Motto: „…such horrors as the Russian purges never surprised me, because I had always felt that –not exactly that, but something like that–was implicit in the Bolshevik rule” (George Orwell, 1940).
Demonii de care ma ocup in cartea „Diavolul in Istorie” sunt posedatii metafizici, ori mai precis spus, ideologici. Ori si mai exact, utopici. Sunt demonii modernitatii auto-distructive care vestesc mileniul de aur. Experti in mituri, stiu sa se deghizeze, sa vrajeasca, sa ispiteasca, sa ademeneasca. Se furiseaza in detalii, construiesc sofisme ametitoare si rationalizari specioase. Sunt indiferenti la soarta milioanelor de victime. Ii amagesc pe oameni cu fagaduinta unor vremuri mereu insorite, a acelor „zori care canta” despre care scria Gabriel Peri, jurnalistul comunist executat de nazisti in 1941 si omagiat de Eluard intr-un poem celebru. Nu intamplator Dinu Pillat vorbeste in romanul sau „Asteptand ceasul de apoi” despre miscarea revolutionar-mesianica a vestitorilor (avea in gand, fireste pe legionari, dar putea fi la fel de bine vorba, cum observa Cosmin Ciotlos intr-o recenzie din „Romania Literara”, de comunistii interbelici). Demonii despre care scriu fac parte din sectele extazelor deopotriva mistice si nihiliste. N-au disparut, isi continua lucrarea malefica.
Mefisto apare adeseori investmantat in tinuta profesorului, a Logicianului, personajul ionescian, a eruditului dialectician pentru care schemele istoriosofice sunt doar jocuri speculative menite sa justifice oricat de multe si oricat de crude experiente de laborator istoric. Citez din Christopher Hitchens, un om care cunoastea bine specia: „On the Left, Louis Althusser’s attempt to recreate Communism by abstract thought was probably the last exhalation of the idea, terminating in his own insanity and by what I once rather heartlessly called his application for the Electric Chair of Philosophy at the Ecole Abnormale” („Why Orwell Matters”, Basic Books, 2002, p. 194).
Ceea ce Peter Viereck a identificat drept metapolitica tine tocmai de acest hybris, de nesabuinta, de aroganta epistemica ridicata la rang de suprema virtute. Stalin era pontiful doctrinar absolut, la fel si Hitler. Religii seculare inradacinatate in scientism, bolsevismul si nazismul nu puteau fi decat proiecte ateiste, anti-crestine, fundamental anti-religioase. Ceea ce-i deranja si pe bolsevici si pe nazisti era tocmai umanitatea, failibitatea asumata a lui Iisus. Nu mai putin ii exaspera universalitatea pasiunii sale. Calugarii religiilor politice moderne se aseamana cu fanaticii medievali. Asa l-a conceput Thomas Mann in „Muntele vrajit” pe iluminatul Leo Naphta, antipodul iluministului mereu perdant, flasnetarul Settembrini, profet al progresului istoric…
Problema secolului XX, ori una dintre aceste probleme care au facut sa curga fluvii de sange, dar si de cerneala, este sanctificarea mijloacelor in numele unui scop presupus imaculat. Raul, pentru ca despre Rau vorbim, un Rau care poate fi explorat psihologic, istoric, teologic si filosofic,s-a tradus in promisiuni emancipatoare, in angajamente colective de salvare in si prin Istorie. Amintesc aici caracterologia adeziunilor febrile cu care incepe „Gandirea captiva” de Czeslaw Milosz, una din cartile esentiale ale gandirii anti-totalitare. Alfa era Moralistul, Gamma era Sclavul Istoriei. Nu ma refer doar la utopiile egalitare convertite in cosmaruri de tipul regimului Khmer Rouge, dar si la dictaturile de extrema dreapta. Sigur, intre cele doua paroxisme revolutionare (termenii de dreapta si stanga sunt deo uluitoare ambiguitate, cel putin in acest context) au existat consubtantialitati si afinitati pe care multi dintre zeloti nu le-au observat ori au preferat sa le ignore. Despre ele a vorbit insa Vasili Grossman in „Panta Rhei” si in”Viata si destin”, le-a plasat sub ceea ce-as numi reflectorul constiintei morale. O scena de la Kremlin, din august 1939, in timpul semnarii Pactului Molotov-Ribbentrop capteaza aceasta inavuabila inrudire. Stalin il prezinta pe Beria oaspetelui nazist” „Este Himmler-ul meu”. Scurt si revelator…
Mihail Bulgakov a asezat drept motto al marelui sau roman acel citat din „Faust” in care Diavolul, cel care urzeste mereu raul, ajunge sa creeze doar bine: „Ein Teil von jener Kraft, die stets das Böse will und stets das Gute schafft”. Este vorba, cred, de acea viclenie a Ratiunii (List der Vernunft) despre care scria Hegel in „Prelegerile de filosofia istoriei”, de faptul ca maleficiile urzite de Diavol rezulta, adeseori, intr-un fel de progres. Dar aici incepe o alta discutie: ce poate justifica sacrificiile umane facut in numele progresului? Exista progres ori vorbim de un construct mental pe care il aplicam, il atasam artificial pe lantul evenimential, altminteri contingent si haotic, numit istorie? Ce se intampla cand omul se indraceste? Cand iluminarile devin invitatii la exterminari, la genocid? Multe din aceste teme sunt explorate de filosoful politic John Gray in recenta sa carte „The Silence of Animals: On Progress and Other Modern Myths” (2013). Voi reveni.
Cand oamenii ajung sa se inchipuie zei, cand Ratiunea ori Mitul sunt ridicate pe post de demiurg, cand individul este tratat ca o simpla „fictiune gramaticala” (Koestler), se ajunge la masacre in masa, la statul propagandei universalizate, la lagare de concentrare si la camere de gazare. Diavolul este insidios, perfid, viclean, teribil de imaginativ, intra in istorie neanuntat. Tot asa cum nimeni nu l-a anuntat pe Gregor Samsa ca va deveni gandac…
In revista “The New Criterion”, Paul Hollander, profesor emerit de sociologie la University of Massachusetts (Amherst) si autorul unor lucrari clasice despre totalitarism a publicat o cronica a cartii mele “The Devil in History”. Public aici textul tradus de Madalina Schiopu in revista “22″.
“Volumul lui Vladimir Tismăneanu are rara calitate de a fi, în același timp, nuanțat și pasionat. El va rămâne probabil o contribuție durabilă pentru o înțelegere mai adâncă a marilor crime istorice ale secolului trecut, strâns legate de conceptul și realitatea totalitarismului. Cititorul trebuie prevenit că e dificil să faci dreptate, într-un spațiu atât de limitat, acestei cărți ambițioase și reflexive care explorează cele mai tragice și semnificative fenomene istorice ale secolului trecut și încercarea de a le legitima. Sintetizată corect de autorul său, cartea este „un eseu comparativ comprehensiv pe marginea originilor intelectuale, a crimelor și eșecului mișcărilor radicale și totalitare care au răvășit ultimul secol“. Volumul examinează, de asemenea, decăderea și prăbușirea regimurilor comuniste și noile condiții apărute după colapsul acestora în Europa de Est postcomunistă.
Este nevoie de tenacitate și de o erudiție formidabilă pentru a te lansa printre controversele care, vreme de câteva decenii, au însoţit și adesea au modificat conceptul de totalitarism. Autorul are însă o pregătire remarcabilă pentru această sarcină. A crescut în România comunistă și a cunoscut astfel pe pielea lui viața într-o societate totalitară; apoi și-a dedicat bună parte din viață pentru a studia atât teoria, cât și practica sistemelor comuniste, așa cum s-au desfășurat ele în Europa de Est. Nu spunem asta pentru a sugera că experiența personală demonstrează dincolo de orice dubiu utilitatea unui concept, ci mai degrabă pentru a arăta că experiența unor realități politice ajută adesea la o înțelegere mai bună atât a conceptelor pe care le-au generat aceste realități, cât și a ideilor care au creat inițial aceste realități.
Tismăneanu și-a asumat misiunea de a demonstra că acest concept are sens și de a elucida asemănările semnificative (fără a ignora diferențele) dintre nazism și comunismul sovietic – asemănări care se află în miezul ideii de totalitarism și, de asemenea, unul dintre cele mai controversate atribute ale acestuia. Cealaltă temă principală a cărții este relația dintre idealurile sau planurile marxismului și practicile statelor comuniste care și-au clamat inspirația și legitimitatea de la marxism – un alt subiect amplu dezbătut printre intelectualii occidentali.
Conceptul de totalitarism a apărut pentru a arăta trăsăturile distinctive ale unor sisteme politice extrem de represive și criminale, cum ar fi Germania nazistă și Uniunea Sovietică sub Stalin, urmate de China lui Mao și Cuba lui Castro. Aceste regimuri sunt substanțial diferite de alte autocrații sau tiranii din trecut. Ele au fost represive în noi feluri și pentru noi motive. Au extins la extrem înțelesul a ceea ce este „politic“, legitimând astfel controlul statului asupra unor zone ale vieții ce fuseseră indiferente altor regimuri autocratice. Această acțiune enormă și nu în întregime reușită a fost inspirată de puternice credințe religioase secularizate și de o dorință de a transforma fundamental atât instituțiile sociale, cât și oamenii înșiși.
Aceste regimuri s-au remarcat prin eforturile lor declarate și consistente de a uni teoria cu practica, idealurile politice cu realitățile sociale. Această întreprindere a implicat violență politică și constrângere la scară mare, având în vedere că, în viziunea puterii, societățile vizate trebuiau purificate de toți cei percepuți ca obstacole în cale a unui proiect fără precedent de inginerie socială. Unii teoreticieni, ca Hannah Arendt și Robert Nisbet, au sugerat că apariția acestor regimuri a fost un produs secundar al modernității, marcată de declinul comunității, izolare socială și pierderea unui scop comun. Societățile totalitare, liderii lor glorificați, credințele religioase secularizate au oferit o alternativă primitoare – sau așa a părut la momentul respectiv – la aceste condiții specifice modernității.
Numeroși intelectuali occidentali care au simpatizat cu regimurile comuniste în numele idealurilor acestor regimuri, în mod special al unor pretinse aspirații egalitare, au respins conceptul de totalitarism pentru că ar implica echivalența morală între comunism și nazism. Critici ai conceptului au mai afirmat că aceste regimuri au eșuat în încercarea de a-și stabili dominația totală și au devenit mai puțin represive pe măsura timpului sau când glorificații lor lideri (Stalin și Mao) au murit. Dar, așa cum a scris Leszek Kołakowski, „Când vorbim de regimuri totalitare, nu ne referim la sisteme care au atins perfecțiunea, ci mai degrabă la cele stimulate de un efort fără sfârșit de a o atinge, de a înghiți toate canalele comunicării umane și de a eradica orice formă spontană de viață socială“.
În viziunea autorului, „distincția principală“ dintre nazism și comunism a fost aceea că „naziștii n-au avut niciun proiect umanist la origine pe care să-l invoce – niciun rezervor luminos de speranțe liberale înșelate care să fie readus la viață“. Chiar și după declarațiile lui Hrușciov din 1956 și după mărturia lui Soljenițîn, a rămas printre intelectualii occidentali un „sentiment persistent că, până la urmă, există ceva moral în utopia bolșevică“. Tismăneanu arată mai departe că național-socialismul nu a atins niciodată un nivel de coerență teoretică și sofisticare conceptuală asemănător cu paradigma marxistă. Totuși, esența formată din obsesii anticapitaliste, antiliberale și antidemocratice poate fi găsită în ambele doctrine, altminteri reciproc ostile.
Fundamentele ideologice ale celor două sisteme prezintă asemănări cruciale. „Fascismul nu a fost în mai mică măsură decât bolșevismul o fantasmă a salvării: ambele au promis să elibereze umanitatea din lanțurile mercantilismului capitalist și să asigure apariția comunității totale.“ Asemănările nu se opresc aici: se regăsesc în intențiile de purificare ale celor două sisteme. Ambele și-au definit dușmanii pe baza potențialului de a bloca realizarea comunității perfecte. Milioane de vieți omenești au fost distruse de convingerea că starea tristă a umanității ar putea fi corectată dacă acești „paraziți“ desemnați ideologic vor fi eliminați. Și, la fel de important, atât comuniștii, cât și naziștii „au crezut că schimbarea fundamentală este posibilă“.
Cea mai valoroasă contribuție a acestei cărți rezidă în demonstrația riguroasă și completă a legăturii integrale dintre idealurile utopice și sălbăticia senină caracteristică acestor sisteme „propulsate ideologic“. Conducătorii comuniști au fost la fel de convinși ca liderii naziști că, pentru a crea o lume mai bună, trebuie să extermine milioane de oameni, considerați indezirabili din punct de vedere politic.
Despre limitările marxismului de a inspira practici social-politice de durată, Tismăneanu sugerează că a eșuat „fiindcă a subestimat impasurile existenței umane, nevoia omului de sursă a unui sens spiritual și cultural“. Marxismul nu și-a putut îndeplini „promisiunea transformării universale“ și a unei „reconcilieri a omului cu natura și istoria“.
Această importantă carte ar fi avut probabil influența pe care o merită, dacă limbajul ei ar fi fost mai puțin dens și mai accesibil, obligându-l uneori și pe cititorul educat să recurgă la dicționar. O bibliografie ar fi fost de asemenea binevenită, având în vedere mai ales excelentele surse pe care notele de la final nici nu le evidențiază, nici nu ne ajută să le localizăm.
În ciuda acestor probleme minore, volumul are rara calitate de a fi, în același timp, nuanțat și pasionat. El va rămâne probabil o contribuție durabilă pentru o înțelegere mai adâncă a marilor crime istorice ale secolului trecut, strâns legate de conceptul și realitatea totalitarismului.”
(Cronică apărută în The New Criterion, aprilie 2013. Cea mai recentă carte a lui Paul Hollander este The End of Commitment, Editura Ivan R. Dee)
Traducere de MĂDĂLINA ȘCHIOPU
// VLADIMIR TISMĂNEANU
// The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century
// University of California Press, 2012
http://www.revista22.ro/diavolul-din-detalii-24418.html
Pe tema totalitarismului:
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Excelenta intrebarea:”Ce se intampla cand omul se indraceste? „
Domnule V.Tismaneanu,H.Arendt,pe care o citati la un moment dat,mai spunea si ca „nu vedem lumea asa cum este ea,ci asa cum suntem noi…”
Vorbiti cu mult patos despre bine si rau,mai mult despre rau,de fapt,pentru ca pare a fi mai simplu de detectat…”restul” ramanand utopic!?
Ok,si care este concret mesajul dumneavoastra,ce aveti de transmis celor care va pretuiesc opiniile?
Ma mai intreb,in ce masura o „alta” interpretare,tot atat de maniheista,a unor evenimente si personaje deja abundent tratate de istorie,cinema sau literatura,contribuie efectiv la evolutia mentalitatilor actuale din Ro?
Pentru ca problema majora,dupa parerea mea,nu este CE AVEM (mostenire ideologica si nu numai,leaders corupti si fara anvergura,etc) ?Ci,mai degraba:CE FACEM cu ce avem?
In ceea ce ma priveste,astept de la intelectualitatea romana,o implicare totala,efectiva si in special urgenta,in scopul transformarii mentalitatii romanului,din una paguboasa in alta,constructiva!
Nu alte si alte orori cu rol de explicatii sau justificari sterile ne trebuiesc,ci un constat clar al realitatii romanesti actuale,asa cum este ea,cu rele dar si cu bune,de la care sa pornim intr-o noua directie,jalonata de obiective exigente dar si adaptate noua,temperamentului si potentialului de care dispunem,si sa o facem cu incredere in reusita si cu certitudinea ca o meritam!
Utopic…?
Pe frontispiciul unei cladiri din orasul unde traiesc e scris „UTOPIA ESTE UN ADEVAR CARE NU S-A DEMONSTRAT…INCA”
Sarut mana domnisoara ! La care cladire cu citatul respectiv faceti referire , ca eu m-am uitat peste tot si n-am vazut asa ceva . Multumesc .
La Lausanne,rue Centrale / rue du Bourg,vizibil privind dinspre rue du Boug catre spatele magazinului C&A.
Multumesc frumos !
Altfel, total de acord cu ce ati scris in cele doua comentarii .
@Ela
Efectiv mi-a facut o deosebita placere sa va citesc comentariul! In primul rand legat de observatia: „Pentru ca problema majora,dupa parerea mea,nu este CE AVEM (mostenire ideologica si nu numai,leaders corupti si fara anvergura,etc) ?Ci,mai degraba:CE FACEM cu ce avem?”
Nu stiu daca acest comentariu al meu va trece de cenzura (datorita link-ului de mai jos), dar consider ca cei de la BUG Mafia au dreptate (retineti: am 56 de ani)! Imi pare rau ca nu pot posta versurile…veti intelege de ce, ascultand melodia! Dar, Doamne cata dreptate au!
Despre abordarea culturala a comunismului
Va felicit sincer pentru acest excelent comentariu ( atipic pentru stilul „ alambicat” al discutiilor din acest domeniu ) deoarece demonstreaza, in egala masura , si minte clara si gandire independenta, adica exact ceea ce lipseste in stiintele sociale ( si nu numai) de la noi unde discursul prolix semnaleaza de multe ori dependenta fata de autoritatea de referinta si lipsa ideilor originale.
Pe de alta parte, cred ca aveti dreptate deoarece dupa mai mult de doua decenii de incremenire a proiectului social , romanii asteapta cu totul altceva decat ceea ce le propun intelectualii lor.
Domnul Horia Radu Patapievici si domnul Ion Vianu de exemplu, au prezentat recent romanilor o carte despre „Nevroza balcanica” ( ?). Prin extensie , si romanii ar fi probabil „nevrotici”) :
http://www.youtube.com/watch?v=bukkDDe5IJs
Pe de alta parte , domnul Andrei Plesu conferentia in 2012 la Cluj despre parabolele lui Iisus :
http://www.youtube.com/watch?feature=player_detailpage&v=ya2rQ_hGGVg.
In sfarsit, domnul Vladimir Tismaneanu ne vorbeste aici si acum despre „cealalta faţă a lunii” :
„ Demonii despre care scriu fac parte din sectele extazelor deopotriva mistice si nihiliste. N-au disparut, isi continua lucrarea malefica.
Ce se intampla cand omul se indraceste?”
Ca tabloul sa fie absolut complet, mai lipseste extraordinarul talent artistic al lui Dan Puric…
Dar numai atat ?! Dupa mai bine de doua decenii , romanii afla deci ca au ramas exact in situatia lui Sisif doar ca acum, in loc de un singur bolovan, trebuie sa ridice in acelasi timp si pe acelasi munte , mai multi .
Pe scurt, numai o „ abordare culturala” a problemelor societatii romanesti si a transformarii mentalitatii romanului , ca si in cazul „abordarii culturale ” a comunismului, are aceeasi eficienta practica pe care o poate avea aria Luciei de Lamermoor cantata intr-o hala industriala . Adica infima. Pentru ca fiecare lucru trebuie abordat in raport cu materia data cum ne invatau vechii greci , si nu poti explica o inginerie sociala pura cum a fost comunismul numai prin metafore culturale.
Este adevarat, cultura germana, mitologia germana si demonismul german au avut un „Doctor Faustus”si un Thomas Mann al lor , dar cel putin germanii si-au recunoscut si asimilat trecutul , inclusiv criminalii lui pe care ii vaneaza si acum . In schimb, bolsevicii nu au avut ce sa puna in loc pentru ca au aparut prin generatie spontanee . Mai mult, dupa ce au ras tot ce a fost inaintea lor , nu si-au recunoscut si asimilat niciodata propriul trecut, cu atat mai mult criminalii lui , iar dupa ce au naparlit prin fostele tari comuniste , tot ei vor sa construiasca acum si capitalismul.
Altfel spus, comunismul nu a avut la baza un proiect umanist pentru ca minciuna si propaganda schizofrenica din comunism trebuie citite exact in cheie inversa : „totul pentru om” insemna exact contrariul (!) intr-o lume care transformase intreaga societate intr-un lagar pentru om , exact cum in celebrul „Arbeit macht frei ” (http://en.wikipedia.org/wiki/Arbeit_macht_frei) eliberarea prin munca insemna de fapt eliberarea de …viata.
Din toate aceste considerente , apreciez in mod deosebit interventia dvs pentru ca dupa mai mult de doua decenii , sfidati toate tabu-urile in uz (politice, sociale, intelectuale,etc.) , incalcati omerta, dinamitati „spirala tacerii” , si cereti clar parametrii starii de fapt ai societatii romanesti ( adica ceea ce unii vor sa treaca sub tacere , altii nu vor sa recunoasca iar pentru restul pare imposibil ) :
„ un constat clar al realitatii romanesti actuale,asa cum este ea,cu rele dar si cu bune,de la care sa pornim intr-o noua directie,jalonata de obiective exigente dar si adaptate noua,temperamentului si potentialului de care dispunem,si sa o facem cu incredere in reusita si cu certitudinea ca o meritam! ”
Poate ca problema in acest caz este ca intelectualii sunt mult prea mici pentru un razboi atat de mare , dar nu pentru ca le lipsesc inteligenta, competenta si calitatile personale, ci pentru ca indeplinesc fara sa vrea , sau fara sa stie , exact ceea ce oranduirea in care au trait odata a lasat cu limba de moarte : sa nu-si uneasca fortele singuri daca a disparut cumva ordinul de a o face , dar isi motiveaza lipsa de coeziune prin faptul ca fiecare in parte este o valoare ! Aici sunt din nou de acord cu dvs deoarece nu pot subscrie in nici un caz opiniei domnului Vladimir Tismaneanu :
„ Ceea ce lipseste, intr-adevar, in Romania este un consens asupra binelui public. Exista prea multa pasionalitate si prea putina reflectie. Cat priveste sinteza, ea va fi intotdeauna autonoma, vocea unui autor, nu o expresie a gandirii de grup.”
Intr-adevar, nu exista un consens asupra binelui public . Pe de alta parte, cred totusi ca intelectualii au obligatia expresa morala, deontologica si sociala sa construiasca in spatiul lor social acest consens asupra binelui public ( in caz contrar inseamna ca au alte prioritati morale si sociale ) pentru ca o societate se bazeaza in primul rand pe recunoasterea unor valori comune, respectiv singura solutie rationala de a separa separa graul de neghina . Fara aceste valori comune , fiecare este numai pentru el , nu exista bazele colaborarii , comunicarii sau ale ideii de echipa , deci alienarea sociala este una maxima, exact cum se intampla acum la noi.
Mai mult decat atat, dupa mai mult de doua decenii de tranzitie , singurul model social furnizat de catre corpul nostru intelectual este unul negativ bazat pe conflict si cultura invectivei ( „cine nu este cu mine este impotriva mea !”) care deprima ideea de activism civic , adica exact acelasi model adoptat si de corpul politicienilor. Din acest punct de vedere diferentele intre noi si altii sunt esentiale. Economia occidentala si lumea occidentala in general promoveaza in mod aparent „individualismul” dar in realitate se se bazeaza pe respectarea regulilor si munca in echipa (ex: John C. Maxwell – The 17 indisputable Laws of Teamwork, 2001, Thomas Nelson Publishers ) . Mai clar, prin setari de sistem , si din motive extrem de pragmatice , la baza activitatii sociale sta increderea si comunicarea care provin tocmai din acceptarea sociala a unui set comun de valori .
La noi ( ca in toate tarile foste comuniste ) a fost promovat „colectivismul” dar ideea de echipa a fost dinamitata din start prin cultul secretului , militarizarea societatii si setarile sistemului politic, respectiv prin suspiciunea si neincrederea generalizata la nivel de indivizi , grup , comunitate si societate.
Cea mai elocventa demonstratie este deja una clasica . Indivizi care inca par aici „ ineficienti, incapabili profesional si inadaptabili social ” , in mod inexplicabili devin performeri de top in Occident. Probabil pentru ca acolo exista conditii si setari de sistem prin care pot pune in valoare ceea ce aici , intr-o forma sau alta , este reprimat , blocat sau interzis. Alta explicatie logica nu exista pana in acest moment istoric.
Doamna Ela, pentru cursuri de gandire pozitiva adresati-va in alta parte, nu intelectualilor. Ati incercat cu Dan Puric?
Unii dintre noi avem nevoie de adevar si in incercarea (personala) de a-l gasi, ne alegem intelectualii pe care vrem sa-l citim. Nu se poate construi nimic durabil (nici la nivel individual si nici la scara unei natiuni) nici pe minciuna si nici pe utopie. Iar o constructie institutionala solida (cum exista probabil in tara in care ati ales sa locuiti) nu se poate face nici ea decat cu onestitate si competenta. Capitole la care noi, romanii, in acest moment stam foarte prost. O infuzie de asa ceva ne-ar prinde mult mai bine decat una de gandire pozitiva.
ALX,m-ati pus la punct cu un iz de ironie superioara,si mi-ati indicat cu eleganta unde sa ma adresez pentru cursuri de gandire pozitiva,dumneavoastra preferand infuzia de onestitate si competenta,etc.etc…Multumesc pentru atentia pe care mi-ati acordat-o!
Va simtiti bine acum,ca ati mai detectat un intrus in de’ale intelectualilor,care habar n-are de problemele adevarate ale tarii?
Daca stiti atat de bine,CE si CUM trebuie facut,unde se afla adevarul si unde nu,care-ar fi explicatia esecurilor monumentale din TOATE domeniile vietii romanesti,absolut toate?
Citind acest articol,remarcabil de altfel,am considerat ca e necesar un semnal de alarma la adresa intelectualitatii romanesti :AJUNGE cu teza si in special anti-teza cu care ne-ati hranit de mai bine de 20 de ani!La un moment dat trebuie trecut si la al 3-lea component al oricarei dialectici,altfel ne subrezim creativitatea,ne inraim si ne lasam curs liber frustrarii…
Sinteza,domnilor intelectuali,treceti la SINTEZA!
Nu e prea devreme!
Nu cred ca putem ingloba intr-un fel de concept-umbrela tot ce inseamna intelectualitate (romaneasca, franceza, rusa, elvetiana etc) Prin natura statutului lor, intelectualii se angajeaza in polemici, se confrunta unii cu altii, propun proiecte adesoeri competitive. Istoric, intelectualii se plaseaza intr-o pozitie critica in raport cu status quo-ul. Nu insa intr-una de negare violenta (desi, cum incerc sa sugerez in articol, intelectualii totalitari, imbatati cu iluzia grandorii istorice, au imbratisat si au sustinut programe revolutionar-nihiliste). Ceea ce lipseste, intr-adevar, in Romania este un consens asupra binelui public. Exista prea multa pasionalitate si prea putina reflectie. Cat priveste sinteza, ea va fi intotdeauna autonoma, vocea unui autor, nu o expresie a gandirii de grup. Sa ne amintim, de pilda, de volume fundamentale precum „Spatiul mioritic” de Blaga, „Istoria civilizatiei romane moderne” de E. Lovinescu, „Existenta tragica” de D. D. Rosca ori „Burghezia romana” de Zeletin.
Stimata doamna Ela, nu am spus nicaieri ca stiu ce si cum trebuie facut cu tara noastra sau ca as detine adevarul absolut, am spus doar ca incerc sa il caut si in acest demers imi aleg intelectualii pe care vreau sa ii citesc, prin care sa imi sporesc cunoasterea si discernamantul. Unul dintre ei este domnul Vladimir Tismaneanu, pe care il citesc cu placere si de la care aflu intotdeauna lucruri extrem de interesante si pe care nu stiu daca le-as putea afla din alta parte. As dori sa invat si de la dumneavoastra ceva: cum se intampla lucrurile in tara in care traiti, ce asteapta oamenii (implicit si dumneavoastra) de la intelectuali si ce le ofera acestia? Si sinteza lor („sinteza, domnilor!”) care e?
@Petre Grigorescu
Poate ne spuneti ce faceti dumneavoastra pentru poporul din care faceti parte, pentru ca realitatea sa fie mai putin imbibata de rau si de urat. Andrei Plesu spunea ca nimeni nu este dator cu mai mult fata de semenii lui decat cu a-si face treaba bine (ma rog, nu citez exact, asta era ideea si asta considera el a fi forma cea mai eficace de patriotism). Inteleg de la dumneavoastra ca unii sunt mai datori decat altii, si in acest sens mi se pare ca exemplul dumneavoastra personal ar trebui sa fie cel mai relevant.
„Religii seculare inradacinatate in scientism, bolsevismul si nazismul nu puteau fi decat proiecte ateiste” = propaganda de cea mai joasa speta.
Ma indoiesc ca va apare acest comentariu la mentalitatea de care ati dat dovada, dar daca aceste ideologii sunt „inradacinatate in scientism”, va rog frumos sa expuneti public bazele stiintifice ale „superioritatii rasei ariene” sau o demonstratie empirica a beneficiilor „dictaturii proletariatului”. Aveti dreptate intr-o singura privinta: comunismul si nazismul au fost religii, cu acelasi dispret pentru realitate, ura pentru ratiune si o dorinta extraordinara de a cenzura orice critica asupra lor.
N-am spus inradacinate in stiinta. Ma refer la cultul „stiintei”, ori, daca vreti, al pseudo-stiintei. Ambele docrtrine pretindeau ca se bazeaza pe legitati stiintifice. Cred ca ar fi recomandabil sa folositi un ton mai putin vehement. Ura pentru ratiune in zona marxista? Cartea lui Lukacs din 1949, cred, era exact opusul a ce spuneti. Bolsevismul era prezentat (fals) drept aparatorul Ratiunii, fascismul drept distrugatorul ei („Zerstorung der Vernunft”).
Imi cer scuze pentru ton, dar punctul de vedere al acestui recenzor este pur si simplu in contradictie cu realitatea. Orice ideologie/doctrina/stat/politician pretinde ca are adevarul in spate si ca pretuieste ratiunea, moralitatea, umanismul, cinstea si alte valori umane, dar dupa cum bine stiti, de la cuvinte la fapte este o cale foarte lunga si putini ajung pana la capat.
Legat de ura pentru ratiune in cazul marxismului si lipsa bazelor stiintifice luati in considerare urmatoarele fapte: genetica era considerata „pseudostiinta burgheza” si era interzisa, deoarece marxistii credeau ca omul este un „construct social” si ereditatea este irelevanta(de aici porneste „omul nou”), iar materialismul dialectic era in opozitie directa cu experimentele din domeniul mecanicii cuantice. Daca marxistii erau intr-adevar aparatorii stiintei si ratiunii, cum ar fi putut sa intre in conflict cu domenii stiintifice acceptate de lumea occidentala si testate in laborator?
Legat de ultima propozitie, nu conteaza cum se prezentau. Si nazistii se prezentau drept aparatorii libertatii si pretindeau ca vor salva omenirea de „decadenta” din cultura occidentala. Aruncati o privire si pe filmele de propaganda din retragerea din Italia cand salvau obiectele de cult din manastirile pe care le-au fortificat si ziceau ca vin barbarii americani sa le distruga italienilor cultura si ei sunt protectorii.
Nu cred ca avem de fapt o polemica. Si eu cred ca in inima bolsevismului se afla dorinta de manipulare a stiintei. Dar se pretindea stiintific, a izbutit sa convinga milioane de adepti de „scientificitatea” sa. La mormantul lui Marx, in cuvantul de adio, Engels il compara cu Darwin. Este vorba de desfigurarea conceptului de stiinta. In marxism, filosofia insasi devenea „stiinta” a legilor generale care guverneaza existenta umana etc etc
” Este vorba de desfigurarea conceptului de stiinta ”
Ma scuzati domnule profesor, poate n-a inteles eu unde bateti, dar nu exista azi termenul de „stiinte politice ” ? Nu se spune in engleza „political scientist ” ? De acord cu dvs. , dar ceea ce spuneti nu e valabil doar la marxisti, bolsevici, name it… Politica , cred eu , e o curva batrana, iar politicienii niste „curve stiintifice” , care se muta , „stiintific” binenteles, dintr-o barca in alta in functie de roza vinturilor financiare.
O discutie lunga sau scurta :) Imi cer scuze ca nu pot raspunde pe larg, dar plec maine la o conferinta despre problema Raului. Oricum, e bine sa-l recitim pe Max Weber. In romana, s-a incetatenit termenul de politolog. Cat despre politicieni, next time :)
Poate considerati a scrie, in viitorul apropiat, un material separat pe subiect. Dar nu numai despre „materialismul stiintific” , pentru ca exista si ” Liberalism Stiintific” ( http://scientificliberalism.blogspot.com) , si „Idealism Stiintific ” ( http://archive.org/details/scientificideali00king ) si, cu voia dvs. , ultimul pe lista , chiar si „Canibalism Stiintific” (http://query.nytimes.com/gst/abstract.html?res=F50F16FA355512738DDDAD0894DE405B898CF1D3 ).
Va doresc o calatorie placuta si rezolvarea totala si definitiva a problemei Raului ! :lol:
Intre participanti, John Kekes:
http://ndpr.nd.edu/news/24940-the-roots-of-evil/
si Paul Hollander:
http://www.isi.org/books/bookdetail.aspx?id=2b299c8d-0cf4-4699-9d84-90f6e9063f71
Desi nimeni nu crede in povesti cu posedati, poate doar producatorii de cinema, metafora este la obiect.
Din antichitate omenii au fost turma unui iluminat care i-a manevrat dupa cum a vrut.In Persia imaginea lui Alexandru cel Mare a fost aceea a unui posedat si rau absolut.Persanii au pus bazele teoriei catastrofei tocmai ca urmare a destramarii imperiului sub loviturile lui Alexandru Cel Mare.Si azi povestitorii persani povestesc la raul aboslut venit din Grecia.
Dar Alexandru a lansat philo-antropia si cetatile din orientul apropiat s-au predat una dupa alta tocmai datoriata promisiunii de eliberare de sub persani si promisiunii fratiei dintre oameni.
Ideea a parcurs secolele si a ajuns sa declanseze renasterea, revolutia franceza si alte miscari in europa si sa ajunga la Marx si apoi Lenin care tot promiteau libertate si respectul fiintei umane.
Despre Hitler s-a scris foarte mult asa ca nu mai amintim promisunea salvatoare si modul in care a fost realizata.
Trebuie sa vedem promisiunea pan-europeana proclamata in toate mediile de informare si propagata de multe figuri printre care si defuncta M.T. care in interviu la BBC raspundea unei eleve despre pacea si dezvoltarea eterna a europei de la Atlantic la Caucaz.
Azi vedem ca totul a fost vorba fara substanta si poate minciuna bine scornita.
Distrugerea tarilor din grupul pigs majoritar din sudul europei exceptie Irlanda a fost efectuata in numele unei SALVARI.Asa a fost salvat Ciprul si in curind va fi salvata Franta cit si alte tari.
Istoria va consemna un simplu fapt si anume ca europa are un leader sau capetenie pe nume germania gata sa duca si mai departe lupta pentru unirea popoarelor europei.
Da europa popoarelor este o alta gaselnita pe care multi au crezut si altii creduli sau interesati inca o mai crted.
In tot timpul posedatii nu au inteles ca toti se afla pe un titanic si ca situarea in clasa I nu impiedica scufundarea.
Ar fi util pentru scriitor sa orienteze articolee si cartile spre prezent si viitor.
Sunt sigur ca bazat ep calitatile de analiza prezentului si isotriei si pe experienta va transpune pe hirtie sinteze ale posibilelor evolutii dar ar putea sa isi faca dusmnai intre cei care vor avea interese lezate.