vineri, septembrie 25, 2020

Oltenia habsburgică: prima tentativă de integrare europeană a românilor

Preambul

Prezentul articol este o succintă analiză, încadrabilă problemei „de ce este România altfel„. Anume, ne propunem să contribuim la înțelegerea problemei generale, enunțate mai sus, analizând o situație particulară: de ce, la începutul secolului XVIII, este Oltenia altfel, adică incompatibilă cu Imperiul Habsburgic? Analiza are o anumită relevanță în contextul integrării europene a României post-decembriste.

Cadrul general

În 1714, Constantin Brâncoveanu și coconii săi au fost uciși la Constantinopole, după ce au suferit torturi cumplite. Doi ani mai târziu, Cantacuzinii care l-au pârât au avut aceeași soartă. Cam tot atunci, Nicolae Mavrocordat, răpit de austrieci pentru politica sa anti-habsburgică, a fost cazat confortabil în centrul Sibiului, după ce fusese primit în oraș cu onoruri militare; comandantul militar al Transilvaniei, generalul Steinville, îl invita adesea să prânzească împreună, la un restaurant de lux. [1]

Nu era nevoie de multă subtilitate pentru a înțelege că austriecii erau un stăpân preferabil turcilor, căci la independența Țării Românești nu putea spera nimeni. Totodată, puterea otomanilor slăbea necontenit, iar frontiera Olteniei cu turcii era mult mai mică decât cea cu austriecii. Provincia era relativ ușor de apărat și foarte bogată agrar, deci ispititoare pentru austrieci. Ea a devenit parte a imperiului habsburgic circa 20 de ani, de jure între pacea de la Passarowitz (21 iulie 1718) și pacea de la Belgrad (18 septembrie 1739).

Încorporarea Olteniei în imperiul habsburgic a fost prima tentativă de integrare a unei provincii cu populație aproape complet românească într-o structură politică multinațională de factură vest-europeană. Fenomenul, extrem de interesant și bine documentat, din cauza bogatelor și ordonatelor arhive austriece, prezintă analogii interesante cu integrarea europeană din zilele noastre. Din păcate, el este superficial cunoscut, cel puțin publicului larg, astfel că examinarea sa, fie și la nivel jurnalistic, poate prezenta interes, inclusiv pentru înțelegerea blocajelor psihologice și politice care sabotează încă, mai motivat sau mai puțin motivat, integrarea europeană.

Modelul de stat austriac

Politica de stat austriacă de la începutul sec. XVIII conține, in nuce, modelul de stat iluminist care va fi teoretizat, o generație după abandonarea Olteniei, de Joseph von Sonnenfels. Modelul se poate rezuma astfel. Există trei pârghii esențiale în propășirea statului: organizarea etatistă (Polizei), activitățile productive (Handlung) și finanțele (Finanz). Funcția principală a statului – asigurarea fericirii, securității și bunăstării obștești – se realizează prin creșterea numerică a populației, prin activități productive (muncă productivă) și prin schimburi de produse. Cea mai fericită guvernare, după politologii austrieci iluminiști, este monarhia luminată, care urmărește limitarea privilegiilor aristocrației, îngrădirea forței acesteia și a clerului, îmbunătățirea stării țărănimii. Pătura cea mai numeroasă și cea mai importantă producătoare de bunuri, considerată a fi țărănimea, va trebui eliberată de servitute personală, luminată prin învățământ și ridicată economic. Sonnenfels merge atât de departe, încât discută posibilitatea transformării latifundiilor în mici proprietăți țărănești [2].

Ideile lui von Sonnenfels sunt dezvoltate într-un tratat, „Grundsätze der Polizei – Handlung und Finanz”, publicat în 1765, cu numeroase ediții ulterioare, care a dominat gândirea politică austriacă până spre 1848. Cursurile lui von Sonnenfels au fost audiate și de Budai-Deleanu, ca student al facultății de filozofie a universității vieneze, în anul academic 1778–1779, iar „Grundsätze…” a servit drept manual și lui Gh. Lazăr.

Administrarea Olteniei ca provincie a Imperiului Habsburgic

Ca toate teritoriile recent incluse în imperiu, Oltenia este pusă sub autoritatea comisiei neoacquistice, alcătuită din reprezentanți ai Camerei aulice (Hof-Kammer), cu atribuții preponderent fiscale, și ai Consiliului de război (Hof-Kriegsrath), cu atribuții preponderent militare. Comandantului trupelor din Transilvania i s-au încredințat și trupele din Oltenia, devenind totodată director general (Oberdirektor) al provinciei. Comisia era prezidată de principele Eugeniu de Savoia, artizanul marilor victorii militare ale imperiului. Ne vor referi uneori succint la aceste instituții, numindu-le Comisia, Camera și Consiliul. [3]

Subordonată celor trei instituții, funcționa Administrația locală din Craiova, formată inițial din patru consilieri (boieri mari), prezidați de al cincilea membru – banul Gh. Cantacuzino. Titlul de ban era onorific, în fapt Cantacuzino era un dregător, un funcționar numit de împărat. Acest prim insucces al boierilor pro-austrieci de a-și continua feudalismul valah sub protecția împăratului este amendat cu necruțătoare ironie de cronicarul favorabil lui Nicolae Mavrocordat („l-au făcut din cal măgar … au cercat cămila să-și pune cercei la urechi, apoi și urechile le-au tăiat”, scrie, cu vizibilă satisfacție, Radu Popescu). [3]

Modelul valah: statul boieresc

Modelul de guvernare a Olteniei propus de boieri austriecilor este cât se poate de simplu: conservarea și extinderea privilegiilor, inclusiv al monopolului dregătoriilor, împăratul având un rol decorativ; continuarea netulburată a cultului și menținerea privilegiilor mânăstirilor, fără vreun amestec din afară. În modelul de stat boieresc, nu există nici o preocupare vizând îmbunătățirea stării țărănimii, a meșteșugarilor, a micilor negustori; a infrastructurii, a sănătății publice, a educației. Cu greu am putea imagina două politici mai ireconciliabile decât cea habsburgică și cea boierească.

Doleanțele boierilor sunt expuse mai întâi Curții de o delegație tainică, formată din serdarul Radu Golescu și vistiernicul Ilie Știrbei, însoțiți de Ioan Avram, „fost predicator de curte” [4]. Pe lângă cele menționate în paragraful precedent, boierii cer ca episcopul Râmnicului să nu mai depindă de mitropolitul Țării Românești, ci de mitropolitul sârb.

Ulterior, în februarie 1717, o delegație de boieri, condusă de episcopul Damaschin al Râmnicului, sosește de asemenea la Viena, prezentând, într-un memoriu în zece puncte, doleanțele referitoare la viitoarea administrație a provinciei. Se solicită, printre altele, păstrarea privilegiilor și scutirea mânăstirilor, a marilor boieri și a marilor negustori de a încartirui trupe. Împăratul cere opinia Consiliului, după care răspunde binevoitor, dar prudent. În plus, dăruiește fiecărui membru al delegației o decorație, iar episcopului – o cruce de aur.

Legislația austriacă privind Oltenia

Decretul imperial din 22 februarie 1719, și proclamația adresată în aceeași zi populației Olteniei, definesc liniile directoare ale politicii habsburgilor în noua provincie. Ele nu se bazează atât pe cererile boierilor, cât pe rapoartele întocmite de Eugeniu de Savoia și de directorul general (Oberdirektor) Steinville.

În principiu, austriecii respectă structura administrativă și socială a Olteniei, precum și desfașurarea netulburată a cultului.

Decretul reglementează situația mânăstirilor domnești (care, anterior anexării austriece, depindeau de domnitor), a mânăstirilor închinate patriarhilor greci și a privilegiilor celorlalte mânăstiri, care nu erau nici domnești, nici închinate. De asemenea, decretul aproba cererea boierilor (Radu Golescu și Ilie Știrbei), necunoscută până atunci de episcopul de Râmnic, de a-l subordona mitropolitului sîrb.

Mânăstirile domnești vor depinde, în cele seculare (în administrarea bunurilor), de împărat, care preluase acum și calitatea de principe al țării, și nicidecum de boieri. Mânăstirile își vor alege singure egumenul, dar numai dintre clericii născuți în Oltenia.

Mânăstirile închinate pot rămâne, în cele spirituale, sub ascultarea patriarhilor greci, dar aceștia, ca supuși ai turcilor și ca străini, sunt opriți să intervină în alegerea egumenilor și să profite de veniturile mânăstirilor.

În privința păstrării privilegiilor anterioare de către boieri și mânăstiri, decretul se pronunța binevoitor, dar prudent. Pentru un răspuns precis, austriecii vor avea nevoie de anumite clarificări, pentru care va fi necesară consultarea documentelor care atestă privilegiile boierilor și mânăstirilor.

Clarificările cerute de austrieci: situația boierilor

O primă dilemă legată de privilegiile boierilor este următoarea: pot fi asimilați boierii, aristocraților habsburgici, sau italieni, sau francezi, care se bucură de privilegii nobiliare? Conform lui Nicola da Porta, secretar al Administrației și bun cunoscător al realităților valahe, folosit, anterior anexării, de administrația habsburgică pentru achiziții de produse pentru aprovizionarea armatei, „boierii nu au nici un cognomen” [al treilea nume al unei persoane, care arată familia, potrivit vechiului drept roman], „nici nu se folosesc de blazoane, ci doar de unele fictive” [3]. (În treacăt fie spus, nenumărate steme actuale ale județelor sau localităților, reflectând mai curând o istorie narcisistă decât o tradiție autentică, pot fi considerate „blazoane fictive”.) Așadar, din punctul de vedere al austriecilor, „boier” înseamnă „dregător”, „funcționar de stat”. Prin urmare, în Țara Românească nu există o nobilime ereditară privilegiată, deci privilegiile acordate de domni sunt revocabile, deci veniturile boierilor trebuie să fie impozitate.

Esența problemei este expusă, în contextul general al feudalismului românesc, de P. P. Panaitescu (în [5]), astfel: „După o primă perioadă, în secolele XIV–XV, în care se constată existența unor mari domenii feudale cu imunitate, urmează o vreme de întărire a autorității centrale, desfacerea imunităților și destrămarea marilor domenii. Dar în veacul al XVII-lea, sărăcia și criza economică a țării aduce ridicarea unui mic număr de boieri, boieri mari noi, ridicați din vechea boierime militară, care profită de decăderea generală. E vorba de acei boieri care ocupă dregătorii la curtea domnului și care, după sistemul în vigoare atunci, au parte la veniturile statului, luînd fiecare venitul unui ținut și fiind răspunzători de strângerea unor anumite dări. Această formă specifică feudalismului […] ajută la ridicarea unor familii boierești, care adună în mâna lor un mare număr de moșii risipite pe toata întinderea țării. […] Nu mai e vorba de domenii unitare cu imunitate, ci de o aristocrație de moșieri, care urmărea câștig bănesc din exploatarea moșiilor lor. Această aristocrație avea și conducerea efectivă politică a țării.” Austriecii au refuzat să identifice această „aristocrație de moșieri” cu nobilimea.

Observațiile lui da Porta nu au nimic vexant: „Nu există nobilime la români, pentru că familiile străvechi s-au stins din pricina turcilor și a vicisitudinii vremurilor – explică italianul. Aceia care se numesc acum boieri sunt slujbași ai voievodului, cei mai mulți sunt străini și de obârșie prea joasă.” Nobilimea care câștigase gloria pe câmpul de luptă, pentru ea și pentru urmași, pierise sau sărăcise. Era una din consecințele amare ale abandonării treptate a luptei pentru libertate, devenită sinucigașă în confruntarea cu Semiluna. Pentru austrieci, pretenția boierilor de a se sustrage de la impozitare era inacceptabilă [5], [6].

Clarificările cerute de austrieci: situația mânăstirilor

Nici privilegiilor mânăstirilor nu vor fi, în principiu, contestate, dar egumenii trebuie să arate, prin documentele pe care le au, în ce anume constau.

Situația va fi analizată în detaliu de consilierul cameral Haan. Cum totul trebuie formulat în termeni juridici clari, concluzia studierii documentelor prezentate (actelor de donație, privilegiilor) sună astfel: documentele nu se referă la donații veșnice (solidae et perennales), ci la danii punctuale (purae elemosinae), așadar sunt revocabile. Ne putem imagina stupefacția fețelor bisericești, necunoscătoare de latină, la comunicarea termenilor respectivi, care echivalau cu nerecunoașterea privilegiilor. Este începutul unei confruntări serioase între mânăstiri și austrieci.

Este lămuritor să urmărim confruntarea respectivă, în care fiecare din preopinenți are dreptatea sa, dar în care un acord este imposibil, examinând câteva exemple concrete. Radu Voda dăduse Mânăstirii Tismana 800 bolovani de sare; succesorul său a redus dania la jumatate, iar Brâncoveanu – la 75. Sau: unii domni au acordat scutire de oierit sau vinărit, alții nu.

Problema sării este instructivă, întrucât poate fi discutată simplu, în termeni cantitativi. Uimirea austriecilor are două surse: cum poate fi evaluată cantitatea de sare atât de vag, în bolovani? și de ce trebuie să primească mânăstirile mult mai multă sare decât consumă?

Într-adevar, un bolovan era evaluat la 200–300 ocale (ocaua fiind circa 1,27kg), ceea ce introduce din start o eroare de circa 40%. Cantitatea de sare dată mânăstirilor de domnitori pe la 1715 este surprinzător de mare: 3860 bolovani, adică circa 1226 tone; austriecii o micșorează progresiv, până la 196 de bolovani (mărunțiți, se specifică), în 1724. Personalul mânăstirilor sau schiturilor este foarte redus, de circa 5 monahi (sau monahii); consumul de sare al acestora este de circa 438 kg/an; chiar dacă adăugăm un personal auxiliar la fel de numeros, constatăm că austriecii acordă de 70 de ori mai multă sare decât se consuma efectiv. Dar și așa, mânăstirile sunt nemulțumite, pentru că primesc de 20 de ori mai puțin decât pe timpul domnitorilor, iar austriecii sunt nemulțumiți de nemulțumirea lor, întrucât primesc de 70 de ori mai mult decât ar fi normal (excluzând posibilitatea ca mânăstirile să-și cumpere, pur și simplu, sarea).

Dincolo de aspectele pur fiscale, raportul lui Haan este interesant pentru că vorbește despre comportarea discreționară a egumenului și starea deplorabilă a mânăstirilor. „După ce călugării s-au sculat dimineața, citesc cam o jumatate de oră în biserică, apoi umblă încoace și încolo până vine vremea mesei de la prânz, care e rea și puțină. După masă merg cu toții la culcare și dorm câteva ceasuri, fie flămânzi, fie sătui. Către seară iarăși fac slujba în biserică o jumatate de oră. Nici unul din ei nu lucrează nimic și rabdă mai de grabă foamea decât lucrul. Le este destul dacă au câțiva țigani care să le care apă, lemne și alte lucruri trebuincioase. Aceasta este tot ceea ce fac acești călugări, pentru Dumnezeu și pentru aproapele, în cursul întregului an. […] Nici chiar în țară nu este lăudată viața pe care o duc acești călugari.”

Austriecii sunt contrariați să constate că, în ciuda mizeriei în care trăiesc călugării, mânăstirile au averi și venituri uriașe. Ca proprietăți funciare, Mânăstirea Tismana are 31 de sate, Episcopia Râmnicului – 21, Cozia – 21, la care se adaugă un numar de „părți de moșie”. Cu totul, mânăstirile stăpâneau cam o cincime din teritoriul provinciei, dar aceste proprietăți sunt foarte prost administrate. „Neobișnuit de grasul pământ de aici rămâne necultivat”, constată cu amărăciune un raport austriac. Autoritatea centrală din Craiova îndeamnă sistematic proprietarii de pământ să-și extindă culturile. De exemplu, se atrage atenția Mânăstirii Cozia (26 noembrie 1736) că recolta putea fi de patru ori mai mare; dar situația este generală. Subtextual, austriecii consideră că este normal ca mânăstirile să-și administreze corect moșiile, nu să primească în dar de la stat o mie de tone de sare pe an.

Însă, cu toată proasta administrare, veniturile sunt mari. Cele ale Episcopiei Râmnicului se ridicau, prin 1730, la 8–10.000 de florini anual (pentru contextualizare: o oaie costa, în Oltenia, un florin); cu o bună administrare, sugerează atenționarea de mai sus, ar fi putut atinge 36.000 de florini. Apartenența Olteniei și a Transilvaniei la același imperiu permit o comparație simplă: domeniul Blajului producea cam 9000 de florini anual prin 1755, din care erau întreținute trei unități de învățământ (primar, gimnazial, liceal), evident în limba română, cu 300 de elevi, cu un corp profesoral relativ numeros; în plus, se acordau consistente burse de studii, la Viena și la Roma, așadar în orașe scumpe, pentru absolvenții cei mai buni; se editau cărți, se suportau cheltuielile curente ale episcopiei etc. [7]

Explicația diferențelor dintre Oltenia și Transilvania, furnizată de același Nicola da Porta, nu ne surprinde: egumenii, nemai fiind controlați de domni, vând și înstrăinează pe ascuns averea mânăstirilor. (De respectarea poruncii „să nu furi” nu părea să se sinchisească nimeni.) Veniturile sunt suficient de mari pentru a permite mânăstirilor repararea zidurilor, foarte importante sub aspect strategic, dar ele continuă să se ruineze, raportează da Porta. Trebuie împiedicate delapidările și trimiterile de bani patriarhiilor din Orient, care continuau din plin, deși fuseseră interzise.

Comisia neoacquistică propune folosirea banilor ce fuseseră destinați patriarhiilor din Orient pentru întreținerea celor două școli, plănuite a se deschide la Râmnic și la Craiova, „pentru a aduce pe oamenii cei inculți de aici la o mai bună disciplină și mai bune moravuri”.

Raportul lui Uhlein, funcționar imperial, constată, la circa 10 ani după instalarea puterii austriece (1727), că administrația a fost incapabilă de a urma politica cerută de Curte, că mânăstirile nu au adus nici un folos statului, din cauza incorectitudinii egumenilor și abuzurilor boierilor. Clericii sunt ignoranți și nu cunosc absolut nimic despre cultul creștin; puțini dintre călugari puteau citi liturghia și psalmii, care erau scriși în slavonă sau greacă, așa că și dacă puteau citi, nu înțelegeau nimic. Episcopul ar trebui să interzică egumenilor (cu excepția celui de la Brâncoveni) administrarea sfintelor daruri; în special egumenul de la Cozia și cel de la Tismana (mânăstirile cele mai importante!) aveau un rău nume, din cauza „bădărăniei și cutezanței” lor.

Raportul generalului Tige, director general al Olteniei, duce la aceleași concluzii: chiar pe timpul mandatului său, egumenii au fugit cu mari sume de bani și cu odoare bisericești; Tige propune să fie supuși fiscului. Călugării sunt ignoranți, superstițioși etc. ([4], p. 47–52).

Eficientizarea economiei mânăstirești și impozitarea ei, spre folosul bugetului provinciei, s-au menținut la un nivel scăzut. Motivele principale erau depopularea satelor mânăstirești prin atragerea țăranilor pe moșiile boierilor influenți, și caracterul intangibil al clerului [3], bazat pe obscurantismul poporului, extrem de sensibil la orice atingere adusă mânăstirilor, privite ca un garant al mântuirii. Conturul speranței puse în „catedrala mântuirii neamului” se întrevedea de atunci.

Episcopia de Râmnic, subordonată mitropolitului sârb. Protestele episcopului Damaschin

Cum am văzut, decretul imperial din 22 februarie 1719 răspunde favorabil propunerii boierilor Radu Golescu și Ilie Știrbei de a trece episcopia Râmnicului sub ascultarea mitropolitului sârb (în acel timp, Moise Petrovici). Uimit de această decizie – de care află după ce decretul e făcut public – episcopul Damaschin, împreună cu patru egumeni (ai mânăstirilor Orez, Bistrița, Arnota și Govora – așadar egumenii de la Cozia și Tismana nu li se alătură) protestează, printr-un memoriu curajos și bine motivat.

Episcopul Damaschin al Râmnicului, un patriot lucid, este o figură singulară, printre notabilitățile Olteniei habsburgice. El fusese (din 3 octombrie 1703) episcop de Buzău; din 18 aprile 1708 devine episcop de Râmnic, urmând lui Antim Ivireanul; eruditul ierarh fusese ridicat în scaunul metropolitan. Damaschin era un om învățat, știutor de latină și slavonă. La Buzau tipărise cărți religioase, și această activitate o va continua la Râmnic.

La decizia imperială de subordonare mitropolitului sârb, Damaschin vine cu o contra-propunere îndrăzneață: ridicarea episcopiei Râmnicului la rang de mitropolie, invocând precedentul mitropoliei de Severin; consacrarea mitropolitului (de Râmnic) ar reveni patriarhului ecumenic al Constantinopolului (primul în ierarhia bisericii orientale), de care să nu fie dependent în nici o altă privință (mod delicat de a spune că nu vor mai exista mânăstiri închinate grecilor). Cere să nu fie consacrat de „arhiepiscopul Belgradului” (pe care nu îl numește „mitropolit”), căci acesta e inferior ca rang fostului mitropolit al Severinului, iar Belgradul însuși e dependent de patriarhia Ohridei. Damaschin se arată așadar a fi un subtil cunoscător al situației bisericii răsăritene. Se menționează că boierii care au cerut dependența de Belgrad a episcopiei Râmnicului au făcut-o fără consultarea clerului; după cum a aflat ulterior Damaschin, boierii fuseseră invitați de mitropolitul sârb Moise Petrovici la Belgrad, fuseseră flatați și primiseră daruri, după care fuseseră rugați să ceară la Viena subordonarea episcopiei Râmnicului de Belgrad. În plus – după cum arată alte surse – mitropolitul a promis că, prin această subordonare, biserica va fi ferită de pericolul catolicizarii.

În aceeași scrisoare adresată împăratului, episcopul Damaschin formulează și alte propuneri rezonabile: egumenii să fie nu numai călugari, ci preoți călugări, și să oficieze liturghia zilnic; să nu-i poată izgoni pe călugari din mânăstire, ci doar să-i pedepsească, dacă greșesc; episcopul să pedepsească pe egumenii indisciplinați; fiecare egumen să numească două persoane (din mânăstire) care să noteze sistematic toate veniturile și cheltuielile mânăstirii. Călugării să nu poată fugi dintr-o mânăstire în alta, sau la biserici parohiale (părăsind viața monahală); egumenii să nu primească în mânăstire călugări străini; nici egumenii sau boierii să nu poată primi preoți străini la bisericile lor, ci să-i trimită la episcop, care să-i cerceteze (dacă sunt cu adevărat preoți, dacă au cărți de preoție de la cel care i-a hirotonit). Călugării greci să nu poată deveni episcopi sau egumeni, cere episcopul; anterior s-a constatat că bunurile care ajung în posesia lor (bani, odoare) sunt pierdute pentru mânăstiri, întrucât de regulă egumenii greci fug din țară cu toată agoniseala. Propunerile lui Damaschin, menite desigur să remedieze carențe reale, permit să ne facem o idee despre situația precară a vieții religioase din provincie.

Învățatul vlădică mai propune deschiderea a două școli: una românească (pentru pregătirea preoților în limba română, nu slavonă), la Râmnic, sub îngrijirea episcopului, susținută financiar de mânăstiri și preoți, și una „latinească” (de învățământ laic), la Craiova, înființată și finanțată de administrație, boieri și provincie. Este singura intervenție a notabilităților oltene pentru dezvoltarea învățământului, în cele două decenii de ocupație austriacă.

Memoriul nu a avut nici un efect, întrucât propunerile sale contraveneau flagrant decretului imperial din 22 februarie 1719. S-a putut constata mai târziu cât de înțeleaptă era propunerea lui Damaschin, de ridicare a episcopiei la rang metropolitan: s-ar fi spart astfel monopolul sârb asupra bisericii românești din imperiul habsburgic, atât de nociv, după cum vom vedea.

Este totodată interesant – și regretabil – că doi mari boieri subminează eforturile episcopului, cea mai luminoasă figură a Olteniei acelor ani, și fac jocul perfidului prelat sârb. Însuși faptul că acesta corupe boierii pentru a-și extinde abuziv teritoriul canonic este relevant pentru profilul său moral.

Din păcate, încercările episcopului de a continua editarea de carte, care se desfășurase fructuos la Râmnic, sunt zădărnicite de cenzura foarte severă a austriecilor, care se tem de posibila pătrundere în imperiu a propagandei antihabsburgice și anticatolice. Damaschin explică lui Tige că ceea ce vrea să publice nu sunt cărți originale, ci traduceri în română a unor cărți care, în slavonă sau în greacă (unele din ele, tipărite la Veneția), circulă pe zone foarte întinse: Serbia, Bulgaria, Polonia, Rusia, Oltenia, Țara Românescă, Moldova, Transilvania. „Aceste cărți se citesc în biserica noastră, dar românii nu înțeleg nimic, și stau în biserică, din cauza neștiinței lor, ca niște boi (tanquam boves), și ies după slujbă fără nici un folos”, arată cu amărăciune episcopul, într-o adresare ulterioară.

Când austriecii par să fi înțeles situația, episcopul moare (5/16 decembrie 1725). În ultimii săi ani, bolnav și cu puterea de judecată împuținată, Damaschin este tutelat de doi nepoți, care își vor însuși, după moartea lui, toți banii episcopiei, circa 10.000 de florini. Moartea sa va marca și începutul imixtiunii brutale a mitropolitului sârb în chestiunile religioase ale Olteniei. [8]

Domnia bunului plac contra domniei legii

Vom încerca să analizăm în acest paragraf mecanismele prin care boierii au sabotat, de regulă cu mare succes, politica de orientare iluministă a austriecilor.

Conform filozofiei politice austriece, bunăstarea poporului putea fi atinsă, cum am spus, printr-o exploatare eficientă a resurselor și printr-o fiscalitate corectă, funcționând în cadrul unui stat de drept. Conform concepției și practicii boierilor, și a majorității egumenilor, singurul scop al politicii este consolidarea bunăstării proprii, indiferent de mijloacele folosite și de efectele nocive asupra poporului. Aceste concepții ireconciliabile au generat o luptă dusă în principal în domeniul fiscalității, între administrația habsburgică pe de o parte, și boieri sau egumeni, pe de alta.

Provincia avusese mult de suferit în timpul războiului austriaco-turc, prin devastările pricinuite de operațiile militare și prin luarea în robie de către turcii și tătarii în retragere a circa 30–40.000 de oameni (Bucureștii aveau, în 1798, 30.030 de locuitori). Din cele 977 de așezări omenești consemnate de harta întocmită de austrieci (prima hartă modernă a provinciei, realizată de von Springfelds), 201 erau sate părăsite cu totul, dar și multe alte localități suferiseră pierderi mari de populație. Olteniei „nu îi lipsește nimic, cu excepția oamenilor”, notează von Springfelds. Țăranii ascunși în păduri constituie „cea mai mare parte a locuitorilor aflați încă (s.m.) în provincie”, raportează Eugeniu de Savoia. Repopularea Olteniei era o prioritate a austriecilor.

Aceștia aveau să înțeleagă curând că o cauză a depopulării unui numar mare de sate, mai însemnată decât războiul, era fiscalitatea excesivă, care genera fuga țăranilor – pe alte moșii, sau „în păduri și în munți” (după cum arată Nicola da Porta), sau chiar la sudul Dunării.

Habsburgii au încercat să stabilizeze populația prin măsuri fiscale, agrare și demografice. Pentru asigurarea fixității sarcinii fiscale și adaptării ei la numărul și venitul contribuabililor, era, evident, necesară o riguroasă evidență a populației și a capacității ei fiscale.

Politica de impozitare austriacă, în principiu echitabilă, a fost sabotată sistematic de gravele abuzuri ale aparatului fiscal local, format în cea mai mare parte din boieri. Așadar, ne aflăm în situația surprinzătoare în care ocupantul apără poporul de propriile „elite”.

Vom aminti doar trei metode folosite de boieri pentru sabotarea legalității austriece. Prima a fost atragerea țăranilor pe moșiile boierilor care controlau administrația – boierii consilieri, vornicii, ispravnicii și cei aflați în legătură de rudenie sau de interese cu ei. Pe aceste moșii, țăranilor li se impuneau contribuții mai mici, iar câștigul boierilor se realiza prin masiva evaziune fiscală, produsă prin falsificarea grosolană a recensămintelor. Austriecilor le era imposibil să cunoască numărul real al contribuabililor.

În acest fel, fostele sate domnești (care aparținuseră domnitorului Țării Românești), devenite „sate fiscale” (aparținând acum împăratului, deci direct patrimoniului habsburgic), „au fost pustiite” de către boieri, notează un raport austriac din 1723, deci la câțiva ani după anexare; boierii s-au dovedit așadar foarte eficienți în sabotarea legalității.

A doua metodă de atragere a fost „protecția”, prin care se realiza o anumită obligație contractuală între boier și țăran. „Protecția” furniza inițial un oarecare avantaj țăranului, dar avea să se transforme rapid în cea mai severă formă de aservire – în rumânie; ea a produs o depopulare puternică a satelor mânăstirești, moșnenești și ale boierilor neagreați de Administrație.

A treia a fost, pur și simplu, mutarea prin forță. Moșnenii din Bălteni și Rășina, duși cu sila într-un sat al vornicului Matei Brăiloiu, cer Administrației să se reîntoarcă în satele lor sau în oricare alt sat liber, pentru că „fiind țărani liberi, nu vor să devină iobagi”.

Boierii au speculat cu rapacitate orice posibilitate de câștig. De exemplu, prezența unor unități militare în Oltenia a dus uneori la creșterea prețului de achiziție a cerealelor la valori de 2–3 ori mai mari decât prețul pieței. Foarte mobili, boierii au acoperit din rezervele proprii aceste cerințe la prețul majorat (de 2-3 ori mai mare), și totodată au cerut țăranilor să-și plătească obligațiile față de ei nu în produse, ci în bani, calculați cu prețul majorat.

Austriecii au înțeles ușor rolul nociv al boierimii. Conform unui raport al secretarului Administrației (1726), consilierii – deci înșiși membrii administrației – „întemeiați pe puternicia lor, ocupă pretutindeni și stăpânirile mânăstirilor și ale săracilor, comițând astfel foarte multe acte de violență și nedreptate”. Concluzia: necesitatea revizuirii tuturor titlurilor de stăpânire a pământului – multe dintre ele fiind obținute abuziv, și păgubiții neavând nici o șansă de a le redobândi prin justiție. Revizuire care, evident, n-a putut fi făcută niciodată.

Austriecii au înțeles totodată că boierimea trebuie împiedicată să participe la colectarea dărilor, dar aceasta a fost aproape imposibil, din simplul fapt că singurele persoane cu carte aparțineau cinului respectiv, sau egumenilor. Unicul boier călugar menționat în lucrările consultate este Brăiloiu, care, cum vom vedea mai departe, funcționa ca spion al mitropolitului sârb și încercase falsificarea alegerilor episcopale – așadar, o persoană foarte puțin onorabilă, cumulând nu calitățile prezumate, ci păcatele reale ale ambelor categorii: boieri și egumeni.

Soluțiile sunt simple în principiu, dar inaplicabile în practică. Austriecii tipăresc foi cu reglementări juridice – de exemplu, interzicerea dublei impozitări, practicate sistematic de boieri – dar populația este aproape integral analfabetă, și nu poate lua cunoștință de ele. O comisie trebuie să supravegheze buna administrare a veniturilor mânăstirești, să împiedice delapidările și trimiterea de bani în patriarhiile din Orient; comisia ar trebui să fie condusă de un catolic, propune da Porta! Prevăzători, boierii au încercat să evite o asemenea nenorocire, cerând sistematic, în toate memoriile trimise Curții înainte de anexare, să nu fie introduși străini în sfatul țării, în dregătoriile laice și bisericești: nici greci care să fure fără voie, nici catolici care să oprească furtul.

Contaminări, similitudini, incompatibilități, neîmpliniri

Omul este o ființă coruptibilă. Acest loc comun poate fi verificat și în cazul austriecilor puși în legatură cu VIP-urile Olteniei.

Banii rămași de pe urma vlădicăi Damaschin, circa 10 000 de florini, cum am văzut, n-au putut fi sigilați și incluși în masa succesorală a episcopiei; ei s-au împărțit între cei doi nepoți care îl asistaseră în anii senectuții: Bratul, intendentul episcopiei, și Iosif, asistent în cele spirituale. Primul a păstrat 6000 de florini, al doilea, mai spiritualizat – doar 4000, dar și-a oprit și crucea dăruita de împărat episcopului, la vizita făcută la Viena, în 1717. Lucrurile au ajuns la urechile Oberdirektorului Tige, care i-a convocat pe cei doi nepoți la Sibiu. Consecința acestei întâlniri nu a fost pedepsirea celor doi, nici vărsarea banilor în vistieria imperială, nici menținerea lor în avutul episcopiei, ci numirea lui Bratul ca judecător la Râmnic. Putem presupune că o bună parte din florinii episcopiei au trecut în proprietatea lui Tige, pentru a-i câștiga clemența, și că paguba a fost recuperată ulterior de nou-numitul judecător.

Incompatibilitățile dintre mentalități izbucnesc frecvent, în special în problemele impozitării veniturilor mânăstirești, în care fiscul se dovedește cu totul ineficace, mai ales în raport cu fostele mânăstiri domnești, actualmente tributare cămării împărătești. Efectul este o imixtiune tot mai pronunțată în viața mânăstirilor, creind nemulțumiri pe care austriecii nu le intuiesc. De exemplu, numirea egumenilor, preluată de administrație, vine în contradicție cu cutumele locale; în anumite mânăstiri, alegerea egumenilor este restricționată de interdicții care iau forma blestemelor, foarte convingătoare pentru călugări.

Amestecul administrației în socotelile ținute de mânăstiri este vexantă (și amintește, în alt plan, de iritarea produsă la Blaj de instituția teologului). Dacă nu mai pot numi egumenii și nu mai pot administra mânăstirile, atunci de ce m-ați numit episcop? – întrebă vlădica, cu îndreptățită indignare.

Taxarea devine obsesională și uneori jenantă prin mercantilism. Se propune ca preoții să nu fie scutiți de impozite, sau dacă sunt scutiți, să fie impozitați compensator credincioșii din parohie, care trăiau deja în cea mai cruntă mizerie. Dar de ce să nu avem aceleași drepturi și obligații ca în Serbia? – se întreabă contribuabilii. Răspunsul era simplu, dar neconsolator: pentru ca sârbii luptaseră cu arma în mâna împotriva turcilor și dobândiseră astfel „privilegiile ilirice”. Așa ceva nu se întâmplase în Oltenia, și nu avea să se întâmple nicăieri pe pământul românesc, de aceea „privilegiile ilirice” au rămas un apanaj al sârbilor.

Reglementările grăbite crează consecințe imprevizibile, iar plângerile curg cu nemiluita. Episcopul cere despăgubiri pentru fânul luat cu forța, și cere să nu li se permită cătanelor din Râmnic pescuitul în Olt și în lacul vecin. Mânăstirea Orez cere sistarea abuzurilor miliției: folosirea morilor, cosirea fânului. Mânăstirea Arnota se plânge de lipsa de apă: oamenii care întreținuseră mai înainte fântâna fuseseră scutiți, iar acum, nemaifiind scutiți, plecaseră; totodată, boierul Bengescul a ocupat o moșie a mânăstirii, etc. etc.

Politica fiscală imperială are două componente contradictorii: (a) intenția impozitării echitabile, evitarea irosirii veniturilor pot avea o justificare constructivă: ridicarea provinciei, eficientizarea administrației, educarea poporului; (b) mercantilismul, adesea împins până la grotesc, înțelegera mecanicistă a funcționării societății, încălcarea promisiunilor inițiale sabotează până la anulare prima componentă.

În fine, există încă un aspect puțin onorabil: „împrumutul” acordat de boieri domnitorului este înlocuit cu darul benevol (donum gratuitum), a cărui oportunitate este sugerată de Administrație – o sugestie căreia i se dă curs cu promptitudine. Diferența majora era că domnii cereau „împrumuturi” (de ordinul miei de florini) ori de câte ori aveau nevoie.

Ocupația austriacă lasă în urmă un șir de neîmpliniri, sau – cum am spune acum – de proiecte nefinalizate: alimentarea cu apă a orașului Craiova, măsurile contra incendiilor, instalarea ceasului public, funcționarea unui serviciu poștal între Oltenia și Transilvania, indicatoare de direcții pe drumurile principale: „că la drumurile de obște cele mai mari … unde să despart drumurile, ca să să rădice niște stâlpi mari … care să să facă scrisoare și mână de arătare încotro merge”.

Mai există și o neîmplinire estetică: nevalorizarea, de către cultura română, a efortului lingvistic al oltenilor habsburgici, de exemplu când doresc să dea „repartițion nou contribuționului chesaricesc” – o formulare pentru „redistribuirea sarcinii fiscale” – care l-ar fi fascinat probabil pe Caragiale.

Abuzurile mitropoliților sârbi: un preludiu la calvarul lui Gheorghe Lazar

Sinodul episcopiei Râmnicului se întrunește în septembrie 1726, așadar la nouă luni de la moartea lui Damaschin, și propune trei candidați pentru succesorul său, dintre care mitropolitul sârb Moise Petrovici îl recomandă împăratului pe primul, anume Ștefan, până atunci egumen ar Mânăstirii Govora. Împăratul îl confirmă (15 octombrie 1726). Mitropolitul întârzie prin diferite șicane ungerea lui Ștefan ca episcop, care moare otrăvit pe 20 august 1727, fără să fi fost hirotonit; așadar, lupta pentru scaunul episcopal se poartă fără menajamente. După cum vom vedea mai jos, în Oltenia se conturează o partidă „patriotică” și una „pro-sârbă”; nu știm cine l-a otrăvit pe Ștefan, dar știm că faptul în sine era în interesul ultimeia. Incidentul nu este singular în arealul românesc: cu 30 de ani mai devreme, Teofil, mitropolitul de Alba Iulia care a trecut la greco-catolicism, moare subit (1697), probabil otrăvit, la puțin timp după semnarea documentelor Unirii ([7], p. 38).

Sinodul îl propune acum pentru funcția de episcop pe Inocențiu, egumenul mânăstirii Brâncoveni.

Ca reacție la șicanele făcute de mitropolit la ungerea lui Ștefan (nu cunoaștem opinia Vienei în chestiunea otrăvirii prelatului), Curtea modifică procedura de numire a episcopului: cei trei candidați propuși de sinod sunt înaintați administrației locale, aceasta întocmește un raport, după care Directorul general (Oberdirektor) face prezentarea împăratului. Mitropolitul protestează, dar Curtea răspunde prompt (12 ianuarie 1728): dreptul de prezentare (jus praesentandi) nu i se cuvine. Întrucât mitropolitul are ca interes prioritar susținerea privilegiilor ilirice, pe care Curtea dorea să le limiteze, renunță la disputa privind numirea episcopului de Râmnic. În schimb, mitropolitul solicită să i se dea satele oltenești Oravița și Balboșani, drept compensație pentru limitarea implicării sale în desemnarea episcopului (pentru care, de altfel, era plătit separat). Satele fuseseră sate domnești și aparținuseră în cele duhovnicești Mitropoliei din București; după anexare, trecuseră sub aspect fiscal în vistieria imperială.

Moise Petrovici moare înainte ca cererea să primească răspuns, iar chestiunea este reluată de noul mitropolit, Vincențiu Ioanovici. Oberdirektorul Wallis (care se va dovedi un general lamentabil la reluarea războiului cu turcii) recomandă Curții, contrar sfatului Administrației, și contrar interesului imperiului, invocând justificări neconvingătoare, cedarea celor două sate; să fi fost mituit de mitropolit? Dar Consiliul de război este ferm: satele rămân în patrimoniul împăratului.

Pe 1 februarie 1735 moare episcopul Inocențiu; sinodul pentru alegerea succesorului se întrunește pe 28 iunie. Administrația descoperă o tentativă de fraudare a alegerilor de către boierul-călugar Brăiloiu, care încearcă să cumpere voturi. În consecință, i se interzice lui Brăiloiu să participe la ședință; va asista, pentru supraveghere, austriacul Voigt. Primii doi clasați sunt, în ordine, Clemente de la Bistrița și Ghenadie de la Cozia, candidatul susținut de Brăiloiu. Wallis îl propune împăratului pe Clemente.

Urmează o lungă corespondență secretă, între Ghenadie și ierarhii sârbi (mitropolitul și episcopul de Caransebeș), prin care se încearcă zădărnicirea numirii lui Clementie; putem presupune că mitropolitul sârb fusese în spatele tentativei de fraudare a alegerilor sinodale, și că acesta avea informatori în Oltenia. De asemenea, urmează o lungă corespondență oficială, prin care mitropolitul, adresându-se Oberdirektorului, Administrației, clerului și boierilor din Oltenia, incită la contestarea rezultatului votului, contestă îndreptățirea împăratului de a numi episcopul, amenință cu refuzul de hirotonire etc.; în fine, o lungă corespondență oficială, confidențială, între autoritățile austriece, savuroasă prin modul în care indignarea este îmbrăcată în exprimări diplomatice: „…este o cutezanță din partea mitropolitului…”; „…nu mai puțin necuviincios găsesc și refuzul mitropolitului, cu toată intimația [implicarea personală a] împăratului, de a săvârși hirotonirea…”. Este cumva mișcător să constatăm, în formulările de mai sus, vulnerabilitatea unei administrații aristocratice și fundamental oneste, pusă în situația de a trata cu un partener grosolan și de rea credință.

În scrisoarea adresată mitropolitului, acesta este mustrat pentru că își însușise un titlu „nu mai puțin arogant decât nechibzuit” numindu-se „protector al regimentelor ortodoxe de cavalerie și de pedestrași ai Majestății Sale”; este desigur o aluzie prezumpțioasă la prezența masivă a cătanelor sârbești în armata imperială.

Nu vom insista însă asupra problemei, care este expusă detaliat în lucrarea lui Nicolae Dobrescu [4], accesabilă pe internet. Vom menționa doar că hirotonirea lui Clementie se petrece la Belgrad, în mai 1737, iar depunerea jurământului față de împărat, în iunie 1737, deci la circa doi ani de la moartea episcopului Inochentie. Adăugând cei aproape doi ani scurși între moartea lui Damaschin și instalarea lui Inochentie, scaunul episcopal a rămas vacant aproape patru ani, deci aproape o cincime din durata ocupației austriece, din cauza lentoarei administrației habsburgice dar, mai ales, din cauza relei credințe a mitropoliților sârbi.

Juramântul de credință nu l-a împiedicat pe Clemente să treacă, peste câteva luni (izbucnise între timp războiul austriaco – ruso – turc) de partea turcilor. La intrarea în Oltenia a trupelor otomane, Clemente părăsește reședința episcopală, care este arsă de oastea turco-tătară. După această experiență multiculturală, episcopul, împreună cu un grup de ierarhi, iese înaintea seraschierului Mustafa Pașa și cere protecția sultanului, îndemnând totodată clerul și poporul să facă la fel. Dacă ar fi prestat actul de supunere în fața porților episcopiei, poate că reședința ar fi fost cruțată.

Imixtiunea mitropoliților sârbi în viața religioasă a Olteniei poate fi analizată în detaliu, pe timpul ocupației habsburgice, datorită bogatelor arhive austriece. Rezultă, cu toată claritatea, efectele catastrofale pe care comportarea abuzivă, lăcomia, șiretenia, lipsa de onestitate și onoare, reaua credința a mitropoliților sârbi le-au avut asupra vieții bisericești a nefericitei provincii.

Analiza este utilă și pentru înțelegerea unui fapt aparent paradoxal, petrecut 75 de ani mai târziu, și tratat superficial de istoriografia noastră: dorința împăratului de a-l promova pe Gheorghe Lazăr ca episcop ortodox al Ardealului este zădărnicită de opoziția obstinată a mitropolitului sârb, și de complicitatea vinovată a clerului ortodox din Transilvania. Episodul este prezentat într-o manieră extrem de documentată în lucratrea Emiliei Șt. Milicescu [9] și nu va fi detaliat aici. Vom menționa doar că, între septembrie 1809 și iunie 1811, prin reaua credință a mitropolitului sârb Ștefan Stratimirovici, cu concursul ierarhilor ortodocși din Sibiu, în urma schimbării a 76 de memorii, cereri, scrisori, rapoarte, între Curtea din Viena, Guberniul din Cluj, Episcopia din Sibiu și Mitropolia din Carlowitz (documentele cu numerele 1270–1346 din [10]), cel mai strălucit reprezentant al românilor ardeleni a fost împiedicat să candideze pentru poziția de episcop ortodox al Ardealului. În locul său a fost promovat Vasile Moga, personaj incult, oportunist și venal, care a ocupat scaunul episcopal timp de 34 de ani, spre nefericirea românilor.

Dacă în 1735 mitropolitul era partea vulnerabilă a disputei dintre sârbii ortodocși și Curte, din cauza pericolului de a pierde privilegiile ilirice, în 1810 Austria era cea vulnerabilă, din cauza epuizantelor războaie napoleoniene. Mitropolitul sârb nu a cedat, împăratul a fost înfrânt, și Gheorghe Lazar a fost scos din joc. Vom reveni la acest subiect – sperăm – într-un articol viitor.

În loc de concluzii

Coabitarea habsburgilor cu oltenii a fost un mariaj nefericit, în care fiecare a sperat să găsească în celălalt ceea ce acesta era incapabil să-i ofere. Habsburgii ofereau un stat de drept, de factură iluministă. Boierii olteni așteptau un protector sub care să exploateze netulburați resursele provinciei, fără riscul de a suporta violențe. În consecință, provincia a devenit teatrul unui război istovitor, dus în principal pe terenul fiscalității, a cărui principală victimă au fost, odată în plus, sărmanii acestui pământ.

Habsburgii nu au găsit în Oltenia un partener prin care să-și promoveze modelul statului iluminist, întrucât nu au putut alcătui o administrație locală corectă, din cauza lipsei de educație a poporului. Eșecul total al proiectului iluminist pune în lumină costurile exorbitante ale inculturii.

Nomenclatura olteană a apreciat corect efectele nedorite ale educației, care ar fi produs o administrație onestă, și ar fi limitat abuzurile boierimii. De aceea, nu a făcut nici un efort în sensul dezvoltării învățământului. A preferat să cedeze benevol conducerea bisericii, exercitată de un episcop onest și cultivat, unui mitropolitului sârb neonest și rapace, care promisese să apere ortodoxia, de altfel neatacată de nimeni în provincie. Prozelitismul catolic agresiv promovat de austrieci în Transilvania era, în principiu, de natură să creeze îngrijorare în Oltenia, dar diferențele enorme dintre situația politică, demografică și confesională dintre cele două provincii făcea, evident, imposibilă aplicarea aceleiași politici, la nord și la sud de Carpați.

Desigur, administrația austriacă nu trebuie idealizată. Fiscalitatea apăsătoare, prezența trupelor (de multe ori, cătane sârbești), inadecvarea mentalităților au însemnat o povară grea, pentru o populație aflată în cea mai cruntă mizerie.

Episodul Olteniei habsburgice lasă să se întrevadă una din slăbiciunile imperiului care avea să piară prin atentatul de la Sarajevo: animozitățile dintre austrieci și sârbi. Multinaționalul și respectabilul imperiu habsburgic se dezvolta aproape simultan cu dușmanul său de moarte, naționalismul. În fapt, imperiul avea să fie ucis de glontele tras la Sarajevo, de un terorist sârb, cu binecuvântarea Rusiei.

Anumite analogii dintre integrarea habsburgică a Olteniei și integrarea europeana a României sunt evidente. Prima a fost sabotată de boierime, iar a doua – de nomenclatură. Este interesant că limba a generat expresia post-decembristă de „baroni locali”, pentru cei mai venali dintre noii îmbogățiți; sunt funcționari de stat și de partid, succesori în ticăloșie ai boierilor anti-iluminiști. Apariția naturală a termenului de „baron”, cu un sens aproape antonim celui de „nobil”, este o confirmare târzie a îndreptățirii austriecilor de a nu-i identifica pe boieri – „stăpâni de pământ, dregători și privilegiați” [3] cu aristocrația de sorginte occidentală.

Rezistența la pătrunderea străinilor la dregătorii are un ecou în formula „nu ne vindem țara”. Atunci, ca și acum, țara nu trebuia vândută străinilor, pentru a putea fi jefuită în voie de localnici. Prețul inculturii și corupției clasei politice s-a dovedit exorbitant, odata în plus, la aderarea în Uniunea Europeană, când o negociere incompetentă a condițiilor de aderare și o gestionare catastrofală a fondurilor au dus – și duc – la irosirea, pentru prezent și pentru viitorul previzibil, a unor excelente oportunități.

NB Sunt recunoscător doamnei dr. Maria Someșan, pentru numeroasele observații și îndreptări utile, și pentru faptul că, examinând în original lucrarea lui von Sonnenfels, a indicat forma corectă, în limba română, a principalelor concepte folosite de acesta.

Referințe și note

[1] Tudor Dinu: Dimitrie Cantemir și Nicolae Mavrocordat. Rivalități politice și literare la începutul sec. XVIII, Humanitas, 2011

[2] Lucia Protopopescu: Noi contribuții la biografia lui Ion Budai-Deleanu, Ed. Academiei RSR, 1967

[3] Șerban Papacostea: Oltenia sub stăpânire austriacă, Ed. Enciclopedică, București 1998

[4] Nicolae Dobrescu: Istoria Bisericii Române din Oltenia în timpul ocupațiunii austriace, Edițiunea Academiei Române, 1906

[5] Academia RPR: Istoria Romîniei, vol. III, Ed. Academiei RPR, 1964

[6] Este interesant să notăm că, aproape simultan cu da Porta, și independent de el, Cantemir exprima, în „Istoria Imperiului Otoman”, o părere similară cu cea a italianului. După Cantemir, Brâncoveanu „nu-și putea dovedi descendența din Basarabi, pentru că în acea țară [Țara Românească] n-au fost, până la Șerban Cantacuzino, istorici sau monumente genealogice„. Așadar, pentru a fi cu adevărat nobil [consideră Cantemir], trebuie să figurezi în genealogii, care arată vechimea familiei și serviciile aduse țării, faptele eroice etc.” [vezi P. P. Panaitescu, Dimitrie Cantemir, Ed. Academiei RPR, 1958, p. 183]

[7] Maria Someșan: Începuturile Bisericii Române Unite cu Roma, Ed. All Educational, 1999

[8] Este interesant de menționat că mitropolitul sârb, Moise Petrovici, ordonă (și austrecii acceptă) tipărirea de către Episcopie a catehismului pentru copii al lui Teofan Procopovici, apărut la Sankt Petersburg în 1720, din ordinul lui Petru I. Teofan, șeful de facto al bisericii ruse după 1719, teolog de influență protestantă, era sprijinit de țar, pentru a contracara atitudinea anti-reformistă a clerului ortodox tradiționalist. Cartea – „Prima învățătură a copiilor” – se dorește să fie „un manual oficial pentru școlile de copii din Rusia” [vezi P. P. Panaitescu, citat în nota precedentă, p. 204]. Ea este tipărită la Episcopia Râmnicului atât în rusește (care să fi fost publicul țintă? – evident, în Oltenia nu știa nimeni rusește), cât și în românește (în alfabet chirilic). Era probabil un gest prin care mitropolitul urmărea să obțină bunăvoința lui Petru. Lucrarea, care se abătea grav de la dogma ortodoxă (și, în egală măsură, de la cea catolică), fusese criticată aspru și erudit de Cantemir, într-o broșură care a circulat doar în manuscris. Era un gest de curaj al principelui exilat – și totodată singura sa atitudine potrivnică lui Petru. Atașamentul mitropolitului sârb față de ortodoxie se dovedea însă mult mai laxă.

[9] Emilia Șt. Milicescu: Gheorghe Lazăr, Ed. Dacia, 1982

[10] Gh. Lazăr – biobibliografie, BCU, 1979

Distribuie acest articol

82 COMENTARII

  1. Nomenclatura aia locală care a apreciat corect efectele „nefaste” ale educației, ca generator al unei administrații oneste, mie unul îmi aduce aminte de PSD și politica acestuia de distrugere a educației din ultimii 30 de ani.

    • Din acest articol se poate intele din ce cauza bucovinenii au avut de invatat ceva de la habsburgi in comparatie cu oltenii, iar romanii timoceni abia acum doresc patronajul BOR>

      • Drept sa va spun, eu nu inteleg prea bine cum explica acest articol de ce romanii bucovineni au avut ceva de invatat de la habsburgi dar recunosc c-as fi EXTREM de interesat sa citesc un articol documentat pe aceasta tema.

        Stiti vreo sursa in acest sens?

  2. Un articol interesant. Mi-as dori sa-l vad pe youtube sub forma unui documentar care sa prezinte si imagini din epoca pentru o intelegere mai exacta a contextului.

  3. Foarte interesant, dar destul de trist. Iar concluzia e şi mai tristă: întotdeauna în cursul istoriei elitele româneşti au fost iresponsabile, mai ales cele din nomenclatura administrativă. O anarhie asumată plutea în societate, numai bună ca oricine să poată fura dacă era administrator al statului. De abia după Şcoala Ardeleană şi Revoluţia de la 1848 se pun în discuţie marile teme de modernizarea a societăţii, care vor demara târâş-grăpiş impuse de străini( reformele lui Mavrocordat, Regulamentele Organice, etc). Chiar reformele lui Cuza nu au fost decât o încercare de impunere prin forţă a unor legi anti-boiereşti şi anti-bisericeşti, dar în esenţa ei societatea românească era încă în feudalism. Nici măcar administraţia Carol I şi Ferdinand nu au schimbat fundamental societate, poate doar ceva în domeniul educaţiei şi al orăşenimii, dar 70-80% din populaţie trăia la ţară într-un fel de încremenire istorică. Constituţia din 1923 vroia să transforme România într-o ţară modernă, dar 20 de ani a fost prea puţin, a venit apoi comunismul şi bruma de modernitate europeană a trebuit să se adapteze la ideologia comunistă. Azi ne aflăm încă în stadiul de neînţelegere socială a societăţii europene, considerând-se ca altădată „forme fără fond”, că nu merg în România, etc. De fapt, nici elitele nici societatea nu înţeleg CUM democraţia POATE produce BUNĂSTARE. Aceasta este marea tristeţe: VREM să fim europeni, dar NU ÎNŢELEGEM cum să facem asta….

    • Corecție: VREM să fim europeni numai cînd e vorba de beneficii, niciodată cînd e vorba de răspunderi. Și elitele astea românești, corcite cu cele sovietice acum 70 de ani, știu și înțeleg prea bine asta, dar servesc (po)pulimii aceleași fumigene patriotarde ca în sec. 18.
      Oricum, articolul e superb și merită citit pe îndelete și de mai multe ori.

  4. Un articol excelent, o prezentare mai putin cunoscuta publicului larg a celor 20 ani de ocupatie austriaca, preludiul celei din Bucovina.
    Despotismul luminat era solutia momentului. Peste ~50 ani Josef al II-lea spunea: Totul pentru popor, nimic prin popor. Tare ma tem ca dupa 250 ani multe tari nu pot trece de etapa asta.

  5. Multumim pentru „iluminare”! Un articol excelent!

    Amanuntele „convietuirii” oltenilor, timp de doua decenii, cu imperiul habsburgic cred ca nu sunt cunoscute decat de un numar infim de conationali.

    Nu mi se pare nimic surprinzator legat de cele intamplate in acea perioada. Ceea ce se intampla in Romania secolului 21 este foarte asemanator cu cele petrecute atunci.

    Oare de ce acest popor are oroare de respectarea regulilor si a legilor, de ce uraste incercarile altora de a ne integra in viata civilizata?

    Ma intreb si de unde provine incapatanarea in a crede in fel si fel de idei fixe, de obicei fundamental gresite.

    Oare in partea de Dacie stapanita temporar de romani, lucrurile au stat la fel?

    Oare singurele perioade de demnitate si civilizatie, in perioada evului mediu, au fost cele in care familiile nobiliare de cumani si pecenegi au dominat politic zona?

  6. Mi-amintesc si de niste „note” din jurnalul regelui Carol I, dupa ce ministrul de externe al Frantei Walewski a vizitat o manastire. Despre calugari …
    Nimic despre Turnu Severin ? Acolo stapanirea austriaca a lasat niste urme !

    • Românii ardeleni care au dorit unirea erau, în general, oameni simpli. Intelectualii ardeleni erau împărțiți, iar când au văzut câtă corupție, hoție, incultură și neseriozitate este de fapt în România (Țara Românească + Moldova + Dobrogea), s-au luat cu mâinile de cap…

    • Nici vorba. Unionismul a fost intelectual si orientat catre educatie, ca altfel nici nu ar fi existat 1 dec 1918. Niciun realizator al Unirii nu a regretat-o. De aia au ajuns toti la Sighet

  7. Ma intreb cum de au dorit romanii transilvaneni unirea din 1918? Astazi ar fi trait mai bine daca Transilvania ar fi apartinut de oricare alta tara.

    Oare intelectualii romani unionisti din Transilvania anului 1918 au sperat in civilizarea Moldovei si Munteniei, odata cu unirea? Sunt convins ca stiau ce metehne aveau moldovenii si cei din sud.

    Acum, in sec 21, cred ca a venit momentul sa nu mai mistificam istoria. A venit momentul sa incercam sa aflam date istorice care sa ne aduca explicatii pentru modul nostru rudimentar de gandire si de comportament( evident, ma refer la o majoritate „bolnava”; exceptiile nu sunt multe si nu au dovedit ca pot aduce schimbarea in bine).

    • Cred ca aveti o imagine cam idilica ardelenilor. Cel mai corupt guvern interbelic s fost condus de un ardelean, iar cel mai incompetent prim ministru de dupa 1990 a fost tot un ardelean. Nici cu cel actual n-ar ieși la parada daca as fi ardelean. Intr-un articol anterior autorul celui de mai sus publică un document din sec 18 in care romanii ardeleni erau caracterizați drept niste hoti.

    • „Ma intreb cum de au dorit romanii transilvaneni unirea din 1918? Astazi ar fi trait mai bine daca Transilvania ar fi apartinut de oricare alta tara.[…] Acum, in sec 21, cred ca a venit momentul sa nu mai mistificam istoria.”

      Simplu. Au dorit să scape de opresiunea maghiarilor și să li se alăture fraților. Subiectul este unul vast, astfel că despre el au scris nu doar fizicieni și matematicieni, ci și istorici. https://www.cartidiverse.ro/carte/istoria-transilvaniei-3-volume–i17064?gclid=EAIaIQobChMI5_vHuqbd6QIVSJnVCh0sOAmhEAQYASABEgLYYfD_BwE

      • Vaaaai! Uite ca nu-mi dadusem seama! Ca sa li se alature fratilor lor! Frati intr-u ce? Intr-u prostie si hotie oare?

        Datorita opresiunii!? Saracutii de ei! Pai daca furau din bunurile nobilului maghiar, ce ai fi vrut sa faca respectivul? Sa-i mangaie pe creier! In niciun caz! Le dadea ce meritau: biciul sau streangul!

        Si nu erau chiar asa de oprimati! La universitatea din Cluj si in colegiile transilvanene existau sectii cu predare in limba romana inca din secolul 18!

        Cred ca esti un nationalist de doi bani creat de educatia de tip comunist. De-asta traim asa de bine in scumpa patrie! Din cauza unora ca tine!

        • @LS _ „Uite ca nu-mi dadusem seama!”

          Trecând peste lipsa de eleganță a comentariului dumneavoastră, vă mărturisesc că am intuit cele suse mai sus. Din acest motiv am și făcut trimiterea la un tratat de istorie realizat prin efortul unor autori de etnii diferite.

          Informațiile obținute dintr-o singură sursă pot crea o percepție falsă asupra realității, așa cum se întâmplă, spre exemplu, cu cetățenii români de etnie maghiară care, devenind dependenți de mesajele mass-media venite de la regimul autoritar și revizionist aflat Budapesta, au ajuns să se enclavizeze și să se radicalizeze. …Iar evenimente xenofobe precum cel petrecut nu demult la Ditrău pun într-o lumină proastă atât comunitatea maghiară, cât și statul român, făcând rău deopotrivă tuturor.

          • Domnule Constantin, imi cer mii de scuze pentru, intr-adevar, totala lipsa de eleganta a comentariului meu precedent.
            Sunt iritat de orice forma de nationalism, de ridicare in slavi a „calitatilor” natiei, si de aceea, uneori ma grabesc si ma insel in a depista nationalismul de prost gust acolo unde nu este cazul.

            De-a lungul vietii m-am confruntat cu atat de multe noncalitati ale concetatenilor, cu atat de multa prostie si rautate, cu atat de multa obraznicie si lipsa de respect, cu lipsa de civilizatie si aroganta total nejustificata, incat nu mai sunt dispus sa iert nimic societatii romanesti.

            Dovada noncalitatilor noastre, ca natie, este nivelul de trai mediocru in care ne zbatem de ani multi. Tarile ce compuneau fosta Iugoslavie, care au trecut prin atatea nenorociri post 1990, au un nivel de trai si de civilizatie net superior Romaniei. Nu am fost si nu suntem in stare de nimic. Nu intrevad o iesire din aceasta situatie pe termen mediu.

            Cred ca stiti care erau insemnarile de calatorie ale geografilor sau cercetatorilor straini ce s-au preumblat prin tarile romane in secolele 16-19. Lenea era caracteristica tuturor paturilor sociale, iar patura de jos avea in sange obiceiul de a fura.

            Degeaba eforturile generatiei 1848, ale generatiei de intelectuali romani ardeleni de la inceput de secol 20. Trucarea istoriei reale, facuta chiar si de Nicolae Iorga(si de multi altii, inainte si dupa Iorga), a avut initial ca scop responsabilizarea natiei, crearea unor sentimente de mandrie nationala, de patriotism. Nu s-a reusit! Au venit comunistii si au falsificat si mai mult, in scopuri ideologice.

            Cred ca nu e cazul sa ne mai mintim singuri. Se dovedeste ca nu a fost benefic. Ba chiar daunator. Cred ca doar spunerea raspicata a adevarului, cu duritate, in ciuda oricaror riscuri, ne-ar putea salva, ne-ar putea vindeca. Daca nu, totul e o amagire ce nu ne ajuta cu nimic.

  8. Un punct de vedere de papuaș fără coloană vertebrală, care citează cărti făcute de RPR ca să justifice ideologia noilor stăpâni.

    Deci să intelegem că a fi cucerit inseamnă a fi integrat in Europa, nu? A fi cucerit fără să decizi tu că vrei să te „organizeze” austriecii e „integrare europeană”, nu?

    ce contează că sute de ani austriecii au jucat la 2 capete cu turcii, sabotând polonia, ungaria si chiar pe Mihai Viteazu (care i-a ajutat cand turcii ii atacau). Important e că generalii austrieci zici că românii si ortodocșii erau inculti

    Păi dacă austriecii ar fi fost atacati si extorcați 300 de ani de turci sunt curios cum erau ei, fără stat solid si universități.

    Autorul selectează ce are chef și mai ales consideră rapoartele cuceritorilor ca fiind obiective, inchinându-se la stăpâni si injurându-și strămoșii și valorile. Autorul e ca și acei native informant, papuașii sau africanii care se dădeau bine cu stăpânii si ii ajutau să implementeze stăpânirea. Asta denotă complexe psihice grave, să ajungi să justifici colonizarea propriei natiuni sub pretextul civilizării.

    Autorul nu stă să se intrebe cu ce drept decid austriecii chestii in provincie? N-au nici un drept, a fost doar forță brută și oltenii bine au făcut că au rezistat și au sabotat administratia.

    Autorul se si contrazice – ba că nimeni nu ataca ortodoxia, ba că era prozelitism catolic. Păi oltenii au văzut ce au reușit in transilvania catolicii și n-au avut chef să pătească la fel. ce e așa grav? fiecare face ce vrea si ii felicit pe olteni că au sabotat această hotie imperială organizată de austrieci. e simplu.

    autorul poate să se facă sclav dacă-i place să aibă stăpâni, oltenii erau sătui de turci, n-aveau chef să mai aibă alti stăpâni. e simplu.

    restul e eroare retrospectivă, un fel de userism istoric prin care vrei să arati ce bună e europa deoarece noi suntem handicapati.

    nu mersi, dacă asta e europa voastră, nu mersi. prefer o europă in care suntem parteneri egali in demnitate.

    • Faceti o eroare grava. La momentul respectiv singura alegere era între rele care este cel mai mic. Sub turci Valahia mergea din rau in mai rau, peste 65 ani 3 turci veneau la palatul domnia de la Buc si-l sugrumau pe domnitor fara a un singur boier sa faca un gest de împotrivire. Un pic mai tarziu Olternia era terorizată de un pasa de la Vidin, Pasvanoglu, fara ca nimeni să miste in fata acestui neica nimeni. Pana la 1821 majoritatea boierimii autohtone fusese înlocuită de greciei.
      E frumos sa fii mândru dar trebuie sa te miști in coordonatele posibilului, conditiile limita. Si astăzi facem alegeri între relele cele mai mici: un stat vasal Rusiei, „aliat” USA, sau un membru mai mic al unui club select de națiuni numit EU. Eu unul cred ca răul cel mai mic este cea de-a treia optiune.

    • Pai despre care demnitate este vorba? Despre demnitatea de a fura pe capete banii europeni destinati a ajuta Romania? Despre demnitatea lui basescu care a zis, la 3 saptamini de la terminarea ultimului mandat prezidential, ca, in ceea ce priveste fondurile europene, este mai bine sa se fure, decit sa nu se dea deloc?!

    • Adevărul este la mijloc, Austria era un ocupant care voia creşterea taxelor pentru a-şi recupera daunele din război, nu neapărat voia „europenizarea” Olteniei( nu a făcut-o nici în Bucovina, a modernizat ceva Cernăuţiul, dar în paralel a făcut o dez-naţionalizare teribilă a elementului românesc). Pe de altă parte, „paradigma” istorică a (sub)dezvoltării României, respectiv STATUL este STĂPÂNUL cu „elitele” lui numite „boieri”, „baroni”, etc iar POPORUL sunt slugile numai bune de jumulit, este o constantă a politicii interne româneşti, din cele mai vechi timpuri până azi(…). Azi, ce face PSD? Măreşte şi protejează puterea „baronilor” locali şi a bugetarilor în contra „privaţilor” care trebuie să fie doar nişte slugi care să alimenteze clasa administratorilor politici şi a bugetarilor de la stat, consideraţi stăpâni….

      • @Lucifer – draga domnule, ati putea sa-mi indicati va rog cateva surse prin care as putea sa-mi sporesc cunostintele despre proaspata provincie Bucovina din imperiul habsburgic?

    • Vă felicit pentru spiritul dvs de observație, așa de ascuțit, și pentru spiritul patrihoțic pe care îl manifestați cu atâta pro… candoare.
      După cum bine ați observat, ocupantul austriac, cu viclenia caracteristică, dorea să facă școli întru educarea nărodului, a prostimii (după cum sunt termenii populari referitori la popor). Dar boierimea patrihoață s-a împotrivit din răsputeri, contracarând planul mârșav de dezvoltare economică pe care îl vizau austriecii.
      Păi nu se vede clar urma jafului cumplit făcut de aceștia, în subdezvoltarea Banatului și Bucovinei? Prin contrast, centrii economici cei mai dezvoltați ai României sunt județele Mehedinți, Dolj și Vaslui, regiuni care au luptat cu dinții împotriva cotropitorilor (acu dinții naționali tari sunt folosiți pentru a desface capacele de bere).
      Toate cele bune și aveți grijă când vă spălați să nu vă aplatizați și ultimele două circumvalațiuni cerebroase care v-au mai rămas…

      • Am rugamintea sa rasfoiti ceva mai in detaliu dezvoltarea acestor judete date ca exemplu. Doljul si Vaslui, Mehedinti sunt cunoscute ca zone foarte sarace. Luati statistica judetelor din trecut si de azi si vedeti principalii indicatori economici si sociali. Cunosc f.bine ca interesul Imp. Habsburgic era sa aibe mai multe dari de strans. Dar parte din construirea statiunilor Vatra Dornei, Geoagiu, Baile Herculane si Buzias, intreprinderi locale le datoram lor, dezvoltarea urbanistica a unor orase. Apoi casele localnicilor din Banat si Bucovina, spiritul lor gospodaresc a fost dat si de contributia etnicilor germani, polonezilor, armenilor, cehilor, etc. Si aceste aspecte sunt la mare distanta fata de judetele date ca exemplu, unde saracia este dominanta. In istorie am avut si perioade bune si mai rele, dar trebuie sa stim sa pretuim ceea ce am mostenit si ceea ce a meritat peste generatii.

    • Filip-Lucian Iorga-Bărbulescu : Aș adauga că preluarea necritică a tezelor unui funcționar habsburgic despre boierimea de la care dorea să obțină mai multe venituri nu e chiar cea mai legitimă metodă de cercetare a istoriei boierimii române.

    • Interesant punct de vedere, desi mult prea agresiv. Totusi, e minoritar punctul de vedere, iar asta mi se pare nedrept. Suntem in mod firesc impresionati de nivelul Occidentului in raport cu TArile Romane, dar asta nu inseamna sa ne extaziem cand suntem cuceriti.

      Unde mi se pare ca are clar dreptate Marius autorul (Victor Barsan) priveste necritic sursele austriece. E o greseala impardonabila!! Nu poti construi o imagine corecta doar din perspectiva ocupantului.

      In al doilea rand, artificiul autorului cu integrarea europeana e tras rau de par. Expansiunea imperiala nu e integrare europeana. Ca si cum am spune ca violul e echivalent cu a face dragoste, ca ambele presupun penetrare. Evident ca austriecii si-au adus cu ei valorile, dar n-au ocupat Oltenia ca sa-si aduca acolo valorile.

      In al treilea rand, chestiunea religioasa. Autorul (Barsan) uita in mod convenabil contextul: o buna parte dintre ortodocsii ardeleni tocmai fusesera uniti cu Roma, si probabil ca asta se pregatea si pentru Oltenia. In acest context, nu mi se pare deloc intamplator ca mosiile manastiresti sunt prezentate ca prost administrate, iar clerul drept corupt (ba mai mult, mai si transfera bani pe ascuns catre bisericile ortodoxe din Orient). Ce argument propagandistic mai bun vreti pentru catolicizare decat oprirea scurgerii de bunuri in afara tarii, la greci si la altii?!

      Ma mir ca sunt oameni foarte inteligenti care comenteaza aici si nu sesiseaza astfel de lucruri batatoare la ochi !!

  9. exceptional articol ! „baronii” – oprisan, firea, buzatu, ciolacu si alte oratanii – sint doar cozile de topor (evident c o duc bine, ca orice unealta), in spatele lor insa este complexul securistic / militienesc mostenit de dinainte de 89 (ce sa i faci daca n a existat lustratie) ce se perpetueaza prin odrasle. fara desfiintarea actualei justitii, militii si securitati plina de progeniturile amorale si analfabete ale defunctei nomenclaturi, romania normala nu are nici o sansa.

    • Politicieni, antreprenori și șefi de poliție jefuiesc țări întregi scrie Oliver Bullough în cartea sa : Ţara banilor. De ce hoții și tâlharii stăpânesc lumea.

      (Radio Deutschlandfunk prezinta cartea : Oliver Bullough: „Land des Geldes. Warum Diebe und Betrüger die Welt beherrschen“
      Aus dem Englischen von Jürgen Neubauer, Verlag Antje Kunstmann, München 2020
      Cu un comentariu de la Ursula Weidenfeld.
      … „ …. Sie sind mächtig, steinreich und korrupt: Oliver Bullough beschreibt, wie eine Clique von Politikern, Unternehmern und Polizeichefs ganze Länder ausnimmt – und warum sich Steuerbehörden mit der Strafverfolgung so schwer tun.
      Die Unternehmen sind meist völlig unbekannt. Man kennt die Eigentümer nicht. Die Adresse befindet sich oft auf entlegenen Inseln in der Karibik. Sie geben sich alle Mühe, nicht beobachtet zu werden. Doch Oliver Bullough hat diesen Menschen, ihren Familien, ihren Villen und Geschäften ein ganzes Buch gewidmet. Denn diese Leute und ihre Firmen wohnen im Land des Geldes: In „Moneyland“, wie das Buch im Original heißt.
      Kapitalverkehrskontrollen fände Bullough gut – und gibt doch im nächsten Atemzug zu, dass sie auch ganz legale, für die Globalisierung notwenige Finanztransfers behindern würden. Dass Unternehmen eine verantwortliche Person nennen sollen, wenn sie beispielsweise in der Harley Street registriert werden, verlangt er – und gesteht, dass es das Gesetz in Großbritannien längst gibt. Nur kontrolliert werden die Angaben der Unternehmen eben nicht.
      Bullough fordert mehr politische Energie, um Moneyland auszutrocknen – und erzählt dann vom Antikorruptionstelefon der britischen Regierung, das seit Monaten nicht mehr klingelt.
      Noch schwieriger ist es, im Ausland beschlagnahmtes Geld an die Länder zurückzugeben, denen es gestohlen wurde. Oft wird hier nur ein korruptes Regime durch ein anderes abgelöst, manchmal findet sich nachgerade niemand, dem man zutraut, das Geld anständig zu verwalten und zum Wohl der Bürger des Landes zu verwenden.
      DLF…”…).

      În UK există legi care urmăresc activitățile acestor escroci (registru în Harley Street) dar nu prea controlează nimeni. E aproape imposibil de a retroceda banii expropiați în străinatate acelora cărora le-a fost furat. De multe ori în multe părți ale globului un regim corupt e înlocuit cu alt regim corupt, nu se găsește nimeni care administrează banii pentru binele obștesc al locuitorilor.
      Locul unde nu s-a întâmplat nimic în 30 de ani de „democrație originală autohtonă specifică”?

      • Moneyland nu este vorba doar despre coruptia din Ucraina, ci si despre mecanismele care fac ca banii negri sa poate fi dositi in Cipru, in Londra sau in dominioane britanice din Caraibe. Nici pana azi nu s-au gasit urmele miliardului de dolari furati din banca rep Moldova si facut invizibil prin bancile britanice.
        Nu sunt convins ca daca Frankfurt va inlocui Londra ca centru financiar al Europei va exista o mai mare transparenta. Banii murdari sunt curatati in toate centrele financiare ale lumii.

        • @Cinicul
          De acord.
          Sistemul financiar global nu ține cont de binele obștesc.
          Prefer zona americană și Dolarii în loc de cea sovietică/rusă cu Ruble. Cancelara A. Merkel sprijină în mod public de mult timp Moldova și asocierea ei cu UE (E. Macron a blocat tratatele de aderare ale Albaniei și Macedoniei de Nord, nu are interes față de cei din est). Cancelara A. Merkel a avertizat acum în mod public la prezenatrea politicii externe germane direct Rusia lui Putin și agresiunile rusești în estul Europei.
          Bunicul meu a făcut armata la Chisinău (a fost deportat 1945 în URSS, a fost soldat român în anii 1929). Prietenii mei au fost la Chișinău în anii 1994 etc (și cu banii mei) și au sprijinit traducerile în germană.

  10. Eforturile habsburgice în Banatul românesc (de azi), în special în regiunile Timișoara (ziare, teatru), Reșița (200 de ani furnale sărbătorit 1977) etc în domeniul învățământului au avut succes. Școli în satele românești, manualele au fost în limba româna de la început, dupa intrarea lui Eugen de Savoia în Timișoara.

    …”… Nomenclatura olteană a apreciat corect efectele nedorite ale educației, care ar fi produs o administrație onestă, și ar fi limitat abuzurile boierimii. De aceea, nu a făcut nici un efort în sensul dezvoltării învățământului….”…..

    Banatul în zona Timișoarei etc a fost „colonizat” în secolul 18 cu succes cu imigranți (numiți șvabi) din zona Rinului- Dunăre -Main-Mosel, din sudvestul RFG de azi. Satele au fost administrate la început din Viena de administrația cameralistică. Nu a existat nici un fel de nobilime locală în secolul 18 în Banat.
    Pâna azi în Banatul românesc școlile în limba maternă sunt un brand bănățean. Am făcut școala al sat și liceul în limba maternă, e un succes românesc.
    De ce Banatul e altfel?

  11. Domnule Victor Barsan, felicitari pentru acest eseu documentat. Acesta reflecta tarele care le mostenim din trecut, care le ducem mai departe. Modernizarea noastra va fi si este una lenta. Se vad cauzele pentru care suntem si acum la multe aspecte in coada Europei. Pot sa adaug doar, ca din cercetarile mele asupra acestei perioade, hartile realizate de ofiterii aistrieci pentru Bucovina si Oltenia sunt exemple de munca indarjita, atentia si migala in a pune pe harta orice detaliu natural sau antropic ce puteau caracteriza aceste provincii. Alaturi au si un registru cu multe detalii privind asezarile si bogatiile naturale, dar greu de descifrat datorita alfabetului gotic aplicat limbii germane. Un exemplu de cadastru real si obiectiv pentru acele timpuri.

    • Dom ARISTOTEL, Multe au fost faptele istorice care au coplesit în primul rînd prin demografie spațiul sud-vestic ”românesc”. Urmnate apoi de ”celelalte ” copleșiri. Antecedentele coboară în timp foarte mult. Cam de pe vremea avarilor, bulgarilor, ungurilor si a lui Carol cel Mare.Peste care au venit CRUCIAȚII si dinastia de ANJOU din Regatul deja al maghiarilor. Zona a fost răvășită încă și mai dinainte pentru că IAZIGII , daci liberi nu au intrat in componența DACIEI FELIX, dar s-au romanizat încă și mai lent .încă, Nu mai puțin de 10 împărați romani de origine dacică au stapînit pe aici, impunîndu-și regulile, legile, cutumele,toți marcați însă de nostalgiile lor parentale. (există mărturisiri directe și indirecte )„Creuzetul european” al zonei este astfel , după părerea mea ,unul din cel mai zbuciumat din Europa. Foarte puțin studiat istoriografic, iar istoriografic românesc si mai puțin .Ceea ce face dl. BÂRSAN cu prezentul articol este ,de fapt ,un fel de asambalare a unor studii mai vechi sau mai noi asupra ”zonei ”. CU ”DIRECTIILE LOR IDEATICE ”(inclusiv a sa ) CU TOT . Directie ce nu este a dînsului , personală ,ci a d-lui LUCIAN BOIA.(vezi textul ) Iar dl Boia , mai nou devenit precaut cu consecințele cercetărilor sale , o pune acum sub semnul lui ” CE ȘTIM NOI ?” (apud ultimul interviu ) Se spun deci multe ”vrute și nevrute ”, SE EMIT multe aproximații, multe incongruențe,ba chiar falsuri ( de ex. ”nobilimea locală ” (boierimea),”necivizibilitatea românească ” etc ) Așa că ”decalajul” cultural de… 100 de ani (?) a Olteniei primeste conotații ” etichetiste ” de rigoare si hilaritate suficiente ca să nu cred în ele . NU! NU SUNT OLTEAN ! Am în spate 10 generații bănățene cu acte in regulă,iar Banatul mi-a intrat ” în sînge ” cu tot ce inseamnă el -psihologic, cultural, istoric,multietnic, geografic . Imi place să cred că ”românesc” in primul rînd,stiind bine însă ce inseamnă rigoarea nemțească, patosul sîrbesc ori orgoliul unguresc în zămislirea mea zoo-noo- bio lumească. Ce loc, ce rol . ce perspectivă si-au deschis în mine însumi și în lumea pe care o percep prin ele . Așa imi explic că limba mea română, a rămas tot ROMÂNĂ,biserica n-a ajuns sîrbească ori catolică , imperiul habsburgic nu m-a ”înghițit”, nici cel RUSESC ori OTOMAN, Carpații , Dunărea și Marea Neagră sunt tot acolo,satul meu natal tot la 1256 rămîne atestat in documentele vremurilor,nu departe de mînăstirea si azi în picioare de la 1177 iar Romănia a prins cheag doar la 1 Decembrie 1918.

      • Acest expozeu era util sa il adresati autorului acestui articol ca fiind punctele dv.de vedere, argumentate cum ati considerat dv. Nu era cazul sa imi dati mie un raspuns. Pentru ca istoria ne arata ca in fapt, tarile vest europene au progresat mai repede, noi avem de o distantare de cel putin un secol de recuperat ca dezvoltare si infrastructura. Cand vom vedea un tren de mare viteza la noi, sau un sistem la scara mare de irigatii actionat digital.

        • Nu le vom vedea atata vreme cat in coasta ne va sta rusia.
          rusia a zdrobit dintotdeauna orice incercare de dezvoltare.
          sa ne-amintim doar de fiica lui Stefan cel mare, ucisa in temnitele rusesti cu tot cu copil.

  12. Foarte interesant,documentat si corect studiu!Starea de groaznica inapoiere a Tarilor Romane a determinat ca experienta olteneasca sa esueze.Dupa plecarea austriecilor-la fel cu plecarea romanilor din Dacia-eforturile de civilizare-asa,cu erorile lor- au incetat definitiv si inca un secol de mizerie,obscurantism si silnicie a continuat.Totusi, ca orice fenomen, are si o parte buna:daca e3xperimentul ar fi reusit, si ocupatia austriaca ar fi continuat, probabil si Tara Romaneasca ar fi ajuns sub ocupatia Imperiului Habsburgic,intrand in acest proces al modernizarii.Fapt pozitiv,dar probabil Unirea de la 1859 n-ar mai fi fost,si crearea statului Romania imposibila.

    • @Michiu _ „la fel cu plecarea romanilor din Dacia…”

      Vă susțin în observația pe care ați făcut-o: prima tentativă de integrare europeană a românilor au făcut-o romanii care au cucerit Dacia.

      …Cum?! Aceia nu erau români? Păi, nici la anul Domnului 1700 nu erau mai români.

      Este o eroare fundamentală a analizelor [pretins] istorice să ignore contextul, judecând faptele petrecute din perspectiva actuală. În 1700 NU exista o coștiință națională românească precum astăzi, cu atât mai puțin una europeană.Însuși temenul de „român” îl înlocuiește pe cel de „rumân”, care avea semnificația de „șerb” abia prin anul 1800.

      Pe de altă parte, tăranii, imensa majoritate a locuitorilor, respectau normele impuse de imperiile care stăpâneau pământurile pe care ei doar le munceau. Așadar, dacă vrem să aflăm de ce Imperiul Habsburgic diferea și în cel fel diferea, dacă diferea, de cel Otoman, ori de cel Țarist, apoi, manualul de istorie ne este la îndemână.

  13. Un articol excelent, foarte bine documentat, impresionant. Paralela cu integrarea europeana este cat se poate de binevenita. Felicitari autorului!

  14. Am inceput sa citesc convins că voi renunța destul de repede. Dar mi-a fost imposibil sa mai las „cartea” din mana, parca citesc un fragment dintr-un roman istoric fascinant. Felicitări pentru acest articol.Fascinant, după cum spuneam, dar și extrem de dureros (eu mai sunt și oltean)

  15. Excelent, felicitări! Analogia cu integrarea Ro in UE, dar si rolul, calitatea si influenta clerului in societate. In ce priveste calitatea nobiliara a boierilor, e dovedita prin documente descendenta lor din tata in fiu din familii vechi cu importanta in administratie, (unii pastrand locul de bastina in proprietate pana la venirea comunistilor sau pana azi).

  16. Interese straine si acte de coruptie, ultimele de cele mai multe ori ca expresie a celor dintai, au existat in toate timpurile si la toate neamurile. La fel si figurile luminoase, patriotii care intrau in conflict cu stapanirile straine si vandutii locali. Daca analizam Occidentul istoric si actual, coruptia apare, in toata “splendoarea” ei, ca principal instrument de expansiune si supunere geopolitica. Nu e nevoie de etnonime, sunt cunoscute. Dar a prezenta aspecte negative din administratia si religia locale de acum aproape trei sute de ani ca o generalizare, pe de o parte, iar pe de alta ca avand o continuitate in zilele noastre, mi se pare o impardonare exagerare, in care se simt pulsatii politice si religioase, ba chiar si de geopolitica proximala.

    Sunt omise cel putin doua chestiuni fundamentale. Prima, ca parti insemnate ale elitei si bisericii au fost in avangarda “iluminarii”, pentru a folosi un termen din con/text, si eliberarii in toate episoadele istorice de cumpana, si ca ei, elitei culturale si ecleziastice ortodoxe, ii datoram Romania mareata de azi, democrata si europeana. Acest progres se datoreaza carturarilor persecutati si sfintilor inchisorilor. A doua, ca a fost o perioada de aproape o jumatate de secol, cea comunista, in care proprietatea privata a fost “abolita”, si, deci, nu au mai existat diferente majore de avere, in care si-au avut originea atat saracirea extrema a unora cat si supraimbogatirea monstruoasa a altora, in perioada de referinta.

    Folositi pe undeva termenii de patriotism si nationalism ca dusmani ai imperiilor. De aici s-ar putea deduce o sustinere. Dar este o intelegere inselatoare, pentru ca alinierea politica la integrarea europeana devine explicita. Poate chiar in varianta dictatoriala de Statele Unite ale Europei (SUE)?! Desigur, multe lucruri din prezentarea istorica sunt interesante, unele chiar “exotice”, care pot provoca perceptii antipatetice fata de unele aspecte din prezent (catedrala mantuirii neamului, “baronii” locali /unde nu sunt in lumea asta?!/ etc) . Asa au fost unele etape din trecut, cand romanii au fost sub vremi, un motiv pentru care ar trebui sa apreciem si sa aparam mai bine ceea ce avem azi. Numai daca intelegem saltul inainte pe care l-am facut in istorie, fie numai si a celei centenare, vom intelege si restul. Discutabila este si “echivalarea” intre integrarea habsburgica a oltenilor (se vede partizanatul moldovean!), o creatie imperiala, si integrarea europeana, in formatul ei democratic de azi, cu state-natiuni, opus celui hipercentralizat al federalizarii (foarte asemanator cu cel comunist!). Concluziv, cred ca imaginea finala cu care se vrea sa se ramana la sfarsitul leturii, ca tapii ispasitori pentru crize si neimpliniri sunt administratia si religia, iar “integrarea” europeana ar fi un panaceu, este neverosimila si tendentioasa.

    • @F.P
      In centenarul mult lăudat au fost 1939-1989 cinzeci de ani de dictatură. Continuitatea naționalismului legionar ortodox în naționalcomunimsul ceaușist are o latură greu de neglijat: epurarea etnică, etnical clearance, eliminarea cetățenilor evrei, sași, șvabi etc practicată de diferite guverne 1941-1989 și ca țel de „stat național unitar (etnic?)”. Legea „românizare” 1941 a însemnat expropierea, deportarea, eliminarea cetățenilor evrei, urmată de „vânzarea” cetățenilor evrei, sași, șvabi etc în Națiunea ceaușistă pentru Dolari.
      Prefer România europeană de azi. Tinerii de azi din țară cunosc numai libertate, pace, democrație. Nu e mult, nu e puțin.

      • Vad ca repetati de mai multe ori textul despre cei 50 ani de dictatura intre 1939-1989. Iata repet si eu o replica.
        Da, a fost o dictatura rezultata direct din cea instalata mai devreme in Alemania in 1933. Fara aceasta influenta nefasta, la care au aderat cu entuziasm etnicii germani din Romania, probabil ca evolutia Romaniei n-ar fi fost atat de traumatica. Astept o contestare a acestor fapte evidente pentru orice istoric obiectiv.

        • @Cinicul
          Propagandă comunist-securistă?
          Sașii și șvabii batrâni nu au acceptat ideologia „nouă” a tinerilor (Emil Cioran a fost un adept al Führerului, scrierile în anii 1930) care au fost la studii în vest. Tradiția săsească de 700 de ani a fost mult mai puternică decât noua ideologie. Episcopul romano- catolic Pacha din Timișoara a fost în audientă la Führer în Belin și a refuzat să sprijine nazismului la șvabii în Banat. E bine documentat (a murit după închisoarea la comuniști, în anii 1952).
          După Stalingrad 1943 prin tratatul de stat al lui Antonescu cu Führerul tinerii soldați (1943-1944) puteau intra în Wehrmacht. Cei mai mulți dintre cunoscuții și neamurile mele au făcut armata română până 1944. Vezi „Catrafuse” de Richard Wagner. Tatâl sâu a fost soldat român pe Dunare și de acolo a fost deportat în Ianuarie 1945 în URSS (vezi si „Leagănul respirației” de Herta Müller. Mama ei a fost deportată în Ianuarie 1945 la vârsta de 17 ani în URSS). Richard Wagner si Herta Müller (Patria mea a fost un sâmbure de măr, Herta Müller) au fost acuzați de securiști 1975 în Timișoara ca „elemente fasciste”. Florescu a fost trimis de PCR la Timișoara pentru a impune „omagii” titanului de la Scornicești.
          Poți sa-ți păstrezi părerea.
          Părerile sunt libere.
          Legionarii au fost din 1922 adepții lui Mussolini, mai puțin ai Führerului.
          Check, recheck, double check.

          • Va sugerez sa cititi cartea istoricului Paul Milata si teza sa de doctorat (de la Universitatea Humboldt din Berlin) despre voluntarii sasi si svabi in SS. Pe acelasi subiect exista si o teza de masterat a istoricului german Hans-Werner Schuster de la Universitatea Ludwig Maximilian din München. Pentru ca sunteti din Banat nu se poate sa nu auzit de divizia SS SS „Prinz Eugen” in care s-au inrtolat voluntari etnici germani din Banatul sarbesc si cel romanesc. Numele de
            Arthur Martin Phleps va spune ceva?
            Pana la sfarsitul anului 1943, mai mult de 60.000 de tineri germani din Romania s-au inrolat in unitatile Waffen SS si aproximativ 15.000, in Wehrmacht si Organizatia „Todh”.

            Organizatii precum „Miscarea de Reinoire National-Socialista a Germanilor din Romania” sau „Partidul National Socialist al Grupului Etnic German din Romania” „Einsatz Staffel”, „Detsche Mannshaft”, „Heimat Dienst” va spun ceva? Sau numele de Andreas Schmidt?

            Doamna Herta Muller nu este istoric si nici macar martor al acestor evenimente.

            Acum despre legionari si Mussolini. Legionarii s-au inspirat initial din miscarea facsista italiana dar dupa 1932 orientarea lor a fost din ce in ce mai mult spre nazismul german. Dupa asasinarea lui Codreanu in nov 1938 (imediat dupa vizita lui Carol II la Hitler) orientarea pro-nazi a legionarilor a fost si mai pregnantă. Legile rasiale date in 1940 au fost inspirate din Alemania si nu din Italia.

            • @Cinicul
              Multumesc.

              Am vorbit cu unii care au fost în SS. Cunosc câte ceva. Herta Müller a vorbit la TV german despre tatăl ei în SS la tancuri. A scris despre această realitate.
              Cei tineri, sași și șvabi, după Stalingrad 1942/1943 au fost în Wehrmacht și SS. Majoritate au fost în armata română, până la Stalingrad. Războiul de „întregire” la Odessa și Stalingrad….
              Din cauza WW1 si WW2 nu cred că RFG/Berlin va avea un rol „politic” ca cel cerut de Paris/Franța ca leader de ieri, azi și mâine în UE. Și peste 100 de ani rușinea și crimele naziste nu vor fi uitate, nu vor fi iertate niciodată a spus cancelarul Helmut Schmidt/SPD.
              Prefer „teoria politică” scrisă de Hannah Arendt (Holocaust autohton românesc).

              Tinerii de azi în UE cunosc numai liberate, pace și democrație. E bine.

            • Simplificand:
              – s-au inrolat in SS – rau
              – s-au inrolat in comunism – bine.

              Noaptea mintii, bah.

        • Dictatura din Alemania anului 1933 rezulta direct din cea instalata la Moskva in 1917.
          Oricum ai da-o, tot la cioloveci ajungi.

  17. Extrem de interesant!
    O analiză extrem de bine documentată și relevantă.
    Felicitări!

    Ce mi se pare și mai interesant este că o dată cu armele de distrugere în masă și discreditarea bisericii dispare chiar noțiunea de onoare care la origine ținea de poruncile divine și de lupta în câmp deschis (noblesse d’épée).
    În aceste condiții, viitorul pare să aparțină unor lobby-uri care știu să exploateze diferențele de informare în folosul propriu…

    Fără onoare și fără porunca divină … tare mă tem că viitorul va semăna mai mult cu Oltenia decât cu Viena

    • Onoarea s dispărut la politicieni din toata lumea de câteva decenii. A minți face parte din job description. Cand ati auzit ca un politician s-a sinucis de rusine? Pe vremuri nobiliare de spada de care vorbiti chiar asa proceda, onoare era importanta și nu puteai trăi in rusine.
      PS
      Va rog sa nu-l închideți pe A Nastase între cei care su încercat sa se sinucida. Este in caz tipic de fake suicide.

  18. RESPECT, domnule Bârsan !

    incredibila lectie de istorie

    tare multe paralele cu Romania de dupa 1989; ati ales intelept modelul de comparat

    ramine intrebarea: cine scapa, in timp rezonabil, poporul roman de „elitele” aparute dupa 1989 ?

    singurii care o pot face sint procurorii si judecatorii, dar, ce fac buna parte dintre ei, se vede

    Uniunea Europeana nu cred ca e in stare

  19. Deşi oltenii în general sunt necivilizabili :) e totuşi posibil ca austriecii să fi făcut multe greşeli în acest proces. Poate există, dar eu nu ştiu nici o clădire reprezentativă din perioada respectivă în Craiova; asta cumva arată că nu s-a depăşit stadiul administraţiei militare, despre care cred că Machiavelli a spus destul de clar de ce şi cum va provoca revolte.. E evident că îndepărtarea elitei locale, prin refuzarea privilegiilor „baronilor” e una din greşeli. Pănă la urmă, cu scrâşnet din dinţi, UE a acceptat elita postcomunistă ca partener ( Adrian Năstase e personajul principal aici) pentru a nu transforma opoziţia anti-ue într-o mişcare naţionalistă. Austriecii n-au avut această inspiraţie, probabil din obsesia te a taxa pe toată lumea. S-au ales şi cu provincia pierdută şi cu diligenţa jefuită. Decalajul cultural de 100 de ani făcea ca Oltenia să nu aibă „cetăţeni” din rândul cărora să poţi încropi o administraţie; 20 de ani ar fi fost suficienţi să creşti o generaţie nouă, în condiţii de stabilitate însă. Pe care până la urmă tot „baronii” ar fi putut-o menţine, oricât ar fi de revoltător. Pănă la urmă şi Ceauşescu a educat generaţia care l-a împuşcat… probabil s-ar fi întămplat acelaşi lucru, noua generaţie, cu sprijinul discret al Vienei, ar fi reuşit în încă 20 de ani să îi elimine pe vechii „baroni locali”.

  20. 1.Cred ca analogia cu integrarea in UE este intrucitva fortata, deoarece daca austriecii au incercat sa creieze o provincie functionala institutional cu rezultat ,,dezvoltator” economic, lipseste in mod absolut Uniunii Europene acest tip de demers!
    In mod fals, integrarea este considerata intr-o uniune ,,economica” deoarece practic este o non-integrare intr-o ,,uniune vamala”, deoarece nu sintem producatori si exportatori ci doar „piata” pentru altii!Dovada cea mai concludenta este administrarea economica absolut ,,nationala”, fara ca UE sa incerce sa administreze Romania, sa creieze si impuna institutii de administrare proprie, ca austriecii!Mai mult ca atit, UE nu are nici o administrare a dezvoltarii economice proprii, cu atit mai putin a Romaniei.UE isi propune POLITIC o dezvoltare economica proprie, insa ECONOMIC nu are viziunea, institutiile si reglementari in acest sens, nici obiective economice ori industriale concrete, cu alocare financiara sau termene de realizare, etc.!
    UE nu este capabila nici macar sa ceara Romaniei (si Estului) un proiect de tara, care sa asigure ca ele sa nu mai fie ,,piatra de moara (economica) de gitul Vestului!
    2.Fara proiectul de dezvoltare al UE (lipsa explicabila la o uniune vamala si partial monetara), fara proiectul de dezvoltare al Romaniei si tarilor inapoiate industrial (care prin unificare devenea proiectul economic UE), tara noastra balteste in subdezvoltare de trei decenii!
    Societatea olteana a vremii era tot atit de ,,neinventiva” economic ca si cea a Romaniei de azi, care n-a conceput in trei decenii o viziune a dezvoltarii prin ,,scolatii” sai, incit sa creieze un proiect economic national in urma caruia din comunismul ceausist tara sa ,,sara” in barca reconstructiei economice si industriale!Ceeace a incercat si reusit intrucitva doar un ,,colateral” al institutilor de cercetare economica si al elitei intelectuale economice.
    3.Comparatia scoate in evidenta atit esecul Austriei in modernizarea Olteniei, cit si al UE in cea a Romaniei postcomuniste.Cu diferenta majora, ca in prezenta unui proiect de tara care indica directia si modul de schimbare, baronii de azi pot fi dati la o parte din calea propasirii generale a Romaniei!
    Comparatia ,,boierilor” Olteniei care au impiedicat in folos propriu functionalizarea economica a Olteniei, cu ,,baronii” de azi sabotori a parcursului european spre o dezvoltare economica si industriala rapida, este magnifica!

  21. Pentru cei care contesta istoria cu bune si rele, pozitia in partea de est a continentului a facut sa mergem mai incet si sa avem un ritm mai lent de dezvoltare. Ca ne place sau nu ne place, sasii si svabii, armenii, polonezii au fost elemente etnice civilizatoare pentru noi. Habsburgii asa cum au fost au ridicat la noi multe constructii, in multe localitati azi statiuni turistice, de care noua azi putin ne mai pasa. Fiecare etapa istorica a avut elementele ei pozitive si negative. De a lungul secolelor, Oltenia, Moldova au fost si au ramas regiunile cu asezarile cele mai sarace, habotnice si unde populatia a raspuns greu la actiunile de progres di dezvoltare.

    • @Aristotel
      Imi retrag cuvintele: you deserve your name :-)
      p.s. imi rezerv, totuși, dreptul de mă răzgândi, câteodată….. :-))

  22. Este un punct de vedere forțat o paralelă intre imperialismul austriac și situația de a fi membru de mana a doua in UE, sunt asemănări și deosebiri destule.
    Dar comentatorul Marius a remarcat niste hibe cu acest text – nu înseamnă că preluam punctul de vedere habsburgic că fiind unul obiectiv, că atunci vom spune absurd că orice raport a unui ocupant – turci, ruși etc vor avea dreptate. Apoi nu înseamnă că toată organizarea locală și tradițiile sunt automat greșite. Este greșit să mergeți pe o astfel de logică. Textul are strict valoarea documentară a unui raport habsburgic despre un teritoriu ocupat.

  23. E remarcabilă vechimea abuzurilor practicate sistematic de „elită” locală conducătoare asupra populației. La adăpostul lozincilor naționaliste cu largă aderență la masele needucate, oamenii sunt ușor de jefuit de ingenioșii tâlhari locali deghizați în autorități.

    Similaritățile cu perioada actuală sunt izbitoare. Avem și acum organizare și practici feudale in zone deloc mici din țară, unde cetățenii sunt jefuiți legal de o elită coruptă și violentă, în timp ce li se spune că trebuie să fie mândri că sunt jefuiți de români, nu de străini!

    Și acum avem sabotaje clare, la nivel național și local, ale accesului la finanțare și la know-how pentru modernizarea unei întinse părți din această țară ținută în mizerie și înapoiere cronică, la fel ca atunci, de o pătură subțire de decidenți necalificați, corupți și care beneficiază personal din plin de această stare de retard educațional și economic autohton.

  24. Habsburgii au pierdut Oltenia pentru ca au fost batuti de turci,mi se pare ca acest fapt nu este subliniat,Ei nu ar fi cedat provincia pentru ca administrarea ei mergea rau,si nu doar pentru proasta colectare a taxelor,aveau probleme mari si cu cetele de haiduci razvratiti impotriva oricarui strain,austriac ,turc ,tatar sau sarb pe care Tudor Vladimirescu ii va folosi peste aproape o suta de ani .E de gandit ce ar fi fost Oltenia daca ar fi ramas sub austrieci macar pana la razboaiele napoleoniene,dar scrierea acestui articol isi urmareste bine calea si eu ii multumesc scriitorului .

  25. Articolul este f. bun. Pt. precizari ar mai fi de adaugat ca domnitorii acelor vremuri erau de fapt niste locatori de gestiune. Ei cumparau domnia in niste conditii f. clare, de la sultanul otoman. De ochii lumii isi alcatuiau si un arbore genealogic. Ajunsi la Bucuresti ei trebuiau sa si recupereze banii dati. Pt. a colecta impozitele se foloseau, in teritoriu ,de asa zisii boieri . Boierii opreau si ei din impozitele colectate si acumulau , acumulau pana când un nou domnitor sau chiar inalta poarta le luau tot, chiar si capul si copii.
    Domnitorii nu puteau, nu erau lasati sa organizeze un stat, un aparat de stat, o armata, o politie…
    In fiecare zona, domnia era dependenta de boierii locali care apoi, prin cumetrii, au devenit regionali.
    Nici o familie boiereasca nu a dovedit cu acte, mostenirea sau drepturile imobiliare in nici o zona a tarii, de aceea au fost usor de expropriat.
    Manastirea Tismana ,la secularizare, era proprietara a 60% din Oltenia. Ce a facut cu banii acumulati ? Universitate ca Oxford ,NU, spitale ca La Charite, NU. Azile de batrini, NU . Nimic….
    Santem o tara fara arhive. Revendicam existenta unor principate descrise in cronici maghiare.
    Celebra Biserica romaneasca, hranita de sute de ani de popor si Domnie, ca si acum, are o contributie minora la formarea statului roman. L-au facut altii si Biserica l-a binecuvantat.
    Mihai Viteazul a fost numit de Imparatul Austriac , Guvernatorul Transivaniei, si a primit si o proprietate in zona ceha sau slovaka, n=a ajutat pe nimeni, o vreme a avut cea mai buna armata de mercenari din zona, apoi a devenit insolvabil, indezirabil si a disparut.
    Marius papuasul , sa scrie si el un articol , dar sa citeze niste nume si carti , sa ne explice de ce in urma razboaielor Ruso = Turce au aparut Regulamentelor Organice, Cod Civil de sorginte Franceza… si mai nou libertatea de circulatie in Europa.
    Probabil Marius a mostenit aceste lucruri de strabunii sai dacoromani, de la Menumorut si de la biserica ortodoxa din satul bunicilor sai. Os domnesc Marius acesta , sau bisericesc….

    • Un comentariu bun, cu unele exagerari. Biserica a facut niste pasi spre constructia natiunii romane prin traducerea cartilor religioase in limba nostra.
      Referitor la boieri. Au fost si familii boieresti care au dainuit peste veacuri, dar putine. Dupa 1714, practic perioada de care se ocupa acest articol, dar si inainte, boierimea locala este diluata masiv de o invazie de greci care sunt boieriti de domnii greci numiti aici temporar, asa ca peste un veac majoritatea marilor familii boieresti pe care astazi le consideram romanesti erau urmasilor grecilor adusi de fanarioti la noi.
      Regulamentul Organic a fost un pas inainte in organizarea Principatelor. El aducea insa si o noua putere suzerana. Cine citeste scrisorile lui I Ghica catre V Alecsandri afla cat de mare era ingerinta consulilor rusi in trebuirile principatelelor, nici macar episcopii nu puteau fi numiti fara aprobarea rusilor.

    • @Dorin Ionescu _ „Probabil Marius a mostenit aceste lucruri de strabunii sai dacoromani..”

      Stimate domn, în opinia mea, care nu se dorește câtuși de puțin rabinică, atât textul dumneavoastră, cât și cel al d-lui Marius conțin și exagerări și afirmații obiective.

      Spre exemplu, Biserica nu putea construi un Oxford românesc din sare fix din motivele prezentate chiar în textul dumneavoastră. Cred că punctați foarte bine faptul că voievozii vremurilor medievale nu aveau conștiința națională românească, ci urmăreau binele propriu prin consolidarea micului voievodat pe care îl conduceau.

      Dar, da (!), ceea ce a rămas „moștenire de la străbunii dacoromani” a fost populația, țăranii șerbi, care au constituit, în lipsa posibilităților de a-și construi armată, stat, școli, spitale, arhive și tipografii șamd., imensa majoritate a locuitorilor din zona carpato-dunăreană.

  26. Expansionismul unor puteri de-a lungul vremilor n-a fost misionarism civilizator ci instrument al unor interese (economice, geo-strategice…) si insasi manifestare a puterii. E drept ca spre a servi aceste interese unii dintre cuceritori/colonizatori/”imperialisti” (romani, imperii occidentale) au creat o infrastructura si au “instalat” , oarecum ca un collateral “damage” (ma rog, beneficiu pentru autohtoni…) si o civilizatie, o cultura, in special una administrativa, dar nu numai .(E trist de interesant ca la doar ani de la cistigarea independentei, entitati statale ajunse autocirmuite au reusit sa aneantizeze retele intregi ale infrastructurii ramase). Patternul “civilizator” ottoman n-a fost , esentialmente, preocupat de asemenea proiecte de infrastructura , in ciuda spolierii economice –sau demografice- a tarilor cucerite si de-aceea a si intrat mult mai devreme in declin. E, insa, evident ca la nivel mental, in tarile romane, a ramas ca trainica mostenire acest pattern “civilizator” manifest in abisala pornire de agoniseala intempestiva si prin orice mijloace.

    À propos de “neîmplinire estetică: nevalorizarea, de către cultura română, a efortului lingvistic al oltenilor habsburgici…” : efortul lingvistic, cit a fost, era consecinta unui fond importat din alta cultura (l-a facut si Cantemir , a fost si la Scoala Ardeleana) si viza sincronizarea limbii neaose cu un limbaj specializat/jargon administrativ, filosofic, stiintific, juridic etc. deja existent la “exportator” tocmai pentru ca fondul era deja temeinic impamintenit/incetatenit. In Oltenia, fondul nici macar nu a apucat sa se instaleze. Sincronismul acesta avea scop practic, nu “estetic”. Retrospectiv, da, putem gasi expresive, si deci, cu un grad de incarcatura “estetica”, aceste tentative de inceput de aliniere lingvistica.

  27. La Tismana, jud. Gorj, în anii 1960-1970 – posibil 1980 – termenul „fruhstuck” (cu pronunția locală) era folosit pentru MICUL DEJUN în mediile necultivate/neinstruite.

  28. un excurs istoric bun , cateva concluzii false :
    – ca „boierii „olteni … Dar cum au fost „boierii „ transilvaneni , cu care austriecii se luptara de la 1699 la 1918 , trecand prin 1784 ,1848 si 1867 ? Daca ne spuneati , poate se lamurea si ‚telectoalul LS ca sa nu se mai mire de ce nu doar romanii transilvaneni ci si sarbii croatii , slovacii au vrut sa scape de binefacerile grofilor . Cu atat mai mult cu cat nu pare prea informat asupra „beneficiilor”de care au avut parte romanii din Ungaria . Si nu vrea sa arunce o privire in Harcovstanul de azi .
    -cat despre ierarhii sarbi , a fost in interesul austriecilor sa ne subordoneze sarbilor. Avem o confirmare : biserica Bucovineana a fost inglobata tot bisericii sarbesti . Ca s-au gasit Romani sa doreasca o astfel de subordonare e datorita faptului ca au fugit de catolicism /uniatie .
    – ca parca mai degraba elita a vandut poporul o avem in cazul luptelor pt ep Ramnicului , dar si la istoricii si elita de azi . Vad ca dl Boia face pui prin ( asa cum spunea un domn care postase anterior ) selectarea anumitor date / fapte care sa intareasca o idee . Cat despre demnitatea elitelor ( mai ales contemporane ) care confunda integrarea cu dezintegrarea se pare ca nu este nici o conexiune intre stiinta/cultura si caracter , am notat existenta „intelectualilor lui Basescu „ printre altii .
    -nu trebuie sa fiti trist , si Iorga a fost un istoric mare dar un politician penibil.

  29. Imperiul Austro Ungar – stat iluminist. Așa e când nu ai studiat istoria la timp. Iluminismul a dus la căderea imperiilor multinaționale din Europa, inclusiv a Imperiului Austro Ungar. Mai mult… dacă turcii au fost așa de rai, atunci cat de buni au fost iluministii austro-ungari când i-au tras pe roata pe Horea si Closca, pentru ca – saracuL Crisan – s-a convins mai repede de ”civilizatia” astora. Astia erau crestini, nu? Apoi când faci calculul că provinciile astea ar fi trebuit sa dea venituri mai mari iti poti imagina ca pentru costisitoarea curet de la Viena s-ar fi incasat mai putin? Vae victis!!!

  30. Expansionismul unor puteri de-a lungul vremilor n-a fost misionarism civilizator ci instrument al unor interese (economice, geo-strategice…) si insasi manifestare a puterii. E drept ca spre a servi aceste interese unii dintre cuceritori/colonizatori/”imperialisti” (romani, imperii occidentale) au creat o infrastructura si au “instalat” , oarecum ca un collateral “damage” (ma rog, beneficiu pentru autohtoni…) si o civilizatie, o cultura, in special una administrativa, dar nu numai .(E trist de interesant ca la doar ani de la cistigarea independentei, entitati statale ajunse autocirmuite au reusit sa aneantizeze retele intregi ale infrastructurii ramase). Patternul “civilizator” ottoman n-a fost , esentialmente, preocupat de asemenea proiecte de infrastructura , in ciuda spolierii economice –sau demografice- a tarilor cucerite si de-aceea a si intrat mult mai devreme in declin. E, insa, evident ca la nivel mental, in tarile romane, a ramas ca trainica mostenire acest pattern “civilizator” manifest in abisala pornire de agoniseala intempestiva si prin orice mijloace.

    À propos de “neîmplinire estetică: nevalorizarea, de către cultura română, a efortului lingvistic al oltenilor habsburgici…” : efortul lingvistic, cit a fost, era consecinta unui fond importat din alta cultura, forma (l-a facut si Cantemir , a fost si la Scoala Ardeleana) si viza sincronizarea limbii neaose cu un limbaj specializat/jargon administrativ, filosofic, stiintific, juridic etc. deja existent la “exportator” tocmai pentru ca fondul era deja temeinic impamintenit/incetatenit. In Oltenia, fondul nici macar nu a apucat sa se instaleze. Sincronismul acesta avea scop practic, nu “estetic”. Retrospectiv, da, putem gasi expresive, si deci, cu un grad de incarcatura “estetica”, aceste tentative de inceput de aliniere lingvistica.

  31. Domnule Birsan,

    E un articol bun, dar păcătuiește printr-o omisiune majoră: episodul habsburgic al Olteniei s-a încheiat în 1739 deoarece Imperiul Austriac a pierdut un răazboi cu turcii. Oltenii nu au avut niciun cuvânt de spus în asta. Austria a trebuit să cedeze otomanilor Oltenia și Regatul Serbiei și până în 1878 când a ocupat Bosnia și Herțegovina nu s-a mai extins în Balcani. Dacă Oltenia ar fi fost păstrată, sigur că episodul ar fi continuat.

    Și doi: de unde până unde implicarea Rusiei în atentatul de la Sarajevo? Până și implicarea oificală a Serbiei e dificil de probat… Iar Austro=Ungaria a fost în iulie 1914 cel mai iresponsabil actor din toată tragedia. Dar asta e o altă istorie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Victor Barsan
Victor Barsanhttp://contributors
Victor Bârsan, născut în 1950, la Focşani. Absolvent al Facultăţii de Fizică şi al Facultăţii de Matematică-Mecanică ale Universităţii din Bucureşti; doctorat în fizică. Cercetător în domeniul fizicii teoretice; experienţă profesională în jurnalism, istorie recentă, drepturile omului, diplomaţie, instituţii internaţionale. Ultima carte publicată: Mineriada din iunie, Editura Tracus Arte, 2015.

Colectia Contributors.ro

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

CV de parlamentar. De la greață la oroare

Mi-am luat inima în dinți și am citit pe pagina de Facebook a lui Valeriu Nicolae toate postările despre CV-urile parlamentarilor români....

România înapoiată: reflecții la început de toamnă electorală

Locuiesc într-un sat situat la mai puțin de 10 km de Sibiu, practic într-o fundătură mărginită de dealuri...

Marele Laser și frauda științifică

Dacă noi vom tăcea, vor striga pietrele. Luca (19, 38-40) *1. Preambul

Vreți mai multe judecătoare? Așteptați revoluția

Respectarea egalității între sexe este un subiect de actualitate politică. În mediul politic, de pildă, această egalitate...

Opțiunile geopolitice ale Europei în relația cu America și China

In caricatura care însoțește un articol apărut în Wall Street Journal, sub semnătura lui Andrew Michta, decanul College of International and Security...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.