sâmbătă, iulie 11, 2020

Cuvinte libere și deloc festive de 1 Decembrie

În mod normal, astăzi ar trebui să pun în cui toate supărările și să scriu doar vorbe optimiste. Și aceasta fiindcă din 1990 încoace, 1 Decembrie este Ziua Națională a României.
O zi națională pe care nici conducătorii țării, dar nici românii obișnuiți, cei cu taxele și impozitele la zi, nu prea au știut să o sărbătorească așa cum s-ar fi cuvenit. În primul rând fiindcă prea adesea țara a fost dezbinată. Iar dezbinarea s-a văzut încă de la primul 1 Decembrie Zi națională, la acel 1 Decembrie în care urmașul arhitectului Unirii, regretatul Corneliu Coposu, a fost rușinos huiduit de o mulțime dirijată de liderii FSN, în frunte cu Ion Iliescu și cu Petre Roman.
Anul trecut, guvernarea PSD-ALDE a ratat Sărbătorirea Centenarului. S-au organizat doar ici-colea manifestări aniversare, s-a mai pus de simpozioane, ne-am autoamăgit cu Catedrala Mântuirii Neamului, singura mare realizare a celor 100 de ani de Românie Mare, am identificat Centenarul cu reluarea Cerbului de Aur. Fără să băgăm de seamă că nici măcar acel sărman festival de muzică ușoara nu a avut continuitate. Un semn al incapacității noastre funciare de a ne duce până la capăt proiectele a devenit simbol al Sărbătorii. Semn că gura păcătosului adevăr grăiește. Autoritățile l-au declarat ca cea mai grandioasă manifestare din anul cu pricina, iar noi am înghițit gălușca. În vreme ce tot felul de comisioane au intrat în buzunare ilicite. Teatrele au montat spectacole mai mult de formă (au fost și excepții, cea reprezentată de Pădurea spânzuraților de la Teatrul Național din București fiind cum nu se poate mai lăudabilă), nu de alta dar bugetele curente fiindu-le substanțial tăiate, salvarea producției curente a venit din banii alocați sărbătoririi împlinirii a 100 de ani de Românie Mare.
Unii șefi, chiar dregători de frunte, nu au știut nici măcar ce se sărbătorește, în loc de 100 de ani de Românie Mare vorbind de 100 de ani de Românie.
Anul acesta, sărbătoarea se încadrează iarăși în infernul actelor formale. Adunări festive, aceiași comemoratori cu discursuri reșapate și cele câteva mii de porții de fasole cu ciolan. Poate și micii declarați specialitatea națională. Și cam atât. Ajunge.
Ne lăudăm cu faptul că, spre deosebire de alte State la noi nu este încă la mare căutare discursul naționalist-xenofob și nici partidele specializate nu sunt în vogă. Uităm că în PSD a reînviat Corneliu Vadim Tudor și spiritul lui distrugător iubitor de mahalaua etnică, uităm sau ne facem că nu băgăm de seamă câte grozăvii naționalist-șovine s-au rostit în cursul campaniei electorale și nu băgăm de seamă că prea multe dintre acestea au rămas nepedepsite. Vorbim despre Unire și necesitatea unității, dar suntem dezbinați, Diaspora a ajuns pentru noi doar ceva de care ne amintim numai când avem nevoie de ea pentru bani sau voturi, Așa se face că un individ cvasi-analfabet, un mitocan politic patentat, o lepidopteră de Giurgiu care încă mai este președinte de organizație județeană PSD, după ce odinioară a fost chiar președinte executiv al partidului, jignește românii din străinătate, îi califică drept prostituați chiar înainte de Ziua Naționala doar pentru că Diaspora nu îi va vota partidul niciodată.
Și uite așa trecem și de 101 de ani de Românie Mare. Tare mi-e teamă că și la 102 va fi tot astfel. Fiindcă Unirea nu mai este pentru noi decât o cifră. Cu care nu mai știm prea bine ce să facem.
Comentariu publicat concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

Antifragil

de

Nassim Nicholas Taleb

recomandată de contributors.ro

 

Top articole

Refuzat la export. Schimb de scrisori cu un prieten maghiar

Dragă Miklós, îți amintești de expresia „refuzat la export” din comunismul nostru românesc; subliniez „nostru”....

Românii de la Tönnies suntem noi toți

Abia s-au uscau amprentele de pe tastele cu care au scris jurnaliștii despre scandalul sezonierilor români și polonezi...

Franța vs. Turcia sau de ce nu încap două săbii strategice în teaca Mării Mediterane

Că nu există deloc simpatie între Paris și Ankara se știe nu de azi de ieri, ci...

Când șahul devine rasist…

Credeați că numai statuile sau hărțile (1) pot fi rasiste? Aflați că, pe fondul actualei revoluții BLM (Black Lives Matter), în curs de desfășurare în...

Tăcerea manualului nu înseamnă și tăcerea profesorului. Un răspuns lui Selly

Nu manualul sau catalogul te fac profesor, ci faptul că vezi în cei din...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)