joi, octombrie 28, 2021

Doctorul Radu Iftimovici – dramaturgul care a experimentat un rol în piesa Securității

Inserăm în circuitul articolelor axate pe domeniul cercetării arhivelor fostei securități, un articol despre doctorul Radu Iftimovici (1931-2020) – membru al Academiei de Științe Medicale, Profesor universitar acreditat, istoric, om de știință (cercetător virusolog), eseist, biograf și dramaturg, medic veterinar și uman, doctor în microbiologie.

Privim cu admirație personalitatea acestui om deosebit și analizăm cu multă acuratețe materialele existente în arhivele C.N.S.A.S., oferind cititorilor apropiați domeniului deconspirării fostei securități și celor interesați de istorie și memorialistică, un articol dinamic și corect analitic, urmărind în egală măsură să păstrăm bine protejat renumele academicianului.

Radu Iftimovici reprezintă un pilon în scara de valori a medicinei veterinare și umane, acesta realizând o poziționare intelectuală de excepție, fapt care ne-a asigurat permanent o stare de echilibru într-o lume postdecembristă în care nuanțele comerciale au pătruns mult prea mult și în regiuni adesea prea înalte ale corpului medical.

Complexul discipolului în raport cu modelul incontestabil Radu Iftimovici

A colaborat într-adevăr Radu Iftimovici – alias informatorul ”ILIESCU” – alături de securitatea comunistă? Nu. Nicidecum. Din contră, cu o inteligență remarcabilă a jonglat impecabil securitatea, obținând mereu ceea ce dorea, respectiv libertatea de mișcare și călătoriile în statele avansate, în care avea diverse interese profesionale. Nu de două ori, ci de cinci ori a fost mai inteligent Radu Iftimovici în relația lui cu organele securității comuniste. Un om căruia securitatea nu a reușit să-i opună o personalitate similară și nici măcar un agent de legătură pe măsura lui.

Vă invităm să parcurgeți cu răbdare rândurile acestui articol, căutând mereu cele mai profunde conexiuni, înțelegând că ceea ce s-a întâmplat în totalitarismul românesc, nu trebuie să se mai repete niciodată.

”Când mă privesc mă detest, dar când mă compar mă admir” – Blaise Pascal.

Acestea erau cuvintele matematicianului, fizicianului, teologului și filosofului francez, foarte  mult preferate și de academicianul Radu Iftimovici. Fără Radu Iftimovici nu am fi ceea ce suntem astăzi în profesie, modelele fiind esențiale oricărui bun discipol.

Materialele securității sunt cele cunoscute – rigide, cu un conținut birocratic, fără grade de evaluare, specifice unei instituții dezgustătoare a dictaturii. Opiniile academicianului sunt cele ale intelectualului, iar din acest punct de vedere în profesia noastră nu credem că mai putem identifica o asemenea poziționare a unui coleg în fața totalitarismului.

Era inteligent și nu era deloc fricos. Avea o minte complexă și o voință pe măsură. A știut să se plaseze cu mult peste ceea ce securitatea înțelegea. A putut să cuprindă comunismul în evaluări instantanee, de mare acuratețe, fapt care nu este la îndemâna oricărui intelectual. A înțeles mecanismele securității și odiosului partid, fără ca acestea să-i fie devoalate. Avea liniștea omului ce gândește rapid și cu siguranță că într-o Românie neafectată de totalitarism ar fi avut o existență care ar fi influențat cu mult mai mult conștiința corpului nostru profesional.

Laudatio

La Radu Iftimovici mintea avea o naturalețe care cerea un răspuns echivalent în orice conversație. Omul Radu Iftimovici deținea acea complexitate firească ce aducea bucurie oamenilor asemănători. Săli de spectacole pline, aplauze, euforia de după piesele compuse profund și atât de bine țintite pe caracteristici de contemporaneitate.

Radu Iftimovici lupta cu sistemul într-o disidență excepțională în timp ce corpul profesional în majoritatea lui căzuse în ”liniile” partidului comunist, a coabitării alături de organele securității sau a generării unor nemulțumiri de hol, care însă acolo rămâneau.

Radu Iftimovici militează, acționează, joacă, este activ, simte viața și își dorește să fie el însuși un model. Sigur că ”celebritățile” de institut aveau alte reguli, apropiate nomenclaturii de partid. Se zâmbea, însă nimeni nu ieșea din pluton, situație în care ironia se năștea pe fundamente false. Și de aici desigur infama bârfă, urâtă și sofisticată, emanată de oamenii sistemului, autointitulați – mai tot timpul.

Legiunile de înregimentați, cadre universitare și cercetători – legate prin lanțurile unui sistem rigid, învechit și neadaptabil, vor avea mereu ceva de spus în nuanță negativă – atunci când un om altfel decât ei, pornind pe propriul drum, își va compune mult mai bine piesa. Cunoaștem această stare și privim cu mâhnire fenomenul, prezent și astăzi.

În timp ce Radu Iftimovici descoperea un mod individual de luptă în sistem, atât de mulți colegi erau aplecați către partid și serveau cu adevărat securitatea. A devenit atât de clar faptul că astăzi cercetarea CNSAS trebuie să devină un scop în sine, bugetat și urmărit a se petrece în toate centrele universitare. Nu afirmăm deloc întâmplător acest lucru și nu lansăm enunțuri lipsite de profunditate.

”Oamenii de valoare se duc și nici eu nu mă simt prea bine…!”

Colegii precum Radu Iftimovici trăiau liber și decent, intuind că degeaba exiști dacă nu militezi pentru o lume mai bună. Modelele de acest fel sunt foarte utile tinerilor, care își pot rezolva dilemele căutând să vadă cum au trăit medicii în anii totalitarismului.

Printre austerele documente ale securității, răsar adevărate raze de conștiință și umanitate – prin intermediul corespondenței academicianului Radu Iftimovici. Vedem omul Radu Iftimovici – dezlănțuit într-o lume nedreaptă, pe care încearcă să o transforme mereu în bine, arătându-ne  busola creativității cu fiecare prilej. Devenim astfel conștienți că într-o Românie neatinsă de comunism, alta ar fi fost desigur scara valorii, Radu Iftimovici rămânând pe aceeași poziție, în timp ce mulți alții împinși de partidul comunist și securitatea represivă – nu ar fi atins scaune nemeritate.

Gânduri bune domnului Radu Iftimovici! Undeva ne vom regăsi, departe de mizeria unui secol XX abrutizat de războaie și comunism.

D.U.I. – Dosarul de urmărire informativă[1] – ”IFTIM”

Securitatea deschidea dosare tuturor cetățenilor de valoare, încercând astfel să mențină dictatura. Colegul nostru R.I. cade la rândul său în tentaculele acestei odioase organizații, care a produs și menținut totalitarismul românesc.

Profesorul vizitase legația engleză în anul 1962.[2] Securitatea se pune la treabă și concepe materialul compromițător.Noi încă nu eram născuți, însă dictatura avansa prin nomenclatura P.C.R. – organ format din activiști repugnanți și cadre obediente.

Familia doctorului R.I. era luată în vizorul securității, fiind activați ofițeri, agenți și informatori. În acțiune intervin agenții ”STĂNCIOIU DUMITRU” și ”BALDOVIN AURICĂ”, precum și alte SURSE ”oficiale”. În caz se ocupă maiorul BOLBOACĂ VASILE, care servește conștiincios structurile statului totalitarist.[3]

În data de 14 iunie 1973, Securitatea constată că nu rezultă ”probleme deosebite” și se propune închiderea dosarului informativ, considerând că R.I. nu reprezintă  ”interes operativ”. Organul ezita, scopul fiind acela de a controla spațiul parizian de emigrație ilegală.

Paris

La Paris românii erau organizați, ajutând cetățenii refugiați. Securitatea intervenea încercând să anihileze orice astfel de acțiuni. Informatorul securității – ”FILIP”, toarnă tot ce știe, transmițând organului întreaga convorbire avută cu doctorul R.I. (24 iulie 1973)[4]. Prezența acestor turnători a asigurat spațiu de manevră securității. Sursa ”FILIP”, în egală măsură colaborator al securității, se deplasa la Paris, fiind  instruit de securitate în acest sens. Doctorul R.I. era considerat ”suspect”– pe axa legăturii cu cetățeni români emigrați în Franța.

Securitatea începea să adune date despre R.I. și familia dumnealui.[5] Redactarea este birocratică, realizată conform unor standarde ale vremii. Scrisul trădează agramați – trepăduși prin birourile agenției.

Materialele încearcă să cuprindă o parte din activitatea profesională a doctorului R.I. Sunt creionate etape și descrise performanțele.[6] Cu toate acestea, filele emană superficialitate, arătând istoriei faptul că ”lucrătorii” departamentelor securității erau oameni mediocri. Scriau rigid, birocratic, înțelegeau puțin și vânau ”dușmanii” poporului. O măscăreală de proporții a fost din multe puncte de vedere securitatea în totalitarism, însă din păcate violența nu i-a lipsit. Mai existau unii ”deștepți” pe la vârfuri, însă nu neapărat inteligenți, mai degrabă abili, –  trăgându-și originile din medii subiacente socialului elevat.

Măsurile securității împotriva doctorului Radu Iftimovici – 1989

Rapoartele trebuie citite cu răbdare și înțelese în fundament metodele securității, care simțea că pierde un colaborator, riscând apariția unui protestatar cu influență în comunitatea profesională pe care o reprezenta și nu numai. Dictatura devenise cumplită. Unsprezece măsuri se decid împotriva doctorului R.I., propuse de un organ de securitate aflat în criză, servind o dictatură absurdă, hrănită de lingăii partidului comunist ce alimentau paranoia conducătorilor. O debandadă socială, o deraiere de la umanitate trăia România după transformarea țării în republică populară. 

Celulă deformată a statului comunist, această securitate aberantă iniția ”legături operative”  împotriva unui intelectual român, curajos și sătul de bezmeticeala minții ce cuprinsese capii dictaturii – nomenclaturiști decerebrați, minți stătute, modele ale impotenței sociale, balize ale deraierii unei nații de la mersul ei firesc în cultură autentică.

CURS de PROSTIE util tinerilor colegi și generațiilor viitoare, este  materialul securității.[7]  File de dosar, piese ale ridicolului, marca ”securitatea română” – pavăză a ”societății comuniste multilateral dezvoltate”. Și în plus – rușine în dreptul ”ofițerilor” care au servit această ghenă din care pornea sursa fricii ce înrobise națiunea română în timpul dictaturii.

Acest material trebuie studiat la disciplina de istorie în facultăți. Cititorii din viitor trebuie să știe că securitatea nu avea nimic solemn, din contră – servea cu duritate și cinism o dictatură ce reprezenta tumora ce maligniza românitatea și îi anihila plurivalența seculară și disciplina reală a valorilor. Cumplite vremuri și tristă soartă pentru elite – și ne referim aici la elitele cu adevărat acreditate și nu la nomenclatura medicinei.

Pierdută în propria mocirlă, securitatea sfârșește prin a anihila ce mai rămăsese din vârfurile națiunii. Boala măcelărea organismul. Bacteria se eroda ea însăși în munca ei oribilă de murdărire a valorilor neamului. Mizeria era statică, zăcășită în birourile unei ”instituții” inutile, care însă lucra, lucra, așa cum învățase de la răsărit, adesea chiar împotriva propriei conștiințe.

Limbă de lemn, îndoctrinare, ”măsuri” penibile, dictatură.

Ani de suferință pentru populație, dezorientare. Astfel, în toamna anului 1989, doctorul R.I. era lucrat în D.U.I. – pentru ”comentarii ostile și ca autor de piese de teatru cu conținut politic interpretabil”. 

La U.M. 0647, în octombrie 1989, Securitatea Municipiului București își făcea treaba indecent, lipsită de o minimă empatie cu mersul internațional al politicii europene. Lucrau cum învățaseră în anii `50, sfidând nevoile acestei națiuni, pe care o parazitau continuu. Între timp doctorul R.I. primea invitații de la Biblioteca Franceză din București, într-o perioadă în care țara noastră se bucura de simpatia Franței, context distrus după Revoluție de politica ”Frontului”.

Cu numai două luni înainte de căderea dictaturii preocuparea securității era să-și urmărească cetățenii, îngrozită de posibile deraieri către ideea de libertate. ”Republica Socialistă România” își număra zilele. Securitatea încă nu-și trădase dictatorul. Ar fi putut însă să-și servească cu adevărat țara, alcătuind o minimă rezistență în jurul intelectualilor. Nu s-a întâmplat acest lucru nicicând în anii totalitarismului. 

Seri culturale la Biblioteca Franceză din București

Aceste întâlniri speciale se alcătuiau cu multă grijă de către partea franceză.[8] Securitatea intercepta orice scrisoare și chiar putea să decidă reținerea corespondenței, în multe situații. În plină dictatură ambasadele statelor civilizate încercau să păstreze o legătură vie cu intelectualitatea bucureșteană.[9] Securitatea dorea să aibă controlul, încercând să atragă aceste personalități de partea sa. Intenția însă nu se potrivea întotdeauna cu realitatea, pentru că de regulă o personalitate nu poate să realizeze apropieri care să avantajeze cu adevărat asemenea organizații imorale, cum era și Securitatea din România comunistă. Morala într-o societate înseamnă în primul rând accesul la libertate și respectarea drepturilor omului. A spune că acele servicii apărau țara, este un nonsens, atâta timp cât de fapt ele își asupreau cetățenii.

Iunie 1989. Aproape șase luni până la căderea comunismului, vreme de ”studiu”pentru securitate, de mizerii și timp ratat.[10] Oameni obedienți, avizi de avantaje într-o societate aflată deja pe marginea prăpastiei. Dezgustători oamenii  Securității – și mai ales frivoli în exercițiul penibilei lor misiuni – urmărirea oamenilor de cultură, pânda fără nici un sens.[11]

Lumea teatrului în dictatură

Inspectoratul securistic Dolj comunica la București despre piesa doctorului R.I. care aștepta un aviz pentru a fi jucată – lumea teatrului fiind controlată ideologic de activismul peceristic. Apare și trepădușul ”economic”medicul veterinar obedient securității ”dr. BARBURAȘ” –  ”sursă a organelor de securitate pe linie de contrainformații”.[12] Tristă postură – coleg nobil – academicianul R.I. – contra scursură activistă, disponibilă turnătoriei pe culoare ”conspirative”. Vremuri de dictatură.[13]

Prin teatru oamenii speciali își alintă semenii cu povești plăcute, timp de comuniune și relaxare. Atribut al ființelor superioare, teatrul intervine în viața noastră într-un mod profund, senzațiile spectatorului devenind practic parte din grijile dramaturgului. O astfel de alcătuire aparține ideii de umanitate și negreșit spunem că  R.I. ne-a alintat într-un mod aparte prin intermediul teatrului!

Spaima organului de securitate era imensă. Se temeau și de ceea ce nu înțelegeau. Aveau o alertă, o stare de gardă față de orice manifestare intelectuală care ar fi putut avea darul de a persifla regimul. Frica oamenilor pornea de la partid. Securitatea avea oameni mai deștepți decât partidul, însă diabolici în obediența lor și grija de a-și rezerva o poziție de stat în stat în societatea românească. Aveau un nivel material mai bun, stăpâneau și se considerau stăpâni. În această conjunctură nu doreau să piardă controlul, să se audă că poporul este viu, trăiește, râde și merge la TEATRU!

Un artist intelectual putea salva masele constituite din alți intelectuali. Dacă organul represiv pierdea controlul, jocul ar fi devenit periculos. Unele guri trebuiau astupate. Ordinele veneau de la partid, din zona nomenclaturii. Căzut în vizor erai ”lucrat informativ” până în momentul în care, fie erai racolat ca informator, fie astupat și marginalizat, temperat prin anchete și represalii. Șantajul ducea tot către înregimentarea ta ca informator – această pedeapsă fiind o armă perfidă a securității, care prin convingere sau teroare stăpânea peste popor.

Ziarele scriau despre piesele de teatru jucate și o făceau bine, cu text asumat și dezvoltat amplu pe subiect, profesionalismul fiind evident. Poate mai convingător decât cel al presei scrise de astăzi. Meseria fusese preluată dinainte de dictaturi și proliferată, adaptată, menținută și pe alocuri ferită de propagandă. Apoi …, se tăcea, intervenind cenzura.

Cu siguranță R.I. se bucura de realizările sale în dramaturgie. Prilej de noi încercări, de evoluție, chiar pe fondul adâncirii stării de lagăr în România.

Institutul Pasteur

În fila 56 sursa ”MIRUNA”[14] toarnă direct din institutul Pasteur. O  ”notă” în tipar activistic, o pâră, o undă a răului colegial desfășurată conspirativ, în cârdășie cu cea mai odioasă instituție a dictaturii – Securitatea. În fila 57, ”nota biroului” – penibilă și aceasta, insistă în D.U.I. ”IFTIM” (Radu Iftimovici – dosar de urmărire informativă) pe atitudinea doctorului R.I. față de condițiile impuse românilor de diriguitorii dictaturii.

Când un organism ce reprezintă serviciile secrete se desfășoară împotriva propriului popor, atunci nu asistăm decât la diluarea categorică a ideii de moralitate, de alcătuire etică a statului. Modelul aparținea din păcate societății românești, care căzuse iremediabil pe mâna Securității – caracterizată adesea în definiții golănistice. Pătura socială a securității – putem spune că exista și era reprezentată de: agenți, informatori, rezidenți, ofițeri, cadre diverse și familiile lor – privilegiați ai lagărului, gardieni peste condamnați, o lume dezorientată de la ideea de rațiune.

Cum poate cădea umanitatea în așa fel oribil de reprezentare a statului? Mai ales ca biologi ne întrebăm cum poate cea mai inteligentă ființă de pe Terra, singura cu rațiune creativă – să cadă în asemenea josnicii ale relaționării sociale? Să răspundă Securitatea și Partidul Comunist – odioase reprezentări  ale deraierii de la ideea de ordine socială bazată pe o scară a valorii respectată și clar recunoscută.

Informatorii desfășurau activități esențiale, schițau contururile încăperilor de la institut, preocupându-se în limitele cunoscute, cu activități în mod evident imaginate de o regie patologică. Într-un colț anume, ce să vezi! Apare telefonul, un mijloc de comunicare prin care ”dușmanul” țării slăbea statul socialist și defăima politica partidului comunist român. Acesta devine intens ascultat.

Este mai mult decât important pentru orice cercetător de arhivă să admită penibilul activității Securității – care prin agenții săi deraia către un domeniu al vieții, pur imaginar, în care erau apoi atrași oamenii cumsecade. Securitatea, pe lângă violență avea și această caracteristică, descrisă simplu prin termenul incompetență. Instituția ducea o bătălie conspirativă cu cetățenii onești, care încercau să trăiască departe de dictatura ce cuprinsese în mod violent națiunea noastră.

Jenantă postura Securității ce activa mijloace operative împotriva unui institut. Și pentru ce? Pentru că un om de cultură publica scenarii de teatru – care puteau deranja sistemul. Pentru acest motiv un securist identifica o cercetătoare, posibilă colaboratoare a securității. Mai precis, deodată, tu om liber, ești descris la Securitate de către un agent din institutul unde lucrezi, urmând ca într-o zi să te trezești că ești chemat într-o cameră conspirativă unde îți este propusă o colaborare, tema fiind trădarea unui coleg. În ce chestiune? Aceea a unei creații de cultură.

Aceasta a fost Securitatea română – un instrument diabolic al dictaturii. Sigur că angajații Securității și-au atribuit titluri”nobiliare”. Având acces la informații aceștia au putut să-și dezvolte rețele stat în stat. A lipsit o Lege a Lustrației  după 1990, care ar fi avut un rol reparator în societate, eliminând din posturi cheie oameni care susținuseră dictatura.

Acum, din păcate suntem contaminați – națiunea în care binele și răul conviețuiesc fiind din multe puncte de vedere condamnată la stagnare. Trecutul totalitarist nu a fost încă lămurit, societatea actuală alimentând nu întâmplător o emigrație nepermisă unei națiuni puternice.

Toarășa bucătăreasă

Nu ne mai mirăm că o  bucătăreasă ajunge prin partidul comunist în postura de a aviza piese de teatru și literatură. Fila 62 merită citită cu atenție și mai ales înțeles mesajul, transmis sous texte de către R.I. Acest tip de redactare se realiza într-un șablon tocit aprig de lucrătorii odioasei instituții comuniste. Atâta puteau. Și conta totul pentru ei – fiecare detaliu, chiar și fără importanță. Scriau și acuzau. Securitatea lucra cu Miliția și avea informatori aproape pe fiecare stradă a oricărui municipiu. Notau totul și păreau a se mula pe o stare de război – un război purtat din păcate chiar cu propriul popor.[15]

Alt informator, altă NOTĂ – redactată în mod evident la sugestia ofițerului. Și tot așa mai departe! Această construcție a frazei:  ”conținut interpretabil” apare în toate notele informative – relevând limba de lemn a securității. Apare ”legătura operativă”  ”POPESCU”, cu siguranță un personaj negativ, atașat aparatului de partid și de stat. Nu mai spunem  că a turna la Securitate coincide cu faptul de a trăda – este o trădare – care nu merită definiții și nici evaluări. O faptă reprobabilă și el un trădător lipsit de orice amprentă specifică unei educații creștine. Așa s-a structurat comunismul – prin obedienții alăturați partidului și securității și trădătorii lipsiți de o minimă verticalitate, dispuși către o cleioșenie a spiritului înecat în lipsa eticii.

RAPORTUL ”ofițerului operativ” II locotenent PURCARU MARIUS – este pueril și lipsit de seriozitate. Interesantă și semnătura acestui tovărășel al securității, căruia nu-i este de ajuns titlul de ”Lt.” plasat înaintea numelui, care ar fi în mod firesc urmat de simpla semnătură indescifrabilă, acesta reia ”Lt.” și alături de semnătura proprie. Criză de grad, sete de funcție, dor nespus de titluri oferite din plin de cumplita securitate.

Apare și rezidentul ”VALERIU”, un nume conspirativ desigur – reia o temă deja existentă în filele dosarului, plăcându-i să caligrafieze litere. Rezidentul revine după alte luni cu o noi note informative. Conținutul este exagerat pe alocuri. Cititorul își poate da seama care pasaje ies din realitate.

Cei care realizează descrierea doctorului R.I. produc  materiale pe care le definim ca bârfă de institut. În nici un caz un agent serios al unui serviciu de informații nu se poate baza pe astfel de evaluări. Și acestea nicidecum nu pot avea elemente de adevăr valabile. Doctorul R.I. știa ce spune – și putea să ofere colegilor argumente oricând. Sigur că atitudinea celui mai bun decât tine, te determină să-l definești ca o excepție de limită – însă noi nu suntem de acord cu această descriere și nici cu violența – ofensa fiind rezolvată între intelectuali în alte moduri. Unii oameni merită aprecieri directe, care poate îi duc către agresivitate – în această situație doctorul R.I. fiind în mod evident victima unor oameni cărora le spusese adevăruri care fuseseră interpretate ca ofense.[16]

Cititorul tânăr, cel din viitor sau cercetătorul de arhivă – trebuie să aibă răbdare cu astfel de texte și să nu se grăbească spre interpretări facile, rapide, superficiale. Atât de mult ofensează informatorul securității în note, încât nu ne mai interesează opinia lui. Un astfel de text anonim sau conspirat își pierde instantaneu din valoare.

Profesorul Nicolae Cajal – Institutul de Virusologie

Penibilă inserția securității în viața celor două personalități – pe de o parte profesorul Nicolae Cajal și pe de altă parte doctorul Radu Iftimovici. De fapt amândoi aveau dosare de urmărire informativă. Securitatea deraiase peste măsură și încerca – precum un organism unicelular, să-și includă gena distrugătoare în corpul unei națiuni care încă mai avea oameni nepreocupați de prostiile unui aparat de partid comunist reprezentat de nonvalori și cocoșați obedienți, gata oricând să considere că șeful este un zeu bun pentru plecat capul servil.

Cei care, fie din prostie, fie din abilitate au pactizat cu regimul dictatorial – fac parte (fără deosebire) din acea categorie de oameni lipsiți de scrupule, vânători într-o lume pe care și-o doresc agresivă – oricum ei înșiși neputând să producă nimic creativ și util societății în care există. 

Filele de dosar trebuie atent studiate. Rezidentul ”VALERIU” are tendința de a redacta bârfe, capacitatea acestuia de a pătrunde în intimitățile lumii selecte fiind limitată. Acesta redă numai ceea ce reprezintă sublimarea bârfei și nimic în plus. Se observă că nu are clasă și nici un fond de educație solid.

Ageamiul din social a început să fie vizibil mai ales după anul 1948. În vremea monarhiei, scara de valori nu permitea fisuri și în consecință nici infiltrări. În fond ce vedem? Un sistem rigid, comunist și o lume încă liberă, de nuanță creativă. Observăm un om discret și inteligent în persoana doctorului Radu Iftimovici și o seamă de trepăduși ce turnau la securitate aspecte în regie proprie – departe ca noi astăzi să considerăm notele informative respective cu valoare documentaristică integrală.

În mod evident materialele au fost solicitate de securitate. Pe lângă detaliile specifice institutului sunt înscrise și alte date, care nu au legătură cu activitatea profesională. Cei de la CADRE aveau informații obținute prin Miliție și Securitate, prin informatori și alte surse ”oficiale”. A semnat și directorul institutului și se observă că nuanța textului său diferă evident de limba de lemn a celor de la cadre și Securitate.[17]

Filele de dosar ne prezintă realitatea contrară bunului simț care domina ministerele în dictatură. ”A înțeles că greșește” – este o frază ce exprimă grosolănia instituției peceriste, care domina tot ceea ce însemna bun simț, în cel mai urât și dezgustător sens.

”Serviciul Independent de Pașapoarte”

O altă creație a statului dictatorial, în lupta lui cu cetățenii, o instituție securistică și amplu ierarhizată prin nomenclatura comunistă. În dictatură, dacă o persoană deținea un pașaport de călătorie, acesta nu era păstrat acasă, ci la sediul unui serviciu special. Pentru orice călătorie se depunea cerere și securitatea decidea oportunitatea deplasării. Libertatea de circulație era inexistentă în statele lagărului socialist. În anumite condiții unii cetățeni circulau, fie în interes de serviciu, fie în numele unor preocupări oficiale în favoarea unor instituții ale statului, fie în vacanțe – în anumite condiții.

Securitatea își continua investigațiile cu privire la familia doctorului R.I.  Identificăm un serviciu rigid care urmărea să cumuleze informații utile unor teme generale ce priveau activitatea decisă la nivel înalt în securitate. Dictatura avansa împotriva propriului popor, România se transforma într-un lagăr totalitarist.

Doctorul Radu Iftimovici și-a negociat deplasările în străinătate, jucând pe degete securitatea într-un mod original, reușind încheierea unor convenții evident favorabile dumnealui.

Dosarele securității represive

Materialele securității nu trebuie abordate precum documente oficiale cu valoare. În fapt aceste foi ale securității puteau aduce mult rău unei persoane urmărite prin D.U.I. Dosarele erau alcătuite cu scopul de a se căuta dovezi pentru ”înfundarea” unei persoane. Redactările lipsite de flexibilitate arătau un sistem ce funcționa pe teme generale de primă importanță, care descriau de fapt temerile statului dictatorial. Partidul comunist și organele Securității țineau România captivă împotriva voinței sale, de aproape o jumătate de veac.

Sistemul pe de o parte și poporul pe de alta – iată deja două pături sociale care mai presus de orice ideologie își alcătuiau fiecare separat calculele fiecărei zile, pe domeniul concret al supraviețuirii. Mizeria pătrundea radical în toate zonele societății – atât în viața privată a oamenilor, cât mai ales la locul de muncă. Securiștii lucrau la greu, căutând orice fisură prin care să aibă acces în regiunile ce ar fi permis organizări ale unei posibile rezistențe.

Ofițerii de securitate aveau decizia, li se lăsase puterea, dictatorii și nomenclatura cunoscând faptul că acest târg era minimum necesar supraviețuirii lor. Realizaseră un regim dement al fricii și obediențelor fără de fisură. Ce valoare documentaristică au aceste hârtii ale securității? Niciuna în plus, decât mărturia scrisă a totalitarismului.

Corespondența profesorului Radu Iftimovici

Interceptarea corespondenței[18] unor cetățeni onești reprezintă și practic definește regimul inuman al Securității din țara noastră. Ce valoare operativă poate avea o scrisoare de familie, redactată între prieteni? Niciuna! Și totuși, cu cinism securitatea punea la dosar orice fel de corespondență, realizând o imixtiune imorală în viața intimă a cetățenilor – și poate că numai pentru acest lucru o minimă coerciție era necesară după 1989, ca justificare a ideii de revoluție.

Noi reținem căldura cuvintelor unei familii și ca cercetători nu le atribuim nici o valoare pentru Securitate, reținând numai importanța lor pentru noi, în raport cu personalitățile profesiei. Prea multă hârtie consuma Securitatea interceptând corespondența doctorului R.I. Ofițerii aveau planuri de acțiune în afara țării și adunau informații cu privire la orice încercare de sprijinire a ideii de libertate din partea unor cetățeni străini sau români stabiliți în state occidentale.

Corespondența era interceptată, tradusă și expediată serviciilor Securității care se ocupau direct de caz. Formularistica era deja asigurată. Puteau să oprească o scrisoare din drumul ei către destinatar, sau puteau să o repună în circuit. Sistemul Securității de imixtiune în activitatea poștei funcționa foarte bine în acele vremuri ale dictaturii. Expeditorii din țară, precum și cei din exterior, în special din statele avansate cunoșteau aceste practici. Cetățenii erau bine ținuți sub observație.

Corespondența  doctorului R.I. are farmec și merită aprofundată.[19] Doctorul R.I. protestează amical, realizând un exercițiu de echilibru într-o lume perversă structural atunci când își alcătuiește domeniul de selecție în mediul artistic și mai ales cel care reprezintă teatrul, cu toată componenta lui – actori, dramaturgi, scenariști, critici, directori de producție, etc.

R.I. ni se prezintă în amploarea personalității sale, din orice redactare – fie că este destinatar, fie expeditor – se relevă faptul că doctorul a reușit să creeze un val în jurul său, în sens cu totul pozitiv.

Diferit de tot ceea ce a mâzgălit securitatea în filele sale de dosar, există corespondența doctorului R.I., cu o valoare documentaristică incontestabilă. Extragem astfel binele din rău și descoperim o parte din viața unor oameni care încercau să-și ducă existența în dictatură. Cercetătorul de arhivă propune astfel cititorului momente de cultură, de profunzime spirituală și introspecție în zone umane autentice. Admirăm întreaga familie a doctorului Radu Iftimovici și îi acordăm aici un spațiu protejat, respectat și util cititorilor din prezent și celor din viitor.

Securitatea a interceptat întreaga corespondență a doctorului R.I., pe o perioadă desfășurată pe mai bine de două decenii. Tot ceea ce scria doctorul R.I. ajungea la securitate. Astăzi selectăm această corespondență și oferindu-i un spațiu etic impecabil, o amintim în acest articol, încercând atât noi ca autori cât și cititorii să ne detașăm de sursa de proveniență – respectiv organul diabolic al Securității – și să căutăm să iubim valorile societății noastre, înțelegându-le parcursul prin viață, într-o etapă controversată a istoriei națiunii noastre.

Discutând mereu liber, R.I. ne arată omul special, inteligența aparte, rară, capabilă de nuanțe de expresivitate foarte elaborate. Departe de banal, de superficial se află mereu textele doctorului R.I. care deși evadează din mediul medical veterinar, însă rămâne în domeniul umanist al dramaturgiei în egală măsură omul medic, apropiat de științele naturale. În corespondență R.I. discută despre piesele sale cu multă credință. Se simte că le iubește și le-a compus pentru oameni, mai mult decât pentru sine.

Scrisori din vremea dictaturii, detașate de răul totalitarismului, redactate cu viață de către oameni care aparțineau unor grupuri deosebite, ce încercau să simtă clipă de clipă naturalețea legăturilor interumane. În contrast, agentura scria la dictare, copia, ștampila. Însă degeaba! Scrisul copiat nu alterează nuanța mesajului, poate doar compromite tencuiala simezei, în rest capodopera rămâne la fel, vie. Agenții intrau în viața unor oameni pe care niciodată nu-i puteau nici ajunge, nici înțelege.

R.I. avea darul de a impresiona, de a transmite un alt mod de comunicare, de la o bază în sus, departe de conveniențe. Sistemul apropierii umane apare la R.I. nuanțat prin fundamentul unei gândiri lucrate an de an, lună de lună, zi de zi. Ce societate medicală am fi avut dacă și la noi în profesie corpul medicilor ar fi fost dispus să înțeleagă modul de gândire al acestor oameni deosebiți! R.I. intră printre noi cu har, oferindu-ne un nou sistem de valori, gata fabricat, util, benefic, important. A fost pentru noi un reper, o baliză. Îi suntem fundamental discipoli!

Atunci când din păcate societatea este alcătuită din oameni dispuși să vadă lumea judecând limitat – în mod evident oameni precum R.I. riscă nemulțumiri, pe tot parcursul vieții. Lenea semenilor de a le dovedi unor astfel de personalități recunoașterea necesară, ne pare ireală și neproductivă. Și totuși,  așa se întâmplă foarte frecvent.

R.I. nu a avut nimic de a face cu lumea comuniștilor. Din contră, fiind o fire liberă și un intelectual real, a simțit mereu discrepanța din societatea românească – ce acceptase să aibă la vârfuri oameni ajunși prin brațele partidului comunist, indivizi fără educație. R.I. simțea că teatrul se află în pericol – fie pe scenă, fie în biroul dramaturgului, fie în selecție și critică, pătrunzând ciurucuri inserate în cultura noastră odată cu demararea forțată a epocii comuniste, începând cu anii 1945-1948.

Scrisorile doctorului R.I. sunt lecții de autenticitate, utile tinerilor și celor din viitor. Nu se vor învechi aceste redactări și mai mult, aici putem spune că ele mereu vor putea fi redescoperite de orice cititor, indiferent de trecerea timpului. A ajunge în postura de a înțelege vremurile deceniilor secolului trecut, citind și înțelegând scrisorile doctorului R.I. – reprezintă un exercițiu intelectual autentic.

Încercăm prin această articol să oferim cititorului sensuri în înțelegerea felului în care elitele au găsit o alternativă de viață în comunism, reușind să nu-și altereze spiritul și nici să coabiteze nedemn servind activiștii partidului comunist sau organele odioasei securități. 

Intelectualul Radu Iftimovici și societatea

Capabil de poziționări analitice de maximă luciditate, R.I. intervenea în diferite etaje ale vieții culturale oferind soluții și opinii de mare valoare. Cum a fost posibilă o astfel de poziționare? Aici trebuie să remarcăm omul, tipul aparte, modern și inteligent, care emana farmec intelectual clipă de clipă.

Astfel de oameni pot să genereze valuri de idei, viziuni pe termen lung și să ofere colegilor de generație, dar și posterității, evaluări obiective foarte utile – emanciparea grupurilor umane făcându-se numai prin astfel de personalități – care din păcate în viață sunt apreciate la întâmplare de către oameni ce consideră că numai raporturile pe care le văd la serviciu alcătuiesc și scara de valori și maximul de performanță. Greșit! Foarte greșit! R.I. ne demonstra cu totul altceva.

Atâtea cohorte de cadre universitare viermuiesc în anonimat – etape universitare din care nu rămâne mai nimic. Și totuși acești oameni dotați cu vână carieristică, reușesc să își alcătuiască unii altora imagini mondene ce dau chiar valuri. Fals. Descriem un mediu lipsit de etică și chiar valoare în plan uman, ce reprezintă de fapt un loc stătut, din care nu răsuflă aer de cultură sau emancipare. Acești oameni nu sunt interesați decât de propriul scaun și mai ales de bani – care să le asigure o maximă satisfacție, utilă genelor din care sunt alcătuiți. R.I. în schimb, ne-a transmis tot ceea ce ne doream a cunoaște – și mai ales ne-a fost model.

Ni se promite un mediu academic, în schimb nu-l observăm. Vedem asocieri și constatăm că diplomele curg. Se mai obțin și rezultate, însă degeaba, pentru că organizarea universităților rămâne departe de un minim obiectiv. Citind însă aceste rânduri vom observa că din păcate, mult prea mulți nu l-au ajuns pe doctorul Radu Iftimovici – și nici șanse să o facă nu se întrevăd. Degeaba ne amăgim, că baze materiale s-au creat, că dascălii s-au perfecționat. Noi nu distingem un model real căruia să-i putem deveni discipoli! În lumea asta am avut însă șansa să mai întâlnim și oameni de prestigiu, care pur și simplu așa au fost, valoarea fiindu-le nu marcă ci compoziție pură a personalității.

Când prostul gust cuprinde zonele solemne ale unei profesiuni, atunci cei cu adevărat valoroși tind să fie marginalizați sau fals apreciați. Degeaba se comit comemorări, când în esență mai bine de 80% din corpul unei profesii nu-și cunoaște adevărații lideri. Viața în societatea comercială are alte reguli, alte concepte în evaluări umane – și din păcate trendul acesta nu dispare, ci perpetuează și ne ține în limite cumplite, decise de oameni care își urmăresc numai interesele.

R.I. activa în medii de creație unde găsea sau impunea el însuși o componentă de libertate. În mod firesc oamenii de valoare se exprimă așa. Societatea comunistă dorea însă subjugarea indivizilor și adunarea acestora în mase ușor controlabile. R.I. rupea aceste lanțuri și naviga în zone cărora le imprima (chiar el) idei de libertate.

De ce unii nu l-au acceptat? Pentru că nu l-au înțeles! Rigiditatea omului banal este adesea înfiorătoare. Și în instituții și în centrele universitare omul mediocru se ascunde în scutul sistemului și profită de funcția care impune un anume respect, cel puțin formal.

Reperele fixate de R.I. ne conduc către o stare aparte, în contextul în care de regulă grupurile profesionale tind mai mult către rigidizări convenționale sau o modă comercială neproductivă, ce nu justifică nici o formă de evoluție reală în branșă.  

Cititorii tineri și cei din viitor se pot apropia de aceste articole, căutând să-și îmbogățească cunoștințele, parcurgând genul articolelor, înțelegând prezentările, subtilitățile și de ce nu evidențierile pozitive, care nu lipsesc și fac cinste colegului nostru, deja mult regretatul Radu Iftimovici.  

Poate că uneori textul pare greu de parcurs. Este adevărat. Însă la sfârșitul lecturării acestui articol cititorul va avea în plus o serie de informații care îl vor ajuta să înțeleagă mai bine personalitatea doctorului R.I. și mai ales trecerea acestui om prin cumplita și aberanta dictatură. Tinerii colegi și cei din viitor își vor rezolva dilemele, căutând să vadă cum au trăit elitele în anii totalitarismului. Prin acest exercițiu vor rămâne împreună cei care simt cu adevărat ideea de solidaritate.

Personalitatea doctorului R.I și respectul discipolilor peste vremuri

Întotdeauna oameni precum R.I. au găsit timp pentru comunitate, pentru societatea căreia i-au aparținut. Prezentăm o personalitate a profesiei aflată în dictatură, în vremuri complicate, însă observăm că la noi, la români, familia mereu a reușit să se coaguleze către obiective importante.

Accesul în arhivele fostei securități nu este o imixtiune în intimitatea unei familii. Din contră, relevarea gesturilor securității față de o personalitate a profesiei și aducerea la lumină a acestor filaje combinate reprezintă un exercițiu etic deopotrivă pentru cercetător, cât și pentru cititori și istoria profesiei noastre. Privim cu simpatie familia doctorului R.I. și îi oferim aici un spațiu de prezentare integral etic.

Colegii din viitor trebuie să învețe că alunecarea unei societăți către iliberalism vine cu o serie de consecințe nefaste. Trecerea comunităților umane prin dictaturi a îmbrăcat forme diverse în fostele state ale blocului estic comunist, la noi în țară rigiditatea Securității în lupta ei împotriva poporului fiind (am putea spune fără să greșim) intensă, chiar extremă. În contrast, R.I. s-a plasat mereu într-o dinamică personală, reușind să-și realizeze planul vieții sale, trecând peste greutăți și nereușite. Între timp securitatea veghează fiecare mișcare a doctorului, filajul fiind complet.

Timpurile dictaturii și Securitatea

În dictatură nu puteai să vorbești liber, în schimb pătura activiștilor și cea a securiștilor își găsea limbajul propriu, bine camuflat. Rețelele Securității erau nedemne în exercițiul lor desfășurat împotriva cetățenilor – care sperau că într-o zi totul o să se sfârșească. Au fost până la finalul vieții lor aflați într-o dinamică potrivnică națiunii și favorabilă intereselor care îi priveau direct. Această ruptură a societății noastre a început acut imediat după abdicarea Regelui și constituirea republicii de ocupație. Cadrele care activau în acest aparat represiv s-au manifestat violent și mereu ca o forță abrutizată, gata să anihileze orice încercare de evadare a unui cetățean din linia impusă în lagărul socialist românesc. Modelul autohton se baza pe stimularea fricii.

Cetățenii de valoare își construiau ritmul vieții în felul lor, căutând să se concentreze în zona chestiunilor serioase de zi cu zi, sfidând pe cât de mult posibil starea de dictatură. Între timp, aparatul represiv își alcătuia și el o existență privată – desfășurată în contrasens cu cea a oamenilor cumsecade, care era nevoiți să suporte legile lagărului comunist. Românii ajunseseră la bloc, înghesuiți de un regim imoral, paranoic și continuu agravat de lumea obedienței patologice.

Filajul

În cazul doctorului R.I. Securitatea comandase filajul integral în etape diferite care au acoperit o durată impresionantă de timp și întreaga familie. Metodele au fost foarte diverse.

Doctorul R.I. cu siguranță intuia faptul că telefoanele îi sunt ascultate.[20] Însă nivelul filajului căpătase o asemenea dimensiune încât în ceea ce-l privea, întreaga familie și mai bine de câteva inele de cunoscuți – se aflau sub vizorul securității prin diferite metode, dispuse de ofițerii răspunzători de dosar.

A.C.N.S.A.S. – I 476091.

Extragem din dosar aceste imagini și le valorizăm și le conferim valoare documentară. Doctorul R.I. și familia dânsului nu au bănuit niciodată dimensiune filajului, Securitatea pătrunzând inclusiv în apartamentul în care aceștia locuiau.

A.C.N.S.A.S. – R 474297, fila 9.

A.C.N.S.A.S. – R 474297. Fila 206.

A.C.N.S.A.S. – R 474297. Fila 208.

Rețele de colaboratori – ”ILIESCU”

Academicianul Radu Iftimovici apare în arhivele Securității având calitatea de colaborator al securității[21], sub numele conspirativ ”ILIESCU”.[22] Din start facem precizarea că doctorul R.I. nu a fost în fapt colaborator al securității și vom argumenta în paginile următoare această afirmație.

A.C.N.S.A.S. – R 474297

R.I. a negociat o anume colaborare cu organele securității, realizând astfel un exercițiu foarte original. Le-a asigurat cu privire la faptul că are deschidere internațională, că activitatea lui presupune contacte în afara țării, în diferite state, timp în care practic și-a asigurat libertatea de mișcare, în opinia noastră fără să ofere o compensare dorită organelor securității care sperau la mult mai mult.

În timp ce ”oamenii muncii” erau ocupați cu semnarea condicii într-un sistem al economiei socialiste dirijat de la centru, care funcționa contrar legilor piețelor și în contradicție cu foarte multe principii ale economiei de piață, Securitatea avea treburile sale, punând vizorul pe orice om i se părea suspect. [23]

Neîncrederea în proprii cetățeni și goana după identificarea celor care ieșeau din rând opunându-se în orice fel absurdului sistem, a reprezentat principiul general pe care și-a mulat obscura și nedemna activitate Securitatea – ca serviciu de oprimare a propriilor cetățeni.

După 1989 cu bune și rele, societatea noastră se chinuie din foarte multe puncte de vedere într-o etapă a tranziției nesfârșită, în care clasa politică și sistemul de stat își dau mâna adesea împotriva intereselor cetățenilor. Să fie doar coincidențe?

A.C.N.S.A.S. – R 474297, fila 21.

În acest articol demonstrăm faptul că ”informatorul” ILIESCU nu a avut profilul turnătorului la Securitate – în nici un element de colaborare cu organul represiv, din contră! R.I. s-a folosit de securitate pentru a putea să călătorească în continuare și cel puțin din materialele studiate de noi, nu reiese faptul că R.I. a dat note informative care să pricinuiască neplăceri sau dezavantaje altor persoane.

R.I. pur și simplu a jonglat cu inteligență Securitatea, care nu a fost capabilă să-i atribuie un ofițer omolog pe măsura personalității sale. R.I. în colaborarea cu securitatea a văzut atât interesele familiei sale, cât și cele care realizau conceptul proiectelor sale, care presupuneau deplasări în afara țării.

A.C.N.S.A.S. – R 474297, fila 69.

Ministerul de Interne – Unitatea: S.M.B. – 310.

Angajamentul la Securitate

O zi grea și complexă pentru doctorul R.I. – semnarea angajamentului la securitate fiind în mod evident un pas controversat. Pentru cercetătorul care analizează acea perioadă, mai bine ar fi lipsit acest angajament – situație în care doctorul s-ar fi retras în izolare, urmând să renască imediat după 1989.

Pentru R.I., o astfel de poziție nu era deloc utilă felului său activ de a milita pentru dreptate. O fire luptătoare rămâne în zona combativă întreaga viață. Din acest motiv propunem în continuare o analiză particulară a dosarului doctorului R.I., invitând cititorii acestui articol să nu acorde o importanță prea mare acestui angajament, urmând ca împreună cu autorul să fie descoperite adevăratele motive care l-au împins pe doctorul R.I. să facă acest pas.

A.C.N.S.A.S. – R 474297. (1).

A.C.N.S.A.S. – R 474297. (2).

Textul angajamentului a fost în mod evident dictat sau copiat. Formularea este rigidă, în tipar propagandistic. Aspectul apare ușor revoluționar – patria se afla sub asediul dușmanului situație în care securitatea intervenea prin agenți și informatori. Materialul pare ridicol, însă momentul este de o intensă profunzime, pentru că instituția care solicita acest angajament era chiar Securitatea, un organ represiv și de temut al statului comunist.

Într-un fel doctorul R.I. a fost forțat către acest pas. Semnarea angajamentului s-a produs într-o anume etapă a vieții sale profesionale, pe fondul unor preocupări culturale care impuneau deplasări în străinătate. Rămânerea cu un pașaport în mână a fost posibilă numai la pachet cu semnarea acestei adeziuni. O greșeală? Greu de evaluat. Aici se pot exprima și alți cercetători de arhive, subiectul rămânând deschis.

Intrarea doctorului R.I. în rețeaua securității nu a implicat o desfășurare instituțională largă. Doctorul avea atribuite numai două contacte – un ofițer cu numele conspirativ ”FILIP” și un ”rezident” pe nume ”NICU”. Cititorul nu trebuie să-și imagineze mai mult. Securitatea lucra însă mult mai amplu, având mereu mult mai multe disponibilități – nebănuite colaboratorului.

Doctorul R.I. devine astfel un fel de colaborator al securității. Din păcate este greu pentru analist să înțeleagă cum a putut R.I. să ofere securității nume ce cuprindeau relații personale. Însă, la o apreciere mai profundă ne gândim că a decis acest lucru fortuit, într-un moment nepotrivit, sau poate că rezidentul a fost evident insistent. Cert este că securitatea a demarat ulterior verificări asupra persoanelor menționate în nota informativă de către R.I.

Din acel moment viața doctorului R.I. continuă în același mod, existând însă această colaborare cu Securitatea, nume din anturajul său extern fiind dezvăluite ofițerului de legătură. Ieșim în afara țării și întâlnim persoane despre care am povestit la Securitate. O duplicitate nepermisă etic – și fiecare dintre noi înțelegem acest lucru, pentru că odată ce ai povestit securității cu cine te întâlnești sau cui îi redactezi scrisori – din acel moment o parte din tine este deja vândută.

Aceste persoane locuiau în afara țării și poate de aceea doctorul R.I. a decis că furnizarea numelor nu le poate produce dezavantaje, fiind vorba de un simplu exercițiu de ”sinceritate” față de o autoritate din țară.

Și totuși, care au fost posibilele consecințe negative? Pentru că notele doctorului R.I. nu sunt deloc acuzatoare, din contră, sunt sincere și fără aspect ofensiv față de persoanele menționate. Diferă astfel foarte mult de notele informative oferite securității de colaboratorii veroși, care pur și simplu turnau – dovedind o ură evidentă față de cel oferit securității în comentarii negative. În schimb R.I. nu face decât să răspundă întrebărilor securității – oferind în fapt două liste, diferite, încercând să câștige timp și să evite detalii cu adevărat esențiale.

R.I. nu comentează, ci răspunde exact și minimal la întrebări, evitând orice detaliu, știind că oricum Securitatea avea desfășurate tentaculele sale acide direct în statele bănuite că sprijină emigrația din România.

Odată căzut în această ipostază, informatorul ”ILIESCU” trebuie să servească într-un fel cauza acceptată. În aceste situații un om, oricât de inteligent, receptează și fisuri – viața lui fiind pusă pe masa serviciului secret căruia îi oferă un sprijin. Securitatea asta înțelege, că R.I. – respectiv ”ILIESCU” contribuie și crede în ceea ce face. Contextul devine riscant și ecuația complexă. În schimb academicianul nu a crezut nici o clipă în postura lui, astfel definită de Securitate.

Se oferă în plus adrese de către R.I. (ILIESCU) chiar Securității – completând ”lista” numelor deja oferite cu altă ocazie. Înțelegem greu gestul academicianului, însă în mod evident acesta riscă plasând date publice, accesibile. Obligat, informatorul ILIESCU extinde lista cunoscuților, fiind în mod real captiv tentaculelor securității, situație pe care o dezvoltă în limitele ei, devenind astfel o parte a sistemului represiv – în mod inevitabil. 

Jocul lui R.I. este total. Spune, însă nu acuză și nu caută decât să ofere ceva, primind în schimb libertatea de călătorie.

Să presupunem că mergând în străinătate, într-un moment de intimitate, R.I. le-ar fi mărturisit prietenilor săi cum a fost încolțit de securitate și a fost nevoit să le spună că îi cunoaște și desigur adresa de domiciliu. Un astfel de gest ar fi avut într-un fel o componentă etică acceptabilă. Ne gândim că așa s-a întâmplat, totuși, pentru că doctorul R.I. a fost cu mult mai mult decât informatorul ”ILIESCU”. Viața reală era cea asaltată, personajul conspirativ fiind de fapt un apendice lipsit de viață, o formă artificială impusă de un organ represiv.

Faptul că doctorul R.I. oferă securității informații nu trebuie privit ca un gest pasiv, spontan și orientat împotriva unor persoane. Pentru a putea pleca din țară, un cetățean al României comuniste trebuia să aibă o legătură cu securitatea – de regulă ”funcția” devenind cea de colaborator.

La R.I. însă furnizarea de informații către securitate capătă un aspect  particular, contextul fiind diferit de situația care definea regula. Doctorul R.I. manevrează cu inteligență Securitatea, oferind date minore despre activitatea sa, de regulă cunoscute oficial, contra garanții de sprijin pentru plecarea familiei sale în străinătate. Altă variantă de ieșire nu exista în comunism.

Doctorul R.I. colaborează cu securitatea într-un mod neimputabil în plan etic. Pentru a putea rămâne în contact cu prietenii săi din afara statului comunist, R.I. acceptă un compromis, pe care așa cum analizăm, îl gestionează perfect, oferind securității o imagine asamblată pentru a putea fi considerată o momeală minimum suficientă păstrării capacității sale de călătorie. Securitatea în schimb își păstrează colaboratorul, profitând de postura unui om cu legături în statele occidentale.

În acest context, cea imorală este vădit Securitatea, care în jocul său perfid căuta să se infiltreze în viața unor oameni deosebiți, care prin forța personalității aveau legături de prietenie și profesionale în diverse state ale mapamondului. Nimic defavorabil siguranței naționale. Riscant în schimb ideii de dictatură. Asta păzea Securitatea – dictatura.

Nimic din ceea ce era R.I. nu se datora Securității. Cititorii trebuie să înțeleagă bine acest principiu. Securitatea era cea care intrase abuziv în viața doctorului R.I. condiționând ieșirile sale în afara țării și nu R.I. căpăta avantaje din statutul oferit de poziția conspirativă avută cu securitatea, sub numele de ”ILIESCU”.

R.I. ajunge în postura de a furniza unele informații securității nu în intenția de a obține avantaje, ci de a putea să-și păstreze minima libertate de circulație, într-o dictatură în care pentru alți cetățeni acest lucru devenise imposibil. În acest mod trebuie abordat dosarul de colaborator al colegului nostru, care era în acele vremuri o personalitate în plan științific și cultural.

Un dezavantaj al colaborării era acela că Securitatea intercepta integral corespondența lui R.I. Prețul plătit avea și acest disconfort nebănuit, filajul fiind permanent. Ecuația însă funcționa, R.I. practic nu furniza informații de esență și își păstra libertatea de circulație, însă nu fără efort și expunere a familiei sale către o interceptare completă a vieții personale.

În vremurile de dictatură Securitatea exagera alcătuind materiale informative în mod continuu, urmărind fiecare mișcare realizată de către sursele sale – ajunse în ”colaborare” într-un mod evident impus, forțat.

Doctorul R.I. încerca să trăiască normal într-o lume dementă, radicalizată de organul represiv al Securității –  care se interesa abuziv de orice fel de contact îl putea avea familia doctorului. Legătura lui R.I. cu Securitatea nu era una comodă. Acesta a acceptat furnizarea unor informații în schimbul păstrării pașaportului.

În această ecuație, treptat rezidentul ”NICOLAE” devine insistent. Povestirile sursei ”ILIESCU” nu au nimic profund – doctorul R.I. oferind securității informații firești, cunoscute, lejere. Fără un scop anume, fără să urmărească să facă rău cuiva, fără o componentă ideologică – notele informative ale sursei ”ILIESCU” nu au o caracteristică specifică informatorului turnător la securitate. Dimpotrivă! Doctorul R.I. povestește securității spontan, fără să reiasă din felul său de a comunica nimic subversiv. Acesta trăiește în continuare în planurile sale culturale, oferind Securității răspunsuri potrivite. Am putea spune fără să greșim că R.I. s-a ridicat mult peste Securitate, în acest joc evident impus.

A.C.N.S.A.S. – R 474297. Fila 247. (1).

A.C.N.S.A.S. – R 474297. Fila 217.

A.C.N.S.A.S. – R 474297. Fila 247. (2).

A.C.N.S.A.S. – R 474297. Fila 248.

Evaluarea colaborării la Radu Iftimovici

Vom analiza pe scurt scrisoarea adresată de către un anume Gheorghe Fețeanu fratelui său – Aurel Fețeanu,  care locuia la Paris[24], prin intermediul doctorului R.I. – sursa ”ILIESCU” –  Gheorghe Fețeanu nebănuind faptul că doctorul R.I. este colaborator al securității, având încredere în acesta.

Contextul în care ajunge doctorul R.I.[25] este mai greu de explicat analitic. Practic R.I. se întâlnește cu Gheorghe Fețeanu, pentru a prelua o serie de obiecte pe care urma să le ducă la Paris, fratelui acestuia. Un ceas de familie, o scrisoare nesigilată și un kilogram de mere ionatan, care nu se găseau la Paris. Toate acestea sunt apoi predate ofițerului de legătură de către doctorul R.I. Acestea sunt studiate și apoi înapoiate sursei ”ILIESCU” a doua zi.

A.C.N.S.A.S. – R 474297. Fila 220. (1).

Ironia face ca atunci când doctorul R.I. semnează nota informativă redactează un ”R” în mod spontan și apoi se corectează și continuă să semneze cu numele conspirativ ”ILIESCU”.

Aici întâmplarea deși nu are un caracter profund, nefiind vorba despre chestiuni complexe de viață, ci numai realizarea unui comision între frați – contextul este însă oarecum lipsit de etică, încrederea între colegi și oameni în general fiind alterată de faptul că un cunoscut devine informatorul securității. R.I. primește o scrisoare, un ceas și un kilogram de mere – pe care un om le pregătește pentru fratele său de la Paris. Doctorul R.I. predă scrisoarea și ceasul organelor de Securitate.

Atitudinile acestea nu trebuie să se întâmple în viața unui om. Pentru colegii din viitor lecția este categorică. Am întâlnit în alte dosare personalități ale profesiei care nu au acceptat un asemenea grad de colaborare – și aici amintim oameni precum: Adameșteanu, Gheție, Oțel, Apahideanu, Marinescu și alții– care nu au acceptat să colaboreze cu securitatea comunistă. Și au fost cu mult mai mulți colegi – pe care îi încadrăm în rezistența mută – o formă de retragere din orice vise condiționate prin apartenența la partidul comunist sau la organele securității.

Am fost foarte întristați parcurgând această notă informativă. Îl iubim pe doctorul R.I. prin contribuția lui culturală, prin felul special de a exista ca model printre noi. Însă, că tot vorbim de Franța – cunoaștem felul în care i-au tratat francezii pe concetățenii care au colaborat în anii de ocupație. Sigur că păstrăm proporția, însă atunci când un om te creditează cu încredere, într-o perioadă de opreliști, de dictatură și îți oferă obiecte personale și o scrisoare pentru fratele său, știind că urmează să faci o deplasare la Paris – și chiar îi scrie fratelui că prin tine îi expediază aceste lucruri – și tu mergi apoi cu ele la organul securității represive – din acest moment totul se năruiește în zona pe care o definim drept etică.

Bănuim că doctorul R.I. a parcurs textul scrisorii înainte să o predea securității și văzând că doi frați se bazează pe tine, ne întrebăm: mai poți să mergi înainte așa? Nu simți că trebuie să te retragi, să-i dai omului înapoi scrisoarea și obiectele și să mergi acasă exersând retragerea definitivă din aceste jocuri care implică trădarea – așa cum o bună parte din colegii care au traversat totalitarismului au făcut, renunțând la orice planuri asigurate prin aceste mici (sau mari) trădări?

Poziția cercetătorului de arhivă

Un moment de tristețe reprezintă întâlnirea cercetătorului de arhivă cu astfel de documente. Toate aceste mici gesturi lipsite de etică, au asigurat forța securității împotriva acestei națiuni și mai mult au hrănit o pătură asupritoare – reprezentată de Partidul Comunist și Securitate – oameni care se bucurau de privilegii într-un lagăr în care cetățenii trăiau umilințele dictaturii. Cu tristețe facem aceste comentarii și cu părere de rău, pentru că accesul la titlul de personalitate a profesiei devine relativ în astfel de situații, pentru astfel de oameni, care pe de altă parte i-am considerat modele, statutul de discipol fiind apriori meritat.

În contextul în care doctorul Radu Iftimovici urma să susțină o conferință la Biblioteca Franceză din București și Securitatea primea în avans de la acesta o listă a celor invitați, vedem cum informatorul ”ILIESCU” servește pe două fronturi.[26]

De exemplu, sursa ”ANGELA”, bine infiltrată în personalul Bibliotecii Franceze din București, oferea securității materiale complete, în conformitate cu instructajul primit. Între timp, doctorul R.I. aluneca pe traseul său cunoscut, cu eleganță, căutând să-și alcătuiască prezențe mereu elevate, oferind invitaților subiecte tentante, de altfel bine asigurate din toate punctele de vedere. O atitudine firească a intelectualului R.I. – care în vreme de dictatură reușea să deschidă oportunități speciale atât corpului nostru profesional cât mai ales celor care îl cunoșteau și nutreau asemenea lui ideea de libertate prin cultură.

Este foarte complicat pentru noi să înțelegem cum un om de talia doctorului Radu Iftimovici accepta acest joc dublu: pe de o parte redacta invitații către diferite instituții de profil și solicita prezența unor personalități la prelegerea sa, iar pe de altă parte oferea securității represive lista invitaților.

Acest mecanism de conviețuire în dictatură putea fi ocolit – cu orice risc, spunem noi astăzi. Forța dictaturii ar fi fost astfel mult diminuată. Din păcate, vedem cum personalități precum cea a doctorului R.I. au acceptat să discute cu organul represiv al dictaturii – sau poate că, la fel de adevărat, Securitatea a reușit să agreseze intimitatea acestor oameni, care au considerat că gestul lor de apropiere nu producea cine știe ce dezavantaje.

Din păcate apare această discrepanță în profesie, unde există și medici care pur și simplu au evitat din toată puterea orice apropiere care le era impusă de Securitate. Au pierdut, sigur, însă s-au opus categoric, servind la stații de salvare sau ferme izolate. Tema este complicată, însă merită bine evaluată multidisciplinar.

Doctorul Radu Iftimovici a reprezentat mereu domeniul medical cu multă solemnitate. În mod evident intelectualul R.I. a știut să realizeze acele conexiuni utile mediului medical, în mod incontestabil, acesta reprezentând cu brio domeniul său profesional și nu numai. Remarcăm cu mândrie poziționările sale în raport cu reprezentanții Bibliotecii Franceze – care își realizau și aceștia activitățile cultural-diplomatice într-un mod profesionist, încercând să stimuleze apropierea româno-franceză, de altfel considerată pe bună dreptate profund tradițională. Suntem convinși încă o dată că R.I. manipula securitatea, căreia îi oferea firimituri fără importanță, însă jocul acesta riscă întotdeauna anumite interpretări.

Vremuri triste, în plină dictatură, situații penibile pe care doctorul R.I. era nevoit să le suporte. Remarcăm totuși forța interioară a acestui om, care putea să susțină singur acest mers contra sistemului, pentru că R.I. niciodată nu a servit în viața lui personală sau profesională deviațiile unui stat totalitarist ce impunea națiunii o stare specifică lagărului socialist.

CONCLUZII

Cercetătorii de arhivă trebuie să fie foarte atenți atunci când analizează apropierea informatorului ”ILIESCU” de organul securității represive române.

R.I. putea să depășească în inteligență întreaga agentură care îi pândea pas cu pas. A acceptat să joace un rol dublu, însă nu a fost niciodată obedient. A oferit informații, însă și-a păstrat o poziție verticală, încercând să existe așa cum conștiința îi spunea – clar, dur, însă corect.

Sigur că un astfel de personaj este unic și nu poate fi întâlnit la tot pasul. Profesia noastră a demonstrat prin R.I. faptul că scara de valori se poate înălța foarte sus. Dacă lumea totalitarismului mai producea cel puțin 50 de oameni precum R.I. – atunci comunismul ar fi căzut cu 10 ani înainte de 1989 – și ne asumăm cu multă responsabilitate această supoziție, exprimată aici literar, desigur.

Acest articol citit cu multă atenție, aproape că ne prezintă normalitatea, încercarea de a face  față dictaturii, specifică în dinamica oricărei familii de români. Până și informatorul Securității, pe numele conspirativ ”VALERIU” cădeacu o notă favorabilă familiei Iftimovici. Securitatea și nomenclatura comunistă aduceau răul în viețile cetățenilor republicii, fostă monarhie înainte de anul 1948.

Intrând abrupt în existența oricărei familii, Securitatea a deformat în mod evident și destinul doctorului R.I, care, de altfel, avea atât de multe preocupări constructive încât nimeni nu poate spune astăzi că acesta s-ar fi grăbit să facă cuiva rău prin apropierea lui față de organele securității. A servit însă cu inteligență, alegându-și mereu cele mai puțin riscante poziții, sperând că astfel va reuși să păstreze un echilibru, dorit, râvnit și adesea obținut – avantajul continuității proiectelor sale fiind primul urmărit de către R.I.

Securitatea lucra intens, departament lângă departament. Legăturile erau atent investigate, iar redactarea își urma propria limbă de lemn. Statul comunist își punea la zid cetățenii prin Securitate, reușind astfel să-și păstreze oribila și penibila existență culpabilă.

Genul acesta de note informative, erau anticipate, alcătuite atent mână în mână – activist PCR, ofițer de securitate și sursă. Tema era apoi pusă ”pe curat”. Este evidentă lipsa de spontaneitate.

Observăm și faptul că securitatea avea vânători bine plasați în incintele tuturor instituțiilor, căutând să afle tot ceea ce se petrecea, acoperindu-și astfel zona specifică de interese. Eventualele opinii discrete scăpau, însă contextul era cunoscut și orice legături erau rapid observate de către organul care înainte de a păstra siguranța statului urmărea integritatea dictaturii. Ingrată postură de partea ”organului”,  cât și cea a informatorilor. Vremuri triste, pline de asocieri în limitele compromisurilor.

Două colete cu câte un kilogram de cafea, primise, sau mai bine zis, nu primise doctorul R.I.[27] Propunerea rezidentului ”NICU” era ca problema să fie dată ofițerului de obiectiv și ”aprobată pozitiv”. Vremuri ridicole, dictatură și alienare, decădere a societății și în fapt o imensă criză ce afecta in corpore națiunea. Securitatea avea așadar interesul  să-i recupereze doctorului R.I. cafeaua pierdută în vamă. Nu mai facem alte comentarii, însă evidențiem absurdul alăturat penibilului. R.I. cere Securității să-i fie găsită cafeaua primită din Vest.

Dirijăm analiza către zone fragile și căutăm să identificăm puncte de sprijin pentru evaluări corecte în deplasarea cercetătorului prin adâncurile acestei lumi creată de securitate. În mod evident informatorul ”ILIESCU” iese în mod cu totul categoric din regiunea clasică a turnătorului la securitate. Autorul insistă cu tărie asupra acestei constatări, deosebit de importante. R.I. era cu mult mai inteligent decât agentura. În fapt acesta a nuanțat notele informative oferite securității, căutând să le spună numai ceea ce în mod evident se întâmpla în acea zonă a clarei evidențe. R.I. povestea ceea ce face. Pur și simplu.

Organul securității pătrundea în intimitatea doctorului R.I. care era supravegheat excesiv, mai ales în calitatea lui de informator. În dosarul D.U.I. – fusese mai puțin supravegheat decât în momentul în care devine apropiat al securității, ca informator cu numele conspirativ   ”ILIESCU”.

Există oameni care merită cunoscuți cu adevărat. Este un privilegiu. Din păcate la manșă ajung cei care văd viața precum o bătălie și nu o evoluție. Acest mecanism a fost foarte accentuat în comunism. O lume care asuprea o alta, român împotriva românilor. Profesorul R.I. nu s-a amestecat. A alunecat printre inevitabile conjuncturi.

O F I Ț E R I   D E   S E C U R I T A T E[28]

Le facem o onoare și îi prezentăm aici, în contextul în care doctorul Radu Iftimovici nu a avut ocazia să cunoască cu adevărat dimensiunea hidrei represive. Sunt ofițeri implicați în monitorizarea omului de cultură Radu Iftimovici.[29] Expunem către cititori un număr de ofițeri înalți ai odioasei Securități represive: Croitoru, Bolboacă, Bățagă, Purcaru, Mazilu, Sidea, Șchiopu, Bucur, Ismail, Jănică, Urtilă – în fine. Au fost mai mulți! Nu mai vorbim de restul agenturii. În schimb, intelectualul, omul de cultură, Radu Iftimovici a fost doar singur, situație în care orice om putea să greșească, să ezite, să piardă poziții, să se deplaseze de la mersul firesc al preocupărilor sale.  

CROITORU NICOLAE (n. 18.12.1923 în PLOŞTINA – ultimul grad: Locotenent-Colonel, 1967).

BOLBOACĂ VASILE (n.10.01.1927 în BUCUREŞTI – ultimul grad: Colonel, 1981).

LUCA MARIN ( ultimul grad: Colonel).

BĂȚAGĂ TIBERIU (n. 28.08.1936 în TÂRGU MUREŞ – ultimul grad: Colonel, 1989)

GHERGHE MARIN (n. 13.12.1940, în satul REŞCA, comuna DOBROSLOVENI, judeţul Olt – ultimul grad: Locotenent-colonel, 1989).

ȘERBAN PASCU (n. 08.05.1937, în CRAIOVA – ultimul grad: Locotenent-colonel,1984).

POP GHEORGHE (Lt. Colonel).

IAMANDI CONSTANTIN (n. 02.05.1933 în BUCUREŞTI – ultimul grad: Colonel, 1989 – Securitatea Municipiului BUCUREŞTI. Locțiitor Șef Securitate).

MĂRIEȘ GHEORGHE (n. 03.02.1948, în sat ULCIUG, oraş CEHU SILVANIEI, judeţul Sălaj – ultimul grad Maior 1989).

PURCARU MARIUS (Locotenent)

NISTOR ȘTEFAN (Maior)

PETRACHE LUCIAN (Căpitan)

SIMION ION (Maior)

MAZILU CONSTANTIN (n. 08.11.1927 în SIGHETU MARMAŢIEI – ultimul grad: Colonel. Compartimentul vize-paşapoarte, 1976).

DIACONESCU GHEORGHE (n. 21.10.1941, în satul CĂTUNU, comuna POENI, judeţul Teleorman – ultimul grad: Locotenent-colonel, 1986 Direcţia 3).

SIDEA NICOLAE (n. 13.05.1923 în satul POMEZU, judeţul Bihor, 1948-1951 Direcţia Generală a Securităţii Poporului – ultimul grad: Colonel, Serviciul de Paşapoarte al Mun. BUCUREŞTI, 1978).

ȘCHIOPU IOAN (n. 17.06.1927 în SIBIU – ultimul grad: Colonel, 1973 Direcţia 2).

VASILESCU TRAIAN (Colonel).

BUCUR NICOLAE (n. 22.08.1927 în BUCUREŞTI – ultimul grad: General-maior 1973-1981 Unitatea Specială S Comandant).

SEMSEDIN ISMAIL (n. 30.07.1924, CERNAVODĂ – ultimul grad: Colonel 1977 I. M. B.).

FLOREA OPREA (General Maior).

CRĂCIUN ANCU (n. 14.04.1932, în comuna BOTOROAGA, judeţul Teleorman – ultimul grad: Colonel 1986-1987 Securitatea Municipiului BUCUREŞTI, Serviciul 150).

ORBAN MOISE (n. 29.06.1937 în municipiul BRAŞOV – ultimul grad: Colonel, 1984 Serviciul Independent D.).

GHEORGHE ILIESCU (Locotenent Colonel).

HOGAȘ JĂNICĂ (JENICĂ) Nume de serviciu: HULUBEI JĂNICĂ/HAGIU ŞTEFAN. (n. 31.10.1948 în comuna MIROSLĂVEŞTI, judeţul Iași – ultimul grad: Maior, 1989 – Direcția III-a, Serviciul 9, Biroul 3, SMB).

RĂDOI PASCU (Colonel).

DAVID NICOLAE (Colonel).

PETRESCU PETRE (n. 19.09.1949, în OLTENIŢA, judeţul Călărași – ultimul grad: 1988-1989 Inspectoratul Judeţean PRAHOVA Serviciul – Biroul – Şef securitate. Trecut în rezervă cu gradul de locotenent-colonel.

URTILĂ MARIAN (n. 19.04.1952 în BUCUREŞTI, Căpitan 1987-1989, Inspectoratul Județean Prahova, Serviciul 1).

STANA FLOREA (n. 07.01.1949, în comuna PIATRA, judeţul Teleorman – ultimul grad: Maior 1986-1989 Securitatea Municipiului BUCUREŞTI, Locţiitor şef securitate. Trecut în rezervă cu gradul de General de Brigadă).

AGENTURA INFORMATORILOR

”FILIP”[30]; ”VALERIU”[31]; ”BEBE”[32]; ”MIRUNA”[33]; ”NELU”[34]; ”RADU”; ”MERY”[35];; ”RĂZVAN”[36] ; ”CAMIL”[37]”PETRESCU”[38]; ; ”BARBU”[39]; ”NICOLAE”[40]; ”RUXANDRA” [41] ; ”ANGELA”[42]; ”NICU”[43]; ”PETCU”[44]; ”SUCIU”[45]

CASELE CONSPIRATIVE

”VIOREL”[46] ; ”OPERA”[47]; ”1 MAI”[48]; ”DOMICILIU”[49]; ”COSMONAUT”[50]; ”RALUCA”[51]; ”PICTORUL”[52]

Justificarea abordărilor

În filmul disponibil în canalul You Tube:

la minutul 59:00, doamna Cerasela Miu îi adresează profesorului R.I. o întrebare complexă:

” – Este Radu Iftimovici un personaj controversat?”

Răspunsul oferit de către R.I. în interviu, ne oferă teme de studiu. R.I. transmite mesaje permanent, situație în care devoalarea devine inevitabilă. Discipolul însă rămâne oarecum încurcat, cunoscând datele motivației sale. În rest, filmul este excepțional.

Academicianul Radu Iftimovici ar fi înțeles cu siguranță poziționarea autorului acestui articol. Nu despre R.I. este vorba în acest articol și în nici un caz creația profesorului în întrega lui carieră nu este pusă la îndoială. Mai mult, autorul articolului încă explică din postura cercetătorului de arhivă, faptul că la R.I. apropierea de Securitate  a fost numai o joacă a interesului.

Din păcate, contaminarea s-a produs – moment în care discipolul este bulversat în mod fundamental. Așadar, articolul menționează în primul rând controversa care apare în mentalul discipolului – care știe că în totalitarism au existat personalități care contactate de Securitate în vederea semnării unui angajament – au refuzat categoric, acceptând desigur într-un fel finalul prematur al carierei lor profesionale. Aici însă facem diferența – și ne decidem să continuăm sau să abandonăm un far, o baliză, un reper.

Contaminarea societății noastre cu răul totalitarismului – a fost cumplită. Și atunci discipolul se întrebă în mod firesc – la ce bună vitrina, dacă permite compromisul și cum mai poate să existe ideea de morală, atunci când poziționările sunt atât de controversate. R.I. ne-a ridicat și ne ridică în continuare, însă ne-a întristat, în egală măsură. Nu credem în noțiunea de colaborator nicidecum, –  și am explicat acest lucru în rândurile articolului. Am fi acceptat la R.I, orice alte vicii – de orice natură, umană, aflată în bătaia erorilor – însă, semnarea hârtiei de colaborator îl separă pe R.I. de grupul altor personalități, cărora le suntem deasemenea discipoli,  – și care au răspuns vertical și negativ ofertei Securității represive.

Aici intervine fisura, torsiunea, care amăgește tânărul, născut după ce deja R.I. parcursese mai bine de 40 de ani înaintea noastră.

Observații finale

Doctorul Radu Iftimovici a reușit să își alcătuiască o realitate într-o dictatură, căutând mereu să influențeze lumea din jurul său în bine. Aici includem o atitudine care era prima necesară în raport cu mersul istoriei.

Articolul prezentat aici are o evidentă complexitate fiind vorba atât de un ”D.U.I.” – dosar de urmărire informativă, cât și un ”R” – dosar de rețea – în care R.I. apare în colaborare cu Securitatea.

În realitate în toate dosarele pe care R.I. le-a avut la Securitate, acesta apare ca urmărit permanent – organul represiv căutând să subjuge un om care avea din păcate pentru ei propria verticalitate.

R.I. nu putea să trăiască liber în propria țară și astfel în scurt timp el a devenit obiectivul Securității. Fiind o personalitate, Securitatea a dorit să-l atragă în rețelele sale, făcând acest lucru în mod mârșav, prin tertipuri și alcătuiri aproape paradoxale, pentru că în dictatură mersul acestui organ represiv nu era în nici un caz unul logic.

Securitatea îl filează permanent pe doctorul R.I și într-un moment încearcă racolarea lui în agentură. R.I. devine astfel informatorul securității – căpătând numele conspirativ ”ILIESCU”. Cu toate acestea, R.I. nu oferă securității informații din proprie inițiativă și încearcă permanent să-și asigure libertatea de circulație și face acest lucru cât de mult timp îi este permis, în condițiile în care dictatura deraiază spre rău, de la an la an către 1989.

Securitatea în schimb, conștientă că merge pe un teren pe care  nu-l poate controla, intensifică urmărirea doctorului R.I. mult mai acut în dosarul de rețea decât în cel de urmărire – fapt care ne demonstrează în mod evident că niciodată securiștii nu au fost siguri pe informatorul lor.

R.I. nu este practic un informator – așa îl denumește doar securitatea. Acesta continuă să trăiască în setul de valori impus și nu are treabă cu organul represiv. Știe că este urmărit, însă nu are motive de îngrijorare, atâta timp cât nu dezvoltă nici o apropiere, mai mult decât minima necesară solicitată deorganul represiv.

Ca discipoli ne-am fi dorit ca apropierea doctorului R.I. să fie nulă față de Securitate. Întotdeauna atunci când evaluăm titlul de personalitate a profesiei ne dorim un om care să nu fi generat colaborări cu organul represiv – care a susținut viabilitatea dictaturii în țara noastră.

Oameni considerați modele, cum a fost și academicianul R.I. puteau să-și întrerupă orice ambiție atunci când organul securității interferase prea mult în destinul lor. Tăcând, retrăgându-se, modelându-și atitudinea, căutând rezistența de orice fel, ar fi fost mult mai de folos țării și cetățenilor care trăiau asupriți de un regim totalitar. Acceptând (precum doctorul R.I.) să semneze un angajament cu securitatea represivă, aceste personalități, posibile simboluri pentru masa profesiei, și-au diminuat în mod evident soclul statuii care s-ar fi putut ridica pentru ei.

Tinerii trebuie să cunoască faptul că în vremea dictaturii au existat și medici care și-au sigilat ambițiile, s-au izolat în viața personală și au căutat să reziste, neoferindu-și serviciile (de nici un fel și în nici o intensitate) Securității comuniste. Sunt eroi necunoscuți care au demonstrat organului represiv că unele limite nu pot fi depășite, că unii oameni nu sunt de vânzare.

În cazul doctorului R.I. situația este puțin diferită. Acesta a jucat în piesa Securității, fiind un om care privea lumea cu o inteligență rară, context în care el singur a jonglat pe degete rezistența Securității – realizând adesea un tablou inversat. În realitate numai anumiți oameni pot structura astfel de poziționări. Doctorul R.I. a enervat permanent Securitatea, însă în plan scriptic a colaborat – intensitatea gestului nefiind preocuparea autorului acestui articol. În orice caz, această cercetare vine cu o direcție solidă de argumentare și intră într-un peisaj care solicită astfel de evaluări și din partea altor cercetători. Destinul discipolului ne-a interesat mai mult în această prezentare, urmărind să oferim tinerilor colegi un mesaj foarte bine argumentat.

Radu Iftimovici rămâne un model pentru noi, cu toate că prin gestul său de a semna o adeziune la securitate, multora le-a demonstrat cu totul altceva. Zona de evaluare este foarte sensibilă. În fila 560 –  A.C.N.S.A.S. – R 474297 și fila 561 A.C.N.S.A.S. – R 474297 –  este relevat în mod evident motivul pentru care R.I. este abandonat totuși de Securitate din calitatea lui de colaborator, profesorul având mai degrabă profilul disidentului. De fapt pe întreg parcursul colaborării – Securitatea îl urmărește practic pe profesor, atitudinea acestuia fiind adesea contrară poziției, lucru care mâhnește Securitatea și ne bucură pe noi, discipolii profesorului.

Pentru cei care au reușit să-i cunoască cu adevărat latura personalității sale de excepție, este evident faptul că R.I. a jucat la zero cu securitatea, care a crezut altceva, sperând că a capturat o piesă importantă.

Aceste poziționări duble aparțin oamenilor foarte inteligenți, viața de agent neînsemnând nimic pentru doctorul Radu Iftimovici. El reușește să abstractizeze poziția sa în raport cu organul represiv și să-i ofere acestuia pachete mici de substanță care s-au dovedit de fapt iluzii.

R.I. trebuia să supraviețuiască și să-și apere terenul de joc. Acceptând o coborâre relativă, acesta practic nu a atins podeaua infernului, ci a vârât numai puțin talpa, suficient cât să-și mențină un teren solid în lumea reală, ancoră necesară pentru momentul retragerii. Poate a fost și curiozitate. În nici un caz frică și desigur un evident șantaj din partea securității.

Puțini oameni știu să-și protejeze apropiații, familia, așa cum a făcut-o R.I. El a demonstrat colegilor și cunoscuților că societatea umană are dreptul la o alcătuire etică în social. Prin ceea ce a adus comunității în planul creativității, R.I. rămâne o personalitate a profesiei noastre, un reper evident poziționat în vârful scării de valori. Contactul lui cu securitatea a fost superficial, fără importanță, fără consecințe negative și de ce nu, fără victime – suntem siguri.

Încheiem acest articol printr-o mărturisire în totală notă de sinceritate, manifestându-ne un regret, o suferință, o mâhnire. L-am fi dorit pe R.I. alături de colegii care au evitat Securitatea cu orice preț, rămânând astfel liberi. Cu toate acestea trebuie să observăm faptul că lupta academicianului R.I. cu sistemul absurd, s-a desfășurat și în timpul în care avea statutul de informator.

Ne-ați învățat enorm de multe lucruri domnule doctor Radu Iftimovici – inclusiv ne-ați predat o lecție a cinismului, a minciunii, – în fapt a inteligenței supraviețuirii. O parte dintre noi vom apuca pragmatic pe drumul oferit ca model, o alta ne vom plasa pe o axă a neatingerii de rău, căutând să rezistăm, urmând ca apoi, îndreptându-ne greșelile, să putem fi iarăși liber. Nu momentul semnării angajamentului îi bulversează pe discipol, nicidecum cu toții greșim, ci mai ales contaminarea continuă, incapacitatea de rupere rapidă de momentul erorii, căutând cât de cât virtutea. Greșim, însă reparăm urgent – este o lecție predată de profesorii interbelici de la 1921 – care au fost nevoiți să se retragă după 1948, uneori chiar fizic.

Evaluările celor două lumi sunt astăzi la îndemâna cercetătorilor și prin publicarea acestui articol, care rămâne să continue dilema propusă peste timp, mereu în spirit academic și în redactări solemne, pline de prestanță și echilibru scriitoricesc, păstrând memoria celor urmăriți de Securitate în cele mai nobile elemente de apreciere colectivă.

Îl vom iubi pe R.I. și vom încerca mereu să înțelegem că orice introducere a vieții în șabloane coincide cu moartea spiritului. Zona de creativitate umană nu se află la îndemâna celor care rămân leneși și nu doresc să înțeleagă că și astăzi, noi trăim vremuri în care limitele celor care ne conduc urmărindu-și interesele, ne impun și nouă aceleași blocaje.

Lumea pe care ne-o dorim mai bună nu se poate alcătui fără oameni precum R.I. și fără discipolii săi – care există! Simțim mereu că undeva trăiește și speră un om plasat mereu în zonele celei mai dure lupte – a binelui cu răul, a valorii cu nonvaloarea, a greșelii cu repararea ei urgentă, a supraviețuirii, …însă nu în orice condiții.

NOTE


[1] A.C.N.S.A.S. – I 518568.

[2] M.A.I. Serviciul ”C” 44 – 26 martie 1966 – A.C.N.S.A.S. – I 518568.

[3] M.A.I. Direcția VII-a, 28 iunie 1967 – A.C.N.S.A.S. – I 518568, fila 7

[4] 24 aprilie 1073 – A.C.N.S.A.S. – I 518568, fila 3.

[5] A.C.N.S.A.S. – I 518568, fila 6.

[6] M.A.I.A.A. – I.C.V.B., A.C.N.S.A.S. – I 518568, fila 9, (2).

[7] Securitatea Municipiului București – ianuarie 1989.  A.C.N.S.A.S. – I 476091, fila 1, (2).

[8] Biblioteca Franceză – invitație., A.C.N.S.A.S. – I 476091.

[9] Ambasadorul Franței – A.C.N.S.A.S. – I 476091, fila 21.

[10] M.I – U.M 0647, septembrie 1989. – A.C.N.S.A.S. – I 476091, fila 16.

[11] I.M.B. Notă, 20-12-1989, A.C.N.S.A.S. – I 476091, fila 5.

[12] M.I., Inspectoratul Județean Dolj – A.C.N.S.A.S. – I 476091, fila 24.

[13] Notă, Securitatea Municipiului București, A.C.N.S.A.S. – I 476091, fila 10, (2).

[14] M.A.I. Serviciul 1A, 1 iunie 1989. – A.C.N.S.A.S. – I 476091, fila 26.

[15] A.C.N.S.A.S. – I 476091, fila 39, (1).

[16] NOTĂ – 4 februarie 1989 – A.C.N.S.A.S. – I 476091, fila 51, (4).

[17] Institutul de virusologie. – A.C.N.S.A.S. – I 476091, fila 59, (1).

[18] A.C.N.S.A.S. – R 474297 fila 53 – D.G.T.O. DIRECȚIA a IX-a.

[19] Ana Blandiana. – A.C.N.S.A.S. – I 476091, fila 30.

[20] A.C.N.S.A.S. – R 474297 fila 39 – Ascultarea telefonului – 14 mai 1973. DIRECȚIA a V-a, SERVICIUL II.

[21] A.C.N.S.A.S. – R 474297, fila 7.

[22] A.C.N.S.A.S. – R 474297, fila 2

[23] A.C.N.S.A.S. – R 474297, fila 28.

[24] A.C.N.S.A.S. – R 474297. Fila 221.

[25] A.C.N.S.A.S. – R 474297. Fila 220. (2).

[26] A.C.N.S.A.S. – R 474297. Fila 258. (2).

[27] A.C.N.S.A.S. – R 474297. Fila 289.

[28] Sursa C.N.S.A.S.

[29] A.C.N.S.A.S. – I 518568 și A.C.N.S.A.S. – R 474297.

[30] A.C.N.S.A.S. – I 518568, fila 4. (1).

[31] A.C.N.S.A.S. – I 476091, fila 5.

[32] A.C.N.S.A.S. – I 476091, fila 10, (1).

[33] A.C.N.S.A.S. – I 476091, fila 25.

[34] A.C.N.S.A.S. – I 476091, fila 52, (1).

[35] A.C.N.S.A.S. – I 476091, fila 41.

[36] A.C.N.S.A.S. – I 476091, fila 42, (1).

[37] A.C.N.S.A.S. – R 474297, fila 10

[38] A.C.N.S.A.S. – R 474297, fila 29.

[39] A.C.N.S.A.S. – R 474297. Fila 90

[40] A.C.N.S.A.S. – R 474297. Fila 205.

[41] A.C.N.S.A.S. – R 474297. Fila 260. (1).

[42] A.C.N.S.A.S. – R 474297. Fila 267

[43] A.C.N.S.A.S. – I 476091, fila 62, (1).

[44] A.C.N.S.A.S. – R 474297

[45] A.C.N.S.A.S. – R 474297. Fila 275. (1).

[46] A.C.N.S.A.S. – R 474297, fila 10

[47] A.C.N.S.A.S. – R 474297. Fila 209.

[48] A.C.N.S.A.S. – R 474297. Fila 260. (1).

[49] A.C.N.S.A.S. – R 474297. Fila 262

[50] A.C.N.S.A.S. – R 474297. Fila 267

[51] A.C.N.S.A.S. – R 474297. Fila 275. (1).

[52] A.C.N.S.A.S. – R 474297. Fila 296.

Distribuie acest articol

25 COMENTARII

  1. Felicitări, iată un exemplu de articol fundamentat pe o cercetare serioasă, din care lipsesc presupozițiile, savantele opinii personale, improvizațiile și ifosele, cum este cazul în alte materiale publicate pe această platformă.

    Accesul nefiltrat prin sita profesionalismului la arhive generează, în multe cazuri (se știu ei care) o diseminare flamboaiantă, superficială, bazată pe o preluare necritică a conținutului și sugerează mai degrabă dorința de exhibare cu orice preț, de postare senzaționalistă, nicidecum devoalarea echilibrată a unor aspecte ce țin de republica populară/socialistă.

  2. Mulțumesc de articol.
    Confirma ce știam de mult timp. Din text :
    rușine în dreptul ”ofițerilor” care au servit această ghenă din care pornea sursa fricii ce înrobise națiunea română în timpul dictaturii.

    Și Hitler a avut gestapoviștii lui, Stalin pe NKVD cu Beria in frunte.

    Masa românilor nu are habar că majoritatea securiștilor ante 1989 erau DA cu stele multe pe epoleți.
    Dar doar cu 4- 8 clase de școală la activ. Luați din sărăcia țărănească extrem de difusa in 1947 și după.
    Partidul a făcut din ei „oameni” cu casa la bloc, baie in casa cu apă și canalizare. Ce nu văzuse neam de neamul lor în trecut.
    Ca urmare devotamentul față de cauza partidului a fost fara limita. Unii ajunși procurori , judecători cu facultate la fara frecventa, alții reciclați masiv in noua orinduire și pe functii înalte . Toți cu diplome mărețe dar fara valoare in o societate normala.
    Handicapul cultural datorita lipsei scolii a rămas.
    Vizibil în gândire , scris, comportament. ( nevoia de parvenire , ura fata de oricare le contesta ” meritele”. )
    Că ocupația principală era lupta împotriva propriului popor.
    E și motivul pentru care „reformata” SRI nu a predat niciodată dosarele acestor cadre. Cu scuza siguranței nationale. ☹️
    Elementele de nădejde (în uniformă) a vechii orinduiri , deveniți si stâlpi ( in civil) a democrației originale carton.

    PS
    Cindva voi veni in tara sa citesc dosarul meu din arhivele CNAS. Devenit dușman al poporului prin cererea de plecare definitiva din tara ( 1989), dat afara din partid, urma concedierea.
    A venit decembrie 1989 și nu a mai fost posibilă arestarea cu ceva proces farsa și acuze inventate.
    Timpul a lucrat împotriva lor. 😀
    Absolut sigur că toți tovarășii ofițeri care au scris ceva la dosar (inclus tovarășa ofițer de la serviciu pașapoarte care in noiembrie 1989 ma trata că pe un gunoi iar în ianuarie 1990 mă pupa în dos) au fost avansați în grad , pensi mărețe și decorații.

  3. Articolul încearcă în mod stângaci printr-o mare de cuvinte să escamoteze o realitate brutală:

    Un individ de 46 de ani, fără copii, cu o poziție bunicică în România comunistă acceptă să semneze un angajament decolaborare cu securtitatea de teamă să nu piardă niște călătorii în vest. Pe scurt, asta se numește „lichelism”. Nu numai că semnează angajamentul dar chiar și toarnă. A da, a făcut-o ca să salveze lumea de la război nuclear și în mod cert ciochismele sale nu au dăunat nimănui. Au fost chiar sănătate curată :) Cam asta spun de altfel 99.999% din ciochiștii securităîții dați în vileag. Astea-s justificări de doi bani a la Victor Ponta prin cu mâța-n sac…

    Au fost oameni care din slăbiciune sau frică au semnat astfel de angjamente dar care măcar nu au dat niciodată nicio notă informativă. E drept că nici nu primit apoi de la organe niciun fel de giugiuc. Ăștia cl pușin au circumstanțe atenuante. Da, au călat pe bec dar măcar nu au perseverat…

    În ce-l privește pe omul despre care se vorbește în articol, eu zic să-l lăsăm să-l odihnească Dumnezeu în pace. Nu cred că astfel de articole sunt de natură să-l spele de păcate, ci dimpotrivă. Ele doar ne arată încă odată adevărata dimensiune a micimii umane.

    • Nu as fi atit de categoric. Cu totii suntem nevoiti sa ne umilim in viata, de mici acceptam lucruri in care nu credem pt a avea un oarecare folos. Imi amintesc in ce hal m-am umilit cind am vrut sa prind o blonda cu sinii mari. In Ro, in acele timpuri, umilinta era mentalitatea nationala, te umileau profesorii, te umileau sefii, te umilea soacra si securitatea chiar se amuza sa te umileasca, chiar si-n cazurile in care nu le erai de nici un folos.
      Important e pt fiecare propria constiinta, pina unde a mers cu umilinta. A „turnat” sa-i faca rau cuiva, si sa obtina avantaje, sau a „turnat” la modul formal, dind informatii fara consecinte neplacute pt cineva, uneori chiar avantajoase aceluia?

      Am fost odata intrebat si a trebuit sa dau in scris despre un coleg care urma sa plece in strainatate. Daca as fi refuzat ar fi fost ca si cum i-as fi dat un punct negru aceluia, asa ca am scris ca sunt sigur ca baiatul, familist si bun profesionist, se va intoarce in Ro, de fapt asta era durerea, daca se mai intoarce. Si s-a intors, ma intreb ce ar fi putut sa-mi faca daca nu se intorcea!?

      A mai existat, si mai exista, si categoria turnatori mai mult sau mai putin anonimi, care nici nu au vreun avantaj personal din a turna, o fac doar din rautate, sau dintr-un spirit civic intors pe dos. In Germania moderna acest spirit e la mare voga.

      PS Nu vreau sa bagatelizez, au fost, si mai sunt, o multime de ticalosi care au turnat, uneori chiar au inventat acuzatii, acestia nu merita nici un scuipat. Pina la urma am prins blonda la asternut!

    • Q, E D. !
      „Judecator: cum pledezi? Vinovat sau nevinovat?
      Inculpat: ceva mai putin vinovat!”
      Un comentariu absolut pertinent.
      Multumim!

  4. Nu stiu de unde atita admiratie si chiar dragoste(!?) pentru intelectualul tipic roman prerevolutionar. Un om cu adevarat demn ar fi refuxat colaborarea ori ar fi semnat, luat pasaportul si apoi tulea in lumea libera. Foarte regretabil ca se face apologia cuiva care a fost cu fundul intre doua luntri.

  5. Cazul doctorului R.I. nu e singular si este din ciclul „Fa-te frate cu dracu`, ca sa treci puntea”.
    NU ma hotarasc daca trebuie blamat, dar nici ridicat statuie.

  6. Apa batuta in piua, spatiu de editat ocupat inutil, poate cu un scop mirsav nedezvaluit momentan.
    Ar trebui sa ne intrebamm, cui foloseste acest articol,care de fapt nu spune nimic nimanui !
    Care este diferenta intre Dr. Radu Iftimovici si Acad Balaceanu Stolnici, doi intelectuali de valoare decazuti la gradul infam de informator ACTIV ? Ambii recompensati cam la fel
    Unul mare aristocrat, celalalt cu origini probabil mai umile.
    Tare as fi vrut cum se priveau in oglinda cind se barbierea, ceidoi probabilca se felicitaru pentru despteptaciunea lor .

  7. Radu Iftimovici a scris, dupa 1989, in reviste neo-legionare, articole deschis antisemite.

    Nu a fost membru titular (sau de orice alt fel) al Academiei, ca sa poate fi numit academician.

  8. Acest articol a fost publicat de mine in Revista 22 in 2012. Nu stiam atunci ca Radu Iftimovici a fost informator al Securitatii, dar stirea nu ma surprinde.

    Din mediul de cultura al lumii academice din Romania rasar, din cand in cand, persoane preocupate de ‘problema evreiasca”. Rareori civilizata, vorbirea lor suna gatuita de furie, sarcasm sau dispret si ne duce cu gandul la vene umflate ale fruntii, artere pulsand la tample, transpiratii abundente, si saliva improscata pe reverul interlocutorului. Asa ne apar, de exemplu, Alexandru C. Cuza, profesor de drept la Universitatea din Iasi, fondatorul primului partid antisemit din Romania (1922), Nicolae Paulescu, profesor de fiziologie la Bucuresti, promotor al rasismului biologic in “Degenerarea rasei jidanesti” (1928) si Traian Herseni, conferentiar la catedra de sociologie din Bucuresti, in “Mitul sangelui” si “Rasa si destin national” (1940). Din 1989 incoace, scena a fost dominata de un cercetator de la o institutie a Academiei din Iasi si de un conferentiar de la Facultatea de Litere din Bucuresti. Amandoi au fost, la un moment dat, parlamentari din partea unor grupari nationaliste. Temele discursului lor si ai celor care le amplifica spusele au fost identificate nu de mult de George Voicu si pot fi clasificate drept politice (evreii au adus comunismul; evreii sunt vinovati de prabusirea comunismului; evreii sunt principalii profitori ai noii situatii politice); economice (evreii sunt pusi pe capatuiala si inselaciune; evreii sunt reprezentati in Romania de Fondul Monetar International, Banca Modiala, Fudatia Soros, Consiliul Europei etc.; Holocaustul, in general, si cel din Romania, in special, este o inventie evreiasca, cu scopul de a scoate cat mai multi bani de la nevinovati); religioase (antisemitismul legionar avea radacini in religia crestin-ortodoxa si s-a manifestat in cantece si pe hartie, fara sa faca rau nimanui); si culturale (evreii ataca o elita interbelica care avea calitati filosofice si literare exceptionale; evreii au cultivat intotdeauna antiromanismul).

    De curand, profesorul universitar Radu Iftimovici, laureat al unui premiu Unesco, se arata a fi intens preocupat de ‘problema evreiesca” si si-a impartasit ideile in revista electronica condusa de Nicador Zelea-Codreanu si Nicoleta Codrin (www.zelea-codreanu.com). Articolele la care ne vom referi in continuare sunt intitulate “Extinderea abuziva a conceptului de de popor ales” (februarie 2011), “Imbecili din toate tarile, uniti-va” (mai 2011) si “VIP-uri evreiesti antisemite” (noiembrie 2011). In general, natura si tonul demonstratiilor e arhaic, mult apropiat de cel al lui Cuza si Paulescu, e drept fara foloisirea cuvintelor considerate defaimatoare de sensibilitatea contemporana. Profesorul Iftimovici preda istorie la Universitatea de Medicina si Farmacie “Carol Davila” din Bucuresti si este membru al Uniunii Scriitorilor.

    In ce priveste geneza abilitatilor intelectuale ale evreilor, Itimovici are putine dubii. Mai intai , evreii au “convingerea că Adam nu numai că fusese taiat imprejur, dar ca purtase probabil si steaua lui David la reverul blanii de leopard pe care o purta la receptile din Eden şi prin nisipurile pamantului, după ce a fost dat la munca de jos”. Odata stabilit acest fapt, e logic, dupa Iftimovici, ca atunci “cand ti se insufla de la gradinita ca apartii unui popor ales (din pacate nu in sens biblic, ci social, politic si al drepturilor de a lua partea leului din bogatiile Terrei), ajungi cu adevarat sa te smintesti şi sa crezi ca dominatia ti se potriveste ca o manusa).” Urmeaza, ne spune laureatul Unesco, ca evreii cred ca “in orice loc te-ai afla pe glob, orice usa trebuie sa ti se deschida, chit ca posezi, ori numai te prefaci ca posezi, cheia potrivita”. In acel moment, apare motivatia economica, si “orice punga trebuie sa-si sloboada gologanii in buzunarul tau”. Reluand o tema enuntata frecvent de Paulescu (mai ales in articolele din Apararea Nationala, citite in fiecare saptamana cu admiratie de Corneliu Zelea Codreanu), “orice goi trebuie sa-ti accepte superioritatea si, platit cu cativa firfirei, sa-ti devina sluga”. Contextul e specific, Iftimovici adresandu-se celor care trebuie sa isi dea seama ca aceasta aservire “la noi se intampla la orice nivel datorita faptului ca asa-numita „constiinta a romanului” care include si demnitatea, somnoleaza, chiar daca nu una, ci zece fanfare i-ar bubui la ureche „Desteapta-te, romane!”.

    Lucrurile nu raman circumscrise spatiului balcanic. Cititorul este avertizat de Iftimovici ca “celor care s-ar apuca să conteste faptul ca liderii evrei nu au intentii ofensive, că nu urmaresc aservirea celorlalte popoare, le-as da un singur exemplu: monopolizarea presei scrise, audio si a TV-ului din majoritatea tarilor civilizate” Dintre tarile civilizate, Iftimovici alege Franta, tara care sa afla la data scrierii (in 2011) in “apropierea alegerilor prezidentiale si, din peste 60 de milioane de francezi, candidatii principali apartin numai poporului ce trebuie musai ales. Francezi pur sânge nu mai există. Au dispărut.” Explicatia lui Iftimovici nu intarzie; situatia se datoreaza faptului ca “solidaritatea etnica evreiasca, principala arma de cucerire a altor ţari, functionează ireprosabil la Paris. Peste tot, la toate nivelele de conducere, VIP-urile mozaice sunt nu numai prezente, dar detin painea si cutitul oricarei decizii. “. Ah, painea si cutitul din mana evreilor. Dupa ce razi, te apuca plansul si apoi greata.

    De la arhaic, la modern, adica la Holocaust. “La noi”, spune Iftimovici, “VIP-urile comunitatii evreiesti (care se sfasie intre ei pentru putere si bani) clamează un ”holocaust” despre care nu ai voie să spui că n-a existat”. Nici nu putea sa existe, ne spune profesorul, “fiindca noi am dovedit de-a lungul intregii noastre istorii o reala toleranta crestină fată de toate etniile care si-au cautat aici o paine şi o viată ocrotita de violente şi pogromuri”. In plus, Iftimovici stie si motivul insistentei evreilor ca totusi multe zeci de mii dintre ei au disparut, cumva, intre Prut si Nistru: “Acuzatiile de pogromuri anti-evreiesti şi in final asocierea romanilor la ”holocaust”, incepute prin anii 1992-1993, au avut un net scop de îmbogăţire a VIP-urilor Comunităţii.” Asadar, “ De ce muscă mana care, de-a lungul a peste 150 de ani, le-a dat paine? ». Mai bine ar fi sa taca, de vreme ce « conducatorii actuali ai evreimii mondiale şi ai pumnului de mozaici de la noi nu fac decat să culeagă impotrivire, să starnească repulsie ».

    Peter Manu

    Profesor, Hofstra University, Hempstead, New York

    Membru de Onaore al Academiei de Stiinte Medicale din Romania

    • Da. Iftimovici, Dumnezeu sa il ierte, era mandru ca era rau de gura, neconformist si ii placea sa calce lumea pe coada. Putea fi si cam necioplit, ca doar era veterinar. Nu e comparabil cu Paulescu.
      Iftimovici a fost prieten FOARTE BUN cu Prof. Nicolae Cajal aproape toata cariera lui. Problemele au aparut cand Iftimovici a contestat dpdv profesional informatiile legate de uciderea si agatarea unor evrei in carligele pentru carcasele de animale, la Abatorul din Bucuresti, in timpul rebeliunii legionare.
      Iftimovici spune ca informatia a aparut de la rusi, dupa 1945, si ca nu exista pe timpul lui I Antonescu, desi acesta repertoriase cu minutiozitate crimele din timpul rebeliunii, ca sa justifice modul in care i-a eliminat pe legionari.
      Iftimovici spune ca niciun veterinar de la abator nu a confirmat informatia. Cine stie cat de cat cum e un abator, stie ca nu e posibil ca veterinarilor sa le fi scapat intrarea legionarilor in unitate si degringolada ce s-ar fi produs. Iftimovici crede ca e existat totusi un legionar nebun care s-a razbunat pe un contabil care il daduse afara.
      Sper sa apara comentariul. Nu e o scuza pentru legionari sau o piedica in calea luptei impotriva antisemitismului. E vb de istorie.

  9. În autodepășirea sterilă a securității a rezultat atât de mult material ce poate fi acum studiat și mai ales publicat. Doar așa cei care vin după noi să înțeleagă ce s-a întâmplat, iar istoria să nu se mai repete. Mi-a plăcut foarte mult: ” Ce valoare documentaristică au aceste hârtii ale securității? Niciuna în plus, decât mărturia scrisă a totalitarismului. ”
    Felicitări autorului și pentru acest articol! Felicitări pentru finețea cu care suntem provocați să analizăm cele două variante: să accepți să colaborezi cu răul pentru a-ți asigura liniștea sau să nu accepți compromisul, trăind cum poți mai bine, dar marginalizat.
    Dacă articolul este superficial citit, generează, cum am văzut în comentariile anterioare, concluzii greșite.
    După ce tragi linie vezi că NU este vorba despre pupatul în fund al dr. RI. A bon entendeur salut!

  10. Post-scriptum

    Textul aduce aminte de dezvaluirea rolului de informator al Securitatii, facuta de Dorin Tudoran despre Mihai Botez. Dl. Iosif acopera gunoiul cu un strat nerusinat de gros de justificari encomiastice.

  11. Ați putea să ne arătați mai multe note informative, ca să judecăm și noi, cu capul nostru, dacă a fost informator „bun” sau „rău?

  12. Fără să zăbovesc foarte mult asupra detaliilor, la 32 de ani de la Marea Revolutie din Decembrie, aș îndrăzni să amintesc faptul că marea majoritate a cetățenilor români NU au colaborat cu Securitatea și NU au avut privilegii generate de o astfel de colaborare.

    Elogierea unui colaborator reprezintă o jignire a celor care, onești fiind și refuzând să colaboreze cu Securitatea, au fost marginalizați la locurile de muncă pe care le-au avut, dacă le-au avut, au fost hărțuiți, nu au putut să-și pună în valoare capacitățile intelectuale și profesionale la adevăratul potențial șamd.

  13. Am parcurs comentarii pertinente aici expuse și le mulțumesc celor care au avut opinii conectate rezonanței brandului ”Radu Iftimovici” – care în mod sigur trece peste timpuri în rime corespunzătoare, să zicem așa. În rest? Cu uimire, ce de obicei am lecturat și unele mesaje care se încadrează într-o categorie posibil definibilă în două direcții: neînțelegerea textului pe de o parte, iar pe de altă parte dezvoltarea unor teme colaterale, fără oferirea unui substrat bine argumentat.
    În concluzie, eu sunt profund încredințat de faptul că rolul unui text major este acela de a epuiza tema prin explicații intens și categoric susținute prin probe. Mesajul comunicat prin acest articol are suficientă substanță pentru a se putea integra în regiunea transmiterii de informație nouă, utilă și chiar necesară.
    Evidențierea unor teme ”dure”, apelativele, criticile seci, acide…chiar nu-și au sensul.
    R.I. rămâne o bornă esențială pentru discipol, ritmul existenței sale cu asocieri complexe și exteriorizări pe măsura personalității sale permițând noi abordări, însă mereu în auspicii care să definească noblețea activității cercetătorului de arhivă și acuratețea memorialistului.

  14. @Cristian Valentin Iosif

    La ce text major va referiti? La omagierea uleioasa pe care o oferiti pentru un turnator la Securitate? Un antisemit, un plagiator in istoria medicinii, un om fara nici o realizare notabila in stinta?

  15. Exprimați o poziție care vă este favorabilă, în mod evident.

    Respectul discipolilor către R.I. nu conține nimic lipicios, gras, îmbibat sau impregnat. Din contră! Textul oferit aici exprimă un mesaj argumentat – în contextul în care luând în calcul viața în dictatură, R.I. reușește un parcurs absolut original și eficient comunității, indiscutabil.

    Demonstrăm contrariul și admitem că R.I. propune în social elemente clare de expresie ce stimulează evoluția. Restul temelor aici acut expuse de dvs. – credeți-mă, fac subiectul altui articol, care vă este la îndemână, în mod evident.

    Vremurile dictaturii au avut caracteristici specifice în fiecare etapă, personalitățile încadrându-se în limite impuse, în mod evident. La R.I. declarațiile publice aveau profunzime – și vă asigur, căutând complexitatea cuvintelor o să identificați poziții contrare celor pe care cred eu cu multă ușurință le expuneți aici.

    Căutați ansamblul și încercați să observați diferențele dintre un articol, cum spuneți – ”omagial” și cel de față, în care o să identificați acuratețea cercetătorului și așa cum am mai precizat – prudența și profunditatea interpretărilor memorialistului. Cătați apoi și elementele de neutralitate și mai mult, consecvența autorului, care aparține unei noi generații – cu un evident drept la opinie – amplu argumentată și mai ales o gândire lipsită de influențele exagerărilor.

    La R.I. tiparul declarațiilor poate induce în eroare păturile needucate, aflate la granița ideii de intelectualitate. Mereu în dialogurile sale publice, s-au afirmat argumente bazate pe un bun spirit analitic, integral în toate ”precizările” sale.

    Mă surprinde aspectul comentariilor dvs., expuse aici destul de rigid, prea concis, pregnant și aproape de o nuanță propagandistică. R.I. a fost pentru noi un Profesor, iar noi îi suntem discipoli – mai presus de orice temă contradictorie. Încercați să respectați acest lucru, crezând mai întâi în valoarea noastră ca generație.

  16. La ce discipoli va referiti? Veterinari?

    In ce priveste concizia: sunt clinician. Cand bine vorba de diagnostic, lucrurile trebuie spuse concis. Iftimovici a fost un om rau, care nu merita nici una din valorile pe care I le atribuiti.

  17. ”Primum non nocere” – domnule doctor! Căutați totuși un reper al moderației.

    Mă refer la discipolii medici umani și veterinari – CLINICIENI și nu numai!

    Nu întâmplător și eu sunt clinician – de mai bine de 20 de ani, cu un portofoliu extins în diferite specializări.

    MEDICII VETERINARI – sunt aidoma altor intelectuali – cu reale pasiuni în sfere culturale diverse. Când spuneți ”veterinari” simt că vizați asumpția ”la coada vacii”. Nu este chiar așa! Poate nu cunoașeți faptul că uneori și pe bună dreptate medicii veterinari clinicieni – onești în nobila lor profesie – au ocazia să numească ”umani” în sens peiorativ anumiți confrați de-ai dvs.

    Rxistă DISCIPOLI ai profesorului R.I, suficienți, atât în medicina omului cât și în cea a animalelor.

    În rest, căutați să citiți mai atent articolul și să ieșiți totuși din această contradicție – poate astfel o să devenim chiar prieteni! Numai bine vă doresc de aici din Sibiu!

  18. Exist in practica medicinii de peste 50 de ani si am o simpatie deosebita pentru toti clinicienii. Acest fapt ar putea sa be apropie. Ne desparte insa lipsa dvs de claritate morala, adica de a distinge intre categoriile bun/rau.

    La Sibiu pozitia mea este reprezentata de Horia Bozdoghina si Mihaela Grancea.

    RI a fost o persoana abjecta. Singura inter are este de ce aveti dvs. nevoie de el.

    Prof. P. Manu pmanu@northwell.edu

  19. Cu siguranță ați parcurs textul articolului și ați identificat prima o deziluzie a discipolului – în raport cu profesorul devenit informator al securității. Acum trebuie să primim o nouă deziluzie – antisemitismul, temă pe care eu nu am urmărit-o în articolul meu, axându-mă doar pe informațiile dobândite ca cercetător de arhivă.
    Vedeți dvs., R.I. a predat istorie mai multor generații de studenți mediciniști, susținând conferințe în care motivația a fost întotdeauna orientată către stimularea gândirii medicale și emanciparea medicului – întotdeauna ca intelectual.
    Multă vreme R.I. a fost printre puținii profesori care oxigenau corpul medical uman și veterinar – asigurând repere într-o lume intens comercială sau chiar diletantistă – în care nepotismul și asocierea valorii cu nonvaloarea erau definitorii mediului academic universitar.
    O lămurire aduce articolul meu, în mod evident. O lămurire în plus aduceți și dvs. prin aceste comentarii. Lumea medicală nu cunoștea aceste detalii, sau, poate că nu ajunsese la concluzia antisemitismului – cunoscând faptul că R.I. ca dramaturg avea un discurs frapant, uimitor adesea, neașteptat sau chiar șocant. Plăcea însă ca om și oferea tinerilor studenți și medici mesaje profunde, care îi invitau în zonele certe specifice unui elitism cu adevărat justificat.
    Ca analist, ca cercetător de arhivă, memorialist – asta fac – disting între bine și rău! Tema articolului meu însă nu a cuprins și aceste aspecte, aici de către dvs. expuse în mai multe comentarii. Sigur că voi ține cont de mesajele primite, cu siguranță și voi aprofunda realitatea. Mesajul dvs. îmi pare impetuos mai ales în felul sigur în care expuneți argumentele – și văd foarte clar în atitudinea dvs. omul care se bazează pe date evidente.
    Comprehensiunea este însă dificilă la noi – o generație care ne-am bazat pe R.I. Și cred că înțelegeți foarte bine zbuciumul celor care plecau fericiți de la prelegerile dramaturgului. Rămânem însă într-o zonă a echilibrului, amintindu-ne de Noica. Nu comparativ neapărat. Sau chiar și Cioran. Epoci de cuvinte spuse anapoda, pe care le-au regretat, în multe feluri. Sau le-au confirmat în alte ipoteze mult mai complicate. Tema este foarte stufoasă și la R.I.
    Și da, aici vă sunt alături în concepție și o spun foste clar și răspicat: antisemitismul este o preocupare a lumii abjecte.
    Însă, cum să vă spun, noi, tinerii studenți ai anilor 90 – deveniți acum medici maturi, avem nevoie de construcții complexe, atunci când ne apucăm să creionăm în spirit memorialistic personalitatea unui om căruia i-am fost discipoli. Văzând cum tencuiala cade, – chiar nu ne este ușor!

  20. @ Cristian Valentin Iosif

    Va multumesc pentru raspunsul echilibrat si matur.

    Daca doriti sa continuati aceasta sau orice alta discutie imi puteti scrie pe adresa personala de email.

    Cu cele mai bune ganduri,

    PM

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Cristian Valentin Iosif
Autorul a absolvit Facultatea de Medicină Veterinară din București și apoi Școala de Studii Postuniversitare în domeniul Clinică și Farmacie. Din anul 2015 este cercetător acreditat în cadrul C.N.S.A.S. Conferențiază cu tema „Misiunea cercetătorului C.N.S.A.S.” și „Principii etice în profesiunile liberale”. Locuiește în Sibiu. Este membru în Colegiului Medicilor Veterinari din România din anul 1998. Este medic veterinar clinician. A publicat numeroase articole în diferite reviste, tema generală fiind sănătatea omului şi animalelor, ecologie şi protecția mediului. A activat timp de trei ani (mandatul 2013-2016) în Comisia Naţională Legislativă a Colegiului Medicilor Veterinari din România – redactând cartea ”Amendament VET” ce propunea la vremea respectivă circa 300 de amendamente la legile profesiei.

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Cine sunt adevaratii „crizatori”?

Din toata aceasta costisitoare, frustranta, murdara, dar, vai, pilduitoare tevatura, remarc cateva lucuri precise: 1. Criza a avut...

Democrație, decizie colectivă, raționalitate, știință, medicină

Mă tem că numele Nongqawuse nu e prea cunoscut. Era o fetiță din tribul Xhosa, din Africa de...

Criza de carburanţi din S.U.A. şi România din anul 1979 şi limuzinele utilizate de politicienii comunişti de la Bucureşti în perioada 1957-1979

În cursul şedinţei din 25 iulie 1979, Nicolae Ceauşescu a propus şi membrii Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. au aprobat majorarea...

Agenda ,,verde”, Europa și gazul rusesc: cronica unei crize energetice anunțate

            Dacă la sfârșitul verii s-a vorbit despre o situație tensionată, acum se vorbește deschis despre o criză energetică. Prețurile la petrol,...

Preşedintele unui stat eşuat

Preşedintele Iohannis a trecut de la plimbările cu bicicleta şi recomandările practicării terapeutice a golfului la gestionarea crizei sanitare. Ca de atâtea...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.