Cum ar trebui să se comporte Occidentul, dacă Moscova reușește să forțeze din nou Kievul să cedeze din teritoriu și din suveranitate?
La începutul lunii august a acestui an, președintele ucrainean Volodymyr Zelensky a lăsat să se înțeleagă într-un interviu cu jurnaliști francezi că Kievul este pregătit să negocieze cu Moscova. Printre altele, Zelensky a spus: „Nu trebuie să recucerim toate teritoriile [prin mijloace militare]. Cred că [reintegrarea teritoriilor] poate fi realizată și cu ajutorul diplomației.”
Factorul de imagine externă
Această declarație demonstrativă a dorinței Ucrainei de a negocia cu Rusia este o încercare de consolidare a imaginii Kievului, atât față de populația ucraineană, cât și față de partenerii străini. Anunțul lui Zelenski curtează, printre altele, țările occidentale. Au existat critici nu numai din Sudul global, ci și din Europa de Vest – cu siguranță nejustificate – la adresa unei reticențe aparente a Ucrainei de a accepta un sfârșit negociat al războiului.
Ca răspuns la diferitele campanii de teroare ale Rusiei împotriva populației civile ucrainene, Kievul a exclus până acum, uneori poate prea strict, orice discuții cu Moscova. Acest lucru a condus la acuzații – total nefondate – că ar exista o lipsă de constructivitate sau chiar de agresivitate din partea Ucrainei. Ceea ce se întâmplă acum este o schimbare de ton a Kievului în formularea publică a poziției oficiale a Ucrainei față de Rusia.
Faptul că Zelenski declară acum că Kievul este pregătit pentru negocieri însă nu înseamnă o schimbare de fond a poziției ucrainene. Chiar dacă, potrivit sondajelor, mai mulți ucraineni decât înainte spun că sunt pregătiți să cedeze teritorii, majoritatea populației este în continuare împotriva oricărei cedări de teritorii. Prin urmare, în cadrul unor discuții ipotetice, Kievul ar fi în prezent dispus să negocieze doar circumstanțele și etapele unei retrageri rusești din Ucraina. În acest context, ar merita să ne reamintim de o idee mai veche, discutată încă din 2014: Trupele ONU de menținere a păcii ar putea fi desfășurate pentru o perioadă de tranziție în zonele ocupate în prezent de Rusia în estul și sudul Ucrainei. Kievul ar putea, de asemenea, să își amâne eforturile de a intra în NATO, deoarece este puțin probabil ca Ucraina să se alăture alianței în curând, în vreun fel. Ceva similar a fost deja discutat în timpul negocierilor de la Istanbul din primăvara anului 2022. La acel moment, Kievul a căutat garanții de securitate alternative din partea Occidentului, adică un substitut temporar pentru aderarea la NATO. Refuzul Occidentului de a oferi astfel de garanții ferme a fost unul dintre motivele pentru care negocierile de la Istanbul au eșuat în 2022.
Obstacole constituționale în calea compromisului
De fapt, negocierile de astăzi sunt mai dificile pentru ambele părți, decât erau în primăvara anului 2022. Nu numai Crimeea, care a fost anexată din 2014, ci și cele patru regiuni continentale din sud-estul Ucrainei, pe care Rusia le ocupă parțial, sunt acum incluse în constituția rusă ca fiind noi teritorii ale (pseudo)Federației. Însă, în conformitate cu constituția ucraineană și cu dreptul internațional, frontierele anterioare anului 2014 rămân valabile. Toate zonele anexate de Rusia continuă să fie în mod legal și legitim teritoriu al statului ucrainean.
În acest context, nici Zelenski, nici Putin nu se pot angaja în negocieri substanțiale. Niciunul dintre ei nu poate face un compromis care să contrazică constituțiile statelor lor. În caz contrar, ei ar fi considerați de mulți oameni de acasă ca fiind neloiali națiunilor lor.
Dacă lăsăm la o parte judecata morală, vedem că ambii președinți sunt prizonieri ai constituțiilor lor. Ei sunt considerați „garanți ai constituției” în țările lor. Dacă nu își îndeplinesc acest rol și nu apără prin toate mijloacele teritoriul statelor lor, s-ar putea confrunta cu turbulențe politice interne. Ambii președinți riscă să fie acuzați de înaltă trădare și să întoarcă împotriva lor segmente patriotice ale populației lor. Prin urmare, să nu ne așteptăm la prea multe de la discuții ipotetice dintre președinți, miniștrii de externe sau alți reprezentanți ai ambelor țări.
Ambivalențele ucrainene
În acest context, noua retorică a lui Zelenski este doar o reacție la schimbarea stărilor de spirit în rândul ucrainenilor obișnuiți. Mulți oameni sunt obosiți, iar unii sunt chiar atât de epuizați încât sunt gata să revină la situația din februarie 2022 – adică înainte de începerea invaziei la scară largă. La acel moment, mulți dintre ei se resemnaseră deja cu pierderea de facto a Donbassului estic și a Crimeei. Cucerințele rusești din 2014 nu au fost salutate de nimeni, desigur. Dar când a început atacul rusesc din 2022, cucerirea de către Rusia a mai multor teritorii se petrecuse deja de aproape opt ani. Acum se pare că unii ar vrea să revină la statu-quo-ul din 2021. Pe de altă parte, există încă o majoritate a populației care nu dorește să facă nicio concesie Rusiei.
Alimentarea tensiunilor între diferite grupuri de ucraineni – pro-război și pro-pace – este o parte importantă a strategiei Rusiei în Ucraina. Moscova încearcă fără succes din 2014 să declanșeze un război civil în Ucraina. Scopul Rusiei a fost și este de a întoarce „șoimii” și „porumbeii” ucraineni unul împotriva celuilalt, pe subiectul negocierilor privind cedarea teritoriilor ucrainene și/sau a suveranității.
Moscova dorește să folosească negocieri precum cele de la Minsk și Istanbul pentru a declanșa un real conflict politic intern între ucraineni – și nu doar un pseudo-război civil precum cel din perioada 2014-2021 între ucraineni, pe de o parte, și agenți și colaboratori ai Rusiei, pe de altă parte. Dacă ar exista un adevărat război civil între ucraineni, Rusia ar putea prelua rapid întreaga Ucraină.
Cu toate acestea: Dorința de a negocia
Pentru comunicarea Kievului cu Occidentul are sens ca Ucraina să îndulcească poziția dură față de Moscova. Acest lucru le taie avântul, de exemplu pacifiștilor vest-europeni, germani sau altor binevoitori, cu puține cunoștințe despre imperialismul rus, cărora le place să indice citate în care politicienii ucraineni exclud orice negociere cu Putin.
Dorința tot mai mare a oamenilor din Ucraina de a dialoga reflectă, de asemenea, oboseala lor tot mai mare față de război. Dacă presiunea rusă și reticiența Occidentului continuă, Ucraina ar putea ajunge într-o situație similară cu cea din 2014/2015. În timpul negocierilor de la Minsk de atunci, Ucraina nu a recunoscut oficial „republicile populare” autoproclamate din Luhansk și Donețk. Cu toate acestea, Kievul le-a recunoscut – din pură teamă de Rusia – ca parteneri de negociere suplimentari în cadrul Grupului de contact trilateral, Rusia/Ucraina/OSCE. În același timp, Kievul a acceptat tacit faptul că Crimeea nu a fost menționată în acordurile de la Minsk la momentul respectiv.
Dacă un astfel de scenariu s-ar repeta astăzi, întrebarea ar putea apărea din nou: Cum s-ar comporta Occidentul în cadrul unei noi runde de negocieri inegale? Ar trebui Occidentul, așa cum a făcut în 2014 și 2015, să accepte o Siegfrieden rusească (o pace victorioasă)? O pace proastă ar fi preferabilă unui război drept?
În cazul în care Occidentul ar îndemna Ucraina la concesii față de Rusia, acest lucru ar echivala cu o nouă ratificare a încălcării dreptului internațional. Aceasta ar repeta comportamentul Occidentului cu privire la negocierile și acordurile de la Minsk. Aceste acorduri, pe care Moscova le-a impus Kievului sub amenințarea armei, au fost denaturări evidente ale dreptului internațional.
Un scenariu Minsk-III și după
În cel mai pesimist scenariu, Ucraina ar putea, la fel ca în 2014 și 2015, sub presiunea Rusiei și a escaladării, să accepte din nou un acord discutabil. Aceasta ar fi o întorsătură evenimentelor posibilă în cazul unor amenințări nucleare concrete sau chiar al unor acțiuni ale Kremlinului. La fel ca în 2014 și 2015, o parte din Occident și majoritatea din Sudul Global s-ar putea alătura Moscovei pentru a împinge Kievul să facă noi concesii Rusiei. Acest lucru ar putea părea, poate pentru unii, o evoluție binevenită, deoarece ar putea însemna o încetare parțială sau chiar totală a focului, cel puțin pentru moment.
Cu toate acestea, un astfel de nou dictat, un fel de Minsk-3, acceptarea lui tacită sau chiar susținerea activă a acestuia de către comunitatea internațională, ar duce la o nouă devalorizare a dreptului internațional. Aceasta ar justifica încă o dată acțiunile expansioniste ale Rusiei, așa cum a fost cazul în Moldova în 1994, în Georgia în 2008 și în Ucraina în 2014-2015. O a treia reducere a Ucrainei impusă militar de Rusia ar fi riscantă pentru Occident atât din perspectivă regională, cât și geostrategică.
Un nou tratat nedrept similar acordurilor de la Minsk din 2014 și 2015 ar fi de rău augur pentru securitatea internațională. Acordul de la Minsk III nu numai că va transforma Occidentul într-un susținător al regimului de ocupație genocidar rus și al masacrelor, răpirilor, torturii, exproprierilor, deportărilor de copii etc. Acesta ar putea încuraja Moscova să încerce același truc în Caucaz, Țările Baltice sau Asia Centrală.
Un acord Minsk III ar putea sugera, de asemenea, altor puteri revizioniste din întreaga lume să copieze strategia Rusiei în propria vecinătate. Victimele potențiale ale unor astfel de atacuri, la rândul lor, vor fi avertizate de soarta tristă a Ucrainei și vor încerca să se înarmeze cât mai repede posibil. Unii ar putea încerca să achiziționeze arme de distrugere în masă și să declanșeze curse regionale de înarmare.
Mai presus de toate, se pune întrebarea cât de stabilă ar fi o nouă pace a învingătorului. După primul acord de la Minsk din septembrie 2014 și abandonarea temporară de către Ucraina a Crimeei și a Donbassului, conflictul a continuat să mocnească. La începutul anului 2015, a avut loc următoarea escaladare majoră în estul Ucrainei. Aceasta a fost urmată, șapte ani mai târziu, de o invazie și un atac rusesc și mai profund asupra întregii Ucraine.
Un nou Siegfrieden rusesc nu ar fi, cel mai probabil, sfârșitul campaniei Moscovei în Ucraina. Ar fi doar începutul unui interregnum până la următorul și – ca în 2015 și 2022 – mai mare atac. Într-un astfel de scenariu, pacea ar fi mai puțin perioada de după ultimul război, ci perioada de dinaintea unui nou război chiar mai mare.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Problema nu este ce vrea Ucraina.
Problema este ce vrea Rusia. Si Rusia o tine mortis cu timpeniile ei. Nu doar ocuparea teritoriilor, ci si renuntarea la UE si NATO.
Nu cred ca se poate negocia cu Rusia, pina cand nu este infrinta decisiv sau pina cand nu are loc o revolta la Moscova. O revolta victorioasa, care sa vrea pacea.
Desigur, inca de la inceput am sustinut varianta cu castile albastre. Dar Rusia nu accepta.
Ma bucur ca Ucraina a inceput sa se gandeasca la asta. Si puterile occidentale. E un inceput.
Slava Ucraina!
Da, o analiză interesanta pentru că se vorbește cam prima data despre o posibilă pace. Dar sunt de acord cu autorul că acum un acord Minsk3 nu rezolva problemele, pentru că lasă loc unei aderari viitoare a Ucrainei la NATO, chiar dacă nu prea curând. Singura soluție durabilă este aderarea împreună a Ucrainei și Rusiei la NATO dacă ajung la pace. Atunci nici Rusia nu se va mai teme de NATO, ci va întări NATO și va slăbi China, principala putere cu pretenții de lider mondial. Sigur pentru asta trebuie învinsă mai întâi rusofobia actuala a occidentului, ceea ce va lua timp. Probabil Trump daca ajunge președinte al SUA va impulsiona acest plan, singura soluție durabilă de pace în Europa.
De fapt, Occidentul nu prea știe ce să facă în problema Ucrainei. Sunt două condiționări majore:
– Occidentul, în special SUA, are nevoie de Rusia contra Chinei, și
– Europa de Vest fără Rusia moare.
Deci, varianta principală este sacrificarea parțială a Ucrainei dar salvarea Moldovei, ceea ce pentru România ar fi destul de bine. Numai că această soluție implică revendicări teritoriale ulterioare din partea Poloniei, Hungariei, Slovaciei și chiar României. Vreau să spun că această soluție( de inspirație rusească) duce în final la o Ucraina mică undeva între Nistru și Nipru. O fi bine, o fi rău?
astea sunt visele putleriste de la inceputuri; lucrurile au evoluat!
daca nu pornea timpitelul razboiul, poate ajugea asa. POATE
dar dupa invazie… „rien ne va plus”
MA-ROTA NA-TO!
Nici NATO nu mai e ce-a fost si nici nu va mai fi ce este, dupa ce Hegemonul” isi seteaza noile prioritati.
Cum poate cineva – un stat STRAIN – sa anexeze REGIUNI, FIX in granitele administrativ-teritoriale hotarate de celalat stat conform intereselor sale INTERNE din momentul respectiv? Basca, sa le bage in propria CONSTITUTIE ca fiind ANEXATE…
Mie asta mi se pare o ABERATIE.
(si in Romania unii au instituit Regiunea Autonoma MAGHIARA si chiar au inventat orasul STALIN, care mai apoi s-a transformat in Regiunea AUTONOMA Mures care azi NU mai EXISTA!
Cred ca e CLAR pentru toata lumea ca Putin cel slab de constitutie si rusia lui au de fapt cu totul alte ganduri cu referire la UCRAINA toata.
(absolut, un Razboi Civil ar fi fost o solutie – insa, nimeni, dintre ucraineni, nu a fost dornic sa-l duca, indiferent de apartenenta etnica, lingvistica, religioasa; TOCMAI, din cauza lui Putin in persoana si a rusiei lui!
OCCIDENTUL nu vrea si nici nu are INTERES in a distruge RUSIA – ignorand de unele declaratii politice la cald, de dupa invazia rusa – si nici de a o UNI cu China – asta e CLAR. Insa, nu va negocia nimic cu PUTIN si… haita lui, impreuna cu care detine rusia, deoarece NU are cum, nu MAI poate face asta – pe cai oficiale, direct, la lumina… – fara a compromite actuala ordine mondiala.
(doar americanii pot s-o faca daca decid sa schimbe regulile jocului global, deceniile ce vin – mult peste speranta de viata a unui TRUMP)
Despre o NOUA ORDINE… vorbea si Ceausescu, daca imi aduc eu bine aminte, si poate ca si ceilalti din fostul lagar socialist.
(ba chiar si Putin, in persoana, parca a ciripit si el ceva – chinezul a zis-o mai pe sleau!
Argumentele bazate pe constitutionalitate sau NE sunt fictiune, atata timp cat Constitutia in Rusia se poate schimba la ordin in cateva ore, cat dureaza rescrierea, iar in Ucraina aflata sub asediu, nici nu se mai pune problema unui referendum.
Deci, despre ce – si de ce – vorbim?
Daca punem la indoiala legitimitatea ca presedinte a lui Zelenski in situatia practica, cand nu se pot organiza alegeri in comparatie cu legitimitatea fortata la 87% a lui Putin, care putea obtine orice procent credea el ca da bine, de ce mai discutam despre aspecte formale?
Realitatea din teren, nu cea militara (pe care se vrea de la kremlin facuta discutia, mai mult chiar, despre cea decisa in Duma), cea etnica, este ca zona asta, de la Nistru, pana… in deserturile Mongoliei, este, de sute de ani un amestec de etnii, in care hotarele politice nu s-au potrivit mai niciodata cu cele pamantene, ale obstilor. Desi, obstile, cum-necum reusisera sa-si faca un modus vivendi…
Ma rog, eu nu vorbesc ca unul care a cercetat izvoarele documentare, doar ceva lecturi ale unora care mi s-a parut ca au si facut asta…
In sfarsit ceva ce poate fi citit cap coada, felicitari.
Cred ca logica folosita in abordarea subiectului este putin gresit orientata si imi permit sa sugerez cateva ipoteze/subiecte de explorat in viitor. Ma intereseaza mai putin „Occidentul” si mult mai mult Romania si ceea ce „Occidentul” poate face pentru a creste siguranta tarii noastre.
1. Care sunt garantiile de securitate de care are nevoie FR? Indiferent de cum se va finaliza conflictul va exista o noua arhitectura de securitate la nivel european. Vor disparea lansatoarele de la Deveselu? Dar baza de la Kogalniceanu?
2. Ce se va intampla daca FR isi va recastiga influenta in Ucraina si ne vom trezi cu „inamicul” la poarta?
3. Ce se va intampla daca vom avea granita cu un stat ucrainean sub influenta „Occidentului” dar „amputat”, distrus economic si demografic si plin de cetateni cu sindrom post-traumatic?
4. Cand isi va asuma si „Occidentul” escaladarea tensiunilor care au dus la razboiul ucrainean? Deocamdata dau vina pe rusi, rusii dau vina pe ei iar adevarul, ca intotdeauna, pare sa fie pe la mijloc.
NATO e foarte puternic cand se lupta cu Serbia, insa nu indrazneste nimic atunci cand oponentul e rusia nucleara. E cumva de inteles. Problema insa devine una de credibilitate… Reamintesc concomitent ca art. 5 nu pomeneste nimic de OBLIGATII concrete, sunt mai mult recomandari sau optiuni vagi.
Intre timp avem un colos de 144 milioane locuitori versus o tara de 36 milioane. E complicat.
Armele nucleare fac diferenta, esti practic de neatins daca ai asemenea asseturi. Daca nu, vei fi la mila tuturor, indiferent de cat de eroic poti fi.
Si totusi domnule Lavrov operatia speciala de 3 zile mai are umpic si face doi ani jumate. E complicat. Noroc ca vindeti petrolul ala mult chinezilor si indienilor. La pret de producator dar orisicat . Va mai ajuta tovarasul Kim, tovarasul cu turban,tovarasii din sudul global una peste alta mai aveti multe de vandut si amanetat.
Hmm, ukr a început sa devina maestra în arta camuflarii intențiilor și strategiei reale. Una era la începutul lunii și alta azi, când Rusia începe sa cunoască și ea ce înseamnă invadarea teritoriului.
Vorba aia, ce ți-e nu-ti place….
Astazi China si Rusia sunt foarte apropiate. Au probabil tratate secrete de mega colaborare si aparare. Ideea cum ca Rusia trebuie sa fi e atrasa de catre vest contra chinei , denota…naivitate politica, ca sa nu spun prostie curata.
Este prea tarziu sa se spere la asa ceva si oricum cine cunoaste sufeltul rus stie ca el este mult prea asiatic si anti vestic, clar nu o sa marseze vreodata spre asa ceva.
Rusia creaza in timp ce vorbim, acum o alianta planetara anti NATO, anti SUA+UE..Iranul, Coreea de Nord, Brazilia, Africa de Sud, multa tari africane, asiatice vor intra in aceasta tabara. Vor fi o varianta la ordinea existenta. Si va trbeui sa se tina cont de ei. BRICS si crearea monedei BRICS in viitoarul apropiat va duce la o cadere abrupta a dolarului in schimburile internationale. Practic reprezinta masura cea mai importanta ce va duce la caderea SUA ca importanta in lume. ASta va antrena multe, multe piese de domino ….ca sa zic asa…
Sa vorbesti de Ucraina care are vreo sansa macar sa reziste Rusiei astazi este naiv. Cu Trump aproape sigur la Casa Alba in Ianuarie 2025, Rusia va lua mare parte din Ucraina. Daca vor fi generosi , vor lasa ceva, dar nu cred.
Lumea e pornita spre disociere si cele doua blocuri deja sunt create. Va fi mult mai complicat decat in Razboiul Rece deoarece, nu mai exista limitari doctrinare si sociale. Rusia astazi nu doreste sa isi impuna sistemul de guvernare in tarile aliate. Nici China….Deci vor fi o contra partida foarte tantanta oricarei tari ce nu rezoneaza sau urastea civilizatia Europeana. fostii stapani ai lumii..Albii, ca sa revenim la baza tuturor …