Zilele acestea, spațiul public, dar și o parte din cel virtual, vuiește sub spectrul schimbării. În unele cercuri se știe că acum e momentul, acum se fac cărțile. Nu e timp de pierdut cu analize și discuții. Acum trebuie acționat. Așa se face că soluții sunt înaintate, propuneri sunt formulate, articole scurte sunt scrise și citite în grabă – în drum spre locul negocierilor sau pur și simplu din nevoia de a exprima opinii.
Unul dintre aceste articole mi-a atras și mie atenția, pentru că se referă la ceva cu care mă lupt, mai degrabă în tăcere, de vreo douăzeci de ani – cu o lipsă de imaginație și o încăpățânare care, uneori, și pe mine mă sperie: este vorba despre introducerea ideilor precum performanța, eficiența, eficacitatea în cât mai multe instituții ale administrației publice locale și/sau centrale.
Cu bagajul de cunoștințe acumulat în tot acest timp și din dorința de a atrage, modest, atenția asupra modului în care anumiți termeni sunt utilizați în spațiul public, îmi permit să înșir mai jos câteva gânduri care mi-au răsărit în minte după ce am citit articolul „Misiune Imposibilă: De ce nu se pot raționaliza cheltuielile publice în țări cu partide clientelare”, scris de Sorin Ioniță și apărut recent (5 iunie) în G4Media.
Deși pornit de la acest articol, scriind, mi-am dat seama că, de fapt, mă refer la mult mai multe dintre reacțiile apărute în aceste zile, sub diverse forme. Iată, pe scurt, ce am de spus:
Despre contradicția dintre discurs și soluție:
Este o contradicție flagrantă între recunoașterea dificultății de a măsura performanța în sectorul public și concluzia autorului că „soluția” ar fi ca partidele să-și ia mâna de pe numirile în funcții de conducere. E un raționament care sună bine pe hârtie, dar ignoră o realitate incomodă: și „profesioniștii” invocați ca alternativă sunt, în fond, tot produsul unor rețele – nu întotdeauna politice, dar cu siguranță ideologice, sociale sau culturale. A-i desemna pe acești „echidistanți” care vorbesc engleză fluent, folosesc jargon bruxellez și cochetează cu think-tank-uri internaționale drept soluția salvatoare înseamnă să înlocuiești o rețea clientelară cu alta – doar că una pare mai „curată” pentru că vorbește altă limbă și frecventează alte cercuri. E tot o formă de dublă măsură: „profesioniștii noștri” (ai Europei, ai societății civile, ai experților) sunt buni, ceilalți sunt „suveraniști analfabeți”.
Despre renunțarea la modelul bazat pe indicatori de performanță (KPI):
Cum am ajuns să spunem, cu seninătate, că „guvernanța bazată pe performanță” nu merge la noi? Serios? Acum ne dăm seama, după ce ani întregi am fost bombardați cu limbajul reformei prin KPI, după ce consultanți, strategii guvernamentale, proiecte europene, fonduri externe și bănci internaționale au turnat bani în proiecte menite să construiască sisteme de management al performanței în sectorul public? Acum ne declarăm învinși și recunoaștem că am mers în gol? Păi unde au fost atunci toate evaluările intermediare, auditurile, rapoartele de progres? Ce facem cu toată această construcție conceptuală și instituțională – KPI, scorecard, evaluări pe obiective, contracte de management? Dăm cu ele de pereți și începem din nou?
Să nu ne amăgim. Problema nu e că „nu merge” la noi. Problema e că n-a fost niciodată aplicată în mod onest, consecvent și profesionist. A fost folosită ca paravan pentru aceeași practică: promovări politice, rotația cadrelor și menținerea rețelelor. Discursul despre KPI-uri a fost doar decor, nu preambul al utilizării ca instrument de guvernanță.
Despre mitul managerilor „profesioniști” apolitici:
Soluția propusă în articol – depolitizarea prin numiri bazate pe profesionalism – este, la rândul ei, o iluzie. În realitate, „managementul pur profesionist” nu există. Nu există în România, nu există nici măcar în democrațiile consolidate. Managerii „profesioniști” sunt și ei parte a unui ecosistem de interese, afilieri și loialități. A crede că există un grup de „buni samariteni” care pot conduce instituții doar în baza competenței tehnice este cel puțin dovadă de naivitate. Profesioniștii nu sunt apolitici prin definiție – sunt doar conectați la alte tipuri de rețele. Iar „societatea civilă” nu este neutră, ci și ea e modelată de sursele de finanțare, de afilierile ideologice și de interesele actorilor care o compun. ONG-urile de poziție care rezistă pe termen lung – cu rare excepții – sunt acelea care cântă în struna unui partid, unei direcții ideologice sau unui sponsor strategic.
Cine sunt, deci, acești „profesioniști” care ar trebui să se roage la valorile eficienței, eficacității și performanței? Sunt ei mai onești, mai etici, mai responsabili? Nu prea cred. Și-atunci?
Ce e de făcut?
Nu am pretenția că dețin rețeta. Dar știu ceva sigur: nu există salvatori. Nu din rândul partidelor, nu din rândul societății civile, nu din corpul „tehnocraților”. Soluția nu vine de la oameni perfecți, ci de la reguli clare, simple, general acceptate și aplicabile. Reguli care nu se schimbă după cum bate vântul politic. Reguli care nu cer doctorate ca să fie înțelese. Avem nevoie de o guvernanță care să nu mai favorizeze pe unii și să pedepsească pe alții în funcție de culoarea carnetului sau de jargonul pe care îl folosesc. O guvernanță care, prin transparență (un cuvânt încă mai înfricoșător pentru cei de la guvernare, decât cel de „performanță”), poate găsi o cale de a guverna implicând cât mai mulți în efortul de a le guverna. Nu e ușor, dar se poate, e mai sigur, mai durabil și mai corect față de toată lumea.
Cât timp continuăm să admirăm „profesioniștii noștri” și să disprețuim „sinecuriștii lor”, nu facem decât să înlocuim un cerc închis cu altul. Și nu rezolvăm nimic.
O analiza pertinenta dar care va fi fara ecou pt partide, camarila lor la nivel central, judetean si local si pentru guvernari de acum si viitoate. Idei : 1. Depolitizarea directiilor si functiilor, doar ministrul, primarul sa fie cu carnet de partid, in rest nimeni. 2 Prefecturi ori cons.judetene si fara numiri politice, posturi prin concursuri nationale. 3. Toate directiile judetene fara numiri politice, doar competente. 4. Descentralizare efectiva pe cele 8 regiuni si se reduc sutele de directii judetene. 5. In tot sistemul bugetar, un singur loc de munca, fara firme private, contracte de predare in invatamant, cercetare, consultanta, etc. In 35 ani, in Ro tot sistemul bugetar a fost creat si mentinut sa aduca voturi si sa mentina privilegii.
Vă mulțumesc pentru reacția sinceră și pentru ideile transmise – sunt puncte de vedere care exprimă o frustrare legitimă, împărtășită de mulți dintre cei care urmăresc cu luciditate evoluția administrației publice din România.
Aveți perfectă dreptate că, în ultimele decenii, s-a construit un sistem care adesea servește interesele de partid mai mult decât interesul public. Propunerile pe care le enunțați – de la depolitizarea funcțiilor publice până la o descentralizare reală – sunt nu doar rezonabile, ci și esențiale într-o discuție serioasă despre reformă.
Totuși, așa cum sublinia și articolul, există riscul ca soluțiile tehnice – oricât de corecte ar fi în principiu – să fie implementate superficial sau capturate de alte rețele de influență. Nu există „profesioniști puri”, la fel cum nu există neutralitate absolută. Tocmai de aceea, cheia nu stă doar în „cine” ocupă funcțiile, ci mai ales în „cum” sunt aplicate regulile: cu transparență, consecvență și responsabilitate față de cetățeni.
Nu există rețete miraculoase, dar cred că putem începe prin a cere reguli clare și aplicabile pentru toți, indiferent de partid, ideologie sau cercuri de apartenență. E un drum lung, dar fără îndoială necesar.
Vă mulțumesc din nou pentru reflecțiile transmise – ele adaugă valoare unei dezbateri care, chiar dacă nu produce imediat ecou, merită continuată.
Parca domnu Sorin Ionita publicsa si pe aici.
Da, mi se pare logic articolul. E f greu sa desparti griul de neghina, mai ales ca de administratie nu sunt atrasi cei mai buni membri ai societati, n-o sa auzi un copil sa spuna ca vreau sa ma fac administrator la primarie. Nici prin vest nu-i altfel.
Dar, cum spuneti, poate s-ar gasi citiva, nu trebuie sa fie multi, care sa puna la punct procesele administrative, inclusiv digitalizarea. Nu vad de ce nu ar fi posibil sa se imprumute pe termen limitat manageri din concerne de succes. A favut-o Schröder cu sefu de la VW, a facut-o Trump cu Musk!
Mulțumesc pentru intervenție! Aveți dreptate – atracția redusă a administrației pentru cei mai buni profesioniști e o realitate greu de ignorat, și nu doar în România. Asta face cu atât mai importantă ideea de a crea un cadru clar și motivant, care să permită unor oameni competenți – chiar și puțini la număr – să pună ordine în procese și să deschidă uși către soluții durabile, cum ar fi digitalizarea reală.
Propunerea cu manageri împrumutați temporar din mediul privat e interesantă și are exemple notabile, cum ați menționat. Important este, însă, ca acești oameni – fie din interiorul sau din afara sistemului – să nu fie doar „importați”, ci și susținuți de reguli clare și de o cultură administrativă care să le permită să construiască pe termen lung.
Acolo unde lipsesc regulile și predictibilitatea, chiar și cei mai capabili riscă să fie absorbiți de haosul birocratic sau izolați de sistem.
Cred că schimbarea e posibilă, dar nu vine dintr-un singur loc – ci din întâlnirea dintre oameni buni, procese bine gândite și o voință politică matură. Chiar dacă pare mult, merită încercat.
Da, este momentul unei schimbări în mecanismul instituțional fiindcă s-a dovedit că cel actual este ineficient și corupt.
Aici fac o paranteză și spun că și alții care acum își zic „mari democrații” au trecut sute de ani prin conflicte sociale violente până și-au găsit un set de parametri de stabilitate și eficiență definiți printr-o legislație corespunzătoare și care „să descrie” adecvat specificitatea acelui popor/stat. România nu are decât vreo 30 de ani de democrație și încă nu și-a găsit parametrii de stabilitate și eficiență socială adecvați specificității poporului român.
Această problemă obiectivă trebuia odată și odată să-și ceară rezolvarea. Nenorocirea este că acum este un moment inoportun având în vedere complexitatea situației internaționale. Dar mai bine mai târziu decât niciodată.
Mulțumesc pentru reflecția profundă – atingeți un punct esențial: nicio democrație nu s-a născut „gata făcută”, iar stabilitatea și eficiența instituțională sunt rezultatul unui proces istoric îndelungat, adesea dureros.
România, cu cei 30 de ani ai săi de democrație post-comunistă, încă își caută echilibrul între forme și fond, între reguli scrise și practici reale. Tocmai de aceea, cum spuneți, era inevitabil ca această problemă de fond – disfuncționalitatea sistemului instituțional – să se ceară, la un moment dat, rezolvată.
Chiar dacă contextul internațional e complicat, poate că tocmai aceste vremuri tulburi ne arată cât de important este să avem instituții solide, predictibile și capabile să reacționeze coerent. Reformele profunde nu se fac doar în vremuri ideale – adesea, tocmai presiunea crizei poate fi catalizatorul schimbării.
Mai bine mai târziu decât niciodată – și, cu siguranță, mai bine conștient și lucid decât formal și grăbit.
Și eu vă mulțumesc pentru apreciere.
Felicitari pentru articol, lipsit de obisnuitele lozinci „pro domo”! Ar fi interesant de aflat informatii privind care sunt / cum s-ar putea imbunatati actualele criterii de performantza, analizate pe principalii angajatori ai sistemului public, cu un total de cca. 1,25 mil. pers.: adm. publica – 445.000, invatamant-378.000, sanatate-247.000, ordine publica + justitie-125.000.
In alte tari multe serviciile sociale si publice au la baza si voluntariat. Apoi trebuie sa existe un managemennt al timpului. Cunosc bine o institutie publica din primarie. La ora 8,30, incepe programul, cu o cafea, o tigara, un ori doua telefoane, lumea asteapta. Apoi dupa 2 ore alta pauza de 30 minute si dupa doua ore alta. La 16 se inchide pt ultimul client si la 16, 30 se pleaca. Practic se lucreaza 6 ore si 2 ore zero. Atunci mai bine digitalizare si robotizare.
” cerc închis ”
Restul e tacere
Sunt în totalitate de acord cu această opinie. Există un sistem creat de ani și ani de zile: sistemul de control intern managerial. Nu am auzit un ministru, secretar de stat, secretar general sau director general (ultimul numit politic și el/ea), care să vorbească serios despre el sau, culmea, să-l și aplice consistent și sistematic. Este considerat tot un apendice birocratic și sâcâitor ca un țânțar. Managementul riscurilor? A se slăbi! Fișă de post cu obiective măsurabile? O chestie teoretică, în practică e altfel, nu merge! Interviu de evaluare? O activitate de bifat. Și ne mirăm că avem funcționari publici care sunt doar cu gândul la ziua de salariu și în rest nu mai știu cum să tragă de timp, dar la evaluare să obțină „Foarte bine”. Am cunoscut un secretar general plantat la achiziții până si-a terminat cursul de înalți funcționari publici, după care a fost numit pe post. Habar nu avea ce are de făcut, cât despre SCIM, era chineză pentru el. A stat cât a stat, după care s-a transferat la și mai bine. Unde anume, vom afla în episodul următor al Teleenciclopediei.
Mulțumesc pentru observațiile extrem de pertinente. Aveți dreptate: SCIM, fișele de post, evaluările – toate există în teorie, dar sunt tratate ca obligații formale, nu ca instrumente reale de management. Problema nu e lipsa cadrului, ci lipsa aplicării coerente și consecvente a regulilor deja existente.
Cât timp regulile rămân doar pe hârtie și nu sunt susținute de responsabilitate reală, sistemul va continua să producă episoade demne de Teleenciclopedia – dar nu și rezultate.
„Reguli clare, simple, general acceptate și aplicabile”:
Pornim de aici:
„Fiecare e liber să facă ce dorește atât timp cât nu inhibă libertatea altuia de a face ce dorește”
Daaaa, avem o administratie foarte eficienta.
(Pe timpul, nervii si banii nostri.)
Am ajuns -iar- stat politienesc. Dar „democrat”.
„Frunza verde Balalau,
O sa fie si mai ….. bine!”
Din interactiunile mele cu sistemul bugetar public din Romania pot spune ca demnitarii si bugetarii sint capusele ordinare de pe corpul social sanatos al poporului roman . Niste indivizi infatuati si imbuibati de catre clasa politica prin jefuirea legala a rodului trudei mediului privat .
Ați uitat să puneți popii, călugării, ierarhii,etc BOR….
Aveti dreptate . In opinia mea toti cei pomeniti de dumneavoastra trebuie sa fie sustinuti financiar si sau material in mod direct de membrii comunitatii pe care o servesc . Poate luati la un moment dat decizia si va semnati cu numele real .
Aveți dreptate! Eu sunt perfect de acord cu dvs. cu singurul amendament că așa ar trebui să se întample cu preoții, popii sau echivalenții tuturor religiilor active pe teritoriul României. Nu văd de ce spiritualitatea unora dintre cetățenii plătitori de taxe ar fi mai importantă decât a altora.
Eficiența poate fi măsurată și cuantificată în oricare domeniu, până și a unuia care stă toată ziua și ,,taie iarbă la câinii”. Chestiunea e să se vrea, nu să se caute și să se inventeze motive pt. a nu o face.
Din câte îmi amintesc cel care a dovedit acest fapt e un australian, parcă sociolog…
Totuși, de ce de exemplu în învățământ nu sunt preluate criterii de eficiență care pot fi cuantificabile, după modelul din Anglia?
Dar despre anularea salariilor plătite din bani publici preoților nu dorește chiar nimeni să inițieze măcar o discuție? Nu este oare un act corect, eficient și eficace, mai ales atunci când toți politicienii vorbesc despre cel mai mare deficit bugetar din UE, īntr-un context al performanței BOR de a avea cea mai mare eficiență economică din zona privată? A lua de la cel ce nu are și a da celui care are va mai rămâne principiul major al politicii românești în raport cu biserica ? Grecii in plină criză nu s-au sfiit să facă asta! Noi ce mai așteptăm?
Foarte probabil, Președintele Nicușor Dan a fost învins de sistem încă de înainte de a-și fi început mandatul, iar domnia-sa nici nu știe.
Președintele știe însă că Drogoș Anastasiu, consilierul domniei-sale, a spus “Sa scapam naibii de tampenia asta cu declaratia de avere pusa in public… Dar ce va intereseaza pe dumneavoastra cate bijuterii am eu in casa?”.
Iar CCR a trecut imediar averile demnitarilor la secret. Și Președintele NU s-a dezis de acest consilier și nici de spusele lui. Pentru că le apără interesele.
Noile biruri pe care le pregătesc politicienii la Cotroceni pentru cetățeni sunt revoltătoare. De ce?
De asta…
https://republica.ro/de-data-asta-o-spunem-clar-nu-de-la-noi
Reguli , proceduri , evaluari , recompense , sanctiuni cam asa functioneaza conducerea ! Managerii trebuie sa fie eficienti , sa faca cat mai mult rezultat din resurselele alocate ! Asa merg lucrurile in companii private sau de stat !
Liderul politic trebuie sa fie eficace , sa faca lucrurile de care societatea are nevoie ! Pentru ambele tipuri de conducator este nevoie de competenta , dar si de caracter ! Ambele se vad analizand trecutul lor ! In afara sistemului politic sunt mai multe sanse sa gasim combinatia competenta&caracter !
Aveți perfectă dreptate: obsesia pentru inovație riscă să înlocuiască gîndirea cu improvizația. Cînd fiecare vine cu „soluția lui”, una mai sclipitoare ca alta, se pierde tocmai ideea de coerență și de bază comună. În loc să tindem spre standarde validate și integrare instituțională, ne mulțumim cu experimente fragmentare.
Michael Hammer, în reengineeringul său al proceselor, vede managerul ca pe cel care aprinde becul și cheamă echipa potrivită. Dar echipa trebuie să construiască o structură recognoscibilă, ca un sistem de operare: cu butoane în același loc, cu reacții previzibile. Altfel, fiecare interacțiune cu statul devine o aventură.
Peste această fundație pot veni digitalizarea și legislația nouă – dar numai dacă sprijină procesele, nu le încurcă. Iar inteligența artificială trebuie folosită ca pîrghie de susținere și accelerare, nu ca substitut total al funcționarului uman.
Trăiesc în Suedia de peste 30 de ani. Ce am observat acolo este că o administrație performantă nu funcționează în gol – ci ca parte dintr-un sistem integrat de infrastructuri publice fiabile. BankID, Kivra, sistemele de plăți giro centralizate, legitimațiile de identitate fără adrese de domiciliu pe ele care complică, echivalarea permisului de conducere cu un act de identitate, schimbarea domiciliului fără birocrație, lipsa unor indicii teritoriale inutile pe numerele de înmatriculare – toate acestea, și multe altele, formează o rețea invizibilă, dar esențială. Dacă administrația și legislația sunt creierul, aceste practici sunt nervii care duc până la vîrful degetelor. Împreună, alcătuiesc ceea ce numim, cu dreptate, „administrație publică funcțională”.
România are, paradoxal, avantajul de a putea porni aproape de la zero. Ar putea construi un sistem coerent și adaptat vremurilor. Dar pentru asta ar trebui să înțeleagă că performanța nu vine din insule de reformă, ci dintr-o țesătură atent gîndită și întreținută.
Nu cred ca lucrul acesta va merge așa cum credeți si cred ca am si o explicație. Ea este istorica si este din doua parti:
1. Caracterul romanului este de independent, care trebuie sa fenteze beleaua: vezi Ilie Moromete. Am învățat de la bunicul meu ca însușirea de baza a taranului roman este șiretenia. Exemplul dat tot de bunic (care a luptat la Mărășești in 1917) se refera la valoarea individuala (individuala!) a soldatului roman, care ‘se descurca’ in situația data. Prin urmare, suntem niște nesupuși: ii urmam doar pe cei care sunt mai buni decât noi, iar aceia sunt putini.
2. A existat o generație de oameni politici de excepție care au făcut Revoluția de la 1848, Unirea, Războiul de Independenta si Războiul de Reîntregire. De atunci, cu scuze, tara asta s-a dus tot in jos. Acei oameni, de o probitate excepțională, au fost singurii mari patrioți ai neamului. Fiindcă mulți dintre ei aveau averi care întreceau de câteva ori PIB-ul de atunci al tarii, n-au ezitat sa vanda moșii, sa amaneteze palate si fabrici si sa verse banii in folosul tarii/ tarilor. Pe ei, poporul i-a urmat. Acum, vorba lui Eminescu, au ramas doar epigonii, care nu sunt nici măcar cei din Ciclul Teban.
Poate ne va trebui un Comitet al Salvarii Publice? Ca Ira!