Ce-ti doresti pentru copilul tau? Sa se simta bine, sau sa se implineasca? Sa nu aiba nici un discomfort psihologic, sau sa se realizeze ca om? Sigur, cele doua nu se exclud, dar care e proportia potrivita? „Nu mai citi atatea carti, ca o sa o iei razna!” – spune un bunic de la tara. N-are dreptate, dar chiar nu e nici un sambure de adevar in ce spune?
Lucrurile sunt mai nuantate, desigur. Multi dintre noi au auzit cate ceva pe linia: „invatamantul ar trebui sa fi centrat pe formare de abilitati, nu pe memorare de cunostinte”. E inutil sa-l supui pe un copil stresului de a memora o cantitate mare de informatii. Mai bine l-ai invata sa faca anumite lucruri.
„Adica?”
In loc sa-l pui sa memoreze definitii ale unor curente literare, date, ani, nume, comentarii literare, etichete si clisee ale criticii literare, de ce sa nu-l inveti sa guste literatura, de pilda? Sau muzica. Si de ca sa nu-i inveti pe copii sa cante la un instrument muzical, in loc sa le citesti relatari insipide despre viata lui Mozart? De ce sa nu-i inveti in primul rand sa rezolve probleme practice folosind matematica, in loc sa-i pui sa memoreze teoreme si demonstratii pe care nu le inteleg? Poate tu ai facut facultatea de biologie, dar ei nu o vor face. De ce sa le predai ca si cand i-ai pregati pentru facultatea de biologie si nu ca si cand i-ai pregati pentru viata?
Am trecut pe furis la o alta problema – cea a nivelului pregatirii. Sa luam, de pilda, stiintele naturii. In loc sa-i burdusim pe copii cu informatii si prezentari detaliate ale unor teorii stiintifice avansate, poate ar fi mai bine sa ne intrebam mai intai: „Ce vrem sa-i invatam? Pentru ce ii pregatim?”.
Ce am raspunde la asta? Probabil, am spune ca vrem sa ii ajutam sa inteleaga spiritul stiintei moderne, specificul fiecarui tip de cercetare stiintifica si relatiile dintre diferitele discipline.
La sfarsitul liceului ar trebui sa poti citi fara probleme articole din revistele de popularizarea stiintei. Sa ti se para interesante anumite articole, sa-ti trezeasca curiozitatea, sa-ti produca o anumita satisfactie intelectuala. Sa poti avea o atitudine stiintifica fata de problemele practice cu care te confrunti. Sa ai o imagine de ansamblu asupra incercarilor oamenilor de a intelege natura.
„Nu e prea putin?”
Nu. Mai bine inveti un numar de lucruri simple si le repeti, pana cand te alegi cu ceva, in loc sa incerci sa te formezi ca si cand ar urma sa devii un om de stiinta. Ce folos ai daca stii sa reciti cateva ecuatii, dar faci tot timpul generalizari pripite si nu poti intelege de ce ti-a explodat oul in cuptorul cu microunde?
Revin. Ce ne dorim pentru copiii nostri? Sa ajunga niste oameni impliniti, desigur, chit ca nu e prea clar ce intelegem prin asta. Iar pentru asta trebuie sa fie educati. Vrem sa aiba parte de o educatie de calitate, nu doar sa nu-i avem in preajma cateva ore pe zi, ca sa ne putem vedea si de ale noastre.
Ce e o educatie de calitate? Sa fie tratati corect de catre profesori? Sa fie respectati ca persoane de catre acestia? Sigur, ne dorim si asta, dar are asta vreo legatura cu educatia? Vrem ca profesorii sa-si tina orele, dar asta e o conditie minimala a educatiei. Nu poti avea educatie daca nimeni nu joaca rolul de educator. De unde vine calitatea?
Cand luam decizii cu privire la educatia copiilor nostri tinem cont, desigur, de costuri si de beneficii. Costurile (cat e de departe scoala, cati bani vom cheltui, cat de usor sau greu va fi pentru copil sa se integreze acolo etc.) sunt mai usor de evaluat. Dar cum sa evaluezi beneficiile, daca nu-ti e limpede ce anume iti doresti pentru copilul tau?
Mi s-ar putea raspunde ca specialistii in pedagogie sunt cei care trebuie sa ne ajute sa raspundem la astfel de intrebari. Cu siguranta, studiile pedagogice pot sa iti arate ce metode sunt mai potrivite, date fiind anumite scopuri educationale. Alegerea scopurilor, insa, in functie de ce ne dorim pentru copiii nostri si de rolul pe care il are educatia in dezvoltarea lor asa cum ne dorim, nu e un lucru de care sa ne putem spala pe maini cu usurinta, lasandu-l pe seama pedagogilor.
Si atunci?
Sa spargem problema in bucati mai mici. Am putea, cred, sa incepem de aici. Care sunt abilitatile si deprinderile esentiale, pe care ar trebui sa si le formeze orice copil dupa primele patru clase? Cum aflam daca o scoala chiar are succes in formarea acelor abilitati la copii? Ce ne mai dorim in plus pentru educatia lor? Cat timp, cate eforturi si cati bani suntem cu adevarat dispusi sa cheltuim pentru asta?
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Scoala actuala urmeaza neabatut principiile lui Comenius, desi societatea s-a ,modificat structural semnificativ de atunci.
Scoala romaneasca nu a reusit insa sa se desparta nici de proletcultism si nici de imperativul tamp al „invatarii pe de rost”.
Practic, scoala romaneasca nu doar ca e ineficienta in ceea ce livreaza, ci formeaza si personalitati paranoide, obsedate de definitii, axate pe copiat (in general, in viata – administratorita de la blocul meu a pus usa de plastic la intrare ca „asa au pus si cei de la scara alaturata”…:-)).
Principalul dusman al invatamantului romanesc este chiar scoala. Cu cat eliminam mai mult din influienta scolii asupra copilulu, cu atat el se va dezvolta mai arm,onios.
Insa ne vom ciocni de o dilema majora: Copilul bine pregatit, ferit de influenta nefasta a scolii, nu isi va gasi locul itnr-o societata bolnava, intesata de analfabeti functionali, paranoici,semidocti, obsedati de „s-a mai facut asta?” si de „Vreau sa vad exact cuvintele alea!”. intr-un cuvant o societate a maimutzelor.
Un copil bine pregatit pentru socetatea maimutzelor trebuie sa fie el insusi o maimutza, altfel va fi respins si se va simti foarte rau.
Asta e dilema:
a) invatam copilul in mod normal (eliminind influienta nefasta a scolii), dar il condamnam le emigrare
sau
b) Lasam scoala sa-si faca datoria – adica de a-l tampi, idiotiza pe copil- dar adaptandu-l astfel societatii actuale si viitoare si facand din el un dobitoc fericit.
?
Cineva spunea „Dupa o batalie pierduta. nimic nu e mai trist decat o batalie castigata”.
Ce este o educatie de calitate? O educatie care sa iti deschida mintea fara sa iti ofere prea multe raspunsuri formulate de altcineva inaintea ta. O educatie care sa te faca dornic sa afli mai multe atunci cand iesi dintre zidurile scolii – care sa iti pastreze flacara curiozitatii aprinsa in ochi (am vazut prea multi elevi care se uita in gol in timpul unor ore plictisitoare) si sa iti alimenteze creativitatea.
O educatie care sa te faca sa te respecti si sa ii respecti si pe ceilalti, care sa te invete despre diversitate si despre toleranta. Una care sa te ajute sa iti intelegi propriul rol in comunitatea in care traiesti.
Asadar vorbesc despre valori si nu despre cunostinte. Asta pentru ca traim intr-o lume in care nu mai este chiar atat de important sa cunosti anumite lucruri ci sa stii unde sa le gasesti atunci cand ai nevoie de ele. Intr-o lume in care trebuie sa gasesti solutii creative si rapide unor probleme cu care nu s-a mai confruntat nimeni pana acum.
Ce lipseste multor scoli romanesti? In primul rand respectul (profesorilor pentru elevi si invers). Apoi increderea si nu in ultimul rand integritatea. Elevii copiaza la examene, profesorii puncteaza generos („sa nu ii stric media, ca nu mai poate intra apoi la un liceu bun”), aceiasi profesori plagiaza atunci cand au ocazia – si toata lumea simte ca asta este ok atata vreme cat obiectivul final – Diploma – este atins.
Asa cum am spus de mai multe ori – nu poate exista educatie de calitate fara profesori foarte buni si motivati. Asadar as alege scoala in functie de calitatea profesorilor – atat cea profesionala cat si cea morala.
Este foarte clar ce trebuie sa faca sistemul de invatamant. Ma caznesc putin in continuae sa prezint comparativ cateva obiective operationale -scoala „ideal” vs. scoala actuala
a) Sa formeze deprinderea aflarii cauzelor proceslor si fenomenelor, in domeniile legate de stiintele naturii – sa invete sa puna intrebarea „De ce?” si sa caute raspunul la ea, sa intelega experimentul si observatia, sa formuleze ipoteze si sa gaeasca cai de demonstratie a concluzii
a)” Impune memorarea definitiilor, a increngaturilor etc. in stiintele naturii, demonstratiile sunt invatate pederost
b) Sa lege matematica de utilizarile sale, in domeniuil matematic/real
b)” Desprinde matematica de utiliyarile sale si creaza deprinderea „rezolvarii de ecuatii” in situatii excesiv de abstracte sau aberant de ipotetice
c) Sa identifice circumstantele si procesele esentiale in stiintele istorice
c)” Impune mamorari, iar acolo unde analizeaza cauzele se limiteaza la cele evidente, imediate, fara relevanta istorica insa.
d) Sa inteleaga psihologia umana, sa deprinda indemanari de cooperare cu altii
d)” Exacerbeaz[ lcurul individual si glorifica competitia de dragul competitiei; exercitiile in comun sunt rare si lasate la voia intamplarii
e) Sa perceapa in mod real fenomenul artistic, sa il integreze in viata sa.
e) Educatia artistica se preda ca si cum maine elevii ar da examen la arta plastica e epocilor si a lumii; artele sunt desprinse de social, de contextul lor si prea putina atentie se da importantei frumosului in cotidian.
Cam asa. Sigur, e un post rapid pe un blog, are limite si scapari.
De ce nu exista o reforma a scolii romanesti in acest sens?
Simplu, pentru ca nu se cere nimic din toate astea in viata reala. Un absolvent va trebui sa alerge dupa diplome si certificate, pe care daca le are, nimeni nu mai e preocupt si daca stie ceva in domeniul respectiv.
Intre un serviciu sau produs livrat de cineva care gandeste cum se face si cineva cae il copiaza si il da fara prea multe ganduri, al doielea e dezavanajat pentru ca a consumat mai mult efort pe unitatea de rasplata. Prin urmare, cel care nu stie e recompensat social mai bine decat cel care stei.
REzultatul e ca invatamantul se intrece in care vinde diploma mai ieftin, de fapt toti stiind si acceptand ca din moment ce doar diploma se cere, nu si cunostintele, de ce s-ar cazni sa invete ceva care i-ar face pe toti sa castige ai putin?
Sola Deo gratia.
Depre PDL si Boc sunt zeci de comentarii, iar despre scoala si copii – doua.
Asta e motivul pentru care socala noastra arata asa cum arata: dezinteresul pentru proprii copii.
Multumesc pentru comentarii. In ce ma priveste, m-am gandit in felul urmator. Un numar de abilitati mi se par de baza pentru un copil care termina patru clase: sa stie sa scrie si sa citeasca fara dificultati, sa poata realiza calcule aritmetice, sa stie o limba straina, sa stie sa foloseasca un calculator pentru a scrie si a citi, precum si pentru a se informa (ceea ce presupune sa stie sa isi caute informatiile pe internet), sa inteleaga niste clasificari elementare din biologie, geografie, istorie s.a. si sa le poata aplica la cazuri concrete, sa poata vedea regularitati si relatii cauzale in natura si sa inteleaga cateva principii elementare de mecanica etc.
Le numesc „abilitati de baza” fiindca sunt presupuse de educatia lui ulterioara. Le-as adauga: abilitatea de a canta la un instrument muzical, deprinderea de a evalua critic ceea ce aude, curiozitatea stiintifica, simtul artistic, placerea de face sport, o serie de abilitati practice . Toate acestea mi se par indispensabile. Nu stiu cum va alege sa se dezvolte ca persoana copilul meu, dar n-as vrea ca vreuna dintre cai sa ii fie inchisa, datorita unei educatii deficitare.
In ce priveste alegerea scolii, as incerca, bineinteles, sa aflu ce sanse are copilul meu sa-si formeze cat mai multe dintre aceste abilitati si deprinderi la scoala, in conditii bune. Imi e limpede, insa, ca nu toate lucrurile mentionate mai sus intra in obligatiile unei scoli publice, asa ca m-as pregati sa ii completez educatia acasa (de fapt, chiar incerc sa ma pregatesc).
As prefera, in orice caz, o scoala in care, pe langa metodele obisnuite de predare, sunt incercate si metode noi, fiindca cred ca experimentele pedagogice, chiar daca nu produc rezultate spectaculoase, au macar darul de a mentine treaz interesul elevilor pentru ce se intampla la scoala.
Si eu scriu in graba, bineinteles. :)
Pai vezi?!
Toata lumea stie cum ar trebui (cu niste variatii pe care le-as numi „minore”)…
Dar scoala noastra ii dai inainte cu mi-ti-tzi-ni-vi-li si mestesugul de tampire…
Intr-un fimulet absolut uluitor din SUA – „Asteptandu-pe Sueprman” sistemul de invatamant era analizat si cineva care dorea sa il schimbe, spre binele copiilor spunea „Eu vreau, dar nu ma lasati singur!”.
A, si un raspuns simplu si la indemana despre :
” o scoala in care, pe langa metodele obisnuite de predare, sunt incercate si metode noi”
Raspunsul este:
Waldorf.