1. Faptele
România are în prezent un nivel al veniturilor fiscale și din contribuții sociale de aproximativ 27,5% din PIB. Media Uniunii Europene este în jur de 40%, iar țările cu economii robuste se situează semnificativ mai sus: Franța are circa 47,5%, Germania 41,9%, Polonia 36,6%, Bulgaria 30,5%. Doar Irlanda apare mai jos decât noi, cu 22,7%, însă cazul său este o excepție cu cauze specifice. Ținta politică de 27% înseamnă înghețarea României la coada Uniunii și perpetuarea unei subfinanțări cronice a serviciilor publice. Într-o economie ca a noastră, fiecare punct procentual tăiat din veniturile fiscale înseamnă miliarde pierdute anual pentru educație, sănătate, infrastructură și apărare.
Grafic: Tax-to-GDP, % din PIB, 2023 — România vs. media UE, țări selectate (Sursa: Eurostat / Comisia Europeană)
Însă România nu ajunge în mod natural la un nivel de 27% din PIB în privința veniturilor fiscale ci datorită unei alegeri politice deliberate. Această scădere se produce doar atunci când guvernul decide să reducă ponderea taxelor și contribuțiilor în economie. Mecanismele prin care s-a realizat acest dizident sunt clare: reducerea impozitelor (fie TVA, fie impozitul pe venit sau pe profit), extinderea scutirilor și facilităților fiscale pentru tot mai multe categorii, menținerea unui grad scăzut de colectare prin lipsa investițiilor în modernizarea administrației fiscale și, nu în ultimul rând, creșterea PIB-ului nominal fără o creștere proporțională a încasărilor.
Conform datelor FMI pentru 2023, veniturile totale ale administrației publice din România au reprezentat 31,01% din PIB. Această valoare include atât veniturile fiscale (tax-to-GDP), cât și veniturile non-fiscale (dividende, redevențe, taxe administrative, fonduri europene).
În mod normal, în analiza capacității fiscale a unui stat se folosește bugetul realizat din taxe și impozite (tax-to-GDP), nu veniturile totale, pentru că acesta reflectă direct relația fiscală stat–cetățean. Veniturile non-fiscale (ex. dividende, redevențe) sunt mai volatile, pot fi conjuncturale și nu asigură baza structurală pe termen lung pentru finanțarea statului.
Raționamentul folosit în această demonstrație e simplu: chiar dacă în prezent avem 31% din PIB venituri totale (conform FMI), dacă politica fiscală reduce componenta principală (taxele + contribuțiile) spre 27% din PIB, baza de finanțare devine structural insuficientă, iar diferența până la 31% nu este stabilă sau garantată an de an.
Reducerea la 27% din PIB ar însemna o scădere de 4 puncte procentuale. La un PIB nominal estimat pentru 2024 de 1.766 miliarde lei (403 miliarde USD conform aceleiași surse, FMI), pierderea anuală ar fi de aproximativ 70,6 miliarde lei. Această sumă echivalează cu aproape întreg bugetul Educației sau cu două treimi din întreaga sumă dedicată sănătății. Dacă proiectăm această politică pe termen mediu, odată cu creșterea PIB-ului nominal, pierderea anuală ar putea ajunge în 2025 la circa 100 miliarde lei, bani retrași din investiții esențiale pentru dezvoltarea țării.
2. Cum afectează reducerea capacității fiscale interesul național
Reducerea intenționată a capacității fiscale a statului, într-un context istoric crucial, echivalează cu o restrângere deliberată a mijloacelor prin care România își poate apăra și promova interesul național. Literatura de specialitate arată că nivelul veniturilor publice nu este doar un indicator contabil, ci reflectă contractul social dintre stat și cetățeni (Musgrave, 1959; Stiglitz, 2015). Pe de altă parte, conform teoriei finanțelor publice, o capacitate fiscală redusă limitează nu doar furnizarea de bunuri publice, ci și reziliența statului în fața șocurilor externe (Besley & Persson, 2011).
În condițiile actuale, cu un război la graniță, tranziție energetică, presiuni inflaționiste și decalaje istorice de infrastructură o pondere a veniturilor fiscale de 27% din PIB ar plasa România în zona de vulnerabilitate structurală descrisă de FMI și OECD, unde statul nu poate susține în mod sustenabil investițiile în capital uman și infrastructură critică (OECD, Revenue Statistics, 2023). Studiile comparative arată că economiile cu tax-to-GDP sub 30% tind să aibă sisteme publice subfinanțate și dependență crescută de finanțare externă, ceea ce reduce autonomia decizională în politici publice (Prichard, 2016).
Menținerea sub pragul de 30% nu înseamnă un stat „suplu și eficient”, ci un stat slab-instituționalizat, în sensul teoriei lui Fukuyama (2014), adică incapabil să-și exercite funcțiile fundamentale fără a recurge la măsuri ad-hoc sau la resurse externe condiționate politic. În plus, raportul dintre capacitatea fiscală și coeziunea socială este documentat extensiv: un nivel redus al veniturilor publice perpetuează inegalitățile și fragmentează contractul social (Boix, 2003; Acemoglu & Robinson, 2012).
Prin urmare, reducerea deliberată a bugetuluila 27% nu este doar o alegere economică, ci o opțiune strategică cu efecte negative cumulative asupra suveranității, stabilității democratice și capacității de dezvoltare. În logica teoriei statului dezvoltator (Evans, 1995), fără o bază fiscală robustă, România riscă să rămână într-un „cerc vicios al subdezvoltării”, unde subfinanțarea statului produce subdezvoltare economică, care la rândul ei limitează capacitatea de a crește veniturile publice.
3. Mitul „economia depinde de sectorul privat”
Nici argumentul că „economia depinde de sectorul privat” nu rezistă la o analiză serioasă. Sectorul privat depinde, de fapt, de un stat capabil să formeze absolvenți competenți, să construiască și să întrețină infrastructură modernă, să asigure un cadru juridic stabil și securitate. Țările în care mediul de afaceri prosperă au un stat bine finanțat, cu venituri între 40 și 50% din PIB, nu un stat minimal.
Cât despre Irlanda, exemplul este înșelător. PIB-ul său este artificial umflat de profiturile multinaționalelor relocate acolo, fenomen cunoscut sub numele de „leprechaun economics”.* Raportat la venitul național brut (GNI – Gross National Income, o versiune ajustată folosită de Irlanda, care exclude efectele statistice artificiale, cum sunt transferurile de active de la multinaționale), nivelul real de taxare este mult mai mare. În plus, Irlanda beneficiază de o bază economică extrem de productivă, cu sectoare de vârf precum tehnologia informației și comunicațiilor sau industria farmaceutică, care permit venituri pe cap de locuitor ridicate, ceea ce permite finanțarea serviciilor publice de calitate chiar și cu un procent aparent redus din PIB.
Așa cum explică Paul Krugman, „cea mai mare parte din ceea ce vedem este, de fapt, o iluzie statistică: corporațiile folosesc prețuri de transfer, alocarea rentelor din active intangibile etc. pentru a face ca profiturile să pară că apar în țările cu taxe reduse; însă există foarte puțină producție reală sau ocupare a forței de muncă în spatele acestor profituri” (The New York Times, 15 iunie 2018).
Dacă Irlanda nu a atras de fapt atât de mult capital real, cum se explică ritmurile ridicate de creștere din anii de glorie ai „tigrului celtic”? Răspunsul, spune Krugman, este că „o mare parte din această creștere nu este reală: este economie a spiridușilor, în care strategiile de evitare a taxelor produc o creștere fictivă”. Cu alte cuvinte, mare parte din creșterea spectaculoasă a PIB-ului irlandez provine din optimizări fiscale și raportări artificiale, nu din investiții productive în economie.
Krugman subliniază și că „viziunea unei piețe globale în care capitalul real se deplasează mult ca răspuns la nivelurile de taxare este complet greșită; cea mai mare parte din ceea ce vedem ca reacție la diferențele de impozitare este transferul profiturilor, nu investiția reală”. Chiar dacă Irlanda a beneficiat de anumite avantaje din atragerea companiilor, efectele asupra salariilor reale și asupra producției nu sunt la nivelul sugerat de productivitatea „pe hârtie”. Este un model construit în decenii, care nu poate fi replicat într-o economie ca cea a României unde un asemenea nivel al taxării ar însemna subfinanțarea severă a funcțiilor fundamentale ale statului.
Concluzie
A ține deliberat statul român sub pragul funcțional de finanțare nu este o reformă responsabilă, ci o opțiune ideologică perimată, ancorată în dogme fiscale care și-au dovedit deja limitele în alte contexte. O asemenea abordare nu doar subminează coeziunea socială și capacitatea de dezvoltare economică ci și vulnerabilizează infrastructura critică, serviciile publice esențiale și reziliența instituțională. Într-un context marcat de tensiuni geopolitice, tranziții tehnologice accelerate și nevoi masive de investiții în capitalul uman, alegerea de a plafona intenționat veniturile bugetare sub nivelul minim de funcționare echivalează cu a renunța la instrumentele prin care statul poate proteja interesele strategice ale societății.
Menținerea deliberată a fiscalității sub pragul funcțional nu este doar o opțiune tehnică, ci expresia unei configurații cultural-instituționale care slăbește capacitatea statului de a livra bunuri publice și de a-și proteja cetățenii. Într-un asemenea cadru, cultura fiscală restrictivă și instituțiile slabe se auto-alimentează, reducând reziliența societății și blocând adaptarea la șocuri majore. Din această perspectivă, plafonarea veniturilor publice devine nu doar o eroare de politică, ci un pariu riscant pe fragilizarea structurală și pe termen lung a statului.
* Leprechaun economics (să traducem termenul ca economia spiridușilor) este o expresie ironică lansată în 2016 de Paul Krugman, laureat Nobel pentru economie, pentru a descrie modul în care statisticile PIB-ului Irlandei au fost distorsionate masiv de relocarea profiturilor corporațiilor multinaționale. Această expresie sintetizează situația absurdă raportată în 2015 de Biroul Central de Statistică al Irlandei care a raportat o creștere economică de 26,3% într-un singur an. Această „explozie economică” nu reflecta însă o creștere reală a producției interne, ci mutarea unor active și sedii juridice ale unor companii multinaționale pentru a beneficia de regimul fiscal avantajos din Insula de Smarald.
Bibliografie selectivă
Musgrave, R. A. (1959). The Theory of Public Finance
Stiglitz, J. (2015). The Great Divide.
Besley, T., & Persson, T. (2011). Pillars of Prosperity.
OECD (2023). Revenue Statistics (https://www.oecd.org/en/publications/2023/12/revenue-statistics-2023_6ee814f4.html)
Prichard, W. (2016). Taxation, Responsiveness and Accountability in Developing Countries.
Fukuyama, F. (2014). Political Order and Political Decay.
Boix, C. (2003). Democracy and Redistribution.
- Acemoglu, D., & Robinson, J. (2012). Why Nations Fail (în românește, De ce eșuează națiunile. Originile puterii, ale prosperității și ale sărăciei, Litera, 2018)
- Acemoglu, D., & Robinson, J. (2024). Culture, Institutions and Social Equilibria: A Framework.
Evans, P. (1995). Embedded Autonomy: States and Industrial Transformation.
Krugman, P. (1918). Tax Cuts and Leprechauns (Wonkish)
Stimate Domnule Profesor,
În teorie aveți dreptate, dar nu ați dus raționamentul pînă la capăt. Nu ați răspuns la următoarea întrebare: „De ce românii sunt atît de porniți împotriva taxelor? Spre deosebire de alte state europene care au dus taxarea la 40%.”. Suntem noi mai aproape de americani sau de francezi, cînd e vorba de stat? Aș zice, fără să greșesc, că nu suntem atît de libertarieni pe cît ne credem, nici măcar cei care susțin sus și tare acest curent. Și atunci? E vorba de neîncrederea că statul nu va cheltui corect banii strînși din taxele plătite de noi. Oare de ce Italia și Spania, frații noștri de gintă latină, au înflorit doar după ce au redus corupția? De ce Grecia și Turcia, frații noștri din Balcani, o țin dintro criză în alta, o dată la 30 de ani?
Din nou, teoretic aveți dreptate, dar nu sunteți în chestie!
GC
Corect, dăm banii pe panouri cu cartea lui Ciucă!
Problema relației cetățean -stat-taxe este veche și a fost o luptă continuă între cetățeni și stat în privința mărimii taxelor. UK a inventat Parlamentul tocmai în scopul de a discuta mărimea taxelor plătite de cetățeni în favoarea statului. Ba chiar și formarea SUA s-a datorat refuzului americanilor de a mai plăti o taxă majorată pentru ceai(tee).
În România nimeni nu vrea să plătească taxe fiindcă Statul se consideră Stăpân iar cetățeanul este considerat slugă. Mai mult, din cauza corupției de stat, cetățeanul nu vrea să mai plătească taxe ca să le fure mafioții de Stat. Este o periculoasă neîncredere între cetățeni și stat, dar vinovat este statul. Ce trebuie făcut? Statul trebuie să obțină ÎNCREDEREA cetățenilor! Dar asta durează, trebuie mult timp până când cetățeanul își recapătă încrederea în Stat. Plus că, vai, în această lungă perioadă de „convingere” statul trebuie să funcționeze ireproșabil, ceea ce este aproape imposibil….
@GrigoreC _ „În teorie aveți dreptate…”
Domnul C Pârvulescu nu este de profesie economist, dar argumentarea domniei-sale este corectă.
Adică, eu înțeleg că articolul este în favoarea creșterii veniturilor la Buget din taxe – ceea ce este corect – nu neapărat prin mărirea lor, ci mai degrabă prin creșterea gradului de colectare și a rigorii fiscale. Adică, ceea ce spuneți și dumneavoastră.
Buna ziua D-le Parvulescu,
Permiteti-mi sa nu fiu de acord cu dumneavoastra din urmatoarele considerente.
Spune-ti ca procentul veniturilor fiscale la bugetul de stat sunt mici in Romania, in comparatie cu alte state. Este adevarat, dar trebuie sa tineti cont de urmatoarele aspecte: veniturile din salarii ale romanilor sunt mult in urma celor ale salariatilor din statele dezvoltate. De asemenea, veniturile companiilor mici si mijlocii, precum si capitalizarea acestora sunt la niveluri mult mai mici in comparatie cu statele din vestul Europei. In consecinta si volumul taxelor colectate de stat este mult mai mic comparativ cu cei din vest.
O alta problema tine de modul cum banii colectati din taxe sunt folositi de sattul roman. Sper ca sunteti de acord cu mine ca sunt folositi extrem de ineficient, pentru a plati salarii foarte mari unui numar foarte mare de functionari care nu sunt eficienti si nu produc servicii de calitate in folosul oamenilor.
De asemenea va propun un experiment imaginar. Daca mediul privat nu ar mai plati taxe cat credeti ca ar mai functiona statul roman, inainte de a intra in colaps ? Dar mediul privat ar functiona si in absenta institutiilor statului. Asa ca realitatea este ca mediul privat sustine prin taxele platite functionarea statului si nu invers.
@Bogdan Nicolae _ „Permiteti-mi sa nu fiu de acord cu dumneavoastra…”
În articol se verbește despre procente, nu despre valori absolute.
Din text eu nu înțeleg neapărat o susținere pentru creșterea taxelor, ci pentru mărirea ponderii lor în Buget, prin îmbunătășirea gradului de colectare, așa precum spuneți.
Eficientizarea cheltuielilor publice este un obiectiv de asemenea corect, important, dar pentru aceasta este necesar ca mai întâi să avem ce cheltui.
În perioada „capitalismului sălbatic” din ultimii 30 de ani, România trebuia să rezolve două contradicții simultane:
– gradul de sărăcie lăsat de comunism
– necesitatea dezvoltării economiei și a limitării imigrației.
Economic au fost două motoare:
– creșterea consumului urmărită de PSD, și
– cota unică de impozitare care ar fi trebuit să ducă la dezvoltare economică accelerată susținută de PNL.
Numai că cele planuri de dezvoltare, contradictorii între ele, au transformat statul într-unul slab și mafiot. Mai mult, furatul a devenit sport național.
Între timp, cele două partide au basculat:
– PSD vrea investiții(!!!) dar și protecție socială
– PNL vrea creșterea taxelor și impozitelor
adică invers față de doctrinele celor două partide.
Singura concluzie este că politica economică stanga-dreapta a celor două partide NU se poate aplica simultan.
Am ajuns în situația să nu mai avem decât o soluție unică. Și anume, REFORMA CALITATIVA A SOCIETĂȚII ȘI STATULUI. Și asta costă… adică trebuie taxe și impozite….
Au trecut 35 de ani de când s-a dus comunismul! Și Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, Bulgaria au fost comuniste…
@Răzvan, ROMANIA nu a fost si nu este democratie occidentala functionala bazata pe reprezentativitate. ROMANIA este de ani de zile pe ultimul loc in UE la indexul democratiei.
De peste 28 de ani peste 90% din cetatenii ROMANIEI nu pot sa concureze la locale, daca ar dori sa concureze, doar cu propria echipa, doar in propria comunitate, iar acest lucru nu se intimpla de zeci de ani in celelalta tari mentionate de tine.
Lipsa libertatii de a concura, de a fi ales pe alte liste decit a PCR ului aka psd, pnl, udmr si alti puiuti de ai lor, barierele stupide, tratamentul dublei masuri in a fi ales duce la aceste efecte.
Parvulescu ignora cauzele.
El uita sa dea exemplu Irlanda in ceea ce priveste libertatea de a concura. De exemplu, noi la europarlamentare, la vreo 19 milioane de votanti, cerem prin legea antidemocratica vreo 200.000 semnaturi. Irlanda cere prin lege de peste 30 de ori mai putin.
Adica cetatenii lor, daca doresc sa ofere alternative doctrinare pe bune si nu mizeria de minciuna de stinga-centru-dreapta din ROMANIA, atunci pot sa o faca usor.
Poate ca stiti ca ROMANIA este singurul stat din UE, care in 2022 a propus spre radiere un partid politic, conform legilor antidemocratice, desi acest partid are alesi locali, inclusiv in CL Tg Mures, deoarece nu am concurat in 75 UAT uri la locale si citeva judete la parlamentare. Asteptam judecarea exceptiei de neconstititionalitate ridicata in iunie 2022 de catre CCR si alteia privind finantarea campaniilor electorale la locale, exceptie ce asteapta judecarea la CCR din 2021.
Presupun ca stiti ca ROMANIA este singurul stat din UE, care permite doar parlamentarilor si europarlamentarilor sa aiba libertatea de a pleca din partidul pe a carui liste a fost ales, dar alesilor locali nu le permite. niciun stat din UE nu are aceasta aberatia de a limita libertatea de a pleca dintr-un partid ca ales local. Presupun ca stiti ca doar ROMANIA are guvernator de Banca Nationala in functie de 35 de ani. Are zeii lasati in functie politica de peste 15 ani, vezi cazul Arafat, desi ei spuneau ca avem partide cu programe electorale, de guvernare de stinga sau de centru sau de dreapta. Nimeni nu are astfel de aiureli si de aici efectele. Nu mai intram in zona mizeriei concurentei neloiale a statului din educatie, cultura, sport si a risipei imense din aceste domenii, chiar daca unii cred ca ROMANIA aloca mai putini bani unor domenii fata de alte tari din vest.
Din pacate pentru noi toti ignora cauzele, care tin de lipsa libertatii si dreptatii din legi, incepind cu cele electorale, ci aloca timp doar pentru efecte, fara sa compare cauzele DEMOCRATIILOR tarilor cu care se compara ROMANIA.
@Razvan: s-a dus comunismul dar au ramas comunistii….
Romania nu a avut o zi cota unica. Nu are nici acum. ROmania a fost si este ca pe vremea PCR ului o tara a dublei masuri intre proprii cetateni.
Cind nu ai filosofia libertatii si dreptatii transpuse in legi, cind unii din toate domeniile, sunt mai egali ca altii, asta de zeci de ani, atunci nu ai cum sa ai altfel de efecte.
Sa incepem cu acea universitate pecerista intitulata SNSPA. De ce anume mai exista cind avem Universitatea Bucuresti? Pentru ca platim aiurea conducatori degeaba la o alta universitate de stat?
”Paul Krugman, laureat Nobel pentru economie”
Nu există ”Nobel pentru economie”. Există o făcătură a băncii centrale din Suedia, care se cheamă Sveriges Riksbank Prize in Economic Sciences in Memory of Alfred Nobel. Singura legătură e faptul că Alfred Nobel era suedez.
Alfred Nobel nu a instituit niciun premiu pentru economie, economia nu e o știință.
@Harald _ „Nu există ”Nobel pentru economie”. ”
Așa este, e vorba despre o convenție. Nu este un premiu al Fundației Alfred Nobel, ci este un echivalent, acordat în memoria lui A Nobel. Exprimarea eliptică s-a înrădăcinat în cultura mondială de-a lungul deceniilor.
Acest fapt nu afectează cu nimic valoarea premiului sau a celor care în timp l-au obținut.
Ba da. Asemenea premii promovează economiști etatiști, pentru că asta e în interesul unei țări ca Suedia. Paul Krugman e un neo-keynesian, ceea ce îl face idolul bugetarilor, iar eticheta de ”laureat Nobel” îi construiește un prestigiu fals. E pur și simplu manipularea opiniei publice, folosirea incoreactă a prestigiului meritat pe care îl au premiile Nobel reale.
SNSPA nu e chiar cea mai apolitică instituție din România și nici cea mai pro-business. De asta promovează economiști ca ”Paul Krugman, laureat Nobel pentru economie”
Am plati taxe si mai mari daca am sti ca acesti bani merg la educatie, cercetare, sanatete si nu in buzunarele largi a diversi smecheri de la stat care isi dau salarii de 5000 de euro pe luna si unii ies la pensie la 48 de ani.
Nu exista un raport anual al Guvernului care sa spuna simplu : am luat atatis bani de la voi, iata cum i-am cheltiluit.
Mediul privat? 70 la suta din salariii sunt salariile minime pe economie ascunzand o imensa evaziune fiscala.
Economia spiridusilor? Romamia este economia mafiei securisto -comuniste, a tatilor lui Drula , Nasui si a altor useristi moralizatori.
@matrix _ „Am plati taxe si mai mari daca am sti ca acesti bani merg la educatie, cercetare, sanatete…”
Eu, unul, nu. Cred că nivelul taxelor este suficient de mare în România (am prezentat argumente cu alte ocazii).
Îmi doresc, însă, ca ponderea taxelor în Buget să crescă – așa precum dorește și domnul Pârvulescu – prin sporirea gradului de colectare, spre exemplu.
Problema e că sunt țări în care plătitorul de taxe nu prea poate arăta ce plătește. Poate arăta o droaie de angajați la stat, pensii speciale, pensionați speciali, angajați speciali și alte specialități. Și mai e ceva. Când am un profit de o sută de milioane de dolari faptul că mă taxezi cu cincizeci de milioane de dolari nu face decât să mă lase cu cincizeci de milioane de dolari în buzunar. Dar când eu am un profit de zece mii de euro faptul că tu mă lași cu cinci mii de euro în buzunar mă lasă cam falit. Dvs comparați economii care nu prea sunt comparabile. Avem și drepturi diferite. Eu dacă nu-ți dau dumitale bani sunt ilegal, în schimb dumneata se pare că nu ai nicio datorie față de mine. Eu trebuie să conving cumpărătorul să-mi dea banii lui. Dumneata dai lege că eu sunt dator la tine și ai rezolvat-o. Ne comparăm? Eu zic că nu.
Dl.Pîrvulescu,
Niște chestii mai simpluțe decît să ne batem capu cu chestii cunoscute gen ”transfer pricing”, ușor gestionabile daca vrea cineva cu adevărat, și alte alea fiscale
Deci, ar trebui sa incepem cu inceputul – adica daca ne uitam in asta de mai jos ( e drept ca e la nivelul 2019/2020, dar nu e nici un motiv sa credem ca e mai bine)
https://www.greens-efa.eu/en/ (The Costs of Corruption across the EU)
constatăm că:
Defalcat structural in acest raport, ref. România și cei 38,6 miliarde EUR/an costul corupției (azi sunt bine peste 40)
– Cifra este de cca. 5 ori mai mare decit bugetul anual alocat Sănătății
– Cifra este de cca. 9 ori mai mare decit bugetul anual alocat Educației
– Cifra este de cca. 16 ori mai mare decit bugetul alocat Familiei si Copiilor
– Cifra este de cca. 20 de ori mai mare decit bugetul alocat Bolnavilor/Invalizilor
– Cifra este de cca 21 de ori mai mare decit bugetul Afaceri Interne/Poliție/Siguranța
– Cifra este de cca. 187 de ori mai mare decit bugetul alocat Ajutorului de Șomaj
Ca un corolar: Cifra costului corupției reprezinta dublul cheltuielilor sociale ale statului (cca. 19 miliarde EUR)
dupa asta om mai vedea ce e de făcut (de fapt, de rînit !)
Eu stiam ca impozitul pe munca + contributiile sociale sunt printre cele mai mari din UE. Si atunci cat din problema se datoreaza nivelului procentual al taxelor si contributiilor sociale si cat se datoreaza faptului ca o prea mare parte din romani fie nu muncesc, fie muncesc la negru (de exemplu cazul meseriasilor)?
Doar că știați greșit. Asta e valabil, într-adevăr, pentru salariile mici unde sunt majoritatea salariilor din România, dar nu și pentru pragurile mari ridicate. Evident, ar trebui să existe niște politici serioase de rezolvare a acestei probleme cu majoritatea salariilor fiind mult sub medie și cu impizitarea lor.
Bulgaria se afla mai sus decat Romania in clasament pentru ca a reusit sa si colecteze taxele legiferate. La noi platesc doar fraierii.
Lucrurile nu sunt clare. Toată discuția asta se bazează numai pe faptul că nu sunt bani. Dar este și mai rău, suntem vânduți, suntem împrumutați pentru câteva generații. Să fii profesor de politică și să nu îți pese de viitorul copiilor tăi? Cum e posibil să fim așa de tare îndatorați și să nu te întrebi pe ce s au dus banii? Chiar nu vedem dezmățul politicienilor? Chiar nu vedem cât de mare este administrația și cât este ineficientă? În primul rând trebuie să facem economie, adică se strângem cureaua. Într un butoi care are atât de multe găuri prin care iese apa nu contează dacă bagi 27% sau 30% sau 40%. Butoiul ăla nu se va umple niciodată. E simplu domnul profesor. Butoiul ăla va rămâne în curând fără apă. Disprețul politicienilor față de popor a ajuns la punctul în care nu mai sunt bani și în curând o să fie că nu ai de la cine să mai ceri.
@Smaranda _ „…suntem împrumutați pentru câteva generații”
Este întocmai ceea ce spune și textul domnului C Pârvulescu.
Atunci când veniturile le Buget [din taxe] sunt mici, este necesar să te împrumuți pentru a acoperi nevoile sociale.
O creștere a gradului de colectare reprezintă o soluție eficientă aflată la îndemâna statului pentru a mări ponderea venitulor din taxe în Buget.
Prostii!
Taxe mici, pentru că și venitul este mic.
Cum vreți să plătim la nivelul Franței etc, daca avem venituri mult mai mici?
In plus, și nivelul asta de taxare nu este respectat. Sunt multi evazioniști. și statul nu face nimic sa termine cu jaful. Alearga după babele cu pătrunjel.
Iar surse noi de taxare, ce nu afectează masele nu sunt activate : taxele și redevențele firmelor (de obicei străine) care exploatează bogății naturale (petrol, gaze, sare, lemn etc) sunt la mai puțin de jumătate decat taxele din Austria, Germania, Norvegia etc.
Nu mai vorbim că deși există prostituție pe fata (vedeți anunțurile matrimoniale din ziare și de pe internet plus saanele centuriste sau sexul că mită pentru orice) , nu avem o lege a prostituției, taxată modern.
In plus, ați spus bine, degeaba adunam miliarde daca șnapanii din funcții de conducere risipesc banii aiurea sau fura pe fata, fără să fie pedepsiți.
Cred că nu ați înțeles un lucru, de altfel, simplu, este vorba de procente, nu de valori absolute.
Am uitat : vedeți ce taxe și impozite plătesc pe lux și moșteniri cei din Vest, și ce se plătește la noi.
Sunt singurul care vede fiscalizarea mai scazuta in Romania un lucru bun? De la zeciuala s-a ajuns 50% sau mai mult. De ce nu 95%? Tot ce face occidentul e bun si trebuie adoptat sau avem capul nostru si putem sa evaluam singuri?
Se pare că ălora din Occident le merge mai bine decât nouă. Plus, nu văd imigranți occidentali veniți să caute de lucru la noi, pe când invers…
Exact ce spuneam. Luam totul asa cum este ca la aia e mai bine decat in Romania? Poate ca au chestii bune si chestii rele. Suntem capabili sa gandim?
In plus, nivelul de trai e in scadere in tot occidentul, datoriile in crestere. Coruptie nu mai vorbim Oare nu exista o limita a datoriilor? Oare aia nu se pot prabusi cum s-a prabusit estul?
@Parbriz _ „Sunt singurul care vede fiscalizarea mai scazuta…”
Eu cred că nu e chiar scăzută și cred că faptul că nu e mai mare e un lucru bun.
Economia României are nevoie în acest moment de capital pentru dezvoltare. După înceierea PNRR, nevoia va fi și mai mare. Nu ne putem compara cu statele occidentale dezvoltate, așa cum sugerează unii, nici cu modelele fiscale de acolo.
Traim intr-un pandemonium al ´economicului´, unde economicul a luat locul ´providentei´ iar profitul pe acela al ´virtutii´. Se poate vorbi si despre o ´teologie economica´ – dupa teologia politica, – ´toate conceptele economice sunt la origine teologice´, pan-economia reprezinta o teologie – si o scolastica – secularizate si deci camuflate ( sau forme inconstiente si travestite, defulate, ale acelora ). A pune la indoiala dogmele ´Pietei´ – care e misterios de ´spontana´ si discretionara, ca orice divinitate, intr-adevar, Divinitatea ordinii hipercapitaliste (´neoliberale´), Mamona, – e blasfemie. Acest Zeitgeist in care respiram ca pestii in apa, fara a-l constientiza sau a-l pune la indoiala, formeaza – si deformeaza – mentalitati si caractere, ´omul nou´ e homo economicus iar exemplarul de exceptie, de rasa pura, e antreprenorul, acesta e ´sfantul´ sau mai bine zis supraomul-zeu al ´Pietei´, alesul ei. Dupa chipul ei, amoralist-fundamentalist sau pur si simplu (social-)darwinist, cel mai adaptat. Toata lumea isi da cu parerea in jargon economic, ca si acela marxist inrudit, acesta e stiinta pozitiva, exacta, explicatiile la toate problemele, mici si mari, interioare si exterioare, individuale si sociale, nu pot fi decat economice, economia e noua vaca sacra iar economistul, profesionist sau amator, e un iluminat si un prooroc.
´Sistemul´ dominant e fara discutie unul oligarhic sau plutocratic, varuit democratic. Fara democratie nu merge, cum explica Mr. Smith, John Smith, in Matrix : ´am incercat si alte versiuni ale retelei, mai optimiste, mai colorate, dar nu au mers. Oamenii munceau mai putin, erau fericiti – cam ca in welfare states scandinave, am putea adauga – , au devenit insa depresivi si am pierdut multe recolte´, cam acesta e sensul. Fara muncitori, sclavi, cum erau ei numiti odinioara, nu se poate, e nevoie de dozajul potrivit de indulgenta si asprime, fiind dovedit ca cea din urma e mult mai eficace, frica ii misca pe oameni, cum bine stia Hobbes, protoparintele Liberalismului. Diferentele dintre Capitalism si Marxism nu sunt f. mari, lucru explicabil, daca avem in vedere ca Marxismul era o reactie in interiorul cadrelor Capitalismului liberal si confirmandu-l indirect pe acesta, – anume, determinismul economic-materialist, omul redus la instinctele primare si astfel dezumanizat, utopismul milenarist secular, ´monismul´ misionar si exclusivist, etc. Marxismul era versiunea mai bruta si contra-culturala a ideologiei liberale dominante, bastardul ei. Prea putin mai conteaza oamenii vii, totul e calcul, grafic, ecuatie, scheme, cifre reci, din nou, ca in parabola Matrix. E o varianta mai perversa de utilitarism sau ´benthamism´, unde fericirea generala e egala cu cantitatea avutiei celor putini, aceasta masoara bunastarea colectiva. Locul politicienilor de alta data e luat de manageri, totul se masoara prin ´profit´, statul a devenit consiliul de administratie iar natiunea, corporatie.
Visul milenarist si futurist al tehno-libertarienilor e un ´feudalism´ post-modern, prin accelerarea capitalismului si eliberarea de forma invechita si restrictiva a ´democratiei´ gregare, o evadare – exit, in colonii, orase-insule si insule spatiale, dupa modelul distopic al corporatiilor, demn de imaginarul orwellian si huxleyean, populate de o ´elita´ de supra-oameni super-inteligenti, cam ca in ´Masina timpului´, – ´ameliorati´ cibernetic, poate chiar nemuritori, care sa evadeze, in sfarsit, din ambientul biologic terestru, din ´matrix´, printr-un fel de ( tehno )´gnoza´ nihilista – dupa cuvintele aceluiasi agent Smith : ´ mi s-a facut rau de asudarea de tesut uman, vreau sa scap, sa evadez ´, ca inteligenta pura … Ceea ce e doar alienare extrema. E bine stiut ca supermiliardarii sunt excentrici, aventura acelui submarin plin de miliardari dornici de adrenalina, explodat , se pare, intentionat, undeva, parca, in Groapa Marianelor – aceasta aventura are valoare de parabola. Apocalipsa obsedeaza imaginarul occidental, ar putea fi doar o alta profetie auto-implinita …
Recomand si aici lucratile lui Quinn Slobodian si redau mai jos doua fragm. din concluzia lucrarii lui recente, Hayek’s Bastards. Race, Gold, IQ, and the Capitalism of the Far Right :
Urm. pasaj este despre ceea ce poate fi considerat , fara discutii, drept libertarianism tehno-nazi , supra-, post- , trans- umanist, al viciosului C. Yarvin aka Mencius Moldbug :
Perhaps the darkest direction that new fusionist thinking could go was previewed by Yarvin in 2008. Speculating about the transformation of San Francisco into a private entity called “Friscorp,” he wondered what could be done with the unproductive residents of the city that remained. After considering then dismissing the idea of pulping surplus “hominids” into biodiesel for city buses, he suggests that “the best humane alternative to genocide” was “not to liquidate the wards … but to virtualize them.” He envisioned the incarceration of the knowledge economy’s underclass in “permanent solitary confinement, waxed like a bee larva into a cell which is sealed except for emergencies.” Against fears this would seed an insurrection, like that imagined by Michael Young a half-century earlier, he played the card of technology. The captive’s cell would not be bare. It would include “an immersive virtual-reality interface which allows him to experience a rich, fulfilling life in a completely imaginary world.”
–
iar acesta e pasajul de incheiere al concluziei lucrarii, f. revelator :
In his 2024 appearance Milei denounced the “radical feminist agenda,” the “bloody abortion agenda,” and the “Neo-Marxists [who] have managed to coopt the common sense of the Western world.” He listed all the varieties of collectivism he opposed, including communists, fascists, social democrats, nationalists, national socialists, Nazis, Christian democrats, neo-Keynesians, progressives, populists, nationalists, and globalists. He reserved his praise for the wealthy gathered in the room. “You are the true protagonists of this story,” he said, “you are heroes.” Like Jair Bolsonaro, Sebastian Kurz, and Donald Trump, who had spoken from the same stage before him, Milei spoke less as a defector from the global capitalist order than its latest photogenic cheerleader. He posed for selfies with the managing director of the IMF after the show, just as he would pose later with Tim Cook, Mark Zuckerberg, and Elon Musk and take the stage at the Hoover Institution, introduced by its director, Condoleezza Rice. This book is a warning not to be taken in by false prophets, fooled by appearances or lazy media framing. Many supposed disruptors of the status quo are agents less of a backlash against global capitalism than a frontlash within it.
Dar, legat si de ´Leprechaun economics´, Quinn Slobodian – Crack-Up Capitalism. Market Radicals and the Dream of a World Without Democracy-Henry Holt and Co. (2023)
o precizare la coment. meu de mai sus. Multi cititori nu inteleg distinctiile dintre un ´eseu´, un pamflet si un text analitic sau descriptiv.
Nu ma refeream la stiinta f. respectabila a economiei, cunoscuta din Antichitate, ci la ´economism´, distinctia e aceeasi cu aceea dintre ´stiinta´ si ´scientism´. Adica ideologizarea economiei. E un abuz de si al economiei. Economia nu e o stiinta universala, care sa se aplice la toate lucrurile, o solutie la toate problemele. Exista si un abuz, o inflatie a economicului in politica, sub influenta unor pan-economisti, niste friedmani auto-modelati, abia asteapta ocaziile sa-si testeze teoriile si retetele miraculoase. Totul, sub un imperativ apocaliptic, niste Savonarola ai economiei. Despre exactitatea economiei, stiinta a cifrelor, statisticilor etc., altfel spus, ´matematica´, suficient de spus ca ea poate suporta cele mai contradictorii teorii si interpretari.
Din pacate, eseurile, pamflete si alte creatii sunt curente ideologice care jusitfica o reteta sau alta. Trebuie sa luam pozitie impotriva lor sau pentru ele. Asa se creaza curentele de opinie pentru mase. De aici vine termenul „influencer”.
Economia este o stiinta exacta. Mai exacta decat matematica. Daca se aplica corect! Comunistii au inlocuit-o cu legi inventate de ei. Si am vazut unde au ajuns. Etatistii, in general.
Prima lege a economiei este ca economia trebuie sa fie LIBERA! Politrucii din functii trebuie sa vegheze la libertatea totala a pietii si sa aduca usoare corecturi pentru incadrarea in legalitate a agentilor economici si a mentine un pret suportabil pentru forta de munca. (Nu sa sustina artificial cursul monedei, sa sprijine firmele -de stat sau PRIVATE- si sa le dopeze, pentru a nu falimenta etc.)
Conservatorii romani au adoptat rapid un Conservatorism sincretist in ambalaj neo-conservator, crezut a fi ´etern´, comportandu-se ca dealeri de idei la mana a doua ( ´influenceri´) si lasand impresia ca acesta e ´calea cea dreapta´, altfel spus, ortodoxia. S-a creat un fel de ´consens´, vorba raposatului. In aceeasi fraza ei obisnuiesc sa se refere la ´ordinea spontana´ si ´etatism´, la traditiile lui Burke/Kirk si la ´realismul aronian´, crezand ca acestea sunt parti intr-un tot armonios.
Ceea ce probabil ca stiu mai putin sau nu stiu deloc e faptul ca ´liberalismul pietei´ s-a impus destul de tarziu, odata cu ´Noua Dreapta´ sau ´revolutia conservatoare´ reaganita si thatcherita si ca multa vreme conservatorii au fost mai mult decat suspiciosi fata de aceasta aparitie noua. Incepand cu R. Kirk, care respingea categoric libertarianismul ca nefiind conservator, el era un traditionalist in stil continental interbelic, destul de ostil fata de ´spiritul capitalist´ mercantil si materialist. A ramas o figura respectata, dar marginala. M. Oakeshott de asemenea, vocea liberalismului conservator britanic postbelic, privea cam cu dispret spre neo-liberalismul lui Hayek/Mises, desi impartasea anumite tendinte cu acestia, precum anti-constructivismul, in fond, un anti-intelectualism tipic conservatorismului, britanic in special. Raymond Aron era mai degraba un ´planist´, in traditie franceza interbelica ( desi era mai mult german prin formatie, weberian ), el chiar l-a numit pe F. Hayek ´un radical periculos´. La fel si H. Arendt, foarte critica la adresa ´economismului´. Acesti ganditori, liberali sau intelectuali ai Razboiului rece – iar ceea ce ii unea era anti-comunismul lor – vedeau in conceptiile neoliberale emergente o ´depolitizare´, ei pledau pt. o recuperare a ´politicului´, a ´sferei politice´, vazuta ca autonoma si ireductibila, ceva de rezonante destul de schmittiene, de altfel ( C. Schmitt, o autoritate incontestabila chiar si pt. inamicii sai, era la randu-i ostil fata de pan-economismul lui Hayek, in stilul lui sfidator acuza si natura prea ´evreiasca´ a acestui curent … ). Aron il admira pe un conservator dur ca J. Burnham, acesta inventase sintagma ´revolutiei manageriale´, anticipand evolutiile neoliberale. Ei bine, toti acesti intelectuali liberali-conservatori sau conservatori erau intr-un sens ´etatisti´ ( si ´realisti´, chiar machiavelieni , de mentionat si H. Morgenthau, profesorul lui Kissinger ), intrucat credeau in ´primatul politicului´ – nu al economicului, care trebuie sa fie, in traditie clasica, subordonat politicului, si, astfel, si in primatul statului. Dar Statul, in limitele sale, nu trebuie redus la ´etatism´, care e ca o hipertrofie, o dezvoltare anormala si monstruoasa, ca in totalitarism. Erau, desigur, anti-totalitari. Statul, puterea politica, decizionala, nu pot fi simpli administratori sau instrumente docile ai/ale ´pietei´, care poate ascunde f. bine doar o alta putere discretionara, oligarhica, – ai economiei si nu orice ´interventie´ de sus e abuziva, e nevoie de anumite masuri negative sau pozitive, in anumite conditii. Teoriile neoliberale ale ´radicalilor pietei´ sunt niste exagerari si absolutizari. Conservatorii erau la fel de ´interventionisti´ ca si ´socialistii´, Hayek avea niste conceptii foarte bizare despre Socialism ca fiind ´reactionar´, avea , ca si Mises sau Rothbard, un discurs ´revolutionar´ si evolutionist – aproape de sec. al 19-lea, diviza Liberalismul si era un ´liberal anti-liberal´ in masura in care respingea o parte importanta a traditiei liberale, incepand chiar cu Hobbes si Locke, protoparintii Liberalismului !, ca fiind ´constructivisti, in general oricine nu-i placea era ´constructivist´ si orice discutie era incheiata. Si neoconservatorii au fost critici foarte duri ai ´Liberalismului pietei´, incepand cu I. Kristol. Deci putina cunoastere a istoriei ideologiilor postbelice arata ca aceasta ´ortodoxie´ neo-liberala a anilor 80 seamana mai mult cu o speta de calvinism fundamentalist si oricum nu mai supravietuieste decat aiurea, pe la conservatori provinciali defazati … A fost inlocuita sau s-a degradat, odata cu ruperea consensului conservator, in versiuni mult mai radicale de libertarianism anarhocapitalist, impletite cu extrema dreapta, stil Tea-Party/Alt-Right.
Cum f. bine explica Q. Slobodian in lucrarea citata mai sus, non-interventionismul se manifesta in practica printr-un interventionism si protectionism in sens invers, in favoarea superbogatilor, corporatiilor, prin fel de fel de favoruri fiscale etc. , el da niste ex. cu afacerile imobiliare in insule sau ´zone´ urbane speciale, ´secesioniste´ ( dupa modelul Singapore, copiat de chinezi la scara mare ), paradisuri fiscale etc .
Neocoservatorii, ca si conservatorii, fiind aparatori ai moravurilor si traditiilor, ei reprosau ca un libertarianism economic duce foarte usor si firesc la un ´libertarianism´ in moravuri, in toate celelalte domenii umane ( spontaneismul pietei fiind ca un etalon universal, daca se poate spune asa ) echivaland deci cu libertinismul, de altfel, exista studii care demonstreaza ca libertarianismul a fost initial la ´stanga´, provenind din ´Iluminismul radical´. De unde si frecventele intonatii nietzscheene, mai ales la Rand ( ´Zeita pietei´ ), I. Paterson etc. Libertarienii contemporani flirtreaza cu cele mai salbatice speculatii futuriste, cosmiste si ´postumaniste´ sau ´transumaniste´, ce poarte marca ´prometeismului´ iluminist si romantic. Nu e vorba doar despre stiinta sau economie, ci si de multa, foarte multa ideologie si ´utopie´. E un fel newagism, cultura alternativa sau contra-cultura, nicio mirare ca e imbratisat cu pasiune indeosebi de tineri IT-isti sau pur si simplu educati, dar si ´alienati´ ( ´fara gagici´ ) care au un cult al Inteligentei , o elita de oameni ai viitorului, superinteligenti si alte mituri punk post-capitaliste. Seamana destul de mult cu nihilismul si ´cosmismul´ ruse, cu care A. Rand avea destule legaturi.
Scurt: suntem la 27% nu pentru ca taxele sunt foarte mici, ci pentru ca statul este incapabil sa le incaseze intr-o pondere decenta.
Adica cei care platesc le platesc undeva pe la 35-36%, iar protejatii statului nu platesc nimic.
Cand ni se cere sa ajungem la 40%, asta insemana ca bun platnicii sa plateasca de fapt spre 53%.
Domnule profesor, vă mulțumesc pentru textul foarte bine documentat. Nu vă mulțumesc însă pentru faptul că stați foarte bine la teorie, dar, voit sau nu, vă prefaceți că nu vedeți problema reală a României. Ați făcut totdeauna jocul celor două partide pe care formal le blamați, dar pe care le-ați susținut permanent prin pozițiile dumneavoastră. De fapt, prin ceea ce spuneți in acest text, eu, ca om cu ceva educație și care a trăit atât în economia României, a Irlandei și a Regatului Unit, nu înțeleg decât că se vede clar unde au fost formate generațiile de politicieni care au adus Romania acolo unde este ea – de altfel, articolul se adresează exact unor studenți ai dumneavoastră, exponenți clari ai sistemului ce conduce atât de prost astăzi Romania.
V-ați întrebat, în timp ce teoretizați grațios, care sunt responsabilitățile instituției pe care o conduceți și care sunt responsabilitățile personale ce le aveti?
V-ați întrebat care este rolul SNSPA, care, în viziunea dumneavoastră, este, vai, sub-finanțată?
Ce faceți ca acest suport teoretic impecabil sa fie pus, cu adevărat, în slujba cetățeanului și să conducă la rezultate palpabile, nu doar la o avalanșă de vorbe fără soluții practice?
Sigur, eu sunt un biet profan care nu vă înțelege…
Mda… Un politolog vine sa ne explice balarii anti-capitaliste: ce bine ar sa ne taxeze mai mult Statul ca sa aiba ce sa risipeasca… ca totul e doar spre binele nostru, bla, bla, bla. De fapt articolul e doar inca un atac la cota unica.
PIB-ul Romaniei a crescut de la 40 mld $ in 2001 la 403 mld $ in 2025 (vezi statisticile FMI). Cota unica e principala cauza pentru cresterea din ultimii 20 de ani si abia apoi vin fondurile UE care au fost in mare parte risipite de catre guvernanti.
@om cu scaun la cap _ „Un politolog vine sa ne explice balarii anti-capitaliste”
Așa este, Dar, tocmai pentru că nu este de profesie economist, C Pârvulescu a făcut efortul lăudabil de a se documenta și a aduce argumente valide în favoarea opiniilor domniei-sale.
Și eu cred că este necesară menținerea cotei unice și a nivelului actual de taxare. Dar cre, de asemenea, că ponderea taxelor în Buget este mică.
Așadar, o soluție eficientă pentru Buget este mărirea gradului de colectare a taxelor, nu renunțarea la cota unică.
„Țările în care mediul de afaceri prosperă au un stat bine finanțat, cu venituri între 40 și 50% din PIB, nu un stat minimal.”
Nu este adevărat. O aserțiune care nu are nicio bază faptică. In realitate lucrurile stau pe dos: numai societățile care au încurajat libertatea economică și inițiativa privată limitînd totodată acțiunea Statului și bugetul public au putut ajunge la prosperitate (că nu e obligatoriu să și întâmple, mai ține și de spiritul și morala locului). Așa se face că TOATE statele occidentale au trecut printr-o fază capitalistă in care veniturile statului au fluctuat intre 10 și 20 de procente din PIB. In această fază s-au pus bazele investiționale ale infrastructurilor și s-a acumulat suficient capital pentru ca ulterior să aibă ce cheltui guvernele socialiste care smulg chiar și 50 % din veniturile populației și se mai și mândresc cu asta in timp ce pretind in mod aberant că ei, politrucii, sunt cei ce au adus prosperitatea.
Culmea e că aveți la îndemână exemplul statului (fost) comunist chinez care nu respectă nicidecum axioma dumneavoastră (și a altor politologi selectivi). China abia de depășește astăzi 20% din PIB prin taxarea populației și o duce destul de bine față de acum 20 de ani.
https://www.oecd.org/content/dam/oecd/en/publications/reports/2025/06/revenue-statistics-in-asia-and-the-pacific-2025-country-notes_0a069779/china-people-s-republic_9dbe4e96/fc58ee5c-en.pdf
In concluzie, concluzia articolului nu are nicio legătură cu economia, ci cu opțiunea dumneavoastră ideologică, recte pur socialistă, distribuitivistă, colectivistă. Nu-i nicio rușine in asta, dar hai să fim democrați oleacă și să nu ne mai dăm deținători de adevăruri absolute. Uite că multă lume crede și vede că un stat prosper poate funcționa cu mulți mai puțini bani, ba mai vedem și cum salarizarea și condițiile mai mult decât decente pentru bugetari nu garantează nicidecum servicii funcționale (de pildă in sănătate, justiție, energie), de calitate și nici dispariția corupției masive.
Foarte bine prezentat si argumentat. Problema este ca optiunea ideologica a domnului profesor duce la groapa de gunoi a istoriei. Si pana acolo la alte chestii neplacute – razboaire, razmerite, saracie. Whats not to like.
Domnul profesor sa se uite si la exemple care nu-i convin. Elvetia este pe la 27% – cam ca Romania, iar guvernul central ia sub 10%. Pai de Elvetia ar trebui sa se aleaga praful si pulberea dupa teoria domnului profesor. Iar Elvetia a incaput si ea partial pe mana socialistilor, ca asta e curentul la moda.
Domnul politolog clar este un sustinator din umbra al claselor politice de la noi, instinctul imi spune ca este genul care iti zambeste in fata iar pe la spate te lucreaza exact cum o fac capitalistii, joc dublu.
Se incearca inocularea falsa a solutiei salvatoare pentru iesirea din dezastrului economic in care ne aflam, trasul pe spinarea sclavilor, pe vremea egiptenilor era biciul, intemnitarea si tortura iar in zilele noastre amenzile, dosarele penale si intemnitarea.
Cu alte cuvinte daca nu te supui sa platesti taxa de protectie a interlopilor guvernamentali, pe care o pot creste dupa bunul plac risti sa fi pedepsit. Vrei sa fi lasat in pace sa traiesti cat de cat linistit? Supune-te si lasa macaneala!
Nu domnule profesor, solutiile ar fi repornirea productiei interne despre care nimeni nu doscuta, asa cum se construiesc sosele se pot construi si fabrici/uzine care sa produca pentru piata interna si export.
Daca statul vrea bani la buget sa puna mana sa produca nu sa traga pe carca cetatenilor.
Norocul nostru ca au aparut solutii in detrimentul statului, precum schimbarea rezidentei fiscale in urma sederii a 183 de zile pe teritoriului altor state (ex: Portugalia, daca rezidentul fiscal obtine venituri provenite din afara portugaliei timp de 10 ani respectivul este exceptat de la plata taxelor, perfect pentru IT, drepturi de autor, crypto active, samd, alt ex: Dubaiul nu aplica impozit pe veniturile rezidentilor fiscali, etc, etc).
Sa imi explice cineva de ce as fi atat de cretin incat sa ii platesc statului roman 16% impozit pe veniturile din crypto! NEVER EVER!!! Schimbarea rezidentei fiscale clar este un dar divin, nu au decat sa isi bage unghiile in gat! ex: la 1 mil usd sa dai statului 160.000, repet: NEVER EVER!!!
La orice impunere, amenintare, hotie a statului exista solutii, doar berbecii se lasa jefuiti la nesfarsit!
O zi buna!!!!
Calculele așa pe hârtie sunt interesante
Dar realitatea este fundamental diferită
Realitatea la noi, îi cam așa : nu sunt bani pt ca se fură , se fură cu mult mai mult decât se produce. Punct.
Și hoția începe la autoritățile care tb sa încaseze/recupereze taxele și impozitele – toți au în frunte oameni incompetenți – excepțiile confirmă regula
Așa se ajunge ca statu începe executarea silita pt câțiva lei (blochează conturi, etc) iar unde se fură cu milioanele/zecile de milioane nu se face nimik, sau prea puțin pt recuperarea creanțelor
Absolut întâmplător partidele de la noi au respectat toate algoritmele și avem în fruntea ANAF și a direcțiilor subordonate toate nulitățile sprijinite politic/nulități care execută fără șovăire ordinu de a nu face nimik care să tulbure tihna membrilor partidelor/neamurilor și sponsorilor lor.
Știu io atâtea cazuri, iar presa relatează de prea mult timp mai multe cazuri decât sunt articole pe contributors
Apoi, toate marile companii controlate de stat au puși în frunte oameni numiți ca să distrugă totu, ca să poată înfunda wc urile conducerea partidelor, sa-și ia fiecare o amantă mai tânără, pe sistemu tradițional de la noi
Conducerea marilor companii de stat nu tb să facă un plan de afaceri care să ducă aceste companii înainte
Conducerea marilor companii e încurajată să facă pierdere, să nu plătească datoriile la stat, în timp ce prietenii din partid și firmele lor și ale prietenilor, fură tot ce mișcă în aceste companii
Și exemplele așa care îmi vin în minte sunt baroni necolaiciuc la cefere/total nevinovat la justiția care o avem; mai este cazu medicului numit și susținut de gabriela stirea, care cumpăra tot la suprapreț/dar va ieși nevinovat
Serviciile, parchetu jeneral, justiția sunt ocupați cu pensia specială – mulți îs deja cu mintea în pensie încă de la angajare, dar ei nu știu
Și paradoxal nu e ceva nou la noi
La fel a fost și înainte de 1940
Toți ăia de la conducere de dinainte de 1940 toți erau porniți pe furăciune și hoție – vezi cazu ministrului argeșanu trecut decât prin 10 partide
Țara n-a ajuns așa întâmplător la legionari și garda de fier
Iar acum se îndreaptă, după conducerea intekekeapta spre partidele tradiționale controlate de la moskva
Pe aceiași linie ministeru de învățământ vrea să scoată istoria din programă – ca să poți crede minciunile lui jeorjescu ca noi am fi ruși și alte trăsnăi
Nicolae Iorga spunea: un popor care nu-și cunoaște istoria e ca un copil care nu-și cunoaște părinții
Iar Nicolae Bălcescu : cine nu -și cunoaște istoria nu-și cunoaște neamul
Să fi mare nu-i mirare
Să fi om îi lucru mare