Dacă vrem să înțelegem vulnerabilitatea democrației și a capitalismului românesc, trebuie să privim dincolo de instituții și de lideri. Problema reală este mai profundă: o fractură culturală între valorile pe care angajații români le apreciază în plan personal și valorile pe care le percep ca dominante în societate și în mediul organizațional.
Această ruptură este relevată de un amplu studiu despre valorile angajaților români de astăzi (peste 2000 de respondenți), realizat pe baza evaluării a peste șaizeci de valori din trei perspective – autoevaluarea, evaluarea colegilor și percepția asupra societății – ale cărui rezultate sunt prezentate în noul volum România între lumi. Valorile angajaților români. Cercetarea ne arată că imaginea morală pe care angajații români (vasta majoritate) o au despre ei înșiși diferă semnificativ de imaginea pe care o au despre societate.
Consecința acestei rupturi este o stare difuză de neîncredere. Din ea se nasc cinismul, retragerea civică și suspiciunea generalizată. Iar într-un astfel de climat, populismul, radicalismul politic și discursul anti-știință găsesc cu ușurință teren fertil.
Dacă vrem să consolidăm democrația și economia de piață, nu este suficient să reformăm instituțiile. Trebuie să reconstruim ceva mai fundamental: infrastructura culturală a încrederii.
România între două imagini morale
Studiul România între lumi ne arată că angajații români privesc societatea prin trei oglinzi diferite: imaginea despre sine, imaginea despre colegi și imaginea despre societate. Iar rezultatul este o fractură majoră de percepție.
În autoevaluare, angajații români se descriu prin valori morale și relaționale puternice: încrederea, onestitatea, colaborarea, responsabilitatea, competența și bunătatea ocupă primele poziții în ierarhia personală. Imaginea pe care o au despre ei înșiși este, așadar, una profund cooperantă și etică.
Dar imaginea despre societate arată aproape opusul. Când descriu România ca întreg, respondenții cred că domină valori precum câștigul financiar, recunoașterea socială, confortul personal, distracția sau siguranța individuală. Încrederea, onestitatea și etica apar mult mai jos în această ierarhie.
Din această diferență se naște ceea ce am putea numi triunghiul tensiunii culturale românești: eu sunt moral → colegii sunt acceptabili → societatea este coruptă.
Cum devine vulnerabilă democrația?
Această fractură de percepție produce câteva consecințe sociale și politice importante.
Prima este neîncrederea generalizată. Dacă fiecare individ crede că el însuși este corect, dar societatea în ansamblu este incorectă, rezultatul este o cultură a suspiciunii. Într-o astfel de societate, încrederea, elementul fundamental atât al democrației, cât și al economiei de piață, devine rară. Iar fără încredere, regulile sunt percepute ca opționale, contractele devin fragile, iar cooperarea socială devine costisitoare. Capitalismul funcționează dificil într-o societate care nu crede cu adevărat în reguli.
A doua consecință este victimizarea culturală. Când oamenii sunt convinși că trăiesc într-o societate profund nedreaptă, apare o mentalitate defensivă: sistemul este corupt, elitele manipulează, regulile sunt făcute pentru alții. Victimizarea devine o explicație simplă pentru complexitatea realității. Nu mai este nevoie să analizăm cauzele eșecurilor. Este suficient să identificăm un vinovat. Iar toți vinovații sunt întotdeauna, alții, „cei care nu au alt scop pe lume decât să ne facă nouă rău”.
A treia consecință este radicalizarea politică. Pe un astfel de teren cultural apar cu ușurință mișcări populiste sau radicale. Populismul funcționează printr-o formulă retorică simplă: „noi, poporul bun” împotriva „elitelor corupte”. Această retorică nu apare întâmplător. Ea exprimă exact tensiunea produsă de fractura de percepție din societatea românească. Din acest motiv, ascensiunea radicalismului politic nu trebuie înțeleasă doar ca fenomen electoral. Este, mai degrabă, un simptom cultural.
Anti-intelectualismul și neîncrederea în expertiză
Un alt efect al acestei fracturi culturale este suspiciunea față de expertiză. Pentru că atunci când instituțiile sunt percepute ca nelegitime, și cunoașterea asociată acestora devine suspectă. În acest context apar fenomene precum anti-vaccin-ismul, teoriile conspirației sau respingerea expertizei științifice. Anti-intelectualismul nu este, în esență, o problemă de educație. Este, mai ales, o problemă de încredere instituțională.
Paradoxul cultural al angajaților români
Datele cercetării România între lumi ne arată însă un paradox fascinant: angajații români nu sunt lipsiți de valori morale sau profesionale. Dimpotrivă, în autoevaluare domină valori precum etica, responsabilitatea, munca, competența sau relațiile de încredere.
Problema nu este absența valorilor. Problema este lipsa mecanismelor sociale și organizaționale care transformă aceste valori individuale în comportamente colective.
Cu alte cuvinte, România nu suferă de un deficit moral. România suferă de un deficit de încredere socială.
De ce capitalismul românesc rămâne fragil?
Economia de piață funcționează pe câteva premise culturale simple: încredere între actori, respectarea regulilor și responsabilitate individuală. Iar când aceste fundamente sunt slabe, capitalismul tinde să se deformeze. Apar forme de capitalism de relații, capitalism defensiv sau capitalism oportunist, modele economice în care succesul depinde mai mult de accesul la rețele și de exploatarea oportunităților decât de competiția bazată pe performanță. Aceste distorsiuni sunt vizibile, în grade diferite, în multe sectoare ale economiei românești.
Ce ar trebui făcut?
Apărarea democrației și a capitalismului românesc nu este, în ultimă instanță, doar o problemă de instituții, politici publice sau performanță economică. În esența ei, este o problemă culturală: o problemă de încredere, de reguli respectate și de responsabilitate individuală.
La nivel instituțional, prioritatea fundamentală este predictibilitatea și echitatea regulilor. Nu este suficient ca regulile să existe pe hârtie. Ele trebuie aplicate consecvent, credibil și fără excepții convenabile. Încrederea în instituții nu se construiește prin discurs, ci prin experiența repetată a unor reguli aplicate corect.
La nivel educațional, devine esențială formarea unor competențe civice care susțin funcționarea unei societăți democratice: gândirea critică, alfabetizarea științifică și cultura responsabilității individuale. O democrație nu poate funcționa durabil într-un climat dominat de suspiciune generalizată, teorii conspiraționiste și neîncredere în expertiză.
La nivel economic, capitalismul românesc trebuie să facă tranziția de la oportunism la performanță. Aceasta înseamnă competiție reală, reguli stabile, protecția investițiilor și stimularea inovației. Economia de piață nu se consolidează prin relații privilegiate, ci prin merit, predictibilitate și capacitatea de a crea valoare.
Dar, dincolo de instituții, educație și economie, schimbarea decisivă rămâne una individuală.
Încrederea nu poate fi impusă prin lege și nici decretată prin reforme administrative. Ea se construiește lent, prin comportamente cotidiene: prin respectarea regulilor chiar și atunci când nimeni nu ne obligă, prin corectitudine în relațiile profesionale și prin disponibilitatea de a coopera fără suspiciune permanentă.
Poate că întrebarea fundamentală nu este legată de identitatea noastră, de cum suntem, ci de: cum ar arăta societatea noastră dacă am începe să ne comportăm unii cu alții așa cum spunem că suntem?
Democrația începe cu încrederea
Democrația și capitalismul românesc nu sunt condamnate. Dar reziliența lor depinde de ceva mai profund decât de reformele instituționale sau schimbarea liderilor: depinde de cultura încrederii care face posibilă cooperarea între oameni.
România nu este o societate lipsită de valori. Dimpotrivă, cercetările ne arată că vasta majoritate a angajaților români apreciază în plan personal valori precum onestitatea, responsabilitatea, munca sau încrederea. Problema apare atunci când aceste valori rămân doar convingeri individuale și nu reușesc să devină reguli colective ale vieții sociale.
Iată de ce, apărarea democrației nu începe în parlament și nici în programe politice. Ea începe în modul în care oamenii se raportează unii la alții în viața de zi cu zi: în respectarea regulilor, în corectitudine, în capacitatea de a coopera și de a avea încredere. Pentru că, în cele din urmă, democrația nu este doar un sistem politic, ci este, înainte de toate, o formă de încredere între oameni.
Cred ca ridicati stacheta prea mult.
Atita timp cat te angajezi pe bani (mita) si te mentii prin mita, ce mai putem vorbi de altceva? Din pacate, mita nu exista doar la stat. A inceput sa apara si la privati. In primul rind la marile firme, ce angajeaza o gramada de directori locali etc.
Distrugeti cultul mitei si eliminati posibilitatile ca directorii sa poata percepe mita. Problemele se vor rezolva de la sine.
A, mai exista o chestie: bunul plac al sefului. Doar el angajeaza, el concediaza. El e noul stapin. Asta e democratia la noi. (Evident, cei ce pot influenta sefii pe cai politice, vor fi votati de populime.)
De ce nu ar fi o imprudență să am încredere în semenul meu? Trădarea încrederii doare cel mai tare. La nivel de discuții despre principii toată lumea e de acord cu principiile, dar câți practică dreptatea? Încrederea în celălalt este cel mai riscant lucru pe care îl poate face un om în viața lui. Am avut încredere în casta judecătorilor. Ce au făcut ei cu încrederea noastră? Au călcat totul în picioare. Cum e posibil să ieși la pensie la 48 de ani, cu o pensie de 5000 de euro pe care societatea trebuie să ți-o plătească cel mai probabil următorii 35 de ani, lună de lună? Dă-i puterea unui om și îi vei vedea caracterul. „A trădat încrederea” a spus judecătorul care l-a eliberat pe criminalul Emil Gânj. Probabil că acum a ieșit la pensie acel judecător, iar când Gânj va fi prins un alt judecător va ieși la pensie pe cazul Gânj. Între timp un om nevinovat putrezește în pământ pentru că cine va a avut încredere într-un criminal. Încrederea în celălalt, când o primim ar trebui să răspundem în mod sacru. Vom fi noi în stare de așa ceva?
Doar in Romania capra vecinului trebuie sa moara. Asta nu e de azi de ieri ci dintotdeauna. Increderea e doar un cuvant din dictionar. Oamenii una declara si alta fac. Aici cred eu ca e ruptura fundamentala.
Corect, încrederea este absolut necesară în democrație, altfel lucrurile nu merg. De fapt, lucrurile sunt vechi, este teoria generală a democrației, respectiv contractul social dintre CETĂȚENI și STAT.
Numai că… NICIODATĂ poporul român NU A ÎNȚELES ACEST MECANISM! Democrația a fost considerată o formă fără fond de către elitele românești, iar poporul a considerat mecanismul democratic o vorbă goală și de tragere pe sfoară…
Da, este o problemă CULTURALĂ aici, o neînțelegere a spiritului european vs sufletul românesc cu ADN oriental. Unii nu vor recunoaște asta, dar eu voi afirma că unele popoare NU POT și NICI NU VOR să asimileze spiritul cultural al Europei de Vest. A se vedea eșecurile implementării/ impunerii democrației prin Orientul Mijlociu, Rusia, Africa, Asia, etc.
Ne place sau nu, suntem orientali. Iar politic vorbind poporul, predispus la anarhie vrea în final autoritarisme/ dictaturi. Iată, după peste 35 de ani de democrație europeană poporul român a basculat în manelism și extremism/ mesianism oriental de tip CG.
Este foarte ciudat ca nimeni nu analizeaza in amanunt cauzele din pricina carora ne confruntam atat cu fragilitatea democratiei, cat si cu fragilitatea capitalismului romanesc. Pentru ca inlaturarea acestei stari de fapt nu poate fi realizata fara inlaturarea cauzelor care au generat-o.
Deci la intrebarea „Ce ar trebui facut?”, ar fi necesar sa existe un raspuns clar privind modul in care trebuie inlaturate cauzele, dar de-abia dupa ce le identificam cu claritate si le explicam , de asemenea cu maxima claritate, tuturor membrilor societatii.
In caz contrar mecanismele de insanatosire mentionate de catre autorul articolului nu vor avea succes. Trebuie prezentate cauzele si vinovatii, fie ca e vorba de comunism, comunisti, justitie politizata si ineficienta, institutii croite pe mentatlitati comuniste, vot acordat aiurea, prostie si indiferenta, fie ca e vorba despre nume efective de personaje din politica si din afara politicii. Si asta trebui facut zilnic, la ore de varf, cu dovezi si explicatii irefutabile, astfel incat cat mai multi membri ai societatii sa aiba acces la adevar si informatie corecta.
in Romania n a existat niciodata normalitate. doar cruzime, antiselectie si minciuna orientala. acum, de vreme ce orice analfabet apvist, sereist, militian e platit de stat regeste, iar businessmanii get beget chiar cu zeci de mii de dolari (vezi juzii, europarlamentarii, isarestii, grindenii si ciolacii) nu i normal sa nu mai munceasca nimeni pe un covrig? chiar ma ntreb, vor fi „judecate” vreodata aceste scursuri (in)umane? (stupida intrebare, iliescu a plecat cu onoruri militare).
Voi încerca să mă adaptez la situația pomenită de autor.
Admit în paralel că e inuman să accepți realitatea.
in Romania n a existat niciodata normalitate. doar mitocanie, antiselectie si minciuna (pleava, scursurile orientului). acum, de vreme ce orice analfabet apvist, sereist sau militian este platiti de stat nemeritat, iar businessmanii bugetari chiar regeste (vezi juzii, isarestii, grindenii si ciolacii) nu i normal sa nu mai munceasca nimeni pe un covrig? chiar ma ntreb, vor fi „judecate” vreodata aceste scursuri (in)umane? (stupida intrebare, iliescu a plecat cu onoruri militare). o lume a minciunii, hotiei si valorii inversate nu duce nicaieri. mosiile lui isarescu sau geani justitiarul rasarite din nimic (nici o performanta notabila, alta decit apartenenta la un sistem ciocoiesc, anacronic, niciodata sincronizat cu lumea civilizata) sint la fel de false si goale ca personajele insele. in tara lui ciolacu, sile camatarul si adi copchilul minune, cum poate respira un om normal?
„România între lumi. Valorile angajaților români.”
De fiecare dată când citesc opinii ale specilaiștilor în resurse umane mă încearcă o emoție specială.
Nu reușesc să-mi explic cum se face că mai toți aceștia se manifestă mai degrabă ca specialiști în antreprenori și angajatori decât în resurse umane.
Poate că o explicație constă în faptul că legislația din România este mai favorabilă angajatorilor…
Sau, poate, pentru că la angajatori sunt banii ? Habar n-am.
Am oferit în mai multe rânduri exemple din Germania – îmi pot aminti și unele din alte state civilizate – de încălcări ale legii de către germani get-beget, care sunt sancționați de autorități pentru contravenții diverse (văzute în reportaje ale unor televiziuni din RFG, spre exemplu).
În toate cazurile contravenienții au încercat să se sustragă de la aplicarea sancțiunii. Au avut reacții genera-umane, la fel precum românii, să zicem.
Dar autoritățile au aplicat neînduplecate legea.
Mă amuză invocarea „culturii”.
Nimeni nu muncește mult, bine și pe bani puțini din „cultura muncii” sau „conștiință socială”.
(Chiar și prin Japonia, despre care există povești cu „muncitori-sclavi”, care muncesc din conștiință, de fapt este vorba despre avantajele oferite de apartenența la o anume organizație, ori de o vechime mare pe un post etc.)
Nimeni nu respectă legea „din motive culturale”, ci pentru că știu că încălcarea legii atrage sancțiuni.
Ca să conchid…
Problema fundamentală a mândrei noastre Românii este că NU e un stat de drept, condiție fundamentală pentru o democrație.
Spre deosebire de statele civilizate, în România, aplicarea legii poate fi tranzacționată.
În Germania, spre exemplu, aplicarea legii NU se poate tranzacționa.
N-are nicio treabă cu particularitățile culturale ale unui popor, sau cu valorile morale individuale ale lucrătorilor dintr-o anumită țară.
Românii ajunși în Germania, spre exemplu, respectă legile asemenea germanilor, nu din conștiință, ci pentru a nu suferi consecințe neplăcute.
Total de acord cu ce spuneti!
Foarte interesant articolul!
Îmi permit totuși o remarcă legată de pasajul:
„Problema nu este absența valorilor. Problema este lipsa mecanismelor sociale și organizaționale care transformă aceste valori individuale în comportamente colective.”
Dacă vreun om se autoevaluează în vreun fel, inevitabil există acolo multă subiectivitate. Una legată de părerea de sine, o alta de cei în fața cărora se petrece respectiva mărturisire.
pe de alta parte mie mi se pare ca romanii au prea multa incredere, chiar una oarba, fanatica…
capitalismul e fragil pentru ca nu e de incredere, corect, pentru ca asa credem noi ca nu ne da nimic si vrea sa ne ia totul; noroc cu statul care imparte increderea intre cei care trebuie sa dea si cei care trebuie sa primeasca;