O etica “juridica”
In lumea globalizata a afacerilor, se intalneste din ce in ce mai des practica de a adopta Coduri Etice sau Coduri de Conduita, la nivelul marilor corporatii multinationale. Adevarata sursa de “soft law”, aceste coduri au ca obiect aspecte multiple, de la responsabilitatea sociala la dezvoltarea durabila, de la interzicerea muncii fortate, la dezvoltarea unor practici anticoruptie in randul angajatilor si colaboratorilor.
In ciuda denumirii, ele nu au doar o finalitate etica. Dimpotriva, prin includerea lor in randul documentelor semnate la angajare sau in anexele contractelor de servicii si bunuri, codurile etice sau de conduita ale marilor corporatii devin chiar izvor de drept pozitiv, cu efecte juridice. Abaterile de la prevederile acestor coduri pot duce la sanctiuni disciplinare, respectiv contractuale. Astfel, se depaseste in mod evident granita trasata de teoreticienii dreptului din ultimele doua secole, intre morala si drept, morala devenind in mod nemijlocit drept.
De fapt, este vorba de un fel de drept intermediar, care impleteste normele de comportament si de conduita cu regulile imperative, a caror incalcare este pasibila de sanctiuni si care au, implicit, efecte juridice.
Coduri de etica a afacerilor
Despre ce este vorba in aceste coduri? In primul rand, ele sunt adevarate manuale de etica a afacerilor. Pentru multinationala respectiva, este important ca activitatea sa, a filialelor si a furnizorilor/distribuitorilor sai sa fie supusa unor reguli morale, dincolo de obligatiile legale. Spre exemplu, este foarte important sa nu se recurga la munca fortata sau la exploatarea minorilor. Pentru companiile cu activitate in domeniul alimentar, este imperios necesar sa se impuna respectarea unor standarde ridicate de igiena si de sanatate, precum si a cerintelor etice ale afacerii respective: interzicerea utilizarii hormonilor, a substantelor nocive pentru sanatate, utilizarea unor surse curate de materie prima etc. Multe companii de acest fel isi fac un titlu de glorie din interzicerea utilizarii OMG (organisme modificate genetic).
Un alt exemplu: producatorii de masini, care isi asuma tinte tot mai inalte de reducere a poluarii. Respectarea mediului inconjurator si a echilibrului ecologic sunt obiective majore ale majoritatii corporatiilor importante din domeniul auto sau industrie. Conceptul de dezvoltare durabila, un alt exemplu, face din multe companii multinationale adevarate exemple de colectare, reciclare si valori.
Ca o influenta a “corectitudinii politice”, marile corporatii au inceput sa insiste pe conceptul egalitatii de sanse intre barbati si femei, uneori chiar prin masuri de discriminare pozitiva. Ideea de nediscriminare pe criterii de sex, origine sociala sau rasiala, orientare sexuala, conceptii politice sau religioase, este una din liniile directoare centrale ale codurilor de conduita interne.
Totodata, corporatiile se orienteaza din ce in ce mai mult spre conceptul de “responsabilitate sociala”(Corporate Social Responsability – CSR). Astfel, o parte din activitatile comerciale isi gasesc un debuseu umanitar, prin donatii sau sponsorizari catre orfelinate, azile de batrani, prin infiintarea de gradinite, scoli sau alte asezaminte sociale.
O anticoruptie “privata”
Insa, dincolo de etica afacerilor (“business ethics”), codurile etice sau de conduita mai au un rol remarcabil: acela de a infuza principii etice specifice tarilor de origine ale multinationalelor in zone mai putin familiarizate cu aceste principii. Modalitatea de difuzare aminteste de cea a vechilor misionari crestini: aderi la codul meu etic sau nu existi, pentru mine. Iar puterea economica a multinationalelor este bine cunoscuta, putini angajati sau subcontractanti permitandu-si s-o ignore.
Un aspect mai putin cunoscut, dar extrem de interesant, este preocuparea multinationalelor pentru propagarea si institutionalizarea unor practici anticoruptie, atat in randul propriilor angajati, cat si in privinta furnizorilor sau distribuitorilor lor.
Aceasta preocupare apare in mod deosebit la companiile americane si britanice, deoarece acestea sunt supuse unor reglementari precum FCPA (Foreign Corrupt Practices Act) din 1977, din SUA, respectiv Bribery Act 2010 (Marea Britanie). Aceste legi condamna mituirea unui functionar strain de catre o companie cu sediul in SUA/Marea Britanie sau care are principalul actionar (societatea-mama, altfel spus) cu sediul intr-una din aceste tari. Mituirea este ilegala si reprezentantii companiei respective sunt pasibili de inchisoare, chiar daca actul de coruptie s-a produs in afara granitelor SUA sau Marii Britanii. Este un caz de extindere a efectelor unei legi asupra faptelor savarsite in afara teritoriului national, de catre cetatenii statului respectiv. Dincolo de efectul de extra-teritorializare, legea in cauza are un efect de domino asupra filialelor puternicelor grupuri rezidente in cele doua state sus-amintite. Astfel, o mita data de reprezentantul unei filiale din Romania unui primar din judetul Brasov (de exemplu) poate duce la condamnarea pentru coruptie a presedintelui grupului care detine filiala. Mai mult, o mita data de o agentie de publicitate, care actioneaza in numele filialei respective, poate avea acelasi efect, daca este descoperita. Cea mai accesibila cale de a scapa acestei responsabilitati extinse este instituirea de proceduri si de reguli interne, care sa interzica orice practici de coruptie in interiorul si in exteriorul firmelor multinationale si a sucursalelor/filialelor acestora.
Un exemplu de aplicare al FCPA este si atat de actualul dosar Microsoft din Romania, care nu este de fapt decat fateta locala a unui dosar – mamut al autoritatilor americane, tintind actele de coruptie ale reprezentantilor Microsoft din Rusia, China si Pakistan, printre altele.
Aceste legi globaliste anti-coruptie au mai multe tipuri de efecte. Un efect este generarea Codurilor de conduita mai sus mentionate, pe care majoritatea multinationalelor le practica in relatia cu angajatii si partenerii lor. Un alt efect, cel pe care il putem observa in dosarul Microsoft sau in cele ale Enel si EADS, este devoalarea coruptiei politice si administrative din tarile in care multinationalele activeaza. Acesta este un efect de domino tipic, care are un efect benefic asupra societatilor bolnave de coruptie, care au totusi dorinta de a se vindeca.
Ce intereseaza Romania?
Sper ca cele scrise mai sus sa dea o idee despre ce inseamna aceasta “altfel de anticoruptie”. Cu alte cuvinte, coruptia nu se combate numai de catre unele autoritati ale statului national (in cazul Romaniei, de catre DNA, ANI sau Presedintie), ci si de catre forte mai putin vizibile sau vocale, insa nu mai putin eficiente si actionand la un nivel mai profund, uneori.
Aceasta actiune subterana vine ca urmare a implantarii si generalizarii investitiilor occidentale in Romania. La influenta multinationalelor se raliaza actiunea mai mult sau mai putin vizibila a ambasadelor occidentale, dintre care se evidentiaza, deloc surprinzator, cele ale SUA si Marii Britanii. Ratiunea este ca statele respective, din ratiuni extrem de pragmatice, trebuie sa se asigure ca banii multinationalelor lor se cheltuie transparent si controlabil. Pentru aceasta, pot fi utilizate multiple mijloace, dintre care intarirea si sustinerea institutiilor anticoruptie din statele unde se investesc banii respectivi sunt cele mai vizibile, inclusiv in cazul Romaniei. Ar trebui sa fim constienti ca nu mai suntem un “no man’s land”, ci o parte a lumii occidentale si ca influenta ei se face tot mai mult simtita. Acestei influente i se datoreaza, cred, mai mult decat unor persoane aflate in functii de decizie (care au si ele meritele lor, desigur), unele lovituri de teatru din justitie, care au dus la anihilarea surprinzatoare a unor magnati corupti cu aparente de inexpugnabilitate.
Insa aceasta influenta crescanda poate fi si solutia unei viitoare prosperitati a societatii romanesti, scutita de parohialismul insulelor de coruptie care o sufoca, astazi. Atunci cand sansele vor fi egale, cand accesul la prosperitate nu va mai fi conditionat de apartenenta la o mafie locala sau centrala, abia atunci se va putea vorbi de o cale deschisa catre bunastarea generala. Am putea face aici, desigur, o discreta trimitere catre binecunoscuta lucrare “Why nations fail?”[1] (trad: “De ce esueaza natiunile?”), unde se argumenteaza si se explica foarte clar ca statele cu institutii economice si politice “deschise” (engl. “inclusive”, in original) devin o cale deschisa pentru prosperitatea extinsa a cetatenilor lor, pe cand cele cu institutii “inchise” sau “selective” (engl. “extractive”, in original), asa cum Romania a fost in marea majoritate a istoriei sale recente sau indepartate, raman prizoniere inapoierii si saraciei.
In acest fel, ceea ce se numeste astazi “revolutia procurorilor” poate insemna inceputul unei adevarate perioade de prosperitate a Romaniei, care sa insemne nu doar ajutoare sociale generoase, ci si un stat puternic si cetateni transformati in intreprinzatori liberi economic. Prin influenta anglo-americano-europeana si prin munca unor entuziasti procurori si judecatori, se poate desavarsi procesul de inlaturare a elitelor parazitare si retrograde, capabile altminteri de a frana progresul sau de a-l canaliza doar in propriul interes. In locul ramas liber, putem spera ca se vor instala statul de drept si institutii garante ale acestuia, pluralism politic si o economie libera, favorabila liberei initiative.
__________________
[1] Why Nations Fail. The origins of power, prosperity, and poverty. Daren Acemoglu and James A. Robinson, Profile Books, 2013.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Un (alt) articol pro-corporatie.
Ca sa fie clar, corporatia nu face nimic, dar absolut nimic, din dorinta de „mai bine”. E vorba strict de bottom line.
O corporatie are astfel de initiative din unul din urmatoarele doua motive, sau din ambele:
1. implementarea masurii reduce costurile
2. neimplementarea masurii creste costurile (amenzi etc.)
Nu sunt putine cazurile in care corporatiile, chiar si cele bogate si care isi permiteau implementarea masurilor, au preferat plata amenzilor (Microsoft-EU) sau omorarea oamenilor (GM), fiindca a fost mai ieftin asa.
Iar „big boys” vin cu astfel de initiative (US/UK) fiindca sunt deja suficient de mari incat astfel isi asigura un pseudo-monopol, nepermitandu-le altora un start de care ei insisi au beneficiat in trecut.
Cand vine vorba despre chestiuni importante (ex. Kyoto Protocol) „baietii destepti” fac stanga-imprejur si spun ca se mai gandesc :)
Problema codurilor etice si legislatia americana anti-coruptie pune si ceva probleme.
De exemplu afacerile americane au mari probleme in China, Rusia si alte tari, probabil si in Romania, din cauza coruptiei locale.
Poti sa ai o oferta foarte competitiva, insa ti se cere spaga sa primesti contractul. Ce faci? Respecti legea americana si nu ti se dezvolta afacerea in tara respectiva, ori platesti spaga si risti amenzi penale uriase in SUA.
Felul in care corporatiile americane au ajuns sa eludeze problema respectiva este infiintarea unor joint-venturi locale prin care sa isi deruleze afacerile, in care au aparent o minoritate si supuse doar legilor tarii respective.
Cam festivist articolul. În realitate, corporația corijentă la business ethics e corijentă și asta este. Și nu, nu ”președintele” face închisoare, așa ceva s-ar putea întâmpla doar în România, unde justiția e doar o glumă proastă și unde Boc și Tăriceanu au inventat răspunderea nelimitată pentru SRL-uri. În US și în UK nu merg lucrurile așa, justiția e justiție, iar răspunderea e a celui care comite fapta, nu a ”președintelui”.
Separat de asta, în România mama corupției la categoria corporații e Siemens. Iar justiția germană are alte criterii, foarte departe de cele din US și UK. După cum știți, Gerhard Schroeder nu a făcut nimic greșit. Și nici Siemens în România și Europa de Est, evident.
Hai sa ne lamurim. Dupa ce discuta de responsabilitate sociala , adica lasa vreo trei centi pe la ONG-uri prietene, restul de bani ii ascund prin scheme in Luxembourg, Irlanda, Delaware ca sa nu plateasca vezi doamne prea multe impozite tocmai la tarile in care mor de responsabilitate.
Cat priveste coruptia pai e clar ca articolul da raspunsul. Companiile sunt cuminti ca le bate legea din tara natala(si atunci incearca sa dea spaga si sa scape neprinsi)
Sa fie clar. Multinationalele doresc profit. Din aceasta cauza nciodata multinationalele nu vor fi sincer cinstite. Statele sunt raspunzatoare sa le puna capastru.
Punct.
Domnule Marks,
Nu toate corporatiile sunt ahtiate dupa profit. Unele sunt.
Am un exemplu concret. CVS Pharmacy este un lant de farmacii din SUA (insa vand si alimente, alcool si alte produse mici pentru gospodarie).
Ei au renuntat de buna voie la vanzarea de tutun, care le aducea un venit frumusel.
Nu era moral pentru ei ca in farmacie sa vanda medicamente care trateaza cancerul de plamani si in sectiunea de magazin sa vanda tutunul care contribuie la cancerul de plamani.
Desi au renuntat la o parte din profiturile lor la renuntarea la vanzarea de produse de tutun, decizia corporatiei de a elimina tutunul din magazine a fost primita foarte bine de societatea americana. In consecinta, increderea in CVS Pharmacy a crescut si cifrele lor de vanzare au crescut, compensand eliminarea tutunului.
De unde se vede ca un comportament etic al unei corporatii este de fapt rasplatit de societate.
CVS Pharmacy nu e singura corporatie care fac astfel de gesturi. Alte corporatii fac un efort imens sa incurajeze tehnologiile verzi, desi le fac produsele mai scumpe. Tot aceste corporatii sunt populare si produsele lor cumparate, chiar daca sunt un pic mai scumpe decat altele.
@George Gafencu – asta este partea pe care românii nu prea o înțeleg, faptul că etica și morala sunt de fapt profitabile pe termen lung. Etica în afaceri nu este moft, ea contribuie la buna reputație, iar buna reputație aduce încredere din partea clienților și a partenerilor.
În momentul când ți s-a dus buhu’ că dai șpagă, vei avea din ce în ce mai mulți clienți și parteneri interesați doar de șpagă, nu de calitatea produselor și serviciilor oferite. Iar cei serioși se vor reorienta. Și încet-încet, vei descoperi că nu-ți mai poți face afacerile decât pe bază de șpagă.
Raspund atat dvs., cat si lui TC: acest mit, ca toate corporatiile si capitalismul in general nu urmaresc decat profitul si numai profitul, e unul creat de socialismul romantic al secolului al XIX-lea si e complet depasit astazi. Sigur, administratorii unei firme au ca principala sarcina obtinerea de profit si, implicit, de dividende pentru actionari. Insa imaginea firmei conteaza cel putin la fel de mult, iar pentru imbunatatirea ei continua nu ajunge sa iei numai masuri de cosmetizare. Iar cand mai ai acasa si o lege precum Bribery Act 2010, sau cand societatea e listata la bursa, nimeni nu se mai joaca de-a regulile de conduita! Credeti-ma, stiu ce spun.
„…supusa unor reguli morale, dincolo de obligatiile legale. Spre exemplu, este foarte important sa nu se recurga la munca fortata sau la exploatarea minorilor.” Nu e vointa corporatie, e respectul Constitutiei; si da, sunt obligatii legale dincolo de a fi morale.
„De fapt, este vorba de un fel de drept intermediar, care impleteste normele de comportament si de conduita cu regulile imperative, a caror incalcare este pasibila de sanctiuni si care au, implicit, efecte juridice.” Diferenta dintra o norma sociala sau de comportament si una juridica e tocmai posibilitatea de interventie a statutului in cazul incalcarii iar moralitatea nu e definita si nici nu poate fi. Efectele juridice izvorate din obliatii contractuale intre parti pot avea loc dar, mai ‘pe sleau’ spus -Cand ii aduci bani multi aluia la care lucrezi numai condica cu buline rosii si negre nu ti-o tine-.
Toata morala si cosul etic la privat sunt precum serviciile de paza prin mall-uri: decorative.
Domnule Miulescu, ca unul care a lucrat pe la vreo trei multinationale va pot asigura ca DSP (Departamentul de Spaga si Protectie) era bine-merci activ pe toate planurile.
In mod normal, inainte de participarea la o licitatie – cu costurile aferente intocmirii ofertei – se face o analiza SWOT finalizata cu concluzia „GO / NO GO”. Ei bine, concluzia studiului realizat de catre specialisti era de multe ori desfiintata de raspunsul la intrebarea „Pe cine avem noi acolo?” – adica la client. Deci mai usor cu morala corporatista, domnule Miulescu, unii dintre cititori chiar stiu cu ce se mananca… sau altfel spus, „been there, done that”.
@iosiP – asta se întâmplă la un anumit gen de corporații, care nu oferă produse și servicii de calitate, ci vânează doar easy money. Nu cred că ți-ai dori acum să fii în locul lui Claudiu Iordache, de exemplu :) La fel și în cazul lui Remus Truică, era nemaipomenit să o aducă pe Patricia Kaas să-i cânte la aniversare și să se culce cu ea. La urma urmei, pentru 80.000 de euro, ea a oferit și un mic bonus. Dar el, pentru suma respectivă, putea să găsească o amantă mult mai discretă, care nu l-ar fi costat căsnicia și în curând (foarte probabil) libertatea.
Ce bine ca vorbim ca intre cunoscatori, caci si eu am trecut pe la vreo trei, inainte de a ajunge acum, intr-a patra! Exemplul pe care mi-l dati dvs. nu e concludent, caci se refera la relatiile cu clientii si la influenta, dar asta nu e totuna cu spaga.
Sa va intreb ceva, ca tot stiti despre ce este vorba: pe banii cui credeti ca se bazeaza bugetul Romaniei?! Culmea, tot pe banii dati ca impozite si taxe de aceste nenorocite de corporatii multinationale! Pentru ca ele platesc impozitele la timp si corect, fac investitii si platesc darile aferente, angajeaza oameni (si inca multi!) cu tot salariul pe cartea de munca, etc., etc. Ele sunt principala sursa de economie „alba” din Romania, domnule IosiP! Si atunci, de ce as „lua-o mai usor” cu morala lor?!
In ce credeti dumneavoastra ca se concretizeaza „relatiile cu clientii” si „influenta” daca nu in spaga? Cum vi se pare profilul moral al unei companii care scrie caietul de sarcini al clientului si-apoi participa la licitatie? Sau cum caracterizati situatia in care analiza ofertelor se face de catre client impreuna cu specialistii firmei „castigatoare”?
Poate parea normal ca directorul, contabilul sef si managerul IT al unei institutii de stat sa viziteze o institutie similara din strainatate (in care a fost implementat acelasi sistem informatic), dar nu vad de ce vizita – pe banii ofertantului, desigur – nu se poate face in Ungaria si este necesara vizitarea primariei din Las Vegas (sau participarea acestora la lucrarile unei conferinte pe tema solutiilor informatice integrate, desfasurata in Thailanda)?
Vorbiti de banii prin care multinationalele contribuie la bugetul de stat, si sunt de acord cu dumneavoastra. Nu inteleg insa cu ce ar fi afectat bugetul statului daca licitatia ar fi castigata de catre furnizorul cu cea mai buna oferta in loc de cel „care trebuie” – un calcul elementar arata ca din diferenta de pret suportata de la bugetul de stat acesta recapata doar 16%, si asta in conditiile in care profitul nu este deturnat prin subcontracte aiuritoare incheiate cu te miri cine.
Vreti sa va dau exemple (din domeniul meu, desigur) de firme de apartament care „trebuiesc” cooptate in mai toate proiectele doar pentru ca sunt bine conectate politic? Sau de firme care s-au dezvoltat prin „abonament” la contractele cu statul sau acte aditionale care dobleaza sau chiar tripleaza valoarea initiala a contractului, facand astfel irelevanta oferta initiala?
Credeti-ma ca as putea sa fac toate aceste lucruri, cu nume si cifre, doar ca intentionez sa-mi inchei viata in mod pasnic… dar cine stie, este posibil ca intr-o buna zi sa-mi scriu memoriile (spre aparitie postuma, desigur).
Codurile etice reprezinta pana la urma profilul angajatului care se potriveste in compania respectiva. Adica inca un proces selectiv in afara de interviu si perioada de proba. Dincolo de evaluarea cantitativa si calitativa a muncii apare in consecinta si evaluarea comportamentala. Nu ca acest lucru nu ar fi fost prezent si pana acum intr-o forma sau alta …
Cu alte cuvinte cum arata omul nou ? Omul nou are cunostintele cutare si cutare, randament de atat si atat, se poarta asa, se imbraca intr-un anume fel. Daca ai avea acces la cunostinte genetice si la un sistem educational corporatia si-ar putea crea dupa necesitatile pietei angajatii potriviti.
Cred ca si cetatenii care achizitioneaza produse sau servicii de la o astfel de corporatie ar trebui sa aiba acces la aceste coduri etice pentru a putea vedea daca profilul lor corespunde. Nu de alta dar e bine ca relatia sa fie bidirectionala si echitabila.
Asa se formeaza un fel de triburi care consuma ceea ce produc. Normal trebuie sa-ti placa produsul … la care ai contribuit, altfel ti se arata poarta intreprinderii …
Din păcate trebuie să mărturisesc că am anumite îndoieli în legătură cu atâta bunăvoință și etică în a firmelor multinaționale. Și aici nu este vorbă doar despre multinaționale ci de orice firmă. Prin definiție orce firmă trebuie să producă profit și nu este o instituție de binefacere. Dacă este notată și pe bursă și mai mult. Vorbesc și din propria experiență, și din informațiile de la prieteni și cunoștințe. Dar o să mă refer la ceea ce este public, mai bine zis ceea ce a ajuns să fie public.
Cel mai recent exemplu este Luxembourg Leaks. http://www.riseproject.ro/articol/documente-confidentiale-filiera-romaneasca-din-dosarul-luxemburg/. În aceste informații se prezintă, cum prin complicitatea statului Luxemburg, au ajuns unele firme, Amazon, Ikea, Pepsi și ca să amintim și o firmă importantă prezentă în Romania, E.ON., să plătescă sub 1% impozit pentru veniturile realizate. Toate acestea cu ajutorul sfaturilor, bine platite a celor 4 mari, PWC, KPMG, Ernst & Young și Deloitte. Firmele sunt din lumea întreagă, documentele conțin 28.000 de pagini.
Nu știu cum se poate vorbi de etică și moralitate în cazul firmelor care mută profiturie în alte țări decât cele în care îl produc, unde beneficiază ei, respectiv angajații lor, de serviciile unui stat la care ei nu contribuie. Ei se folosesc de obligațiile statului față de ei, dar nu se achită de obligații lor față de stat, și la urmă față de cetațeni.
Nici în SUA nu e mai bine. Un exemplu care a facut multă vâlvă este cazul Caterpillar. Firma producătoare de utilaje grele, o mândrie americană, a ascuns 2,4 miliarde de $ în impozite, folosindu-se de o schemă elaborată de PWC, implementată în 5 ani. Cine are timp și interes poate citi raportul comisiei senatoriale la http://enr.construction.com/engineering/pdf/News/ENR040714Caterpillar_Offshore_Tax_Strategy.pdf. Altfel Internetul e plin de relatări mai lungi și mai scurte.
Nu vreau să neg că firmele multinaționale aduc multe lucruri bune. Așa numită cultura a firmelor de multe ori dă un exemplu pozitiv, util. Un lucru vreau să pun în discuție, și anume faptul că problemele noastre trebuie să le rezolvăm noi. Nu vin nici americanii, nici UE și nici multinaționalele să le rezolve pentru noi. Ei cel mult ne atrag atenția că benevol am intrat într-un grup, o societate, etc. acceptând impicit regurile comune, obligatorii. Noi am vrut să intrăm deci implicit am acceptat regurile. Din această cuză vin reacții destul de vehemente, de multe ori nu destul, când se afirmă că nu ne poate dicta nimeni, nici America, că nu avem nevoie de UE, samd.
Problema de baza este că noi, majoritatea populației am vrut să intrăm, sper, conștient de obligațiile care ne așteaptă. Și în acest caz trebuie știut că nerespectarea acestora ne lezează și ne supără și pe noi, cei care poate doream această intrare datorită regurilor, care trebuiau să fie aplicate și la noi. Poate ar trebui să ne manifestăm și noi, și chiar mai vehement, noi fiind cei direct afectați de nerespectarea lor.
Sper ca nu toti cititorii acestui site de discutii sunt asa de naivi precum ii crede autorul articolului.
Sistemul de drept anglo-sazon (pe care-l cunosc f bine) permite ca o companies a plateasca “facilitating fees”. Ce intra aici decide compania. In plus ne exista act de coruptie mai grav decat acela de a influenta elaborarea legislatiei din tara mama sau de aiurea. Asta se cheama lobbying.
Asa cum mentiona cineva mai sus corporatiile multinationale lupta impotriva coruptiei pentru ca in acest fel reduc costurile si in plus isi pastreaza o imagine publica mai buna.
Coruptia cea mare este cea mai putin vizibila, in modul in care sunt castigate marile contracte. La cateva saptamani dupa ce Tony Blair l-a vizitat pe Gadhafi British Petroleum a castigat, fara licitatie, 16 blocuri de explorare pentru petrol in Libia. Veti spune ca BP nu a platit nimic pentru asta (poate ceva donatii pentru partidul laburist), dar a beneficiat de un avantaj in afara unei competitii deschise.
Majoriatatea marilor contracte de vanzari de armament (defence) se fac prin influenta politica si mita.
Verificati site-ul transparency international si veti vedea ca UK si US nu sunt in liga tarilor cele mai curate dpdv al transparentei in contractele de armament. Singurele in top sunt Germania si Australia (ultima pentru ca nu prea vinde mare lucru).
BAE Systems a catigat contracte de £43 billion livrand arme sauditilor iar acestia livrau “free” petrol guvernului britanic. In plus BAE Systems a platit 2 miliarde de dolari mita ambasadorului saudit. Nici nu e de mirarea ca britanicii au refuzat sa-I judece pe executivii de la BAE Systems. Au facut-o doar symbolic, cand americanii au amenintat ca-i vor judeca in US (asta pentru ca Boeing peirduse contractile respective). Pentru ca veni vorba de Boeing poate va amnititi ca acum cativa ani europenii de la Airbus au castigat la licitatie un contract de armament cu guvernul American. Boeing a facut un lobby intens si contactul a fost anulat. In noua varinata lansata a castigat Boeing.
De asemenea cele de infrastructura. Majoritatea contractelor castigate in Nigeria se fac cu mita. Implicati americanii de la Halliburton, francezii de la Technip, japonezii de la JGC Corp, etc.
Numele Bechtel va spune ceva? O sa-mi spuneti ca contractul Bechtel se datoreaza coruptie din R. In realitatea in acest caz R a fost tara santajata.
In Australia o firma care produce bancnote de plastic oferea mita in majoritatea tarilor in care a reusit sa-si vanda noua tehnologie (probabil si in R, unde s-au impus bancnotele de plastic). Credeti ca a patit cineva ceva?
Si ca sa nu spuna cineva ca am un fix pe anglo-americani, nici germanii nu sunt chiar curati:
• Firma Siemnes a platit ani de zile mita milioane de euro mita pentru catigarea de contracte in Argentina: cei implicate au fost condamnati in US (pentru ca forme din US pierdeau contracte). Cei de la Daimler au platit 195 milioane de $ mita in 22 tari pentru a castiga contracte.
Un ministru suedez al justitie spunea ca in toate cazurile de coruptie exista doi vinovati egali: cel care ofera si cel care primeste. Nu poate exista coruptie daca nu exista ofertanti.
” In plus ne exista act de coruptie mai grav decat acela de a influenta elaborarea legislatiei din tara mama sau de aiurea.”
Sshhht, sa nu va auda dom Profesor cu blasfemii de-astea, pai cum se poa’ sa negati rolul civilizator al acelor mari companii…
Lasand gluma la o parte, e limpede ca sunt cazuri si cazuri, companii si companii. N-am nici cea mai mica indoiala ca exista de tot felul, de la o extrema la alta. Ca mai totdeauna, generalizarile sunt riscante.
Dl. Miulescu pare sa fi avut sansa unei cariere derulate aproape exclusiv (pana acum) in companii frantuzesti – unele la adresa carora eu, unul, n-am prea auzit astfel de acuzatii, asa incat e de inteles ca vede cu precadere jumatatea plina a paharului.
In plus, impresia mea (intrutotul subiectiva, si chiar sunt curios ce cred alti cititori) este ca, per total, firmele franceze au ceva mai multe scrupule in aceasta privinta, posibil o mostenire culturala de la Revolutie incoace.
Marturisesc ca am avut mari iluzii despre etica companiilor franceze. Am ajuns insa foarte dezamagit cand le-am studiat comportamentul. Companiile franceze beneficialza de sprijinul statului in obtinerea majoritatii contractelor si sunt la fel de corupte precum cele din lumea anglo-americana. Total, o companie franceza uriasa (pe locul 5 pe glob in lumea petrolului) a fost condamnata de o curte din US (again) pentru ca a platit aproape 400 milioane $ mita pentru contracte in Iran. Veti spune din nou ca tribunalurile din US ii pedepsesc pe cei care fac afaceri acolo unde companiile din US nu pot patrunde (similar cu BNP Paribas). E adevarat dar asta nu explica de ce o companie trebuie sa plateasca sume uriase mita cand poate evita o astfel de situatie.
Pot sa mai dau multe exemple din industria framaceutica (Johnson et Johnson, GlaxoSmithKline), cea a transportului aerian (conspiratia monopolista cargo Singapore-Luftahansa-Qantas), banking (cu zeci de exemple).
Pe scur,t negustorul neprins e negustor cinstit.