Pe 1,2 și 3 iulie, la școala noastră din București, am organizat vizualizarea lucrărilor de la Evaluarea Națională. Orar pe săli, comisie la fiecare masă, elevi programați din jumătate în jumătate de oră, telefoanele lăsate la intrare. Am stat și eu acolo, ca profesor de matematică cu douăzeci și șase de ani la catedră, și am privit familii intrând și ieșind cu aceeași expresie: veniseră să afle ceva și plecau tot confuzi.
Seara m-a sunat un vechi prieten, avocat de meserie. Îl cunosc de ani de zile și rar l-am simțit atât de agitat. Băiatul lui, elev la o altă școală din oraș, luase 9,70 la matematică. Fusese cu el la vizualizare, așa cum cere procedura, pentru că minorul nu poate vizualiza singur, și acum nu știa ce să facă. Omul acesta este specialist în contestarea actelor administrative și de aceea se poate crede că aici este chiar în elementul său. Mi-a spus însă, ușor jenat, că matematica a fost teroarea vieții lui de elev. Pus față în față cu lucrarea de pe ecran, mi-a mărturisit că nu înțelesese aproape nimic.
Se trezise acum într-o situație imposibilă pentru un profesionist în materie de contestații. Se afla în fața unei lucrări pe care nu o putea evalua, dar trebuia totuși să decidă dacă e cazul să riște o contestație. Nu doar pe subiectul unde bănuia că se pierduse punctajul. Pe întreaga lucrare. Și să semneze o declarație care spune negru pe alb că nota poate și să scadă. Asumându-și că la subiectele unde punctajul era deja corect, la recorectare era posibil ca punctajul să coboare. La telefon, vocea lui nu mai era a omului care nu cunoaște regulile și știe să le aplice, ci a cuiva nedumerit, incapabil să se decidă. Pentru că miza nu e abstractă. Media de admitere la liceu se calculează cu două zecimale, fără rotunjire, iar diferența dintre 9,70 și 9,80 poate să însemne, la propriu, alt liceu, altă clasă, alți colegi pentru patru ani.
Să lămurim mai întâi ce se întâmplă tehnic, pentru că aici e paradoxul. Lucrările de la Evaluarea Națională sunt deja scanate. Sunt încărcate în platforma digitală de evaluare. Profesorii corectează digital, pe baza baremului, iar punctajul pe fiecare item există deja în sistem, sub forma unui borderou digital. Platforma are prevăzut, încă de la înscriere, emailul și numărul de telefon al părintelui. Cu alte cuvinte, ceea ce văd copiii și părinții pe un ecran, în sală, sub supravegherea comisiei, având interdicția de a fotografia, exista deja în format electronic, la un click distanță de căsuța de email a familiei.
Ne-am complicat singuri. Am construit o procedură cu cereri scrise, programări pe săli contra cronometru, comisii care stau în școli zile întregi, oameni care trebuie să-și ia liber de la muncă, totul pentru ca elevul să vadă pe ecran ceea ce oricum stă scanat pe un server. Vizualizarea are, spune procedura, caracter strict informativ. Nu se văd notele evaluatorilor, nu se văd numele lor, iar lucrarea nu poate fi fotografiată. Am mutat muntele ca să obținem un firicel de transparență.
De aceea, prima propunere pe care o fac este simplă și aproape gratuită. După afișarea rezultatelor inițiale, platforma să trimită automat, pe emailul deja existent al părintelui, lucrarea scanată împreună cu borderoul pe fiecare item, având identitatea evaluatorilor ascunsă. Fără comisii, fără programări, fără deplasări. Doar un email. Costul acestei operațiuni este practic zero, pentru că datele sunt deja acolo. Astfel, un părinte din Vaslui și unul din București ar avea, în sfârșit, acces la lucrarea copilului, la aceeași oră, fără să depindă de cât de bine își organizează școala orarul pe săli. Așa s-ar rezolva problema accesibilității.
Mai departe intervine un lucru la care m-am gândit cel mai mult după discuția cu prietenul meu avocat și pe care sistemul îl refuză cu cea mai mare încăpățânare. Nu e suficient ca părintele și elevul să vadă lucrarea. Trebuie să poată face ceva cu ce vede. Iar ce poate face astăzi este contestarea lucrării în ansamblul ei, chiar dacă doar unul dintre subiecte este punctul vulnerabil.
Să ne întoarcem la tatăl avocat. Proba de matematică are trei subiecte. Primele două sunt grile, șase exerciții de algebră și șase de geometrie, unde răspunsul este obiectiv și deci incontestabil. Abia Subiectul al III-lea cere rezolvări complete, șase probleme cu câte două subpuncte, mai dificile, unde drumul până la rezultat poate arăta cu totul altfel decât drumul din barem. Exact acolo pierduse băiatul lui, să zicem, douăzeci de sutimi: la problema cu cercul de la punctul 4b), unde avusese o abordare atipică, corectă matematic, dar diferită de cea prevăzută în barem, iar evaluatorul o punctase cu zgârcenie. Pentru tată, juridic soluția ar fi fost evidentă. Ataci punctul unde ești vătămat, motivezi, ceri reevaluarea doar pentru acel subiect. Însă așa ceva nu e posibil. Ca să recupereze cele douăzeci de sutimi de la un singur subpunct al unei singure probleme, trebuie să se pună pe masă și să fie recorectată întreaga lucrare, cu riscurile de rigoare. Astfel contestația nu mai este un remediu ci devine un pariu.
Aceasta este prima vulnerabilitate a contestației. O numesc asimetria de risc. Un drept care te expune la pierdere pe partea pe care nici măcar nu o contești nu mai este un drept deplin. Este o loterie cu miză mare, media de admitere la liceu. Îi cerem unui copil de paisprezece-cincisprezece ani și părintelui lui să calculeze, în câteva minute, un raport risc-beneficiu a cărui miză e enormă. Într-un anume sens se poate spune că recorectarea integrală a lucrării transformă un instrument de îndreptare a erorii într-un joc de noroc.
A doua vulnerabilitate a acestui tip de contestație mi-a sugerat-o chiar tatăl avocat, fără să vrea, prin simpla lui reacție de om al legii. În dreptul românesc, calea de atac este limitată la ceea ce ataci. În contenciosul administrativ, Legea 554/2004 prevede la articolul 8 că persoana vătămată poate cere anularea actului „în tot sau în parte”. Deci și parte. Nimeni nu te obligă să repui în discuție întregul act dacă te doare o singură prevedere. În procedura civilă funcționează regula tantum devolutum quantum appellatum, consacrată de articolul 477 din Codul de procedură civilă: instanța de apel judecă numai ceea ce s-a criticat, în limitele criticilor. În procedura penală există principiul non reformatio in peius, articolul 418 din Codul de procedură penală, potrivit căruia în propria cale de atac situația celui care contestă nu poate fi agravată. Trei ramuri de drept, trei mecanisme diferite, aceeași idee de bază. Contești ce te nemulțumește, nu ești pedepsit pentru curajul de a contesta, nu ți se răscolește ceea ce nu ai atacat.
Examenul național este singurul loc unde cetățeanul român este obligat să facă exact pe dos. Să repună în discuție tot, inclusiv ce nu contestă, cu risc de agravare. Prietenul meu a văzut anomalia în câteva secunde. Mi-a spus, aproape stânjenit, că niciun client de-al lui nu ar accepta o cale de atac construită așa și că, dacă el ar propune unui client să atace un act întreg pentru un singur paragraf greșit, riscând să piardă și paragrafele corecte, ar fi dat afară pe scări. Dar la examenul copilului lui, statul îi oferă doar această posibilitate.
A treia vulnerabilitate le leagă pe celelalte două într-un singur mecanism. Contestația punctuală presupune să știi unde ai pierdut punctele. Fără borderoul de corectare defalcat pe fiecare item, contestația țintită este imposibilă, pentru că nu ai cum să indici cu precizie ce ataci. Și invers, fără dreptul de a contesta punctual, borderoul rămâne o simplă informație inutilă, care îți spune unde ai greșit, dar nu îți dă niciun instrument să repari. Cele două merg doar împreună. Borderoul primit pe email face posibilă contestația pe itemi, iar contestația pe itemi dă sens borderoului. Împreună schimbă natura contestației. Din pariu în orb, ea devine un remediu cu țintă precisă.
În plus, beneficiarii acestui fel de a contesta nu sunt doar elevii, ci și sistemul. Recorectarea punctuală înseamnă mai puțină muncă. La Evaluarea Națională din 2025 s-au depus 19.101 contestații, adică 6,08% din lucrări. Dacă fiecare ar viza, în medie, un singur subiect din trei, volumul de recorectare ar scădea considerabil, undeva spre două treimi. Asta înseamnă efort diminuat, termene mai scurte, satisfacție de ambele părți. Apar mai puține ocazii de a introduce erori noi la recorectare, pentru că orice atingere a unei lucrări deja corecte poate strica ceva ce era bine. Un profesor evaluator la contestații care verifică un singur item lucrează mai bine, fiind mai motivat, decât unul care reia din obligație toate cele trei subiecte, dintre care două nu intră, de fapt, în discuție.
Ajung acum la argumentul care, pentru mine, închide discuția. Se numește precedentul intern. Nu trebuie să inventăm nimic și nu trebuie să ne uităm neapărat la alții. Avem deja modelul în casă. La Olimpiada Națională de Matematică, regulamentul aprobat pentru acest an, sub numărul 24716 din 5 februarie 2026, prevede la articolul 9 că se face „reevaluarea subiectelor ale căror punctaje inițiale au fost contestate”. Subiectele contestate. Nu toată lucrarea. Formularul de contestație pe care îl semnează olimpicul spune limpede: „solicit reevaluarea subiectului nr. ___”. Un număr. Alegi problema, o contești, aceea se reevaluează. Evaluarea se face oricum pe fiecare problemă separat, în echipe de câte doi profesori, fiecare problemă punctată de la 0 la 7. Itemi independenți, bareme independente, contestație independentă.
Iată deci că Ministerul acceptă principiul contestației punctuale. Îl acceptă pentru elita elevilor, pentru cei câteva mii care ajung la olimpiade. Și îl refuză celor 143.251 de candidați care au susținut Evaluarea Națională din 2026, exact copiilor pentru care nota decide la ce liceu intră. Dublă măsură greu de explicat. Ce e destul de bun pentru olimpic devine, brusc, imposibil de aplicat pentru toți ceilalți.
Știu ce se va răspunde. Se va spune că recorectarea integrală „protejează unitatea evaluării lucrării”. Sună bine. Este fals în practică. Subiectele de la Evaluarea Națională sunt itemi independenți, cu bareme independente, punctate separat în platforma digitală, exact ca la olimpiadă. La primele două subiecte, cele cu grile, nici măcar nu există ce interpreta: răspunsul bifat e corect sau nu. Nu există nicio dependență de corectare între o grilă de algebră de la Subiectul I și o problemă cu rezolvare completă de la Subiectul al III-lea. Dacă unitatea lucrării ar fi un argument real, atunci ar trebui să fie un argument și la olimpiadă, unde însă contestația pe problemă aleasă funcționează de ani buni.
Am ajuns acum și la temeiurile juridice. În decembrie 2017, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis, în cauza C-434/16, Peter Nowak contra Data Protection Commissioner, că răspunsurile scrise ale candidatului la un examen și adnotările evaluatorului asupra acelor răspunsuri sunt date cu caracter personal ale candidatului, la care acesta are, în principiu, drept de acces. Din completul care a pronunțat hotărârea a făcut parte și judecătorul român de la Curte, prof. univ. dr. Camelia Toader. Cu alte cuvinte, lucrarea corectată nu este proprietatea ascunsă a comisiei. Este, în parte, un set de date personale ale copilului, iar dreptul de acces prevăzut de regulamentul european nu se satisface complet cu o privire de câteva minute pe un ecran, sub interdicția de a păstra o copie.
Irlanda, țara din care a pornit chiar cauza Nowak, a mers mai departe. Candidații la Leaving Certificate își accesează online lucrările corectate, prin Candidate Self Service Portal, sistemul gestionat de comisia națională de examene. Primesc mai întâi punctajele pe fiecare componentă, apoi capătă acces la lucrările scanate, cu marcajele evaluatorului, și abia apoi decid, în cunoștință de cauză, dacă fac apel. Se uită la lucrare acasă, cu capul limpede. Nu într-o sală de clasă în plin iulie, la patruzeci de grade, fără aer condiționat, cu geamurile și ușa deschise, după nopți nedormite de la șocul unei note sub așteptări. Noi avem deja infrastructura digitală care ne-ar permite același lucru. Ne lipsește doar decizia de a o folosi.
Și fiindcă tot vorbim de recorectare, e cazul să punem și întrebarea incomodă. La Evaluarea Națională din 2025, după ce contestațiile au fost soluționate, 11.648 de lucrări au primit note mai mari, iar 5.454 au primit note mai mici. Peste șaptesprezece mii de note modificate. La matematică, e drept, 98,84% dintre modificări au fost sub o jumătate de punct, ceea ce arată că evaluarea inițială a fost, în general, solidă. Dar fiecare lucrare este un copil. Presa de specialitate a documentat, la ediția din 2024, cazuri șocante: note mărite după contestație de la 5,30 la 9,30 la română, sau de la 7,70 la 10. Cel mai izbitor a fost un elev din Focșani care a urcat la matematică de la 3,50 la 9,75. Acolo, este drept, cauza nu a fost o eroare de corectare, ci o eroare umană de încărcare a tezei scanate pe platformă, recunoscută ca atare. Tocmai eroarea aceea arată de ce părintele trebuie să vadă lucrarea. Un copil a stat cu 3,50 pe hârtie până când cineva a observat că fusese scanată teza greșită. Dacă acea familie ar fi primit lucrarea pe email, ar fi văzut în trei secunde că nu e mâna copilului lor pe foaie.
Iar când vezi că posibilitatea vizualizării a coborât rata contestațiilor de la 8,76% în 2024 la 6,08% în 2025, înțelegi un lucru esențial, anume că transparența nu mărește numărul contestațiilor, ci, dimpotrivă îl scade. Oamenii care își văd lucrarea și înțeleg de ce au pierdut punctele nu mai contestă doar din frustrare. Contestă aceia care chiar au un motiv. Exact ce ar trebui să ne dorim. Dacă vizualizarea fizică, greoaie cum e, a redus deja contestațiile, trimiterea lucrării pe email le-ar reduce și mai mult.
Nu vrea să se creadă că acest articol îi acuză pe corectori. Eu însumi sunt unul dintre ei. Dar e limpede că orice corector care știe că lucrarea va ajunge la părinte, va avea mai multă grijă, va fi mai atent și desigur mai eficient. Transparența nu e făcută să ne pedepsească ci să ne responsabilizeze pe toți, și pe cei care predam, și pe cei care evaluăm.
Nu închei înainte de a face o precizare. Am pregătit o adresă oficială către Ministerul Educației și Cercetării, pe care o voi depune la registratură, prin care propun exact ceea ce am prezentat mai sus:
- transmiterea automată, pe emailul părintelui, a lucrării scanate și a borderoului pe fiecare item, după afișarea rezultatelor inițiale;
- introducerea contestației punctuale, pe itemul sau itemii aleși de candidat, după modelul care funcționează deja la olimpiade.
Mă gândesc din nou la prietenul meu avocat. Până la urmă nu a mai contestat lucrarea la matematică a fiului său. Mi-a spus, înainte să închidem, că nu își permite să riște sutimile bune pentru douăzeci de sutimi nesigure. Un om care câștigă procese din contestații a renunțat să conteste la examenul propriului copil. Nu ar trebui să fie așa. Cei care organizează un examen serios nu au de ce să se teamă de privirea celor examinați. Iar un drept adevărat nu te pedepsește pentru că l-ai folosit.
.
