În ultimele săptămâni, Federația Rusă a mobilizat un număr semnificativ de trupe la granița cu Ucraina, în patru locații la mai puțin de 150 de km distanță de cele două „republici” secesioniste controlate de Kremlin. Mobilizate inițial pentru un exercițiu militar anual, numărul acestora a crescut semnificativ până la punctul în care o potențială invazie a estului Ucrainei devine probabilă. Totodată, presa americană informează că pe teren au loc mișcări extinse ale unor întregi batalioane către și de la granița cu Ucraina pentru a eclipsa intențiile Rusiei și pentru a produce incertitudine.
În acest timp, la București, o multitudine de comentatori și analiști de politică externă se exprimă public cu privire la intențiile pe care Vladimir Putin le urmărește prin această mobilizare militară extraordinară la granița cu Ucraina. Multe dintre aceste intervenții exprimă interpretări cu valoare de adevăr indubitabil. Ei spun că știu care sunt intențiile concrete ale Rusiei atunci când mobilizează 175.000 de soldați la granița cu Ucraina. Această situație ridică câteva întrebări legate de cum știm ceea ce știm despre evenimentele care au loc la granița dintre Rusia și Ucraina. Înțelegerea modului în care ajungem să cunoaștem ceea ce afirmăm că știm este esențială în analiza de politică externă, în special pentru că relațiile internaționale sunt definite de incertitudine.
Incertitudinea este una dintre caracteristicile fundamentale ale relațiilor internaționale. Într-un context internațional anarhic și din ce în ce mai complex, incertitudinea reprezintă elementul care ne limitează cunoașterea și ne condiționează comportamentul. Prin incertitudine înțelegem acea stare în care nu avem suficiente informații pentru a putea descrie cu exactitate o situație sau evoluția unor evenimente. Prezența incertitudinii înseamnă că nu putem avea acces nemediat la adevăr, în special la intențiile și motivele care conduc un anumit comportament sau evenimente.
În prezența incertitudinii, analiștii și comentatorii de politică externă au obligația de a clarifica cum știu ceea ce afirmă că știu. Cum ajung la concluziile la care ajung cu privire la acele aspecte care nu sunt vizibile cu ochiul liber. În cazul concret despre care vorbim, analiștii de politică externă trebuie să ne spună cum au ajuns să știe care sunt intențiile Kremlinului legat de mobilizarea trupelor de la granița cu Ucraina. Nu trebuie să ne spună cum știu despre prezența trupelor, căci acest fapt a fost deja confirmat empiric prin fotografii din satelit și declarații ale Moscovei care confirmă prezența acelor trupe acolo. Însă ce nu este clar și de la sine evident este de ce sunt ele acolo, iar aici intervine analistul sau comentatorul de politică externă. Pentru asta, analiștii de politică externă au mai multe instrumente pentru a ajunge la cunoaștere, pe care trebuie invariabil să ni le prezinte atunci când își justifică concluzia cu privire la intențiile celuilalt.
Asta este cu atât mai important atunci când analiști sau comentatori de politică externă exprimă afirmații cu valoare de adevăr în spațiul public. Trebuie să reținem că incertitudinea este starea naturală a sistemului internațional, deci orice mișcare în direcția certitudinii, a cunoașterii, presupune justificare și explicație. Și pentru că incertitudinea rămâne întotdeauna pericolul din umbră al oricărei analize, un analist poate face afirmații absolutiste despre intențiile altuia doar atunci când are informații absolute care înlătură orice îndoială, orice incertitudine. În absența informațiilor absolute, orice analist poate cel mult să emită opinii și analize cu caracter probabilistic care recunosc limitările produse de calitatea informațiilor avute la dispoziție. Iar în problemele de politică externă cu greu putem găsi cazuri în care avem acces la informații absolute. Ce ar trebui să reiasă din asta este o reținere generală a oricărui analist de politică externă de a emite afirmații cu valoare de adevăr și recunoașterea premiselor și limitărilor inerente oricărei analize bazate pe informații circumstanțiale. A face altfel ar însemna să dezinformăm audiența căreia i se adresează analiza și să riscăm producerea unor consecințe politice greu de controlat ulterior.
Moduri de cunoaștere în analiza de politică externă
Analiștii de politică externă lucrează, în general, cu două moduri de cunoaștere: cunoaștere empirică și inferențială. Aceste două moduri de cunoaștere structurează activitatea de analiză și ne oferă elementele necesare concluziilor și afirmațiilor pe care le facem.
Cunoașterea empirică
Primul mod de cunoaștere este cel empiric, bazat pe fapte concrete care sunt observabile și tangibile. Faptul că guvernul Federației Ruse a mobilizat un număr de peste 100.000 de soldați la granița cu Ucraina este un fapt, este parte a cunoașterii empirice pe care o avem despre ce se întâmplă în Rostov. Sistemul geo-spațial și aerian de supraveghere american a detectat și fotografiat mobilizarea și staționarea acestor trupe în proximitatea granițelor cu Ucraina. Atâta vreme cât avem încredere în instrumentele care au identificat staționarea acestor trupe în regiunea Rostov din sud-vestul Rusiei, nu putem contesta acest fapt empiric.
Problema analitică care apare este legată nu de determinarea faptului empiric, ci de interpretarea pe care o oferim acestor evenimente. Faptele nu pot vorbi pentru ele însele, ci au nevoie de interpretare și analiză. Ceea ce pentru mine poate fi o pregătire pentru invazia Ucrainei, pentru altul poate fi doar o mișcare strategică pentru a cere o întâlnire față-în-față cu Joe Biden, fără nicio intenție de a trece granița către Ucraina. Ambele interpretări sunt plauzibile. Premisele acestor interpretări sunt legate de presupusele intenții ale actantului care produce faptul empiric observat. Iar aici lucrurile se complică pentru că faptele empirice sunt vizibile cu proverbialul ochi liber (din satelit), dar intențiile sunt opace. Nu le putem observa liber și deci nu putem avea acces la cunoaștere nemediată, certă, sigură.
Cunoașterea inferențială
În majoritatea cazurilor, analiza de politică externă reprezintă produsul investigării acțiunilor unor state din sistemul internațional și presupusele intenții pe care aceste state le au atunci când acționează într-o direcție sau alta. Dar cum putem ști care sunt intențiile statelor dacă nu putem măsura direct ce vor liderii acestora? În condiții de anarhie și incertitudine, opacitatea legată de intenții creează stimulentele pentru ca liderii naționali să încearcă să păcălească așteptările rivalilor internaționali. Asta le oferă acestora avantaje tactice sau strategice în interacțiunea cu cei din urmă. Așadar, există mereu riscul ca intențiile adversarului să nu fie cele evidente și să fim victima fie a unor încercări de păcălire sau a propriilor noastre prejudecăți și bias-uri față de celălalt actant.
Pentru a putea deduce care ar putea fi intențiile Rusiei, spre exemplu, analiștii de politică externă apelează, în general, la trei instrumente: (a) analiza declarațiilor liderilor de la Kremlin; (b) analiza predispozițiilor istorice ale Rusiei în Europa centrală și de est; (c) teoriile relațiilor internaționale. Fiecare dintre aceste trei instrumente vine cu avantaje și dezavantaje.
Analiza declarațiilor recente ale Moscovei ne arată intențiile generale ale Federației Ruse legate de ordinea liberală internațională și de arhitectura de securitate din Europa. Pe parcursul ultimului deceniu, începând cu celebrele discursuri ale lui Vladimir Putin de la Conferința de la Munchen și de la Clubul Valdai din 2008, Rusia și-a manifestat nemulțumirea cu privire la monopolul strategic american asupra relațiilor globale de securitate și a rolului marginal pe care îl are în arhitectura de securitate europeană. Chiar săptămâna trecută, Sergei Lavrov a anunțat că Moscova va propune un nou pact de securitate european care ar urma să oprească extinderea către est a NATO.
Aceste declarații ale Moscovei se potrivesc cu predispozițiile de securitate ale Rusiei în Europa centrală și de est pe care le cunoaștem din istorie. Experții în politica externă și istoria Rusiei au arătat că Rusia a fost mereu preocupată de crearea unor spații tampon prin care să-și asigure securitatea la granițele din vest. Inclusiv analiști proeminenți ai spațiului rus din România, precum Armand Goșu, ne atrag atenția asupra prezenței unui discurs istoric predominant la Moscova care se concentrează pe acele episoade din istoria Rusiei în care lipsa unui „spațiu vital” de securitate la granița vestică a imperiului a dus la invazii occidentale a nucleului etno-național rusesc. Această predispoziție este, de asemenea, concordantă cu așteptările empirice a unor teorii cheie, precum neorealismul.
Declarațiile răspicate și repetate ale Moscovei privind poziția acesteia în cadrul arhitecturii de securitate în Europa, alături de predispozițiile istorice pe care le putem cunoaște legate de dorința Rusiei de a avea zone tampon în vecinătatea vestică, ne permit să emitem concluzii cu un nivel ridicat de certitudine, în baza informațiilor clare și aproape nemediate, legat de intențiile generale ale Rusiei față de Europa centrală și de est. Însă aceste informații nu ne pot permite să emitem concluzii analitice la fel de certe despre intențiile particulare, specifice pentru cazuri și evenimente individuale. Ce poate constitui o dovadă suficientă pentru un anumit nivel de analiză nu reprezintă, în egală măsură, o dovadă suficientă pentru un alt nivel de analiză.
Problema nivelurilor de analiză
Niveluri diferite de analiză necesită dovezi diferite pentru a putea face afirmații legate de intenționalitatea unor actanți din relațiile internaționale. Cu cât nivelul de abstractizare scade, cu atât povara susținerii unor afirmații despre cazuri concrete crește. Putem ști care sunt intențiile generale ale Rusiei față de ordinea de securitate din Europa fără a cunoaște care sunt intențiile specifice ale Moscovei atunci când mobilizează trupe la granița cu Ucraina. Afirmația (1) cum că Rusia dorește o zonă tampon între ea și NATO, care este o afirmație generală despre intențiile ruse bazate pe dovezi accesate relativ direct, nu se află în contradicție cu afirmația (2) cum că nu știm ce intenții specifice și concrete are Vladimir Putin atunci când mobilizează trupe la granița cu Ucraina. Faptul că știm intențiile generale nu înseamnă că știm și intențiile specifice dintr-un caz anume. Ce poate fi valabil cu titlu general nu este în mod neapărat nevoie să fie valabil și cu titlu particular, în cazuri concrete.
În cazul particular al trupelor rusești aflate în proximitatea graniței cu Ucraina, analiștii de politică externă au de ales între a se concentra pe intenții generale sau intenții particulare. Dovezile disponibile pentru a elucida intențiile generale ale Rusiei sunt ușor accesibile și concludente. Ne spun chiar rușii ce vor, cu titlu general. Însă când vine vorba de intențiile particulare, specifice mobilizării trupelor la granița cu Ucraina, dovezile nu sunt la fel de clare sau la fel de ușor accesibile. Iar analiștii din spațiul public care fac afirmații cu valoare de adevăr despre intențiile specifice ale Rusiei legat de mobilizarea acestor trupe ignoră tocmai incertitudinea inerentă contextului internațional. Most of what they say should be taken with a pinch of salt, cum zic anglofonii.
Ipoteze despre intențiile specifice ale Rusiei
Există cel puțin patru ipoteze legate de intențiile specifice ale Kremlinului atunci când vine vorba de mobilizarea trupelor la granița cu Ucraina. Și este important de specificat din nou că acestea sunt afirmații ipotetice, care nu au fost și nu pot fi testate înainte de a vedea concret ce vor face pe teren. Ele pot și trebuie să fie obiectul unor scenarii de lucru, dar nu pot fi luate drept afirmații cu valoare de adevăr. Asta cu excepția poate a analiștilor din serviciile secrete care au acces la informații private din cercurile cele mai intime din jurul lui Vladimir Putin, ceea ce nu e cazul comentatorilor și analiștilor care se pronunță public în spațiul românofon.
- Rusia vrea să invadeze Ucraina. Conform acestei ipoteze, intenția Kremlinului din spatele mobilizării trupelor la granița cu Ucraina este organizarea unei invazii terestre a teritoriului național. Această invazie poate fi doar a regiunilor din estul țării sau în întregime. Această afirmație este plauzibilă. Un număr de 150-200.000 de soldați, alături de tehnică militară modernă, ar fi suficienți pentru doborârea oricărei apărări ucrainene și ocuparea cu succes a unor porțiuni semnificative a teritoriului ucrainean.
- Rusia vrea să îl forțeze pe Vladimir Zelenski să se întoarcă la masa negocierilor și să implementeze acordurile de la Minsk. Și această afirmație este plauzibilă. O acțiune de brinkmanship este la fel de plauzibilă precum afirmația anterioară. Se bazează și pe declarații ale Rusiei prin care îi cer lui Zelenski să aplice acordurile de la Minsk.
- Rusia folosește tensiunile cu Ucraina pentru a-i atrage atenția lui Joe Biden. Această ipoteză pleacă de la premisa că Vladimir Putin este interesat de statutul internațional al Rusiei și de recunoașterea acesteia drept mare putere care trebuie băgată în seamă. În cazul ăsta, mobilizarea trupelor la granița cu Ucraina are prea puțin de a face cu Ucraina și totul de a face cu relațiile ruso-americane. Iar dacă asta a fost intenția, întâlnirea dintre Biden și Putin i-a adus celui din urmă exact ce își dorea.
- Rusia repetă criza rachetelor din Cuba pentru a limita extinderea NATO și a garanta finlandizarea Ucrainei. Acesta ar fi încă un caz de brinkmanship din partea lui Putin, dar în cazul acesta ținta ar fi NATO/SUA și nu Ucraina.
Toate aceste ipoteze sunt plauzibile. Aceste ipoteze pot explica, cumulat sau separat, comportamentul Rusiei. Cu toate acestea, nu putem distinge care este adevărată sau care nu este. Iar dovezile publice pe care le avem la dispoziție nu ne pot ajuta să distingem care ipoteză este validă și care nu este.
Așadar, este important ca analiștii și comentatorii publici să nu emită aceste ipoteze drept afirmații cu valoare de adevăr. În absența unor dovezi accesibile care să ne permită să validăm sau nu care dintre ele este adevărată, este obligația noastră să emitem judecăți cu valoare ipotetică și condiționată de (lipsa) dovezilor pe care (nu) le avem. Iar publicul, fie că vorbim de decidenți sau de oamenii de rând, trebuie să fie conștient de limitările cunoașterii pe care o avem. Putem vedea ce se întâmplă în cazuri specifice, dar în absența unor informații private esențiale, nu putem judeca cu exactitate care sunt intențiile din spatele unor manevre politice, diplomatice sau militare. Modestia în justificare și explicație trebuie să fie un pilon central al oricărei analize publice, în absența unor dovezi absolute care să ne permită să facem afirmații cu caracter absolut.
„Modestia în justificare și explicație trebuie să fie un pilon central al oricărei analize publice…”
Îndrăznesc să observ că nici autorul articolului nu consideră ipotezele emise pe parcursul analizei domniei-sale drept afirmații cu valoare de adevăr ci, cu modestie, doar caută unele justificări și explicații.
Astfel, deși în presă exprimarea directă are un impact căutat (din variate motive, unul fiind că mass-media însele reprezintă instrumente politice), analiștii lucrează – acolo unde există riscuri, după cum bine observă autorul – cu probabilități.
Cum se face cuantificarea riscului geostrategic, sper să știe și să poată spune numeroșii absolvenți de studii doctorale din cadrul Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul”. Eu, asumându-mi modestia invocată în text, mărturisesc că am nimerit în acea secțiune a bibliotecii care cuprinde mai multe cărți despre abordarea riscului în domeniul științelor economice.
…Dar, am auzit [tot din mass-media] că pe lângă alte instrumente ar avea și unii și alții oareșce iscoade, de unde și valurile periodice de expulzări reciproce.
Ca parerologii isi dau cu parerea, cistiga si ei o piine.
Interesanta e reactia politicienilor. Fiecare isi urmeaza programul. De ex north stream 2 oricum statea multora in git, Doamne fereste sa se ieftineasca gazele, ar fi o catastrofa pt biden si pt verzi.
Culmea că Biden i-a dat drumul lui Northstream 2 și a anulat toate sancțiunile impuse de Trump magistralei. Chestia e blocată din cauză că se împușcă verzii nemțești în picior…
E drept că în schimb în Senat se clocește un pachet de sancțiuni și mai aspre împotriva NorthStream 2. Inițiatorii se laudă că vor obține suficiente voturi ca să depășească un potențial veto prezidențial.
Am remarcat pina si la specialistii in politica externa americani ca isi dau cu parerea despre diverse tari despre care sint sigur ca au invatat multe din scolile lor inalte gen Georgetown dar fara sa fi pus piciorul in vreuna din tarile respective. A. Gosu a pentrect ceva timp la Moscova si cunoaste si limba asa ca e mai de incredere decit toti ceilalti care doar au citit una sau alta in romana sau engleza.
A calatori intr-o tara nu inseamna a cunoaste intentiile guvernantilor in materie de politica externa dar poate oferi un feeling general al societatii respective.
Stim cu totii : Ucraina nu este stat membru NATO . Stim cu totii ca SUA ofera, chiar acum cind vorbim, tehnica militara Ucrainei .Stim cu totii ceea ce declara si reprezentantii UE si cei ai SUA si cei ai Rusiei .Rusia cere foarte clar ca Ucraina sa nu fie acceptata in NATO contrar zicerilor presedintelui Biden ce ne arata cum numai poporul Ucrainean are dreptul de a alege .In acelasi timp SUA si UE declara modalitatea de pedepsire a Rusiei prin punerea in practica a unor modalitati ce tin de economia si de comertul Rusiei ca si de persoane, cetateni rusi , ce ar putea fi pedepsiti in acest fel .Singura necunoscuta este daca Ucraina va reactiona militar in acest caz .Ceea ce vedem nu ne poate duce cu gindul la un razboi niciunul dintre vecinii Ucrainei nemobilizind trupe combatante la granita .Daca razboiul ar fi iminent atunci nimeni nu ar stii daca Rusia isi va opri fortele armate la granita NATO. Nu avem aceasta garantie .Momentul devine critic doar daca vedem fortele armate ,ale vecinilor Ucrainei , mobilizate . Are Rusia capacitatea economica(militar are aceasta forta ) de a sustine un conflict stiind costurile unui astfel de demers(pe termen lung ) si stiind foarte bine ca deja NATO propune ajutarea Ucrainei ? Daca Ucraina va arata in continuare si va decide sa se opuna Rusiei nu cred ca Rusia va interveni .Este ca si cum ai dori sa lupti cu familia ta sau cel putin asa declara Putin ca vede Ucraina .In acelasi timp nu vedem nici forte NATO care se mobilizeza in aceasta parte de lume .Totul pare un joc mai degraba politico – economic si de strategie militara .
Cred că problema este mult mai simplă şi anume că SUA a solicitat Rusiei să intre în alianţa contra Chinei. Aici vin şi zic că pentru SUA o alianţă cu Rusia este mult mai necesară ca de ex. alianţa cu Europa de Vest, fiindcă Rusia are deschidere la Oceanul Pacific, are 4000 km graniţă cu China şi este vecină cu SUA( strâmtoarea Bering) şi cu Japonia. Rusia ar vrea asta, nu are o altă propunere mai bună, dar vrea GARANŢII de SECURITATE din partea SUA+NATO că nu va fi atacată în Vest dinspre Europa. În particular, Rusia vrea „marcarea teritoriului”, în special rezolvarea problemei din Ucraina. Mie mi se pare normal ce vrea Rusia, nu poate accepta ca, la o adică, să fie atacată şi dinspre Vest( NATO) şi dinspre Est( China). În acest moment negocierile sunt în toi şi fiecare parte vrea cât mai mult din aceste negocieri. Dar în final o vor da-o „la pace”, o alianţă SUA+Rusia contra Chinei este prea importantă ca să nu fie făcută din cauza unor „micimani” ca Ucraina, Moldova, Georgia, etc.
Este cam cinic? Poate, dar întotdeauna politica este cinică….
Inseama ca a invatat mult din politica germana a vremurilor trecute
Noi, cei multi nu stim aproape nimic insa intotdeauna cei multi suporta consecintele actiunilor catorva, cei care stiu, acest fenomen sa va agrava si mai tare, mult clamata transparenta in actiuni, povesti, intransparenta va fi cea care predomina, peste tot.
Stie cineva in afara catorva ce se intampla cu datele noastre, cel mai intransparent mediu fiind cel IT, paradoxal, in el cu technica aferenta ne incredem cel mai mult, inseamna ca am renuntat la judecata.
Referitor la politica externa, povesti, speculatii, diversiune si ceata totala, fiecare se ia unul dupa altul, sursele fiind foarte subtiri.
Nimeni, cu atat mai putin presa participa la discutiile „intre 4 ochi” si cu usile inchise, secrete de stat care nu trebuie sa ajunga la urechile noastre, asa a fost, asa va ramane in continuare,
Stirile care transpira sunt devorate de presa iar unde informatia este extrem de sporadica, jurnalistii si analistii dau cu presupusul, speculeaza, fabuleaza, fapte devin concrete cand se intampla ceva, sare in aer o masina, este cineva impuscat, dispare, sunt miscare trupe si armament etc.etc si multe altele, nu ne ramane decat sa asteptam sa vedem ce se intampla ca ulterior sa putem constata, am avut sau n-am avut dreptate.
Dorinta de anticipare, a cunoasterii in prealabil a pasului pe care inamicul sau consumatorul doresc sa le faca este imens, exista armate intregi de specialisti care nu fac altceva decat sa se ocupe de acest aspect, metodele devin tot mai sofistificate, technica, psihologia, matematica si altele ajuta, nudgingul devenid tot mai cautat si aplicat, foarte subtil, multi nici nu-si dau seama, in politica cel care observa este dibaci insa nu se da de gol, joaca jocul cat ii convine de multe ori dupa regulile sale si nu ale celui care doreste sa.l impinga intr-o anumita directie, mai pe romaneste, jocul dea soarecele si pisica. Acest joc este defapt esenta politcii externe, anticiparea pasului pe care doreste sa.l faca celalalt sa poti lua eventual niste masuri, e greu atata timp cat nu putem avea acces la mintile oamenilor, va veni vremea cand accesul va deveni posibil, se lucreaza la greu.
intransparent=opac, netransparent.
Daca te loveste grebla careia nu-i stii numele, vei avea un moment de inspiratie!
Asa o fi, altceva ?
Cele scrise de autor sunt desigur de bun simț. Numai că urmându-le un „analist” al zilelor noastre moare de foame.
Prezintă interes numai ăia care răcnesc, au certitudini, și care propovăduiesc cu fanatism tot soiul de cataclisme iminente. E ceea ce ațâță gustul pentru aventură al publicului ce putrezește în fotoliile din fața TV-urilor. Și cum publicul n-are memorie nici cât o găină beată, evident că nu remarcă niciodată că „analiștii” și „experții” cei mai respectați o dau mereu cu bâta-n baltă și sunt exact la fel de credibili ca tetea Zăpârțan, plutonier adjutant de miliție „în retragere” (o zice de parcă ar fi măcar amiral în retragere), ce face „strategie strategică” și politică mondială printre halbele de bere de pe terasă la „Distrugătorul” de-ți stă ceasul.
Ca sa intlegem ce ar insemna un razboi intre Ucraina si Rusia sa citam parerile unor experti americani:
”In the event of a military clash between Russia and Ukraine, most of the Ukrainian troops will be destroyed in 30-40 minutes. This was stated by Robert Lee, professor at King’s College London and veteran of the United States Marine Corps, in an interview with The New York Times on Thursday, December 9. “If Russia does indeed use its weapons, they can cause enormous damage in a very short period of time. They can destroy Ukrainian troops in the east very quickly, within the first 30-40 minutes, ”the expert emphasized.
Daca americanii stiu asta, cu siguranta ca o stiu si ucrainienii. Cu siguranta nu vor ataca Rusia. Iar Rusia nu are nici o intentie sa isi atirne de git un balast ca Ucraina. Deci nu vor ataca nici ei. Povestile cu ‘visurile imperiale’, indispensabilitatea Ucrainei pentru ‘Imperiul rus’, ‘desprinderea Rusiei de China’ sint povesti, vorbe goale. Politica de cafenea.
Asta in prima faza, dupa care urmeaza replierea si deschiderea de noi fronturi…
Insa, asta ar insemna ca Rusia a atacat = Rusia va fi supusa oprobiului Public Planetar,
ca membra a Consiliului Permanet de Securitate al ONU incalcand Carta ONU!
….iar Ucraina va fi ajutata de toata lumea cu de toate – ca stat membru FONDATOR al ONU.
(ceea ce nu e Pomania ori PATRIA Tata a lui Neamtzu Tziganu sau rep.moldova)
https://www.youtube.com/watch?v=nS5_EQgbuLc
Asa cum i-au distrus si pe ceceni? Tot in 30-40 de minute?
Nu, asa cum i-a ‘distrus’ pe Georgieni in 2008.
pai conflictul ala a durat aproape 2 saptamani. De unde 30-40 de minute?
Asta-i varianta „Vocii Rusiei” ca să mai umbrească un pic din problemele marii oștiri rusești.
Serviciul militar e obligatoriu dar sistemul e atât de corupt încât o bună parte a populației ruse urbane reușește să se eschiveze fără probleme și s-a ajuns ca musulmanii să facă cam 50% din recruții armatei roșii. Și nu de mirare. Au fost nenumărate scandaluri cu ofițerii din orașele mari ce-și vând sau închiriază soldații din subordine cluburilor homo. Armata e folosită ilegal comandații locali în regim de sclavaj la muncile grele din agricultură sau construcții. Echipamentul și hrana soldaților sunt prădate de diferiți comandați și vândute pentru folos propriu.
În pofida unor cheltuieli imense armata rusă a fost incapabilă în 30 de ani să lanseze vreun sistem de armament nou. Chiar și chestii minore pentru înlocuirea AKM-ului ce în curând face 100 de ani, au eșuat mizerabil – cazul automatul Nikonov AN94 ce trebuia să înlocuiască AKM-ul dar n-a mai intrat niciodată în serviciu. În cazul pistoalelor au ajuns la situația ridicolă în care au fost incapabili să dezvolte un înlocuitor pentru pistolul Makarov și atunci au copiat pur și simplu identic (piesele sunt interschimbabile :)) pistolul turcesc Sarsilmaz ST-9 și i-au zic „Graci”. :) Restul sistemelor de armament sunt practic vechile mașinării sovietice rebotezate și revopsite…
Nu că ucrainenii ar fi mult mai breji, dar de aiai și pîn la vise erotice cu armate roșie prăpădind orice inamic „în 30-40 de minute” e un semn de probleme mintale majore.
Pe ce lume traiti mai fratilor?
Păi arătați-ne unde am greșit. Sfătuiți-ne cum să ne îndreptăm… :)
Ai ținut vreodată o pușcă în mînă? Sau ca Svejk doar sticle de cognac?
‘Problemele mintale majore’ sînt ale experților americani. Confirmate de generalul Kyrylo Budanov, șeful serviciului de informații al armatei Ucrainei, și de generalul Oleksander Pavlyuk care a recunoscut (pentru ziarul New York Times) că breaza armata ucraineană va fi copleșită repede, dacă americanii nu trimit trupe (lucru care nu se va întîmpla). Războiul de partizani contra muscalilor ca pe vremea lui Mazepa nu se va întîmpla deasemenea, pentru că Rusia, la fel ca în 2008 în Georgia, nu va invada Ucraina. Cel mult va lasa Donețcul să se declare independent, așa cum au făcut cu Osetia.
Un sfat: lăsați bășcălia cînd vreți să vorbiți de politică serioasă. Nu cu ”Muie PSD” o să rezolvați ceva.
La prima vedere așa ar trebui să fie: totul la vedere, cu cărțile pe masă. Să i se permită oricui dorește un punct de vedere bazat pe informare corecta, in due time și completă. Cunoașterea empirica sa fie universală, iar chestia de deductibilitate să rămână la înțelegerea fiecăruia, adică.
Eu, unul, însă îmi declin competența de a fi mai ager decât o agenție guvernamentala, care operează cu astfel de date încă de zeci de ani, care are colaboratori special instruiți și plătiți tocmai pentru a reduce cât mai mult riscul unor aprecieri eronate în cunoașterea inferențială. Și am mai multe motive pentru a face acest lucru:
1. Respectivii specialiști sunt plătiți din impozitele adunate de la contribuabili. A permite deci unor amatori, oricât de inteligenți, să ofere puncte de vedere alternative reprezintă practic o derogare pentru respectivii specialiști, care sunt plătiți pentru efectuarea acestui serviciu.
2. Consecutiv punctului 1, de ce ar trebui ca informațiile empirice să fie cunoscute în deplinătatea lor și de contribuabilii din alte țări, deci de cei care nici măcar nu participă la plata specialiștilor respectivi?
3. Este foarte probabil ca între sursele cunoașterii empirice să se numere și unele secrete sau ultrasecrete, a căror devoalare ar fi inevitabilă prin dezvăluirea completă a datelor astfel obținute.
4. Momentul transmiterii informației este și el decisiv. Cunoașterea empirica este anterioară stabilirii probabilității unor acțiuni sau a unor succesiuni de evenimente. Investigatorii și detectivii de ocazie ar fi deci bombardați necontenit cu informație irelevanta, nefiltrata, incoerentă, din care ar trebui ei înșiși să extragă ceea ce ar putea reprezenta dovezi pentru o acțiune pe care ei doar estimează că s-ar putea produce. Este cvasi-imposibil ca prelucrarea informației brute să fie corectă chiar și în cazul unor jurnaliști de investigație, darămite în cazul unor jamesbonzi amatori. Mai bine fără ispite! Jocurile video sunt suficiente pentru aceștia.
5. Informația completă nu ar avea nicio utilitate publică. Cum ar trebui ulterior procedat? Supunem la vot varianta cea mai probabilă dintre cele „n” posibile? Facem apoi un referendum internațional pentru acțiunile necesare după ce stabilim probabilitatea cea mai mare? Cine să participe? Dar dacă intre timp apar date noi, care ar putea să schimbe perspectiva, reluăm algoritmul? De câte ori?
6. Este foarte posibil ca prin informarea publică să se urmărească și obținerea anumitor efecte și să se modifice astfel cursul estimat al evenimentelor, fiecare parte încercând să anticipeze mutările celuilalt, iar cooptarea opiniei publice să devină un pion important în joc. Deși e singurul argument ce are o nuanță conspirativă, utilitatea strategică a acestuia legitimează pe deplin acest compromis.
Intrebarea cheie e daca agentiile guvernamentale aduna informatii sau le produce!?
Semantica lui “a produce informație” este, in context, mult prea largă pentru a fi sigur că am înțeles ce vrei să spui. Revino cu o lămurire, te rog!
Prea multa teorie, nimeni nu joaca cu , cartile pe masa, ar fi sinucidere iar dezinformareaa si diversiunea au facut dintotdeauna parte din bagajul institutiilor, agentiilor guvernamanetele, stim noi care , ale unui stat.
Cine are incredere in institutii, sa fie sanatos.
Bineînțeles ca nimeni nu poate juca cu cărțile pe față. Asta și spuneam.
Însă autorul pretinde că trebuie să putem controla estimările statului, iar pentru asta trebuie dezvăluite toate informațiile. Și la fel cum toți se pricep la fotbal mai bine decât antrenorii, tot așa se pricep și la chestiuni de intelligence mai bine decât profesioniștii. Eu, unul, am mai multă încredere in specialiști decât in amatorii roși de dubii.
Si cine sa fie „specialistii” ? cei care lucreaza la stat ?
arme de distrugere in masa…
fake news
Asta au susținut Colin Powell și Gică Bush. Nu știm ce “a produs” NSA.
Iar dacă totuși o face, cât de des se întâmpla? Este regulă sau excepție?
Mai e un aspect, nu se spune, dar care este determinant: ce ar pierde vs. de ce ar câștiga după ce ocupă un teritoriu. Multiplicați proporțional costurile Crimeei și estului Donbasului, adăugați costurile operațiunii militare, adăugați costurile recurente… chiar dacă Ucraina nu opune nicio rezistență, mai ales atunci, Federația Rusă nu poate susține „cucerirea” fără sprijin extern. Există sponsori?
Ar fi un Afganistan mai mare pe o bază de putere mai mică.
Numai subvenționarea Transnistriei a costat peste 5 miliarde de euro pe gaz neplătit… la o populație cam cât un sector din București. Diplomația primește în plic ce să spună, dar calculele le fac alții.
Atunci de ce are nevoie „federatia rusa” de „Republica Moldova” ?
excelentă întrebarea, și mai valoroasă decât o grămadă de răspunsuri!
tentativ, câteva sugestii de direcții de analiză:
– pentru că este o putere continentală obsedată istoric de accesul la mare, în cazul acesta la controlul gurilor Dunării, oarecum similar cu obsesia Chinei de a controla Marea Chinei
– pentru că pentru a menține teritoriul unit în jurul verticalei de putere are nevoie ca să mențină periferiile în subdezvoltare relativă, pentru a menține centrul de atracție al lumii ruse la Moscva
– pentru că astfel de spații gri la periferie sunt utile unor clientele ale puterii pentru afaceri dubioase, spălare de bani, contrabandă, bani negri pentru corupție și finanțare rețele de influență în occident etc.
… your guess is as good as mine :) thanks