Motivare
Faptul că putem afla care este țara de „proveniență” a imigranților definitivi, de cetățenie română, este , fără îndoială, un aspect pozitiv pentru cercetarea migrației internaționale care afectează profund dezvoltarea României. În plus, de aici rezultă și câteva întrebări. Răspunsurile la astfel de întrebări vor putea folosi nemijlocit la fundamentarea cercetărilor și politicilor de dezvoltare în domeniu. Specialiști sau instituții care pot avea contribuții în acest sens pot fi de folos demersurilor aferente prin asocierea la discuție într-un fel sau în altul.
Mai întâi este util să precizăm despre ce fel de imigranți este vorba în datele pe care le analizăm. În specificările metodologice de la baza tabelului POP310D, din baza de date TEMPO a Institutului Național de Statistică (INS), se precizează că este vorba de cetățeni români care revin în țară. În conformitate cu literatura de specialitate, se precizează, în nota metodologică menționată anterior, că „Imigrația este acțiunea prin care o persoana renunță la domiciliul de pe teritoriul altui stat si își stabilește domiciliul in Romania”.
Adaug, în plus, că datele pe care le voi folosi aici sunt date de flux, de la INS, nu date de stoc, precum în abordări anterioare ale aceleiași teme (vezi, spre exemplu, Arbel&Costemalle 2016, Sandu 2024).
Întrebările analizei
Acestea apar când compari cifrele de imigrare definitivă din cadrul tabelului 1, între ele, sau pe cele de imigrare definitivă cu cele de imigrare temporară (prin schimbarea rezidenței obișnuite, nu a domiciliului), sau pe cele de imigrare cu cele de emigrare. Altfel spus, întrebările sunt rezultat și de cercetare comparativă. Sunt necesare, deci.
De ce, spre exemplu, imigrările cetățenilor români scad, în continuu, începând din 2022 (Tabelul 1), iar emigrările (Tabelul A1) cresc ? Știm , tot din datele INS, că imigrările temporare (324 de mii, în 2023, spre exemplu, conform datelor din tabelul TEMPO POP321A) sunt mult mai mari decât cele definitive. Și totuși, de ce cifra imigrărilor temporare, care îi include și pe cetățenii străini și pe cei din România, este în declin? Se reduce atractivitatea pieței forței de muncă din România, sau a modului de funcționare a instituțiilor, juridice sau nu, din România?
Tabelul 1. Cetățeni români, imigranți definitiv în Româna, în perioada 2022-2025
Seriozitatea întrebărilor anterioare decurge și din faptul că pentru toate cele 10 origini de revenire în țară, de durată, are loc o reducere numerică a cifrelor. Altfel spus, deși aceste reduceri sunt reduse (nu pentru Republica Moldova și Ucraina), ele se produc sistematic. De ce cetățenii români vor din ce în ce mai puțin să revină în țară în 2025, comparativ cu 2024? Efect de evaluare a votului din 2024? Alte cauze?
Și dacă tot am pornit cu seria de întrebări, adăugăm. De ce, spre exemplu, Spania, serioasă surse de reveniri în țară lipsește din liste INS de țări specificate? Sigur cifra aferentă este cumulată la „alte” dar procedura nu ajută pe nimeni, din cercetare sau din zona politicilor de dezvoltare. Normal ar fi să căutăm originea revenirilor în țară mai ales în țările de principală atracție a emigranților din România. Spania și Marea Britania fac parte din cele șase țări de maximă atracție pentru emigranții din România (Sandu 2025). Cel puțin în cifre absolute ar fi normal, concordant cu așteptările logice, să scontăm pe reveniri mai ales din țările „hexagonului” de țări de maximă atracție migratorie a românilor. Datele parțiale din tabelul 1 susțin această așteptare. Ar fi bine, deci, dacă este și posibil (mai ales pentru Spania care este și țară UE și are și o foarte bună statistică națională a imigrărilor), să știm ce este și cu imigrările românilor reveniți din Spania. Cerința are un suport vizibil și prin faptul că Spania apare, cu nume specificat, în lista țărilor de emigrare (Tabel A1) dar nu și ca origine pentru revenirile în țară. Nu mai discutăm aici, deși ar merita să fie făcută și o astfel de abordare, ce este cu migrația românilor fără a mai trece prin țara de origine, direct de la o țară străină la alta, pe care nu o mai înregistrează nimeni dar care este extrem de importantă în relația cu migrația internațională care implică România.
Desigur, sunt dificultăți procedurale în a produce date precum cele din tabelul 1 cu specificarea numelui pentru cât mai multe țări de origine. Spania și Marea Britanie sunt numai exemple notabile, în acest sens. Oricum, este o mare problemă faptul că mai mult de jumătate din revenirile de durată ale cetățenilor românii în țară apar la capitolul agregat al „altor țări anterioare revenirii în România”. Semnalez problema în speranța rezolvării ei.
Nu este clar de ce abordările de tip flux, dezvoltate aici, indică mai mult o reducere a atractivității unor fluxuri de imigrare spre România iar abordările de tip stoc (Sandu 2024) sugerează o creștere a acestei atractivități. Diferențe de date, de mod de abordare?
Materialul este scurt și nu cred că mai impune și formularea unor concluzii. Textul în sine, este o concluzie interogativă.
Anexa
Tabel A1. Cetățeni români, emigranți definitiv din Româna, în perioada 2022-2025
Referințe
Arbel, J., & Costemalle, V. (2016). Estimation des flux d’immigration: réconciliation de deux sources par une approche bayésienne. Economie et Statistique/Economics and Statistics, 483, 121-149.
Sandu, D. (2024). De ce revin românii în țară și parte din ei re-migrează?. În Contributors.ro, 19.09.
Sandu, D. (2025). A Multi‐Level Migration System Between Regions of Origin and the European Hexagon of Attraction. International Migration, 63(5), e70092.
