„Știu că am încălcat reguli, procedând așa,
dar regulile sunt cele care trebuie schimbate,
nu comportamentul meu.”
Ted Chiang, Omphalos,
în Exalare, Nemira, 2020, p. 264
Vorbeam deunăzi cu un prieten, profesor de filozofie, care îmi povestea că s-a întors dintr-o călătorie mai lungă și că atât el, cât și restul familiei au tot felul de afecțiuni respiratorii care necesită tratament. Când îmi descria problemele diagnosticate de medici, eu am început să le plâng de milă, iar prietenul mi-a dat o replică memorabilă: „Stai liniștit, că fenomenologic suntem bine”. Singura mea reacție a fost să mă pufnească un râs isteric și să-i spun printre hohote că numai un filosof putea să formuleze acest enunț. După câteva momente am continuat că „doar ontologic aveți mici probleme”…
Replica mi-a rămas în minte și cred că ea descrie destul de bine și situația (economică și socială a) României: pe hârtie (din statisticile oficiale) stăm extrem de rău pentru că toți parametrii economico-bugetari sunt „pe roșu”; în practică, însă, dacă ne raportăm la traiul oamenilor lucrurile sunt (încă) suportabile. Institutul Național de Statistică ne anunță că o cincime din populație se află sub pragul sărăciei (relative), iar dacă nu ar exista veniturile din contribuții sociale, procentul ar fi mai mare decât dublu. Acum, după reajustările bugetare, este posibil ca aceste procente să crească, așa cum s-a întâmplat și după criza financiară din 2010 și ajustările bugetare de atunci.
Și totuși, nu am auzit de situații disperate de oameni care nu pot supraviețui de la o zi la alta la nivel sistemic, așa cum par a sugera cifrele oficiale. Nu vreau să spun că o ducem bine, ci că situația nu este atât de catastrofală precum rezultă din statistici. De exemplu, datele Eurostat spun că rata sărăciei este peste 30% în regiunile Sud-Vest și Nord-Est. Să ne amintim că Oltenia a fost ocupată de Imperiul Habsburgic două decenii, timp în care austriecii au remarcat că nu pot colecta taxele în lipsa unei infrastructuri publice clare (și opoziției populației locale). Cred că explicația diferenței dintre studii „pe hârtie” și realitate este dată de calitatea datelor folosite în statistici. De regulă, acestea prelucrează datele privind veniturile declarate oficial de către persoane, adică veniturile fiscalizate. În perioada în care am avut atribuții administrative care vizau supravegherea modului de acordare a burselor studențești, m-am confruntat cu mai multe situații în care solicitanții aduceau dovezi oficiale că întreaga familie avea venituri zero și nu dețineau nicio proprietate. Cum regulamentul impunea în aceste cazuri și o anchetă socială, am citit rapoarte care stabileau că familia nu are venituri, dar că trăiesc într-un apartament/casă și nu există probleme extreme de nivel de trai. Ai putea crede că românul a descoperit un perpetuum mobile economic, în care se poate trăi fără venituri. Nastratin Hogea ar fi gelos pe români, pentru că el nu a reușit să-și dreseze măgarul să nu mănânce nimic (mă rog, atunci când reușise, măgarul a murit!)…
Așadar, în România există oameni fără nici un ban, dar care totuși trăiesc. Și nu, nu este vorba despre vreo agricultură de subzistență ca în romanele anilor ’50, ci de persoane fără venituri și fără proprietăți. Răspunsul este evident că situația oficială trebuie să fie eronată. Iar eroarea poartă numele de „economie neagră” sau „economie subterană”. O formulare mai largă are în vedere „economia informală” (care ar include autoconsumul/autoproducția). Iar dacă ne uităm la cifrele estimate pentru aceste „sectoare” economice nedocumentate, avem surpriza să observăm procente relevante. Unele estimări le plasează la circa 30% din PIB, altele (mai optimiste), afirmă că s-ar fi redus până la „doar” 13% din PIB. Este evident că aceste „calcule” sunt aproximative tocmai pentru că este greu să măsori ceva pentru care nu ai date. Nici măsurarea consumului si compararea sa cu veniturile nu poate fi utilă, pentru că multe mărfuri sunt nefiscalizate. În aceste condiții, calculele economice bazate pe statistici oficiale ar putea fi greșite cu între o optime și o treime…
Același fenomen se petrece și în privința (aplicării) regulilor. Legiuitorul pornește de la anumite fapte pe care le percepe din rapoarte oficiale. De exemplu, statisticile privind populația în funcție de localitatea de domiciliu (reședință) sunt profund viciate în România pentru că există o zonă extinsă de nedeclarare a reședinței reale (viza de flotant). Explicațiile sunt multiple, dar între ele este și aceea că statul impune formalități birocratice greu de satisfăcut pentru cineva care stă „în chirie” (celebra procedură de „luare în spațiu”). Or, de domiciliu se leagă o serie de consecințe în plan juridic, de exemplu locul unde primești comunicările de la Fisc sau locul unde te vei judeca în caz de litigiu. Se poate face un experiment empiric facil: stați într-un loc în București și încercați să numărați autoturismele care nu au număr de B/IF care trec pe stradă într-un interval de timp. Veți avea o surpriză! (Eu am făcut acum câțiva ani acest experiment pentru a explica în Comisia juridică a Camerei deputaților de ce era o idee proastă să se stabilească după domiciliul proprietarului competența de înregistrare a gajurilor pe mașini.) Și uite așa se ajunge în situația în care instanțele au început să ignore mențiunile din actele de identitate atunci când stabilesc competența teritorială și acceptă din ce în ce mai des argumente cu privire la „reședința de fapt” care diferă de cea „din buletin”.
La fel, în materie de moșteniri: familia celui decedat de multe ori nu se mai duce la notar pentru a întocmi actele de succesiune (care costă) și continuă să stăpânească „în fapt” bunurile celui decedat, fără a apărea undeva că ei sunt proprietari. Radierea/reînmatricularea autovehiculelor după vânzare suferă uneori de aceeași problemă: cumpărătorul insistă să lase mașina „pe numele vânzătorului” ca să nu-i expire asigurarea. Iar când cumpărătorul încalcă legea, vânzătorul trebuie să explice că nu mai era mașina lui. Din nou, justiția a trebuit să accepte această disonanță cognitivă și a decis că răspunderea este a cumpărătorului.
Acum vreo 10 an, împreună cu o colegă, am făcut o mică cercetare empirică relativă la situația creditării cămătărești. În mod nesurprinzător, perioadele de înăsprire a condițiilor de creditare (oficială) – așa cum s-a întâmplat în timpul crizei financiare – conduceau la o creștere proporțională a creditării cămătărești. Altfel spus, nevoia de credit rămânea constantă, doar furnizorii de credit se schimbau. Creșterile de fiscalitate din pachetul I de redresare bugetară pot să determine o mutare a unor surse de venit înspre economia neagră. La fel, propusele măsuri de reducere a risipei de bani publici din pachetul II pot genera, în mod similar, o înflorire a unor sectoare informale ale economiei. În definitiv, sunt foarte puțini oameni în această țară care chiar nu fac nimic; fiecare găsește câte ceva de făcut, dar nu toți sunt văzuți de raportările oficiale.
Toate aceste situați (și multe altele) relevă o disociere între practicile sociale și normele juridice care ar trebui să le reglementeze. Legea și realitățile sociale se plasează în planuri paralele (chiar universuri paralele). Riscul este acela că, atunci când o autoritate aplică legea unei asemenea situații „de fapt”, persoanele implicate se simt nedreptățite. În definitiv, ele se bazau pe practica socială și ignorau comportamentul normat. Oare cu ce au greșit? Doar „așa se face”! De aceea ar trebui să existe un dialog permanent între juriști și sociologi, ca și între juriști și economiști. De asemenea, adoptarea legilor ar trebui să țină seama de studii de impact care să pornească de la realitățile sociale radiografiate înainte, nu după ce legea începe să aibă probleme de aplicare în practică. În acest fel nu ar mai fi adoptate legi care să contrazică flagrant practicile sociale (atunci când acestea din urmă nu sunt în mod obiectiv dăunătoare) și să le plaseze pe toate sub anatema ilegalității.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
„…pe hârtie (din statisticile oficiale) stăm extrem de rău pentru că toți parametrii economico-bugetari sunt „pe roșu”;…Institutul Național de Statistică ne anunță…”
+
„Cred că explicația diferenței dintre studii „pe hârtie” și realitate este dată de calitatea datelor folosite în statistici. De regulă, acestea prelucrează datele…”
NU doar (a)calitatea si cantitatea datelor (ne)culese conteaza pentru o harta cat mai aproape de teren/perceptie a realitatii corecta, ci SI:
(b)METODA de calcul DUPA ce s-a executat (a),
(c)DEFINITIILE LEGAL ACCEPTATE ale indicatorilor/parametrilor conform unor (plaje de) valori numerice si alte conditionari/garduri/indiguiri.
Castravetele, in Ro, adica
– PIB,
– total REAL SI LA ZI al populatiei rezidente fiscalizata si nefiscalizata(prezenta fiscala si/sau fizica de minimum 6luni/1an calendaristic),
– cosul standard de bunuri si servicii (care probabil variaza zonal/judetean, dar care e definit OTOVA pentru tatz dacii, si asta nu e singura lui problema:)),
– costul vietii REAL(care, si asta, variaza semnificativ zonal/judetean),
– puterea de cumparare REALA(idem cu variatia zonala/judeteana),
– somajul REAL (NU doar cei/cele care incaseaza ajutorul de somaj)
etc., se MASOARA(a+b+c de mai sus) pentru a servi diverse interese din categoria furaciuni, inclusiv de caciula proprie:) – fonduri de la UE mai mari/multe, proiectarea unei imagini (ne)favorabile in interiorul/catre publicul Ro etc.
@metodefinitii _ “Castravetele, în România…”
Principiul de analiză al autorului este acesta…
O persoană cu un venit foarte probabil superior mediei veniturilor pe economie, cu o calificare în alt domeniu decât cel economic, formulează premiza: statisticile realizate de specialiști indică un nivel de trai și al veniturilor populației foarte mici (în comparație cu celelalte state membre UE), dar oamenii totuși supraviețuiesc.
Concluzia pe care o desprinde autorul analizei este ca statisticile sunt greșite.
Cinismul este fără margini.
Pe scurt, același tip de analiză au făcut-o Stalin și Mao. În vremea Holodomorului și a Marelui Salt Înainte, ambii au ajuns la concluzii identice. În ambele situații unele familii ajunse la limită au mers până acolo încât și-au ucis noii născuți și i-au mâncat pentru a supraviețui.
În statistici nu aveau nicio sursă de venit și totuși supraviețuiau, prin urmare, Stalin și Mao au concluzionat ca statisticile erau greșite, iar statisticienii au fost trimiși în fața plutoanelor de execuție …
Atunci îmi explicați și mie unde sunt contabilizați cei 5 mld RON jucați la păcănele de români? Nu știu de cât de multe studii (economice) ai nevoie ca să vezi că venitul agregat al românilor nu se pupă cu consumul…
„…cât de multe studii (economice) ai nevoie ca să vezi că venitul agregat al românilor nu se pupă cu consumul…”
CARE ROMANI, dle Rizoiu?!
CARE/CATI/UNDE SUNT AIA/ALEA? (revedeti punctele a+b+c din comentariul meu anterior)
CUM SUNT DISTRIBUITE, adica numere de (1)cetateni ro, (2)rezidenti in Ro si diaspora (3)permanentizata, (4)temporara si (5)pendulanta in
(a) geografie (a1-Ro urban mic, mijlociu, mare, rural metropolitan sau nu, a2-UE/SEE/AELS si a3-restul lumii) si in
(b) paturile socio-economice(alta definitie cu bucluc si asta:)):
– zecile de miliarde de ron investite in titluri de stat Fidelis si Tezaur in ultimii 3-5ani
– (ce ziceti Dvs) miliardele de ron cheltuite la jocuri de noroc in Ro (digital/online si fizic) in ultimii 5-10ani (impactul modificarii recente a legislatiei ref 15mii locuitori/UAT)
– zecile(sutele?) de miliarde de ron neincasate ca taxe vamale cu implicatii si in imaginea Ro in exterior(sanctiuni si embargo Rusia mai nou) in ultimii 35 de ani
– miliardele de ron risipite in institutii de stat care sunt inutile/se calca reciproc pe bombeu si/sau au supraincarcare de personal, dar au sporuri, prime si ajutoare de tot soiul, unele frizand ridicolul si nesimtirea(in timp ce alte institutii, cum ar fi sistemul penitenciar, ale statului sunt „lihnite” la capitolul personal si/sau dotari)
– miliardele de ron luate cu japca de onor magistratii „discriminati negativ” si care, in ciuda CCR si a bunului simt, isi acorda singuri mariri de salarii nete si, respectiv, pensii,
– miliardele de ron neincasate/nerecuperate de justitia Ro(da, aia discriminata negativ, maica) de la diversi condamnati si de la MIILE de scapati prin NUP-uri dubioase, taraganari si prescrieri, legislatie permisiva si permeabila,
– mai stiu eu ce alte miliarde, adaugirile sunt binevenite.
Apropo miliardele legate de vama Ro:
„Multe dintre aceste firme autohtone, dar și altele înregistrate în Turcia, Emiratele Arabe Unite, Elveția sau Marea Britanie, folosesc capacități mari de depozitare și manipulare, redirecționând carburanți spre jucători de tip fantomă din județele Prahova, Cluj sau Bihor, mai spun avertizorii.”
https://www.g4media.ro/exclusiv-noi-acuzatii-din-autoritatea-vamala-romana-care-sunt-vamile-cu-grad-maxim-de-coruptie-evaziune-de-peste-5-miliarde-de-lei-pe-an-vama-constant.html
@Radu Rizoiu _ “…îmi explicați și mie…”
Vă mulțumesc pentru atenția pe care o acordați modestului meu comentariu. Eu, unul, nu cred ca aveți nevoie de explicații. Este suficient să deschideți ochii și să priviți.
De asemenea, nu voi argumenta cu date statistice în care nu credeți, ori teorii economice sterile, faptul ca schimbarea obiceiurilor de consum, drept urmare a scăderii accentuate a veniturilor gospodăriilor, generează costuri sociale imense, prin degradarea stării de sănătate a populației, spre exemplu.
Spun, însă, ca este ca cu adevărat impresionant ceea ce poate face un om pentru a supraviețui. Aproape orice!
Cunosc cazuri în care soțul a amanetat verigheta soției și nu a mai recuperat-o niciodată. Știu cazuri în care nepotul a luat prin violență pensia bunicii. Știu cazuri în care după televizor a fost vândut covorul din sufragerie. Pentru jocuri de noroc, uneori, pentru alcool și droguri alteori. Oamenii aceia, majoritatea, au supraviețuit.
Supraviețuiesc și pensionarii cu venituri de 1000 lei pe lună, sau mai puțin…
…Refuz să spun cum. Deschideți ochii și priviți în jur. La România reală.
”Atunci îmi explicați și mie unde sunt contabilizați cei 5 mld RON jucați la păcănele de români?”
Asta mergeți dvs și discutați cu Cordunenii și cu celelalte clanuri asemenea lor, pe care îi protejează justiția română.
Cu ce e dator un comentator de pe un forum să vă explice dvs ceva? Nu am mare simpatie pentru respectivul comentator, dar unde se învață în România un asemenea mod de comunicare?!
„Atunci îmi explicați și mie unde sunt contabilizați cei 5 mld RON jucați la păcănele de români?”
Văd că nu a explicat nimeni. Încerc eu.
În primul rând trebuie menționat faptul că cele 5 miliarde cheltuite pe jocuri de noroc nu provin de la cetățeni români, ci de la niște clienți anonimi. Aceștia pot fi ucraineni, israelieni, bulgari sau omuleți verzi cu antene și mânuțe robotice. Deci legarea românilor de această piață (rău famată pentru unii) este…profilare etnică. Nu există nicio dovadă că neamul ăsta e mai pasionat de barbut și cazinouri decât altele.
In al doilea rând trebuie menționat faptul că nu există nicio dovadă că banii cheltuiți la ‘păcănele’, adică in localuri ce funcționează legal, ar proveni din activități ilicite sau că ar fi nefiscalizați.
Unde trebuie contabilizați acești bani? La capitolul ‘vicii și servicii ultrataxate de statele și elitele socialiste’, de fanfaronii ipocriți care sădesc culpe artificiale in mințile oamenilor pentru a putea justifica apoi instituționalizarea raptului. Din banii extrași de la jucători, de la fumători, de la curve și bețivi și de la toate entitățile implicate in industriile plăcerii și autoflagelării se adapă -prin intermediari precum UE*- și toți propagandiștii din oengeuri care au in grijă morala publică de tip medieval, aia in care casa de toleranță era bordel infam, cazinoul tripou dubios, iar cârciuma loc de pierzanie. Acum până și fumatul a ajuns o activitate demonică, antisocială, antieuropeană și extrem de reacționară. Un flagel.
*care e tot mai prezentă in viața noastră ca instanță supremă ce ne judecă și condamnă pentru fieșce abatere de la Calea cea Dreaptă. Retorica ei extrem-moralistă răzbate din mii de materiale de presă in mod cotidian, din mii de guri sparte, din mii de conturi de rețele contaminate. Nu e doar 2 ore pe zi și nu vine dintr-un singur canal, ci e ubicuă, și directă, zgomotoasă și șoptită,insidioasă in același timp.
Afirmația mea „profilată național” a pornit de la răspunsul unei instituții a statului – INS (https://hotnews.ro/date-oficiale-romanii-au-mizat-la-jocurile-de-noroc-mai-mult-decat-au-cheltuit-pe-cazare-in-toate-hotelurile-din-tara-2051451). Acum eu nu spun că toți erau români, dar banii au intrat în economia națională, deci contează la PIB.
De asemenea, eu nu condamn jocurile de noroc pentru că de la Mandeville încoace știm că viciile sunt o parte importantă a mototrului economiei capitaliste. Spuneam doar că nu sunt convins că toate cele 5 mld provin din sume din economia vizibilă… (Apropo, astfel vedem o latură pozitivă a industriei păcănelelor – aduce la suprafață o serie de bani negri.)
1. Am citit acum citiva ani comentariile la un articol cu un video atasat si explicat, aratind o doamna negresa din SUA, de vreo 35 de ani, usor obeza, fara nici o ocupatie, dar extrem de relaxata, care mergea aproape zilnic la cazinou. Din parking pina la cladirea locului de pierzanie se deplasa agale, indiferenta, cu seninatate olimpiana, pierdea citeva sute sau mii de dolari in citeva zeci de minute si pleca netulburata pe la casele ei, cu sentimentul datoriei implinite si al lucrului bine facut. Cu acelasi Grand Cherokee negru nou-nout, luxos, de vreo 70.000$ bucata, care o astepta in parking.
Nu a fost un articol de mare succes fiindca nu aducea nici o noutate. Toti americanii care au facut scurte comentarii la articol stiau despre ce e vorba.
In Romania nu se mai spala narcodolari? S-a schimbat ceva? Eu stiam ca unele din primele mari averi din Romania, dupa 1989, din asa ceva (dar si direct – din faina columbiana) s-au facut. Daca nu ma insel, una dintre primele legi votate, cred ca chiar in CPUN, a dat LIBER cazinourilor. Ce de miliarde au facut unii cu spalatoriile astea!
2. Pe vremea foametei si a alimentarelor goale, inainte de 1990, in vizita la un fost coleg de clasa, fost fotbalist mediocru de divizia A, cu facultatea de sport facuta prin club, cu apartament primit de la club, cu un job excelent in oras – tot de la club, singur la parinti. Si nevasta-sa tot singura la parinti. Plus Dacie. De la socri/parinti se intorceau de fiecare data cu portbagajul plin. Imi spune perplex ca el nu intelege de ce toata lumea se plinge ca nu se gaseste carne. Tocmai venise de la ai lui cu citiva pesti mari, proaspeti si, fiindca avea congelatorul plin, a batut pe la usile vecinilor in incercarea de a-si parca pestii in frigiderele lor. „Toti aveau congelatoarele pline!”, imi zice exasperat. „Toti romanii au congelatoarele pline, dar se pling ca nu se gaseste carne!”, generalizeaza el la repezeala. Da, daca s-ar fi inventariat gradul de umplere a congelatoarelor romanilor sub Ceausescu, probabil ca, statistic, am fi fost campioni mondiali. Inca o dovada ca statistica e o arma cu care se poate demonstra orice.
Problema congelatoarelor din anii 80 nu contrazice teza mea: carnea din acele congelatoare nu provenea din Alimentarele în care erau doar tacâmuri de pui. Exista o întreagă piață paralelă, pe care statul nu o vedea, de produse „de la țărani”… Pe atunci se spunea că lumea „se descurca”. Atunci era un mod de luptă contra sistemului. Așa este și acum?
Un text care m-a binedispus, mai ales că pornește de la filozofie(…). Ca o completare, fiecare popor în parte are niște parametri proprii( fenomenologici, ontologici, culturali și mai ales…economici). Adică, ori ce-am face, românii nu sunt nemți sau englezi…
De fapt este o problemă culturală, respectiv poporul român nu se identifică cu propriul stat pe care îl consideră ostil. Dar și invers, statul român( din întreaga lui istorie…) și-a considerat poporul niște slugi numai bune de jecmănit și umilit. Adică Statul este Stăpânul și poporul sunt Slugile. O filozofie foarte simplă, existențială și sociologic irezolvabilă…
În democrație, unde simbioza dintre cetățean și stat este decisivă pentru o concordie și eficienta socială, lucrurile sunt mai dificile ca în dictatură, cetățenii și statul ar trebui să fie cinstiți unul cu altul, dar lunga Istorie de neîncredere reciprocă continuă în spațiul românesc. Poporul încă consideră că Statul este o formă goală și de tragere pe sfoară….
Așa că mai trebuie să treacă mult timp până ce statul devine Stat și cetățeanul Cetățean. Adică o problemă culturală și de civilizație care, poate, se va rezolva cumva…
Aveți dreptate. Un bun început ar fi acela ca statul să nu mai vadă în cetățean (doar) un contribuabil bun de jumulit. Atunci când impozitele vor fi așezate în mod egal (și rezonabil) pentru toate sursele de venit, chiar dacă asta înseamnă să mai reducem din bunurile publice, atunci când cheltuielile vor fi vizibile (plata cu cardul este o soluție, dar nu unica), atunci când sociologii și antropologii vor fi luați în serios când aduc rezultatele studiilor din teren, poate că și încrederea se va ameliora.
Complicat ceea ce spuneti pentru „legiuitorii” din parlamentul Romaniei. O parte sunt idioti nevindecabili, o parte sunt pusi pe imbogatire prin mijloace necinstite si nu au nici macar o minima aplecare catre nevoile reale ale societatii, iar cei ce nu se afla in situatiile de mai sus sunt foarte putini.
Mai mult, se pare ca nici poporul nu doreste astfel de abordari. Votul tembel sau „interesat” sau dezinteresat dovedind asta cu prisosinta.
In toata aceasta poveste rolul justitiei este esential…..dar justitia din Romania este departe de a intelege rolul esential pe care-l are, e complet disjuncta relativ la problemele reale ale societatii, e degradata complet din punct de vedere moral.
„legiuitorii” din parlamentul Romaniei. O parte sunt idioti nevindecabili, o parte sunt pusi pe imbogatire prin mijloace necinstite”
Dar toți au ajuns acolo pe liste de partid. Pentru ca nu cumva alegătorii să voteze și oameni cinstiți, orice candidat trebuie validat de șefii de partide: dacă nu se încadrează în standardele lor minime de fraudă și corupție, nu are loc pe liste. Simplu.
”rolul justitiei este esential”
Absolut. Dacă o bancă nu poate justifica destul de convingător înșelăciunea cu creditele în franci elvețieni, vine cineva din justiție și o argumentează. Pentru că ăsta e rolul statului, să-și pună sistemul de justiție la dispoziția înșelăciunilor organizate de gulerele albe.
Există și „legiuitori” inteligenți și care înțeleg să combine interesul „de partid” cu cel social, dacă știi să le prezinți problema. Este însă nevoie ca abordarea diferiților actori implicați în procesul de legiferare să fie mai complexă decât astăzi („vreau asta!”). Trebuie înțelese resorturile sociale din spatele normei care au extensii și în plan politic (mesajul către alegători).
Este unul dintre cele mai cinice texte citite în viața mea.
Este cam cinic textul, dar principial domnul Rizoiu are dreptate, doar ca nu cunoaste cu exactitate „situatia din teren” !
Paradoxal, exista un numar mai mare de romani „cu venituri” care traiesc la limita subzistentei, raportat la numarul celor „fara venituri” care se afla in aceeasi situatie, de a trai intr-o saracie crunta.
Sa ne referim putin la prima categorie, a acelor persoane varstnice singure care traiesc dintr-o pensie intre 1500 si 2000 de lei pe luna, multi dintre ei traind in Bucuresti sau alt oras mare. Cum sa creada cineva ca acesti oameni beneficiaza de altceva decat de un trai chinuit, la limita supravietuirii ? In aceeasi categorie se incadreaza familii cu 1 sau 2 copii, poate chiar mai multi, in care doar unul dintre soti lucreaza primind salariul minim.
Referitor la cei cu zero venituri (declarate ), exceptand situatiile tragice, destul de numeroase totusi, o mare parte dintre acestia isi permit BMW-uri la mana doua de peste 15 000 de euro bucata, uneori chiar nou noute la prima mana, uneori chiar parcuri auto pline de marci redutabile, plus supertelefoane mobile si televizoare smart de ultima generatie cu diagonala mai mare strict de 120 cm, etc Bineinteles aceste personaje sunt primele luate in calcul de catre serviciile sociale ale primariilor pentru a fi beneficiari de ajutor social si nimeni nu-i intreba de unde provin banii cu care si-au achizitionat bunurile respective! Evident, la vot, acesti cetateni se comporta „responsabil” !
Statul roman, in special prin autoritatile locale, dar nu numai, se comporta total dispretuitor fata de cei aflati cu adevarat la nivel de saracie crunta, banii pentru ajutoare sociale fiind directionati exact acolo unde nu e cazul. Anchete sociale? Care anchete sociale? Doar cativa de prin primarii, mai „responsabili”, insaileaza din birou niste asa zise anchete sociale. Culmea e ca dispretul maxim este aplicat exact de catre componentii asa zisului partid social democrat !
Mi-a placut mult articolul. Lucrarea lui Papacostea privind perioada ocupatiei Olteniei de austrieci e in continuare printre cele mai potrivite pentru a explica decuplarea majora a populatiei romanesti de la paradigma democratiei occidentale cu colaborare intre stat si cetateni. Nu vad niciun semn ca s-a schimbat ceva, dimpotriva. Iar in Vest, sub presiunea imigrationista, comunitatile, baza acelei societati, se destrama. Iar la noi nu au apucat sa se formeze.
https://www.contributors.ro/oltenia-habsburgica-prima-tentativa-de-integrare-europeana-a-romanilor/
Mie mi-a plăcut mult și Putere și teritoriu a lui Marian Coman. Se vede cum încă de la formarea Țării Românești colectarea taxelor era o afacere privată… Atunci, baronii locali erau oamenii domnului din teritoriu, puși să cotizeze către coroană. Vedem azi același sistem în cadrul partidelor. Cum spunea Elena Udrea? „De 25 de ani așa se finanțează campaniile electorale.”
„Și totuși, nu am auzit de situații disperate de oameni care nu pot supraviețui de la o zi la alta la nivel sistemic, așa cum par a sugera cifrele oficiale.”
Păi poate ăi mai sărăcani poporeni au răgușit.
Io azi am numărat vreo 4 culegători de peturi in parcare. Asta pentru că, oleacă sociopat fiind, petrec pauzele la muncă in mașină, in parcarea corporației. Și de 8 ani urmăresc cu atenție ce se întâmplă in jur. Numărul de homeleși supraviețuitori s-a dublat. Zeci de pensionari vânează peturi ca să le recicleze in Lidl-ul de vizavi. Poate că banii obținuți din reciclare îi depun la CEC, că sigur nu au probleme cu facturile, nu-i așa?
Bizar este că până și meseriașii de odinioară au inceput să dispară din peisaj. Am lucrat la casă cu o echipă mixtă de ungurași și țigani. acu vreo doișpe ani. Toți 4 sunt plecați acum din țară. Șeful echipei, un ungur cu experiență in construcții de peste 20 de ani, sudor calificat, a fost dat afară din firma condusă de patron român și s-a cărat in Ungaria. Mi-a spus că pur și simplu la 50 de ani nu-l mai angaja nimeni pe aici, că-i bătrân (și ungur, nu?). Și că după ce și-a trimis fetele in Ungaria el nu mai putea susține cheltuielile cu casa. Dar poate mă mințea.
Țiganii din echipa de curățenie a unei firme subcontractate au fost dați afară. și înlocuiți cu nepalezi. Acum îi văd cum umblă razna neștiind ce să facă. am fost in colonia lor, de lângă un mare oraș din Ardeal, și am intrat in cocioabele lor. când sunt doar 3 pe odaie sunt fericiți, e un fel de lux la ei când 2-3 copii impart doar o cameră. Dar e drept, nu au murit de foame. Încă. Dar mor de boli. De tineri. Nu se vede in statistici și nici nu țipă vreo tromperă in presă chestia asta. Mor și de accidente. Nu au asigurări. Trebuie să facă scandal ca să fie primiți și îngrijiți. Merg cu clanul la spital. Fac schimb de identități. Unul din 7 are buletin. Nu apare in statistici.
A trebuit să o împrumut pe maică-mea. Nu, nu murea de foame, dar după un mic accident a descoperit că nu mai poate acoperi cheltuielile apartamentului plus haleală, plus medicamente, plus medici cu pensia ei de profesoară. Împrumut…eh. E orgoliul ei. Cică îmi dă bani înapoi. Eh.
În sat aveam 4 mici vecini fermieri dotați cu gospodări și câte 4-5 vaci, porci, găini. Pe o rază de 1 km. Acu 12 ani. Acum nu mai e niciunul. Jumătatea masculină e răposată, copiii sunt fugiți din țară iară babele abia de o mai duc de pe o zi pe alta. Poate cercetați ce pensie au femeile la țară in România. Nu a zbierat nimeni la București despre asta? Mor de foame? Apăi nu, că le trimit copchii ajutoare din Occident. Ba chiar și din America. Hai să le taxăm bănuții ăia, că prea o duc bine cu grădinile lor îmbelșugate și cu verdeața lor la discreție!
problema e că ambele situații sunt reale. Și e mai probabil ca sărăcia să se manifeste tocmai la cei care încearcă să își câștige existența cinstit și conform cu legislația (și de asta apar și în statistici) pe când la ceilalți nu se manifestă, iar ei nici nu apar în statistici, evident. Motivele le știm însă soluțiile sunt mai greu de pus în practică decât pare fiindcă chiar și în situația în care „vodă” și vrea și poate, ceea ce nu se întâmplă foarte des, mâna lungă a legii ajunge până jos doar prin intermediul unei rețele de intermediari și cum cea actuală nu prea e de încredere e dificil și durează mult să construiești alta. Pentru că e greu să ai oameni verificați când ei nu au condus nici o prăvălie până acum… asta a constatat și USR când a ajuns la putere și o să pățească la fel și următorii, care o să mai fie ei… Până la urmă lucrurile nu se pot tranșa decât de „jos în sus” și e complicat în actuala situație iar demografia nu prea ajută…
„Și e mai probabil ca sărăcia să se manifeste tocmai la cei care încearcă să își câștige existența cinstit și conform cu legislația”
Majoritatea oamenilor încearcă să-și câștige existența cinstit și doar o minoritate infimă (poate vreo 100 oameni in toată țara?) o fac și conform cu legislația. De ce? Păi pentru că legislația e 1) necistită in mare parte, 2) formulată de indivizi necinstiți in mare parte, 3) incomprehensibilă pentru marea majoritate a populației (cu excepția celor 100 menționați) și 4) adoptată in mare parte in beneficiul unor entități populate cu oameni necinstiți (de pildă aplicarea legii de către instanțe de judecată unde majoritatea celor ce împart dreptatea sunt niște bugetari nesimțiți și necinstiți care au prăduit bugetele publice cu legea in mână, fără să le treacă vreodată prin cap că procesele colective in care atacau avuția națiunii sunt un act profund imoral și totodată o coalizare de tip castă feudală).
De ce credem că este imposibil astăzi ca un cetățean obișnuit să mai respecte Legea? Pentru că Legea nu mai este un lizibil și coerent Cod de conduită ce izvorăște din evoluția raporturilor umane, ci un Talmeș-balmeș kafkian, de o monstruozitate uluitoare, produs de conglomerate de birocrați întru perpetuarea, bunăstarea și înmulțirea propriei specii. Legile continentului de mai bine de 100 de ani sunt antisociale, antilibertăți, discriminatorii și totalitariste, generatoare de conflicte și in cele din urmă distrugătoare de națiuni. Statele au acaparat pe rând ordinea publică, educația, sănătatea, mare parte din servicii (nu e senzațional că in Capitală ești captiv monopulului de termoficare in timp ce se pretinde că suntem o economie de piață?), bogățiile subsolului, știința, artele și cultura, iar acum subjugă comerțul și industriile. Totalitarismul tehnocratic este in plină desfășurare, iar Legea -pe care nimeni nu o va mai ști/înțelege in curând- va putea fi produsă cu un singur click, de un buton la discreția unui birocrat. Iar atunci nimeni nu-și va mai putea câștiga existența cinstit.
Adevărul (contrar statisticilor) e că toată ţara o duce foarte bine, doar Bucureştiul o duce rău.
E şi normal ca sărmanii de ei să încaseze (din bani împrumutaţi sau luaţi cu japca de la cei ce lucrează pentru salariul minim) subvenţii pentru încălzire, transport, etc.
O, foarte interesant că ați adus vorba de ele: side work, autoconsumul, cămătăria și distanța între juriști și sociologi. Mda, oamenii vor, cer, consumă și pe crize. Nu le dau băncile, caută cămătari.
Despre asistenți sociali și cât scot ei capul din birouri……asta nu le-ar mai cere cineva (cu speranță o spun, as vrea sa le ceară să își facă obligațiile), destul că la anchete ce privesc minori sau bătrâni abia se urnesc, ar face orice să afle totul din documente și din convorbiri telefonice, ferească-i crucea să facă anchete de teren! Nu generalizez dar fenomenul e cunoscut.
Întrebarea este: presupunând că aceste acte ilegitime sunt puse pe masă, dezvăluite și penalizate după lege, ARE statul cum ajuta acești necăjiți ALTFEL, cu educație a-doua-șansă, consiliere, sfat pe buturuga lui Moromete, orientare către servicii care chiar să existe, disponibile imediat? Are omu’ de rând un model clar de legitimitate când se uită mai sus de pălăria lui? Fac ce trebuie, legitim, marii corupți știuți? Aaa, își fac legi, putem spune că astea „le trebuie”, mda. Dar executorii lor judecătorești sau ce instanțe îi aleargă? Suportă acești corupți consecințe legale? Când? Imediat? În rate? Sunt scuzați ani, decenii? Cam așa stă treaba, stă și stă prost, că de evoluat… ioc. Sau să le explice sociologii, de la juriști citire și backwards, să se așeze și ei la o masă rotundă, că bine ziceți! Cu respect!
Uneori mă gândesc că aș vrea să nu mai fie atâtea știri negative, ce subliniază cât de slab e statul în a proteja…de ex. toată lumea știe că nici brățările electronice nu au prevenit crime…fără îndoială aceste știri au rol de backwards feedback și oamenii nu mai denunță, le e frică, se protejează întorcând capul. Dar n-ai ce face, așa e democrația, are presă. Iar presa informează cum știe….aveți dreptate, calitatea datelor folosite în statistici e o mare bubă…cred că ar putea să impună CNA unor asemenea știri ca, după comunicarea lor, să atașeze și o statistică verificată de genul „in ultimul an, 2 din 400 brățări electronice au eșuat în prevenirea criminalității, din alte erori umane, însemnând o juma’ de procent din cazuri, etc…. Asigurați-vă și prin alte metode!…”
Cred că, dacă statul ar vrea să fie conștient de realitatea din teren, ar putea să dozeze ajutoarele sociale acolo unde chiar sunt necesare. Așa, le aruncă statistic pe unde i se pare, iar oamenii înțeleg că e OK să se așeze și ei statistic pe unde pică…