Prima vizită la Chișinău a noului președinte al României, Nicușor Dan, are o încărcătură specială. Dincolo de simbolistica primei interacțiuni dintre șefii a două state care împărtășesc o relație unică, bazată pe o comunitate de istorie, limbă și cultură, interacțiunea dintre Maia Sandu și Nicușor Dan prinde contur în condițiile în care cei doi devin liderii de drept ai mișcării liberal-democrate în Europa de Est. După ce alegerile din Polonia l-au desemnat, la limită, drept câștigător pe Karol Nawrocki, lider ultraconservator, abonat la mișcarea MAGA, iar în Cehia populiștii promit să preia frâiele guvernării în curând, România, Moldova și Ucraina rămân singurele state conduse integral de pro-europeni și adepți ai democrației liberale. Până la alegerile complicate din toamna acestui an din Moldova, alegeri ale căror finalitate nu este nicidecum susceptibilă, România și Moldova sunt noii poli ai rezilienței democratice în regiune și în Europa.
Interferența hibridă extrem de sofisticată pe care România și Moldova au fost forțate să o gestioneze în contextul alegerilor din toamna anului 2024, experiență care, în România, a provocat o traumă societală ce ne va urmări mult după deznodământul prezidențialelor de luna trecută, ne-a pus în „lumina reflectoarelor” politicii europene și nu numai. După ce ambele state au reușit, în mod surprinzător pentru comunitatea internațională, să combată izolaționismul dughinist cu opțiuni autentic liberale, o întrebare anume impune o largă analiză: Cum au ajuns două țări calificate, adesea, drept „periferice” să joace un rol de „poli” ai proiectului european în Estul Europei? Răspunsul este și el la fel de complex, iar misiunea celor două state în condițiile actuale este cu atât mai relevantă. Disertația pe care am redactat-o pentru Sciences Po (Institutul de Studii Politice din Paris) abordează această chestiune, iar acest articol propune o scurtă reflecție asupra unui subiect de mare însemnătate în peisajul geopolitic actual.
Criza hibridă a regiunii și ascensiunea „Internaționalei Izolaționiste”
Dacă „Suveraniștii fără Frontiere” (Bennington, 2012) au polarizat scena politică europeană de multă vreme, ajungând chiar la putere în state precum Ungaria și, parțial, Italia și fiind stimulați de administrația suveranistă de la Casa Albă, România și Moldova par să dea tonul unui nou curent: cel al „Internaționalei Izolaționiste”. Șor este un pionier al acestei mișcări în Moldova, o mișcare cu valențe mistice, care transformă ortodoxia de factură rusească într-un ritual politic. Prin „festivalul” hibrid care a inundat alegerile din Moldova, val pe care autoritățile de la Chișinău l-au gestionat impecabil și mult mai minuțios decât Bucureștiul, acest ritual politic a fost potențat la maximum. Ulterior, în România, un candidat aparținând aceleiași rețele eurasiatice, Călin Georgescu, a pus bazele unui discurs care aduce misticismul în politică și propune o narațiune geopolitică „pan-ortodoxă”, ghidată pe baze ezoterice de „înțelepciunea rusească”. Georgescu și discipolul său, mai moderatul Simion, au acaparat prin această mișcare audiențe globale gestionate de influenceri fie neofasciști, fie atașați mișcărilor de extremă dreaptă din Europa, SUA și nu numai, iar partidele suveraniste din toate aceste țări, în urma epopeii anulării alegerilor, au profitat de capitalul lor politic. Astfel, izolaționiștii români dau tonul unei noi mișcări suveraniste și de extremă dreaptă în plan internațional.
România și Moldova: de la nostalgii unioniste la un proiect politic comun
Unionismul și anti-unionismul au definit, până la instalarea administrației Sandu la Chișinău, în 2020, relația moldo-română. Marcată de un traseu sinuos, relația celor două state în urma proclamării independenței Chișinăului a fost definită de trei forme de unionism: unionismul subtil/cultural, unionismul „ascuțit”/eurasiatic și unionismul simbolic. Unionismul subtil, conform tezei mele, se referă la discursul promovat cu precădere de administrația Băsescu, un discurs care invocă factura istorică, repertoriul cultural și unitatea lingvistică drept premise ale unei reîntregiri teritoriale. Acest discurs, deși a accentuat relația celor două state și a adus beneficii vizibile în îmbogățirea orizonturilor sale (spre exemplu, politica pașapoartelor, investițiile românești în Moldova, programele de burse pentru studenții basarabeni), a accentuat paternalismul românesc în raport cu Chișinăul și atitudinea de „frate mai mare”. De acest unionism au profitat adepții Kremlinului, mascându-și agenda prin mesaje inspirate din Dughin: o unire între România și Moldova pe un fundal ortodox, ritualic (Kapaló, 2018), pentru a pune capăt unei nedreptăți istorice viscerale. Simion, prin mișcarea „Basarabia e România”, este artizanul acestui unionism cu două tăișuri, acesta creând haos în spațiul societal moldovenesc (și nu numai) prin acțiunile sale subversive, iar mișcarea sa căutând de fapt să unească cele două state sub patronajul Moscovei. În fine, unionismul simbolic apelează la narațiunea elitelor liberale, consensul administrațiilor actuale din ambele state al „regăsirii în mare familie europeană”, pentru a sugera că proiectul comun al integrării europene este soluția pentru aprofundarea relației moldo-române.
În felul acesta s-au creat premisele unei practici diplomatice aparte în relația dintre cele două state: diplomația ideațională sau „diplomația ideilor”. Teza mea propune acest concept în premieră în literatura academică pentru a defini acțiunile unui stat (și nu numai), atât în plan intern, cât și extern, de a-și mobiliza toate resursele pentru a promova o agendă bazată pe idei inovatoare, pe valori și idealuri, dincolo de interese materiale. În cazul României și Moldovei, cele două state sunt antreprenori de idei dintr-o perspectivă simplă: dincolo de fonduri sau raționamente geopolitice, cele două state au creat o adevărată alianță strategică ghidată de vectorul european. În accepțiunea mea, diplomația ideațională are trei componente: infrastructură relațională (rețele de „influență” ale unui stat în celălalt stat) (Lee and Ayhan, 2015), putere subtilă/soft (mixul dintre valorile politice, culturale și politica externă pe care un stat le exportă) (Nye, 1990) și difuziune normativă (normele și narațiunile pe care un stat caută să le promoveze, să le localizeze și să le traducă în contextul local al statului paralel) (Acharya, 2004). România, punctual, s-a portretizat ca „mentor și sponsor” al integrării europene a Moldovei, transformând-o într-un proiect propriu, iar diplomația sa publică în Moldova sugerează această realitate (Constantinescu, 2023). Folosindu-și relațiile locale extinse (în media, politică, sferele intelectuale și polii creativi, dar și, mai larg, în societate, prin proximitatea culturală), influența culturală, statutul politic și normele europene (spre exemplu, românii care conduc instituții și dosare cheie pentru integrarea europeană a Moldovei), România și-a însușit o diplomație ideațională largă. În acest context, Moldova și-a articulat propriul antreprenoriat în acest demers, devenind un actor co-participant la acest proiect al „reconectării” și, totodată, un agent de inovare normativă și narativă pe scena europeană.
Diada moldo-română și lupta Ucrainei: Scutul proiectului european
În ciuda tonalității romantice a acestei afirmații, România și Republica Moldova și-au salvat, reciproc, democrațiile liberale. În timp ce România a devenit corespondentul principal al Chișinăului la Bruxelles prin toate canalele, oficiale și non-oficiale, statale și non-statale, avansându-i masiv perspectiva de integrare europeană, Republica Moldova, prin sursa de inspirație democratică și prin votul masiv al celor cu dublă cetățenie, a salvat democrația liberală din România (spre exemplu, calificarea lui Nicușor Dan în finala prezidențială ar fi fost imposibilă în absența votului basarabean). Prin demersul lor, însă, cele două state au salvat și perspectiva proiectului european într-o regiune în care UE își măsoară proporțiile propriei puteri și își dă examenul de maturitate strategică. În timp ce Ucraina a devenit scut uman pentru Lumea Liberă, prin lupta sa fizică, brutală și directă, cu imperialismul rusesc, Moldova și România creează un scut și un sistem imunitar al anticorpilor democratici și liberali pentru proiectul european în regiune și nu numai. Acest antreprenoriat al țărilor est-europene greu încercate de dezvoltările geopolitice recente în spiritul unor simboluri, idei și valori constituie un caz de diplomație ideațională prin excelență. Într-o Europă care, în ultimul deceniu, s-a aflat într-o criză a dosarului estic, pe care nu a știut cum să îl gestioneze, neascultând vocile statelor din regiune, și marcată de o „oboseală a extinderii”, aceste state setează premisele unei noi idei pan-europene: aceea a rezilienței democratice. Ele devin, în acest fel, agenți și artizani ai viitorului proiectului european.
„Diplomația ideilor” moldo-română în Europa
Pentru a consolida acest capital unic, se impune ca cele două state să lanseze multiple inițiative care să le propună ca lideri ai viitorului proiectului european. În primul rând, pe modelul „Scutului democrației” al Uniunii Europene, lansarea unui „Scut hibrid” al UE, o politică inovatoare menită să combată interferențele hibride din ce în ce mai sofisticate poate reprezenta o inițiativă vitală pentru proiectul european. În același spirit, consolidarea unui „Contract social moldo-român”, o idee care să susțină o relație „intermestică” (Porte, 2012) între România și Republica Moldova (tratarea relației din perspectiva unui „spațiu public comun” între cele două state) ar fi o premisă valoroasă pentru amplificarea potențialului acestor state pe scena internațională. Spre exemplu, ele ar putea lansa o „Academie de reziliență democratică” pentru societatea civilă liberală din statele din regiune sau acțiuni de difuziune democratică de tipul „Radio Europa Liberă” pentru țările autoritare din spațiul estic, dedicate audiențelor din aceste state. Totodată, cele două state pot propune o „busolă a extinderii europene”, promovând un model de extindere, europenizare și democratizare în state precum Georgia și Balcanii de Vest. Spre exemplu, un proiect de tipul „Erasmusul extinderii” ar genera mai multă comprehensiune în jurul complexităților acestui demers, iar inițiative precum deschiderea unui Institut Regional al Culturii Strategice găzduit de cele două state sau o trilaterală moldo-româno-ucraineană menită să modeleze o înțelegere mult mai bună la nivel european a dosarului de securitate de la Marea Neagră constituie premise solide. În felul acesta, România și Moldova vor reuși nu numai să-și apere propriile democrații și traiectorii europene, ci și să devină arhitecți ai proiectului european și ai noilor orizonturi ale acestuia. Le împuternicește nu numai experiența comună a interferenței hibride, ci și misiunea de a contribui la apărarea proiectului european de acest val de pericole maligne pentru viitorul său.
Surse citate
Acharya, A., 2004. How Ideas Spread: Whose Norms Matter? Norm Localization and Institutional Change in Asian Regionalism. International Organization 58, 239–275. https://doi.org/10.1017/S0020818304582024
Bennington, T.R., 2012. “Nationalists without borders”: The silent emergence of the New Right International. Webster University.
Constantinescu, G.M., 2023. Coaching and Lobbying Europeanization (PhD Thesis). Central European University.
Kapaló, J., 2018. “Liminal” Orthodoxies on the Margins of Empire: Twentieth-Century “Home-Grown” Religious Movements in the Republic of Moldova, in: The Political Anthropology of Ethnic and Religious Minorities. Routledge.
Lee, G., Ayhan, K., 2015. Why Do We Need Non-state Actors in Public Diplomacy?: Theoretical Discussion of Relational, Networked and Collaborative Public Diplomacy. Journal of International and Area Studies 22, 57–77.
Nye, J.S., 1990. Soft Power. Foreign Policy 153–171. https://doi.org/10.2307/1148580
Porte, T.L., 2012. The Impact of ‘Intermestic’ Non-State Actors on the Conceptual Framework of Public Diplomacy. The Hague Journal of Diplomacy 7, 441–458. https://doi.org/10.1163/1871191X-12341241
”două state care împărtășesc o relație unică, bazată pe o comunitate de istorie, limbă și cultură”
Germania și Austria ce fel de relație împărtășesc, una la fel de unică? 😀
„Contract social moldo-român” este o idee interesanta, dar eu as spune să nu asteptam realizarea planului Moscovei de formare a unei „Moldove Mari”, ci sa-l devansam cu formarea unei „Confederatii Europene Moldo-Ramane”.
In aceasta confederatie cele doua state isi vor pastra presedintii, parlamentele și frontierele actuale. Parlamentele lor fiind o prima camera de 100 de deputati fiecare. Confederatia avand un parlament confederativ de 100 de senatori si fiind o camera superioara. Republica Moldova ar castiga prin acest proiect integrarea UE si OTAN, prin renuntarea la neutralitatea impusa de Moscova. Romania ar aplica astfel referendumul pentru parlamentul cu 100 de membri.
Sigur cheltuielile Romaniei vor fi imense pentru apropierea Republicii Moldova de standardelor europene. Sigur UE va ajuta acest proiect din punct de vedere financiar si politic. Sa nu uitam ca dupa 1918 Regatul Romaniei a investit imens in Basarabia pentru formarea institutiilor administrative, scolilor, spitalelor, cailor de comunicatii rutiere și feroviare, etc.
„sunt noii poli ai rezilienței democratice în regiune și în Europa.”
Prin aceste fraze se sugereaza ca alte forte politice, inclusiv in vestul Europei, ca sa nu spun in USA, nu ar fi democratice. Incercarea asta de a confisca un termen nu cred ca e prea inteligenta, mai degraba irita si e contraproductiva.
Toate partidele, candidatii care a cistigat alegeri in tarile democratice sunt democrati, altfel nici nu ar fi putut participa la alegeri. Un adevarat democrat e acela care accapta ca poate sa iasa si altfel decit crede el!
Sigur, e bine si frumos ce se intimpla in relatia cu MD, dar marea problema, care afecteaza mult mai mult decit isi inchipuie ”coalitia” ce va fi, este problema economica (vezi mai jos)
Economia României va crește mult mai lent în următorii ani, inclusiv din cauza amânării ajustării fiscale. Economia, grevată de incertitudinea fiscala (NA…adica, o crestere de 1,4% / an, pe urmatorii ani, lungi, arata o fragilitate mare, iar realitatea va fi ca vom fi niste unii ”care dăm cu gura, dar fără mușchi”…adica investiții românesti in Moldova, asistenta in infrastructura de conectare, etc., etc…..nu mai vorbesc de aspectele mai delicate – armata s.a.
https://cursdeguvernare.ro/banca-mondiala-prognoza-romania-crestere-pib.html
Așa, ca o joaca cu abacul: serviciul datoriei din 2026 incolo se ițește cam pe la 5 – 6% din PIB (cara săracu, se va tîrî cu viteza unui 1,4%/an….daca, și numai daca va fi așa
Asta, pentru ca am ajuns sa ni se ceara să plătim ”o taxa de solidaritate cu hoții”
Inca nu se intelege ca ceea ce s-a intimplat, cu alegerile si ”suveranismul” românesc, a fost o reactie impotriva ”hoților”, pusi prin influenta sa faca asta…o alta problema este: cit credem ca va mai dura asta ? (daca continuam sa jupuim cetațenii si firmele care platesc taxe si impozite și nu hoții)
Un stat slab economic, nu poate avea o diplomatie puternica și….da, da, independenta
„Statul „Moldova” este o creatie stalinista. Pe baza furtului teritoriului de la Romania.
Faptul ca UE si NATO nu afirma raspicat acest lucru, este o dovada ca influenta Rusiei este inca mare. Si in zona, si la nivel mondial.
Relatiile foarte reci intre Romania si Rusia, se datoreaza si faptului ca Rusia nu da drumul refacerii frontierelor de stat din 1938. Inainte de pactul Ribentropp-Molotov si ww2.
Ba mai mult, prin agresiunea asupra U, dovedeste ca intentioneaza sa refaca fruntariile comuniste ale imperiului.
La asta se adauga si activitatea agentilor SVR din Moldova si Romania.
In plus, aceeasi Rusie refuza sa ne rstituie tezaurul dus la „priteni”. („Fereste-ne, Doamne, de prieteni, ca de dusmani stim a ne feri singuri!”)
Este firesc, in acest econditii sa nu avem incredere in ei si sa sprijinim U.
Niciodata reatiile ruso-romane nu au fost viciate de Bucuresti. Chiar si ww2 s-a datorat furtului teritoriilor nationale, pe care am dorit sa le recuperam.
Deci, Moscova sa inteleaga faptul ca minciuna, forta si amenintarea cu forta nu sunt eficiente.
Daca nu, sa continue. Duraci au fost, duraci ramin.
E placut sa fim printre ultimele redute de partea buna a istoriei :)
Apropo de acest nou concept de diplomatie a ideilor, el nu e chiar asa nou, vorbesc de el si Vindmanz si Tallis, chiar daca in alt context… https://macdonaldlaurier.ca/neo-idealism-grand-strategy-for-the-future-of-the-transatlantic-community/?utm_source=substack&utm_medium=email
Nu cred că problema trebuie pusă în termeni ideologici, în sensul că adevărata democrație europeană este doar cea liberal-progresista, celelalte mai vechi( liberalismul clasic devenit azi conservator, pe alocuri naționalist) nu ar mai fi, chipurile, așa de democrat ca progresismul.
De fapt este vorba despre altceva, respectiv de o luptă pentru putere între două forțe(cu ideologiile de rigoare…), respectiv între progresism/globalism vs conservatorism/naționalism.
Nu trebuie idealizat că România și Moldova au evitat populismul/naționalismul fiind chipurile lumina Europei de Est. În definitiv, capitalismul și liberalismul clasic au creat state-natiune, globalismul progresist vrea invers, respectiv o Europa globalistă, federalistă,etc cam în contradicție cu statele naționale, indirect și contra Unirii României cu Moldova.
Se revine ideologic și politic la vechea doctrină a sferelor de influență, care poate duce și la conflicte militare. Iar alianța Ucraina+România+Moldova nu prea pare o soluție de perspectivă, ba dimpotrivă.