Mario Draghi, care la un moment dat a părut că va fi următorul președinte al Comisiei Europene, a ținut la Bruxelles, în data de 16 aprilie 2024, un discurs revelator despre viitorul Uniunii Europene (UE). Fost premier al Italiei și fost președinte al Băncii Centrale Europene (BCE), vorbitorul a prezentat membrilor Comisiei o serie de recomandări de politică economică. În contextul rezultatelor alegerilor europarlamentare, acest discurs este relevant, deoarece arată schimbările care vor fi operate, probabil, în actuala politică economică a UE.
Discursul – întitulat Radical Change–Is What Is Needed – prefațează un raport de 400 de pagini referitor la competitivitatea uniunii, document pregătit de Draghi pentru Comisia Europeană și care urmează să fie publicat, probabil, în septembrie. Mesajul său este că direcția în care merge UE în prezent este greșită. Și, într-adevăr, este nevoie de o „schimbare radicală” a politicii economice, pentru a permite mai multă libertate de afaceri, mai puțină reglementare, mai puțină redistribuire de venituri și mai puțină impozitare. Draghi, care este un învederat etatist, nu recomandă însă asemenea măsuri pentru relansarea economică a Europei. Deloc surprinzător, ceea ce propune el este mai mult intervenționism.
Vorbitorul deplânge dificultățile cu care se confruntă UE în asigurarea condițiilor necesare liberei concurențe, în pofida aplicării a ceea ce el numește o „strategie deliberată de reducere a costurilor salariale”. Rezultatele acestei strategii sunt însă neconvingătoare, deoarece statisticile UE arată că, în toate țările membre ale zonei euro, costurile orare cu forța de muncă au crescut. Or, trebuie amintit că o piață liberă (adică nu UE) tinde să elimine în mod natural diferențele dintre salariile și prețurile regionale prin mișcările de capital și de forță de muncă; în cazul în care guvernul încearcă să forțeze acest proces, el creează costuri suplimentare.
Draghi relevă, de asemenea, situația nesatisfăcătoare a competitivității UE în materie de tehnologii de ultimă oră. Cu toate acestea, este cât se poate de clar că ceea ce sufocă inovația în UE sunt reglementările restrictive și condițiile fiscale apăsătoare. El greșește, de asemnea, atunci când generalizează: din motivele arătate, există diferențe regionale mari în cadrul UE. Zonele în care condițiile de începere a unei afaceri (start-up) sunt favorabile ar trebui recompensate dându-le posibilitatea să atragă capitaluri și talente prin mecanismele pieței libere.
În loc să evidențieze legătura dintre inovații, investiții și piața liberă, Draghi subliniază că UE are capitaluri private foarte mari, însă acestea sunt în mare parte plasate în depozite bancare și nu finanțează creșterea economică în măsura în care ar putea-o face o piață de capital mai mare. De aceea, unificarea piețelor de capital (Capital Markets Union, CMU) constituie, după el, o componentă indispensabilă a strategiei europene de creștere a competitivității.
Ideea se regăsește în documentele oficiale ale UE, conform cărora unificarea piețelor de capital este o inițiativă menită să permită eliberarea capitalurilor blocate în rezervele și provizioanele obligatorii ale băncilor și utilizarea lor pentru cumpărarea de acțiuni (investiții). Această propunere nu este deloc surprinzătoare, deoarece instituțiile europene, care emit și cheltuie mulți bani, caută tot timpul noi căi de mobilizare a economiilor populației din țările UE. Cu alte cuvinte, se încearcă folosirea economiilor populației pentru atenuarea efectelor politicilor UE rigide și eșuate, prin care timp de decenii au fost împiedicate investițiile și competitivitatea.
Unificarea piețelor de capital constituie, de altfel, principalul element al „Pactului de Competitivitate European” (European Competitiveness Deal), adoptat la reuniunea extraordinară a Consiliului European din 17-18 aprilie 2024. Accentul pus pe modul de finanțare a creșterii competitivității este consecința faptului că economia europeană a ajuns la un punct de cotitură, în sensul că trebuie să se reformeze pentru a ține pasul cu SUA și China, care au anunțat recent subvenții de sute de miliarde de dolari. Unificarea piețelor de capital ocolește însă problema împrumuturilor de pe piețele financiare internaționale, contractate de către Comisia Europeană în numele UE, care constituie un element esențial al instrumentului de redresare NextGenerationEU.
În mod clar, Draghi încearcă să intre în grațiile Comisiei Europene, pe care ar fi dorit, probabil, să o conducă. Din cauza agendei sale politice favorabile concentrării puterii la Bruxelles, el ignoră faptul că, așa cum a observat Ludwig von Mises, „banii nu sunt niciodată inactivi”. Depozitele bancare nu doar că reflectă înclinațiile naturale și variate de economisire ale indivizilor, ci, așa cum a explicat Mises în monumentala sa lucrare, întitulată „Acțiunea umană” (Edit. Inst. L. von Mises România, 2018): „Dacă individul care economisește își întrebuințează economiile suplimentare în vederea creșterii deținerii sale monetare, deoarece, în ochii săi, aceasta este utilizarea cea mai avantajoasă pe care le-o poate da, atunci el induce o tendință de scădere a prețurilor bunurilor și de creștere a puterii de cumpărare a unității monetare.” (p. 537). Astfel, într-o societate liberă (adică nu în UE), economisirea îndeplinește un important rol reglator natural, a cărui funcționare nu ar trebui distorsionată de o instituție guvernamentală.
Aceste propuneri de măsuri politice pentru creșterea competitivității sunt formulate de Draghi în contextul unei competiții acerbe pentru putere între SUA, UE și China. Cu toate acestea, modalitatea de creștere a competitivității UE preconizată de el nu este în interesul consumatorilor europeni, care s-ar confrunta cu noi restricții impuse comerțului liber cu celelalte două țări amintite. Singura competiție naturală este cea economică – nu politică –, iar această întrecere există între întreprinderile și indivizii de pe piața liberă. Obiectivul UE nu ar trebui să fie intrarea într-o rivalitate cu SUA și China, ci acela de a permite europenilor să prospere în pace. Or, este evident că, pentru Draghi și Comisia Europeană, obiectivul principal este primul.
Situația nesatisfăcătoare a proiectului european este pusă astfel în mod implicit de către Draghi pe seama unor forțe externe – în special China, dar din ce în ce mai mult și SUA. Cu toate acestea, la originea problemelor cu care se confruntă UE se află în primul rând ampla intervenție a statului în aproape toate domeniile vieții economice și sociale. Draghi afirmă că alte țări nu mai respectă regulile și duc diverse politici pentru a-și consolida poziția competitivă. Este adevărat ce spune, dar aceasta este doar un pretext, deoarece sprijinul guvernamental pentru industriile naționale a fost un instrument politic preferat de către guvernele occidentale timp de multe decenii, iar UE nu este deloc străină de subminarea „regulilor”.
Agenda globalistă subiacentă a UE, bazată pe ideea hegeliană a „statului universal omogen”, este evidentă în discursul lui Draghi. Indicii ale acestei agende se găsesc în tot discursul său, cum ar fi atunci când recomandă standardizarea datelor pacienților din UE, convenirea unei abordări comune în domeniul energiei sau creșterea capacității Comisiei Europene de a contracta împrumuturi în nume propriu. Aceste propuneri și altele de același gen urmăresc centralizarea puterii în UE și slăbirea în continuare a suveranității statelor membre. Ele sunt folosite de Draghi pentru a justifica concentrarea mai multor puteri în mâinile birocraților de la Bruxelles.
Succesul Europei nu depinde însă de asemenea politici. Dimpotrivă, ele vor duce la creșterea cheltuielilor și a dimensiunilor aparatului administrativ, însă vor fi puțin folositoare întreprinzătorilor reali, care sunt coloana vertebrală a economiilor țărilor europene. Este necesară, într-adevăr, creșterea competitivității Europei, însă acest obiectiv poate fi realizat doar dacă UE și statele membre slăbesc controlul asupra economiilor europene.
Este evident că UE și-a realizat obiectivul inițial de a asigura cele patru libertăți în cadrul pieței unice: libera circulație a bunurilor, capitalului, serviciilor și forței de muncă. În discursul său, Draghi afirmă însă că UE trebuie să își continue politica de control centralizat. Iar această viziune este confirmată de „Agenda Strategică a Consiliului European” (The European Council’s Strategic Agenda 2024 – 2029), adoptată în 27 iunie 2024.
UE și guvernele europene care au creat-o și o susțin au afectat întreaga civilizație europeană prin decenii de politici coercitive. Dacă Europa dorește să progreseze din nou din punct de vedere economic, științific și cultural, barierele politice care îi grevează economia trebuie eliminate, nu întărite.
Articol preluat cu acordul coducerii saptamanalului timisorean TIM 7
Draghi are dreptate, dar, intotdeauna, situatia depinde de cum se aplica o idee, un program.
ha, ha, ha… Draghi…
F bun articol, ma mir ca a trecut. Daca l-as fi scris eu as primi injuraturi ca sunt putinist, antieuropean, etc.
Dar EU e pe cale sa devina o noua forma de dictatura, dictatura birocratiei, pe undeva e omeneste ca cineva care detine puterea sa-si doreasca tot mai multa, iar organizarea actuala a EU nu permite autoreglarea democratica.
O UE puternic integrata devine un obstacol de netrecut in fata hoardelor muscale, asta e mecanismul care declanseaza temele fragezitoare care mustesc in comentariile care vad “neomarxism” in conducerea UE, in cele ale “pacifistilor” care apar dupa ce trupele ruse mai castiga teren in Ucraina sau cand raman in pana de arme, cele care vad in “plandemie” un atac al “pig farma” occidentale asupra “conservatoarelor” societati ex-comuniste, sau vad in negocierea colectiva a vaccinului de către UvdL un semn de coruptie la varful UE, comentariile care vad in noua revolutie industriala – incompatibila cu furtul de tehnologie si cu nivelul de (sub)dezvoltare atins de economia statelor totalitare – pornita din Occident si exprimata de GreenDeal (EV, energie regenerabila, agricultura sustenabila, etc…) săgeata care (cica) slabeste economia Occidentului. Ba mai editam si carti pretins “stiintifice”…
Deci, este nevoie de o schimbare radicala (pana aici foarte de acord) și soluția este sa facem același lucru cu mai mult entuziasm. (sunete de greieri). Logica asta este clar defecta. Intervenției statului i se aplica cu succes legea randamentelor descrescătoare. Se poate crește intervenția statului de la 0 la un anumit nivel, cu efecte benefice, dar după un anumit moment eficienta marginală devine negativă, sau, in traducere, intervenția mai mult strica decât ajuta.
Din nefericire, UE va face implozie ÎNAINTEA Rusiei.
Calea sigură spre eșec: să faci exact același lucru, chiar mai apăsat, și să speri că de data asta îți iese. Ietete că nu …
Draghi și alții vor ca Europa să adopte un fel de model chinezesc în care statul sau un suprastat federativ să impună regulile inclusiv în sfera economică. Ne place sau nu, actuala conducere a UE este socialist-progresist-masonica și nu vede salvarea UE decât într-o structură federativă supracentralizată a Europei. Refuzul metodelor capitaliste ale economiei de piață libere este evident. Se dorește un fel de socialism cu față umană, anticapitalist și, în final, antidemocratic.
Noroc că la ultimele alegeri Europa a virat-o puternic la dreapta, existând 4 grupuri politice de dreapta în Parlamentul european care împreună au 52% din totalul numărului de europarlamentari.
Europa trebuie să revină la capitalism sau nu va mai fi deloc. Socialismul înseamnă moartea Europei.
„Aceste propuneri și altele de același gen urmăresc centralizarea puterii în UE și slăbirea în continuare a suveranității statelor membre. Ele sunt folosite de Draghi pentru a justifica concentrarea mai multor puteri în mâinile birocraților de la Bruxelles.”
Concentrarea puterii- indiferent ca politice, economice, financiare, civilizationale, etc.- in mainile a cator mai putzini decidenti conduce inevitabil, pe termen lung, la eliminarea concurentzei reale si la crearea de oligopoluri, la scaderea competitivitatii si impunerea cvasi-dictatoriala a conditiilor celor putzini si puternici. Totul, in detrimentul ” ordinary people” . Este ceea ce se-ntampla deja, sub diferite forme, sub ochii nostri. Larg inchisi.
Corect, Europa vrea un fel de socialism chinezesc autoritar.
Metehne vechi europene, nu e de mirare ca au emigrat atatea generatii peste balta de-a lungul secolelor! Si n-au gresit.
Cararuia spre prosperitate a UE nu este marcata si este plina de primejdii: prapastii la tot pasul, grohotis si stanci amenintatoare, lighioane la panda, maracini si anofeli. Calauze profesioniste sunt necesare, mai ales acum cand serpasul SUA pare sa vrea o plata nedeterminata si nenegociabila pentru serviciul de lanterna. Sansa ca noua calauza sa fie aleasa dintre participantii din Ro este minuscula (implicit dintre profesionistii adevarati din tara) , multi dintre plimbaretii romani de pe carare fiind in slujba urssului din padure (de la Tokes la Sosoaca) sau sageti inselatoare directionate catre prapastie (economica, in special). In aceste conditii, doar un dialog intre institutiile tehnice ale statului Ro (BNR?) si cele echivalente ale UE ar putea avea ceva succes: Lazea, Croitoru si Isarescu mi se par singurele cai spre deciziile strategice viitoare ale UE. Cam putin pentru tara care are o sesime din populatia UE…Efectul politicii de selectie bazata pe contraperformanta, practicata azi de toate partidele din Ro.
Un principiu fundamental in economie spune ca „oamenii raspund la stimulente”. Dar mai trebuie adaugat ca oamenii raspund si la constrangeri mai ales cand acestea le afecteaza libertatea de a decide sau de a alege. Ce trebuie sa faca birocratii UE de la Bruxelles este sa se uite peste gard la Elvetia si sa ia aminte cum un sistem de taxare inteligent, tratate de liber schimb, stabilitate politica si sociala, forta de munca educata si foarte calificata, plus infrastructura moderna aduc in tara capital, companii straine si indivizi ultra bogati (fugariti din UE, Rusia si alte parti) care favorizeaza inovatia, competitivitatea si alimenteaza o economie cu surplusuri de cont curent „cronice” si care prospera an de an datorita produselor si serviciilor cu valoare adaugata mare.
ELVETIA..multe circumstante exceptii etc..nu merge la 400 milioane..si o salata de conducere!
Integrare rapida..granite etc..rupe legatura cu vagonul rus..inchide Balcanii rapid.in interior.Transformare in Stat Confederativ..lentoarea asta in miscari..va fi perdanta..te loveste inamicul in barb a si te face Ko..
Cine?
Rusia..China..
plus..coerenta economica si politica cu America de Nord..SUA..CANADA…..si cu sudul ..prin cultura spaniola!
“Obiectivul UE nu ar trebui să fie intrarea într-o rivalitate cu SUA și China, ci acela de a permite europenilor să prospere în pace”
Intregul articol este structurat in jurul acestui fals adagiu. UE este de fapt silita sa formuleze politici intr-o relatie duala de adversitate si parteneriat cu restul lumii, in principal cu blocurile militaro economice SUA si China. UE nu poate dormi linistita in pace si prosperitate fiindca problemele vin peste ea. Criza din 2008, valurile de refugiati, conflictele din Ucraina si Orientul Mijlociu, relatia cu Rusia si fostele state din URSS, ordinea alternativa propusa de China, toate pe fondul unei profunde deglobalizari sunt chestiuni reale care silesc UE sa formuleze in mod structurat raspunsuri pe masura. Iar o prima reactie nu poate fi decat prin politici centralizate, daca exista pretentia ca UE reprezinta cumva un centru.
SUA nu ameninta militar UE. Nici China. Nici nu se intrevede prea curand un asemenea pericol. Amenintarea vine de la Rusia. Iar pericolul asta din urma si deglobalizarea de care amintiti ar trebui sa intareasca eforturile de integrare rapidaa statelor in interiorul UE (SUE), care are ocazia si capacitatea de a redeveni un jucator egal cu SUA si China pe terenul securitatii si prosperitatii. Perioada marcata de potentialul tranzactionism al securitatii oferite de niste SUA aflate sub conducerea duetului Trump-Vance poate fi numita “intarcarea UE”.
O zi trista pentru UE: Comitetul Central al PPE a (re)ales-o pe Tov. Ursula pentru inca 5 ani. Observati tendinta unor politicieni de a se instala cu orice pret la putere si de a-si continua politicile stangisto-marxiste.
Vise, vise..gata o avem din nou pe Ursula vL presedinta. Asa ca sa va luati adio de la reforme adevarate in UE. Frau Ursula a stiut sa isi negocieze mandatul si sa castige noi aliati care sa ii ofere voturile. Timpul va arata care au fost jocurile economice si politice.
Stirea ça meciul Belgia-Israel se va desfasura pe un stadion gol la Debretzin Ungaria, intrucat niciun oras din Belgia nu si-a asumat securitatea evenimentului sportiv , a orasului gazda si a țarii sediu al CE, spune foarte mult despre modul în care au fost gerate politicile interne si externe ale UE.
Sa intelegem ca Ungaria putinistului Orban este mai sigura decât Belgia Ursulei von der Leyen??
Recunosc ca stirea mi-s-a parut enorma si chiar m-a făcut sa rad.
Bibi mizeaza pe Victor care conteaza pe Klaus? Este clar ca granitele vor fi securitzate si picior de palestinian sau simpatizant al cauzei poporului enclavat nu va calca pe pamantul sacru al Debretzinului.
Subiectu-i foarte delicat.
Cred ca 2 -1 pentru diavolii roșii ar fi un scor rezonabil pentru echilibrul politic al competiției.
https://www.dhnet.be/sports/football/2024/07/19/voici-ou-va-se-jouer-belgique-israel-le-6-septembre-V24NIIJGDVDFJFQ5VUGUU5YDC4/
Da, este necesara.
Cetatenilor romani care comit infracțiuni pe teritoriul altei tari europene afectând imaginea și prestigiul României trebuie sa li-se retragă cetățenia romana și pana la concretizarea juridica in regim de urgenta a deciziei, sa fie obligați sa plătească daune fizice pagubitilor și daune morale Statului Roman.
Viitorul Presedinte al României va trebui sa se gândească la aceasta soluție pentru a nu ne trezi cu ” solutia Moscovici” aprobata de Ursula și implementata de fidelii sai colabo romani, noaptea ca hoții.
https://www.gandul.ro/actualitate/cine-sunt-romanii-din-leeds-care-s-au-razboit-cu-politia-britanica-la-inceput-majoritatea-erau-hoti-sau-talhari-20259174?utm_source=Related+Articles&utm_medium=website&utm_campaign=Exclusiv
Neintervenționism, DA! E vital și din acest punct de vedere oricine înțelege ceea ce susține domnul Cerna, cum că politicile economice unionale trebuie să fie cât mai permisive, tocmai pentru a lăsa piața să se dezvolte cât mai liber. Totuși sunt situații în care reglementarea nu poate fi evitată. În principiu însă, politicile unionale trebuie să limiteze intervenția etatistă la minimul necesar. So wenig wie möglich, so viel wie nötig! Cât mai puțin posil, atât de mult cât este necesar, spun nemții.
Care ar fi aceste cazuri? Eu văd trei categorii esențiale:
1. Reglementări economice, care să evite concurența neloială, practici de dumping, hire and fire, preluări si falimentari intenționate, inhibarea constituirii de monopoluri sau oligopoluri șamd. Mie, personal, unele dintre aceste reglementari mi se par exagerate, pentru că în mod natural conducătorii unei afaceri vor fi întotdeauna tentați să își protejeze investițiile chiar și prin prețuri strategice sau asocieri nelimitate. Libertatea lor de acțiune
2. Reglementari sociale, care să asigure sustenabilitatea pe termen lung a pieței libere. UE nu are ca principal scop doar piața și relațiile comerciale. Extinderea spre est trebuie realizată nu doar teritorial, ci mai ales prin unificarea resurselor umane. Îmbătrânirea, mentalitatea, așteptările populației, nevoia de siguranță și predictibilitate nu sunt chestii secundare, ci tocmai esența care motivează angajații să producă, să acumuleze și să cheltuie.
3. Reglementări de mediu. Acestea sunt cele mai importante, din același motiv al neintervenționismului clamat în relațiile economice. Un mediu instabil, nepredictibil nu atrage investiții decât cel mult la nivel speculativ. Dl Cerna a invocat naturalețea ca principiu de bază al derulării proceselor economice. N-ar fi oare absurd să ignorăm acest principiu tocmai când vorbim de mediul natural? Agenții economici sunt interesați mai întâi de profiturile imediate, iar dacă cuantumul acestora este îndestulător pentru mult timp cu atât mai bine. Consecințele secundare ale acțiunilor lor nu sunt pe agenda lor, iar compensațiile sau reparațiile ulterioare ar fi plătite și de cei, sau mai ales de cei care nu au participat la profit. Libertatea pieței nu trebuie confundată cu transferul ilicit de responsabilitate.
Revenind însă la articol, nu stiu care sunt acele politici coercitive, vechi de decenii, pe care le amendează dl Cerna. Reglementarea pieței de capital privat ar fi singurul exemplu din articol. Sunt de acord că nu există capital inactiv, dar cred că și aici există mai multe grade de activitate, prin care capitalul acumulat poate influența procesele economice. Depozitele bancare cu accesibilitate nelimitată sunt mai puțin interesante pentru instituțiile bancare decât cele cu dobândă la termen, iar acestea sunt mai puțin atrăgătoare decât fondurile de investiții. Pe de o parte agenții economici pot controla mai bine afluxul de capital, iar pe de altă parte există un transfer de risc de la agent la depunător. În funcție de încărcarea celor două talere ale balanței se reglează și dobânzile, respectiv profiturile sau dividendele aferente. În mod liber, natural, procesul poate fi însă prea indelungat. Statul poate interveni, încurajând sau descurajând obiceiurile de acumulare de capital privat si/sau disponibilitatea pentru investiții. Nu mi se pare că, la nivel unional, executivul și-ar fi depășit atribuțiile, dar nefiind specialist măpot înșela. M-ar bucura deci să aflu care sunt acele politici coercitive „de decenii”. Măcar câteva exemple însoțite de argumente. Mulțumesc anticipat.