Ei, comuniștii!

Citesc, din păcate pentru mine, doar cu ocazia celei de-a doua ediții – revăzută și adăugită –, apărută în 2025 la editura bucureșteană ­Corint Istorie – seria Autori români– cartea Laviniei Betea Povești din cartierul Primăverii. O interesantă culegrere de 17 consistente și incitante interviuri cu persoane care, chiar dacă nu au locuit toate în Cartierul interzis, peste care s-au înstăpânit relativ repede după preluarea puterii vârfurile nomenclaturii comuniste, cunosc sau, mă rog, au cunoscut, direct sau indirect momente importante din istoria  a ceea ce s-a numit și a fost prin timp Partidul Comunist din România, Partidul Muncitoresc Român și, în sfârșit, Partidul Comunist Român. Respectivele persoane au avut legături fie de partid, fie profesionale, fie chiar de rudenie cu Gheorghe Gheorghiu-Dej, respectiv cu Nicolae Ceaușescu. Adică cu cei care între anii 1945 și 1989 au fost liderii supremi ai comuniștilor români, au controlat și hotărât la modul dictatorial, absolut destinul României și al cetățenilor acesteia.

Mândra Gheorghiu, cu care se deschide cartea, a fost unul dintre cei trei copii din prima căsătorie a Licăi, năbădăioasa fiică a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, Gheorghe Gaston Marin, Paul Sfetcu ori Sorin Toma s-au numărat, datorită pozițiilor avute la un moment dat în arhitectura puterii, printre  colaboratorii importanți ai acestuia, Ștefan Sîrbu, Ion Filimon Sirbu și Tatiana Brătescu sunt urmașii unora dintre victimele luptelor (Ștefan Foriș, Ana Pauker) pentru obținerea și menținerea puterii la vârful PMR, Ioana Constantin este fiica adoptivă a primului director (Gheorghe Pintilie) al nou înființatei Securității. Urmașii fostului ministru de Externe Grigore Preoteasa, mort în condiții niciodată elucidate complete, depun și ei mărturie despre ceea ce a fost epoca Dej. Ca și despre ciudatul accident care, dacă nu a fost accident, pare să-l fi vizat pe Dej însuși. Dacă. La rându-le, Andrei Lupu, fiul lui Petre Lupu, Maria Manolescu-Chivu (cea de-a doua soție a lui Chivu Stoica), Paul Niculescu-Mizil, Dumitru Popescu zis Dumnezeu, Ion Stănescu, Constantin Olteanu și Ion Stoian, ultimul ministru de Externe comunist, evocă, cu evident parti-pris-uri și grijă pentru propria imagine, felurite aspecte din tumultoasa, tenebroasa domnie a lui Nicolae Ceaușescu.

Trecutul comuniștilor români a fost consecvent marcat de crime. Una dintre cele mai cunoscute fiind aceea avându-l drept victimă pe unul dintre șefii supremi ai partidului. Pe Ștefan Foriș. A cărui fantomă a fost resuscitată, ca și aceea a lui Lucrețiu Pătrășcanu, începând cu anul 1967, din ordinul lui Nicolae Ceaușescu, în vederea compromiterii predecesorului său în funcție.  Nu-i mai puțin adevărat că și Dej însuși, și în 1952, și în 1957, și-a înlăturat, prin manevre spectaculoase, rivalii la conducerea PCR, cazul cel mai cunoscut fiind cel al Anei Pauker, care a fost prima femeie ministru de Externe din Europa și din Lume. A cărei fotografie a apărut pe coperta unor mari reviste occidentale, Nepoata lui Dej, Mândra, pare că și-a adorat bunicul, în interviu îl umanizează, îi neagă cu obstinație crimele (cazul Plăcințeanu), în schimb își pune la zid mama. Pe actrița închipuită Lica Gheorghiu. Tatiana Brătescu, indubitabil intelectuală rafinată, fiica Anei Pauker, spune că aceasta nu și-ar i dorit niciodată să obțină prima poziție în conducerea PCR și că viața acesteia a fost un chin (persescuțiilor politice li s-a adăugat boala) după demascarea la ordin din 1952. Din mai toate interviurile cam rezultă concluzia, cel puțin curioasă dacă nu cumva chiar mai mult, că Dej ar fi fost și mai omenos, și mai educat decât succesorul lui. Crime majore precum experimentul Pitești ori cele de pe șantierul Canalulului Dunăre-Marea Neagră sunt de mai toți intervievații trecute în sarcina altora. Uneori a Moscovei. Aceasta în ciuda eforturilor intervievatoarei care mereu, într-un fel sau altul,  cheamă la moderație, luciditate și respectarea adevărului.

Paul Niculescu-Mizil, Dumitru Popescu-Dumnezeu, Ion Stănescu, Constantin Olteanu, Ion Stoian depun eforturi vizibile în vederea propriei salvări, însă și a înălbirii lui Ceaușescu. Fie că au fost în apropierea, fie că susțin că nu au avut direct de-a face cu Elena Ceaușescu, toți cei aflați în preajma lui Nicolae Ceaușescu, o socotesc pe aceasta principala vinovată pentru dezastrul din ultimul deceniu comunist. Mai toți insistă asupra faptului că ceea ce s-a întâmplat din 1971 încoace fusese gândit de Nicolae Ceaușescu mai înainte de fatidica vizită în China și Coreea de Nord. E foarte posibil ca lucrurile să fi stat astfel căci, încă din iarna anului 1971, într-o cuvântare cu lucrătorii din domeniul cinematografiei, era vizibilă o schimbare de ton. Întărită la Plenarele din iulie și din noiembrie. Interesante și dezvăluirile despre avatarurile lui 23 august, despre cum ce s-a întâmplat atunci a tot fost reevaluat și redenumit de comunișții români, și cele despre tensiunile din relațiile româno-sovietice de-a lungul timpului, și despre prudențele lui Ceaușescu ca și despre ce se spune că ar fi gândit acesta despre utilitatea și viitorul Pactului de la Varșovia după ce la Moscova Gorbaciov a statuat glasnostul și perestroika. Ori despre de ce s-a dus Ceaușescu în Iran și cum de România a fost lăsată în decembrie 1989 pe mâna Elenei Ceaușescu.

Lavinia Betea este în economia interviurilor o prezență riguros activă. Este informată. Știe cum, când și în ce fel să intervină. Aduce politicos amendamente unor susțineri ale interlocutorilor. Le respectă partea lor de adevăr. Cititorul trebuie să dea dovadă de spirit critic, să nu accepte totul pe nemestecate, să știe ce servituți presupune condiția de martor.

Cert e că Povești din cartierul Primăverii rămâne o lectură profitabilă.

Lavinia Betea POVESTIRI DIN CARTIERUL PRIMĂVERII; Editura Corint Istorie – seria Autori români, București, 2025