sâmbătă, mai 8, 2021

Cronica unui demers imprevizibil: Mişcarea Populară

Încă de la începutul discuţiei publice în jurul subiectului Mişcarea Populară, am asistat la punerea în pagină a doar două puncte de vedere, diametral opuse: perspectiva ca PDL să candideze sub această siglă la alegerile locale şi/sau parlamentare, respectiv ca o coaliţie de formaţiuni politice şi organizaţii civice să candideze sub forma unei coaliţii mai ample în care actualul PDL să aibă cea mai importantă pondere. Din păcate, dezbaterea publică nu a luat în calcul formularea unor alte ipoteze de lucru care ar ajuta la depăşirea falsei dihotomii de mai sus.

Prima întrebare care trebuie pusă referitor la orice nou proiect politic este dacă acesta ar putea să capteze voturile celor care absentează de la alegeri şi care vor fi în număr şi mai mare la următorul scrutin electoral. Indiferent de intensitatea protestelor, de motivaţia lor şi de natura revendicărilor, acestea au avut un efect disproporţionat faţă de reala lor forţă, prin simpla amplificare mediatică. Alegătorul marginal, cel care se hotăreşte să meargă la vot doar în ultimul moment şi motivat de cu totul alte raţiuni decât cele care ţin de politică, va privi în continuare la fel de impasibil ce se întâmplă. Existenţa unor revendicări nu este privită de această categorie drept un îndemn la participare civică, ci mai degrabă reconfirmă atitudinea generală de neâncredere în clasa politică în ansamblul ei. Ar reuşi un proiect precum Mişcarea Populară să atragă această categorie, adevarată majoritate silenţioasă care decide, prin neprezentare, câştigătorul? Categoric nu. Privind cu atenţie (posibila) componentă civică a unei asemenea eventuale formaţiuni, observăm că ar fi vorba de câteva iniţiative oneste dar care reunesc un număr redus de adepţi, nu au împreună nici măcar forţa financiară a unei filiale a unui partid politic existent, iar participarea lor la un proiect strict politic le-ar reduce legitimitatea, credibilitatea şi însăşi capacitatea de acţiune. Pesimismul se accentuează şi mai mult dacă privim posibila componentă politică: unele partide care au fost deja sancţionate electoral, altele care pretind că există fără a produce dovezi, partide care nu au participat niciodată la alegeri şi nu pot produce o listă credibilă de candidaţi, etc. Pe scurt, un peisaj dezolant. Un asemenea amalgam ar avea avantajul că ar putea fi prezentat drept o întărire a dimensiunii doctrinare dar absenteismul la alegeri va fi cu siguranţă şi mai accentuat.

O a doua întrebare care se pune pentru a vedea dacă  acest proiect este viabil se referă la sistemul electoral. Suntem la ora actuală într-o situaţie mai mult decât paradoxală: se discută despre candidaţi, sigle, programe, uitându-se că nu este deocamdată clar ce sistem electoral va fi utilizat şi cum vor fi fixate graniţele noilor colegii. România anului 2012 este diferită de România penultimului recensământ de acum zece ani. Mai puţini electori înseamnă mai puţini parlamentari, iar mai puţini parlamentari mai puţine colegii. Se impune o trasare a graniţelor noilor colegii electorale pe baze mai raţionale decât proasta simulare a unui exerciţiu democratic din 2008. Dacă se doreşte o Mişcare Populară drept o largă coaliţie formalizată înainte de alegeri, va fi practic imposibil ca formaţiunea nou creată să intre în alianţe post-electorale cu alte partide. Proiectul Mişcării Populare este incompatibil cu proiectul unor alianţe care să se formeze după alegeri şi care să reprezinte mai mult de 50% + 1 din voturile alegătorilor, acest din urmă proiect fiind consecinţa practicării doar a reprezentării proporţionale. Mişcarea Populară poate fi un proiect politic viabil doar în condiţiile unui vot majoritar, practicat în colegii redesenate potrivit unor criterii clare şi transparente. Este oare însă în interesul PDL actual un asemenea sistem de vot? Dificil de dat un răspuns. S-a putut observa la alegerile parţiale pentru Parlament de anul trecut pentru cele două mandate din Neamţ şi Satu Mare: USL şi PDL au fiecare avantajele proprii pe care au încercat şi au reuşit să le maximizeze. Va fi greu de ales pentru PDL/Mişcarea Populară acel sistem electoral care să îi maximizeze rezultatele, la nivel naţional. Un proiect de tipul Mişcării Populare are şanse de reuşită cu condiţia să propună cei mai buni candidaţi în cât mai multe colegii dar cu cât substanţa proiectului se va dilua prin cooptarea de parteneri nesemnificativi, cu atât posibilitatea de a ajunge la acest obiectiv se îndepărtează.

Problema oricărei construcţii partinice din România a fost după 1990 aceea că de fapt niciodată nu au existat coaliţii pre-electorale în care participanţii să-şi păstreze autonomia şi să nu se afle în poziţii de subordonare toţi faţă de unul. Întotdeauna a existat un hegemon, un partid care a dorit nu neapărat să câştige dar să nu piardă singur. Printr-un proiect de tipul Mişcării Populare, în forma vehiculată tot mai des în ultima vreme, PDL pare că vrea să savureze eşecul cu cât mai mulţi deodată – un veritabil masochism care va fi agreat cu siguranţă post-factum de toţi adeversarii săi politici. Pentru a fi de succes, un asemenea proiect ar trebui să ia în calcul o asociere a cetăţenilor în scopuri politice care are în vedere constituirea unei formaţiuni pe cu totul alte baze decât partidele existente. Într-un argument împotriva schimbării sistemului electoral din Marea Britanie, publicat în 2011, James Forder, profesor la Oxford, remarca faptul că în acest moment partidele politice nu mai corespund definiţiei clasice a lui Edmund Burke: nu este clar dacă urmăresc (doar) interesul naţional şi nici dacă agrează asupra unor principii. O formaţiune politică, pentru a câştiga cât mai multe voturi, trebuie să fie reprezentativă pentru tendinţele din societate prin membrii săi, să pună un diagnostic corect unor stări de fapt, să propună soluţii legitimate de expertiza candidaţilor, precum şi să fie condus de o persoană în legătură cu care toţi membrii şi simpatizanţii săi să creadă în mod sincer că are calităţile unui prim – ministru. Corespunde acestui portret o Mişcare Populară compusă din PDL, PNŢCD, PER şi câteva organizaţii civice cu orientări de dreapta? Cel puţin deocamdată nu.

Dacă privim acest proiect din perspectiva întăririi democraţiei, perspectivele sunt şi mai sumbre. Nu există democraţie fără a ştii clar cine poate fi tras la răspundere pentru faptele sale. Răspunderea politică, buna guvernare şi democraţia se potenţează reciproc. O Mişcare Populară care ar participa la alegeri în forma de mai sus ar avea de ales între un eşec de pe urma căruia nimeni nu va purta răspunderea sau un succes relativ care se poate destrăma chiar şi în scurtul interval dintre alegeri şi încercarea de a crea o platformă mai largă pentru persoana ce va fi desemnat candidat pentru funcţia de prim – ministru.

Prin urmare, proiectul Mişcării Populare este condamnat din start, din toate perspectivele care contează. Însă această concluzie este valabilă dacă judecăm doar din perspectiva alianţelor pre-electorale care au existat până acum în România. Mai există însă şi un alt posibil drum de urmat pentru  o asemenea construcţie: crearea unei coaliţii de partide, asociaţii şi persoane. Toate partidele sunt de fapt azi coaliţii de partide, întrucât membrii lor au opinii uneori foarte diferite. A accepta ideea unei coaliţii între entităţi cu scop politic şi persoane care vor să se implice în politică fără să fie asociate unui partid sau altul ori să fie înregimentaţi ideologic este fără îndoială cea mai modernă şi transparentă formă de a crea o majoritate capabilă să guverneze. Într-o asemenea construcţie, libertatea de alegere ar fi cea maxim compatibilă cu rigorile unei organizaţii. Un candidat într-un colegiu ar putea fi susţinut fie de PDL, dacă este membru al acestui partid, fie de alt partid parte a Mişcării Populare, fie ar candida în nume propriu, cu acordul şi sprijinul tuturor părţilor sale componente. Evident, o asemenea construcţie ar fi posibilă doar în condiţiile modificării legislaţiei electorale. Însă cea mai importantă condiţie pentru realizarea unei Mişcări Populare în această formă este renunţarea la retorica falsă a disciplinei de partid. Nu este nevoie, pentru a asigura coeziunea internă a unei astfel de formaţiuni, decât de standarde de integritate pentru toţi candidaţii (reale şi nu inventate pentru a elimina persoane incomode), aplicabile şi partidelor/asociaţiilor care doresc să adere. Pe lângă toate acestea, Mişcarea Populară are nevoie de rigoarea specifică unei campanii electorale: liste de adeziuni, organizare în teritoriu, etc. Proiectul Mişcării Populare, în această formă, este o şansă pentru dreapta. PDL va trebui să aleagă: fie va dori să reprezinte mai mult în viitor şi atunci este nevoie ca liderii săi să accepte situarea pe acelaşi palier cu cei doritori să practice un alt fel de a face politica, fie va dori doar să conserve ceea ce are, în vederea găsirii unor miraculoase soluţii post-electorale care vor ţine de această dată mai degrabă de intervenţia divină decât de cea prezidenţială. 2012 va da câştig de cauză formaţiunilor politice flexibile, în care vocile puternice să se facă auzite. Diversitatea va fi un avantaj, cu condiţia să fie bine gestionată. Orice alt tip de Mişcare Populară nu va face decât să compromită, pe termen lung, ideea unei asocieri solide a diferitelor sensibilităţi de dreapta şi să favorizeze alternanţa la putere. Decât o Mişcare Populară prost gândită, mai bine nici una.

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. Vedeti bine lucrurile : o asemenea miscare trebuie sa aiba un factor/partid hegemon. Asa a fost si in CDR. Experienta aceea nu ar incuraja prea multi. Pe de o parte , PDL isi poate aminti de episodul 2000, cand PNL a iesit brusc si intempestiv din alianta (desi in luna mai Ionescu-Quintus si Stoica dadeau toate asigurarile din lume iar in iulie o stergeau englezeste), PNTCD facand imensa prostie de a ramane cu „pietrele de moara” agatate de gat (PER, dreptacii lui Vosganian devenit apoi mare liberal si alti pigmei), care nu i-au adus defel voturi dar i-au ridicat pragul electoral , care a devenit in acest fel de neatins. Pe de alta parte PDL pare, in ochii electoratului, mai compromis decat erau taranistii in 2000. Fara lideri charismatici si credibili – exceptia numindu-se totusi Basescu -, cu mari probleme etice (mai multi primari arestati sau anchetati), alianta cu PDL nu maie este considerata benifica. UNPR si Noua republica s-au pronuntat deja. Restul, ciurucurile, nu par sa conteze.

  2. Domnule CARP,

    Romanii au un talent UNIC in a confectiona forme fara fond (eterna problema, punctata magristral de Titu MAIORESCU) sau de a crea forme cu un fond total inadecvat.

    Puzderia de partide post 1989 este dovada clivajelor sociale ireconciliabile din Romania. Denumirile pompoase, penibile, caraghioase si fara nici o noima ale partidelor in acesti 22 de ani dau masura infantilismului politic romanesc (pe de o parte) cat si dovada irefutabila a faramitarii societatii in prea multe optiuni, interese, isterii.

    Ma intreb…daca romanii ai reusi sa-si concilieze isteriile….ar reusi, mai apoi, sa-si concilieze si optiunile?

    Sa luam un exemplu: SUA! O tara…formata din emigranti veniti din toate tarile….Un mozaic de populatii…O societate extrem de diversa, de paradoxala, cu puternice tendinte centrifuge, o PLUTOCRATIE in toata puterea cuvantului….Si totusi…O societate care, iata, REUSESTE sa coaguleze optiunile politice in 2 mari partide: Partidul Democrat si Partidul Republican.

    Romania de ce nu reuseste asta?
    Este absolut irelevanta reconfigurarea spectrului politic sub tot felul de denumiri, la fel de irelevante.
    Continutul (calitatea morala si profesionala a oamenilor, bunele intentii, capacitatea de a pune in practica politici coerente de dezvoltare)…..asta CONTEAZA!!! Nu forme noi in care se inghesuie aceiasi trogloditi!

    Inchei tot cu Titu MAIORESCU si o trista dar cat se poate de corecta constatare a sa, facuta acum vreo 100 de ani:”…Nu de inteligente duce lipsa natia asta, ci de caractere!”

    NO COMMENT!

  3. Problema nu este felul in care s-au combinat sau se vor combina diversele formatiuni politico-civice ci a ceea ce au facut sau isi propun sa faca. Cand electoratul se va regasi intr-un proiect, va vota masiv si imediat formatiunea care l-a propus. Miscarea populara pedelista este ultima gaselnita care intereseaza Romania profunda iar Romania profunda este ultima preocupare a Miscarii populare. Asa ca ramanem la capitolul vorbe despre vorbe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Radu Carp
Radu Carp
Radu Carp este profesor la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București, Director al Departamentului Politici Publice, Relaţii internaţionale, Studii de securitate (2020 - ). Doctor în drept al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (2002). MA în studii europene și relații internaționale, Institut Européen des Hautes Etudes Internationales, Nisa (1996). Reprezentant al Universităţii din Bucureşti în proiectul CIII-PL-0702-09-2021 - Ethics and Politics in the European Context, parte a reţelei CEEPUS III, coordonat de Universitatea Catolică Ioan Paul al II-lea din Lublin care reuneşte universităţi central şi est-europene (2012 -). Coordonator al echipei Universităţii din Bucureşti în reţeaua ştiinţifică europeană Observatory on Local Autonomy, coordonată de Université de Lille (2015 -). Membru al Academic Curriculum Group, în cadrul E.MA - European Master’s Degree in Human Rights and Democratization, program al Global Campus of Human Rights, Veneţia (2020 - ). Membru al Comisiei de ştiinţe politice, studii de securitate, ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică a CNATDCU (2020 - ). Membru al Consiliului de Conducere al ICR (2017 -). A ocupat funcțiile de membru al Comitetului Executiv al E.MA - European Master’s Degree in Human Rights and Democratization, program al Global Campus of Human Rights, Veneţia (2015-2020), membru al board-ului International Centre for Black Sea Studies, Atena (2010-2012), director general al Institutului Diplomatic Român, Ministerul Afacerilor Externe (2010-2012), prodecan (2008-2010), secretar științific (2010-2012) director al Şcolii Doctorale de Ştiinţă Politică (2015-2020) la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București. Colaborări și stagii de predare: Global Campus of Human Rights, Veneţia (2019, 2020); Universitá di Genoa (2019); Universitatea Catolică Ioan Paul al II-lea din Lublin (2019); Institutul de Ştiinţe Politice, Universitatea din Viena (2017, 2019); National Tchengchi University, Taiwan (2016); EIUC - European Inter-University Centre for Human Rights and Democratization, Veneţia (2016, 2017, 2018); Universitatea Matej Bel, Banska Bystrica (2016); Universitá degli Studi Florența (2015); Institut für Sozialethik, Universitatea din Viena (2015); Institutul de Ştiinţe Politice, Universitatea Wroclaw (2014, 2017); Universitatea Trnava (2014); Universitatea Umea (2013); Universitatea Carolină, Praga (2013); Universitatea Bologna (proiectul internațional 156171-LLP-1-2009-1-IT-ERASMUS JUSTMEN. „Menu for Justice. Towards a European Curriculum on Judicial Studies”, 2009-2013); Universitatea Szeged (2012); The Munk School of Global Affairs, Universitatea din Toronto (2011); Universitatea „Mykolo Romerio”, Vilnius (2010); Universitatea din Atena (2000). A participat la proiecte de cercetare în colaborare cu mai multe instituţii: Fridtjof Nansen Institute - Fridtjof Nansen Stiftelsen på Polhøgda Oslo (2020 - ), Université Libre de Bruxelles (2020 - ); Comisia Europeană/CRPE (2019); Academia Română (2018); Wilfried Martens Centre for European Studies (2015); Institut für Rechtsphilosophie, Religions-und Kulturrecht, Universitatea din Viena (2006 2008); Institutul European din România (2007); Institutul „Ludwig Boltzmann” pentru Studiul Problematicii Religioase a Integrării Europene, program al New Europe College, București (2004); TMC Asser Instituut, Haga (2002) etc. A publicat 16 cărți în calitate de autor și coautor. Ultima carte publicată : O lumină în întuneric. Democraţie, stat de drept şi drepturile omului într-o lume în schimbare, Cetatea de Scaun, Târgovişte, 2020. Capitole de cărți și articole publicate în: Austria, Belgia, Bulgaria, Germania, Lituania, Polonia, Republica Moldova, Olanda, SUA, Ucraina.

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Voi, treziți-vă!

Cezar Victor Năstase este convins că: ”Dacă s-ar reintroduce pedeapsa capitală aceasta ar trebui aplicată în primul rând cozilor de topor și...

Cum produce scoala tampiti

I.  Învăţământul preuniversitar Pentru a nu pune la încercare răbdarea potenţialilor cititori, o spun de la început: şcoala românească produce tâmpiţi industrial şi cu metodă....

PNRR: Eșecul din spatele unui succes cosmetizat

Pe măsură ce se devoalează noi informații din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), se poate observa că acest plan este...

Paștele – Anul II al pandemiei

          După suferința Vinerii Mari, înfricoșați de chinul și moartea lui Isus, apostolii au căzut sub povara descurajării și a fricii. Timp...

Maia l-a învins definitiv pe Igor. Dar bătălia pentru direcția Republicii Moldova continuă

După ce a pierdut pe toate fronturile, adică și Președinția și Parlamentul, principalul agent politic al Moscovei la...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

„Demersul lui Hadot parcurge elegant traseul de la inceputurile filosofiei printre greci, apoi transformarea ei in timpul romanilor si intalnirea cu crestinismul, precum si relatia emotionanta dintre filosofia orientala si occidentala.” – Global and Mail

 

Pierre Hadot (1922–2010) a fost un filosof, istoric si filolog francez, bun cunoscator al perioadei elenistice si in special al neoplatonismului si al lui Plotin. Este autorul unei opere dezvoltate in special in jurul notiunii de exercitiu spiritual si al filosofiei ca mod de viata.

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro