duminică, noiembrie 27, 2022

Despre teoriile conspirației si nevoia de claritate morala

In “Gandirea captiva”, una din esentialele cărți antitotalitare scrise in secolul 20, poetul polonez Czeslaw Milosz folosea metafora pastilelor de Murti Bing pentru a explica imbrătisarea miturilor comuniste de către atâția intelectuali altminteri inteligenți. Un fel de orbire autoindusa. Prefacatoria ca sport mental. Nu e vorba aici de prostie, ci de auto emascularea spiritului critic. Fiinta verticala devine fiinta taratoare. “Mon Parti m’a rendu les couleurs de la France”, o enormitate debitata de Paul Eluard. Ori poate Aragon, nici măcar nu conteaza.Sociologul, politologul si filosoful francez Raymond Aron a parafrazat o afirmație a lui Karl Marx despre religie scriind cartea “Opiul intelectualilor”.

Dramaturgul disident ceh Vaclav Havel a promovat si a practicat trairea in adevăr. Sunt exemple luminoase pentru capacitatea de a strapunge perdeaua de fum a ideologiei. In ultimii ani, omenirea se confruntă cu doua primejdii planetare: pandemia si expansionismul agresiv al imperiului putinist. Din felurite rațiuni, unii au ales sa dezvolte teorii care pun sub semnul întrebării consensul medical si consensul democratic. Ambele sunt premisele rezistenței la Rău: Cel natural si cel politic. Nu mă aventurez hic et nunc să examinez aceste luări de poziție, mă feresc sa alunec in tentația proceselor de intenție. Nu-mi place cand imi sunt făcute mie, nu doresc sa le aplic altora. Dar studiez de decenii logica ilogica a teoriilor conspirației, am explorat modurile in care mitul, magia si miracolul se contopesc in demistificari mistificatoare.

Cei care au fabricat “Protocoalele Inteleptilor Sionului” au conspirat ei înșiși sub patronajul Ohranei (poliția politica țaristă) spre a plasmui mitul. Imaginara conversatie din Infern intre Machiavelli si Montesquieu, fantasma conspirationista a unui vag scrantit avocat francez (Maurice Jolly) devenea “complotul mondial evreiesc”. Arhitectul german balt Alfred Rosenberg a citit făcătura si a cumparat toate poveștile despre planurile plutocratiei iudaice. Indigesta la culme, cartea sa “Mitul secolului XX” era un manifest al rasismului cu pretenții metafizice. Nici măcar Hitler nu a citit-o pana la capat. Rosenberg a fost ministrul Reichului pentru teritoriile din Est. A fost spânzurat la Nuremberg.Ce putem face pentru a nu cădea in ispita pomenită in primele randuri ale acestui text? Sa ramanem fideli acelui mod de raportare la lume si semeni pe care ganditorul liberal britanic Isaiah Berlin l-a numit simțul realității (the sense of reality). Doar astfel vom reuși sa nu ne simțim “cobai” cand ne vaccinam anti-Covid. Doar astfel nu vom confunda victima si calaul in războiul Rusiei împotriva Ucrainei.

Unora nu le place sintagma claritate morala. Să-i spunem, împreuna cu Andrei Pleșu, discernamant moral.

Distribuie acest articol

39 COMENTARII

  1. „…Nu e vorba aici de prostie, ci de auto emascularea spiritului critic.”
    Nu cumva ne ducem prea departe- in timp si spatiu- cand am avut, mai anii trecuti, sub ochii nostri, acest fenomen? Ramas neanalizat.

    • Te referi la tabara celor care aveau doar certitudini, sau la rivalli lor, cei care nu aveau absolut nicio indoiala?

      Pentru ca noi, cei din afara acestor categorii, am analizat problema suficient de mult incat sa ne luam cu mainile de cap.

  2. Trebuie facuta diferentierea -obligatorie- intre intelectualii formati in democratie si cei formati de comunism.
    Cand esti format de mic de sistem, si lecturile/filmele din tarile capitaliste/democrate iti confirma teoriile predicate de la catedra, este foarte greu sa mai decelezi adevarul. Nu e vorba de nici o emasculare sau lipsa a simtului critic.Este o inversare a tabloului valoric, cu neputinta de vazut, de cei in cauza. Abia dupa ruperea monopolului educativ si mass/media, desprindera individului poate incepe. Si asta nu brusc si pentru toti. In functie de experientele de viata traite de fiecare. In timp.
    Problema grava e cu cei educati de democratie, care au aderat la ideile totalitariste. Si aici e vorba si de interese personale, si de experienta proprie si multe altele. Vedeti cati intelectuali din democratie voteaza stinga si sunt atrasi de ideile comuniste, desi comunismul a falimentat.
    Nu mai vorbesc de formulele neocomuniste (verzi, diferitele feluri de „emancipari”, corectitudinea politica etc.)

    • Câteva întrebări:
      De ce ar fi intelectualii mai vulnerabili la “formare in sistem” decât ceilalți membrii ai societății?
      De ce sunt cei formați de comunism mai incapabili de “decelarea adevărului” decât cei formați in democrație? Întreb pentru că cei mai radicali critici ai totalitarismelor de stânga susțin că este de fapt invers: intelectualii sunt de stânga mai ales in vest pentru ca nu au simțit pe pielea lor “binefacerile”.

      Se spune că, in plan evolutiv, stânga reprezintă noul, artificialul, iar dreapta tradiționalul si naturalul. Istoria e însă plină de despoți, iar etatismul minimal este mai apropiat de absolutism. Indicațiile prețioase vin dintr-un singur loc. Democrația este cumva revoluționară, statul de drept implicând nu doar specializare, dar si “emancipări” si ecologie. Pare ca le considerați de stânga. Puteți explica? Mai ales alăturarea totalitarismelor cu aceste emancipări este derutanta. Coexista ele in comunismul plin de fobii?

      In plan social, stânga înseamnă prioritate pentru comunitate, dreapta pune individul înainte. Biologic oamenii sunt individualiști in comunitatea lor, dar comunitari in raport cu celelalte comunități, pe care tinde să le considere rivale. Așa au apărut etno-naționalismul si neamestecul in treburile interne, patriarhatul de facto, cultul personalității, tradiționalismului de carton si socialismul de caviar, conspiraționismului, homofobia si încă alte fobii, trăsături care s-au perpetuat in instinctele umane indiferent de sistemul in care au trăit indivizii. Caracteristicile astea se regăsesc pregnant astăzi, ca dintotdeauna, la ambele extreme. De ce tindeți sa le atribuiți doar uneia dintre ele?

      • Pentru că își câștigă traiul din bani publici. Ei nu știu să facă nimic concret, traiul lor chiar depinde de acei bani publici.

        • Se mai nimerește câte unul care emite astfel de cugetări. În mod normal ar trebui ignorat, dar există riscul să creadă că ar avea dreptate.
          Fără a pune ceva la comun, nu poate exista nicio comunitate umană. De pe vremea când forma supremă de organizare era ginta sau tribul și nu exista ideologie.
          De asemenea, nu contează sursa de venit a fiecăruia, important este ca munca pe care o depune să fie utilă societății, iar lucrătorulsă fie competent în ceea ce face. Indiferent de ideologie.

          • @Hantzy – ”important este ca munca pe care o depune să fie utilă societății”

            Ai chiar mai multă dreptate decât crezi. Însă utilitatea acelei munci se demonstrează când oamenii chiar plătesc pentru ea fără să-i oblige nimeni. Când șefa guvernului are pe mână prea mulți bani publici pentru binele ei, va folosi acei bani publici pentru a plăti intelectuali care să-i susțină ei agenda ideologică și va da acei bani publici la tot felul de corporații.

            Comunitățile umane sunt reale și necesare, iar multe lucruri chiar trebuie puse la comun. Dar când intelectualii sunt plătiți să posteze la comandă, ei iau ceva de la comun, nu contribuie cu nimic la comun. Persoanele decente și responsabile adaugă câte ceva la comun, nu își iau propriile mijloace de trai de la comun.

            În concluzie, contează foarte mult sursa de venit a fiecăruia 😀

            Cine vrea să trăiască plătit din bani publici, să-și asume consecințele.

            • Că am dreptate, știu. 100%. Ce înseamnă „mai multă dreptate”? 200% … 500% … 1000%?
              De când oamenii s-au împărțit în vânători și culegători, au fost obligați să pună și pentru comunitate. Zeciuiala, dijmuiala, fonciirea, arcanul la oaste, tributul, toate au fost dintotdeauna obligatorii. Nu știu de nicio revoluție în care revoluționarii sa fi solicitat să plătească mai mult impozit. De „aforisme” de tipul „fără să-i oblige nimeni” sunt sătul.

              În concluzie, contează foarte mult sursa de venit a fiecăruia.
              Condiția preliminară era utilitatea muncii depuse. După ce sugerezi că cea pe care o depui nu este, ce rost are să adaugi concluzia asta? Ți-am spus să-ți iei un job serios.

  3. Exact sentimentul ăsta de incredulitate l-am avut când l-am văzut pe un adept celebru al teoriilor conspirației – Olavo de Carvalho publicat și elogiat în România. Carvalho în dialog cu Dughin. Genul de macultură cu care nici o editură respectabilă nu s-ar murdări.

  4. Totul este in continua schimbare .Este, acum , infinit mai greu pentru cetatean sa devina rational .Vedem cum irationalul, sentimentalist exprimat, devine adevar pentru multi dintre cei care nu pot tine pasul cu Istoria .Un numar imens dintre cei care au trait in perioada Comunista si care au beneficiat de sistemul comunist, ce i-a adus in postura , nicicind visata , de fauritori al unor destine , nu pot trece acum de partea democratiei, nu pot sari calul . Nu au cum face asta atita timp cit la ei in batatura totul este scenarita , fictiune totala ,ba chiar si minciuna oferita spre a distruge ceea ce ei au crezut si inca mai cred ,ca este adevarul .Libertatea le-a creat groaznicul disconfort numit „ trecerea in uitare ”. Principul este simplu : „ce ai fost si ce ai ajuns ” .Democratia este un sistem greu de acceptat .In Democratie trebuie sa cunosti legile , trebuie sa detii cheia succesului afirmat prin propria valoare de intrebuintare ,trebuie sa respecti pe toti cei care nu sunt de acord cu tine , sa poti a te exprima intr-o discutie, oarecare ,cu orisicine ,indiferent de maretia pe care tu o indentifici sau nu la altii .In democratie trebuie sa respecti drepturile tuturor chiar si a celor care nu sunt ca tine .Pericolul extraordinar de mare este chiar ceea ce Rusia(acum si China )doreste a oferi umanitatii .Iliberalismul trece dincolo de cerintele comunismului si pozitioneaza societatile intr-o formula mascata de comunism acolo unde un dictator devine factotum . Razboiul din Ucraina devine , pe zi ce trece , razboiul dintre iliberalism si democratie .Tentatia iliberalismului este greu de respins asa cum vedem ca se intimpla chiar si unele tari ce se doresc a fi democratice .Pentru o vreme , speram ca pentru multa vreme de acum inainte ,SUA va reusi sa elimine tendintele iliberale afisate acum in clar de o parte dintre decidentii republicani si prieteniii lor . Speram ca intreaga constructie democratica, ce este parte a deciziei lui J.R.Biden, sa devina realitate si in urmatorii sase ani .Rusia a declansat razboiul.Nu a avut alta solutie atita timp cit, o data cu cistigarea alegerilor de catre J.R.Biden, toti sustinatorii ei (cu mici exceptii ce confirma regula )au pierdut alegerile in tarile democratice aliate SUA .Acum razboiul ne uneste pe toti .Oricum ar fi totul ne arata cum falimentul Iliberalismului este aproape .SUA va cistiga din nou razboiul .UE si SUA nu au cum pierde aceasta disputa mai degraba economica decit militara .Atita timp cit este necesar Occidentul va plati totul si noi doritorii de democratie o data cu el .

  5. Problema este mult mai profunda. Dupa 1990 traim in o erodare continua a capitalismului si a democratiei. Partidele nu mai reprezinta decat interese de grup si nu interese generale. Coruptia a imbracat forme tot mai subtile si ascunse. De aici si aparitia de curente neomarxiste, precum si altele de asa zisa corectitudine politica. Acestea merg pe ideea dezbinarii si nu a solidaritatii umane pozitive si constructive. Probleme energetice si spectrul foamei, vor accentua aspectele negative. Marile puteri nu inteleg ca dincolo de lupta lor pentru suprematie economica si militara nu sunt decat niste gauri negre si multe victime umane. Omenirea a pierdut siruri intregi de civilizatii tocmai datorita acestei lupte de suprematie, dar au existat mereu resurse de a o lua de la capat. Mai avem si acum aceiasi abundenta de resurse si forta de munca?!! Cele mai sofisticate inovatii si tehnice tot pe forme cunoscute de energie functioneaza.

  6. „Inghitirea” teoriilor conspiratiei mi se pare expresia incapacitatii de a intelege complexitatea lumii, cuplata cu dorinta tantosa de a te crede destept. In loc sa cauti sa intelegi pas cu pas si in acelasi timp sa accepti ca de multe ori nu stii suficient, faci un cocktail din lipsa de informatie, aroganta si resentiment si te apuci sa mesteci rumegus conspirationist.

    Partea care mi s-a parut tot timpul hazlie: adeptii inversunati ai teoriilor conspiratiei ar fi probabil printre cei mai incapabili sa execute o conspiratie adevarata. Le lipseste disciplina, atentia, prudenta.

  7. Aceste formule neosocialiste (verzi, corectitudinea politica, mandrii de gen, etc.) vor falimenta la un moment dat, la fel ca orice utopie comunista. Un pai de carton înfipt intr-un cocktail nu va salva planeta de temperaturi extreme și nu va încetini topirea (naturala) a ghețarilor. Arderea unor carti de istorie sau daramarea statuilor nu vor face lumea mai pacifista, dimpotriva. Grija pentru exprimare si pentru ceea ce gandim reprezinta limitari, constrangeri, numite „corectitudine politica ” si amintesc de regimuri totalitare. Însă propaganda funcționează de minune pentru unii și, de aceea, aceștia aleg mereu liderii stangisti.

  8. Milton Friedman are o carte extrem de ușor de citit în care spune că adevărata problemă este creșterea nestăvilită a bugetului de cheltuieli guvernamentale. Și dă multe exemple de drumuri ale iadului pavate cu bune intenții (în America!).

    Mi-ar plăcea mai mult să aflu opinia d-lui Tismăneanu despre teoria lui Milton Friedman decât „critica rațiunii conspiraționiste”. După părerea mea, teoria conspirației nu e decât o justificare pentru lenea de a gândi și, desigur, sunt mulți care preferă să gândească cu capul altora.

    Din păcate, pentru că intențiile sunt (totuși) bune, nu putem ține ranchiună și nu ne rămâne decât să-i iertăm pe păcătoși și să încercăm să fim mai buni decât ei. Abordarea științifică a lui Milton Friedman mi se pare admirabilă.

    • Autoarea folosește „conspiracy” sarcastic. E clar, nu?

      „This is the inside story of the conspiracy to save the 2020 election, based on access to the group’s inner workings, never-before-seen documents and interviews with dozens of those involved from across the political spectrum. It is the story of an unprecedented, creative and determined campaign whose success also reveals how close the nation came to disaster. “Every attempt to interfere with the proper outcome of the election was defeated,” says Ian Bassin, co-founder of Protect Democracy, a nonpartisan rule-of-law advocacy group. “But it’s massively important for the country to understand that it didn’t happen accidentally. The system didn’t work magically. Democracy is not self-executing.”

  9. Pentru mine , absolvent de istorie , antisemitismul sub toate formele sale, rămâne una din marile enigme ale istoriei . Cu atât mai mult azi când se manifesta din in ce in ce mai pregnant, sub diverse forme, conspirationisti, antiglobalisti, antisionisti , whitesupremacy, antiamericanism. Mi-e imposibil să înțeleg ura asta de milenii împotriva unui popor, care a lăsat ceva urme în istorie. Poate mă lămurește cineva

    • Pentru majoritatea oamenilor discernământul nuanțelor cere prea multă muncă.
      Ca urmare ei văd lumea în alb și negru.
      Unii s-ar putea să-ți vorbească de griuri.
      Pe un calculator obișnuit se folosesc 24 de biți pentru redarea culorilor.
      Asta înseamnă 16 milioane de culori. Nu avem atâtea cuvinte să numim toate nuanțele pe care le putem distinge. Numai să le enumeri e o muncă titanică.

      De aceea, lumea lucrează cu simplificări.
      O simplificare foarte populară e „buni și răi”.
      Lenin a spus-o cel mai bine : „cine nu e cu noi e împotriva noastră”.

    • Am să încerc să vă dau eu un răspuns strict privitor la România. În secolul XIX și la începutul secolului XX antisemitismul e rural. Țărănimea rămasă în evul mediu nu înțelege evreii care nu lucrează pământul dar reușesc să acceadă la o prosperitate relativă (asta din urmă nu trebuie exagerată). Începe să apară și antisemitismul la intelectuali dar într-o prima faza el se manifestă la personaje destul de liber-cugetătoare (Conta, chiar Cuza).

      Vin anii ’20 și autocefalia BOR și intră în scenă pe de-o parte generația de teologi Stăniloae care joacă un rol fantastic în dezvoltarea tezelor antisemite și pe de altă parte, după 1927, Codreanu. Se naște talibanismul creștin ortodox tipic românesc. Talibanismul asta seduce intelectuali, preoți, câțiva ierarhi BOR dar și masele populare. Într-o societate arierată și condusă de o clasă politică extrem de coruptă (da, Bratienii & co erau o oligarhie care fura ca în codru) legionarii apar ca eroi de basm. Carol și apoi comuniștii îi vor transforma în martiri, în „sfinți ai închisorilor”.

      Fast forward în 1990. Redevine cool să fii ortodox practicant. E redescoperită etnoteologia gen Stăniloae. Legionarii supraviețuitori prind glas. Mai în underground, mai la suprafață. Se publică la greu intelectuali cu trecut fascist – da’ la greu. Încep să recircule niște idei antisemite: evreii au adus comunismul. Unii intelectuali, altfel respectabili, deraiză – încep să aibă impresia că studiul Holocaustului sau ideea unicității Holocaustului deranjază memoria comunismului (Raportul Wiesel scrie despre asta – dar cine îl citește, nu?). Vine generația a doua cu oameni ca Sorin Lavric. Ăștia sunt oameni care vor să se angajeze politic, nu le ajunge să stea în culise și să facă pe eminențele cenușii. Ei nu apar însă din spuma mării ci sunt produsul unui sistem apărut după 1990. În paralel apar și cei ca Simion – urmașii isteriei vadimiste, ăștia recrutează la bază, pe stadioane, în sate.

      Sigur deocamdată e mai mult circ decât o veritabilă a doua Legiune. Dar suntem abia în ’22. Aștept să văd ce aduc anii ’30.

      • ”Țărănimea rămasă în evul mediu nu înțelege evreii care nu lucrează pământul dar reușesc să acceadă la o prosperitate relativă”

        Well, când țăranul cumpără marfă ”pe caiet”, iar comerciantul îl scoate în continuare dator, deși țăranul știe că și-a achitat toate datoriile, nu sunt prea multe de înțeles. Când fiica țăranului vine la 14 ani la oraș, să se facă ucenică la croitorie, iar patronul evreu al atelierului de croitorie îi pune frecvent mâna pe sâni și pe fund, ea le povestește părinților ei țărani ce se întâmplă și iarăși nu sunt prea multe de înțeles.

        Când țăranul are buda în curte și se duce acolo chiar și la -20 de grade, în mijlocul nopții, în timp ce evreul nu iese din casă noaptea, iar dimineață golește oala de noapte, aruncând-o în mijlocul străzii, în văzul țăranilor veniți deja cu marfa la oraș, iarăși nu sunt multe de înțeles. Iar când țăranul mai ia și câteva bastoane pe spinare, de la un agent de poliție, fiindcă l-a deranjat pe patronul evreu cu întrebări despre modul cum e tratată fiica lui, la atelierul de croitorie, ce a mai rămas neînțeles?

        Ca opinie personală, propaganda anti-românească desfășurată continuu, cu mare entuziasm, asta ar mai fi de neînțeles.

        P.S. Bunicul meu era învățător de la țară și director de școală în timpul războiului. Unor evrei din oraș le găsise chiar el ascunzătoare în sat, la diverse familii. Și le făcuse rost tot el și de rații alimentare. Mai ușor cu ”țărănimea rămasă în evul mediu”, în concluzie. Elitismul ar trebui să aibă niște limite.

          • Am avut și rude care văzuseră cu ochii lor evrei împușcați pe străzi în Iași, iar alții duși în grupuri spre pădurile de la marginea orașului, ca să fie împușcați acolo. M-am născut într-o familie reală, știu unde sunt mormintele bunicilor și străbunicilor, nu sunt teleportat nici din lumea lui Foucault, nici din lumea lui Derrida. Cam asta ar fi diferența 😀

            • Există o poreclă tare pentru tine. Dar tare de tot: nepotul lu’ Schindler.

            • @Alina.a – dacă eu nu vin să fac glume nesărate la mormântul bunicului tău, ar fi de apreciat să nu faci nici tu glume nesărate la mormântul bunicului meu. Fair enough?

              E știut că ”omul nou” n-are habar unde sunt mormintele bunicilor și străbunicilor lui, dar oamenii decenți au alte reguli, ei au grijă să nu calce pe morminte. Nici la propriu, nici la figurat.

            • @Harald, singurul care profanează memoria bunicului ești tu. In mod repetat chiar, căci după ce l-ai folosit drept contragreutate la stereotipurile remarcate de @Margicu, îl folosești din nou pentru a ricoșa asupra lui reproșul adresat ție.
              Schindler e un nume respectabil, nu și cel al nepotului care nu are alta carte de vizită decât realizările altora, realizări ce nu pot fi nici ele indubitabil confirmate.

            • @Alina.a – bunicul nu considera asta ”o realizare”, a fost doar un mod de a proceda conform propriei conștiințe, indiferent de părerea regimului. Spre deosebire de activiștii de azi, care bifează toate subiectele zilei și toate de partea ideologiei aflate în ascensiune: pro-plandemie, pro-LGBT, pro-antisemitism (din cărți). Astea sunt ”realizările” lor, statutul de trompete ale regimului.

              Tu ai voie să scrii vreo critică la adresa politicilor de la Bruxelles sau tot nu? 😀

          • Există un mic amănunt, care nu figurează în manualul micului activist, dar probabil mai există pe undeva, prin arhivele statului român: bunicul a făcut doi ani de închisoare la Canal, fără proces. Însă la proces a fost achitat, pe baza mărturiilor a 17 evrei pe care îi ajutase în timpul războiului, în satul unde era director de școală.

            Cam asta ar fi diferența între lumea din cărți și lumea reală.

    • Ura nu e ”împotriva unui popor”, iar istoria nu poate fi înțeleasă doar din cărți. Asta e una din problemele multor intelectuali wannabe, ei recită diverse citate din diverși autori fără să înțeleagă nimic din spiritul epocii la care se referă. Evreii din Spania nici măcar nu vorbeau în viața de zi cu zi aceeași limbă cu evreii din România, iar evreii din România erau oricum nou veniți, deci nu prea erau ”un popor”

      Nemulțumirile la adresa evreilor erau reale în România interbelică, iar până prin anul 2000 încă mai trăiau oameni care să le povestească. Statul Israel nu exista în perioada interbelică, atrocitățile comise împotriva evreilor au fost reale, dar au fost comise de statele europene împotriva propriilor cetățeni. Statul Israel a ”confiscat” în prezent subiectul antisemitismului, deși victimele nu erau ceățenii săi.

      Cât privește extinderea la ”milenii”, chiar și un singur amănunt ar putea fi relevant: creștinii și musulmanii nu aveau voie să dea bani cu camătă, propriile precepte religioase le interziceau asta. Evreii aveau voie, așa că toată lumea le datora bani evreilor, uneori chiar regele țării. În perioadele de dificultăți economice, evident că aversiunea se îndrepta împotriva lor, nici cămătarii de azi nu sunt tocmai iubiți.

      Walter Scott a trăit între 1771 și 1832, pe vremea lui nu se ferea nimeni să scrie texte care ar putea fi considerate antisemite. Evreul pe care îl descrie el în romanul Ivanhoe, chiar dacă îl plasează în timp în jurul anului 1200, oferă o imagine destul de similară cu imaginea evreului tipic, din societatea în care trăia Walter Scott.

      În rest, revenind la zilele noastre, odată ce globalismul există, nu e normal să existe și antiglobaliști? Sau asta se învață la facultățile de istorie de azi, că globalismul nu există?

  10. Sunt absolut de acord si inteleg subtextul polemic, deviez putin si insist asupra acestui fapt.
    As vrea sa ´semnalez´ un caz de conspirationism, nu e singular ! Poate gresesc eu, imi cer scuze, adica poate e conspirationism o.k.
    In articolul de mai jos sau ante-articolul, nu stiu cum sa spun, un Domn, ´conservator´, bineinteles, sugereaza ca Daria Dughina ( am vazut ca se mai zece si Dughinita, cata eleganta ! ) ar fi fost sacrificata, ucisa ( a fost sau n-a fost ?! ) in folosul rusilor, de FSB. Subiect la moda in presa noastra ´buna´ – care serveste cauza corecta – , cu mai multe versiuni : Dughina a fost ucisa de Putin care nu se cunoaste cu Dughin, de Putin singur, de Dughin singur, de Putin+Dughin, care fie se au bine, fie nu, etc. Geopolitic, acesti vajnici aparatori ai lumii libere, din linia intai, pesemne, se poate sa fie foarte clari, super-clari, crystal clear, nu e foarte clar si cat de moral(i). Sau, ba e ! Iata deci si ´aporiile´ claritatii morale. ´Realismul´ in genere nu prea face casa buna cu ´morala´ sau cam are obiceiul sa o violeze, pe unde o prinde.
    Tin sa precizez ca, cred eu, realitatea poate sa bata orice conspirationita, cum s-a mai intamplat, dar asta nu dovedeste nimic in privinta paratilor, adica nu sunt mai putin gresiti nici cand se nimereste sa o nimereasca.
    Nu de alta, dar jignesc, ce inteligenta !, bunul simt, ca sa nu zic simtul olfactiv …

  11. Omul crescut in comunism este intr-adevar mai degrabă crezatoriu de terorii conspiraționiste dar în același timp mai vaccinat la propaganda care vine de la autorități, fie ea cât de subtila și autoritățile cât de democratice. Cine s-a frip cu ciorba…

  12. Majoritatea populatiei nu intelege ce se intampla cu adevarat, nici macar nu intelege ca, nu intelege.
    Cel mai siret drum sa controlez populatia si s-o impingi in pasivitate este sa restrangi cat de mult posibil spectrul parerilor acceptabile dar in cadrul acestui spectru sa permiti dezbateri furtunoase, sa permiti „dizidentilor” exprimarea critica a parerilor.
    Impresia lasata este a unei gandiri libere/democratice timp in care limitarile sistemului sunt intarite.
    Noam Chomsky

  13. Ca intotdeauna, noi si ai nostri gandim bine, iar ceilalti gandesc prost (sau rau). Aici suntem cu totii de acord, pentru ca si ei spun exact la fel despre ei si despre noi.

  14. E cazul ca propaganda privind absolutizarea asa-ziselor „teorii” ale conspiratiei sa se mai pondereze. Fara a le exclude in totalitate, „teoriile” conspiratiei sunt in mare parte practici ale conspiratiei, foarte reale, un mod de a ascunde exercitiile complotiste, de care unii se ocupa neintrerupt, avand ca tinte natiocratiile. Acestea sunt elaborari ideologice inselatoare, productii de laborator, locul exclusiv in care isi merita denumirea de teorii, urmate apoi de implementari practice, prin care devin realitate.

  15. Nu există conspirații, comploturi, machiaverlâcuri, planuri și clanuri și alte coterii dubioase. Toate acestea sunt ficțiuni, proză ușoară in registru publicistic. Toți cei care cred in așa ceva sunt ori ne/dez-informați, ori needucați, ori proști ori nebuni. Toți știm că guvernele țărilor democratice decid politica in mod transparent, că legile se fac exclusiv in Parlamente, in baza mandatelor primite de la cetățeni, că întâlnirile la nivel global ale șefilor de stat sunt și ele transparente, că deciziile importante de politică internațională se iau la ONU, că nu există ședințe de lucru oculte la care să participe șefi de corporații și șefi de guverne lipsiți de vreun mandat. Toți știm că nu există niciun fel de înțelegeri secrete și lucrative intre miniștri, comisari și alți înalți funcționari și executivi ai marilor corporații care să vizeze devalizarea bugetelor de stat.

    Există un singur conspirator: Putin. El ne-a adus încălzirea globală, Brexitul, Trumpul, covidul și anti-covidul, gazele otrăvite, imigranții, extrema stângă și extrema dreaptă și războiul. Acum ne blagoslovește și cu inflație, criză energetică, facturi gigantice la curent, ciuma maimuței, dușurile cu apă rece și lăcustele la ceaun. Însă lumea (bună) incă nu e dispusă să se lepede de satana. Poate și pentru că are nevoie de Rău ca de apă. Un singur Rău – Marele Conspirator, lighioana care se umflă in pene acum că nu a rămas niciun omulete pe planetă care să nu fi aflat de el.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Carti noi

 Colocviu la NEC:  Languages of Hospitality. The Legacy of André Scrima in Lebanon 24 noiembrie a.c. Se poate urmări prin intermediul aplicației Zoom.

André Scrima(1925-2000), monah ortodox de origine română, a viețuit pentru mai bine de trei decenii în Liban (1961 – 1991), între mănăstirea ortodoxă antiohiană Sfântul Gheorghe, din localitatea druză Deir-el Harf și Beirut, unde a predat la Universitatea Saint-Joseph și la Universitatea Saint Esprit, Kaslik.

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carte recomandată

 

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro