sâmbătă, ianuarie 18, 2025

“E o țară întreagă în depresie. Trăim catastrofarea.” – poporul român în traumă, după Alegerile politice, explicat de profesorul de psihologie Dragoș Iliescu

Oricine ai fi, simți nemulțumire, furie și frustrare. Nu înțelegi bine de la autorități ce s-a întâmplat, ai atâtea întrebări fără răspuns. Și mai ales, ai scurt timp până la viitoarele alegeri. Ce-i de făcut în această situație? Are un răspuns Dragoș Iliescu, profesor de psihologie Universitatea București.

De unde am pornit? “Acest om e un saltimbanc, e un escroc. Un om rațional se uită la el și se crucește cu două mâini. Ce aud acolo și ce văd? E o salată de cuvinte la care niciun om cu gândire critică nu poate să muște. E e esență de prostie. E adică, dincolo de a fi sau a nu fi de acord, e. E înfricoșător. Ce vezi acolo e patologie, tulburare delirantă nesistematizată, paranoidă de grandoare și mistică.”

Cu ce ne confruntăm? “Un grup mare de oameni e influențat de sugestii și de emoții și de idei care sunt propagate o persoană, într-un context anume. Susținătorii lui Georgescu sunt influențați între ei și tind să adopte comportamente și opinii care sunt similare cu ale celorlalți, fără să le analizeze critic. Pe fondul unor emoții foarte puternice. Frică, teama de război, dar și entuziasmul: “în sfârșit, ne salvează cineva!”

Care-i soluția? “Am ajuns aici, printre altele, pentru că le-am dat altora prea multă responsabilitate asupra propriilor mele emoții. Deci asta fac eu pentru mine, iau frâiele propriilor emoții.” Apoi e nevoie de comunicarea autorităților. “Trebuie repetat și repetat și repetat până la plictiseală. Apoi e nevoie de acțiuni concrete, implementarea cât mai rapidă a unor măsuri care să se adreseze îngrijorărilor publice.”

Interviul în întregime cu Dragoș Iliescu:

Apariția lui Georgescu în Alegeri. Bâlbâiala autorităților. Anularea Alegerilor. Toate au fost șocuri. Acum trăim în mocirla propriilor emoții. Ce-am pățit? – ne întrebăm. Trăim în incertitudine. Nu știm ce am pățit și nu știm ce ni se întâmplă.

Dragoș Iliescu: E o țară întreagă în depresie. Simțim preponderent emoții negative. Pesimism, lipsă de speranță, lipsă de energie, epuizare. Ne lipsește capacitatea de a resimți plăcere sau de a ne bucura de orice. Trăim catastrofarea. Un fenomen care e studiat în psihologie și asociat cu depresia.

Catastrofarea?

Exact. Este atunci când cineva spune că nimic nu merge, nimeni nu mă iubește, nimeni niciodată. Catastrofarea asta face, exacerbează cantitatea și amploarea problemelor pe care le avem. Ce auzim în jur? Nu mai avem democrație, nu mai avem instituții, nu mai avem valori. Dar ce am avut vreodată? Acest tip de catastrofare a fost practicată sistematic în toate mediile, și în cele de socializare dar și cele clasice. Nimic nu merge. Toți niște hoți, toată lumea fură.

Situația asta ne-am creat-o singuri.

Da. Dar există și politicieni care nu sunt hoți. Sunt și lucruri care merg în România. De fapt, cred că României și românilor nu le-a mers niciodată atât de bine. Factual, creșterea economică a României după aderarea la Uniunea Europeană o dovedește. Oportunitățile pe care noi toți le avem, copiii noștri le au, sunt greu de comparat în istoria noastră. Atenție, chiar și euroscepticii preferă să meargă către Vest și nu către Rusia. Și când spun că vor ”o țară ca afară” nu se referă la Rusia sau la Iran.

O parte dintre noi au un erou. El nu a fost lăsat să devină Salvatorul.

Acest om e un saltimbanc, e un escroc. Un om rațional se uită la el și se crucește cu două mâini. Ce aud acolo și ce văd? E o salată de cuvinte la care niciun om cu gândire critică nu poate să muște. E e esență de prostie. E adică, dincolo de a fi sau a nu fi de acord, e. E înfricoșător. Ce vezi acolo e patologie, tulburare delirantă nesistematizată, paranoidă de grandoare și mistică. E o personalitate suspicioasă, să nu uităm fascinația pe care o are față de criminalii de război, față de liderii autoritari, Refuzul de a comunica altfel decât în propriul mediu sigur sau cu ziariștii comozi. Parte din astea sunt criterii pentru diagnostic în psihopatie. Și sunt așa de vizibile. Asta nu înseamnă că oamenii care cred în el nu sunt agresați de refuzul celorlalți de a crede în el. E un fel de formă ciudată de hipnoză în masă.

Hipnoza în masă?

Nu vedeți? Un grup mare de oameni e influențat de sugestii și de emoții și de idei care sunt propagate o persoană, într-un context anume. Contextul e foarte important atunci când avem astfel de fenomene de hipnoză în masă. Mediul politic e în mod special propice la astfel de lucruri, dar și situațiile tensionate. Ai o presiune către conformist social. Susținătorii lui Georgescu sunt influențați între ei și tind să adopte comportamente și opinii care sunt similare cu ale celorlalți, fără să le analizeze critic. Pe fondul unor emoții foarte puternice. Frică, teama de război, dar și entuziasmul: “în sfârșit, ne salvează cineva!” Părerea mea e că toate acestea au fost manevrate cu foarte multe intenție și abilitate.

Dar sunt peste 3 milioane și ceva cărora li s-a refuzat intrarea în realitate, ca să spun așa. Aceștia au rămas furioși după deciziile politice și ale Curții Constituționale. Sunt frustrați

Vedem confuzie și neîncredere și asta peste tot. În ambele tabere. Nu doar suveraniștii sunt frustați, ci și ceilalți, pro-europenii. Toți ne simțim dezorientați la momentul ăsta. Cred că ar trebui să discutăm și despre ce ar putea să fie făcut aici, confuzie, neîncredere, frustare și indignare și anxietate, teamă, îngrijorare față de stabilitatea națională, față de țară. Până la urmă am avut oportunitatea să discut cu o parte din oamenii care au fost mai degrabă în tabăra votanților lui Georgescu. O parte dintre ei nu sunt oameni răi, sunt colegi de-ai noștri. Unii dintre ei sunt rude de-ale noastre. Părinții noștri. Sunt oameni care vor binele țării.

Gândire critică e clar că n-a existat niciodată în România. A fost eventual “alegerea răului cel mai mic”. Mai mereu speranța în acest Mesia.

De asta și spun că a fost construit Georgescu cu forma sa de delir care să ajungă la hipnoză în masă. Niciunul din acești oameni cu care am vorbit, dacă ar fi fost confruntați cu mesajul lui Călin Georgescu în urmă cu două luni, uitându-se la acele videouri ale lui, nu ar fi putut să creadă cu adevărat în omul ăsta. Îmi plăcea tare mult să joc jocuri video în urmă cu 20-30 de ani și era un joc care-mi plăcea pe vremea aia. La un moment dat, ajungeai să fii asaltat. Venea peste tine un val armat și erai incapabil să mai reacționezi, să te mai organizezi în apărare. Valul trece peste tine și te îneacă. Asta a fost și acum. A venit valul Georgescu. Trei săptămâni mai încolo te trezești și te întrebi: ce am pățit? Trei săptămâni mai târziu ai un alt președinte. A fost un om care nu exista, a trecut în forță, nu te-ai apărat pentru că spunea pe înțelesul tău, tot ce așteptai, te-ai trezit cu el și gata, s-a rezolvat. Dar e și prea târziu să mai faci ceva. Ăsta e tiparul care a fost folosit și acuma. Partidul AUR nu a fost tot la fel? Nu auzisem vreodată că a existat AUR și m-am trezit cu AUR în parlament. O, ce s-a întâmplat aici? La fel ne-am întrebat. Georgescu, AUR nu sunt evoluții organice, sunt în mod evident, construcții artificiale. Sigur, după ce există au propria viață și se consolidează. Cum AUR are propria viață și se consolidează acum.

Poporul român are nevoie de un Stăpân. Dacă autoritățile nu sunt, am găsit un erou.

Spuneau comedianții din Divertis acum mulți mulți ani, că în România există ceva ce se numește Nevoia de Vodă. Nevoia aceasta o resimțim și acum. Ce cred eu că am putea să facem ca societate pentru a ieși? Avem aceste emoții. Această situație. Cred că necesită, pe de o parte, un efort individual, pe de altă parte, un efort colectiv. E, până la urmă, emoția mea și eu sunt responsabil pentru ea. Am ajuns aici, printre altele, pentru că le-am dat altora prea multă responsabilitate asupra propriilor mele emoții. Deci asta fac eu pentru mine și cred că mulți dintre oamenii raționali asta fac, iau frâiele propriilor emoții. Îmi recunosc aceste emoții, accept emoțiile negative ca fiind normale în acest moment. Avem evident și un efort colectiv. În acest efort colectiv, rolul liderilor este puternic sau ar trebui să fie puternic. Instituțiile trebuie să vorbească în societatea românească. Ele trebuie să contribuie la ieșirea noastră din incertitudine. Așa cum au contribuit la această criză, e indubitabil că au contribuit la această criză, ar trebui să contribuie și la rezolvarea acestei crize. Pe de o parte, prin transparență. Autoritățile ar trebui să comunice clar, coerent, sincer, pentru a reduce neîncrederea. Cred că din 10 oameni cu care am discutat astăzi, șapte sau opt nu au înțeles ce se întâmplă. Președintele Iohannis zice păi, am ieșit la televizor și am zis o dată, ce nu e clar? M-au înregistrat. Nu puteți să vă mai uitați o dată? Nu, trebuie repetat și repetat și repetat până la plictiseală. Apoi e nevoie de acțiuni concrete, implementarea cât mai rapidă a unor măsuri care să se adreseze îngrijorărilor publice. Cred că e un moment extraordinar. România a fost, o țară a nimănui din anumite puncte de vedere, pentru filosofiile astea radicale, adică nimeni nu s-a uitat cu un ochi teribil de critic în direcția aia. “Ah, niște năuci? Lasă-i încolo!”

Nu avem nici lideri inspiraționali.

Mi-e teamă să mai vorbesc despre liderii spiraționali acum. Da, nu avem un lider care promovează unitatea, speranța și acțiunea constructivă. Nu avem. Intelectualii publici Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu sau alții ca ei au au fost demonizați din cale-afară. Ei nu mai pot să adune energia și dintr-o parte și dintr-alta. Și nici chiar oameni ca CTP-ul, care pentru mine are statura unui intelectual public, nici el nu poate să adune cumva oamenii la un loc. Nu văd acum un astfel de lider inspirațional. Și mi-e teamă, după ce abia am văzut un lider inspirațional malefic, să mai cred că altul ar putea să ne scoată din problemă.

Și mai e ceva: termenul foarte scurt. Se spune că în primăvară vor fi alegeri.

Ce faci de obicei? Ce făceam și în jocul pe care l-am evocat eu. Ieși din acel context și luăm distanță față de fenomenul respectiv. Ne mai răcorim un pic și purcedem din nou la greu.

E greu, televiziunile au revenit cu filmări de la arestări. Duminică, Provincia credea că sunt tancuri în București. Am auzit de un caz în care români de-ai noștri erau la graniță și credeau că granița e-nchisă. Oamenii cred în gogoși.

Mult, puțin, ăsta e răgazul. Ne răcorim în condițiile în care asaltul asupra creierelor noastre nu contenește. Aștept ceva mai multă acțiune decisivă din partea autorităților și mai multă comunicare. Faptul că se fac arestări fără să știm cu foarte multă certitudine cine, cum, de ce, ar putea să fie justificat încă o zi sau două. Dar cred că avem nevoie apoi de o poziție cât mai clară. Dincolo de asta, cred că dacă ne uităm la motivul pentru care am ajuns aici, o să arătăm cu degetul nu doar la propria noastră educația emoțională, ci și la cât de responsabilă este media. E un senzaționalism pe care multe site-uri, televiziuni, l-au practicat și înțeleg de ce (dacă n-ai ceva negativ în știrea aia, n-ai valoare), dar poate n-ar fi o idee chiar atât de rea să prezentăm și lucruri pozitive. Uite, se apropie Crăciunul, să avem gesturi de solidaritate și de comunitate, vești pozitive, gesturi simbolice. Ar fi bun un eveniment național de solidaritate sau o campanie publică care să promoveze unitatea și să canalizeze emoțiile astea negative spre acțiuni pozitive. Poate e o utopie, recunosc. Dar e nevoie de un asemenea eveniment simbolic.

E imposibil să nu stai în știri la momentul ăsta. Plus că, societatea civilă a coborât din solidaritate și a devenit foarte exigentă.

Nu știu cât de mult s-a crezut în Elena. A răbufnit toată lumea, i se pune în cap faptul că am trăit “pentru ea”. Acum 6 săptămâni a murit Philip Zimbardo, autorul lui “The Lucifer Effect”. Studiul lui este despre oamenii buni care devin răi. Zimbardo vorbește foarte mult acolo despre mirajul pe care-l au politicienii și cum te pot atrage în mrejele lor. Și cum asta este calea sigură spre distrugerea democrației. Trebuie să fii mai exigent cu politicianul pe care l-ai votat decât cu celălalt. Exigența mea ar trebui să meargă către politicianul pe care l-am votat. Nu mă las sedus de politicianul pe care l-am votat. Îi știu problemele, știu că nu e perfect. am votat cu el, dar nu m-am înregimentat într-o sectă. E un politician cu minusuri. Și apoi sunt exigent cu el și îi cer să facă lucrurile pe care le-a promis. Sunt mai exigent cu el decât cu celălalt. Am văzut un guru în Lasconi? Păi, ce fac? Ajung ca-n cazul Georgescu?

Razboi civil?

Nu, eu nu cred ca România are potențial de așa ceva. Războaiele civile nu apar de la oameni nemulțumiți care ies în strada … apar de la armate straine, finanțare militară, grupuri paramilitare. României îi lipsește această tradiție. Cel puțin așa văd eu lucrurile … Înțelegerea mea este ca aceste grupuri care sunt arestate acum erau monitorizate atent. Cu toată inepția sau incapacitatea de acțiune a serviciilor noastre în zona digitală, înteleg ca informativ sunt “călare” pe aceste grupuri și știu tot ce mișcă. Mă îndoiesc că aceste grupuri au fost înarmate pe sub nasul nostru, de asta chiar mă îndoiesc.

E un atac din zona ficțiunilor. O clonă și fantezii. Cum să te lupți cu astea. El nici nu există.

Da, dar știm că aceste fantome nu sunt chiar complet ficțiune. Adică ele nu au venit de nicăieri. Ele au fost recuperate dintr-o zonă profundă, construită de 35, 40-50 de ani. Am văzut azi o memă haioasă. Despre ciorba asta de cuvinte care te face președinte. Cuvintele erau patrie, popor, neam strâmoșesc,  lumina vieții, curaj, suflet românesc, misiune divină, echilibru universal, Dumnezeu, renaștere spirituală, libertate, credință. Sunt câteva cuvinte. Dacă le înșiruim în orice fel le-am înșirui, iese ceva ce alții o să recunoască. Și ei se activează instant. Demonii ăștia sunt ai noștri. Ei nu au fost inventați.

Cine este Dragoș Iliescu

“Dragoș Iliescu este specialist în psihologie aplicată în context ocupațional și în probleme de capital uman, precum și în testarea și evaluarea psihologică și educațională (cu o componentă interculturală puternică). Este profesor la Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității din București, unde conduce și școala doctorală. Pe lângă cariera academică, a fost activ în consultanță de-a lungul ultimilor 25 de ani, fiind implicat în sau conducând proiecte importante privind testarea și evaluarea psihologică și educațională, în contexte comerciale sau guvernamentale, în Europa, Asia, Africa și America de Sud. (prezentare Humanitas a cărții Dragoș Iliescu – Testarea standardizată în educație)”

Distribuie acest articol

43 COMENTARII

  1. Din nou se constată și se pune un diagnostic( psihoză în masă), dar nu se analizează cauzele care au dus la această nebunie( sau depresie, mă rog….).
    Deci, continuând în nota autorului, după diagnostic se fixează un tratament. Și aici-e aici, ce trebuie făcut ca să normalizăm populația aflată în starea de psihoză în masă? Mai ales că nu știm cauzele care au dus la această boală….
    Nici eu nu știu remediul, dar știu cum se va sfârși: după o scurtă perioadă de anarhie va urma dictatura( nu medicală ca la nebuni) ci o dictatură democratică (!), în sensul că dacă ești nebun nu votezi sau poți fi internat( la nebuni, în gulag, la pârnaie,etc…). Fiindcă, chiar și pentru democrație, anarhia este mai periculoasă ca dictatura….
    Sărbători fericite! Și nu vă mai lăsați mințile să umble cu Sorcova….

    • De Crăciun, Trump a avut mai multe revelații care ar putea rezolva și depresia/nebunia românilor. Și anume, Trump a declarat public că vrea să anexeze Groenlanda, Panama și Canada. În același sens, ar urma ocuparea Europei care este doar parțial ocupată. Pentru România este un remediu la schizofrenia in care se află, respectiv de a fi gubernie rusească sau departament/land în Federația Europeană. Nu mai bine să fim al n-alea stat american? Că doar am așteptat 50 de ani „să vină americanii”?
      NB. Dar europeniștii progresiști ce-or zice de asta?

  2. Intregul material reflecta altceva. Romania secole de a randul a avut voievozi si monarhi. Republica impusa de sovietici care nu a dat rezultate si nici nu va da. Toata aceasta structura politica si guvernamentala este de sorginte comunista. Practic nu am reusit sa eliminam toate sechelele comuniste. Nici legea lustratiei nu am avut pt a face lumina in societate. Traim inca in intuneric care da forme de depresie, lumina a fost mereu o speranta.

  3. Ei, lăsați ca s-a “ocupat” sistemul de noi și a anulat alegerile. Ar trebui să fiți fericit profesore. Suntem salvați! Avem aceeași politicieni ca în urmă cu un an, același președinte și chiar premier. Avem o stabilitate fără precedent.

    • Onorabile, lovitura de bată aplicata peste încrederea de sine a pesedeu lor fost binevenita. O singură remarca am, personajul de spitalul 9 scăpat din camasa de forța, e prost, rău găsit. Poate hipnotiza în mase – de necrezut – insa discursul lui e golit de sens de noima și mesaj. Carevasăzică, puneți proiectorul e altul, unul cu mansarda întreagă, acolo merg și eu, te ajut.

  4. „Nu mai avem democrație, nu mai avem instituții, nu mai avem valori. Dar ce am avut vreodată?” Corect.
    Hipnoza in masa? Corect.
    Poporul are nevoie de un stapin? Partial adevarat, o parte a poporului (aceasta bagare intr-o singura caldare a unei populatii diverse, ideea asta fascistoida, „poporul”, m-a deranjat mereu) simte intr-adevar nevoia unui salvator, sint cei care cred ca au nevoie de cadre clare si stabile ca sa traiasca.
    Lasconi guru? Nicidecum, minusurile ei erau destul de clare, Georgescu e o inchipuire, Lasconi e un om real cu toate cele aferente. Insa principalul ei defect, defect capital care a si dus la anularea alegerilor (ca altfel era suficienta descalificarea lui Georgescu) e ca nu face parte din gasca fsn-ista.
    Lasconi a fost tinta, nu Georgescu si asta face lucrurile de 100 de ori mai rele.

    • (Off-topic) Chiar n-aș fi intervenit în discuție, dar m-a surprins afirmația tranșantă cu gașca. De unde știți? Eu de pildă am părerea (nu convingerea) c-a simpatizat cu Ilici dacă nu l-o fi și votat în 1990.

  5. Vai ! Tara asta de needucati , inconstienti si iresponsabili e in depresie . Ha !
    Sa muncim in continuare ca dobitocii ( alergind dupa morcov ca magarul ) sa platim inconstient taxele imense ( pe munca , pe profit , pe consum , …. ) sa consumam iresponsabil tot ce importa firmele demnitarilor , ….. Asta insdeamna ,, a trai ” in capul ratatilor .

  6. În depresie e și întreaga,,ielită”!
    S-au renumărat, apoi s-su anulat prin depășirea atribuțiilor de către ccr și bec a alegerilor care au fost declarate perfect constituționale la închiderea urnelor.
    Ne conduce de 35 de ani același triumvirat de partide toxice. Impresia este că alegerile parcă nici n-au avut loc, prin tertipuri legislative au rămas aceiași oameni la butoane, iar asta arată clar că triumviratul n-a înțeles absolut nimic din ultimile alegeri.

    • ” Ielita” deja a înnebunit! „Intelectualii lu’ Băsescu” au ajuns deja în stadiul de schizofrenie europenistă, o boală nouă, aparent intratabilă….

  7. ” E o țară întreagă în depresie. Simțim preponderent emoții negative. Pesimism, lipsă de speranță, lipsă de energie, epuizare. Ne lipsește capacitatea de a resimți plăcere sau de a ne bucura de orice. Trăim catastrofarea. ”
    Am trait-o si io, da’ mi – am revenit, de cand am aflat ca Santa Klaus (W.I.) vine si de Craciunu’ asta; cu jucarici, pentru noi, astia mai mici…

  8. Vă aduceți aminte de mai 1990 și de Eroul momentului? Apăi Ăla o fost adevăratul Mesia, stăpânul emoțiilor, hipnotizatorul in masă, marele salvator. O luat 85% și a scos țărișoara din marasm, o fugărit legionarii și elementele fasciste, a scos argintul viu din sediile penețeului satanist. Și tot El a creat primul Partid de Mari Șoferi de Ambulanță Națională. Frontul Salvarii Naționale. Ne-a dus pe toți la Ospiciu și ne-a vindecat. De 3 ori. Cu campanii psiho-electorale sărace și cinstite. Telectualilor le-a dat Pleșu și Liiceanu și o droaie de oengeuri (iar ăștia, ingrați, l-au înjurat întruna și au publicat literatură legionară interbelică). Băi neamule, înțelegi? Le-a dat Mesia voie să facă opoziție! Ăsta da Mesia democrat! Femeilor le-a dat Petrică, măi! Rumânii s-au culcat seară de seară cu Petrică in gând. Fără Petrică Și Mesia rumânii nu s-ar fi înmulțit in continuare. Ne-a adus Mesia și juriști de elită, ca Iorgovan și Năstase, care mai târziu ne-au băgat in UE. In UE ne-a fost bine. Deci Mesia iarăși ne-a salvat și pe termen lung. Și câți oameni de valoare, măi-măi, a promovat Mesia! Văcăroiu, Hrebenciuc, Andronescu, Prostănacul, Rodica, Plumb, Ponta, Veorica, Dragnea, și mii de alți patrioți pro-europeni. Asta e realitatea in care e musai să ne întoarcem și să ne așezăm liniștiți la locurile noastre, in democrația noastră cuminte, originală și pro-europeană. E musai să îmbrățișăm liderii și doctorii mesianici pro-europeni și să le mulțumim din inimă că ne-au dus pe cele mai înalte culmi ale progresului occidental. Ca să nu mai zic de divinul consens național. Niciodată nu am trăit mai bine decât sub conducerea luminată a pro-europenilor! Așa zic statisticile. Dacă simți altfel ești defazat, scrântit, manipulat de ruși. Cum? Aud bine? Ai votat-o pe Lasconi care e tot pro-europeană? Păi, să-ți fie rușine! Cum să votezi cu ceilalți salvatori, nu vezi că-s falși? Lasconi e oama reptilienilor, e cu gheii, fură voturi prin telechinezie. Băi, CCR v-a salvat de complotul rușilor cu homo-reptilienii, ia reveniți-vă-n fire! votați rațional, aveți două partide pro-europene! plus unul mic, etnic, dar tot vârtos pro-european. Puteți să votați și cu ungurii dacă sunteți trădători, Mesia vă permite. Haideți să haidem, lăsați analiștii și experții să simtă enorm și să vază monstruos, și băgați-vă iute la cârnați și cozonaci și sarmale, și să ziceți sărumâna Mesiei, că nu mai pupați voi in vecii vecilor așa regim frumos luminat și decorat european!

  9. Pentru ieșirea din depresie: Nicușor Dan, Maia Sandu, Siegfied Mureșan, Dragoș Tudorache, Catalin Drula, Victor Rebengiuc, Emil Boc,…Rămâne doar sa fie pusi la locul potrivit, la timpul potrivit.

  10. Soluția acestor spinoase probleme electorale există deja. A enunțat-o Klaus Schwab: INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ. Implementăm rapid IA și bye-bye alegeri costisitoare cu rezultate imprevizibile.

  11. „De asta și spun că a fost construit Georgescu…”

    Ah, ce-mi place articolul acesta! Prea s-au concentrat românii în ultimele săptămâni asupra unor lucruri neînsemnate precum alegeri, democrație, partide, președinte, parlament, justiție, Constituție, CSAT, SRI și SIE șamd.

    Haideți, domnule, lăsați-le pe toate și să ne bucurăm împreună de lucrurile cele mai importante pentru o națiune, cum este spre exemplu spiritul minunat al sărbătorilor căci, „Uite, se apropie Crăciunul, să avem gesturi de solidaritate și de comunitate, vești pozitive, gesturi simbolice.” și „Ar fi bun un eveniment național de solidaritate sau o campanie publică care să promoveze unitatea și să canalizeze emoțiile astea negative spre acțiuni pozitive.”

    Cu veselie spun unii că Georgescu a fost confecționat de făcătorii de bine ai cleptocrației PSD/PNL pentru ca reprezentantul lor în turul al doilea al alegerilor prezidențiale să concureze cu un extremist precum în anul 2000 Iliescu și Vadim Tudor. ..Singura șansă pentru a câștiga pesedistul.

    …Și au finanțat promovarea șarlatanului Georgescu:
    https://www.g4media.ro/snoop-ro-anaf-a-descoperit-ca-pnl-a-platit-campania-echilibru-si-verticalitate-care-l-a-promovat-masiv-pe-calin-georgescu-pe-tiktok.html

    …Dar au spus că a fost opera Federației Ruse, că a fost atentat la siguranța națională că așa și mai departe…

    SIE, care știa foarte bine ce se întâmplă, și-a trimis liniștit șeful la Formula 1, căci în țară nu exista niciun pericol real dinspre forțe ostile României etc. Operațiunea „Georgescu” se derula conform planului.

    Prin urmare, după ce s-a întrunit CSAT, după ce AEP a dispus renumărarea voturilor, CCR a anulat alegerile, făcând românii să se simtă la fel de mândri precum cetățenii din Gabon în 2023, din Myanmar în 2020, Kârgâzstan în octombrie în 2020, din Abhazia în 2019, din Bolivia în 2019, din Malawi 2019, din Kenya în 2017 șamd.

    Adică, democrați cu adevărat. Doar că, spre deosebire de vreun alt stat democratic precum cele enumerate, nimeni nu a fost sancționat în vreun fel, nimeni nu a suferit vreo consecință măcar pentru că au fost risipiți banii publici, dacă desecretizările SRI, SIE etc. n-au contat nici măcar cât apa de ploaie.

    Așadar, să petrecem fericiți Crăciunul și „Pupat toti piata endependenti”!

    • Dacă variază calificativele, concluzia e aceeași. In visurile sale cele mai dasantate, Kelin Jorjascu s-a văzut Frozen, Stăpânul inelelor, Regele leu, Lupul Roșu, Scufița Sura și „cel de-al doilea”: Hristos, Mahomed, VOrban, Lukașenko, Corneliu Zelenski. Râsul și plânsul! E un măscărici înfeudat, de o dezolantă josnicie. Cândva, bufonul își asumă o funcție precisă. Își bătea joc de toată lumea din jur ca sa facă să râdă doar „cel de sus”. In Franța, acest bufon regal avea un nume sugestiv, „le foi de roi”. Deci bufonul făcea pe „nebunul”. Georgescu este candidat sigur pentru acest post. Năzbâtiile și comentariile sale (sterile, inodore, mincinoase, odioase) nu mai amuza. Amorul sau propriu este profund rănit. Mitul de salvator s-a năruit. Oricât s-ar primeni, oricât s-ar fofila in culisele Realității paralele, oricât ar cotcodăci, nu poate fi „Alba-ca-zapada”.

  12. Foarte corect! Recunoaștem că suntem hipnotizați, depresivi, psihotici etc. Și?!Stăm acasă și Sistemul să ne dea pensiile de handicap. E bine așa?! Da?!…Ceee?!…N-am înțeles? …Poftim?!
    Aaa, vrei să te plătim noi, handicapații, pe tine, Sistemule?!… Tu ai impresia că s-a întâlnit Hoțul cu Prostul?! …Sistemule, uită-te bine la Noi! Și vezi-ți lungul nasului! Că Noi te-am făcut pe tine, nu tu pe Noi! Dacă vrei să te faci de râs la scară mondială, n-ai decât! Nu te oprește nimeni! Este o binefacere
    pentru Noi! De-abia așteptăm să te vedem! Și nu numai Noi, mai sunt și Alții cu Noi! O să-i vezi!

  13. Vrei sa spui căci în România este o democrație foarte stabila și acest Georgescu a venit sa o strice ,acest Georgescu vine sa întemeieze adevărata democrație, noi acum trăim într-o iluzie de 35 de ani cu aceleași promisiuni deșarte ,dacă privim la datele economice suntem la coada europei datoria țării 200 miliarde euro, 120 miliarde sunt de la covid încoace și zona industriala și agricola devalizat probabil tu trăiești în București și ni ai ieșit în afara lui ești un șoarece de birou trăiți în bula aia de București voi cei mai înțelepți dar ia date prin tara sa vezi cum trăiește asa zis pleava societății voi acolo cu gadea și antena cnn sunteți niste pupincuristi ai sistemului

  14. Caveat:

    „Simbioza este produsul transformării de către liderii comuniști a capitalului politic în capital economic. În schimbul libertății politice oferite cetățenilor în 1989, fosta nomenclatură și protejații ei au primit afacerile acestei țări. Tranzacția a fost posibilă deoarece ei s-au metamorfozat în „noua clasă politică” și în „noua birocrație”,
    (…)
    …puțini oameni știu că domnia legii înseamnă atât o libertate înaltă a proprietății, cât și cvasi lipsa corupției, așa că oamenii vor fi satisfăcuți dacă vor vedea o reducere sesizabilă a corupției.
    (…)
    pentru a supraviețui, Simbioza va fi nevoită să facă două lucruri esențiale:
    (i) să accepte reducerea corupției, având grijă ca libertatea proprietății (drepturile de proprietare) să rămână în continuare redusă (neclare); și
    (ii) să mimeze inițierea procesului de circulație a elitelor.”

    https://www.g4media.ro/simbioza-cum-functioneaza-puterea-politica-si-economica-in-romania-op-ed-de-lucian-croitoru.html

  15. Stimabililor, reacția electoratului, vorbind în stil istidor (cu i mic) e reacția dinozaurului iritat de mastodontul furnizor doar de bălegar de la Cotroceni, ca și de guvernarea autodevorantă (de mai bine de trei decenii) a unor găști de pungași alcătuiți, adică, în partide după interese mafiote poreclite ”ideologii politice”. Orice țăran știe formula apei (după ce liceul a devenit obligatoriu) iar maștera cristela nu impresionează pe nimeni chiar dacă-și vinde clistirele cu zăpadă virgină pe tik-tok (ce-o mai fi și asta).
    Votul recent este, fără-ndoială, pentru mine, resentimentar 100 %0 și românii l-ar fi votat și pe Lucifer în persoană, dac-ar fi trecut de ”grebla” de la AEP. Să nu credeți că toți ne ”catastrofăm”, mai ales cei care fac pasul înapoi în fața banditismului organizat al aristocratului jeg politic ce domină societatea și nu doar la noi… Cu cinism, pot face precum Diogene, să nu văd, să nu mă intereseze viața publică liniștindu-mi dorințele perverse prin cea mai ușoară metodă (…), refuzând astfel să fiu un cetățean în deplinul sens al definiției: deci nu votez dar scuip pe tipul acesta de democrație cu oroare. Mai ales când Meletos are mai multă trecere decât un Socrate viu – în fața unei adunări curat democratice… Orice aleg, aleg prost. Deci nu mai aleg.
    Aveți și alte forme de guvernare care să nu semene cu cele ”mai bune posibil” de până acum? Vasăzică zburăm în cosmos și n-am găsit încă metoda de a ne feri de paranoici, narcisiști și sociopați care vor să ne conducă ”sacrificându-se spre bine nostru” și sfârșindu-și cariera glorioasă prin pungășii homerice? E un complot cumva să ne conducă anume nebunii orgolioși ce pot fi hățuiți de păpușarii din spate sau de ce? Doar în numele prezumției de nevinovăției? Și eu să cred că banditul știut de mine ca bandit, până e dovedit de o justiție coruptă și ea, e egalul meu doar că acesta e moftul democrației? Ciolacu, Iliescu, Johannis (nu mai zic de Trump sau Biden!) și compania – aceștia sunt egalii mei în cinste? Nici că aș putea fi jignit mai tare de-atât! Cum să aleg pe cineva de teapa ăstora; cum să aleg între Lasconi și Georgescu când știu că ambii vor fi ”educați” și ”ambutisați” să poată corespunde standardelor locale și internaționale ale mafiei politice? Și acum să-l aleg pe Crin, un pește mort ținut în acvariu? Einstein, ovreiul cel hâtru, zicea că după o tiranie vine un regim condus de tirani. Când voi avea ocazia să-l întâlnesc, îl voi întreba dacă știe cum ne-a mințit curva de Brucan că, după două decenii de rătăciri prin deșert, vom ajunge, totuși, în ”țara făgăduinței”.
    Fapt e că orice ar promite un politician de astăzi nu l-ar crede nimeni; toate promisiunile posibile au fost deja compromise de demagogi perverși și vânduți potlogarilor; orice program al vreunui partid e o schemă de furt pentru mafioții adunați în acel partid; asta se știe! Banii din bugetul viitor deja sunt împărțiți pe firmele pungașilor, banii de la UE – și aceștia sunt împărțiți. Votul meu le-ar confirma și legitima hoțiile deja făcute ca și pe cele viitoare.
    Nici un candidat de pe piață nu e pe măsura cinstei și bunei credințe a alegătorului român!
    Georgescu? N-am cum să-i ascult tâmpeniile debitate ca de un Gâgă enciclopedist. Mă surprinde că vreun deștept de ziarist nu i-a pus în față Constituția pe care ar urma să jure și să-i arate de câte ori a încălcat-o și până acum numai trăncănind prostii! Pe mine nu mă sperie tâmpeniile acestui troglodit, cât mișelia guvernanților de astăzi, gata să facă orice crimă democratică pentru a-și păstra privilegiul, pentru a nu risca un audit corect care i-ar pune în boxa acuzaților sub suspiciuni de la trafic de influență până la trădare. Vor face orice să elimine acest risc. Promit să nu-i ajut să scape de judecată! Chiar dacă judecata, supusă sistemului, va fi tot a unor judecători corupți…
    Iar când presa s-a dedulcit la bani ușori luați (cu portbagajul) din campanii cu candidați ”extratereștri”, eu cum și de unde să aflu adevărul când până și serviciile secrete îl ascund? Mă învinovățiți pe mine, alegătorul oarecare, că nu știu amănunte ascunse și de servicii și că votez pe cine nu trebuie? Păi câtă vreme Georgescu e pe aceeași listă cu candidații ceilalți, toți sunt de-o teapă, au trecut prin aceleași teste de legalitate iar eu votez corect când pun ”votat” pe oricare dintre ei. Nu-i vina mea că ”inchizitorul fanatic” a ajuns pe listă. Pentru orice alegător e la fel de valid ca oricare altul. Greșeala e a acelor care l-au lăsat să ajungă până aici, nu a mea ca alegător care habar n-am cine e, dar știu că ceilalți m-au furat cât au putut și chiar mai mult!
    Război civil? Când interesele de dincolo a acestor granițe fragile o vor cere, va fi și război civil. Iar interesele se aprind tot mai intens pentru că la granițe doar un idiot plătit poate crede că avem prieteni binevoitori. Eu nu simt asta! Iar cu cât îi plătim și-i ajutăm cu atât mai mult ne vor ști datori!
    Spengler spunea că optimismul înseamnă lașitate – un bun motiv să nu fi fost iubit de contemporanii săi, tot mai drogați de himerele lui Hitler.
    Risc să mă înșel în tot ce cred, în tot ce scriu? Posibil: dar prefer să dea binele peste mine și să mă prin nepregătit decât să mi se confirme profeția cea rea!

    • O-ho-ho! Câtă furie! O furie „de stânga”, aproape de extremă stângă. „Zdrobiți orânduiala cea crudă și nedreaptă”…
      Fiindcă m-ați pomenit, eu, Lucifer, n-am de gând să candidez nicăieri, așa că liniștiți -vă, de mine ați scăpat. Dar Lenin e viu, Lenin trăiește, Lenin mereu va trăi…
      Nu e așa că v-a venit dor de o mică dictatură care să ne scoată din marasmul capitalist?
      Apropo de bine și rău, ce-o însemna asta pentru unii?
      Îmi vine să plâng. În grădina Maicii Domnului locuia poporul lu’ Dracula….

      • Mărite LUCIFER, cu plecăciune…
        Dacă citiți mai departe de acel citat veți afla că ÎN FIECARE OM O LUME ÎȘI FACE ÎNCERCAREA. Aș îndrăzni să așez vorba asta a lui Eminescu la intrarea/ieșirea din țară, drept prag la frontiera României topite în „spațiul Schengen”.

  16. Valeriu
    Cauza fundamentala pentru un astfel de derapaj de masa greu de controlat, rezultat al unei psihoze colective orchestrata -fara indoiala, timp de mai multi ani din exterior-spre a ne transforma intr-un stat vasal, in centura marginala de siguranta a unui putred imperiu tarist recarpit in timpurile de azi,
    este fara indoiala lipsa noastra de educatie ca popor, datorita numeroaselor „reforme” dezastruoase in acest domeniu perpetuate in anii comunismului si incercate fara succes a fi corectate dupa 1989. Daunele din educatie au fost prea mari si prea adnaci pana in 1989 pentru a putea fi corectate-intr-un mod superficial, fie si in 35 de ani de la decembrie 1989. Amploarea fenomenului deficitului de educatie este aratata atat de primul tur-anulat, din fericire- al alegerilor prezidentialede cat si de cele peste 30% din voturile de la recentele alegeri generale-in spatele fiecaruia aflandu-se un roman- acordate unor partide extremiste, megafoane ale actiunii externe si care au folosit din plin gradul inalt de ignoranta si manipulare oferit de lipsa de educatie in masa. A doua cauza fundamentala a fost explozia fondului de nemultumire fata de actiunea guvernantilor care s-au perindat la putere in acesti 35 de ani, preocupati in principal de profitul si clientelismul propriilor partide si persoane, in totala paguba a interesului national, a reformelor absolut necesare si a propasirii romanilor in propria lor tara. Ma oripileaza ignoranta raspunsurilor date la intrebari simple ale unor reporteri, de genul: ” cine este presedintele Romaniei?”, ce este Uniunea Europeana”, „care sunt statele vecine ale Romaniei ?”, date de oameni simpli pe ulitele unor sate saracacioase ale patriei ; ma oripileaza ,in egala masura, numarul tot mai mare de copii care parasesc in fiecare an scoala, dupa cateva clase sau nu o frecventeaza de loc, ca si cei tot mai multi analfabeti functionali pe care ii produce sistemul de educatie actual!! Acestia vor fi cei care maine, daca lucrurile nu vor fi corectate fundamental, vor fi cei care vor face parte din acel derapaj de masa necontrolabil, rezultat al unei psihoze colective induse din exterior( care va continua, fara indoiala) si care vor vicia rezultatele oricaror alegeri si vor dezechilibra societatea romaneasca!
    Solutii?
    1. EDUCATIA, la nivelul unui stat democratic modern- sa ne inspiam si de la alte state democrate dezvoltate, din Europa noastra Unita ;
    2.Aplicarea neabatuta a reformelor necesare (aflate in intarziere), aplicarea prompta a legilor tarii (avem suficiente-pe hartie), nimeni nefiind mai presus de lege; competenta, corectitudine si responsabilitate absolute din partea tuturor celor care asigura functionarea institutiilor statului in toate domeniile; promovarea unei dezvoltari economice dinamice echilibrate, garantia unui inalt nivel de ,viata si bunastare in toate localitatile si eliminarea imensului decalaj existent, prin stimularea si sprijinirea intreprinderilor mici si mijlocii, baza unei economii sanatoase.
    3. Comunicarea permanenta si la obiect intre guvernanti , autoriti si toti cetatenii, in legatura cu actiunile intreprinse pentru infaptuirea obiectivelor mai sus enuntate, folosindu-se in principal MIJLOACELE PUBLICE DE INFORMARE IN MASA-TELEVIZIUNEA, RDIOUL- accesibile – in mod unic-unei populatii de peste 50% traitoare inca in mediul rural, nefamiliarizata cu „canalele de comunicare sociala”, lipsita de o informare obiectiva si victima sigura a dezinformarii si mistificarilor practicate din abundenta la ultimele alegeri. Interzicerea accesului in Romania a unor „canale” gen Tik-Tic sau altele similare, care prezinta pericole pentru securitatea nationala a tarii. Asa cum fac SUA UE, Albania si probabil si alte state. In discursul sau de investitura primul ministru a insistat asupra apararii si promovarii interesului national.

  17. Spune autorul ca oricine ai fi, simți nemulțumire, furie și frustrare. Nu este deloc adevarat ca oricine ai fi simti nemultumire, furie si fustrare. Eu simt invers. Sunt multumit pentru ca foarte probabil CCR nu va putea motiva dincolo de orice indoiala pentru profesionistii adevarati ai dreptului si foarte convingator pentru populatia generala a Romaniei decizia luata. CCR trebuie sa continue postul Craciunului pentru ca va fi greu sa si motivezi fara sa te discreditezi si sa si schiezi cu un pahar de vin fiert in mana. Mai mult, or fi si altii care tin post in continuare pentru ca motivarea CCR musai va trebui sa contina si elemente atat de bine fundamentate incat si cel mai prost din curtea scolii sa fie convins ca CCR literalmente ne-a salvat in Decembrie 2024. Am dubii serioase ca 9 membrii CCR pusi acolo politic si-au imaginat vreodata ca vor fi nevoiti sa si presteze si ca macar unul dintre rezultatele prestatiei lor va fi examinat la rigoare de o tara intreaga si de ce nu de o lume intreaga. Nu ai vrea sa fii in pielea lor indiferent cate asigurari si reasigurari vor primi ca sunt batuti in cuie.
    Tot autorul spune ca nu înțelegi bine de la autorități ce s-a întâmplat si ca ai atâtea întrebări fără răspuns. Vreau sa incerc sa ii disipez autorului ceata in legatura cu aceasta situatie. Raspunsul este simplu ca buna ziua. Alegerile sunt o afacere din care castiga politicianul, firma de consultanta, televiziuni, retele de lobisti, retele sociale, tot felul de analisti si inca multi alti actori interni si externi interesati. Pierde doar alegatorul. Intotdeauna. Pentru ca voteaza promisiunea nu radiografia candidatului. Autoritatile nu se fac intelese pentru simplul fapt ca sunt constituite IN ZONA IN CARE SE ASIGURA INTERFATA CU PUBLICUL DIN MEDIOCRITATI CARE AU UN SCOP DUAL IN VIATA RESPECTIV SA SE ETERNIZEZE IN ZONA DE INTERFATA CU PUBLICUL DAR FARA A INTERAC-TIONA CU PUBLICUL CA NU CUMVA SA AJUNGA IN SITUATIA IN CARE SA FIE OBLIGATE SA DEMONSTREZE CA STIU MESERIE. Rezultatul este ca habar nu au cum sa puna o intrebare profesionala propriilor structuri care sunt facute din profesionisti. Profesionistii nu mai raspund demult in mod pompieristic la intrebarile primite din interiorul sistemului. De prea multe ori profesionistii s-au ars ca sa nu fi invatat lectia mai ales ca aia care le pun intrebarile habar nu au sa le formuleze in asa fel incat sa dea cu adevarat de furca unui profesionist. Raspunsul profesionist la intrebarea pusa habarnist incurca algoritmul care constituie interfata sistemului. In acest fel se poate intelege simplu, fara sa fie nevoie de nu stiu cata carte de ce nu înțelegi bine de la autorități ce s-a întâmplat.
    Tot autorul se intreaba de unde am pornit? Raspunsul este la fel de simplu. De la numarul celor care nu l-au votat pe CG intelegand inainte ca autorul sa isi puna intrebarea. La rigoare intrebarea corecta ar fi fost cum naiba am ajuns aici nu de unde am pornit.
    La fel autorul se intreaba cu ce ne confruntăm. Raspunsul este de asemenea simplu. Ne confruntam cu faptul ca romanul a ales sa se salveze individual pentru ca salvarea colectiva inca ii repudiaza din cauza comunismului. Din salvarea individuala rezulta prosperitate personala. Prosperitatea personala arata ca o barca gaurita pe o mare linistita. Te scufunzi ca Titanicul dar o faci cu eticheta platind orchestra sa iti mai cante una de inima albastra.
    Urmatoarea intrebare a autorului este care-i soluția. La fel de simplu de raspuns. Solutie nu exista pentru o natiune care nu se identifica si nu actioneaza in asa fel incat nu faca parte din meniu pe timp de pace. Pe timp de razboi este mult prea tarziu sa mai alegi sau sa cauti solutii castigatoare. Asa ca eu cred ca solutia pe timp de pace este numai si numai romanul selfmade. Ala peste care nu poti trece nici cu bani nici cu santaj. Daca decizi sa il ocolesti musai sa schimbi ceva in comportamentul tau so-cial, politic si economic. Daca intalnesti vreo 10 din astia caposi si ocolitul lor nu mai este posibil ori devine enervant de obositor ai sansa sa te intorci la ce ai facut inainte de a intalni romanul selfmade cu conditia sa fi lasat loc de ziua buna. Si uite asa solutia nu trebuie cautata ci doar cultivata.

  18. Opiniile profesorului Iliescu sunt pertinente si argumentate.Tristetea mea mare este lipsa alternativei : cine si ce pune in loc ? Un nevrozat mucegait in locul unui psihopat ? „Sistemul” ?! a anulat si merge…O fantosa politica in locul unui aberant? Ce dracu’ sa aleg intre acestia si alte cateva alternative foarte proaste ? Realizati ca,cel putin pentru moment, trebuie sa alegem numai intre alternative foarte proaste ?

  19. O conexiune bună la internet nu aduce doar videochat-iste, tick-tocari și facebuuk-iste. Avem și un milion de netdflix-ari abonați.
    Oricine are cunoștințe despre cinematografie și film știe că tehnica principală prin care privitorul e fixat în fața ecranului e conflictul. Fără conflict, privitorul se plictisește.
    Femei care se uită la realizările altora (pe platforme) pun presiune pe bărbați care fac binge-watch pe alte platforme unde conflictul e esența conținutului.
    Ca rezultat apare o neliniște crescândă, exacerbată de „nedreptate” în împărțirea resurselor (unii „prind” un contract bun, unii au un post bun…).

  20. Reader’s Digest
    Pt cei care nu au asa de mult timp incerc eu sa fac un rezumat.
    Mai toti analistii, unii adusi cu mari sacrificii de peste mari si tari, spun acelasi lucru:
    1. Georgescu ar fi fost un al doilea Nero, care ar fi dat foc Romei, ca de la Rim ne tragem, lucru care i-ar fi bucurat pe unii care nu au caldura. Altii spun ca ar fi fost un fel de Caligula, care si-ar fi pus senator calul, nu cum e acuma, magarul.
    2. Doamna ar fi fost o noua Thatcher care ar fi recucerit insulele de Pasti.
    3. In schimb actualul vechi/nou guvern e democratic, adica oricine poate fura de oriunde si chiar din toata Europa, lucru care ne bucura pe toti.
    4. Desigur vina o purtam noi astia, frustratii, majoritatea dintre noi si putinisti.
    5. E stiut ca rusii nu lasa urme cind fac o magarie, deci chiar faptul ca nu s-a gasit nici o dovada e cea mai buna dovada ca ei au fost!
    P.S Comentatorii isi lungesc comentariile si le slefuiesc cu citate in toate limbile, de la clasici la actuali. Iata ca educatia… nu asa!

  21. Trăim o in(a)fectare! Boala se propagă. Fanatismul Vrăjitorului din Oz-Mogosoaia a devenit ciumă colectivă. După „geniul din Carpați, PreaNecurata Maica Rusia ne-a afurisit cu „geniul Aberațiilor”. Noua lighioană, crescută la academia „Caprele Irinucai”, este predispusa genetic să înșele. Potrivit psihiatrilor, disfuncțiile sunt asociate cu minciuni patologice. Sinistrul Georgescu și-a creat propria Evanghelie „O mie și una de minți adormite”. Minciunile funebrului Georgescu, grandioase, găunoase, mutilatoare, tulburătoare sunt atât de otrăvitoare, încât au reușit să scufunde două milioane in Marea moartă a minții. Românii cred în fantome, vrăji, vrăjitori. Românii sunt cuminți, răbdători, toleranți și creduli până la paroxism. Cetățenii noștri, inteligenti sau nătângi, preocupați sau indiferenți, curajosi sau lași, buni sau răutăcioși, sinceri sau mincinoși, stau la coadă să atingă moaștele Sf. Parascheva. Însă, paradoxal, românașii noștri nu s-au dat in laturi de la acest burduf ambulant de parascovenii. Si fiindcă Raul vine din idealizări, românii au înghițit momeală tiktok ca pe o acadea parfumata. Georgescu a mințit cu neprihănire, nu numai din lipsă de talent. Gustul și aroma dictaturii este boala acestui porumbac al păcii. Românii s-au îndopat intr-atat cu lătratura patriotică, naționalistă, sarlataneasca, rusească, chinezeasca, încât vor trebui să se spele cu toate apele sâmbetei.

    • Simpatic. Prin europenizare poporul român nu mai știe ce identitate are nici cu buletinul/pașaportul în mână. Poate românii sunt în căutarea unei noi identități, mai ales că identitatea europeană nu le place.

    • >Românii s-au îndopat intr-atat cu lătratura patriotică, naționalistă, sarlataneasca, rusească, chinezeasca, încât vor trebui să se spele cu toate apele Sâmbetei.

      Exact. Lătrătură patriotic, sau mai degrabă lături patriotice.

  22. Putin off topic, la acest diagnostic al ´psihei nationale´. Multa depresie, palpabila, dar si paranoia, ale carei ´origini´ ar trebui depistate.
    Cum era de asteptat, democratia noastra a avut parte de o gura de aer, de un ragaz de trei luni, cat sa incerce sa se impace cu sine si cu soarta.
    Un f. recent sondaj arata ceea ce multi presimteau, C.G. ar fi castigat, chiar detasat, alegerile ! I-a trecut democratiei primul glont pe la ureche. Se poate obiecta totusi ca cei intrebati, post factum, cu cine ar fi votat, raspund mai degraba cu cine ar vota acum, dar asta nu schimba prea mult lucrurile. Intre timp partidele au revenit la vechile lor obiceiuri, ordonanta trenulet anunta revolte sociale si o multiplicare geometrica a nemultumirilor. Avem iar o inflatie de candidati pe zona ´democratica´ si, cum doar putin exagera un sociolog, e posibil ca un candidat populist sa castige chiar din turul intai. Mai realist, e foarte probabil sa castige in turul al doilea. Ramane ca romanasii verzi, dupa cat se vede, majoritatea conationalilor nostri, sa redescopere carul cu boi si sa se adape de la izvoare, sa treaca pe stil vechi, de la jeansi la izmene si de la sneakersi la opinici ( sau, mai prozaic, la bascheti chinezesti de pe temu, despre oferta de piata nationalista isi pot face idee vizitand ´Dragonul rosu´ si fierataniile ´de la rusi´ ).
    E interesant insa de urmarit transferul de electorat catre candidatul ´suveranist´. In primul rand diaspora, care e mai mult de dreapta, influentata de modele anti-sistem occidentale, aceasta orientare populista se contura clar de pe vremea lui D.D. Cu toate riscurile, dar cunosc destul de bine diaspora, aceasta e o imensa mahala.
    Apoi, doua mari parti au fost luate din electoratele PNL sau mai general de dreapta urbana ( mai corect ar fi spus suburbana ) si electoratul in general rural PSD. Primul caz poate parea surprinzator, suveranismul a castigat foarte mult in Banat si in Transilvania, acolo unde Vadim si Funar luau si ei foarte mult, zona fundamentalismului neoprotestant, etc. E un electorat ´reactionar´ si sovin apropiat tipologic de acelea din Ungaria si Austria, ii dispretuieste pe ´regateni´, frecvent pe romi, daca stai un pic de vorba cu ei afli ca si pe ´sorosisti´, versiunea corect politica de antisemitism, etc. PNL-ul a cochetat cu acest electorat, ne amintim de retorica gaunoasa a lui R. Bogdan, sfatuit saptamanal de Gusa si Hoandra ( parca), jurnalistul-politician care ii invita pe Puric si pe Georgescu si care il propunea pe predecesorul acestuia , mult mai frecventabil totusi, Marian Munteanu, pt. primaria Bucurestilor.
    De partea cealalta, electoratul dur PSD tot mai radicalizat si trecut spre extrema dreapta, de pe vremea lui Ponta si mai ales Dragnea, talibanizat prin televiziunile de casa, in special RTV, copiii orfani ai lui Ghita.
    Acesti afluenti ai unui populism difuz alimentat de prea mult timp s-au unit acum intr-un mare suvoi, intr-adevar, catastrofal. Intr-o infruntare democratie-suveranism acesta din urma a rupt masiv din zona ´de dreapta´, anti-PSD, Banatul-Transilvania si Diaspora, dar si din Moldova-Oltenia, dominate de PSD, etc. In mod clar electoratul constient democratic e acum minoritar, asimilat cu ´progresismul´ si ´uselismul´. Deci, da, in rastimpul asta bantuit de depresie, de tulburare bipolara nationala, aceasta minoritate mai poate sa-si faca bilantul existential … Celalalt, sa ramana cu izvoarele si sa-si rumege radacinile, le va mari suveranismul pensiile, pe cursul rublei, si vor mai primi ajutoare de la Uniunea Eurasiatica …

    Viitorul ´de aur´ se ´vesteste´ ca Romania populista, orice va insemna ea …

  23. Ma grabesc sa traduc din germano-tiganeasca, pentru cei care nu inteleg dialectul:
    1. Candidatul Georgescu este pur sange ca calul (inchiriat pe gratis de la ferma nationala din Ciolpani) pe care-l calareste. CCR a distrus democratia pe care hoardele sale digitale vroiau s-o serveasca. La aperitiv.
    2. Fraza-balanta, menita sa discrediteze mecanismul care a pus Ro in fata a doua nonsolutii.
    3. Ro nu este un stat democratic nici acum, ce mare tragedie ar fi fost ca Georgescu sa peroreze de la Cotroceni ca vrem ca NATO si UE sa nu ne mai incurce sa ingurgitam cunoaterea absoluta din apa din tunelure dacice din Bucegi?
    4. Ce vina sa aiba vizionarii din casa noastra, care doar vor sa pazeasca rromanii de cursele parsive intinse lor de catre Occidentul imperialist: neomarxismul UE, plandemia, biserica verde,…
    5. Amestecul Ru este doar o minciuna menita sa ingroape un candidat liberarian, neamto-tigano-austriaco-daco-potent.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Eugen Istodor
Eugen Istodor
Scriitor, lector universitar la Facultatea de Litere, Universitatea din București, Managing editor la Perspektiva

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

 

 

Nexus – Scurta istorie a retelelor informationale

Scurtă istorie a rețelelor informaționale din epoca de piatră până la IA
Editura Polirom, 2024, colecția „Historia”, traducere de Ioana Aneci și Adrian Șerban
Ediție cartonată
Disponibil pe www.polirom.ro și în librării din 27 septembrie 2024

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro