luni, decembrie 6, 2021

Despre simplitate și complexitate

În nebunia acestor zile există riscul să pierdem înțelesul a ce se întâmplă și atunci să ne speriem. Încotro, ne întrebăm ? Poate că ar fi de folos să ne întoarcem spre lucrurile simple.

Iată pantofii unui om, lângă o stână. La care s-au oprit alți oameni, într-o iarnă. Simplitate. Simplitatea e o chemare, vino ! Sunt aici, un fapt modest al unui om într-un loc anume, vino !

Iată pădurea din Ceahlău și cerul într-un mod abstract, uitând foșnetul de dragul formelor, dar recuperându-l apoi prin formele liniilor. Complexitate. Nu mai există locul, Ceahlăul. S-a câștigat o generalitate mândră, structura luminii. Citim printre rândurile artei abstracte: sunt aici cu un fapt al gândirii, nu sunt un oarecine pentru că nu vreu asta, vreau să fiu un cineva. Și prin asta pierd adevărul vieții. Rămânând aici arăt că sunt nemulțumit de mine, de ființa mea simplă. Schimbă-te în cuvinte precum îți zic, îi spunea daimonul lui Nichita Stănescu. Schimbă-te în linii, forme, desenează, ca să fii văzut, i-ar fi putut spune.

Iată apoi un om lucrător lucrând. Simplu. Nu mai e nimic de spus pentru că oricine înțelege totul dintr-o privire. Nu are nevoie de complexitate, de discursuri în cuvinte sau alte limbaje ale artei, pentru că are totul. Cine nu are deja totul nu poate înțelege pe cel care are totul. Cel care are totul tace.

Dar cei mai mulți oameni vorbesc.

Simplitatea arată ființa, complexitatea arată gândirea. Ca să ajungi prin complexitate la ființa din spate trebuie tu însuți să gândești, să reconstruiești ce va fi fost. Complexitatea e o provocare, o invitație, nu o chemare.

Omul e o ființă. Când îl gândim pierdem ființa lui, chiar dacă îi înțelegem complexitatea, prindem ceva din el în mintea noastră.

După ce l-am gândit trebuie să lăsăm mândria de a fi înțeles deoparte, și doar să îl privim. Omul nu e în mintea noastră, ci în fața noastră.

Când iubim ce e în mintea noastră ne iubim de fapt pe noi înșine.

Fără ființă nu există iubire, fără iubire nu există viață.

Complexitatea e un mod al ființei, un moment al ei, o frântură de viață. Poate îmbogăți omul, sau îl poate mutila, des-ființa, dacă rămâne ancorat în orgoliul gândirii. Complexitatea trebuie să aibă un rost, un folos, să nu fie pentru ea însăși. Altminteri poate lua capacitatea de iubi, de a ne bucura. Îl poate face pe om să disprețuiască ființa. Complexitatea e un fapt social, dialog, dar nu comuniune. Comuniunea este între ființe simple.

Ieri am citit la BCU o carte despre fiziologia sistemului radicular al plantelor. Filogenia și ontogenia rădăcinii, structura – anatomia morfologia, histologia și citologia, metabolismul, iar pornind de la toate acestea mecanismele de preluare a apei și nutrienților și nenumăratele ipoteze cu privire la trecerea apei din sol în rădăcină, fluxul lataral spre xilem prin diferite straturi de celule, iar apoi ce forțe asigură fluxul vertical spre tulpină și frunze, și cum pe drum se consumă o parte din nutrienții preluați din sol chiar de către celulele implicate în transport.

Dar pentru a înțelege ce este un fir de iarbă n-am nevoie de această carte. Cartea e doar o adiere de gând care poate face să foșnească frunzele pădurii. Dar poate nici atât.

O zi frumoasă. O zi simplă. Să vă fie de folos complexitatea.

Distribuie acest articol

28 COMENTARII

    • Asemenea unui tsunami ,fără precedent în presa românească, apar articole despre mostenirea regimului T.Băsescu.. Or, este regretabil ca aici pe contributors astfel de articole nu apar. Un fel de politica strutului.
      Or, exista un principiu relativ simplu. Atunci cand ai vizibilitate si notorietate nu te poti eschiva de la a iti exprima parerea fata de probleme care sunt fierbinti la ordinea zilei. Nu te poti eschiva de responsabilitatea de a-ti exprima clar parerea mai ales cand in articolele platformei revin cu oarecare regularitate pledoarii pentru o anume “claritate morala”. Pur si simplu nu se poate. Aceasta era , mai demult, strategia unor politicieni nationalisti radicali care in momentele de dificultate politică se “refugiau” in analize ale valorilor eminesciene, de pilda…. cultura functionand ca un refugiu si loc de refacere a legitimitatii lezate. Or, cum ziceam a băga capul in pamant nu se poate. Exista incredibil de multe texte in mass media actuala care discuta argumentat situatia de fata. Ei bine, contributors.ro alege sa taca. E o tacere asurzitoare, cum se zice.
      Ah, daca ar fi fost un apropiat al lui Ponta articolele ar fi fost inundate de critica “pontocratiei” si altor termeni creati ad-hoc. Ar fi fost o fiesta de articole dedicate dezvaluirilor respective. Dar asa… tacere. Doar aluzii la “sfarsitul unei epoci”, la macelaria “elitei politice” (sic!), dar despre situatia de fapt… nimic concret. Eu ca cititor al acestei platforme ma simt frustrat.

      • Domnule Răzvan,

        Eu lucrez cu un model de om multi-nivelar, pe care mă și străduiesc să îl practic, un om cu mai multe paliere, de la nivelul cel mai important către cel mai superficial ar fi următoarele (preluare dintre-un text mai vechi din Idei în Dialog):

        – Nivelul sacrului. Sacralitatea este pentru mine prima determinaţie a lumii, în starea perplexă şi plină de credinţă a sinelui de găsire a lumii căutând alt sine.

        – Frumusețea. Lumea sacră devine frumoasă într-o relaxare parmenidiană, contemplativă, care tinde să suspende scopul şi să prezentizeze fiinţa. Atitudinea generatoare de frumos este un prim
        pas către obiectivarea lumii şi formularea adevărului despre ea.

        – Moralitatea, binele. Suspenderea scopului permite în primă instanţă constatarea binelui
        lumii, prin faptul că s-a dovedit de folos pentru atingerea scopului originar. Constatarea binelui este o etapă către atitudinea obiectivantă faţă de lume, în care descriem lumea, ne detașăm de ea.

        – Adevărul în sens ștințific, de descriere a unei realități. Aici constituim obiecte, decupăm lumea prin limbaj.

        Bucla se închide prin interpretarea lumii descrise în etapa a patra ca un semn complex al sinelui transcendent (divin)

        Complexitatea, rolul gândirii analitice și sintetice, discursive, crește pe măsură ce mă duc de la prima la a patra etapă. Dacă rămân blocat în etapa a patra pierd nivelurile profunde, simple.

        Dumneavoastră spuneți că ar trebui să fiu acum în etapa a patra, să fac o analiză a situație regimului Băsescu.

        Mie mi se pare că e prematur așa ceva, acum cred că e momentul unei bucle de feed-back spre simplitate, a revenirii la sacru și frumos. Textul acesta este despre sacru și frumos în raport cu complexitatea discursului din etapa a patra.

        Uitați și un link care arată că e prematură analiza regimului Băsescu, se pare că s-au făcut presiuni pentru declarații fals împotriva Elenei Udrea:

        http://www.evz.ro/rasturnare-de-situatie-in-dosarul-gala-bute-ana-maria-topoliceanu-inregistrata-cand-facea-presiuni-pe-tudor-breazu-pentru-a-face-declaratii-impotriva-elenei-udrea.html

        La comentariile de la acest link citesc și că unii spun că vor să o pună președinte dacă i s-a înscenat circul ăsta…

        Haideți să mai așteptăm să se limpezească apele nițel. Momentele cu ape tulburi sunt numai bune pentru a ne gândi și la ce e profund în noi înșine.

        gânduri bune,

      • Ati gasit locul cel mai potrivit ca sa va exprimati frustrarea:un articol despre virtutile…tacerii :)
        Daca il si cititi totusi,in ciuda preferintelor pe care ni le marturisiti, spontan si neintrebat de nimeni-vorba lui Emil Cioran-,s-ar putea sa va razganditi si chiar sa va placa !
        Eu sunt recunoscator platformei Contributors.ro ca se preocupa sa nu devenim obsedati si psihorigizi :)

  1. Superb…profund si generos, ca o mangaiere delicata pe sufletele noastre, nelinistite si atat de tulburate, incat ajung sa bruieze orice armonie interioara, fortand-o sa se transforme intr-o cacofonie confuza si persistenta…asurzitoare!
    Cineva spunea ca „linistea de la sfarsitul unei simfonii de Mozart, este tot de Mozart”, si ca trebuie ascultata cu aceeasi delectare, fiind un moment suplimentar de placere: un cadou!
    Dar atunci cand nu ne mai auzim melodia interioara, nu stim cand e momentul propice tacerii…astfel, ne privam de tot!
    Se intampla deci ca, din lipsa de armonie cu sine, cu lumea, cu natura, viata sa continue sa ni se pare trista si complicata, problemele sa se acumuleze si sa ne depaseasca, ce e de facut? Unii dintre noi, cautam vinovati – deoarece am decis ca soarta ne depinde, obligatoriu, de ei ! – , si-i gasim, ii pedepsim…doar ca nimic fundamental nu se schimba cu noi!? Altii, nu…
    Mi-as dori, stimate domn V. Iordache, ca acest remarcabil text, subtil dar si pe intelesul oricui este dispus (accepta!) sa-l inteleaga, sa fie subiect de reflectie pentru cat mai multi oameni, indiferent ca vor admite, sau nu, ca ar avea nevoie de o resetare a prioritatilor, sau de vreo modificare a propriului comportament in general, indiferent ca sunt inca tentati sa considere „complexitatea” superioara ” simplitatii”…Sa-si acorde o clipa de sinceritate…
    Eu am savurat acest moment cu mine insami, multumesc!

    • Mai subtila decat textul este interpretarea dvs…datorita ei l-am recitit inainte sa comentez,si dupa ce am tacut ;) A fost simplu,a fost intens,si acum e mai bine ca inainte,si asta nu-i de colea!
      SUPERBE fotografiile,graitoare in linistea pe care o inspira cu simplitate!
      De ce ne-o fi placand sa ne complicam existenta?

  2. Ceea ce ati scris vine in contrapondere cu ce ati scris despre Facebook totusi ce va scapa poate, in cazul Facebook-ului, al Internetului si a altor instrumente de socializare online este ca o categorie mare de oameni le au ca principale experiente cotidiene.

    Exista o mare categorie de oameni care socializeaza doar asa, care vad omul doar prin intermediul scrisului. Ori lipsa experientelor la care faceti referire schimba permanent structura fiintei.

    Intrainarea este acuta. Eu personal o simt si vreau sa spun ca online-ul nu suplineste experientele firesti. Interactiunea telegrafica nu suplineste apropierea umana.

    Oamenii se transforma si interactioneaza online aproape exclusiv si trec pe langa oameni ca pe langa straini pentru ca nu ii cunosc virtual.

    • Vă mulțumesc pentru comentariu.

      Poate părea ciudat, dar acest articol este identic cu o postare de pe pagina mea FB, de pe 12 februarie la 6:22, o combinație de album de fotografii și text, exceptând primul paragraf pe care l-am adăugat ca să agăț un text atemporal în ziua de azi.

      gânduri bune,

      • M-am gandit ca despre asta trebuie sa fie vorba. Experienta relatata nu a survenit in urma socializarii pe Facebook ci a unor experiente de viata si trairi pe care le-ati avut pentru ca au existat factorii care sa va indemne sa aveti niste experiente de viata, altele decat Facebook-ul si care in timp v-au adus la aceasta cunoastere pe care ati relatat-o. Intrebarea e cum ar arata o relatare a unui om care doar sta si socializeaza prin intermediul masinilor si la care statul la calculator sau telefon are o pondere importanta si ii acapareaza viata. Experientele ar suna cam asa: m-am treit, am vazut laptop-ul, l-am deschis si am regasit minunatele postari de pe Internet. Experienta online, oricat de bogata ar fi in continut informational e totusi extrem de saraca ca si continut uman. Continut uman care dispare treptat pentru ca nu se mai alimenteaza ….

  3. faptul ca poate articula cuvintul face din om cea mai complexa fiinta.
    insa
    buruienile au aceleasi mecanisme (complexe) precum orhideele
    doar ca, fara sa le smulgem din radacina, vor ramine n final doar ele
    asadar
    pina sa filosofam si sa cadem in extaz de wishful thinking si political correctness ar trebui sa dibuim minciuna si s o tratam precum buruiana

  4. Un text superb, domnule Iordache, pentru care va multumesc.

    Si totusi, ati scris:
    „Când iubim ce e în mintea noastră ne iubim de fapt pe noi înșine.”
    Exista Dumnezeu altundeva decat in mintea noastra?

      • Intrebarea mea trebuie citita in contextul afirmatiei:

        „După ce l-am gândit trebuie să lăsăm mândria de a fi înțeles deoparte, și doar să îl privim. Omul nu e în mintea noastră, ci în fața noastră.”

        Majoritatea religiilor afirma ca Dumnezeu nu poate fi inteles (gandit), iar de privit nu cred ca a facut-o cineva vreodata. Deci Dumnezeu nu poate fi nici in mintea noastra si nici in fata noastra, si totusi credem in El. Se pare deci ca exista si o a treia cale – intuitiva? prin revelatie? prin perceptie directa (calitate pe care care am pierdut-o de-a lungul evolutiei)? – de a percepe lumea si viata.

        P.S. (si oarecum OT): acum catva timp am citit o carte interesanta despre cum trebuie „inteleasa” muzica clasica. Erau acolo explicatii privind structura frazelor muzicale, a partilor traditionale ale unei unei simfonii etc. Ei bine, o lunga perioada dupa ce am citit cartea (ale carei afirmatii le-am verificat cu muzica din dotare) n-am mai avut chef sa ascult muzica clasica. Motivul este simplu: eu nu-mi doream sa inteleg ci doar sa simt iar intelegerea (gandirea) muzicii ma indeparta de la aprecierea (privirea) ei.

        • @iosiP, nu stiu daca ati facut expre, dar v-ati dat singur raspuns la intrebarea pusa precedent…
          „Majoritatea religiilor afirma ca Dumnezeu nu poate fi inteles (gandit)” + „eu nu-mi doream sa inteleg ci doar sa simt iar intelegerea (gandirea) muzicii ma indeparta de la aprecierea (privirea) ei.” = evrika :) !
          Mi se pare inedita (si va multumesc pentru idee), dar si elocventa, paralela care „s-a iscat” intre religie si muzica clasica, ambele domenii facand apel la acea „logica a sensibilitatii” prezenta in fiecare om, o logica fara concepte fondatoare, dar care nu este mai putin „activa” in determinarea omului ca vietuitoare dotata de sentimente, intuitie, imaginatie creatoare, si alte „simturi” nebagate suficient in seama…deocamdata!
          Asa cum muzica unei opere (incercati Casta Diva de Bellini, de ex.) „îi dizolva” textul, devenind accesibila fara cunostiinte prealabile de limba autorului, asa cum „simple” (ca sa ne referim si la excelentul articol al dlui V.Iordache) combinatii, de aceleasi 7 note muzicale, produc reala comuniune (!) intre oameni de clase sociale si nivel cultural extrem de diferite, asa cred (simt!) ca functioneaza si religia…

          • @Ela, din pacate ati citat incomplet. Iata paralela completa:

            1. Majoritatea religiilor afirma ca Dumnezeu nu poate fi inteles (gandit), iar de privit nu cred ca a facut-o cineva vreodata.

            2. Motivul este simplu: eu nu-mi doream sa inteleg ci doar sa simt iar intelegerea (gandirea) muzicii ma indeparta de la aprecierea (privirea) ei.

            Percepeti acum diferenta: nu am nevoie sa inteleg muzica clasica asa cum nu am nevoie sa-l inteleg pe Dumnezeu. In schimb, pot auzi (privi) muzica clasica dar nu il pot „privi” pe Dumnezeu.
            Concluzionand, in primul caz imi este suficienta dovada senzoriala si nu doresc dovada rationala, in cel de-al doilea caz dovada senzoriala nu exista deci cea rationala devine necesara… iar exacta aceasta imi este interzisa ab initio.

            Sau trivializand (nu strica sa ne mai si destindem): stiu ca muzica lui Mahler exista macar pentru ca-mi bat vecinii in teava de calorifer atunci cand ascult „a doua”. :)

        • Mă bucură că ați pus întrebarea, însă nu am cum să răspund altfel decât că e ceva practic, nu se poate înțelege prin explicații. Să dau link-ul la cărți relevante nu ar avea nici un rost.

          Nu pot să folosesc forumul ca o zonă de tentative de convertire, pentru că ar însemna lipsă de loialitate față de oamenii care au creat această platformă, și care iată că au putut găzdui un astfel de text.

          Ar fi și o lipsă de respect față de cititorii care s-au bucurat de acest text indiferent de zona spirituală din care pare să fi fost produs, sau a fost chiar produs.

          Nu am sentimentul de autorat în raport cu acest text, să fie folosit la ce vă este de folos, uitați de existența unui autor.

          Gânduri bune și o zi frumoasă,

          • Domnule Iordache, pe mine nu aveti motive sa ma convertiti: EU CRED DEJA!

            1. Cred intr-o „entitate universala” coordonatoare (termenul nu-mi cuprinde si nu-mi exprima integral si fidel conceptia, de unde si necesitatea ghilmelelor).

            2. Cred mai putin in dihotomiile istorico/geografice privind reprezentarea si personalizarea acestei entitati (religiile).

            3. Cred si mai putin in institutiile care si-au arogat drept de intermediere intre aceasta entitate si noi ceilalti, stabilind reguli arbitrare derivate din maltratarea semantica a textelor sfinte.

            4. Nu cred deloc in majoritatea reprezentantilor acestor institutii, care au pierdut de mult legatura cu esenta a ceea ce propovaduiesc.

            Desigur, capacitatea mea de abstractizare este limitata iar credinta mea trebuie sa se exprime intr-un fel – altfel ar ramane, asa cum bine subliniati, la un nivel pur „gandit” dar niciodata „privit” (sau contemplat). S-a intamplat ca, pentru mine, aspectul „simplu” sau „privit” al credintei sa se numeasca religia romano-catolica, dar cand ma rog in Catedrala Sfantul Iosif mu ma gandesc la biserica (constructia) nici la Biserica (institutia), si cu atat mai putin la slujitorii ei pe Pamant. Stiu doar ca religia imi ofera un limbaj formal care sa ma puna in contact spiritual cu Cel Care Este (de fapt, cu Ceea Ce Este personificata in Cel Care Este, desi personificarea este pe atat de traditionala pe cat de abuziva).

            Ganduri bune si dumneavoastra si sincere multumiripentru subiectele abordate: de multe ori actionam inertial in gandire deci nu ne strica o reasezare, chiar daca este indusa de miscari externe ale „placilor cognitive”.

    • Eu cred ca intrebarea nu are 1 singur raspuns.Pentru unii D.. se afla doar in minte,pentru altii in inima sau in cer;peste tot sau niciunde,reprezinta alte pareri,si toate sin tvalabile pentru emitent!Tema e veche ca lumea si vasta ca Universul…
      Ca fiinta materiala care se respecta,omul simte nevoia sa localizeze,sa ierarhizeze,sa compare,sa explice,etc,numai ca este obligat sa discearna in functie de ceea ce intelege si cunoaste!Altfel e imposibil!
      Ceea ce ma surprinde si ma intriga,este ca marii savanti (Copernic,Galilei,Newton,etc),pe masura ce evolueaza in studiile lor stiintifice,se contrazic unii pe altii,adevarul de la o epoca devenind minciuna cativa ani mai tarziu…si toata lumea gaseste asta normal!
      Generatii intregi invata stiinte exacte care se adeveresc inexacte,si nu se supara prera tare.
      Religiile spun toate acelasi lucru din totdeasuna:exista un Creator initial,exista o cauza pe care n-o putem cuprinde cu mintea noastra limitata la 10% din capacitate,motiv pentru care e indicat sa credem ca asa stau lucrurile,si sa ne ocupam de cele lumesti!Ei bine,se gasesc unii inteligenti care afirma cu convingere ca e fals,e grav si inadmisibil.Bizar…

      • „Ceea ce ma surprinde si ma intriga,este ca marii savanti (Copernic,Galilei,Newton,etc),pe masura ce evolueaza in studiile lor stiintifice,se contrazic unii pe altii,adevarul de la o epoca devenind minciuna cativa ani mai tarziu…si toata lumea gaseste asta normal!”

        Pe asta de unde ati scos-o? Nu exista contradictii flagrante intre teoriile stiintiifice clasice, exista doar completari si limitari (in mare majoritate irelevante pentru viata cotidiana). Mai mult, stiinta nu a pretins niciodata ca da raspunsuri definitive oricaror probleme – stiinta a fost, este si va fi intotdeauna „work in progress”, prin care omenirea se apropie asimptotic de intelegerea realitatii.
        Cat despre religie, ea se multumeste sa spuna ca n-am stiut, nu stim si nici nu vom sti vreodata, deci este bine sa credem si sa ne vedem de ale noastre mici probleme „lumesti”. Bun, as accepta aceasta abordare daca ea n-ar fi folosita pentru a legitimiza existenta unor „intermediari” intre mine si Creatorul initial, intermediari care – prin definitie – nu pot cuprinde cauza mai bine decat ceilalti.

        • Pe f.scurt, Copernic a desfiintat teoria lui Aristotel,potrivit careia Pamantul era centrul fix al Universului,si a instaurat ideea heliocentrista,cu Soarele fix si restul planetelor invartindu-se in jurul lui pe orbite circulare.Kepler l-a contrazis,demonstrand ca orbitele formeaza elipse,nu cercuri.Newton contrazice heliocentrismul,si declara ca fortele care se exercita intre corpurile celeste (Luna si Pamant,de ex) se anuleaza reciproc.Einstein contrazice aceasta viziune rigida a fortelor centrifuge si de gravitatie,inlocuind explicatia fenomenului prin curbura spatiala rezultata din viteza de revolutie,dar refuza mecanica quantica si ideile lui Plank in materie, etc.
          Sper ca v-am raspuns la intrebarea „Pe asta de unde ati scos-o?”
          Cat despre religie si D..,nu confundati,cumva,tocmai cu „intermediarii”,pe care nici eu nu-i indragesc,de altfel?E ca atunci cand,datorita unui profesor prost de limba romana, ati ajunge la concluzia ca gramatica romana nu e nici logica si nici conceputa corect…
          Cred ca,atat stiinta cat si religia sunt menite sa ne simplifice viata,si mai cred ca omul n-are niciun interes sa le compare,sa le confrunte,si in niciun caz sa aleaga intre ele!!!
          Toate sunt de la D… ;)

    • Dumnezeu este totalitatea mintilor noastre. Mintea nu este doar continut este si mecanism. Mecanismul mintii este comparatia si alegerea. Alegerea precede schimbarea. Prins in schimbare omul are iluzia realitatii. Percepand alegerea vede realitatea.

      Omul nu poate scapa de alegere. Activitatea e urmata de repaos, crearea si disolutia formelor de viata se succed. Un val rasare si apoi dispare. Asta e viata …

  5. Dumnezeu este iubire! Cand avem dragoste si respect fata de noi insine, putem avea in acelasi timp si pentru altii.Legile Dumenzeirii sunt simple si pot fi intelese de toti. Noi ne complicam existenta constienti in fiecare secunda de acest lucru. ,,Iubeste pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta si din tot sufletul tau!” si implicit a II a lege, aflata pe acelasi palier cu prima si la fel de importanta – ,,Iubeste/l pe aproapele tau, ca pe tine insuti!” Cand vom intelege pe deplin aceste esente ale vietii, vom fi cu adevarat niste oamni intelepti ce si-au condus viata dupa adevar, caci prin fiul sau, Dumnezeu ne-a revelat si relevat un adevar incontestabil: ,,Eu sunt Calea, Adevarul si Viata, cine vine la mine, are viata vesnica!” Fiti binecuvantat pentru acest articol!!! o atenta cititoare

  6. Domnule Iordache, v-am cautat pe Facebook sa va trimit o cerere de prietenie dar nu v-am gasit. Puteti, va rog, sa-mi spuneti care este pagina dumnevoastra de Facebook ?

    • Vă mulțumesc pentru mesaj și pentru intenție.

      Folosesc FB-ul doar împreună cu cei cu care am o prietenie sau amiciție, am fost cândva colegi sau cel puțin ne cunoaștem și ne agreăm în viața reală. Nu practic liste de „prieteni” cu mii de persoane. Postările publice pot fi văzute la https://www.facebook.com/Virgil.Alexandru.Iordache

      gânduri bune,

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Virgil Iordache
Virgil Iordache cercetează și predă la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti. Domenii principale de preocupări: ecologie şi filosofia biologiei. Cărţi şi articole în domeniile ecologiei și filosofiei, eseuri filosofice în reviste de cultură. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Univesităţii din Bucureşti.

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Dimensiunile teritoriale ale depopulării țării în anul 2020

Populația rezidentă a țării era la începutul anului 2021 de aproape 19,2 milioane locuitori. Declinul din anul 2020 a fost deosebit de...

Egalitatea și economia de piață

Narațiunea obișnuită despre egalitate în România este că acest „vis de aur” al poporului este pe cale să se destrame. Bogații devin...

Neamțu’ Țiganu’ citește Coranu’

Hafsa, Akif, Azra, Suleymen, Neyla, Dzina, Aisha... și multe alte nume. Eu nu știu cine sunt acești copilași, nu-i recunosc după fețe,...

De ce majoritatea modelelor climatice sunt „fierbinți”?

O bună parte din articolele mele publicate pe această platformă discută modele (simulări) ale variațiilor unor parametri climatici precum concentrația de CO2,...

Noi, chinezii

            Cu mulți ani în urmă am fost surprins să aflu că, în limba română (ba chiar în cea veche) există un...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro