Autori: Frank Sauer și Elvira Rosert
Tradus din germană de Dana S. Trif
Scurtă introducere a traducătorului:
Textul de față a fost publicat într-unul din cele mai respectate și mai bine văzute ziare din Germania, Die Zeit, la finalul anului trecut. Este o luare de poziție împotriva a ceea ce autorii numesc „Vom-Ende-her-Denken” sau „gândirea începând cu sfârșitul”, o narațiune des întâlnită printre apărătorii unei atitudini împăciuitoare față de războiul de agresiune al președintelui Putin, precum și printre cei care se împotrivesc livrărilor de arme nemțești în Ucraina. Frank Sauer și Elvira Rosert sunt doi experți în securitate internațională care demontează, cu argumente, acest mod devenit de-a dreptul clișeic de interpretare a războiului.
Anul (2022) s-a sfârșit, războiul merge mai departe. Când și cum se vor termina luptele în Ucraina, rămâne încă o necunoscută. De această incertitudine vor profita mulți în 2023 pentru a repeta o cerere des întâlnită în 2022: „Trebuie să gândim războiul începând cu sfârșitul”. Propoziția sună bine, sună în ton cu o gândire strategică și vizionară după rețeta de succes atribuită des Angelei Merkel. Însă în contextul războiului din Ucraina, această cerere reprezintă mai degrabă cifrul unei vederi înguste.
În spatele formulei se ascund în discursul contemporan anumite presupuneri. Una dintre ele este că nimeni nu poate câștiga un război împotriva Rusiei. Mai presus de toate însă, dacă „gândim începând cu sfârșitul”, concesiunile făcute președintelui Putin ar fi de neevitat. La urma urmei acesta ar putea, dacă ar fi pus sub o presiune prea mare de o Ucraină înarmată cu arme vestice, să escaladeze conflictul la un nivel nuclear.
Acest sfârșit, de la care trebuie să gândim războiul, este deci definit cum urmează: sau renunță în sfârșit Ucraina la lupta pentru independență și renunță în favoarea Rusiei la anumite teritorii, și astfel se evită un atac nuclear rusesc. Sau Ucraina continuă lupta, cu mari pierderi de vieți omenești, doar pentru ca până la urmă să fie tot înfrântă, o înfrângere venită la pachet cu o catastrofă nucleară.
Este de domeniul posibilului ca Rusia să încalce tabuul nuclear, iar efectele ar fi epocale. Teama de escaladare este așadar rațională; riscul nuclear nu trebuie ignorat de nimeni. Întrebarea însă, cum ar trebui procedat politic cu un astfel de scenariu tip „probabilitate neștiută, impact ridicat”, rămâne încă fără răspuns.
Din care motiv ne regăsim din nou la problema principală a „gândirii începând cu sfârșitul”: conceptul definește „sfârșitul” drept pivot al dezbaterii, lăsând pe dinafară faptul că parcursul unui război este imposibil de prezis. Războiul nu este un fenomen al naturii, ci un fenomen social; parcursul său depinde de mulți factori, de acțiunea sau inacțiunea oamenilor, care încearcă să se influențeze unii pe alții, precum și de presupunerile, convingerile și temerile lor.
Din această cauză observă președintele Putin cu foarte mare atenție atitudinile vestice despre acest război și încearcă să le manipuleze în interesul lui. Pentru ca o cât mai mare parte din ceea ce se face sau nu se face să servească intereselor rusești. Amenințarea cu escaladarea nucleară ([https://www.zeit.de/2022/40/russland-atomwaffen-wladimir-putin-drohungen]) aparține deci activității de bază.
Jocul așteptărilor și al atitudinilor era deja evident în jurul datei de 24 februarie. Numai puțini experți se așteptau la o invazie rusească; majoritatea decidentelor și decidenților politici au sesizat fără îndoială amenințarea, dar au considerat totuși un atac ca fiind improbabil. Din această cauză au fost omise tentative robuste de prevenire, deși o înarmare suficientă a Ucrainei ar fi putut opri ofensiva rusească.
După începutul invaziei au jucat din nou estimări greșite un rol semnificativ – și cu atât mai mult corecția lor. La fel precum nimeni nu prevăzuse războiul de agresiune, tot așa numai puțini luaseră în calcul slăbiciunea forțelor rusești desfășurate. Surprinzător a fost de asemenea cât de deștept și de hotărât s-au apărat ucrainenii. Ambele greșeli au avut consecințe: Abia când a devenit evident cât de dispuși și capabili să reziste sunt forțele de luptă ucrainene și poporul ucrainean, a venit un sprijin mai intens din partea Occidentului, ceea a crescut din nou șansele acestora de reușită, iar ele la rândul lor au stabilizat disponibilitatea de ajutorare vestică.
Pentru Putin este mult mai folositoare amenințarea nucleară decât fapta în sine
Formulat altfel: un sfârșit alt războiului – și apropo unul care era de la început dezirabil – a devenit pas cu pas nu doar posibil ci și din ce în ce mai realist, prin acțiuni adecvate și consecințele lor, și in pofida celor care popularizau cifrul „gândirea începând cu sfârșitul”.
Totul frumos și bine, ar putea spune cineva, dar riscul nuclear cu toate acestea rămâne actual. Așa este. Cu toate acestea există argumente împotriva unei astfel de abordări, ca toată „gândirea începând cu sfârșitul” să fie dictată de acest risc.
Istoria erei nucleare sugerează că nu există un final al posibilității utilizării armelor nucleare. State nucleare, printre care și Rusia, au pierdut deja războaie fără să escaladeze nuclear. La fel, utilizarea armei nucleare nu este pentru Rusia singurul mijloc rămas de escaladare; mai degrabă va escalada Rusia în viitor non-nuclear: prin dezinformare, sabotări și bombardarea masivă a statelor ucrainene. În plus, o reconstrucție a amenințărilor nucleare ale lui Putin arată că până în prezent vorbele nu au condus la fapte, deci nu au existat mișcări care să fie altceva decât exerciții de rutină în arsenalul nuclear rusesc.
Toate acestea nu sunt surprinzătoare, dat fiind că pentru Putin amenințarea este mult mai folositoare decât fapta în sine (https://www.zeit.de/2022/42/atomare-drohung-russland-ukraine-krieg). Acest lucru poate să nu rămână așa, dar se lucrează la asta, ca situația să nu se schimbe: Guvernul american a transmis de mai multe ori public și mai puțin public un semnal clar lui Putin, că o escaladare nucleară nu va duce la o victorie a Rusiei ci la o înfrângere – impuse de Statele Unite ale Americii și NATO prin mijloace diplomatice, economice și convențional militare.
În plus, există indicii că o lovitură nucleară ar afecta și mai mult poziția internațională a Rusiei, ducând până la izolarea sa completă, chiar și din partea unor state precum India și China. Chiar și cancelarul Olaf Scholz, cel care se teme de o escaladare mai mult decât de orice altceva, a recunoscut între timp că pericolul utilizării armelor nucleare este pentru moment mai degrabă „un țăruș băgat în pământ” (n.trad. o modalitate de a reclama ceva).
Președintele Putin nu se poate așadar aștepta la niciun beneficiu în urma escaladării nucleare, dar trebuie să ia în calcul costuri exorbitante. Pentru „gândirea începând cu sfârșitul” o concluzie se impune mai presus de toate: în timpuri de o incertitudine masivă – ca în acest război – „gândirea începând cu sfârșitul” nu poate fi utilizată ca o scurtătură deterministă către un singur sfârșit posibil, și nici ca un calcul de probabilitate pseudo-matematic. „Gândirea începând cu sfârșitul” nu poate fi decât un fel de „posibilistică”, o gândire sistematică a războiului din perspectiva unor scenarii de final diferite. Chiar și politicul, care poate nu doar să gândească, ci și trebuie să acționeze, ar trebui să înțeleagă viitorul ca un spațiu de posibilități diverse, iar în acest spațiu să identifice obiective demne de urmărit și să lucreze pentru ele. Pe scurt: politicul nu trebuie doar să aștepte viitorul, ci și să îl modeleze.
Așadar care finaluri imaginabile ale războiului împotriva Ucrainei sunt demne de urmărit, adică avantajoase din punct de vedere strategic și cerute de dreptul internațional, și ce putem să facem pentru a le promova? Altfel decât atunci când vorbim despre „improbabilul” sau „inevitabilul” final al războiului, la o astfel de întrebare se conturează răspunsuri legitime: demn de urmărit este viitorul în care există o Ucraină suverană, eliberată de ocupația rusească posibil total, care să poată fi sigură pe termen lung de integritatea sa teritorială.
Cancelarul Scholz și Președintele Steinmeier au exprimat în repetate rânduri acest interes german și european. Totuși, spre deosebire de ministra de externe Annalena Baerbock, niciunul din cei doi nu a declarat în mod deschis condiția prealabilă pentru aceasta: pentru a ne apropia de obiectiv avem nevoie în continuare de victorii militare. Asta nu înseamnă că, în mod necesar, forțele de luptă ucrainene trebuie să elibereze toate regiunile ocupate. Înseamnă însă cu siguranță schimbarea, pe termen mediu și lung, a echilibrului de forțe militar și teritorial atât de mult în favoarea Ucrainei, încât Rusia să recunoască inutilitatea campaniei sale de cucerire și să își retragă forțele de luptă sau cel puțin să intre în negocieri serioase. Acesta ar fi, să o spunem pe șleau, sfârșitul dezirabil, dintre multe altele posibile, spre care trebuie să ne îndreptăm, ținând cont tot timpul de riscul nuclear.
Printre cunoscuții „gândirii începând cu sfârșitul” este și o modă de a se prezenta – vorbim în mare parte de bărbați aici – ca „realiști”. Pragmatismul retoricii „realiste” este că imunizează împotriva criticii. Pentru că argumentele împotriva acestui mod de gândire sunt în mod automat percepute ca iluzii pline de naivitate. Dar un lucru pe care orice studentă și orice student de științe sociale îl învață deja în programa de bază: nu doar realitatea determină anumite posibilități de acțiune, ci și acțiunile fac posibilă o nouă realitate. Exact acest lucru l-au demonstrat cu prisosință lunile anterioare.
De ce totuși prinde cifrul acestei „gândiri începând cu sfârșitul” în Germania? In primul rând probabil pentru că hrănește speranța unui sfârșit rapid al războiului, pe care și noi cu siguranță o împărtășim. La aceasta se adaugă teama unei escaladări nucleare. Dar și aversiunea față de costurile politice domestice joacă un rol. Este nevoie de mai mult decât curaj politic pentru a afirma deschis în Germania că armata – adică livrările de arme – nu stă în calea diplomației, ci mai degrabă creează condițiile necesare pentru o soluție diplomatică. Ceea ce se cere este de asemenea disponibilitatea de a aștepta adevăruri neplăcute de la cetățene și cetățeni referitoare la clișeele obișnuite despre război și pace.
Probabil ca o cauză și mai adânc înrădăcinată în cultura noastră politică este moștenirea celor 16 ani la putere ai Angelei Merkel. Așa-zisul succes al „gândirii începând cu sfârșitul” promovate de Merkel consta exact în această așteptare, urmată de încercarea de a se acomoda ulterior cu o situație devenită una „lipsită de alternative”. Această înțelegere reactivă a politicii, devenită un prost obicei, face să fie atât de dificilă în „Germania începutului de secol” mult întârziata schimbare „epocală” de mentalitate.
––––
Articolul original, în limba germană, a fost publicat în 28 decembrie 2022 în ziarul Die Zeit. Titlul original este: „Wir müssen den Krieg vom Ende her denken”. Über eine populäre Floskel, die gut klingt, aber im Konflikt mit Russland in die Irre führt. Von Elvira Rosert und Frank Sauer, 28. Dezember 2022.
Despre autori:
Elvira Rosert este Lector la Institutul pentru Studiul Păcii și al Politicii de Securitate, Facultatea de Științe Economice și Sociale, Universitatea din Hamburg. În semestrul de iarnă 2022/2023, Elvira Rosert a fost profesor vizitator de relații internaționale la Institutul pentru Studii Politice Otto Suhr al Universității Libere din Berlin (Freie Universität Berlin). Este expertă în relații internaționale, controlul armelor și dezarmare precum și în drept umanitar internațional.
Frank Sauer este Senior Research Fellow la Universitatea Armatei Federale a Statului German (Bundeswehr University Münich) din München. Este specializat în arme nucleare, terorism, securitate cibernetică, precum și aplicații militare de inteligență artificială. Este membru al Panelului internațional pentru reglementarea armelor autonome/International Panel on the Regulation of Autonomous Weapons (iPRAW) și al comisiei de experți pentru utilizarea responsabilă a tehnologiei în in „Viitorul sistemul de combatere aerian” european/The European ‘Future Combat Air System’ (FCAS).
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Se vorbeste in articol despre interesele rusesti, insa in acest moment si nu numai, Rusia este reprezentata de Putin. Oare atitudinea si actiunile lui Putin sunt in general acceptate de populatia Rusiei ?
Una din variantele finale ar fi eliminarea lui Putin, desi ma intreb ce ar putea urma. Un personaj deschis dialogului cu vestul sau altul mai inversunat impotriva acestuia.
Poate nu va urma nici un personaj.
Se intâmpla ca banul sa mai cada si pe muchie. :)
Daca 87% este akaturi de Purin si acum conform unui sondaj de saptamana trecuta asta inseamna ptr orice persoana inteligenta si sanatoasa la cap sunt acceptate si admirate de marea majoritate a populatiei Rusiei.Marele sahist Garry Kasparov a spus la Bucuresti ca situatia din Rusia nu se rezolva prin moartea sau inlaturarea lui Putin.Mai sunt cel putin 1000 din varfurile serviciilor , armatei sau oligarhilor care ar trebui inchisi sau ucisi ptr ca Rusia sa aiba o sansa sa se schimbe.Ceea ce nu a facut niciodata in intrweaga ei Istorie.l Amedeo Lazarescu, tatal vitreg al lui Tariceanu, mare istoric si detinut politic a spus ca Rusii nu sunt un popor ci o hoarda asiatica pusa mereu de cand se stie doar pe jafuri, violuri si crime .Ajuns la 66 de ani si cu experienta impartasita de parinti si rude din Moldova noastra pot sa confirm asta.
De fapt articolul e o pledoarie pt livrarea de arme. „Este nevoie de mai mult decât curaj politic pentru a afirma deschis în Germania că armata – adică livrările de arme – nu stă în calea diplomației, ci mai degrabă creează condițiile necesare pentru o soluție diplomatică. ”
Argumentele ca prin livrarea de arme s-ar intimpla ceva pozitiv si ca Ucraina ar avea mai multe sanse, sunt destul de subtiri, dar ce s-ar putea face altceva?! Eu personal habar nu am cum e mai bine, pe de o parte ma minunez de curajul si puterea de rezistenta a uncrainienilor, si pe de alta parte, totusi, imi doresc pace cit mai curind.
Dar, in ciuda crimelor nesfirsite din Ucraina, totusi, factorul economic este primordial. De ex. prietenul nostru, fonfaitul Micron, a blocat livrarea de munitie, finantata de EU, deoarece a dorit sa se fabrice cu acesti bani si rachete, rachete de care Ucraina nu are nevoie. Motivul e clar, acestea ar fi fabricate de francezi. https://www.t-online.de/nachrichten/ausland/internationale-politik/id_100159326/medienbericht-frankreich-blockiert-munitionslieferungen-in-die-ukraine.html
Am auzit ca oltenii insista sa se livreze Ucrainei si praz.
Mai mult, Macron se apropie tot mai mult de China, precis stiti de ce, deci mult trimbitata Europa unita, devine tot mai putin unita.
Numai peltica noastra de Analenna, promotoarea unei politici de externe feminine, cum spune ea, provenita din partidul verde al pacii, vrea o schimbare cu 360 de grade, fapt pt care a bagat 130000 in coafeze sa-i tina si pe tancuri. https://www.youtube.com/watch?v=eHNo4Sg6TTg
Ca sa fie pace, ies trupele ruse din Ucraina, e greu ? :))
In razboi nu conteaza doar armele, cantitativ si calitativ, ci vointa de lupta a beligerantilor. In acest razboi sunt arme destule, chiar se si exporta, dar popoarele fiind surori nu lupta cu elan. A trebuit sa se intareasca armatele de sute de mii de militari, cu zeci de mii de mercenari (Wagner si puscariasi la rusi, iar la ucrainieni brigazi internationale, neofascisti, militari straini etc.) care sunt platiti per bucata pentru stimulare. Acestia duc greul luptelor, acestia aduc victorii dar si mor pe front.
Iar daca vin si arme moderne (avioane, drone, rachete, tancuri) ele trebuie sa fie manevrate si comandate de militarii donatorului, altfel sunt pierdute degeaba in lupta.
Rationamentul invaziei a fost gresit, se credea ca ucrainienii ii vor intampina pe rusi cum i-au primit austriecii pe germani, dar nu s-a luat in calcul situatia reala din Ucraina.
Oricum, recenta scurgere de informatii din SUA, probabil planificata oficial, pare sa semnifice o schimbare radicala a atitudinii americanilor, dar greu de estimat in ce sens: ori sprijinirea unei contraofensive hotaratoare ori retragerea ajutorului. Acesta poate fi adevaratul secret al momentului. Vom vedea dupa Pasti.
Oooo, „neofascistii din Ucraina”…
Dar fascistii/nazistii din ruzzia, aia nealterati, e buni ? :)
Mie unul nu mi-e frică de Rusia ci, după trădarea de la Yalta, mi-e frică de o nouă trădare a Occidentului. În Europa, tendințele naționaliste, revizioniste, revanșarde și neo-imperiale iau amploare în țări precum Franța, Germania, Hungaria, Austria etc chiar Polonia și România. Că Rusia își vrea imperiul înapoi e una, dar ifose neo-imperiale au și Turcia, Franța, Germania, Austro-ungaria, Polonia. Apoi, ce înseamnă încercarea de federalizare a Europei sub papucul franco-german? Nu cumva este o dorință de a recrea Sfântul Imperiu Romano-German?
Înainte de a-i analiza pe alții ar fi bine să ne analizăm pe noi înșine.
Daca armele nucleare nu vor fi folosite, la ce mai ajuta ?
De pilda, ruzzii si le-ar putea da peste cap ? :)
Sunt destui nazisti printre ei, i-ar ajuta la curatarea de primavara. :))
La inceput, in loc de „cifru”, poate ar fi mai potrivit „cheie”; apoi, nu „concesiunile”, ci „concesiile”, cred.
Daca mai e vreun secret pentru unii (oricat de infocati sustinatori ai doamnei Merkel ar fi), o mai scriu si eu, aici: orice concesie facuta rusiei putiniste nu face decat sa o incurajeze pe aceasta sa ia cu japca ceea ce considera ca i se cuvine. Ucraina este si exemplul de atitudine corecta, singura valabila, impotriva rusiei expansioniste si acest exemplu trebuie sustinut.
Putin nu este un strateg, dar fara îndoiala este o buruiana-de-ceas-rau. Domnia de 23 de ani a Fuhrer-ului Roșu este o succesiune de persecuții, crime și masacre. Personaj instigator, pervers, răzbunător, sadic, pdiohopat și în același timp paranoic, ghiujul Putin, nu vrea nici Dumnezeu, nici pace, nici fislog. Putin se vrea pe sine. Ucigaș notoriu, tocit la colțul Roșu de partid-terorist.Vedem așadar domnia dementei ucigașe, atât pentru a place turmei gregare ruse, cât și pentru a anihila rezistenta. Consecințele regimului criminal putinist se vad, capătul nu se vede. As socoti că numai printr-o schimbare de regim, războiul fatal, declanșat de Junta moscala, ar putea fi încheiat. Împotriva unui regim criminal in care teroarea a dezvoltat, in Rusia fascista, delațiunea, lașitatea, absența empatiei și putreziciunea morala, orice mijloace de lupta sunt justificate. Din păcate, pentru potentații de la Kremlin societatea abrutizată rusă e un Vax. CPI e un Bax! Tribunalele? Vax! „Sfârșitul”! Vax! Daca ramolitul Putin ar ordonat…Stop! Dar nu va face cat de curând acest lucru, fiindcă socoate, in prosteasca-i sete de răzbunare și maladiva-i vanitate, că el, pigmeul, ar putea să asigure mortificatei intinsori, precum Petru cel Mare, o glorie nepieritoare. Coșmarul se va sfârși. Odată cu Vendetta, va dispărea și acest apostol al atrocităților. Însă, repet, cu moartea tiranului,.nu va muri nici sistemul criminal terorist, nici rashismul, nici supusimea ingrată. As paria însă că și el, paria Puțin, că și fosilele naziputiniste și alte creaturi lugubre devotate, care contribuie la sporirea cortegiului de orori, simt in nări miros de cătușe. Fara îndoiala, odată și odată, regimul fascist putinist va fi aruncat, la fel cum arunci biletul necastigator la loteria-tombola. Deocamdată, nimeni nu năzuiește să-l sugrume…Or, curaj înseamnă să te ridici. Cel mai mare act de curaj este să gândești cu mintea și să vorbesti. La Moscali, însă, singura gândire care nu minte este gândirea sterilă…
Daca e sa pornim cu sfarsitul, intrebarea (mea) e ce se va intampla dupa…
Ca sa stabilim termenul de referinta, eu NU cred ca Rusia poate iesi neinvinsa din acest conflict decat cu pretul unei catastrofe mondiale din care nimeni nu va fi invingator, dar nici nu va mai conta. Nu va mai f consemnat in istorie … poate doar de catre arheologii unei civilzatii viitoare, care, peste milenii vor gasi ca da, Atlantida a existat.
Cum se va face pacea? In teritoriile disputate traiesc totusi SI rusi (vinovati sau inocenti, niste oameni ca oricare) care vor trebui sa isi duca viata intr-o tara in care s-au nascut, dar care a trecut prin aceasta mare trauma care este razboiul. Un razboi motivat nationalist.
Poate Zelenski sa-i impace pe ucraineni cu rusii din Ucraina – de loc putini? Vrea? Crimeea poate fi pacificata daca se schimba steagul, dupa ani de razboi? Cati ani de razbunari vor urma?
Zelenski promite acum razbunare totala. O fi bine acum, ca sa motiveze cetatenii apararea tarii, dar va fi el capabil sa opreasca razbunarile cand va veni momentul? (Danton, Robespierre… ghilotine…)
Crimeea ne-pacificata, vreau sa zic pusa in mod pasnic, cu acordul ambelor parti, devine usor un teritoriu administrat intr-un regim opresiv.
Indiferent de motivele istorice, acolo traiesc oameni. Trebuie sa se impace unii cu altii.
O regiune neutra, total demilitarizata, scoasa de sub tutela ambelor parti?
Niste sute de ani, imperiul rus a putut stapani teritorii alimentand mocnit sau mai sufland in foc, conflicte inter-etnice.
Conflictul armeni/azeri e de manual dar pot fi zeci, mai mici sau doar latente, pe teritoriul imens al fostului imperiu.
Cum se face PACE? Desigur, nu prin capitulare in fata agresiunii, dar CUM?
Nu te gândești la sfârșitul virtual, te gândești al realitatea actuală. Pur și simplu constați rațional că dacă slăbești Rusia, te vei confrunta cu China. Deci nu ai cum să câștigi. Pariul lui Biden că China va trece de parte SUA este pierdut. America va reveni la trumpism.
Tocmai că trebuie de fapt început cu sfârșitul. Singurul final acceptabil este prăbușirea Rusiei. Exact asta-i problema actuală. De aici șovăielile bâlbele și trădările occidentale: „Ce ne facem fetelor dacă se prăbușește Rusia?” Ei bine, exact la asta ar trebui să se gândească 24/7acum marii strategii bâlbâiți ai vestului. Pentru că se va întâmpla până la urmă.
Pentru moment singura speranță e că Putler va dispare cumva curând (ceea ce nu-i imposibil) și că după aia va veni cineva cuminte ca Elțîn sau Gorbaciov „we can do business with”. Ăsta e motivul pentru care Ucraina e ajutată cu țârâita. Toți așteaptă cu înfrigurare miracolul. Nimănui nu pare să-i treacă prin țeastă că probabilitatea ca să vină cineva ca Krăkănel, Stalin sau Ivan cel Groaznic e mult mai mare ca cea a lui Elțîn 2.0.
Nimeni nu pare să înțeleagă natura existențială a conflictului: În fapt e vorba de noi sau ei. Nu cred că mai există cale de mijloc sau loc de compromis. Dacă Rusia nu e gâtuită va gâtui ea Europa. E extrem de simplu.
Chestia cu „Rusia nu poate fi învinsă” e pur și simplu gargara cârtițelor rusești. Rusia poate fi și trebuie învinsă. Mai mult, odată învinsă trebuie desființată ca stat. Oricât de rău și de incorect politic ar suna asta e ceea ce se va întâmpla sub o formă sau alta. Ideea e ca chinezii să nu se aleagă cu nimic sau cu doar foarte puțin din prăbușirea Rusiei.
Dacă America chiar ar fi crezut că „Rusia nu poate fi învinsă” ar fi abandonat complet Europa în 1950 și zi s-a fi gavarit pe muscălește de la Vladivostok la Lisabona. Însă oamenii lucizi au fost perfect conștienți de faptul că Rusia trebuie și poate fin învinsă și așa s-a prăbușit URSS. Figura se va repeta până la urmă.✌️ Nu cu fazanii de azi, că doar nu sunt veșnici.
Au incercat-o si altii, fara rezultat.
Mai incercam, ca nu ne doare. :)
ruzzia trebuie desfiintata, indiferent de ce cred ei. E spre binele lor. :)
Rusia sovietica a pus umarul din greu la decolonizarea africii – privita ca morala si corecta politic. Pai daca una e asa inseamna ca e nu doar moral dar si correct politic ca NATO sa puna umarul la decolonizarea spatiului ocupat de ultimul mare imperiu contemporan. Doar asa vom avea liniste in zona noastra pe termen mai lung.
Datele problemei sunt diferite acum – in estul rusiei china e o putere cu anvergura mult mai mare decat avea imperiul nippon / turcia e influenta in Asia centrala si caucaz iar noul Stalin nu mai primeste ajutoare masive din US ca sa-si doteze armata pt. contraofensiva. Scenariul cel mai de cosmar este unul sau mai multe razboaie civile in federatia rusa dar, e posibil sa fie cel castigator pe termen lung. Altfel, pe modelul premiselor WWII ne putem astepa la noi conflicte odata generatiile refacute. Niciun imperiu nu dispare de buna voie.
„Rusia sovietica a pus umarul din greu la decolonizarea africii – privita ca morala si corecta politic.”
„Decolonizarea” s-a operat doar pentru a primi mai bine tarile Africii in Internationala, noul imperiu mondial pe stil sovietic. Cu forta, bineinteles, nu i-a interbat nimeni. Le-au dat gherile, masacre, lovilutii, le dau si astazi.
Nu e deci deloc un „scenariu de cosmar” unul sau mai multe razboaie civile in asa numita federatie rusa, este justa intoarcere a rotii. Adica ceva ce un om normal, sanatos, vede ca fiind moral si corect politic. :)
Decolonizarea spatiului asiatic de rusi, cu alte cuvinte, si de-acolo a restului lumii, din Africa in America de Sud. Rusia sa revina doar la fostele limite din sec. al XVII-lea. Nu este deloc un scenariu imposibil. :)
Hristos a Inviat !
Corect dom Iosif.
In primul rând, „presedintele putin” nu este un presedinte, ci un criminal de drept comun. Un ucigas, daca preferati. De la nasterea lui, prin predecesorii sai de trist renume, kgb nu se ocupa cu altceva decât cu uciderea. Aceea a „dusmanilor”.
Un asemenea individ nu apare decât odata la câteva zeci de ani, si nu ca sa faca ceva bun, ci opera diavolului, dupa cum vedem. Si nu e singur in asta, ci mai tot „poporul” ii acorda sustinerea nemarginita. Pentru ca asta este fibra „sufletului rus”, dupa cum scrie in „manualele naziste” ale „vecinilor nazisti”.
Concluzia ? Este foarte probabil ca omenirea sa nu prinda sec. al XXII-lea, decât foarte diminuata.
Am citit la vremea respectivă articolul în original și mi-a plăcut, dar am rămas cu senzația că s-a terminat înainte de a începe cu adevărat.
„Gândirea începută cu deznodământul” este greșită în cazul conflictului din Ucraina. Dacă se sistează livrarea de armament, atunci:
1. Rusia redevine superputere militară în comparație cu Ucraina și nu va avea niciun interes să negocieze
2. Apetitul Rusiei pentru noi teritorii nu va fi ostoit. Recent Putin a declarat la aniversarea anexarii Crimeei că in 2014 nu erau pregătiți încă pentru o invazie și a acceptat deci aranjamentele de la Minsk doar pentru a câștiga timp, iar nu pentru că le-ar fi respectat.
3. Decât o viață trăită cu amenințarea permanentă a invaziei Rusiei și atacului nuclear, prefer soluția escaladarii imediate și înfrângerea Rusiei pe câmpul de luptă, chia4 dacă asta ar fi și în avantajul Chinei.
@Hantzy
1. Ajutorul militar acordat Ucrainei e frectie la picior de lemn. Intr-un razboi la care participa mii de tancuri Ge a trimis 12 Leopard, fara munitie. Ha, ha, ha. Au mai fost trimise si citeva MIG 29, incapabile de lupta.
2. „Apetitul Rusiei pentru noi teritorii nu va fi ostoit.” Ha, ha, ha.. de unde ai scos-o?
3. ” înfrângerea Rusiei pe câmpul de luptă”, de la preferinta pina la putinita e cale lunga. Nu cred ca exist aom sanatos la cap sa nu-si doreasca infringerea Rusiei, dar un om care nu e numai sanatos, ci are si o inteligenta medie isi da seama ca asta e f greu, daca nu imposibil. Cind vorbesti si de arma nucleara apai te-ai intrecut pe tine.
3′ China e atit de inteligenta ca reuseste sa traga foloase din orice.
„o inteligenta medie isi da seama ca asta e f greu, daca nu imposibil.”
Povesteste-ne cum au cazut asirienii sau persii.
Orice pasare pe limba ei piere, si orice imperiu are un sfârsit.
Mai ales unul monstruos precum ruzzia.
Cu cât il amâna, acest sfârsit, mai miult, cu atâta durerea si groaza lor vor fi mai mari.
Pur si simplu nu are ce cauta pe aceasta planeta. Limba este pocita, gândirea pocita. Toate sunt pe dos. SWe inseala amarnic daca-si inchipuie ca pot anihila Vestul, cel care i-a civilizat, si partial doar, dupa cum se vede.
1. Mult-puțin, cu ajutorul vestic Ucraina a urcat în clasamentul power-index de pe locul 22 pe 15. Germania a ajutat direct cu 7,4 miliarde Ucraina, la care adăugate partea sa din miliardele EU, este al doilea stat după SUA cu 72 miliarde. Putin nu pare că ignoră aceste ajutoare oferite Ucrainei.
2. Încă de la anexarea Crimeei Putin planifica invazia Ucrainei. Încercarea de a cuceri Kievul și Odessa arată asta. Acum s-ar mulțumi, poate, cu cele 4 regiuni și Crimeea, ar slăbi economia Ucrainei în următorii ani, apoi și-ar definitiva planul. Tu de unde deduci că n-ar fi așa?
3. Că e foarte greu, mi-e clar și mie. Dar nici nu pot crede că vestul ar renunța, decideții fiind cu siguranță mai informați decât noi.
3′ cu atât mai mult: decât să câștige și Rusia și China, mai bine doar una dintre ele. Iar dacă asta se întâmplă pe paguba celeilalte este și mai bine.
In vara lu’ ’41, germanii au descoperit ca sovieticii comasasera pe nesimtite circa 170 divizii la granita, gata sa mature Europa. Nu existau sateliti, nu existau U2, insa spionajul german cam fusese dat peste cap. Zice-se. Ce a urmat, nu mai povestesc.
Astazi, cu toate mijloacele digitale, poti totusi muta trupe pe nesimtite, deghizându-le in civili, cu armament asamblabil, pe bucati deci, fara ca cel din fata sa stie mare lucru. Este curios faptul ca au pornit un razboi de exterminare si ca armata regulata sta pe loc. Am impresia ca au trimis multe trupe de recruti tinezri, pentru a epuiza armamamentul ucrainenilor si castiga timp. Pentru a diviza si mai mult occidentul. Iaca, Franta are probleme stradale. Derbedeii aceia nu sunt iesiti asa la spart, de foame, ci la ordin, ca-n ’68. Iaca, in „enclava” Kaliningrad se fac „exercitii”. Rusul nu face mai nimic de capul lui. Ceva se pregateste. Ma gandesc la Red Dawn sau ceva similar. Ceva de anvergura.
ruzzia nu face decât aranjamente, cum facea si imperiul otoman, când strângea mujici pornea din nou la cuceriri.
cu astia doar barosul in cap merge, indiferent ca e un navalnii sau un putin.
Exact de asta le-am numit „aranjamente” și nu acorduri, cum sunt oficial cunoscute.
Angela Merkel a participat personal la negocierile de la Minsk, în februarie 2015, împreună cu ministrul ei de Externe de-atunci, Frank-Walter Steinmeier.
Același Frank-Walter Steinmeier este astăzi președintele Germaniei. Chiar nu mai există nicio rușine la Berlin? Se semnează acorduri internaționale la cel mai înalt nivel, iar după 8 ani se pretinde că au fost de la început semnate cu intenția de a fi încălcate și că nu erau decât niște ”aranjamente” ?!
Aaaahhh, Berlin… pe vremurile damezelor angajate politik cu ciorapi de nylon cu svastika… :)
S-a schimbat ceva ?
Cam da, sunt multi turci and IT friends ! :)
Singura putere in masura sa negocieze ceva cu rusii este SUA, in rest numai speculatii.
Pozitiile SUA sunt in parte cunoscute , cea mai controversata, ” land vor freedom”
Vom vedea care va fi solutia finala, o infrangere miitara a Rusiei, multe semne de intrebare.
Domnu Ursu, ai aflat ca ursoaica care a omorit un jogin in Alpii italieni era sora cu ursul Bruno!? Cica era din familie.
Cred ca si Analenna e in masura sa negociete, iata succesurile din vizita in China, conform, Qin Gang a spus: „Ceea ce are nevoie China cel mai puțin este un profesor din Occident”.
Rolul Chinei în problema Ucrainei este de a promova reconcilierea și de a avansa negocierile de pace. „Nu vom mai turna gaz peste foc”
China nu a avut nevoie, la momentul „marii revolutii”, nici macar de proprii profesori, decât pe post de mini-bacanii: efectiv, studentii ii gateau de vii i-i mâncau.
In „pandemia covid”, orase cu o populatie cât cea a României au fost curatate complet de „elemente reactionare”, un virus mult mai periculos pentru ei.
Africanii invata acum pe-ndelete ce „frumoase” sunt limba si civilizatia chineza. Intre canibali, suntem totusi oameni. Cine se-aseamana se-aduna. :)
E bine ca italienii au oprit pe moment impuscarea unei ursoace si le recomand sa ia legatura cu Sanctuarul de Ursi de la Zarnesti,
Acolo cu siguranta isi va putea trai in liniste viata pana va muri de moarte naturala si nu impuscata de o gloata de nebuni atatati de o presa si mai nebuna.
Euler a predat in St Petersburg incepand cu 1727 si terminand cu 1741.
Nu va mai fi ceva de genul asta vre-o 200 de ani de aici incolo.
Nici nu vor baietii cu ochi albastri sa mai vina „nazistii” pe la ei, ca atare si-au asumat „denazificarea intregii lumi”.
Sa speram ca isi dau seama, incet incet, in ce s-au bagat… :)