joi, iunie 20, 2024

Două cărți de Stelian Tănase

1.Sfârșit de lume și de istorie

Până la finele anului 1989, cel puțin o dată la doi ani, în seara zilei de 23 august, TVR difuza filmul Serata al regizoarei Malvina Urșianu. Film a cărui acțiune se petrecea în casa unui prestigios profesor și cercetător, casă situată foarte aproape de un obiectiv militar strategic a cărui importanță nu avea cum să scape vigilenței revoluționare a comuniștilor cărora, ni se spunea, le revenea întregul merit al întoarcerii armelor împotriva Germaniei.

Filmul beneficia de o distribuție remarcabilă- George Motoi, Cornel Coman, Silvia Ghelan, Lucia Mureșan- și, last but not least-, Kovács György. Cel ce juca rolul gazdei  care, din motive de sănătate, avea o prezență discretă. La un moment dat, țin minte perfect secvența, după difuzarea la radio a Proclamației regale, profesorul apărea și, de pe scară, rostea cuvintele Se schimbă o lume, domnilor!

Exact despre această schimbare, despre felul în care s-a petrecut ea în intervalul de timp martie 1944, când deja devenise clar că Germania și aliații ei vor pierde războiul,  și martie 1953, luna morții lui Stalin, este vorba în cea mai recentă carte a lui Stelian Tănase . Carte intitulată Zvonuri despre sfârșitul lumii. București, 1944-1953, apărută în anul 2023 la editura bucureșteană Corint. Istorie. Nu, nu despre dezastre naturale care ar anunța iminența Apocalipsei este vorba în cele peste 500 de pagini ale volumului. Ci despre dezastrul și politic, și economic, și social adus cu sine de instaurarea comunismului.

Povestea narată de Stelian Tănase începe cu istoria încurcată a reprezentării pe scena Teatrului Alhambra a capodoperei lui Mihail Sebastian Steaua fără nume. Poate și pentru a sublinia ideea că, în intervalul de timp 1944-1953, au fost mai actuale ca niciodată celebrele cuvinte ale lui Shakespeare Lumea e o scenă și noi, oamenii actori. Numai că, din păcate, cu câteva mici excepții, în primul rând cu aceea a oamenilor Kremlinului care au acționat fie în țară, fie la Moscova, puțini au intuit că în România, ca și în alte țări din Estul Europei, se pregătește trecerea de la o lumea la alta. Adică sovietizarea în a cărei împlinire, în cazul României, roluri de seama aveau să le revină micului PCR care, ceva mai încolo urma să fie întărit de prezența a tot felul de oportuniști și grației infuziei cu elemente legionare, de tancurile Armatei Sovietice,  de componenții Comisiei Aliate de Control în care rolul de bază revenea reprezentanților URSS și  de trimișilor duri ai Moscovei. Așa cum s-a dovedit a fi, de pildă, Andrei Ianuarevici Visinski ce i-a impus Regelui Mihai acceptarea guvernului condus de dr. Petru Groza, la 6 martie 1945.

Deocamdată însă, nici cei care au aplaudat frenetic premiera Stelei fără nume, nici cei care a ieșit fericiți în stradă după difuzarea Proclamației regale crezând că a venit pacea și au dispărut necazurile, nici cei care și-au procurat la finele lui 1944 almanahurile de sfârșit de an nu înțelegeau prea bine ce se pregătește. Poate că nu știau nici că respectivele almanahuri erau deja cenzurate fiindcă cenzura a început să funcționeze după reguli noi încă din ziua de 24 august.

O vreme, lumea a mai avut dreptul să spere în întoarcerea la normalitate. Mai funcționau marile hoteluri și restaurante, teatrele dădeau premiere, chiar dacă o făceau foarte adesea în spații improvizate fiindcă vechile sedii fuseseră rase de pe fața pământului ori drastic deteriorate la bombardamente, mai funcționau și casele de toleranță de lux ca și cele pentru plebe (Crucea de piatră). Partidele sperau că vor putea să se reorganizeze. Și chiar dacă unii simțeau deja în ceafă suflarea Moscovei, chiar dacă Mihail Sadoveanu proclama într-un discurs celebru de la Sala Dalleslumina vine de la Răsărit încă se mai visa la reintroducerea normalității și în venirea Americanilor.

În mozaicul istoric pe care îl propune cartea, Stelian Tănase realizează un inteligent și bine cumpănit amestec de evenimente din marea și mica istorie. Succesivele lovituri reușite ale conducătorilor comuniști, prezența lor tot mai agresivă la toate nivelurile ierarhiei, dobândirea controlului asupra instituțiilor cheie (în primul rând asupra instituțiilor de forță), evenimentele din martie 1945, din noiembrie 1946, eliminarea din viața politică a liberalilor și țărăniștilor, apariția unor defectori, trădători și tovarăși de drum merg mână în mână cu generalizarea cartelor, cu sărăcia, cu înăsprirea vieții, cu modificarea repertoriilor teatrelor și cinematografelor, cu sovietizarea culturii.

Abdicarea forțată a Regelui nu a fost începutul, ci doar o etapă în impunerea sfârșitului unei lumi, sfârșit confirmat de naționalizarea de la 11 iunie 1948. Stelian Tănase descrie și  luptele de putere din rândurile comuniștilor români. Moartea lui Ștefan Foriș, înlăturarea și execuția lui Lucrețiu Pătrășcanu, tensiunile dintre Gheorghe Gheorghiu-Dej și Ana Pauker.

Documentului strict istoric, Stelian Tănase îi asociază notațiile unor intelectuali ai vremii din feluritele jurnale și memorii făcute publice după 1989 ca și unele amintiri personale. Combinația între ceea ce au scris și documentat istoricii și ceea ce au produs martorii se dovedește aici benefică. Și lectura cărții și utilă, și agreabilă.

Stelian Tănase –ZVONURI DESPRE SFÂRȘITUL LUMII, București 1944-1953, Editura Corint, București, 2023

2.Cioran – o afacere de Stat

Cartea Cioran și Securitatea, apărută în vara anului 2023 la editura bucureșteană Cuantic, reproduce documente aflate fie în Arhivele Serviciului Român de Informații, fie în grija CNSAS. Documentele cu pricina acoperă, cu oarecare intermitențe, arcul de timp 20 februarie 1941- 5 mai 1990. O perioadă în care, într-un fel sau altul, filosoful român Emil Cioran s-a aflat în atenția serviciilor secrete românești. Indiferent dacă acestea au servit dictatura antonesciană sau regimul comunist. Filosoful originar din Rășinari devenind precum Ionesco, Eliade, Enescu o afacere de Stat.

De cercetarea respectivelor documente și de pregătirea lor în vederea tipăririi s-a ocupat istoricul, politologul și romancierul Stelian Tănase. Tot lui Stelian Tănase îi revine și meritul scrierii unui esențializat studiu introductiv, studiu care poartă chiar numele cărții și a cărui idee esențială e aceea că, vreme de aproape 50 de ani, Cioran a însemnat un obiectiv de seamă pentru serviciile secrete românești. Care l-au supravegheat îndeaproape nu doar pe el, ci și pe membrii familiei sale. Adică pe părinții Emilian și Elvira Cioran, pe fratele Aurel Cioran care, pe lângă legătura de rudenie cu filosoful mai avea și vina de a fi fost membru activ al Mișcării Legionare, motiv pentru care a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani de închisoare, și pe sora Virginia Cioran.

În intenția editorului ar fi fost ca volumul să beneficieze și de o prefață care, de altfel, i-a și fost cerută lui Mihai Șora, vechi, bun și statornic prieten al filosofului născut la Rășinari. Numai că, din păcate, în februarie 2023, atunci când conținutul cărții putea fi consultat în forma lui finală, moartea nu i-a mai îngăduit potențialului prefațator să își respecte promisiunea.

Servicile secrete antonesciane au devenit preocupate de Emil Cioran la scurtă vreme după rebeliunea legionară. În februarie 1941, filosoful care nutrise simpatii pentru Legiune și pentru doctrinarii acesteia, simpatii de care mai apoi se va dezice calificându-le cel mai adesea greșeli de tinerețe, se afla la Paris. Unde se dusese de ceva vreme la studii și unde îndeplinea funcția de consilier cultural. În noile condiții politice, lui Cioran i s-a imputat scrierea unui articol intitulat Ardealul-Prusia-România care a devenit un fel de cap de acuzare și argument în favoarea demiterii. La aproximativ un an după aceea noian de neplăceri (supravghere continuă, percheziții domiciliare, acuzațiii de propagandă legionară, etc) se vor abate asupra lui Aurel Cioran. De altminteri, așa după cum lesne vor putea constata cititorii cărții, destinele lui Emil și Aurel Cioran, ca și ale celorlaltor membri ai familiei vor fi intim legate de serviciile secrete atât în perioada antonesciană, cât și după 1948 încolo. Îndeosebi după anul 1954, când Securitatea comunistă a deschis pe numele filosofului stabilit la Paris și care începuse să se bucure de apreciere și apoi celebritate în capitala Franței un Dosar de urmrire locală, transformat un an mai târziu în Dosar de urmărit pe țară. Greu de crezut că până în 1954 serviciile secrete comuniste l-ar fi ignorat pe filosof. Pentru organele represive de la București era interesant orice cetățean român care nu se mai întorsese după 1944 în țară ori care rămăsese după 1944 și mai ales după 1947 în Occident. Interesul pentru Cioran trebuie să fi fost încă și mai mare având în vedere opțiunile politice din tinerețe și, mai încolo, succesul lui în Occident.

Care au fost temele principale ale operațiunilor Securității legate de Emil Cioran?  Ce au urmărit serviciile secrete. 1.Relațiile acestuia cu membrii familiei sale. Cât de apropiat mai este filosoful de aceștia și cum comunică cu ei. 2.Cât de implicat se dovedește a fi filosoful în acțiunile exilului românesc, care îi este atitudinea față de activitățile acestuia, îndeosebi față de cele explicit ostile regimului de la București. 3. Cum se poziționează Cioran față de simpatiile legionare de odinioară, cât de apropiat mai este de legionarii din exil. 4. Care sunt raporturile autorului cărții Ispita de a exista cu posturile de radio care emit din Occident spre România. 5.Cine îi sunt prietenii și îndeosebi cum decurg relațiile cu Mircea Eliade, Eugène Ionesco, Vintilă Horia, Monica Lovinescu și Virgil Ierunca. 6. Ce șanse de reușită ar avea acțiunea de convingere a lui Cioran de a reveni, fie și numai pentru un timp, în țară. 7. Cum a evoluat sinusoida atitudinii lui Cioran față de politica regimului de la București, cu o atenție specială acordată părerilor despre regimul Ceaușescu.

Toate aceste teme s-au concretizat în sarcini trasate informatorilor care au roit atât la Sibiu cât și la Paris. Dacă Aurel Cioran pare să fi fost mai lesne abordabil, deși intenția de a fi recrutat s-a soldat cu un lamentabil eșec, operațiunile de la Paris le-au ridicat securiștilor români și informatorilor acestora noian de probleme. Cioran manifesta o maximă prudență față de membrii exilului românesc, nu lua parte activă la acțiunile acestuia, nu era din cale afară de dornic să se manifeste în calitate de persoană publică, pare-se că trăsese oarecare învățăminte după ce i se întâmplase lui Vintilă Horia cu ocazia nominalizării pentru premiul Goncourt, era și nu era prieten cu Monica Lovinescu și Virgil Ierunca (în privința acestor relații cred că se impun evaluate cu prudență notele informatorilor care mai cădeau pradă câteodată tendinței de a fi pe placul  organelor de la București), se temea de eventualele intervenții ale sociologului marxist (marxien) al literaturii Lucien Goldmann pe care îl cunoscuse în Capitala României. Cel mai activ informator pare-se că a fost la Sibiu cineva legendat cu pseudonimul Sîrbu Ioan (evident, au fost și alții și au fost mulți), în vreme ce primul loc în topul clandestinilor îi revine unui anume Anton. Să fie oare vorba despre Ion Caraion?

Securiștii de la București nutreau ei înșiși un anume scepticism față de reușita operațiunii de readucere în țară a lui Emil Cioran. Acesta avea doar cetățenia română așa că nutrea o anumită mefiență față de bunele intenții ale regimului de la București. Se temea de o capcană. În plus condiția materială a familiei rămasă în țară nu prea era de natură să stârnească entuziasme și vorbele de apreciere dorite din partea filosofului.

Ceea ce șochează la parcurgerea corpusului de documente antologate în cartea Cioran și Securitatea e numărul informatorilor care au avut sarcini legate de membrii familiei Cioran. Sunt absolut impresionante în sens negativ, firește,  volumul de muncă, repetițiile, revenirile cvasi-obsesive asupra uneia și aceleiași teme, hățișul birocratic și, implicit, cheltuielile bănești majore presupuse de urmărirea informativă a filosofului și a apropiaților acestuia.  Asta în vreme ce era cum nu se poate mai limpede că Cioran nu și-a uitat niciodată țara, că ar fi dorit să o revadă, că era la curent cu mai tot ceea ce se întâmpla în România, că s-a dovedit un critic moderat al lui Nicolae Ceaușescu, iar criticile sale nu erau exprimate public. Ci doar în discuții private. Cioran nu a incitat niciodată la acțiuni necugetate.  Atunci, de ce acest efort, de ce această risipă în vremuri în care situația economică din țară se degrada vizibil?

Toată această mașinărie, afacerea de Stat Cioran nu au reușit să fie decât cel mult încă o dovadă a absurdului comunist.

Stelian Tănase – CIORAN ȘI SECURITATEA; Editura Cuantic, București, 2023 

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. absurdul comunist >a lichidat analfabetismul,sifilisul,tuberculoza,a înnoit fondul locativ și la oraș și la țară,a costruit hidrocentrale și termocentrale,ba chiar și atomo centrale ,fabrici și uzine,hoteluri și stațiuni,centre universitare ,spitale etc,.! cine a suferit de pe urma absurdului foștii mari boieri -proprietari de moșii administrate de străini,industriași și bancheri străini,și cei care s-au lăsat prostiți de„ vin americanii”,trădătorii de țară etc

    • Comunismul nu a lichidat nimic – in afară de oameni, fireste. Totul a fost făcut prost, de la un capăt la altul, toate blocurile, fabricile, spitalele sunt un dezastru nemaivorbind de botnița pusă la gură oamenilor. Iar foametea dură din ultimii ani a fost bomboana pe coliva țării. Trebuiau lichidați toți din Comitetul Central,și condamnați la ani de pușcărie toți securiștii, activiștii , secretarii de partid etc.

  2. APROPO :CINE A CONSTRUIT TEMNIȚELE ÎN CARE AU FOST ÎNCHIȘI „NEVINOVAȚII-TRĂDĂTORI ȘI VÂNZĂTORI DE ȚARĂ,-CINE AU FOST CHINUITORII––ȘI CE NE-A ADUS MAREA TRĂDARE INSTRUMENTATĂ DE PROSTITUL GORBACIOV ȘI JEFUITORII OCCIDENTALI ?? ȘI ALTELE,ȘI ALTELE–ORI ACESTUI VÂNZĂTOR DE ȚARĂ ȘI POPOR ÎI PARE RĂU DUPĂ „CASELE DE TOLERANȚĂ”..

  3. Merci pentru recenziile celor doua carti…..incet, incet, recuperam din istoria recenta, pe care unii am trait-o, dar cunoscand doar aparentele. 1. Apropo, de „noua lume”, am accesat o biblioteca on-line (nu-i dau numele sa nu-i fac reclama ascunsa) care are mai multe publicatii in epoca la care face referire cartea „Zvonuri..”. E foarte interesant de vazut cum intr-adevar, lucrurile se schimbau de la o saptamana la alta. Rasfoind, cel mai „teribil” an mi s-a parut 1948, an in care au fost foarte multe schimbari si evenimente. Ziarul Universul e martor si victima la acestea. 2. In privinta lui Emil Cioran, ca si a altor romani in exil, e interesant de vazut risipa de oameni si mijloce pentru urmarirea lor. O idee off topic dar interesanta e aceea de stiut, cred, care au fost exilatii romani care nu au dorit sa se manifeste la Radio Europa Libera ca opozanti (ca Emil Cioran) si cei care au fost cei care nu au avut access. Spun asta deoarece doar relativ tarziu, dupa 1982-3, cred, au inceput sa apara la REL mesaje de la dl. Ratiu – Uniunea Romanilor Liberi (din cate imi amintesc) sau, si mai tarziu, de la Regele Mihai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro