sâmbătă, mai 21, 2022

De ce este important ca liberarea conditionata sa fie predictibila?

Zilele trecute ministrul Justitiei isi anunta intentia de a analiza considerentele pe care le folosesc instantele de judecata atunci cand judeca cererile de liberare conditionata. Citind aceasta stire ma gandeam ca, in sfarsit, poate se va gasi o solutie la practica extrem de eterogena asociata acestei proceduri. Astazi, insa, am vazut o reactie foarte ostila la adresa acestei initiative din partea unuia dintre sindicatele personalului de penitenciare. Acesta este motivul pentru care am decis sa pun pe hartie cateva ganduri cu privire la procedura si practica liberarii conditionate.

Liberarea conditionata a fost introdusa in practica penala pe la sfarsitul secolului 19, inceputul secolului 20, dupa indelungi dezbateri si conferinte internationale. Rolul acestia era de a reduce efectele indezirabile ale inchisorii, de a motiva detinutii sa depuna eforturi in vederea indreptarii lor morale si de a-i sprijini pentru o intoarcere graduala in comunitate. Pe scurt, logica institutiei era de a-i libera mai devreme de termen pe cei care dadeau dovada de indreptare. Cu alte cuvinte, liberarea conditionata a fost conceputa in principal ca un dispozitiv motivational: daca iti insusesti cuvantul Domnului, dai dovezi de purtare civilizata etc., poti sa fii liberat conditionat. Stim din pedagogie ca, pentru ca recompensa sa fie eficienta, ea trebuie sa fie clara, legata de un anumit comportament concret, imediata si previzibila. Prin urmare, pentru ca liberarea conditionata sa fie o institutie motivatoare, detinutul trebuie sa stie care sunt pasii pe care trebuie sa ii parcurga pentru a o obtine. In linii mari, logica institutiei s-a pastrat si astazi.

Liberarea conditionata este definita in Codul Penal ca o modalitate de individualizare a executarii pedepsei cu inchisoarea ce se poate aplica persoanelor condamnate daca sunt intrunite o serie de conditii: persoana condamnata sa fi executat cel putin 2/3 din durata pedepsei, in cazul inchisorii care nu depaseste 10 ani, sau cel putin ¾ din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, in cazul inchisorii mai mari de 10 ani, cel condamnat se afla in regim semideschis sau deschis; condamnatul si-a indeplinit integral obligatiile civile stabilite de catre instant, in afara de cazul in care dovedeste ca nu a avut posibilitatea sa le indeplineasca si instanta are convingerea ca persoana s-a indreptat si se poate reintegra in societate (art. 100 Cod Penal). Pe langa aceste conditii, Codul penal mai prevede si alte calificari – cum ar fi pentru persoanele care au depasit varsta de 60 de ani, cum se cuantifica munca prestata pe durata detentiei etc. Nu voi intra in aceste detalii tehnice pentru a nu complesi cititorul cu prea multe informatii care nu au legatura directa cu argumentul acestui articol. As vrea, insa, sa fac cateva precizari in legatura cu procedura concreta de acordare a liberarii conditionate. Intr-o prima etapa, decizia de a propune sau nu un detinut pentru liberare conditionata se ia de catre o comisie de propuneri pentru liberare conditionata condusa de catre un judecator de supraveghere a privarii de libertate. In comisie mai participa directorul locului de detinere, directorul adjunct responsabil cu reintegrarea sociala, seful sectorului regim, seful sectorului paza si un consilier de probatiune. Propunerea de liberare conditionata se adopta  in baza unei analize atente a dosarului detinutului si a raportului de la serviciul de reintegrare sociala, care arata participarea detinutului la programe, scolarizare, calificare, munca etc. si dupa audierea persoanei condamnate. Propunerea comisiei se ia cu majoritate de voturi. Propunerea comisiei este, apoi, inaintata instantei de judecata impreuna cu documentele justificative. La sedinta de judecata privind liberarea conditionata participa, pe langa judecator, detinutul si procurorul. In cazul in care comisia a propus amanarea liberarii conditionate, detinutul are dreptul sa se adreseze direct instantei.

In experienta mea de cercetator in spatiul carceral, m-am intalnit frecvent cu criticile la adresa modului de judecare a liberarii conditionate. Cele mai multe critici au venit din partea detinutilor. In mare parte acestia se plangeau de faptul ca acordarea liberarii conditionate a devenit un fel de loterie. La conditii si situatii aproximativ identice, solutiile instantelor au fost diametral opuse. Am intalnit detinuti care aveau o cariera infractionala bogata si care au fost liberati conditionat la primul termen. Am intalnit, insa, si detinuti fara antecedente penale, cu un comportament optim in penitenciar si cu fapte relativ usoare care erau amanati la instanta pentru 4 sau 6 luni. In multe cazuri, detinutii puteau dovedi ‘indreptarea’ prin recompensele primite in penitenciar si, cu toate acestea, erau amanati de catre instanta. Am intalnit detinuti care ‘isi faceau afaceri judiciare’ (inventau litigii) in alte peniteciare pentru ca cererea de liberare conditionata sa le fie judecata de o alta instanta decat cea de care apartinea penitenciarul in care si-au executat cea mai mare parte din pedeapsa. Evident ca, in aceste conditii, influenta motivatoare a liberarii conditionate despre care am vorbit mai sus si-a pierdut din forta. Detinutii nu mai stiu ce comportament anume este recompensat prin liberare conditionata. De ce sa mai participe la programe? Sau sa presteze activitati lucrative?

O alta critica oarecum indreptatita, impartasita atat de catre detinuti, cat si de catre o parte din personalul de penitenciar, este procedura confuza si prea indelungata. Asa cum am vazut mai sus, recompensa trebuie sa urmeze cat mai repede comportamentului dezirabil. Ori, in realitate, procedura liberarii conditionate poate sa dureze uneori saptamani intregi, iar rezultatul este extrem de imprevizibil. De ce este nevoie ca o instanta de judecata sa se mai pronunte inca o data asupra unei cereri aprobate sau respinse de catre o comisie condusa de un judecator? Poate aceasta procedura ar avea mai mult sens ca o cale de atac. Cum poate o instanta de judecata sa infirme o propunere a comisiei de propuneri pentru liberare conditionata, in conditiile in care toti cei care au participat la decizia comsiei sunt mult mai bine informati cu privire la persoana si comporatmentul detinutului decat orice instanta de judecata? Cu ce legitimitate opereaza instanta in acest caz? Oare ce autoritate mai are o comisie de propuneri in conditiile in care foarte multe din deciziile sale sunt infirmate de catre instante?

Acestea sunt cateva din intrebarile importante pe marginea institutiei liberarii conditionate. Decizia ministrului Justitiei de a analiza practica liberarii conditionate este una oportuna, in opinia mea. Cred ca detinutii au dreptul sa stie inca din prima zi de detentie care sunt pasii concreti pe care trebuie sa ii parcurga pentru a beneficia de liberare conditionata. Nevoia de certitudine este o nevoie umana extrem de importanta mai ales in context carceral, iar liberarea are o semnficatie aproape mistica pentru persoanele aflate in detentie. Fara predictibilitate, liberarea conditionata este golita de sens si devine doar o rutina precum cea a verificarii gratiilor. Consecintele unei practici restrictive de liberare conditionata se reflecta nu numai la nivel individual, ci si la nivel de sistem peniteciar. Liberarea conditionata regleaza iesirile din sistem, iar o practica restrictiva in acest sens contribuie semnificativ la supra-aglomerare. Este adevarat ca majoritatea detinutilor in Romania se libereaza conditionat, dar ar fi util de stiut cati se libereaza imediat dupa indeplinirea fractiei si cati se libereaza mult mai tarziu.

Cred ca este esential ca spatiul subiectiv in luarea deciziei de catre instanta sa fie renegociat astfel incat inconsecventa si practica neunitara sa nu anuleze logica liberarii conditionate. Tarile europene au imaginat in trecut numeroase solutii pentru a facilita o practica previzibila a liberarii conditionate: ghiduri de practica, reglementari mai rigide, recursul in interesul legii, preluarea deciziei de liberare conditionata de catre organisme din sfera executivului etc. Consider ca, in functie de momentul istoric in care ne aflam si de traditiile noastre din sfera dreptului putem sa imaginam un mecanism just, flexibil, rapid si predictibil de luarea deciziilor de liberare conditionata. Articolul de fata se doreste o contributie la o dezbatere reala si constructiva pe care o astept de mult timp in societatea romaneasca.

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. Aveti dreptate. Eliberarea conditionat trebuie sa aiba o porcedura clara , usor de inteles pentru oricine si , mai ales, sa nu lase interpretarilor rau intentionate si arbitrarului.
    Cred ca ati omis trei lucruri .
    1. Importanta instituirii unui sistem ordonat clar si competent de supraveghere a comportamentulu detinutului eliberat conditionat, in perioada pina la expirarea complecta a pedepsei pe care o executa in penitenciar
    2. Intrucit, indiferent de gravitate, faptele pentru care un om a fost condamnat definitiv si incarcerat au avut un caracter ” antisocial ” , celui care a fost eliberat condittionat sa i se interzica pina la expirarea totala a pedepsei orice activitate politica sau aparitie publica ( inclusiv in orice organ mass media )
    3. Trebuie sa se statueze ca eliberarea conditionata este exceptia si nu regula, altfel ne batem joc de justitie.

  2. Simplu: pentru ca asa e drept si in spiritul Justitiei, asupra careia nu trebuie sa planeze banuielile care se rostogolesc acum in spatiul mioritic.
    Iar daca ne facem ca nu le vedem, blocati in stereotipul „lupta contra coruptiei”, ajungem sa nu mai vedem padurea din cauza uscaturilor.
    Normal ca daca liberarea este conditionata, mai trebuie si conditiile ce trebuie indeplinite dupa liberare, nu doar inainte de liberare

  3. Penitenciarele sunt adevarate „Academii” (Facultatea de la Poarta Alba, Pensionul de la Targusor, etc.) in care un detinut neprivilegiat / obisnuit (fara nume greu, situatie financiara, etc.) are sanse mici de eliberare conditionata pt. ca ar fi pata de culoare dintr-un tablou bacovian – tabloul fiind colegii de „camera” pe care nu si-i poate alege (nu mai zic de Rahova).
    Pe principiul crabilor care vor sa evadeze dintr-o galeata, rar daca iese unul. Cartile scrise de un detinut neprivilegiat, care ar putea fi interesante sau educative, le-ar lua cineva in seama?

    La mule locuri de munca, unde s-ar duce sa se angajeze dupa eliberarea conditionata, se solicita cazierul. L-ar ajuta cineva sa se integreze in perioada cat este eliberat conditionat, asta daca un loc de munca ar insemna una din conditiile cei vor reveni si ar conta f. mult la evaluarile ulterioare? Multe filme Made in USA au surprins si alte aspecte, iar „Eu cand, fluier fluier” Made in Roamania e unul special, ca si finalul din viata reala a actorului principal…

    Oare cati eliberati conditionati raman in Romania? Ne-ar putea da autorul cateva statistici relevante?

  4. La Penitenciarul Baia Mare exista detinut(condamnat la 1 an si 5 luni detentie) care are 124 zile-castig prin munca si a stat deja efectiv 1an si 4 luni zi la zi…l-au amanat pana ajunge in termen…dar ce se intampla cu zilele castigate?a muncit degeaba?deja sta peste termen.
    La Baia Mare e maaaare mafie cand vine vorba de liberare conditionata.Ar fi bine sa fie verificati putin..

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Ioan Durnescuhttp://contributors
Conf. Dr. la Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala din Universitatea Bucuresti. - Universitatea Al I Cuza Iasi, 1993-1997 - Diploma de licenta in Asistenta Sociala - Universitatea din Bucuresti, 1998-1999 - Master Politici Sociale - Universitatea Nicolae Titulescu Craiova, 2000-2005 - Diploma de licenta in Drept - Universitatea Al I Cuza Iasi, 2001-2006 - Doctorat in Sociologie Numeroase lucrari si volume aparute in Romania si in strainatate.

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro