Când Turnul Babel începe să vorbească… Papa Leon, Harari și cele două săgeți ale inteligenței

În prima sa enciclică, Magnifica Humanitas: On Safeguarding the Human Person in the Time of Artificial Intelligence, promulgată pe 25 mai 2026, Papa Leon al XIV-lea folosește metafora Turnului Babel pentru a-și expune poziția față de inteligența artificială în era inițiată de lansarea proiectului ChatGPT (2022). Documentul papal începe chiar cu lansarea unei alegeri imperative: omenirea poate construi un nou Turn Babel sau poate construi o cetate în care demnitatea, comunicarea, justiția și responsabilitatea umană sunt păstrate.

Noul Turn Babel și AI, versiunea Vatican 2026

Papa Leon dezvoltă metafora sistematic de-a lungul mai multor paragrafe și capitole (am identificat în total 13 citări „Babel”).

La §7, Babel înseamnă a single language, a single technology, a single direction. Problema nu este tehnologia ca atare, nici înălțimea turnului, ci combinația dintre uniformizare, autosuficiență, putere și proiectul de a elimina diferențele în numele eficienței. Rezultatul este paradoxal: proiectul care urmărea unitatea produce non-comunicare și dispersie.

La §9–10 apare ceea ce Papa numește chiar „sindromul Babel”. Aici metafora devine direct relevantă pentru AI: pericolul este credința că un singur limbaj, inclusiv unul digital, poate traduce totul, inclusiv persoana umană, în date și performanță. Papa Leon leagă Babel de uniformizare, de idolatrizarea profitului și de reducerea diferențelor umane la ceea ce poate fi cuantificat.

Pe scurt: În viziunea Papei Leon, Turnul Babel se identifică prin excesul de putere, uniformizare, eficiență fără demnitate, reducerea omului la date și încercarea de a crea un limbaj digital totalizant.

Noul Turn Babel și AI, versiunea Yuval Noah Harari 2026

Analogia Turnul Babel din vechime este AI-ul din prezent a fost preluată de unii critici ai noii tehnologii disruptive. Printre cei mai vocali adversari ai inteligenței artificiale generative se numără și binecunoscutul istoric și filosof israelian Yuval Noah Harari. Foarte recent (30 octombrie 2026), pe canalul său YouTube, a fost postată o conferință cu un titlu semnificativ și provocator: The AI Tower of Babel. Chiar la început, Harari recunoaște profunda și inspiratoare enciclică despre inteligența artificială, publicată în luna mai a acestui an de Papa Leon.

Am identificat câteva linii directoare ale conferinței menționate, cu precizarea că aceasta este doar una dintre o serie de prezentări similare, desfășurate în diverse locații începând de la începutul anului 2026.

Folosind analogia cu Turnul Babel biblic, când oamenii au încercat să construiască un turn până la ceruri folosind o limbă comună, ceea ce l-a determinat pe Dumnezeu să le încurce limbile și să oprească proiectul, Harari susține că AI creează o limbă nouă, universală, limba codului informatic, care îi conferă o putere imensă, putând depăși, în viitor, capacitățile umane.

Pentru istoricul israelian, limbajul este „codul civilizației” pe care AI încearcă să-l „spargă” (hacking the code of civilization). Metafora este fertilă, dar o consider reductivă dacă este luată literal. Instituțiile civilizaționale depind și de alte constrângeri: resurse, legitimitate, practici, (re)cunoaștere tacită etc.

Pierderea controlului uman este o altă idee care poate provoca frisoane de teamă în universul AI. Spre deosebire de instrumentele tradiționale create de om (de ex., presa tipografică, cuțitul), AI nu este doar  o unealtă, mai mult sau mai puțin amorfă, ci și un agent independent care poate învăța, poate lua decizii și, probabil, se poate dezvolta singură.

Există aici o presupunere prea categorică. Transformarea AI într-un agent autonom (ceva care poate lua decizii și poate inventa noi lucruri prin sine însuși) este graduală, pentru că sistemele actuale pot planifica și acționa, dar obiectivele și permisiunile sunt încă, în mare parte, furnizate de oameni. Vorbind despre unelte și agenți, Harari folosește un exemplu binecunoscut: Când Gutenberg a inventat presa tipografică în secolul al XV-lea și a început să tipărească Biblii, presa tipografică era un instrument, nu un agent. Presa tipografică nu putea decide singură ce cărți să tipărească. Gutenberg a fost cel care a decis să tipărească Biblii și nu Coranuri.

Continuând argumentul de mai sus, Harari lansează încă o „torpilă”: Babelul AI va controla fluxurile de încredere ale oamenilor. În povestea originală a Turnului Babel, ambițiile oamenilor s-au prăbușit deoarece aceștia și-au pierdut limba comună și nu au mai putut comunica între ei. Astăzi, scenariul este inversat. Pe măsură ce oamenii își pierd încrederea unii în alții și în instituțiile comune – ceea ce face ca comunicarea reciprocă să fie extrem de afectată, ne grăbim în același timp să construim un „turn” al AI din ce în ce mai puternic și capabil să evolueze de la sine.

Istoricul desemnează ceva mai precis decât simpla influență a AI în această dinamică inversată a încrederii. Societățile moderne funcționează prin mecanisme de decizie: de exemplu, cui îi acordăm credit – financiar, juridic, epistemic sau chiar afectiv. Băncile fac legătura dintre depunător și debitor (banii sunt un pod al încrederii sau o poveste alcătuită din cuvinte, spune YNH), tribunalele dintre cetățean și lege, universitățile dintre candidat și certificarea competenței, iar mass-media dintre eveniment și credibilitatea acestuia. Dacă AI ajunge să administreze aceste interfețe, nu trebuie să fie conștientă ca să devină arbitrul relațiilor de încredere dintre oameni. În viziunea lui Harari, încrederea își pierde literalmente caracterul de entitate care circulă prin rețele. În schimb, AI ar putea ajunge să medieze tot mai multe dintre mecanismele prin care oamenii decid pe cine cred, cui îi dau acces, cui îi acordă credit, autoritate, legitimitate sau putere de decizie.

Care este cauza principală a noii dinamici a încrederii? Harari lansează una dintre cele mai bune idei ale conferinței: Birocrația este mediul natural al AI, ceea ce favorizează preluarea controlului de către aceasta. Observația sa este că AI prosperă mai degrabă în cadrul rețelelor birocratice create de oameni, precum finanțele, dreptul și administrația publică (acționând ca „birocrați ai AI”), decât în medii fizice.

Sunt de acord cu observația de mai sus, pentru că birocrațiile sunt făcute din texte, reguli, registre, formulare, clasificări, decizii, adică exact mediul în care AI excelează. Pe linia controlului încrederii, aș spune că observația este plauzibilă ca tendință, dar prea tare ca predicție generală. De ce? Pentru că încrederea nu înseamnă doar acuratețe. Ea include răspundere, reputație, legitimitate etc. – ingrediente absolut necesare pentru ca „temuta” competență AI să poată reorganiza relațiile dintre oameni.

Într-o conferință similară, prezentată la Oxford pe 30 iunie 2026, Harari a avansat ideea că noul Turn Babel va muta frontul de la atenție la intimitate, spunând explicit că AI poate descrie iubirea fără să avem dovezi că o simte. În eseul meu „Gândim fără să fim conștienți? Despre înțelegere, conștiință și inteligența artificială”am spus ceva aproape identic: „simularea durerii nu doare”. Mașina nu trebuie să posede săgeata interioară pentru a acționa asupra săgeții interioare a omului.

O altă afirmație care mi-a atras special atenția a fost aceea că gândirea umană seamănă cu predicția următorului token lingvistic. Aici mă despart strict de autorul lui Sapiens: A Brief History of Humankind. Cred că Harari a sărit prea repede la această concluzie. Faptul introspectiv că nu știm ce cuvânt ne va veni în minte în momentul următor nu demonstrează o identitate mecanicistă între procesele predictive cerebrale și autoregresia realizată de LLM-uri. Am făcut această distincție în eseul menționat mai sus: similitudinea formală a predicției nu demonstrează identitatea proceselor.

În fine, Harari face o declarație caracteristică stilului său: tot ce este făcut din cuvinte va fi preluat de AI. La fel cum astăzi oamenii nu pot învinge AI la șah, în curând niciun om nu va mai putea învinge AI în niciun joc lingvistic, plusează Harari.Contele Buffon a avut dreptate: Le style, c’est l’homme même.Retoric sună, nu-i așa, foarte puternic, dar empiric mi se pare prea absolutizant. Vor fi oameni care vor considera această afirmație o provocare utilă. Pentru mine, este doar o teză în curs de demonstrare.

Analizând conferințele lui Harari, am găsit și o ambiguitate foarte interesantă. La un moment dat, el spune că AI „înțelege” sau va înțelege limbajul mai bine decât noi; mai târziu, afirmă că nu există dovezi că AI simte iubire ori durere și că poate doar produce o descriere perfect convingătoare a acestora.

În termenii eseului meu, problema se rezolvă rapid: Harari folosește „înțelegere” funcțională în primul caz și experiență fenomenală în al doilea. Separarea celor două sensuri este una dintre funcțiile celor două săgeți. Iar această convingere devine și mai îndreptățită dacă (re)citim articolul recent al lui Seth-Block-Tononi. Ei formulează explicit separarea dintre inteligență (ceea ce sistemul face) și conștiință (faptul că există ceva ce sistemul simte). Aplicat discursului lui Harari, aș putea spune, practic, același lucru despre agenție: nu este nevoie de conștiință pentru a fi un agent AI.

Noul Babel în versiuni moderne și cele două săgeți ale inteligenței

În termenii conceptului meu:

Săgeata exterioară reprezintă capacitate, calcul, limbaj, analiză, performanță și poate deveni foarte lungă.

Săgeata interioară desemnează durerea, bucuria, experiența, „cum este să fii” și rămâne, în concepția enciclicei papale, specific umană.

La §99 din Enciclopedie papală, am găsit probabil cel mai interesant pasaj pentru eseul meu. Papa Leon introduce o separare care seamănă surprinzător cu cele două săgeți: AI poate depăși omul în anumite capacități funcționale, dar, afirmă el în continuare, AI nu are corp, nu trăiește experiențe, nu simte durere sau bucurie și nu cunoaște „din interior” iubirea, prietenia ori responsabilitatea. AI poate simula empatia și înțelegerea, dar Papa afirmă că AI nu deține experiența afectivă și relațională pe care o consideră intrinsecă unei persoane.

Există însă o diferență importantă față de poziția mea. Eu am opinat că lipsa dovezii pentru experiența fenomenală nu demonstrează că o astfel de experiență este imposibilă într-un sistem artificial. Este o poziție deschisă, empirică și filosofică. În enciclica sa, Papa Leon adoptă o atitudine mult mai categorică, ancorată în interiorul unei antropologii teologice: AI nu înțelege în sensul deplin al termenului și nu are interioritatea persoanei. Poziția sa este filosofică și teologică, fără a reprezenta rezultatul unui experiment care ar fi rezolvat problema conștiinței artificiale.

Și aici comparația cu Harari devine foarte interesantă.

Papa Leo: Noul Babel se definește prin excesul de putere, uniformizare, eficiență fără demnitate, reducerea omului la date și încercarea de a crea un limbaj digital totalizant.

Harari: Noul Babel reprezintă, de fapt, o inversare informațională: oamenii își pierd capacitatea de a avea încredere și de a se înțelege între ei exact în timp ce construiesc AI-uri care stăpânesc limbajul tot mai bine și pot deveni intermediari ai cooperării umane. Rezumatele recente ale conferinței lui Harari descriu explicit ideea ca pe o inversare a mitului Babel.

Mai exact, aș spune că Harari secularizează și răstoarnă metafora papală.

Pentru Papa Leon, problema Noului Babel se definește astfel: un singur limbaj + o singură tehnologie + o singură direcție → uniformizare → Babel.

Pentru Harari, paradoxul Noului Babel cuprinde mai mulți termeni constituenți și inter-relaționați: oamenii nu se mai înțeleg între ei → construiesc o inteligență care îi poate înțelege pe toți → acea inteligență capătă tot mai multă putere asupra infrastructurii lor simbolice.

În schema eseului meu, Turnul simbolizează săgeata exterioară.

Cu fiecare nivel adăugat, Turnul își amplifică constituenții esențiali: predicția, memoria, reprezentarea, planificarea, autonomia, inferența, capacitatea de a utiliza instrumente și de a influența instituții. Dar înălțimea Turnului nu ne spune nimic despre săgeata interioară sau despre gândirea fără spectatorul interior.

Aici Harari adaugă o întrebare implicită: Ce se întâmplă când această săgeată exterioară nu se mai limitează la rezolvarea unor probleme, mai mult sau puțin diurne, mai mult sau mai puțin complexe, ci intră în infrastructura prin care civilizația însăși funcționează?

Aș putea oferi un răspuns: limbajul leagă cele două săgeți fără să le identifice per se. În Babelul biblic, construcția Turnului s-a oprit pentru că oamenii nu se mai înțelegeau între ei. În noul Babel AI, oamenii riscă să nu se mai înțeleagă între ei tocmai în momentul în care Turnul începe să-i înțeleagă pe toți.

AI nu trebuie să simtă frica pentru a ne face să ne fie frică. AI poate să nu simtă iubire, frică, indignare sau încredere. Dar prin limbaj poate genera aceste stări la oameni. Cu alte cuvinte: săgeata exterioară a mașinii poate acționa asupra săgeții interioare a omului, fără ca mașina să posede ea însăși o săgeată interioară.

Concluzii

În vechiul Babel, oamenii au pierdut limbajul comun și Turnul s-a oprit. În Babelul lui Harari, oamenii riscă să-și piardă din nou capacitatea de a se înțelege, dar Turnul nu se mai oprește: a învățat el însuși să vorbească. Iar în Babelul lui Leo XIV apare o întrebare suplimentară: cine stabilește scopul construcției – omul sau sistemul pe care omul l-a construit?

Și aici apare o legătură perfectă cu cele două săgeți ale mele: Turnul poate crește pe săgeata exterioară fără să dobândească o săgeată interioară; dar, prin limbaj, poate începe să acționeze asupra săgeților interioare ale constructorilor săi.