joi, mai 19, 2022

Examenul picat al ministrului

Ceea ce face în ultimele luni, mai ales în ultimele săptămâni dl. ministru al Educației a provocat reacții din partea corpului academic din România: studenți și cadre didactice, universități vizate au reacționat față de modul barbar în care un ministru, profesor universitar, rector al unei universități acționează în managementul (defectuos) al unui sistem, Educația, considerat, conform legii, o „prioritate națională”. Punctul de plecare – noile cifre de școlarizare – este, de fapt, un indicator al unei problematici mai complexe decât efectele unei proaste decizii manageriale de sistem. Și are de-a face cu un mare complex cultural-educațional, tipic pentru guvernări unde este cultivată lipsa performanței, a meritului, a excelenței prin favorizarea analfabetismului funcțional la nivel guvernamental.

Imixtiunea proastă a politicului. De fapt, încă înaintea numirii sale în postul de ministru, s-a produs un prim eveniment cu consecințe grave care prevestea deriva dirijată prost politic a Educației: au fost 45 de rectori care au semnat, în două valuri (vezi aicisusținerea unei propuneri politice (PSD, în acest caz) pentru postul de ministru al educației. Ce este grav aici? Faptul că acești rectori și-au permis, într-un gest care aduce aminte de adeziunile față de acțiuni/figuri ale partidului comunist, să încalce decis și fără rușine, un principiu al autonomiei universitare prin care politicul nu are ce căuta în universitate. Mai exact, Legea Educației afirmă, între principiile care guvernează Educația, și pe acesta: „principiul libertății de gândire și al independenței față de ideologii, dogme religioase și doctrine politice;” (art.3, litera „n”). Rectorii au adus atingere acestei independențe și au preferat dependența față de politic. Dar și, la art.114, (4): „Instituțiile de învățământ superior pot fi de stat, particulare sau confesionale. Aceste instituții au personalitate juridică, au caracter nonprofit și sunt apolitice.” Urmarea acestui fapt: s-a creat un precedent periculos pentru autonomia universitară care se vede, astfel, agresată de acțiunea politicului. În mod normal, Consiliul de Etică și Management Universitar (CEMU) de pe lângă Ministerul Educației ar trebui să se autosesizeze în cazul celor 45 de rectori. Chiar au datoria, conform propriului regulament. O va face? Firește că NU. Doar e vorba de cei care și-au angajat universitățile în a susține candidatura politică a actualului ministru! Mi se pare o coterie rușinoasă. Membrii CEMU oare nu își pun nicio întrebare privind propria probitate, propria onoare?

Imediat după producerea acestui fapt, Universitatea din București (împreună cu SNSPA) ia poziție publică privind politizarea managementului universitar (v. aici ) afirmând limpede: ” În toate statele dezvoltate, neimplicarea politică a conducerii universităților este o garanție a faptului că opiniile specialiștilor din instituțiile de învățământ superior (…) sunt rezultatul expertizei acumulate în decenii de muncă și nu sunt influențate de factori externi spațiului academic.” Oare ce semnal au transmis cei 45 de rectori propriilor comunități academice atunci când și-au pus semnătura pe adeziunea la propunerea unui partid politic? Cu excepția Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică (al cărei Senat a dezavuat semnătura propriului rector!)  și a câtorva reacții din partea mediului academic, chestiunea n-a produs vreo luare de poziție fermă, consistentă.

Primul ordin. Proaspătul ministru fusese pus sub lupa presei, de când se vehicula numele său pentru postul de ministru la Educație, prin suspectarea de autoplagiat. Pentru cel care afirma limpede cristal, când era audiat la comisiile de specialitate ale Parlamentului, că: „„Este păcat că umbrim aceste valori ale învățământului românesc printr-o scoatere în evidență a unor elemente nu atât de importante, cum ar fi plagiatele”, e de înțeles că  problema (auto)plagiatului nu e, etic și ca integritate, vreuna importantă. Ea „întinează” valorile, cu un verb – în varianta actuală, soft, devine „umbrește” – care a făcut carieră în discursul ceaușist și, apoi, iliescian. A doua zi după afirmația de mai sus, rectorul Universității din București, prof. Mircea Dumitru, își dădea demisia din CNATDCU în semn de protest față de afirmațiile propusului candidat la funcția de ministru al…Educației. Care, abia relocat de la Suceava la București și numit, dă primul ordin: introducerea obligatorie din 2018/2019 a cursului universitar de „Etică și Integritate academică” la toate ciclurile de studii: licență (opțional; etica, integritatea sunt…opționale, firește), masterat, doctorat. Foarte frumos! Arătăm cum ne interesează ceea ce (ne) lipsește: etica, integritatea. Și, ca excelent manager, nu facem vreun studiu, nu consultăm specialiștii, nu evaluăm impactul, resursa umană necesară (avem noi atâți specialiști în Etică, în…Integritate?). Cum e motivat ordinul? În niciun fel! Ordinul e dat cu o zi înainte să apară articolul Emiliei Șercan care îl suspecta de autoplagiat (v. https://pressone.ro/ministrul-valentin-popa-s-a-autoplagiat-in-trei-articole-stiintifice/) Totul se întâmplă între 28 și 31 ianuarie anul acesta. Concluzie: vreți etică, vreți integritate, las’ că vă dau io, na-vă, ia să-mi faceție mie cursuri de etică și integritate la universitate ca să vă băgați mințile-n cap. Dar, poate, dl. ministru, în onestitatea sa, s-a gândit repede: da’ dacă e vreo problemă cu…astea, etica, integritatea, ia mai bine să învețe copiii ce înseamnă. Studenții, că noi, adulții...La această oră, universitățile (serioase) au probleme cu introducerea acestui curs: curiculă, fișa disciplinei, norme didactice, resurse umane competente, spații etc. Modul acesta de a concepe Educația, pe fast-forward, nu denotă niciun grăunte de management responsabil, eficient, bazat pe vreo viziune etc. Nu, e un ORDIN. Păcat. Căci chestiunea ar fi meritat o investiție mai profundă, mai responsabilă. În beneficiul tuturor. Profesori, studenți, personal administrativ.

Dar cum poate fi educat ministrul Educației astfel încât să înțeleagă ceea ce face?  Dar domnia sa nu mai trebuie, nu mai poate fi educat căci este un excelent manager, recomandat de 45 de rectori, agreat de conducerea politică a țării.

Răspunsul profesioniștilor și al specialiștilor. Cea mai recentă ispravă a dlui ministru privește cifra de școlarizare pentru  2018/2019. Fără vreo metodologie – deși avea una la îndemână, gândită de CNSPSIS , schimbat de ministru înainte de recenta ispravă, (v. https://www.contributors.ro/administratie/educatie/alocarea-locurilor-de-studii-catre-universitați-–-ce-ar-fi-fost-pe-metodologie-și-ce-a-ieșit-dintr-o-pseudo-fundamentare/) – repartizarea locurilor la licență, masterat și doctorat a fost făcută neprofesionist, partizan și în răspărul unor certitudini – marile și performantele universități din România – pentru a acredita periculos neadevăruri. Universitatea din București, din nou, este aceea care, fără ezitare, ia poziție față de decizia ministerială (11 aprilie http://www.unibuc.ro/2018/despre-triumful-mediocritatii-si-al-gastilor-politice-scrisoare-de-protest-a-conducerii-universitatii-din-bucuresti-referitoare-la-alocarea-cifrei-de-scolarizare/ ). În fața valului crescând de critici, reacții negative față de decizia ministrului, acesta prezintă, în conferință de presă (16 aprilie http://www.edu.ro/declarația-de-presă-susținută-de-ministrul-educației-naționale-valentin-popa-16-aprilie) explicații privind cum a ajuns să producă alocarea locurilor. Răspunsul profesioniștilor din Educație, al specialiștilor demonstrează clar unde și cum a greșit ministrul. Unul dintre neadevăruri, bazat pe cifre/statistici fie vechi, fie neconforme cu realitatea, produse în documentul prezentat cu ocazia conferinței de presă, privește ponderea excesivă a trunchiului domeniilor și specializărilor socio-umane în detrimentul celor inginerești. Demonstrarea neadevărului a fost făcută atât de autorii articolului menționat mai sus, semnat de prof. Bogdan Murgescu (23 aprilie), dar și prin excelenta demonstrație privind cifrele făcută cu câteva zile mai devreme de prof. Mihai Păunescu (18 aprilie https://www.contributors.ro/editorial/științele-socio-umane-in-invațamantul-superior-romanesc-adevaruri-și-mistificari/). Acestora li se adaugă poziția Senatului Universității din București ( 18 aprilie http://www.unibuc.ro/2018/declaratie-a-senatului-universitatii-din-bucuresti/ ) care, alături de poziția de susținere a Sindicatului personalului didactic Alma Mater din universitate, indică gravele erori comise de ministru. Să nu uităm și că Facultatea de Drept a UB, direct țintită, depreciativ, de  către dl. ministru, a reacționat, la rându-i, pe 19 aprilie.

Vor fi puse aceste întrebări? Observăm, din cele de mai sus, câteva lucruri care indică o progresie agravantă a proastei gestionări în sistemul Educației. Aceste lucruri le voi formula sub forma unor întrebări care ar putea/ ar trebui să fie puse mâine, la audierea ministrului Educației, la Parlament, organizată în urma acțiunilor ministrului și a luărilor de poziție instituționale din mediul universitar (reacții atât ale corpului academic cât și ale celui studențesc și greva japoneză de la Universitatea din București).

1. Aveau dreptul cei 45 de rectori să angajeze universitățile lor în susținerea, la funcția de ministru al Educației, a unei candidaturi propusă de un partid politic? Ce elemente de legislație academică susține acest demers care lezează autonomia universitară și admite, periculos, imixtiunea politicului în mediul academic. Dl. ministru nu pare să vadă vreo problemă din moment ce, în documentul produs la conferința de prosă din 16 aprilie, se referă senin la faptul că documentul „NU reprezintă rezultatul asumării/neasumării scrisorii de susținere a lui Valentin Popa, la începutul mandatului său”, dar modul în care au fost făcute alocările arată limpede că mai ales universitățile mari, ai căror rectori nu au semnat scrisoarea de susținere a excelentului manager de la Suceava, au fost afectate. Fără explicații. Când au fost date, explicațiile au fost contrazise de realitatea statistică.

2. De ce Consiliul de Etică și Management Universitar (CEMU), consiliu consultativ al MEN, nu reacționează față de angajamentul celor 45 de rectori? De ce nu reacționează, prin autosesizare, și față de dl. ministru care și-a permis să ofenseze Universitatea din București atunci când s-a mirat de ce i s-a acordat, la evaluarea ARACIS, „gradul de încredere ridicat”? Sau atunci când considera plagiatul ceva nu atât de important? Atacul la marile universități, pregătit prin Consiliul Național al Rectorilor (condus de „admirabilul” domn Sorin Câmpeanu, cel care, vă amintiți, îi așternea la picioare unui prim-ministru dovedit plagiator, calea legală să…renunțe la titlul de doctor), denotă o țâfnoasă reacție față de instituții de învățământ superior care s-au ilustrat și în emergența și consolidarea României moderne (că tot sărbătorim în acest an Centenarul Marii Uniri!)

3 Cum explică dl. ministru că decizia luată contribuie la înțelegerea faptului că universitățile, în relație cu piața muncii, se ocupă de Specializare nu de Calificare? De fapt, poate dl. ministru să expună în câteva minute ce crede domnia sa că este o universitate, azi, în Europa? Dl. ministru nu a produs documente prin care să facă mediul academic și opinia publică să observe cunoașterea de către domnia sa a dinamicii pieței muncii din România, a dinamicii urban-rural atunci când e vorba de accesul la universitate. Pe ce se bazează, de fapt, dl. ministru? Pe …Programul de guvernare (mai ales pp. 65-66, în prima variantă sau pp.88-90 în varianta din 2018)?

4. Cum explică dl. ministru că a decis alocarea locurilor la doctorat în absența unei evaluări a școlilor doctorale, de pildă? Corespunde aceasta Programului de guvernare unde citim: „Creșterea calității și relevanței programelor de studii universitare, inclusiv prin îmbunătățirea cadrului metodologic de autoevaluare și evaluare externă, la toate nivelurile de studii?”

5. Corespunde decizia dlui. ministru unor preocupări dovedite privind ceea ce scrie tot în Programul de guvernare: „Realizarea clasificării instituțiilor de învățământ și ierarhizarea programelor de studii, printr-un proces transparent, pe baza unor criterii relevante în raport cu rolul universităților în societate, ca un instrument util pentru viitorii studenți în alegerea unui parcurs academic care să răspundă așteptărilor lor, dar și pentru eficientizarea cheltuirii fondurilor publice?” Decizia luată îi ajută pe studenți, mai ales pe aceia care vor universități bune/foarte bune?

6. Deciziile luate corespund clamatei susțineri de către MEN a noii filosofii inaugurate de către președintele Franței (în discursul din 26 septembrie 2017 de la Sorbona) privind universitățile europene? Cum va putea spera vreo universitate din România să intre în lotul experimental de 20 de universități europene când MEN se comportă ca un vătaf prin decizii, ordine arbitrare, în răspăr cu valoarea Educației de performanță de la noi? De altfel, e limpede, din ministeriate anterioare, produse de același partid, că orizontul cultural/educațional îngust al managerilor de sistem indică un profil de ministeriabil care dă fiori. De la ștergerea podelei îngălate a democrației românești cu limba română, la comportamente stângace sau brutal-autoritare, vedem în ultima vreme un spectru larg al barbariei educaționale întruchipată de cei care ar trebui să manifeste deschidere, integritate în funcția publică, cultura domeniului Educației și, în genere, un orizont spiritual care ar trebui să treacă dincolo de gândirea după dictare.

Mi se pare că dl. ministru ratează, într-o guvernare venită după un scor electoral confortabil, dar care a produs deja mari disfuncții, calea bunului simț și a unei logici simple. Noul stalinism din Educație, prin care competenței, profesionalismului, specialiștilor, li se preferă guvernanți care se comportă ca și cum universitățile bune/foarte bune din România s-au născut peste noapte, poate face ravagii.

Problema de acum nu este a unei decizii (nefundamentate) cu efect de bulversare a sistemului Educației. Nu atât cifra de școlarizare redusă la mari universități și alocarea suplimentară la altele care (încă) nu sunt de găsit în clasamente internaționale, e ce îngrijorează. Ci un complex de inferioritate manifest față de cei care știu și care trebuie sancționați prin uniformizare. Ministerul e ancorat acum într-o politică cu efect distructiv prin neacceptarea profesionalismului prob, a competiției, excelenței, evaluării corecte – principii care ar susține, cum se știe din alte cazuri, o Educație performantă, în beneficiul societății, în ansamblu –  totul cu puțină vreme înainte de  asumarea de către România a președinției Consiliului UE în 2019. Ce mi se pare simptomatic în acest context european, unde calitatea de cetățean care trăiește în democrație ar trebui să fie întărită, este că acele domenii unde această calitate se poate măsura, dincolo de salariu, adică Sănătatea și Educația, sunt cele mai corodate de un politicianism barbar care trage România în jos și slăbește conștiința performanței social-economice. Dar și a performanței democratice.

Pedeapsa. Educația în România este sancționată pentru nivelul de performanță atins până acum. Măsuri ca acestea produc corupție în mediul academic, în loc să o diminueze, reduc transparența, anemiază scutul de integritate al universității, autonomia sa, și sunt tot ce poate fi mai opus politicilor europene lasate de Consiliul Europei, de pildă. Măsuri luate de un ministru care  tocmai a picat un examen important. Sper să nu aibă dreptul la …restanță, în toamnă. E de sperat ca mâine, la audiere, acesta să nu ne facă să ne amintim de copila de trei ani de la Pitești pusă să stea în cap în fața unor guvernante. Mai ales să nu ne facă să ne gândim la părinții ei, la educatoarea ei care s-au bucurat de așa performanță. Copila era inocentă. Ministrul nu este. Copila va prinde programul de dezvoltare a României gândit pentru până în 2040 de un comando politic de specialiști performanți în dezastrele guvernării. Ce titlu de masterat, ce teză de doctorat: Dezastrele guvernării!

Am scris acestea cu gândul la colegii mei, colegele mele, studenții noștri, la aceia și acelea care cred în onestitate, corectitudine, responsabilitate, transparență, integritate în actul educațional, la cei și cele care vor să facă studii în universități din România pentru că au încredere în oamenii Școlii performanți, foarte buni în didactic și în cercetare, au încredere că e posibil să faci studii de calitatea europeană în România. În afară de ei și ele, cine mai crede? Cât suntem de dispuși să lăsăm deoparte rezerva, neutralitatea academică pentru a susține valorile simple ale unei Școli neagresate de politic, de vraiștea morală și de competențe ale unor vremelnici titulari de funcții?  Până nu e prea târziu.

Articol aparut pe blogul autorului

Distribuie acest articol

3 COMENTARII

  1. ma faceti sa zambesc domnule Popescu… „corpul academic” nu ia nicio atitudine. In general, vorbim de cate o cloaca de interese.

  2. Bun venit in mediul academic romanesc, unde e plin de slugi si integritatea e contra-cost.

    Nu s-a schimbat nimic in 100 de ani. De ce sa-si piarda posturile avand coloana vertebrala? Vine alta sluga in loc si le mananca lor painea castigata atat de usor!

    Popor de maimute.

  3. Un posibil, mai mult ca probabil, raspuns:
    „Jucam şi eu liniştit tenis, iar ei mi-au întrerupt tăcerea.
    Cel mai dezolant pentru mine, care îi cunosc bine pe aceşti oameni, este că cei care ţipă astăzi, justificat, când cafteala e pentru bani, au tăcut ieri, atunci când duelul era pentru principii. Pentru că nu mi-au fost parteneri în duelul pentru principii, astăzi sunt perdanţi izolaţi în cafteala pentru bani. Pentru că atunci când au avut puterea au fost slabi şi astfel au creat premisele pentru ca astăzi, un Nea Caisă venit din neandertalul academic să poată da cu parul în ţeasta filosofilor şcoliţi prin străinătăţuri. Pe care filosofi nici măcar studenţii lor nu ies în stradă să îi susţină. Ceea ce nu înţeleg ei este că în cafteala pentru bani brutele şi şmecherii câştigă întotdeauna dar în duelul pentru principii câştigătoarele sunt elitele.”
    http://funeriu.blogspot.ro/2018/04/universitati-va-acuz.html?m=1

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Marian Popescu
Marian Popescu este profesor al Universității din București, expert independent în comunicare, artele spectacolului și politici culturale.

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro