România este țara membră UE cu cea mai ridicată rată anuală a inflației (5,3% – august 2024). În istoria sa recentă, România a cunoscut mai multe episoade inflaționiste, care au avut de fiecare dată efecte nocive pe termen lung: redistribuirea masivă a veniturilor și averilor între diferite grupuri sociale, distorsionarea prețurilor și a volumului și structurii producției, șomaj, greve etc. Astfel, hiperinflația a fost o problemă majoră în anii 1990, când rata anuală a inflației a ajuns la 256% în 1993. Ca urmare a dezechilibrului structural între cererea agregată și oferta totală, moștenit din perioada comunistă și accentuat în primii ani ai tranziției, liberalizarea prețurilor a făcut ca inflația ascunsă (reprimată) să devină vizibilă, explozivă și cu consecințe serioase asupra populației, întreprinderilor și statului.
Principala cauză internă a inflației actuale este politica fiscală populistă, dusă de guvernele care s-au succedat la cârma țării în ultimii cinci-șase ani. Această politică a provocat creșterea semnificativă a deficitului bugetar și a datoriei publice, care au determinat, la rândul lor, creșterea ,,bazei monetare’’ („moneda primară” creată de către banca centrală: numerar – bancnote și monezi – și disponibilitățile existente în conturile curente ale băncilor comerciale deschise la banca centrală). Creșterea bazei monetare este principalul factor care antrenează crearea de monedă de către sectorul bancar, chiar și în condițiile în care legea interzice creditarea directă a statului de către banca centrală. Titlurile de stat (datoria publică), emise de guvern în prima fază pentru a-și finanța cheltuielile, sunt preluate în faza a doua de la băncile comerciale de către banca centrală și înlocuite cu „monedă primară” (monetizarea datoriei). Și chiar dacă titlurile de stat nu sunt cumpărate de banca centrală de pe piața secundară (operațiuni open market definitive), creditele acordate de băncile comerciale statului prin achiziționarea titlurilor emise de acesta alimentează procesul de multiplicare a creditului și a masei monetare.
Efectele pe termen lung ale inflației sunt numeroase, iar analiza acestora ar necesita un spațiu mult mai amplu decât cel al articolului de față. Dintre aceste consecințe nefaste, următoarele trei sunt foarte importante: 1) subminarea creșterii economice reale; 2) adâncirea inegalităților; și 3) alimentarea nemulțumirilor sociale.
1) Deși inflația poate stimula economia pe termen scurt, ceea ce pare benefic pe termen scurt poate provoca daune considerabile pe termen lung. Orice om rațional știe acest lucru. Cu toate acestea, nu toată lumea știe că acest adevăr general este valabil inclusiv în cazul inflației. Într-o structură economică dată, amplificarea inflației poate stimula creșterea economică. Reducerea ratelor dobânzilor și creșterea masei monetare determină creșterea volumului creditului, al investițiilor și al consumului, care, la rândul lor, accelerează temporar procesul economic. Pe termen lung, perpetuarea inflației modifică însă structura economică subiacentă. Investitorii, care creează baza creșterii economice, își adaptează comportamentul la noile realități. Într-o economie inflaționistă, condițiile sunt adesea haotice, iar investițiile productive au loc în condiții de risc mărit. În loc să facă investiții productive, deținătorii de capital încep să urmărească majorarea în manieră disproporționată a prețurilor bunurilor existente, cum ar fi, de exemplu, casele, terenurile, întreprinderile etc. Ca urmare, devine mult mai tentant pentru un investitor să cumpere fabrici, utilaje, mașini, unelte, clădiri, pământ etc., decât să investească în producerea unor asemenea bunuri de capital. Investițiile productive sunt înlocuite tot mai mult prin investiții speculative, care vizează exclusiv creșterea prețurilor. Or, dacă investițiile productive lipsesc, economia nu poate crește realmente. Ea își uzează mijloacele de producție existente.
2) Creșterea cererii de bunuri durabile, care protejează deținătorii acestora împotriva inflației, constituie o modalitate de protecție. Persistența inflației generează un proces de învățare culturală și societală. Forma cea mai simplă de economisire constă în a pune bani deoparte. Însă, cu cât oamenii încep să înțeleagă că această practică nu dă roade, deoarece banii își pierd valoarea din cauza inflației, cu atât societatea intră mai mult în vârtejul creșterii prețurilor bunurilor durabile. Din ce în ce mai multe persoane cumpără, de exemplu, case – nu pentru a le locui sau închiria, ci pentru a-și proteja economiile împotriva inflației. Cererea sporită de bunuri imobiliare face ca prețurile tuturor bunurilor să crească rapid, iar veniturile populației să nu țină pasul cu ele. Categoriile sociale bogate se distanțează tot mai mult de păturile sărace ale societății. Inflația persistentă, chiar dacă este moderată, creează, deci, o prăpastie între bogați și săraci.
3) În condiții de creștere disproporționată a prețurilor, pentru salariatul mediu, care nu are altă avere decât forța sa de muncă, ascensiunea socială devine tot mai dificilă. Este adevărat că o economie inflaționistă oferă numeroase oportunități indivizilor temerari. Un individ pauper poate, dacă are curaj și noroc, să obțină rapid o mare avere. Însă, prin definiție, majoritatea oamenilor nu au asemenea calități și șanse. Pe ei, inflația nu îi ajută. Dimpotrivă, individul îndrăzneț și norocos poate obține o mare avere, deoarece majoritatea oamenilor își pierd averile și veniturile în procesul inflaționist. Acest fenomen are consecințe grave asupra coeziunii sociale. În economia inflaționistă, un individ se poate îmbogăți în detrimentul altora, fără a produce nimic, care, din punctul de vedere al terților, să aibă valoare. Această situație, pe care mulți oameni o percep intuitiv, provoacă invidie, nemulțumire și ură. Sentimentele respective se îndreaptă nediferențiat împotriva tuturor bogaților, inclusiv acelora care și-au obținut averea prin muncă cinstită. Este adesea imposibil de știut cât din averea unui om provine dintr-o activitate productivă și cât din redistribuirea inflaționistă a veniturilor și averilor. Invidia, nemulțumirea și ura se îndreaptă atunci împotriva tuturor bogaților, indiferent de proveniența averii lor. În societate, aceste forțe autodistructive sunt încurajate și își exercită pe efectul prin intermediul politicii, care devine tot mai mult „luptă de clasă”.
Articol preluat cu acordul conducerii saptamanalului timisorean TIM 7
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Nici alte state vest europene nu stau prea bine. De exemplu, in Belgia, inflatia a depasit 3% in 2024 si a crescut in continare in luna septembrie 2024 (https://statbel.fgov.be/en/themes/consumer-prices/consumer-price-index). Desigur, economia Belgiei se bazeaza pe o productie solida in general, fata de cea a Romaniei, insa efectele se vad pretutindeni, de la supermarchet si pana la magazinele de lux. Se inchid afaceri, fabrici auto, iar oamenii nu mai au deja bani pentru produse de lux, de exemplu, ceea ce nu s-a mai intamplat de la criza din 2008. In Romania, se vor imbogati in primul rand bugetarii cu salarii mult peste media nationala, iar acestia vor achizitiona case si alte bunuri de valoare, in timp ce un rob care munceste in privat, platitor de taxe la stat (adica la ei) nu va mai avea bani pentru multe lucruri. Insa, sunt convins ca guvernul Ciolacu va avea grija sa lase impresia ca economia duduie, deoarece urmeaza alegerile.
In Romania actuala, „riscul investitorului” este o sintagma necunoscuta. Sau prost folosita. Cel care se imbogateste nelegal (sa nu spunem ilegal) devine „investitor de risc”, iar adevaratul investitor de risc devine „speculant”.
Pe linga astea, rata inflatiei este mult mai mare decat cea oficiala. Din doua motive: 1. guvernantii nu vor sa fie criticati pentru inflatia adusa pe capu oamenilor si micsoreaza deliberat cifrele oficiale si 2. prin lege, pensiile sunt corectate anual cu rata inflatiei (ori guvernul nu vrea sa plateasca sumele reale ; pe linga faptul ca prezinta indexarea ca o marire, ce se datoreaza bunavointei lor fata de populime).
Multumiri pentru informatii, articol necesar. Pacat ca nu e citit de cine trebuie.
Domnilor, România pesedista a descoperit noul perpetuum mobile economic: dezvoltarea accelerată pe bază de consum. Respectiv, dacă consumul crește ( oricum…), pibul crește. Crescând pibul, putem crește consumul. Și tot așa, la infinit. Inflația? Nu are importanță atât timp cât crește consumul și dezvoltarea tinde spre infinit…
NB. Chiar și unul Ceaușescu pricepuse că dezvoltarea nu se poate face decât prin INVESTIȚII….
Ceasusescu n-a priceput nimic. Nu dezvoltare voia el ci independenta economica, in special de rusi.
Avea viziunea comunista asupra economiei. Dezvoltare -la ei- inseamna doar industria, „cu pivotul ei, industria grea”.
Nu-i interesau industria usoara si serviciile.
Si consumul il tineau cat mai restrins, intentionat.
Vezi si China de azi.
…avea „viziune” de faraon. Atat!
Ken O’Keefe on Cutting Off the Head of the Snake (Sep 19th 2015).
„Dacă există un subiect asupra căruia ar trebui să ne concentrăm, îmi este foarte clar că sistemul financiar este capul șarpelui. Ne putem certa până la sfârșitul veacurilor despre cine conduce lumea. Sunt iezuiții? Sunt reptilienii? Sunt Illuminati? Sunt francmasonii? Putem continua la nesfârșit despre asta. Dar nu cred că are rost să ne pierdem vremea polemizând pe tema mecanismului care este folosit pentru a exercita acest control, fiindcă acest mecanism este sistemul financiar.
Scopul sistemului financiar este de a îndatora, adică de a înrobi. Ce este o ipotecă? Ce reprezintă ea de fapt? Este o constrângere potențial letală. Atunci când obții o ipotecă, îți bagi capul într-un ștreang care exercită o strânsoare potențial mortală asupra ta, pentru că ești îndatorat. Nici măcar nu deții casa. Ea aparține băncii care te împrumută cu banii necesari pentru a o cumpăra, cu excepția cazului în care ești suficient de norocos să ai toți banii pentru a o cumpăra direct.
Și chiar și atunci poți fi impozitat de guvern, iar dacă nu reușești să plătești impozitele, guvernul îți poate lua casa.
Întregul sistem se bazează pe o fraudă financiară, care ne ia efectiv puterea pe care o avem și o dă unui grup mic de indivizi care conduc lumea prin controlul finanțelor, având la dispoziție o rezervă infinită de bani pe care noi le-am permis să o aibă. Iar cu acești bani, acești psihopați au cumpărat totul și pe toată lumea care poate fi cumpărată.
În consecință, aceia dintre noi care nu pot fi cumpărați, pentru că funcționăm la un nivel care depășește cu mult domeniul material, nu suntem recompensați pentru un astfel de comportament, ci pedepsiți. Iar cei mai leneși, cei mai respingători, criminali, pedofili, corupți, imorali… sunt recompensați în acest sistem care este cu susul în jos. Îi recompensăm pe pedofili, îi recompensăm pe corupți, îi recompensăm pe mincinoși, îi recompensăm pe oamenii care sunt complet amorali.
Și de obicei îi compromitem, în acest sistem, cu o înregistrare video. Poate că X este homosexual. Poate că avem înregistrări video cu el făcând sex cu un alt bărbat, sau înregistrări cu alte fapte care s-ar putea să nu fie atât de populare printre mulți dintre alegători. Sau poate avem înregistrări video cu lideri politici care fac sex cu băieței sau cu fetițe.
Dacă aș fi la conducerea lumii și aș fi un psihopat complet beat de propria putere, puteți paria că asta aș face. Nu aș lăsa pe nimeni într-o poziție de putere care să nu fie complet compromis.
Când ai o rezervă infinită de bani, poți face asta. Luați această rezervă de bani, luați puterea înapoi, puneți-o în mâinile oamenilor, scăpați de sistemul bancar cu rezerve fracționare – care este o obscenitate în sine – ascultați lecțiile lui Iisus Hristos – dacă sunteți creștini – care s-a înfuriat la culme când s-a dus la templu și a văzut ce făceau mânuitorii de bani. Haideți să reluăm controlul asupra emiterii de bani, și nu doar la nivel național.
Mă bucur să văd că în Danemarca aveți propria voastră monedă, că nu aveți euro. Dar în toate țările ar trebui să se emită propriile monede, într-un mod transparent, care să nu se bazeze pe cămătărie și care să aducă beneficii reale oamenilor. În acest fel, ne putem elibera literalmente de datoriile la bănci, care ne sufocă pe toți. Putem înceta să ne mai luptam pentru firimiturile care cad de la masa acestor psihopați putred de bogați și să trăim într-o stare de abundență doar prin schimbarea acestui singur lucru.
John F. Kennedy a încercat să facă această schimbare cu aproximativ 6 luni înainte de a fi eliminat: a semnat Ordinul executiv nr. 11110, care a redat guvernului SUA puterea de a emite monedă fără a trece prin Federal Reserve (Banca Centrală a SUA), iar Treasury Department a început să emită bancnote ale Statelor Unite diferite de bancnotele Federal Reserve. Ca urmare, au fost puse în circulație bancnote în valoare de peste 4 miliarde de dolari în denominări de 2 și 5 dolari. Deși bancnotele de 10 și 20 de dolari nu au fost niciodată puse în circulație, acestea erau deja tipărite de Departamentul Trezoreriei atunci când Kennedy a fost asasinat.
Adevărații deținători ai puterii au înțeles pericolul actului respectiv și l-au eliminat pe președintele SUA imediat.
Concluzia este că, dacă noi, oamenii, înțelegem să schimbăm acest lucru extrem de simplu, vom putea exercita aceeași putere pe care am avut-o, dar la care am renunțat, și vom avea un viitor pentru noi și pentru copiii noștri.”
La noi nu sunt reptilieni etc,; la noi sunt securisti si activisti(politruci).
Nu se poate renunta la banci. Dar serviciile lor pot fi controlate.
Actiunea lui Kennedy era un pas spre dolarul fara acoperire. Masura care a venit dupa cativa ani. Fara a mai fi cineva asasinat. Deci…
Este de dorit ca piata financiar-bancara sa fie detinuta in proportie de minim 51%, de capitalul intern.
mongolul crede că:
„Actiunea lui Kennedy era un pas spre dolarul fara acoperire. Masura care a venit dupa cativa ani. Fara a mai fi cineva asasinat. Deci…”
Deci… cînți după ureche. Sau ești cu treabă pe-aici.
Președintele John F. Kennedy a a fost de părere că guvernul ar trebui să controleze oferta de monedă națională și aceasta să fie cu acoperire în argint. Ordinul executiv 11110 a fost emis de președintele John F. Kennedy (JFK) la 4 iunie 1963. Acest ordin a acordat Departamentului Trezoreriei autoritatea de a emite certificate cu acoperire în argint, o alternativă la moneda de hârtie tradițională emisă de Federal Reserve System.
Acest ordin a provocat agitație în lumea politică, deoarece a fost văzut ca o încercare de a ocoli Rezerva Federală și de a crea un sistem monetar nou, separat. Ordinul a fost emis pentru a redresa economia SUA, care se afla într-o stare de stagflație din cauza creșterii prețurilor și a scăderii valorii dolarului american. Scopul ordinului executiv 1110 a fost de a crea o monedă garantată cu argint care să concureze cu dolarul Rezervei Federale.
Acest lucru urma să fie realizat prin acordarea către Departamentul Trezoreriei a autorității de a emite silver certificates garantate cu lingouri de argint, care puteau fi apoi utilizate pentru achiziționarea de bunuri și servicii în același mod ca și bancnotele Federal Reserve. Ideea era că silver certificates ar crește masa monetară în circulație, ceea ce ar contribui la reducerea prețurilor și la creșterea activității economice. Silver certificates ar fi putut, de asemenea, să concureze cu dolarul Federal Reserve, deoarece ar fi fost susținute de un bun fizic (argintul) și nu doar de bani de hârtie.
O propunere similară („leul de argint”) a fost făcută în parlamentul României de Anghel Rugină la puțină vreme după 1989. Evident, 95% din cei din sală habar nu aveau despre ce era vorba și cît de importantă era propunerea. Iar ceilalți 5% s-au bucurat în secret că sînt atât de mulți cei care nu pricep.
După „revoluție” a existat sloganul: „noi nu ne vindem țara!”, de parcă eram într-un stadiu high-tech, un stadiu inoculat, îndoctrinat și promovat de epoca de aur a comunismului, un fel de „all-in-one” sau „all-inclusive”.
Cea mai recentă dezvăluire a inflaționismului (imobiliar) a celor de la Recorder, vine tot din NORDul comunist!
Zecile, chiar sutele de miliarde din imobiliare, neacoperite, nu se iau in calcul?
Inflația este indubitabil creata de guvernele tot mai incompetente, dar n-ar strica de a analiza si influența pe care o are datoria privata în generarea de inflatie.
Când omulețul este bombardat zilnic cu reclame despre mașini mai bune, case mai mari și femei mai frumoase (nici una din cele trei nu sunt ieftine) recurgerea la traiul pe datorie devine un rău necesar. Asta merge mana în mana cu la raison d’être a sistemul financiar-bancar, un alt rău necesar.
datoria privata catre cine ?
presupunand ca o persoana/societate privata ar imprumuta 20mld.eu si i-ar imprastia pe strada, ar aparea efecte inflationiste; daca ii baga in circuitul economic productiv, creste fluxul monetar si statul incaseaza mai multe taxe, ceea ce teoretic ar trebui sa reduca inflatia;
eu cred ca n-ar strica de a analiza cum se face ca Ro a avut inflatie de peste 60% intr-un interval in care a imprumutat vreo 20mld.eu si cum va fi cand nu se va mai imprumuta, va achita dobanzi mai mari, va trebui sa se incadreze in limita de deficit bugetar, iar cursul eu/ro va sari in aer doar pentru ca se va inversa fluxul valutar, fara sa mai luam in calcul si efectul viitoarelor emisiuni de bani din nimic; eventual cu simularea efectului adoptarii euro ca moneda unica;
dar mi se pare ca unii care ar trebui sa ne prezinte analizele se preocupa mai mult de efectul codoiului asupra incalzirii globale;
Cresterea consumului pe datorie e o otrava lenta.
Si pentru individ, si pentru firme, si pentru stat.
Nu uitati ca marele concern Krupp a fost transformat din firma cu un singur proprietar in societate pe actinui, datorita cheltuielilor prea mari, pe datorie. Practic, a investit prea mult pe datorii si a ajuns in insolventa.
Nu putem sa dictam politrucilor ce sa faca sau firmelor private.
Dar voi, oameni buni, aveti grija si nu va imprumutati prea mult. Nu o sa spun nu va imprumutati deloc. Asta e privilegiul celor cu multi bani.
De altfel, daca veti citi Biblia cu atentie, veti vedea niste blesteme cu adevarat infernale. Unul dintre ele suna cam asa:”sa iei toata viata bani cu imprumut, sa nu ajungi niciodata sa dai bani cu imprumut.”
20mld.eu/an
”Într-o economie inflaționistă, condițiile sunt adesea haotice, iar investițiile productive au loc în condiții de risc mărit.”
Inflatia genereaza conditii haotice sau conditiile haotice genereaza inflatia?
Politica fiscala poate duce la reducerea rapida a inflatiei prin cresterea impozitelor (creste cererea de moneda) si diminuarea cheltuielilor bugetare (scaderea ofertei de moneda).
Nu cred ca inflatia duce la inegalitate socială datorită imbogățirii rapide a unora sau altora. Mai degraba inflatia duce la nemultumiri datorita devalorizării veniturilor si a scaderii puterii de cumparare. In general majorarile de salarii apar după un oarecare interval de timp, si sub valoarea inflației. In astfel de conditii, afisarea bogatiei poate fi extrem de periculoasă.
Inflația foarte mare (hiperinflația) este un bun predictor al revoluțiilor si războaielor civile. Sunt suficiente exemple in istorie, de la revoluția franceza la cea bolșevica, sau prăbușirea republicii de la Weimar.