miercuri, septembrie 30, 2020

Deontologia scoasă din programa facultăților de comunicare

Un semnal de alarmă circulă la început de an printre profesorii și profesioniștii industriei de comunicare publică și PR: Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior-ARACIS a scos disciplinele Deontologie și Legislațiemedia/Dreptul comunicării din lista diciplinelor obligatorii pentru programele de comunicare și relații publice. Într-o societate dispusă să coboare tot mai mult ștacheta corectitudinii și a eticii după modelul nefericit al menajeriei politice, ideea că în PR și în zona comunicării publice nu este relevantă etica profesională, deci nu e necesar ca studentul să fie dotat la absolvire cu setul de norme și practici deontologice, este o imensă eroare. O scrisoare deschisă a fost formulată recent și va fi înaintată ARACIS. Draftul scrisorii subliniază că „în România, comunicarea publică nu este reglementată numai prin intermediul Constituției și al Codului Penal, ci și prin intermediul unei legislații specifice ( de exemplu, Codul Audiovizual, legislația privind publicitatea sau legislația privind accesul la informațiile de interes public). În plus, toate cele trei corpuri profesionale din jurnalism, relații publice și publicitate au elaborat un set clar de valori și norme profesionale, grupate în coduri deontologice asumate explicit”. Consiliul Român pentru Publicitate, Asociația Română de Relații Publice (ARRP), Registrul Român de Lobby, precum și numeroase organizații media au adoptat coduri etice, coduri de conduită sau coduri deontologice adaptate profilului. Dealtfel, Gabriel Pâslaru, președintele ARRP, ne-a declarat că Deontologia e importantă fiindcă e menită să ne unească oferind standarde comune de conduită”, iar organizația sa respectă Declarația de la Helsinki adoptată la Summitul ICCO din 2017 care îndeamnă profesioniștii: să profeseze etic și în acord cu cadrul legislativ; să respecte cele mai înalte standarde profesionale în practica relațiilor publice și a comunicării; să respecte adevărul, să colaboreze onest și transparent cu angajații, colegii, clienții, mass media, guvernul și publicul.

Toate organizațiile accentuează rolul important al corectitudinii, al valorilor și standardelor etice înalte în practica profesională. Cum ar putea arăta, de exemplu, relația dintre jurnaliști și purtătorii de cuvânt ai diverselor instituții de unde presa se informează, în absența unor principii și norme respectate de ambele părți? Am descris, dealtfel, într-un ghid de comunicare pentru uzul profesioniștilor din mass-media și PR, de ce jurnaliștii și purtătorii de cuvânt așteaptă unii de la alții adecvare etică, adică transparență, onestitate, corectitudine, bună-credință. Iar etica profesională face parte din educație.

Istoricul acestei „scăpări” relativ recente a autorității care reglementează toate programele academice arată că există responsabili ARACIS care cred că deontologia și cunoștințele foarte pragmatice de legislație media pot fi asimilate unor domenii largi și nebuloase cum ar fi „gândirea critică”. Comisia de Stiințe sociale, politice și ale comunicării din ARACIS este condusă de Prof.Dr.Alina Bărgăuanu de la SNSPA. Ca membră în Grupul de experți ai Comisiei Europene pentru combaterea dezinformării și autoare a unor lucrări despre fenomenul fake news, este exclus ca aceasta să nu fie de partea celor care susțin reintroducerea disciplinelor Deontologie/Legislație media în facultățile de comunicare. O statistică oferită de Prof.Dr. Raluca Radu de la FJCS arată că din cele 22 de programe de jurnalism publicate în H.G.326/2019 numai două nu prevăd competențe de deontologie obligatorii pentru absolvenții de la jurnalism, însă au cursuri de acest fel în programă. Cele cinci programe acreditate sau autorizate în specializarea publicitate, conțin obligativitatea cursurilor de Deontologie și Drept. O singură universitate nu are un document public în acest sens și nu a putut fi analizată. Deocamdată, ARACIS nu a explicat ce anume a motivat decizia, însă ea produce efecte. Facultatea de jurnalism și științe ale comunicării a Universtății București, facultate-fanion în România, a eliminat deja disciplinele în conformitate cu standardele impuse de ARACIS.

Articol apărut în revista „22”

Distribuie acest articol

12 COMENTARII

  1. ” …ideea că în PR și în zona comunicării publice nu este relevantă etica profesională, deci nu e necesar ca studentul să fie dotat la absolvire cu setul de norme și practici deontologice, este o imensă eroare”

    Stați puțin…
    Adică, vrea spună cineva că dacă li se spune viitorilor lucrători din mass-media că nu este frumos să slujească hoții, aceștia vor trai modest, cu statutul de „losers”, de ratați, blamați de colegii de breasșă, precum dl M Bot, paria ai profesiei, dar având mândria eticii profesionale?!

    Mă iertați, dar mă aflu în acea „imensă eroare”. :-)
    Nu are, după părerea mea, absolut nicio importanță dacă studenții din zona PR și comunicare publică urmează cursuri de etică profesională! Niciuna! Este vorba despre timp și energie risipite!

    …Mai ales că, indiferent ce orice enormități spui și ce prostii spui în public, cărui serviciu secret aparții, sau ce „club ayahuasca” frecventezi la un moment dat, șansele de a deveni europarlamentar, primar general al Capitalei, deputat ori senator, sau consilier prezidențial, purtător de cuvânt la cel mai înalt nivel, sau consul în vreo țară liniștită, rămân inalterabile.

    Mizeria în care trăim, inclusiv din cauza manipulării prin mass-media, este atât de mare, încât cursurile de etică profesională în PR și comunicare publică sunt o ipocrizie fără margini, o glumă extrem de proastă, o bătaie de joc la adresa publicului. Mai potrivite mi s-ar părea cursurile de etică profesională pentru lucrătoarele din bordeluri, iertată fie-mi comparația, dar alta mai expresivă n-am găsit.

    • Deloc nu sunt de acord cu aceasta perspectiva nihilista, draga domnule Constantin. Principiile etice se invata asa cum se invata Decalogul. Toate profesiile umaniste au coduri etice despre care se vorbeste cu studentii. Juramantul lui Hypocrat se recita la absolvire. Vor fi unii car il vor incalca, dar nu vor putea spune ca n-au stiut, n-au auzit. Studentii de la PR trebuie sa stie inca din facultate de Declaratia de la Helsinki s.a. Ca profesor, cred cu tarie ca jurnalistii si comunicatorii trebuie sa faca exercitii de judecata etica, sa inteleaga mecanismele, loialitatile, principiile, normele si sa faca diferenta.

      • Stimată doamnă, pînă la judecata jurnaliștilor și comunicatorilor, eu ca simplu cetățean sper din tot sufletul ca toate jurămintele președinților, miniștrilor, parlamentarilor, magistraților și ale colegilor lor de unitate de la secu’ și miliție depuse atunci cînd sînt căftăniți și li se buzduganul pe mînă, să se îndeplinească și ”așa să le ajute Dumnezeu!”. S-ar părea că Dumnezeu, ca și colegu’ lui de pe pămînt, Cîțu, are constrîngeri bugetare serioase la capitolul facerii de bine fiindcă văd că pe ei îi ajută iar pe noi, ăștia din prostime ne cam taie de la ajutoare ca să aibă de unde să le dea lor. Știu, ”căile Domnului sînt ascunse”, ba chiar de multe ori secretizate, totuși sper în continuare că își va relua vechile obiceiuri și va mai coborî pe pămînt sub acoperire împreună cu sf.Petru ca să evalueze și documenteze la fața locului situația reală din cîmpul tactic unde se joacă toți juruiții ăștia de-a etica traseistă și deontologia racolărilor. Dacă se menține starea actuală, riscăm ca toți ceilalți să sară toți gardul și în Grădina Maicii Domnului să rămînă doar ei, șoferii, secretarele și SPP-ul care-i păzește ca să nu pață v’un ghinion!

      • „Deloc nu sunt de acord cu aceasta perspectiva nihilista…”

        Știu, de aceea vă citesc cu plăcere articolele. Sunt optimiste. Dacă ar avea un caracter realist, precum comentariul meu, ar fi deprimante.
        Dar, vedeți dumneavoastră, relevanța pe care o are în patria noastră „Jurământul lui Hypocrat [care] se recită la absolvire”, precum o poezie al cărei sens este de nepătruns pentru un analfabet funcțional, este demonstrată cât se poate de elocvent de un număr relativ mare de medici de la cel mai performant (cred eu, cu argumente) spital din România : https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/mai-multi-medici-din-spitalul-floreasca-isi-intrerup-activitatea-in-urma-demiterii-lui-beuran.html

        Nu intru în detalii, ele sunt bine cunoscute.

        Despre ce corp profesional am mai putea vorbi?! Despre angajații MI îndemnați să organizeze rețele criminale pentru a putea supraviețui, întrucât cardurile de salarii se află (cu PIN-uri cu tot) la Banca de Credit Corcodel? Ori despre ședințele de yoga cu parfum de ayahuasca organizate în colaborare cu șeful unuia dintre cele mai puternice servicii de informații din Republică (cel mai important, argumentat, cred eu), „Doi și-un sfert”?!

        Despre magistrați… Precum cei de la Harghita/Țăndărei… Sau despre Profesori, precum cei de la Academia de Poliție care au amenințat-o cu moartea pe d-na Șercan?

        „Moartea d-lui Lăzărescu” este viață de zi cu zi în România și se repetă invariabil, la nesfârșit.

        Știu, există argumente că „Afacerile Țigareta”, „Carburantul”, „Hexifarma”… ori nesfârșitul șir de altele asemenea, sunt excepții. Asta dacă nu observăm că „excepțiile” au devenit atât de multe, încât reprezintă regula. Și este firesc să fie așa într-o guvernare cleptocratică.

        Dacă, stimată doamnă Brîndușa Armanca, nu sunteți de acord cu mine, apoi, în fond, asupra asumpției că viețuim într-o cleptocrație ați putea fi în dezacord, pentru că în guvernările cleptocratice cele ce se petrec în România sunt exact elementele caracteristice.

        „Studentii de la PR trebuie sa stie…”

        Verbul „a trebui” îmi dă adesea fiori, din pricina imperativului pe care îl conține și transmite. „Trebuie”, pentru cine? Pentru binele public? În societățile distorsionate de guvernările cleptocratice, binele public este întotdeauna subordonat binelui propriu, personal, de familie, de grup, de clan/partid, al oligarhilor. Precum în societățile feudale.

        Sistemul de pensii speciale, spre elocvent exemplu, reprezintă un instrument de segregare socială și creare a unei caste privilegiate. La fel precum sunt plata directă, sau variatele privilegii și felurite avantaje acordate unor categorii profesionale pentru a servi cleptocrația…

        …”Statul paralel” (a se vedea R Paxton), „Sistemul” (cel care l-a învins pe Președintele Constantinescu), „grupul infracțional organizat securisto-comunist care a capturat statul de 30 de ani”, sau cum doriți să-l numiți.

        Singurul „trebuie” pe care lucrătorii din mass-media îl iau în considerare este acela de a sluji interesele cleptocraților care îi plătesc din resursele publice, furate [inclusiv] de la mine. Realist vorbind, cei care își respectă profesia și codul deontologic sunt de fapt excepțiile rarisime.

        Dar, repet, citesc cu plăcere articolele dumneavoastră, pentru că scrieți: „Ca profesor, cred cu tărie ca jurnaliștii si comunicatorii trebuie să facă exerciții de judecată etică, să înțeleagă mecanismele, loialitățile, principiile, normele si să facă diferența.”. Și cred că o spuneți cu sinceritate și optimism. De aceea, mă bucur că poate exista (este doar un potențial, nicidecum o certitudine) o speranță de normalizare. Vă felicit și vă îndemn sincer, dacă-mi îngăduiți, să nu vă lăsați descurajată de opinii realiste precum a mea, ci acestea să vă îndârjească și mai mult în demersul dumneavoastră constructiv.

        Cu respect, vă doresc toate cele bune!

        • Verbul „a trebui” ne dă fiori pentru că a fost folosit în sintagma „Tovarăși, trebuie să ….!” Dar cum a zis marele specialist în anticomunism Milan Kundera (al cărui tată n-a venit în Praga adus de tancurile sovietice): nu trebuie nimic. Eu aș include în programa de studiu pentru Jurnalism „Imposibila ușurătate …” și alte vreo 10 romane asemănătoare în loc de Etică și deontologie (așa, cei puturoși ar putea măcar să citească filmul, în loc să opereze cu concepte pe care sigur nu le vor reține).

    • Ce bine că faceți parte din acea imensitate domnule Constantin. De prea multe dăți mă întrebam de unde aveți atâtea opinii „avizate” și bine definite: din imensitate. Mulțumesc pentru oportunitatea de a îmi permite să exclud din start viitoarele comentarii pe care le veți mai avea pe platforma Contributors.

  2. Da tata, tzara te vrea rau si prost.Informatia si cei ce o aduc la cunostinta publicului trb sa fie supuse unei reglementari la nivel de constitutie.altfel MINISTERUL ADEVARULUI va fi tatikul nostru

  3. Si daca vrem sa mergem la radacina problemei, gasim iar un decident care decide fara sa consulte partile implicate. What could possibly go wrong?

  4. Va multumesc! Principiile eticii se invata si se aplica. Este incurajator ca se ia atitudine si constituie un exemplu si in alte domenii de activitate.

  5. incepe sa nu ma mai mire nimic in tara tuturor posibilitaților…țară care este distrusă cu pași mici, de genul celui descris corect de autor; la acesta se adaugă atacurile la legile justiției, frecventele schimbari (anuale) ale programei si structurii anilor școlari – si pe primul loc – incompetenții proțăpiți în posturi decizionale importante – la fel ca în anii ”50…soluția ? atitudinea civică hotărâtă – adica ieșit în stradă; de ce? pt că incomptenții=lașii acționeaza numai de frică !

  6. – PR-ul chiar n-are prea multe a face cu etica! Fondatorul lui a scris o carte numită PROPAGANDA. Tehnicile moderne de manipulare fac etica futilă.
    – în ARACIS nu sunt chiar reprezentanții facultăților de profil? Ei ce fac acolo, dorm?
    – avocățeala, publicitatea, politica sunt domenii în care deontologia „nu aduce”. Doar la anglo-saxoni, ethics pay și nici la ei nu prea mai.
    – vom avea fake-news-uri mai ușor de înghițit dacă fabricanții lor au trecut cu 5 de examenul de Etică și deontologie?

    Este interesant că universitarii din România sar în sus atunci când ARACIS îi afectează direct prin tăieri, însă nimeni nu cere să vadă măcar o justificare a măsurilor (golanii din parlament, de bine, de rău, măcar publică câte o notă justificativă a măgăriilor lor legislative!) și nimeni nu se întreabă ce face ARACIS-ul, de parcă ARACIS-ul e o autoritate coranică! Iar după atâția ani de implementare a calității, mergem tot în jos.
    Oamenii gândirii libere (se presupune) se prosternează în fața unui cerc desenat pe nisip. Totul vine de la un inginer care a inventat benchmarking-ul, iar niște milioane de proști au confundat școala cu fabrica și procesul industrial cu educația. De atunci, universitățile din lume se împart în două: unele care crează, iar ceea ce fac ele devine standard, și altele care se chinuie să atingă aceste standarde. La noi, în țara minciunii, ceea ce se întâmplă seamănă cu trasul de păr în sus pentru a crește în înălțime. ARACIS-ul este un instrument de control și de ajustare , nu unul de stimulare a creșterii. Ni se cere să facem, dar nu ni se dau cele necesare. Dacă cineva face așa ceva cu un individ, căruia i se setează standarde înalte, rezultatul e sigur: individul fie renunță, fie înnebunește. Când așa ceva se face cu un sistem de educație, rezultatul este obținerea unei shithole country. Ceea ce am și devenit, se pare, din moment ce o cacialma birocratică europeană ne ține loc de reflecție.

  7. cum cele 3 puteri (legislativa, executiva, judecatoreasca) – stilpii statului – au dat faliment in

    Romania, nu-i ramine omului (numit cinic „publicul”; in Elevetia e numit suveranul) decat sa spere

    ca macar a 4-a putere, jurnalistii, isi face treaba bine, dar, si aici, e bai: prea multi, mai ales nume

    „mari”, sint vinduti – mercenari;

    speranta s-ar putea muta catre a 5-a putere, facutul de ris / luatul in bascalie (haz de necaz), dar

    cabaretul de calitate lipseste tocmai in tara care a inventat bancul, cu toate ca sint prea multi

    absolventi de teatru (dupa cum se plingea recent V. Rebengiuc)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Brindusa Armanca
Brindusa Armanca
Jurnalistă, profesor universitar, a făcut parte din redacţiile prestigioase de la Radio Europa liberă, Expres sau Ziua şi a condus mai mulţi ani studioul regional de la Timişoara al TVR. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, este autoarea mai multor volume de jurnalism ca „Televiziunea regională în România” (2002), ”Media culpa” (2006), ”Învaţă să învingi” (2006) şi „Istoria recentă în mass-media. Frontieriştii” (2009), tradusă şi în maghiară în 2011, cărţi de comunicare cum este „Ghid de comunicare pentru jurnalişti şi purtători de cuvânt” (2002), sau de istorie literară ca „Mesajul lui Crypto. Comunicare, cod, metaforă magică în poezia românească modernă” (2005). Filmele de televiziune i-au fost premiate la festivaluri naţionale şi în competiţii internaţionale, iar activitatea sa a fost recompensată cu Distincţia Culturală a Academiei Române.

Colectia Contributors.ro

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

De ce e Bucureştiul altfel

Capitala României e cea mai mică (spaţial) metropolă importantă din regiune: oraşul se termină imediat după blocuri. Limitarea extremă crează probleme importante...

Ce-i de înţeles când se votează în municipiu USR-Plus iar în sat un primar PSD mort. Lecţii pentru 6 decembrie

Dincolo de anecdotică, alegerile locale aveau de răspuns la două mari întrebări, decisive şi pentru parlamentarele din 6 decembrie. Prima: mai persistă...

What is next sau cum să citim rezultatul alegerilor locale prin ceața declarațiilor politicienilor?

Votul e adesea pasiune, rareori rațiune. Cel de ieri a fost un amestec destul de echilibrat de rațiune și pasiune.

Cum se stinge un sat în România

Satul Șirnea din comuna Fundata, județul Brașov este deja bine cunoscut de publicul românesc. Imagini feerice din acest sat de munte circulă...

Asaltul asupra cunoasterii, ratiunii (common sense) si alunecarea spre intuneric

Am fost ispitit sa scriu intoarcerea in Evul Mediu gandindu-ma la faimoasa “e pur si muove” a lui Galileo Galilei, astronomom ,...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.