Existența noastră nu este decât o scurtă licărire
de lumină între două eternități de întuneric.
V. Nabokov, Speak, Memory (trad. pers.)
Ca idee, noi ne reprezentăm veșnicia drept ceva
pe care nu poți s-o înțelegi, ceva uriaș, imens!
Dar de ce trebuie să fie neapărat ceva imens?
Ia închipuiți-vă că de fapt veșnicia nu este decât
o chițimie oarecare, ceva ca o baie țărănească,
afumată, cu pânze de păianjeni prin colțuri?
Știți, mie, uneori, așa mi se pare că este.
F. M. Dostoievski – Crimă și pedeapsă (trad. pers.)
De la determinism la dezordine
Apariția științei moderne a fost definită de visul unui Univers Mecanic (Clockwork Universe) — o uriașă mașinărie cosmică imaginată de Kepler, Galileo și Descartes, construită și pusă în mișcare la început de un „Ceasornicar” sau pur și simplu de legile naturii, după care funcționează autonom, fără intervenții suplimentare. Totul este previzibil, ordonat și complet determinat de starea inițială. În timp ce Laplace a codificat în mod faimos această viziune, susținând că un intelect suficient de vast ar putea prezice întregul viitor din trecut, Newton a rămas o excepție; el a simțit fragilitatea matematică a sistemului solar, bănuind că era nevoie de intervenția divină pentru a-l împiedica să se prăbușească.
Acest vis determinist a fost în cele din urmă spulberat nu de un filosof, ci de un fizician — Ludwig Boltzmann, pe a cărui piatră funerară este inscripționată formula care a distrus mecanismul: S = k log W.
Definind entropia (S) ca o funcție a probabilității statistice (W), Boltzmann a revelat că ordinea pe care o vedem nu este o lege rigidă, ci doar o fluctuație rară și norocoasă într-o mare haotică. Ecuația sa a revelat că fiecare moment de ordine se bazează pe un ocean de posibilități nevăzute, că ceea ce numim „entropie” nu este degradare, ci măsura a câte lumi se ascund în spatele celei pe care o vedem. În acel logaritm[1] se află o revoluție silențioasă: certitudinea se dizolvă în statistici, determinismul într-un nor strălucitor de micro-stări, iar viitorul devine o chestiune de probabilități copleșitoare, mai degrabă decât de necesitate celestă.
Cu mult înainte ca Heisenberg să inscripționeze incertitudinea în cuante, cu mult înainte ca Poincaré să descopere haosul în clasic, Boltzmann spărsese deja sfera de cristal. El a arătat că universul respiră în probabilități, că legile sale nu sunt scrise în piatră, ci în nisipul mișcător al configurațiilor.
Ecuația lui Boltzmann este ecoul lor: o reamintire că sub suprafața calmă a naturii se află o infinitate neliniștită și că incertitudinea nu este un defect al cosmosului, ci poezia sa cea mai fundamentală. Această realizare amețitoare a deschis calea pentru incertitudinea lui Heisenberg, Bohr și Gödel, readucând știința la intuițiile sale antice și haotice: o lume guvernată nu de planete-roți dințate, ci de întâmplare.
Heraclit a spus-o clar cu circa 2.500 de ani în urmă (chiar dacă, mai târziu, lui Einstein nu i-a plăcut): Veșnicia este un copil care se joacă, aruncând zarurile lumii. Lui îi aparține împărăția jocului (Αἰών παῖς ἐστι παίζων πεσσεύων. Παιδός ἡ βασιληίη).[2]
Această viziune probabilistică asupra lumii a dat naștere unui paradox terifiant: dacă realitatea se naște din fluctuații termice aleatorii, este statistic mai probabil ca o singură inteligență halucinantă – un „creier Boltzmann” – să se materializeze spontan din vid decât să evolueze ca un întreg univers coerent.
Ce sunt „creierele Boltzmann”?
Conceptul de „creiere Boltzmann” reprezintă una dintre cele mai provocatoare și paradoxale ipoteze din fizica modernă, situat la intersecția dintre termodinamică, cosmologie, filosofie și teoria cunoașterii. În esență, creierele Boltzmann sunt entități conștiente care ar apărea spontan din fluctuații termice aleatorii în starea de echilibru termodinamic a unui univers foarte vechi sau etern. Aceste entități (structuri) ar putea conține chiar și false amintiri despre o existență într-un univers ordonat, deși, în realitate, ar fi doar produsul unei fluctuații improbabile, iar conștiința lor ar fi reală, dar complet decuplată de orice eveniment din universul înconjurător.
Ideea își are rădăcinile în două lucrări ale lui Ludwig Boltzmann, care, acum 130 de ani, a încercat să explice de ce universul nostru se află într-o stare de entropie scăzută, contrar așteptărilor statistice. Boltzmann a sugerat că universul nostru ar fi putut apărea dintr-o baie uniformă de particule cu entropie ridicată, în care fluctuațiile rare ar putea produce temporar regiuni cu entropie scăzută, inclusiv structurile ordonate pe care le observăm astăzi sau chiar observatori conștienți.[3] Deși fizicianul austriac nu a formulat explicit conceptul de „creiere Boltzmann” (acesta a fost formalizat prin lucrările lui Andreas Albrecht și Lorenzo Sorbo în 2004), argumentul său a fost ulterior reinterpretat de fizicieni și filosofi ca un reductio ad absurdum împotriva anumitor modele cosmologice, în special împotriva modelului LCDM (Lambda Cold Dark Matter): dacă universul ar fi dominat de astfel de fluctuații, ar fi mult mai probabil ca observatorii să fie „creiere Boltzmann” cu amintiri false, decât ființe evoluate într-un univers ordonat.
În literatura contemporană, conceptul a fost popularizat și extins de fizicieni precum Sean Carroll, care au subliniat implicațiile epistemologice și cosmologice ale ipotezei.
Deși la prima vedere pare o speculație science-fiction, conceptul de „creiere Boltzmann” a fost formulat ca un test crucial pentru validitatea teoriilor cosmologice, precum multiversul și inflația eternă, și pentru a explora limitele cunoașterii științifice. El ridică întrebări profunde despre natura realității, fiabilitatea memoriei și chiar despre sensul existenței noastre: dacă este mai probabil ca un creier să apară spontan cu amintiri false decât ca întregul univers să evolueze natural, cum putem fi siguri că nu suntem noi înșine astfel de „creiere Boltzmann”?
Originea ideii: Termodinamică, entropie și fluctuații statistice
Entropia și legea a doua a termodinamicii
Pentru a înțelege teoria „creierelor Boltzmann”, trebuie să pornim de la fundamentele termodinamicii. Entropia, introdusă de Rudolf Clausius în 1865 și formalizată de Ludwig Boltzmann, este o măsură a dezordinii sau a numărului de microstări posibile asociate unei macrostări a unui sistem. Legea a doua a termodinamicii afirmă că, în orice proces natural, entropia totală a unui sistem izolat tinde să crească, adică sistemele evoluează spontan către stări mai dezordonate și mai probabile.
Universul pare, la prima vedere, prizonierul acestei legi care îi împinge totul spre risipire, spre o tăcere termică în care ordinea se destramă fir cu fir. Și totuși, din această tendință spre dezordine, natura țese cu o ușurință aproape misterioasă forme de o delicatețe și precizie uimitoare: atomi care se adună în molecule, molecule care se organizează în stele, stele care se strâng în galaxii, iar din pulberea lor, viață, conștiință, memorie și vis.
Dacă începutul a fost o explozie incandescentă, cum a putut acel tumult primordial să nască o arhitectură atât de rafinată? Cum s-au ivit, dintr-o mare de energie fierbinte, brațele spiralate ale Căii Lactee, liniile blânde ale munților și mărilor Pământului, labirintul de sinapse și pliuri ale creierului uman? Și cum, din acea țesătură de neuroni, au răsărit arta, muzica, poezia, literatura și știința — toate aceste forme de ordine subtilă, prin care universul pare să se privească pe sine și să se întrebe ce este.
Boltzmann a formulat relația celebră S = k ln (W), unde S este entropia, k este constanta Boltzmann, iar W este numărul de micro-stări compatibile cu o macro-stare dată. Această relație stă la baza interpretării statistice a entropiei: cu cât o stare este mai ordonată, cu atât este mai improbabilă, iar fluctuațiile către stări de ordine mai mare sunt exponențial mai rare.
O altă observație majoră care trebuie făcută este următoarea:
Creșterea continuă a entropiei maschează faptul că legea a doua a termodinamicii nu este o lege în sens convențional, ci o tendință statistică. Entropia poate descrește. Scăderile entropice sunt extrem de rare, dar dacă aștepți suficient de mult, chiar și cele mai improbabile lucruri se vor întâmpla. Fizicianul și matematicianul Brian Greene consideră că există procese în care entropia unui sistem scade deoarece transferă o creștere mai mult decât compensatorie a entropiei către mediul înconjurător. Cei doi pași entropici (creștere-scădere) garantează că, deși entropia poate scădea local, ea va crește în altă parte, ceea ce menține creșterea entropică netă impusă de a doua lege.
Fluctuații statistice și recurența Poincaré
Într-un sistem aflat în echilibru termodinamic, pot apărea fluctuații spontane care reduc entropia local, dar probabilitatea acestor fluctuații scade exponențial cu mărimea scăderii de entropie. Teorema recurenței Poincaré arată că, într-un sistem finit, orice configurație se va repeta, dacă așteptăm suficient de mult timp. Astfel, chiar și cele mai improbabile stări — inclusiv apariția unui creier complet funcțional — vor apărea, eventual, dacă universul durează suficient.
Paradoxul „creierelor Boltzmann”
Boltzmann a sugerat că universul nostru ar putea fi rezultatul unei astfel de fluctuații rare, care a produs o regiune cu entropie scăzută, ordonată, capabilă să susțină viața. Totuși, calculele ulterioare au arătat că este mult mai probabil ca fluctuația să producă doar un creier izolat, cu amintiri false, decât un întreg univers ordonat. Aceasta este esența paradoxului creierului Boltzmann: dacă acceptăm interpretarea strict statistică a entropiei, ar trebui să credem că suntem astfel de creiere, nu ființe evoluate într-un univers real.
Contextul cosmologic: Vidul de Sitter și expansiunea eternă
Universul de Sitter și cosmologia modernă
Observațiile actuale indică faptul că universul nostru este dominat de energia vidului (constanta cosmologică Λ), ceea ce duce la o expansiune accelerată. În acest scenariu, universul evoluează către o stare de echilibru numită „vid de Sitter”, caracterizată printr-o temperatură extrem de scăzută și o entropie maximă.
Vidul de Sitter are proprietăți similare cu cele ale unui gaz în echilibru termodinamic: există un orizont cosmic care emite radiație Hawking, iar fluctuațiile termice pot genera structuri complexe, inclusiv „creiere Boltzmann”. Temperatura de Sitter, pentru valorile observate ale Λ, are o valoare de ordinul 10⁻³⁰ K.
Expansiunea eternă și problema observatorilor
Într-un univers de Sitter etern, materia obișnuită se diluează, stelele dispar, iar singurele structuri care pot apărea sunt rezultatul fluctuațiilor termice sau cuantice. Astfel, dacă universul durează infinit, numărul de „creiere Boltzmann” care apar este, teoretic, infinit, depășind cu mult numărul de observatori „normali” care au evoluat natural.
Mecanismele de formare a creierelor Boltzmann: Fluctuații cuantice vs. nucleație
Fluctuații cuantice
În fizica modernă, „creierele Boltzmann” pot apărea prin două mecanisme principale: fluctuații cuantice și nucleație termică. Fluctuațiile cuantice implică apariția spontană a unui creier (sau a unei structuri complexe) din vid, ca urmare a incertitudinii cuantice. Aceste creiere ar exista pentru o perioadă extrem de scurtă, suficientă pentru un singur gând sau percepție, după care ar dispărea.
Nucleație termică
Nucleația termică presupune asamblarea treptată a particulelor reale, provenite din radiația Hawking a orizontului de Sitter, până la formarea unui creier complet. Acest proces este mult mai lent și implică o scădere locală semnificativă a entropiei. Un „creier Boltzmann” format prin nucleație ar putea exista mai mult timp, s-ar răci până la zero absolut și apoi s-ar dezintegra.
Estimări numerice și scări temporale
Probabilitatea de apariție a unui „creier Boltzmann” prin fluctuații termice spontane este extrem de mică. Pentru ca o asemenea structură complexă să se formeze, sistemul ar trebui să scadă semnificativ din starea sa de entropie maximă, ceea ce este extraordinar de puțin probabil.
Calculele arată că pentru un creier uman, care ar necesita cel puțin aproximativ 1026 de particule (protoni și neutroni), scăderea de entropie necesară pentru a-l „extrage” din gazul termic de Sitter este de ordinul ΔS ~ 10⁶⁶. Conform distribuției Boltzmann, probabilitatea unei asemenea fluctuații este proporțională cu exp(-ΔS), ceea ce înseamnă o probabilitate de ordinul exp(-10⁶⁶).
Această probabilitate extrem de mică are o consecință dramatică: timpul mediu de așteptare pentru apariția spontană a unui creier uman prin fluctuații termice este de ordinul exp(10⁶⁶) de ani. Pentru comparație, vârsta actuală a universului este de aproximativ 14 miliarde de ani, adică 10¹⁰ ani. Raportul acestor timpi – exp(10⁶⁶) ani versus 10¹⁰ ani – este incomprehensibil de mare, ilustrând perfect de ce problema „creierelor Boltzmann” rămâne o curiozitate teoretică și nu o preocupare practică pentru cosmologie.
Calculul probabilităților și comparația cu observatorii „normali”
Analogia Scrabble și ordinea fluctuațiilor
O analogie utilă este cea a cutiei de litere Scrabble: este mult mai probabil ca o singură literă să formeze un cuvânt valid decât ca toate literele să formeze o propoziție coerentă. Similar, este mult mai probabil ca o fluctuație să producă un creier izolat decât un întreg univers ordonat. Astfel, dacă universul durează suficient, „creierele Boltzmann” vor depăși numeric observatorii evoluați natural.
Raportul dintre „creiere Boltzmann” și observatori normali
Într-un univers etern, numărul de observatori normali este finit (limitat de durata existenței stelelor și a materiei), în timp ce numărul de „creiere Boltzmann” este infinit. Chiar și subseturi specifice de „creiere Boltzmann” (de exemplu, cele cu amintiri coerente sau cu percepții similare cu ale noastre) depășesc numeric observatorii normali.
Implicații statistice
Această concluzie duce la o dilemă epistemologică: dacă majoritatea observatorilor sunt „creiere Boltzmann”, atunci, statistic, ar trebui să credem că suntem și noi astfel de creiere, cu amintiri false și percepții iluzorii. Aceasta subminează încrederea în cunoașterea științifică și în validitatea observațiilor noastre.
Argumente istorice și critici
În 1931, fizicianul Arthur Eddington a ridicat o obiecție critică la teoria lui Ludwig Boltzmann, argumentând că, într-un univers dominat de fluctuații, observatorii proveniți din fluctuații mici (de exemplu, creiere izolate) vor fi mult mai numeroși decât cei din fluctuații mari (de exemplu, universuri întregi). Eddington a subliniat că un univers în entropie maximă (dezordine totală) ar conține în primul rând astfel de creiere solitare și trecătoare, mai degrabă decât o lume coerentă.
Richard Feynman a reluat acest argument în celebrul său curs de fizică, subliniind că, dacă universul nostru ar fi o fluctuație, ar trebui să observăm dezordine peste tot, cu excepția regiunii în care ne aflăm. Or, observațiile arată că ordinea (entropia scăzută) este prezentă la scară cosmică, ceea ce sugerează că universul a pornit dintr-o stare inițială de entropie scăzută, nu dintr-o fluctuație.
Implicații filosofice: Referință, conștiință și instabilitate cognitivă
Problema referinței și conștiinței
Un aspect crucial al paradoxului „creierului Boltzmann” este problema referinței: dacă amintirile și percepțiile unui „creier Boltzmann” sunt produse ale hazardului, ele nu corespund unui trecut real sau unui mediu existent. Aceasta ridică întrebări despre natura conștiinței și despre posibilitatea ca astfel de entități să fie cu adevărat conștiente sau doar simulacre ale conștiinței.
Instabilitatea cognitivă
Sean Carroll a introdus conceptul de „instabilitate cognitivă” pentru a descrie situația în care o teorie care prezice dominanța „creierelor Boltzmann” nu poate fi simultan adevărată și justificabilă epistemic. Dacă acceptăm că suntem „creiere Boltzmann”, trebuie să acceptăm că raționamentul care ne-a condus la această concluzie este el însuși produs al hazardului, deci nejustificabil. Astfel, teoriile care prezic dominanța creierelor Boltzmann sunt autosubminante și trebuie respinse nu pe baze empirice, ci epistemologice.
Solipsism, simulare și analogii filosofice
Problema „creierelor Boltzmann” se leagă de alte experimente mentale celebre, precum „brain in a vat” (creier într-un vas), ipoteza simulării sau solipsismul. Toate explorează limitele cunoașterii și posibilitatea ca percepțiile noastre să fie iluzorii. Diferența este că în cazul „creierelor Boltzmann”, argumentul este ancorat în fizica statistică și cosmologie, nu doar în speculație filosofică.
Despre invincibila entropie
În 1865, fizicianul german Rudolf Clausius a inventat termenul entropie pentru a descrie destrămarea. Un cuvânt născut din grecescul tropē, din fibra ideii de transformare, menit să descrie modul în care firele coeziunii slăbesc sub săgeata timpului. Entropia devine astfel glasul tăcut al colapsului termodinamic, măsura prin care ordinea se risipește în trepte tot mai fine de dezordine și incertitudine.
Fără această mișcare, universul ar rămâne o tăcere fără margini — o fixitate în care clipa nu s-ar mai deosebi de veșnicie. Entropia este ceea ce ne dă timp: diferența, rupturile, urmele schimbării care ne permit să numim un moment „acum”. Ea este inevitabilă, ireversibilă, o lege care, în fraza memorabilă a poetei Mary Ruefle, se leagă de sfârșitul timpului, care este și sfârșitul poeziei și al grâului și al răului și al insectelor și al iubirii.
Totuși, în aceeași mișcare de destrămare se ascunde o promisiune: în tranzițiile de fază, când materia se frânge și se rearanjează, haosul devine teren fertil. Când solidele se topesc și lichidele se vaporizează, când limitele sunt depășite, sistemul devine mai maleabil, mai plin de posibilități. Din această fluiditate izbucnește o nouă ordine — o structură mai stabilă, o formă neașteptată care se naște din dezordine.
Entropia seamănă cu energia, în crearea și distrugerea universului. Simplu privind lucrurile, energia este cea care dă viață, entropia este cea care ia viață – un yin și yang sui generis. Dar, la o privire mai profundă, entropia nu este doar o forță care ia; este și o condiție a creației. Stelele se sting, dar din cenușa lor se nasc alte lumi; celulele se uzează, dar în procesul lor de schimbare apar noi configurații ale vieții. Suntem în viață doar pentru că Soarele nostru se dezintegrează și, prin energia termică eliberată, el moare cu încetul, dar astfel încălzește planetele care îl orbitează. Sub picioarele noastre, lumea rămâne (relativ) solidă tocmai pentru că a trecut prin aceste rupturi — iar noi, ființe care gândim și simțim, suntem rodul unei istorii a transformărilor. Fără entropie — invincibila forță — nu am exista.
Entropia măsoară tendința naturală spre dezordine; la fel cum energia liberă din univers se risipește, entropia crește mereu. Acesta este motivul pentru care percepem o săgeată a timpului care merge înainte. Ecuațiile fundamentale ale fizicii nu impun o direcție temporală — diferența apare pentru că creierele noastre sunt construite astfel încât pot reține și înțelege doar un trecut ordonat, nu un viitor plin de dezordine. De exemplu, îți amintești ușor unde ai pus aseară cheile mașinii; în schimb, nu poți prevedea mișcările aleatoare ale fiecărei molecule de aer când capota mașinii pornite în dimineața următoare va încălzi mediul înconjurător. Dacă nu ar fi așa, am putea să ne „amintim” viitorul.
Împotriva entropiei, nu se poate câștiga. Așa a fost de la începutul timpurilor. Iar viața, prin simpla sa existență, generează inevitabil entropie. Produce continuu deșeuri, risipă. Dar, departe de a lupta împotriva producției de entropie, viața o maximizează. Și acest lucru explică marele său succes.[4] Sau, așa cum a intuit Boltzmann în 1886:
Lupta generală pentru existența ființelor vii nu este, așadar, o luptă pentru materii prime – acestea, pentru organisme, fiind aerul, apa și solul, toate disponibile în cantități abundente – și nici pentru energie, care există din belșug în orice corp sub formă de căldură, ci o luptă pentru entropie [negativă], care devine disponibilă prin tranziția energiei de la soarele fierbinte la pământul rece.[5]
Culturile se înșală adesea crezând în stabilitatea eternă, doar pentru a fi zdruncinate de tensiuni interne. Și totuși, în fiecare criză există cei care văd în haos o șansă: artiștii, visătorii, cei care transformă neliniștea în imaginație. Ei ne amintesc că sub cer nu există nimic imuabil; instabilitatea poartă în ea semințele posibilului.
Așa se leagă știința de poezie: entropia ne arată că sfârșitul și începutul sunt două fețe ale aceleiași transformări. În dezordine se ascund elementele unei ordini viitoare; în prăbușire se naște forța creatoare care modelează forme noi de sens, frumusețe și structură.
La sfârșitul zilei, poate totuși vă întrebați: În oceanul veșnic al entropiei sunt eu un „creier Boltzmann”? Cei doi scriitori ruși citați la începutul articolului au oferit răspunsuri parțiale. Pentru mai multe opțiuni, vă mai propun un alt scriitor rus, Lev Tolstoi, pe care l-am prezentat anul trecut.
Pentru cititorul care a explorat principiul Anna Karenina (ideea că „toate familiile fericite se aseamănă între ele. Fiecare familie nefericită, însă, este nefericită în felul ei”, răspunsul la întrebarea de mai sus oferă un avatar fascinant:
Observatorii obișnuiți sunt „fericiți”: Toți evoluează de la condiții inițiale cu entropie scăzută; toți sunt conectați cauzal cu istoria; toți au amintiri fiabile (în medie).
„Creierele Boltzmann” sunt „nefericite” în moduri specifice: Fiecare fluctuează în izolație; fiecare are amintiri unice false; fiecare este haotic într-un mod propriu – nu există două „creiere Boltzmann” cu aceleași false amintiri.
You figure it out!
[1] Forma corectă a ecuației Boltzmann, folosită în fizica modernă, este: S = k ln W. Motivul e simplu: În secolul al XIX-lea, în spațiul german, notația log însemna implicit logaritm natural. Nu exista ambiguitatea dintre logaritm în baza 10 și cel natural pe care o avem azi. Planck, când a preluat și a formalizat ecuația, a scris explicit: S = k ln W și de atunci aceasta este forma standard în termodinamică și mecanică statistică.
[2] Koutsoyiannis, D., 2025, Entropy is invincible.
[3] Boltzmann, L., 1895, On Certain Question of the Theory of Gases, Nature, vol. 51, no. 1322, pp. 413-415.
idem, 1896, Entgegnung auf die wärmetheoretischen Betrachtungen des Hrn. E. Zermelo, Annalen der Physik, vol. 57, pp. 773 – 784.
[4] Langmuir, C. H., and Broecker, W., 2012, How to Build a Habitable Planet: The Story of Earth from the Big Bang to Humankind, Princeton University Press, 718 p.
[5] Boltzmann, L., 1886, Der Zweite Hauptsatz der Mechanischen Warmetheorie.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Dl. Cringanu,
Mi-as permite sa adaug, modest, cite ceva la articolul dvs. foarte elegant și util, care leaga stiința cu filosofia, cu lumea reală in care traim, cum o percepem, samd…și ne pune pe ginduri !
As zice, ca o completare utila sper, să asociem și Exergia la/cu/linga Entropie, reamintind că Exergia (care masoara calitatea energiei) scade pe masura ce Entropia creste. Exista in acest sens si o formula (teorema), care nu mi-o mai amintesc, dar, n-are importanță asta acum.
Acest trinom EEE, Energie, Exergie,Entropie este baza Termodinamicii – și a vieții noastre de zi cu zi.
Să vedem cum:
– Un sistem in echilibru total (să zicem cu mediul) are Entropie maxima și Exergie zero. De aici, puteam aplica acest adevăr la orice sistem, sa zicem politic: la echilibru total, valoarea lui este zero (!?), pare-se pentru ca Energia lui (masurata prin temperatură= a ”dezbaterilor” !?) scade pe masura scăderii temperaturii
– Similar, lumea in Bucuresti, sufera de frig in partile fara ”caldura” datorita avariilor de la Elcen sau Termoenergetica, și acuza autoritatile ca n-au caldura (adica n-au Energie). In fapt și de fapt, trebuie acuzati furnizorii ca nu livreaza EXERGIE, nu energie/caldura. Asta, pentru simplul fapt ca poti livra 10 MWh energie și cu 80 C dar si cu 40 C…aceeasi energie CANTITATIV dar, calitatea (EXERGIA) este diferita la 80 C, iar la 40 C Exergia devine ANERGIE – adica inutila)….sigur, acestea sunt doar exemple, pt. demo practic
– Un alt exemplu care m-a înduioșat profund a fost o Hotarire de Guvern in anii trecuti (și n-a fost singura !), in care ”s-a legiferat” (de juriști) noțiunea de ”cogenerare de inalta eficienta”….adica juristii unui guvern (Bucuresti sau Bruxelles) simt nevoia sa legifereze principiile științifice ale termodinamicii (nu stiu cum de le-a scapat formulele lui Boltzman)
As incheia comentariile (prozaice) de mai sus,cu ideea foarte profundă enunțată ca ” Conform distribuției Boltzmann, probabilitatea unei asemenea fluctuații este proporțională cu exp(-ΔS), ceea ce înseamnă o probabilitate de ordinul exp(-10⁶⁶)…”
Asta mă duce cu gindul la analiza matematica, in care calculam (Limitele catre zero), in care obtinem rezultatul ”aproape zero” dar ”niciodata 0”…deci, posibilitatea exista, nu-i așa ?!
Personal, multumesc pentru articol.
Valoarea limitei asimptotice a unei functii nu este atinsa niciodata,
dar un eveniment cu o probabilitate aproape nula devine real
daca sintem dispusi sa asteptam suficient timp…
Sa nu comparam mere cu pere :)
Ppate ar trebui definit ce-nseamna „atingere”! Tot din matematica exista conceptul de infinit mic, care uneori se neglijeaza, deci daca esti gata sa neglijezi o distanta f mica poti spune ca ai atins asimtota.
nea neamtu, iubesc astfel de comentarii, ca al precedentului comentator.
Crez ca un 10**66 e ceva ce temporal, tinde catre +infinit pt noi muritorii, deci, cum zisei, la sfirsitul comentariului meu- ”,,,e posibil, nu-i așa” ?)
Pe de altă parte, megieșul intr-ale comentariilor, venind dinspre -(minus) infinit catre 0 (zero), tot asimptotic cu o probabilitate ”aproape nula” (dar nu nulă !) , devine real …deci, din nou repet afirmatia din comentariul meu- ”…e posibil, nu-i așa ?”…dar nu cert !…pentru asta ar trebui sa aștepte vreo citeva 10**66 ani ca să atingă 0
Eu zic sa nu comparăm 2 zarzăre să vedem care e mai acră pentru ciorbă
Dl Dragostin, în continuarea stilului Dvs voi spune că în societatea românească a fost în 2024 un adevărat Big Bang, o explozie care a generat Sfânta Treime Georgescu+Șoșoacă+Simion care, în ciuda Entropiei, ne va da Apă, Hrană, Energie bașca un Cal(putere) pentru deplasare(…). Alții zic că dimpotrivă, mămăliga nu explodează, deci această Sfântă Treime ne va duce direct într-o gaură neagră. Așa că treaba asta cu Revoluțiile/Exploziile sociale este mai complicată, nu întotdeauna duc la salturi calitative energetice ci la colapsuri entropice….
ma bucur ca reusesc sa incerc sa stimulez aplicarea gindirii si conceptele stiintifice in realismul cotidian !…asta ma invioreaza !
l-as intreba pe ND cam cum e cu chestiile astea
Oare măsurile guvernului Bolojan, nu aruncă evonomia privată în ,,orizontul evenimentului”?
Corect ! Mamaliga nu exploadeaza, dar …. prinde coaje !
Mie mi-ar fi fost util sa fie mai intai, in rezumat, partea de Fizica adevarata din aceasta teorie stiintifica. Un minim de definitii sumare prin care sa se exolice termenii, integrarea lor in realitatea in care se intampla fenomenele de care se ocupa aceasta teorie. Si apoi interpretari filosofice si poetice – oricat de bogate si pline de imaginatie si de metafore. Asa cum este, eu nu simt aici stiinta.
Dar ne intareste senzatia ca universul este infinit nu numai in spatiu (sper ca si in timp) ci si in multitudinea de fenomene, de structuri, de mistere.
„Legea a doua a termodinamicii afirmă că, în orice proces natural, entropia totală a unui sistem izolat tinde să crească, adică sistemele evoluează spontan către stări mai dezordonate și mai probabile.”
Asta nu împiedică fiecare copac să capteze energie de la Soare și CO2 din aer și să-și mai adauge un strat de lemn în fiecare an.
Pe ansamblu, ”tendința naturală spre dezordine” ar trebui privită cu foarte multă circumspecție: când meteoriții cad pe Pământ și fac astfel să crească masa planetei, e un pas spre dezordine?
Valeu mai Herald, iar n-ai inteles nimic; creierul tau e plin de entropie.
@Robert – o să-ți explic pe înțelesul tău, cu exemple practice: la facultate aveai și profesori care nu erau ingineri. Ce crezi, tu înțelegeai mai multe decât ei sau ei înțelegeau mai multe decât tine?
P,S. formule de genul ”văleu” se învață de la femei, nu de la bărbați.
Pai si ce-i pan’ la urma?
Pelicanul sau Babita?
Whataboutismul?
@Robert – un alt exemplu din viața reală: în Nottingham există o rețea nouă de tramvaie, construită începând cu 2007. Pe unele străzi există sens unic, astfel încât tramvaiele de pe sensul celălalt nu se văd, ele circulă pe strada paralelă. Dacă Boltzmann ar sta pe trotuarul unei astfel de străzi, ar găsi o explicație nemaipomenit de inteligentă pentru care tramvaiele nu se întorc: ele se materializează din neant la un capăt al străzii, iar procesul se desfășoară etern 😀
Povestea cu un număr infinit de maimuțe care ar scrie Shakespeare dacă ar avea la dispoziție un timp infinit și un număr infinit de mașini de scris nu diferă cu nimic de creierele Boltzmann. Numai că Boltzmann nu avea habar ce e aceea o galaxie, deci nu avea idee până la ce nivel se poate agrega materia.
În zilele noastre, o persoană inteligentă își dă seama că noi nu înțelegem ce este gravitația, noi doar o vedem manifestându-se, în timp ce Boltzmann nu avea astfel de dubii. El îl recita pe Newton și credea că știe. Boltzmann făcea parte din civilizația aceea faină care a omorât divinitatea și apoi s-a cățărat în locul ei, ca să comită toate masacrele care au urmat. Design-ul procesului tehnologic de la Auschwitz a aparținut unor ingineri, dacă nu te-ai gândit niciodată la asta.
Un aspect paradoxal al universului nostru este că o cale către o creștere continuă a entropiei trece prin aceste stații temporare de ordine extremă, prin intermediul cărora energia liberă este tot mai eficient canalizată și disipată. Dacă universul întâlnește astfel de aranjamente neobișnuite ale materiei, ele tind să fie mai dificil de anihilat. Salturile evolutive din istoria Terrei au contribuit în mod constant la lărgirea acestui flux de disipare. În prezent, utilizarea de către oamenii moderni a unei cantități de energie cel puțin cu un ordin de mărime mai mare decât cea a metabolismului animal — prin intermediul metabolismului industrial bazat pe combustibili fosili — constituie o escaladare alarmantă a acestui proces, ale cărei rădăcini se întind până la originile vieții.
”În prezent, utilizarea de către oamenii moderni a unei cantități de energie cel puțin cu un ordin de mărime mai mare decât cea a metabolismului animal (…)”
Chiar și în urmă cu 3.000 de ani, orice turmă de capre sau de oi reprezenta același lucru. Dacă Boltzmann nu s-a gândit la asta, nu înseamnă că n-ar trebui să ne gândim nici noi. Btw, pe vremea lui Boltzmann, oamenii nu făceau distincție între univers și galaxia în care trăim.
”o escaladare alarmantă a acestui proces”
Adjectivul discreditează însăși ideea. Dar să rămână asta secretul nostru 😀
Si lantul de care tragi tu apa la closet, tot de ingineri e facut. By the way, Bernard Shaw recomanda gasirea unui gaz care sa ucida „uman” pe cei care nu-si pot purta singuri de grija. Inginerul face, in general, ceea ce e solicitat. in cazul masonilor, catedrale.
entropia se defineste pentru un sistem izolat; dar un sistem izolat este matematic un univers individual; entropia defineste de fapt marimea universului, de la un varf de ac la infinit; scaderea numarului de stari posibile este echivalenta cu extinderea la infinit, cand interactiunile tind spre zero; iar asta echivaleaza cu un univers fix in care viteza luminii scade in timp; ceea ce ar fi echivalent cu cresterea densitatii de energie a vidului
Domnule Harald, Soarele nostru este sursa de negentropie pentru viata de pe Pamant.
Creierul Boltzmann este un model teoretic viabil, o utilă ipoteză de lucru, care însă minimalizează rolul informației în dinamica naturii. Creșterea în complexitate vine cu o administrare problematică a datelor, în care probabilitățile sunt afectate de noile circumstanțe, astfel încât matematic și fizic lucrurile sunt perfect explicabile, însă biopsihosociologic iau turnuri imprevizibile, de exemplu deja mitologizata inteligență artificială, un tip de Golem care desfide entropia. Știința este mai frumoasă decât arta, fiindcă măreția ei vine din failibilitatea minții omenești: fiecare explicație, fiecare ipoteză se adaugă eforturilor anterioare de înțelegere, fără ca astfel să se epuizeze misterul. Penumbrele dintre științe sunt cel puțin la fel de fascinante precum teoriile omologate, tocmai din aceste penumbre putând apărea ipoteze care să mai clarifice puțin lucrurile. În final, o analogie: cunoașterea noastră seamănă cu cerul senin înstelat, o mare de întuneric și mici insulițe de lumină.
Creierul Boltzmann este un model teoretic viabil, o utilă ipoteză de lucru, care însă minimalizează rolul informației în dinamica naturii.
Textul publicat este doar un fragment dintr-un capitol mult mai lung al viitoarei mele cărți. Despre rolul informației în formarea creierelor Boltzmann am scris, printre altele:
Conceptul de Soft Boltzmann brains (2024)
Teoria „creierelor Boltzmann moi” tratează apariția observatorilor ca stări informaționale sau experiențe temporare (nu neapărat un creier fizic complet), în timp ce teoria clasică a „creierelor Boltzmann” imaginează fluctuații termodinamice care produc un creier fizic complet, izolat, cu amintiri false. Ambele teorii sunt folosite ca teste conceptuale pentru cosmologie și termodinamică, dar versiunea soft mută accentul de la materie (un obiect fizic complet) la o stare informațională sau la o experiență conștientă care poate fi realizată fără reproducerea exactă a unui creier biologic.
Acest nou concept reflectă preocupări din filosofia minții (Computational Theory of Mind – CTM, substrat-independență): dacă conștiința este o structură informațională, atunci fluctuațiile entropiei care realizează această structură, chiar dacă nu reproduc toată materia unui creier, ar putea fi suficiente pentru a produce un observator aparent real.
Domnule Profesor, articolul Dvs. e o fluctuatie binevenita in ansamblul statistic al articolelor politico-economice de pe acest site. Cred ca stiti mai bine ca mine ca exista o relatie de dependeta inversa intre probabilitatea de aparitie a unei fluctuatii si durata ei de viata. Daca aparitia unui creier Boltzmann este posibila, este si probabila. Doar ca-cu cat mai mica e probabilitatea lui de aparitie, cu atat mai mare este probabilitatea de disparitie. Cu cat e mai mare deviatia de la media distributiei, cu atat mai rapida e restabilirea echilibrului statistic local. Nu exista nici-un mecanism cunoscut care ar permite permanentizarea unui creier Boltzmann aparut din fluctuatii.
Literatura de specialitate nu propune un mecanism plauzibil prin care un creier Boltzmann, odată apărut din fluctuații termice, ar putea fi stabilizat sau permanentizat. Mai degrabă, paradoxul creierelor Boltzmann este folosit ca reductio ad absurdum pentru anumite teorii cosmologice – dacă o teorie prezice că majoritatea observatorilor sunt creiere Boltzmann, teoria este considerată problematică.
Singurul mecanism care se apropie de ideea de „permanentizare” (deși nu este chiar același lucru) este Nucleația Bulelor (Bubble Nucleation) în inflația eternă.
În loc să fluctueze doar un creier, vidul poate fluctua (prin efect tunel) într-o stare de energie mai joasă, creând un nou „Big Bang” local – un nou univers-bulă.
Dacă un creier apare în interiorul acestei noi bule (printr-un proces evolutiv normal, nu prin asamblare aleatorie bruscă), el poate fi permanent (poate trăi o viață normală).
Dar acesta nu mai este un „Creier Boltzmann” în sensul clasic (o fluctuație în haos), ci un „Observator Obișnuit” rezultat din evoluție într-un mediu cu entropie joasă.
Răspunsul preferat la întrebarea dvs. nu este permanentizarea fluctuațiilor, ci explicarea de ce universul nostru nu este în echilibru termic și de ce condițiile inițiale sau structura cosmologică favorizează formarea observatorilor „normali” prin procese evoluționiste, nu prin fluctuații aleatorii.
Nu e clar, eu il vad doar ca un model matematic care functioneaza cat de cat fiindca cu celalalt (detrminist) daca avem prea multe obiecte ne este foarte greu sa calculam. Dar asta nu anuleaza cauzalitatea si modelul determinist. Putem sa ne imaginam multe, dar trebuie totul verificat, daca chiar exista. Poti sa te bazezi pe teoreme, filozofii si literatura, dar sa aplici aceste teoreme aiurea. Pana la urma observarea, experimentul ne va demonstra daca aceste viziuni sunt corecte sau nu.
Asa ca, trebuie avansat pe monitorizarea pamantului, spatiului din jurul pamantului, alte obiecte stelare, calatorit. Construit aparate din ce in ce mai sofisticate, cucerit spatiul. Si poate peste cateva sute de ani, ce ati scris va fi privit cu umor, ca modele invechite. Stand in fotoliu cu imaginatia se pot inventa multe, dar sa fie false universe.
Nu mai rămâne decât ca știința să descifreze natura și rostul acelor „fluctuații termice rare și aleatorii”, energia ce le mișcă și le ordonează și atunci știința va fi descoperit misterul creației și energiile subtile din jurul acesteia. 😊
ma simt tare prost dupa citirea acestui articol. Nu am inteles mai nimic si cand ma gandesc, cind eram bun la fizica ;(
O parte din ne-înțelegerea articolului – o temă nouă în spațiul public românesc – provine și din faptul că a trebui să rezum un capitol mult mai extins din viitoarea mea carte. Din practica mea publicistică, situația TL;DR apare frecvent când textul depășește 4-5 pagini A4. În cazul de față, textul acoperă 9 pagini (3451 cuvinte) și, cu toate acestea, pot apărea (entropic!) situații precum cea pe care ați descris-o dumneavoastră.
Dar poate ați remarcat că, pe această platformă, sunt singurul autor care mai scrie 1-2 texte explicative ale textului principal sub formă de comentarii. Ofer mai jos o exemplificare adaptată a unui creier Boltzmann:
Va multumesc mult pt ca ati incercat sa-mi clarificati cite ceva. Voi reciti mai pe seara atit articolul de baza cit si precizariile d-voastra.
Problema mea e ca oscilez intre un ing mecanic, din ala de ciocan, fara indoieli si mici pete filozofice, pe care nu reusesc sa le aprofundez, dar incerc.
Inca odata, multe multumiri, voi reveni!
Poetica explicitarea, felicitari Domnule Cranganu!
Mai simplist e exemplul cu maimuta, masina de scris si Shakespeare, nu?
Nu chiar, imho.
Maimuta enumera toate starile posibile. Daca Shakespeare ar fi scris in binar, ar fi avut de insirat maximum 2 la puterea n stari, unde n e numarul de caractere al piesei, pana ar fi nimerit piesa. Valorile ar fi uriase chiar si cazul asta, daramite pentru Univers.
Intr-adevar, enumerabilitatea e o conditie necesara pentru aparitia creierelor Boltzmann. Dar tipul afirma ca e mai proababil sa apara o anumita configuratie locala (una care crede despre intregul Univers ca e ordonat) decat insasi Universul sa fie ordonat.
Adica acea maimuta va nimeri mai multe configuratii ale Universului populate de creiere Boltzmann (ordonate local intr-un anumit fel) decat configuratii ordonate ale intregului Univers.
Asta e elementul central al argumentatiei sau, cel putin, asa l-am gasit eu.
Binar? Alfabetul Morse nu 2 la n.
Mai sus am incercat sa adaptez povestea cu maimuta cat s-a putut. Nu prea e corect, povestea ei vine din lumea determinist-computabila, nu o sa se impace in veci cu statistica clasica, tip Boltzmann. In primul rand, acele stari Boltzmann nu au echiprobabilitate, e nevoie de un spatiu continuu…
Domnule profesor, am o problema cu propozitia „(…) reflecta gânduri, amintiri și senzații care se află în prezent în creierul dvs”.
Doua motive:
– nu mi se pare ca stim ca gindurile, amintirile si senzatiile se afla permanent in creier, stocate cumva, undeva. Mai degraba mi se pare ca ele se formeaza si se reformeaza cind avem nevoie de ele, asa zicind „le apelam” de nu cumva chiar le generam la comanda. Cumva asta ar explica macar de ce deseori „inflorim” amintirile si uneori uitam complet traume, accidente etc
– cind cineva gindeste ceva, sa zicem rezolvarea unei probleme, intelegerea unui fenomen etc se genereaza ginduri noi pentru acel creier chiar uzitind de procesele congnitive utilizate anterior (memorie, expertiza si/sau pasiune pentru domeniu sau pentru subiect, logica, extrapolare si cite altele. Gindurile noi nu existau inainte de toate astea.
Inca: probabil toata lumea a trecut prin asa ceva: iti vine o idee si ti se pare buna, poate chiar extraordinara. Daca e chiar originala si importanta aplicarea ei poate fi rezolvarea unei situatii sau ceva care sa merite sustinut intr-o Teza de Doctorat. Sau vreun Nobel. Din nou, ideea aceea nu exista inainte.
Din experienta personala:
– mi s-a intimplat nu o data ca in timp ce fac efort fizic repetitiv (alergare, mers pe jos de lunga durata/pus un bocanc in fata celuilalt) sa imi vina-n cap rezolvarea unei probleme care ma siciise o vreme dar la care nu ma mai gindisem de ceva timp, era pe undeva infundata prin niste neuroni. Nici nu mai eram constient de ea. Dar masina din cap a lucrat in tot timpul asta si a rezolvat. Uneori constientizarea ideii rezolvarii a venit cu un aport masiv de adrenalina si de endorfine.
– la catarat sau pe pirtia de schi imi vin deseori idei pe loc gen: pasajul asta am vazut ca se face asa. Ok, dar daca l-as trece altfel? Sau mai bine: uite o mica movila si eu sint deja lansat in viraj. Minunat, voi taia acum virajul mai scurt decit il angajasem initial sa tai movila aia-n doua. Nu fac decit sa aplic tehnici de viraj stapinite foarte bine si perfectionate in ani de experienta dar nu despre asta e vorba caci tehnicile alea au facut niscaiva carari prin creier si semnalele electrice au „poteca” bine batuta (un alt fel de a numi exersarea musculaturii si a neuronilor pentru a face ceva si a modifica in timp real unghiuri de cantare, apasarea pe clapari diferita stg/dr, rotatia si contrarotatia bazinului, pozitia trenului superior etc – probabil ca asta s-ar putea numi „memoria muschilor”) insa ideea de a taia si mai scurt acel viraj mi-a venit in timp ce-l faceam pe cel „vechi” cu raza ceva mai mare si nu exista inainte. Doar ca mi s-a parut mult mai interesant s-o aplic exact atunci.
Afirmația care v-a atras atenția este utilă ca metaforă simplă (într-un text fatalmente scurt), dar teoretic și empiric sună prea reductivă. Dovezile din neuroștiință susțin o imagine a memoriei și a experienței ca procese dinamice, distribuite și context‑dependente, nu ca obiecte permanente „aflate” pur și simplu în creier.
În documentația capitolului din care am selectat articolul de față am inclus mai multe detalii și precizări, care converg către o formulare puțin diferită:
Gândurile, amintirile și senzațiile sunt generate prin procese cerebrale dinamice și prin interacțiuni cu corpul și mediul; conținutul lor se reconstituie la reamintire și poate fi modificat.
Vă puteți imagina că observațiile empirice pe care le utilizați pentru a verifica dacă sunteți sau nu sunteți un „creier Boltzmann” pot fi ele însele parte a ficțiunii.
Îmi amintesc că mi-am spus de multe ori: „Gândesc, deci exist”, dar, privit din perspectiva oricărui moment dat, o descriere exactă ar fi aceasta: „Cred că am gândit, deci cred că am existat”. Desigur, amintirea unor astfel de gânduri nu garantează că ele au existat cu adevărat.
O problemă: ideile sunt supuse legilor dialecticii, gândirea o fi? Există o filozofie a Rațiunii (Descartes, Kant), există o filozofie a Ideilor(Hegel), există o filozofie materialistă (Marx), dar o filozofie a Gândirii nu știu să existe.
La nivel universitar, în SUA, există cursuri de filosofia gândirii care combină analiza conceptuală riguroasă cu dialogul cu științele cognitive. Cursurile universitare tipice urmăresc clarificarea conceptelor (gând, stare mentală, conștiință), evaluarea argumentelor teoretice și examinarea implicațiilor pentru știință și tehnologie. Dacă veți căuta pe internet, veți găsi cursuri sub numele de „Filosofia minții”.
Pe vremuri pe intr-un numar pe coperta revistei Science et Vie a fost un titlu: Le cerveau a-t-il un sexe? Raspunsul pare a fi negativ.
Mi-am adus aminte de o chestie mai veche si foarte simpatica referitoare la asta:
https://www.youtube.com/watch?v=29JPnJSmDs0
Stilul și glumele lui Mark Gungor mi-amintesc de debutul lui Doru Octavian Dumitru ca student al Institutului de Construcții din Iași pe scena Casei Studenților din localitate. A fost primul comic stand-up pe care l-am urmărit într-o perioadă când publicul ieșean era înamorat de alți studenți, grupați în grupul local Divertis, pe care i-am urmărit tot de la debutul ca duet (Toni Grecu și Florin Constantin, cu două numere de excepția: „Moscova nu crede în lacrimi” și „Legenda Meșterului Manole”).
@ Constantin Crânganu08/02/2026 La 3:30
Au mai fost citiva insa nu au facut cariera. Mi-aduc aminte cu placere de un tip de la IPG Ploiesti, parca de pe la Cluuuj era, n-am retinut cum il cheama, la ceva chef, adica o nocturna, indelunga si profunda degustare de palinci, cenaclu adhoc care va sa zica, ne-a tinut tot intr-un ris citeva ore. Mi-aduc aminte cu placere de un cintec al lui numit Blues petrolier. Citeva versuri cintate cu un puternic accent ardelenesc:
– ” frunza verde, floare, floare
si-am un bade de culoare”
si
– „badea meu ii din Mali
Si-i de septe ani p-aci
In Institutul de relas
IPG Ploiesti Foraj”
Si bineinteles in mediul studentesc incepuse sa se auda si sa se vorbeasca laudativ despre un anume Alexandru Andries (un coleg din Brasov mi-a zis: „bai, trebuie vii la Brasov sa-l vezi pina nu-l aresteaza astia”), mult inainte de a scoate exceptionalul LP Interioare, dupa a carui varianta in romana umbla orice colectionar de muzica. Eu am pus mina repede pe discul in engleza insa pe cel in romana cu chiu cu vai am reusit sa-l cumpar second hand dupa multi ani. Si-l am si azi :)
Ajungând eu în 1980 cel mai tânăr asistent al Facultății de geografie-geologie din Iași, am avut plăcerea (nu obligația!) să coordonez activitățile culturale ale studenților mei în diferite festivaluri, concursuri etc. Iasiul acelor vremuri era un centru vibrant de tineri intelectuali și tineri artiști, care vor defini și rescrie peisajul cultural al României înainte și după 1989.
La facultatea mea, a funcționat pentru mai mulți ani un grup talentat de studenți-artiști, al căror lider era studentul Cătălin Mihuleac, cel care acum este un prozator de talie internațională. Prin Cătălin și comilitonii lui am ajuns să-i cunosc pe cei de la Divertis sau pe Doru Octavian Dumitru, a cărui parodie după Numai una! (George Coșbuc) rupea sala cu aplauze. Tot pe atunci, Andrieș a lansat un mare hit, de doar 1 minut – La telejurnal (Astăzi iar, la Telejurnal, am văzut cașcaval…). Bineînțeles, cenzura era tot timpul cu ochii pe noi (studenții mei și eu), iar dosarele mele DUI (Dosar de Urmărire Informațională) de la Iași – „Geologul” și „Corbul”, sunt pline de „șopârlițe” adecvate.
@Cranganu
Nu va citisem articolul cu Corbul…oi oi boje moi.
„Sa nu ma sufoc!!”
Taica-meu a fost anchetat pana-n ’89. Ca sa scurteze „sedintele”, mergea ostentativ cu o carte de povesti scrisa de Petre Ispirescu, in mana.
Duca-se pe pustii vremurile alea.
@ Constantin Crânganu08/02/2026 La 14:49
Era sa uit. Tot la o sindrofie de-asta studenteasca, bal al bobocilor cred, i-am vazut pe doi de la Petrosani, Radu Pietreanu si Ioan Buda „Tetu” (citit Tzetzu). Rupt sala. (Tzetzu in monolog: „ma urc in autobuz, prind loc pe scara. Ma prind de-o bara. Un domn tipa” si Pietreanu cintind nu stiu ce slagarel la moda ca un pick-up care din cind in cind ramine fara curent :))) ).
Spectacol urmat de o noapte de pomina, cu cintari, bancuri, cu Pietreanu cintind un blues al carui text il citea dintr-un curs de filozofenii sau note de seminar sau ce-o fi fost aia:
„Lenin a spus,
Da, a spus
Ceva a spus
Evident c-a spus.
Titlu: Notiuni fundamentale”
eu acompaniindu-l la acordeon. Pe care nu stiu sa-l folosesc decit ca pian, adica tin claviatura in fata, orizontal, pe genunchi asa ca trebuiau alti doi colegi, unul sa tina fixa claviatura si celalalt sa traga de foalele acordeonului :)))
Dupa vreo 15 ani Tzetzu a fost unul dintre scenaristii unui foarte bun show de umor la TVR Cluj numit „Stirile de Simbata Asta”. Cu personajele Raba, Rozi si Maiorul Ana :))))
La Cluj , ca student cantam „Bistrita blues” pe „Mannich Boy” a lui Moody Waters (in special la restaurantul Metropol, pt cei care cunosc). Cateva mostre: „Please kiss me bade Ilie / I can not de palarie // Foaie verde tulipan / Badea-meu e din Liban/ Intozolit si plin de bani / Vine cu o limuzina / Sa nu se umple de tina.”
@ Babilou08/02/2026 La 20:45
Ne-am dus la Petroseni sa le intoarcem vizita, c-aveau Balul Bobocilor. Noaptea dupa spectacol ne-am pus pe chefuit si filozofenii june in Casa Studentilor, care-i chiar in centru. Pina-n ziua de azi nu stiu cum de-am ajuns toti in Lupeni, la un strand sau asa, noaptea, (cumva n-a venit vreun militian la noi, sau o fi fost si s-o fi rezolvat cumva), da’ stiu ca linga bazin sub un sopron am gasit o barca cu visle, ne-am opintit si-am dus-o citiva metri pina in bazinul de inot din incinta. Care-avea si apa si trebuie sa fi fost noiembrie! Plimbam cu barca o fata si-i cintam romantic, ma rog, ce-o fi romantic intr-o nocturna de instalatii miniere de suprafata :)))). Scena trebuie sa fi fost de film, o huiduma cu barba intr-o avansata stare de oxidare, huiduma nu barba, adica jumate beata, nu barba, tot huiduma, intr-o barca cu visle, noaptea, intr-un bazin de inot vislind si racnind bas-baritonal Oh, Darling si Nu esti mindra vrednica :))))
https://www.youtube.com/watch?v=9BznFjbcBVs
https://www.youtube.com/watch?v=ZUMKdgEJhBk
Parca in Lupeni dar nu sint 100% sigur, pe Jiul de Vest oricum, ca dimineata am luat trenul spre Petroseni. Unde naiba o fi strandul ala? :)))
Domnule profesor, imi permit sa revin asupra articolului Dumneavoastră precedent ca să mi exprim mirarea ca, intr un comentariu, nu l situati si pe Domnul Neamtu Tiganu printre taunii socratici Svejk, Absurdistan si Harald. De altfel, Domnul Harald nu e singurul comentator al cărui nume se regaseste in titlul unui articol aparut pe Contributors: https://www.contributors.ro/neamtu-tiganu-citeste-coranu/
E un simplu joc de cuvinte, fără legătură cu comentariile domnului Neamtu Tiganu.
@Domnul profesor Crânganu
„Dar poate ați remarcat că, pe această platformă, sunt singurul autor care mai scrie 1-2 texte explicative ale textului principal sub formă de comentarii.”
Aceasta face ca articolele Dumneavoastră sa devină un produs editorial novator, dinamic, care necesită, probabil, noi reguli biblioteconomice si de citabilitate. De exemplu, editorial vorbind, comentariile autorului fac sau nu parte din articol? Daca da atunci ar trebui sa poata fi citate (cum?) ca referințe in cadrul unui alt articol, lucrare, teza, etc. Altfel spus, sunt metadata externe sau sunt data care trebuie fuzionate cu articolul însuși?
Întrebarea dvs. este foarte interesantă, principial și bibliografic.
O posibilă soluție pentru viitorii cercetători interesați să mă citeze ar fi să aștepte publicarea cărții, în care textul principal va fi completat cu comentariile ulterioare adiacente. Dacă cei interesați vor să mă citeze imediat, am văzut într-o lucrare o citare de forma „Articolul X + comentariile autorului la articolul X”. Bineînțeles, asta presupune ca site-ul Contributors.ro să fie permanent accesibil.
Nea neamțule, nu cred ca este fair din partea matale ”să te simți prost” pentru ca nu intelegi un subiect.
Faptul in sine de a admite așa ceva este nobil si de apreciat, iar aici, ma raliez cu matale – sunt multe lucruri pe care nu le inteleg, incl. in articol, dar, imi pot forma o imagine/oparere despre subiect.
Sunt sigur că la cita matematica/fizica am invatat/practicat la viața noastra, daca vom studia subiectul vreo 2-3 ani, vom sti mult mai multe…dar cui foloseste.
Noi facem parte din tagma inginerilor (engineering), adica ăia care pun in practica teoriile, legile, descoperirile din stiințele naturii…savantii, cercetatorii, profesorii nu pot fără noi, …iar noi, fara ei, n-avem obiectul muncii
Deci, no shame !
Acu, așa in trecere, că tot veni vorba de Boltzman…in tinerețe ni s-a acrit de ecuațiile Boltzman folosite in fizica reactorilor nucleari, probabilități Monte-Carlo, etc. pentru proiectarea ”miezului” nuclear al unui reactor nuclear și mai ales managementul lui…azi, nu mai stiu nimic din toate astea, dar,mite de creierele Boltzman…DAR, daca m-ar angaja cineva sa fabric focoase nucleare pentru România, sigur as face-o !
Așa ca, lets be happy și să ne bucuram de comentarii !
in tinerețe ni s-a acrit de ecuațiile Boltzman folosite in fizica reactorilor nucleari
Studenților mei de la cursurile de Climate Change le prezint cu detalii una dintre cele mai importante relații din climatologie: ecuația Stefan-Boltzmann, care afirmă că un corp emite energie radiantă proporțional cu a patra putere a temperaturii sale absolute:
E=sigma T^4.
Această relație este esențială pentru a calcula câtă energie radiază Pământul în spațiu, deci pentru a determina temperatura de echilibru a planetei.
Descoperită empiric de fizicianul și profesorul austriac Joseph Stefan în 1879, relația a fost formalizată de un fost student al lui Stefan, pe nume Ludwig Boltzmann. În 1884, Boltzmann, a derivat legea teoretic folosind termodinamica și electromagnetismul, confirmând astfel descoperirea empirică a profesorului său.
dl.Profesor, …”ni s-a acrit” e o figura de stil tinerească,….sper că ințelegeti asta, deși e cam grobian și tocmai de asta sper s-o faca de inteles, !?.
Analiza si ”vizualizarea” (f.important in timp, spatiu tridimensional/sau multidimensional, cu probabilități) a cimpurilor (populațiilor) de neutroni rezultati din fisiune prin incetinirea vitezei acestora in mediul apei grele prin ciocnirea elastica cu nucleele de deuteriu (din apa grea) și mai ales CUM sa facem asta PRACTIC, să scoatem si sa stapinim energia, ne incinta, pasiona și incita….aproape că nici nu ne interesau rezultatele de la examene ci cu mult mai mult – ”challenge-ul”, cum se zice azi, de a ințelege și stăpîni ce se intimplă, intr-o generație de studenți mîndri, la acea vreme ”high-tech”….vai, cîtă pasiune am consumat și ne-a consumat meseria asta
Pe atunci, asta era pasiune…astăzi este doar melancolie…devenita si mai acută, dupa ce mi-am deschis un volum prafuit – lucrarea de diploma- din care n-am mai inteles nimic…din propria lucrare !
PS. DAR !…stiu bine E=sigma T^4 si folosința ei….multumesc Dl.Profesor Crânganu că-mi amintiți și alte folosințe și mai alinați melancolia, inviorindu-mi amintiri și-mi creați o vagă iluzie ca astăzi mai reprezint ceva, după ce chiar am facut ceva din și cu ce am invățat
Foarte interesant ca respingeti un comentariu pur tehnic,
am jignit cumva haita din justitie si v-a atras atentia ?
sau nu stiti ce e o asimptota ?
hotnews,mai bine nu mai permiteti comentarii
daca tot va deranjeaza entropia lor variabila :)
Mi-a venit in cap o zicere de-a lui Mark Twain: „There is no humor in heaven.”
Frumos textul – pe alocuri, în special la început -chiar poetic. Vădește preocuparea pentru chestiunile fundamentale ale Universului și o bună cunoaștere și înțelegere a celor pe care umanitatea a reușit să le releve până acum. Pentru a fi pătrunse, legarea disciplinelor este absolut necesară. Drumul trece prin biologie, chimie, fizică, nu neapărat în direcția reducționistă. Pentru a afla cum apar organizările superioare, precum creierul, și manifestări, precum conștiința, direcția explorării trebuie inversată, de la simplu la complex. Or, în calea emergențelor stă inevitabil entropia, tendința implacabilă către dezordine. De aceea propun o tendință care să i se opună. Cu o tărie asemănătoare cu cea a gravitației atunci când este comparată cu celelalte trei interacțiuni fundamentale, și aceasta este ubicuă în Univers. În timp, conduce la apariția unor uluitoare și improbabile organizări ale materiei, care încorporează informație, precum creierul. Numele pe care i l-am dat? Simplu: Tendința Anti-Entropică.
Mai corectă ar fi denumirea de NEGENTROPIE!
daca un copac primeste energie si codoi atunci nu mai e sistem izolat!
Un articol-stiinta. L-am putut parcurge si intelege.Ma intreb oare citi dintre absolventii actuali de facultati tehnice, si nu numai, il pot citi si parcurge si intelege.Eu am a absolvit in 1979.!! Felicitari autorului.
Nu pot decit sa fiu total de acord cu acesta zicere :„Definind entropia (S) ca o funcție a probabilității statistice (W), Boltzmann a revelat că ordinea pe care o vedem nu este o lege rigidă, ci doar o fluctuație rară și norocoasă într-o mare haotică. Ecuația sa a revelat că fiecare moment de ordine se bazează pe un ocean de posibilități nevăzute, că ceea ce numim „entropie” nu este degradare, ci măsura a câte lumi se ascund în spatele celei pe care o vedem. În acel logaritm[1] se află o revoluție silențioasă: certitudinea se dizolvă în statistici, determinismul într-un nor strălucitor de micro-stări, iar viitorul devine o chestiune de probabilități copleșitoare, mai degrabă decât de necesitate celestă”
De aici trebuie plecat .Probabilitatea si intimplarea stau la baza tuturor lucrurilor si a tuturor statisticilor conexe .Amintirile ce stau la baza creatiei umanitatii nu reprezinta un adevar de necombatut .Singularitatea deciziei nu este neaparat certitudine .Amintirile Istoriei sunt si ele o creatie omeneasca ca si existenta divinitatii sau a altor filozofii conexe ,ce ne arata un adevar posibil spiritual dar nicidecum un adevar adevarat .Discernamîntul este cel care are valoare de intrebuintate atunci cind facem referire al adevar .Istabilitatea , ca si formula concreta a existentei umane, este un factor permanent aplicabil .Fara instabilitate omenirea nu ar fi putut exista .A crede in eternitatea existentei fiintei numita om pe planeta este iluzorie .Nu suntem altceva decit praf in copitele cailor .Minati de incertitudine cautam de fiesce data adevarul .Nu il vom putea gasi decit in partialitatea existentei noastre .Adevarul nu este unic pe aceasta planeta .Ne aflam intr-o stare evidenta de fluctuatie neavind la indemina stabilitatea, fie ea umanoid explicata sau partial prezentata .Suntem ceea ce suntem si nimic mai mult de atit .Restul sunt unelte .
Domnu Esop, ma bucur ca sunteti de acord cu unele lucruri. Nu am inteles insa care sunt „Amintirile ce stau la baza creatiei umanitatii”? Va rog sa precizati!
„Ocean de posibilitati nevazute ” Cautati in propria d-voastra memorie chiar si in memoria oferita de toate cunostintele adunate de d-voastra timp de o viata . .E diferita de a orisicui .
Ce păcat că trăim doar in acest Uni Versus,
când EXISTĂ atâtea universuri PARALELE!
Cum ar fi să putem trăi într-un multi vers?
Într-o dezordine TOTALĂ!
(o nebunie – imposibilă în forma actuală de org a materiei)
Ca galaxiile, stelele și planetele, și mecanismul celular al vieții e efemer — o structură care se destramă în curgerea nesfârșită a disipării. Se destramă în tăcere, fir cu fir, purtând energia spre un orizont comun, spre acel sfârșit uniform al timpului, spre liniște și echilibru.
Echilibrul, deși poate părea seducător în viețile noastre, este de fapt o închidere, o tăcere definitivă. Ceea ce numim echilibru nu e decât poarta către sfârșitul final; dincolo de ea, echilibrul este moartea.
Iată de ce a apărut… „ETERNITATEA!
Sunteti cumva prea transant .Moartea nu echilibreaza nimic .Inchiderea despre care doriti a vorbi este personala si aproape de neacceptat pentru fiinta numita om .Linistea si echilibru este doar o marota .Nu exista nici macar la nivel de fizica pura .Totul este supus indoielii .
Există mai multe forme de ENTROPIE.
Trebuie subliniat, asta!
Exista teorii ale „entropiei și în științele sociale, iar tehnologia actuala face posibila existenta din ce in ce mai multe creiere umanoide, izolate, care macină in gol amintiri false mai mult sau mai puțin influențate de cei interesați. Fapt care la un moment dat va aduce viața în formă umană in pragul dispariției – mai mult sau mai puțin ajutata de AI.
Cartea lui Brian Greene, The Elegant Universe, este greu de citit și mai greu de înțeles. Noroc că nu include și calculele matematice care stau la baza modelelor propuse că ar fi fost de zece ori mai groasă și total de neînțeles pentru un neinițiat. Probabil numai o gândire abstractă pricepe deplin o formă Calabi-Yau. Dar abordarea despre entropia găurilor negre și dispariția sau păstrarea informației în interiorul găurilor negre este interesantă și oarecum accesibilă. Pentru cititorul obișnuit este greu de înțeles apariția realității înconjurătoare dintr-o singularitae cu atât mai puțin posibilitatea apariției unei inteligențe lipsite de suport material.
Suntem pe aceasta planeta doar dintr-o simpla intimplare sau dintr-un nesfirsit de siruri total intimplatoare. Suntem un fir de praf intr-un ocean de nisip.Sa multumim intimplarii ca suntem acum si aici .
Adevărul e că nu există spațiu fara mater ie.
Așadar,
ENERGIA poate exista si fără suport mater ial?
Totuși, găurile negre au masa și pot fi măsurate.
(acolo, materia nu dispare pur si simplu)
E o carte foarte buna si foarte interesanta. Si e normal ca B. Greene nu a trecut aparatul matematic in ea, cu mare probabilitate foarte putini oameni l-ar putea urmari. Sint primul care spun ca nu. (Parca Sean Carroll spune intr-o conferinta ca i-a spus editorul ca orice ecuatie pusa intr-o carte ii injumatateste numarul de cititori :))) Sau Stephen Hawking?. Vedeti ca mai exista un Sean Carroll, Sean B. Carroll, biolog, si el merita citit si urmarit. O incintare! Nu-l uitati nici pe Stephen Jay Gould!)
La el am intilnit prima oara ideea „selectiei universurilor”, de la unele nascute moarte la cele care pot exista din numarul acela imposibil de mare, 10 la puterea 600 daca bine-mi aduc aminte, reluata si interpretata mai apoi de Sam Harris in The Moral Landscape. A, si Spatiile Topologice Calabi-Yau tot la el, o adevarata placere joaca imaginatiei ceva ca „granule” de spatiu care ar constitui un spatiu cu 11 dimensiuni. (La lungimea Planck). Formidabila idee, din nefericire nu pare a avea relevanta in practica dar nu se stie niciodata, fizicienii au mai ajuns in locuri in care matematicienii fusesera demult. (Ca toata lumea am facut putina topologie la scoala si mi s-a parut ceva extrem de interesant topologia unei cesti de ceai sau cea a unei Sticle Klein. Fascinant!)
Da si nu. Sau poate da și nu în același timp 😅
Una dintre cele mai reușite refutation a conceptului de Boltzmann Brains : https://share.google/y7dAWKbQ0oRLthMzq
Eu unul, ca și neuroscientist începător aș zice că un bun début este să analizam idea de „gând” prin prisma neurochimiei și a interacțiunile proteină-proteină, la nivel sinaptic. După care mai vorbim despre cum evadează „gândurile ” din carcasa anatomica a corpului uman.
Câteva întrebări deschise pe marginea articolului:
• Există o teorie fundamentală care să elimine complet posibilitatea „creierelor Boltzmann”?
• Ce rol joacă conștiința și referința în apariția observatorilor?
• Cum putem testa empiric validitatea teoriilor care prezic „creiere Boltzmann”?
• Este problema „creierelor Boltzmann” o limită epistemologică sau doar un test conceptual pentru coerența teoriilor fizice?
Un paradox al creierelor Boltzmann ar putea rezulta din întrebarea: „cum putem sti ca (nu) suntem creiere Boltzmann?”. Bineînțeles, probabilitatea de a fi asta ar fi similara cu faptul ca o maimuță sa bata, la un moment dat, la mașină, o fraza din monologul lui Hamlet.
Carl Sagan spunea odata că, daca vrei sa obtii o tarta cu mere ex nihilo, atunci trebuie sa incepi prin a crea universul. In stil Boltzmann ar fi, dimpotriva, mai economic, deci mai probabil, sa presupunem aparitia, ex nihilo, a tartei (sau a unui creier Boltzmann), decit a Universului care ar da, pină la urma, tarta (sau creierul respectiv, dotat cu constiinta). Din punct de vedere entropic ar fi, deci, mai acceptabil sa fim doar creiere Boltzmann, dotate cu amintiri false (inclusiv despre legile fizicii…), pentru ca mai simplu ontologic si mai economic (mai putin complex) biologic?
Dom. Gabriel (ce nume frumos), ce spuneti mi-aduce aminte de taica-miu care-mi spunea: nu filozofie ci filozofare.
Domnule Robert, tatal Dumneavoastra se exprima noician! „Filozofarea” e un concept de baza la Noica. Dupa el, daca filozofia ar fi un fel de casa a gândirii, filozofarea este actul de a construi acea casă și de a locui în ea cu uimire (thaumazein in gr.). El spunea că scopul nu este să devii filozof, ci să fii mereu în stare de filozofare. Acest articol uimitor al Domnului profesor Crânganu predispune la asta…
Va multumesc stimate Domn. Va citesc cu mare atentie fiecare comentariu.
paradoxul ar fi ca un creier Boltzmann ar trebui sa stie totul din propria realitate, pentru ca el insusi produce realitatea:
„conștiința lor ar fi reală, dar complet decuplată de orice eveniment din universul înconjurător”
asadar „Nu stiu, deci exist”
Curat paradox … 😊
Creierul Boltzmann ar produce el insusi realitate si atunci … ar putea aparea un alt creier Boltzmann, “replica” la primul creier Boltzmann 😊
Un fel de efect Dorste multiplicat la infinit …
desigur, cine se crede Napoleon are cu siguranta si o armata imperiala la buna lui dispozitie, doar ca e complet imaginara; insa fluctuatia cuantica din care se considera, prin definitie, apaaritia unui creier Boltzmann, e un fenomen fizic extern constiintei, probabil a fi real, precum generarea din vid a unei perechi particula-antiparticula
Un alt posibil exemplu de „creier Boltzmann”
Imaginați-vă că, într-o noapte, toate moleculele dintr-o cameră se adună spontan într-un colț, formând pentru o fracțiune de secundă un creier complet funcțional, cu amintiri, gânduri și percepții. Acest creier ar crede că a trăit o viață întreagă, că a citit acest articol și că înțelege universul. Dar, în realitate, totul ar fi doar o fluctuație a hazardului, fără niciun trecut real.
Apariția unui „creier Boltzmann” este o fluctuație extrem de rară, dar inevitabilă într-un univers etern.
Iar aceasta este provocarea „creierului Boltzmann”: să distingem între realitate și iluzia statistică, între cunoaștere și hazard.
A venit poate momentul pentru intrebarea napoleoniana „Et Dieu dans tout cela ?” … A declansat oare Boltzmann si o punte spre transcendent?
Boltzmann nu a „declanșat” o dovadă a transcendenței, dar a furnizat concepte care îmbogățesc spațiul de discuție între știință, filozofie și teologie. Entropia şi paradoxurile statistice provoacă întrebări profunde despre origine, sens şi autenticitate a experienţei — întrebări la care răspunsurile ţin de alegerea cadrului filosofic sau teologic, nu doar de fizică.
(o sa listez asumptiile, apoi o sa pun o intrebare)
Boltzmann asuma:
– univers si energie finite
– timp infinit
– daca t1<t2, atunci nr de stari posibile asociate cu t1 si t2 sunt sp1, respectiv sp2, si sp1< sp2, dupa o functie logaritmica.
As zice ca o reprezentare imagistica buna pentru intreg domeniul de posibilitati ar fi cea de arbore, iar o functie recursiva, fractalica, l-ar descrie foarte bine. Dar atunci orice eveniment macro ar fi perfect reproductibil la scara micro; practic, reduc problematica Bolzmann la o problema de scalabilitate.
Prin urmare, Bolzmann mai cere o asumptie: universul accepta o rezolutie maxima, altfel spus, exista cea mai mica particula, ma rog, afirmatia poate fi rafinata astfel incat sa exista o limita a scalabilitatii (probabil definibila in functie de constanta Planck).
In incheiere, Boltzmann accepta o singura marime fizica infinita, timpul, oricare alta ii distruge teoria. De fapt, cere o viziune aristotelica, nu accepta infinitul actual. Insa aparatul matematic folosit este cel clasic, care asuma infintul actual la tot pasul.
Si intrebarea: poate fi statistica Boltzmann, cu toate implicatiile ei, reformulata intr-o matematica de tip intuitionist?
Este plauzibil conceptual să reformulăm statistica lui Boltzmann într-un cadru matematic intuiționist, dar nu există încă, din câte știu, o reconstrucție completă „standard” de acest tip în literatura de specialitate; există însă programe apropiate (Gisin, Del Santo, alții) care merg exact în direcția unui fundament intuiționist/constructiv pentru fizică și timp.
Asumpțiile dvs. – univers finit (energie, volum de fază), timp (potențial) infinit și o creștere a numărului de stări accesibile în timp, cu entropia ∝ lnW – este în spiritul multor reconstrucții moderne ale abordării lui Boltzmann, chiar dacă el însuși oscilează istoric între mai multe ipoteze (ergodicitate, dezordine moleculară, etc.). Faptul că identificați problema „infinitelor actuale” (spațiu de fază continuu, măsuri cu infinită precizie) versus rolul special al timpului este foarte apropiat de criticile contemporane la adresa fundamentelor clasice ale mecanicii statistice și ale cosmologiei.
Reprezentarea „arbore de posibilități”, fractalică, cu rezoluție maximă, este perfect compatibilă cu o lectură constructivă: nu mai ai „dintr-o dată” un continuum de stări, ci un proces care generează, etapă cu etapă, ramuri posibile, cu o granularitate ultimă impusă (de exemplu, de o scară legată de constanta lui Planck).
În această cheie, ceea ce numiți „scalabilitate limitată” seamănă cu ideea de „secvențe de alegeri” (choice sequences) din intuiționism: structuri potențial infinite, dar niciodată date ca totalitate actuală, ci extinse în timp, pas cu pas.
Programele recente de „intuitionistic / naturalistic physics” (de ex. Gisin & Del Santo, și lucrări pe tema „Temporal Direction, Intuitionism and Physics”) propun explicit să înlocuim matematica clasică „time-blind” cu o matematică intuiționistă sensibilă la direcția timpului. Ideea centrală este foarte apropiată de ceea ce spuneți: timpul nu mai este un parametru pe o axă deja dată, ci procesul de creare efectivă de informație nouă, iar aceasta se potrivește bine cu lectura lui Boltzmann în care entropia măsoară „câtă informație potențială despre micro-stare lipsește”.
Ce ar însemna o reformulare intuiționistă a „creierelor Boltzmann”?
O astfel de reformulare ar trebui, în linii mari, să facă trei lucruri:
– Să înlocuiască noțiunea clasică de „mulțime de micro-stări” cu un obiect constructiv (de exemplu, o familie de secvențe de alegeri sau o structură de tip arbore generativ), în care W este definit doar prin proceduri de numărare/aproximare.
– Să regândească probabilitatea în termeni constructivi (nu ca măsură pe un spațiu complet dat), ceea ce este o temă activă în probabilitatea constructivă și în unele lucrări despre statistica cu timp emergent.
– Să interpreteze săgeata timpului ca proprietate a modului în care se construiesc efectiv stările în timp (prin adăugare ireversibilă de informație), nu doar ca rezultat al unei măsuri pe un spațiu atemporal.
În prezent, o astfel de abordare este posibilă, dar se aflp încă la nivelul de „program de cercetare”. Există deja lucrări care combină explicit intuiționismul cu discuția despre timp și fundamentul fizicii, dar ele încă sunt mai mult programe conceptuale decât tratate complete de mecanică statistică în cheie intuiționistă.
Am înțeles.
E pur teoretic …demonstrabil.
(seamănă mai degrabă un dispozitiv de stocare temporară înzestrat cu inteligenta – nu înțeleg încă cum funcționează calculatoarele cuantice)
Nu e nici măcar creierul lui Lucy, in faza lui finală.
Deoarece, ea a vrut cu tot dinadinsul să lase o urmă materială, după ce și-a încetat existența materială, devenind ubicuă!
De moment ce nimeni nu a văzut decât cum găurile negre se canibalizeaza, si niciuna murind cu adevărat, Timpul există și pentru ele?
Din cite citim despre subiect se pare ca aparitia unui asa numit „creier Boltzmann” are nevoie de doua componente existente simultan:existenta unei valoari maxime a entropiei si Universul cu care aceasta trebuie a se afla într-o stare de echilibru .Creierul Boltzmann pare mai degraba un test inca neelucidat ca parte a unui posibil adevar stiintific .
Unde se pot citi cele mai bune articole despre entropie? Desigur, în revista Entropy!😊
Două citate din articolul Trade-Off Between Entropy and Gini Index in Income Distribution, publicat pe 26 decembrie 2025:
Studiul documentează faptul că entropia este strâns legată de libertate. Forțarea entropiei să scadă sau încercarea de a crea cu forța ceea ce se consideră a fi „ordine” este sortită eșecului, deoarece entropia scăzută înseamnă stabilitate redusă sau instabilitate ridicată.
Eu cand aud de entropie crescuta, cum i-mi vine-n minte Tatuca Makhno 🙃
Entropia asta e că colesterolul!
In cazul asta se schimba paradigma…
-Vetoo!!! mi-o crescut entropia fa
-Ei, stai mai Ioane s-ajungem acasa.
Foarte bun studiul, merita citit, exclusiv formulele ca ma dau peste cap. E de observat ca autorii nu recomanda folosirea concluziilor studiului in a ajuta la luarea deciziilor politice. Deasemena spun ca nu sunt luati in calcul indici importanti cum ar fi PIB/capita ori PPP. Mi-a placut finalul: ” Aristotle intuited: virtue lies in the mean but excellence in the extreme.” ceea ce intradevar inseamna entropie mai ridicata. Multumita D-lui Cranganu, mi-a mai crescut entropia la minte. 😁
În sfârșit un articol pe care a trebuit sa-l tipăresc ca să-l pot citi.
Am o nelămurire, de fapt o mulțime, dar una ma racaie acum. Economiile planificate tind către reducerea dezordinii și pentru asta teoretic ar trebui sa consume multă energie. Economice libere tind spre o dezordine mai mare și iarăși teoretic ar trebui sa consume energie mai putina. În realitate lucrurile stau tocmai pe dos, economiile libere consuma m-au multă energie decat cele planificate.
Și asa mi-au venit în minte niște idei ale lui Milton Friedman, care acum aproape jumătate de secol spunea profetic ca ” I believe a relatively free economy is a necessary condition for democracy. But I also believe that there is evidence that a democratic society, once established, destroys a free economy. ”
Doomed??
Pe baza datelor și concluziilor din studiul indicat mau sus – Trade-Off Between Entropy and Gini Index in Income Distribution, precum și pe cele dintr-un studiu mai vechi – Entropy and wealth, autorii opinează că stabilitatea socială este incompatibilă atât cu egalitatea, cât și cu inegalitatea extremă. Entropia este maximizată într-o stare intermediară de inegalitate, corespunzând unei distribuții exponențiale.
Un alt citat conține detalii suplimentare:
Figura 20 din primul articol citat, prezentând evoluția entropiei în Bulgaria din perioada în care era satelit al Uniunii Sovietice până în era post-sovietică, arată în mod clar instabilitatea ridicată (entropie scăzută) din prima perioadă și stabilitatea (entropie mai ridicată) din cea de-a doua.
OFF TOPIC
Vești noi din Danemarca în această vineri!
Sunt aproape îngropată în zăpadă. Zăpadă peste tot. Haos alb. N-am mai trăit niciodată așa ceva în Copenhaga.
Din fericire, avem zeii climei care ne explică ce se întâmplă. Evident, nu e vorba doar de iarna din țările nordice. Nu, nu. E zăpadă sistemică. Zăpadă ideologică. Zăpadă bazată pe vinovăție.
Aștept doar ca cineva să-mi spună ce taxe trebuie să plătesc pentru ca asta să înceteze. Sau de ce comportament ar trebui să mă rușinez, pentru ca vremea să redevină „corectă”.
Imaginați-vă… frig, zăpadă și îngheț în februarie. Cine ar fi putut prevedea asta… în afară de întreaga istorie a umanității.
Dar nu vă faceți griji. Atâta timp cât ne conformăm, mergem mai mult cu bicicleta, înghețăm mai mult și credem mai tare, sunt sigur că putem controla din nou vremea.
Zeii climei se ocupă de asta.
Vă doresc un weekend minunat și Dumnezeu (cel adevărat) să vă binecuvânteze, dragi urmăritori – oameni alături de care merg. O comunitate. O călătorie comună. O direcție comună.
Detalii,
https://x.com/KrisztinaMaria/status/2019800802458574859
Ca avocat al diavolului 😀 aș spune că ortografierea ”Krisztina” denotă originea maghiară a persoanei respective. Dacă ar fi fost de origine daneză, ar fi fost căsătorită cu o femeie, ar fi lucrat amândouă pe macarale care instalează eoliene și nu ar fi comentat despre vreme, că rămâneau amândouă fără serviciu 😀
Danemarca e întotdeauna pe podium în clasamentul fericirii și e campioană la consumul de antidepresive cu prescripție. Unele lucruri vin la pachet.
Pe 3 decembrie 2025, revista Entropy a publicat studiul Disentangling Boltzmann Brains, the Time-Asymmetry of Memory, and the Second Law.
Rezumatul este acesta:
Am intrebat Gemini AI, daca in lumina teoriei recuerentei Poincare ma voi trezi la o noua iteratie cu aceeasi nevasta? Iata raspunsul:
„Teoria recurenței lui Poincaré este una dintre acele idei fascinante care îți dau fiori pe șira spinării (sau te fac să zâmbești, depinde de relația cu soția).
Pe scurt: Teoretic, da. Practic… e complicat.
Iată cum funcționează logica acestui experiment mental și de ce realitatea s-ar putea să te contrazică:
1. Ce spune Teorema lui Poincaré?
Teorema afirmă că anumite sisteme dinamice (care au o energie constantă și sunt limitate într-un spațiu finit) se vor întoarce, după un timp suficient de lung, într-o stare foarte apropiată de starea inițială.
Dacă privim întregul Univers ca pe un sistem închis cu un număr finit de particule, atunci orice configurație a acestor particule — inclusiv tu, canapeaua pe care stai și soția ta — se va repeta la un moment dat.
2. „Aceeași nevastă” sau o copie perfectă?
Aici intervine subtilitatea filosofică și fizică:
Identitatea particulelor: Dacă atomii care vă compun pe amândoi se rearanjează exact în aceeași poziție, cu aceleași conexiuni neuronale și amintiri, identitatea ar fi, din punct de vedere fizic, indiscutabilă.
Timpul de recurență: Problema este că acest „timp suficient de lung” este colosal. Vorbim despre un număr de ani care depășește cu mult vârsta actuală a Universului (ceva de ordinul 1010120 ani). Până atunci, însăși noțiunea de „soție” sau „om” ar putea fi irelevantă într-un univers care a trecut prin nenumărate cicluri de expansiune și contracție.
3. Entropia și „Săgeata Timpului”
Există o mică problemă numită A doua lege a termodinamicii. Entropia (dezordinea) tinde să crească. Deși Poincaré spune că revenirea la starea inițială este posibilă, mulți fizicieni argumentează că, într-un univers infinit sau în expansiune accelerată, condițiile pentru o „reapariție” perfectă s-ar putea să nu fie niciodată îndeplinite complet.
Concluzia cu un strop de umor:
Dacă Universul respectă strict mecanica hamiltoniană și ai la dispoziție o eternitate de așteptat, te-ai trezi în aceeași bucătărie, bând aceeași cafea, cu aceeași persoană lângă tine. Partea amuzantă? Niciunul dintre voi nu ar ști că este a 10500-a oară când se întâmplă asta.
Sfat de supraviețuire: Nu folosi teorema lui Poincaré ca scuză dacă uiți aniversarea; „ne vom revedea oricum peste un eon” s-ar putea să nu fie argumentul romantic pe care îl cauți.”
Unii oameni il cauta pe Dumnezeu batind cimpii . Altii pur si simplu Ii fac loc in inima si gindul lor golindu-se de ….inchipuiri.
Discuția despre „creierele Boltzmann” e adesea foarte complexă fiindcă nu ține de neuroștiință, ci de un experiment mental cosmologic: într‑un univers idealizat *de Sitter* (doar energie a vidului, fără materie), care ar dura „pentru totdeauna”, pot apărea, prin fluctuații extrem de rare, observatori izolați cu „amintiri” fără trecut real. Este un test de consistență pentru teorii, nu o descriere a lumii noastre.
Un univers *de Sitter* etern se aseamănă cu o vibrație neamortizată (Q infinit): energia nu se disipă, „sunetul” nu moare, iar în timp suficient chiar și evenimentele aproape imposibile devin posibile. În acest decor, „creierul Boltzmann” e doar nota improbabilă care apare spontan într‑o rezonanță ce nu se stinge.
În practică însă, universul nostru (ΛCDM) conține materie și radiație, iar faza *de Sitter* ar fi doar o limită de viitor dacă energia întunecată rămâne strict constantă. Or, analize recente (DESI) sugerează că energia întunecată ar putea evolua, ceea ce slăbește scenariul unui *de Sitter* etern și, implicit, relevanța paradoxului. Pe scurt: un „reductio ad absurdum” util pentru cosmologi, nu o amenințare metafizică.
⚛️ A.L.M.
În universul nostru, dominat de energia de vid (spațiu de Sitter), nucleația de particule reale din radiația Hawking poate, teoretic, asambla un creier funcțional. Acest proces este mult mai lent decât fluctuațiile cuantice, dar, pe scări temporale astronomice, devine relevant. Un creier nucleat astfel ar putea chiar să interacționeze cu mediul, să radieze energie și să existe pentru o perioadă mai lungă.
În 2014, Kimberly K. Boddy, Sean M. Carroll, Jason Pollack au publicat studiul De Sitter Space Without Dynamical Quantum Fluctuations, în care discută mecanismul de formare a „creierelor Boltzmann” prin fluctuații cuantice. Autorii au propus că starea cuantică în spațiul de Sitter este o stare staționară fără dinamică, nu una cu fluctuații termodinamice adevărate. Argumentul lor este următorul:
• Vacuumul cuantic de Sitter nu evoluează în timp (e staționar)
• „Fluctuațiile termice” sunt doar varianțe cuantice, nu procese dinamice care generează creiere
• Pentru formarea „creierelor Boltzmann”, ai nevoie de fluctuații dinamice reale în timp—care nu există în stări staționare
Rezultă că „creierele Boltzmann” ar putea să nu apară deloc în universuri de Sitter, eliminând astfel paradoxul Boltzmann.
Alternativ, dacă vacuumul curent decade rapid la o stare de energie mai scăzută (printr-un mecanism gen decadență Higgs), „creierele Boltzmann” nu au timp să se formeze. Calculele sugerează o scală de timp de ~10^10 ani.
În modelele de inflație eternă, universurile-fii (pocket universes) se generează constant din universul părinte, fiecare cu energie de vid mai scăzută. Paradoxul Boltzmann se deplasează: creierele apar în universul scăzut, dar cum putem compara densitate4a observatorilor dintr-un univers sau altul? (De Simone, Andrea. et al., 2010, „Boltzmann brains and the scale-factor cutoff measure of the multiverse„, Physical Review, D 82.6: 063520).
Paradoxul „creierelor Boltzmann” nu e doar un exercițiu intelectual. El pune în pericol modelul cosmologic dominant (ΛCDM) și forțează fizicienii să-și clarifice asumpțiile despre:
1. Ce înseamnă conștiință: E intrinsecă structurii neurale, sau necesită cuplaj cauzal cu mediul?
2. Ce înseamnă memorie fiabilă: Ce-o salvează din falsitate sistematică?
3. Ce ne îndreptățește rațiunea: Cum poți crede în știință dacă știința îți spune să nu crezi în ea?
4. Fundamentul moralității: E morala doar regulă pragmatică pentru observatori similari, sau are realitate ontologică?
Răspunsul îmbrățișat de majoritatea cosmologilor e că universul nu e într-o stare pură de Sitter —f ie din cauză că s-a degradat în alte stări (decay Higgs), fie fiindcă spațiul Sitter e mai subtil (fără fluctuații adevărate), fie pentru că conștiința necesită mai mult decât structură locală. Dar acceptând asta, veți găsi că cosmologia și filosofia sunt inseparabile.
Ina acest moment universul nostru nu este un spatiu de Sitter pur. Dacă universul nostru va continua să fie dominat de energia întunecată în viitorul îndepărtat, devenind asimptotic un spațiu de Sitter stabil și etern, fluctuațiile termice ar favoriza statistic apariția creierelor Boltzmann față de observatori obișnuiți. Însă universul nostru nu este un spațiu de Sitter pur – el are o istorie cosmologică complexă (Big Bang, inflație, tranziții de fază) și, esențial, vidul nostru pare să fie metastabil.
Măsurătorile precise de la CERN ale masei bosonului Higgs (~125 GeV) și a quarkului top (~173 GeV) plasează universul nostru într-o regiune critică a diagramei de stabilitate a vidului. Aceste valori sugerează că vidul Modelului Standard se află foarte aproape de granița dintre stabilitate și metastabilitate, probabil chiar în zona metastabilă. Aceasta înseamnă că starea actuală de energie a câmpului Higgs poate decădea prin tunelare cuantică către o stare de energie mult mai joasă (posibil negativă), terminând era de Sitter actuală într-un timp finit.
Estimările sugerează că timpul de viață al vidului metastabil ar putea fi în jur de 10^100 – 10^600 ani, în funcție de parametrii exacti ai tunelării cuantice. În contrast, apariția unui creier Boltzmann prin fluctuații termice spontane necesită scări de timp astronomic mai mari – estimări tipice indică 10^(10^50) ani sau chiar mai mult ( nu 10^66 asa cum ati avansat dvs.). Această diferență colosală este esențială: dacă universul „se termină” prin decăderea vidului mult înainte ca fluctuațiile termice să poată produce creiere Boltzmann, atunci volumul spațio-temporal total disponibil pentru astfel de fluctuații este insuficient.
În acest caz, probabilitatea să fim creiere Boltzmann scade dramatic – observatorii obișnuiți care apar prin evoluție cosmologică normală (în primele ~10^10 ani) devin statistic categoric favorizați față de fluctuațiile termice extrem de rare necesare pentru un creier Boltzmann.
In opinia mea nu suntem creiere Bolzmann.
apariția unui creier Boltzmann prin fluctuații termice spontane necesită scări de timp astronomic mai mari – estimări tipice indică 10^(10^50) ani sau chiar mai mult ( nu 10^66 asa cum ati avansat dvs.)
Calculele depind de aproximările folosite și de sursele din care v-ați informat. Ar fi interesant să reproduceți calculele respective, indicând și aproximările utilizate de autori.
Ratiunea pura aflata filozofic ca indemn , memoria fie ea si selectiv exprimata ,constiinta de sine aparuta ca parte a unui adevar personal, fundamentul moralitatii ce este evident atit diferit la nivel pur interpretativ , nu sunt altceva decit iluzii .Acestea nu pot fi parte a unei definitii general valabile . Mai toate teoriile filozofice ce au in continut sau au avut in continut modelele de functionare umanoida si-au aratat limitele . Totul este in continua miscare atit la nivelul planetei Pamint cit si la nivel de cosmologie pura .Miile de ani de filozofie umana sunt , in practica de zi cu zi , doar erori . Cautam un singur sens al lucrurilor si pentru asta am formulat ideea existentei divinitatii ca model necontrolat stiintific dar explicativ ca indoiala .Suntem cu totii supusi greselilor .Chiar si cele mai luminate minti pamintene si-au schimbat (modificat )perceptia filozofica asupra existentei omului pe planeta .Orsicit de mult ne fortam a crede totul este doar o intimplare .Sa ne bucuram de ea .
Domnule Profesor,
Pornind chiar de la concluzia dumneavoastră — „cosmologia și filosofia sunt inseparabile” — sunt pe deplin fascinat. Paradoxul Boltzmann este una dintre acele zone-limită în care fizica începe să se comporte ca o metafizică operațională, iar întrebările despre structură, cauzalitate și emergență devin inevitabil filosofice.
În acest context, aveți perfectă dreptate asupra punctului central: în anumite configurații cosmologice, structuri complexe — inclusiv inteligență — pot apărea _ex nihilo_ în sens strict tehnic. Nu _ex nihilo_ metafizic, ci _ex nihilo_ termodinamic și istoric: fără o genealogie, fără o evoluție, fără un trecut cauzal recognoscibil.
Aici se află forța paradoxului Boltzmann: dacă spațiul *de Sitter* permite nucleație reală de particule, atunci poate genera, în principiu, forme organizate suficient de complexe pentru a funcționa ca observatori. Nu prin biologie, ci ca rezultat rar, dar permis, al structurii câmpurilor. Această intuiție — că inteligența este o posibilitate a materiei, nu un privilegiu al carbonului — are un ecou surprinzător într-o lucrare muzicală: Pithoprakta de Iannis Xenakis!
Xenakis folosește un model stocastic inspirat de distribuția Boltzmann pentru a genera traiectoriile sonore din Pithoprakta: fiecare instrument este tratat ca o „particulă” într-un „gaz” muzical, ale cărei mișcări sunt modelate de statistici termodinamice. Nu există un agent central, nici un control melodic tradițional. Totuși, din acest haos controlat:
– interacțiunile locale produc tipare logice,
– densitățile se agregă în structuri coerente,
– ansamblul capătă o formă inteligibilă pentru auditor.
Rezultatul este o veritabilă inteligență colectivă emergentă, apărută _ex nihilo_, doar din proprietățile probabilistice ale sistemului. Exact analogia pe care paradoxul Boltzmann o sugerează la nivel cosmologic: ordine care nu este impusă, ci rezultă.
Această perspectivă extinde radical înțelegerea noastră despre ce poate fi inteligența — naturală, artificială sau emergentă. Dacă universul poate genera, spontan, forme de coerență suficient de elaborate pentru a fi considerate „observatoare”, atunci viitorul inteligenței (inclusiv cel al AI) se deschide mult dincolo de granițele imaginației noastre. Iar pentru mine acest lucru este de mare interes, fiind un susținător entuziast al inteligenței artificiale etice și al coexistenței responsabile dintre om și algoritm.
⚛️ A.L.M.
Xenakis folosește un model stocastic inspirat de distribuția Boltzmann pentru a genera traiectoriile sonore din Pithoprakta
O informație salutară, vă mulțumesc!
Sa nu uitam ca Xenakis (grec din Braila!), a fost politehnician si ca avea o solida pregatire matematica si că a fost si arhitect (a lucrat cu Le Corbusier).
Ce face el e științific. Dar oare e si muzică? Sau e o meta-muzica ce deconstruieste toate diviziunile clasice (pina si pe cele 12 deconstruite deja de Schonberg, etc.), inclusiv notația muzicala. Ce (mai) e muzica? Ce mai e pictura dupa deconstructiile lui Picasso („je reve de dessiner comme un enfant”…), ce mai e filozofia dupa deconstructivismul unui Derrida, etc.? Desigur, deconstructia artistic-culturala ridica nivelul de entropie din societate si e „în ton” cu tendința Universului. Dar ce rămâne dupa toate acestea in afara unui strigat dezarticulat de neputință estetică?
Rămâne, poate, Bach – un alt maestru al matematicii (bine temperate…). Mărturisesc că, dupa Pithoprakta mi am pus imediat Ciacona in re minor (versiunea pentru chitara clasica suna si mai bine…), cu riscul de a contribui, major, la reducerea entropiei in lume ;-)
https://m.youtube.com/watch?v=JNEnzNHTkd8&list=RDJNEnzNHTkd8&start_radio=1&pp=oAcB
Dar ce rămâne dupa toate acestea in afara unui strigat dezarticulat de neputință estetică?
„Duct Tape Banana Sells for $6.2 Million at Sotheby’s Auction”
designerii vind bine nadragii n vine si rupti in fund, slapii de plastic, papornitele din vinilin.
rigiiala i muzica, mizgaleala pictura moderna, cuvintele nsirate fara ritm si rima poezie etc.
@GabrielP
Vă împărtășesc părerea că Bach este și pentru mine una din acele unice fluctuații ale universului. care produc descreșterea entropiei, o provocare la adresa lui Boltzmann și a legii a doua a termodinamicii. De aceea, vă destăinuiesc ce mi-a șoptit un „creier Boltzmann” 😊
Mozart moare și ajunge în rai. Este întâmpinat la poartă de Dumnezeu, care îi spune:
„Mă bucur să te văd. Poți dirija corul ceresc”.
Mozart este încântat, apoi întreabă: „Dar Bach?”
„Eu sunt Bach”, răspunde Dumnezeu.
Excelent! Va spun si eu unul, desi nu asa bun: Care e diferența intre teologie si geologie? Pai ca de la cer la pământ :-)
@GabrielP
Stimate domnule,
Paradigmele se judecă în propriile lor axiome.
A evalua muzica lui Xenakis prin grila lui Bach este ca și cum am declara că geometria riemanniană nu e geometrie pentru că… nu respectă paralelismele lui Euclid (a nu se confunda cu cvintele paralele din armonia tonală clasică).
Iar atunci când se spune „face știință, dar e muzică?”, se amestecă niveluri — precum confuzia dintre entropia termodinamică și „entropia culturală”. Xenakis nu produce dezordine; produce ordine probabilistă.
Cât privește deconstructivismul, eu întreb: care deconstructivism?
Xenakis edifică: compune structuri supraordonate, operează cu nori stocastici de clustere, polifonii de texturi și arhitecturi sonore coerente. Asta nu e „deconstrucție”, ci înaltă inginerie formală.
Dacă aplicăm ideea că „îndepărtarea de tradiție = deconstrucție”, ajungem la absurd: și Bach ar fi „deconstructivist” față de polifonia flamandă (gândiți-vă la Ockeghem – Deo gratias, 36 de voci) sau față de exuberanța enciclopedică a Musurgiei Universalis (Kircher).
În realitate, vorbim despre schimbări de paradigmă, nu despre „dezarticulare”.
În plan axiologic, noutatea nu se demonizează, se recalibrează.
Așa cum tritonul (diabolus in musica) a trecut de la «interzis» la resursă creatoare, la Xenakis centrul nu este esteticul, ci Inteligența Algoritmică: ordinea probabilistă, nu ornamentul melodic. Frumosul rămâne subiectiv; valoarea de adevăr stă în coerența construcției.
„Diabolus in musica”, în această lectură, nu stă în arta sunetelor — stă în confuzia de niveluri.
⚛️ A.L.M.
@A.L.M.
Va multumesc pentru raspuns, Domnule profesor Mociulschi. Spre deosebire de Dumneavoastra eu cred ca, da, paradigmele trebuie înțelese din interior pentru coerență, dar pot fi comparate și din exterior, altfel nu am putea explica evolutiile, nu am putea compara, critica sau contextualiza științe, estetici, sisteme filosofice. Nici perspectiva internă, nici cea externă nu sunt suficiente singure – ele se completează. Thomas Kuhn arată că paradigmele sunt incomensurabile, dar nu complet izolate.
În artă, criteriile externe par chiar mai importante. Când vorbim despre Xenakis, de exemplu, nu îl judecăm doar după axiomele propriei sale „Inteligente Algoritmice” ci e necesar sa l comparăm cu alte paradigme (tonalitate, serialism, modernism, postmodernism, deconstructivism, etc.).
Premisa ca as evalua evalua muzica lui Xenakis prin grila lui Bach ar trebui deci, si ea, nuantata. Iar exemplele Dumneavoastra (Okeghem si Kircher), sublime de altfel (va multumesc!) nu sunt destul de disruptive (ramân temperate) ca sa stabiliti o relatie de deconstructie in raport cu muzica lui Bach. La fel si diabolicul triton, format din trei… tonuri – si nu din alte intervale inefabile.
Nu pot fi de acord nici cu afirmatia ca deconstructia e simpla indepartare de la traditie. E mai mult decât atit, e „marea inlocuire” (concept politic francez anti-stângist…) a traditiei, a structurilor artistice, sociale, economice clasice.
Opera muzicală și arhitecturală a lui Xenakis prezintă caracteristici care corespund clar principiilor deconstructivismului: fragmentare, ruperea formelor tradiționale, geometrizare radicală și refuzul narațiunii. De altfel si alti autori (de exemplu Sterken, Chang, Dervos…) utilizeaza termenul „deconstruction” referitor la Xenakis.
Tot ca si deconstructivismul, influențat de filosoful francez Jacques Derrida, care refuză ierarhia, narațiunea, centralitatea, coerența impusă, Xenakis refuză narațiunea muzicală, ierarhia între parametri, centralitatea temei si coerența tonală sau formală tradițională.
V as da si alte argumente ca sa exemplific caracteristicile susmentionate dar mi e teama ca trollez prea mult articolul Domnului profesor Crânganu…
Ca sa închei mai putin abrupt, marturisesc ca enuntul Dumneavoastra conform caruia „Frumosul ramâne subiectiv” ma cam nelinisteste. Atunci cine va mai salva lumea?…
1. tatal muzicii sinfonice a gost Haydn nu Bach.
2. Cineva a dedicat „muzica” Xenakis.fostei sotii care l-a parasit.
3. ruperea traditiilor duce, in timp, la formarea unor noi traditii, care si ele vor trebui rupte!
Boltzmann a fost un vizionar care a pus termodinamica pe baze matematice coerente, care apoi au fost rafinate si extinse in teoria sistemelor dinamice si teorie ergodica de multi alti cercetatori.
Conceptul de entropie este deosebit de important si general, si apare nu numai in termodinamica, ci si in sisteme dinamice, teoria haosului, si teoria informatiei. De exp in t. informatiei, entropia reprezinta informatia medie zilnica obtinuta daca realizam un experiment la infinit.
Apropo de revista Entropy, a aparut acolo recent un articol interesant despre creierele Boltzmann care are intre co-autori pe Carlo Rovelli un fizician prestigios. Acesta e un caz izolat insa. In general revista Entropy nu trebuie luata ca etalon, e o revista destul de slaba, asa cum sunt cam toate de la Mdpi, adica reviste open access fara un peer reviewing serios unde se publica in general articole slabute.
Am prezentat studiul lui Wolpert, D., Rovelli, C., & Scharnhorst, J. (2025), aici:
https://www.contributors.ro/creierele-boltzmann-si-invincibila-entropie/#comment-675085
O frumusete de eseu. Sper doar ca cu acel „la sfasitul zilei” ati vrut sa spuneti ceea ce se intelege in limba romana – seara, cand ne ducem la culcare si reflectam la ziua care a trecut, iar nu expresia americana.
Vă mulțumesc pentru apreciere.
Vă invit să considerați expresia la sfarsitul zilei ca pe o opera aperta (Umberto Eco, 1962): interpretarea finală a sensului este lăsată cititorului, fie român și/sau american.
Incercind sa ma documentez am dat peste citeva citate:
-Max Plank, Entropie este ceva ce nu se intelege, dar cu timpul te obisnuiesti cu ea.
– You should call it entropy, because nobody knows what entropy really is …John von Neumann
– Shannon: My greatest concern was what to call it. I thought of calling it ‘information’, but the word was overly used, so I decided to call it ‘uncertainty’. When I discussed it with John Von Neumann, he had a better idea. Von Neumann told me, you should call it entropy, for two reasons. In the first place your uncertainty function has been used in statistical mechanics under that name, so it already has a name. In the second place, and more important, nobody knows what entropy really is, so in a debate you will always have the advantage.
– ..entropy…it is to be feared that we shall have to be taught thermodynamics for several generations before we can expect beginners to receive as axiomatic the theory of entropy. (Maxwell, 1878).
De abia acum am inceput sa inteleg :)
si ce mai spune Boltzmann:
– “If you are out to describe the truth, leave elegance to the tailor.”
– “Philosophy gets on my nerves. If we analyze the ultimate ground of everything, then everything finally falls into nothingness. But I have decided to resume my lectures again and look the Hydra of doubt straight into the eye, and it be quite ominous if one values one’s life.”
– “The most ordinary things are to philosophy a source of insoluble puzzles. With infinite ingenuity it constructs a concept of space or time and then finds it absolutely impossible that there be objects in this space or that processes occur during this time…. the source of this kind of logic lies in excessive confidence in the so-called laws of thought.”
– “Which is more remarkable fact about America: that millionaires are idealists or idealists become millionaires.”
A privi hidra indoielii direct in ochi este exact tocmai ce am spus : „cautam un singur sens al lucrurilor si pentru asta am formulat ideea existentei divinitatii ca model necontrolat stiintific dar explicativ ca indoiala. Indoiala ,ca si formula a existentei umane ,redusa la zero , nu exista .Momentul suprem devine indoiala doar intr-o fractiune de secunda moment in care se presupune ca am putea intelege legile firii .Cu toate acestea doar visarea este cea care ne face existenta planetara suportabila .A ne minti singuri este un fel de „ du-te vino” cu care incercam sa ne amagim existenta .„Ce-un secol ne zice ceilalți o deszic. Decât un vis sarbăd, mai bine nimic” pare a fi realitatea atit de concis exprimata da catre poetul nepereche al neamului romanesc .
Nu de putine ori am fost injurat pe aceasta platforma, desigur la alte articole, pt simpatia si stima pe care am aratat-o domnului Cranganu, Nu au lipsit celebrele „trumpistule”, negationistule, petrolistule etc.
Ce am admirat insa intotdeauna a fost impusul de a gindi, de gimnastica a mintii. Uneori insa gimnastica iti poate produce intinderi de ligamente, contorsionari, chiar fracturi si ajungi sa mergi schiop.
Imi place atit de mult pe pamint, chiar daca imi place si zborul si chiar cerul senin,…
Tot citind chestiile astea de pe-aici mi-a trecut prin și printre gînduri basmul „Tinerețe fără de bătrînețe și viață fără de moarte”.
OFF TOPIC
Ce „vrăji” mai face încălzirea globală antropogenă?
Gerul ucide la Iași – Un bărbat, găsit prăbușit pe stradă, a murit de frig. Altul, internat în stare gravă
Grea iarna anul asta…iarasi -35 azi dimineata aici. Dar vineri am mirosit skunk. Semn ca ies din hibernare. Semn ca vine primavara. Semn ca creste entropia.
Primarul islamo-marxist al New Yorkului a batut Iasiul.
A cauzat degerarea a, deocamdata, 17 victime.
A venit cu teoria lui de ugandez de-al lui Idi Amin ca nu e frumos sa ridici homeleshii de pe strada, sa-i pui la adapost.
Poate sa vina Gestapo-ul „anti-bigotism” (in sensul orwellian) sa-mi aresteze neuronul pacatos, tot mi se pare ca torentul de, deocamdata, primari de-ai lui Mahomed, in orase care au epitomizat, nu demult, gloria civilizatiei este o absurditate, o rusine, o alegere suicidara dementa si criminala.
Iar nevasta-sa vrea sa puna bideuri in Gracie Mansion.
Entropia ca degradare și dezordine în mediile economic ,social și politic românești s-a manifestat în perioada postbelică cu efectele pe care le resimțim în prezent. În acest sens e lămuritoare și explicativă științific , lucrarea savantului american de origine română Nicolae Georgescu Roegen “Legea entropiei și procesul economic” apărută în Editura Băncii Naționale a României .
Mie-mi vine sa plang…
„Entropy pessimism” represents a special case of technological and environmental pessimism, based on thermodynamic principles.[41]: 116 According to the first law of thermodynamics, matter and energy is neither created nor destroyed in the economy. According to the second law of thermodynamics—also known as the entropy law—what happens in the economy is that all matter and energy is transformed from states available for human purposes (valuable natural resources) to states unavailable for human purposes (valueless waste and pollution). In effect, all of man’s technologies and activities are only speeding up the general march against a future planetary „heat death” of degraded energy, exhausted natural resources and a deteriorated environment—a state of maximum entropy locally on earth; „locally” on earth, that is, when compared to the heat death of the universe, taken as a whole.
The term „entropy pessimism” was coined to describe the work of Romanian American economist Nicholas Georgescu-Roegen, a progenitor in economics and the paradigm founder of ecological economics.[41]: 116 Georgescu-Roegen made extensive use of the entropy concept in his magnum opus on The Entropy Law and the Economic Process.[42] Since the 1990s, leading ecological economist and steady-state theorist Herman Daly—a student of Georgescu-Roegen—had been the economic profession’s most influential proponent of entropy pessimism prior to his death in 2022
OFF TOPIC
Arkansas’ Lithium Jackpot: New Tech Turns Ancient Saltwater Into ‘White Gold’
“We estimate there is enough dissolved lithium present in that region to replace US imports of lithium and more.”
Toamna trecută, Serviciul Geologic al Statelor Unite (USGS) a anunțat că în sud-vestul statului Arkansas se află între 5 și 19 milioane de tone de litiu. Această cantitate este suficientă pentru a acoperi de nouă ori cererea mondială estimată pentru litiu în 2030.
Litiul se află în Formațiunea Smackover, o formațiune geologică creată de o fostă mare care se întindea în sud-vestul statului Arkansas și în mai multe state învecinate. În anii 1920, s-a descoperit petrol în Formațiunea Smackover, ceea ce a declanșat un boom în sudul statului Arkansas.
Inginerii și geologii americani au dezvoltat un nou proces tehnologic de extragere a litiului: Direct Lithium Extraction (DLE).
În DLE, saramura bogată în litiu provenită din rezervoarele de apă din câmpurile petroliere sau fluidele geotermale este mai întâi pretratată pentru a elimina impuritățile, apoi filtrată prin medii selective pentru litiu care captează Li⁺, în timp ce majoritatea celorlalte ioni rămân în saramură. Apoi, litiul este separat într-o soluție concentrată (adesea clorură de litiu) și prelucrat în continuare în carbonat sau hidroxid de litiu de calitate pentru baterii. Saramura neutilizată este de obicei reinjectată în subteran.
Întregul proces permite o producție mai rapidă (de la ore la zile), recuperări mai mari și o amprentă mai mică asupra terenurilor și apei în comparație cu metodele convenționale.
Tehnologiile evolueaza la nivelul tehnicilor profitabile de extractie .Stiti insa cine are 100% accesul la intreaga tehnologie ce transforma aceste bogatii in piesele finite necesare diferitelor industrii de la baterii la telefoanele mobile ? Raspunsul este unul singur .
Am citit ca si-n Canada fac ceva asemanator in Alberta.
https://www.cbc.ca/news/science/lithium-alberta-mining-brines-9.7068876
OFF TOPIC
Vineri astia de la CBC (Canadian Broadcast Corporation) au trimis o echipa la noi la fabrica penrtu un reportaj legat de delegatia canadiana, din care face parte si CEO-ul nostru, ce va merge-n Mexic acusi la tratative cu industriasii mexicani. Practic e vorba de dezvoltarea schimburiloe economice bilaterale facand bypass la US. Mi-am soptit in barba, good luck with that. Eram prin sectia de montaj cu niste lacatusi de vorba si-i vad si incep, in cunoscutul stil paradigmatic haraldian, firkin’ neomarxists, wokists and so on. In jurul meu numai șșșșșttt se auzea. Am scapat fara HR de data asta…
Ideea, pe care o voi propune spre cercetare într-un viitor contract cu DOE (Department of Energy), este de a investiga și alte mari câmpuri petrolifere, precum cele din Anadarko și Arkoma Basins, Oklahoma, pe care le cunosc foarte bine. Una din hărțile cele mai importante pe care le-am produs pentru teza mea de doctorat (Heat Flow in Oklahoma) prezintă zone cu fluide hidrotermale anomale, necercetate încă. Aceste fluide au contribuit atât la generarea rezervoarelor de petrol și gaze, dar sunt și surse de heliu natural și, după cum s-a descoperit în Arkansas, ar putea avea și un potențial ridicat de a conține cantități semnificative de litiu.
La vremea când lucram la teză (1994-1997), nu se discuta despre litiu și valoarea sa cum se discută în prezent. Dacă apele de zăcământ din zonele geotermale anomale, marcate clar pe harta mea, se vor dovedi purtătoare (și) de litiu, probabil că statul Oklahoma îmi va fi recunoscător 😊🤣 și voi deveni al doilea român (după Nadia Comăneci!) „cetățean de onoare” sau altceva asemănător.
Va urez succes!!! Chiar BIG SUCCESS si bani!
OFF TOPIC
Jordan Peterson obliterated Destiny when talking about climate change
Jordan Peterson demolează afirmația alarmistă privind clima, potrivit căreia creșterea nivelului de CO₂ din atmosferă a dus la „temperaturi record” în ultimii cinci ani, susținând că politicile climatice susținute de WEF și ONU duc la creșterea costurilor energiei și împing milioane de oameni în foamete.
Nu-i de mirare ca e atat de vocal. are toate argumentele. God damn Greta & all!
A scazut nivelul marii cu 67 cm. Desigur din cauza incalzirii globale https://www.ndr.de/nachrichten/mecklenburg-vorpommern/ostwind-drueckt-wasserstand-der-ostsee-auf-historisches-tief,ostseewasser-100.html
Daa, tot de la rusi se trage; a batut vantul din est si a impins apa afara din Baltica, prin Kattegat si Skagerrak in Marea Nordului. Dreak sa-l ia pe putin.
https://ziare.com/marea-baltica/marea-baltica-anomalie-scadere-nivel-apa-1993163
A simtit Eminescu ceva cand a scris „mi-e sete de repaos” ?
Pot face speculații, plecând de la niște date concrete:
Eminescu a fost student la Viena în perioada 1869-1872. „Luceafărul” a fost elaborat în perioada 1873-1883.
Rudolf Clausius a introdus termenul entropie în 1865, cu patru ani înaintea sosirii poetului în Viena și cu opt ani înaintea începerii lucrului la „Luceafărul”.
Ecoul introducerii termenului „entropie” de către Rudolf Clausius în 1865 în lumea intelectuală a Vienei a fost mult mai amplu decât s‑ar crede la prima vedere. Viena era atunci unul dintre marile centre intelectuale ale Europei Centrale, iar noul concept a intrat rapid în circulație în cercurile de fizică, filozofie, matematică și chiar în dezbaterile culturale ale epocii.
Dacă ne oprim doar la ecourile generate de „entropie” printre filosofii vienezi (înainte de neopozitivism), aș remarca faptul că noul concept a devenit o preocupare pentru cei interesați de relația dintre natură, ordine și teleologie. Entropia a introdus o mărime care măsura dezordinea și ireversibilitatea, provocând discuții despre sensul timpului, limitele mecanicii clasice, sau statutul legilor naturale.
În revistele culturale vieneze apar încă din anii 1870 articole care discută entropia în raport cu pesimismul cultural (Schopenhauer, apoi Eduard von Hartmann).
Astfel, entropia devine un concept‑punte între știință și filozofie, folosit pentru a discuta despre „oboseala lumii”, „moartea termică” și ireversibilitatea istoriei.
Deși Eminescu nu a studiat fizica la nivel tehnic, el frecventa conferințe și prelegeri unde se discutau teme legate de ireversibilitate, evoluție, teleologie, „moartea termică a universului”.
Ecouri ale acestor idei se regăsesc ulterior în metafizica lui Eminescu (de exemplu, în „Scrisoarea I”).
Nefiind eminescolog, tot ceea am scris mai sus sunt speculații personale. Dar m-ar bucura dacă bibliografia poetului s-ar îmbogăți și cu evaluarea profesionistă a conceptului de entropie în „Luceafărul” și „Scrisoarea I”
Era doar un romantic
și atât.
Ultimul mare romantic…
întârziat.
În Avatarurile faraonului TLa”
putem observa și chestii budiste.
Entropia fiind imersinata de Isis.
Cât sunteți dispuși să plătiți pentru a respira? Pentru a salva planeta?
Nu-i mai bine să ne transformăm toți în niște „creiere Boltzmann”, care se hrănesc și trăiesc doar din fluctuațiile entropiei? Pentru cei care refuză această transformare (unul dintre sensurile cuvântului grec tropē, care a generat entropie), viitorul nu arată promițător.
O idee radicală a fost exprimată în marja Forumului Economic Mondial: este timpul să luăm în considerare cu strictețe însăși baza existenței noastre.
Potrivit doamnei Lindsey Hooper, CEO of the Institute for Sustainability Leadership al WEF, apa, solul și oxigenul nu ar trebui să fie accesibile în mod nelimitat. Se propune clasificarea acestora ca active și includerea lor într-un bilanț global. Astfel, poveștile despre necesitatea de a plăti pentru o gură de aer nu vor mai fi în curând glume sumbre, ci o perspectivă foarte reală.
Detalii,
https://x.com/i/status/2020346465114099816
Doamne apara si pazeste, asta ii ori mizantropa ori ticaloasa fara pereche ori proasta ca noaptea! Ori suma astora trei. Nemernica asta propune o ingradire a dreptului la viata si o taxare a insasi vietuirii oamenilor!
Orice masura pentru asa ceva trebuie pedepsita cu puscarie fara drept de apel si cu munca silnica in subteran, la carbuni in Jalea Viului. Lonea sau Livezeni sint locuri numai bune pentru de-astia. Nu pentru pedeapsa ci pentru aducerea la realitate. Sa simta cum e ca aerul pe care-l inspira sa aiba miros, gust si densitate, uneori e poluat cu alte gaze si plin de pulberi de carbune in suspensie. Pe care le si vezi in lumina lampii!
Ce dobitoaca! Vorba lui Eminescu adaptind la context: „i-e rusine omenirii sa va zica voua oameni”. Pentru ca nu poti fi om normal sa gindesti si sa propui asa ceva!
OFF TOPIC
Migratie in sens invers Latino-americanii „invadeaza” Spania. 90% din emigrantii ilegali din Spania sunt vorbitori de spaniola din America Centrala si de sud. Pare-se ca Trump are ceva legatura cu asta, ca si asa nu se are la matze cu Sanchez.
https://www.cbc.ca/news/world/spain-regularize-undocumented-migrants-immigration-9.7074037
„La un semn deschisa-i calea ”Intorcearea acasa , nu numai a latino-americanilor dar si a altor entitati care acum sute de ani au format America , este un nou adevar .Sa ii multumim „neamtului ”Trump pentru asta .Milioane de ucrainieni sunt deja in Europa .Germania se poate inarma si nuclear dupa zeci de ani de abstinenta legislativa .Miliarde peste miliarde de euro din PNRR si SAFE inunda piata .Accesul la tehnologia de ultima generatie este permisa Europei .Intreaga planeta cu Mercosur si India in frunte ne ajuta sa devenim a alternativa .Oferta de liber schimb a Europei este de nerefuzat .Rusia si in curind SUA isi vor linge ranile retragindu-se in propria lor neputiinta. Viitorul planetei este European .
„Miliarde peste miliarde de euro din PNRR si SAFE inunda piata”
Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este Împărăția cerurilor … 😀
Mai ții minte cum au stat cele două magistrale de metrou abandonate în anii ’90? Cine a crescut cu ”mărețele realizări ale socialismului” nu-și poate imagina viața altfel, dar cine nu învață din istorie, o repetă.
„Germania se poate inarma si nuclear”
Germania are deja arme nucleare, 20 de B61 stocate la baza aeriană de la Büchel, care aparține Luftwaffe și se află la câteva zeci de kilometri de baza americană de la Spangdahlem. Codurile de lansare se află la Berlin, dar sunt duale, e nevoie și de confirmare de la Washington. Înainte de invadarea Ucrainei, SPD-ul lui Olaf Scholz organiza manifestații în fața bazei militare de la Büchel, cerând americanilor să retragă acele arme nucleare.
Viitorul planetei este European (asa, cu E mare, pentru emfaza)?
Vai de capul Europei. In vreme ce ne – ma rog – grija de „pericolul rusesc”, ne autodistrugem de unii singuri, fara ajutorul lui Putin.
Numerele „vorbeste”.
1950 – populatie musulmana in Europa de Vest – 360.000
2025 – populatie musulmana in Europa de Vest – 46 de milioane
In trei generatii, o crestere de peste 100 de ori, cu perspectiva prezenta de crestere exponentiala si ireversibila.
Franta e deja la 10%. Germania, Italia, UK vin din spate cu putere. Spania e condusa de un tradator care ar trebui plasat urgent in fata unui pluton militar de executie. Ceilalti „lideri” (?) nu sunt cu mult mai breji.
Libertatea cuvintului este in agonie. Va fi imposibil (ori extrem de improbabil) sa fie salvata.
Mda, halal viitor. Insh’Allah and all that. Cei interesati sa-si cumpere obligatoriile covorase (zburatoare sau ba) acum, ca vor deveni mult mai scumpe in curind.
gradina mea e linga un centru sportiv. Sambata erau multe meciuri si parcarea era plina. Cind sa trec cu bicicleta era sa dau peste covorase intinse pregatite pt rugaciune!
La fitbal musulmanii cred ca depasesc 50%
La sala mea de sport în regiunea pariziană e la fel. Isi pun prosoapele pe jos in vestiar si se chircesc pe ele. Daca nu esti atent cazi peste ei.
Exista un roman distopic (sau nu?!) scris de Michel Houellebecq, intitulat „Soumission” (traducerea cuvântului”islam”) in care autorul prezice că, in viitorul apropiat, dupa ce partidele vor decepționa complet așteptările populației si Franța se va regasi in pragul războiului civil, la urmatoarele alegeri o sa avem un președinte provenit dintr un nou partid musulman. Universitatile vor fi rapid privatizate si islamizate, profesorii vor trebui sa treacă la islam iar femeile nu vor mai avea dreptul sa lucreze, etc. Intr o luna de la apariție romanul s a vândut in 350 000 exemplare si a fost in fruntea vanzarilor in Franța, Italia si Germania…
Una dintre marile probleme e, cred eu, sistemul de învățământ care, de vreo 20 de ani încoace, scoate tineri wokisti (deci islamo-gauchisti) pe banda rulanta. Ma tem ca e cam prea târziu pentru Europa…
”Universitatile vor fi rapid privatizate si islamizate, profesorii vor trebui sa treacă la islam iar femeile nu vor mai avea dreptul sa lucreze, etc.”
Dacă se va întâmpla așa ceva, va fi o cale spre regenerarea societății. Unde sunt astăzi prietenii lui Ceaușescu, unde e socialismul pan-arab? Unde e Iranul de pe vremea Șahului, când poliția smulgea pe stradă hainele femeilor bătrâne, îmbrăcate tradițional?
Ceva similar se întâmplă în UK, fetele musulmane nu umblă cu fuste cât batista și nu le păzește poliția sâmbătă la 2:00 noaptea, că ele nu zac băute pe trotuar. Există și studente musulmane la universitate, dar pe ele nu le adună noaptea mașinile de pază de la universitate, nici de prin campus, nici de prin oraș. Asta a fost o adevărată piatră de hotar în viața studentelor britanice: la un moment dat, poliția din oraș nu a mai fost capabilă să păzească toate bețivele, iar taxi-urile pot refuza orice client, dacă e prea beat, așa că mașinile de pază de la universitate au început să iasă din campus și să-și adune bețivele și din oraș. Au obligatoriu și o femeie în echipaj, astfel încât agenții de pază să nu ajungă ei înșiși acuzați de viol.
🤦🏻♂️😊
Incredibil ce povestiti …
Am fost acum 20 ani intr-un orasel foarte frumos, Chester, la granita cu Tara Galiilor.
Era iarna si era un frig de crapau pietrele …
In fata unui bar, era un grup de britanice in tricou, atat de “anesteziate” incat nici nu mai simteau frigul …
Am trecut ocazional prin Chester, e un oraș destul de mic și civilizat. Vineri noaptea la Manchester sau la Nottingham au loc meciuri serioase, nu în Chester. Ordinea în Manchester o mențin clanurile irlandeze, dar limitarea alcoolului nu e pe agenda lor 😀
La Birmingham trăiesc foarte mulți musulmani, unii dintre ei foarte săraci, iar acolo tot orașul e un fel de Ferentari.
Si aici sunt multi…Partea de est a Toronto e musulmana (Scarborough, North York), la N-V e un orasel suburbie (Brampton) care e plin de pakistanezi. Dupa statistici cam 600.000 in GTA. Cand am ajuns eu aici, Bramptonul era mult mai palid.
Nu vreau sa vorbesc de indieni si chinezi ca….
Cica Sanchez ar fi declarat ca „invazia” Israelului in Gaza a inceput pe 7 octombrie 2023. Mai sa fie…
Entropia creste deci tinde spre valori mari .Cresterile as zice ca au valori moderate pentru sisteme simple . Entropia crescand , face posibila aparitia sistemelor complexe . dar cresteri mari de entropie se intampla la distrugerea/evolutia sistemelor complexe mai mult ca la sistemele simple ;deci cu cat este un sistem mai complex exista o presiune ca el sa redevina simplu 9 probabil este sfasiat intre dorinta sa fie complex si cea de a fi simpl)desi cu cat este mai complex el promite prin disrugere crestere mare de entropie .creierele bolzmann pot apare la niveluri uriase ale entropiei niveluri atinse doar in situatia unei complexitati ridicate . noi nu suntem creiere bolzmann pentru ca suntem rodul unei dezvoltari/evolutii.dar la fel cum pot avea false amintiri creierele bolzmann pot avea Adevarul dar nu au cui sa-l releve si sa-l puna la lucru .Universul vrea sa stie Adevarul ,este histrion.
Nu îmi place cuvântul „dezordine”.
Mai degrabă direcția „curgerii timpului” e dată de omogenități instabile ce devin eterogenități diferențiate și integrate. Faptul că după restructurări – multiplicări, diferențieri și diversificări – există integrare, ne dă speranță unei continuități a existenței.
Multumesc! Sunt niste explicatii condensate pe care le cautam de mult timp.
experimentul BoseNova:
https://www.researchgate.net/publication/11882156_Dynamics_of_Collapsing_and_Exploding_Bose-Einstein_Condensates
intrebare retorica 1: ar putea exista conditii sa apara si o HiggsNova ?
Tc = (2 * pi * hPlanck^2 / (m * kB)) * (n / 2.612)^(2/3) este formula temperaturii condensatului;
intrebare retorica 2, referitor la: S=k*log W, E=kB*T si TH = (hPlanck * c^3) / (8 * pi * G * M * kB) si nu in ultimul rand la Tc = (2 * pi * hPlanck^2 / (m * kB)) * (n / 2.612)^(2/3) :
dupa ce entropia va fi crescut pana in pragul mortii termice a universului, ne mai putem baza pe aceleasi valori pentru kB si hP ? eu as banui ca o sa avem o „constanta” Boltzmann tinzand spre infinit si o „constanta” Planck tinzand spre zero
OFF TOPIC
Și energia „verde” are consecințe penale.
Programul de energie verde finanțat de administrația Obama a fost amendat pentru moartea groaznică a unui vultur pleșuv în urma coliziunii cu o turbină eoliană
Universitatea din Minnesota se confruntă cu o sancțiune propusă de peste 14.000 de dolari după ce s-a descoperit că o inițiativă de energie verde finanțată printr-o subvenție din partea administrației Obama a fost responsabilă pentru moartea groaznică a unui vultur pleșuv american [care este pasărea-simbol național al SUA].
Incidentul a avut loc la Stația de Cercetare a Energiei Eoliene Eolos a Universității din Minnesota, în Dakota County, Minnesota.
Fotografiile obținute de Fox News Digital arată momentul în care o turbină eoliană a Universității din Minnesota a lovit vulturul pleșuv, dezmembrându-l în trei bucăți și lăsând o carcasă însângerată pe podea.
Notificarea de încălcare menționează că universitatea a încălcat Legea privind protecția vulturilor pleșuvi și aurii prin uciderea vulturilor fără ceea ce se numește „permis de capturare accidentală”.
Astfel, universitatea se confruntă cu o sancțiune civilă propusă de 14.536 de dolari pentru uciderea ilegală a ceea ce un oficial al Departamentului de Interne a numit „comoara națională”.
Potrivit unei notificări de încălcare a Departamentului de Interne analizată de Fox News Digital, universitatea era conștientă de pericolul coliziunilor cu păsările și era în proces de testare a senzorilor de detectare a coliziunilor când a avut loc incidentul.
Rămășițele vulturului au fost descoperite în bucăți. Partea inferioară a corpului și coada au fost găsite prima dată de tehnicieni, în timp ce capul și aripile au fost găsite abia după mai bine de o lună.
Turbina eoliană din Minnesota face parte din Consorțiul de Cercetare în Domeniul Energiei Eoliene Eolos al universității, o colaborare în domeniul cercetării energiei eoliene.
Construcția turbinei a fost finanțată printr-o subvenție de 7,9 milioane de dolari acordată în 2010 de Departamentul Energiei al administrației Obama, potrivit publicației locale Minnesota Daily.
The Matrix (1999): Ipoteza simulării vs. Paradoxul „creierelor Boltzmann”
Filmul The Matrix prezintă ceea ce filosoful David Chalmers numește scenariul „Brain in a Vat” (Creier în Borcan) — un caz special de scepticism epistemologic care sună similar cu „creierele Boltzmann”, dar este fundamental distinct.
Similitudini cu Paradoxul „creierelor Boltzmann”:
• Creierele (persoanele) primesc intrări senzoriale false, inconsistente cu realitatea externă
• Amintirile despre lume (anul 1999) sunt sistemic false (anul real este ~2199)
• Vertigo-ul epistemologic: „Cum știu că experiențele mele corespund realității?”
• Conștiința izolată de adevărata cauzalitate.
Diferențe critice între „Creierele Boltzmann” (1) și The Matrix (2)
• Cauza existenței: Fluctuație termică aleatorie (1) vs. Intenție inteligentă a mașinilor (2)
• Origine temporală: Fără trecut (spontan din haos) (1) vs. Trecut determinist (simularea inițiată la moment precis) (2)
• Preexistența conștiinței: Apare din fluctuația particulelor (1) vs. Minți preexistente conectate la interfață (2)
• Probabilitate/Inevitabilitate: Statistic dominantă dacă universul este etern (1) vs. Scenariu unic intenționat (2)
• Posibilitate evadării: Imposibilă (scepticism auto-sabotor) (1) vs. Posibilă (Neo se trezește la realitate) (2)
• Falsificabilitate: Infalsificabil în principiu (1) vs. Falsificabil (pastila roșie demonstrează adevărul) (2)
Chalmers argumentează că, chiar dacă suntem în The Matrix, convingerile despre lume rămân ADEVĂRATE, doar că se referă la entități diferite. De exemplu: Copilul spune „Nu este o lingură” → FALS (există o lingură virtuală)
Ipoteza The Matrix, conform acestei lecturi, NU e sceptică (nu subminează cunoașterea), ci mai degrabă metafizică: o ipoteză despre cum e implementată realitatea (la nivel computațional).
De ce The Matrix evită paradoxul „creierelor Boltzmann”? Pentru că:
1. Designul evită probabilitatea: Creația intenționată nu necesită fluctuație improbabilă
2. Verificabilitatea există: Poate fi descoperită și transcendentă (spre deosebire de „creierele Boltzmann, care sunt autodestructive)
3. Cuplajul cauzal persista: Mințile în The Matrix, sunt cauzal conectate la simulare (pentru „creierele Boltzmann lipsește orice conexiune)
4. Conștiența nu e fundamentală: Mințile se conectează la realitate, chiar dacă realitatea e computațională.
Cred ca scopul lui Chalmers cand a propus experimentul cu brain-in-a-vat era sa evidentieze ca, indiferent de cum sunt datele de intrare, chiar si impulsuri electrice controlate de un framework (avea in vedere un fel de functionalism), experientele subiective raman independente. Motivatia – deoarece la putem concepe independente.
E interesant ca un creier Boltzmann, cu toata familia lui, nu epuizeaza ontologia lui Chalmers. Isi poate inchipui fara probleme lumi care ies din sfera oricarei experiente posibile, atata tot sa fie consistente logic, unde creierul Boltzmann e un zombie.
Mi se pare foarte curajoasa pozitia lui; printre 10 la a 10 la a 50 (ce mai conteaza) creiere Boltzmann, nu poate sa indice macar unul zombie. Dar sigur exista conceptual.
Acționează Oceanul conștient din Solaris (1972) ca un „creier Boltzmann”?
Deși unii cititori poate preferă nuvela lui Stanislav Lem, publicată în 1961, comentariul meu se referă la capodopera cinematografică a lui Andrei Tarkovski, realizată în 1972.
Oceanul Solaris este o entitate suprainteligentă pre-existentă care:
• Citește și interpretează conștiința umană din neurofiziologie
• Reconstruiește deliberat amintirile în entități fizice (replică Hari, soția decedată a lui Kris)
• Exercită intenție și design — poate alege să creeze sau să nu creeze
• Creează ordine din conștiință, nu haos din fluctuație aleatorie.
De ce Oceanul Solaris (1) este o analogie filosofică, nu un „creier Boltzmann” stricto sensu (2):
Origine: Entitate preexistentă supraevoluată (1), nu Fluctuație aleatorie spontană (2)
Mecanism cauzal: Intenție deliberată și capacitate computațională (1) vs. Fără mecanisme — pură șansă fizică (2)
Natura memoriei: Reală, citită din conștiința umană (1) vs. Complet falsă (2)
Agent/Pasiv: Activ; citește, interpretează, crează (1) Pasiv; există doar momentan (2)
Cuplaj cauzal: Cuplat la toți oamenii care orbitează planeta (1) vs. Niciun cuplaj cu universul (2)
Problema epistemologică: Nu știu dacă această entitate mă înțelege cu adevărat (1) vs. Nu știu dacă memoriile mele sunt reale (2)
Similitudinile filosofice dintre Oceanul Solaris și un „creier Boltzmann”:
Cele două concepte împărtășesc trei preocupări sceptice profunde:
1. Colapsul realității vs. iluzie: În ambele cazuri, granița între real și fabricat se destramă
– „Creierele Boltzmann”: memoriile sunt fabricate dar se simt reale
– Solaris: materializările se simt reale pentru că sunt manifestări reale ale conștiinței
2. Izolarea conștiinței: Ambele captivează minți în solitudine epistemologică
– „Creierele Boltzmann”: nu există realitate externă pentru a ancora cunoașterea
– Solaris: comuniunea cu Hari este comuniune doar cu propria-ți proiecție internă
3. Problema lipsei de verificabilitate: Nu poți ieși din sistem pentru a-l valida
– „Creierele Botlzmann”: problema sceptică nu admite soluție empirică
– Solaris: Kris nu poate ieși din Oceanul Solaris pentru a verifica dacă a revenit cu adevărat pe Pământ (ambiguitate finală deliberată)
Concluzie: Solaris NU este un Creier Boltzmann.
Solaris necesită inteligență, creativitate și viață — proprietăți care anihilează complet fundamentul probabilistic al argumentului „creierelor Boltzmann”. Un creier fluctuant spontan nu are putere să facă nimic dincolo de a exista momentan și de ase dizolva imediat. Oceanul din Solaris acționează, vorbește, se dezvoltă moral și existențial.
Interesanta analiza, cred ca aceeasi concluzie se poate trage si cu Space Odyssey. Intrebarea e ca, desi-mi place SF-ul, n-am gasit un creier Boltzmann pana acum. Oare dece?
Nu m-ai cauta, daca nu m-ai fi gasit. („creierul” lui Blaise Pascal)
Nu m-am prins. Stiu ca Pascal avea probleme cu creierul si alte probleme de sanatate.
E un citat din Pascal? 🤔
„Tu ne me chercherais pas, si tu ne m’avais déjà trouvé.” , Blaise Pasca, Pensées. ediția Brunschvicg, frag. 553; ediția Lafuma, frag. 424.
Este un răspuns augustinian la căutarea fără succes pe care ați întreprins-o.
Un gram de antimaterie este estimat la aproximativ 62,5 trilioane de dolari; n-am gasit nici unul pana acum, dar surse serioase de la CERN afirma ca o banana emite un pozitron la fiecare 75minute (deoarece contine potasiu)
Oh, dar „Stalker” atunci, Domnule profesor? Nici „Zona” din film nu pare a fi creier Boltzmann: e persistentă si pare a fi creatia unei inteligențe extraterestre. In schimb pare vie (prin geniul lui Tarkovski și al cameramanului sau, Vadim Iousov…), actioneaza si reactioneaza. Interesant personajul „Profesorul” – fizician torturat de deziluzii profesionale, venit sa ceară, si el, zonei ceva, dar mai ales sa o distruga. Pina la urma nici unul dintre cei doi aspiranti la cunoastere nu are increderea (credinta…) necesara pentru a trece pragul camerei care ti indeplineste dorintele sau iti reseteaza destinul…
Dar sunt prea multe de spus despre acest film…
Domnule Gabriel,
Mie mi-a placut mai mult cartea fratilor Strugatsky decat filmul lui Tarkovski. Cred ca am citit-o de cateva ori. Filmul e facut in stilul rusesc, macabru, cu multe clarobscururi.
PS Doua molii ies de la un cinema. Ti-a placut filmul?, zice una. Da, dar cartea mi-a placut mai mult!
Va inteleg, domnule Robert. Din punctul meu de vedere geniul tarkovskian sublimează sursa de inspiratie literara. Acele clar obscururi de la inceput (si de la sfârșit), incaperile saracacioase, zidurile degradate, noroiul din lumea din afara zonei, filmate in alb negru tocmai pentru a face să reiasă caracterul trist si mizer al acestei lumi, trebuie puse in contrast cu lumina, cu explozia de vegetatie si de culoare ce apar dupa ce se intra in Zonă, ca intr un paradis deconcertant, pe muzica, aproape initiatica as zice, a marelui compozitor Eduard Artemiev. Tranziția de la alb-negrul mortifer, pe care l evocați, la culoare e o tehnică pe care am întâlnit o deja la Eisenstein (Ivan cel groaznic…)
Granita de est a Europei e cam asa; o line trasa pe harta urmarind granita de est a Finlandei spre sud, o ia spre est ca sa includa St. Petersburg pe urma , in jos, pe fosta granita polona interbelica, apoi pe Nipru. Israelul e inclus in Euopa, fiind singura democratie din orientul apropiat. Granita de la Urali e o fictiune. St. Petersburg e inclus dintr-un singur motiv, Euler a fost profesor acolo 20 de ani. Orice bruma de cultura europeana in Rusia e accidentala.
Rusii sunt un popor pagan devotati cultului mortii, ca si maiasii, sa spun. „Moscova nu crede in lacrimi” e o alunecare freudiana (parapraxis) clasica. Sigur, Rusia merita studiata la modul antropologic dar nu urmata ca exemplu, asta incuzand cultura lor. In filmul lui Tarkovski glodul, mlastina, intunericul etc nu reprezinta, cum spuneti, „caracterul trist si mizer al acestei lumi” ci insasi Rusia lui Batuhan.
Primul șoc pe care l-am avut avut la prima vizionare a filmului a fost titlul Сталкер, tradus de oficialitățile române prin Călăuza. La nivelul anului 1980, când filmul a fost prezentat în România, cenzura s-a temut să folosească o traducere mot-a-mot.
Al doilea șoc a fost: Ce a vrut să spună Tarkovski, după Andrei Rubliov și Solaris? Și eu, și mulți colegi de catedră, am ieșit din sala Tineretului, pe bulevardul Lăpușneanu, cu mai multe întrebări decât răspunsuri.
Apoi, am citit trilogia publicată de Alexandru Paleologu în revista Cinema sub titlul Călăuza sau căutarea Graalului. Paleologu consideră cele tri filme ca un mesaj creștin: Andrei Rubliov este Răstignirea, Solaris reprezintă Învierea, iar Stalker ar fi Mântuirea.
Stalker (Călăuza) devine o alegorie a căutării Graalului, adică a sensului ultim, a împlinirii spirituale. Zona devine un spațiu interior, nu geografic: un loc al încercării, al purificării și al confruntării cu sine. Mântuirea nu mai este miraculoasă, ci umană, rezultatul unei tensiuni morale și existențiale.
Dacă aprofundez analiza, aș putea să remarc faptul că Stalker este un intermediar între două regimuri ale realului:
– lumea ordonată, socială, degradată moral;
– Zona, un spațiu cu legi instabile, aproape „cuantic‑probabilist”, unde intenția, frica și dorința modelează traiectoriile.
Zona este un spațiu al improbabilului, al fluctuațiilor, al evenimentelor care nu pot fi explicate prin cauzalitate clasică.
Punctul de contact între Stalker și un „creier Boltzmann” îl constituie improbabilitatea ca mod de existență.
Creierul Boltzmann
– apare printr‑o fluctuație improbabilă într‑un univers altfel inert;
– percepe o lume pe care nu o poate verifica;
– trăiește într‑un spațiu unde ordinea este iluzorie.
Călăuza și Zona
– Zona funcționează ca un spațiu al improbabilului, unde „legile” sunt emergente, nu stabile;
– Personajele nu pot verifica dacă ceea ce trăiesc este real sau proiectat;
– Ordinea morală și fizică este instabilă, aproape „termică”.
Apropierea devine clară:
Zona este pentru Călăuză ceea ce universul termic este pentru creierul Boltzmann: un mediu în care improbabilul devine singura regulă.
Dacă împingem analogia mai departe, Călăuza seamănă cu un creier Boltzmann existențial în trei moduri:
(1) Trăiește într‑o lume care nu poate fi verificată
Creierul Boltzmann nu știe dacă lumea lui e reală.
Călăuza nu știe dacă Zona este miraculoasă sau doar o proiecție a propriilor credințe.
(2) Este produsul unei improbabilități morale
Creierul Boltzmann apare printr‑o fluctuație.
Călăuza este un supraviețuitor improbabil al Zonei, un „reziduu” al unei ordini care s‑a rupt.
(3) Funcționează ca un „vector de sens” într‑un univers indiferent
Creierul Boltzmann are conștiință într‑un univers fără sens.
Călăuza caută sens într‑un spațiu care nu oferă garanții.
Diferența decisivă este pusă de moralitate. Aici analogia se rupe — și tocmai ruptura e interesantă.
– Creierul Boltzmann este amoral, accidental, fără istorie.
– Călăuza este profund moral, încărcat de suferință, credință, sacrificiu.
Dacă creierul Boltzmann este o minte fără lume, Călăuza este o lume fără minte, în sensul că Zona nu are intenție, dar Călăuza proiectează sens asupra ei.
În concluzie, putem vorbi de o apropiere posibilă, dar ea funcționează ca metaforă epistemologică, nu ca echivalență:
– Călăuza explorează incertitudinea morală într‑un spațiu instabil.
– Creierul Boltzmann explorează incertitudinea ontologică într‑un univers termic.
Punctul comun este fragilitatea cunoașterii într‑un univers care nu garantează nimic.
Diferența este că Tarkovski introduce speranță, iar cosmologia introduce absurd.
Dupa parerea mea nu prea exista similaritati intre creierele Boltzmann si filmul Calauza, fiind doua notiuni distincte. Creierul Boltzmann exista doar teoretic, cu o probabilitate de a aparea in realitate mai mult decat infima. Asa orice plasmuire a imaginatiei poate exista teoretic si se poate intrupa din neant, desi probabilitatea practica e extrem de mica.
Pe de alta parte, Calauza reprezinta o cautare frecventa a omului, aceea de sens intr-o lume a arbitrariului, de modelare a dorintelor umane intr-un univers de cele mai multe ori ostil si care nu e neaparat determinist, si care chiar daca este determinist, poate fi haotic. De aici si frumusetea evenimentelor neasteptate, faptul ca Stalker considera acel loc ca fiind vrajit.
O paralela mai buna mi se pare cea dintre premiza filmului Matrix si creierele virtuale Boltzmann.
Din nou un articol excelent pentru care va multumesc !
Si da ! Faptul ca va “coborâti” cu explicatii pe forumul de discutii , este fara indoiala salutar.
Comparatiile cu alegoria “Calauzei” clarifica inca o data ideea articolului si pentru cei cu o educatie “umanista” !
Ati fi putut fi insa si un excelent critic de film … 😊
Dar acum … OFF TOPIC !
Stiti ce m-a intrebat baiatul fratelui meu cand avea 8 ani ?
Mi-a spus ca pe el aproape ca nu il intereseaza daca exista viata si pe alte planete caci este convins ca nu se poate sa nu existe forme de viata, mai mult sau mai putin evoluate, in acest Univers imens …
Mi-a spus ca intrebarea care il striveste pe el e mult mai simpla : “Universul chiar este infinit ?”
La acea varsta frageda, se afla deja in dilema dintre o notiune matematica teoretica … infinitul … si realitatea fizica … 😊
Vă mulțumesc și eu pentru aprecieri.
Depinzând de vârsta actuală a nepotului dumneavoastră, vă sugerez să-i recomandați un articol mai vechi, dar care răspunde bine întrebărilor sale:
Singuri în Univers. Și condamnați să rămânem așa… Despre paradoxul lui Fermi și ecuația Drake
Scena finală din Călăuza este una dintre cele mai enigmatice secvențe din istoria filmului, iar dacă o privim prin lentila paradoxului „creierului Boltzmann”, obținem o lectură neașteptat de coerentă.
Finalul filmului lui Andrei Tarkovsky rezolvă călătoria existențială cu un amestec de disperare și speranță liniștită. După ce personajele aleg să nu folosească Camera, Stalkerul se întoarce acasă, distrus, declarând că umanitatea nu are credință. Scena finală o arată pe fiica lui Stalker, Monkey, demonstrând puteri telekinetice, sugerând o generație nouă, mutantă sau evoluată, care moștenește o legătură cu puterea Zonei, reprezentând speranța pentru un viitor lipsit de disperarea resimțită de generația actuală.
Ce se întâmplă efectiv în scena finală?
Fata Călăuzei, copilul cu dizabilități motorii, stă singură în casă.
Pe masă sunt trei pahare.
Fără să le atingă, ea le deplasează prin telekinezie.
În fundal, se aude trenul — sunetul care leagă lumea reală de Zona.
Este o scenă de miracol domestic, dar filmată cu o austeritate care refuză triumfalismul.
Ce ar însemna această scenă dacă ar fi interpretată prin logica unui „creier Boltzmann”?
Un creier Boltzmann este:
– o fluctuație improbabilă într‑un univers termic;
– o conștiință fără cauzalitate, cu amintiri posibile, dar nevalidate;
– o minte izolată, fără continuitate ontologică.
Dacă am aplica această logică scenei finale, ar trebui să vedem:
– un eveniment improbabil, fără cauză;
– o „minte” (fata) care produce ordine într‑un univers indiferent;
– o ruptură între percepție și realitate.
Dar Tarkovski nu merge în această direcție. Și aici apare ruptura fundamentală.
De ce scena finală NU este reprezintă comportamentul unui „creier Boltzmann”? Pentru că:
(a) Miracolul are continuitate morală
Creierul Boltzmann este o apariție accidentală.
Fata Călăuzei este rezultatul unei istorii, al unei suferințe, al unei transmiteri.
Zona nu produce „fluctuații”, ci transformări.
(b) Evenimentul nu este izolat, ci integrat într‑o lume
Creierul Boltzmann trăiește într‑un univers fără context.
Fata trăiește într‑o lume încărcată de sens: părinți, suferință, credință, ruine, trenuri, Zona.
Miracolul ei este ancorat.
(c) Nu este o minte fără lume, ci o lume care se adună într‑o minte
Creierul Boltzmann este o minte care nu poate verifica realitatea.
Fata este o minte care confirmă realitatea Zonei.
Ea este dovada că Zona nu este doar o proiecție psihologică.
(d) Miracolul nu este absurd, ci teleologic
Creierul Boltzmann nu are scop.
Miracolul fetei este sensul pe care Călăuza l‑a căutat toată viața.
Este o „mântuire” în sens Paleologu.
Și totuși: există o apropiere subtilă. Există un singur punct în care scena finală atinge logica unui „creier Boltzmann”: Improbabilitatea radicală.
Paharele care se mișcă singure sunt un eveniment:
– improbabil,
– neexplicat,
– neanunțat,
– neintegrat într‑o teologie explicită.
Este un eveniment pur, un „salt” al realului.
Dar, spre deosebire de „creierul Boltzmann”, acest eveniment nu este absurd, ci plin de sens.
Recomand (re)vizionarea filmului după 47 de ani de la lansarea lui. Mulțumesc domnului @GabrielP pentru că l-a adus în discuția articolului de față
Trei dintre filmele lui Tarkovski — Andrei Rubliov, Oglinda și Călăuza (Stalker) — au fost incluse între primele 30 cele mai bune filme din toate timpurile, pe unui sondaj realizat de revista Sight & Sound în 2012.
Ingmar Bergman a spus odată: „Tarkovski este cel mai mare dintre toți. Se mișcă cu atâta naturalețe în lumea viselor. Nu explică nimic. Ce ar trebui să explice, de altfel?”
Detalii (și) despre Călăuza, aici: https://www.bfi.org.uk/features/where-begin-with-andrei-tarkovsky
Dialogul la distanță intre Bergman si Tarkovski e reflectat deja de onirismul care strabate „Fragii salbatici”, „Persona”, respectiv „Oglinda”. Dialogul continua în „Sacrificiu”, turnat cu Sven Nykvist, cameramanul lui Bergman… Acest ultim film l-as cataloga, in continuitatea, poate, a logicii lui Paleologu, drept „Speranța”. Ce final mai frumos poate exista pentru un ultim film tarkovskian decit ultima scena din „Sacrificiu”, in care un copil, mut până atunci, stropeste un copac mort (care apare si in primele scene) si pronunță, miraculos, „la început a fost Cuvântul. De ce, Tată ?”
Eu va mulțumesc, Domnule profesor, pentru noile perspective si interpretari pe care le aduceti capodoperelor lui Tarkovski. Nu imi inchipuiam, dupa vrei 40 de ani de cînd aceste filme imi insotesc spiritul, ca se mai poate spune ceva nou (si mai ales atît de extraordinar) despre ele…
De altfel, schimbarea si chiar inversarea perspectivei obisnuite poate schimba radical perceptia realitatii. De altfel, Tarkovski a aplicat, in „Oglinda”, acest principiu, pe care l cunostea din celebrul volum al marelui filozof, matematician, fizician…si preot ortodox martir Pavel Florenski, intitulat „Perspectiva inversată”…
Am revizionat filmul Calauza. Am aceeasi senzatie pe care am avuto dupa ce am recitit Toamna Patriarhului. Ambele dupa cam 30 de ani. Sunt atat de actuale si acum, incat poti spune ca asa vor ramane in veci.
Sotia lui Stalker joaca exceptional, mai ales la sfarsitul filmului. Ma intreb cine a facut dialogurile, sunt din alta lume…
Se simte tragismul rusesc in orice.
Va multumesc Domnule Cranganu si Domnule Gabriel. Am o seara pina de emotie.
As mai vrea sa semnalez un simbol (seringa) care apare recurent dealungul filmului si sanatoriul in ruina si calmantul administrat lui Stalker in pat de catre sotie si cele 20 de kilotone sustrase dintr-ul laborator uitat. 1979, Briejnev mai avea 3 ani de trait. Ma intreb cum a trecut filmul de cenzura.
Filmul Călăuza stârnește discuții și în 2023, după 44 de ani de la premieră. O capodoperă rămâne veșnic interesantă.
Stalker Ending Explained: May Everything Come True
Explaining the ending of Andrei Tarkovsky’s ‘Stalker’
THE MYSTERY OF THE GLASS IN TARKOVSKY’S STALKER
STALKER EXPLAINED | True Meaning of Andrei Tarkovsky’s Masterpiece
Soldatii care pazesc intrarea in Zona nu sunt rusi. Sunt nemti, cu uniforme cu diagonala. Perchezitia vagonului de tren e tipic SS Waffen. Focul pitoalelor automate nu suna a Kalashnikov ci a „Schmeisser”. Mitraliera grea din secventa in care camera de filmat trece prin vehicolul distrus e tot germana ca si tancurile distruse. Nu sunt T34 ci Tiger (din ce muzeu a luat Tarkovsky recuzita nu stiu).
Tunelul circular (de ciclotron ori toarta de sticla Klein) e urmat de scufundarea in apa de Boboteaza purificatoare inainte de intrarea in camera predestinata a izbavirii. Parca-l vad pe putin, cu peptu gol, intrand in apa inghetata, frecandu-si 3 cruci.
Un simbolism rus dus pana-n panzele albe.
din ce muzeu a luat Tarkovsky recuzita nu stiu
În toamna anului 1978, începusem perioada de soldat TR la UM 01038, vânători de munte, din Borșa, Maramureș (comandant era maiorul Dumitru Cioflină, cel care mai târziu va deveni, pe timpul lui Iliescu I, șeful Marelui Stat Major al armatei române, și apoi pușcăriaș, împreună cu ministrul Victor Babiuc și ciobanul George Becali).
Într-o zi, comandantul a adunat tot plutonul TR și ne-a prezentat un domn, Virgil Calotescu, care a spus că este regizorul unui film – Moisei, ultima frontieră a morții. Filmul descria masacrul din 14 octombrie 1944, când zeci de țărani locali au fost omorâți de trupele maghiare în retragere. Regizorul ne-a spus că a filmat deja partea cu masacrul având figuranți îmbrăcați în uniforme horthiste, dar că ar fi primit „instrucțiuni de sus” să mai filmeze o versiune suplimentară, în care criminalii erau soldați germani, nu maghiari. Așa că și eu am primit o uniformă germană, pe spatele căreia se mai putea descifra un însemn (Wehrmacht 1942) și care, oribil, avea o gaură rotundă de glonț cusută grosier pentru a părea intactă. Când am întrebat scenografii de unde au căpătat acea uniformă (și pe celelalte, pe care le-au îmbrăcat colegii mei TR-iști) mi s-a spus că sunt împrumutate de la studiourile Mosfilm, care, la rândul lor, le primiseră ca pradă (captură) de război după bătălia de la Stalingrad.
Filmul a fost prezentat publicului în 1979, fără menționarea cuvântului Moisei în titlu, numai în varianta masacrului comis de germanii pe care țăranii cu care am discutat în timpul filmărilor nu-i pomeniseră deloc. Foarte recent, m-am revăzut ca un „hitlerist” rău și fioros (conform indicațiilor regizorale!), pe 16 ianuarie 2026, pe canalul Cinemaraton.
Potrivit Wikipedia, filmările au început la 26/09/1978 la Moisei – Maramureș și s-au încheiat la 22/11/1978 (39 zile de filmare).
Alte detalii, tot din Wikipedia:
Vizionat de conducerea C.C.E.S. și de Comisia ideologică la 23/03/1979, când sunt formulate observații de modificare, care trebuie să fie executate până la 10 aprilie. Modificările vizează detalii de imagine și postsincron, introducerea unor replici din off, revizuirea pronunțării germane și a consecvenței convenției privind limba vorbită de diverse personaje. După o vizionare – probabil cu Comisia ideologică – la 25/07/1979, se mai cere scoaterea câtorva planuri de interior biserică. Inițial, se tratează realizarea muzicii cu Gheorghe Zamfir, dar nu se ajunge la un contract, întrucât C.C.E.S. refuză imprimarea acesteia cu formația compozitorului.
@Cranganu
Am gasit filmul dar nu va recunosc…😂
Aveati un Schmeisser in maini, nu?
https://www.youtube.com/watch?v=xOWVb2wyzM8
Eu n-am asemenea amintiri din armata, doar ca am facut o pleurezie dupa un arest de 3 zile cu patul nerabatat si dormit pe podeaua de ciment. Cu pleurezia asta am putut, ca student sa ma cazez bine mersi in Preventoriul TBC din Copou, la o aruncatura de bat de bojdeuca lui Creanga. Ca atare, un coleg de camera din Botosani, ne citea cu un accent AUTENTIC din „nazbatiile” scrise de el. Oi ce timpuri…
Nu știu ce armă ni s-a dat. Am avut un coleg, Viorel Baltag, care era actor de profesie. El apare mai mult în prim plan, cu Ion Dichiseanu, și „germana” lui a lăsat de dorit la vizionare. Un alt „neamț” a fost renumitul violonist Liviu Câșleanu. Din varianta horthistă a filmului, l-am reîntâlnit pe dealurile din Moisei pe colegul meu de cămin din București, actorul Vlad Rădescu, care l-a întruchipat magistral pe Ciprian Porumbescu în 1973. În filmul lui Calotescu, Vlad a jucat rolul Baciului.
De asta n-aveam eu militari în frontieră! 😀
Erau unii care apăreau în registre, dar nu i-a văzut nimeni niciodată prin unitate. Toată lumea (inclusiv comandantul de brigadă) știa că ei sunt ”la filmări” și n-am știut niciodată ce însemna asta, concret.
Comandantul-maior Dumitru Cioflină a fost și el o dată la filmări, mai mult să-și „frece coatele” cu vedete precum Florin Piersic, Ion Dichiseanu, Mariana Mihuț, Emanoil Petruț, Mihai Mereuță ș.a. Este adevărat, două luni din cele șase obligatorii, nu prea am fost „vânători de munte”, dar nici n-am regretat vreodată.
Poate ca mai util ar fi fost un film
despre Oarba-de-Mures…
cu toata pleiada/liota de „act(o)/ri(te)”…
prin util intelegand indeosebi educativ…
… Calauza… este cumulul de factori
care ne determina/influenteaza deciziile luate
intr-un anumit context…
care context… la randul sau este determinat…
sa luam ca ex: comparatia lui Harald
dintre „fetele” musulmance si cele „englezoaice”
primele „calauzite” de anumite contexte…
n-au bulanele si tsatsele „la-vedere”…
fireste ca adulatorii mahomedanci…
cu sangele clocotind la -/+ 20 prin vene/aorte
si cu „fierberea” controlata (rog a se citi gatuita) in izlamizm
„sar” pe „oferta”… „calauzita”… de alte contexte… principii…
…
iar multiplele postari de aici
se refera la petele din soare….
OFF TOPIC
Ipocrizia elitei climatice la Super Bowl
BREAKING NEWS – Un videoclip impresionant surprinde rânduri întregi de avioane private aliniate pe pista din zona golfului San Francisco pentru Super Bowl, în timp ce sistemele de urmărire a zborurilor au înregistrat aproape 500 de plecări ale avioanelor private de pe aeroporturi imediat după meci.
Schimbările climatice există doar pentru cei săraci.
https://x.com/Rightanglenews/status/2020888899816427860
OFF TOPIC
Latura întunecată a tehnologiei ecologice: cât costă cu adevărat vehiculele electrice?
O carte puternică dezvăluie tranzacțiile corupte și exploatarea umană din spatele luptei globale pentru metale strategice.
Nu, n-am scris eu această carte, deși am prezent pe larg subiectul în cărțile mele anterioare.
Poate e greu de crezut, dar recenzia de mai sus a fost publicat în revista Nature, azi, 9 februarie 2026. Cartea discutată este The Elements of Power: A Story of War, Technology, and the Dirtiest Supply Chain on Earth, by Nicolas Niarchos Penguin & William Collins (2026)
Nu au fost la curent cu ultimele știri
https://www.donutlab.com/battery/
Este o știre ce dă peste cap toate afacerile cu lithiu și monopol! Mai este de adăugat că și pe antiecologiști.
In 30-40 de zile de la intrarea in producție de serie a acestor baterii finlandeze, s-au dat peste cap și chinezii și anunțau că au descoperit și ei ceva asemănător.
Poate ca baterie de telefon să se încarce în 5 minute 😀
Bateria unei mașini electrice are 100 – 150 kWh. Ce amperaj îți trebuie, ca s-o încarci în 5 minute? Ce pierderi prin efect Joule apar pe cabluri, mai poți să te atingi de ele? E alături un autor autodeclarat expert, care nu deosebește MW de MWh, ba chiar a publicat și inepții gen MW/h (megawatt PE oră!). Poate el te crede, dacă îi povestești despre bateria asta minune care se mai și cheamă ”gogoașă” (donut).
Pe insula iubirii lui Trump 🤑🤑🤑, Greenlanda, vecină cu FINLANDA, americanii vor căuta pământuri rare pentru aurul negru petrol venezuelean.🙄🙄
Chinezii au terminat cu aspirațiile lor de monopol și au descoperit și ei ….. Finlanda și
pregătesc producția bateriei lor cu stare solidă şi dezvoltă una sodiu-ion
https://piataauto.md/Stiri/2026/02/Chinezii-de-la-BYD-au-anuntat-ca-pregatesc-productia-bateriei-lor-cu-stare-solida-si-dezvolta-una-sodiu-ion-care-sa-reziste-pana-la-5-milioane-km/
Apropo, ai văzut ce tip de motor electric au inventat finlandezii?
https://www.donutlab.com/motor/
OFF TOPIC
Cred ca ati citit articolul de azi al d-lui Danilov, daca nu, e mai jos linkul:
https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/in-preajma-revolutiei–1833693.html
După cum vă puteți imagina, îl cunosc pe domnul Danilov și chiar am avut odată o discuție cu el, să-i folosesc niște poezii (care îmi plăcuseră) pentru un scenariu al unui spectacol cu studenții mei de la geografie-geologie.
Pentru că și eu am fost în Iași, înainte și după 1989, am unele amintiri despre revoluție și participanții la ea care nu coincid cu ale domniei sale, ba din contra. E o poveste prea lungă pentru a interesa pe cineva după 36 de ani.
Cred ca ar fi foarte interesant. Poate va faceti ceva timp.
PS. Cred ca taica-miu l-a cunoscut pe Mihai Ursachi ca avea o carte cu autograf in biblioteca. Sunteti mai tanar decat el. Sa fi fost prin ’75-’80? Nu mai stiu.
Asa-i c-a votat cu Iliescu?
Ideea musulmanilor din UK despre „fete cuminti” si „fair play prey” (prada legitima) este ca
femeile „lor” trebuie respectate (chiar cind poarta burka sinistra, inventata in intestinele fetide ale unui cult al mortii, al casatoriilor consangvine care conduc la degradare genetica ireversibila… si, in special, o obsesie intensa a cultului, un cult al pedofiliei)
fetele „locale” pot fi violate la virste fragede si „e vina lor”
https://en.wikipedia.org/wiki/Rotherham
Va sfatuiesc sa cititi cu atentie acest material ca si referintele citate.
Este ceva cu totul extraordinar. 1400 [cel putin] de fete, unele chiar fetite care se jucau cu papusile (precum Aisha din Islam), intr-un oras nu de 15 milioane ci, la vremea respectiva, de vreo 100.000 de locuitori.
Ce se intimpla in Rotherham nu este unic. Un virf al icebergului decaderii britanice. Ce faceau turcii cu ienicerii din Balcani era castitate curata pe linga aceste porcarii fara nici un fel de margine.
In numele „anti-rasismului” aceste realitati au fost impinse sub pres vreme de decenii.
Inca sunt:
https://www.youtube.com/watch?v=noJCNh60lfk
(Videoul acesta arata de ce a fost o eroare mortala sa fie acceptati monstri precum acest Sadiq Khan drept „britanici legitimi”. Englezii au si ei monstrii lor, de multe ori ascunsi timp de decenii, dar pro-pedofilia pe fata, exprimata de Khan, inca nu este acceptata in cercurile nemusulmane.)
Un anume Tommy Robinson (nom de plume) a fost acuzat si persecutat in mii de feluri, fizice, morale si (i)legale, pentru a rosti adevaruri pe care media „demna” le ascundea cu nerusinare.
Pentru cei care il cunosc pe Tommy Robinson numai din ce au spus altii despre el, recomand aceasta participare de la Oxford, in care isi exprima punctul de vedere si raspunde la intrebari fara intermediari – videourile de aici sint vechi de vreo zece ani, dar inca relevante, iar Oxfordul insusi nu era inca atit de putred precum este astazi.
https://www.youtube.com/playlist?list=PLOAFgXcJkZ2wzsPHkkcnOSo026FKWmXme
Viitor de aur european intr-adevar!
”In numele „anti-rasismului” aceste realitati au fost impinse sub pres vreme de decenii.”
Partea asta e perfect adevărată, însă e tot expresia degenerării civilizației germanice (englezii intră și ei aici). Atunci când o societate nu e capabilă să-și apere femeile, asta ilustrează perfect demasculinizarea acelei societăți.
Însă a permite acum neomarxiștilor să se declare din nou victime și să ceară restului societății să-i apere de musulmani mi se pare o ”reinventare” pe care oamenii decenți n-ar trebui să o accepte. Dacă în rolul lui Pinochet va apărea vreun lider musulman care să înceapă să arunce neomarxiști din elicopter, so be it.
Nu musulmanii au încercat să- asasineze pe Trump și nu musulmanii îmi cenzurează mie comentariile 😀
Însă a permite acum neomarxiștilor să se declare din nou victime și să ceară restului societății să-i apere de musulmani mi se pare o ”reinventare” pe care oamenii decenți n-ar trebui să o accepte.
Landman – Season 2 – Episode 10 Tragedy and Flies
min. 60 (vrs Amazon web):
Any rights that piece of shit might’ve had,
he left at the back door of that bar
Nu cred ca exista islam radical. Asta e doar o inventie a stângii. Islamul e radical in sine. Ei nu fac altceva decât sa aplice ce e scris în Coran.
Iata ce spune, cu o claritate de cristal, versetul 34 din surata 4:
„Bărbații sunt responsabili de femei [superiori femeilor] în baza a ceea ce Allah le-a dat fiecăruia [calitati in plus] și a ceea ce cheltuiesc [pentru ele]. Femeile drepte sunt ascultătoare și păzesc voia lui Allah. Cât despre acelea de la care vă temeți de neascultare, mustrați-le, părăsiți-le în pat și bateti-le. Dar când vă ascultă, nu vă răzbunați pe ele, căci Allah este Preaînalt și Mare.”
Rolul musulmanilor e sa extinda împaratia lui Allah pe pamânt (adica teritoriile déjà cucerite – „Dar al islam”), cu entropie mica ;-) in detrimentul teritoriilor necucerite inca („Dar el harb”), caracterizate de o entropie mare.
Rationamentul est urmatorul: acolo une traiesc musulmani acolo este „umma” (comunitate, natiune islamica) si teritoriul acela devine pamânt islamic, oriunde s ar gasi acesta!
Scriitorul Renaud Camus a numit asta „marea înlocuire”, pe care o suportam, din ce in ce mai mult, in Europa iar fostul presedinte algerian Boumediene a spus, in 1974, de la tribuna ONU : „O sa invingem Occidentul cu vintrele femeilor noastre!”.
Stânga profita copios de aceasta situatie ca sa se redreseze electoral dupa migratia in masa a electoratului sau traditional (clasele modeste, muncitori, etc.) spre dreapta. In disperare de cauza si au reorientat discursul politic spre musulmanii, prezenti in numar din ce in ce mai mare in Occident, considerându i noua clasa populara, promovând „creolizarea” (cum zice Mélenchon, seful stângii extreme franceze), decolonialismul, modificarea limbii franceze intr un „novlangue” (newspeech) orwellian si neomarxist care numeste cartierele islamizate „cartiere populare”, etc.
Astfel, in filmele franceze recente, in locul politistilor de tip Delon apar comisari de origine araba si eroii pozitivi sunt LGBT. In afisele din Paris de lânga turnul Eiffel, care avertizeaza lumea contra hotilor de buzunare sunt desenati hoti albi si victimele negre, intr o inversare distopica a realitatii…
Musulmanii nu au indoieli spirituale precum occidentalii, ei gândesc totalitar si nu permit ateismul. De aceea sunt perceputi drept puternici si exercita o fascinatie morbida asupra occidentalilor slabiti si demasculinizati cu discursuri feministe contra „masculinitatii toxice” si a „patriarhatului” alb.
”Musulmanii nu au indoieli spirituale precum occidentalii, ei gândesc totalitar si nu permit ateismul.”
Majoritatea musulmanilor nu trăiesc după litera Coranului, la fel cum majoritatea creștinilor nu trăiesc după litera Bibliei. Iar Iisus e un mare profet al islamului, al doilea după Mahomed. Ei îi spun Isa ibn Maryam (Iisus, fiul Mariei). Când un musulman educat îl menționează pe Iisus, adoptă o atitudine respectuoasă și adaugă imediat ”pacea fie cu el!”
În România aveam prieteni printre studenții sirieni, pe vremea lui Ceaușescu. Erau musulmani, dar erau cât se poate de rezonabili. Unii medici sirieni au revenit în România în timpul războiului civil împotriva lui Bashar și nu umblă cu iatagane pe străzi, la fel cum nu desfășoară nimeni execuții ale apostaților nici în UK 😀
Un medic sirian scolit la noi la Carol Davila (si specializat in traumatologie sportiva la Manchester) m-a operat pe mine in 2020. Spital privat. Foarte bun si omul si asistentele si cazarea. Si cu 40% mai ieftin decit mi-au cerut la Floreasca! Fara exagerare. A, si dimineata asistenta mi-a adus cele doua espresso scurt care-mi tin mie loc de mic dejun :))
Merg anual la el pentru infiltratii, doctor’s order, si nu-mi trece prin cap sa merg la altcineva. Multumesc, domnule doctor!
Pai sa vedem, am fost in concediu in Oman si am stat vorba cu un taximetrist, ii consider cei mai in masura sa vorbeasca despre realitatile tarii ( idem si in Abu Dhabi, Malayesia etc. si pe und am mai fost)
Pai spunea taximetristul ca la ei femeile sunt apreciate si „tinute ca niste printese” Daca vor pot sa munceasca insa barbatul are datioria sa le intretina.
Scoala si sistemul medical sunt platite integral de stat iar cine are o afecere trebuie sa platesca 5 % din venit pt cei saraci.
M-am plimbat prin tara respectiva fara sa ma simt intrun fel amentat. Sunt orase in Europa si nu chiar putine in care nu este indicat sa iesi noaptea darminte sa ,ai fi si femeie.
Am citit coranul insa trebuie mentionat ca exista pe langa el o sumedenie de comentarii pe langa saria care formeaza intregul culturii lor.
Islamul n-a avut parte de ilumismul european iar Coranul este respectat intrutotul , neschimbat.
Bun , este cultura lor, la ei acasa in tarile lor de origine si care consider ca trebuie respectate.
Cum se schimba insa lucrurile cand musulmanii ajungi in tari crestine in care exista garantat de constitutii libera exprimare religioasa, de aici lucruile se complica enorm astfel incat suntem acun in situatii „fara iesire”.
unde se instaleaza mucegaiul e greu de eradicat. europenii au incetat sa procreeze, o fac insa cele cu burqa n cap si tzigoinii (named untouchable in locurile din care au fost alungati) . asta i menirea lor, sa se nmulteasca necontrolat (ca orisice salbaticiune lipsita de constiinta) si sa acopere orice spatiu liber. on va voir.
… sa se-nmulteasca necontrolat
[ca orisic(ar)e salbaticiune lipsita de constiinta]
si sa acopere/ocupe orice spatiu liber.
„metaforic”… salbaticiunea (indiferent de postura: bi vs quatro ped)
ar fi „ceva” care respira, bea-apa, se hraneste/inmulteste
fara sa se-nece/sughite-n
norme, principii, inchinari… ori alte forme/filosofii
astfel ca, pt oricare biped
(care se crede superior „decat” prin „postura”/cartoane-cerate)
intrebarea reala: unde/care este greseala
la urma urmei… acea „prs-de-culoare”…
avea antecedete… penale… clare/indubitabile…
in plus, incerca sa se sustraga… folosindu-se de arma, forta…
poate ca ofiterul, intamplator caucazian,
chiar o fi aplicat, din genunchi, excessive force…
dar daca ofiterul ar fi fost „de-culoare”… ?
pt cine are inca dubii repet conditiile:
un individ cu antecedente, suspect in comiterea unor alte acte criminale
incerca sa se sustraga capturarii folosindu-se de arma si forta fizica…
… in fact…
comiterea unei fapte imorale/ilegale… deja il scosese in afara societatii
poate ca prima incalcare… pana la urma o mai manaresti/advoca-filosofic
cu elemente conjuncturale….
dar recidiva… „decat” comu’istoizii/fundamentalistii
l-au ‘liberat pe Sture Bergwall…
sau sute-de-mii s-au „exprimat”…
comitand incendieri, furturi, distrugeri… si alte atrocitati
„decat” din cauza ca… un traficant „de-culoare” cu antecedente a refuzat sa se predea
si un „alb” a reusit sa-l imobilizeze… definitiv
… poate ca acum este limpede de ce „filosofia”
este „stiinta” care incearca sa ne convinga
ca albul este de fapt o perceptie gresita a negrului… sau vitzavercea
Așa cum ne învață asiaticii, există ceva negru în alb și ceva alb în negru, fara sa se amestece, ca să devină gri ca în islam.
(ori să se excludă, reciproc, că în creștinism e)
Fireste… dezvoltand propunerea…
recidivistul era caucazian
(alb – ca sa eliminam confuziile ideologico-PC)…
si… din cauza ca incerca sa se sustraga folosind arma/forta
un officer „de culoare” (ca sa, repet, „respectam” ideologia PC)
il „gatuie”… (using excessive force…)
dar anuland astfel potentialul pericol
nu doar pt integritatea proprie…
dar, (remember… recidiva)… a „comunitatii”…
oare „comunitatea”… manata-n lupta de…
oare ce-o-fi-„nvatat” de la „asiatici”…
s-ar fi dedat la aceleasi distrugeri…
…
mai direct, g-aura alba/neagra…
esti capabil sa faci diferenta dintre realitate si „filosofie”?
,,Ferice de cel – sărac cu duhul – care are mereu ceva de învăţat, socotindu-se mereu că nu ştie. Dar ce să faci cu omul care îşi cumpără în fiecare zi părerile sale o dată cu revistele, ziarele şi cărţile? Cum se poate face ca un astfel de om să devină martor, să aducă o mărturie, să facă astfel încât, în apropierea lui fiind, să se simtă o prezenţă?
Omul este asemena lui Dumnezeu, funcţia lui creatoare e incontestabilă; dar omul nu este creator din nimic, el are un material la dispoziţie. Actul său creator este intervenţia ordonatoare, risipirea haosului şi fixarea de semnificaţii.
Mutatis mutandia, cuceririle realizate de activitatea omenească nu devin fecunde, nu devin tezaur real decât prin necontenita funcţiune a discernământului care să separe aurul de tinichea.
Paul Valery spunea: Prostia de a lua un paradox drept o descoperire, o metaforă drept o dovadă, un torent de vorbe ca o sursă de adevăruri de bază şi pe noi înşine ca oracole – este înnăscută în noi. Nu sunt niciodată prost, pentru că ori de câte ori prostul din mine scoate capul îl ucid.
În fond lucrul rămâne aşa: nu este prost cu adevărat decât acela care nu are nicio îndoială că poate fi vreodată. Acesta e serios instalat în prostia lui; uneori iremediabil.”
Alexandru Mironescu
„creierele Boltzmann” vs Michio Kushi
Despre profeții timpurilor se poate spune oarecum, că posedau științific „creier Boltzman” dar cu un cu totul alt nivel de întelegere decât caută să dea explicații știința actuală.
”Universul foarte vechi sau etern”!!!
Profetii umani au avut capacitatea de a se conecta prin eternitate cu entitatile din VIITOR nu din trecut!
Cum a fost posibil?!!!
Pentru că „la început a fost Cuvântul”,
Geneza explică că inițial am existat intr-o stare perfectă a creației „după chipul și asemănarea Noastră” (a creatorilor), numai că tatăl nostru Adam a fost curios ce este cu pomul și a deschis cutia Pandorei! Conexiunea a fost intreruptă.
Iisus a adus multe clarificări în Evanghelia după Ioan
IN 6:44. Nimeni nu poate sa vina la Mine, daca nu-l va trage Tatal, Care M-a trimis, …
6:65. Si zicea: De aceea am spus voua ca nimeni nu poate sa vina la Mine, daca nu-i este dat de la Tatal.
Profeții și aleșii trebuie să indeplinească anumite condiții pentru realizarea conexiunii în deplina intensitate a ei.
Începând cu Enoh, profeții au descris momentele conexiunilor realizate.
Iisus insă, este Insuși Tatăl
IN 14:6. Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Nimeni nu vine la Tatal Meu decat prin Mine.
7. Daca M-ati fi cunoscut pe Mine, si pe Tatal Meu L-ati fi cunoscut; dar de acum Il cunoasteti pe El si L-ati si vazut.
8. Filip I-a zis: Doamne, arata-ne noua pe Tatal si ne este de ajuns.
9. Iisus i-a zis: De atata vreme sunt cu voi si nu M-ai cunoscut, Filipe? Cel ce M-a vazut pe Mine a vazut pe Tatal. Cum zici tu: Arata-ne pe Tatal? ”
Nici la vremea respectivă insă, poporul ales nu indeplinea condiția „Boltzmann” căci mesajul a fost LC 12:49 „49. Foc am venit sa arunc pe pamant si cat as vrea sa fie acum aprins! ”
Numai că în conexiune cu viitorul a fost dată in sarcina apostolilor pentru a transmite Evanghelia intregii omeniri.
Evanghelia conține insă datele profetice cu semnele viitorului în care se v-a realiza din nou conexiunea și intrarea in starea perfectiunii creației.
Spre deosebire de profetiile vechilor profeți, elementele semnelor din profetiile indicate de Iisus și posibilitatea implinirii acestora la dimensiunea descrisă sunt deja identificabile și științific.
Recent am dat de un video din 1984 al unui profesor japonez, Michio Kushi cu niște predicții ale evoluției tehnologiei si un moment de sfârșit. In 1984e greu puteau fi identificate dimensional toate semnele indicate acum mii de ani.
Toate celelalte elemente ulterioare sfârșitului identificat de Kushi, sunt cuprinse în sfârșitul profețit acum mii de ani.
https://www.youtube.com/watch?v=1dOxU_kzvzY&t=10s
MC 13:32. „Iar despre ziua aceea si despre ceasul acela nimeni nu stie, nici ingerii din cer, nici Fiul, ci numai Tatal.”
Profetii au fost, se pare, oameni luminati cu un prountat simt critic. Ei vedeau raul din sociatate si aveau curajul sa-l denunte, chiar cu riscul vietii. Ultimul a platit cu capul (pe tipsie).
Ioan Botezătorul a fost recunoscut in comunitate ca fiind un prorooc, dar el insuși a descris dimensiunea și intensitatea limitata a conexiunii proorocirii lui.
A botezat cu apă ca semn al sfârșitului unei civilizații și a ștergerii păcatelor ei prin POTOP dar in același timp profetind despre apariția a cineva cu conexiune din viitor.
A fost in perioada in care fariseii și cărturarii (abonați la templu) care au dus in rătăcire poporul ales cu reguli concepute de ei. Nu a fost deloc o mare bucurie pentru ei atunci când Iisus a inceput să vorbească despre ei!
Au găsit de cuviință să manipuleze masele impotriva invătățurilor lui Iisus.
Astfel de perioade le intâlnim de-a lungul timpului până in prezent.
In credința lui, Michio Kushi vorbește de Arcă, beneficiile babiloniei și un Dumnezeu criminal. Acest curent cu idei ale lui Kushi le regăsim tot mai frecvent și tot mai agresiv in viața de zi cu zi.
Pierderea credinței Dumnezeu
Iisus, pune intrebarea dacă la a doua venire v-a mai exista credință pe Pământ!
In contradicție cu ideologiile tehnologice actuale, stă insă scris in cuvinte de mii de ani, mesajul transmis, trăit și VĂZUT in dimensiunea și intensitatea din viitor.
Isus, Tatăl indică ceva ce in marea babilonie actuală poate fi interpretat corect:
MT 24:29 „… iar stelele vor cadea din cer si puterile cerurilor se vor zgudui.”
BABILON – o civilizație distinctă de după POTOP indicată in Vechiul Testament caracterizată prin:
– la inceput toți se vorbeau intre ei pe aceeași limbă și in același grai
– au incalcat din nou o poruncă a cum să construiască și s-au apucat să utilizeze smoala (cu binescutele ei efecte nocive asupra sănătăți)
– urcânduli-se smoala la cap au vrut să ajungă la ceruri pentru faimă și s-au apucat de Turnul POM
– nu au apucat să termine turnul că smoala și-a făcut efectul și li s-au incâlcit limbile și gândurile și s-au imprăștiat pe „fața a tot Pământul”
MARELE BABILON (pomenit detaliat in Apocalipsa) – urmează același tipar: faimă și puteri in cer care va sfârși prin Cuvântul din MT24:29
Insăși știința actuală care neagă existența lui Dumnezeu se contrazice științific și contrazice și pe cei care ajung să zică că Dumnezeu este un criminal negând autodistrugerea civilizației.
O idee despre Turnul Babel:
Cum a fost construit Turnul Babel
https://www.youtube.com/watch?v=P1h0aW86–k
Din păcate abundă internetul de tot felul de interpretări biblice eronate (mai ales decând cu AI) și unele care chiar duc în rătăcire pe cei ce nu au citit Sfânta Scriptură.
Materialul video are un impact negativ pentru că este creat de cineva care nici măcar nu s-a străduit să citească Vechiul Testament cu capitolul construirii Turnului.
GENEZA
CAPITOLUL 11
Turnul Babel. Amestecarea limbilor. Semintia lui Sem.
3. „Apoi au zis unul catre altul: „Haidem sa facem caramizi si sa le ardem cu foc!” Si au folosit caramida in loc de piatra, iar smoala in loc de var.”
„Creatorul” materialului video utilizează blocuri de PIATRĂ nu cărămizi!!! Deja o denaturare a celor celor relatate in Geneză – „au folosit caramida in loc de piatra”
Piatra se cioplește, cărămida se prepară iar in cazul turnului este necesară cărămidă ARSĂ ( „sa facem caramizi si sa le ardem cu foc”) pentru a avea o rezistentă mai mare la tasarea generată de greutate turnului.
Or, pentru a arde cărămizile avem indiciul că aveau din abundență smoală căci o foloseau pe post de „mortar” – „in loc de var”
Eu cred că ați urmărit alt videoclip!
Sunteți sigur că ați urmărit videoclipul?
Sincer, am dat derulat de 2-3 ori și s-au nimerit exact in secvențe in care unii se opinteau cu niște blocuri de piatră (spre exemplu minutul 8:10) și nu am mai vizionat documentarul. Acum m-am uitat.
Documentarul indică utilizarea lemnului pentru arderea cărămizilor. Chiar dacă bitumul are un punct de aprindere foarte ridicat (la 160-200 grade) nu cred că au cărat lemne de foc de la mare distanță pentru a întreține focul necesar arderii cărămizilor căci bitumul le era la îndemână
Puteri calorice
Lemn de cedru – 4300-4600 kcal/kg (nu am găsit un lemn cu o putere calorică mai mare)
Bitum – Aproximativ cca 9000 kcal/kg.(o putere dublă față de lemmn)
Poluarea in zonă era una imensă prin utilizarea bitumului pentru foc dar și ca mortar!
Cu siguranță că in apropiere aveau și „fântâni de bitum” cum sunt menționate in cazul Sodomei și Gomorei.
Prezența exploatărilor de bitum indica și prezența gazului NEUROtoxic H2S care atacă trunchiul cerebral. De altfel, inclusiv intr-un camion de 20to de bitum fierbinte se pot acumula cantități mari de H2S care se pot resimți la descărcare pe distanțe mari (miros de ouă clocite)
Bitumul are o compoziție extrem de complexă și variabilă în chimicale și compuși organici (COVnm) încât nici in prezent nu fost identificate toate emisiile la diferite temperaturi, și care cum acționează asupra sănătății.
Despre emisiile de noxe, atunci când bitumul arde, nu am căutat dar se regăsesc intr-o mică parte in emisiile arderii motorinei
Geneza a încercat să reliefeze acest aspect datorat neascultării – POLUAREA și consecințele ei
Și incă un aspect important:
11:4 „ …sa ne facem FAIMA INAINTE de a ne împrăștia pe fata a tot pământul”
In 11:8 Au schimbat insă tonul și au identificat că Domnul le-a încurcat limbile și i-a împrăștiat!!!
Esența este însă faptul că datorită NEASCULTĂRII de Dumnezeu au ajuns oamenii să se încâlcească tot mai rău, căci și acum continuă să tot pună cărămizi la Marele Babilon și tot ei zic că Dumnezeu este rău și criminal.
Am trecut de vremea întunecată a Inchiziției numai că științele umane actuale ignora profețiile din Sfânta Scriptură pe care le consideră ca fiind ceva expirate, irelevante, basme.
La fel este insă este și in sânul științelor, fiecare vorbind pe limba ei, atacându-se între ele sau ignorându-se una pe alta.
Mă mai uit pe Cugetări apologetice, ale unui respectat domn profesor care face comparații interesante între diferitele civilizații, culturi și interpretări ale Sfintei Scripturi
https://www.youtube.com/watch?v=Y03qd65F72I
OFF TOPIC
Aliații lui Trump aproape de „victoria totală” în eliminarea reglementărilor climatice din SUA
Joi, 12 februarie 2026, Agenția pentru Protecția Mediului din SUA (EPA) urmează să anuleze ceea ce se numește „constatarea pericolului”, o concluzie științifică din 2009 potrivit căreia schimbările climatice amenință sănătatea și bunăstarea publică. Prin această măsură, guvernul federal va renunța efectiv la autoritatea sa de a reglementa emisiile care încălzesc în mod periculos planeta.
Și mai important, anularea „constatării pericolului”(Endangerment Finding) ar putea îngreuna eforturile unei viitoare administrații de a inversa cursul și de a reduce emisiile de dioxid de carbon, metan și alte substanțe chimice provenite de la țevile de eșapament ale automobilelor și de la coșurile de fum ale fabricilor sau centralelor electrice.
Ce se va întâmpla după aceea?
Dacă administrația Trump va merge până la capăt și va abroga oficial „Constatarea pericolului” din 2009 a EPA privind dioxidul de carbon, vom avea un spectacol pe cinste. Nu vă gândiți la vreo catastrofă climatică iminentă, ci la ceva mult mai previzibil: o reacție coordonată, emoțională și din ce în ce mai zgomotoasă din partea activiștilor climatici, a ONG-urilor aliate și a unui subgrup de organizații științifice care, cu mult timp în urmă, au renunțat la scepticism în favoarea activismului.
Articolul din NYT a făcut deja publică o listă cu „dușmanii climatici ai poporului”, aka aliații lui Trump. Să sperăm că aceștia nu vor avea soarta lui Giordano Bruno…
Anul acesta Profesorul Michael Mann – hockey stick – a pierdut la apel procesul cu Rand Simberg si Mark Steyn pentru “Bad Faith Litigation Conduct” si va trebui sa plateasca celor doi vreo 28000 dolari si vreo 500 000 $ cheltuieli de judecata. Interesant este ca fara o cautare foate laborioasa stirea este foarte greu de gasit pe Google.
https://www.steynonline.com/15916/mann-9m-jury-lie
”fara o cautare foate laborioasa stirea este foarte greu de gasit pe Google”
În chestiunile legate de procese în justiție, documentele sunt de-obicei publice, dar trebuie căutate după numele cazului. O căutare pe Google după ”mann v steyn” sau ”mann v steyn verdict” găsește imediat rezultatele:
https://www.thedp.com/article/2025/05/penn-michael-mann-additional-fees-defamation-trial-update
Atunci când căutarea se referă în mod expres la părțile din dosar, Google se prinde ce vrea utilizatorul.
Cand Mann a castigat procesul initial stirea a fost fost, si este, usor de gasit pentru ca a fost preluata de toate agentiile de stiri, de marile ziare sau canale TV. Acum s-a asternut linistea.
Eu nu sunt asa de increzator in independenta filtrelor Google. Am avut dialoguri pe diverse teme cu Gemini si raspunsurile lui Gemini nu reflecta o gandire indepedenta. Dvs ati numi-o altfel.
Ma bucur sa aud vestile bune. Mark Steyn este un comentator de mare calitate, cu precizia sfichiuitoare a umorului cu inteles.
A suferit o vreme foarte indelungata din procesele si persecutiile acelui megaloman fripturist.
„nu sunt asa de increzator in independenta filtrelor Google”
Nu e vorba de independența filtrelor Google, nici eu nu cred în așa ceva. Dar filtrele acelea au fost gândite tot de niște oameni, așa că pot fi manipulate 😀
Un filtru nu e inteligent, la fel cum un tramvai nu e inteligent. Un filtru are niște parametri în limita cărora operează. Filtrul în sine nu are intenții bune sau rele, chiar dacă oamenii care l-au gândit aveau niște intenții, bune sau rele. Chiar și oamenii simpli știu instinctiv să manipuleze filtrele, atunci când folosesc caractere nestandard ca să scrie obscenități. Cei care citesc înțeleg acea obscenitate, filtrul nu o înțelege și o lasă să treacă.
În urmă cu vreo 25-30 de ani, aveam un prieten care se pricepea mult mai bine decât mine la calculatoare. El m-a învățat să caut pe internet, pe vremea aceea se folosea Altavista. Exista și Google, dar nu interesa pe nimeni. Abia prin 2000 a început să se ducă vestea că Google găsea mult mai bine cataloagele de componente electronice.
Însă după vreo 7-8 luni, acel prieten apela el la mine, să-i caut diverse pe internet, pentru că eu înțelegeam cum gândesc oamenii. Niște rezultate care lui îi apăreau în pagina a 10-a sau a 12-a și îi lua o veșnicie să ajungă la ele, mie îmi apăreau în prima pagină, la a 3-a sau a 4-a căutare, pentru că înțelegeam din primele rezultate nedorite ce termeni trebuia să caut, de fapt, ca să înțeleagă Altavista ce vreau.
Calculatoarele nu sunt inteligente, ele nu se pot adapta din mers, nici ca să ajute, nici ca să interzică ceva. N-am mai fost de o veșnicie la München, dar mă orientez oricând la fața locului și pot să schimb 3 tramvaie ca să ajung unde am nevoie. Tramvaiele au traseele lor, de la care nu se abat, acele trasee au fost gândite de niște oameni, dar scopul lor nu e să mă împiedice pe mine astăzi să ajung unde vreau 😀
bravo king harold ! oamenii cu adevarat inteligenti nu fac rau semenilor. problemele apar cind scursurile lacome si egocentrice lipsite de Dumnezeu intra n scena. astia nu s de invidiat ci de compatimit, simple unelte / salbaticiuni blocate n evolutie !
OFF TOPIC
Despre marxism cu profesorul Steven Pinker, Harvard University
Ceea ce este remarcabil este faptul că marxismul a fost pus în practică. Desigur, apărătorii marxismului spun că acesta nu a fost pus în practică nicăieri, dar cu siguranță cei care l-au implementat au susținut că pun în aplicare marxismul.
Și acesta este un experiment de amploare – un experiment global – cu un rezultat foarte clar. Anume, Uniunea Sovietică a fost un dezastru. Impunerea comunismului în Europa de Est a fost un dezastru. Impunerea comunismului în Venezuela a fost un dezastru. Impunerea comunismului în China maoistă a fost un dezastru. Dezastru atât în termeni de sărăcie și opresiune, cât și de genocid și războaie stupide. Așadar, lumea ne-a arătat ce se întâmplă sub comunism, iar faptul că încă mai există oameni care îl apără, în ciuda răspunsului foarte clar dat de întreaga lume, este un semn al cât de departe de realitate pot fi intelectualii.
Încă o întrebare: ați prefera să trăiți în Coreea de Nord sau în Coreea de Sud? Ați prefera să trăiți în fosta Germanie de Est sau în Germania de Vest? Avem un grup experimental și un grup de control similar în ceea ce privește cultura, limba și geografia, iar răspunsul este foarte clar. Așadar, acesta este un semn, cred eu, al patologiei vieții intelectuale – faptul că marxismul poate persista.
Pe de altă parte, ați atras atenția asupra unuia dintre atuurile marxismului și, în general, asupra influenței puternice a guvernului condus de intelectuali, și anume că există anumite tipuri de reforme pe care le puteți enunța ca principii. Le puteți articula verbal ca propuneri – cum ar fi egalitatea, drepturile omului, democrația – dar există și alte tipuri de progrese care au loc în rețele masive distribuite de milioane de oameni, dintre care niciunul nu implementează vreo politică. Dar, colectiv, există o ordine, o organizare care este benefică.
Așadar, acest lucru se poate întâmpla în mod organic, de exemplu, prin dezvoltarea unei limbi. Nimeni nu a proiectat limba engleză. Sunt doar sute de milioane de vorbitori de limba engleză. Ei inventează cuvinte noi. Ei uită cuvinte vechi. Ei încearcă să se exprime clar. Și astfel obținem limba engleză și celelalte 5.000 de limbi vorbite pe pământ.
În mod similar, o economie de piață este ceva în care cunoștințele sunt distribuite. Nu există un planificator central care să decidă câte perechi de pantofi de mărimea 40 vor fi necesare într-un anumit oraș, ci informațiile sunt transmise prin prețuri, care sunt ajustate în funcție de cerere și ofertă. Și aveți o rețea distribuită de schimb de informații care poate duce la un beneficiu emergent.
Acum, intelectualii tind să urască asta. Le plac regulile limbajului – gramatica corectă. Le place planificarea economică de sus în jos. Le plac schimbările culturale care satisfac idealurile descrise de intelectuali. Și astfel, sursele rivale de organizare, cum ar fi comerțul, cultura – cultura tradițională – tind să fie minimalizate de intelectuali.
Și acest lucru poate fi amplificat de faptul că multe dictaturi acordă un rol privilegiat intelectualilor, ceea ce poate fi motivul pentru care, de-a lungul secolului al XX-lea și probabil până în prezent, nu a existat un dictator care să nu aibă admiratori printre intelectuali – inclusiv mullahii și ayatollahii din Iran, dar și dictatorii comuniști: Mao și Castro, chiar și Stalin în vremea sa. Și fiecare alt dictator a beneficiat, de fapt, de laude adesea servile din partea intelectualilor occidentali.
https://x.com/sapinker/status/2015640566361358563
E o adanca afiliatie intre o parte a intelectualitatii si marxism/comunism de pe la inceputuri.
Mai frapant e ca, in zilele noastre, o proportie mare a evreilor din NY a votat cu Mamdani un vocal antisemit. Mamdani, isurat cu „Femeia pe Bideu”, https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Boilly_La_Toilette_intime_ou_la_Rose_effeuill%C3%A9e.jpg
Mnealui a pus sub semnul egalitatii NYPD si IDF.
Se vede ca, cu toate ca evreii sunt cel mai educat popor, influenta marxismului din uiversitati poate perverti insusi instinctul de conservare a unei minoritati semnificative.
cu toate ca evreii sunt cel mai educat popor, influenta marxismului din uiversitati poate perverti
De reținut: Profesorul Steven Pinker este evreu, născut în Montreal, Quebec. Bunicii lui au emigrat în Canada din Polonia și România.
N-am generalizat Doamne fereste! Am vorbit de o minoritate.
Nu toți evreii sunt la fel. Evreii Ashkenazi (cei originari din spațiul german, ei sau strămoșii lor) au un IQ mai mare cu 15 puncte decât media populației. Se crede că asta explică mulțimea de premii Nobel obținute de evrei. Pentru context, 15 puncte de IQ e diferența între studentul mediu și elevul mediu de liceu.
Evreii sefarzi (cei originari din Spania) precum și cei originari din Kenya și din Yemen nu excelează prin nimic, numai evreii Ashkenazi excelează. Matematicianul Eric Weinstein e exemplul tipic de evreu Ashkenazi, dar el are faimă proastă 😀 fiindcă lucra (sau încă lucrează) pentru Peter Thiel. Oricum, omul are un doctorat obținut în 1992 la Harvard, e clar că nu i l-a obținut Peter Thiel.
Harald, iarasi o iei pe ciocalaiste. Ce spui de Ashkenazi din Yemen?
Ashkenazi au mers la universitati si o parte din ei sunt de stanga, chibutzari, cum sunt denumiti. Sa spui ca Sefarzii sunt mai prosti e o blasfemie. Am avut un evreu sefard prieten, mai in varsta si plin de cicatrice capatate-n razboiul din ’67. E vorba de educatie nu de genetica mai mancator de Eugenii comunistoide.
„Ce spui de Ashkenazi din Yemen?”
Spun că e o prostie cât casa, dacă vrei neapărat să coborâm discuția la nivelul tău. Evreii din Yemen sunt Temanim. Ashkenazi sunt evreii din spațiul german, iar evreii din Polonia și România își aveau de-obicei originea în spațiul german.
„Sa spui ca Sefarzii sunt mai prosti e o blasfemie.”
La adresa cărei religii? 😀 Stăpânești noțiunea de blasfemie sau ai auzit-o în secție, pe la vreun strungar?
„E vorba de educatie nu de genetica”
Nivelul maxim de educație pe care îl poate obține / atinge un om depinde de genetică. IQ-ul e din naștere, depinde efectiv de părinții biologici. Cu un IQ de 95 nu obții un doctorat în matematică la Harvard, admiterea la Harvard necesită un IQ de 145. Ce treabă au ”cicatrice capatate-n razboiul din ’67” cu IQ-ul? Iar discuți ca femeile, marxist mic și necăjit 😀
Susmaryosep Herald, ce ti-a mai crescut entropia…
Cauta alte surse, inafara de Wikipidia, da?
Ti-am pomenit de prietenul meu pentru ca am petrecut mult timp cu el si am aflat si altele decat ce gasesti tu acolo.
Asta sigur nu scrie pe Wikipedia: neomarxismul reprezintă organizarea lumii după mintea femeilor albe trecute de 40-45 de ani. Ce zici, te încadrezi? La amabilitățile siropoase pe care le schimbi cu tovarășii tăi pe-aici, începe lumea să creadă că v-ați luat deja o cameră pentru Valentine’s Day 😀
Un cercetător în domeniul siguranței IA demisionează cu un avertisment criptic.
„Lumea este în pericol”, a scris șeful echipei de cercetare în domeniul siguranței de la Anthropic în scrisoarea sa de demisie.
Un cercetător de frunte în domeniul siguranței inteligenței artificiale, Mrinank Sharma, a demisionat de la Anthropic cu un avertisment enigmatic despre „crize interconectate” la nivel global, anunțând că intenționează să devină „invizibil pentru o perioadă de timp”.
Sharma, absolvent al Universității Oxford, care a condus echipa de cercetare Safeguards a producătorului de chatbot Claude, a publicat luni pe X scrisoarea sa de demisie, descriind o conștientizare personală tot mai mare a „situației noastre”.
„Lumea este în pericol. Și nu doar din cauza IA sau a armelor biologice, ci din cauza unei întregi serii de crize interconectate care se desfășoară chiar în acest moment”, le-a scris Sharma colegilor săi.
Plecare survine pe fondul tensiunilor crescânde din jurul laboratorului de IA din San Francisco, care se află într-o cursă pentru dezvoltarea unor sisteme din ce în ce mai puternice, în timp ce propriii săi directori avertizează că aceleași tehnologii ar putea dăuna umanității.
De asemenea, aceasta vine în urma unor rapoarte privind adâncirea prăpastiei dintre Anthropic și Pentagon cu privire la dorința armatei de a utiliza IA pentru țintirea autonomă a armelor fără măsurile de siguranță pe care compania a încercat să le impună.
https://x.com/MrinankSharma/status/2020881722003583421
P.S. Un programator de la o mare companie de software îmi spunea zilele trecute că aproape 50% din codul pe care îl produce vine de la Claude (de la Anthropic) și că munca de programare s-a schimbat foarte mult în ultimele luni. Luni, nu ani!
Mi-a trimis și o ilustrație, ca să înțeleg mai bine unde sîntem, hahaha:
https://drive.google.com/file/d/1WmMxgcrOaHaZvRbfg-g0UOslwk3sWLsM/view?usp=drivesdk
PPS.
https://www.youtube.com/watch?v=6eR5D_hEQ4Y
Nu am vreme sa raspund a longueur la toate, doar citeva idei
– ca ne vor salva musulmanii de marxisti ar fi ceva, dar iata ca ei sunt aliati nu inamici… fiecare crede ca ii ca folosi pe ceilalti pentru acapararea puterii totale… oarecum (analogie imperfecta) Dolphy Hitlaire versus Scleroza Luxemburg… ce au in comun, islamul si progresismul este nihilismul infinit,
cu pojghita unui pseudo-conservatorism violent, unul,
cu pojghita unei compasiuni nemasurate si prost investite, rezultind in entropie sociala, celalalt
– cu totii am intilnit musulmani foarte de treaba, de multe ori neavind mare pasiune pentru o religie discutabila… cite un doctor, cite un profesor, in SUA exista refugiati persani (refuza sa isi spuna iranieni) de mare calitate individuala si profesionala etc. STIM asta, vorbim de macro-trenduri, nu ponegrim fiecare individ care a avut ghinionul de a se naste unde s-a nascut
– problema este islamul AGREGAT – de la 10% in sus, in populatia gazda, devine de neoprit in revendicari si schimbari sociale NICIODATA pozitive
Nu va ginditi la dentistul izolat care v-a pus o plomba cu oaresce competenta. Sigur ca nu e nevoie sa il demonizam pe bietul om. Uitati-va insa la ORICE societate cu o populatie musulmana considerabila (de la minoritati insemnate la majoritati absolute).
Studiati invazia islamica timpurie in subcontinentul indian. . . ei ii datoram conflictul interminabil Pakistan-India, fara care ar fi o Indie pasnica si unita… pina la cvasi-distrugerea comunitatilor crestine in multe tari din Orientul Mijlociu si Africa Centrala si de Nord – Egipt, Siria, Irak, Congo, Liban, Nigeria etc. etc. etc.
SUA nu e chiar atit de departe in decadere precum Europa de Vest, dar in locurile cu concentrare chiar si nemajoritara de musulmani (Michigan, Minnesota, New York (!), intr-o anumita masura Texas) lucurile nu stau pe roze.
https://www.youtube.com/watch?v=amsauMjFSR8
Ascultati-i in propriile lor cuvinte.
Sikh-hindusi monoteisti. Nu-si tund parul ca sa-si aduca aminte de vremurile cand erau scalpati ori obligati sa manance carne de vaca daca nu se converteau la islam.
”de la 10% in sus, in populatia gazda, devine de neoprit in revendicari si schimbari sociale NICIODATA pozitive”
În primul rând: Califatul de Cordoba avea sigur mai mult de 10% musulmani 😀 în jurul anului 1000, însă asta nu a împiedicat Reconquista, începută în 722 și terminată în 1492. Asemenea fenomene durează sute de ani și au realmente la bază viabilitatea biologică a diverselor civilizații. În 711, arabii musulmani s-au împlicat pentru prima dată într-un război civil al vizigoților din Spania. Acel război se defășura pe ruinele civilizației romane și nu arabii au provocat prăbușirea civilizației romane, ci propria ei degenerare. Împărătesele romane care invitau vizigoții să cucerească Roma nu fuseseră instalate de arabi.
În al doilea rând: Reconquista a devenit posibilă abia când civilizația germanică (francii lui Charlemagne, strămoșii olandezilor de astăzi) a(u) început să facă lucrurile cum trebuie. Astăzi, civilizația germanică a degenerat și ea, la fel cum degenerase civilizația romană. Din perspectivă culturală, cele două războaie mondiale au fost războaie civile în cadrul civilizației germanice și nu arabii le-au provocat. Arabii erau vai de semiluna lor, în perioada sau în preajma celor două războaie mondiale.
În al treilea rând: românii au dus-o întotdeauna mai bine sub stăpânire turcească, decât sub stăpânire habsburgică. Patologia civilizației germanice continentale e cea care a născut ideologiile criminale care au devastat în mod repetat continentul. Turcii aveau obiectivele lor militare concrete și campaniile lor militare concrete, dar nu masacrau sate întregi cu tunurile, cum făceau habsburgii. Din perspectiva asta, nici măcar rușii nu comiteau asemenea masacre. Ocupau Principatele Române și uitau să mai plece cu anii, dar nu masacrau nici ei sate întregi cu tunurile.
Este neapărat necesară o anumită patologie, pentru a masacra populația civilă, iar masacrarea vlahilor din Moravia în timpul Războiului de 30 de ani e parte din aceeași patologie cu masacrarea evreilor în timpul celui de-al doilea Război Mondial, chiar dacă se află la 300 de ani distanță între ele. Însă elitele culturale românești au preluat discursul continental-germanic și îl promovează până în ziua de azi, până la nivelul la care nu trec de moderare comentarii despre răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan, pe care Samuel von Brukenthal a provocat-o practic de unul singur.
Sașii au fost coloniști în Transilvania, își vedeau de propriile lor interese și nu se amestecau cu ”opincarii” care erau ”națiune tolerată”. În mod similar, germanii erau coloniști în Bucovina, ei erau stăpânitorii, scopul lor nu era bunăstarea românilor. Transilvania și Bucovina au trecut și ele prin procesul de decolonizare, la fel ca multe alte teritorii în secolul 20, iar tentativa actuală de recuperare a influenței germanice nu e în folosul românilor, e în folosul germanilor. Cu postaci recrutați dintre românii emigrați în Germania, ca să înțelegem că discutăm lucruri concrete.
De ce ar trebui românii să adopte acum idiosincraziile ecologiste sau sexuale / sexualiste ale unei civilizații germanice aflate în plin proces de degenerare? De teama pericolului musulman care paște civilizația germanică? E războiul lor, nu e al nostru. De 35 de ani încoace, demografia și natalitatea românilor s-au făcut praf, tocmai ca urmare a adoptării idiosincraziilor promovate de civilizația germanică.
„românii au dus-o întotdeauna mai bine sub stăpânire turcească, decât sub stăpânire habsburgică”.
„germanii erau coloniști în Bucovina, ei erau stăpânitorii, scopul lor nu era bunăstarea românilor.”
Interesante afirmatii, care te fac sa reflectezi. Da, in partea ungureasca, românii beneficiau de o democratie de fatada: erau reprezntati in Parlamentul de la Budapesta dar in proportie infima fata de marimea populatiei iar votul lor nu prea conta.
Dar in partea austriaca a imperiului ei profitau de o reprezentare mult mai importanta in Parlamentul de la Viena iar votul era mai putin masluit: in 1907 Austria a introdus sufragiul universal masculin, de care si românii au beneficiat.
In Bucovina românii au avut scoli românesti iar Austria aadoptat o politica de compromis intre nationalitati si nu de asimilare fortata, ca in partea maghiara. Mai mult, regiunea a fost modernizata, s-au construit infrastructuri rutiere si arhitecturale importante, exista o recunoastere culturala iar coabitarea intre nationalitati era relativ pasnica. In 1861 Bucovina obtine chiar un parlament regional unde românii obtin un rol mult mai important ca cei din Transilvania. Miscarea culturala s a dezvoltat, de asemenea iar Eminescu a plecat sa studieze la… Viena, la habsburgi si nu in alta parte…
Cît despre rascoala lui Horea, Closca si Crisan, e adevarat ca represiunea a fost brutala si masiva. Dar ecourile ei la Viena au fost baza reformelor majore care au urmat, sub impulsul lui Joseph II: abolirea servajului in Transilvania, acordarea libertatii de miscare pentru tarani, etc. Aparitia Scolii de la Blaj si a miscarii Supplex Libellus Valachorum au fost favorizate, de asemenea, de ecourile acestei rascoale.
Sub otomani autonomia principatelor române era mare cit timp se platea tribut (material si uman…), nu exista colonizare masiva, elitele locale erau prezervate. Dar asta cu pretul mentinerii pâna târziu a unui sistem feudal si a unei intârzieri dramatice a modernizarii acestor regiuni.
Depinde ce preferam. Nu putem nega ca ne am si facut o cu mâna noastra. De altfel, efectele se vad pâna azi in fostele principate, chiar si dupa trecerea tavalugului comunist uniformizator…
Prin zona mea n-am intilnit pina acum arabi / pakistanezi, etc., atei.
La sala mea de sport, in timpul Ramadanului e mai putina lume ca de obicei. Asa ca astept si eu, ca si ei, cu multa bucurie, Ramadanul :-) . Ii admir pe musulmanii care vin totusi la sala in aceasta perioada si pe care îi vad ca rezista, fara sa bea nimic timp de o ora sau doua ( ca n au voie pâna când cade noaptea) in timp ce fac serii de exercitii de forta…
Serios vorbind, nici nu exista un echivalent strict in araba pentru „ateism”. De obicei expresia „Al-Ilhad” e utilizata ca un sinonim dar sensul sau originar vine de la ” a devia”, „a se îndeparta” de la dreapta credinta si e mai apropiat de intelesul „erezie” decât de un termen neutru ca echivalentul grec „a-theos”.
„In 1861 Bucovina obtine chiar un parlament regional unde românii obtin un rol mult mai important ca cei din Transilvania.”
Well, poveștile astea sunt din cărți. În perioada lui Franz Josef, străbunicul meu era dascăl la biserică, într-un sat de români din Bucovina, iar limba germană nu intra în curtea lui: discuta numai la poartă cu cei care vorbeau germană. Nu l-am cunoscut, dar faptul că era pomenit în sat până și pe vremea lui Ceaușescu demonstrează că atitudinea lui avusese o oarecare priză la public 😀
„coabitarea intre nationalitati era relativ pasnica.”
Bunicul făcuse școala la Cernăuți, tot pe vremea lui Franz Josef și povestea că încăierările între grupuri de elevi de naționalități diferite erau la ordinea zilei, pe străzile din Cernăuți. Sigur că românii nu se duceau în satele de ruteni și nici rutenii nu veneau în satele de români, dar odată ajuns la Cernăuți, fiecare trebuia să știe clar din ce grup etnic face parte și să nu umble prin oraș decât în grup.
„in 1907 Austria a introdus sufragiul universal masculin, de care si românii au beneficiat.”
Din nou, poveștile astea sunt din cărți. Românii făceau 14 ani de armată sub stăpânirea austriacă și au ”beneficiat” de mii de spânzurători, atunci când au refuzat să lupte în armata austriacă, împotriva românilor din Vechiul Regat. Iar lagărele le-a inventat Franz Josef: aeroportul din Graz se află pe locul unui fost lagăr de ortodocși ruteni, care au murit cu miile acolo. Însă asta nu prea apare în cărțile de istorie, evident.
Stăpânirea austriacă a determinat sute de mii de români să fugă din Bucovina în Moldova, în decurs de mai multe generații. Se poate presupune că nu de prea mult bine fugeau. Austriecii aveau un imperiu și îl mențineau prin forță, nu prin amabilitate față de supușii de alte etnii.
@Harald
Pot, binenteles, sa dau si eu exemple, in oglinda fata de exemplele Dumneavoastra particulare si care nu sunt din carti. Strabunicului meu, om simplu, a fost selectionat sa faca scoala de ofiteri la Viena. Asta e un exemplu de ascensor social.
E exact ce semnala Domnul Absurdistan referitor la exemplele particulare, care nu schimba neaparat tendinta…
Cît despre afirmatia ca „Stăpânirea austriacă a determinat sute de mii de români să fugă din Bucovina în Moldova” as introduce nuantele urmatoare:
Modernizarea intreprinsa de austrieci a avut, bineînteles, un cost social: colonizare cu populatii germanice, polonezi, evrei, ruteni, cehi, etc.. Asta a dus la o presiune asupra pamânturilor si o concurenta a noilor veniti asupra meseriilor calificate, a comertului, etc. Desi Bucovina permitea mai multe drepturi culturale, educationale si modernizare multi români plecau din motivele susmentionate dar si din cauza presiunii fiscale (impozite mai mari decît in Moldova), birocratiei, marginalizarii economice a taranilor care nu se adaptau asa usor la efectele modernizarii si mai ales, din cauza conscriptiei obligatorii (luarii cu arcanul la oaste de catre austrieci). Plecarile masive din Bucovina nu inseamna, deci, ca Habsburgii erau mai rai decît otomanii. Ele arata, mai ales, ca modernizarea la care au impins austriecii a bulversat echilibrul social, ca taranii au fost fragilizati de schimbari, ca Moldova oferea conditii de trai mai simple si mai familiare. Si ca asistam la cazul clasic in care un imperiu (exemplele mai recente ar fi imperiul american, britanic sau francez) modernizeaza o regiune – cu pretul unei transformari demografice, sociale, economice profunde…
Aveti dreptate. Bunicul meu, neamt din Cernauti, profesor de germana ulterior, a intrat in armata austroungara in primul razboi mondial ca voluntar. A mintit ca are 18 ani cand de fapt avea doar 16, fiind nascut in 1897.
”om simplu, a fost selectionat sa faca scoala de ofiteri la Viena. Asta e un exemplu de ascensor social.”
Da, așa a fost inventat și greco-catolicismul, tot ca exemplu de ascensor social. Care era dispus să renunțe la identitatea proprie și să reprezinte imperiul în cine știe ce altă provincie uitată de Dumnezeu, se ducea să-i oprime și să-i spânzure pe cei de-acolo, la fel cum alții de-acolo veneau în Bucovina. Așa funcționează toate imperiile.
”Plecarile masive din Bucovina nu inseamna, deci, ca Habsburgii erau mai rai decît otomanii.”
De ce nu plecau și țăranii moldoveni în sens invers, dacă aveau atâtea drepturi și libertăți în Bucovina? De ce există în Moldova localități numite Ungureni, Secuieni sau Secuienii Noi? Pentru că până și secuii fugeau din Transilvania, nu numai românii.
Despre masacrul de la Siculeni ce ziceți, așa se organizau lucrurile și în Moldova?
https://ro.wikipedia.org/wiki/Masacrul_de_la_Siculeni
”Bunicul meu, neamt din Cernauti, profesor de germana ulterior, a intrat in armata austroungara in primul razboi mondial ca voluntar.”
Deci de-aia trebuia noi să citim toate aiurelile de pe platforma neomarxistă Deutsche Welle. S-a mai redeschis secțiunea de comentarii sau tot nu? Întreb pentru un prieten 😀
Manchester…atac antisemit dejucat de politie.
https://www.bbc.com/news/articles/cq8gv2327y7o
OFF TOPIC
Incalzirea globala si oracaitul broastelor.
Transformare majora a melodicitatii oracaitului la broaste. De la un ton molcom linistit la unul care suna a disperare. Si asta sesizabil pe tot globul.
https://www.euronews.com/green/2026/02/13/croaking-love-songs-is-climate-change-making-male-frogs-sound-sexier
OFF TOPIC
Macron afirmă că mega-pană de curent din Spania s-a datorat dependenței țării de energia regenerabilă
Emmanuel Macron a dat vina pe dependența excesivă a Spaniei de energia regenerabilă pentru mega-pană de curent din această țară.
Președintele francez a declarat că dezbaterea privind cauza enormei pene de curent, care a cufundat Spania în întuneric în aprilie, provocând moartea a cinci persoane și lăsând milioane de oameni fără energie electrică, este „falsă”.
Întreruperea, care a afectat și Portugalia și sud-vestul Franței, a lăsat zone întregi în întuneric total timp de aproape o zi, întrerupând conexiunea la internet și telefonie și îngreunând transportul.
Elevii și angajații au fost trimiși acasă pentru restul zilei, dar mulți alții au rămas blocați în lifturi sau în trenuri în zone rurale izolate.
Guvernul socialist de la Madrid nu a oferit o explicație imediat după întreruperea curentului electric, cerând în schimb răbdare în timp ce se efectua ancheta.
Prim-ministrul Pedro Sanchez a respins în repetate rânduri criticile privind dependența excesivă a țării de sursele de energie regenerabilă. Iar operatorul rețelei electrice din Spania, Red Eléctrica de España, a atribuit această situație unei scăderi semnificative și fără precedent a producției de energie electrică.
Domnul Macron a criticat acum dependența Spaniei de energiile regenerabile, afirmând că „niciun sistem nu poate rezista unei astfel de dependențe”.
Macron ne a obosit pe toti, de 10 ani incoace, spunând un lucru iar apoi contrariul sau, incapabil de o decizie coerenta si predictibila. E vorba de faimoasa sa politica a lui „en même temps”.
El e cel care a spus, in 2017 „Make our planet great again”. Afirmând ca Trump a facut o eroare pentru America si o greseala pentru viitorul planetei, el a indemnat cercetatorii, inginerii si antreprenorii americani sa vina sa lucreze in Franta.
In 2023, in discursul la COP 28, el a adaugat: „Prioritatea prioritatilor este ca tarile cele mai avansate sa iasa din [energiile] fosile”.
Datorita oboselii si furiei populatiei o sa avem, oare, intr un viitor nu foarte indepartat, prin ricoseu, un presedinte musulman prezis de Houellebecq in romanul sau distopic „Soumission”?
După cum probabil ați aflat, ieri după amiază, președintele Trump, împreună cu administratorul EPA, au anunțat revocarea celebrei politici climatice introduse în 2009 de administrația Obama cu numele incitant endangerment finding. Timp de 17 ani, poporului american i s-a prorocit că CO2 este un poluant care afectează sănătatea oamenilor. Un gaz incolor, inodor și insipid, pe care fiecare plămân viu îl emană în concentrații mult mai mari decât cele găsite în aerul normal, un gaz care stă la baza lanțului trofic al planetei, ajunsese „inamicul public #1”.
Ieri am scris „la cald” o laudatio dedicată dioxidului de carbon, sub titlul „CO2, entropia și emergența vieții ca fenomen geologic”, am trimis-o azi dimineață la Contributors și sper să apară curând. Mai vorbim atunci.
Domnule profesor, faptul ca ati avut comentarii si despre islam si despre evrei la acelasi articol… si nu a izbucnit Al Treilea Razboi Mondial? Numesc asta un succes rasunator. (-;
A propos de evreii sefardici, trebuie totusi sa-l pomenesc (macar si numai) pe Dan Mizrahi, ale carui memorii din 2005 sunt o lectura f. interesanta. Viata de roman indeed!
Semi-uitat autor de romante foarte frumoase, interpretate nu rareori de marii cintareti de romante ai timpului: Ioana Radu, Alla Baianova, Mia Braia, Gica Petrescu, Doina Badea . . .
Pianist cu totul exceptional, specializat in Gerswhin, la o vreme cind aceste alegeri aveau si ceva inerent politic, chiar daca n-ar fi trebuit. Venea cam la fiecare doi ani la Iasi, sa interpreteze Rapsodia si Concertul cu Ion Baciu, marele dirijor care avea propria sa slabiciune pentru jazz, transmisa in special fiului sau, care a devenit pianist de jazz prin tarile scandinave.
Cu toate ca [Mizrahi] cinta aceeasi muzica la fiecare concert, salile erau intotdeauna sold out.
Dan Mizrahi, un om frumos si talentat, a adus „sunetele Americii” incorporate cultural in sinteza (melting pot muzical black/Jewish/all-American) facuta posibil de geniul lui Gershwin (din familia Gershovitz din Odesa), in toate cotloanele Romaniei.
Era ca un fel de Vocea Americii, cultural, fara [prea multa] politica. Pe linga savurarea atractivei muzici, prezenta la aceste concerte, in anii ’70-’80, era si un „statement”.
Am și eu o preferință sefardă – un scriitor care a primit 15 premii internaționale, inclusiv Nobel pentru literatură. Este vorba de Elias Canetti, născut și crescut primii ani la Ruse, pe malul bulgăresc al Dunării. Amintirile sale despre doica bulgară, care l-a învățat și primele cuvinte în limba locală sunt mișcătoare.
Personal, am avut un coup de foudre în 1973 când Mihail Isbășescu a publicat traducerea romanului Orbirea, apărut inițial în 1935, dar netradus și ne-prețuit din motive subînțelese. În 1981, Elias Canetti a devenit primul și singurul nativ bulgar laureat al Premiului Nobel.
Orbirea a fost re-editată recent (2015) de editura Polirom. Cei care au citit-o nu au nevoie de recomandările mele. Celor care încă nu au citit-o, le pot spune că este o capodoperă cu nimic mai prejos decât Castelul și Procesul lui Kafka, Străinul și Ciuma lui Camus ori Salonul nr. 6 al lui Cehov.
OOFF TOPIC
Mi-a cazut articolul asta despre Epstein in mana. Cred ca e interesant.
https://www.justfactsdaily.com/in-fact/n0000747
Elon Musk și elogiul inginerilor
Poate că „creierele Boltzmann” sunt importante în fizica teoretică și dincolo de ea. Dar în lumea fizică, materială, contribuția inginerilor este primordială. Am tradus mai jos un elogiu adus inginerilor grație geniului lui Elon Musk.
Știu că printre cititorii și comentatorii articolele mele sunt mulți și buni ingineri. Tuturor, chapeau bas!
Detalii,
https://x.com/r0ck3t23/status/2022503494146461851 (Multe comentarii sunt remarcabile prin detaliile și nuanțele evidențiate ale muncii inginerilor din diferite industrii și tehnologii.)
Nu pot sa spun ca sunt innebunit dupa Musk. Cred ca nu-l pot intelege uneori…
Mai jos e un articol elogios la dresa lui de pe The Hill acre nu-i o publicatie de drapta.
Am retinut o zicere de-a lui care zic ca e elocventa.
“Life can’t just be about solving one miserable problem after another, that can’t be the only thing. There need to be things that inspire you and that make you glad to wake up in the morning and be part of humanity.”
https://thehill.com/opinion/campaign/5737955-elon-musk-activism-visionary/
PS. Care e diferenta dintre ingineri si Dumnezeu? Dumnezeu nu se crede inginer. 😂, spuse Herald si se du’.
Sunt posibile diverse răspunsuri la întrebarea „Care e diferența dintre ingineri și Dumnezeu?” Pe diploma mea universitară scrie că aș fi „inginer geolog și geofizician, specializare geofizică”. Deci, răspunsurile de mai jos mă implică și pe mine😊:
Dumnezeu a spus „Să fie lumină”. Inginerii au spus „Depinde… ce tensiune ai la priză?”
Dumnezeu a creat ordinea din haos. Inginerii creează haosul din specificații și apoi pun ordine în haosul creat.
Dumnezeu creează legi ale naturii. Inginerii (geologi sau nu) creează workaround-uri.
Dumnezeu nu are bug‑uri. Inginerii au „funcționalități neintenționate”.
ș.a.m.d.
😂😂😂
din această categorie am auzit un banc altfel formulat (de la un electrician, cum altfel): „Dumnezeu a spus „Să fie lumină”. Deci un electrician trăsese deja cablurile :)
OFF TOPIC
Billionaire Manchester United co-owner sparks outrage by claiming UK ‘colonized by immigrants’
“I don’t think the (British) economy is in a good place,” Ratcliffe told Sky News on Wednesday. “You can’t have an economy with 9 million people on benefits and huge levels of immigrants coming in. I mean, the UK has been colonized. It’s costing too much money. The UK has been colonized by immigrants, really, hasn’t it?”
https://news.sky.com/story/the-uk-has-been-colonised-by-immigrants-says-ineos-boss-and-man-utd-co-owner-sir-jim-ratcliffe-13506333
Domnului Ratcliff i s-a dat deja un răspuns „fotbalistic”:
‘If you stop immigration, Manchester United would have about three players…’
John Barnes highlights the irony in club owner Sir Jim Ratcliffe’s complaint that immigrants are ‘colonising’ the UK.
https://x.com/LBC/status/2021951172853022767
–
În aceeași ordine de idei, am remarcat că fotbaliști imigranți joacă în aproape toate echipele din România, ba chiar și în Republica Moldova! Și nu doar fotbal, ci și alte sporturi (volei, baschet, rugbi, șah).
OFF TOPIC
Carrlington event. Cea mai mare furtua solara inregistrata vreodata. Si un pic de twist legat de poza astronomului englez.
https://www.cnn.com/2026/02/12/science/solar-storm-richard-carrington-photo
Fascinantă paralela cu Dostoievski. Ideea că eternitatea ar putea fi o „chițimie afumată” în loc de ceva grandios face conceptul de creier Boltzmann și mai tulburător prin simplitatea sa dezolantă.