marți, mai 11, 2021

Emil Cioran – trecerea meteorică a unui filosof prin diplomație

Emil Cioran (8 aprilie 1911, Rășinari – d. 20 iunie 1995, Paris), marele filosof și scriitor român s-a consacrat la Paris, unde și-a publicat cea mai mare parte din operă în limba franceză, devenind un reper al eseisticii și filosofiei franceze.

După studii clasice la Liceul “Gheorghe Lazăr” din Sibiu, începe la 17 ani studiul filosofiei la Universitatea din București, fiind coleg cu Constantin Noica și Mircea Eliade. Astfel, între 1928 şi 1932, urmează cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti. În ultimul an de facultate, publică articole în periodicele Calendarul, Floarea de foc, Gândirea, Vremea, Azi. Îşi încheie studiile universitare cu o teză de licenţă asupra intuiţionismului bergsonian. În acelaşi an (1932), se înscrie la doctorat, sperând să obţina astfel o bursă în Franţa sau Germania. Fiind un foarte bun cunoscător al limbii germane, în 1933 obține o bursă, care îi permite să continue studiile de filosofie la Berlin. Astfel, între 1933 şi 1935 se va afla la Berlin ca bursier al Fundaţiei Humboldt.

Emil Cioran la tinerețe (www.imdb.com)

Prima lui carte apărută în 1934 în România, Pe culmile disperării, a fost distinsă cu Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitați și Premiul Tinerilor Scriitori Români. Succesiv au apărut: Cartea amăgirilor (1935), Schimbarea la față a României (1936), Lacrimi și Sfinți (1937). Reîntors în țară de la Berlin, ocupă de-a lungul anului 1936 postul de profesor de filosofie la Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov.

În această perioadă de tinerețe Emil Cioran a fost un susținător fervent al legionarismului, de care se distanțează însă la începutul anilor ’40, pe fondul violenței crescânde a acestei mișcări totalitare. Ulterior, filosoful se va disocia de orice mișcare politică, susținând că orice extremism este incompatibil cu condiția umană. De altfel, Schimbarea la față a României a fost autocenzurat în ediția a doua apărută la începutul anilor ’90, autorul însuși eliminând numeroase pasaje considerate extremiste, „pretențioase și stupide”.

În 1937 pleacă în Franța cu o bursă a Institutului Francez din București, care i se va prelungi până în 1944. După o scurtă întoarcere în România (două luni, sfârșitul lui 1940- începutul lui 1941), el părăsește pentru totdeauna țara și se stabilește la Paris. Din acest moment, Cioran va publica numai în limba franceză, operele lui fiind apreciate nu numai pentru conținutul lor, dar și pentru stilul plin de distincție și finețe al limbii. În 1949 îi apare la editura Gallimard – editură care va publica mai târziu majoritatea cărților sale – prima lucrare scrisă în limba franceză, Précis de décomposition, distinsă în 1950 cu premiul Rivarol. , distinsă în 1950 cu premiul Rivarol. Ulterior, va refuza toate distincțiile literare care i-au fost atribuite.

Emil Cioran, Eugen Ionescu și Mircea Eliade la Paris, octombrie 1977, fotografie de Louis Monier (www.imbd.com)

Emil Cioran a locuit la Paris în Cartierul Latin, pe care nu l-a părăsit niciodată. A trăit mult timp retras, evitând publicitatea. În schimb a cultivat darul conversației cu numeroșii și iluștrii săi prieteni (Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Paul Celan, Barbu Fundoianu , Samuel Beckett, Henri Michaux). Cioran a întreținut o vastă corespondență, dezvăluindu-se și ca un remarcabil autor epistolar.

Benjamin Fundoianu (www.icr.ro)

Din această perioadă datează și apropierea fostului susținător al Gărzii de Fier cu Benjamin Fundoianu, poetul evreu mort la Auschwitz pentru că nu a vrut să își abandoneze sora deportată și ea, Lena Wechsler. Benjamin Fundoianu lăsase în urmă România pentru Franța în decembrie 1923 și se stabilise la Paris, pe Rue de Saints-Pères, în apartamentul care îi aparținuse lui Remy de Gourmont, în casa fratelui acestuia, Jean de Gourmont. În Rollin nr. 6 se va muta aproape nouă ani mai târziu, pe 15 aprilie 1932. Aici l-a găsit Cioran, iar apropierea dintre ei va dura aproximativ trei ani, până în momentul când Fondane avea să fie arestat și deportat la Auschwitz. „Se socotea amenințat, și chiar era, dar e de presupus că lăuntric se resemnase cu condiția de victimă, căci, fără această misterioasă complicitate cu Ineluctabilul și fără o anume fascinație a tragediei, nu s-ar putea explica de ce a refuzat orice măsură de precauție, cea mai elementară fiind aceea de a-și schimba domiciliul” afirmă pe bună dreptate Cioran.

Lui Fondane însă i se părea, potrivit unei mărturisiri târzii a aceluiași Cioran, că pe strada Rollin nr. 6 este protejat. Mai mult decât atât, făcea plimbări imprudente pe la librăria lui José Corti, care era situată în fața grădinii Luxembourg. Insistențele lui Cioran de a-și schimba domiciliul au rămas fără rezultat. Același lucru îl îndemna să facă și soția lui, Geneviève Tissier, însă Fondane nu s-a lăsat convins. În cele din urmă, inevitabilul s-a întâmplat!

În urma unui denunț făcut de portăreasa imobilului și de soțul ei (care se vor sinucide după eliberarea Parisului), Fondane este arestat pe 7 martie 1944 de poliția franceză, împreună cu sora sa Lina. În graba plecării, apucă să-i scrie un bilețel soției: „Vève, sunt la Prefectură. Să-l cauți pe Paulhan”. Cei doi frați sunt internați, rând pe rând, în lagărul de la Drancy, Lina pe 14 martie, iar Benjamin pe 20 martie 1944. Alertat de Geneviève, Paulhan îi anunță pe fizicianul Stephane Lupasco și pe Cioran. Riscându-și propria libertate, cei trei fac mai multe demersuri pe lângă autoritățile de Ocupație pentru eliberarea lui Fondane.

Benjamin Fundoianu și sora sa Lina Wechsler (www.artnet.com)

Un amănunt foarte interesant al acestor eforturi este încercarea lui Cioran de a mijloci eliberarea lui Fondane prin intermediul lui Eugen Ionescu, care la acea vreme ocupa postul de secretar cultural la ambasada română de la Vichy. Alexandra Laignel-Lavastine precizează, în volumul „Cioran, Eliade, Ionesco – Uitarea fascismului” (Editura Est, 2004, traducere din franceză de Irina Mavrodin), că, potrivit unei „relatări a lui Cioran, făcută la o întrunire de la Centrul Rachi, organizată la Paris în anii 1980 de emigranții de origine evreiască plecați din România”, acesta a încercat să-l scoată pe Fondane din lagărul de la Drancy cu ajutorul lui Ionesco. „Istoricul Matei Cazacu povestește, într-adevăr, că, în pauză, l-a zărit pe Cioran pe trotuar, oarecum dezorientat, căutând cu disperare intrarea în Centru. La reluarea ședinței, Cioran va improviza o intervenție care nu era trecută în program, ca să povestească cum s-a străduit, în 1944, să obțină eliberarea filosofului Benjamin Fondane din lagărul de la Drancy, unde fusese închis pentru că era evreu. Or, va preciza Cioran, în acest scop el luase legătura cu un «secretar cultural» de la ambasada română de la Vichy, care avea unele contacte printre ofițerii germani. Apoi Cioran va spune că a făcut o vizită unuia dintre acești ofițeri, în tovărășia misteriosului secretar.” Cioran însă a evitat la acea întrunire să divulge numele lui Ionescu.

Demersurile, oricare și oricum ar fi fost, au dat roade, însă doar parțial. I s-a oferit autorizația de părăsire a lagărului de la Drancy numai lui Fondane, în calitatea lui de „soț al unei ariene”. Benjamin refuză însă cu încăpățânare să părăsească lagărul fără sora lui. Amândoi sunt deportați la Auschwitz pe 30 mai 1944 cu penultimul convoi, nr. 75. Imediat după sosirea la Auschwitz, pe 2 iunie 1944, o parte dintre femei și copii sunt îndreptați către camerele de gazare. Cel mai probabil, printre victime s-a aflat și Lina, deoarece din acel moment nu s-a mai știut nimic despre ea. Peste doar patru zile, pe 6 iunie 1944, începea debarcarea Aliaților în Normandia.

Benjamin Fondane a fost trimis în camerele de gazare de la Birkenau pe 2 sau 3 octombrie 1944. „Îl revăd răsucind țigară după țigară. Nimic nu se compară cu plăcerea de-a aprinde o țigară pe nemâncate, spunea mereu. Plăcerea aceasta și-o oferea în ciuda unui ulcer la stomac, de care-și propunea să se ocupe mai târziu, într-un viitor asupra căruia nu-și făcea iluzii…” scrie Cioran către sfârșitul “exercițiului de admirație” pentru Benjamin Fondane.

Decizia de numire în funcția de consilier cultural la Vichy a lui Emil Cioran (AMAE)

Un episod mai puțin cunoscut este cel al trecerii meteorice prin diplomație a lui Emil Cioran și conflictul cu generalul Ion Antonescu, derulat la în prima parte a anului 1941. Astfel la 1 februarie 1941, Ministerul Propagandei Naționale notifica Ministerul Afacerilor Străine privind numirea lui Emil Cioran ca atașat diurnist la Legația României la Paris, dar care fusese relocată la Vichy, capitala de facto a regimului colaboraționist al mareșalului Philippe Pétain.

Lipsa de implicare și de adeziune la propaganda regimului de dictatură militară din România a tânărului intelectual dezvrăjit de atracțiile totalitariste au determinat probabil reacția șefului misiunii diplomatice, Dinu Hiott, care a transmis un raport personal generalului Ion Antonescu, șeful de facto al statului român, raport pe care îl redăm integral.

Solicitarea de destituire din funcție a lui Emil Cioran, transmisă de șeful Legației României de la Vichy (AMAE)

Care nu mi-a fost mirarea acum vreo 3 luni de zile, când am văzut sosind un tânăr doctorand în filozofie, numit Consilier Cultural, pe lângă Oficiul ce-l conduc, și retribuit cu apuntamente sensibil mai ridicate ca un secretar de Legațiune. Am crezut că este vorba o eroare, dar aflând că D-sa se ai află aci după 3 luni de zile, consider de datoria mea de a aduce acest caz la cunoștința Domniei Voastre.

Nu că jenează mersul serviciului: după câteva încercări, datorită probabil faptului că dispunea de prea mult timp liber, de a sta de vorbă în cancelarie spre a se plânge de faptul că autoritățile germane nu i-au acordat un ausweiss, spre a putea merge la Paris ca să-și continue studiile și spre a critica modul cum funcționează Legațiunea, împiedicând să lucreze pe cei ce aveau de lucru, vizitele D-sale s-au redus, nemaiavând în general ca scop decât ridicarea apuntamentelor sale lunare.

Relațiile culturale franco-române se reazimă însă pe temelii destul de solide ca să nu fie nevoie de un Consilier Cultural, mai cu seamă în momentul de față la Vichy. De altfel, tocmai din cauza acestor legături culturale, dacă se dispune de fonduri pentru crearea unui asemenea post, cred că persoana numită ar trebui să corespundă importanței lor. Există numeroși intelectuali români cari, prin personalitatea lor, prin relațiile lor, ar putea face cinste acestei funcțiuni.

Mă găsesc deci în imposibilitatea de a înțelege ce servicii poate aduce, în acest domeniu, cauzei noastre, o persoană fără suprafață ca D-l Emil Cioran. Din contră, Francezii ne cunosc prea bine, cunosc prea bine lumea intelectuală română, pentru a putea lua numirea D-sale drept o atenție delicată la adresa lor.

În aceste condițiuni, îmi permit ca șef de misiune să raportez că rămânerea mai departe a D-sale ca Consilier Cultural nu e de natură a servi rapoartele culturale franco-române. Dacă suma ce i se servește drept salariu are o asemenea destinațiune, ea ar putea găsi, fără îndoială, un mod de întrebuințare mai adecuat scopului ce e menită să servească.

Laturei politice a acestei chestiuni se adaugă și una de ordin moral. Prezența unui coleg primind aproximativ 24.000 fr. Lunar, cu o activitate invizibilă, și care a adus critici la adresa Guvernului român (Se spune – dar această informațiune sub toată rezerva – că a făcut parte din grupul de studenți cari în Septembrie trecut a făcut o irupțiune în localul capelei române din Paris și a procedat la arderea unor portrete printre care a aceluia al I.P.S.S. Patriarhului) nu e de natură a constitui un bun exemplu pentru ceilalți membri ai Legațiunii.

Primiți vă rog Domnule General, încredințarea prea-înaltei mele considerațiuni.

Pentru a-și susține punctul de vedere, șeful Legației anexa și o reclamație în care Cioran era acuzat că nici măcar nu și-a finalizat studiile de doctorat și, în plus, ar fi spart un bust din ghips și ar fi incendiat un tablou al fostului Rege Carol al II-lea de la biserica română din Paris.

Nota de serviciu cu rezoluția olografă a lui Ion Antonescu de destituire a lui Emil Cioran (AMAE)

Reacția lui Ion Antonescu a venit imediat ce a primit raportul, cunoscut fiind că acesta petrecea ore în șir citind personal toate rapoartele care îi erau adresate și scriind lungi rezoluții, dactilografiate ulterior și transmise spre a fi puse în aplicare, chiar dacă majoritatea problemelor erau uneori de mică însemnătate ori deciziile privind aceeași problemă recurentă erau contradictorii, în funcție de starea de moment. În Arhivele Diplomatice se păstrează câteva rezoluții olografe prin care acceași persoană era destituită iar ulterior repusă în funcție, după cum soseau propunerile.

Transcrierea rezoluției, înaintată la 16 mai 1941 Ministerului Propagandei Naționale (AMAE)

La 16 mai 1941, Antonescu a așternut furibund pe hârtie următoarea rezoluție: “Este un scandal. Am spus de atâta timp, domnule Cretzianu, să fie revizuite toate sinecurile, toți nepregătiții și toți paraziții trimiși cu diverse scopuri de regimurile anterioare și mai ales de legionari. De ce nu s-a făcut până acum? Ei continuă să sugă de la nenorocita vacă care este România care s-a lăsat suptă de toți cioranii. Să fie telegrafic destituit. Să nu i se plătească nici un ban pe Mai. Să fie toți în situația lui tratați la fel. Purificați, purificați, purificați Domnule Cretzianu.

Adresa Ministerului Afacerilor Străine din 18 iunie 1941, prin care se anunță în final implementarea parțială a rezoluției de demitere a lui Emil Cioran (AMAE)

Dictatura și birocrația antonesciene își aveau însă limitele lor, rezoluția plimbându-se o lună între Ministerul Propagandei Naționale, Ministerul Afacerilor Străine și Legația României de la Vichy, astfel încât abia la 18 iunie 1941 se raporta că Emil Cioran a fost în cele din urmă destituit dar abia după ce acesta își ridicase salariul cuvenit, la data de 27 mai 1941!

Se încheia astfel scurtul episod al trecerii lui Emil Cioran prin diplomație, ilustrat de documentele anexate, păstrate în Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe. În final, vă îndemnăm să reflectați asupra unui aforism al lui Emil Cioran: “Oamenii se împart în două categorii: cei care caută sensul vieții fără să-l găsească și cei care l-au găsit fără să-l caute!

Articol aparut pe pagina de Facebook a Arhivelelor Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe, pe 8 aprilie

Distribuie acest articol

8 COMENTARII

  1. Un articol interesant care adauga noi documente la un episod mai putin cunoscut din activitatea lui Emil Cioran.
    Totusi contine o eroare „… În 1937 pleacă în Franța cu o bursă a Institutului Francez din București, care i se va prelungi până în 1944.” Bursa nu i s-a prelungit pana in 1944 pt ca statul francez care a acordat bursa a incetat sa mai existe in vara lui 1940…drept care in septembrie 1940 se va intoarce in Romania cu un bilet de tren gratuit pus la dispozitie de statul roman. Va cauta un loc de munca (de profesor de liceu la Sibiu)…primeste in ianuarie 1941 ordin de recrutare…cateva zile mai tarziu e numit atasat cultural. Din ce a trait din mai 1941 pana in 1944…tot dintr-o bursa…dar nu a statului francez ci a statului roman (au fost publicate documentele, cererea adresata catre ministrul instructiunii publice si aprobarea)…mai precis a Scolii de la Fontenay aux Roses (Scoala Romana din Franta).

  2. Păcat ca autorul acestor rânduri nu are curajul sa semneze, pentru ca merita felicitări pentru documentele pe care le dezgroapă.

    Oameni sub vremuri. Si Eliade sau Virgil Gheorghiu au fost numiți in in diplomație anilor 40. Erau cei mai buni pentru a reprezenta Romania in tarile la care mai avea access.
    Si totuși, cu riscul de a stârni reacția multor adepții ai corectitudinii politice, cred ca Ion Antonescu avea dreptate sa-l demită pe Emil Cioran, si astăzi statul nu trebuie sa plătească angajați ai Instituitului Cultural Roman doar pentru ca ei sa-si facă doctoratele la Paris, Londra, Roma sau Washington.

    • Pe vremea aia nu se inventaseră sinecurile din consiliile de administrație, acum e mult mai ușor de ciugulit bănuțu’. În esență, parcă sună mai bine ”dați un ban pantru Cioran!” decît ”dați la stat juma’ de leafă și luați bîte după ceafă!”

    • Exact. Existau și atunci sinecuri. Însă pentru o țară aflată în război, Antonescu avea dreptate. Statul nu își permitea să îi întrețină pe cei care se refugiaseră prin ambasade cu scopul de a-și continua activitatea lor, fără a face ceva semnificativ pentru România.

  3. Excepțională prezentarea! Sunt informații pe care le descoperim în premieră și ne oferă unghiuri noi de cunoaștere a realității acelor vremuri – ce reprezintă un real domeniu de interes pentru orice cercetător care abordează trecerea profesiei sale prin acele decenii controversate ale secolului trecut. Descoperim prin documentele de arhivă aici prezentate farmecul și substanța comunicării – într-o Românie încă Regat, care se vedea supusă unor forțe care până la urmă s-au dovedit greu de îndurat. Ce secol violent, ce contorsiune a societății în căutările ei în acele vremuri! Articolul este mai mult decât binevenit.

  4. Da, un articol cum rar se vede pe Contributors. Ce rezulta citind documentele din arhiva? Mediocritatea romaneasca manifestata aici prin slugarnicia aratata fata de superiorii ierahici, si rautatea si invidia aratata celor inferior ierarhic. Cioran trebuia sa se astepte la asta. Nu scrisese el oare in 1936 : “Iubesc Romania cu o ura grea”! Mediocritatea romaneasca manifestata prin prostie , invidie, rautate se perpetueaza grotesc in continuare. Aseara am vazut la TV cum bolnavii erau scosi dintr-un spital din centrul Bucurestiului in toiul noptii cu miltieni si protestatari-dacii liberi! Aceiasi prostie, rautate se perpetueaza in timp de la documentele scrise de diplomati in anii 40 pana azi. A facut bine Cioran ca a ramas la Paris, daca se intorcea era bagat in inchisoare si destul de probabil, ucis. Cine l-a citit stie cat a suferit Cioran dupa locurile natale aflate intr-o tara care nu il merita.

  5. Cât a fost atașat militar, Antonescu își făcuse o idee despre diplomații români. ,, Nu-i interesează nimic. Doar salariile grase. Vin la birou la 11 și pleaca la 1. La masă și gata ziua”. Nu-i de mirare că l-a concediat pe Cioran chiar dacă nu avea o părere bună despre H. De fapt , cu diplomația avea ceva…
    În altă ordine de idei, Cioran a trăit foarte modest la Paris chiar cînd era f. cunoscut. Un prieten care l-a cunoscut în anii ’60 – ’70 îmi spunea că încă mai mânca la cantina studențească și se îmbrăca f. modest. Cei de la cantină îi porecliseră ,, studentul nostru întârziat”.
    Articolul e f. bun și ar putea fi continuat pt. că știm puține despre Cioran chiar dacă părem a ști multe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe
Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externehttps://www.mae.ro/node/1387?fbclid=IwAR1mXD7ciEWpfoTqRP-tYAPUs6Etf35jBYAmBc5zVTFPqjjMT-ew7QFxR2s
Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe reprezintă una dintre cele mai vechi structuri ale instituției, asigurând managementul informațiilor, conservarea și valorificarea patrimoniul arhivistic, precum și accesul public la fonduri. Data înfiinţării: 1831

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

PNRR for dummies. Sau planul cincinal cu MCV ataşat

Luni 10 mai premierul Cîţu şi ministrul Ghinea merg la Bruxelles pentru a discuta o formă finală a Planul Naţional de Redresare...

Voi, treziți-vă!

Cezar Victor Năstase este convins că: ”Dacă s-ar reintroduce pedeapsa capitală aceasta ar trebui aplicată în primul rând cozilor de topor și...

Povestea ursului și gestionarea ciudată a crizei

Toți știm povestea celui mai mare urs din România, ucis de un prinț din Liechtenstein. Opinia publică a reacționat...

Maia l-a învins definitiv pe Igor. Dar bătălia pentru direcția Republicii Moldova continuă

După ce a pierdut pe toate fronturile, adică și Președinția și Parlamentul, principalul agent politic al Moscovei la...

Conferința privind Viitorul Europei s-a reluat. Cine vorbește pentru România europeană?

Pregătirile pentru ”Conferința privind Viitorul Europei” s-au reluat după o pauză impusă de situația sanitară a Europei. Această inițiativă franceză preluată în...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

„Demersul lui Hadot parcurge elegant traseul de la inceputurile filosofiei printre greci, apoi transformarea ei in timpul romanilor si intalnirea cu crestinismul, precum si relatia emotionanta dintre filosofia orientala si occidentala.” – Global and Mail

 

Pierre Hadot (1922–2010) a fost un filosof, istoric si filolog francez, bun cunoscator al perioadei elenistice si in special al neoplatonismului si al lui Plotin. Este autorul unei opere dezvoltate in special in jurul notiunii de exercitiu spiritual si al filosofiei ca mod de viata.

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro