joi, noiembrie 30, 2023

Despre lachei, presă şi justiţie. Tăriceanu, Tăpălagă şi Stanciu

Cu  ceva vreme înainte de alegerile din 2004, fotomodelul ajuns astăzi preşedinte al Senatului, spunea că dacă ar prinde şi el acolo un post  de secretar de stat, ceva, ar fi foarte mulţumit. A prins chiar postul de premier. O pleaşcă uriaşă pentru capul lui plin de ifose. La fel ca cea de preşedine al Senatului. A reuşit să îşi bată joc de ambele demnităţi. Acum e o coadă de topor care a ajuns la finalul carierei politice. Nu a avut nimic de oferit. Iar acum nu mai are nimic de pierdut. O să iasă din scenă ca o fantomă( e valabil şi pentru fostul preşedinte, dar măcar în urma lui Traian Băsescu rămîne ceva cert: o justiţie indepedentă-pe care, pentru a-şi proteja favorita , o sapă acum la temelii). Singura lui luptă e să apere şi să apere corupţii care bîntuie prin Parlament. Ascultă orbeşte de un mameluc, pus premier de nişte secături care au drept unic scop furtul şi îmbogăţirea pe spezele bugetului de stat, e dispus să abuzeze de funcţie. Ultima ispravă, să-i ceară preşedintelui Klaus Iohannis să facă ceva, nici el nu prea ştie ce, dar să le dea la o parte pe şefa DNA şi sefa ÎCCJ.  Nu cred că nu ştie, dar e clar că nu-i pasă. Ceea ce face acum Călin Popescu Tăriceanu e foarte grav, pentru ca nu realizează că dacă şefii parchetului sau instanţelor ar fi schimbaţi la cererea politicienilor sau prin decizia unilaterală a politicienilor, nu ar mai exista independenţa justiţiei. A garantat-o sau nu ca om politic? O vor sau nu cetăţenii( DNA e pe un trend ascendent în toate sondajele de opinie).

Lacheii şi stăpînii au pus ghearele pe presă. Au mai rămas cîteva voci neînregimentate. Atacul mizerabil al lui Victor Ponta la adresa lui Dan Tăpălagă este de fapt un atac la puţinele rămăşiţe de jurnalişti care mai cred în această meserie. Şi care nu se sfiesc să-i arate cu degetul chiar pe cei pe care îi apărau mai deunăzi.( Să fim oneşti şi să recunoaştem că Tăpălagă a sărit să apere statul de drept şi pe Traian Băsescu-pe care acum îl critică pe bună dreptate- în 2012. În acel iulie în care USL-ul a terfelit tot ce înseamnă legi au fost puţini cei care au scris despre abuzuri. Acum, cînd au loc din nou abuzuri, sînt puţini cei care vorbesc sau care scriu despre asta. Nu mai aştept nimic de la aşa-zisa opoziţie, prea mulţi au fost coautori ai fenomenului 2012).

Oare să nu înţelegem că politicul a sărit din nou cu picioarele pe justiţie? Visul puşcăriaşului Dan Voiculescu( ai toată puterea doar atunci cînd ai justiţia) nu a fost abandonat. Livia Stanciu, preşedinta ÎCCJ, le stă ca un ghimpe în coastă penalilor din PSD. La fel şefa DNA, Codruţa Kovesi. Să nu ne facem iluzii, şi multi din noul PNL le vor trase pe linie moartă. Faptul că unii sînt la putere iar alţii în opoziţie, ţine de un demers electoral. În spatele voturilor din alegeri, şi pe pesedişti şi pe liberali îi uneşte aceeaşi spaimă- frica de închisoare.

Mi-e teamă că iulie 2012 a fost doar încălzirea. Atunci au acţionat în pripă. Au învăţat însă multe, s-au perfecţionat în ticăloşii. Ţinta lor finală este acum punerea justiţiei sub călcîi. Se uită cu jind la vremurile cu Stănoiu şi Amărie. Vor intimida magistraţi, vor abuza, vor încălca legi. Voci care să strige că regele e gol sînt prea puţine. Şi nu prea au unde să o facă. De la Cotroceni se aud din cînd în cînd şoapte timide. Linişte, preşedintele scrie.

Distribuie acest articol

16 COMENTARII

  1. E posibil ca domnul Tariceanu sa fi auzit ca are vreun dosar in faza finala si sa fi publicat repejor „scrisoarea” doar ca sa poata, atunci cand va fi „saltat”, sa urle ca Justitia se razbuna pe el pentru aceasta „scrisoare deschisa”.

    Domnul Iohannis a promis ca va sprijini Justitia. E momentul sa ne arate ca o sprijina, intr-un mod hotarat. Inclusiv printr-un raspuns adecvat la „scrisoarea” inepta a domnului Tariceanu.

    Triste personaje, in politica romaneasca! O gramada de „zombie politici”, care, fiindca vorbesc si umbla, au impresia ca sunt vii. Acestor „zombie”, eu le-as spune asa: Vremurile se schimba, domnilor/doamnelor! Sunteti istorie!

  2. Tara ca bataie de joc

    Ce conteaza ca tara se duce de rapa ? Politicienii,ca lacustele ,devoreaza tot,tot ;legi si constiitutie,bun simt ,paduri si rauri sunt distruse ,doar ca ei LACUSTELE sa-si umple buzunarele cu bani.Sa-si cumpere masini luxoase,sa-si construiasca vile peste tot in tara. Sa-si poata permite amante cat mai tinere. Sa-si trimita copii la scoli scumpe in occident,ca in tara sunt scoli ce au wc in fundul curtii …… drumuri distruse ,parcari fara minime dotari,unde pute a urina si fecale,.
    Iar tu ,tu roman prost ,multumeste cerului ca se face un alt fel de politica.Daca se continua asa,ai si tu sansa ta.Nu o rata ,ca iti va parea rau :

    EMIGREAZA !!!

    In deal la…Cotroceni ,este liniste. O liniste profunda , care inspira la meditatie….. la ganduri asternute pe hartie…..

  3. Romania are urgenta nevoie de un nou partid politic. Un partid adevarat, format din oameni noi si oameni care nu si-au patat biografia politica cu tot felul de „compromisuri”.
    Noul PNL e format din aceesi oameni prafuiti si obositi (dpdv politic), cu un trecut care ii urmareste, permament vulnerabili din aceasta cauza. Da, chiar si Alina Ghorghiu are o pata cu un conflict de interese evident din care societatea danseui de avocatura a castigat enorm.
    Eu personal nu cred in noul PNL, mai ales in conditiile in care vechiul PNL din vremea USL-ului s-a dovedit chiar mai rau chiar decat PSD-ul il ceea ce priveste lupta impotriva justitiei.
    Partidul Miscarea Populara putea fi acel partid, dar a esuat lamentabil si irevocabil prin tandemul Udrea nevasta de talhar de mare clasa si Basescu presedinte care a ajuns „sa gandeasca la fel, sa simta la fel” cu unul ca Mircea Badea… Nu mai aprofundez subiectul „Base salvatorul blondei din puscarie” ca mi-e teama sa nu devin vulgar. Dar macar Base are marele merit (pe langa faptul ca a consolidate puternic justitia) ca atata timp cat a fost presedinte nu s-a dat in petec.
    PSD-ul e PSD si vesnic ramane-va PSD.
    Monica Macovei, cu al sau M10, ar merita fara indoiala o sansa. Dar nu stiu de ce, am vaga (si trista) impresie ca va cadea in uitare tot acest proiect. Si oricum, doar Monica Macovei nu e sufficient.
    Iar despre Klaus Iohannis, acum dupa o jumatate de an de la mandate atata pot sa spun: Klaus e Klaus si das ist das, adica asta e, n-ai ce-i face.
    Concluzionand, pot sa spun ca acum Romania este condusa 100% de USL, in diversele lui forme, dar tot USL.
    E urgent nevoie de un nou partid adevarat! Un Basescu din anii lui de inceput, daca vreti o comparative, cam fortata, adevarat, impreuna cu cativa oameni de mare valoare.
    Sugestii?

  4. ” cea de preşedine al Senatului. A reuşit să îşi bată joc de ambele demnităţi. ” asta i buna ! pai autorule,el o luat bani de acolo; asa ca el si a batut joc nu de demnitati ca de oameni,de boboru care l o ales.ca poporu o socotit ca i bun ptr demnitatea aia.poporu ii ala care are probleme de intelegere a demnitatii, odata ce isi alege astfel de reprezentanti

  5. D-le Ghitulete va multumesc pt acest articol fbine conturat!
    Sunteti dintre putinii care recunosc integritatea si seriozitatea jurnalistului Tapalaga, este merituos faptul ca scrieti acest fapt!
    Statul de drept este din ce in ce mai fragil, aparatorii lui sunt din ce in ce si mai putini, populatia informata este in deruta, dezamagita zi de zi ( si Pas cu Pas!) de presedintele lui Mihalache( si nu al populatiei care l-a votat direct).

  6. Ce n-a inteles Tapalaga e, ca de la Johannis nu va primi niciodata Justitia ajutorul pe care l-a primit de la Basescu cit a fost capul Statului. Una e, ca jurnalist, ce te pretinzi in slujba interesului public, intimpla-se ce s-o intimpla, sa ai aliat un barbat de Stat si alta e sa ai o fata trista a carei gura a justificat puciul din 2012 cu sintagma „comunicare defectuoasa” cu vestul. Ma tem ca Tapalaga va baga de seama, in fine, ca micutul pucist, primar de provincie in 2012 a ajuns primarele Statului si va elimina el, din convorbirile cu vestul, exprimarea insuficienta. Dar, are nevasta-sa genunchi frumosi si asta compenseaza tipul janusian al proprietarului lor. Uslamul are, daca teama lui Johannis de demisie de onoare sau suspendare exista, puterea absoluta. Si asta pe pasi mici, rabdatori, legali. Au pus mina pe ea, in acest ritm, incepind cu cacealmaua din Noiembrie 2014.

    Cadrea ilegala, fortata a Liviei Stanciu o va ferici pe Viorica Costiniu si pe infractorul ei sot. Dar, pe cine va ferici, din Justitie, caderea Codrutei Kövesi?

    • Dacă uslamul are, și are din păcate, puterea absolută se datorează mai ales lui Băsescu. În mania sa de a-și subordona râul și ramul, tot ce mișcă în țara asta, a creat un centru de putere pe care acum uslamiștii nu fac decât să și-l apropie: încă unele numiri la fel de inspirate ca ale reevaluatorului și s-a rezolvat și cu răbdarea, și cu legalitatea și cu pașii mici. Mai important e, în democrație, cum ajungi la țintă, că o fi aia sustinerea justiției sau creșterea economică ( ideal ar fi amândouă), iar nu cât de repede o faci. Căci la fel de efemeră e realizarea, mecanismul creat pentru a o obține putând fi ușor convertit pentru resetare. Nu ajunge buna-credință a lui Băsescu pentru a împiedica asta.

  7. Asa-asa, imi place:
    – Tapalaga marele aparator al Justitiei;
    – Basescu demolatorul :P
    Pe cind noua perspectiva despre genunchii Doamnei?
    „Linişte, preşedintele scrie.”
    Si da, „USL traieste!”

  8. Cred ca e putin important cine spune, si mult mai imortant e faptul ca o persoana nevinovata a facut 6 luni de puscarie.
    Interesant ca nu considerati ca aceasta eroare grava a justitiei nu trebuie sa conduca la demisii si demteri.

    • Perspective diferite… evident, pentru persoana nevinovata si familia ei, a fost o situatie tragica… pentru statisticieni este unul dintre cazurile (inerente) de eroare judiciara… pentru domnul Tariceanu si gasca lui este un motiv de a cere demisia inamicilor… iar pentru unii dintre cititorii de-aici ar puea fi un prilej de reflectie, de genul: „daca toate parlamentele si guvernele de pana acum ar fi avut, in activitatea lor, rata de succes a DNA, in mod sigur ne-ar fi fost mult mai bine”… :)

      Probabil ca doamna nedreptatita va porni un proces la CEDO si va castiga niste despagubiri, din banii nostri, ai tuturor. Asa vom „empatiza” cu victima. Sincer sa fiu, in loc sa-mi fie furati banii de politicieni ticalosi si corupti, prefer sa fie dati ca despagubire pentru o eroare a Justitiei, pe care astazi o simt ca lucreaza pentru mine. Cine munceste, mai si greseste.

  9. Exista o diferenta subtila intre a apara un om si a apara ideile acelui om care sunt bazate pe niste principii. Asa cum exista o diferenta subtila intre idei si fapte. Cred ca noi romanii suntem campioni mondiali la luptele pentru nimic.

  10. S-or fi perfectionand ei ticalosii, dar nu mai exista nici cadrul si nici conditiile de atunci, din 2012. Nu va contrazic, razboiul nu e nici pe departe castigat, dar va garantez ca s-au schimbat deja foarte multe. Inertia negativa este inca foarte mare si asta nu vrem noi sa acceptam. Din pacate ne aflam in punctul in care inca lucrurile se misca foarte greu si foarte incet in directia inversa. Cine vrea sa vada, intelege ce spun.
    Cei care imping in directia buna sunt inca putini., ca dl. Tapalaga, ca dvs. (din nou, fiindca ati cam disparut in ultima vreme)., dl. Liiceanu s.am.d., precum si cei nevazuti si nestiuti, ca cei din miscarea Uniti Salvam, care in 2012 nu erau, ca mine si ca multi altii, care ne sfaramam sa schimbam ordinea, sau mai bine zis dezordinea care ne-a rasturnat vietile cu susul in jos. Consider ca tocmai anul 2012 a activat societatea, iar efectele se vor vedea. Nu puteti sa spuneti ca dupa ce s-a intamplat in 2012, am ramas la fel de naivi, ca sa nu zic la fel de prosti. Insa repet, procesele in societate se declanseaza incet si efectele se vad in ani.
    Oricum, bine ati revenit, chiar ma gandeam ca n-ati mai aparut de mult. Va-sa-zica inca un umar in plus!

  11. Nedumeirir / intrebari simple

    …daca justitia din Romania sta intr-un om-doi (intr-o femeei, doua) atunci undei reforma de care tot faci atata caz?

    …dar daca „greselile” celor doua justitiare-stalpi sunt de fapt „simple” abuzuri, atunci ele trebuie sa „raspunda”

    …poate sa nu-ti placa de seful Senatului (nici mie nu-mi place), el a exprimat o opnie si a facut o scrisoare politicianista (nu e nici primul nici ultimul politician care face asa ceva…) …in acest context, de ce ataci atat de inversunat opinia si nu spui nimic despre fapta? …si oricum ai privi toutusi faptele sunt fapte si acestea sunt la cele doua sefe de la justitie

    • Scrisoarea lui ginerica nu e deloc politicoasa, ci e o bataie de joc. Ca senator si presedinte al Senatului trebuia sa stie ca Presedintele Romaniei nu poate demite (sau forta la demisie) pe cele doua doamne de la virful ICCJ si DNA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Dragos Ghitulete
Jurnalist, a realizat de emisiuni la RFI Romania si Radio Romania. Talk-show-urile gazduite de el au fost premiate in 2007 de Reprezentanta Comisiei Europene in Romania, iar in 2008 de Clubul Roman de Presa. "Gluma ruseasca" este ultima sa carte, publicata la Cartea Romaneasca.

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carti noi

„Jurnalul de doliu scris de Ioan Stanomir impresionează prin intensitatea pe care o imprimă literei, o intensitate care consumă și îl consumă, într-un intangibil orizont al unei nostalgii dizolvante. Biografia mamei, autobiografia autorului, atât de strâns legate, alcătuiesc textul unei declarații de dragoste d’outre-tombe, punctând, în marginea unor momente care au devenit inefabile, notele simfoniei unei iremediabile tristeți… vezi amanunte despre carte
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro