fam. Ceaușescu.
Dupa 35 de ani de deruta a si tatonari ale vechilor privilegiati ai comunistmului, asistam la o restaurare a relatiilor de dominare – subordonare intre categoria cleptocratilor amorali si cinici, organizati dupa normele grupurilor antisociale si cea a cetatenilor resemnati cu conditia lor de neputinciosi. Sperantele de remediere sunt nule atata timp cat rezervorul de alimentare al acestei grupari este deficitar la capitolul valori morale; sa recunoastem ca actualii membri ai noii nomenclaturi nu provin doar din nomenclatura comunista, ei provin si din alte medii sociale creditate cu onestitate; nu sunt americani, englezi sau chinezi; sunt emanati ai poporului roman. Raul cel mare nu provine doar de la indivizi izolati, vinovata este colectivitatea prin aderenta, pasivitate si complicitate. Se poate si mai rau.
Dictonul francez „À la guerre comme à la guerre” este aplicabil neindoielnic si revolutiilor, care sunt razboaie civile. Dar orice razboi este urmat de pace si amnistie generala. Principiul universal este ca dupa un nou inceput nu este loc pentru fantomele trecutului si vanatorile de vrajitoare: gata, s-a terminat cu persecutiile si vendetele! Intr-adevar, atacurile si mortii de dupa 22 nu au avut un suport statal. Cauza lor a fost cel mai probabil privata si alogena, din zona din care a venit si megaminciuna cu „60.000 de morti” si alte fake-uri instigatoare la crime, diseminate de agenti ostili fals acoperiti ca „romani”. Trebuie luata in calcul si posibilitatea ca in afara fortelor fostului regim si fortelor revolutionare sa fie existat o a treia partida, care nu era nici cu unii, nici cu altii, ci se folosea de revolutie pentru un obiectiv diferit, scop in care luase revolutia pe persoana fizica. Intriga este binecunoscuta, de a pune in conflict antagonic doua parti, care sa se lupte si sa se slabeasca reciproc, situatie de care urmeaza sa profite un tert castigator. Au fost persoane care aveau propriile lor arme, un exemplu, din multe altele, este cel al unei individe, devenite ulterior o ultra mega „diva” de televiziune, care in CC agita un pistol personal. Nimeni nu garanteaza ca nu l-a folosit sau ca nu au fost si alte astfel de specimene, potential provocatoare de victime civile. Evident, de asteptata amnistie politica generala privind revolutia si de anularea definitiva a oricaror anchete penale pe aceasta tema ar urma sa beneficieze absolut toate partile implicate, intr-un fel sau altul, in evenimentul revolutionar din urma cu 35 de ani. Cum istoria se tot repeta si nu este nimic nou sub soare, trebuie semnalata, ca tema de reflectie sau amuzament, o asemanare uluitoare intre asaltul din 1989 asupra Comitetului Central si asaltul din 2021 asupra Capitoliului SUA. Diferenta dintre cele doua asalturi populare este ca unul a reusit ca revolutie si participantii au fost recompensati, iar celalalt a esuat ca revolutie, iar participantii au fost reprimati. Sic transit gloria mundi!
De multe ori am afirmat ca schimbarile dupa 1990 sunt formule fara fond in toate domeniile, de fatada. In realitate, traim in un comunism latent, cu aceleasi mentalitati si atitudini. Schimbarile se vor produce greu, odata cu trecerea a cel putin 3-4 generatii de acum inainte. Cei care au dorit altceva au emigrat demult.
Economia a fost privatizata marilor firme straine, iar structura social/administrativa a ramas identica.
Marea noastra reforma.
Ceea ce se intampla cu Dosarul Revolutiei este una dintre dovezile ca, din dec 89 si pana astazi, clicile provenite din Securitatea comunista sau(si) din nomenclatura fostului partid comunist au dominat permanent, cu o mai mare sau mai mica influenta.
Dominatia lor a fost favorizata de votul popular exercitat de-a lungul acestor ani, vot oferit intr-o mult prea mare masura si de prea multe ori, clicilor de origine comunisto-securista, fie din interes, fie din ignoranta, ignoranta alimentata permanent de o media manipulatoare aservita aproape in totalitate acestor structuri de origini rosii. Lipsa de morala a celor care au conservat prin vot aceste clici este insa strigatoare la cer, indiferent de cauzele care o genereaza….un popor majoritar compus din oameni fara sentimente, fara dorinta de dreptate, fara dorinta de a afla adevarul.
Unii din justitie sunt cerberi la contributors…Stiti voi de ce
Parte din declarația generalului Militaru in seara zile de 22 decembrie 1989.
„Dacă se adeverește faptul că Armata română a tras în popor, înseamnă că va fi rău. Și pentru Armată, în ansamblul ei, și pentru fiecare comandant de subunitate și militar în termen care a executat un asemenea ordin.”
Conform legilor in vigoare atunci , asta însemna curtea marțială și executare prin împușcare.
Abia atunci au priceput o grămadă de cadre militare din armata, securitate, miliție, ce ordin criminal au executat.
Și a început manipularea cu teroriștii, sovieticii, libienii, etc. Salvarea pielii prin tragerea de timp. Că era haos.
A ținut haosul pina când Ion Iliescu promite un pact.
Nescris și inconfesabil.
De genul ” eu va asigur imunitate daca voi mă susțineți”.
Împușcăturile încetează doar după acest acord .
Care acord a fost respectat cu sfințenie de oricare din părți. Cu chiu și vai cineva a fost condamnat ? Hop repede și grațierile președintelui Iliescu. Istoria post 1989 confirma acest scenariu.
Judecători au îndrăznit să trimită după gratii „oameni de încredere” al regimului ? ( din oricare domeniu) Repede respectivul anchetat , exclus , amendat , ca în oricare dictatura funcționanta.
Ca fapt divers:
In poza următoare din centrul Clujului, niște amărâți de militari în termen și un ofițer cu casca și pistol in mana :
https://www.crisana.ro/crisana/watermark?url=media/fisiere/21PozeRevolutia1989clujByRazvanRotta07.jpg
( se chinuie multi să șteargă oricare urmă a fotografiilor făcute în Cluj decembrie 1989. Unde exista dovada vizibilă , supremă că armata a tras în oameni neînarmați. Cu nume, prenume, grad, unitatea militara și ulterioară colosala mușamalizare . )
Tovarășul ofițer din poza a devenit ( nu știu dacă mai trăiește) pensionat special. Și culme , nu au existat teroriști in Cluj.
PS.
Pentru cei care susțin teoria ” am executat ordinele”, de privit înregistrările de la procesele ofițerilor la Nurembeg .
O grămadă au invocat aceiași scuza. ” am executat ordinele”. Irilevanta pentru tribunalul international.
De ce ?
Deoarece un ofițer nu e ca soldatul in termen. Forțat de lege sa efectueze stagiul militar.
Ofițerul a ales meseria armelor liber și nesilit de nimeni. Deci răspunde de ce face. Ca oricare chirurg, inginer, mecanic in domeniul lor.
Ca urmare, respectivii generali germani tot la ștreang sau pluton de execuție au ajuns. Cum se vede in filmarile de atunci.
Doar in Romania a fost ascunsă jurisprudența internațională. Cu complicitatea tuturor juriștilor creați de comunism și ajunși pe funcții . Slugărnicia e lege in Romania . Atunci și acum e recompensată.
Ca urmare, Romania e exact cum o dorea tătucul ei. Tovarășul Ion Iliescu.
Adică o dictatura soft cu un singur partid mai mare
lipit peren de putere și ceva partide mai mici de opoziție tolerate de ochii străinilor. Pardon. Democrație originală.
Controlul justiției, a armatei , a servicilor și a poliției prin promovări cu dedicație , forma de menținere a puterii în oricare dictatura descrisă în oricare manual de istorie.
Iliescu va murii in patul lui , va avea funeralii solemne de stat.
Și peste vreo alți 30 de ani se vă băga la zdup ultimul criminal supraviețuit.
Nu credeți ? Vedeți „istoria ” torționarilor. Criminali in uniformă apărați , protejați și recompensati pina au rămas doar doi. Ăștia procesați și condamnați pentru a închide dosarul rușinos al omorului , exterminării științifice practicate de statul comunist prin cele mai mizerabile ființe . Criminalii pe funcții și uniformă.
Pina nu se va scrie istoria reală, necosmetizata sau manipulată, cu călăii și complicii lor , cu cei care au dat ordine și plănuit omoruri doar de dragul menținerii sau acaparării puterii, nici o șansă să fim o țară democratică.
Adevărul răstălmăcit , ascuns și negat e caracteristica a dictaturilor. De facto . Dure sau mai blânde, asta avem și cu asta defilam.
De facto… generalul Militaru, care, numai după câteva ore după ce Dracula de nici doi bani, Ceaușescu, a părăsit CC, a apărut la sediul Televiziunii și s-a autoinstalat șef al forțelor armate, iar la numai câteva luni după asasinarea cuplului odios, a acceptat să se pună în slujba Kremlinului. Acest agent sovietic, Militaru, care îi îndemna pe „tovarășii generali” sa se unească in jurul lui, a colaborat in draci cu organele de spionaj ale URSS. Vorba aia: cine a slujit la ruși, nu poate gândi ca Bush.
NB: Atribuirea de „constiinta” justitiei este o greseala. Justitia nu are si nu trebuie sa aiba „constiinta”, care este o reflectare subiectiva a realitatii obiective. Afectele, inevitabil continute in subiectiv, nu-si au locul in justitie, in niciuna dintre partile sale (judecatori, procurori, avocati, inculpati, martori etc.). Ele pot abate justitia de la regula „sine ira et studio”. Mergand pe afectogenia justitiei, progresistii, care sunt actualii extremisti radicali de stanga, l-ar confirma anacronic pe Lenin, care sustinea vulgarizarea constiintei prin teza sa „constiinta trece prin stomac”!
@Exeget – Justitia nu are si nu trebuie sa aiba „constiinta”,
Judecătorii și procurorii sunt oameni și ar trebui să aibă conștiință. Exact de asta România e o țară de toată jena, fiindcă judecătorii și procurorii români sunt lipsiți de conștiință. De asta polițiștii români omoară oameni în secțiile de poliție și sunt liberi în continuare, pentru că judecătorii și procurorii români sunt oameni fără conștiință.
Cred ca definiti constiinta doar la nivel leninist.
Constiinta are o definitie mai larga, si reflecta pozitia individului fata de actele sale. Si pozitia sa in societate.
Un hot, criminal, violator NU are/au constiinta.
Un judecator DA, caci se raporteaza la aplicarea corecta a legilor. Nu are nici o legatura cu subiectivitatea individului. Sau are, in masura in care judecatorul ARE constiinta si isi cenzureaza posibilele nedreptati. (Sau nu are si trinteste mucii in fasole! Ca are statut special si pensie speciala. Si nimeni nu-i poate face nimic.)
Subiectivismul actual exagerbat încearcă îmbrace formele unei oarecare forme de iertare, chit că până și elementare reguli ale unui minim bun simț sunt legiferate.
Numai că odată ce unii au prins „gustul” puterii iertării nu se vor da in lături în a continua și găsi tot felul de forme de subiectivism care să îi mențină în anumite privilegii obținute prin falsuri intelectuale asupra conștiinței unei iertări.
În momentul de față, al unei lumi plină de virtualitatea unei ceți oferită de subiectivism, este deja aproape imposibil a mai face distincția între stânga și dreapta. Această ceață gri actuală îi convine așa zisei „justiții” care este cu gândul la ieșirea precoce la pensie pe bani grei indiferent de judecățile emise, căci totul pentru justiție este gri, așa că nu poate ca ceva negru să fie negru atunci când albul încearcă să rămână alb.
Îmi place efortul celor care amână sentința în dosarul acesta până când toți criminalii ajung să moară de moarte bună, în vile de lux și cu pensii exorbitante.
De asemenea, este impresionant efortul celor care fac tot ce pot pentru a exonera armata de cuvenitele pedepse pentru crimele înfăptuite.
În rest, ne-am obișnuit cu gândul ca….
Toate functiile de conducere din statul Roman dupa decembrie ’89 au fost ocupate de „acoperiti”, sub eticheta de oameni noi, dintre noi, pentru noi. Asa ca e de asteptat ca justitia in ansamblul ei sa fie parte – nu controlata, nu influentata, ci parte din acest proces de mistificare. Fireste ca teroristii au facut parte din Securitate. Zvonurile despre faptul ca ar fi fost vorba de KGB-isti sau de arabi, lansate fara doar si poate, fara nici o dovada, de Securitate, sunt chiar dovada, indirecta, ca asa stau lucrurile. Am fost martor (cred, nu am vorbit cu el niciodata) la momentele in care Dnul Mirea a fost ranit. Am urmarit de la distanta, cu binoclul, de pe acoperisul unui bloc, evenimentele de la blocul turn de vis-a-vis de unitatea militara unde domnia sa era atunci angajat. Am vazut cum se tragea de pe acoperis catre militarii care inconjurau blocul. Am vazut si auzit cadenta mare de tragere, arma nu facea parte din armamentul Armatei Romane. Nu va fi nimeni condamnat, adevarul nu va fi rostit public, puterea este in continuare in mainile celor care vor sa ascunda adevarul. Si cred eu ca Iliescu a facut, intr-adevar, o intelegere cu ei, pace contra amnistie. Numai ca nu avea cum sa-l anunte public, ar fi fost o sinucidere politica pentru el si comunistii de rangul doi pe care-i conducea.
Noi nu am avut militanți politici remarcabili, precum Havel sau Walesa. Spre deosebire de guvernele țărilor din Europa răsăriteană, care s-au distanțat de URSS, noi l-am avut pe tovarășul nea Nelu, „os” de kagebelu, care s-a apropiat și mai tare de Kremlin. Ce a urmat, după ce tovarășul Ion Ilici Iliescu – mare expert in dezinformare, ce fusese școlit la Moscova – s-a proclamat președinte al unui Comitet de strânsUră pentru Unitate Națională? O inexorabilă punere in practica a planului gorbaciovist. Drept urmare, „noii” conducători de la București urmau, pas cu pas, vechile reguli ale Kremlinului. Astfel, Moscova a umplut vacuumul politic cu propriile sale lichele: Nicolae Militaru, Virgil Măgureanu, Gelu Voican-Voiculescu, Silviu Brucan și, bineînțeles, Petre Roman, fiul ofițerului sovietic Valter Roman. Așadar, Iliescu, născut în deșertul Roșu românesc dintr-o mamă oarecare și un tată faraon, devotat mumiei din Piața Roșie, a constituit FSN din hoitul PCR. Pruncii conduc și astăzi Romania. Necunoscute cu adevărat, sunt urmele moaștelor URSS, PCR! Poate de aceea justiția lucrează pe model „troc”, că, deh, are de executat un ordin satanic. Poate peste vreo zece ani, când se va da cep arhivelor secrete, vom afla că în manifestanți au tras nu numai securiștii autohtoni. Poate vom afla și cât negru in suflet a avut cutare sau cutare lichea. De ce încă 10 ani? Pentru simplul motiv că 10 ani sunt arhisuficienti ca absolut toți protagoniștii dezinformării să se facă oale și ulcele. Și atunci, poate, balanța dreptății va face dreptate.
Citesc aceste randuri cu tristete. Am fost participant activ la revolutia di 1989. Nu am cerut nimic , nici un titlu , nici un avantaj. Am vazut oameni inspaimantati , raniti, morti langa mine in zilele acelea. Ceea ce m-a salvat a fost ca tocmai facusem armata termen redus(TR) inainte de a intra in facultate. Stiam ce sa fac daca se trage asupra ta, stiam cum suna gloantele, armele automate. Si asta te ajuta numai pana la un punct,dar altii nu stiau nici macar atat. Am vazut automobile, autobuze ratb cu oameni in ele mitraliate , de cine? Se tragea in noi din blocurile de pe Calea Victoriei,Magheru,Dorobanti, Stefan ce Mare . De cine?
Dupa atatia ani nu se face dreptate. Dosare facute mingi de ping-pong intre judecatori si procurori.
Ce rusine!