Vadit slabita de dupa puciul esuat din iulie 2016, ancorata in lupta contra terorismului local, dar si a celui international, lovita de o criza economica tradusa printr-o depreciere majora a valutei nationale si o usoara scadere a investitiilor straine, antrenata in dispute continue cu vecinii sai, totusi in cautarea unei politici externe echilibrate, caracterizate prin strategia “zero probleme cu vecinii” (lucru care îi reuseste tot mai putin) Turcia, ca tara, nu conteneste sa isi traiasca “destinul geografic” tumultuos, iar turcii ca natiune sa fie supusi unui proces politic si psihosocial contestat, dar si aclamat de multi cetateni.
Guvernul de la Ankara este in cautarea solutiilor la problemele mentionate mai sus, acest lucru poate fi observat in dialogul cu cetatenii si in mesajele lansate prin intermediul mass-media. Se pare ca autoritatile turcesti au identificat solutia la toate problemele cu care se confrunta tara. Dupa mai multe aluzii, discutii, polemici cu referire la organizarea unui referendum constitutional, acesta va avea loc, pe 16 aprilie 2017 turcii sunt asteptati la urnele de vot pentru a spune “da” sau “nu” inlocuirii regimului parlamentar actual cu cel prezidential al lui Recep Tayyıp Erdogan. De ce se doreste modificarea Constitutiei in Turcia? Si de ce tocmai acum se doreste acest lucru? Care sunt modificarile pentru care populatia urmeaza sa isi dea votul? Care sunt consecintele unui eventual “DA” sau “NU” pentru viitorul Turciei? Raspunsul la toate aceste intrebari voi incerca sa-l gasesc in cele ce urmeaza.
Inainte de a purcede la disecarea modificarilor constitutionale, mai intai trebuie sa amintesc ca acestea au fost schitate de catre consultantii politici si parlamentarii Partidului Justitiei si Dezvoltarii (AKP), partid aflat la putere, si nu prin intermediul unor consultari/dezbateri politice sau dialog cu cetatenii. Inca la alegerile parlamentare din noiembrie 2015, fostul prim-ministru al Turciei, Ahmet Davutoglu indemna partidele din viitorul Parlament sa colaboreze la votarea unei noi constitutii. Inlocuirea regimului parlamentar cu cel prezidential este argumentat prin exemplificarea regimurilor prezidentiale din Occident, cum este cel al SUA sau Frantei. Conform specialistilor turci in domeniul dreptului constitutional, regimul prezidential nu este nicidecum unul rau per se, marea lor temere sau ingrijorare fiind ca in Turcia se va incerca instaurarea unui regim prezidential “a la turca”, diferit ca substanta de regimurile din Vest.
Dintre cele 18 puncte (modificari) pentru care urmeaza sa se voteze, cel putin sase dintre acestea au iscat foarte multe discutii in societate. Spre exemplu:
- Functia de prim-ministru va disparea, iar presedintele va detine puterea executiva.
- Presedintele va avea dreptul sa fie membrul unui partid politic sau sa se afle chiar in fruntea acestuia. Acest lucru ii va permite acestuia sa decida cine va accede in parlament pe listele electorale ale partidului, deci ii va permite sa controleze activitatea parlamentarilor si agenda parlamentului. Totodata, parlamentul nu va mai putea face interpelari sau alte masuri de audit la adresa guvernului si nici nu va putea emite motiuni de cenzura.
- Presedintele va putea emite decrete fara a consulta parlamentul, sa instituie starea de urgenta, va putea dizolva Parlamentul, numi ministri si alti demnitari de rang inalt.
- In noul parlament numarul alesilor poporului va creste de la 550 pina la 600, iar virsta de accedere in parlament va fi de 18 ani si nu de 25 cit era pina acum.
- O alta modificare prevede cresterea puterii presedintelui asupra corpului de judecatori si procurori. Numarul judecatorilor Curtii Constitutionale va fi redus de la 17 la 15 persoane, iar numarul persoanelor Consiliului Suprem al Judecatorilor si Procurorilor va fi redus de la 22 la 13.
- Una dintre modificarile contradictorii ale Constitutiei prevede organizarea alegerilor prezidentiale si parlamentare simultan, o data la 5 ani. In acest caz, daca se va vota in favoarea modificarii Constitutiei, Erdogan, care se afla la putere deja de 14 ani, s-ar putea afla la putere pina in 2029, deoarece in 2019 vor putea fi organizate, atat alegeri prezidentiale, cit si cele generale. In cazul in care populatia va spune “NU” unei noi Constitutii, aceasta ar putea fi prima infringere a lui Erdogan si AKP din 2002 incoace.
Adeptii AKP si ai presedintelui Erdogan sustin ca reforma constitutionala va aduce stabilitate in tara, iar pe linga “stabilitatea durabila” amintita de actualul prim-ministru al Turciei, Binali Yıldırım, “Noul sistem va pune capat terorismului, acesta va anihila terorismul”. Sub sloganul “O Turcie mai puternica” (Daha güçlü bir Türkiye), tot ei afirma ca un presedinte puternic, cu mai multe prerogative va intari tara atat in interior, cit si in exterior, lucru de care Turcia are nevoie cel mai mult acum.
Opozantii acestei reforme disputate sustin ca noua constitutie are menirea de a concentra puterea in mainile unei singure persoane, iar atata timp cit un presedinte este si membru de partid nu mai putem vorbi despre principiul separarii puterilor in stat, caracteristic unui stat de drept. Compromiterea mecanismului de prevenire a abuzului de putere va duce la periclitarea activitatii normale si echilibrate a celor trei puteri in stat: executiva, legislativa si judecatoreasca. O data ce presedintele conduce activitatea unui guvern, al presedintiei si mai este si membru de partid, nu putem nega existenta unei concentrari a puterii in mainile unei singure persoane. In opinia criticilor un eventual “DA” la referendum ar putea reprezenta ultimul cui batut in sicriul democratiei din Turcia. Rezultatele referendumului ar putea pava calea spre un regim autoritar al Turciei, asemeni altor state din regiune.
Actuala stare de lucruri din Turcia prognozeaza un probabil succes al reformei constitutionale, din moment ce Partidul Justitiei si Dreptatii (AKP) este sustinut de catre Partidul Actiunii Nationaliste (MHP). Voturile MHP s-au scindat insa, deoarece multi membri ai acestui partid, fiind in opozitie, au fost critici inversunati ai AKP la ultimele alegeri. Dintre partidele parlamentare, Partidul Republican al Poporului (CHP) si Partidul Democratic al Poporului (HDP-prokurd) sunt cele care se opun reformei constitutionale, indemnind sustinatorii lor sa spuna “NU” in data de 16 aprilie. Partidul de la guvernare AKP a cistigat dusmani indirjiti in rindurile HDP, partidul prokurd din Turcia, deoarece 11 din cei 59 de deputati ai acestui partid se afla dupa gratii, inclusiv conducerea acestuia. In urma unui amendament constitutional semnat de catre Erdogan, le-a fost ridicata imunitatea parlamentara, aflindu-se in detentie pe motiv de implicare in organizarea actiunilor teroriste.
De ce se vor schimbari constitutionale acum?
Ecourile unor modificari constitutionale au putut fi auzite in Turcia timp de mai multi ani, insa imediat dupa lovitura de stat esuata discutiile privind reforma constitutionala s-au intetit. Multi lideri de opinie turci sustin ca lovitura de stat esuata reprezinta pentru presedintele turc o scuza sau un motiv plauzibil pentru a efectua cit mai curind posibil modificari constitutionale. Arestarile in masa ale celor suspectati de organizarea puciului, a militarilor, concedierile miilor de cadre didactice semnatare ale grupului “Academicienii pentru Pace” (Barıs için akademisyenler), ale miilor de functionari publici etc. toate aceste actiuni pot fi interpretate ca actiuni de tatonare a terenului pentru implementarea ulterioara a reformelor dorite. Conform Federatiei Europene a Jurnalistilor, 122 jurnalisti au fost arestati in Turcia si zeci de publicatii au fost inchise dupa lovitura de stat din iulie.
Un alt aspect, aparent fara nicio tangenta cu referendumul din aprilie, este lansarea in data de 3 martie a filmului “Reis” (ro:capitan, sef, conducator). Acesta este un film biografic despre viata presedintelui turc, ilustrand copilaria acestuia pina la obtinerea primului sau mandat de primar al Istanbulului.
Ecourile internationale ale referendumului din Turcia
Referendumul din Turcia a trecut hotarele si a dat nastere unor crize diplomatice cu Germania si Olanda. Criza a debutat in Germania, atunci cind Ministrului de Externe si Ministrului Justitiei turc li s-a interzis organizarea oricarei intilniri cu cetatenii turcii in vederea discutiilor referitor la referendumul din aprilie. Turcia a calificat aceste actiuni ale Germaniei drept “actiuni fasciste”. Criza diplomatica a trecut si hotarele Olandei, iar apogeul a fost atins cind Ministrei pentru Probleme Sociale si Familie i s-a interzis intrarea in consulatul Turciei din aceasta tara, pentru ca ulterior sa fie trimisa inapoi in Germania. In jur de 3 milioane de turci, care si-ar putea da votul la referendumul din aprilie se afla in Europa. In momentul cind scriu aceste rinduri, Turcia deja ameninta aceste tari cu sanctiuni, iar intelegerea dintre Turcia si Uniunea Europeana privind criza refugiatilor ar putea fi revazuta. Sursele media europene vorbesc despre o alimentare artificiala a crizei de catre autoritatile turce cu scopul de a mari sansele reformei constitutionale, dar atat criza declansata, cit si dedesubturile ei pot fi subiectul unui altui articol.
Conform The Economist Intelligence Unit’s Democracy Index 2015, Turcia este clasata in lista statelor cu “regim hibrid”, aflata intre categoriile de stat cu democratie defectuoasa si state cu regim autoritar. “Regimul hibrid” al Turciei este caracterizat prin alegeri organizate cu multe nereguli, acte de coruptie, o societate civila lipsita de putere, jurnalisti persecutati si o justitie nelibera.
In 2023 se implinesc 100 ani de la proclamarea Republicii Turcia. Presedintele Erdoğan are planuri economice grandioase care urmeaza, in opinia acestuia, sa redea maretia de altadata, daca nu a Turciei, ca tara, atunci macar in calitate de succesoare de drept a Imperiului Otoman. Rezultatul referendumului din aprilie poate fi decisiv in acest sens. Pina la sau pe linga maretie, zic eu, mai intai de toate Turcia are nevoie reforme economice si de stabilitate, atat pe plan intern, cit si extern.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Visul lui Ataturk se face până la urmă țăndări după contactul brutal cu realitatea. Nu a fost suficient să-i oblige pe turci să-și tundă bărbile, să se îmbrace europenește, să treacă la grafia latină, să se joace de-a parlamentul și să-și aducă nevestele la baluri. Ataturk a ratat inamicul principal – Islamul, pe care nu putea oricum să-l învingă fără o baie de sânge. De-a lungul ultimului secol „democrația” turcă a continuat să fie ceva artificial, ținut în viață la aparate de tot doul de dictarori binevoitori și de repetate lovituri de stat militare. Ca să parafrazez o expresie pitorească a lui Stalin, democrația li s-a potritivit turcilor ca șeaua pe vacă.
Islamul și democrația + drepturile omului sunt incompatibile dincolo de orice dubiu. Partidul lui Erdogan e unul islamic. El a uzat de democrație spre a prelua puterea. Acum instalat solid la butoane e momentul să înceteze comedia. La întrebarea autoarei „Vor spune turcii “DA” unui sistem prezidential?” mi-am răspuns imediat: „Da ce? Îi după ei?!” :P Evident că rezultaul va fi „Da”. Însă nu asta e miza. Erdogan are nevoie de entuziasm de agitație pentru ca orgoliul să-i fie gîdilat în mod satisfăcător. De aici și circul cu maifestațiile de susținere ale turcilor din UE E ceva similar alegerilor din comunism. Orice surprize earu excluse, dar asta nu împidica sistemul să pună în scenă cu entuziasm comedia „campaniei electorale” și „alegerilor” fără contracandidați.
Erdogan e pe cale să încheie punerea în operă a singurei formă de organizare politică ce se potrivește cu adevărat (afă de califat) unei națiuni islamice: Jamahiria așa cum era înțeleasă de răposatul Gaddafi.
Cred ca unul dintre primele rezultate ale acestor evenimente „istorice”, va fi cresterea tensiunilor turco-grecesti. Razboiul bate la usa. Motivul ar putea fi Ciprul, dar cauzele adevarate stau in nevoia de legimitate ale acestor lideri populisti, turci si greci.
Să fim serioși. O „republică prezidențială” este totuși o formă de guvernare într-o democrație funcțională. Erdogan vrea o dictatură prezidențială.
Turcia va sărăci și va fi izolată în anii care urmează. Turcii cu bani își scot averile picătură cu picătură. In Londra, de când a venit Erdogan la putere s-au înmulțit turcii cu bani care cumpără proprietăți … precum și cei fără bani dar cu carte care încep să fugâ din Turcia.