Despre noua politică publică de proprietate privată

Noua politică publică de proprietate privată, aprobată săptămâna trecută în Parlament, marchează un pas important în direcția îmbunătățirii guvernanței corporative a societăților deținute de stat. Propusă de către Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP), în contextul aderării la OECD și implementării PNRR, aceasta stabilește rațiunea și obiectivele statului cu privire la deținerea de participații în aceste întreprinderi. Mult mai importante însă sunt, pe termen scurt, clarificarea atribuțiilor principalelor autorități cu competențe în administrarea societăților deținute de stat și măsurile imediate pentru creșterea eficienței acestora.

Cu privire la atribuțiile autorităților care au în subordine societăți deținute de stat (autorități tutelare), noua politică prefigurează o adevărată revoluție. Plecând de la principiul deja clar stabilit în legislație, potrivit căruia autoritățile tutelare nu pot interveni în procesul de luare a deciziilor comerciale și funcționarea societăților deținute[1], politica stabilește, fără echivoc, că această interdicție se aplică inclusiv în cazul adunării generale a acționarilor[2]. Se va elimina, astfel, practica autorităților tutelare, des întâlnită, de a interveni în activitatea operațională prin intermediul convocării (și votării subsecvente în cadrul) adunărilor generale ale acționarilor, practică asupra căreia am atras în trecut[3].

Rămâne de văzut cum va fi receptată de autorități, dar dacă va fi implementată conform politicii, această măsură are potențialul de a scoate de sub umbrela statului, în sfârșit, aceste societăți și de a le profesionaliza. Nu doar că nu va mai fi posibil ca statul să impună, arbitrar, anumite decizii comerciale, dar va determina și o profesionalizare a consiliilor de administrație. Mai exact, având în vedere că răspunderea administratorilor pentru anumite decizii comerciale nu va mai putea fi evitată prin aprobarea deciziilor operaționale de către acționari, este de așteptat ca aceste posturi să fie ocupate de persoane cu expertiză în domeniu. Astfel, chiar dacă ar fi fost indicat ca statul să piardă și dreptul de a numi membri, fără concurs, în consiliile de administrație, este de așteptat ca riscul crescut al unei răspunderi să aibă un efect și asupra acestor numiri[4].

În ce privește măsurile de eficientizare, politica stabilește că până la 30 iunie 2027 autoritățile vor lua măsuri cu privire la reducerea numărului de societăți deținute de stat care: (i) nu își îndeplinesc obiectul de activitate sau a căror activitate de bază este redusă; (ii) au mai puțin de 5 angajați; sau (iii) sunt neprofitabile și nu se justifică menținerea acestora din punct de vedere social. În plus, se reiterează angajamentul de a lista cel puțin încă 3 societăți de stat active în sectoare de interes strategic ale economiei până în trimestrul al doilea al anului 2026. Asumarea unor termene clare reprezintă un progres important în lungul proces de restructurare al acestora, dar aspecte importante rămân neclare sau insuficient abordate.

Ar fi indicată, pe de o parte, clarificarea măsurilor ce pot fi luate (este, de exemplu, simpla vânzare o opțiune?), iar, pe de altă parte, stabilirea unor sancțiuni/consecințe pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate în aceste termene. Mai mult, pentru a minimiza riscul unor interpretări neclare din partea autorităților care au în subordine societăți deținute de stat ar trebui stabilite criterii clare cu privire la ce justifică menținerea unei societăți din punct de vedere social. Totodată, chiar dacă politica acoperă, în principiu, societățile în care statul are o deținere majoritară, același termen ar trebui impus și cu privire la societățile în care se dețin participații minoritare. De exemplu, doar Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) deținea, la sfârșitul anului 2024, asemenea participații la 374 de societăți, din totalul de 387 de societăți la care deține participații.

Strâns legată de această eficientizare, este și restructurarea autorităților tutelare. Din păcate, politica nu stabilește obiective precise pentru consolidarea acestora, statul român urmând a rămâne cu o serie de entități disparate care au rolul de exercita drepturile de acționar ale statului în societățile deținute de stat. Este cazul AAAS menționate mai sus, dar și al Societății de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE) care rămâne să se ocupe, în continuare, de administrarea participațiilor deținute de stat în societățile rezultate ca urmare a procesului de privatizare al Electrica. În această situație se află și unele ministere, exemplul elocvent fiind Ministerul Sănătății care are, și în acest moment, rolul de autoritate tutelară asupra Antibiotice Iași, societate importantă, deși nimic nu recomandă ministerul în acest rol.

Concluzionând, noua politică reprezintă un progres semnificativ în clarificarea rolului statului în societățile pe care le deține. Totuși, pentru a-și atinge pe deplin obiectivele, este necesară, pe de o parte, o implementare riguroasă, iar, pe de altă parte, adoptarea unor măsuri suplimentare cu privire la măsurile de eficientizare pe termen scurt. Doar astfel se poate asigura un cadru sustenabil pentru dezvoltarea societăților deținute de state, cu beneficii pe termen lung pentru economia națională.

[1] Art. 3 (2) din Ordonanța de urgență nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice: “Autorităţile publice tutelare nu pot interveni în procesul de luare a deciziilor comerciale, în conducerea şi în funcţionarea curentă a întreprinderilor publice.”

[2] Se prevede pe de o parte că atât “AMEPIP, cât şi autorităţile publice tutelare își exercită atribuţiile fără a interveni în activitatea de administrare curentă a întreprinderilor publice. Orice decizii luate cuî ncălcarea acestej limitări sunt lovite de nulitate absolută. Totodată, autorităţile publice tutelare nu pot interveni în procesul de luare a decizijlor comerciale, in conducerea şi in funcţionarea curentă a întreprinderilor publice”, iar, pe de altă parte, că “prin mandatul de reprezentare, statul ca acţionar nu se va pronunţa în cadrul AGA asupra unor decizii de natură operaţională, care revin administratorilor/consiliul de administraţie/consiliul de supraveghere sau directorului sau directoratului, întrucât aceasta ar presupune o diluare a responsabilităţii şi o evitare a asumării răspunderii asupra unor decizii strategice ale societăţii pentru care administratorii/membrii consiliul de administraţie/consiliul de supraveghere şi directorul/membrii directoratului sunt responsabili”.

[3] Pentru mai multe detalii despre această problemă, a se vedea articolul disponibil la https://www.contributors.ro/ce-se-mai-intampla-cu-societatile-detinute-de-stat/. 

[4] Mai multe detalii despre această posibilitate într-un articol mai vechi, disponibil la https://www.contributors.ro/cum-putem-elimina-numirile-politice-in-societatile-detinute-de-stat/.