Drumul spre un capitalism decent (2) – O viaţa in rate

Pe la sfarsitul anilor ’50 si inceputul anilor 60’, lumea era impartita destul de clar: Occidentul sau lumea libera intr-o parte, asa zisele democratii-populare – de fapt dictaturi comuniste – de cealalta si la mijloc – aspirantii la o existenta mai buna, tarile nedezvoltate, sau cum au fost numite politicos, tarile in dezvoltare.

In filmele vechi si in special in vechile jurnale de stiri americane, nascute inaintea televiziunilor in fiecare casa, produse de vestita Movitone, puteai vedea exercitiile copiilor de scoala impotriva unor atacuri atomice ale capcaunilor rosii. Capul intre maini si ghemuiti sub bancile clasei, patetic! Arata ca masurile anti-criza ale guvernantilor moderni.

Occidentul si-a asigurat bunastarea cu ajutorul posibilitatii date populatiei de ajunge la un nivel de viata ridicat prin creditele pe care le-a acordat omului de rand pentru a trai mai bine sau producatorului pentru a produce mai eficient. Bancile si institutiile financiare au alimentat agregatele sociale cu “combustibilul” necesar dezvoltarii.

Creditul este o unealta necesara pentru dezvoltarea unei societati. Creditul trebuie sa genereze productie si unelte  cu care se poate ajunge la o eficienta economica, creditul trebuie sa dea posibilitatea unor cetateni sa-si procure o bunastare necesara unui trai civilizat.

Creditul nu poate fi in nici un caz obiectul unor manipulari ordinare care au “orbit” o populatie infantila din punct de vedere consumerist. Creditul “cu buletinul” a fost una din cele mai nocive actiuni bancare din toate timpurile. Noi, romanii, am devenit indienii cumparati de primii albi in America cu dulciuri si margele de sticla. Acum platim cu bolile pe care le-au adus acesti “albi de peste hotare”, noua indienilor moderni!

Asadar, impreuna cu conducerile incompetente si rauvoitore din 1989 si pana astazi, ne-am transformat intr-o democratie a bunului plac. De la “capitalismul de cumetrie,” la neo-imperialismul economic, generat cu ajutorul conducerilor corupte ale romanilor, sustinut de marii oameni de afaceri “liberali” (fara legatura cu partidul), care au mituit pe toti cei care puteau fi mituiti si care au cumparat afaceri cu 35 de milioane de USD si le-au vandut cu 2 miliarde de USD sau de marii nomencloturisti (ca sa nu-i numim altfel) care s-au transformat in moguli media,  dezvoltatori imobiliari sau samsari la bursa, am ajuns unde ne aflam astazi.

Uniunea Europeana, care trebuia sa ne ajute sa recuperam deceniile pierdute, ne-a exportat “dreptul la proprietate,” sfant in democratiile liberale, dar care la noi consfinteste coruptia, furtul si jafurile. Jaful asistat, statul asistat ,  protectia averilor ilicite  si creditul cu buletinul ne-au adus pana aici. Situatia este mult mai grea decat cred majoritatea romanilor, pur si simplu am ajuns la ziua decontului si in aceasta zi lipsesc cele 100 de miliarde furate din ‘89 si pana astazi (estimare bazata pe cifre si extrem de conservatoare). Am ajuns la ultimativul proverb romanesc “cine nu munceste nu va manca”; inainte de asta o rafuiala cu cei care ne-au furat atat de mult, atat de mult timp nu ar strica de loc. Ca de obicei, optiunea este intotdeauna a publicului!

Privind prin perspectiva istorica pe care meseria mi-o impune, cred ca intr-un fel sau altul omenirea paseste spre un “ev al valorilor finite”:

1. Poti sa consumi numai cat produci;
2. Consumi mai mult, trebuie sa produci mai mult;
3. Daca nu produci mai mult trebuie sa te imprumuti, imprumutandu-te devii dependent de creditor;
4. Daca produci mai mult decat consumi poti economisi;
5. Din ceea ce economisesti poti imprumuta pe altii sau poti sa contribui la o mai buna stare de lucruri a societatii tale;
6. Cine nu munceste macar cit pentru a acoperi ceea ce consuma, devine dependent de altii, cine produce mai mult decit consuma creaza bunastare societatii lui.

Formulari adevarate ale unui tanar ganditor conservator, @cetatean al modernitatii noastre.

Cand vorbesc de valori finite ma refer in primul rand la valori cuantificabile simplu, prin unitati de masura accesibile fiecaruia si nu pe scheme sofisticate, care s-au dovedit si de aceasta data scheme Ponzi ale unui capitalism degenerativ, vezi schema PIIGS Europeana.

Unul din adevarurile sumbre al Europei din care facem parte este ca,  Euro, ca orice moneda, are nevoie de un spatiu cat mai mare de export al simbolului de referinta (cu ea si a inflatiei). Acesta a fost adevarul profund din spatele extinderii Europei. Din fericire, procesul nu poate continua la nesfirsit pentru ca tarile europene s-au imprumutat intre ele, nu doar in afara zonei euro! S.U.A., ca stat puternic si unitar, poate exporta inflatie catre restul lumii, insa europenii reprezinta mai multe state, care se imprumuta intre ele, in zone euro, sau imprumuta in afara zonei euro! Asa s-a ajuns la “caruselul nebunilor”, in care membrii s-au imprumutat intre ei, convinsi ca investitiile facute in statele nou intrate vor acoperi pina la urma lipsa de productivitate interna.

Europa are o singura sansa de scapare – numai daca elita financiar-politica europeana, reprezentata de birocratia cenusie de la Bruxelles, este pusa la punct  de  cetatenii natiunilor care alcatuesc Uniunea.

Postarea viitoare despre “Regăsirea echilibrelor”