Sunt un cetățean al României, născut în 1991, după comunism, după Revoluție. Am crescut în anii de tranziție și îmi amintesc de sărăcie și de lipsuri. Sunt dintr-o familie simplă din Arad, unde la masa de seară nu se discuta politică. Prima mea amintire legată de un președinte este cu Emil Constantinescu care fusese invitat la emisiunea Surprize, Surprize. Au venit din nou alegerile, cu Iliescu contracandidatul lui Vadim. Atunci, copil fiind, aveam doar un televizor cu „purici”, iar numele Iliescu, Constantinescu și Băsescu răsunau în mintea mea ca și cum singura condiție să devii președinte era să îți sfârșești numele cu „-escu”.
Aveam nouă ani în 2000 și în mintea mea era limpede că Iliescu va câștiga – pur și simplu pentru că numele lui se termina în „escu”. După el a venit Băsescu. Alegerile post-„escu” m-au surprins în Franța, fiind student la Drept în Bordeaux. Pentru prima oară, am privit alegerile dintr-o altă perspectivă, o gândire „de după -escu”. Era prima dată când nu am mai votat emoțional, ci rațional, pentru că studiasem Constituția și îmi puneam întrebarea: cine ar fi mai potrivit pentru acest rol? Am realizat atunci cât de puține lucruri se știau în țară despre politică și cât de multe despre politicieni. Și acum marile emisiuni de știri dedicate politicii sunt pline de bârfe, lupte de culise, nicidecum de discuții serioase despre ce trebuie să facă un politician sau despre soluții concrete.
Lumea e sătulă de promisiuni deșarte. Nimeni nu explică în detaliu ce face fiecare instituție a statului. În mintea multora toți politicienii sunt fie șefi, fie nimeni nu e responsabil. Pe fondul acesta începe campania pentru alegerile prezidențiale și mă întreb: tinerii ca mine, născuți după comunism, care au învățat despre acele vremuri doar din cărți, înțeleg oare de ce România este condusă așa cum este astăzi?
Cu fiecare „praznic electoral” prezidențial românii își pun toate speranțele într-o singură persoană. Ca într-un fel de sindrom Stockholm colectiv așteptăm acel „tătuc”, acel dictator bun, care să ne rezolve toate problemele: să ne dea apă caldă, salarii și pensii mari, medici și profesori competenți. Timp de mulți ani, președintele a fost văzut ca un om providențial care poate reforma totul. Însă trecerea de la comunism la democrație nu a inclus și educația democratică a poporului despre separația puterilor în stat.
Desigur, s-a scris o Constituție, s-au reformat instituții, care pe hârtie funcționau. Dar, în realitate, instituțiile statului erau acaparate politic, iar cetățenii nu aveau încredere și nici nu căutau să înțeleagă cine ce trebuia să facă. Și astăzi, mulți oameni cred că primarul are toate puterile și nu-și cunosc consilierii locali. Nu înțeleg cum se iau deciziile, ce face un deputat sau un senator, ce puteri are un ministru, premierul sau președintele. În mintea cetățeanului, există doar „politicianul cu funcție”, care trebuie să rezolve toate problemele.
Acest agramatism democratic a fost voit întreținut, pentru ca cetățenii să nu se implice, să nu își asume responsabilități, iar politicienii să fie priviți ca niște persoane superioare. Altfel spus, unii sunt mai „egali” decât alții în fața legii – o reminiscență a comunismului. În ultimii ani, societatea s-a mai dezmorțit, dar nu suficient. Democrația românească este încă puternic afectată de faptul că oamenii nu înțeleg ce votează. Sunt asaltați de populism și propagandă, iar promisiunile electorale curg fără rușine, chiar dacă acestea jignesc inteligența cetățeanului.
O simplă lectură a Constituției ar fi de ajuns pentru a înțelege cum se exercită puterea la nivel național și cum funcționează separația puterilor, așa cum ne învață Montesquieu și John Locke. România este o republică semi-prezidențială. După Revoluție, cetățenii nu au vrut o republică prezidențială, de teamă că ar putea apărea un nou dictator, iar cel care dorea puterea, Iliescu, nu voia să depindă de Parlament. Așa s-a ajuns ca președintele să fie ales direct de cetățeni, iar astăzi el este, în mod ironic, politicianul cu cea mai mare legitimitate. Dar ce puteri are președintele?
Puterile explicite constituționale și puterile implicite politice ale Președintelui
Ce așteptări ar trebui să avem noi, cetățenii, de la un șef de stat care să fie demn de încrederea noastră? În primul rând, trebuie să înțelegem că România de azi nu este o țară fără provocări majore. Suntem cu un deficit bugetar semnificativ, avem instituții care și-au pierdut credibilitatea în ochii cetățenilor și suntem pe cale să pierdem banii din PNRR, bani cruciali pentru modernizarea țării. Problema corupției și a statului de drept rămâne, și, în mod tragic, în 2024, încă nu avem un spital nou construit. Reforma educației este la pământ și toate aceste probleme nu sunt de competența directă a președintelui. Toate acestea sunt prerogativele Guvernului și Parlamentului, iar ele vor fi decisive la alegerile legislative, nu prezidențiale.
În viața cotidiană, în timp de pace, președintele nu este cel care decide salariile, pensiile, câte spitale se construiesc, câte autostrăzi apar sau ce se predă în școli. Acestea sunt prerogative ale Guvernului și Parlamentului. În privința puterilor explicite, Constituția îi conferă președintelui un rol major în politica externă, numirea unor funcționari-cheie precum șeful SRI și SIE, precum și judecătorii Curții Constituționale, cea care decide asupra constituționalității legilor. Importanța CCR este crucială pentru echilibrul dintre puterile statului, iar președintele, prin aceste numiri, poate influența pe termen lung decizii fundamentale. De asemenea, președintele poate convoca referendumuri, poate participa la ședințele Guvernului când sunt discutate probleme de interes național și poate media între puterile statului.
În primul rând, Președintele reprezintă Statul conform articolului 80 și garantează independența națională, unitatea și integritatea teritorială a țării. Președintele are un rol foarte important în politica externă; conform deciziei CCR, președintele ne reprezintă în cel mai înalt for european, la nivelul UE în Consiliul European, unde se iau cele mai importante decizii. Conform articolului 91, președintele încheie tratatele internaționale în numele României, care trebuie supuse spre ratificare Parlamentului, și numește ambasadorii.
În contextul geopolitic actual, articolul 92 al Constituției prevede că președintele este comandantul forțelor armate. Aceasta înseamnă că el poate declara, cu aprobarea prealabilă a Parlamentului, mobilizarea parțială sau generală a armatei. Președintele acționează în caz de agresiune armată împotriva țării, luând măsuri pentru respingerea agresiunii și informând imediat Parlamentul. Președintele poate institui starea de urgență sau starea de asediu, tot cu aprobarea Parlamentului. Participă la deciziile majore privind securitatea națională, inclusiv prin intermediul Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT).
O altă putere importantă a președintelui este promulgarea legilor conform articolului 77. După ce Parlamentul adoptă o lege, președintele trebuie să o promulge în termen de 20 de zile. Președintele poate să ceară reexaminarea legii o singură dată sau să o conteste la Curtea Constituțională.
Președintele poate convoca referendumuri potrivit articolului 90. El poate cere poporului să se pronunțe prin referendum asupra unor probleme de interes național.
Una din cele mai importante prerogative în timp de pace este desemnarea prim-ministrului conform articolelor 85 și 103. După consultarea partidelor politice din Parlament, președintele desemnează un candidat pentru funcția de prim-ministru, care va solicita apoi votul de încredere din partea Parlamentului. Ne aducem aminte de perioada Dragnea, când Iohannis a respins anumite propuneri de premieri.
Președintele poate dizolva Parlamentul conform articolului 89, dar doar în cazul în care acesta respinge de două ori consecutiv propunerile de guvern, după consultarea președinților celor două Camere și a liderilor partidelor politice.
Poate cea mai importantă prerogativă politică care afectează cetățenii indirect și politicienii în mod direct este puterea de a numi în funcții publice. Conform articolului 94, președintele are prerogative de a numi în anumite funcții, cum ar fi judecătorii Curții Constituționale, directorii serviciilor de informații și alți oficiali cu rang înalt. De asemenea, președintele poate acorda grațiere individuală conform articolului 94, dar poate si acorda decorații și titluri onorifice, sau sa acorde cetățenia române și sa aprobe renunțarea la aceasta.
Dar președintele României nu își exercită puterea doar în limitele stricte ale Constituției. Sunt și puteri implicite, acelea pe care le câștigă prin jocurile politice, negocieri cu liderii partidelor, influență indirectă asupra guvernării, dar mai ales prin accesul la informații esențiale de la serviciile secrete. Într-o clasă politică afectată de corupție, puterea informațiilor devine o armă cu dublu tăiș. Adesea se spunea că președintele poate acționa ca un păpușar și este în spatele marilor mișcări politice, că liderii partidelor le-ar fi frică de președinte pentru că el deține informații despre afacerile acestora, și aceștia, dacă nu sunt loiali și obedienți, ar putea suferi politic.
Desigur, acestea pot fi exagerări. Băsescu spunea că “am fost cel mai bine informat om politic, dar n-am știut decât 10%”. Un alt lider politic, acuza existența unui Stat paralel, a unei structuri paralele cu statul de drept, în spatele culiselor unde anumiți oameni din structurile statului ar lua decizii strategice și interesate. Desigur, contextul politic actual s-a schimbat, acest discurs este acum folosit de partidele extremiste. Însă, în definitiv, puterile implicite ale președintelui înseamnă că, în funcție de contextul favorabil politic, cu majoritate în Parlament sau nu, președintele poate deveni un actor mai incisiv, mai „jucător”, care să se impună pe scena politică, sau poate ramâne un președinte care se rezumă la atribuțiile constituționale, interpretate stricto sensu.
Președintele ne reprezintă în Consiliul European, cel mai înalt for european
Din punctul meu de vedere, ca jurist specializat pe dreptul Uniunii Europene, marea prerogativă a președintelui este reprezentarea României în Consiliul European. Acolo, nu se iau doar decizii de politică externă, ci și hotărâri care privesc domenii de competență internă, cum ar fi economia, migrația, industria. Deciziile luate în acest cadru au implicații pentru Guvern, dar președintele este cel care reprezintă România. De aceea, e crucial ca președintele să înțeleagă complexitatea Uniunii Europene, să cunoască marile dosare ale momentului și să lupte pentru interesele României. Politica europeană nu mai este doar politică externă, ci, de multe ori, o politică internă extinsă, pe care trebuie să o tratăm ca pe o componentă federală.
Nu este suficient ca președintele să fie prezent la întâlniri și a apărea în fotografii. El trebuie să joace cartea României cu fermitate și tact, să știe când și cum să își apere țara și cetățenii, chiar și atunci când asta presupune să își impună vetoul. Într-o Uniune Europeană unde interesele politice, economice și geopolitice se intersectează, președintele României nu poate fi doar un diplomat de complezență. Trebuie să fie un lider asertiv, capabil să se lupte pentru ceea ce contează.
Românii așteaptă mai multă implicare și prezență de la viitorul președinte. Nu vorbim despre gesturi populiste, ci despre o atitudine demnă, care să inspire încredere. Avem nevoie de un președinte care să fie ferm când trebuie și care să își reprezinte țara cu onoare și curaj în fața marilor provocări globale.
Dar ce votăm atunci la prezidențiale?
Dacă ne uităm la ce urmează după mandatul președintelui Klaus Iohannis, ne putem întreba ce ar trebui să promită viitorul președinte. Care este grila de promisiuni pe care viitorul președinte ar trebui să o urmărească pentru a fi un lider autentic?
Mai multă transparență în privința cheltuielilor banilor publici. Nimic nu sapă mai mult încrederea cetățenilor decât planarea dubiilor asupra cheltuirii banilor publici într-un mod abuziv. Transparență și în luarea deciziilor, desigur acele informații care pot fi spuse cetățenilor. Avem dovada altor lideri din alte țări europene care vorbesc foarte deschis despre multe teme, despre care în România există un tabu. Într-un context geopolitic atât de tensionat, românii trebuie informați despre ce rol joacă România în acest context.
Comunicare constantă cu publicul și presa. Aici desigur ne referim la mandatul actualului președinte. Cred că critica cea mai mare pe care o pot aduce este lipsa unei comunicări constante cu presa și cu publicul pe marile teme. Nu îmi doresc un președinte care să stea cumva ascuns în Palatul Cotroceni, nu-mi doresc niciun președinte care să stea veșnic pe rețelele de socializare, însă îmi doresc conferințe de presă, de la care să fiu informat corect, nu să las zvonurile și dezinformarea să acopere tot felul de teorii. Aceasta este una dintre prerogativele președintelui, de a se adresa publicului pe teme de interes național. Cred că aici se poate mai bine pe viitor.
Numiri în funcții pe baza consultării societății civile și a lumii academice. Aici, ca și partidele politice care doresc să ajungă la guvernare, să aibă majorități în Parlament, cred că unul dintre angajamentele majore trebuie să fie legat de numirile unor oameni-cheie în instituții cruciale: de la judecătorii Curții Constituționale la șefii serviciilor secrete. Pentru ca aceste numiri să fie încredințate celor mai competenți oameni, trebuie consultată nu doar clasa politică, ci și societatea civilă și lumea academică. Viitorul președinte ar trebui să promită că aceste numiri nu vor fi făcute pe baza carnetului de partid, ci pe baza unei competențe recunoscute și apreciate de specialiști și de public.
Promovarea României prin economie și cultură în deplasările internaționale. Președintele trebuie să ia cu el patroni români în vizitele oficiale și să promoveze economia românească, trebuie să fie un ambasador economic. Desigur, trebuie o relație bună cu mediul de afaceri din România, dar președintele, prin diplomația culturală și economică, poate contribui la o imagine mai bună despre România. Imaginea României în Europa este una problematică, demnitatea românilor trebuie redată în Europa. Românii nu trebuie să se simtă discriminați sau o populație de mâna a doua, care vine dintr-o țară cu probleme. Trebuie să reînnoim imaginea prin economie, cultură, sport, iar președintele trebuie să aibă un obiectiv clar și să se folosească de rolul său pentru aceasta.
Pregătire temeinică pe dosarele europene, cu cei mai buni specialiști. Consiliul European nu este un loc pentru improvizație. Deciziile care se iau acolo au impact direct asupra vieții economice, politice și sociale din România. De la bugetul Uniunii Europene până la reglementările privind migrația sau politica externă, președintele României trebuie să fie un jucător bine informat, capabil să negocieze la sânge pentru interesele noastre.
Viitorul președinte nu poate promite că va construi spitale sau autostrăzi – acestea sunt responsabilitățile Guvernului și ale Parlamentului. Dar poate promite că va fi un lider transparent, că va comunica deschis și sincer, că va face numiri corecte și competente în funcții importante și că va promova o nouă imagine a României prin economia și cultura românească pe scena globală. În contextul european, trebuie să promită că va fi pregătit să apere interesele României cu demnitate și în cunoștință de cauză.
România nu are nevoie de un salvator care să promită că va rezolva totul. România are nevoie de un președinte care să își înțeleagă atribuțiile și să le îndeplinească cu seriozitate și demnitate.
Președintele în vremuri de criză: Ce se întâmplă dacă izbucnește un război?
O întrebare interesantă pe care aș dori să o aud în dezbaterea prezidențială este următoarea: ce ar face președintele în cazul izbucnirii unui război în România? Ce măsuri ar lua, atât constituțional, cât și politic? Întrebarea esențială este pe mâinile cui ar lăsa cetățenii țara în caz de război, având în vedere că puterile președintelui sunt mai limitate în vreme de pace. În timp de război, însă, președintele devine liderul suprem. În perioadele de pace, președintele poate să fie jucător și să se joace cu guvernul, parlamentul și partidele politice în diverse jocuri și interese, folosindu-se de informațiile deținute. Însă, în contextul geopolitic actual, cu un război la graniță, miza este uriașă.
În contextul unui posibil război, întrebarea finală pe care trebuie să și-o pună orice cetățean este: Pe mâinile cui aș lăsa țara în vremuri de criză majoră?
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
„Cum să ne alegem președintele?”
Întotdeauna, emoțional. …Așa după cum ne învață marketingul [inclusiv cel politic], chiar și atunci când ne amăgim căfacem alegeri raționale.
Decizia finală este una aemoțională, iar în Statele Unite, unde alegerile prezidențiale sunt mai spectaculoase decât în alte locuri, putem observa chiar acum și cu ușurință modul în care se străduiesc candidații să manipuleze opțiunile/emoțiile alegătorilor.
Altfel, despre rolul imens al Președintelui în menținerea sau schimbarea parcursului democratic al României, amintesc doar două episoade…
Episodul „celor doi elefanți din încăpere”, când Președintele, conducâns ședința de guvern la care a participat, a determinat neadoptarea unei OUG care ar fi deraiat grav parcusrsul democrației românești…
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/klaus-iohannis-prezideaza-sedinta-de-guvern-651787
Și episodul în care a schimbat prim-ministrul [și guvernul] în momentul în care ministrul de Justiție tocami oragiza concursuri transparente pentru desemnarea Șefilor Marilor Parchete, ceea ce a reprezentat un regres major în parcursul democrației românești.
Românii nu vor un „tătuc”, așa cum în mod ciudat cred unii, ci o persoană care să-și folosească puterea pe care i-o conferă Constituția în folosul cetățenilor, nu în cel al cleptocrației. Cei care vorbesc despre „tătuci” doresc probabil să transmită alegătorilor că nu este necesar să aleagă un Președinte care să se implice în menținerea parcursului democratic al României, ci să voteze un Președinte-spectator care nu stânjenește cleptocrații, precum a fost dl. Iohannis în cel de-al doilea mandat….
(Unii au încercat să manipuleze publicul spunând că românii sunt lipsiți de educație și inteliganță sperând să obțină case ieftine de la G Simion, dar s-a văzut că n-au fost mulți aceia, iar presa care a dorit promovarea lui Simion în turul doi al alegerilor, alături de Ciolacu, a exagerat numărul lor. Românii, în marea lor majoritate, știu că Președintele nu dă butelii sau case.)
….Pentru că România NU este o democrație, ci un stat cu o spoială democratică, guvernat de 35 de ani de o cleptocrație de sorginte securisto-comunistă al cărei obiectiv fundamental este trecerea unei cantități cât mai mari de resurse din averea publică în cea privată a membrilor săi și a apropiaților acestora, fără a suferi sancțiuni din partea legii.
Astfel, chiar dacă românii votează conform interesului lor, așa cum s-a întâmplat la precedentele alegeri, iar în urma scrutinului se formeză o guvernare favorabilă democrației și statului de drept, așa cum am avut pentru scurt timp, cleptocrația poate schimba acest lucru, inclusiv cu sprijinul Președintelui, aducând la guvernare marionete favorabile ei, așa cum avem.
Influențarea electoratului se face prin manipulare, manipularea bine făcută este întotdeauna eficientă, iar instrumentele mass-media sunt la dispoziția cleptocrației, care dispune de uriașe resurse, informaționale, financiare, administrative șamd. Adică, de cvasitotalitatea resurselor statului eșuat care este România.
Așa este ales Președintele Republicii în România.
S-a cam terminat cu averea publica. Sau ma rog, cu fabricile si uzinele etc.
Acum se atenteaza bugetul si averea indivizilor. Precum si fondurile UE.
Ceea ce era de dovedit in 35 de ani, s-a dovedit la alegerile astea (prezidentiale) : toti candidatii reprezinta -practic- aceeasi doctrina ideologica. Ne-am intors la vremea Ceasca, ce a decretat -in ultimii ani de dictatura- sa fie mai multi candidati pe acelasi post. Evident, toti membrii de partid.
Toate statele au bugete și avere publică și bugete, altfel nu ar putea funcționa.
Fondurile europene sunt mai greu de furat decât cele naționale.
Nu toți candidații au aceeași orientare ideologică. Urmăriți-le vă rog parcursurile în politică, programele electorale, interviurile, declarațiile.
Avem sute de generali, mii de bugetari de lux si zeci de mii de pensionari speciali. Ei bine, sunt f linistit , viitorul presedinte , oricare va fi el va avea de unde sa-si adune oaste domeasca, si cu casca in cap si pusca in mina va apara rominica din transee in linia intii. Va fi un spectacol pe cinste, sa ii vedem luptind si murind pe toti politrucii, militienii si securistii imbuibati in functii si privilegii, ajunse ereditare . Ii doresc urmatorului presedinte sa fie tare, dirz si neinfricat. Are pt ce se jertfi. O sa le facem parade funerare cu steaguri din hirtie igienica folosita si din cer vor cadea sub forma de confetti cupoabe de pensii speciale , numiri in fumctie si state de plata de bugetari cu 5 si 10 000 euro pe luna, si o sa fie inhumati in fotolii, masini ee serviciu (cu tot cu secretara/amanta) in direct la toare posturile TV. SLAVA TIE, VIITOR PRESEDINTE
Mda, presedintele este nici cal, nici magar. Doar un catir.
Problemele electoratului pl;eaca si din faptul ca nu stiu ce misiune are fiecare ales. Deci, articolul dvs. are un scop nobil si necesar.
Dar mai este si problema nerespectarii ideologiei afisate de catre partide, odata ajunse in fuctii. Nu ma refer la promisiuni. Promisiunile ii fac populisti pe toti. Din pacate, la guvernare(Guvern) sau legiferare(Parlament) alesii nostri nu mai stiu ce grupare politica reprezinta si voteaza absolut arbitrar. Legi aiuritoare. Iar Guvernul ia masuri care mai de care mai ciudate si anti populare.
Nu uitati ca toti politrucii nostri, indiferent de partid, nu au pus in practica referendumul din 2009. Nu avem un parlament unicameral din maxim 300 de alesi, asa cum a vrut poporul. (Si CCR a validat rezultatul referendumului.)
In astfel de situatii, cred ca trebuie explicat de ce avem gasca asta de oportunisti, care isi zic de stinga sau dreapta. Caci astia au distrus Romania si scarbesc electoratul.
Iar explicatiile… abunda.
Posibil să fie caz de uzucapiune de zece ani, sau, de ce nu, cu joncțiunea posesiilor și atunci s-a rezolvat problema. Mulți alegători așa și consideră de fapt și nu merg la vot.
Doctrine politice clare care nu avem. Membrii de partid migreaza dupa interesele lor nu ale natiunii. Presedintii propusi din trecut si de azi nu avut si nu au nicio pregatire politica si economica, juridica, ci doar ce le sufla si le scriu consilierii. Verticalitate etica si morala in partide nu exista. Partidele nu sunt finantate prin donatii ci prin bani din buget, si nu putini. Asa ca nu le pasa ce vrea electoratul. Daca ar trai 2/3 din donatii ar face ce trebuie. De aia nu le pasa de o democratie reala, dezbateri publice, de reforme structurale. Asa ca o baltim cu fiecare ciclu de guvernare. Nu schimbare Constitutie, nu Justitie puternica, nu org.terit. administrativa eficienta, nu aparat bugetar minimal si modern, apoi educatie, sanatate, cercetare, infrastructura pe sponci. Din cei 14 candidati la presedentie, nici unul nu are alura de politician adevarat ci de politrucu parveniti.
De acord că poporul, societatea și chiar elitele nu au asimilat la modul intim chestia asta ciudată cu sistemul democratic. Dar aici trebuie constatat că și la alții, mult mai dezvoltați, le-au trebuit secole până să-și găsească un ” modus vivendi” democratic, adaptat poporului/societății respective. Stabilitatea și eficiența sistemelor democratice s-a realizat greu, cu multe conflicte sociale, greve, revoluții, războaie civile, etc. Pentru România ieșită din comunism și fără o mare experiență anterioară a fost cu atât mai greu. De aceea la nivelul poporului dar și al elitelor, democrația a rămas la butada că democrația este un fel de vorbă goală și de tragere pe sfoară….
Ca să fiu drept,sub loviturile de baros ale media și ale „progresismului”, democrația este cam peste tot în criză, inclusiv în „marile democrații” occidentale. Ba chiar se constată o glisare spre autoritarisme de tot felul, inclusiv limitarea unor drepturi și libertăți cetățenești. Cazul Covid este un exemplu…
Nu există o specializare profesională pentru funcția de politician sau Președinte. Aceștia sunt ” aleșii poporului” și….Vox populi vox Dei….
Personal aș dori un Președinte cu studii juridice.
Din fericire, în cazul României nu prea contează. De ce? Fiindcă, de fapt, poporul român nu prea știe ce să facă pentru Viitorul său, cam ca întotdeauna în Istoria sa. Și nici teribilele noastre elite habar n-au….
În final voi zice doar să avem noroc( ca întotdeauna…) și…. Dumnezeu să ocrotească România…. că nouă nu ne prea pasă….
D-le Orgoan, apreciez sincer munca pedagogica pe care o duceti ai pe contributors.ro. E greu, e foarte greu marturisesc…..
Limitandu-ma la specializarea dvs. in afaceri europene, am constatat, nu o data, ca „Acest agramatism democratic”= ignoranta teribila dar de multe ori inocenta si naiva dublata de fermitate si lipsa de dorinta de a afla lucruri noi formeaza convingeri f.greu de zdruncinat. Constatarile in cauza nu privesc doar ro.ci si fr.,etc. De brit.nu ma vorbesc ca acolo lucrurile erau, efectiv, catastrofale.
„Acest agramatism democratic a fost voit întreținut, pentru ca cetățenii să nu se implice, să nu își asume responsabilități,”….
Regret sa spun dar e si nu e asa. Cei mai multi dintre noi nu suntem preocupati (vezi: complet neinteresati) de astfel de probleme cetatenesti care privesc societatea in ansamblul ei. Lucrurile complexe care nu sunt „la simpla intuitie, la mica ciupeala” ne plictisesc, ne enerveaza si ne indispun.
Argumentele care fac apel la un pic de cultura si mai ales la rezonabilitate nu au succes.
Dificultatea medierii intre interesele a 27 de state nu famanta pe nimeni. Totul pare de la sine inteles sau dezvoltate in sensul de „totul sau nimic”.
Cand la Atena lucrurile au inceput sa mearga rau (in debutul razboiului peloponesiac) Pericle (si vorbim de Pericle nu de politicieni adunati de pe miriste) a convocat o adunare spre a-i convinge pe cetateni de justetea cauzei lor si mai ales a caii de urmat. A reusit, dar limitat/in mica masura….. De ce ?!? Pai asa sunt popoarele depuis toujours.
In democratii, ca idee generala, prevaleaza interesul imediat si nu planurile pe termen mediu si lung. Poate ca exista si exceptii, momente astrale, etc. Dar raman doar momente.
Iar politicienii (si mai ales consilierii de campanie) tocmai ptr.ca inteleg intuitiv, animalic si atavic natura umana folosesc in comunicarea politica urmatoarele principii formulate de un geniu al propagandei.
Willi Münzenberg a fixé les quatre règles les plus durables de l’agit-prop et plus généralement de la communication politique:
1. L’émotion l’emporte toujours sur la raison.
Il faut choisir des activités à forte charge émotionnelle comme le secours et des instruments qui font la part belle à l’image comme la photo et le cinéma. Le noyautage des milieux culturels est extrêmement efficace pour créer et diffuser des impressions et des sentiments utiles à la cause ;
2. Le mensonge en communication est à égalité avec la vérité. Il ne faut pas hésiter à mentir et à décrire des situations rêvées qui n’ont aucune relation avec la réalité. Pendant que la dékoulakisation et la collectivisation de l’agriculture entraînaient une famine épouvantable et des millions de morts, la propagande du Komintern relayée par la presse communiste, amie ou achetée décrivait un véritable paradis ;
3. Mieux vaut faire parler des « compagnons de route » que des militants. Des dizaines d’organisations faux-nez ou noyautées ou faussement indépendantes permettront de faire passer le message soviétique comme s’il s’imposait aux grandes consciences occidentales. La pénétration des universités a été systématique, notamment au Royaume-Uni, permettant de se cacher toujours derrière l’avis d’un « grand scientifique ». Le faire à l’échelon mondial permet des jeux de miroirs et le renforcement de l’argument d’autorité. Le concept d’« agent d’influence » prend toute son acception moderne. Lorsqu’on ne dispose pas d’agent, on peut récupérer les grands noms de la science : Albert Einstein sera par exemple instrumentalisé à sa grande colère comme président d’un congrès antifasciste monté à La Haye. « Münzenberg organisait des comités, des congrès et des mouvements internationaux comme un prestidigitateur sort des lapins de son chapeau : Comité pour l’Aide aux Victimes du Fascisme, Comité de Vigilance, Congrès de la Jeunesse, que sais-je encore ? Chacune de ces organisations s’abritait derrière un paravent de personnalités hautement respectables, depuis des duchesses anglaises jusqu’à des éditorialistes américains et des savants français, qui n’avaient jamais entendu prononcer le nom de Münzenberg et croyaient que le Komintern était une invention de Goebbels. » ;
4. Le débat est inefficace : il faut écraser la contestation. L’adversaire doit être vilipendé pour que sa parole voire sa personne soient déconsidérées. On mobilise tous les milieux noyautés et les compagnons de route ainsi que toutes les sources d’influence pour saper la crédibilité d’un intellectuel ou d’un opposant. Jusqu’au renversement de perspectives de 1932, les socio-démocrates sont des socio-fascistes. Ensuite, tout opposant à la propagande soviétique sera un fasciste. Cette accusation rituelle depuis 1932 demeure encore aujourd’hui un réflexe conditionné. Elle a entraîné un peu partout dans le monde une auto-censure dans les milieux intellectuels et journalistiques vis-à-vis du communisme, personne ne souhaitant encourir une campagne de stigmatisation infamante. Celle qui a frappé Albert Camus après-guerre en donne un bon exemple. Ce procédé est aujourd’hui connu sous le terme de « Reductio ad Hitlerum ».
Ces méthodes sont d’autant plus efficaces qu’il n’existe pas en face de politique de désinformation et d’influence comparable.
Nu credeti ca era mai inteligent sa scrieti in lb. romana, sa va face greata ?!!
@Agora
D-le, pasajul e in fr.de pe wiki. Cine vrea sa citeasca va citi si astfel va face si un mic exercitiu de citit in fr. Faceti acel exercitiu de inteligenta pe care il pretindeti altora. E ceva rau ?!?
Sau poate ca suntem cazuti intr-un patriotism lingvistic ce-l neaga pe cel pașoptist/bonjourist…
Sa fim seriosi. Fondul chestiunii este, consider eu, mult mai important. Va deranjeaza forma ? Ok.
Multumesc de raspuns. Daca este de pe Wikipedia nu este decat o copiere, iar tot textul preluat trebuie pus intre ghilimele. Nu sunt interpretarile dv. Iar Contributors.ro este un blog de idei si opinii in limba romana. Am studiat 12 ani lb. franceza si lb.engleza, ca literatura si gramatica, dar nu am scris pe acest blog decat in lb.romana. Deci in alta limba straina se scrie cu mentionare sursa, ca fiecare sa isi faca cat de cat o traducere prin Google.
Pe tembelizor (inca) se mai da ‘tilijent un individ care stie franceza.
Inteligenta si cunoasterea foarte buna a francezei sunt:
Si-am zis para de un mar*
… dar, da… ce rost are deranjul pt forma?
___________________________________________________________
* Nichita Stanescu = Frunza Verde de Albastru
Imi declin competenta in interpretarea subtilitatilor semi-poetice ale coment.dvs. privitoare la postarea subsemnatului.
Probabil c-o fi vreo „subtilitate”
sa poti face distinctia dintre
care n-are vreo legatura cu inteligenta.
Sau… poate are precum para de un mar
Reiau… ce rost are deranjul pt forma?
[… daca „subtilitatea” era(si inca este) pe fond.]
@Agora
Da, aveti dreptate. A fost/este o scapare a mea sa nu mentionez sursa.
O simpla scapare, credeti-ma. Nu am cum sa-mi arog asemenea consideratii si comentarii, intr-o asa excelenta fr., pe un subiect de mare importanta, zic eu, ptr.intelegerea dezbaterilor politice/comunicarii politice.
https://fr.wikipedia.org/w/index.php?title=Willi_M%C3%BCnzenberg&oldid=208113573
art.este o arhiva de pe wiki. din art.actual a disparut tocmai pasajul citat de mine. nu intru in comentarii privind motivele acestei eliminari ptr.ca dau in conspirationita :-))
Se pare că președintele României va fi un individ care si-a luat Bac-ul la 37 de ani si a condus o covrigărie. Se pare că rudele lui au inflorit financiar de când e prim-ministru. Băi românilor nu vă e rușine cu un asemenea individ care va reprezenta Rumunika in era inteligenței artificiale? Imaginati-vă ca boul ăsta care nu vorbește o boabă de engleză merge la Bruxelles să negocieze in numele vostru. Imaginati-vă cum îl râd vesticii pe la spate când o să-l audă si o sa-l vadă. Reprezentantul unui popor de opincari cu fițe. Un împuțit.
Este din nobila castă a rromilor și probabil va fi bulibașa românilor. Ca și Ilici Iliescu, Bombonel Năstase, Geoană, Ponta, etc. Așa că, fiindcă nu v-au plăcut germanul KWI, acum, poftim, luați un rrom….
Lasă vrăjeala cu neamțu care este român toată ziua – a trădat în favoarea PSD după ce a bătut toba exact pe invers, și n-a făcut nici o mămăligă pe durata celor două mandate… iar acum trebuie să… cum era zicala aia… ce-a furat, să dea înapoi…
Stima noastră și mândria, Bulibașa România!…
„a trădat în favoarea PSD după ce a bătut toba exact pe invers” (klopot-are)
n-a tradat nimik. romanii au votat ca pesedeu sa iasa primul dintre partide, cu toate ca klaus a militat pentru alianta dintre penele si usere.
dar cei doi s-au certat, useristii si-au dat demisia iesind astfel de la guvernare, ba mai mult, au votat cot la cot cu auristii si pesedistii o motiune de cenzura contra proaspetilor dusmani liberali.
in fine, au infrant, au schimbat premierul, dar tot n-au fost reprimiti la guvernare. nu s-au invoit nici sa sustina punctual din opozitie guvernul ramas minoritar, au vrut totul si s-au ales cu nimik. beneficiarii prostiei useriste au fost pesedistii.
asa ca klaus n-a mai avut loc de-ntors si i-a chemat pe pesedisti (castigatorii alegerilor, favoritii poporului) la guvernare.
cat despre cat a furat klaus, romanii stiau asta inca de dinainte de 2014.
Nu mai amesteca chestiile. PNL a câștigat pe toboșăreala anti-PSD (vezi cazul papițoiului Rareș Bogdan! ai pe yt istericalele lui); iar USR nu s-a certat cu PNL, ci PNL a încălcat flagrant protocolul de guvernare pentru că USR i-a dat flit la șpăguire (vezi cazul ministrului Transporturilor refuzând numirea unui șpăguitor PNL), și PNL a refuzat permanent o reformă administrativă.
Dar tu prezinți lucurile într-o lumină deformatoare, lucru absolut inutil. USR nu este un partid capabil, dar nu din cauzele pe care tu le pretinzi, ci pentru că s-au pierdut în chichițele politichiei românești.
„Lumea e sătulă de promisiuni deșarte. Nimeni nu explică în detaliu ce face fiecare instituție a statului. În mintea multora toți politicienii sunt fie șefi, fie nimeni nu e responsabil. ”
😲
Problema e simpla:
Armata asta de potentiali presedinti nu stiu „Cum se face asta?”
😮
Promisiuni ca vor face sunt cu duiumul mult peste prevederile Constitutiei!
Se vor face autostrazi, spitale, bla,bla dar pănă acum unde au fost: Ciolacu si Ciuca & co?
Asta trebuie sa intrebe presa tembelă:
Cum faceti sa reindustrializati Romania Tovarașu’ Covrigu’ nu daca are chiloti pe el noaptea?
Si alte intrebari aberante vorba aia: cum e presa e si viitorul Presedinte!
Merci,
Si as mai adauga trei lucruri:
1. Cum poate depolitiza un viitor Presedinte numirile din CCR
Sau daca are vreun proiect, plan de desfiintare a actualei CCR si constituirea unei alte organizatii similare dar cu oameni noi, integri si profesionisti.
Profesionisti nu politruci!
Daca sunt cercetati la CV se vede din F35 ca acesti judecatori au ajuns acolo pin combinatii politice.
Similar cu numirile la serviciile de informatii unde trebuiesc numiti profesionisti care raman integri si dupa pensionare.
A se vedea balamucul cu oamenii din servicii implicati in in mari scandaluri de coruptie si monitorizarea vietilor private a cetatenilor care le platesc salariile.
2. Cum ar reactiona viitorul Presedinte sau ce ar face in caz de razboi, calamitate naturala gen cutremur, inundatii sau pandemie.
Avand in vedere si vaccinarea firțata a populatiei.
3. Punct de vedere explicit privind Moldova si Ucraina.
Merci,
Și de această campanie electorală arată cât de imatură este clasa politică din albia celor două balade. Până și trenul are mai multe clase. După mandatul lui Iohannis, intrebarea care ne frământă este: Cu cine, pe cine, pentru cine votăm? Sondajele sunt făcute/folosite ca oglindă în care multglorificatii candidați la funcția supremă în stat își admira nimbul și nu le pasă că oglindă în care se strâmbă se poate răzbuna. Cândva. Dacă ar vrea să știe cu adevărat ce se întâmplă dincolo de lumea lor mica, politicienii, narcisiști, miopi și cu ocaua mică, nu s-ar uita cu nepăsare și dispreț. Nu le pasă. Clientelismul contează! Și sloganurile de largă respirație imbecilă. Stânga, deși timorată de eticheta aia și de criptocomunism, aruncă zi și noapte cu gargară, fraze sforăitoare și sărituri la beregata adversarului etern. Dreapta încearcă din răsputeri să bage liberalismul de telenovelă într-o supa de pol social, provocând amărăciune. Suveranistii de chiuvetă aruncă minciuni calde, amăgiri fierbinți, ro-manele despre națiune și vrăjmașii piciorului de plai. Din această uzina metalurgica a calomniilor, baciul Becali care aruncă bani, zvonuri, bârfe siropoase, nu adaugă nici pe departe credință că această lume poate fi schimbată în bine, in numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului duh. Și de-o parte, și de cealaltă, nimic despre consolidare prin forța solidarității colective. Clientela contează! Fariseismul i-a atins pe toți, fara excepție, ca o maladie fără antidot. Ca un vi-rus ancestral. Jocul pe interese este regula de baza și nu intenția slujirii interesului național. Ce noroc pe capul pretendenților la tronul din Cotroceni că au venit apele peste România! S-au perindat rand pe rand in fața camerelor de luat vederi, folosindu-se de aceleași cisme de cauciuc și de acelasi bocet ritualic. Acum, e clar pentru toti. Asta nu e bătălie pe viziuni, proiecte, sau pentru „sufletul” colectiv al națiunii. Asta e cafteală in toată regula. Acești adevârâți cavaleri ai răfuielii descarcă tone de insulte și jigniri, hârdaie de invective și injurii la adresa oponenților. Cine e alpha, totuși? Domnule Caragiale, ” eu pentru cine votez?”, dacă și astăzi „In România, lingușeala și hoția sunt virtuți”? Cu o scrisoare pierduta…
Sa analizati listele partidelor pt Senat si Camera deputatilor. Aceleasi figuri din partide care au fost primari, consilieri de primarie, secretari de stat, directori de ministere si directii judetene, din prefecturi si consilii judetene. Toti fara pregatire politica si juridica. Dar mai toti au cariere in sistemul bugetar si au invatat ca la buget se traieste cel mai bine. Interesul national, o fraza fara acoperire si fara dezbateri serioase. Romania inca traieste in „O scrisoare pierduta”, in secolul lui I.L.Caragiale!!! Daca deputatii si senatorii ar activa doar pe salariul mediu pe economie, pe toata durata mandatului, fara pensii speciale, si fara privilegii ar mai vrea cineva sa candideze ?!!!
Da. Categoric. N-ar fi vreo diferenta.
Putina lume poate intelege ca acele „salarii”/”indemnizatii” uriase
nu raman integral in contul/buzunarul* cel(u/e)i care-si infige bucile-n fotoliul directorial
cea mai mare parte merge la-partid, deoarece partidul (l-)a pus(-o) acolo
Desigur ca diferenta este substantiala.
Altminteri, tembeliziunile ar face zilnic breiching-niuz cu blocarea Kiseleff-ului
de catre gospodinele-perechi ale to’ar’silor (neo)comu’isti.
_________________________________________________________________
* te contra-salut gospodin tudose,
da’… sa ma ierti daca ti-ai facut cont/card intre timp
Forumiștii strâmbă din nas la electoratul român, dar nu se uita la americani care dunt gata sa realeagă un escroc nebun și periculos. Candidații noștri subt sfinți pe lângă el!
@joenegut
E buna constatarea. Insa problema consta in raspunsul la intrebarea „ce/cine e e preferabil?!?” 4 ani alaturi de „nebunul” care s-a dovedit deja nu f.periculos sau posibil 8 ani de previzibila testare/adoptare a unor ideologii bizare ?!?
Poate n-am citit eu atent, da’ n-am vazut nicio referire la „CONSTITUTIA Romaniei, ARTICOLUL 80- Rolul Preşedintelui, par.(2):
– Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.”
Care eludeaza culoarea „gecii” in care acesta isi exercita „medierea” in strada, incitand la dezordine impotriva dusmanilor sai ( sai ?!) politici.
deci daca avem demonstratii si proteste contra guvernului. asta inseamna incitare la dezordine.
dar poate ca guvernantii n-au plecat urechea la medierea prezidentiala (oricum n-ai ce sa ne faci, fraiere!), asa ca klaus a fost nevoit sa se bage si el la manifestatii.
Totuși, președintele nu numește judecătorii Curții Constituționale, ci doar pe trei dintre ei