„Acestea sunt sancțiuni extraordinare. Sunt serioase, aplicate împotriva celor două mari companii petroliere ale lor și sperăm că nu vor trebui aplicate mult timp. Sperăm că războiul va fi oprit. (…) Am anulat întâlnirea cu președintele Putin. Pur și simplu nu mi s-a părut potrivit. Impresia mea era că nu vom ajunge acolo unde trebuie.„[1]
Donald J. Trump
Donald J. Trump și vicepreședintele său James D. Vance au avut în plan, la momentul instalării la Casa Albă, să decupleze Moscova lui Vladimir Putin de Beijingul lui Xi Jinping, pentru a izola China, principalul competitor al Americii. Cei doi au considerat că planul lor este pe cât de îndrăzneț, pe atât de vizionar și fezabil. Pentru a-l duce la îndeplinire, au conceput o ofertă pe care considerau că Vladimir Putin și grupul său de la Kremlin – politicieni și oligarhi deopotrivă – nu au cum să o refuze. Oferta includea o victorie limitată în Ucraina, cu obținerea de teritorii și păstrarea Crimeii, ridicarea sancțiunilor economice și un acord de investiții americane, menit să revitalizeze economia Rusiei.
Mai credeau, Donald J. Trump și James D. Vance, că dialogul cu Vladimir Putin va fi propulsat de câteva argumente importante, care vor înclina balanța. În primul rând, relația foarte bună a lui Trump cu Putin, dar și a multor oameni de afaceri care au finanțat MAGA cu oligarhia rusă. Mai apoi, dar nu de neglijat, punctele comune ale ideologiei MAGA, inclusiv fundamentalismul religios, cu ideologia mesianismului ortodox rus.
Aceste iluzii au început să fie una câte una invalidate, culminând cu momentul întâlnirii din Alaska dintre Trump și Putin, mai degrabă ratat pentru că liderul rus s-a dovedit neașteptat de inflexibil. A urmat apoi penibila gudurare a lui Putin pe lângă Xi Jinping la Tianjin și la marea paradă militară de la Beijing. Donald J. Trump a taxat momentul, mai întâi numindu-i pe Xi și pe Putin „conspiraționiști” și apoi declarându-se dezamăgit profund de atitudinea lui Vladimir Putin față de solicitarea de a opri războiul din Ucraina.
În momentul în care Donald J. Trump lua în calcul să dea curs variantei susținute de secretarul de stat Marco Rubio – pace obținută prin forță, à la Reagan – cu vânzarea de rachete de croazieră Tomahawk Kievului și instituirea de sancțiuni industriei petroliere a Rusiei, Vladimir Putin a sunat la Casa Albă ca să mai câștige timp. A mai băgat o fisă. (A funcționat câteva zile.) De fapt Putin încerca să câștige timp, în speranța – contrazisă de realitate – că generalii săi îi vor aduce în câteva zile spargerea frontului în Donbass.
S-a vorbit cu optimism de o întâlnire Trump – Putin în Europa, la Budapesta, avându-l drept gazdă pe amicul devotat al Kremlinului, Viktor Orbán. Doar că, în urmă cu câteva zile, discuția pe care Marco Rubio a purtat-o cu omologul său, Serghei Lavrov, a turnat apă rece în bocancii aripii rusofile de la Casa Albă, reprezentată entuziast mai ales de James D. Vance și Pete Hegseth, secretarul apărării (sau războiului, după noua terminologie).
Deunăzi, Scott Bessent, secretarul Trezoreriei, a anunțat impunerea de sancțiuni împotriva Rosneft Oil și Lukoil. Apoi, Donald J. Trump s-a întâlnit în Biroul Oval cu Mark Rutte, secretarul general al NATO[2]. De data aceasta, Trump este cela care bagă încă o fisă, acceptând implicit că s-a înșelat purtându-se cu mănuși cu amicul său Vladimir Putin și ai săi. La fel cum, de cealaltă parte, Vladimir Putin își ascultă apropiații, care insistă că frontul este gata să se prăbușească de partea ucraineană, și ascultă Beijingul, care-i promite că-l susține până la capăt să obțină victoria căutată în Europa.
NEGOCIEREA CU CHINA: CE-I DE FĂCUT?
„Vom face o înțelegere [cu Xi Jinping], cred, în privința tuturor chestiunilor. Cred că vom face o înțelegere în privința [exporturilor de] soia și a fermierilor. Cred că vom face o înțelegere poate chiar și în privința [armelor] nucleare”, le-a declarat Donald J. Trump ziariștilor acreditați la Casa Albă, la conferința de presă organizată împreună cu Mark Rutte.
Donald J. Trump va ajunge în ultimele zile ale lunii octombrie la Seul, în marja reuniunii APEC, ocazie cu care este posibil să se întâlnească cu președintele chinez Xi Jinping. Întâlnirea este sub semnul întrebării, dar la conferința de presă cu Mark Rutte, președintele american s-a declarat încrezător că aceasta va avea loc.
Atlantic Council a organizat foarte recent o discuție între Melanie Hart, directorul „Global China Hub” și Nicholas Robert Burns, ambasadorul american la Beijing din aprilie 2022, până în ianuarie 2025. Tema discuției: acordul comercial dintre Statele Unite și China și întâlnirea Trump – Xi, în marja APEC[3].
Temele de negociere sino-americane, legate de un nou acord comercial, nu sunt noi. Așa cum nu este nimic nou nici în privința tarifelor americane asupra unor tipuri de importuri din China sau legat de acțiunile anticoncurențiale ale Beijingului. Administrația Biden era tot atât de îngrijorată de deficitul comercial, care în anul 2021 ajunsese la un vârf de circa 355 miliarde de dolari în favoarea Chinei și luase deja măsuri, astfel încât, la finele lui 2024, deficitul comercial se redusese cu aproximativ 60 de miliarde de dolari.
Implicat în negocierile dosarului comercial, ambasadorul Burns este familiarizat cu dificultățile întâmpinate de partea americană, confruntată cu o echipă de negociatori chinezi foarte bine pregătită și determinată să obțină ce și-a propus.
Nicholas Burns a insistat pe ideea că, în contextul actual, interesul special pe care președintele Donald J. Trump îl arată pentru negocierea unui nou acord cu China este foarte important și de mare ajutor pentru echipa de negociere. În al doilea rând, procesul de negociere este profund influențat de contextul global, de intenția afișată de China de a deveni puterea care depășește Statele Unite și ia – politic, militar și economic – inițiativa la nivel mondial. Ceea ce transformă negocierea unui acord comercial într-o fațetă a acestei confruntări globale, imposibil de izolat de alte evenimente în derulare, cum sunt de exemplu conflictele din Ucraina sau Orientul Mijlociu.
Forumul APEC va avea loc la Gyeongju între 31 octombrie și 1 noiembrie ac.[4] Președintele Donald J. Trump este așteptat la Seul pentru o vizită între 29 și 30 octombrie ac. Președintele Xi Jinping intenționează să viziteze Coreea de Sud pentru a participa la summit-ul APEC, însoțit de soția sa, Peng Liyuan. Vizita președintelui Xi în Coreea va fi practic o vizită de stat[5]. Orice întâlnire între președintele american și cel chinez, în contextul global tensionat actual, este dezirabilă, este de părere Nicholas Burns, pentru că dialogul este esențial în controlul derapajelor inerente oricărei confruntări.
PERSPECTIVE SINO-AMERICANE ÎN VIZIUNEA LUI NICHOLAS BURNS
„Ar trebui să mergem mult înapoi, până la Herbert Hoover, ca să găsim un președinte asemeni lui Trump, care să fie atât de interesat și de implicat în problemele economice” – este afirmația ambasadorului Nicholas Robert Burns, care a ținut să sublinieze rolul important pe care-l are șeful administrației atunci când vine vorba de negocierea unor dosare complicate și sensibile, așa cum este dosarul privind acordul comercial cu China.
De la începutul dialogului cu Melanie Hart, Nicholas Burns a ținut să sublinieze câteva aspecte legate de negocierile acordului comercial cu China. Primul aspect: China nu se ferește să poarte un război comercial cu Statele Unite.
Al doilea aspect: Statele Unite obișnuiau să-și potențeze poziția de negociere cu China, în trecut, prin intensificarea cooperării cu Japonia, Coreea de Nord, Australia și, firește, cu aliații europeni din NATO. Care aliați europeni au început la rândul lor, în ultimii patru ani, să abordeze în context strategic relațiile comerciale cu China. Doar că administrația Trump a lansat un război al tarifelor care nu i-a ocolit pe aliați, așa că este de așteptat ca din partea lor să se manifeste reticențe în susținerea deplină a poziției americane.
Al treilea aspect: Președintele Trump are dreptate să ridice problema echității în schimburile comerciale cu China. Situația actuală nu este sustenabilă în viitor. Asupra necesității de a negocia un alt acord comercial cu China, echitabil pentru ambele părți, există un consens bipartizan la Washington.
Ce este sigur, China va negocia dur și nu se va feri să folosească din plin ca armă șantajul economic și comercial. În acest dificil proces de negociere, administrația Trump ar trebui să-și ia răgazul necesar și să definească, pentru ca să-i fie clar echipei de negociere, ce anume înseamnă succesul pentru partea americană, unde anume își dorește administrația să ajungă când vine vorba de noul acord comercial.
Ambasadorul Nicholas Burns a mărturisit că și administrația Biden țintea cu consecvență obiectivul negocierii unui acord comercial corect cu China, motiv pentru care în cazul a 80% dintre capitolele de negociere era vorba despre competiție și dispute și doar în 20% dintre capitole despre cooperarea dintre părți. Acesta este motivul pentru care se poate vorbi fără nicio exagerare de negocieri dificile și dure încă din start, iar situația nu se va schimba nici în viitor.
Guvernul chinez a cooptat în susținerea negocierilor experți și oameni politici inteligenți și bine pregătiți. Xi Jinping însuși este, în descrierea lui Nicholas Burns, un lider mai puternic, mai capabil și mai experimentat acum decât era în urmă cu opt sau nouă ani. Toate chestiunile importante sunt supervizate de președintele Chinei, el fixează direcția de negociere și tot de la el pornesc către echipa de negociere semnalele care contează.
Un alt personaj cheie al negocierilor este vicepremierul chinez He Lifeng, despre care ambasadorul Nicholas Burns amintește că are o relație personală foarte apropiată cu președintele Xi Jinping, încă din vremea protestelor din Piața Tienanmen. He Lifeng este garanția că echipa de negociere păstrează linia trasată de Xi Jinping. Viceministrul comerțului, Li Chenggang, este la rândul său o piesă importantă în angrenajul de negociere cu Statele Unite.
Chiar dacă negociatorii chinezi sunt inteligenți, educați și foarte experimentați, mai există o fațetă a monedei de care administrația americană poate profita. Regimul Xi Jinping a devenit extrem de autoritarist în ultimii ani. Nu sunt vremuri deloc favorabile pentru specialiștii, oamenii de afaceri sau politicienii cu individualități puternice, pe care vor să le pună în valoare. Aceștia ajung rapid să devină incomozi pentru regimul de la Beijing. Xi Jinping folosește din plin mecanismul rotației cadrelor, așa cum recent s-a putut vedea în epurările de la vârful armatei chineze. Or, mecanismul rotației cadrelor inhibă inițiativa și tinde să niveleze valorile.
Un alt aspect tehnic important este lipsa experienței piețelor internaționale. Nu există în partea chineză experți de talia secretarului trezoreriei, Scott Bessent, de exemplu.
Obiectivul Chinei este la vedere: să depășească puterea Statelor Unite în regiunea Indo-Pacifică. Hybrisul Beijingului se observă din declarațiile unor oficiali care răspândesc ideea că Statele Unite trebuie pur și simplu ținute departe de Asia.
Competiția militară a Chinei cu Statele Unite, competiția tech, diferențele de abordare în chestiunile legate de drepturile și libertățile cetățenești interferează puternic cu dosarul comercial și cu competiția economică. Negocierea unui nou acord comercial nu este posibilă făcând abstracție de aceste realități.
La acest moment, luate izolat, Statele Unite și China sunt oarecum egale ca forță proiectată global. Diferența o pot face alianțele. Dacă adaugi Japonia, Coreea de Sud, Australia, Europa sau India – foarte importantă relația cu India, atunci poți înclina balanța. Și nu îți poți ține aproape aliații dacă pui sub semnul întrebării suveranitatea Canadei, suveranitatea Danemarcei asupra Groenlandei și impui tarife de 50% Indiei.
APEC ar trebui să ofere oportunitatea unei noi întâlniri la nivel înalt între președinții Statelor Unite și ai Chinei. Oportunitatea aceasta nu trebuie ratată; acest tip de dialog, într-o lume complicată, în schimbare, cum este cea de astăzi, este esențial. Este esențial și pentru a avea rezultatul dorit în negocierea unui nou acord comercial, echitabil. Pe de altă parte, până când nu se va ajunge la un acord și o bună parte din tensiuni nu vor fi eliminate în relația dintre Washington și Beijing, este bine ca întâlnirile dintre președinții american și chinez să aibă loc pe „teren neutru”.
COMPETIȚIA STATELE UNITE CHINA: VIITORUL POSIBIL, VIITORUL DERZIRABIL
După șase luni de la începutul războiului comercial al președintelui Donald Trump, China reușește să-și mențină exporturile în Statele Unite la un nivel ridicat, chiar și în condițiile implementării unor taxe vamale de 55%. Mărfuri în valoare de aproximativ un miliard de dolari ajung zilnic din China în Statele Unite. În ciuda scăderii de două cifre a valorii schimburilor comerciale bilaterale în ultima jumătate de an, există produse la care s-au înregistrat creșteri, sfidând astfel tensiunile comerciale dintre Beijing și Washington.
Tarifele americane par avea un efect relativ limitat, pentru că dominația Chinei în unele sectoare precum pământurile rare și industria electronică face ca renunțarea la produsele sale să fie practic imposibilă, cel puțin pe termen scurt. Sunt concluziile unei analize Bloomberg, redate și de presa noastră economică[6], în perspectiva summit-ului APEC.
China a depășit Statele Unite și a devenit cel mai mare partener comercial al Germaniei în primele opt luni ale anului 2025, recâștigând primul loc, pe fondul creșterii taxelor vamale care au afectat exporturile germane către SUA, potrivit datelor preliminare ale Oficiului German de Statistică. Importurile și exporturile germane cu China au totalizat 163,4 miliarde de euro în perioada ianuarie-august, în timp ce comerțul cu SUA s-a ridicat la 162,8 miliarde de euro, potrivit Reuters[7].
Nicholas Burns a avertizat asupra voluntarismului unor măsuri care oferă Chinei oportunități, fie și pe termen scurt, în competiția cu Statele Unite. Pentru că este ușor să debalansezi anumite echilibre și mult mai greu apoi să le restabilești; niciodată noua poziție de echilibru nu va fi aceeași ca în trecut.
Războiul tarifelor, declanșat de administrația Trump, pornește de la constatarea dezechilibrelor care afectează economia Statelor Unite, inundată cu produse ieftine „made in China”. Același lucru l-au constatat și europenii, și alte state; în fond – în cuvintele ambasadorului Burns – „cine asistă impasibil la inundarea pieței naționale cu produse chinezești ieftine și care falimentează proprii producători?” Așa că și Turcia a impus tarife Chinei[8], la fel și India[9], pentru a-și proteja producătorii interni.
Esențiale sunt, pe lângă politica tarifelor, alte acțiuni care pot tăia avântul Beijingului: cultivarea potențialului de cooperare cu aliații și țintirea aliaților Chinei, în special Rusia.
Deunăzi, președintele american Donald Trump și premierul australian Anthony Albanese au semnat la Casa Albă un acord-cadru în valoare de 8,5 miliarde de dolari, menit să reducă dependența Statelor Unite față de China în domeniul mineralelor critice și al pământurilor rare, esențiale pentru industria auto, semiconductori și tranziția energetică. Reacția de la Beijing a venit imediat, prin vocea purtătorului de cuvânt al ministerului de externe: „Formarea lanțurilor globale de producție și aprovizionare este rezultatul alegerilor pieței și ale companiilor. Națiunile bogate în resurse ar trebui să contribuie activ la securitatea și stabilitatea industrială și să asigure o cooperare economică și comercială normală.”[10] Interesantă și edificatoare retorică.
Pe de altă parte, dacă Rusia lui Putin a ales să nu redevină partenerul Occidentului, atunci Occidentul nu are de ales, dacă vrea să păstreze inițiativa în competiția globală: Rusia lui Putin trebuie falimentată. O Rusie în faliment poate deveni o povară prea mare chiar și pentru China, care are propriile-i vulnerabilități de compensat. Acesta nu este un deziderat teoretic, ci o realitate.
Companiile petroliere naționale chineze PetroChina, Sinopec, CNOOC și Zhenhua Oil au stopat achiziția de petrol rusesc transportat pe mare, cel puțin deocamdată, din cauza îngrijorării legate de sancțiuni. China importa aproximativ 1,4 milioane de barili de petrol rusesc zilnic, pe mare; cantitate cumpărată în cea mai mare parte de rafinării independente și mici operatori. China importă, de asemenea, aproximativ 900 mii de barili pe zi de petrol rusesc prin conducte, cu destinația PetroChina.
Unipec, divizia comercială a Sinopec, încetase să mai cumpere petrol rusesc imediat după ce Marea Britanie a sancționat Rosneft și Lukoil, navele flotei fantomă și entitățile chineze, inclusiv o importantă rafinărie chineză.
Și rafinăriile din India, cel mai mare cumpărător de petrol rusesc transportat pe mare, sunt pe cale să reducă drastic importurile de țiței din Moscova, pentru a se conforma sancțiunilor impuse de Statele Unite.
În schimb, OPEC și-a majorat obiectivele de producție de petrol pentru acest an, cu peste 2,7 milioane de barili pe zi, ceea ce echivalează cu aproximativ 2,5% din cererea globală. OPEC are oportunitatea de a recâștiga o parte din cota de piață deținută anterior. În plus, și președintele american a invitat OPEC să extragă mai mult petrol pentru a menține preturile sub control în comerțul global. Ceea ce va readuce și fluxurile financiare aferente înapoi către traseele tradiționale.
Sancțiunile impuse marilor producători de petrol rusesc pot fi cu adevărat începutul falimentării economiei ruse, dacă Vladimir Putin insistă cu finanțarea masivă a mașinii sale de război. Indirect, inputurile de resurse energetice ieftine în economia chineză se vor reduce serios, afectându-i capacitatea de a subvenționa masiv producția ieftină cu care inundă globul.
Rusia nu este orice aliat pentru China. Falimentarea Rusiei poate tempera hybrisul Chinei, invitând la mai multă rațiune în competiția cu Occidentul.
În doar câteva zile, administrația Trump s-a mișcat semnificativ în direcția prefigurată de ambasadorul Burns: a întărit relația cu un aliat important în zona Indo-Pacific – Australia, a dat semnalul falimentării mașinii de război rusești și a început să închidă robinetul inputurilor ieftine de petrol pentru China. Dacă acesta este un avans în direcția corectă, vom vedea primele semnale edificatoare chiar de la finele lunii octombrie, în Coreea de Sud.
[1] https://thehill.com/homenews/5568576-trump-xi-asia-deal/
[2] Ibidem
[3] Forumul Cooperării Economice Asia-Pacific
[4] https://apec2025.kr/?menuno=1
[5] https://www.mk.co.kr/en/politics/11437336
[6] https://cursdeguvernare.ro/china-continua-sa-exporte-marfuri-de-peste-1-mld-dolari-pe-zi-in-sua-demonstrand-ca-xi-jinping-detine-o-putere-de-negociere-considerabila.html
[7] https://hotnews.ro/china-a-depasit-sua-pentru-a-deveni-principalul-partener-comercial-al-germaniei-dupa-taxele-vamale-impuse-de-trump-berlinul-are-o-problema-majora-2092170
[8] https://www.dw.com/en/turkey-to-impose-tariffs-on-all-chinese-cars/a-69430976
[9] https://www.reuters.com/world/india/india-imposes-12-temporary-tariff-some-steel-imports-2025-04-21/
[10] https://www.bursa.ro/china-reactioneaza-la-acordul-sua-australia-8221tarile-bogate-in-resurse-trebuie-sa-joace-un-rol-proactiv8221-45253757
Avem doi mafioți: tov Xi și tov Putin. Dar între cei doi sunt mari diferențe. În primul rând că tov Putin nu e sănătos la cap. În cazul lui tov Xi vorbim de un dictator. Da, dar nu de un dement! În plus, tov Xi are ce pierde, pe când Putin nu are nimic de pierdut, țara lui fiind de fapt o nesfârșită întindere bananieră care exportă materii prime și importă produse finite. De aceea, cred că tov Xi e mai ușor de convins, tocmai pentru că are ce pierde. Rivalitatea țâfnoasă a Chinei față de SUA nu-i va aduce profit. Nu e bine să trezești un gigant economic ca poporul american, să se apuce SUA de produse finite la toate capitolele. Da, pornește greu astăzi – după inconștiența exportului total de linii de montaj și tehnologii – dar mâine, după ce ar porni, când o lua viteză va fi nasol de China. Cred că pentru toată Planeta o apropiere între China și SUA ar fi binevenită. Numai să ai și oamenii suficient de maturi pentru direcția respectivă.
Așa este, în triunghiul Trump-Xi-Putin cel din urmă este cel mai slabă. Numai că…conform legii istorice a „triumviratelor”…unul trebuie să dispară. Trump și Biden au vrut să se alieze cu Putin contra lui Xi, dar Putin s-a aliat el cu Xi contra lui Trump. Numai că…Xi nu câștigă mai nimic împreună cu Putin…deci kakaia afacerea? Așa că este mai probabil ca Xi să se alieze cu Trump contra lui Putin, afacere din care au amândoi de câștigat. Mie chiar mi se pare că Trump și Xi conlucrează bucuroși prin Asia, poate în curând prin Rusia, Siberia…. că așa e cu triumviratele astea…unul trebuie să piardă….
Nu am nicio încredere în cuplul Trump-Vance. Îi consider incompetenți politic și periculoși pentru stabilitatea Lumii, din cel puțin două motive:
– planul inițial de a decupla Rusia de China a fost cel puțin o eroare de analiză. Chiar nu se știa că Rusia, existențial vorbind, nu mai are altă soluție decât războiul?
– impunerea de către Trump de taxe vamale contra Restului Lumii este o altă eroare flagrantă. Este un război economic declanșat de Trump care se va întoarce contra SUA.
În definitiv, ce vrea Trump? Dacă vrea să facă America „măreață din nou” nu așa trebuie procedat.
Voi adauga situația internă din America unde Trump a declanșat Jihadul contra „Democraților „, aproape un război civil ideologic MAGA contra WOKE.
Așa că este mai probabil ca Trump să NU facă America „măreață din nou” ci, dimpotrivă, să o îngroape în irelevanță geostrategica așa cum a devenit Europa.
Păcat, America era Speranța Lumii democratice ca și Europa altădată….
Sic transit gloria Mundi.
„„Ar trebui să mergem mult înapoi, până la Herbert Hoover, ca să găsim un președinte asemeni lui Trump, care să fie atât de interesat și de implicat în problemele economice” – este afirmația ambasadorului Nicholas Robert Burns, ”
Sa citesc asa ceva intr-un articol al d-lui Felea, chiar daca e doar un citat, e deja o minune. Probabil ca administratia Trump a studiat articolele precedente ale domnului si iata, a luat masurile care se impuneau. Sau poate, desi nu cred, domnul Felea a inceput sa inteleaga cite putin.
Iata cum putinistul de Trump ne zapaceste de cap!
Nicholas Burns este un ambasador cu foarte multă experiență.
Nici Rusia nici Ucraina nu fac concesii. Războiul poate continua încă multă vreme, chiar ani de zile, dacă niciuna dintre părți nu are interese reale pentru compromis. Echilibrul actual: nici victorie, nici înfrângere. Rusia controlează teritorii importante (Crimeea + părți din Donbas, Zaporojie, Herson), dar nu poate avansa semnificativ.
Ucraina rezistă și lovește adânc în spatele frontului (atacuri cu drone, sabotaje, rachete), dar nu poate elibera masiv teritorii. Rezultatul este un război de uzură, unde fiecare lună înseamnă pierderi mari, dar puțin câștig strategic. Economia ambelor părți s-a adaptat. Rusia a trecut pe „economia de război”: industria militară funcționează 24/7, statul subvenționează salarii, importă componente prin China și Iran. Ucraina trăiește prin ajutor occidental (SUA, UE, FMI). Fără acest sprijin, războiul s-ar opri rapid, dar deocamdată finanțarea continuă.
Așadar, ambele sisteme pot susține conflictul încă 1–2 ani fără prăbușire internă. Pentru Putin, o retragere ar însemna sfârșitul regimului. Orice compromis vizibil e perceput ca înfrângere.
Pentru Zelenski, orice cedare de teritoriu ar fi sinucidere politică — și ar distruge sprijinul popular.
Așadar, niciun lider nu are interesul să fie primul care „cedează”. Ce va fi după 6 luni, când sancțiunile vor avea efect? Atunci se estimează impact-uri pe termen mediu (6–24 luni).
Epuizare economică: cheltuieli mari constante, degradare infrastructură. Stagnare demografică: pierderi umane mari determină probleme recrutare și moral. Politic: presiune internațională dar și reziliență internă (mobilizare de tip „stat de război”). Poate Putin incerca în aceste condiții o lovitură nucleară tactică? Cum va reacționa principalul aliat China? Dar dacă Rusia ar folosi un atac nuclear tactic în războiul cu Ucraina care ar fi poziția Chinei? Scenariu foarte grav — şi China ar fi pusă într-o dilemă strategică majoră. China are o politică declarată „no first use” (NFU) — nu va folosi arme nucleare prima; Beijingul repetă public această poziţie şi pledează pentru reducerea riscurilor nucleare. China are relaţii strategice strânse cu Rusia (parteneriat politic şi schimburi economice şi tehnologice), dar această legătură are limite — utilizarea efectivă a unei arme nucleare de către Moscova este o „linie roşie” care Beijingul a încercat anterior să nu o legitimeze. Analize arată că sprijinul chinez pentru Rusia se opreşte, în practică, la pragul co-implicării în folosirea armei nucleare. Cei rămâne Rusiei? O nouă propunere a lui Trump?
Da, parcă suntem în romanul „1984” al lui Orwell al războiului permanent, făcut numai din necesitatea de a ține oamenii înfricoșați și ocupați pentru a nu se întoarce contra conducătorilor dictatoriali.
Putin nu se va „lepăda” vreodată de Xi. Cu cât Ci îl domină mai aspru și mai multă vreme, cu atât maniacodepresivul Puțin devine mai vulnerabil și mai insignifiant. Firește războiul funestului peChinez kremlinez l-a făcut mare pe Xi, a cărui minte, în ciuda naturii sale diabolice, continua să fie limpede. Ambițiile și interesele lui Xi sunt covârșitoare. Acest impact al lui Xi asupra lacheului Puțin, o enigmă totuși pentru toți contemporanii, nu are însă nimic hipnotic. Xi, acest om rece și calculat, mai curând vulpoi decât tigru siberian, are o putere unica asupra Rusiei. Xi știe totul despre ucigaș. El nu vrea decât să-l țină în lesă și să-l stoarcă. Căderea Vomei Roșii (Moscova) este o stranie toană a sorții. Cu Rusia în buzunar și cu Puțin în lesă, Xi își menține ambarcațiunea norocoasă pe linia de plutire. La un moment dat, criminalul de război va cădea peste bord. Ii este teama, oare, de China și de Tomahawk? Așa se face că Puțin, plin de crime și de frustrări, îndoaie genunchii știrbiți și își pleacă capul în fața mandarinului. Am senzația că stă și el cu satârul la ceafă. Căci a mers cu patima ilogică și înverșunarea hunica prea departe, fără să cunoască cum trebuie terenul: acum este preferabilă o retragere rapidă.
În relația Putin-Xi cel slab este Putin. În scurt timp Xi se va debarasa de Putin fiindcă nu câștigă nimic din această relație. Petrol și gaze sunt în exces în piață. Prevăd o alianță Trump-Xi contra Putin.
Desi la inceput trump facea orice ca sa-l atraga pe putin, intre timp si-a dat seama ca nu are cu cine discuta, rusii sunt inflexibili si vor doar sa castige timp. Principalul competitor e China, care are o economie diversificata si puternica bazata pe export. China produce acum foarte mult, aproape cat toata Europa.
Rusia e un pigmeu economic, economia ei e mai mica decat a Italiei, o tara cu o populatie de peste 2 ori mai mica si fara resurse naturale; de fapt economia rusa e bazata aproape total pe petrol/gaze si minerale. China in schimb are o economie care nu mai produce doar jucarii si pixuri, ci si inalta tehnologie (telefoane mobile, computere, masini electrice, trenuri de inalta viteza, etc). Iar investitiile sale economice in multe tari inclusiv din Europa, dar si din Africa si America de Sud sunt masive.
Probabil in viitorul apropiat vor fi doar 2 forte importante: Vestul adica SUA, UE+UK, Japonia, Coreea S., Australia, Canada, etc, si pe de alta parte China cu aliatii sai mai mici.
Singurii aliați ai Chinei sunt Rusia, Coreea de Nord și parțial Iranul. Africa, Brazilia și alții s-au lecuit de prietenia cu China, care deja începe să aibă apucături imperialiste.
Da, frumos material.
Bine documentat și aproape exhaustiv.
Că întodeauna, mai sunt mici probleme.
Politica SUA, de la Nixon încoace, a fost aceea de a rupe blocul comunist și a ridica state comuniste din punct de vedere economic. România, China .pentru a putea rezista presiunii economice a URSS.
După prăbușirea comunismului, China a profitat de decăderea Rusiei și reformele inteligente ale lui Deng. În plus, globalizarea i a dat aripi suplimentare, devenind partenerul SUA în zona pacifica.
Trump s a raportat la Rusia pentru că era prieten cu Putin. Sau așa credea. Și politica rusă era compatibilă cu MAGA. Nu poți să schimbi 50 de ani de politica externă peste noapte, din rațiuni ideologice.
Cred că Trump și echipa trebuie să regândească obiectivele pe plan extern.
Apoi sunt și alte probleme:
-Rusia vrea să recucerească teritorii locuite de etnii diferite, pentru ca au fost în imperiul lor odată;
China vrea doar unificarea cu Taiwan. Care este locuit tot de chinezi, dar au alt sistem politic. Daca ar fi avut o politică inteligenta si corecta in Hong Kong, Taiwanul at fi venit singur la China. Dar mde…
Oricum, pretențiile Chinei nu încalca dreptul internațional, cum fac rușii. Sau încălcările sunt mult mai mici, daca populația taiwaneza accepta unirea.
-Rusia nu se poate rupe de China . Deja economia rusă este înfeudată Chinei . Iar zonele extrem orientale sunt controlate de firme chinezești
Pînă și populația locală rusă prezinta un deficit masculin în zona -agravat de recrutări și decesele din razboi-, în timp ce populația chineză are un deficit marcat de femei, datorat politicii de control al natalității.
-China a devenit principala putere asiatica, prin preluarea controlului țărilor foste membre ale URSS. Și a devenit a doua mare putere mondială economică. Rusia a rămas doar un exportator de hidrocarburi și materii prime. De remarcat refuzul Chinei de a mai cumpăra cupru și nichel de la ruși. Lucru care provoacă noi probleme economiei ruse.
– Puțin are o mentalitate periculoasă în politica externă. Nu e vorba doar de utilizarea războiului. El merge pe principiul totul sau nimic.
Deci, Trump trebuie să reanalizeze politica externă pe care o vrea si pe care poate să o realizeze.
Înfrângerea lui Putin trebuie realizată pe front, în primul rînd. Economic în al doilea rînd și acasă la Puțin, în al treilea rînd. Armata, agenții secreți și economiștii să facă planurile necesare.
Eu doresc o prietenia cu China nu datorită sistemului politic chinez (un amestec de comunism monopartid și economie de piață parțial dirijată) sau datorită neo orientării PSD în politica externă, ci pentru că reunificarea Chinei, pașnică , poate fi urmată și de reunificarea României. Sau ce e permis Germaniei și Chinei nu e permis și României ?
Trebuie să ajungem putere mondială să ni se permită? Oricum, dușmanul nostru istoric e Rusia imperialistă. Iar prietenii noștri au fost SUA și China.
Poate că SUA nu trebuie să se gândească la ruperea celor două țări, ci la acceptarea schimbărilor din Asia -cu pierderi,câștiguri teritoriale și de influenta-.
Părerea unui istoric și filozof ieșit la pensie. ( De pe margine se vede mai bine jocul, întotdeauna.) sau așa se spune
Integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană înseamnă mai mult decât o unire. Deschide Moldova Basarabeană, îi permite guvernarea de la Chișinău și finanțarea pentru coeziune de la Bruxelles. Vom fi și unii și ceilalți cetățeni europeni.
Mi se pare varianta ideală: împreună dar fiecare cu propria libertate de a evolua.
Chestia asta cu „cetățenii europeni” sună ca dracu’ după cum zicea un alt european de-ai noștri (…). Și Carol cel Mare, Napoleon, Hitler, Stalin voiau o Europa Unită dar cetățenii europeni trebuiau să fie franci, francezi, germani sau ruși. Așa că acum vor fi cetățeni europeni bi-nomizati, franco-germani….
eh, GDR nu insemna acelasi lucru?
vorba lui Titulescu, la Liga Natiunilor ( cand Italia a atacat Abisinia, Titulescu a incercat sa stopeze agresiunea prin masuri coercitive economice; prima incercare de acest fel; nu a reusit, din diferite motive; Italia a cucerit Abisinia -Etiopia, dar folosesc denumirea de atunci, pentru a gasi mai usor materiale pe wiki etc- si atunci diplomatia italiana a venit cu pretentia sa se recunoasca titlul de imparat al Abisiniei pentru regele Italiei; la aceasta pretentie, raspunde Titulescu, in franceza; voi traduce, lasind doar un cuvint in original):
„Daca domnul Mussolini ne-a obligat sa mincam „du merde”, am mincat, caci nu am avut ce face in fata fortei. Acum, domnul Mussolini vine cu pretentia sa spunem ca ne miroase gura a parfum de trandafiri. Regret, nu o mai putem face.”
DACA Hitler, Stalin SI toate marile puteri de azi ne-au obligat sa mincam „du merde”, am mincat, ca nu am avut ce face in fata fortei. Dar cand vor sa spunem ca ne miroase gura a parfum de trandafiri, sa se abtina! Sau sa declare ca lor le miroase…..
Desigur, aderarea „Republicii Moldova” -o facatura stalinista pastrata si cu coltii, de Kremlin, in aceasta forma, pentru a o putea recuceri mai tirziu- la UE este cea mai buna masura posibila in actuala conjunctura. Dar nu cea mai buna la modul absolut.
Rusine UE ca protejeaza interesele imperialiste ale Moscovei, desi zice ca se lupta cu ea. (De altfel, UE nu a reactionat la ocuparea Crimeii, a ajutat greu si cu pipeta Ucraina in fata agresiunii militare moscovite. Si foarte multe interdictii initiale. Foarte viteji aliatii astia ai nostri. Si foarte luminati. Nu repun lucrurile la locul lor, dupa ww2, facind merda si mai mare si consfintind pactul Hitler-Stalin.)
Sunt doar partial de acord cu domnia voastra. Adica „Vrei, nu vrei, bea -Grigore- aghiasma!” Ca sa ma exprim mai politicos decat Titulescu.
Xi ignoră efectele pe termen lung și faptul că perturbările din geopolitică nu au favorizat niciodată China. În loc să aplice principiul esențial ”don’t rock the boat”, începe să facă valuri, iar pachebotul China nu ține la ele.
Am citit foarte multe analize, inclusiv rusesti, care incearca sa explice anularea intempestiva a intilnirii de la Budapesta de catre Trump.
Ce am inteles eu:
1. Rusii sint de moda veche. Intilnirile la nivel inalt au loc doar dupa indelungate negocieri in care sint implicati diplomati, afaceristi, militari, economisti, servicii secrete etc. si doar daca s-a ajuns la intelegeri puse pe hirtie, care mai au nevoie doar de semnaturile celor doi presedinti. In felul acesta, intilnirea la nivel inalt e doar o ceremonie, iar discutiile dintre cei doi sefi de state sint mai degraba protocolare, schimburi de amabilitati, planuri de viitor, vorbe mari etc. si nicidecum negocieri directe de ultim moment.
2. Asa functionau si americanii pina la Trump. Dar miliardarul Trump e un fost om de afaceri obisnuit sa se intilneasca cu furnizorii de materiale, cu constructorii, cu finantatorii, cu ospatarii, bucatarii si cofetarii pe baza cotidiana si fara nici o pregatire prealabila. Avea un plan in cap, negocia pe loc, facea presiuni, ameninta, mai lasa de la el si in 2-3 ore obtinea un „deal” avantajos. Sau nu il obtinea si atunci tuna si fulgera, ameninta si il birfea pe toate drumurile pe micul milionar sau cautator de job care nu s-a speriat de stringerea lui de mina si de privirea-i oțelită. E evident ca, foarte incintat de maiestria lui dovedită in negocierile cu cofetarii, șantieriștii, comercianții, bancherii etc. de a obtine „deal”-uri rapid si avantajos, acum își încearcă norocul și cu politrucii din lumea largă. Cu unii merge, cu alții însă…
Va mai amintiti intilnirea din Vietnam cu Kim Jong Un? Cit a durat? 5 minute? 15 minute? Nu mai stiu, dar s-a terminat foarte repede. Nici unul nu a declarat nimic la ieșire, dar coreeanul arata pur si simplu groaznic: fiert, turbat, speriat, umilit. Se tîrîse pina acolo cu trenul lui blindat increzindu-se doar in vorbele cu multe intelesuri ale „prietenului” lui, miliardarul Trump, dar fără nici o înțelegere negociată și pusă pe hîrtie care să mai aibă nevoie doar de două semnături. Ce si-o fi inchipuit Kim numai el stie, dar ce e sigur e ca „deal”-ul pe care i l-a propus Trump l-a paralizat in primul moment, iar in al doilea a pus capat discutiilor. Trump părea indiferent, chiar ușor amuzat la sfirsit, dar cel care a avut cel mai mult de pierdut după cacealmaua asta a fost chiar el.
Revenind: se pare ca, la Budapesta, Trump voia să-i propună un „deal” surpriza lui Putin – intre patru ochi, asa cum i-a propus lui Kim in Vietnam. Doar ca rusul, neinteresat de „deal”-uri, a insistat sa se puna totul pe hirtie inaintea intilnirii. Asa ca intilnirea nu va mai avea loc.
Trump si-a antagonizat, cu manierele lui, o lume intreaga: China, India, Rusia, Ucraina, America Latina, Europa… Pina si cu vecinii (Canada si Mexic) e intr-o imbrinceala continua. O astfel de politica nu poate sa aduca Americii altceva decit un efect de bunerang, iar lui Trump un sfirsit prematur de mandat.
”Trump si-a antagonizat, cu manierele lui, o lume intreaga: China, India, Rusia, Ucraina”
Da. În timp ce Obama era prieten cu toți și i s-au urcat rușii în cap mai rău decât i se urcaseră lui Jimmy Carter.
Comentariul tău dezvăluie ceea ce vedea toată lumea, de multă vreme: neomarxiștii fac echipă cu Rusia, cu China, cu India, cu Ucraina lui Zelenski etc. Cu cine ai construit Nord Stream, cu Trump sau cu Obama? Cu cine ai anexat Crimeea, cu Trump sau cu Obama? Cu cine ai invadat Ucraina, cu Trump sau cu Obama?
1. E “Ucraina lui Zelensky” în aceeași echipă cu Rusia?
2. Putin doar nu dorea să-l deranjeze tocmai pe ăla care lucrează pentru el.
Rezon! Si daca doar asta ar fi lista cu pacatele ne-comise de Trump!! Dar tocmai am verificat pe wikipedia si ma simt imputernicit sa declar ca DJT e inocent ca un nou nascut atit in general cit si in particular. Doar citeva exemple istorice (de care, evident, sint vinovati exclusiv neomarxistii):
1. Trump nu are nici un amestec in constructia conductei Power of Siberia si nici a Canalului Suez sau a turnului Eiffel.
2. Trump nu are nimic in comun cu anexarea Austriei de catre Hitler.
3. Trump nu a participat la invadarea Cartaginei de catre romani si face eforturi serioase de pacificare a zonei.
Spre deosebire de neomarxisti, Trump nu este interesat sa se imbogateasca din politica si nici de putere de dragul puterii. Scopul lui ultim este gloria personală.
Animat de patriotism, Trump este hotărât să suprime rivalii economici ai Americii. În acest sens, politicile sale sunt brutale, consecvente si principiale: tarife vamale, războaie comerciale și repatrierea producției pe teritoriul SUA. Sau bombardamente daca nimic altceva nu functioneaza.
Trump nu este interesat de fleacuri istorice sau de nuanțe. Pragmatic, el se concentrează întotdeauna pe rezultatul imediat, care face titlurile ziarelor.
Există, totusi, limite ale libertății de acțiune a lui Trump. În ciuda tuturor fanfaronadelor de care este acuzat, el nu este nici „regele Americii”, nici „împăratul Occidentului” si in ciuda imaginii pe care și-o creează ca politician nonconformist, Trump este tinut strins la piept de mecanismele establishmentului neomarxist american.
Totusi, mare diferenta fata de neomarxisti ca Obama sau Carter, tinuti in lesa de establishment.
Global Nato daca vrei sa tii China in lesa. Si pe cateii ei. Cu rusii e o vorba veche-bate-voi pastorul si se va risipa turma. Panimaiesi?
Orbit de flegmele pan-ruse ale machiavelicului om-olog, de fixațiile mistice, cu chip hidos, de pumnii de flegme aruncate în ochi, Donald Trump, urmașul lui Donald Reagan, s-a grăbit să-i trimită temenele și să-i promită marea cu sarea. Și nimeni din anturajul său nu i-a amintit că Rusia este aceeași Hoardă, care, in război ofensiv, in diplomație și în războiul hibrid, dobândește tot ce vrea. Istoria amintește, avertizează că dacă Rusiei expansioniste i se face o „favoare”, va urma inevitabil și o doua, și o treia, și o șaptea samd. Trump a vânturat drumurile și a bătut gura degeaba. Nici MAG(A)nificul sultan american nu a pus diagnosticul corect bolnaviorului rațiunii Puțin. Căci un autocrat rus este un rus pervers, care duce, conform tradiției succesorale, o politică smintită. Unii disidenți au încercat să-l convingă pe sultan, sau rege neîncoronat, că percepția asupra Rusiei putiniste este una greșită, că orice politețe diplomatică fața de acest regim criminal și terorist înseamnă complicitate. Casa Alba-Negra însă nu a dorit să accepte adevărul. Or, prietenii naturali ai muscalilor nu pot fi decât cei cu psihologie Imperialistă. Realitatea demonstrează deosebit de lămurit că Rusia incepe o nouă existența isto(e)rică. Rusia s-a aliniat cu China printr-o fidelitate trivială. Bobarnacul destinului! Rusia este, astăzi, o unealtă în mâinile Chinei. Rusia nu mai este o țară suverana. Fără China, e nimeni și nimic. E în adevăr o teagi-comedie să fii țară mătăhăloasă, doldora de nucleare și bogății, și să „cerșești” arme de la nordcoreeni, persi și mandarini. Iar pentru mandarini, Orientul îndepărtat rus este o Crimeea a chinezilor. Putin a vrut, ca și el, că Bismarck, al cărui strănut făcea să se cutremure Europa, să-i prindă în greșeală pe toți, să-i tragă pe sfoară, pentru ai oripila și distruge pe fiecare în parte. Și a reușit. In 1994 Ucraina a fost deposedată culpeste de arsenalul nuclear. Statul „garant”, Rusia, care aul semnat Memorandumul de la Budapesta, nu a respectat obligația obligațiile față de Ucraina. Câtă dreptate a avut Francois Mitterand când l-a sfătuit pe fostul președinte al Ucrainei: ” Fiule, nu da crezare acestui document, te vor trage pe sfoară. E o păcăleală!”. Orice s-ar spune, oricât de autoritar și autocrat ar fi, sângerosul Puțin este totuși scobitoarea lui Xi. I-a dispărut aroganța. Pe chipul ăla de plastic se vede îngrijorarea. De aceea, numai China-stăpâna îl poate constrânge pe dement să pună capăt războiului dement.
Oricum ar fi Trump va fi pentru România MANĂ (din aceea Dumnezeiască).
Nu simțiți încă (,) că la soclul comunismului nostru a început să lovească „buldozerul” american.
Vă îndemn, doar, să nu vă fie teamă. Și să ne rugăm.
S-ar putea să zdruncine, puțin.
Să avem pardon, dar „falimentarea lui Putin” is a bridge to far…. Foarte, foarte greu de executat.
RUS este printre puținele state capabile, in mod real, de autarhie. Caracteristicile fizico-geografice vorbesc de la sine. E cu mult mai puțin dependenta de comerțul internațional decât era, ptr.produse DE BAZĂ, URSS. Ba dimpotrivă, e autosuficienta alimentar. Ptr.o prăbușire din interior condițiile lui 1917 nu sunt deloc îndeplinite.
Comerțul esențial cu CHN va continua indiferent de protestele și sancțiunile noastre occidentale. In pofida oricăror declarații politice ale celor supuși sancțiunilor secundare comerțul cu RUS va continua. Cu flote fantomă, prin conducte imposibil de controlat, cu portbagajul plin de componente electronice chn dar nemarcate, etc. Sigur că toate astea vor fi mai anevoioase și mai puțin profitabile ptr.RUS, dar suficiente ptr.a susține efortul de război…..