marți, mai 5, 2026

Dincolo de summit:  Rusia şi ordinea internaţională

Întâlnirea din Alaska intre  Preşedintele Trump şi Vladimir Putin a confirmat, dincolo de eticheta oficială, inexistenţa unui acord ȋn marginea conflictului din Ucraina.  Poziţia de  inflexibilitate a Rusiei se menţine şi, o dată cu ea, hotărârea de a atinge, prin forţa armelor, obiectivul politic niciodată abandonat: reducerea Ucrainei la statutul de protectorat ȋn cadrele unui imperiu rus extins.

          Conversaţia  din  Alaska a  indicat, fără orice ambiguitate, absenţa voinţei Rusiei de a imagina un compromis rezonabil. În pofida stării deplorabile a economiei sale, ȋn pofida incapacităţii de a avansa semnificativ pe front,Vladimir Putin este pregătit să mizeze  pe o dublă tactică: prelungirea   războiului şi angajarea unui dialog cu  Statele Unite a cărui  unică finalitate sa fie obţinerea unui răgaz de timp necesar ofensivelor  sale.

Şi poate că  de aceea iluziile sunt mai periculoase ca oricând. Regimul de Moscova  rămâne ataşat unei viziuni care face imposibilă acomodarea negociată. Scenariul rus este acela al unei cedări  teritoriale şi de suveranitate- iată  ţinta pe care  Rusia nu a putut-o atinge ȋn Alaska.

Pacea din Ucraina nu poate fi adusă, ca prin miracol, prin  gestul miraculos al unei intâlniri de câteva ore. Pentru regimul Putin  atacul lansat ȋmpotriva vecinului său nu este un accident, ci continuarea unei politici seculare de anexiune şi de agresivitate .  Putin şi acoliţii săi nu caută pacea, ci validarea unui statut de grandoare imperială.

Statele Unite sunt şi rămân centrul Occidentului şi naţiunea- hegemon fără de care ordinea  atlantică nu poate fi imaginată. Pentru  administraţia Trump momentul alegerilor va veni şi, o dată cu el,  necesitatea stabilirii drumului de urmat.

   Ziua de ieri din Alaska dezvăluie şi amploarea irelevanţei strategice europene.  Edificiul continental este subminat, fatal, de absenţa acelei puteri militare pe care un discurs de decenii a socotit-o ca un  vestigiu al epocii de război rece.  Dar realitatea , citită ȋn  termeni aronieni, nu are nimic  ȋn comun cu aceste proiecţii edulcorate ale pacifismului.  Poziţia globală depinde de asumarea angajamentului militar. Doar ȋnarmarea  poate permite descurajarea.

Pacea ȋn Ucraina poate fi altceva decât o capitulare doar  ȋn măsura  ȋn care ea va garanta  viabilitatea Ucrainei ca stat.  Durata lungă a conflictului de acum se cere raportată la   un viitor al tensiunii şi  incertitudinii. Istoria este  ȋn mişcare  şi destinele noastre sunt marcate de  timpurile tulburi ale rivalităţilor şi războaielor.

Distribuie acest articol

43 COMENTARII

  1. E bine ca nu s au înțeles.
    Ucraina scapa de un cuțit în spate. Trump vede cu cine are de a face.
    Să vedem ce efect va avea scrisoarea Melaniei.
    Puterea vrea să pară liderul unei mari puteri, de care se roagă SUA. Și tergiversând negocierile sterile, scăpa de alte presiuni economice. Probabil vrea si alte concesii.
    Desigur, UE face figura cea mai jalnică, neavind o forță de reacție rapidă, de care sa se teama Rusia.
    E de remarcat că primirea și plecarea lui Butler, s a făcut în fata unei linii de F-22 Raptor.
    Trump nu e chiar așa neștiutor și aerian cum îl credem

  2. O sinteză realistă. O schimbare de paradigmă în spiritul civic al vremurilor secolului XXI este imposibilă pentru Puțin și anturajul lui, pe termen scurt și mediu. Descurajarea militară, marginalizarea și sancționarea economică sunt câteva din măsurile pe care occidentul le poate folosi. Dar ONU, Consiliul de Securitate ce fac? Rămân doar spectatori?

  3. Trump-Putin 0-1.
    Trump și America au fost umilite pe teren propriu de Putin și URSS!…
    Trump vrea să facă America măreață din nou cu ajutorul lui Putin, Putin vrea refacerea URSS cu ajutorul lui Trump. Cam așa s-a întâmplat și după WW2 când Roosevelt și Stalin au creat lumea actuală prin impunerea păcii dictate de cele două SUPERPUTERI SUA+URSS. Atunci Europa a fost scoasă din jocurile geopolitice și, mai mult, Europa Centrală și de Est a fost dată lui Stalin.
    Oare acum SUA+Rusia vor același lucru?

  4. Pentru clica putinista de la Moscova , a reusii oprirea oricărui ajutor american către Ucraina , e prioritate politica strategică. Sau măcar reducerea fluxului de arme și muniție.( Trump e omul ideal pentru așa ceva . Deja a făcut primii pași)
    Putin știe foarte bine că Trump e un habarnist politic. Știe de când se întâlneau in vechiul mandat. Ca atare, între o lingușire pe față și o strângere de mână , obiectivele ruse sunt aceleași. Cucerirea in totalitate a teritoriilor anexate. Pentru inceput. Care ar fi deja reușită daca vestul nu ar fi ajutat Ucraina.
    Problema că acest ajutor occidental a venit mereu cu bucățica și cu mare întârziere.Inclusiv acum.
    PS .
    Ceva și despre UE.
    Ce politica externă a avut RO cu madam Dancila ? Catastrofală .
    Ce politica externă are UE cu madam Ursula ? Zero barat.
    Cu așa personaje nu ajungi nicăieri.
    Măcar Dancila a fost zburată de pe funcție.
    Ursula in schimb e lipita de fotoliu.

    • Europa trebuie să iasă la luptă și trebuie să-l altoiască serios pe piticul atomic numit Putin. Speranța mea este în Germania, Polonia și UK.

      • UK mai are un pic și ajunge la război civil, n-are timp de intervenții militare în Ucraina. 20 de luni de închisoare pentru o postare pe social media:

        https://www.youtube.com/shorts/DBlEOjFE8hw

        Niciun fel de trupe NATO nu vor interveni în Ucraina. Ucraina nu este stat membru NATO și nu va fi tratată ca și cum ar fi. Germania o să intre în Polonia și o să uite să mai plece de-acolo, de asta are nevoie Polonia de trupe americane pe teren propriu.

    • Dar !!! Sa nu uitam ca “veorica lu’ Dancila” – inginera “Lu peste”, aia de nu aria nici cat e linguines cercului !!! – a fost urmata in functie de alti Mari specialisti – toti “unu si unu – de nu fac Doi,dar nici jumate” – ca sa nu amintim decat pe Covrigarul National Ciolacu – Premiul Intai La Prostie – care s-a vrut nu numai Premier , ci si President ! Asa ca sa lasam “brusalul” cu paiul sau si sa vedem barna noastra !

  5. Cumulat cu curentul woke, penibila prestație a lui Trump, confirmă ceea ce era doar o temere: decăderea civilizației americane.

  6. Ucraina nu a fost tema de baza in discutia cu Trump. Pt Trump si USA, Ucraina nu e o prioritate. Au alte interese, mai ales economice.
    Spre deosebire de Europa care reactioneaza emotional, care se-mpauneaza cu „valori morale” cu care nu poti cumpara nici o chifla, USA e realista, pragmatica sa-si mentina hegemonia in lume.
    „Valorile morale” europene au adus EU in situatia in care e azi, slaba economic, slaba militar, nimeni nu o mai baga in seama.

    • Corect, așa este, Europa în acest moment este slabă și scoasă din jocurile geostrategice. Tocmai de aceea Europa trebuie să iasă la luptă, a dormit destul vreme de vreo 80 de ani.

    • Contrar mass-mediei si majoritatii „expertilor” si chiar politicienilor (vezi Orban cu expresia cine nu e la masa e in meniu) „summit”-ul a fost un mare fas. De fapt liderii „superputerilor” nu au putut decide nimic: ne respectam, ne ascultam, chiar suntem de acord… bla, bla, bla. Yalta 2.0? Doar in visele nostalgice ale sovieticilor (vezi caraghiosul de Lavrov cu tricoul CCCR). „Pacea nedreapta impusa Ucrainei”? Doar in vaicarelile zilnice ale mediei anti-Trump.

      Singurul rezultat al intalnirii pare a fi ca Trump nu mai cere armistitiu cu orice pret (Trump viseaza si el la un premiu dat la Oslo) si s-a lasat convins de Putin ca un acord de pace ar fi mai bun. Deci Putin a castigat ceva – sanctiunile economice referitoare la petrol promise de Trump nu mai sunt pe agenda si invadatorii isi pot continua avansul teritorial lent pe care il fac de cateva luni.

      Intre timp biata si nebagata in seama Europa sustine cu obstinatie „nimic despre Ucraina fara Ucraina”. In ultimul timp lideri mai mari si mai mici din Europa au dat tot felul de declaratii in sprijinul Ucrainei si au stabilit „linii rosii” de care au ras analistii, au inceput din ce in ce mai mult sa-l linguseasca pe Trump, etc Deci cine e castigatorul de etapa?

      • ” Câștigătorul de etapă” este Putin care atacă, atacă, atacă….conform principiului că cea mai bună apărare este atacul. Iar Occidentul este în defensivă, practic nu vrea să lupte, ar accepta unele compromisuri cu Putin, chiar rușinoase (ca la Yalta…), numai război nu. Chiar nimeni din Occident nu are sânge în instalație ca să-l pună la punct pe Putin? Situația este aproape identică cu cea din 1938 când Hitler forța, forța, forța Europa democratică care ceda, ceda, ceda până s-a ajuns la război. Deci, cine îl oprește pe noul Hitler/Stalin numit azi Putin?

      • La Yalta Churchill știa ce face, a fost scos din joc de cuplul Roosevelt-Stalin, de-abia și -a salvat Imperiul și pe prietena Franța. Nici azi Europa nu este naivă, dar este foarte slabă militar și ca urmare ignorată de SUA și Rusia.

    • Ei, nu mai spune!!! f interesant e ca „valorile alea morale cu care nu poti cumpara nici o chifla” dupa jenant de jenaiala exprimare a domnie tale” (subliniez, jenial cu j) au stat la baza rolului pe care SUA si l-au asumat la incheierea celui de-al doilea razboi mondial in primul rind in Europa de Vest, ca garante si protectoare a democratiilor occidentale si de peste tot in lume.
      Iar faptul ca astazi un personaj grotesc,narcisist,incult si incapabil (care ar trebui sa fie trimis acasa sa aiba grija de nepoti) da de pamint cu toate aceste valori care au consacrat rolul fundamental al SUA in lumea postbelica si anume de Aparator al acestor valori nu are pt. cineva ca dta nici o insemnatate, dimpotriva USA e pragmatica cica.Pragmatica pt cine?Aha, pt putin, Trump il acuza pe Zelenski ca e responsabil pt. declansarea razboiului si tot el e de vina pt. prelungirea lui si de vietile pierdute (de ce nu o pax rusa in schimb,cu peste 20 30% din teritoriul tarii in mina Moscovei,fara nici o garantie ca aceasta nu va relua razboiul dupa o vreme..?!).
      Dupa cum am mai spus „daca taceai,filozof ramineai”.

      „Valorile morale” europene au adus EU in situatia in care e azi, slaba economic, slaba militar, nimeni nu o mai baga in seama.” Aha,remarcabil!!! EU trebuia sa ramina mai departe dependenta de gazul si de petrolul rusesc,nu-i asa?Nu cumva faptul ca UE ,nucleul de baza Franta si Germania au fost timp de atitea decenii dependente de gazul si de hidrocarburile rusnace au facut UE mai slaba si Rusia lui putin mai puternica?
      „Nimeni nu o mai baga in seama” nu mor caii cind vor javrele, pardon meinherr ,ciinii.UE VA REDEVENI puternica, are capacitatea asta,daca nu va repeta greselile facute..Cred si eu ca UE nu mai sunt bagate in seama cu un chirias la Casa Alba de nivelul acestui jalnic batrin urangutan portocaliu care da de pamint cu rolul istoric pe care SUA l-au avut in protejarea cel putin si in primul rind al democratiilor europene si il primeste cu fast pe criminalul de la Kremlin(dovada ca de fapt potusul portocaliu il admira pe putin).Plus un chirias care e cum se spune paralel cu diplomatia cu adevarat la scara mare si devine pudelul noului tzar de la Kremlin.
      UE slaba?OK dar comparativ cu nivelul jalnic al politichiei internationale practicata de pudelul lui putin, tot mai bine sa fie asa.Si situatia se va schimba.
      Esti jenant de jenial, meinherr!!!”Jos” palaria!!!
      PS:”Ucraina nu e o prioritate” aha,prioritatea nr unu probabil e ca Trump si noul tzar sa ajunga sa faca ceva biznis impreuna, din moment ce tot se aseamana…Cit despre hegemonia americana las-o balta…Prostii de noi care credeam ca Trump va intelege sa apere totusi Ucr slabita de un razboi stupid si nedrept si in felul asta sa slabeasca puterea noului tzar de la kremlin. si sa contribuie la apararea noastra colectiva in fata amenintarilor practicate de regimul astuia….Nu sa flirteze cu el…

      • „UE VA REDEVENI puternica, are capacitatea asta,daca nu va repeta greselile facute..”

        Din greseala in greseala spre victoria finala!

      • Stilul in care scrieti si expuneti ideile nu lamureste cu nimic situatia Europei. Nucleul germano francez ca unitiator UE au avut multe abordari gresite. Dupa al doilea Razboi mondial si in timpul Razboiului Rece au acceptat afaceri cu F.Rusa. S- au bucurat de resursele energetice si minerale ale acesteia si au crezut ca situatia va fi eterna. Dar Rusia a schimbat foaia din 2014 si o va face in continuare. SUA a sustinut decenii de a randul gestionarea unor conflicte militare cu militari si arme, dar si sacul are un fund. Europa se afla acum la o rascruce sociala, economica, politica si militara iar Ursula vL nu pare a fi un strateg de mare calibru. Iar Ucraina este o piatra de incercare care ar trebui sa isi rezolve aceasta dilema singura, sa ia o decizie clara, ce vrea, cum vrea, cu cine vrea, cand vrea…….

      • @Lamuritorul
        „EU in situatia in care e azi, slaba economic”….. Hmmm! Păi atunci Donald de ce invocă excedentul comercial european de 200mld$/an(!!) in relatia cu US ?!?
        Parcă nu s-ar potrivi cu imaginea de slăbiciune economică afirmată, nu ?!!?

    • Așa este, nu stabilim noi prioritățile SUA, ci este exact invers.
      De asemenea, UE este irelevantă militar și, implicit, politic. Dar Europa de azi nu exista acum 20 de ani. Cu un sfert de secol în urmă erau doar niște state europene care aveau în comun numai o piață. Atât!
      Primul care a avut viziunea unei armate europene („une vraie armée européenne”) a fost Macron în 2017, reluată un an mai târziu. La acel moment, cel puțin aici pe Contributors.ro, cei care l-au persiflat sunt tocmai cei care azi critică lipsa acestei armate. Ori UE nu poate fi mai relevantă decât suma armatelor naționale. Dimpotrivă, în lipsa unui liant continental, armata UE e sublima, dar lipsește cu desăvârșire. Nu înseamnă că e totul pierdut: să-i dăm timp și obiective.
      Altfel e ca și cum ai cere nepotului de câțiva anișori performanța bunicului octogenar. Și ne asemănăm cu toții unor asistați sociali care stau cu mâna întinsă la Comisie, așteptând să cadă para mălăiață.

      • @Hantzy „Primul care a avut viziunea unei armate europene („une vraie armée européenne”) a fost Macron în 2017”
        „Wer Visionen hat, sollte zum Arzt gehen” ist eine bekannte Aussage von Helmut Schmidt.

        EU nu poate avea o armata comuna, din f multe motive, nu sunt in stare nici s afaca un avion impreuna, vezi programul FCAS

      • ”La acel moment, cel puțin aici pe Contributors.ro, cei care l-au persiflat sunt tocmai cei care azi critică lipsa acestei armate.”

        Minciună sfruntată, ca de-obicei. Eu l-am persiflat pe Macron și îl persiflez și acum. Militarii polonezi nu vor lupta sub comandă germană și nici militarii români nu vor lupta sub comandă maghiară sau germană. O eventuală armată europeană va fi folosită împotriva europenilor, pe post de trupe de ordine publică (i.e. Jandarmerie). Iar Ursula și-a demonstrat capacitățile militare când a fost ministrul Apărării în guvernele Merkel: biodiesel care a năclăit motoarele avioanelor de luptă și au fost oprite de la zbor; cozi de mătură montate pe blindate, ca să nu se vadă că nu aveau mitraliere și scaune speciale pentru gravide instalate pe tancurile Leopard.

        Singura țară care are legitimitatea de a comanda generic trupe europene sunt Statele Unite. Militarii români și polonezi vor lupta sub comandă americană, n-au nicio problemă cu asta. România și Polonia sunt membre NATO și asta e de-ajuns.

      • @Hantzy
        „Primul care a avut viziunea unei armate europene […] a fost Macron în 2017, reluată un an mai târziu. La acel moment, cel puțin aici pe Contributors.ro, cei care l-au persiflat sunt tocmai cei care azi critică lipsa acestei armate.”
        Exact așa e. Și autorii art. și comentatorii făceau miștocăreala grea de tot. Cu totul lipsit de maturitate și sens. Azi nu văd nici un recul cât de mic al acelor autori&comentatori. Ba dimpotrivă, tot ei reacționează ritos….. Stăm prost la buna credință necesară oricărei dezbateri utile.

  7. Iluzia puterii… Rusia e ca un betiv rupt in fund care ia bautura pe datorie de la birt, dar se impauneaza ca ar fi cine stie ce mare somitate. Singurul mod prin care astia pot fi „mare putere” e sa omoare oameni nevinovati si sa distruga cu rachete tarile de prin jur. POlitica brutala si samavolnica de secole. Pe unde au ajuns au facut prapad, ori au furat, ori au distrus, au trimis in gulaguri, etc. Nu au dezvoltat niciuna din regiunile unde au ajuns, nici pe ale lor. Se mentin pe linia de plutire doar fiindca au resurse naturale imense. Cred ca Trump si-a cam dat seama cu cine are de a face, desi cam tarziu si greu.
    De Europa ce putem spune? e greu sa unesti sub un guvern comun si o comanda comuna atatea tari diferite. Totusi economic Europa e mai puternica si decat SUA si decat Rusia, si daca va vrea, va putea ajuta substantial Ucraina.

  8. Aici este buba!
    Nici o parte nu mai respectă normele moral-creștine care au servit nu singurele, la fondarea societăților occidentale.Ne-am „dedulcit” prea multă vreme cu un „dolce farniente” , la wokism sau transumanism iar acum suferim consecințele.
    Motanul Belze se află și în curtea noastră;așa vom avea viitorul imediat după cum ne trezim și reacționăm acum!

  9. Dincolo de toate, Puțin lasă impresia unui criminal cumplit care nu recunoaște pe nimeni ca egal și nici ca rival. De unde reiese că pacifismul a devenit, pentru Kremlin, dezonorant și că rasismul putinist dement are drept scop exterminarea tuturor. Un barbar congenital, ca de pildă Puțin, care are spirit până la nebunie, și-a bătut joc de toată specia umană, inclusiv de Trump, pe care rușii îl consideră un fanfaron.

  10. Asteptarea ca pacea in Ucraina sa vina din Alaska este un construct ideologic

    Masinarii specifice de propaganda s-au folosit de summitul Trump – Putin din Alaska ca de o oportunitate ultimativa, de pressing pentru a impune o pace in Ucraina in conditii diferite de realitatile militare din teren. Insa pentru perdanti, termenii executivi in orice tratat de pace apartin in mod absolut invingatorului. Pe de alta parte, trebuie subliniat un adevar incontestabil. Prelungirea artificiala a razboiului din Ucraina, inregistrand in prezent trei ani si jumatate – dintre care ultimele sapte luni in noul mandat al lui Trump – se datoreaza Statelor Unite. Presedintele american predecesor, Joe Biden, a alimentat masiv conflictul cu arme si cu ideologia sa toxica si devastatoare, rupta de realitate, precum orice suprarealism, ca Ucraina poate castiga razboiul cu Rusia, care este o hiperputere nucleara si conventionala si cea mai mare tara din Lume. Desi Ucraina nu este nimic din toate acestea, cum foarte bine presedintele Trump a clarificat in Alaska. Desigur, aceste lucruri nu mai conteaza decat pentru istorie, pentru actualitate nu mai au importanta, poate doar in masura in care acea parte dintre republicanii lui Trump, contaminata de teoria decrepita a progresistului Biden, nu se vindeca.

    Asteptarea ca pacea in Ucraina sa vina din Alaska este un construct ideologic si de propaganda, o perdea acoperitoare. Acest fapt rezulta cu claritate din toate analizele de continut si secundare asupra discursului unilateral pe aceasta tema. De cealalta parte, mult mai decenta si discreta, nu exista nicio confirmare sau indiciu ca Ucraina ar fi fost subiectul principal al intalnirii din Alaska. Scopul real si principal al summitului din Alaska a fost normalizarea relatiilor dintre Statele Unite si Federatia Rusa. “Istorica” (Trump) normalizare alaskiana (sau acordul alaskian, o inrudire ca in cazurile rurikian si abrahamic) a fost in cea mai mare parte obtinuta printr-o serie de acorduri partiale, fara ca Trump si Putin sa le fi numit, din motive de responsabilitate din partea celor doi lideri mondiali si pentru a face ca dialogul bilateral americano-rus sa progreseze catre un acord final, in runda a doua de discutii, care va urma in scurt timp la Moscova. Trump a precizat că punctele de vedere din Alaska coincid cu excepția ”unei singure chestiuni importante”. El a directionat atentia critica spre Europa si Ucraina, care nu trebuie sa submineze progresele substantiale inregistrate in Alaska. Vom vedea pe parcurs care au fost punctele de convergenta, din deciziile geopolitice si geostrategice pe care la va lua SUA, probabil fara sa mentioneze Alaska drept sursa urmatoarelor masuri americane.

    Unii au suspectat ca la Alaska va fi ca la Yalta, cu procentaje privind sferele de influenta, dar iata ca nu s-a intamplat nimic din toate acestea, exceptand poate discutiile dintre Trump si Putin in timpul deplasarii comune, cu masina liderului american, spre sala summitului! Ceea ce se poate deduce cu maxima exactitate din derularea intalnirii este ca aceasta a fost pregatita cu multa meticulozitate de catre ambele parti, iar Trump si Putin s-au coordonat perfect, de la inceputul pana la sfarsitul intalnirii si pe timpul aparitiilor si comentariilor publice. Deci, cei doi au avut un laudabil consemn comun, izvorat din responsabilitatile lor globale comune. Asertiunile ca Putin “nu vrea pace” in Ucraina sau ca Trump “cedeaza” Rusiei teritoriii ale Ucrainei nu au nicio baza faptica sau declarativa in summitul din Alaska. Trump a spus clar in Alaska ca nu va negocia in locul Ucrainei, va fi treaba Ucrainei sa negocieze direct cu Rusia, prin intalnire directa intre liderii ucrainean si rus, intre Zelenski si Putin. Trump a facut o trimitere directa si la Europa, recomandandu-i sa se implice mai mult si constructiv in pacea din Ucraina, care nu poate fi decat o pace durabila, nu un armistitiu temporar, nu cu trupe europene in Ucraina (cum sustine UK!). Trupe europene la sol in Ucraina inseamna NATO in Ucraina (!), adica exact una din cauzele profunde care au dus la conflictul deschis ruso-ucrainean! De asemenea, Ucraina nu poate ceda Rusiei teritorii care nu ii mai apartin, e clar ca Kiev (dar si Bruxelles) trebuie sa-si revizuiasca discursul, sa-l adapteze la noua realitate. Angajamentul comun al SUA si Rusiei pentru securitatea si pacea Lumii, evidentiat si probat in Alaska, este inaintea oricarui discurs tert divergent.

    • nu trump, nu putin si nici alaska nu decid pacea in ucraina. singurul factor legitim e vointa ucrainenilor. naratiunea ca “occidentul a impins razboiul” e propaganda ruseasca de manual: muta vina de la agresor (rusia) pe victime si pe cei care ii ajuta sa se apere.

  11. Sper sa fie o aberantie, insa discutiile legate de incetarea razboiului din Ucraina imi par a fi pentru Trump mai degraba un paravan dupa care sa poata pune la cale niste afaceri profitabile. Pentru multi lideri, Putin nu e o persoana frecventabila, iar acest lucru a oprit multe schimburi comerciale. S-a creat astfel un vid de care multi ar putea profita (China si India o fac deja), iar Trump nu vrea sa rateze oportunitatea. Premiul Nobel ar fi un bonus frumos pentru.

    Am impresia ca Trump il va presa pe Zelenski sa accepte pacea cu Rusia, in buna parte in conditiile lui Putin. Ma intreb, care sunt teritoriile pe care Trump le vede oferite de rusi, in schimbul celor pe care ucrainienii ar trebui sa le cedeze? Oare nu se afla si acestea pe teritoriul Ucrainei, eventual neocupate dar clamate de catre Putin?

    O intelegere in orice fel de conditii l-ar face fericit pe Trump, caci ar fi vazut drept artizan al pacii. Putin ar fi si el multumit, s-ar prezenta in Rusia drept invingator. In aceasta perspectiva, Ucraina si dreptul international ar deveni detalii mai putin relevante. Indicii in acest sens sunt laudele adresate rusilor, inclusiv soldatilor ei, ca si acuzatiile repetate adresate lui Zelenski si Europei. Acestea suna in armonie cu retorica de la Kremlin. E adevarat ca Europa (la fel ca si SUA) a actionat slab si ezitant in primii ani ai razboiului, deci merita criticata, insa acest lucru nu ii da dreptate in niciun caz agresorului.

    Pe undeva, imi aminteste o definitie data conceptului de summit, pe care am auzit-o in trecut: o intalnire la care mergi cu ideile lui Trump si pleci cu cele ale lui Putin. Sper sa ma insel, sper ca armele vor tacea curand, cred ca la ora actuala acest lucru este cel mai important si de aceea trebuie sa existe contacte intre partile beligerante, mai ales facilitate de catre marea putere mondiala care este SUA. Nu cred insa ca Rusia trebuie recompensata pentru barbariile pe care le speram incompatibile cu statutul de tara civilizata in secolul al 21-lea.

  12. Singura noutate e ca l-am vazut si pe adevaratul Putin, dupa atata timp, a iesit din barlog. E tot cam asa cum il stiam.
    A fost un gest de sfidare, suprema sfidare.
    ´Ma bucur ca esti sanatos si viu´, i-ar fi zis lui Trump, cu aratatorul ridicat.
    Un Trump vizibil intimidat, deloc in apele lui.
    Straniu.

  13. Si totusi efectul pervers stā la pândā. O mare crizā genereaza in mod obligatoriu o solutie pe masurā. Hazardul nu poate fi ignorant, nici controlat; o clipā sāu un grāunte pot schimba soarta lumii.

  14. Totuși, problema curge.
    E de remarcat mojicia lui Putler care s a comportat porcește și nu a salutat gardă de onoare.
    Trump ar trebui să înțeleagă faptul elementar ca gestul asta îl face ridicol.
    E de văzut reacția Chinei, care este plantată grosolan de Putler.
    Europa s a autocondamnat de mult. Când a refuzat formarea forței comune de reacție rapidă, pentru că ar insultă America. … Made!

  15. „Întâlnirea” nu a făcut decât să valideze un criminal pe poziția de persoană frecventabilă. Bineînțeles, distrugerea Ucrainei va continua ca până acum: kilometru după kilometru. Asta este pacea lui Trump „în 24 de ore”.

  16. Problema USA si a lui Trump Toto data, este veche si tipica diplomatiei Americans. US a castigat toate razboaiele outage (Chiar si cel din Vietnam l-a pierdut nu pe campul de lupta ci ci pe strazile si cu politicienii locali de stanga) – DAR a pierdut cam TOATE PACILE ! Diplomatia Americana – vorba lui Nene Iancu : “Este sublima – dar lipseste cu Descartes” ! Este sufficient sa vedem pacile dupa Primul si Al Doilea Razboi Mondial – inchoate sub patronajul USA, ca sa vedem clar si sa intelegem urmarile lor catastrofale – cu infinites sub cizma communista moscovita a milioanelor de certain din Europa Centrala si de Est ! Sunt stat de multe si grave erori diplomatice
    , ca s-ar putea scribe cel putin o teza de doctorat ! Si ca o bomboana pe “coliva WW2” – bine marcata de diplomatia US,as Ami to create a unei “Enclave Kaliningrad”, oferita URSS pe locul Prusiei Orientale – una din enclaves, alaturi de Danzig, care au dus – daca nu cu advert, cel Putin diplomatic la cel de Al Doilea Razboi Mondial ! Se pare ca se va repeta istoria cererii lui Hitler pentru corridor terestru, Putler amenintand UE cu “matsuri” daca nu I se asigura “corridor terestru la dispozitie” prin tarile baltice ! Curat Murdar ! Sau cum repeal istoria din PROSTIE DIPLOMATICA !

  17. https://www.msn.com/de-de/nachrichten/politik/von-genscher-zu-baerbock-europas-fataler-abstieg-in-die-irrelevanz/ar-AA1KEzfb?ocid=msedgntp&pc=U531&cvid=68a16bc619044b6f8097c9a006482705&ei=9

    Die bittere Ironie der gegenwärtigen Situation kann kaum überschätzt werden. Europa, das sich als Verteidiger westlicher Werte und ukrainischer Souveränität inszenierte, hat die Ukraine in einen Krieg getrieben, dessen Preis in Blut und Zerstörung gemessen wird.

  18. Cred că adevărata bătălie dintre SUA și Rusia nu este pentru viitorul Ucrainei, ci pentru viitoarea ordine mondială. De aceea Putin refuză un armistițiu fără o înțelegere asupra noii ordini mondiale. China, la fel, vrea o nouă ordine mondială. Războiul se va termina doar dacă cei 3 mari, SUA, China și Rusia ajung la o înțelegere privind noua ordine mondială. Europa nu va fi consultată pentru că nu este în liga mare. Până la această înțelegere Rusia va presa Ucraina, China va presa Taiwanul și ambele vor presa Israelul. Occidentul nu poate apara pe toate 3 simultan, așa că va trebui să accepte o nouă ordine mondială.

  19. După articolul domnului Stanomir eu am tras două simțăminte:
    1) Vom avea mai întâi tulburare, apoi va veni și liniștea;
    2) Tulburarea vine de la umbra „secerii și ciocanului” întinsă peste Europa. Identică cu umbra zvasticii din 1938-1939.
    Ne va fi greu. Vă invit la meditație. Rugăciune ar suna ca Dracu’ în aceste vremuri tulburi.
    Vă mulțumesc domnule profesor pentru limpezirea unor lucruri care mă bântuiau de vreun an. Mă miră teribil pasivitatea autorităților de la noi. Sau poate că nu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Ioan Stanomir
Ioan Stanomir
Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

anunt

Institutul de Istorie a Religiilor al Academiei Române și Societatea română pentru Istoria Religiilor organizează la București, în perioada 20-25 septembrie 2026, Congresul mondial al disciplinei.

Tema generală a Congresului – Religions 360° – va reuni sute de savanți din șase continente, care vor prezenta cercetările actuale desfășurate în toate centrele semnificative ale discipline la nivel global – vezi mai multe

Carti noi

Despre alegere şi discreţia binelui

Despre alegere şi discreţia binelui

„Vorbim tot mai mult despre viață în termeni de optimizare și eficiență; nu ne mai atrage atenția decât ceea ce ni se pare convenabil. Aderența la un mesaj de credință, imaginat doar ca poliță de asigurare, va mai putea oare să ne sugereze marile întrebări ale ființei și să ne ferească de ratare? Ar mai putea perplexitățile credinciosului de la noi să intre în dialog cu mirările lumii, astfel încât să nu lase impresia negocierii sale cu fatalitatea? Mai putem aspira la luciditate sub influența unui mod contorsionat de a concepe tradiția?“ — MIHAI FRĂŢILĂ - vezi mai mult

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro