Ineficientă și ineficace. Așa este aplicarea evaluării impactului de mediu (EIM) unei categorii de proiecte când nu se face evaluarea strategică de mediu (ESM) a planurilor, politicilor și programelor publice care au făcut posibilă din punct de vedere al acceptabilității de către guvern acea categorie de proiecte.
Dacă, de exemplu, s-a făcut mai întâi o ESM publică a planurilor de dezvoltare a rețelelor de transport trans-europene dintr-o țară și s-a aprobat forma generală a rețelei și tipurile de restricții la scară mare asupra structurii ei (densitate, localizare generală a principalelor coridoare, etc), așa cum s-a făcut în multe state europene în anii ‘90, ne putem aștepta ca EIM a proiectelor concrete de infrastructură să nu mai genereze nesfârșite dezbateri publice. Cu excepția situației în care principiile stabilite la nivel național prin ESM au fost încălcate.
Aplicarea EIM fără ESM este ineficientă pentru că absența unui cadru general care să dea EIM liniile directorare (constrîngerile, condițiile preexistente, referitoare la aspectele de scară mare, strategice, asociate zonei mai mari care include aria proiectului) va duce la costuri mult mai mari în elaborarea raportului de evaluare a impactului asupra mediului. Elaborarea acestui raport va dura mult mai mult, iar atunci când va fi în dezbatere publică tensiunile dintre grupurile de interese vor fi mult mai mari. În cazul în care proiectul va fi aprobat costurile suplimentare, aflate inițial la investitor, se vor transfera consumatorilor prin prețul produselor, rareori optându-se pentru scăderea profitului.
Aplicarea EIM fără ESM este ineficace pentru că nu se pot atinge într-un mod coerent scopurile guvernamentale asociate dezvoltării unui sector public în condițiile păstrării unei anumite stări, suficient de bune, a capitalului natural. Dacă proiectele nu se aprobă din rațiuni strategice, mutând la nivelul EIM considerentele care ar fi trebuit să se afle în ESM, sectorul nu se va mai dezvolta deloc. Va rămâne, de asemenea, impresia că decizia a reieșit dintr-un joc arbitrar al forțelor politice, adică se va submina credința în raționalitatea democrației. Pe planul dezbaterilor publice locul celor care fac presiuni asupra proiectului exclusiv din considerente emoționale (cel puțin declarativ) devine prea mare, generând impresia că important este cine este mai vocal. Pe de altă parte, dacă proiectele se aprobă în pofida argumentele de ordin strategic național împotriva lor, de mediu sau de altă natură, vom avea de a face cu o dezvoltare cu consecințe negative asupra calității serviciilor naturale furnizate de capitalului natural de scară mare (bazine hidrografice, ecoregiuni), sau pur și simplu cu o vulnerabilizare a țării.
În ambele situații, de respingere sau de aprobare a proiectelor, dezvoltarea durabilă a țării este subminată. Adică măsura de aprobare sau respingere a proiectului este ineficace. În cazul respingerii lor, prin afectarea pilonului economic al dezvoltării durabile, în cazul aprobării lor, prin afectarea capitalului natural de scară mare. E vorba de acele procese naturale (hidrologice, ecologice, etc) care depind de ceea ce se întâmplă pe suprafețe foarte mari, relevante pentru scara decizională a ESM, nu doar de ceea ce are loc pe suprafața proiectului, relevantă pentru scara decizională a EIM.
Esențială pentru aplicarea coerentă a EIM și ESM este, desigur, să avem o reglementare a ESM (de când suntem în Uniunea Europeană o avem). Apoi trebuie voința politică. Dar, o dată acestea disponibile esențială, este și existența unor instrumente, metode, prin care consecințele a ceea ce se întâmplă la scară locală să fie evaluate la scară regională și macroregională. Vorbim despre modele matematice pentru prezicerea efectelor “de mediu” la distanță și în timp ale unui proiect, nu de fraze în limbaj comun (care pot fi contracarate prin alte fraze printr-un demers pur retoric). Ca astfel de modele matematice să poată fi rulate sunt necesare date dintr-un sistem de monitoring organizat astfel încât ponderea financiară privată (locală) și ponderea publică (regională și macroregională) în crearea setului de date să fie corect, echitabil stabilite.
Este nerezonabil, de exemplu, să transferăm toate costurile de evaluare a impactului asupra luncii inundabile a unui râu transfrontalier asupra proprietarilor proiectului unui potențiale surse de poluare situate undeva în amonte. Și este nerezonabil să transferăm costurile de creare prin cercetare aplicativă a unor astfel de modele matematice și sisteme informaționale aplicabile capitalului natural de scară mare din România către actorii privați. Nu spun că cei care blochează existența unor parteneriate de cercetare fără agenți economici (cazul competiției 2013) ar dori asta în mod deliberat.
Aplicarea coerentă a EIM și ESM presupune și luarea în considerare a constrângerilor care vin din alte reglementări referitoare la managementul capitalului natural de scară mare (bazine hidrografice, rețeaua ecologică). Cel puțin acolo unde economiile de scară devin importante, cum este de exemplu în producerea bazelor de date organizate la multiple scări spațiale și temporale necesare pentru pentru cuplarea EIM cu ESM.
Am păstrat în mod deliberat textul în zona principiilor, pentru că problema este de fapt extrem de actuală. Fierbinte chiar.
Pe pagini de internet guvernamentale avem deja la dispoziție Strategia de dezvoltare a Industriei Miniere pentru perioada 2012-2035. Nu știu dacă această strategie a fost aprobată, și nu știu dacă există o strategie similară pentru dezvoltarea industriei de exploatare a resurselor energetice. Dar dacă o strategie este, de fapt, un plan strategic, atunci orice strategie de dezvoltare sectorială trebuie să fie supusă conform legii evaluării strategice de mediu. Inclusiv cele din zona resurselor minerale și energetice.
Dacă vom avea o ESM publică a strategiilor sus-menționate, atunci evaluarea impactului proiectelor miniere și de exploatare a resurselor energetice în următoarele două decenii va avea loc mai simplu și mai rațional. Dacă nu, nu.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Iata cateva situatii care pot fi abordate si din perspectiva acestui articol:
1. Exista un proiect de lege de modificare a Codului Silvic, in care se specifica ca este posibila exploatarea posibilităţii de produse lemnoase in avans aferentă celor 10 ani.
2. Sa nu uitam de exploatarea gazelor naturale de sist: primarul (parca) din Baile Felix a spus ca va face orice pentru oprirea acestui gen de exploatare in zona. La fel ar trebui poate sa faca si cei din judretul Vaslui.
Deci, ce este rational, ce este rapid?
Pentru ambele exemple date de dumneavoastră ar trebuit văzut în baza căror planuri strategice au fost propuse măsurile respective, la cel nivel decizional în stat au fost ele adoptate, dacă s-a făcut evaluarea impactului strategic a planurilor strategice respective, dacă da cu ce rezultate, și dacă nu de ce.
Publicul românesc interesat de mediu nu este încă familiarizat cu punerea în discuție a planurilor și politicilor publice din punct de vedere al evaluării de mediu, reacționând abia atunci când se ajunge în faza proiectelor concrete.
O idee: oricare ar fi costul aurul de la Rosia Montana, mineritul se va deschide. Toate detaliile legate de mediu mi se par irelevante pana la urma, ele nu decid soarta proiectului ci doar costul. Trebuie doar sa fi atent la miscariile politico-strategice legate de piata aurului. China…
Nu-i cam socialist principiul dumneavoastra domnule Iordache?
„Este nerezonabil, de exemplu, să transferăm toate costurile de evaluare a impactului asupra luncii inundabile a unui râu transfrontalier asupra proprietarilor proiectului unui potențiale surse de poluare situate undeva în amonte. Și este nerezonabil să transferăm costurile de creare prin cercetare aplicativă a unor astfel de modele matematice și sisteme informaționale aplicabile capitalului natural de scară mare din România către actorii privați.”
Statul controleaza metodologia de cercetare si modelare matematica – sau plateste din bani publici un alt agent privat sa execute modelele si cercetarea. Costurile pe care actorul privat le-ar fi transferat populatiei cad in sarcina statului. Statul va percepe taxe de la populatie pentru a finanta aceste cheltuieli. Deci costurile se transfera tot populatiei
Asa capitalism cu cheltuieli suportate de stat si cu profitul in teschereaua actorului privat – aferim.
Daca Statele Unite ale Americii functioneaza dupa principii socialiste, atunci si acest principiu este socialist. Marea majoritate a modelelor de transport al poluantilor gratuite utilizabile sunt produse de institutiile de mediu ale SUA, dar ele nu se pot aplica simplist in bazinele noastre.
Argumentul pentru finantarea de catre stat a asa ceva este ceva mai complex: 1) este inechitabil sa ceri unui anumit actor privat sa produca modele matematice si date pentru ele care sunt utilizabile de foarte multi alti actori privati; vorbim de toti ceilalti poluatori din bazin ale caror poluari se combina si se constat ca exista la vale; pentru ca rareori exista o unica sursa pentru o anumita categorie de poluanti astfel incat responsabilitatile si costurile sa fie usor de alocat, 2) este ineficient sa produca fiecare agent economic modele doar pentru el insusi (e ca si cum fiecare si-ar face autostrada lui), 3) inaintea simularilor nici nu putem sti cat de importante sunt diversele surse de poluare din bazin din punct de vedere al efectelor la distanta, si cine trebuie sa plateasca mai mult pentru poluare si evaluarea ei, deoarece adesea efectele nu sunt direct proportionale cu marimea surselor, depinzand foarte mult de pozitia geografica, geomorfologia bazinului si subbazinului, etc. 4) agentul economic poate nici sa nu aiba capacitatea sa produca ceva serios din punct de vedere stiintific la standarde care pot fi sustinute de exemplu in justitie; producerea instrumentelor necesare pentru evaluare de impact se face de obicei pe o piata diferita de cea a agentilor economici care au proiecte care trebuie evaluate. 5) nu exista suficiente stimulente pentru a se forma o piata privata in care sa se creeze sau adapteze astfel de instrumente (modele) in Romania.
Ca observatie generala, managementul capitalului natural de scara mica (de exemplu terenuri care intra in proprietate privata) se poate face la nivel privat, dar managementul ansamblurilor (sistemelor) de astfel de proprietati private (ecoregiuni, bazine hidrografice) reclama prin natura lor un management public, pentru ca ele gereneaza mai mult decat fiecare proprietate privata in parte, detinatorul terenului nefiind beneficiar direct (de exemplu prin circulatia apei de suprafata si subterane intre terenuri), asa numita externalitati pozitive, dar si negative cand e vorba de poluare dintr-o sursa punctiforma.
Vedeti daca va intereseaza domeniul si pagina proiectului de cercetare http://www.aspabir.biogeochemistry.ro
Cu bine,