joi, iunie 13, 2024

Constituţia de la 1923 şi posteritatea ei

La  centenar, constituţia de la 1923 întruchipează  paradoxurile epocii  interbelice: mai mult decât oricare alt  text, ea ilustrează reuşitele şi imperfecţiunile sistemului de guvernare al României Mari. Lichidată în 1938 de lovitura de stat carlistă, repusă în vigoare parţial la 1944,  înlocuită cu ordinea totalitară comunistă, spre a fi invocată mai apoi în anii de după 1989, constituţia de la 1923  devine,  o dată cu trecerea timpului, imaginea  libertăţii pe care noile tiranii o înlătură. În posteritate, constituţia de la 1923 este mai elocventă şi memorabilă decât în intervalul ei de aplicare concretă.  În lupta cu dictaturile secolului XX, legea fundamentală de la 1923 este  mobilizată ca un semn al moderaţiei şi al domniei legii.

Şi poate că această percepţie  în posteritate obligă la  asumarea privirii critice şi la evitarea elanului hagiografic. Constituţia de la 1923 este, în ordinea politică a epocii sale, triumful liberalismului brătienist ce cultivă centralizarea şi autoritarismul ca pe instrumentele menite să consolideze noul stat. Constituţia de la 1923 poartă amprenta acestei direcţii ce va marca evoluţia statului român în deceniile de până la 1940: eşecul României Mari  este inseparabil  de opţiunile asumate în acest moment.

Apoteoză a liberalismului autoritar al lui Ionel Brătianu, constituţia de la 1923 nu a corectat imperfecţiunile  regimului parlamentar ce garanta primatul puterii executive. Ca şi sub imperiul constituţiei de la 1866, alegerile nu făceau decât să transcrie o  opţiune deja formulată: adunările erau emanaţia cabinetelor, iar exercitarea voinţei naţionale se realiza în cadrele  controlate  de executiv. Regimul interbelic  nu a îndeplinit niciodată cu adevărat aspiraţiile Proclamaţiei de la Alba-Iulia:  demnitatea umană şi libertatea politică nu au fost garantate cu adevărat.  Votul universal a fost vidat  de substanţă prin practicile de corupţie electorală.

Constituţia de la 1923 a avut o viaţă  instituţională marcată de rupturi şi de discontinuităţi.  Relevanţa ei concretă a fost subminată de apelul la starea de asediu şi la decretele- lege. Restauraţia din 1930 creează premizele  naşterii carlismului: cu un deceniu înainte de lovitura de stat, Carol al II-lea are ca  ambiţie   înlăturarea cutumelor ce îngrădeau capacitatea sa de acţiune arbitrară. Desemnarea ca  prim- ministru a lui Nicolae Iorga,  prin ignorarea practicilor constituţionale consacrate, este semnul acestei îndrumări ce anunţă  un alt viitor.

Constituţia de la 1923 devine, în epoca Tătărăscu, paravanul ce maschează, inabil,  centralizarea puterii la nivelul monarhului: recursul la starea excepţională şi la  legiferarea de către guvern  reflectă erodarea democraţiei imperfecte din România. Peisajul din ultimii ani de aplicare ai constituţiei de la 1923 este unul dominat de avansul autocraţiei. Simbolic, cel din urmă cabinet desemnat sub imperiul  legii fundamentale, cel prezidat de Octavian Goga,  adoptă prima legislaţie  antisemită : egalitatea în faţa legii înceta să  mai existe, în numele asumării naţionalismului integral.

Anul 1938 este Rubiconul pe care România îl traversează. Democraţia imperfectă lasă loc autocraţiei. Drepturile cetăţeneşti sunt sacrificate pe altarul  supunerii faţă de stat. Antisemitismul este oficializat, treptat, ca doctrină şi practică:  regimul antonescian este capătul de drum genocidar al unui drum care începe cu decenii în urmă. Speranţele restauraţiei constituţionale sunt spulberate după 23 august 1944. Repusă în vigoare prin eliminarea prevederilor ce  garantau domnia legii, constituţia de la 1923 este  instrumentul de care  se serveşte comunismul românesc în cucerirea puterii. Constituţia de la 1923  este imaginea acestei Românii care se transformă , în sens totalitar.

Pe acest fundal al tiraniilor, constituţia de la 1923 va fi privită ca un fragment din memoria libertăţii. Pentru Iuliu Maniu , Dinu Brătianu sau Ion Mihalache ea va fi, în anii de rezistenţă şi de sacrificiu, reperul invocat ca alternativă la comunism.  Constituţia de la 1923  supravieţuieşte propriei sale dispariţii,convocată fiind  în confruntarea cu dictaturile: viaţa de apoi a legii fundamentale se confundă  cu imperativele  constituţionalismului  însuşi.

Distribuie acest articol

32 COMENTARII

  1. Nu din cauza Constituției au apărut autoritarismele în România ci din cauza situației din Europa. Ba chiar aș zice că a fost o Constituție foarte democratică pentru acele vremuri. Eu aș zice că mai degrabă a fost o euforie generalizată după marile câștiguri din WW1 agravată de o iresponsabilitate generalizată a clasei politice care a dus la fatidicul an 1940.

    • Totusi…

      RO nu a fost singura tara care ar fi putut sa fie influentata de acele vremuri si totusi unii au iesiti mai repede sau au fost mai putin afectati de conjunctura.

      Sigur ca atunci cand ai tancurile peste tine este greu/imposibil sa rezisti dar esenta, fibra libertatii, consfiintita prin Constitutia din 1923 poate si este bine sa existe in fiecare dintre noi.

      Doar o parere!

    • Perfectiunea este a lui Dumnezeu !
      Ce fac oamenii este supus greselii sau in cel mai bun caz perfectibil. Si articolul d-lui Statomir poate fi perfectat (mai ales dupa comentariile postate). Este adevarat ca toate sunt opinii personale ce fac parte dintre cele 7 miliarde de opinii de pe Pamant.
      Este foarte adevarat ca intre cele doua razboaie mondiale lumea a fost bantuita de microbul totalitarismului (vezi URSS, Germania, Italia, Austira, Ungaria, Spania sau partide totalitare din.Regatul Unit al Marii britanii, Franta, SUA, etc.). Asa ca Regatul Romaniei nu putea fi imun cand se incercau lovituri revolutionare din exterior (vezi Tatar Bunar septembrie 1924, Grivita 1933, uciderea prim-ministrilor romani sau rebeliunea legionara din 1940).
      Dar d-le Statomir o crima nu poate justifica alta crima. Iar astazi nu suntem in urma Poloniei din cauza Constitutiei din 1923 sau a Codului Civil din 1923.

    • da, subscriu la opinia dvs; Constitutia din 1923 a fost un moment de elan patriotic al tuturor romailor reuniti; incercau sa organizeze viitorul natiei, pe baze democrate, relativ egale; una din cele mai bune constiotutii la nivelul epocii; problema noastra a fost alta: lipsa unei clase de mijloc puternice, care sa echilibreze puterea politica, alaturi de pauperitatea generala, care facea ca poporul (majoritate plugari) sa nu poata fi suficient de puternic in fata abuzurilor politice; Maniu a incercat sa rezolve ceva; a si reusit, dar prea putin; pe de alta parte, nu trebuie uitat ca in politica externa, eforturile Romaniei democrate au esuat (apararea colectiva) si am fost abandoati de Fanta si UK in ghearele dictaturilor (interne si externe); priviti si tabloul epocii, nu doar ce se intimpla aici; acum, cred ca suntem in aceeasi situatie si eforturile de tip Maniu trebuie reluate; diferenta e ca daca in perioada interbelica aveam o clasa bogata puternica, ce stapinea o parte importanta a finantelor tarii (cu care era in lupta Maniu, daca va amintiti), acum clasa asta puternica nu mai este a oligarhiei financiare autohtone, ci a oligarhiei de functii autohtne (de multe ori fosti comunisti si descendentii lor); baza de lupta ramane „a portilor deschise”; bazindu-ne pe capitalul strain (si structurile UE) trebuie sa ridicam o clasa de mijloc puternica, ce poate sa stopeze oligarhia de functii(devenita cleptocratie);
      dar… tocmai PNT-CD este ostracizat de politrucii moderni si urmasii Securitatii; mi se pare edificator

      • România Mare nu a reușit să digere administrativ provinciile câștigate în WW1. În plus, a căzut la mijloc între URSS și Germania, două puteri revanșarde și revizioniste, nemulțumite de urmările WW 1. În 1940 Franța căzuse, UK lupta singură cu Germania, România rămăsese singură. Au urmat apoi numai nenorociri timp de aproape 50 de ani.

    • Sa ne amintim , doar in doua randuri partidul desemnat sa organizeze alegerile nu le-a castigat. In 1927, victoria PNT si in 1937 cand liberalii lui Tatarascu desi au avut majoritatea nu au reusit procentajul de 40% care le-ar fi asigurat majoritatea in parlament. Ce-a urmat, o stim…
      Constitutia din 1923 a fost opera lui Ionel Bratianu, politician cu mari merite in istoria Romaniei dar cu o tentatie spre autoritarism care i-a umbrit imaginea. Si sa reamintim ca Maniu si Partidul National Roman din Ardeal nu au votat constitutia din 1923, evidentiindu-i slabiciunile.
      Ce s-ar fi intamplat daca Bratianu nu disparea prematur si pe neasteptate ? Putem visa …
      Ce folos ?

      • @codrean
        Omul sfințeste locul si tara
        Numai ca oamenii care sa sfințească locul si tara tb sa existe si sa fie determinanti pt viitorul tarii

        Funcționarea tarii presupune un echilibru si un control între autoritățile publice ( puterile constituite in stat)
        Lipsa oricărui control prin legea fundamentala duce tara la dezastru si anarhie ca in 1940

        Înclin sa cred ca Constituția de la 1923 nu avea cum sa fie opera lui Bratianu, Ferdinand, etc
        Tot asa cum legile de accelerarea judecaților din epoca nu erau opera lui Bratianu, Ferdinand, etc
        Constitutia de la 1923 ca si cea din 1991 au avut la baza opinii ale unor oameni cu cunostinte serioase in domeniul dreptului
        De principiu, constituțiile ca legi fundamentale nu se fac pt o persoana, o familie sau o colectivitate restrânsă pregătită pt a fura sau a distruge tara cât mai mult

        Lecturarea Constituției de la 1923 demonstrează ca aceasta conține, din nefericire, câteva informații neadevărate – de ex apartenența familiei regale romane la casa de Hohenzolern Sigmaringen si ridicarea la principiu constituțional al acestei apartamente, in condițiile in care casei regale romane ii fusese retrasa aceasta apartenența de familia germana

        Iar atunci când neadevărul sau minciuna este un principiu constituțional nu poți avea un viitor prea luminos

        Sigur ca intr-o construcție istorică ipotetică sau contrafactuală se poate discuta despre maretele rezultate ale Constituției de la 1923, dar acestea nu prea sunt de găsit

        Omul sfințeste locul si tara
        Dar conducătorii nostrii dintre cele doua războaie mondiale au făcut foarte mult rău tarii prin numeroasele scandaluri de corupție si furt din bugetul de stat, scandaluri rămase nepedepsite, pe lângă multele scandaluri de spionaj in favoarea unor tari străine ale unor personaje cu nume de bulevarde si străzi
        Si asta in condițiile existentei unor iluștrii practicieni si dreptului consilieri ai Curtii de Casatie

        Tara a ajuns in genunchi între cele doua razboie mondiale si mergea intr-o direcție gresita, spre distrugerea tarii cum s-a văzut in 1940
        Incompetenta, apologia infracțiunii si conducerea tarii intr-o direcție gresita au permis si încurajat lipsa oricărui orizont pt populatia tarii – consecinta a fost ca tara, sau o mare parte a ei, a ajuns sa creadă ca singura soluție este conducerea legionară
        Conducere legionară constituita in principal din oameni care au făcut foarte mult rău tarii
        Tot așa cum azi, pe măsura incompetentei si apologiei infracțiunii realizate de autoritatea legiuitoare, un partid extremist numit aur creste puternic in sondaje, iar cresterea acestui partid nu va aduce nimic bun pt viitorul tarii

        Supremația legii si aplicarea ei cu strictețe pot aduce un viitor pt cei care vin după noi
        Este evident ca Noul Cod penal si Noul Cod de procedura penală au produs tarii mult rău prin reducerea pedepselor pt marea majoritate a infracțiunilor
        Aplicarea legilor penale lasă mult de dorit, cum vedem in cazurile faptelor grave săvârșite cu violenta si in care se dau pedepse modice clanurilor de infractori sau mai mult conducerea ministerului de interne negociază pe fata cu clanurile mafiote

        Omul sfințeste locul si tara
        Dar din nefericire după 89 am avut prea putini oameni care erau in stare si au făcut ceva bun pt tara si viitorul ei

        Se poate discuta despre supremația legii fundamentale in ziua de azi in condițiile in care furtu unor părți din teritoriul tarii a fost declarat de autoritatea judecătorească incompetenta ca o simpla fapta ce nu poate fi infracțiune ( cazul insulei Belina si al brațului Borcea)
        Tot așa se poate discuta despre răul făcut de conducerea autoritatii judecătorești prin pedepsirea magistraților care își fac datoria

        Istoria este ciclică
        Dacă nu am învățat nimic din incompetenta si răul făcut tarii de iluștrii conducători dintre cele doua războaie mondiale suntem condamnați sa repetam aceleași greșeli

      • Alegerile din iulie 1927 au însemnat o victorie zdrobitoare pentru liberali. Maniu a venit la putere în Decembrie 1928 prin mecanismul pseudo-democratic specific României: organizându-și singur alegerile.

  2. Democrația nu este suficient apărată de scripte, nici de instituțiile constituționale care pot deveni inepte și/sau corupte, mai trebuie și spirit-voință democratică, prin care apariția unei deviații antidemocratice comandă o reacție civică imediată, puternică și persistentă. Dar asta înseamnă o cultură civică devenită tradiție, experiență care se poate dobândi numai dacă se păstrează obiceiurile democratice mai mult timp, câteva generații. Și care cultură poate fi ușor distrusă de tragediile istoriei – războaiele.

  3. Am inteles asta cu cea din 1932. Sar acum care este situaria ? Mai ales ca acum mai avem si directivele UE peste legislatia interna cica doar in ceea ce priveste drepturile omului.
    Se mai respecta princupiul egalitatii in fata legii ? Sunt lungi liste de categorii exceptate.
    Mai reprezinta reprezentantiu celor 3 puteri in stat interesele comune ale cetatenilor, ale natiunii ?
    Mai este Romania un stat de drept in conditiile in care nici legislatia aia vadit clientelara si lobista nu e respectata ?
    Mai exista transparenta in ceea ce priveste conducerea statului , a proceselor decizionale, mai fac raport public de activitate institutiile publice din Romania in frunte cu Presedintele tarii ?

  4. „Constituţia de la 1923 este, în ordinea politică a epocii sale, triumful liberalismului brătienist ce cultivă centralizarea şi autoritarismul ca pe instrumentele menite să consolideze noul stat.”

    Poate pentru nostalgici trebuie date niște exemple din text | reamintite mai multe fapte, de pildă: „se consacră” confiscarea proprietății subsolului | nu diferă substanțial de versiunea din 1917 stabilită sub ocupație. Ambele contrare proclamațiilor Regelui din timpul războiului.

    (Off topic) Așa că, dacă vedem ce se-ntâmplă după Revoluție, constatăm că n-am învățat nimic din istorie.

  5. Noi ro., dar nu doar, avem iluzia ca legi „perfecte” ar fi rezolvat X criza socio-ec. sau Y criza constitutionala. Sau disputa executiv-legislativ prin recursul la arbitrajul instantelor in probleme, care de multe ori, tin mai mult de cultura politica/cutume/obiceiuri/metehne, etc. Sigur ca unele aspecte pot fi rezolvate astfel, da nu e acesta rolul instantelor de judecata, constitutionale sau nu.
    Modelul defect, astazi, al US este f.ilustrativ. Cand spiritele se infierbanta, intr-un context f.tulburat, hop cu probl.societala la US Supreme Court. Politicienii se spala pe maini si arunca pisica in curtea puterii judecatoresti. Dupa care toata lumea se plange ca US Supreme Court e ori prea liberala (socialista) ori conservatoare si ca oricum nu e bine, etc.

    Dar Legea e facuta, interpretata, denaturata, desfacuta de oameni. Adica de de aceia carora li se adreseaza. Sunt N moduri de avedea acelasi text de lege si tocmai de aceea CJUE are dificila misiune de a pastra unitatea de interpretare a dr.european. Tocmai ptr.a nu duce la o diversitate inerenta de interpretare si aplicare intr-un spatiu juridic atat de larg.

    Noi fetisizam norma legala ca pe un remediu miracol al problemelor. Din (ne)fericire sunt multi alti factori care concura substantial la mersul unei societati.
    Probabil ca Constitutia de la 1923 a avut multe virtuti iar defectele/derapajele/neimplinirile societatii ro.nu i se pot imputa textului ci metehnelor noastre.
    „Regimul interbelic nu a îndeplinit niciodată cu adevărat aspiraţiile Proclamaţiei de la Alba-Iulia: demnitatea umană şi libertatea politică nu au fost garantate cu adevărat. Votul universal a fost vidat de substanţă prin practicile de corupţie electorală.” Are texttul constitutiei 1923 vreo vina? F.probabil NU. Orice poate fi interpretat&aplicat cu buna sau rea credinta, contorsionat, golit de substanta, inaplicabil, etc

    • @JB
      Ca de obicei sunteti deraiat informational si cu parti-pris-uri UE.
      A se vedea:
      Criticism
      „In 2008, the former German president Roman Herzog claimed that the ECJ was overstepping its powers. He was particularly critical of the court’s judgment Mangold v Helm, which over-ruled a German law that would discriminate in favour of older workers.[44]

      In 2011, the President of the Constitutional Court of Belgium, Marc Bossuyt, said that both the Court of Justice of the European Union and the European Court of Human Rights were taking on more powers by extending their competences, creating a threat of a „government by judges”. He claimed that foreign judges were not always aware of the financial implications of their judgements on national governments.[45]”
      adica un extras din
      https://en.wikipedia.org/wiki/European_Court_of_Justice

      Dar sa vedem si din perpectiva drepturilor omului.
      https://ukhumanrightsblog-com.translate.goog/2021/10/22/court-of-justice-of-the-eu-allows-prohibition-of-religious-symbols-in-the-workplace/?_x_tr_sl=en&_x_tr_tl=ro&_x_tr_hl=en-US&_x_tr_pto=wapp

      Pe scurt:
      a) Fara cruciulite la gat
      b) Fara steaua lui David la gat
      b) Fara bratari cu simbolistica religioasa
      d) Fara naframe neaprobate in prealabil de ECJ
      .

    • @Durak
      „Orice poate fi interpretat&aplicat cu buna sau rea credinta, contorsionat, golit de substanta, inaplicabil, etc” q.e.d.
      Comentariul dvs.face proba indubitabila a sustinerilor mele.

      Recursul automat la justitie ptr.a rezolva probleme/chestiuni societale este ceva pernicios.
      Judecatorii sunt si ei oameni cu defecte si calitati. Traiesc si ei in societate, sunt sub influenta unor curente/mode ce bantuie mai mult sau mai putin furtunos in societatile respective.
      US Supreme Court este supusa unei imense presiuni pe N teme care de care mai bizare. La fel si CJUE si Curtea drepturilor omului. Nu va asteptati ca aceste Curti sa fie simbolul perfectiunii. Nu, sunt doar o imagine a timpurilor lor.
      Cum decizii din trecut ale US S.C. sunt astazi vazute drept o consacrare legala a rasismului, discriminarii, cum astazi sunt parti ale societatii americane care considerea, ciudat de tot, ca dreptul ala avort ar fi un drept fundamental tot asa si cu CJUE sau EHR Court fac fata unor situatii unde chestiunile politice sunt disimulate in chestiuni de drept.
      Nu trebuie decat sa CUNOASTETI aceste decizii si sa intelegeti contextul. Mi-e teama ca dvs.nu sunteti in masura….. sau poate ca sunteti dar nu se vede. Aveti judecati prea simpliste, sariti prea repede la concluzii, aveti impresia ca totul este la simpla intuitie iar experienta va face infailibil.

      Da, am parti-pris pro UE. Is there someting wrong?!?
      Dvs.va luati invataturile pe linia Farage&co., dar aveti tot dreptul.

      • @JB
        „Da, am parti-pris pro UE. Is there someting wrong?!?”
        Tot ce vine din Europa continentala de vest … stinks.
        Scepticismul britanic fata de Europa este foarte bine intemeiat.
        Nu de la Farage care a devenit inexistent in politica din UK, ci de MULTE SECOLE.
        Italia unde sunt milioane de romani este la cutite cu UE si mai ales Franta si Germania.
        Pana si in Finlanda
        https://www.bbc.co.uk/news/world-europe-65141461

        Adica din ce mai multe state membre UE resping diktatul UE.
        In cazul Finlandei chiar daca Sanna Marin a facut ceea ce trebuia cu aderarea la NATO.

  6. România a fost democrația ce a supraviețuit cel mai mult în Europa Centrală și de Est dinaintea celui de al doilea război mondial.

    Dacă ne uităm în jur, după căderea Cehoslovaciei, toate țările estului erau dictaturi mai mult sau mai puțin sordide. În Polonia și Yugoslavia democrația a supraviețuit așa cam astmatică doar câțiva ani după formarea celor două state. În Ungaria nici măcar nu exista – „alegerile” se desfășurau cu „vot deschis” și omul semna într-un catalog votul invariabil „pentru”. Cam la fel în Bulgaria. În Grecia de de-a doua republică (și asta mai mult moartă decât vie) s-a prăbușit în 1935 în dictatura lui Metaxas, iar Albania se născuse ca o dictatură a unui rege de operetă (Zogu – așa un soi de caricatură tristă a lui Hitler) de la bun început și așa a rămas până la invazia italiană. În Austria republica, ce a maimuțărit binișor democrația ceva mai mult de un deceniu, s-a prăbușit în dictatura lui Schuschnigg în 1934. La fel în Germania, republica de la Weimar, cu democrația ei șchioapă sfâșiată de luptele între comuniștii supuși pe față tiranului de la Moscova și naziști, s-a prăbușit trosnind din toate încheieturile în 1933-1934 sub loviturile unui caporal austriac isteric în retragere.Și ca să ducă ridicolul la extrem, Hitler a primit cetățenia germană prin fraudă cu doar vreo doi ani înainte de a ajunge stăpânul absolut al țării.

    În Franța, democratică „par excellence”, democrația putenic parlamentară s-a manifestat în cei 70 de ani ai săi prin guverne șubrede ce țineau cam un an-doi, haos administrativ, iar în final acest guvernări haotice au dus țara la colaps. Nici măcar nu a fost nevoie de o lovitură de stat, ca cea a lui Carol al II-lea în România pentur lichidarea democrației. Parlamentul francez s-a sinucis în public votatându-l democratic pe senilul Petain dictator cu puteri discreționare. Iar Petain a sugrumat în primele sale zile de de guvernare tot ce mai rămăsese din cea de-a 3-a republică. Cea de-a 4-a republică franceză a fost cam la fel de șubredă ca și cea de-a 3-a. A mers dintr-o criză în alta timp de o duzină de ani, după care în 1958 și-a admis neputința și lipsa de viabilitate. A ajuns în situația tragi-comică de a-i oferi puteri discreționare unui pensionar (De Gaulle – ce a considerat sub demnitatea sa chiar și să candideze la alegerile parlamentare!) pe 6 luni ca acesta să transforme cum o ști el dezastrul francez într-un stat viabil. Scorneala pensionarului, dominată de o puternică putere executivă, s-a dovedit în cei 65 de nai scurși de atunci, cea mai robustă formă de guvernare democraică a Franței din ultimii 234 de ani de istorie mai mult sau mai puțin democratică a țării.

    Da într-adevăr România interbelică a fost un stat foarte centralizat în care prima puterea executivă. Era o necesitate istorică, în opinia mea datoritp în primul rând caracterului foarte eterogen al țării. Iorga descria foarte bine prin 1935-1936 parcursul fulminat al statului român modern: În copilăria sa oamenii mai purtau încă ținuta fanariotă cu giubele și ișlice. O țară în care cel mai scurt drum de la Iași la București era cu trăsura până la Suceava (ce era în Austria) și de acolo cu trenul la Viena, iar de acolo cu vaporul pe Dunăre până la Giurgiu, de unde diligența te zdruncina prin hârtoape până la București. Pe la 1910, adică vreo 40 de ani mai târziu această țară plecată de foarte jos ajunsese să aibă una din cele mai dense și moderne rețele feroviare ale lumii.

    În 1918-1919 țara s-a mărit dintr-o dată de peste 2 ori de la 138000 kmp la 295000 kmp. Circulau vreo 5 monede diferite, erau cel puțin 3 tipuri de administrații locale diferite, iar țara s-a confruntat cu o imigrație masivă – aproape un milion de străinii, marea majoritate evrei, trăiau în România fără a avea cetățenia țării. Dimpotrivă mie mi se pare că că statul român interbelic, reglementat de Constituția de la 1923, s-a descurcat binișor în fața problemelor cu care se confrunta. Ivor Porter (profesor ce lucrat în România la Consiliul Britanic dinaintea celui de al doilea război mondial) a sintetizează foarte bine situația țării: Țara supraviețuise cu brio celei mai mari și mai radicale reforme agrare din lumea democratică. Țara era prosperă (el se simțea destul de strâns la pungă față de colegii români), oferea o mobilitate socială de neimaginat în Mare Britanie a acelei epoci și o emancipare a moravurilor ce în Regatul Unit s-a simțit doar vreo 20-30 de ani mai târziu.Eu zic că nu era deloc rău pentru o țară c doar cu 75 de ani înainte era una din cele mai înapoiate ale Europei.

    • Intr-adevar.
      Romania interbelica a fost excelenta si de o toleranta extraordinara.

      Daca nazistii nu ar fi ajuns la putere ajungeau comunistii la putere acolo.
      Germania era jumatate comunista, jumatate nazista.
      Oricum ar fi fost foarte rau pentru Europa.

      Din pacate Europa nu am invatat nimic nici pana in ziua de astazi.
      Tarile cele mai prospere, democrate si stabile din Europa sunt monarhiile constitutionale: UK, Olanda, Danemarca, Suedia. La fel si insulelele cu regim separat: Jersey, Guernsey, Isle of Man., Gibraltar
      Chiar si Monaco sub tutela franceza, sau San Marino si Andorra.
      Chiar si Regatul Belgiei, facatura-buffer intre Franta si Olanda si cu bucati smulse din Luxembourg este stabila.
      Si Fürstentum Liechtenstein este la fel.

      Restul Europei de vest este un haloimas politic permanent.
      Republicanism au vrut, republicanism au.
      Pana si semnificatia originala de republica au alterat-o in stil francezo-bolsevic.

        • @Mongolul
          In graba am uitat sa mentionez Norvegia care tot regat este si Elvetia care este un caz special de … cooperativa mestesugareasca multi-cantonala/judeteana si cu camatari renumiti tupilati intre munti si cu armata obligatorie ca isi cunosc vecinii-huidume multi-seculare (Franta si Germania) :)) care zilele astea au mari probleme cu reputatia lor – A se vedea povestea CS-UBS . Si Vaticanul care este aparat de garda elvetiana nu de UE.

    • @svek
      Analiza Dvs este fundamental gresita si nu are in vedere decat o perioada minuscula a istoriei
      Nu are in vedere relația dintre o acțiune sau o inacțiune si rezultatul acestora
      Este cum ai spune este soare azi in consecintta recolta va fi bogata deși pana la recolta mai pot apărea câteva înghețuri, seceta, grindina, etc

      Monarhia nu poate însemna obligatoriu progres
      Pt ca ar însemna ca toate monarhiile sunt la distanță mare de republici pe glob
      Ori cele mai puternice state de pe glob sunt in mod corect republici si nu monarhii
      Iar statele care vor conduce in continuare lumea sun republici si nu monarhii

      Nu întâmplator brexitu susținut voalat de coroana britanică a adus atatea succesuri – si este doar prima parte a succesului

      Progresul si stabilitatea tarii se face prin oameni si prin asigurarea supremației legii
      Omul sfințeste locul

      Contrar opiniei Dvs republica nu a apărut in Franța ci republica a apărut acum mai bine de 2.000 de ani ca singura soluție pt asigurarea unei anumite egalități si a unor drepturi pt cetățeni – ma refer la republicile grecesti(orașe stat)
      Republicile au introdus legi clare si nu monarhiile cum eronat apreciați Dvs
      Pt ca in monarhie statul este un simplu obiect pe care monarhul își poate face nevoile oricând vrea – cum s-a întâmplat la noi între cele doua războaie mondiale

      Tot astfel, pana Roma antica a fost republica aceasta a avut un viitor potențial
      In momentul in care Roma a devenit imperiu aceasta se îndrepta sigur spre dezastru
      Nu întâmplator Nero si-a făcut calul senator

      Sau la noi regele Carol al doilea era corect si legitim sa primească iahtul nahlin ce aparținuse moștenitoriului coroanei britanice in condițiile unei înzestrări militare deficitare a tarii pt razboiu care bătea la ușă

      Monarhia pleacă de la ideea eronata ca o persoana se poate naște privilegiat fata de alte persoane indiferent de capacitățile sau incapacitățile sale intelectuale sau fizice

      O persoana nu se naște deștept pt simplul fapt ca este fiu de monarh

      De aceea sunt preferabile alegerile prezidențiale, ca sa înlături eventualele erori, greșeli ale unor persoane incompetente sau nepregatite si o perioada limitată stabilită clar in care o singura persoana poate conduce tara

      Pt ca puterea corupe
      Iar puterea absolută corupe absolut

      Iar monarhii/domnitorii/conducătorii sunt pana la urma oameni simplii cu multe slăbiciuni cum s-a cazut de atatea ori in istoria de pe aceste meleaguri

      • Evident că textul meu se referă la o perioadă minusculă de aproximativ 15 ani. Acesta a fost perioada în care Constituția de la 1923 a fost în efect. Articolul pe care l-am comentat s-a referit la această constituție. Nu cred că avea nici un sens să o luăm de la omul de Neanderthal.

        Apoi aveți mari dificultăți de înțelegere a unui text simplu – ceea ce din păcate e o problemă foarte răspândită în România zilelor noastre. Nu a fost nicidecum vorba de o comparație între republică și monarhie. În orice caz, dacă tot am ajuns la asta, nici eu și nici un alt om ce are cât de cât ceva între urechi nu și-ar dori să trăiască sub domnia Dudăi Vodă cel bătrân. 😂

        În ce privește republicile antice ale lumii grecești și apoi cea romană, pe lângă dificultățile de înțelegere ale unui text simplu dovediți și o cumpliă lipsă de de înelegere a istoriei. Republicile grecești nu erau nicidecum instrumente de guvernare democratică așa cum le înțelegem azi, ci erau pur și simplu forme de organizare ale oligarhiei, mai apropiate de Rusia lui Putler decât de democrațiile parlementare contemporane. Cetățenii ajunși la majorat și reprezentând o mică parte a cetății, stăteau toată ziua de la majorat până la moarte în piața publică unde votau decizii. Erau parlamentari prin naștere și rămâneau așa pe viață. Sigur că era un imens pas înainte față statele acelei epoci conduse de tot soiul de tirani. Însăși noțiunea de a alege ceva prin vot era extraordinară. Dar democrația greacă nu era nicidecum ceva dezirabil în ziua de azi. La fel și Roma unde câțiva senatori nealeși de nimeni, ajunși în Senat prin nașterea într-o familie din ordinul senatorial și de regulă în funcție pe viață, decideau soarta a milioane de oameni.

        Nu strică niciodată să mai puneți un pic mâna pe carte. Măcar pe una de popularizare. 😀

        P.S.: Aia cu Brexit-ul de de-a dreptul comică. Brexit-ul a fost tocmai rezultatul celui mai democratic proces imaginabil: Un referendum prin car cetățenii unei țări au decis ieșirea dintr-o asociere de state. Ce poate fi mai curat decât atât?! Tocmai dumneavoastră, mai republican ca Mița lui Crăcănel, să săriți la jugulara celui mai democratic dintre procesele democratic?! Nu mă așteptam… 😂

  7. Pericolul pierderii libertatii ne insoteste in fiecare zi.

    Si in pandemie si dupa ni s-au cerut anumite sacrificii pe altarul unui presupus pericol. In fata pericolelor ne putem apara si altfel dar desigur ca putem accepta, pentru o durata determinata,strict limitata rn timp, reducerea unor libertati. Cine abuzeaza ar trebui sa suporte anumite conscinte.

    Libertatea si constitutia care ne consfiinteste aceasta libertate se cer sa fie aparate zi de zi.

  8. Am convingerea ca actuala Constitutie e deficitara atit in continut cit si in felul in care e scrisa. Anacronica, generatoare de neclaritati, doctrinar indreptata spre stat in defavoarea cetateanului si spre stari de lucruri care nu mai sint si nici nu vor mai fi valabile niciodata. Nu e o constitutie moderna.

    • @fochist
      Constituția nu se construiește pt un an, pt un cincinal sau 10 cincinale

      Statele Unite ale Americi au printre cele mai vechi constituții si care sunt la acest moment in vigoare

      La constituția din 1991 au trudit câțiva profesioniști ai dreptului
      La momentul adoptării era o Constituție buna
      Mare parte din cei care au trudit ka realizarea ei nu mai sunt printre noi

      Toată lumea vrea drepturi ca si Dvs
      Numai ca existența unui drept presupune de regula si o obligație
      Iar populația nu prea vrea obligatii
      Iar atunci când o persoana sau un grup de persoane au prea multe drepturi aceasta înseamnă ca dreptul acestora aduce atingere sau înlătura drepturile altor persoane
      Pana la urma o tara cu prea multe drepturi si fără obligatii este calea sigura spre anarhie

      Cred ca după atâtea drepturi ar trebui ca fiecare cetățean sa-si pună întrebarea ce a făcut el pt tara
      Ce a făcut el pt ca acei care vin după noi sa nu mai trăiască ceea ce s-a întâmplat între cele doua razboie mondiale
      Dar teama mie ca noi n-am învățat nimic din ce s-a întâmplat între cele doua razboie mondiale mai mult glorificam toate greselile din acea perioada

      • @capatu satului
        Ne pare rau ca noroaiele de pe drum sunt mult prea mari ca sa ajungem la parloaga mentala din fundul satului.
        Ati fugit din sat sau vecinii/vecinele v-au alungat? :))

  9. Romania nu era la 1923 pregătita pentru Constituia respectiva. O mare parte din romani votau pentru prima data si asta intr-o tara cu rata redusa de alfabetizare. Cine a citit memoriile lui Argetoianu va vedea ca sistemul inaugurat de Carol I prin care guvernele care organizau alegerile aveau garantata victoria a funcționat pana în dec 1937. Traseismul politic are o tradiție veche la noi, Argetoianu fiind un ilustru reprezentant al acestui fenomen. Ca la 1938 n-au existat manifestații serioase la desființarea partidelor politice spune destul despre maturitatea acestora.

  10. După 33 de ani de „nu se știe ce, nu se știe incotro”, după 45 de ani de scârbă lumpenproletară îngrozitoare ce părea că nu se va sfârși și mai înapoi (după cum am citit în articol) în interbelicul frământat și contradictoriu pare că am fost și am rămas o națiune fără de rasă și urmă de civilizație. Bineînțeles cu excepțiile care confirmă regula.
    Aștept să fie aruncate pietrele.

  11. Constituția Unificării / Constituția României Mari a fost un experiment reușit (după modelul belgian). Cine putea sa prevadă toate provocările sociale și schimbările economice ? Cine putea sa niveleasca ambițiile unor grupuri politice populiste antisemite – naționaliste ? O Constituție flexibila sau rigida nu poate opri virusul revanșei / corupția / prostia / totalitarismul..

  12. Stimate domnule profesor,

    sunt unul dintre cei care vă urmăresc cu interes aparițiile publice, atât prin articolele din “Contributors” cât și prin intervențiile din studiourile TV care vă invită. Trebuie să recunosc: “verbul” dumneavoastră este penetrant și reflectă lecturi întinse. In special, în ultima vreme, am apreciat pozițiile temeinic exprimate și argumentate cum se cuvine, le-aș zice chiar curajoase, privind evoluțiile geopolitice de la Răsărit. Prin urmare, veți înțelege de ce am lecturat cu nerăbdare și aprecierile pe care le faceți în articolul prezent cu referire la Constituția din 1923, cu atât mai mult cu cât ele vin de la un constituționalist, care are toată îndreptățirea (poate chiar datoria) de a trata subiectul cu seriozitate și competență.
    Parcurgându-va textul, am avut senzația, poate greșită, că v-ați așezat mai degrabă în postura de profesor de istorie și nu de drept constituțional, cum mă așteptam. M-ați făcut să-mi reamintesc câteva din lecțiile de istorie care mi s-au predat pe întreg parcursul meu școlar. Si, ca să nu fie vorba despre o afirmație gratuită, am să citez, pe scurt, câteva. Îmi aduc aminte, parcă ar fi azi: în anul școlar 1947/1948, fiind elev în clasa I al unei şcoli primare dintr-un sat din Munţii Apuseni și, întorcându-mă la şcoală imediat după Anul Nou, domnul învăţător ne-a cerut să deschidem imediat abecedarele, să rupem cele două poze aflate imediat după prima copertă şi să i le aducem la catedră. Erau pozele Majestăţii Sale Regelui Mihai I şi ale Reginei Mamă Elena. Ne-am executat, fireşte, fără să fim capabili să ne punem întrebări sau să înţelegem motivul acestei cereri.
    La puțini ani după aceea, ca elev de gimnaziu sau de liceu, aveam să aflu, la lecțiile de istorie, “adevărul” despre Regele Mihai: cum a plecat acesta cu trenul încărcat cu aurul și tablourile țării, lasându-ne săraci lipiți.
    Mai târziu, la liceu, în maualul de istoria literaturii, aveam un capitol special, intitulat „Din literatura antimonarhică şi antidinastică”. La loc de cinste era un oarecare Traian Demetrescu, care în presa vremii se semna cu pseudonimul Tradem, si care era citat cu următorul catren care îl “portretiza” pe Regele Carol I:
    „La mine scot profil, adică
    Numai un ochi şi un mustaţă
    Numai un umăr şi-un ureche
    Si jumătate nas şi faţă”
    Am mai aflat cum, pe vremea Regelui Carol I, la 1907, au fost împușcați 11.000 de țărani care s-au răsculat. Dintr-un alt text prezent în manualele vremii am mai aflat, tot despre 1907, că:
    “Minciuna stă cu regele la masă
    Dar asta-i cam de multișor poveste:
    De când există regi, de când minciună este
    Duc laolaltă cea mai bună casă”
    Revenind la textul dumneavoastră, pare ca vine să-mi întregească cunoștințele de istorie despre interbelic, despre epoca Regelui Carol al II-lea, despre care ştiam doar din remarcabila “operă literară” intitulată „Viţelul de aur” a lui N.D.Cocea (acesta fiind un notoriu prieten al lui…Lenin!).
    Despre manualul de istorie modernă a României ce să mai vorbim? De la Cuza şi până la 23 August 1944 tot ce s-a întâmplat în România era exclusiv mişcare socialistă şi muncitorească. Cu eroii săi, desigur: I.C.Frimu, Olga Bancic, Ilie Pintilie, Vasile Roaită etc., director de conștiință și de cultură națională fiind un Constantin Dobrogeanu-Gherea care, încă din ultimul sfert de veac 19 si inceput de veac 20, ne învăța să dorim socialismul.
    Imi aduc aminte că, la o lecție de istorie din liceu, unul din colegi pune profesorului întrebarea: “De ce, la 1866, oamenii politici au adus la cârma României un principe străin? Au fost românii incapabili să se conducă?” Răspunsul profesorului a fost imediat și categoric. A deschis manualul de istorie, scris de un oarecare Mihail Roller, și ne-a citit: “politicienii, atât conservatorii cât și liberalii, au format o ‘monstruoasă coaliție’, care a inchinat țara intereselor străine pentru ca, astfel, la adăpostul unei marionete, să poată, în liniște, să ‘sugă sângele poporului’!” Părea că manualul de istorie este făcut cu scopul precis ca generaţii întregi de elevi să nu ştie Istoria României, să nu-şi cunoască „părinţii”, să nu aibă memorie. Au venit apoi, la liceu și la facultate, cursurile de “Socialism științific”, “Economie politică”, “Materialism dialectic și istoric”, toate fiind continuatoare, “pe un plan superior”, ale celor de mai sus. Ce să mai spunem despre lecțiile lunare de “învățământ politic” de la toate locurile de muncă sau despre cuvântările celui mai iubit…? Toate subordonate comandamentului, cu perseverență urmărit, de formare a “omului nou, constructor al socialismului”, adică de “spălare a creierelor”, de a produce generații întregi de sclavi, lipsiți de memorie, ușor de manipulat și care, într-o anume literatură, sunt numiți mancurți. Prin urmare, eu aparțin primei promoții de mancurți din cele peste patruzeci! Astfel că eu, după 1989, cred că am fost “cetățeanul turmentat” prin excelență, tocmai bine pregătit să-mi votez “Constituția”, să decid forma de guvernământ a țării, să-mi aleg șeful de stat din patru în cinci ani.
    Anul 1990 m-a găsit ocupând un post de cercetător științific în Institutul de Cercetări Automatizări București. Si imi aduc aminte că primele luni postdecembriste ni le-am petrecut în nesfârșite “seminarii” despre ce a fost, despre cauze și consecințe, despre cum va arăta viitorul etc. Si, în toată această “cacofonie”, se trezește un coleg să gândească cu voce tare și să evoce, ca soluție, revenirea la Constituția din 1923. “Aoleu, cu gângavu’ ăla?”, a fost replica tăioasă a altui coleg. Astăzi, după mai bine de trei decenii, dacă cineva ar avea “nesăbuința” de a face aceeasi propunere, ar primi imediat replica “Aoleu, cu securistu’ Duda?”. Eu abia aștept anul 2024 pentru a asista din nou la un show al așaziselor “alegeri prezidențiale”, similar celui de la sfârșitul anului 2000, când un măscărici cu pretenții de moderator TV a așezat pe toți cei douăzeci de candidați pe cântar și le-a cerut să recite poezii. Asta pentru ca noi, alegătorii, să fim “informați”, să votăm “în cunoștință de cauză”. Care a fost urmarea? Zeci de procente de cetățeni, “turmentați ca mine”, au votat pe unul pentru simplul fapt că “era diliu” și promitea “dreptate” cu mitraliera pe stadioane. Exact ca predecesorul său din anii ’30 care promitea că, atunci când va ajunge la putere, “ne va scăpa de…‘jidani’, prin aceea că vor fi…puși la muncă: să mute Ceahlăul la București!”.
    Dar, cred că articolul dumneavoastră este important mai ales prin ceea ce nu spune! Pare că sunteți adeptul nonConstituției din 1991. Cu alte cuvinte, pare că cei peste 75 de ani de “republică” nu au fost suficient de convingători. Să ne bucurăm, așadar, că, de peste 75 de ani, trăim în republică, visul de aur al Conului Leonida!
    La sfârșitul lunii Februarie 2022, la câteva zile după declanșarea “operațiunii speciale” de către Rusia, mi s-a cerut părerea. Am răspuns cam așa: “dacă acest eveniment nu ar fi existat, el ar fi trebuit inventat!” La sprâncenele ridicate ale interlocutorului, am încercat câteva argumente, pe care nu le citez aici. Dar unul dintre ele a fost: “va începe și la noi necesarul proces de cădere a…măștilor!”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Ioan Stanomir
Ioan Stanomir
Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro