vineri, octombrie 9, 2026

Nu exista articole pe aceeasi tema.

AcasăAdministratieEducatie
Cristian Valentin Iosif
Cristian Valentin Iosif

Exmatriculații

Cristian Valentin Iosif
61
4947

Principiu analitic abordat

De maximă importanță în evaluarea unor evenimente controversate petrecute într-un anumit mediu universitar, constituie definirea în mod real a elementelor ce compun tabloul în care se petrec acele fenomene – neplăcute în cazul de față.

Să creionăm așadar ”locația” luând în calcul barometrul mondial al domeniului, situație în care propunem cititorului să diferențieze elementele caracteristice unui scandal academic de cele specifice unor conflicte petrecute într-o primărie rurală, de exemplu. Într-un alt registru, pentru relevarea mai clară a principiului abordat, haideți să ne imaginăm cum se conturează un conflict și care sunt auspiciile în care se desfășoară tratativele pentru rezolvarea lui, în cadrul unei competiții sportive de nivel mondial, în comparație cu micile scandaluri care afectează o competiție de ligă regională oarecare.

Aplicând acest principiu de evaluare, reușim astfel să ne observăm mai profund și să înțelegem care ne este locul în lumea mondială universitară contemporană. 

Poziționare globală

”QS World University Rankings” este lider mondial în domeniul cotării universităților. Așa cum în lumea parfumurilor există branduri de referință sau în lumea automobilelor întâlnim mărci care ating poziții absolute la clasa lor, în același mod de gândire, în materie de evaluare universitară ”Quacquarelli Symonds” reprezintă un reper incontestabil.

În acest top mondial ”Universitatea din București” ocupa în anul 2013 un loc între pozițiile 700 și 800. Astăzi, la evaluarea din luna martie a anului 2021, universitatea bucureșteană ocupă locul 955. Este evident faptul că în acest ritm, precum ”Universitatea Al. Ioan Cuza” din Iași, care a ieșit din top 1000 și ”Universitatea București” riscă să piardă un loc între cele 1000 de universități cotate de către ”QS” – situație care presupunem că este cunoscută. Pentru o comparație națională, precizăm în plus faptul că ”UBB – Universitatea Babeș Bolyai” din Cluj Napoca ocupă astăzi locul 814 în lume.

Context regional

Toate universitățile pe care le vom prezenta în continuare ocupă locuri în topul ”QS” înaintea celei din București.

În Rusia: ”Lomonosov Moscow State University” –  locul 77 în lume; ”Saint Petersburg State University” – locul 225; ”Novosibirsk State University” – locul 228; ”MIPT – Moscow Institute of Physics and Technology” – locul 281; ”Bauman Moscow State Technical University” – locul 282; ”HSE University – Moscova” – locul 298; ”National Research Nuclear University MEPhI” – locul 314; ”RUDN University” – locul 326; ”UrFU Ural Federal University” – locul 330; ”MGIMO University” – locul 348; ”ITMO University” – locul 360; ”Kazan Federal University” – locul 370; ”Peter the Great St. Petersburg Polytechnic University” – locul 401; ”National Research Tomsk Polytechnic University” – locul 402; ”The National University of Science and Technology” – locul 428; ”Far Eastern Federal University”– locul 493; ”Altai State University” Barnaul – locul 572; ”Samara National Research University” Samara – locul 598; ”Plekhanov Russian University of Economics – locul 770.

Aici evidențiem un paradox: toate aceste universități plasate înaintea celei din București se află în Rusia (o federație în care democrația lipsește) și nu în Uniunea Europeană, unde România are formidabila șansă de a exista din anul 2007.

În Cehia remarcăm: ”Charles University” Praga – locul 260; ”University of Chemistry and Technology” Praga – locul 342;  ”Czech Technical University in Prague” – locul 432; ”Masaryk University” Brno – locul 527; ” Palacký University Olomouc” – locul 596; ”Palacký University Olomouc” Brno – locul 597; ”Brno University of Technology”– locul 656; ”Mendel University in Brno” – locul 718; ”Czech University of Life Sciences in Prague” – locul 830;

În Polonia găsim: ”University of Warsaw” – locul 321; ”Jagiellonian University” – locul 326; ”Warsaw University of Technology” – locul 514; ”Adam Mickiewicz University” Poznań – locul 801; ”AGH University of Science and Technology” – locul 803; ”Gdańsk University of Technology”– locul 836;

În Ungaria alte șase universități sunt plasate înaintea celei din București: ”University of Szeged” – locul 505; University of Debrecen” – locul 521; ”Eötvös Loránd University” Budapesta – locul 607; ”University of Pecs” – locul 696; ”Budapest University of Technology and Economics – locul 824; ”Corvinus University of Budapest” – locul 828.

În Bulgaria: ”Sofia University <St. Kliment Ohridski>” – locul 625.

În Ukraina: ”Taras Shevchenko National University of Kyiv” – locul 628.

În Slovenia: ”University of Ljubljana”– locul 644.

În Slovacia: ”Pavol Jozef Šafárik University in Košice” – locul 671; ”Comenius University in Bratislava” Slovacia – locul 705.

În Turcia evidențiem: ”Koç University Istanbul” – locul 465; ”Sabanci University” Istanbul – locul 518; ”Bilkent University” Ankara – locul 553; ”Middle East Technical University” Ankara – locul 620; ”Bogaziçi Üniversitesi” Istanbul – locul 655; ”Ankara Üniversitesi – locul 808; ”Hacettepe University” Ankara – locul 841; ”Istanbul University”, Istanbul – locul 844;

În Cipru celebra ”UCY University of Cyprus” Nicosia – locul 477;

În Grecia: ”Aristotle University of Thessaloniki” – locul 573; ”National and Kapodistrian University of Athens”– locul 667; ”Athens University of Economics and Business” – locul 810; 

Comentarii preparative

În acest articol am ales să prezentăm un context regional. Cititorul poate să aprofundeze cercetările accesând site-ul oficial ”QS” pe care l-am utilizat și noi ca sursă cardinală în acest material. Menționăm că datele pot înregistra schimbări de la o lună la alta. În plus sunt foarte interesante și alte evaluări în raport cu diferite state ale mapamondului.

Considerăm inadmisibil ca state precum Ungaria, Turcia sau Federația Rusă să aibă atât de multe universități plasate înaintea celei din București. Nu mai vorbim de Cehia care ne depășește copios în statistici. Apoi Polonia, Ukraina, Slovenia, Slovacia și nu în ultimul rând Cipru sau Grecia.

În clasamentul prezentat mai sus trebuie să remarcăm evoluția unei universități speciale: ”University of Cyprus” (UCY) – locul 477 în lume. Acolo învață aproximativ 6592 de studenți și există 318 cadre didactice și cercetători. Având sediul în capitala Ciprului – Nicosia, ”UCY” este o instituție dinamică, publică și foarte intensivă în zona de cercetare. A fost înființată abia în anul 1989! Cum s-a ajuns la excelență în cercetare, educație și inovare în numai 30 de ani? Cum a ajuns ”UCY” una din instituțiile de învățământ universitar de top mondial? Cum a obținut an de an locuri din ce în ce mai bune în clasamentul ”QS”, în timp ce noi am scăzut? Simplu! Printr-o impecabilă etică a selecției care a vizat în primul rând cadrele didactice.

Am reușit așadar să identificăm poziția universității din București în regiune, rezolvând astfel tema principiului stabilit. De aici înainte, aflând că ocupăm din păcate un loc la periferia clasamentului, vom putea să analizăm mult mai profund această conjunctură reprezentată de exmatricularea studenților de la ”Facultatea de Drept” din ”Universitatea București”. Ne punem însă o întrebare logică: în ce măsură este interesată lumea elitelor universitare mondiale de o situație apărută într-o extremă a clasamentului?

Mic context istoric

Din punct de vedere istoric, alta era situația în anii ′30. Din păcate analistul nu poate identifica o reală continuitate istorică, existând frânturi de sens atât la anul 1940, cât și la anul 1948, în timp ce după anul 1989 nu se evidențiază reforme clare care ar fi putut să urmărească identificarea parcursului istoric dinainte de dictaturi. Menționăm și faptul că în anul 1921, exact acum 100 de ani, ”Facultatea de Medicină Veterinară” din București (Micul Paris) făcea parte din ”Universitatea București”. Implicarea exemplară a medicului Carol Davila era recompensată prin faptul că societatea interbelică respecta continuitatea. Sensul a fost abrupt deformat după anul 1948, consecințele fiind evidente și astăzi. Observând situația din acele vremuri și rangul ”Universității București” în regiune, vom identifica un alt tablou, integral pozitiv în esența lui.

Elemente negative

Revenind în temă, în situația în care un profesor de la o facultatea de drept este condamnat definitiv de instanțele din România pentru corupție, din acel moment întreg corpul cadrelor didactice trebuie reexaminat. De asemenea, atunci  când se retrage o diplomă de doctorat pentru motivul de plagiere, în acel moment toți posesorii unui astfel de titlu academic vor fi în mod obligatoriu reexaminați (într-un sistem al unor etichete de calitate), organizându-se o comisie etică în acest sens. Apoi, în funcție de rezultate, în mod radical respectiva școală doctorală poate fi planificată oficial pentru o serie de măsuri cu evidente caracteristici reformatoare, care să vizeze schimbări de temelie și alternare de cadre pentru următorii ani, precum și monitorizarea performanței pe termen lung. În industria auto, dacă se constată o defecțiune la un singur autoturism, fabrica cheamă în service toate automobilele produse în seria respectivă. Exemplul vizează un principiu comparativ absolut pertinent.

Aceste realități prezentate în paragraful de mai sus arată ample defecțiuni ale mecanismelor universitare la respectiva facultate de drept, care probabil nu se regăsesc neapărat și la restul facultăților din universitate.

Sesiuni de examene – evaluări comparative

Cum s-au derulat în timpul pandemiei examenele la facultățile din top 50, 100, 200, 300, 400, 500 sau 600? Foarte simplu! Studenții au fost examinați în mod corespunzător, în sesiuni tip interviu online, grile individuale impuse în timp limitat sau în mod fizic în încăperi segmentate corespunzător. Nu au fost probleme, deoarece societatea deține în acele regiuni alte repere evolutive și studenții posedă în general o seamă de caracteristici de educație în sens pozitiv, nemaivorbind de cadrele didactice. Și cu toate acestea, condițiile facultății online în pandemie au produs în premieră schimbări în comportamentul studenților, constatate și anticipate de către staff-urile universităților.

În societatea românească cutumele funcționează foarte diferit. Aici studentul lipsit de valoare are justificările lui, susținute adesea de familia din care provine. În loc ca acesta să asimileze mediul universitar, el vine la facultate cu obiceiurile de acasă – fenomen agravat și de contextul în care mediul academic se adaptează criteriilor ce descriu adesea inserția politicului, a intereselor de grup și diverselor agregări de conjunctură.

Cum funcționează astfel ideea de universitate în clasamentul 955? Mult diferit față de ceea ce se întâmplă în universitățile de top sau în cele care urcă an de an în statistici.

La nivel planetar, în pandemia Covid 19, cursurile universitare susținute online s-au bazat pe principii de abordare total diferite, într-un fel la universitățile de top și în alt fel la cele periferice sau plasate în afara clasamentului. Am prezentat acest exemplu pentru a sugera cititorului un exercițiu de deschidere către o stare concretă, definită de faptul că acolo, la universitățile celebre predarea este cu totul alta, cursurile și cercetarea având caracteristici greu de bănuit dacă nu ai avut ocazia să interferezi cu o astfel de lume academică. De ce la noi universitarii amână deschiderea reală către modele din statele avansate? Să-i întrebăm!

Absolvenții

Societățile dau universitățile și lucrul acesta se observă foarte ușor. Când ne decidem să abordăm o temă științifică identificăm piste de informații în primul rând la universitățile din top 50, unde găsim primele citări pe subiectul căutat. Apoi ne deplasăm către universități din top 100, 200 și așa mai departe, urmărind fluxul citărilor în lucrări. Acolo avem în mod incontestabil garanția calității și găsim studii la prima abordare, absolut originale. În vârful clasamentelor se află universități care dețin peste 85% din programele de cercetare și descoperirile mondiale.

Se cunoaște și faptul că puțini dintre absolvenții facultăților noastre ar putea obține o licență la o universitate din top 100. Nu există studii ample, însă analiștii domeniului cunosc acest lucru prin cercetări colaterale și abordări bazate pe diferite premise și evaluări statistice.

 În plus se știe că la noi în țară în fiecare an, din facultățile de stat și cele particulare ies absolvenți care practic nu își merită diploma. Modalitățile prin care sunt posibile astfel de realități includ mecanisme foarte diverse. Tema poate face obiectul unor alte abordări.

În context, tragedia studenților de valoare care și-au văzut în această perioadă a studiilor online colegii copiind, este cumplită. Sistemul lor de valori este răsturnat. În orice facultate profesorii cunosc studenții buni. Să meargă și să-i întrebe despre colegii lor care au trișat în sesiuni și presesiuni. Vor afla în sfârșit amploarea fenomenului. Nu mai vorbim de beizadele și alți studenți favorizați prin diferite metode, pe care nu le mai amintim aici.

A nu avea universități de top reprezintă un dezavantaj imens în orice societate și am deschis astfel un alt filon analitic derivat din tema inițială, pe care pot naviga și alți cercetători.

Pepiniere locale

Un fenomen românesc paradoxal care se prezintă foarte diferit de ceea ce se petrece în statele avansate ale Uniunii Europene, este acela că multe serii de absolvenți din licee bune iau calea către diferite universități ale globului. În București, universitatea nu se poate bucura de pepiniera locală și ne gândim aici numai la câteva colegii remarcabile: Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”; Colegiul Național „Gh. Lazăr”; Colegiul Național „Sf. Sava”; Colegiul Național „Mihai Viteazul”; Colegiul Național „Gheorghe Șincai”; Colegiul Național „Spiru Haret”; Colegiul Național „Grigore Moisil” și altele asemănătoare. Să amintim în context și faptul că în evaluare globală profesorii de liceu au trădat nobila misiune generând un absurd fenomen al industriei de meditații și un abandon al instruirii pe nuanțe umaniste. Ne îndepărtăm poate de subiectul acestui articol, însă nu întâmplător, pentru că există conexiuni.

Conduita bunelor practici universitare

Ce ar fi fost indicat să întreprindă profesorii de la drept în contextul în care măsura exmatriculării nu era cea mai indicată? Noblesse oblige – situație în care odată descoperită fapta, era cu mult mai înțelept a se organiza o nouă sesiune, life, student în fața profesorului – examinarea implicând o comisie specială, în limitele procedurilor de organizare universitară. În acest fel studentul pica sau în cazuri fericite trecea și se putea astfel identifica și elementul de excepție. Cel picat rămânea însă picat. Poate definitiv. La ”Sorbonne University” de exemplu (locul 83 la nivel mondial – cu 53.400 de studenți și 3400 cadre didactice, cercetători majoritatea), dacă pici un examen, indiferent în ce an de studii, părăsești centrul universitar în mod definitiv.

Cu paragraful de mai sus reconectăm cititorul către primele idei expuse în acest material și invităm pe cei care vor expune comentarii să reia textul de la început din acest punct, realizând astfel împreună cu autorul un exercițiu serios, de maximă responsabilitate, păstrându-ne astfel în limitele propuse aici pentru o evaluare corectă a temei analizate.

Periferii

Pe cine interesează scandalurile dintr-o extremă a clasamentului? Rămânând închistați în treburile interne, fără să cunoaștem realitatea mondială, riscăm (sociologic vorbind) să valorizăm în plus entități care de fapt se plasează la coada clasamentelor. Astfel, invităm cititorii să observe ce înseamnă ideea de universitate de exemplu la: ”Massachusetts Institute of Technology (MIT)”, ”Cambridge” (USA), ”Stanford University”, ”Harvard University”, ”California Institute of Technology (Caltech)”, ”University of Oxford”, ”ETH Zurich – Swiss Federal Institute of Technology”, ”University of Cambridge” (UK), ”Imperial College London”, ”University of Chicago” sau ”UCL” London – universități aflate în top 10 mondial. Nu mai amintim și faptul că același principiu se poate aplica proporțional până la top 250, apoi 500 și așa mai departe către top 800 – în altă evaluare de fiecare dată, desigur.

În rest ceea ce se petrece la o universitate aflată pe locul 955 chiar nu mai are mare importanță pentru umanitate. Are însă importanță pentru noi, aici. Astfel, vom afla soluții cu adevărat utile numai dacă vom avea și priceperea de a interpreta acest context plasându-ne în afara fenomenului, analizându-l astfel prin evaluări specifice modelelor universitare existente în statele avansate.

Asocierea valorii cu nonvaloarea

În toate domeniile noastre universitare avem specialiști care s-ar adapta la orice facultate de top din lume. Aceștia duc pe umeri un sistem exmatriculat din multe puncte de vedere și chiar de multă vreme. Acceptul lor de a coabita cu nonvaloarea îi face însă culpabili.

 În tabloul universitar românesc există o nefericită asociere a valorii cu nonvaloarea. Avem elite în toate specializările. Acestea își trăiesc viața profesională într-o echivalență perfectă față de colegii lor de la orice universitate de top din lume. Există și la ”Facultatea de Drept” din ”Universitatea București” astfel de cadre didactice, alături de foarte mulți studenți de mare calitate.

Specialiștii universitari români și studenții de valoare TREBUIE să facă în sfârșit gestul delimitării radicale față de nonvaloare. Însă acest lucru impune o luptă, pentru că la noi în țară foarte frecvent valoarea a căpătat acreditări bizare, diletantismul existând într-o perfectă camuflare în grade universitare de rang înalt.

Societatea românească are caracteristici de vârf în toate domeniile și acest lucru este incontestabil. Ce ne ține însă pe loc este cu siguranță lipsa reformelor la ieșirea din dictatură și mai ales încrâncenarea politicului de tranziție în a-și servi clientela. În plus, înapoierea gravă a unei părți a populației, mass media intens comercializată și vulgarizată, orientarea societății către valori materiale, contrastul urban-rural, lipsa unui sistem de educație real performant și bine țintit pe nevoi în școală și liceu asigură elementele unor blocaje prin cronicizare a limitelor de flexibilitate în materie de reforme. 

Nepermisa scurgere a conflictului în social

Pe de o parte ne-a surprins modul în care facultatea a permis ca subiectul să devină prea repede prime time news și pe de altă parte felul în care s-au realizat analizele jurnaliștilor prin argumentări greșite, bazate pe valorizări ale instituției universitare nepermise până la urmă, dacă luăm în calcul barometrul mondial.

S-a acreditat astfel un slogan nou, acela că te vei afla în dezavantaj dacă vei întâlni un specialist provenit dintr-un student care a copiat la examene. Fals. Este un mit. Pentru că nici până acum nu aveam certitudinea că facultățile noastre produceau numai absolvenți valoroși. Mereu s-a văzut cum obțin licențe și oameni total nepregătiți, dispuși la plagiate, la ascensiuni pe posturi sprijinite din diferite regiuni – nepotism, etc. Aceștia pătrundeau nestingheriți în sistemele profesionale cărora astfel le scădeau radical din performanță – un fenomen românesc de netăgăduit, specific tranziției fără de sfârșit.

Nu abordăm în acest articol sub nici o formă caracteristicile individuale și nici soarta studenților hoți. Au fost cu mult mai mult de 45, dacă ne gândim la amploarea reală a fenomenului la nivel național. Au fost poate mii – răspândiți peste tot în țară, la tot felul de facultăți și bine conectați prin WhatsApp. Însă ”Hoțul neprins este negustor cinstit”!

Remarcăm și solidarizările formale, protocolare am putea spune, fără examinări profunde în grădina proprie. Sunt siguri cei din hexagon că la toate facultățile este liniște și pace? Poate așa o fi, da cine mai crede! În afară de ”Universitatea Babeș Bolyai” din Cluj Napoca, restul facultăților sunt plasate în afara topului 1000 la nivel mondial.

Odată prestigiul pierdut este loc pentru orice îndoieli și din păcate interesele au adesea darul de a suda orice fisuri în sistemele care se alcătuiesc în obiective comune.

Concluzii

Încheiem acest articol sperând că valorile – care există cu certitudine în învățământul universitar românesc – vor evita în mod efectiv asocierea cu nonvaloarea. Nu este însă un exercițiu facil. Se află la îndemână principii morale universitare eficiente, care însă nu fac obiectul actualelor cutume. Cunoști că cel de lângă tine nu are valoare. Are însă deja o carieră și o funcție universitară de rang înalt. Caravanele înaintează astfel cu bune și rele. Un sistem nu se poate extrage singur dintr-o astfel de situație fără o intervenție fermă din exterior. Astfel compromisul durează cât vârsta biologică a celui care ocupă în mod nemeritat o funcție academică, cu toate că a reușit să obțină un prestigiu conjunctural, între oameni asemănători lui.

Cei care au licențe sau doctorate obținute la o facultate care nu a prins topul 1000 trebuie să-și activeze spontan modestia și mai mult, să accepte pregătirea continuă ca o formă de accedere către un posibil echilibru compensatoriu.

Haideți să observăm faptul că în statele în care de exemplu trenurile se caracterizează prin confort, siguranță, viteză și punctualitate există și universități de top. Societatea care le găzduiește le-a produs integral și le-a adaptat timpurilor moderne. În rest? Ce mai contează ce se petrece pe liniile de triaj, în locurile în care abia se târăsc garniturile pline cu oameni care sunt nevoiți să trăiască după reguli decise numai de interesele clasei politice nereformate la ieșirea din dictatură? 

Omul lucid, conectat universalității, astăzi chiar nu mai înțelege de ce o facultate exmatriculată la periferia clasamentelor ajunge să-și exmatriculeze hoții de studenți. Este un unghi de privire a realității care trebuie respectat. Într-o universitate serioasă studenții nu copiază pentru că nu este posibil acest lucru, eventual doar pică examenele. Ideea de universitate implică așadar zone de expresie cu mult mai solemne.

Numai pentru faptul că adesea suntem priviți ca o nație de hoți, era indicat a fi îndreptată situația în stil ”gentleman′s club”, ținându-se în discreție această deraiere, având în vedere și faptul că fenomenul a apărut pe fondul pandemiei și a cuprins studenții din majoritatea universităților din țară în contextul sesiunii online.

O preocupare majoră a celui care face selecția este asigurarea în orice condiții a unor elemente de examinare sigure. În acest caz tentația de fraudă în contextul studentului român pus pe furt s-ar fi anulat în totalitate. Organizarea impecabilă a sesiunii, tocmai pentru a se asigura principiul selecției etic realizate – este un obiectiv al oricărei facultăți și ține de educația universitară a tinerilor studenți. În fond acești studenți au trecut un examen de admitere, un interviu. Unde este în fapt vina mai mare? La studentul hoț care nu merită un loc în facultate – și suntem de acord cu acest lucru sau la cei care nu au organizat corespunzător predarea și ascultarea studenților. Cum ajung studenții hoți totuși în sesiune?

Din motivele de mai sus am argumentat acest principiu al discreției universitare. Semnale că studenții vor încerca să fraudeze sesiunea au existat. Conceptual analizată situația, facultatea trebuia în primul rând să asigure toate condițiile pentru desfășurarea unei sesiuni corecte și sigure, la fel ca în orice universitate de top.

Să iasă în față rectorii și decanii din țară care sunt convinși că la ei în facultate studenții nu s-au inspirat la examene. Problema este gravă, are o plajă națională de exprimare și are nevoie de alte nuanțe de abordare care din păcate deocamdată nu sunt folosite de către decidenții a căror preocupare trebuie să rămână totuși ascensiunea în topuri, în actuala conjunctură regională, fapt posibil numai prin inițierea reformelor, care să privească neapărat și resursa umană – nu numai cea materială.  

À bon entendeur, salut!

Distribuie acest articol

Nu exista articole pe aceeasi tema.

61 COMENTARII

  1. In societatea romaneasca de azi, in mediul universitar nu valoarea si meritocratia sunt pe primul loc ci banul. Universitatile de stat cu taxe si fara taxe au ajuns un fel de societati comerciale si totul se negociaza de la posturi, catedre si norme. Ceea ce scrieti dv.este doar un pic de gunoi scos de sub pres, dar gramada este mult mai mare si se vede cu ochiul liber, de aceea nu urcam in ierarhia topurilor. Exista si exceptii in randul unor profesori dar nu ne salta cu nimic mai sus, trebuie sa fie dorita etica de toti.

    • De acord! Situație în care în mod global este necesară o reformă – care ar putea să pornească din rândul cadrelor didactice universitare de valoare. Sau chiar o anume ”mișcare” de revendicare a scării de valori, dacă putem spune așa. Oricum un astfel de fenomen nu poate fi generat în anume ”tipuri” de societăți. Din păcate spiritul universitar românesc a fost puternic transformat în sens negativ – după anii 1945, 1948. Și mai mult, după anul 1990 au lipsit reformele autentice. Tema este complexă și necesită poate alte unghiuri de abordare.

  2. Multe din premisele autorului sunt corecte, insa cea care idealizeaza organizarea universitatilor din top nu este.
    Cateva exemple:

    https://www.nbcnews.com/think/opinion/remote-testing-monitored-ai-failing-students-forced-undergo-it-ncna1246769
    https://www.vox.com/recode/22175021/school-cheating-student-privacy-remote-learning
    https://www.reuters.com/article/us-global-tech-education-feature-trfn-idUSKBN27Q1Q1
    https://www.vice.com/en/article/7k9ag4/schools-are-abandoning-invasive-proctoring-software-after-student-backlash
    https://www.theverge.com/2021/1/5/22215727/examsoft-online-exams-testing-facial-recognition-report

    si multe altele, au fost scandaluri imense in anul pandemiei.

    Asta desigur nu anuleaza punctele de vedere valide: examenele trebuiau modificate tinand cont de realitatea examinarii, open book unde se putea, interviuri, subiecte inalt personalizate, legate de activitatea din timpul semestrului, etc, etc.

    Fireste, majoritatea universitatilor noastre au dat nas in nas cu online-ul abia acum, sunt departe de a fi construit o cultura a calitatii.

  3. Cateva aduagiri la cele spuse:

    1. ”QS World University Rankings” nu este cel mai relevant clasament al universitatilor lumii, in sensul ca ia in considerare si criterii ce nu tin de performanta stiintifica. Infrastructura, numarul de studenti sunt, de exemplu, criterii luate in considerare in alcatuirea clasamentului anual ”QS World University Rankings”.

    Clasamentul cel mai relevant din punct de vedere al performantei stiintifice este clasamentul Shanghai. Puteti consulta clasamentele generale „shanghairanking” pentru anii 2003-2020 la adresa:

    http://www.shanghairanking.com/ARWU2020.html

    Apare clasamentul general si de asemenea clasamentele pe domenii stiintifice pentru anii 2017-2020( apasati sus in bara pe „Rankings”, intrati la linia 3 pe „Subject Ranking” si apoi alegeti domeniul in care doriti sa consultati clasamentul).

    La adresa

    http://www.shanghairanking.com/Shanghairanking-Subject-Rankings/Methodology-for-ShanghaiRanking-Global-Ranking-of-Academic-Subjects-2020.html

    veti gasi metodologia conform careia se realizeaza clasamentul Shanghai. In josul paginii apar definitiile indicatorilor ce trebuiesc neaparat citite.

    Informatii mai condensate puteti gasi pe pagina wikipedia:

    https://en.wikipedia.org/wiki/Academic_Ranking_of_World_Universities

    Era de precizat acest fapt, pentru ca in clasamentele ”QS World University Rankings” apar pe pozitii superioare universitati care nu-si merita locul din punct de vedere stiintific.

    Evident, si in acest clasament, universitatile romanesti apar pe pozitii din coada clasamentului( atunci cand apar).

    2. Daca in Romania s-ar organiza examene in adevaratul sens al cuvantului si nu pseudoexamene, peste 70% dintre cei ce le sustin nu le-ar promova. In afara copiatului, exista o multitudine de alte „fenomene” care viciaza examenele de orice nivel sustinute in Romania. Incepand cu examenul de finalizare a gimnaziului, continuind cu examenul de bacalaureat si examenele sustinute de catre studenti in universitati, si terminand cu examenele ce se sustin in cadrul concursurilor de ocupare de posturi. Aproape intreaga societate romaneasca este complice la aceasta imensa infractiune, fapt care ne-a costat, ne costa si ne va costa enorm. Putinii oameni seriosi care incearca sa faca ceva, deseori pe cont propriu, pentru ca daca incerci ceva in mod institutional iti risti job-ul, nu pot influenta cu nimic „mersul lucrurilor”.

    Nu se intrevede momentan nicio portita de iesire din aceasta situatie extrem de penibila. Consider ca principala vina pentru acest fenomen o poarta mentalitatea comunista sadita in mintile multora, mentalitatea ca fii „clasei muncitoare” trebuie sa fie varfurile societatii. Cu o asiduitate extraordinara, poporul roman, in special prin „clasa muncitoare” si odraslele ei semianalfabete, a dat navala la obtinerea de diplome fara acoperire.

    Greu de stopat acest fenomen, incurajat fiind de o clasa politica total iresponsabila.

    3. Pandemia si cursurile online nu au schimbat mare lucru. Numarul analfabetilor functionali a ramas cam acelasi. Independent de forma de desfasurare a cursurilor, online sau fata in fata, numarul semianalfabetilor este foarte mare si relativ constant.

    O abordare serioasa a lucrurilor ar fi sa nu ne batem joc si mai rau de examene si sa promovam anul acesta si mai multi semianalfabeti…ca deh, pandemia le-a stopat dorintele de dezvoltare „bietilor copii” si setea lor de cunoastere nu a putut fi acoperita de invatamantul online!

    Sunt insa aproape convins ca populismul va atinge cote mult mai inalte in acest an si bataia de joc va fi maxima la examene. Numarul de imbecili cu diploma va creste substantial.

    4. Buna calitate a specializarilor Drept si Stiinte Economice in invatamantul superior romanesc este dovedita de starea jalnica in care se afla justitia in Romania, de habarnamismul generalizat pe plan economic. Aceste specializari dovedesc cel mai bine ca invatamantul de tip „fabrica de diplome” functioneaza perfect in patria scumpa!

    Dar noi „nu ne vindem tara”, noi „muncim, nu gandim” si dorim „moarte intelectualilor”! Natia asta se comporta inca in mod majoritar conform sloganurilor din 1990, este inca imbacsita cu comunism, prostie si obraznicie fara limite.

    • Prefer ”QS” din foarte multe puncte de vedere. De ce în Cehia de exemplu ”Charles University” din Praga ocupă lejer locul 260? Exemple sunt zeci! Întrebări la fel de multe! În plus să nu uităm faptul că adesea privim China ca pe un importator de tehnologie, afirmând acest lucru în mod elegant, desigur. Tehnologie dezvoltată în țări ale căror universități sunt cotate în primul rând de către ”QS”. Prefer așadar lumea occidentală – cu întregul ei spațiu lingvistic precum și zona anglo-saxonă planetară – dacă doriți – și iau această decizie în mod pragmatic atunci când ne referim la învățământul universitar. În rest aveți dreptate și văd că ne-am întâlnit eficient în multe puncte de evaluare a subiectului. Numai bine vă doresc!

      • Gresiti profund! Clasamentul Shanghai se bazeaza pe indicatori ce nu au absolut nicio treaba cu China. Va rog sa cititi indicatorii!

        Se iau in considerare premii Nobel si medalii Fields obtinute de-a lungul timpului de universitatile respective, de catre profesorii si cercetattorii din staff( Medaliile Fields sunt doar pentru matematica – cautati cu Google). Alt indicator tine de alte premii relevante la nivel mondial obtinute( premii Abel de exemplu – tot matematica). Se tine cont de publicatii in jurnale cotate de Science Citation Index Expanded( adica cotate ISI – Institute for Scientific Information cu sediul in USA), citari monitorizate de ISIKnowledge(acelasi Web of Science – Science Citation index expanded), articole publicate in Nature si Science, articole publicate in primele 20 de jurnale din fiecare domeniu( conform clasamentelor realizate pe Web of Science) si nr articole publicate in colaborare cu cercetatori din alte tari decat cea in care se afla universitatea evaluata.

        Ce treaba au astea toate cu China? Niciuna!

        Va rog sa nu mai induceti in eroare cititorii! Clasamentul pe care-l „preferati” tine cont de multe lucruri care nu au nici in clin nici in maneca cu valoarea stiintifica!

        In alta ordine de idei sa observam ca in marile universitati ale lumii si in universitati de top din clasamente profeseaza multi matematicieni romani, fizicieni, absolventi de medicina si specialisti in inginerie romani(mai putini procentual decat matematicienii romani din afara, aceste ultime 3 categorii).

        Nu am auzit de absolventi de drept, stiinte economice, filozofie, pedagogie, medicina veterinara, etc din Romania, care sa profeseze in universitati de top din lume! Nici macar in universitati care nu sunt de top, dar functioneaza in lumea occidentala sau pe principiile din lumea occidentala(vezi Australia de ex).

          • Iarasi nu ati inteles! Da, acest clasament a fost propus de Universitatea Jiao Tong din Shanghai. Dar criteriile pe care le ia in considerare la clasamente nu au nicio legatura cu ceva generat de China!

            Sa nu confundam numeroasele produse de proasta calitate ale economiei din China cu valoarea stiintifica a unor oameni de stiinta chinezi. Sunt destui chinezi premianti Nobel si medaliati Fields! Ca unii profeseaza prin USA, UK sau Germania, este cu totul altceva. La productia stiintifica de prim rang, universitatile chineze ocupa un loc onorant. Parca locul 6, dupa USA, UK, Germania, Franta, Canada. Sau chiar mai sus. Trebuie cautat!

          • Revin cu cateva precizari. O parte dintre indicatorii utilizati la clasamentul Shanghai sunt utilizati si de clasamentul QS. Numai ca au alte ponderi. In acelasi timp clasamentul QS are ca indicatori si: numarul de studenti, infrastructura, bugetul universitatii, managemenul calitatii.

            In legatura cu aceasta mare pacaleala mondiala numita managementul calitatii vreau sa spun ca este o chestiune de o imbecilitate majora, nedovedindu-se absolut deloc ca a produs schimbari radicale in bine acolo unde este aplicat. Este o gaselnita a celor care se ocupa cu bagatul de seama si bagatul in seama, a trepadusilor! Vechile universitati europene au adus stiintei, in secolele trecute, aporturi care au schimbat fata lumii, fara a fi nevoie de astfel de imbecilitati. Secole de-a randul stiinta a fost excelent managerizata la Cambridge, Oxford, Gottingen, Tubingen, etc , de catre personalitati ale lumii stiintifice a momentului, nefiind nevoie de specialisti in „management”!

            Revin la clasamente! Clasamentul Shanghai este cel mai relevant pentru ca nu tine cont decat de indicatori strans legati de valoarea stiintifica, indicatori cantitativi ce sunt monitorizati de Web of Science(patronat acum de Clarivate Analytics, in urma cu cativa ani realizandu-se transferul de patronaj de la Thomson-Reuters catre Clarivate Analytics). Institutie creata in USA, initial sub numele de Institute for Scientific Information din Philadelphia….de unde si abrevierea ISI.

            • Autorul v-a spus mersi, dar nu este interesat ! Si nici eu nu sint interesat, chiar daca nu este relevant. Care este problema dvs? Daca dvs sinteti interesat de clasamente facute de universitati din state dictatoriale este problema dvs. Cat despre management, dati impresia ca nu stiti despre ce vorbiti. Sau poate sinteti interesat de planuri cincinale si nu de management. Dar si asta este problema dvs.

            • Aveți perfectă dreptate! Nu contest ceea ce spuneți, însă cred că tema noastră nu este o evaluare comparativă între Clasamentul Shanghai și QS. Aceste entități reprezintă aceleași domeniu și, da – vedem constante adesea diferite. CHINA are și universități și specialiști – și în plus mult mai multe realități putem să descoperim acolo în materie de dezvoltare. Sunt de acord cu prezentarea expusă. Și așa este, aveți dreptate în totalitate. Însă, pe domeniul meu, urmărind citările din zona de cercetare, mi-a fost de folos mereu ”QS World University Rankings”. În acest articol l-am preferat. Precizez și faptul că astăzi avem specialiști în științe medical veterinare în toate domeniile specifice profesiei – în foarte multe state avansate. Sunt prezenți în clinică, în laboratoare de cercetare, în universități. Ne îndepărtăm însă de subiect. Vă promit că la o următoare evaluare voi ține cont de sfaturile pe care le-ați expus aici. Până atunci să luăm ceea ce este! Și nu o să greșim prea mult. În plus tema nu este chiar atât de mult influențată de exemplificarea clasamentului prin date oferite de către ”QS”. Mulțumesc pentru comentariu!

    • ” Consider ca principala vina pentru acest fenomen o poarta mentalitatea comunista sadita in mintile multora, mentalitatea ca fii „clasei muncitoare” trebuie sa fie varfurile societatii”, spuneti.
      Cred ca aveti dreptate in ceea ce priveste nu numai mentalitatea, ci si practica din timpul asa-zisului
      ” comunism”, in special al celui „timpuriu”. Imi amintesc insa ca eu, intrand in liceu pe un mic procent acordat celor „fara origine sanatoasa”, m-am trezit in IPB ca cca. 30% din studentii anului I ramaneau repetenti, si asta datorita doar unei singure materii, predate de un profesor fost la liceul militar de elita ” Manastirea Dealu”, inainte de…..Desi si acolo am avut nevoie de „dosar” la admitere, examenele erau „pe bune”, indiferent de origine parintilor. Existau, dar erau rare cazurile in care cate-un copil de „varf PCR” era favorizat de catre profesori ( marea lor majoritate adevarati, inclusiv cu simt etic); si care, acestia din urma, faceau o masa critica ce stabilea norme corecte de apreciere. Acum, masa critica e inversata ( de jos pana sus) si, de aceea, nu avem nici o sansa in reformare a invatamantului, ca sa nu mai ma gandesc la a societatii. Cred ca autorul e cel putin naiv cand spera intr-o agregare a celor ” buni” ( elevi, studenti, profesori) impotriva imposturii din invatamant. E ca si cum, la nivelul tarii, ne-am gasi aia „pregatitii si cinstitii” si ne-am da mana, pornind o cruciada impotriva analfabetilor si hotilor care, cu mici exceptii, ne tot conduc de cca. 30 de ani ( ba, chiar si mai bine!). Vorba presedintelui de Gaulle – in fata inscriptiei cu „Jos prostia” de pe un zid parizian , in 1968-: „Ambitios proiect!”

      • Intr-u totul de acord cu dumneavoastra, domnule Cristescu! Suntem generatii diferite, dar si eu inca am putut beneficia in liceu si in facultate de profesori exemplari, adevarati, formati inainte de 1949. O parte dintre discipolii acestora au urmat cu capul sus, caracteristicile de cinste si onoare inoculate de catre profesorii lor.

        Acesta a si fost motivul pentru care invatamantul in perioada comunista a produs un numar destul de mare de foarte buni profesionisti. Munca, buna pregatire si pasiunea unor profesori care si-au profesat meseria cu serioziotate si daruire a produs valori in perioada comunista. Este meritul acestora, nu al comunismului, asa cum incearca diversi nostalgici comunisti sa manipuleze realitatea, spunand ca invatamantul din perioada comunista era mult mai bun decat acum. Era mai bun datorita unor oameni care nu au acceptat sa se afunde in mocirla comunista si si-au manifestat dezacordul exercitandu-si cu dragoste si seriozitate profesia. A fost cumva o forma de dizidenta!

        Abia acum insa, in acesti ultimi 30 de ani, produsele comunismului au reusit sa puna in aplicare, nu neaparat in mod voit, ci poate doar din prostie si imbecilism pur, cadrul perfect pentru distrugerea invatamantului romanesc. Eu numesc comunismul o societate bazata pe dominatia prostilor, a impostorilor si parvenitilor, asupra celorlalti. Privind din acest punct de vedere, azi suntem in plin comunism. Nici nu ma pot gandi, fara sa-mi fie rusine, ca un idiot precum Valentin Popa, rectorul semianalfabet de la Suceava, a fost ministru al educatiei. Si in legatura cu sluga parvenita Sorin Campeanu nu pot nutri decat sentimente de profunda scarba.

        Nici eu nu intrevad o schimbare in bine, pe termen scurt sau mediu. Metodele de promovare a impostorilor, a celor dornici de parvenire care nu au un minim bagaj profesional, sunt regula si nu exceptia, in cel mai comunist mod!

        Va doresc toate cele bune!

  4. Despre studentii exmatriculati la drept si despre Universitatea din Bucuresti trebuia sa scrie un profesor universitar dintr-o mare universitate si nu un medic veterinar. Este ca si cum un specialist in mecanica cuantica ar scrie despre vaccinul anticovid Pfizer si efectele sale adverse sau despre bolile cailor. De aceea articolul acesta nu are nici o constistenta, nu convinge. De ce nu scrieti despre ceea ce stiti : despre caini, pisici, cai…eu sunt un mare iubitor de animale si de multe ori le prefer oamenilor fiindca sunt intodeauna sincere.

    • Vă ofer prin câteva argumente unghiuri noi de înțelegere a realității sociale.

      1). Citiți atent articolul și o să observați faptul că temele specifice domeniului nu le-am abordat, lăsând astfel în mod elegant mult loc liber pentru alte abordări țintite.
      2). Artele, științele naturale, medicina, filosofia, etc. – sunt științe umaniste. Să vă așteptați ca în dreptul medicului veterinar să existe diferite preocupări intelectuale. Avem colegi care pictează, sculptează, fac parte din orchestre de muzică simfonică, din diferite coruri sau scriu literatură – romane, memorii, călătorii, poezie, teatru, etc. Practica profesională este astfel completată de construcția umanistă a medicului. Așa cum în toate domeniile există oameni ce au atins vârfuri în mai multe unghiuri de exprimare, tot așa și în domeniul științelor medical veterinare puteți să întâlniți colegi care se plasează în regiuni de interdisciplinaritate exprimate.
      3). În medicina veterinară contemporană există specialiști care sunt licențiați pe mai multe domenii și participă în zona de cercetare în echipe multidisciplinare la nivel local și internațional. În plus puteți să aveți surpriza ca la cabinet să întâlniți tiparul intelectualului – medicii având preocupări umaniste – având o cultură bine alcătuită – aceștia fiind obișnuiți să citească asumat diferite genuri ce aparțin literaturii umaniste sau științifice.
      4). Personal sunt foarte apropiat de Universitatea din București – prin preocupările de cercetare pe zone de arhivă – Facultatea de Medicină Veterinară din București făcând parte din această universitate între anii 1921-1948. Și ar fi făcut parte și astăzi dacă nu se insinua violent perioada totalitarismului.
      5). Am publicat poezie, teatru, memorii, documentaristică, eseuri în domeniul politic, legislativ, economic, sociologic, etc. Sunt analist în socialul profesiei și abordez cercetări în multe zone de impact social. Din aceste poziții am redactat acest articol și nu din cea de clinician veterinar. Toată lumea a observat acest lucru. Dacă sunteți la teatru și v-a plăcut foarte mult piesa – mai sunteți afectat de faptul că scenariul și dramaturgia aparțin unei persoane care printre altele este și medic veterinar clinician? Nu asociați omul profesionist, medicul – cu desfășurarea lui în plan umanist.

    • Parerea ta arata de ce in tara asta se pot intampla lucruri grave fara ca populatia sa ia atitudine ferma. Atata timp cat ma afecteaza ceva am tot dreptul sa imi exprim parerea; sau, nu am voie?… Trebuie sa gasesc un profesor universitar care sa imi preia parerea si sa o expuna in spatiul public? Ciudat mod de gandire ai. Ce pregatire ai? Esti comentator de profesie din moment ce ai avut voie sa scrii un comentariu? Cum ti se pare reducerea asta la absurd?
      Articolul este foarte bun, problema majora este ca nu se doreste obtinerea performantei in niciun domeniu in care statul este implicat. Se doresc doar banii, asa cum arata cineva mai sus. Ori, daca nu exista vointa la cei implicati direct iar cei care ar trebui sa beneficieze de serviciile respective nu cer calitate, nu se va intampla nimic.

    • matrix
      Citeste prezentarea autorului aflata in partea dreapta. Atent.
      „Din anul 2015 este cercetător acreditat în cadrul C.N.S.A.S. Conferențiază cu tema „Misiunea cercetătorului C.N.S.A.S.” și „Principii etice în profesiunile liberale”.”
      Bingo!
      Ai inteles acum de ce dl doctor nu publica articole despre pisici?

      • Să vă explic: cercetător ACREDITAT – înseamnă că ai fost acceptat ca cercetător EXTERN – cu o anumită temă – în cazul meu ”Parcursul profesiei în totalitarism”. Acest lucru nu înseamnă că faci parte din instituția CNSAS. Există astăzi peste 2000 de astfel de cercetători, care își desfășoară activitatea în colaborare cu aceste arhive. În rest activez la cabinet într-o sesiune de chirurgie dimineața și alta de investigații de laborator și diagnostic după-amiaza. Cât despre articolele pe teme profesionale, anula acesta am publicat peste 80 de articole în domeniul animalelor de companie. Bingo!

  5. Foarte echilibrat!
    Prima oara cand citesc o astfel de abordare inteleapta.
    Total diferita de abordarile pompieristice propuse de tot felul de „specialisti in educatie”.

    Felicitari!

    • Mă bucur mult. Oricum prezentarea s-a bazat pe o serie de premise care sunt reale și ușor de definit, dacă se doresc interpretări realiste. Dacă nu avem curajul să cunoaștem integral elementele ce definesc mediul noastru universitar, nici nu vom putea accede către emancipare și vom pierde an de an valorile către spații internaționale valide, să zicem așa. Rolul unei universități este orientat în primul rând către societatea pe care practic o servește.

      • Referitor la topurile universitare pe care le-ati prezentat, vreau sa fac un comentariu.

        Cred ca topurile acestea universitare sunt mai mai mult despre cercetare. (Fie in mod direct pentru ca tin cont de numar de publicatii, impact ISI, buget de cercetare si numar de cercetatori, fie indirect pentru ca nu poti avea invatamant superior de calitate daca profii nu fac si cercetare serioasa in paralel.)

        In Romania nu exista sinergie intre economie si universitati, motiv pentru care nu cred ca vom avea prea curand universitati de top.
        La noi economia este dominata de marile concerne internationale, dar care isi fac cercetarea in tarile de provenienta, fie in centrele de cercetare proprii, fie finantand universitatile de acolo, ceea ce este de inteles.
        Companiile mari romanesti, gen Transgaz, Transelectrica, Nuclearelectrica, Tarom, Metrorex etc. fie sunt conduse de tot felul de directori pusi pe capatuiala, fie nu sunt constiente ca isi pot rezolva unele probleme, si obtine competitivitate economica, prin cercetare. Iar companiile mici si medii nu isi permit sa faca cercetare nici la noi, nici in alta parte.
        Iar Statul Roman nu are nicio viziune pe termen lung, in niciun domeniu, ca sa poata sa investeasca coerent in cercetare, pe proiecte care sa duca la rezultate masurabile.
        (Spre deosebire de statul Rus spre exemplu, care se vede ca are universitati fruntase in top, in ciuda faptului ca in termeni economici de PIB/capita sau HDI nu este o tara dezvoltata. Dar in acelasi timp are ambitii strategice, militare sau civile, ceea ce nu cred ca este o coincidenta. )

        Prin urmare, nu cred ca vom avea prea curand invatamant universitar de top.
        Legatura dintre universitati si economie nu este usor de facut. Este necesar un cadru legislativ, care ar fi partea mai simpla intrucat am avea de unde lua modele, dar trebuie si un mediu economic capabil sa genereze si sa consume proiecte de cercetare, ceea ce este foarte greu de obtinut, pentru ca nu se obtine decat prin dezvoltare organica a economiei pe termen foarte lung.

        Avem in mediul universitar oameni dedicati si inteligenti in toate domeniile, exact cum spuneti in articol. Pe unii i-am cunoscut in scurta mea experienta in mediul de cercetare.
        Dar din pacate sunt cam decuplati de la realitate de cele mai multe ori, din motivele descrise mai sus.

        (Mentionez ca am studiile in domeniul ingineriei deci observatiile mele se aplica mai mult la universitatile cu profil tehnic/stiinte tari.)

  6. Dragă Domnule Iosif,
    Argumentația dumneavoastră aduce extensiv în discuție topul QS. Problema este că NUMĂRUL de cadre didactice și de cercetare dintr-o universitate (și nu calitatea acestor cadre sau a procesului educativ) determină anumiți indicatori pe baza căruia se calculează scorul total să fie mai buni la o universitatea decât la cealaltă și nu neapărat calitatea cadrelor respective sau a rezultatelor acestora. Numărul de cadre este determinat de modul în care statul alocă aceste fonduri iar fondurile au fost mai multe la București și Cluj decât la Iași și astfel, s-au angajat mai multe persoane. Este ca și cum puneți pe un teren de fotbal 22 de jucători într-o echipă și 11 în cealaltă iar dacă învinge echipa cu 22 de jucători dumneavoastră trageți concluzia că respectiva echipă este mai bună. Pentru a reveni pe terenul academic, o eventuală fuziune a Universității Cuza din Iași cu Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași ar propulsa noua universitate deasupra Universității București și a Babeș – Bolyai atât în acest top cât și în altele iar, fără nicio altă schimbare, dumneavoastră veți trage concluzia că această nouă universitate oferă cea mai bună calitate din România.
    p.s. Referitor la examene, ar fi fost bine să observați că au fost universități care au spus de la începutul anului universitar că indiferent de modul în care se efectuează activitățile de predare, cele de examinare vor fi efectuate în campus.

  7. Am fost si inca sunt un pic tentat sa contest validitatea clasamentului prezentat de autor pentru ca am cunoscut cățiva absolvenți de frunte ale unor universități din top 100 care nu m-au impresionat nici prin performanta științifica si nici măcar prin cunoașterea gramaticii limbii engleze, limba materna pentru majoritatea lor.
    Si totuși ceva ma face sa-mi înving scepticismul: faptul ca la universități romanești precum cele din Cluj sau Iasi au început sa vina studenți din Franța, Germania, Elvetia sau Israel sa învețe medicina. Asta ar trebui a fie un semnal de alarma pentru oricine știe ce înseamnă sa pregătești serious un doctor. Când tineri care nu reușesc sa intre la universități din aceste tari (si sunt destule slabe si acolo) sunt primiți pe bani la cele din Romania ceva este tare putred in învățământul nostru superior, si nu ma refer la cel de drept sau alte pseudoștiințe.

      • Dati impresia ca habar nu ati auzit de fabricile de diplome de medicina din Romania. Cei care vin sa faca studii de medicina in Romania sunt cei care esueaza la concursurile de admitere in universitatile de medicina din tarile vestice, concursuri foarte dificile. In Frante de exemplu, nu poti sa te prezinti la acest concurs decat de 2 ori, si sunt 10 candidati pe un loc, in medie.. Nici macar in primul an pregatitor pt concursul de admitere nu te poti inscrie daca nu ai rezultate foarte bune in liceu. Nimeni nu se duce in Romania de dragul profesoriilor si facultatilor de medicina mioritice, nu este cazul sa visam cu ochii deschisi.
        Cat despre studentii care studiaza in Franta, sunt admisi ca si cei autohtoni, in functie de rezultate: nu exista taxe suplimentare pentru studentii romani, examenele sunt la fel.

  8. Deși am văzut atins subiectul, mai toate articolele au făcut-o tangențial.
    Eu am urmat cursurile a 2 facultăți din cadrul a două universități diferite și la fiecare dintre ele m-am întâlnit cu materii care n-aveau nicio legătură cu domeniul studiat; credeți că mi-am încărcat memoria cu balivernele pe care ar fi trebuit să mi le însușesc ca să promovez examenele? Nici vorbă, am copiat cu grație și, după examen, am uitat și numele obiectului, și numele profesorului.
    Decidenții din România ignoră faptul că studiile universitare trebuie să aducă valoarea pe care o caută studentul în domeniul pe care și-l alege; dacă în gimnaziu era ok să înveți la prima oră despre fotosinteză și la a doua despre ecuații, în cadrul facultăților de științe economice nu prea ai de ce să faci geografie ca disciplină obligatorie, sau dreptul afacerilor la automatică, sau…
    Ok, admit că studenții respectivi au copiat poate nejustificat și trebuie pedepsiți – poate inclusiv cu exmatricularea – însă felul în care pune problema societatea românească (aceeași pentru care șpaga la doctor este încă obișnuită, care nu e în stare să construiască toalete la școli, care a considerat normal să distrugă educația copiilor din cauza unei probleme marginale dată de un virus oarecare) denotă o ipocrizie sistemică care o caracterizează.

  9. Cateva observatii legate de diferentele de cercetare in Romania si UK

    Resurse
    Sincer sa fiu nu este cel mai usor lucru din lume sa faci cercetare relevanta din Romania, in special in domeniile umaniste. Ca fost absolvent de UBB, cu o teza pe impactul epidemiilor din Antichitate asupra provinciilor Dacia si Moesia, pot spune ca fara acces la internet si baze de date si articole mai mult sau mai putin legale (Lib gen, Bookzzz sau Sci-Hub) cercetarea mea ar fi fost imposibila, in lipsa unor abonamente institutionale la publicatii online straine. Prin comparatie in biblioteca UCL, unde am absolvit un master, exista un exemplar fizic in limba romana al repertoriului arheologic al judetului Cluj si accesul la resursele online si fizice ramane si dupa absolvire (restrictionat acum in pandemie, dar exista).

    Etica
    Lasand la o parte examenele de la nivel licenta (asupra carora nu am o experienta directa in UK) accentul se pune pe o intelegere profunda al diferitelor sisteme de citari, evitare plagiatului, intelegerea si aplicarea standardelor legale si profesionale (de ex. pentru studiile care implica inteviuri, experimente sau cercetarea pe tesuturi umane osteologice sau nu) etc. E posibil ca asta sa aiba de a face cu o traditie mai indelungata a notiunii de copyright intelectual in UK, cu care Romania are o experienta post-decembrista limitata.
    Prin comparatie, cursurile de etica si legislatie in domeniul patrimoniului si arheologiei, fie ele la UBB, sunt extrem de limitate. Nu cred ca vreodata cineva a mentionat la cursuri si seminarii OUG 43/2000, in baza caruia sectorul de patrimoniu din Romania functioneaza, sau codul deontologic si de bune practici.

    Nevoia de diploma
    Aici sunt diferente majore in functie de specializare. Nu prea poti fi medic sau avocat fara o diploma de absolvire. Dar asta nu e valabil neaparat pentru toate domeniile. In UK, cel putin domeniul culturii si protectiei patrimoniului o diploma de licenta este incurajata dar nu absolut necesara. Sunt oameni care se descurca mai putin bine in facultate scriind eseuri generale despre teorie arheologica, dar pot sa o aplice uneori ‘la firul ierbii’ mult mai bine decat profesori universitari. Sunt si oameni care nu au facut neaparat o facultate, si care sunt arheologi excelenti, cu numeroase publicatii si care lucreaza la institutii de top (de ex. Museum of London Archaeology). Sunt si doctori supra-specializati care revin la job-uri de baza, fie pentru a castiga mai multa experienta, sau pentru ca nu s-au adaptat sistemului academic. Idee de baza este ca exista o flexibilitate academica si de job progression care nu sunt legate ombilical precum in Romania. Din nou, acest aspect nu este valabil pentru toate domeniile, dar il consider important de mentionat.

    In rest foarte fain articol, astept o analiza mai in detaliu daca exista timp, pe criterii strict academice al performantei universitare in Romania.

    • Stimate domn, am citit cu atenție și cu mult interes comentariul dumneavoastră. Aduceți informații utile spațiului public interesat de ideea de universitate. Multă baftă vă transmit din Sibiu.

  10. Din tot articolul am inteles ca problema principala a fost ca profesorii nu au fost „gentlemani” si nu le-au permis celor care au folosit un sistem evoluat de fraudare sa repete examenul ! In loc sa ceara arderea din temelii a sistemului de copiat care incepe din scoala generala asta era solutia ? Cu „progrese” de genul asta in 5 ani ajungem pe locul 2000…

    • Mai citiți, cu mai multă atenție! Argumentația a fost bogată și mai ales riguroasă!
      În plus – deloc emfatică. Articolul are expresivitate – căutați sensurile ”sous texte”.

  11. Toate bune și frumoase, dar cum adică „măsura exmatriculării nu era cea mai indicată”? Că eu am citit că aia e sancțiunea pe care o prevede regulamentul lor pentru astfel de fapte – nu au alta, aia e…eu așa am citit.
    Și-atunci eu zic că aia trebuie să se aplice…

    • FAPTE! Da, care oricum nu mai puteau fi schimbate – ci mult mai profund INTERPRETATE. Soluția s-a aplicat pripit. Sigur! Există norme clare în regulamente – însă adultul judecă mai profund. Ați văzut filmul Parfum de femeie – Scent of a Woman – din anul 1992, cu Al Pacino, Chris O’Donnell, James Rebhorn, Gabrielle Anwar și Philip Seymour Hoffman?

  12. La Iași, rectorul se numește tudorel dorel tuader, exponent al justiției, al dreptății și al adevărului; restul sunt comentarii de detalii…

  13. Excelent articol, si nu numai prin continut dar si prin faptul care mi se pare super pozitiv de a aduce in prim plan un clasament occidental, acum cand toata lumea face plecaciuni aproape nepermise in fata unui stat dictatorial cum este China. Felicitari autorului.

  14. Apropo de clasamentele respective: Am terminat si eu o universitate din cele de pe locurile 151-200 (nu m-a interesat niciodata statistica relativa la presupusa lor valoare) si, independent de asta, am o intrebare:

    Prima universitate germana e pe undeva pe la 35 in timp ce universitatile engleze sa lafaie in primele zece, douazeci si treizeci. Inseamna asta ca industria britanica e mult superioara celei germane? Mai meditati si la aspectul asta deloc neglijabil …

  16. @ Cristian Valentin Iosif: Întâmplarea face că l-am văzut, dar nu-mi dau seama la ce vă referiți, nu văd analogia … Acolo e vorba de un băiat care este mituit de directorul școlii să-și denunțe colegii care i-au făcut acestuia o farsă care l-a jignit. Iar băiatul găsește tăria să refuze – e vorba, cum s-ar spune, despre integritate.

    Aici, din câte mi-am dat eu seama, e vorba de niște studenți care și-au denunțat colegii care au copiat la examene, și mai este vorba de niște reprezentanți ai studenților care au militat pentru neaplicarea unei sancțiuni a cărei nuanțare în regulament, atunci când s-a pus problema, au refuzat-o categoric, deși se pare că tocmai unii profesori le-au atras atenția că s-ar putea să vină o zi când o n-o să le mai convină intransigența lor teoretică…

    Nu mai spun că și „infracțiunile” diferă: într-o parte vorbim despre o infracțiune „politică”, în partea cealaltă nu-mi dau seama unde este mai exact elementul „ideologic”, sau vreun element care să „înnobileze” în vreun fel fapta… Singura întrebare ar fi: i-a mituit cineva pe studenții noștri să-și denunțe colegii?…

    Gândindu-mă la răspunsul pe care să vi-l dau, și în timp ce-l scriam, mi-am amintit de „4 pe trimestrul 2”, de Neagu Rădulescu, în care colegele de clasă (în general mai pupeze și cu ceva mai multă experiență la activ) se solidarizează spontan cu colega lor, pe care o porecliseră ușor disprețuitor „Fecioara” și de care cam făceau mișto până atunci, când aceasta din urmă descoperă și ea iubirea: „În sfârșit!”, exclamă ele și își sfidează rând pe rând profesoara, care descoperise în ghiozdanul Fecioarei și ruj, și ojă, și rimel, și fard, ridicându-se una după alta și mințind cu zâmbetul pe buze că ele i le-au făcut cadou colegei lor – până când profesoara, care dădea nervoasă patru după patru, sfârșește prin a ceda: „Hai, mă fetelor, că mor de curiozitate, spuneți-mi și mie ce se întâmplă de fapt?…”

    Dar nici cu asta nu văd – din păcate, dacă vreți – vreo analogie, așa cum nici cu „Parfum de femeie” nu văd.

    • 1). Îmi place ce scrieți. Așa este. Sunt valențe ale filmelor cu o clară expresie în social. Nu am comentarii. Vreau însă să vă rețin atenția către contextul exmatriculării. În film, un fost ofițer al armatei americane pătrunde radical într-un mediu academic prea mult enclavizat și chiar corupt am putea spune și se opune exmatriculării – pe ideea că un om de calitate, un student – nu trebuie să fie sacrificat în procesul birocratic de rezolvare a unor proceduri de organizare universitară influențate discret din zone clar compromise etic. Ceva îmi spune că printre tinerii studenți bucureșteni care au copiat – există și studenți de calitate – atrași din păcate în conjuncturi nefaste. Sau dvs. sunteți sigur că nu este așa? Că iată, binele s-a întâlnit cu răul – mediul universitar imaculat aflându-se în stare de asediu. Este o afirmație ce nu poate fi susținută.
      2) EXMATRICULAREA mi-a apărut ca o reprimare și sunt sigur că mă înțelegeți. Pe loc aș fi declarat examenul acela nul și în discreție aș fi reorganizat evaluarea. În condiții de siguranță. Numai așa aș fi avut certitudinea că acționez corect și în congruență cu noile condiții de sesiune – determinate de disfuncționalitățile apărute în urma măsurilor sociale de limitare a pandemiei. Era o situație cu un oarecare conținut ilariant, dacă îmi permiteți. Astfel, în mod evident meciul trebuia reluat! M-a durut și faptul că nu a existat un for superior care să intervină printr-un demers oficial orientat către ideea de mediere și reconciliere – ambele tabere urmând să-și reconsidere pozițiile – pregătindu-se pentru reluarea corespunzătoare a respectivului examen din sesiunea de iarnă.
      3). Personal aș fi putut să organizez fără probleme o sesiune de examene online – caracterizată prin siguranță și corectitudine. Poate că aș fi stat la PC de dimineață și până târziu în noapte împreună cu ceilalți colegi din catedră. Însă aș fi realizat acest lucru în mod corect și sigur. Simt asta cu toate că nu aparțin mediului universitar. Este o chestiune de conștiință.
      4). Din contră – nu aș fi exmatriculat studenții – în condițiile determinate de COVID 19! Am această certitudine. Mai ales că nu am văzut intensități diferite în desfășurarea celor două tabere. Aproape s-au anulat în intensitate energiile conflictului. Poate că mesajele către presă le-au accentuat pe anumite direcții. Universitatea trebuie să aibă grijă de tinerii studenți – din foarte multe puncte de vedere. Suntem o societate nu specii diferite aflate în conflict. Înclinarea de a face bine, vine cu îngăduință – și mai ales cu îndoiala față de gesturile radicale. Este până la urmă o chestiune de civilizație.
      5). S-a produs un precedent în care din păcate Hexagonul s-a raliat concepției. În aceste condiții, în formula slogan contra slogan – am putea zice așa: ”Nu vrem să avem tribunale în care avocații și instanța să provină din facultățile unde s-au exmatriculat studenții în timpul pandemiei”. Nu predomina chestiunea de stabilire a adevărului. Evident că s-a furat. Însă putem să lansăm un enunț (ca premisă) și să spunem că dacă decizia de exmatriculare ar fi fost precedată de o expunere în amănunt a condițiilor care au permis aceste devieri – atunci, în aceste conjuncturi apărea în sens pozitiv îndoiala cu privire la justețea unei hotărâri radicale și se relua examenul mult mai bine organizat.

  17. @Cristian Valentin Iosif: Bun, eu nu-i cunosc pe ei, adică n-am avut o percepție directă și nemijlocita asupra lor (iar asta e foarte important pentru a putea judeca bine, cred eu), dar, ca idee generală: nu, nu sunt deloc sigur că toți studenții respectivi trebuie aruncați definitiv la gunoi; dimpotrivă, aș zice că fiecare dintre ei merită o nouă șansă, și chiar la drept, dacă știe să și-o atragă. În esență, nu văd nicio problemă ca unul dintre ei, sau fiecare, să fie peste zece ani judecător, procuror sau să aibă orice altă ocupație juridică. Adică nu propun să le coasem pe haine litera „E” de la exmatriculați și să-i obligăm să le poarte… :-p

    Dar … băieții cu farsa din filmul propus de dumneavoastră aveau și ceva de revoltă împotriva unei autorități poate că opresive și abuzive; eroul filmului (care am impresia că încălca, parcă așa îmi amintesc acum, codul de etică al studentului, care îi cerea să-și denunțe colegii) refuza să depună mărturie de pe pozițiile cuiva care își apără integritatea morală; fetele din exemplul meu sărbătoreau prietenia și, ca să zic așa, deșteptarea primăverii…

    Pe scurt, fiecare avea, în încălcările „textului”, ceva de care să te poți lega, niște circumstanțe… Or, la studenții de care vorbim, dacă astfel de circumstanțe există, eu nu le-am perceput. Ce s-a văzut a fost doar o banală cooperativă de furat…

    Altfel, sunt de acord cu dumneavoastră că universitățile din Hexagon au ratat, cum se spune, o bună ocazie de a-și ține gura. Și mai cred că profesorul Radu Rizoiu (care a avut și el, mi se pare mie, o contribuție foarte valoroasă pe tema asta) are foarte mare dreptate să califice evenimentul ca fiind „dureros”.

    Pentru că este foarte corect ce spuneți: se prea poate să fie printre ei, sau chiar toți, băieți și fete de toată isprava. Ce trebuie ei să facă acum, după părerea mea, este să înțeleagă că au greșit, că aia e sancțiunea la care era firesc să se aștepte dacă erau, cum au fost, prinși (Că aia e sancțiunea din regulamentul lor – dacă aia e, aia e, nu?), să-și trăiască tristețea cât și-or trăi-o, dar nu prea mult … după care să se pună din nou pe treabă și să nu mai greșească pe viitor.

    Până la urmă, ar putea fi și o foarte utilă experiență de viață să știi pe propria piele ce înseamnă să fii dat la o parte, să înțelegi că sufletul nu suferă mai puțin doar pentru că sancțiunea are justificare.

  18. @Adrian: Nu știu cine a scris compunerea aia și nici nu mă interesează neapărat, dar pe mine unul nu mă convinge deloc, ba chiar are darul să mă irite.

    Mă rog acuma, fiecare cu percepțiile sale.

  19. D-l Cristian Valentin Iosif a scris un excelent articol despre evenimente critice din mediul universitar, iar odata cu prezentarea pozitiei universitatilor Estice in topul ,,QS” , comparatia facuta ,,expune” (fara ca autorul sa-si propuna) si ,,cauza cauzelor” tuturor ,,bolilor morale” ale universitatii romanesti: criza generala a Romaniei!
    Locul ultim al Romaniei in acest top (alaturi de Bulgaria) este explicabil doar prin starea economica-industriala esuata a tarii, pe cind tari Estice minuscule ca populatie si teritoriu cu avintul economic cunoscut, detin suprematia calitativa in educatie-invatamint!
    Nimic nu poate infirma dezvoltarea economica-industriala ca suport al virfului invatamintului care este universitatea – iar reformele, delimitarea de nonvaloare si refuzul de a coabita cu ea, diversele strategii, etc. – ramin percepte morale sau actiuni formale pe care saracia endemica si subdezvoltarea economica nu le poate sustine ca instrumentar academic pozitiv.
    prof. Caliman I. Eugen
    autor: proiect de tara cu obiectivul reindustrializarii.

    • Mulțumesc pentru aprecieri. Am parcurs cu multă atenție mesajul dvs. Paragraful unu – de acord! Paragraful doi – de acord! Un mic comentariu expun aici pentru ultimul paragraf. Și o să merg direct la cauză – momentul alegerilor din anul 1990. Oferta cuprindea pe atunci și alte alternative decât cele care au constituit opțiunea electoratului. Nu mai amintim frauda. Însă atunci noi ne-am caracterizat într-un fel – ca națiune, arătând ce preferăm la ieșirea din totalitarism. Ion Rațiu sau Seniorul, Regele, elitele autentice – au rămas în afara dorinței populare. Din păcate. Am pornit în tranziție fără o lege a lustrației, fără un proces al comunismului. Apoi pas cu pas interesele clasei politice s-au orientat numai către domeniul avantajelor personale și nu către binele societății. Astăzi vedem foarte clar acest lucru, când lipsa reformelor în anii ′90 ne afectează cumplit. Temele propuse aici în comentariul dvs. sunt de actualitate. Pe lângă industrializare amintim și agricultura – care putea să-și conserve latura strategică la nivel de interes național – cum s-a petrecut în Polonia de exemplu și nu numai. Sunt multe de spus pe aceste direcții colaterale de evaluare a subiectului. Numai bine vă doresc.

  20. Dragi cititori, vă invit să comentăm pe subiect, conceptual și detașați de orice detalii care au alcătuit acest eveniment. Să ne oprim asupra temei – respectiv gestul exmatriculării studenților. Avem avantajul că nu cunoaștem acel mediu universitar. Reușim astfel să ne detașăm de tentația de a divide tabloul general în căutarea unor definiții corespunzătoare. Am cădea astfel într-o zonă care nu ne privește direct, cercetarea aparținând integral respectivei universități.
    Noi reprezentăm societatea și comentăm întâmplarea în mod firesc, axându-ne nedumerirea integral pe gestul exmatriculării. Vă propun să ne cantonăm comentariile în acest perimetru și să nu alunecăm în zona căutării conținutului bogat al acestui eveniment – care există cu siguranță și deține în mod cert detalii de compoziție variate.
    Retorica articolului se derulează în jurul locației și a gestului în sine – cel al exmatriculării. Să comentăm așadar acest lucru: dacă a fost un gest etic cu adevărat sau unul nepotrivit – existând alte posibile rezolvări mai aproape asociate ideii de universitate.
    Am relevat în articol faptul că măsura preventivă era prima indicată. Se anunțau studenții că urmează reluarea examenului – tiparul motivației fiind accesibil în forme multiple unor oameni de drept. Apoi se realizau alte enunțuri mai complexe. Discreția ar fi avut un rol pozitiv în contextul în care fenomenul ar fi fost atent detaliat și integral înțeles de către decidenți. Măsura asumării unor consecințe negative privea în primul rând universitatea. Apoi, reluat examenul în condiții de siguranță, presa avea dovada faptului că o parte din vină putea fi lejer împărțită între catedră și studenți.
    Decan fiind, dacă aș fi fost în situația ingrată în care un profesor ar fi reclamat faptul că studenții i-au furat examenul – aș fi cântărit aspectul echilibrând ambele talere – pe de o parte cunoscând faptul că că în toate timpurile au existat studenți care au încercat prin tot soiul de tertipuri să fenteze selecția și pe de altă parte fiind convins că nu admit faptul că un profesor nu a fost capabil să asigure desfășurarea sesiunii în codiții de siguranță. Putem concluziona și faptul că în actualele condiții dacă o catedră nu poate asigura desfășurarea sigură a selecției universitare prin examene, atunci respectivii universitari sunt în mod cert depășiți de vremuri. Principiul derivat este acela că în situația în care un singur student dintre cei exmatriculați reprezintă modelul tânărului de calitate căzut într-o conjunctură nefastă – instantaneu măsura exmatriculării o vom considera cinică și total nedreaptă.
    Așadar, haideți să dezbatem strict gestul exmatriculării. Pentru ajutor inserez aici un alt argument. De regulă nu avem încredere în evoluția și emanciparea universităților prin astfel de gesturi radicale. Aceste mișcări extreme nu sunt specifice marilor centre universitare. Din contră. M-a surprins și asocierea rapidă a hexagonului pe acest concept. Se acutizează astfel tensiunile din facultăți, transmițându-se studenților mesaje de duritate, de baricadă. În marile universități din top ”QS” 250-450 există o altă atmosferă, cu mult mai creativă.
    Să ne calibrăm deducțiile în limite abstracte și să comentăm așadar gestul exmatriculării evitând tendința de a realiza comentarii pe toate axele periferice ale subiectului, uitând să abordăm filonul esențial. Dragi cititori, chiar nu existau și alte soluții mai profunde, în detrimentul exmatriculării? Și punem în această întrebare mod paradoxal chiar în favoarea universității.

    • In orice universitate serioasa din strainatate copiatul la un examen (sau alta forma de trisare) se pedepseste cu anularea examenului respectiv, pierderea anului de studii si exmatricularea. In functie de gravitatea actului , studentului i se poate interzice inscrierea in orice alta universitate timp de cativa ani. Este singura solutie pentru ca acest fenomen sa fie redus si studentii sa inteleaga gravitatea gestului.
      Sunt extrem de multe probleme legate de viata academica in Romania, de la frauda la exemene pana la plagiatul doctoratului: nu exista solutie de mijloc pentru rezolvarea acestor probleme, decat severitate extrema. Si daca invatamantul universitar si cecetarea au ajuns in situatia actuala ( foarte proasta), aceasta s-a intamplat in mare masura datorita indulgentei extreme fata de frauda universitara, de toate tipurile si la toate nivelurile ( valabil de altfel pentru toata societatatea romaneasca).

      • Si cu profesorii care au copiat – ma rog, in cazul lor, se numeste „mai elegant, dar imoral” plagiat – ce facem! De ce nu-i exmatriculam, nu le luam titlurile si doctoratele si banii rezultati la salariu din furt etc! Studentii copiaza avand modele si precedente! E foarte complicata relatia gestionata in numele „autonomiei universitare” in care Rectori (vezi cazul Ramonei Lile de la Arad) pastoresc plagierea fara jena si fara demnitate umana! Sunt si altele … inclusiv lista cuprinde pe actualul ministru, Sorinel! Etc!

        • Comentariul meu se referea la orice forma de frauda, inclusiv plagiat la nivel de doctorat, articole stiintifice, proiecte etc.
          De ce nu se face nimic? Ati raspuns singur(a) la aceasta intrebare: pentru ca marea parte a romanilor gandeste in felul acesta: „de ce sa-i pedepsim numai pe unii, ca sunt multi care fura”. De ce sa pedepsim studentii daca si profesorii fura? Aveti dreptate in valoare absoluta, dar aceasta forma de ingaduinta fata de frauda, furt etc a generat situatia de astazi din societatea romaneasca academica si nu numai.
          Odata trebuie inceput de undeva, nu credeti?

      • 1). Pentru primul paragraf aș avea câteva remarci. Adjectivul acesta ”serios” – în contextul ”orice universitate serioasă” – are o doză de nepotrivire cu subiectul. În statele avansate, la universitățile din top ”QS” 50, 100, 200 … 400 – studenții nu numai că nu copiază – în fapt întreaga componentă universitară este profund diferită de ceea ce cunoaștem noi aici. Nu se pot face comparații. Programa universitară este altfel alcătuită în statele care au dat istoric vorbind centre universitare de top. Raportul student-profesor-cercetător este diferit. Identificarea vocației la student, predarea după cursuri concepute aproape de ideal și în plus interferențele materiilor – tiparul de organizare a anilor de studii – TOTUL este altfel – ca rezultat al unei lumi avansate. Nu se pot face comparații cu situația de la noi, sub nici o formă. Acolo nu se vânează studenți și practic este IMPOSIBIL să copiezi. Este o altă atmosferă universitară. Și regulamentul este astfel diferit conceput și aplicat. Examenele sunt astfel organizate. Ce se solicită ca evaluare în examen diferă mult cu moda cursurilor de la noi. Se verifică în alte rațiuni cunoștințele studentului și acest lucru se face pe tot parcursul semestrului. Ne adâncim prea mult în teme colaterale subiectului, însă sper că v-am fost de folos cu această explicație. În esență vă transmit cu sinceritate faptul că nu puteți să evaluați noțiuni petrecute în sferă restrânsă în universitățile de top ale umanității, să le conferiți apoi definiții în sferă largă și apoi să treceți la comparații cu situația generală de la noi unde s-a copiat în TOATE universitățile în această sesiune. Nu duce nicăieri un astfel de procedeu analitic – vă afundați în teme mult prea generale – din care nu pot rezulta concluzii pertinente.
        2) În paragraful doi – mă faceți să zâmbesc. În mod sincer. Nu glumesc. Practic oferind soluții acide, dure – definiți fără să vreți deșertificarea masivă a mediului nostru universitar în componentă de valoare și distanțarea lui de ceea ce ar însemna cu adevărat ideea de universitate în spirit autentic occidental contemporan. Sunt de acord cu definiția pe care indirect o oferiți mediului universitar românesc. Există multă sinceritate în acest paragraf! Chiar vă apreciez pentru asta. Mi-ați ușurat foarte mult munca. Și de aceea vă ofer în plus și argumentul potrivit. Chiar din logica aici expusă de dvs. rezultă un fapt concret: sunteți în mod indirect de acord cu faptul că cei care au distrus pe termen lung ideea de universitate nu pot să treacă la măsuri radicale. Ar fi un nonsens. Dezarticulăm principiile gândirii dacă ieșim din logică. Nu aceștia sunt cei potriviți pentru reforme autentice. Și în nici un caz măsura exmatriculării nu sugerează o tendință naturală de vindecare a sistemului. Cei care au distrus sistemul trebuie să-l părăsească într-un fel. De aceea am precizat în articol că un prim semn de reformă ar fi acela ca valoarea să înceapă să se distanțeze de nonvaloare – părăsind astfel spectrul culpabilității. Cei care au ales măsura exmatriculării nu sunt potriviți inițierii reformelor, ar fi o concluzie elegantă. Mulțumesc mult pentru comentariu. Vă doresc numai bine.

        • @Cristian Iosif
          Cand am scris comentariul, ideea mea a fost ca Romania universitara tinde spre normalitate, spera la o normalitate universitara in ansamblul sau. Universitati serioase nu inseamna numai Top 100, ca e clasamentul Shanghai (cel mai cunoscut si utilizat) sau altceva, ci universitati unde exista o pondere importanta de profesori si studenti seriosi. Chiar daca nici o universitate din Romania nu va ajunge prea curand in Top 500 mondial, cateva domenii sunt bine cunoscute international, oamenii sunt invitati sa conferentieze in universitatati bune si foarte bune din intreaga lume, se publica articole in jurnale excelente, exista o activitate stiintifica de un anume nivel. Intalnesc des la conferinte si in universitati straine colegi din Romania care sunt bine vazuti si apreciati de comunitatea internationala, in ciuda lipsei de vizibilitate a universitatilor de provenienta. Valabil de altfel si pentru alte tari.
          Din pacate, domeniile de care vorbeam nu sunt numeroase si in mod sigur dreptul, sociologia, stiintele politice, ale educatiei etc. nu fac parte dintre ele.
          Cred ca trebuie, chiar si punctual, sa se termine cu a inchide ochii asupra fraudei universitare si chiar daca exmatricularea a catorva zeci de studenti de la drept nu va rezolva problemele din invatamantul superior romanesc, macar da un semnal puternic comunitatii universitare. Asa cum retragerea unor doctorate plagiate nu rezolva toate problemele legate de acest aspect, asa cum pedepsirea unor profesori spagari nu va face sa dispara toti spagarii din mediul univeristar, dar tot inseamna ceva. Nu inteleg ce ati vrea, sa nu se faca absolut nimic, sub pretextul ca orice am face raman multi altii nepedepsiti? Chiar daca, cum afirmati dvs. „s-a copiat în TOATE universitățile în această sesiune”, dar numai cativa au fost prinsi, ei bine, acest lucru ii va determina pe studenti sa se gandeasca daca data viitoare nu va fi randul lor.
          Si este bine sa stiti ca de copiat, s-a copiat anul trecut si in universitatile de top, examenele la distanta fiind o adevarata catastrofa. Cei prinsi au fost pedepsiti, evident au ramas multi mai multi neprinsi si deci nepedepsiti, dar s-a decis ca anul acesta universitar toate examenele sa se faca in prezenta, la universitate. Indiferent cum sunt cursurile, in general sunt 50% la distanta, 50 % la facultate, examenele s-au organizat si se organizeaza la facultate, ca de obicei. Evident, este o intreaga organizare, in loc de 2 amfiteatre ai nevoie de 4, in loc de o saptamana de examene, ai nevoie de 2, dar se poate: nici studentii corecti nu vor examene la distanta, nici profesorii, fiecare face un efort. Si va asigur ca nu a protestat nimeni ca cei prinsi au fost pedepsiti, nu a venit nici un student in comisia de disciplina sa ne spuna ca ” stai ca de fapt au copiat si altii, el nu se simte vinovat”.
          Asta ca sa nu credeti ca numai in Romania au loc fraude in domeniul universitar, solutia este sa ai un raspuns ferm la aceste fapte. Daca le tolerezi, se vor reproduce, daca iei masurile necesare, chiar daca riscul 0 nu exista, se vede clar o ameliorare.

          • Alexa – îmi place cum descrieți realitatea pe această axă de evaluare. Nu pot să contest acest sentiment – sunteți o persoană cu spirit constructiv și evident orientată către ideea generală de coeziune din multe puncte de vedere. Însă mărturisesc și faptul că iarăși comentariul dvs. are o abordare prea largă pentru un răspuns bine țintit din partea mea. O să încerc câteva remarci totuși, abătându-mă de la tema articolului deja publicat. Vreau însă să vă ofer câteva noi direcții abordare a temei pe care o dezvoltați. O să numerotez frazele pentru ușurarea comunicării.

            Fr.1: ”Normalitate” înseamnă o performanță medie. Și în general, normalitatea deține limite foarte largi – de regulă exprimate de la zona lipsurilor evidente către medie. Vreau să studiați situația universităților din Israel. Acolo s-au stabilit din start ȚINTE care au fost considerate vârf de lance pe evaluare mondială. Noi căutăm ”normalul” în timp ce ei caută performanța reală de vârf. În medicină normalul – înseamnă de asemenea o stare medie, o limită în exprimarea patologicului. Grijă cu acest substantiv. Eu prefer o atitudine mai clară – din care să se releve OBIECTIVE de atins – care să fie evaluate în raport cu nivelul maxim planetar. Altfel nu ieșim din ”normalitate”.

            Fr. 2: Aici doar două remarci. A). Când românii pierd o partidă contestă arbitrul. Să ieșim totuși din această controversă ”QS” vs. ”Shanghai”. Vă asigur cu multă responsabilitate că putem să ne bazăm foarte bine pe sistemul ”QS” când discutăm tema propusă. B). Iarăși generalizați folosind adjectivul ”serioși”. Să ne gândim profund la alt termen: VALOROS – și aici încep paradoxurile sistemului universitar românesc unde o să găsiți o dezordine cumplită în scara de valori.

            Fr. 3,4,5 și 6: Se întâmplă ceea ce spuneți, mai ales de când suntem în UE. Există programe care implică colaborări diverse. Am devenit interesanți. Se vede și în emigrația masivă. Avem valoare ca națiune și se cunoaște acest lucru. Ne sunt deschise porți. Capitalul de valoare circulă. Sunt strategii în acest sens. Zonele științifice au punțile lor de conexiune. Evoluăm, incontestabil. Intrăm an de an în noi perspective internaționale. Copiem modele, ne integrăm. Sunt pete de culoare într-un peisaj contemporan adesea sumbru. Revenind însă la evaluarea concretă a sistemelor noastre universitare printr-o radiografie de maximă acuratețe – în ciuda acestei medicații, pacientul suferă în continuare. Rata de emigrare a absolvenților rămâne în continuare foarte mare. Exportăm zeci de mii de specialiști – mulți dintre aceștia urmându-și destinul în state dezvoltate.

            Fr. 7: Mi-ați întins la fileu o minge perfectă pentru un retur foarte bun! Dacă vă înșelați? Si există această posibilitate – ca unii analiști de marcă să considere nepotrivită măsura exmatriculării – atunci vă dați seama cât de jos a coborât mediul nostru universitar? Și da, chiar dvs. induceți o îndoială – argumentând logic faptul că ”exmatricularea de la drept nu va rezolva problemele învățământului superior românesc”. Așa este. În ceea ce privește exemplul dat? Suntem siguri că a fost unul profund justificat? ”FRAUDA UNIVERSITARĂ” – merită o definiție amplă, nu credeți? Așadar conchidem amândoi faptul că gesturile extreme nu rezolvă prea mult și există posibilitatea ca ”exemplul” oferit de București să nu fie neapărat considerat pozitiv de către multe alte cancelarii universitare.

            Fr. 8: De acord! Cu precizarea faptului că numai o REFORMĂ de mari proporții, determinată printr-un posibil context legislativ – poate rezolva integral temele propuse. Cade diploma de doctorat și nu cade și respectiva școală doctorală. Acel profesor care a facilitat plagiatul trebuie EXMATRICULAT. Acel profesor care a luat șpagă – chiar dacă instanța îl achită, universitatea TREBUIE să-l demită! (Réciprocité – fr.).

            Fr. 9, 10, 11, 12: Aici vreau să vă ofer o altă perspectivă – exemplele internaționale arată că acolo unde a existat VALOARE examenele (în condițiile pandemiei Covid 19) s-au desfășurat corespunzător și în deplină siguranță. Personal nu am găsit știri de fraudă la examene pentru universitățile de top citate de către ”QS”. O să mai caut. PRINCIPIUL este următorul: dacă o catedră observă fraudarea examenelor de către studenți, poate trage concluzia în primul rând că acest lucru a fost posibil și datorită proastei organizări – moment în care propune reluarea examinării. Așa se asigură evoluția. Uite, fără să intrăm în detalii, fără să ne lansăm în alte teme, vă invit să urmăriți în arhive dinamica mediului universitar bucureștean în perioada 1940-1941 și 1945-1950. No comment. Și repet nu compar cu prezentul, vreau numai să vă invit la un studiu util dvs.

            Fr. 13, 14: De acord! Deci se poate!

            Fr. 15: De acord! Nu sunt adeptul loazelor. Însă putem observa ușor mingea oferită la fileu pentru profesor. Poate că tenisul are și un rol cultural. ”Foarte bine dragilor, haideți să vă vedem chipurile. Aha, deci voi sunteți cei care ați copiat. Bravo. Greșită decizie. Nu așa se pleacă într-o carieră pe științe juridice. Vom relua examenul corespunzător!” – ar fi putut spune profesorul. Erau invitați apoi studenții respectivi într-un amfiteatru, unde o comisie universitară le prezenta un discurs moralizator. Apoi cu eleganță, cadrul universitar propunea condiții noi de examinare, mult mai bune, recunoscând subtil și propria incompetență. Practic își asigura un teren etic de perspectivă, recunoscând indirect o parte din vină. Apoi se relua examenul și studenții picau sau treceau.
            ACESTA reprezenta cu adevărat EXEMPLUL care se dădea și la care hexagonul putea să se ralieze în mod pozitiv și integral etic. Apoi odată realizat acest PRECEDENT pozitiv, rectoratele se adunau la nivel național și PROPUNEAU ca acolo unde există suspiciune de FRAUDĂ – să se adopte decizia de reluare corespunzătoare a examenelor, incluzându-se eventual și o sancțiune pentru cadrul didactic care a permis această fisură în sistem.
            În fotbal se spune că un penalti nu se apără ci se ratează. În mediul universitar DACĂ un profesor este SERIOS – atunci studentului îi este IMPOSIBIL să copieze. Dacă se începe cu sancționarea profesorilor care au permis frauda, dacă se elimină profesorii care au permis plagiate doctorale, dacă se elimină prin exmatriculare nepotismul excesiv și mita universitară plus alte influențe diverse – atunci se declanșează REFORMA. Altfel, toate aceste gesturi excesive nu vor avea nici o consecință decât aceea de a se trage cortine groase peste o realitate universitară românească atipică în sens negativ.
            Un prim PAS real ar fi ca VALOAREA să aibă CURAJUL să se separe de nonvaloare. Altfel degeaba toate aceste prezențe românești în spațiile științifice mondiale. Ce rol au aceștia în reforma universitară, care în mod evident este mai mult decât necesară. Aducem astfel în discuție nuanțe socio-profesionale specifice mediului academic – care diferențiază aspectul nobil de cel rigid, birocratic.
            Eu credeam că în domeniul juridic balanța funcționează cu ambele talere…

  21. Ei bine, în condițiile pur teoretice în care ne cereți dumneavoastră să gândim… da, eu unul cred că exmatricularea din universitate a unui grup de studenți care a pus pe picioare o cooperativă de copiat este un gest potrivit, chiar dacă printre ei pot să fie și „tineri de calitate căzuți în conjuncturi nefaste” (chiar dacă toți membrii grupului ar fi așa).

    Nu gândesc acest gest în termeni „etici”, în sensul în care nu mi-aș închipui că sunt cine știe ce agent providențial al „asanării spațiului universitar românesc de copiatul endemic” (și toate blablaurile astea de prost gust) și în sensul în care oricând aș fi dispus să le dau a doua șansă, a treia șansă, a șaptea șansă … – nu le-aș purta niciun fel de pică, nu i-aș disprețui, nici nu i-aș considera pe veci compromiși; m-aș strădui să uit porcăria făcută de ei din momentul imediat următor aplicării sancțiunii.

    Dar, de exmatriculat, i-aș exmatricula fără niciun dubiu ori dilemă etică.

    Acesta este punctul meu de vedere.

    • Faptul că avem opinii diferite este îmbucurător. Oricum mulțumesc pentru comentariu. Eu sunt ferm convins asupra faptului că în condițiile specifice mediului universitar românesc, metoda exmatriculării a fost excesivă. Am avantajul că nu cunosc alte detalii și pot evalua știrea în mod obiectiv. Nu am imaginea acelui mediu universitar, nu cunosc profesorii, studenții, – alte detalii. Am însă certitudinea că un profesor poate să organizeze o sesiune sigură fără nici o problemă. Face parte chiar din farmecul vieții universitare. Și apoi, fie vorba între noi, un PROFESOR te poate lăsa chiar cu toate cursurile pe masă, cu sursele de informații deschise – pentru că atunci când te ascultă DIRECT, chiar și prin conexiune video – își dă seama pe loc câtă materie cunoști. Se puteau anticipa anumite situații și în consecință se puteau organiza examene serioase. Să nu uităm și de condițiile specifice pandemiei Covid 19. Putem să evoluăm și prin măsuri constructive nu numai prin gesturi dure, adesea evident prea puțin cântărite. Bunătatea implică grijă și interes față de misiunea ta ca dascăl universitar. Scopul te obligă la prudență și cumpătare. Dacă îți dorești cu adevărat să iasă ceva din acei studenți, să îi transformi, să îți devină cu adevărat discipoli – atunci mersul tău universitar devine cu certitudine altul. Departe de gesturile excesive sau mult prea permisive.

  22. Moralitatea nu se obtine cu masuri radicale. Ne intoarecem in Evul Mediu si chemam calaul. Pedepsele sunt graduale si la prima abatere orice judecator da o anume pedapsa dar nu maxima. Consider ca vinovatii sunt in ambele tabere si profesori si studenti. Cei dintai nu au organizat examenul cum trebie, studentii au profitat de conjunctura. As fi realizat o judecata ale acestor studenti pe bune, in sala de tribunal, cu marturii si argumente de ambele parti.

    • Da. Foarte bine punctată ideea. Moralitatea – este o chestiune de conduită universitară. Un punct de plecare fundamental. Și nu ne referim al viața personală ci numai la cea profesională. Există corelații între moralitatea profesională individuală și aspectul unei societății universitare. Ne gândim și la onestitate – care până la urmă dă purtarea dascălului universitar în social – și aici intră și într-o clasificare aparte întreaga studențime. Dacă însă cutumele mediului universitar nu cuprind și astfel de elemente de gândire, atunci din păcate tot ceea ce scriem aici își pierde din conținut. Și aveți dreptate, așa este – ambele tabere au deraiat. Și da, examenul nu a fost organizat corect – de aici și stimularea tentației în rândul studenților. Deprecierea devine astfel obștească pe acolo, dacă putem spune așa. Tabloul cuprinde clar ambele părți ale baricadei. Mi-a plăcut mult claritatea precizărilor! Scurt și la obiect!

  23. @Cristian Valentin Iosif: Și eu vă mulțumesc pentru răspunsuri. O ultimă precizare: „pandalia” :-p e, după părerea mea, o circumstanță agravantă, nu atenuantă. Dacă în mod normal ai fi putut spune, de exemplu, că au dat băieții și fetele de viață, de teatre&cinematografe&baruri, de săli de expoziții și de Centru’ Vechi, pe una a amețit-o un fante cu farmec, altu’ a văzut chiloții la vreo actriță și umblă turbat după ea … astfel încât s-au trezit în sesiune că n-au făcut nimic un semestru întreg și, în disperare de cauză, s-au pus pe copiat – oricât de tras de păr ar fi să gândești așa, și tot ar fi un capăt omenesc de argument.

    Dar tocmai că nu: a fost pandemie, totul a fost blocat. Îmi pare rău, dar chiar nu aveau altceva de făcut decât să învețe, dar ei s-au folosit de împrejurarea că e „pandalie” și cursurile&evaluările se fac în halul în care se fac… și ce și-au zis ei: ia hai să tragem noi un ce profit din chestia asta…

    Cam asta ar fi.

  24. Am senzatia ca ascult argumentatiile unuia ca Adrian Severin, evident la un alt nivel… Hai sa revenim la simtul comun si sa recunoastem ca nu e in regula: ” daca toti fura inseamna ca e normal sa furam”

  25. ULTIMA ORĂ

    România nu mai are nicio universitate în top 1000, în prestigiosul QS World University Ranking – ediția 2022. Universitatea din București și Babeș-Bolyai au coborât în grupa 1001-1200

    https://www.edupedu.ro/romania-nu-mai-are-nicio-universitate-in-top-1000-in-prestigiosul-qs-world-university-ranking-editia-2022-universitatea-din-bucuresti-si-babes-bolyai-au-coborat-in-grupa-1001-1200/?fbclid=IwAR1WdsMJuuEjkWdxwIrOQ_xySD46bG_HV6mcmX-BLAB3ENK0hLd089aHUUo

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Cristian Valentin Iosif
Cristian Valentin Iosif
Autorul a absolvit Facultatea de Medicină Veterinară din București și apoi Școala de Studii Postuniversitare în domeniul Clinică și Farmacie. Din anul 2015 este cercetător acreditat în cadrul C.N.S.A.S. Conferențiază cu tema „Misiunea cercetătorului C.N.S.A.S.” și „Principii etice în profesiunile liberale”. Locuiește în Sibiu. Este membru în Colegiului Medicilor Veterinari din România din anul 1998. Este medic veterinar clinician. A publicat numeroase articole în diferite reviste, tema generală fiind sănătatea omului şi animalelor, ecologie şi protecția mediului. A activat timp de trei ani (mandatul 2013-2016) în Comisia Naţională Legislativă a Colegiului Medicilor Veterinari din România – redactând cartea ”Amendament VET” ce propunea la vremea respectivă circa 300 de amendamente la legile profesiei.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Dragă cititorule, această platformă nu are reclame si nici advertoriale. Avem nevoie de ajutorul tau pentru a duce mai departe acest proiect. Il poți susține prin donații. Îți mulțumim!

 

carte

 

coperta cartii

În această nouă carte, Armand Goșu urmărește desfășurarea războiului din Ucraina și negocierile de pace în contextul geopolitic inaugurat de al doilea mandat al lui Donald Trump, care a subminat dramatic – și poate iremediabil – unitatea lumii occidentale. Astfel, sunt analizate originile imperiale ale planurilor Rusiei în Orientul Mijlociu; de ce și-a abandonat Putin singurul aliat real, dictatorul de la Damasc, și a renunțat la poziția strategică din Venezuela; cum schimbă utilizarea pe scară tot mai largă a dronelor modul de desfășurare al luptelor și, adeseori, deznodământul lor; evoluțiile recente ale negocierilor pentru încheierea războiului. Vezi mai multe

Carti noi

Despre alegere şi discreţia binelui

Despre alegere şi discreţia binelui

„Vorbim tot mai mult despre viață în termeni de optimizare și eficiență; nu ne mai atrage atenția decât ceea ce ni se pare convenabil. Aderența la un mesaj de credință, imaginat doar ca poliță de asigurare, va mai putea oare să ne sugereze marile întrebări ale ființei și să ne ferească de ratare? Ar mai putea perplexitățile credinciosului de la noi să intre în dialog cu mirările lumii, astfel încât să nu lase impresia negocierii sale cu fatalitatea? Mai putem aspira la luciditate sub influența unui mod contorsionat de a concepe tradiția?“ — MIHAI FRĂŢILĂ - vezi mai mult

Carti noi

 

Pagini

Esential HotNews

Citeste HotNews.ro. Esential

 

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

©