În timp ce războiul ruso-ucrainean este doar unul dintre simptomele unor tendințe internaționale distructive mai ample, rezultatul său determină direcția în care se va dezvolta lumea.
Expresii atât de populare, dar imprecise, precum „criza ucraineană” sau „războiul din Ucraina” i-au indus pe mulți în eroare, făcându-i să creadă că războiul ruso-ucrainean este o problemă exclusiv est-europeană. Conform acestei percepții greșite, o conducere ucraineană mai supusă față de cea rusă ar fi putut evita nu doar acest război nefericit, ci mai mult. Adică, se presupune că Kievul încă mai poate opri creșterea riscurilor globale care se extind de la „războiul din Ucraina” la alte domenii și regiuni.
Privit dintr-o perspectivă istorică și comparativă, războiul ruso-ucrainean arată însă diferit. Războiul acesta este o permutare printre alte permutări ale imperialismului postsovietic al Moscovei și doar una dintre fațetele unor evoluții regresive mai ample de la sfârșitul secolului al XX-lea. Atacul Rusiei asupra Ucrainei este o reluare sau o mostră a unor patologii familiare nu numai Europei de Est, ci și altor regiuni ale lumii. Așa-zisa „criză ucraineană” nu este nici o problemă singulară, nici una locală. Ea nu este atât un declanșator, cât o manifestare a unor tendințe distructive mai ample.
În același timp, războiul ruso-ucrainean este o mare bătălie privind viitorul Europei și principiul inviolabilității frontierelor. Războiul este despre dreptul de a exista al unui stat membru al ONU, precum și al unei republici fondatoare a ONU din 1945. Prin urmare, are o semnificație cu adevărat globală. Desigur, acesta este doar una dintre expresiile unei dezordini internaționale mai mari.
Cu toate acestea, cursul și rezultatul războiului pot accelera, limita sau inversa o decădere politică, socială și juridică mai amplă în întreaga lume. O victorie parțială a Moscovei în Ucraina ar perturba permanent dreptul, ordinea și organizarea internaționale și ar putea declanșa conflicte armate, precum și curse ale înarmărilor în alte părți. În schimb, o apărare de succes a Ucrainei împotriva expansiunii militare a Rusiei va genera efecte benefice de anvergură asupra securității, democrației și prosperității la nivel mondial în trei moduri:
O victorie ucraineană ar duce, în primul rând, la o stabilizare a ordinii ONU bazate pe reguli, care a apărut după 1945 și s-a consolidat odată cu autodistrugerea Blocului și Uniunii Sovietice după 1989. În al doilea rând, ar declanșa o revigorare a democratizării internaționale, care s-a oprit de la începutul secolului al XXI-lea și are nevoie de un impuls pentru a o lua de la capăt. Și, în al treilea rând, apărarea națională și consolidarea statului ucrainean contribuie la inovarea și revitalizarea globală în diverse domenii, de la tehnologia cu dublă utilizare, la administrația publică – domenii în care Ucraina a devenit un precursor.
Ucraina stabilizează ordinea internațională
Războiul ruso-ucrainean a fost doar una dintre numeroasele încercări ale unor state puternice de a-și extinde teritoriile după sfârșitul Războiului Rece. Reluând practicile de politică internațională de dinainte de 1945, mai multe guverne revizioniste au încercat sau intenționează să își instaleze o prezență neinvitată în țările vecine. Operațiunile militare rezultate au fost sau vor fi mai degrabă ofensive, represive și neprovocate decât defensive, umanitare și preventive. Mai multe autocrații revizioniste s-au angajat sau sunt tentate să încerce să înlocuiască dreptul internațional cu principiul „puterea are dreptate”.
Un prim exemplu de după Războiul Rece a fost anexarea Kuweitului de către Irak în 1990, care a fost instantaneu anulată de o coaliție internațională în 1991. Un alt exemplu din anii 1990 au fost atacurile revanșarde ale Serbiei asupra altor foste republici iugoslave, cândva conduse de la Belgrad. În această perioadă, și Rusia a început să creeze așa-numitele „republici” în Moldova (Transnistria) și Georgia (Abhazia și Osetia de Sud). În același timp, Moscova a reprimat fără milă apariția unei republici cecene independente pe propriul său teritoriu.
Abia recent, Kremlinul și-a îndreptat atenția către Ucraina. În 2014, Moscova a creat nu numai „republici populare” în Donețk și Luhansk, ci a și anexat în mod scandalos Crimeea. Opt ani mai târziu, Rusia a încorporat ilegal și regiunile ucrainene Donețk, Luhansk, Zaporojie și Kherson în teritoriul său oficial de stat.
Reacția comunității internaționale la revizuirile frontierelor Rusiei a rămas, spre deosebire de încercările irakiene și sârbe din anii 1990, timidă. Reacțiile timide ale Occidentului nu au făcut decât să provoace și mai mult aventurism rusesc. Moscova cere acum Kievului să renunțe de bunăvoie la toate părțile din cele patru regiuni continentale ucrainene pe care Rusia le-a anexat în 2022. Aceasta include, în mod ciudat, chiar și unele părți din teritoriul Ucrainei pe care trupele ruse nu au reușit niciodată să le cucerească. Obiectivul final al Kremlinului este în continuare eradicarea Ucrainei ca stat suveran și a națiunii ucrainene ca comunitate culturală independentă.
În același timp, Beijingul încalcă regulile de conduită stabilite atât în Marea Chinei de Sud, cât și în Marea Chinei de Est și își intensifică pregătirile pentru a încorpora prin forță Republica Chineză din Taiwan în RPC. Venezuela a anunțat pretenții teritoriale față de Guyana vecină. Alți politicieni revizioniști din întreaga lume ar putea avea planuri similare.
Încorporarea oficială de către Moscova a teritoriilor ucrainene în teritoriul statului rus este unică prin faptul că a fost făcută de un membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, creat pe vremuri pentru a preveni o astfel de revizuire a frontierelor. Comportamentul Rusiei este, de asemenea, ciudat având în vedere statutul său de stat deținător oficial de arme nucleare și de guvern depozitar în temeiul Tratatului de Neproliferare Nucleară (TNN) din 1968. Cu toate acestea, Moscova încearcă să reducă sau chiar să distrugă un membru oficial al ONU și un stat care nu deține arme nucleare, subminând astfel întreaga logică a regimului impus de Tratatul de neproliferare și prerogativele sale speciale pentru cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU cărora TNN le permite să dețină arme nucleare.
În același timp, atacul Rusiei asupra Ucrainei nu este cu totul excepțional, nici geografic, nici temporar. Este doar unul dintre numeroasele simptome recente ale neoimperialismului rusesc. Este, de asemenea, doar un aspect al unor tendințe expansioniste și revanșarde mai ample la nivel mondial.
O victorie a Ucrainei împotriva Rusiei nu ar fi un simplu incident local, ci un eveniment cu o semnificație mult mai largă. Victoria poate deveni un factor important în prevenirea sau inversarea revizionismului internațional al frontierelor și a iredentismului teritorial. Dimpotrivă, înfrângerea Ucrainei sau o pace ruso-ucraineană nedreaptă ar consolida aventurismul colonialist în întreaga lume. Lupta Ucrainei pentru independență este, prin urmare, pentru afacerile mondiale, atât o manifestare a unor probleme mai ample, cât și un instrument de soluționare a acestora.
Ucraina relansează democratizarea internațională
Atacul Rusiei asupra Ucrainei nu este doar o provocare la adresa unor principii precum soluționarea pașnică a conflictelor, suveranitatea națională și inviolabilitatea frontierelor. Este, de asemenea, o repercusiune a unei alte tendințe politice globale negative de la începutul secolului XXI, și anume declinul democrației și resurgența autocrației. Și această tendință regresivă nu se manifestă în niciun caz doar prin intermediul confruntării dintre Rusia și Ucraina.
Un determinant intern major al atacului Rusiei asupra Ucrainei este faptul că, începând din 1999, diferitele războaie ale lui Putin au fost surse ale popularității, integrității și legitimității regimului său nedemocratic. Un fapt trecut uneori cu vederea în diverse analize este sprijinul public. Autoritarismul, ocuparea, subjugarea și/sau reprimarea unor popoare precum cecenii, georgienii și ucrainenii beneficiază de un sprijin larg în rândul rușilor obișnuiți. Susținerea de către aceștia a intervențiilor militare victorioase – în special pe teritoriul fostelor imperii țarist și sovietic – este o resursă politică majoră și o bază socială a regimului tot mai autocratic al lui Putin.
Tendințele regresive, desigur, erau deja observabile în Rusia semi-democratică a lui Elțîn din anii 1990 – de exemplu, în Moldova și Cecenia. Cu toate acestea, sub Putin ca prim-ministru (1999-2000, 2008-12) și președinte, cruzimea operațiunilor militare revanșarde rusești în și în afara Rusiei a crescut rapid. Această radicalizare este o funcție nu numai a escaladării iredentismului rus în sine, ci și un efect al schimbărilor fundamentale din regimul politic al Rusiei. Agresivitatea tot mai mare a Moscovei pe plan extern este paralelă cu creșterea represiunii interne după preluarea guvernării Rusiei de către Putin în august 1999.
Cele două vârfuri timpurii majore ale agresivității Kremlinului față de Ucraina au avut loc, nu întâmplător, în 2004 și 2014. Acestea au avut mult de-a face cu victoriile din acei ani ale Revoluției portocalii liberal-democrate și ale Revoluției Euromaidan. Dezvoltarea internă a Ucrainei pune la îndoială pretențiile imperiale ale Rusiei, deoarece scoate cea mai mare fostă colonie de pe orbita Moscovei. Democratizarea politicii ucrainene este, de asemenea, un contra-model conceptual pentru autoritarismul din lumea post-comunistă. Însăși existența sa contestă legitimitatea autocrațiilor postsovietice din Rusia, Belarus, Azerbaidjan și Asia Centrală.
Prin urmare, lupta Ucrainei pentru independență nu este doar o apărare a dreptului și ordinii internaționale, ci și o luptă pentru cauza democrației la nivel mondial. Competiția dintre forțele pro- și anti-democratice este una globală și s-a acutizat deja înainte, în paralel și independent de războiul ruso-ucrainean. În același timp, confruntarea dintre autocrația rusă și democrația ucraineană este o batalie eroică.
Dacă Ucraina este victorioasă, alianța internațională a democrațiilor câștigă și axa autocrațiilor din jurul Rusiei pierde. În acest scenariu, alte democrații vor deveni mai sigure, mai încrezătoare în sine și mai energice. Este probabil și să apară mai multe democrații – mai presus de toate, în lumea post-comunistă din Europa de Est până în Asia Centrală. Efectele de difuzie, de influențare regională sau de domino ar putea declanșa, de asemenea, democratizări noi sau re-democratizări în alte părți.
Dimpotrivă, o victorie rusă va încuraja regimurile autocratice și grupurile antidemocratice din întreaga lume. Într-un astfel de scenariu, regimul democratic și societățile deschise ar deveni stigmatizate ca fiind slabe, ineficiente sau chiar condamnate. Declinul recent al democrației la nivel mondial va fi mai puțin probabil să se inverseze și ar putea continua sau chiar să se accelereze. Deși „criza ucraineană” nu este cauza problemelor actuale ale democrației, rezolvarea cu succes a acesteia ar relansa democratizarea la nivel mondial.
Ucraina pune în aplicare inovații transferabile
Un al treilea aspect, deocamdată subapreciat, al contribuției Kievului la progresul global este reprezentat de un număr tot mai mare de progrese cognitive, instituționale și tehnologice ucrainene noi și parțial revoluționare, care pot fi aplicate în alte părți. Deja înainte de escaladarea războiului ruso-ucrainean din 2022, Kievul a inițiat unele reforme interne care ar putea fi relevante și pentru modernizarea altor țări în tranziție. După victoria revoltei Euromaidan sau Revoluția Demnității din februarie 2014, Ucraina a început să își restructureze fundamental relațiile dintre stat și societate.
Această restructurare a inclus crearea mai multor instituții anticorupție noi, și anume o instanță și o procuratură anticorupție specializate în corupție, precum și o agenție de prevenire a corupției și un birou de investigații. Noutatea acestor instituții constă în faptul că toate sunt dedicate exclusiv prevenirii, dezvăluirii și urmăririi penale a mitei. În aprilie 2014, Ucraina a început o descentralizare profundă a sistemului său de administrație publică, care a condus la o municipalizare completă a țării. Reforma a transferat competențe, drepturi, finanțe și responsabilități semnificative de la nivel regional și național către organele locale, ce se auto-guvernează, ale comunităților amalgamate, care au devenit în prezent principalele centre de putere din Ucraina.
Revoluția Euromaidan a condus, de asemenea, la o restructurare a relațiilor dintre organizațiile guvernamentale și cele neguvernamentale. La începutul independenței sale, Ucraina, ca și alte țări post-sovietice, a suferit de pe urma alienării dintre funcționarii publici și activiștii civici. După Revoluția Demnității, aceast clivaj a început să se închidă. De exemplu, faimosul „Pachet de Reanimare a Reformelor” de la Kiev este o coaliție de grupuri de reflecție independente, institute de cercetare și ONG-uri care au pregătit o nouă legislație critică de reformă pentru Verkhovna Rada (Consiliul Suprem), parlamentul național unicameral al Ucrainei.
Tot în 2014, Ucraina, Moldova și Georgia au semnat acorduri de asociere la UE de un tip nou și, până în prezent, unic. Cele trei pacte bilaterale mamut depășesc cu mult tratatele mai vechi de cooperare externă ale Uniunii și includ așa-numitele Tratate de liber schimb aprofundat și cuprinzător între UE și cele trei țări. Acordurile de asociere integrează treptat economiile ucraineană, moldovenească și georgiană în economia europeană.
Acestea și alte inovații de reglementare care provin în mare parte din Ucraina post-revoluționară au o semnificație normativă mai largă și un potențial politic mai mare decât cel local. Ele oferă șabloane de reformă, modele instituționale și lecții istorice pentru alte țări în tranziție, actuale și viitoare, nu numai în spațiul post-sovietic. Experiențele Ucrainei pot fi utile pentru diferite națiuni care trec de la o ordine tradițională la una liberală, de la o politică paternalistă la una pluralistă, de la o societate închisă la una deschisă, de la oligarhie la poliarhie, de la un regim centralizat la unul descentralizat și de la o simplă cooperare la o asociere mai strânsă cu UE.
În timp ce evoluțiile postrevoluționare ale Ucrainei sunt înainte de toate relevante pentru țările în tranziție, experiențele și inovațiile sale legate de război sunt, de asemenea, de interes pentru alte state – nu în ultimul rând pentru membrii și aliații NATO. Difuzarea unor astfel de experiențe se referă atât la cunoștințele acumulate de Ucraina cu privire la amenințările hibride și la modul de a le face față, cât și la modernizarea tehnologică și tactică rapidă a forțelor sale militare și de securitate care luptă împotriva forțelor ruse pe câmpul de luptă și în spatele frontului. Din 2014, Ucraina a devenit – mai mult decât orice altă țară de pe glob – o țintă a atacurilor multivariate ale Moscovei cu forțe neregulate și regulate, în spațiul mediatic și cibernetic, în cadrul politicii interne și internaționale, precum și asupra infrastructurii, economiei și instituțiilor sale culturale, religioase, educaționale și academice.
Începând cu 24 februarie 2022, Ucraina este angajată într-o luptă dramatică pentru supraviețuire împotriva unei țări agresoare, aparent mult superioară. Guvernul, armata și societatea Ucrainei au trebuit să se adapteze rapid, flexibil și complet la această provocare existențială. Această adaptare a inclus introducerea rapidă a unor noi tipuri și aplicații de armament, cum ar fi o varietate de vehicule de zbor, acvatice și de conducere fără pilot, precum și operarea acestora cu ajutorul inteligenței artificiale. Într-o mare varietate de tehnologii militare și cu dublă utilizare, Ucraina a trebuit să inoveze rapid și eficient pentru a rezista atacului letal al Rusiei.
În numeroase alte domenii, cum ar fi producția și conservarea energiei electrice, comunicațiile electronice, transportul în timp de război, verificarea informațiilor, medicina de urgență, deminarea pe scară largă, psihoterapia posttraumatică sau reintegrarea veteranilor, pentru a numi doar câteva domenii, guvernul și societatea ucrainene au trebuit și vor trebui să reacționeze rapid și hotărât. Deși Ucraina se bazează adesea pe experiența, echipamentele și formarea din străinătate, ea își dezvoltă în mod constant propriul kit de abordări și mecanisme noi care ar putea fi utile în altă parte. Aceste noi cunoștințe și experiențe ucrainene vor fi deosebit de utile pentru țările care s-ar putea confrunta cu provocări similare în viitorul apropiat sau îndepărtat.
Concluzii
Escaladarea așa-numitei „crize ucrainene” în 2022 a fost doar o expresie a unei tensiuni internaționale deja anterioare și acumulate independent. În același timp, războiul ruso-ucrainean nu este o manifestare banală a acestor tendințe mai ample și nici un subiect periferic în afacerile mondiale. O victorie a Rusiei asupra Ucrainei ar avea implicații grave nu numai asupra regiunii post-sovietice, ci și mult dincolo de aceasta. Dimpotrivă, un succes al Ucrainei în apărarea sa împotriva atacului genocidar al Rusiei și obținerea unei păci juste vor avea efecte stabilizatoare și inovatoare mult dincolo de Europa de Est.
Pe lângă faptul că este un război revanșard al unui fost centru imperial împotriva fostei sale colonii, asaltul Rusiei asupra democrației ucrainene este determinat de politica internă rusă. Este un rezultat al re-autocratizării Rusiei începând cu 1999, care, la rândul său, urmează tendințe regresive mai ample în răspândirea democrației la nivel mondial. Ucraina nu a fost atât un factor declanșator, cât o victimă majoră a recentelor tendințe internaționale distructive.
În același timp, lupta Ucrainei poate contribui în mod esențial la contracararea răspândirii globale a revanșismului. Ea poate relansa democratizarea la nivel mondial și poate ajuta modernizarea națiunilor în tranziție, precum și a altor națiuni aflate în situații critice. O victorie și o redresare ucraineană pot salva nu numai Ucraina, ci și vecinii săi de imperialismul rus. Lupta Ucrainei contribuie, de asemenea, la rezolvarea a numeroase probleme mai mari ale lumii de astăzi.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Iesirea din impas pare a fi doar consolidarea prin reformare unei Uniuni Europene flexibile.
Achizitionarea de catre UE a unei puteri militare net superioara celei ruse, cu ajutorul americanilor (care nu stiu ce tot/ mai asteapta).
Intrebarea e cine, ce, va determina aceste evolutii transformatoare/ metamorfoze indispensabile ale UE?
(a incercat ceva Macron, pe la inceputuri – inainte de inceperea efectiva a conflictului – si nu s-a mai intamplat nimic)
O analiză vasta dar fara soluție pt viitor. Eu vad posibile doar 2 scenarii,: 1) continuarea înarmării Ucrainei cu riscul de a escalada nuclear și apocaliptic sau 2) de a accepta in NATO atât Ucraina cat și Rusia, spărgând binomul China – Rusia și slăbind astfel China, inamicul nr.1 al SUA , daca Ucraina și Rusia vor face pace. Cred că Trump va merge pe ultimul scenariu.
Conform discursului actual, Trump (in caz ca este reales) va incerca sa se alature axei autocratiilor, alaturi de “great guy” Xi si de prietenii sau vizionari Putin si Orban. Si de Kim. Orice alta directie ar fi o surpriza.
In varianta a doua, cum ar fi stabilita granita intre Rusia si Ucraina?
Prin negociere, dar devenind ambele membre NATO, Rusia nu mai are nevoie de un coridor sanitar, deci negocierea e mai simpla.
Competenta descriere dar ce dracu a facut vestul? Unde e? Se taraste ca un limax, mai ales Scholtz.
Nebunul asta are nevoie de o doza de soc. Unde-i?
Vai de capul nostru…
Un articol destinat incurajarii celor care cred ca Ucraina are vreo sansa in lupta ei cu Rusia. Insiruirea de elemente care sustin ideea ca Ucraina este nemaipomenita in lupta ei si ca, citez ” ….înfrângerea Ucrainei sau o pace ruso-ucraineană nedreaptă ar consolida aventurismul colonialist în întreaga lume ” ori „Ucraina stabilizează ordinea internațională” sau inca ” Ucraina relansează democratizarea internațională ” sunt afirmatii care vin in sprijinul celor afirmate de mine.
Din pacate asa cum arata in prezent situatia pe front si dupa cum se configureaza viitorul conflictului Ucraina nu are alta alternativa decat sa incheie o pace bazata pe cedarea de teritorii ( care cedari ar fi putut fi evitate daca s-ar fi gestionat corespunzator de la bun inceput situatia conflictuala din zona ) daca nu vrea sa duca in continuare un razboi de uzura care va produce, in continuare, pierderea de vieti omenesti si distrugeri materiale imense .
Se pare ca victoria in alegeri a lui Trump ( mai mult ca sigura dupa cum arata situatia din America ) va avea un rezultat major in ceea ce priveste razboiul din Ucraina ,nu neaparat in favoarea acesteia !!
In incheiere as mentiona ca am lasat deoparte elementele evidente de propaganda pentru ca ,asa cum se stie,propaganda este una dintre componentele oricarui razboi inca de cand au aparut razboaiele pe lume .
Pacea nu depinde doar de Trump si nici nu e chiar asa de sigur ca va castiga alegerile.Rusia nu poate fi primita in NATO fiindca nu e o democratie și in plus ,in ultimii ani dictatura putinista a devenit tot mai represiva.Ca stat agresor Rusia are 0 sanse de a fi primîta in Nato.Ucraina trebuie suficient de bine inarmata incat sa provoace pierderi insuportabile agresorilor rusi iar acest lucru va duce in cele din urma la subrezirea si prabusirea regimului imperialist si militarist putinist.
Toată suflarea omenească, chiar și putreziciunile morale care s-au oferit FetideNatiei ruse cu arme și bagaje, vede că Ucraina este un avanpost menit să prevină nu doar recrearea defunctei URSS, ci și escaladarea barbariei rusești. Dar trebuie sa se tina seama că agresiunea a fost provocată de însăși natura cumpliților muscali. Invazia dezlănțuită de Putin reprezintă un proces ereditar care, s-ar fi produs oricum. De ce tocmai ucrainenii dintre toate națiunile ex-sovietice? Din cauza că Ucraina, cu aura de legenda a Kievului, este, pentru hămesita Rusie, cea mai savuroasa bucata. Fara ea, mastodontica întinsoare-inchisoare este handicapată. Cu alte cuvinte, când regimul dorește să constrângă din afara și dinăuntru, tiranul are nevoie de propagandă. Fiind lipsit de empatie și obsedat de provocări necurate, tiranul Putin avea nevoie popularitate și Mucles. Oprimarea de fapt izvorăște exclusiv din mizeria sufletească a suveranului, din suflul violent al nebuniei acestuia, din despotismul tradițional al Moscovei. Putin a declanșat șase războaie în propria țară și în afara ei. Teoria lui că ucrainenii sunt țapul ispășitor implica de fapt că țapul ispășitor ar putea fi, la fel de bine, și altundeva. Așa cum oricine în Rusia poate deveni dintr-odată victima persecutiei, așa oricine în asta lume poate deveni victima cruzimii „lumii ruse”. Nimeni, nici măcar executorii, nu pot fi liberi de frică și spaimă. Ura lui Putin fata de mujici, dar mai cu seamă fata de ucraineni poate fi considerată o boală mintală fara antidot. Ucraina este victima dușmăniei nestăpânite și a răzbunării sangeroase pe care Mosca le manifestă de secole. Daca facem apel la baza de date, putem emite o judecată simpla: repulsia Moscai fata de vecini este veche. „Dacă” nu înseamnă nimic în istorie. Chiar daca Putin ar fi avut față de liberal, stilul lui de imperialist autocratic ar fi fost același. Adică la nivelul instinctelor primare ale tuturor predecesorilor săi. „Daca nasul Cleopatrei ar fi fost mai scurt, fata lumii ar fi fost alta”. Daca hatmanul zaporojan Hmelnițki ar fi încheiat o alianță cu sultanul și nu cu țarul, istoria continentului ar fi putut fi diferită. Dacă liderii occidentali, in 2008, la București, ar fi combătut declarațiile naziste, șovine, rasiste ale Dictatorului Roșu; daca in 2014, după anexarea Krimeei, actorii politicii occidentali ar fi fost mai lucizi, mai clarvăzători și mai intransigenți, invadarea și pustiirea Ucrainei nu ar fi avut loc. Probabil…De ce „probabil”? Pentru că planul de expansiune a fost conceput înainte de a veni mediocrul ofițer KGB la putere. Ucraina este victima unei mari naivități. Daca Ucraina nu ar fost deposedată de arsenalul nuclear, războiul nu ar fi avut loc. Cu siguranță!
Nu inteleg de ce vorbiti de neoimperialismul rus. Mie mi se pare ca invadarea Ucrainei, in trecut a Georgiei, si modul in care i-au tinut locului pe ceceni sunt, toate, manifestari ale imperialismului rusesc clasic, medieval.
si in revolutia americana s-a crezut -initial- ca nu e treaba tuturor coloniilor; si ce a urmat, pina la urma…
Nu cred ca va fi pace in conditiile Rusiei; asta ar insemna infringerea Occidentului si a fortei dreptului.
Era atât de simplu ca Ucraina să nu forțeze aderarea la NATO astfel încât să nu pună Rusia în fața unei situații fără ieșire. Se știa că Rusia nu va permite intrarea Ucrainei în NATO. Și aici nu e vorba de Putin, oricine ar fi fost la conducere ar fi reacționat la fel. Da, ce să-i faci, marile puteri au sfere de influență. Dacă pleacă Putin eu pun pariu că următorul conducător va fi mai războinic. Pentru că e în logica escaladării conflictului. Doar n-o să pună un pacifist.
Realizați că la ultimele alegeri prezidențiale din Ucraina, în 2019, în condiții de război cu Rusia, candidatul naționalist, Poroshenko, care a venit cu un slogan aproape fascist, a câștigat doar în Lvov, iar Zelenski, un evreu, rusofon, a fost ales de 75% din populație? Zelenski a promis pace cu Rusia și luptă anti-corupție și a fost ales de o manieră fulminantă deși Ucraina era în război și pierduse deja teritorii. După 3 ani, în pragul războiului popularitatea sa era mică tocmai pentru că nu realizase nimic din ce promisese.
Acum s-a ajuns la situația în care toți se află în balans pe sârmă pentru că înțeleg că este nevoie să mențină echilibrul foarte fragil și că trebuie cumva finalizat conflictul de o manieră în care să nu umilească nici Ucraina, nici Rusia, care să nu ducă la un dezastru nuclear și care să mențină cumva echilibrul relațiilor internaționale. Și este foarte greu, pentru că s-a intrat deja într-o (i)logică a războiului, pentru că deja există sute de mii de morți în ambele tabere și distrugeri majore mai ales în Ucraina. Resentimentele sunt enorme. Faliile create sunt adânci. Orice pace care nu va îndeplini aceste condiții va fi doar un armistițiu pentru un conflict ulterior și mai distructiv. O spirală a violenței extreme care trebuia neapărat declanșată pentru ca Ucraina să facă parte din NATO? Pe bune?