marți, august 11, 2020

De la Kennedy la Iliescu, via Meleșcanu

Scriu an de an câte un articol la aniversarea Revoluției și comemorarea morților acesteia. Mi-e imposibil să mai fiu original, să spun ceva nou.
Repet în mare cam aceleași lucruri. Ca, de pildă: Că doar românii au trebuit să plătească cu sânge încheierea tragicului experiment social comunist ce s-a făcut pe seama și împotriva voinței lor în vreme ce în alte țări ale Estului european schimbarea s-a produs prin negociere. Că au murit mai mulți oameni imediat după fuga de pe acoperișul Comitetului Central a lui Nicolae Ceaușescu decât înainte. Că imediat după respectiva fugă, puterea a fost preluată de un grup care voia să limiteze totul la un regim perestrokist care ar fi trebuit să fie pe placul URSS și a lui Mihail Gorbaciov. Că Securitatea nu a fost de partea Revoluției, că e adevărat că l-a abandonat pe Ceaușescu, dar a făcut totul ca să se salveze și că i-a reușit pe deplin operațiunea. Că înainte de a fi cu noi Armata a fost împotriva noastră. Că nu înțeleg de ce generalul Milea, ministrul Armatei care a fost prezent și a dat ordine criminale la Timișoara este considera erou și numele lui este dat unor mari bulevarde din orașele țării. Că este o adevărată blasfemie ca și astăzi, prin felurite gazete și la diverse posturi de televiziune să i se aducă elogii ultimului șef al Securității, Iulian Vlad. Și, în fine, că este incredibil ca la atâția ani de la Revoluție să nu se știe întreg adevărul despre ceea ce preferă să numească rezervat, neutru evenimente.
Parlamentarii au dreptate. Este inadmisibil că nu știm ce s-a întâmplat cu adevărat în Decembrie 1989. Auzindu-i mi-am amintit zicerile stranii ale fostului președinte Iliescu, cel cu sânge pe mâini, care zicea că nu știm noi adevărul despre asasinarea președintelui Kennedy așa că să nu sperăm prea multe în privința aflării adevărului despre Revoluție. În acest cor al înțelegerii generale, s-a auzit o voce discordantă, Aceea a tânărului parlamentar USR Iulian Bulai care și-a exprimat stupoarea că ședința omagială este condusă de securisto-comunistul Teodor Meleșcanu.
La data de 3 iunie 2019, pe site-ul contributors.ro editorialul O relicvă. Teodor Meleșcanu. Îl reproduc în ceea ce urmează:
„În anul 1966, un tânăr absolvent al Facultății de Drept din București, pe nume Meleșcanu Teodor, era socotit apt să lucreze în Ministerul de Externe. Certificatul de calitate îi fusese emis de partid și de Securitate.
Omul nu fusese student rău, avea origine sănătoasă, iar de atunci și până azi a făcut ceea ce aș putea numi o miraculoasă carieră în instituția care i-a fost primul loc de muncă. Miraculoasă, dacă nu ar fi fost mai degrabă rușinoasă.
După ce a fost instruit, verificat și reverificat fiindcă în România ceaușistă nimeni nu era garantat pe viață, partidul și băieții cu ochii albaștri fiind vigilenți deoarece s-au mai întâmplat și defecțiuni, și defectări, și neașteptate crize de conștiință, dl. Meleșcanu a promovat și a fost trimis și peste hotare. Unde, printre multe altele, s-a ocupat de disidenți, de meticuloasa lor înregistrare, de toți cei cărora nu le tăcea gura, spuneau lucruri adevărate despre ororile din România, despre ceea ce făcea regimul Ceaușescu. De aici, probabil, ura care s-a conservat până azi pentru românii din afara granițelor țării.
În decembrie 1989, în zilele de dinaintea victoriei Revoluției, tov. Teodor Meleșcanu, bine instruit politic și fidel celor care l-au făcut om, dându-i și grade, dându-i și funcții, mințea cu nerușinarea specifică activistului de partid, al insului validat de Securitate, că în România nu se întâmplă nimic. Nici vorbă despre nemulțumiri, agitații, revolte sau mișcări de stradă. Tovarășul Meleșcanu era încredințat că viitorul societății socialiste multilateral dezvoltate ca și cel al comunismului se află pe mâini bune, acelea ale marelui bărbat de Stat pe nume Ceaușescu Nicolae.
În 1990, tov, Meleșcanu a devenit domn și a fost miluit pe mai departe cu tot felul de funcții. A fost ba secretar de stat, de câteva ori chiar ministru de Externe, a fost chiar și ministru al Apărării Naționale, o vreme a deținut cu titlul de interimar și postul de ministru al justiției. Iar când era trimis pe tușă, dl. Meleșcanu și-a inventat el însuși funcții. Și-a creat un partiduleț, aceasta după ce a plecat din rândul pesediștilor de astăzi, partid ce se chema Alianța pentru România. S-a visat chiar viitorul președinte al țării, iar mai apoi a vândut pe un preț bun sus-menționata alianță liberalilor conduși pe vremea aceea de Călin Popescu-Tăriceanu.
Din 1966 încoace, dl. Teodor Meleșcanu a fost ceea ce se cheamă un om de succes, s-a dovedit un fel de Hopa Mitică, ajutat fiind de spinarea lui de cauciuc, de lipsa crasă de demnitate, de felul în care a știut să îi salute pe cei de al cărui stilou îi depindea destinul Da, să trăiți, am înțeles, așa e cum ați spus dumneavoastră!.
Când în 2016 s-a făcut de râs și a devenit nefrecventabil debitând prostii și lucruri cinice în cascadă spre a-și justifica ceea ce mai târziu s-a dovedit nu incapacitatea, ci reaua voința de a le crea românilor din străinătate condiții decente de a-și exercita dreptul de vot, credeam că gata, Meleșcanu a fost, în fine, acolo unde îi era, de fapt, locul. În Cimitirul Elefanților. Nici, vorbă. În ianuarie 2017, mai vechiul său protector Tăriceanu l-a impus în calitate de ministru de Externe în guvernul Grindeanu. Meleșcanu s-a perpetuat în funcție și în celelalte două guverne ale alianței PSD-ALDE, și-a dovedit din nou slugărnicia, dar și fidelitatea față de principiile politicii externe ceaușiste promovate de nimicul numit uman care poartă numele de Dragnea Nicolae Liviu. Încă la data de 22 ianuarie 2017, după ce râncezitul Meleșcanu a deschis gura spre a-l pune obraznic la punct la pe ambasadorul SUA la București, dl. Hans Klemm, care a atras atenția că prioritatea absolută a noii guvernări este scăparea de închisoare a nimicului Dragnea Liviu Nicolae, am publicat pe adevărul. ro un editorial intitulat Problema Meleșcanu. Problema s-a menținut și azi, s-a transformat în bubă purulentă și s-a arătat în toată mizeria ei cu ocazia alegerilor din 26 mai. După ce și-a mai bătut o dată joc de românii din străinătate, numitul Meleșcanu Teodor ar fi trebuit să ajungă definitiv în pubela politicii și a istoriei. Cu o obrăznicie rară, Meleșcanu se agață de funcție. Devine zilnic din ce în ce mai caraghios, mai urât mirositor, mai lest pentru ceea ce a mai rămas din guvernul Dăncilă, oricum unul de strânsură. Cât îi e de mare nesimțirea acestei relicve ceaușiste? Cât timp va rămâne ea nepedepsită?”
Din 3 iunie încoace s-au întâmplat multe. A căzut guvernul Dăncilă. PSD a intrat în opoziție.Cetățeanul Meleșcanu Teodor nu mai e membru ALDE. E însă președintele Senatului României. O pată, o flegmă, o rușine pe obrazul României. O insultă la adresa celor ce au murit pentru libertate în decembrie 1989.
Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

3 COMENTARII

  1. Sentimentul de apartenență

    Autorul îi acuză pe drept pe colaboratorii PCRiști și securiști de complicitatea cu dictatura ceaușistă. După eliberarea din naționalcomunismul ceaușist 1989 acești colaboratori si complici au „furat” revoluția. Minciuna și hoția, dezinformarea și diversiunea sunt uneltele tovarășilor Meleșcanu, Dragnea și celor de teapa lor până azi.

    ….” … Cât îi e de mare nesimțirea acestei relicve ceaușiste? Cât timp va rămâne ea nepedepsită?”…”…..

    Timișorenii au văzut la TV Beograd și TV Budapesta ce s-a întâmplat în Praga cu revoluția de mătase fără victime, au văzut ce s-a întâmplat 1989 în Polonia, Ungaria, la Leipzig, au văzut căderea zidului la Berlin. Din radio Bănățenii au fost bine informați de evenimentele anului 1989 până în Decembrie 1989 în statele vecine. Cred că sentimentul de apartenentă la Timișoara în zilele de 15.12 + 16.12 + 17.12 + 18.12 + 19.12 + 20.12.1918 era mai puternic ca „cetățeni europeni Mitteleuropa” decât cel de „iobagi” în NATIUNEA ceaușistă.

    Aici văd un izvor al emigrării masive 1990- 2007- 2019 al locuitorilor țării spre vest, spre libertate. Cetățenii nu se mai mulțumeau cu funcția de „factor de producție socialist” în vecii vecilor. Apartenența la civilizația europeană e o speranță mai puternică decât frica de represiunea naționalcomunistă ceaușistă în zilele de Decembrie 1989 la Timișoara.

    Singura rebeliune cu victime omenești în statele eliberate din sfera sovietică se datorează „indicaților” de la București în Decembrie 1989 ….. dosarele revoluției 1990- 2019 …. …. dosarele mineriadelor anilor 1990 …. dosarele violenței la 10.08.2018 la București ….. violența, brutalitatea, sălbăticia, omucidere sunt „brandul” naționalcomunist ceaușist până azi …… „penalii patrioți”…. ……

    Lustrația ?

  2. nazismul a fost declarat regim criminal iar nurenbergul l a condamnat.
    cite victime a facut stalin si regimurile bolsevice ce i au urmat ?
    un ins care pretinde ca ceausescu doar „a intinat idealurile comunismului” unde poate fi clasat ?
    cu acest individ, cu justitia, militia, securimea si crimele lor a inceput revolutia romana. cred ca tinerii puri si curajosi ucisi de aceste bestii umane pentru a si proteja puterea si privilegiile, isi merita respectul si dreptatea.

  3. „…[vocea] tânărului parlamentar USR Iulian Bulai care și-a exprimat stupoarea că ședința omagială este condusă de securisto-comunistul Teodor Meleșcanu”

    Cu iacobinii ăștia se vede treaba că nu-i de glumit! Și ne cam strică sărbătorile…

    Eu zic că, dacă nu reușim să-i stârpim, măcar să facem ceva să le mai reducem prezența în parlament. Altfel, cine știe ce se mai poate întâmpla?! Am putea ajunge în câțiva ani să avem un parlament ca Franța, Italia și alte state eurpoene occidentale, sau mai rău, doamne ferește, ca Olanda. Păi, asta, dați-mi voie să spun, ar fi tare nașpa pentru cleptocrație.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Colectia Contributors.ro

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

Antifragil

de

Nassim Nicholas Taleb

recomandată de contributors.ro

 

Top articole

Gâlceavă pe Nil. Cum au ajuns Egiptul, Etiopia și Sudanul în prag de război

Un conflict major, implicând trei țări cu o populație însumată de peste 260 milioane de oameni - ceva mai mult de jumătate...

Scrisoare deschisă către Ministerul Educației și Cercetării, în sprijinul cercetătorului Livius Trache

66 de cercetători din toată lumea semnează o scrisoare deschisă adresată Ministerului Educației și Cercetării și conducerii IFIN-HH în care își manifestă...

Alegerile prezidențiale din Belarus: începutul sfârșitului pentru Lukașenko?

Duminică, 9 august, vor avea loc – într-o atmosferă extrem de tensionată - alegeri...

Molecula mea de gaz din aragaz

În aragazul nevestei se întâlnesc trei molecule de gaz. Acestea sunt: CH4 – Petrom, CH4 – Romgaz și...

Studiul lui Andrei Ursu, Roland Thomasson și Mădălin Hodor despre Contrarevoluția Securității în decembrie 1989 ar fi trebuit să-i oprească pe mistificatori. Ei rămân...

Numărul din 24 iulie-28 august al Evenimentului Istoric semnalizează cu litere mari un articol din interior cu titlul: „Operațiunea GRU din decembrie...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.