marți, ianuarie 25, 2022

Daca e de rău, nu apare în presă!

Exact acum un an scriam un articol despre relația energie și presă. Probabil explicațiile de atunci sunt valabile și în spețele de mai jos.

Două luări de poziție a doua asociații nu au avut efect în presă și de aceea mă simt obligat să le mediatizez. (cu copy-paste)

Prima este reprezentată de un comunicat de presă a Asociației pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale – ASPES care „își exprimă îngrijorarea față de gravitatea situației economice și sociale în care se află în prezent România. (…) ASPES consideră că România se afla deja într-un proces de decădere și destructurare a economiei care dacă nu va fi imediat oprit prin măsuri și politici economice eficiente și curajoase va plasa pe termen lung România în categoria țărilor slab dezvoltate ale Europei, la periferia pieței și complexului economic integrat al Uniunii Europene.

Acest proces de decădere și destructurare economică este generat de efectele dezastruoase ale crizei energetice manifestată prin creșterea exponențială a costurilor energiei și absența unor politici pe termen scurt, mediu și lung de punere in valoare a potențialului energetic al României.

Economia românească caracterizată printr-o structură insuficient modernizată, aparținând în mare parte stadiului manufacturier al revoluției industriale, are încă aspecte de energointensivitate ceea ce face ca ponderea costurilor energetice să fie mare în structura totală a costurilor de producție, ceea ce o face necompetitivă.

Această situație explică reducerea producției sau chiar încetarea acesteia la un număr importat de unități industriale printre care se remarcă unități de cea mai mare importanță ale industriei românești cum sunt Azomureș și Alro Slatina. Anunțuri privind reducerea sau încetarea activității datorită incapacității suportării costurilor energiei au fost recent făcute și la nivelul industrie de panificație, a medicamentelor, a procesării produselor de carne și lactate. Doar la nivelul perioadei noiembrie-decembrie 2021, peste 20 de mii de IMM-uri și-au încetat activitatea datorită costurilor energetice.

Consecințele în plan social sunt extrem de periculoase prin creșterea bruscă și necontrolată a șomajului ca și în planul echilibrării macro-structurale deoarece scăderea capacității de competitivitate a economiei va reduce puternic atributele de export, accentuând dezechilibrul balanței comerciale. Reducerea sau încetarea activității pe segmente importante ale industriei va afecta negativ capacitatea de colectare a veniturilor bugetare ceea ce va pune sub semnul întrebării posibilitatea respectării promisiunilor coaliției de guvernare relativ la protejarea categoriilor defavorizate prin creșterea veniturilor acestora ca și a programelor de investiții.

Este clar că efectul creșterii atât de mari și abrupte a costurilor energetice nu poate fi suportat de actuala structură a economiei ceea ce face necesară conceperea și aplicarea imediată de către guvern a unei scheme de măsuri și politici economice care să salveze economia de la un evident proces de decădere și destructurare.

În acest sens, ASPES cere guvernului:

  • La nivelul Ministerului Energiei să se constituie de urgență o celulă de criză care să elaboreze împreună cu cei mai importanți specialiști în domeniu măsuri de corijare a greșelilor făcute în așa zisa liberalizare a pieței energiei, în sensul asigurării unor condiții rezonabile de competiție și raționalitate la nivelul producătorilor indiferent dacă reprezintă capital străin sau capital majoritar românesc. Scopul central al acestei celule de criză este acela al găsirii de măsuri ca la încetarea perioadei de plafonare și compensare, facturile să nu înregistreze o explozie a prețurilor.
  • Printr-un efort diplomatic și de negociere, guvernul trebuie să ceară Uniunii Europene autorizarea aplicării unor subvenții unităților industriale care , în mod clar și obiectiv, nu-și mai pot continua activitatea din cauza costurilor energetice.
  • Pentru a diminua costurile IMM-urilor, dar și ale gospodăriilor populației cu factura energetică, să se treacă urgent la elaborarea unui program de susținere financiară de către stat a realizării instalațiilor fotovoltaice, creatoare de energie electrică mai ieftină.
  • Se impune și o negociere a termenelor de tranziție de la cărbune la energia verde în sensul posibilității utilizării în continuare a cărbunelui în producția de electricitate pentru sporirea ofertei interne și eliminarea importurilor de electricitate.
  • În acest context apreciem că trebuie stopat procesul de dezafectare a Termocentralei energetice Mintia și realizarea unei modernizări prin înlocuirea combustibilului cărbune cu gazul natural.

Totodată trebuie finalizată investiția hidroenergetică pe Jiu, ambele obiective energetice – Mintia și amenajarea hidro de pe Jiu prin producția lor vor contribui la reducerea importului de energie electrică.

– Accelerarea procesului de extragere a gazului din Marea Neagră și finalizarea aspectelor juridice ale Legii Offshore.”

A doua poziție este reprezentată de o scurtă analiză a Asociatei Energie Inteligentă care spune:

„Sistemul energetic, probabil unul dintre primele 3 sisteme ca și importanță al unei țări, a fost în ultimii ani ciuca batăilor:

  • Societățile energetice au fost ”cash cow-ul” (vaca de muls) pentru toate nevoile României. Oride câte ori era nevoie de bani în România, asupra energiei sau îndreptat suplimentarea dividendelor, taxelor etc., știut fiind faptul că este sistemul care are o constanță în fluxul de bani. Practică care a omorât investițiile în energie, deoarece ceea ce s-a construit în ultimii 20 de ani față de istoricul predenților 20 de ani sau față de necesitățile curente a fost neglijabil.
  • Societățile energetice, autoritățile, agențiile etc., au devenit culcușul pe bani mulți al oamenilor de partid,  a sinecurilor, a fraților, surorilor și rudelor acestora, sufocând și prăbușind constant funcționalitatea și performanța reală a acestora. Dacă în urmă cu 20 de ani ”era uns politic”, doar directorul  general, toți ceilalți: membrii consiliului de administrație, directorii, sefii de serviciu fiind exclusiv persoane de specialitate, după zeci de regulamente de guvernanță corporativă, cu scop de profesionalizare a instituților și societăților de stat, de selecții realizate de firme de hat hunting, de măsuri de depolitizare etc.,s-a ajuns ca doar considerentele de ordin politic să fie importante pentru numirea oricui într-o funcție, să impună până și portarii instituțiilor.
  • Sistemul energetic a devenit și pușculița pentru a strânge bani de la oameni. Constatarea sociologică că românii nu suportă creșterile de taxe și impozite, și mai ales că acei conducătorii care au făcut-o sunt șterși definitiv din politică, indiferent de ce au luat acele decizii, s-a ”inventat” colectarea de bani la buget prin creșterea prețului la energie, mai ales că aici ai pe cine să dai vina – multinaționale și Rusia – ambele detestate de români. Este adevărat că acestă metodă, i-a luat prin surprindere pe conducători în anul 2021, când prețurile au crescut și pe plan internațional și astfel i-a făcut să declare că asistăm la o ”situație atât de complicată cum nu a mai fost în ultimii 15 ani”. Asta se întâmplă când joci la cacealma, uneori alții îți dau peste cap jocul perfid.

Toate acestea au sufocat sistemul energetic trecându-l prin mai multe procese de criză și aducându-l în stare de haos.”

Distribuie acest articol

41 COMENTARII

    • Doamne fereste cu „managerii” si specialistii care au mai ramas…ca de industria orizontala, ce sa mai zic…insa, s-a uitat cineva de curiozitate pe CV-ul dir.general al al Nuclear Electrica, dl.Ghita Cosmin, de altminteri, baiat bun, dar nu are vina el ca e paralel cu „nuke”,? si altii de prin CA, supraveghere si alte vrajeli dástea ?

      • in RO, factorul de putere (timp functionare si utlizarea puterii instalate) , in general, este de ~30-35% (depinde de locatie)
        Adica, daca am o centrala eoliana de 1000 MW, pot estima ca voi obtine energie anuala de cca (300-350 MW) x 8700 h = ~2,6 – 3 mill. MWh/an…la astea s-ar scadea si in factor de indisponibilitate (mentenanta) planificata, sa zicem 1 luna/an
        Cam asta e toata smecheria, adaugind ca energia asta vine cind vrea ea si nu noi

        • „Cam asta e toata smecheria, adaugind ca energia asta vine cind vrea ea si nu noi”
          ____
          Fiecare KWh produs din surse regenerabile contribuie la economisirea combustibililor fosili, de care ducem o lipsa mare aici in Europa. In concluzie, important este sa intre cat mai multi kilovati din surse regenerabile pe fir (cu cat mai multe ore /zile pe an cu o pondere a regenerabilelor peste 80% sa zicem, cu atat mai bine). Evident, capacitatea trebuie acoperita cu backups /CHP, baterii, etc… dar nu este o misune imposibila si nici provocarea (dpdv tehnic si economic) nu este chiar asa de mare. Spre exemplu, in RO ponderea anuala in mix ar putea arata in felul urmator:
          – 50% eolian+fotovoltaic @€60 /MWh (inclusiv infrastructura inteligenta)
          – 30% Hidro
          – 20% backups (cogenerare gaz natural, deseuri, biomasa, baterii). Desigur, capacitatea instalata neta ajunge in jur de 60%… si chiar daca pretul energiei backups ajunge la €200/MWh, pretul mediu al mixului iese mai ieftin in comparatie cu energia nuke (la care se mai adauga si o serie de beneficii socio-economice in favoarea regenerabilelor, i.e. atragere investii private pe plan local, joburi noi in productie componente, proiectare, montaj, mentenanta, securitate energetica, etc).

          P.S. in urma cu trei ani, am participat la un workshop organizat de Fraunhofer impreuna cu mari jucatori de pe piata energetica a Germaniei (Siemens, RWE, ENBW, Wattenfall etc). Experienta lor din teren evidenteaza ca o retea flexibila din backups /CHP-uri pe gaz in centre urbane, baterii, etc, poate acompania un mix energetic din regenerabile pana in jur de 80% si chiar 90%. Una din modelarile efectuate de Fraunhofer in cooperare cu Jülich Forschungszentrum (cu ajutorul unui supercompueter) in multe zile ale anului includea chiar si instalatiile hidro si pe biomasa in categoria backups. Spre exemplu, in zilele de vara cand radiatia solara este mare si mai bate si vantul in parcurile eoliene offshore, unele centrale hidro sau pe biomasa pot face o pauza, cel putin la nivel regional. Desigur, aceasta varianta presupune atragere de investitii consistente in parcuri eoliene offshore, in instalatii fotovoltaice instalate pe cladiri precum si in backups. In multe zile ale anului (peste 100 de zile din cate imi aduc aminte) modelarea arata un surplus consistent de energie regenerabila (eoliana si fotovoltaica) care ar urma sa fie stocata in hidrogen.

          • Dar ce te faci cand e noapte si nu bate vantul si probabil e si iarna cu varf de consum, sa zicem ora 18.00 in ianuarie. Trebuie sa ai un backup de 70% dupa calculele tale. De unde 0.7*9000MW=5600MW backup? Ai idee ce inseamna valoarea aia? Centrale pe gaz? Baterii (ha ha ha)? Ce facem aici?

  1. Imi permit sa comentez cele prezentate de dl. Pacuraru, cu niste precizari:
    – situatia dezastruoasa a economiei dar si a energiei, nu este neaparat din cauza cresterii preturilor la energie…asta doar a aratat foarte clar slabiciunea ambelor – economie si energie (de altfel am si demonstrat ca ce se intimpla in Romania este mult mai exagerat decit ar fi trebuit..si nimeni din „establishment” cu care am mai discutat nu mi-a demonstrat argumentat contrariul)
    – ce propune ASPES este de bun simt, dar, aceasta celula de criza (eu as numi-o „think tank”) nu trebuie constituita in interiorul Min.Energiei- acesta trebuie insa invitat la nivelul cel mai inalt- la discutiile acestei „celule”; „think-tank”-ul trebuie sa fie independent (un fel de consultant al Mininsterului), dar raspunderea deciziilor politice trebuie sa stea in si pe umerii Ministerului
    – compozitia nu trebuie sa fie mai mare de 10-14 specialisti adevarati- cu experienta DOVEDITA in energie, neaparat 1-2 macroeconomisti si 1 jurist specializat in drept comunitar si energie
    – trebuie gindite masuri pe termen imediat (de criza) si, mai ales masuri pe termen mediu-lung, ca sa putem sa ne salvam (un sistem energetic, se construieste in ani, necesita planificare-scuze daca „zgirii”urechile cuiva, capital si timp. Ca sa-l aduci la normalitate cit de cit, trebuie minim 5 ani, iar ca sa-l distrugi, cam tot pe atit
    – personal, sunt sceptic ca demersul ASPES va avea vreo rezonanta…pozitia autoritatilor noastre este ca „asa e piata”…de aici pornesc toate hibele

  2. Ca o completare si informatie a ceea ce a mentionat dl.Pacuraru despre initiativa ASPES, care vrea sa indrume Ministerul Energiei sa faca ceva pentru indreptarea situatiei energiei din Romania…ESTE FOARTE RELEVANT !
    – s-a anuntat deschiderea licitatiei pentru vinzarea termocentralei Mintia ( @ ~60 mill. EUR)
    – sunt interesati 11 investitori (din care unul din Koreea)…de ce naiba or fi aia interesati, iar pe noi nu ne intereseaza !?…eu zic ca aia sunt niste prosti…
    Nu stiu cit va spune asta, dar, personal, mie imi spune foarte multe lucruri…mai bine vindem tot…scapam de grija, vom fi, in sfirsit „ïn piata”, si, anual ne vom intilni sa dezbatem preturile marginale de sistem si de ce cresc ele…,

    • Mintia s-a inchis din mai multe motive:
      – nu mai aveau carbune. Huila din Valea Jiului reuseste cu greu sa fie extrasa suficient cantitativ pentru a asigura functionarea Paroseniului. In plus huila este extrasa din subteran ceea ce inseaman costuri mari si riscuri la fel de mari,
      – reabilitarea Alstom-Fortum nu a fost un succes, ca sa spunem delicat. A fost OK la nivel de turbina si mai putin la nivel de auxiliare, grupul 3 fiind singurul care mai functiona si era din lipsa de intretinere vai de mama lui. Restul de grupuri erau trase pe dreapta de mult fiind praf si pulbere.
      – costul de transport pentru huila era daramator pentru a mai fi rentabil, de aia aveau halda goala de ceva timp.
      De ce se inghesuie firmele sa preia Minita, din mai multe motive:
      – infrastructura pentru evacuarea energiei si apa de racire
      – acces la gaz destul de facil
      – fier vechi la greu!
      De ce vor coreeni?
      Pentru ca au facut prin forte proprii TG de 500 MW si Doosan isi cauta noi piete, putand sa faca CCTG singuri. In plus sunt sprijiniti de stat pentru a realiza acest obiectiv (statul coreean a subventionat la greu cercetarea pentru producerea de cicluri combinate de catre Doosan si de echipament energetic de catre firmele coreene).
      Romgaz la randul lor au un SF in care voiau sa cumpere Mintia pentru a se extinde in zona de energie, sper ca s-au trezit dupa ,,megasuccesul” Iernut.
      Si un parere personala: va castig cine trebuie (GSP-ul ca trare-l iubeste tov ministru).

      • @PiFu
        „Pentru ca au facut prin forte proprii TG de 500 MW si Doosan isi cauta noi piete”
        ____
        1. Producatorii europeni de centrale pe gaz isi cauta si ei piete de desfacere (fondurile contribuabililor europeni alocate pentru relansare, dezvoltare, etc cred sunt gandite in primul rand pentru dezvoltarea companiilor si a economiilor europene;). Desigur, asta nu inseamna neaparat ca producatori straini sunt exclusi din joc, in special daca vin cu solutii si cu oferte competitive. Siemens si Wärtsila de ex ofera si ei solutii turn key pentru centrale CCGT.

        2. O retea de centrale flexibile si inteligente de cogenerare /CHP (instalate in centrele urbane din tara), poate acoperi cererea consumatorilor de energie electrica atunci cand energia din surse regeneraible (eolian, solar, biomasa, hidro) este insuficienta. In plus, acest tip de centrale pot acoperi si o buna parte din cererea energiei termice pe plan local. In acest context, eficienta energetica centralelor moderne CHP pot depasi marca de 90%. Nu in mod intamplator, pe langa investitiile in regenerabile, UE stimuleaza investitii si in centrale moderne CHP, precum si in dezvoltarea, modernizarea si extinderea infrastructurii si a retelelor de transport (atat pentru energie electrica, cat si termica).

        https://www.siemens-energy.com/global/en/offerings/references/marzahn-power-plant.html

        https://www.youtube.com/watch?v=ezD-6zkABwA

        https://www.youtube.com/watch?v=BDuBq6ZPb7s

        • @Florix.
          1- o centrala pe gaz NU e o centrala care se poate porni și opri când vrei.
          E una care trebuie să funcționeze permanent . Vezi matale cat timp e necesar sa se producă aburul turbinei și după aia mai pricepi ceva din domeniu.
          Sau o tii sa funcționeze în gol făcând cuplarea la sistemul energetic doar când e nevoie ? Culmea inteligenței habarniste .
          2- Centralele de cogenerare exista ( la alții) de zeci de ani.
          Funcționează de regulă cu gunoi menajer prealabil sortat. Și au poluare că fumul iese pe cos. De asta sunt amplasate în afara orașelor. Noi NU avem nici măcar strângerea diferențiată a gunoiului. !!!!!!!!!!!
          3- o centrala de cogenerare pe gaz metan tot în afara orașului e amplasata. Că e periculoasa. Si nu e nimeni nebun sa o construiască între blocuri. Asta în străinătate. In RO suntem mult înainte. 😀Ca și trombonul cu centralele mici nucleare care nu exista nici in USA dar le vor construi sigur la noi.
          😀😀
          4- Sunt aici o grămadă de susținători a centralelor pe gaz. Sublim .
          – Dar mai căutați să vedeți cât gaz consumă anual una singura de 800 MW și mai discutam.
          – Mai faceți și efortul să descoperiți de unde dracu luam miliardul de metri cubi de gaz anual pentru o centrala de 800 MW.
          – Doar importul ne asigura necesarul că investițiile în Marea Neagra sunt sublime , mărețe dar lipsesc cu desăvârșire.
          Și la cat costa azi mia de metri cubi de gaz din import, calculați cat ar costa clientului final KWh de curent de la aceste centrale. 😀😀

          Trebuie priceput că e ușor să bați câmpii in un sector strategic ca cel energetic ascultând de Greta, Ursula sau prostalăii noștri perindați pe la Ministerul energiei. Un sistem energetic (functional- sigur- autosuficient ) are nevoie de investiții anuale și pe lunga perioada de timp.
          Exact ce in Romania lipsește din 1990 încoace.
          Și cu hei rup sau frumoase schițe în pdf rămâi tot la ” întreruperi planificate” de curent. Adică ultima măsură disperata înaintea căderii întregului sistem energetic național.
          Domnul Păcuraru , (ca si domnul Dragostin) știu ce vorbesc. Din păcate discuta cu habarniști totali in domeniul energiei.

          • @Stefan60
            1- Faceti confuzii, spre deosebire de turbinele pe abur, turbinele moderne pe gaz metan cu viteza rapida de reactie functioneaza precum turbinele de avion. In cazul centralelor de ultima generatie CCGT, caldura reziduala este recuperata si folosita pentru manarea unei turbine aditionale pe abur. In cazul centralelor CHP mai adaugati si un boiler bine izolat pentru stocarea agentului termic, eficineta combustibilului cescand astfel pana in jur de 90%.

            https://www.youtube.com/watch?v=3H4kQMZeiaQ

            https://www.siemens-energy.com/global/en/offerings/power-generation/gas-turbines/sgt6-8000h.html

          • @stefan 60
            P.S.
            „Mai faceți și efortul să descoperiți de unde dracu luam miliardul de metri cubi de gaz anual pentru o centrala de 800 MW.”
            ——-
            Nu este neaparat sa arzi 1 mlrd de mc/an, pot fi arse numai 180 milioane de mc sau 245 mio mc. Curba medie anuala de sarcina poate varia (de ex de la 15% … pana la 85% din capacitatea neta a centralei) in functie de ponderea energiei in mix provenita din alte resurse (eolian, hidro, fotovoltaic, biomasa, etc). Cum am scris si in alte postari, fiecare KWh provenit din regenerabile, contribuie la reducerea consumului de combustibili fosili /gaz metan precum si la scaderea pretului final. In rest, managementul RWE de ex. si al altor lideri in domeniu stiu si ei sa calculeze (business-ul este despre rezultate, performanta, randamente si dividende, nicidecum despre Greta). https://www.rwe.com/en/press/rwe-ag/2021-11-15-rwe-launches-investment-and-growth-offensive

            PPS. in privinta dezvoltarii strategiei energetice, fiecare tara isi consulta lobeistii /asociatiile marilor jucatori /producatori /operatori retele electrice /etc pe plan national. Presidentia Frantei de ex. consulta EDF, Cancelaria Germaniei consulta lobeistii RWE, ENBBW, Siemens, Eon, Wattenfall, etc, guvernele din Estul-UE consulta si ele managementul si expertii vechilor complexe energetice „de stat”. Prin Decembrie, citisem ca dl Iohannis efectuase o vizita „de lucru” la Nuclearelectrica… poate era mai bine daca tragea o vizita si la Siemens Romania, caci are peste 2.000 de angajati si nr lor ar putea creste rapid (si semnificativ) in viitor.
            https://new.siemens.com/ro/ro/companie/about.html

            https://www.siemens-energy.com/global/en/priorities/decarbonization/decarbonization.html

          • 1. Neajunsurile centralelor pe gaz sunt aceleași și fără regenerabile. O centrală cu putere instalată de 100 MW, de exemplu, produce în fiecare oră 100 MWh, indiferent dacă necesarul este de 90 sau 10 MWh. Adică necesarul maxim este susținut cu multă risipă. Se pot găsi modalități de acumulare a surplusului în energie potențială. Iar cu regenerabile se poate reduce numărul turbinelor și cu smart grid se poate sincroniza mai bine producția cu consumul.
            2. Poluarea centralelor ălora poate fi eliminata prin captare și filtrare. Dar ea este efectivă doar în măsura în care gunoiul menajer este el însuși poluant. Nu e însă interzisă sortarea gunoiului menajer în România. Trebuie găsită doar o „motivație” mai eficientă.
            3. Așa este, dar nu văd ce relevanță are afirmația dumneavoastră în context.
            4. Greta a spus clar că nu pe ea trebuie să o asculte politicienii, ci pe oamenii de știință. Impresia multora este că politicienii nu ar face acest lucru. Asta este însă valabil doar pentru o minoritate dintre ei, în general autocrati. Aveți impresia că UE nu investește în energie? Avem nevoie de surse sigure de energie, dar la fel de cert este că ele trebuie să fie sustenabile și neutrale dpdv al mediului. Cine consideră doar unul dintre criterii greșește.

        • @Florix
          Problema noastra pentru centralele de cogenerare este compusa din multe subprobleme:
          – prea multi care nu stiu despre ce e vorba si care iau pe nemestecate ce citesc pe net si in ppt-urile din diverse ,,work-shop”-uri. Pe scurt: dimensionarea pentru o CHP cu motor cu gaz este facuta pentru acoperirea cererii de a.c.m pe mediu zilnic cu acumulare in circuitul de apa calda, motorul merge continuu 8300 h pe an (restul este intretinere) la sarcina nominala. Ce faci iarna sa acoperi curba de sarcina: dai caldura din CAF pentru ca altfel investitia de a acoperi caldura doar din motoare este nerentabila economic. De aia ai intr-o centrale de cogenerare echipamente de baza si de varf. Acoperirea doar din echipamentele de cogenerare face ca durata acestora de utilizare sa nu merite investitia chiar daca le modularizezi (am facut si eu calculele astea ca am cativa MW pe care i-am PIF-uit pe motoare termice cu gaz)
          – transportul energiei termice, cu retele foarte lungi si dezechilibrele greu de compensat si ruginiturile de tevi pe care vine apa fierbinte care nu mai au probe de presiune facute de decenii (cel putin in Bucuresti e asa)
          – contorizarea individuala a consumurilor reale pentru fiecare dintre consumatori (aici discutam de distributia pe orizontala care sa asigure masurarea cu calorimetru a consumurilor reale)

          • „motorul merge continuu 8300 h pe an”
            ____
            Motorul poate merge in continuu daca este necesar… consumul combustibilului insa, variaza in functie de graficul cererii /sarcinei (1,8%, 14,5%, 42,6%, 51,0%, etc). La fel de bine, daca graficul arata 0% pentru urmatoarele 5 ore de exemplu, motorul poate fi oprit si repornit, sau? Softurile inteligente ale operatorului retelei electrice emit graficul cererii pentru urmatoarele 24h, care este actualizat /reconfirmat din doua in doua minute (sunt modelari computerizate cu ajutorul softurilor inteligente /AI, in baza diversilor parametri, prognoza consumului; prognozele productiei din regenerabile /bazate in prognoza vremii, etc). Softurile operatorului centralei, la randul lor, transmit furnizorilor prognoza consumului de combustibil. Astazi, productia unei centrale moderne de 100 MW de exemplu este complet automatizata /digitalizata si poate fi monitorizata de pe o aplicatie iPhone.

            Privitor la rentabilitate, insinuati ca investitorii si operatorii din vestul continentului (Germania, UK, Olanda, etc) sau investitorii din SUA au gresit la calcule? Consultantii si administratorii intreprinderilor de stat din Estul Europei sa fie ei oare mai inteligenti si mai competenti? https://www.eia.gov/todayinenergy/detail.php?id=34172

          • Draga Pifu,
            Nu mai e chiar asa !…intr-adevar, „scoala” (mai veche) ne invata ca Cogen (scuze cacofonia) trebuie sa mearga >8000 h/an ca sa fie eficient.
            Astazi , ca suntem in „free market” se demosntreaza f. f. usor ca un motor de cogen, in conditiile PZU, este mai economic sa functioneze 3-5000 h/an , dar, ii trebuie neaparat o stocare de energie termica.
            Beneficiile sunt cam cu 15-20% mai mari, decit o „functionare la blana”
            Poanta e ca in conditiile de pret de gaz actuale si PZU, este chiar pierdere sa functionezi in anumite ore !…e o problema simpla de programare liniara care da costul cel mai mic de productie (sau beneficiile cele mai mari)…astea sunt chestii care au cam disparut de pe la noi, nu mai zic de DEN, sau ANRE (care ar trebui sa faca regulamente/metodologii)..si, tot asa , le-am calculat si eu pentru cazurile mele…

  3. O imagine de ansamblu a efectelor cresterilor de preturi la energie si care este limita de suportabilitate a cetatenilor si a firmelor ,de tot felul , va fi parte a ceea ce guvernarea Ciuca are ca si provocare majora in urmatorii ani .Solutii miraculoase nu exista .Daca confruntarea RUSIA – UE si SUA continua si daca nu se repornesc magistralele de transport gaze inclusiv punerea in functiune a Nord Streeam 2 atunci nu vom avea decit solutia reconfigurarii totale a ceea ce noi numim consumerism .Trebuiesc facute economii pe mai toate palierele energetice ca si inceperea unei actiune masive de convingere a populatiei ce poate evita risipa energetica . Sa speram ca atit SUA cit si UE vor reintegra Rusia in sistemul actual de transport gaze si va negocia favorabil toate celalalte teme ce tin de protectia noastra si a ceeea ce acum Rusia are ca si perceptie negativa imediata . Vom fi nevoiti sa regindim ce facem cu toate Intreprinderile ce apartin statului Roman si care sunt mari consumatoare de energie ca si mari producatoare de deficite , mereu reincarcate , la bugetul de stat .Rolul de furnizor de imprumuturi cu dobinda mica al Uniunii Europene devine astfel indinspensabil si sumele de bani oferite devin fara indoiala necesare si obligatoriu de accesat .Guvernul nu are decit sa solutioneze rapid , in mod favorabil , toarte cerintele UE si sa mobilizeze societatea romanesca indemnind-o la a face economii ce tin de consumul hidrocarburilor . Agentii economici care nu pot rezista vor iesi din piata .Asta este capitalismul si fara aceste sacrificii nu putem merge mai departe .Vremea sinecurilor politice a trecut .

  4. La cărbune, care deja produce mai puțin de 20% din electricitate – NICI UN PAS ÎNAPOI. Cu alte cuvinte, nu se mai închide nici o termocentrală pe cărbune dintre cele în funcțiune la 1 ianuarie 2022, până ce nu vom da în folosință centrale capabile să producă energie securitară (hidro, termo, nucleară) echivalentă ca putere cu ceea ce se produce azi pe carbune.
    La gaz – trebuie NEAPĂRAT să reabilităm sau construim de la zero termocentrale capabile să producă cel puțin 2000MW. Și asta cât mai repede.
    Iar dacă cineva obiectează că acestea reprezintă surse convenționale, reamintim faptul că România este A PATRA ȚARĂ europeană ca pondere a energiei verzi (42% din total)., și că ar fi bine să mai restructureze și alții energetica lor poluantă.
    Pe de altă parte, evident, investițiile în parcuri eoliene și solare trebuie să continue – dar nu cu prețul sacrificării de teren agricole, păduri sau de modalități superioare de valorificare.

    • Aveti dreptate. As mai adauga:
      – decolmatarea barajelor hidrocentralelor (Dl. Pacuraru spunea caar fi 30-35% colmatate) si
      – terminarea hidrocentralelor nefinalizate; ar fi interesant de aflat (poate Dl. Pacuraru are date) despre capacitatea totala posibila, dar neexploatata; stiu ca sunt pe Mures, Olt Prut si Jiu, ce retin din presa
      – terminarea urgenta a termocentralei de la Iernut
      – retragerea de la vanzarea energiei la Bursa de la Viena. Nu putem concura cu ei, nu poti pune un bou tare cu unul slab la acelasi jug
      – investitii facute pentru echilibrarea energetica a Romaniei; tot din articolele gazdei stim ca Transilvania sta foarte rau la productia de energie. Aceasta mi se pare o bresa de securitate, tine de CSAT, dar ei isi fac treaba?!
      Nu-s in domeniu, dar cele spuse mai sus mi se par de bun simt.

      • Corect. Putem reveni la listare pe bursa din Viena după ce vom redeveni exportatori (fără flucturații) de energie. Dar nu înainte de a conecta Republica Moldova la sistemul energetic național. Și ar trebui urgentată darea în funcțiune a reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă.

  5. Mike /. Centralele atomo-electrice sînt de departe cele mai bune. Parcuri fotovoltaice, eoliene sînt praf în ochi. Minciună pe față. Eolienele sînt sustenabile la noi la malul mării și la altitudini de peste 1800m. Doar acolo bate vîntul în mod constant

  6. Visati frumos! Gazele naturale vor fi mereu cheia de santaj a Federatiei Ruse. Nu ma astept la o revenire a furnizarii optime atata timp cat avem penalizari pentru politica rusa.

  7. Este trist ca aversiunea fata de statul de drept nu se manifesta doar la nivelul politrucilor, ci debordeaza si in afara. Vedem in acest text ca se cere distrugerea unui parc national (Defileul Jiului), pentru a termina un proiect hidroenergetic care incalca N legi si directive, si care ar produce, din cand in cand, cand nici nu-i seceta si nici nu-i umflat Jiul, cativa MW. Aduca ceva zero pentru SEN. Oare nu putem si noi si intram in randul tarilor civilizate, si sa lasam in pace natura macar in parcurile nationale? Pana si impostorul Tanczos Barna sustine mai nou ca ar trebui sa iesim din lumea a IV-a, parcurile nationale sa fie cu adevarat parcuri nationale.

    • Intelegi ca e 98% investitia realizata?
      Citeste aici:
      https://www.economica.net/155-de-milioane-de-euro-aruncate-pe-apa-jiului-justitia-romana-opreste-definitiv-constructia-unor-hidrocentrale-terminate-in-procent-de-98prc_148644.html

      „155 de milioane de euro, aruncate pe apa Jiului. Justiţia română opreşte definitiv lucrările la hidrocentrale construite în procent de 98%”
      Astia-s bani aruncati altfel. Poti intelege asta?
      „Cele două hidrocentrale ar fi aprins lumina în 100.000 de locuinţe.”
      100.000 locuinte…cam un judet mediu avea lumina. E rau?
      „Asociaţiile de mediu au spus, în media, că râul va fi distrus, că această amenajare hidrotehnică ar fi cel mai nociv proiect de distrugere a naturii implementat în România după revoluţie şi au argumentat chiar că nu se va mai putea face rafting pe Jiu.”
      E mai important raftingul decat energia? Hipstereala? Doamne!!!
      „Decizia instanţei va forţa cel mai probabil compania Hidroelectrica să conserve lucrările, în condiţiile în care obiectivul hidroegenergetic era aproape finalizat.”
      Stii ce inseamna conservare in Romania? Iti spun eu: distrugere!
      „În total, producţia anuală ar fi fost de 259 GWh. Energia produsă de centralele construite pe Jiu ar fi permis alimentarea cu electricitate a peste o sută de mii de gospodării, cu un consum mediu lunar de 200 kWh/lună, în condiţiile în care tot mai multe voci autorizate din sectorul energetic spun că România are deja probleme în a-şi asigura consumul de energie electrică, mai ales în perioadele de vârf de consum.”
      MAI CITESTE O DATA! Poate intelegi”În momentul în care Curtea de Apel a emis decizia prin care, de facto, se opreşte tot, hidrocentrala de la Dumitra era realizată în proporţie de 98%, iar cea de la Bumbeşti de 90% pentru construcţie şi de 70% pentru echipamente, potrivit datelor Hidroelectrica trimise la solicitarea redacţiei noastre.”
      „Cel mai probabil, decizia finală a instanţei (motivarea încă nu a apărut) a ţinut cont de faptul că zona a devenit între timp una protejată din punct de vedere al mediului. Însă, potrivit informaţiilor publice, defileul Jiului e devenit Parc Naţional în 2005, după momentul în care statul a decis să înceapă amenajarea hidrografică, iar locul a devenit sit Natura 2000 abia în 2007.”
      Nu poti arunca la gunoi securitatea energetica a unei tari pentru mofturi si smecherii.

  8. Stilistica si continutul comentariului ‘bunului samaritean’ seamana izbitor, pana la identitate cu acelea ale comentariilor ‘Mafaldei’.

  9. :Sistemul energetic, probabil unul dintre primele 3 sisteme ca și importanță al unei țări, a fost în ultimii ani ciuca batăilor:”
    Cred ca vorbim de funie în casa spanzuratilor.
    A fost numit generalul Ciuca (a bătăliilor sau a bătăilor) sa rezolve problemele din sistemul energetic.
    Primul lucru făcut? Numirea a încă un număr de habarnisti in tot felul de agenții și VA inutile. Între timp omul plin de principii care reprezintă PNL (dupa ce spunea ca nu va intra niciodată in politica) a mai făcut o retragere strategică acceptând fats cracnire propunerea mafiei PSD de a permite cumularea im sistemul de stat a pensiei cu salariul. Si cum sa n-o faca care este principalul beneficiar al acestei măsuri. Tot felul de Mos Teaca si milițieni ies la pensie la 50 ani se angajează la stat si încasează pensie cumulată cu salariul încă minim 20 ani. Pentru ca, nu-i asa bugetul are bani pentru pensii mari, dar n-are pentru cele mici. Asta este reforma promisă de PNL, aplicată cu sârg de x tablagii, milițieni, plagiator, profesorasi și jurnaliști revoluționari refugiați la Bruxelles.

    • Nu sintem instare sa impunem furnizorilor de curent/gaz un sistem rezonabil de plata a facturilor. Citirea regulata, lunara, a contoarelor este scumpa, drept care furnizorii estimeza din greu, in interesul lor(si al statului ?). Devine o filozofie sa te lamuresti cit ai consumat/platit pe an. „Afara” este foarte simplu. Se foloseste consumul din anul anterior, impartit la 12, Se plateste lunar o suma fixa cu regularizare la sfirsit de an. Ma intreb, la noi este prostie sau interes si bataie de joc la adresa consumatorilor.

      • Cititul contorului de curent și gaz se mai practică manual doar in țările înapoiate.
        Exista contoare „inteligente”.
        – la curent , comunica automat consumul fiecăruia la ore prestabilite. Prin rețeaua electrică.
        – la gaz , contorul are montat in interior o SIM ca cele de la telefoanele mobile + o baterie.
        Prin rețeaua de telefonie mobila comunica și ele consumul . Periodic și constant.

        Italia are toate contoarele de curent și gaz „inteligente”.
        Nici un cost pentru clientul final , nici o cheltuială la schimbat furnizorul. Contorul rămâne același.

        Am de ani de zile aceste contoare montate gratis la propria locuință.

  10. „Pentru a diminua costurile IMM-urilor, dar și ale gospodăriilor populației cu factura energetică, să se treacă urgent la elaborarea unui program de susținere financiară de către stat a realizării instalațiilor fotovoltaice, creatoare de energie electrică mai ieftină.”

    Dintre regenerabile (care nu se sustin fara subventii/certificate verzi), fotovoltaicele produc cea mai scumpa energie.
    Asadar, mai usor cu „solarele” si mai sustinut cu grupurile nucleare + ciclurile combinate gaze-abur.
    PS
    Oricum, noi acoperim 25-30% din consum cu grupuri hidro.
    Care intra tot la regenerabile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Cosmin Gabriel Pacuraru
Cosmin Gabriel Păcuraru este consultant în regim de freelancing. Are un doctorat în „Relații Internaționale și Studii Europene” la Universitatea Babeș – Bolyai din Cluj Napoca cu o teză depre securitatea energetică a României. (2013) Este autorul cărții „Romania – Energie si Geopolitică” (2018) și a numeroase articole științifice în domeniul securității și politicilor energetice în publicații de specialitate naționale și internaționale.

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Vreau să dezleg două enigme

Scrisoare deschisă către concetățenii mei Dragi prieteni,            Ați observat,...

Povestea unui om leneș

«Întrebarea esențială e alta: Sunteți sau nu pe aceeași pagină cu conu’ Leonida? Dacă susțineți că statul ar trebui să răsplătească morții...

Ce știm sigur despre planurile lui Putin privind Ucraina, între atâtea incertitudini

Există un număr considerabil de încercări de a găsi un răspuns la întrebarea dacă armata rusă va ataca...

Opinie-răspuns la opinia vicepreședintelui PSD: putem aboli cota unică, dar cu asta ce-am rezolvat?

Percep opinia prezentată zilele trecute în ZF de dl. Sorin Grindeanu, vicepreședintele PSD, ca o binevenită deschidere la dialog privind oportunitatea renunțării...

Monitorizarea PNRR – examen de maturitate?

Autori: Dragoș Pîslaru și Tana Foarfă La vârsta de 15 ani începi să vezi lumea...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro