vineri, august 14, 2020

Frate-frate, dar brânza e pe bani (și albastră): neînțelegerile principiale dintre greii NATO au și origini fiscale!

Celor care nu le miros bine tensiunile dintre greii NATO, verbalizate mai ales acum, la a 70-aniversare, le recomand un duș rece care se servește de ceva timp încoace în fiscalitatea globală. Până la urmă, dacă vorbim de o structură de 70 de ani, e nevoie, pe ici pe colo, de resetări (că tot e la modă). Dar pe partea de sisteme de securitate îmi imaginez că e mai simplu – nimeni nu se apucă se mute peste noapte baze aeriene, navale și altele asemenea. În schimb, mișcări de forță se întâmplă sub ochii noștri în sistemul de fiscalitate, cel care în decada următoare va împlini nu 70, ci 100 de ani. Ca și în cazul NATO, și în avanposturile noii ordini fiscale globale se găsesc tot francezii și americanii. Să fie de mirare că sunt și aici pe poziții principial divergente? Întrebarea e – cine are cea mai mare nevoie de schimbare. În ce privește securitatea, președintele Trump s-ar putea să aibă dreptate – ”nimeni nu are nevoie mai mare de NATO ca Franța” (declarație 3 decembrie). În fiscalitate însă, lucrurile nu sunt chiar așa de ușor de taxat. Și în consecință, nici nouă nu ne e așa simplu să ne stabilim ”cu cine ținem”.

Războiul listelor albastre

Summit-ul NATO de la Londra a fost precedat de o listă de chemare la luptă. Agenția americană responsabilă cu politicile comerciale (USTR) a dat rezultatul investigației asupra așa-numitului impozit pe servicii digitale, impus de francezi în vară (legea ”GAFA” a intrat în vigoare pe 24 iulie, USTR a inițiat investigația pe 10 iulie).

Rezultatul investigației e formulat ca o declarație diplomatică din vremea Războiului Rece: pe lângă că e ”discriminatoriu față de companiile americane”, că e ”retroactiv” (se aplică de la 1 ianuarie), impozitul mai e și ”nerezonabil, deviind de la normele fiscale americane și internaționale, prin extrateritorialitate, faptul că taxează venitul nu profitul și penalizează anumite companii de tehnologie pentru succesul lor”. Previzibilă este și recomandarea: suprataxarea vamală cu până la 100% pentru o listă de importuri din Franța. O listă din clasicul joie de vivre franțuzesc care începe cu brânză, că e Roquefort, Edam ori albastră (cu mucegai – blue cheese). O listă de trei pagini (mai include iaurturi, cu sau fără fructe, genți, cosmetice etc) de importuri care, anul trecut, se ridicau la 2,4 miliarde de dolari.

Nu e prima listă transatlantică. Anul trecut, prin vară, europenii vedeau taxe mai mari pe oțelul exportat în State. La reciprocitate, Europa aducea o listă proprie de taxe vamale cadou pentru americani, care începea cu porumb și orez, trecea prin oțel, motociclete Harley-Davidson și se termina cu … cărți de joc americane (articol Contributors).

Lupta se încinge și, totuși, nu miliardele de acum contează aici [1]: situația e mult mai albastră pentru că în joc e, cum ziceam, resetarea. Pană la urmă, istoria este o continuă reformulare a principiului ”brânza e pe bani”. Dar acum 100 de ani începea să se stabilească o ordine nouă în împărțirea profiturilor, care, odată cu întețirea globalizării economiei, avea să poarte numele de transfer pricing (prețuri de transfer, stabilirea remunerației intra-grup). Chiar dacă azi nu mai trăim într-o economie eminamente brick and mortar (din cărămidă și mortar), să trimiți la lada istoriei o ordine de 100 de ani se dovedește a fi o revoluție nu grea, ci (BEEPS) de grea, cum se vede și se va vedea.

Ordin pe unitate: Companii aveți o nouă provocare, minimul de impozitare!

Pe 26 noiembrie, din cele patru tweet-uri despre acțiunile ministrului francez al Economiei și Finanțelor, Bruno le Maire, două au venit cu #10yearsGF , adică de la evenimentul prin care OCDE a marcat, la sediul său din Paris, 10 ani de la constituirea ”Forumului Global pentru transparență și schimb de informații în scop fiscal”. Iată din tweet-uri: ”Trebuie să găsim un acord internațional asupra impozitării minimale a companiilor, pentru că este un zid de protecție împotriva acestui dumping fiscal care îi revoltă pe concetățenii noștri. Franța propune o rată minimă efectivă de impozitare de 12,5%.”.

Laconic mesajul, vastă istoria din spatele lui, dar și din fața lui. Rețineți două lucruri – dumping fiscal și 12,5%. Pe repede înapoi, iată despre ce e vorba.

BEPS, actul I – Marea Provocare

Suntem în vâltoarea ultimei Mari Crize și marile economii (G8/G7, apoi G20) cer o rescriere radicală a sistemului fiscal global. Apelează la laboratorul de soluții tehnice pentru compromisuri politice, aka OCDE. ”Forumul Global” este un prim succes [2]. În același timp, se deschide marele front anti-BEPS – Base Erosion and Profit Shifting (erodarea bazei de impozitare și mutarea profiturilor). A fost lansat în iulie 2013, prezentat pe 5/10/15 (aici, articolul pe Contributors, în care găsiți și decalogul BEPS), cu 15 capitole rămase deschise.

La modul practic, BEPS-ul a împins lucrurile în principal pe direcția supra-transparentizării, iar astăzi avem un standard global și în ce privește CbCR – Raportarea pentru fiecare țară în parte. În linii mari, de doi ani încoace, marile companii multinaționale prezente trebuie să raporteze la Fisc date despre afacerile pe care le derulează în țările unde au filiale (CbCR – instrument la îndemâna administrațiilor fiscale prin care Ce bine se Citește Riscul fiscal!). UE are directivă specială de cooperare administrativă, dar și SUA respectă CbCR. (Rețineți termenul – îl vom reîntâlni imediat mai jos)

Bun, administrațiile văd acum mai bine unde sunt banii, dar cum ajung la ei? Mantra BEPS-ului se cheamă ”alinierea impozitării cu valoarea creată” dar aici lucrurile nu mai sunt așa simple, mai ales când ești într-o economie din care tehnologia a scos granițele, iar titlul de creator de valoare se împarte între zecile de filiale ale unei multinaționale. Primul capitol din BEPS e sugestiv: ”Provocările fiscale care decurg din digitalizare”. Și așa a rămas până azi – o mare provocare: îi poți convinge pe americani să intre în hora CbCR, dar mai greu să împartă valoarea giganților lor internet cu administrațiile fiscale europene. Pe acest fond, au apărut în ultimii cinci ani răsunătoarele investigații de la Bruxelles împotriva marilor multinaționale americane (Apple, Google, dar și nume din economia tradițională) și spectrul războiului comercial Atlant-EXIT. În paralel, Comisia a scos de la naftalină planul de armonizare și consolidare a impozitului pe profit, CCCTB (Contributors iunie 2015 – ”Ceva mai dur decât BEPS?”). Legitimat de cuplul franco-german, CCCTB va duce la întregirea (necesară mai ales în vremuri post-Brexit) a proiectului european de piață unică prin eliminarea ultimei redute de suveranitate fiscală statală, va ataca și problema veche a dumpingului fiscal intra-european, plus că va trata și problema împărțirii profitului în noua economia digitalizată. (De notat că CCCTB a ajuns tot la nivelul aprobării finale politice).

Dar francezii, mai temperamentali (și mai cu nevoi, cum ar zice Trump), au vrut să grăbească lucrurile printr-o străpungere brutală a frontului, cu o soluție zisă provizorie – acea impozitare a digitalului la nivel european, în fapt, vorba americanilor, un deviaționist impozit pe cifra de afaceri, cu iz de dublă impunere.

În ciuda luptelor grele de culise (Președinția română a Consiliului UE de la începutul anului poate spune mai multe) nu s-a adunat unanimitatea pentru impozitarea digitalului (nota bene – unanimitate de care încă e nevoie în chestiuni de fiscalitate directă) și astfel nu putem vorbi de o soluție europeană. Încă. Dar nu-i nimic, Parisul merge mai departe – din vară, francezii sunt primii care au propria taxă pe digital sub această formă. Zilele trecute, cehii (nota bene) au devenit primii din flancul Estic cu o taxă asemănătoare (și deloc mică – 7%, când la francezi e doar de 3%). Până și britanicii, cu tot Brexit-ul lor, vor avea una, din 2020. Austriecii, spaniolii, italienii, belgienii au dat de înțeles că intră în joc. Probabil că nici România nu va mai putea sta deoparte, atâta timp cât deja ne-am exprimat adeziunea (vezi scrisoarea din septembrie 2017). Iar Irlanda, principalul opozant, ca avanpost european al marilor corporații americane, ar putea să aibă o surpriză.

BEPS actul al II-lea. Mica simulare

Europenii s-au întors anul acesta din nou în laboratorul OCDE, cu următorul argument pentru restul lumii (practic, pentru americani) – vedeți ce se întâmplă dacă nu au avem o soluție globală: fiecare vine cu rezolvarea lui! Tehnic, au pus chestiunile netranșate din actul I pe doi piloni globali. Pilonul 1 – noi răspunsuri la întrebările vechi. Unde impozităm? (nexus) răspunsul nu va mai fi condiționat, ca până acum (de prin 1920 încoace, de când au început să existe tratate internaționale pe fiscalitate) de prezența fizică pe o piață, ci, în principal, de nivelul vânzărilor pe acea piață. Ce impozităm? Și aici se vor stabili noi reguli de alocare a profitului, trecând peste tradiția care spunea doar ”în funcție de riscuri, funcțiuni și activele fiecărei filiale”. În fapt, nu se va renunța de tot la tradiție, doar că se va interveni cu reguli administrative, acolo unde apar tensiuni tocmai datorită (din cauza?) noii economii (ex, în stabilirea profitului pentru funcțiile care nu sunt afacerea de rutină, de bază dacă vreți, a respectivei companii, se poate veni cu formulă de alocare sau chiar cu remunerații prestabilite). Acest Pilon 1 spune clar că vizează orice model de business, practic orice companie care are o implicare substanțială într-o jurisdicție, într-o piață. (singura excepție – s-a stabilit că nu se va aplica industriilor extractive)

Cu Pilonul 1, noi considerăm că răspundem îngrijorărilor americanilor, nu ar mai trebui să fie motive pentru a nu susține noile propuneri”, a transmis ministrul francez Bruno Le Maire de la evenimentul OCDE. Iar dacă tot ar fi mulțumiți de Pilonul 1, n-ar vrea să accepte și Pilonul 2 care vorbește de un impozit minim pe profit la nivel global?

Teoretic, trăim într-o lume liberă, unde fiecare țară își pune ce impozit mic vrea. Dar problema e la investitor – acesta va fi retaxat la el acasă și pentru acele venituri pe care le-a obținut într-o jurisdicție unde a avut parte de o impozitare efectivă sub acel prag internațional; sau nu i se vor recunoaște deduceri fiscale ori va avea parte de impozitare la sursă pentru o plată către partea afiliată, dacă acea plată a avut parte de impozitare efectivă sub pragul internațional.

Și, acum, despre 12,5%! Cum s-a mai observat, acesta este, din întâmplare, fix rata de profit din Irlanda. [3] Așadar, o subtilă mână întinsă americanilor și, implicit, irlandezilor. Dar nu știm cum se face că pe 28 noiembrie, ministrul francez vine cu un nou tweet în care simte nevoia să precizeze că e vorba ”12,5% ca taxă efectivă, nu normală”.

Interesant trebuie să mai fie să fii în spatele ușilor închise acum. Să-l vezi pe Unchiul Sam cum reacționează el la deadline-ul de 2020 pentru BEPS 2.0. [4] Adică ce nu s-a putut în cinci ani, să se facă într-un an, știind că mai intră și CbCR public (care înseamnă supra-transparență forțată pentru afacerile europene ale tuturor multinaționalelor Unchiului Sam). Încă o porție de blue cheese, vă rog!

Și totuși – când se vor deschide ușile negocierilor, e clar că lumea fiscală nu mai poate rămâne ca acum 100 de ani. Și poate că lumea nu o să vadă un impozit minim universal, dar Europa... Apropo, nu ne informa Consiliul în decembrie 2015 că va continua dezbaterile privind oportunitatea unui nivel minim de impozitare? Tot la fel, încă de pe atunci, se prospecta ”piața” și pentru introducerea CbCR public… Și uite așa, venim mai aproape de casă, adică de Europa.

Ședință de pomină la Bruxelles pe articolul 50 (altul)

Joi, 28 noiembrie, la ședința Consiliul pe competitivitate (COMPET), președinția finlandeză (a Consiliului UE) pune la masa discuțiilor un nou compromis pentru votul politic (așa e în Consiliu – eminamente politic) în cazul Public CbCR” – Raportare publică pentru fiecare țară în parte. Adăugarea ”public” înseamnă că respectivele companii trebuie să pună datele și pe site, la vedere, pentru toată lumea interesată. Cum spunea reprezentantul României (adjunctul reprezentantului permanent), aceasta ”permite instituțiilor publice și cetățenilor să examineze comportamentul fiscal al companiilor multinaționale”.

Nobil scop, transparența, dar nu batem la uși deschise? Cum spuneam, multinaționalele, prin filialele lor, raportează deja la Fisc aceste date. Și din câte știm, doar ANAF (nu Sanepidul, nu alte instituții publice), e abilitat să facă execuții fiscale! De acord, companiile trebuie să învețe să comunice mai bine cu publicul, să-și explice modelul de afaceri, dar vor fi ele pregătite pentru execuțiile în piața publică?

Dar să lăsăm detaliile. Vorba altor susținători în timpul ședinței – ”acum ori niciodată, acest proiect așteaptă de trei ani!”, ”cine nu e de acord cu acest proiect înseamnă că nu vrea, de fapt, transparență!

Așadar, au fost de acord practic toți cei mari – Franța, Italia, Spania, Olanda, Polonia, Finlanda … evident că trebuia să fim și noi de acord. Sigur, e un pic confuză treaba, că Germania s-a abținut (ceea ce trece la vot negativ). Dar destul de mulți au fost împotrivă, printre ei recalcitranții de serviciu când vine vorba de armonizare fiscală – Luxemburg, Irlanda, Suedia, Ungaria, Cehia, Austria și încă câțiva mai mici.

De fapt, de aici a pornit tot scandalul (pe limba bruxelleză – ”se creează un precedent”): unde încadrăm acest proiect de directivă – este sau nu o problemă fiscală și încă una de armonizare fiscală? Aceasta nu e deloc o simplă problemă de stabilire a termenilor. Partea ”pentru” a zis ce zice Comisia – directiva nu se referă la armonizare fiscală, ci doar la obligația de a publica raportări privind impozitul pe profit, atunci este corect ca baza legală a directivei să fie articolul 50(1) din TFUE – Tratatul de Funcționare al UE. Acesta este un articol lapidar [5], la capitolul libertate de stabilire (a afacerilor, de exemplu), care spune că ”Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară … decid prin intermediul directivelor”. Aceasta trimite la un vot cu majoritate calificată (QVM – Qualified Majority Voting) – sistemul prin care se adoptă acum 80% din legislația UE [6]. Comisia mai are un argument de nefiscalitate – de fapt, modificăm directiva raportării financiare (34/2013) deci nu ne referim la plata impozitelor, propriu-zis. Ca lucrurile să fie și mai clare, aprobarea se duce în camera de competitivitate a Consiliului și nu la ECOFIN (secțiunea care se ocupă de Finanțe).

De partea cealaltă, manevra pare prea cusută cu ață albă. Tabăra ”contra” susține avizul dat de serviciul de legalitate al Consiliului și crede că de fapt, tocmai pentru că e vorba de prevederi fiscale, ar fi trebuit să avem o modificare a directivei de cooperare administrativă fiscală (DAC), că baza legală trebuie să fie articolul 115 TFUE (privind ”acte cu incidență directă asupra instituirii sau funcționării pieței interne”) și, în sfârșit, ca acordul final să se dea în ECOFIN, unde deciziile se iau (încă) pe bază de unaninimitate, cel puțin când e vorba de fiscalitate directă.

Nu îmi permit să intru într-o dispută de bază juridică, acolo unde nu se înțeleg ei avocații Comisiei cu cei ai Consiliului, dar cred că vorbim de un text care se referă la prevederi fiscale clare, care sunt pe direcția armonizării fiscale (în final, dacă e vorba de transparență, trebuie să avem aceeași interpretare a datelor în fiecare țară) și nu una despre curbura bananelor. Dar să mergem mai departe.

Luxemburgul a devenit purtătorul de cuvânt al taberei ”nu” – și a întrebat: „de ce atâta grabă, să așteptăm să vedem ce zice și noua Comisie, dar mai bine să vedem ce se hotărăște în OCDE, că americanii și japonezii, spre exemplu, nu sunt încântați cu publicarea la liber a informațiilor. Și apropo de competitivitate, v-ați gândit la costurile suplimentare și dezavantajele pe care le aduce acestă transparență forțată față de competitorii din restul lumii?” [7]

Dar președinția finlandeză zice, ambițios [8], că nu renunță, deși mai are doar o lună, că Luxemburg a avut noroc că a reușit acum să strângă o minoritate de blocaj, că de fapt ar mai fi un singur vot și s-ar obține majoritatea calificată.

Epilog

Până la urmă, ce ne interesează e cum ne raportăm noi la această resetare. Dar pentru că e vorba de „brânză” (aka alocarea profiturilor”), să-i zicem direct: cum ne apărăm „brânza” în noul peisaj politico-fiscal, european și global? Sigur, putem să începem cu litania – ia uite ce ni se întâmplă, tocmai când voiam și noi să reducem impozitul pe profit la 10% (ca în Bulgaria, în Ungaria e chiar 9% acum) – să vezi că nu mai putem atrage investiții mari. Iar dacă, auzim acum, că ne bagă și bază comună de impozitare, s-a zis cu competitivitatea noastră.

Convenabile scuze, nu-i așa?, pentru sărăcia noastră de pensii, salarii, autostrăzi, perspective… Dar poate ați sesizat, citind mai sus, că acest Club numit UE își face datoria și ne informează din timp de cum merg lucrurile, care e direcția. Cine are urechi de auzit, să audă, să se pregătească, dacă e stat responsabil să vină cu alte variante de împrietenire cu investitorii mari, pentru că vedem foarte bine – ”suntem ieftini” nu a făcut și nu face minuni. Poate încercăm cu proceduri și legi naționale mai clare, poate ghiduri de explicare, poate predictibilitate, planuri fezabile de dezvoltare? Poate implementări de directive în care să nu fim noi mai catolici decât papa, așa cum nici alții nu se gărbesc să fie? (un studiu de caz de ultimă oră va fi cea mai nouă directivă de cooperare administrativă, DAC6, unde a mai rămas mai puțin de o lună până când trebuie transpusă!)

Da, QVM-ul înseamnă pierderea ultimei suveranități fiscale – o vorbă mare dacă știi ce să faci cu ea, suveranitatea. Dar QVM-ul este condiția de membru al clubului european – gândești pe cont propriu, acționezi în compromis, pentru a-ți apăra un interes național. Nu mi se pare deloc o anomalie că, spre exemplu, Cehia, acum un an era împotriva soluției europene de impozitare a digitalului, apoi părea că se răzgândește, pentru ca acum să fie mai catolică decât Franța. Sau că Germania să fie când așa, când așa, după cum se fac și se desfac alianțe pe chestiuni punctuale. Nu cred că suntem mai europeni dacă ridicăm mâna necondiționat, prin comparație cu irlandezii, luxemburghezii etc., care cel puțin simt nevoie să-și prezinte argumente valide. Asta nu înseamnă că CbCR public, spre exemplu, nu se va face, dar poate se va face la costuri cât mai mici, iar transparența să fie cu adevărat benefică.

Așa mici cum suntem (deși poate nu chiar atât de mici în noua arhitectură europeană post-Brexit), cred că ne-ar prinde bine să fim mai activi acum până nu o să fie prea târziu. Revoluția asta pe rescrierea ordinii fiscale nu o să vină în fiecare zi. În final, îmi permit să reiau un pasaj dintr-un comentariu din decembrie 2015, de la instalarea guvernului tehnocrat. ”Acest guvern poate face un lucru nemaifăcut până acum: să înceapă racordarea cu marile teme europene! Să pună Europa pe agenda publică internă, să mănânce Europa pe pâine, cum s-ar spune!”

Au trecut patru ani de atunci. Numărătoarea continuă.

Note:

[1] De ce și-ar asuma francezii mânia americanilor pentru o taxă care, așa cum recunosc, le aduce un câștig la buget modic: estimează la 500 de milioane pe an, de pe o listă de 30 de multinaționale, din care una e din Franța, câteva din Marea Britanie, Germania, China și restul… binecunoscuții giganți americani Google, Amazon, Facebook, Apple etc (că doar de-aia se și cheamă taxa GAFA)

[2] Despre un astfel de acord se vorbește de la începutul anilor 2000. Dar de-abia după criză s-a reușit încheierea unui acord global pentru eliminarea secretului bancar și schimb automat de informații privind conturile financiare (100 de juridicții face aacest lucrur în prezent). De asemenea, este apoape eliminată practica acțiunilor la purtător. (aici articol pe Hotnews, cu bilanțul parțial din iulie 2014).

[3] De fapt, Irlanda are trei tipuri de impozitare – 12,5% pentru profit comercial, 25% pentru profitul pasiv (cel obținut fără prea mare efort, de exemplu din chirii) și 33% pentru câștigurile de capital. Pentru 2017, o rată efectivă de impozitare a fost calculată de 10,2% pentru toate companiile, și la 12,3% pentru primele 100 de companii.

Rata efectivă de impozitare este data de plata efectivă a impozitului ținând cont de toate deducerile și alte prevederi legale de care beneficiază compania. De exemplu, pentru România, Consiliul Fiscal a calulat o rată efectivă de 13,5% pentru firmele mari (date 2017). Interesant că pentru Franța, cu o rată oficială de 33,3%, s-a estimat recent o rată efectivă de doar 17,8% în cazul marilor companii.

[4] Sfârșitul 2020, termenul din propunerile OECD, este și oferta avansată de președintele Macron lui Trump. Apoi, în bătăliile fiscale pe care le-a anunțat, dna von der Leyen, deja șefa Executivului european, a inclus clar – Impozitarea Digitalului (Dacă, până la sfârșitul lui 2020 nu se ajunge la o soluție globală, UE trebuie să acționeze de una singură) apoi Baza Comună Consolidată (este un proiect vechi și mă voi bate ca acesta să devină realitate)”.

[5] A nu se confunda cu articolul 50, de care se tot vorbește de când cu Brexitul, și care face parte din TUE (Tratatul Uniunii Europene)

[6] Tehnic, acesta înseamnă că niciun stat nu are drept de veto pe directive, pentru că deciziile se vor lua în Consiliul UE de către grupul care adună cel puțin 55% din statele membre și acoperă 65% din populația Uniunii. Iar procedură ordinară înseamnă că se ține seama și de forma adoptată în Parlament, care nu mai are doar rol consultativ. Minoritate de blocaj poate funcționa doar dacă se adună membri cu 35% din populația UE. Despre agitația politică din jurul trecerii la QVM în materie de fiscalitate directă (printre ultimele domenii unde încă mai este nevoie unanimitate) am vorbit aici, în februarie. Cum zicea atunci ministrul român de Finanțe, președintele în exercițiu al ECOFIN, ”Mai mulți colegi au arătat că suveranitatea fiscală este de primă importanță pentru statele membre (…) Vorbim de un subiect sensibil”. Dar la drept vorbind, n-am aflat, cel puțin de atunci încoace, cum stăm noi cu acest subiect sensibil.

[7] Chiar dacă nu are probabil adrenalina unei ședințe cu ușile închise, merită urmărită o ședință publică, chiar și pentru a vedea ce argumente folosește fiecare parte (important inclusiv pentru investitorii din acea țară). Chiar și semnalele informale transmise au greutatea lor. Spre exemplu, în această ședință, Luxemburg a fost singurul membru care și-a trimis ministrul de Finanțe (miniștrii de Finanțe participă la ECOFIN). Președintele finlandez de ședință este ministrul Muncii în țara sa. Iar din partea Comisiei (încă Juncker până la 1 decembrie) a venit vicepreședintele pe probleme de Muncă și Investiții, finlandezul Jyrki Katainen. (ședința aici, de la min 47, durează o oră).

[8] Ar fi și o problemă de orgoliu național, să fii președinția sub care se întâmplă ce nu s-a putut face sub alte cinci înainte (olandeză, slovacă, malteză, estoniană, română).

Frate-frate, dar brânza e pe bani (și albastră): neînțelegerile principiale dintre greii NATO au și origini fiscale!

de Adrian Luca

Celor care nu le miros bine tensiunile dintre greii NATO, verbalizate mai ales acum, la a 70-aniversare, le recomand un duș rece care se servește de ceva timp încoace în fiscalitatea globală. Până la urmă, dacă vorbim de o structură de 70 de ani, e nevoie, pe ici pe colo, de resetări (că tot e la modă). Dar pe partea de sisteme de securitate îmi imaginez că e mai simplu – nimeni nu se apucă se mute peste noapte baze aeriene, navale și altele asemenea. În schimb, mișcări de forță se întâmplă sub ochii noștri în sistemul de fiscalitate, cel care în decada următoare va împlini nu 70, ci 100 de ani. Ca și în cazul NATO, și în avanposturile noii ordini fiscale globale se găsesc tot francezii și americanii. Să fie de mirare că sunt și aici pe poziții principial divergente? Întrebarea e – cine are cea mai mare nevoie de schimbare. În ce privește securitatea, președintele Trump s-ar putea să aibă dreptate – ”nimeni nu are nevoie mai mare de NATO ca Franța” (declarație 3 decembrie). În fiscalitate însă, lucrurile nu sunt chiar așa de ușor de taxat. Și în consecință, nici nouă nu ne e așa simplu să ne stabilim ”cu cine ținem”.

Războiul listelor albastre

Summit-ul NATO de la Londra a fost precedat de o listă de chemare la luptă. Agenția americană responsabilă cu politicile comerciale (USTR) a dat rezultatul investigației asupra așa-numitului impozit pe servicii digitale, impus de francezi în vară (legea ”GAFA” a intrat în vigoare pe 24 iulie, USTR a inițiat investigația pe 10 iulie).

Rezultatul investigației e formulat ca o declarație diplomatică din vremea Războiului Rece: pe lângă că e ”discriminatoriu față de companiile americane”, că e ”retroactiv” (se aplică de la 1 ianuarie), impozitul mai e și ”nerezonabil, deviind de la normele fiscale americane și internaționale, prin extrateritorialitate, faptul că taxează venitul nu profitul și penalizează anumite companii de tehnologie pentru succesul lor”. Previzibilă este și recomandarea: suprataxarea vamală cu până la 100% pentru o listă de importuri din Franța. O listă din clasicul joie de vivre franțuzesc care începe cu brânză, că e Roquefort, Edam ori albastră (cu mucegai – blue cheese). O listă de trei pagini (mai include iaurturi, cu sau fără fructe, genți, cosmetice etc) de importuri care, anul trecut, se ridicau la 2,4 miliarde de dolari.

Nu e prima listă transatlantică. Anul trecut, prin vară, europenii vedeau taxe mai mari pe oțelul exportat în State. La reciprocitate, Europa aducea o listă proprie de taxe vamale cadou pentru americani, care începea cu porumb și orez, trecea prin oțel, motociclete Harley-Davidson și se termina cu … cărți de joc americane (articol Contributors).

Lupta se încinge și, totuși, nu miliardele de acum contează aici [1]: situația e mult mai albastră pentru că în joc e, cum ziceam, resetarea. Pană la urmă, istoria este o continuă reformulare a principiului ”brânza e pe bani”. Dar acum 100 de ani începea să se stabilească o ordine nouă în împărțirea profiturilor, care, odată cu întețirea globalizării economiei, avea să poarte numele de transfer pricing (prețuri de transfer, stabilirea remunerației intra-grup). Chiar dacă azi nu mai trăim într-o economie eminamente brick and mortar (din cărămidă și mortar), să trimiți la lada istoriei o ordine de 100 de ani se dovedește a fi o revoluție nu grea, ci (BEEPS) de grea, cum se vede și se va vedea.

Ordin pe unitate: Companii aveți o nouă provocare, minimul de impozitare!

Pe 26 noiembrie, din cele patru tweet-uri despre acțiunile ministrului francez al Economiei și Finanțelor, Bruno le Maire, două au venit cu #10yearsGF , adică de la evenimentul prin care OCDE a marcat, la sediul său din Paris, 10 ani de la constituirea ”Forumului Global pentru transparență și schimb de informații în scop fiscal”. Iată din tweet-uri: ”Trebuie să găsim un acord internațional asupra impozitării minimale a companiilor, pentru că este un zid de protecție împotriva acestui dumping fiscal care îi revoltă pe concetățenii noștri. Franța propune o rată minimă efectivă de impozitare de 12,5%.”.

Laconic mesajul, vastă istoria din spatele lui, dar și din fața lui. Rețineți două lucruri – dumping fiscal și 12,5%. Pe repede înapoi, iată despre ce e vorba.

BEPS, actul I – Marea Provocare

Suntem în vâltoarea ultimei Mari Crize și marile economii (G8/G7, apoi G20) cer o rescriere radicală a sistemului fiscal global. Apelează la laboratorul de soluții tehnice pentru compromisuri politice, aka OCDE. ”Forumul Global” este un prim succes [2]. În același timp, se deschide marele front anti-BEPS – Base Erosion and Profit Shifting (erodarea bazei de impozitare și mutarea profiturilor). A fost lansat în iulie 2013, prezentat pe 5/10/15 (aici, articolul pe Contributors, în care găsiți și decalogul BEPS), cu 15 capitole rămase deschise.

La modul practic, BEPS-ul a împins lucrurile în principal pe direcția supra-transparentizării, iar astăzi avem un standard global și în ce privește CbCR – Raportarea pentru fiecare țară în parte. În linii mari, de doi ani încoace, marile companii multinaționale prezente trebuie să raporteze la Fisc date despre afacerile pe care le derulează în țările unde au filiale (CbCR – instrument la îndemâna administrațiilor fiscale prin care Ce bine se Citește Riscul fiscal!). UE are directivă specială de cooperare administrativă, dar și SUA respectă CbCR. (Rețineți termenul – îl vom reîntâlni imediat mai jos)

Bun, administrațiile văd acum mai bine unde sunt banii, dar cum ajung la ei? Mantra BEPS-ului se cheamă ”alinierea impozitării cu valoarea creată” dar aici lucrurile nu mai sunt așa simple, mai ales când ești într-o economie din care tehnologia a scos granițele, iar titlul de creator de valoare se împarte între zecile de filiale ale unei multinaționale. Primul capitol din BEPS e sugestiv: ”Provocările fiscale care decurg din digitalizare”. Și așa a rămas până azi – o mare provocare: îi poți convinge pe americani să intre în hora CbCR, dar mai greu să împartă valoarea giganților lor internet cu administrațiile fiscale europene. Pe acest fond, au apărut în ultimii cinci ani răsunătoarele investigații de la Bruxelles împotriva marilor multinaționale americane (Apple, Google, dar și nume din economia tradițională) și spectrul războiului comercial Atlant-EXIT. În paralel, Comisia a scos de la naftalină planul de armonizare și consolidare a impozitului pe profit, CCCTB (Contributors iunie 2015 – ”Ceva mai dur decât BEPS?”). Legitimat de cuplul franco-german, CCCTB va duce la întregirea (necesară mai ales în vremuri post-Brexit) a proiectului european de piață unică prin eliminarea ultimei redute de suveranitate fiscală statală, va ataca și problema veche a dumpingului fiscal intra-european, plus că va trata și problema împărțirii profitului în noua economia digitalizată. (De notat că CCCTB a ajuns tot la nivelul aprobării finale politice).

Dar francezii, mai temperamentali (și mai cu nevoi, cum ar zice Trump), au vrut să grăbească lucrurile printr-o străpungere brutală a frontului, cu o soluție zisă provizorie – acea impozitare a digitalului la nivel european, în fapt, vorba americanilor, un deviaționist impozit pe cifra de afaceri, cu iz de dublă impunere.

În ciuda luptelor grele de culise (Președinția română a Consiliului UE de la începutul anului poate spune mai multe) nu s-a adunat unanimitatea pentru impozitarea digitalului (nota bene – unanimitate de care încă e nevoie în chestiuni de fiscalitate directă) și astfel nu putem vorbi de o soluție europeană. Încă. Dar nu-i nimic, Parisul merge mai departe – din vară, francezii sunt primii care au propria taxă pe digital sub această formă. Zilele trecute, cehii (nota bene) au devenit primii din flancul Estic cu o taxă asemănătoare (și deloc mică – 7%, când la francezi e doar de 3%). Până și britanicii, cu tot Brexit-ul lor, vor avea una, din 2020. Austriecii, spaniolii, italienii, belgienii au dat de înțeles că intră în joc. Probabil că nici România nu va mai putea sta deoparte, atâta timp cât deja ne-am exprimat adeziunea (vezi scrisoarea din septembrie 2017). Iar Irlanda, principalul opozant, ca avanpost european al marilor corporații americane, ar putea să aibă o surpriză.

BEPS actul al II-lea. Mica simulare

Europenii s-au întors anul acesta din nou în laboratorul OCDE, cu următorul argument pentru restul lumii (practic, pentru americani) – vedeți ce se întâmplă dacă nu au avem o soluție globală: fiecare vine cu rezolvarea lui! Tehnic, au pus chestiunile netranșate din actul I pe doi piloni globali. Pilonul 1 – noi răspunsuri la întrebările vechi. Unde impozităm? (nexus) răspunsul nu va mai fi condiționat, ca până acum (de prin 1920 încoace, de când au început să existe tratate internaționale pe fiscalitate) de prezența fizică pe o piață, ci, în principal, de nivelul vânzărilor pe acea piață. Ce impozităm? Și aici se vor stabili noi reguli de alocare a profitului, trecând peste tradiția care spunea doar ”în funcție de riscuri, funcțiuni și activele fiecărei filiale”. În fapt, nu se va renunța de tot la tradiție, doar că se va interveni cu reguli administrative, acolo unde apar tensiuni tocmai datorită (din cauza?) noii economii (ex, în stabilirea profitului pentru funcțiile care nu sunt afacerea de rutină, de bază dacă vreți, a respectivei companii, se poate veni cu formulă de alocare sau chiar cu remunerații prestabilite). Acest Pilon 1 spune clar că vizează orice model de business, practic orice companie care are o implicare substanțială într-o jurisdicție, într-o piață. (singura excepție – s-a stabilit că nu se va aplica industriilor extractive)

Cu Pilonul 1, noi considerăm că răspundem îngrijorărilor americanilor, nu ar mai trebui să fie motive pentru a nu susține noile propuneri”, a transmis ministrul francez Bruno Le Maire de la evenimentul OCDE. Iar dacă tot ar fi mulțumiți de Pilonul 1, n-ar vrea să accepte și Pilonul 2 care vorbește de un impozit minim pe profit la nivel global?

Teoretic, trăim într-o lume liberă, unde fiecare țară își pune ce impozit mic vrea. Dar problema e la investitor – acesta va fi retaxat la el acasă și pentru acele venituri pe care le-a obținut într-o jurisdicție unde a avut parte de o impozitare efectivă sub acel prag internațional; sau nu i se vor recunoaște deduceri fiscale ori va avea parte de impozitare la sursă pentru o plată către partea afiliată, dacă acea plată a avut parte de impozitare efectivă sub pragul internațional.

Și, acum, despre 12,5%! Cum s-a mai observat, acesta este, din întâmplare, fix rata de profit din Irlanda. [3] Așadar, o subtilă mână întinsă americanilor și, implicit, irlandezilor. Dar nu știm cum se face că pe 28 noiembrie, ministrul francez vine cu un nou tweet în care simte nevoia să precizeze că e vorba ”12,5% ca taxă efectivă, nu normală”.

Interesant trebuie să mai fie să fii în spatele ușilor închise acum. Să-l vezi pe Unchiul Sam cum reacționează el la deadline-ul de 2020 pentru BEPS 2.0. [4] Adică ce nu s-a putut în cinci ani, să se facă într-un an, știind că mai intră și CbCR public (care înseamnă supra-transparență forțată pentru afacerile europene ale tuturor multinaționalelor Unchiului Sam). Încă o porție de blue cheese, vă rog!

Și totuși – când se vor deschide ușile negocierilor, e clar că lumea fiscală nu mai poate rămâne ca acum 100 de ani. Și poate că lumea nu o să vadă un impozit minim universal, dar Europa... Apropo, nu ne informa Consiliul în decembrie 2015 că va continua dezbaterile privind oportunitatea unui nivel minim de impozitare? Tot la fel, încă de pe atunci, se prospecta ”piața” și pentru introducerea CbCR public… Și uite așa, venim mai aproape de casă, adică de Europa.

Ședință de pomină la Bruxelles pe articolul 50 (altul)

Joi, 28 noiembrie, la ședința Consiliul pe competitivitate (COMPET), președinția finlandeză (a Consiliului UE) pune la masa discuțiilor un nou compromis pentru votul politic (așa e în Consiliu – eminamente politic) în cazul Public CbCR” – Raportare publică pentru fiecare țară în parte. Adăugarea ”public” înseamnă că respectivele companii trebuie să pună datele și pe site, la vedere, pentru toată lumea interesată. Cum spunea reprezentantul României (adjunctul reprezentantului permanent), aceasta ”permite instituțiilor publice și cetățenilor să examineze comportamentul fiscal al companiilor multinaționale”.

Nobil scop, transparența, dar nu batem la uși deschise? Cum spuneam, multinaționalele, prin filialele lor, raportează deja la Fisc aceste date. Și din câte știm, doar ANAF (nu Sanepidul, nu alte instituții publice), e abilitat să facă execuții fiscale! De acord, companiile trebuie să învețe să comunice mai bine cu publicul, să-și explice modelul de afaceri, dar vor fi ele pregătite pentru execuțiile în piața publică?

Dar să lăsăm detaliile. Vorba altor susținători în timpul ședinței – ”acum ori niciodată, acest proiect așteaptă de trei ani!”, ”cine nu e de acord cu acest proiect înseamnă că nu vrea, de fapt, transparență!

Așadar, au fost de acord practic toți cei mari – Franța, Italia, Spania, Olanda, Polonia, Finlanda … evident că trebuia să fim și noi de acord. Sigur, e un pic confuză treaba, că Germania s-a abținut (ceea ce trece la vot negativ). Dar destul de mulți au fost împotrivă, printre ei recalcitranții de serviciu când vine vorba de armonizare fiscală – Luxemburg, Irlanda, Suedia, Ungaria, Cehia, Austria și încă câțiva mai mici.

De fapt, de aici a pornit tot scandalul (pe limba bruxelleză – ”se creează un precedent”): unde încadrăm acest proiect de directivă – este sau nu o problemă fiscală și încă una de armonizare fiscală? Aceasta nu e deloc o simplă problemă de stabilire a termenilor. Partea ”pentru” a zis ce zice Comisia – directiva nu se referă la armonizare fiscală, ci doar la obligația de a publica raportări privind impozitul pe profit, atunci este corect ca baza legală a directivei să fie articolul 50(1) din TFUE – Tratatul de Funcționare al UE. Acesta este un articol lapidar [5], la capitolul libertate de stabilire (a afacerilor, de exemplu), care spune că ”Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară … decid prin intermediul directivelor”. Aceasta trimite la un vot cu majoritate calificată (QVM – Qualified Majority Voting) – sistemul prin care se adoptă acum 80% din legislația UE [6]. Comisia mai are un argument de nefiscalitate – de fapt, modificăm directiva raportării financiare (34/2013) deci nu ne referim la plata impozitelor, propriu-zis. Ca lucrurile să fie și mai clare, aprobarea se duce în camera de competitivitate a Consiliului și nu la ECOFIN (secțiunea care se ocupă de Finanțe).

De partea cealaltă, manevra pare prea cusută cu ață albă. Tabăra ”contra” susține avizul dat de serviciul de legalitate al Consiliului și crede că de fapt, tocmai pentru că e vorba de prevederi fiscale, ar fi trebuit să avem o modificare a directivei de cooperare administrativă fiscală (DAC), că baza legală trebuie să fie articolul 115 TFUE (privind ”acte cu incidență directă asupra instituirii sau funcționării pieței interne”) și, în sfârșit, ca acordul final să se dea în ECOFIN, unde deciziile se iau (încă) pe bază de unaninimitate, cel puțin când e vorba de fiscalitate directă.

Nu îmi permit să intru într-o dispută de bază juridică, acolo unde nu se înțeleg ei avocații Comisiei cu cei ai Consiliului, dar cred că vorbim de un text care se referă la prevederi fiscale clare, care sunt pe direcția armonizării fiscale (în final, dacă e vorba de transparență, trebuie să avem aceeași interpretare a datelor în fiecare țară) și nu una despre curbura bananelor. Dar să mergem mai departe.

Luxemburgul a devenit purtătorul de cuvânt al taberei ”nu” – și a întrebat: „de ce atâta grabă, să așteptăm să vedem ce zice și noua Comisie, dar mai bine să vedem ce se hotărăște în OCDE, că americanii și japonezii, spre exemplu, nu sunt încântați cu publicarea la liber a informațiilor. Și apropo de competitivitate, v-ați gândit la costurile suplimentare și dezavantajele pe care le aduce acestă transparență forțată față de competitorii din restul lumii?” [7]

Dar președinția finlandeză zice, ambițios [8], că nu renunță, deși mai are doar o lună, că Luxemburg a avut noroc că a reușit acum să strângă o minoritate de blocaj, că de fapt ar mai fi un singur vot și s-ar obține majoritatea calificată.

Epilog

Până la urmă, ce ne interesează e cum ne raportăm noi la această resetare. Dar pentru că e vorba de „brânză” (aka alocarea profiturilor”), să-i zicem direct: cum ne apărăm „brânza” în noul peisaj politico-fiscal, european și global? Sigur, putem să începem cu litania – ia uite ce ni se întâmplă, tocmai când voiam și noi să reducem impozitul pe profit la 10% (ca în Bulgaria, în Ungaria e chiar 9% acum) – să vezi că nu mai putem atrage investiții mari. Iar dacă, auzim acum, că ne bagă și bază comună de impozitare, s-a zis cu competitivitatea noastră.

Convenabile scuze, nu-i așa?, pentru sărăcia noastră de pensii, salarii, autostrăzi, perspective… Dar poate ați sesizat, citind mai sus, că acest Club numit UE își face datoria și ne informează din timp de cum merg lucrurile, care e direcția. Cine are urechi de auzit, să audă, să se pregătească, dacă e stat responsabil să vină cu alte variante de împrietenire cu investitorii mari, pentru că vedem foarte bine – ”suntem ieftini” nu a făcut și nu face minuni. Poate încercăm cu proceduri și legi naționale mai clare, poate ghiduri de explicare, poate predictibilitate, planuri fezabile de dezvoltare? Poate implementări de directive în care să nu fim noi mai catolici decât papa, așa cum nici alții nu se gărbesc să fie? (un studiu de caz de ultimă oră va fi cea mai nouă directivă de cooperare administrativă, DAC6, unde a mai rămas mai puțin de o lună până când trebuie transpusă!)

Da, QVM-ul înseamnă pierderea ultimei suveranități fiscale – o vorbă mare dacă știi ce să faci cu ea, suveranitatea. Dar QVM-ul este condiția de membru al clubului european – gândești pe cont propriu, acționezi în compromis, pentru a-ți apăra un interes național. Nu mi se pare deloc o anomalie că, spre exemplu, Cehia, acum un an era împotriva soluției europene de impozitare a digitalului, apoi părea că se răzgândește, pentru ca acum să fie mai catolică decât Franța. Sau că Germania să fie când așa, când așa, după cum se fac și se desfac alianțe pe chestiuni punctuale. Nu cred că suntem mai europeni dacă ridicăm mâna necondiționat, prin comparație cu irlandezii, luxemburghezii etc., care cel puțin simt nevoie să-și prezinte argumente valide. Asta nu înseamnă că CbCR public, spre exemplu, nu se va face, dar poate se va face la costuri cât mai mici, iar transparența să fie cu adevărat benefică.

Așa mici cum suntem (deși poate nu chiar atât de mici în noua arhitectură europeană post-Brexit), cred că ne-ar prinde bine să fim mai activi acum până nu o să fie prea târziu. Revoluția asta pe rescrierea ordinii fiscale nu o să vină în fiecare zi. În final, îmi permit să reiau un pasaj dintr-un comentariu din decembrie 2015, de la instalarea guvernului tehnocrat. ”Acest guvern poate face un lucru nemaifăcut până acum: să înceapă racordarea cu marile teme europene! Să pună Europa pe agenda publică internă, să mănânce Europa pe pâine, cum s-ar spune!”

Au trecut patru ani de atunci. Numărătoarea continuă.

Note:

[1] De ce și-ar asuma francezii mânia americanilor pentru o taxă care, așa cum recunosc, le aduce un câștig la buget modic: estimează la 500 de milioane pe an, de pe o listă de 30 de multinaționale, din care una e din Franța, câteva din Marea Britanie, Germania, China și restul… binecunoscuții giganți americani Google, Amazon, Facebook, Apple etc (că doar de-aia se și cheamă taxa GAFA)

[2] Despre un astfel de acord se vorbește de la începutul anilor 2000. Dar de-abia după criză s-a reușit încheierea unui acord global pentru eliminarea secretului bancar și schimb automat de informații privind conturile financiare (100 de juridicții face aacest lucrur în prezent). De asemenea, este apoape eliminată practica acțiunilor la purtător. (aici articol pe Hotnews, cu bilanțul parțial din iulie 2014).

[3] De fapt, Irlanda are trei tipuri de impozitare – 12,5% pentru profit comercial, 25% pentru profitul pasiv (cel obținut fără prea mare efort, de exemplu din chirii) și 33% pentru câștigurile de capital. Pentru 2017, o rată efectivă de impozitare a fost calculată de 10,2% pentru toate companiile, și la 12,3% pentru primele 100 de companii.

Rata efectivă de impozitare este data de plata efectivă a impozitului ținând cont de toate deducerile și alte prevederi legale de care beneficiază compania. De exemplu, pentru România, Consiliul Fiscal a calulat o rată efectivă de 13,5% pentru firmele mari (date 2017). Interesant că pentru Franța, cu o rată oficială de 33,3%, s-a estimat recent o rată efectivă de doar 17,8% în cazul marilor companii.

[4] Sfârșitul 2020, termenul din propunerile OECD, este și oferta avansată de președintele Macron lui Trump. Apoi, în bătăliile fiscale pe care le-a anunțat, dna von der Leyen, deja șefa Executivului european, a inclus clar – Impozitarea Digitalului (Dacă, până la sfârșitul lui 2020 nu se ajunge la o soluție globală, UE trebuie să acționeze de una singură) apoi Baza Comună Consolidată (este un proiect vechi și mă voi bate ca acesta să devină realitate)”.

[5] A nu se confunda cu articolul 50, de care se tot vorbește de când cu Brexitul, și care face parte din TUE (Tratatul Uniunii Europene)

[6] Tehnic, acesta înseamnă că niciun stat nu are drept de veto pe directive, pentru că deciziile se vor lua în Consiliul UE de către grupul care adună cel puțin 55% din statele membre și acoperă 65% din populația Uniunii. Iar procedură ordinară înseamnă că se ține seama și de forma adoptată în Parlament, care nu mai are doar rol consultativ. Minoritate de blocaj poate funcționa doar dacă se adună membri cu 35% din populația UE. Despre agitația politică din jurul trecerii la QVM în materie de fiscalitate directă (printre ultimele domenii unde încă mai este nevoie unanimitate) am vorbit aici, în februarie. Cum zicea atunci ministrul român de Finanțe, președintele în exercițiu al ECOFIN, ”Mai mulți colegi au arătat că suveranitatea fiscală este de primă importanță pentru statele membre (…) Vorbim de un subiect sensibil”. Dar la drept vorbind, n-am aflat, cel puțin de atunci încoace, cum stăm noi cu acest subiect sensibil.

[7] Chiar dacă nu are probabil adrenalina unei ședințe cu ușile închise, merită urmărită o ședință publică, chiar și pentru a vedea ce argumente folosește fiecare parte (important inclusiv pentru investitorii din acea țară). Chiar și semnalele informale transmise au greutatea lor. Spre exemplu, în această ședință, Luxemburg a fost singurul membru care și-a trimis ministrul de Finanțe (miniștrii de Finanțe participă la ECOFIN). Președintele finlandez de ședință este ministrul Muncii în țara sa. Iar din partea Comisiei (încă Juncker până la 1 decembrie) a venit vicepreședintele pe probleme de Muncă și Investiții, finlandezul Jyrki Katainen. (ședința aici, de la min 47, durează o oră).

[8] Ar fi și o problemă de orgoliu național, să fii președinția sub care se întâmplă ce nu s-a putut face sub alte cinci înainte (olandeză, slovacă, malteză, estoniană, română).

Distribuie acest articol

61 COMENTARII

  1. Privit mai atent ministrul român PSD pentru finanţe a votat 2019 cu veto impozitul propus de Franţa/E. Macron în UE pentru firmele globale (GAFA, americane) în consiliul ministerial (unanimitate de voturi). Nu cred că se uită aşa ceva la Paris. Franţa a impus acum fără ceilalţi 26 din UE impozite pentru firmele globale.

    …”… Revoluția asta pe rescrierea ordinii fiscale nu o să vină în fiecare zi….”….

    Stoltenberg/NATO a declarat acum la Londra: aliaţii Polonia şi Tările Baltice vor fi apărate de NATO.29 în cazul unei agresiuni din Rusia (cazul Ucraina). China a fost denumită ca o problemă militară globală. In mod public noua strategie NATO a fost precizată acum la Londra.
    Da, e vorba şi de bani …..

    Timpul pentru zborul rachetelor cu arme nucleare de numai 5 minute Kaliningrad-Polonia/Tarile Baltice sau Krimea -Bucureşti nu dă de gândit?

  2. M-a distrat stilul autorului. Dar chestiunea e prea serioasă pentru a o trata în manieră distractivă.
    De ce s-a ajuns la acestă bătălie globală? Păi tocmai d’aia, din cauza globalismului şi a Lumii multipolare economic care, ca în teoria vaselor comunicante, a egalizat puterile economice. Cu efecte cel puţin inedite (economic vorbind):
    – capitalurile naţionale s-au transformat în capitaluri multinaţionale şi tind să scape controlului guvernamental/ statal
    – capitalurile tind să fugă/ să se ascundă în paradisuri fiscale pentru „optimizare fiscală”, adică să scape de impozitarea propriilor state, văduvind bugetele naţionale de venituri (chestie acceptată tacit chiar de guverne…). State întregi au devenit „paradisuri fiscale”( numai în Europa sunt Cipru, Malta, Irlanda, Letonia şi vechea Elveţie), nu mai vorbesc de infinitatea de off-shorre-uri….
    – şi, în fine, bomboana pe colivă, aşa zisa „relaxare cantitativă”, respectiv emiterea de monedă fără valoare care umflă artificial preţurile şi profiturile, dar măresc datoriile publice ale guvernelor/ popoarelor.

    Este normal ca în această anomalie de funcţionare a pieţei globale să apară dispute/ războaie suprastatale între principalii actori aprox. egali economic: SUA, UE, China, dar şi puterile de rang II ca Japonia, Rusia, Germania, India, etc.

    În Europa chestiunea este dramatică şi ridicolă în acelaşi timp. Dramatică fiindcă s-a trezit cu o concurenţă economică teribilă din care pierde sistematic din cauza productivităţii (SUA) sau din cauza dumping-ului( China). Iar ridicol fiindcă UE nu are un guvern centralizat şi trebuie să aibă acordul TUTUROR statelor din „uniune” pentru a adopta ceva măsuri de apărare….

    Soluţia europeană ar fi „mai multă integrare”, respectiv ca uniunea să devină o structură juridică care să poată IMPUNE legile fiscale necesare. Altfel spus, statele componente ale UE să renunţe la suveranitatea juridică şi să se alinieze în spatele „dualismului” germano-francez. Ceea ce nu prea vor….

    CE va rezulta în viitor? Sumeţirea UE contra SUA este o greşeală, Europa nu se poate apăra. Decât, poate, dacă se sparge şi se formează un „nucleu pur şi dur” în jurul Germaniei şi Franţei, care să se bată cu restul Lumii. Dar nici atunci nu se ştie ce va ieşi…

    România? Suntem prea mici pentru un război aşa de mare.

    • „Soluţia europeană ar fi “mai multă integrare”, respectiv ca uniunea să devină o structură juridică care să poată IMPUNE legile fiscale necesare. Altfel spus, statele componente ale UE să renunţe la suveranitatea juridică şi să se alinieze în spatele “dualismului” germano-francez. Ceea ce nu prea vor….” —> Vorbiti serios ?? Nu prea inteleg. Ar trebui sa ne facem pres in fata „dualismului” si sa ascultam de un guvern central european sau ar trebui sa avem o independenta fiscala in acord, desigur, cu legislatia UE?

      • @mike
        Motorul francez-german e o piesă de muzeu, nu e realitatea 2019. O „Federaţie Europeană” în viitor, deci după 15- 30 de ani (E. Macron a precizat la Aachen 2019: suveranitatea statului national francez va fi păstrată încă 30 de ani) va fi cum scrieţi. Integrarea dreptului UE în legislaţia română, în nici un caz o „hegemonie franco-germană”. UE este şi rămâne un gigant economic fără apărare (scut nuclear) propriu încă 15-20 de ani, fără politică externă comunitară (unanimitate de voturi în consiilile ministeriale face imposibil aşa ceva). E. Macron vrea să înlocuiască „unanimitate de voturi în consiliile ministeriale” UE.27 cu „majoritate dublă calificată”.
        Cum va vota Bucureştiul?

      • La nivel declarativ, ne batem cu pumnul in piept. Suntem zmei. Suntem intr-adevar atat de mici, caci asa cum s-a intamplat in ultimii 30 de ani, ne cumpara mai marii pe fiecare in parte. Ca asa ne place noua sa mai ciupim cate ceva. E mai usor, decat sa muncim si sa ne punem capul la contributie.

    • „Sumeţirea UE contra SUA este o greşeală”

      La fel ca dumneavoastră, și eu cred că dl Președinte Trump a greșit atunci când a provocat-o.
      Altfel, România rămâne puternic pro-americană, iar politica de apărare euroatlantică, atât cea românească, cât și cea a UE, nu poate exclude Statele Unite. Din nefericire, dl Trump dorește – probabil continuând eroroarea de strategie și ignorând sfaturile militarilor – reducerea rolului american în regiunea și crearea unui conflict comercial.

      Este nutrită din această cauză în Statele Unite, dar și în Europa, în anumite cercuri, speranța ca Partidul Republican să propună pentru viitoarele alegeri, după demiterea d-lui Trump, o persoană ceva mai atentă la realitățile internaționale și la interesele reale de securitate ale SUA.

  3. Traim o perioada speciala , de pionierat fiscal .
    Globalizarea productiei de bunuri si servicii a deschis larg usa ingineriilor financiare , a sediilor fiscale in paradisuri. Delocalizari in masa .

    Digitalizarea a venit dupa si efectul a fost de marire a profiturilor pe fondul scaderii de cheltuieli . Produci unde costul e minim .
    Vinzi prin internet economisind personal dar si magazine . Disparind taxe- impozite pe cladiri , certificate anti incendiu , sanepid ,instalatii la norma , s.a.m.d.
    Dar sa trecem la practica cu exemplul unui smartphone .
    Un exemplu valabil pentru toti ( la intamplare) :
    Cumperi pe Amazon un ASUS de ultima generatie .
    Produsul e facut in China dupa proiectul taiwanez si cu logo ASUS. Mai departe e depozitat in HongKong unde fiscalitatea depozitului e extrem de convenienta .
    Platesti cu cardul pe Amazon , banii merg direct in un cont bancar din Irlanda (sau Olanda ) unde convine ca comisionul e mic. Amazon retine partea ei. Telefonul care anterior a calatorit pina in Turcia sau Anglia cu vaporul si prin o firma offshore, e livrat unei firme internationale de transport ultrarapid (gen DHL , UPS sau FedEx , TNT ) care suna la usa clientului clientului in 24 de ore de la confirmarea platii cu cardul .
    Partea de facturare a calatorit poate si mai complicat . 8-9 firme care au miscat hartiile pe jumatate de planeta . Virtual , cu adausuri dar si legal. :)

    Acum si dupa explicatia asta simplista , incercati sa taxati JUST pe toti , toate firmele implicate in livrarea respectivului telefon. E imposibil si oricat se straduiesc birocratii de la UE sa gaseasca solutii , globalizarea digitata va gasii mereu alte strazi mai ieftine .

    Ramane o singura alternativa . Impozitatea produsului. Indiferent ca e vandut din China , USA , Turcia , se aplica un impozit in procente , acelasi in toate tarile UE , pe fiecare bun serviciu achizitionat de pe internet in cele 27 (28 ? ) tari UE .
    A , nici asta nu merge ca deja avem TVA pe oricare produs si deci nu se poate aplica dubla impozitare . + ca si valoarea TVA aplicat e diversa de la tara la tara .

    Si atunci ce ramane daca industria multinationala nu mai contribuie ca in anii de glorie la „sacul fiscal” al fiecarui guvern ?
    Si aici e simplu. Taxam tot mai mult cetateanul si cladirile .
    Ca de imprumutat se imprumuta toti . Indiferent ca e USA , Franta , Romania , Italia sau Spania .

    • @stefan60 – nu există taxare ”justă” a unui produs care bântuie prin China. Mi-l comand în China și nu ești îndreptățit să încasezi nicio taxă. Pentru ce încasezi taxe, ca să hotărăști că aeroportul Berlin Brandenburg va fi construit pe bani publici, să împarți contracte prietenilor politici și să cheltui de 3 ori mai mulți bani decât bugetul inițial, fără ca aeroportul să fie operațional după ani întregi?

      Treaba statului nu e să desfășoare activități economice, treaba statului e să-și asume cheltuielile aferente activităților necesare, dar nelucrative, pe asta se bazează legitimitatea taxării. OK, avem nevoie de drumuri, de pompieri, de poliție etc, de asta plătim taxe. Altfel e brigandaj, tâlhărie la drumul mare, bazată pe monopolul forței de care dispune statul.

      Pe lângă asta, cei 20% TVA unde au dispărut? Nu-i mai menționează nimeni, de parcă s-ar fi abrogat TVA-ul, iar toate taxele posibil de încasat ar fi doar cele implicate de disputa actuală. Chiar nu conștientizează nimeni ce monstruozitate e un TVA de 20%? Sau toată lumea a ajuns plătită din bani publici, așa că ar fi de dorit un TVA de 35%?

      • @herald
        TVA peste 25 % exista . Doar ca trebuie sa obtii derogare de la UE pentru a o aplica. :)
        TVA a fost inventat pentru a umple cumva sacul financiar al statelor . Doar ca in lumea globalizata , digitalizata , multinationalele pot evita plati ridicate de TVA exact , identic cum reduc profitul impozitabil .
        In RO cota TVA e de 19 % . Redusa e de 9 % si de 5 % .
        In Italia cota TVA standard e 22 % . Redusa e de 10 % si de 4 % .

    • Nu imi dau seama daca sunteti ironic sau nu. Adica tot cetateanul sa duca greul „sacului fiscal”?
      Companiile multinationale, rechinii capitalisti, sa se imbogateasca prin Cayman si mai stiu eu unde, dar taxele si impozitele „pe produs” sa fie platite de cetateni? Glumiti sper…

      • @Ganimede
        Este evident o ironie . Amara . Dar asta e realitatea faptelor .
        Multinationalele comanda . Atit in USA cit si in UE .

      • @Ganymede – unii dintre ”rechinii capitaliști” sunt fonduri de pensii, de exemplu. Dar la orele de socialism științific n-ai învățat așa ceva, corect? În urmă cu câteva săptămâni, când Thomas Cook a dat faliment, ”rechinul” era un fond de investiții chinez. Ce taxe crezi că era capabil să plătească, dacă firma lui a dat faliment?

        Dacă îți cumperi câteva sute de acțiuni la Coca Cola, se cheamă că ai devenit ”rechin capitalist” și te-ai mutat în Insulele Cayman? :)

        • Domnule, eu nu vorbesc de cateva sute de actiuni la Coca-Cola, ca nu cu alea te imbogatesti, fii sigur! Eu vorbesc de cei care se imbogatesc la niveluri la care nu mai conteaza zerourile din coada. Ala cu cateva sute de actiuni la Coca-Cola tot un amarastean ramane, doar ca isi zice capitalist.

          In alta ordine de idei, nu am avut ocazia sa particip la cursurile de socialism stiintific, eu fiind nascut de abia prin anul de gratie ’88.
          Asta mi se pare dovada incontestabila a faptului ca economia capitalista a esuat: daca sistemul capitalist este atat de bun precum se auto-branduieste, cum de nu a reusit sa convinga tineri care nici macar nu au prins vremurile comuniste? Cum de nu reuseste sa convinga tinerii care au crescut numai in mierea si laptele capitaliste?

          Tot eu va raspund. Capitalismul a esuat pentru ca tinerii si-au dat seama ca oricat ar munci nu se vor imbogati in timpul vietii lor (in afara de cei care au norocul de a primi 1 milion de la taticu’, asa cum s-a laudat Trump, ca el a inceput cu „doar” un milion!). Noi tinerii nascuti prin ’90 si inceputul anilor 2000, nici case nu vom mai putea sa ne cumparam. Indiferent cat sclavagim noi de la 9 la 6 cu pauza de masa de la 12 la 1 in fata unui PC, in ciuda masteratelor si internshipurilor (neplatite, evident!) pe care le-am facut.

          • @Ganymede – părinții mei erau născuți în timpul războiului și nu aveau idei din astea, dar le-am întâlnit la persoane născute prin anii ’50 – ’60, expuse total la propaganda comunistă. Presupun că pot fi întâlnite și la copiii lor.

            Capitalismul e despre bani, nu e despre muncă. Primul fierar care a renunțat să-și cultive singur grâul și a construit un atelier unde a angajat 4-5 oameni, acela era deja capitalist. O navă sau o locomotivă nu se pot construi fără capitalism, chiar și atunci când statul comunist pune el banii și înființează uzinele aferente. Acela e capitalism monopolist de stat, dar e tot capitalism. Ce dorești să susții, că într-un capitalism cinstit ai putea să construiești de unul singur nave și locomotive, dacă muncești destul? :)

            Tinerii marxiști de azi au altă problemă, resentimentele la adresa oamenilor de succes. Caz real din UK: dacă el a crescut într-un cartier de locuințe sociale, unde maică-sa plătea 6 lire chirie pe lună la Consiliul Local și n-a lucrat o zi în viața ei, fiindcă a avut 4 copii și a primit destule benefits, evident că el are astăzi o problemă cu capitalismul. Lui trebuie să-i asigure cineva traiul, că nu e în stare să lege nici două sârme astfel încât să nu se desfacă singure :)

            Tinerii din UK nu-și pot cumpăra astăzi case din cauza taxării feroce și a centralismului: toți banii merg la Londra, care mai și apelează la quantitative easing, ștergând astfel cu buretele micile economii ale oamenilor simpli. Soluția ieșirii din mlaștină a Uniunii Europene e mai mult capitalism, nu mai puțin. Exact ce se demonstrează de când e Trump președinte în Statele Unite.

          • @ Ganymede.
            de unde ai mai scos-o ca a esuat capitalismul?
            Tocmai pen`ca esti nascut in anul de gratie`88, nu ai aflat ca a esuat comunismul.
            Erai la cresa, de unde sa stii tu ce e ala comunism?!
            A dat nostalgia in tine pentru ce ai pierdut?

            • @ Harald

              Voi fi scurt, la obiect:

              Tanarul provenit din familia de patru copii crescuti de o mama singura, pe benefits, are probleme cu capitalismul pentru ca si-a dat seama probabil la un moment dat in viata lui ca toata povestea aia cu “sanse egale”, “visul American”, “castigi cat muncesti” etc. sunt de fapt gargara cu apa de ploaie. Pe de alta parte, trebuie vazut de ce nu reuseste sa lege doua sarme? Poate pentru ca avem nevoie de si mai mult interventionism pentru a asigura cu adevarat sanse egale. (Pentru ca ala care sties a lege doua sarme, stie pentru ca are bani de la taticu’ pentru meditatii.)

              In alta ordine de idei, mi-ati dat un exemplu specific UK. Problema tinerilor care nu pot cumpara case nu e specifica Europei, si acum ca UK va parasi UE, tinerii brits isi vor putea cumpara case! Problema e generala. Nici americanii nu isi mai cumpara case asa cum si-au cumparat parintii lor (celebrii boomers), nici astiaticii (vorbesc din experienta personala – japonezii si coreenii, cu capitalismul lor crunt, ala cu program de lucru 9-22!) nu isi mai pot cumpara case. Problema e globala. Nu are rost sa dam in UE pentru asta.

            • @ victor L

              Capitalismul a esuat (cel putin simbolic) in 2008 cand entitati private (banci in speta) au primit ajutor de la o entitate statala (guvernul federal SUA) pentru a nu da faliment.
              Adica mai pe romaneste: cand e de umplut buzunare, capitalism, piata libera, anti-interventionism bla bla bla bla. Cand e de dat bani, sau de asumat anumite decizii mai putin inspirate, pai sa ne ajute statul, ca „too big to fail” si ca daca fail pai atunci greul tot amarastenii il duc.

              Puteti sa va mintiti si sa credeti ca inca mai traim in capitalism, un fel del „bailout capitalism”.

  4. Avem o uniune economica europeana insa politica fiscala este la indemana fiecarui stat national si nici vorba de o armonizare. Nemtii nu doresc sa preia datoriile „sudistilor” , irlandezii nu renunta la favoruri fiscale pt marile corporatii asa cum cei din Luxemburg nu doresc sa fie luati prea tare la intrebari.
    Intr-o asemenea „harababura” fiscala, mediul economic va cauta din totdeauna cele mai avantajoase conditii, fiscalitate redusa, salarii mici, muncitori neafiliati sindical, etc,etc. astfel incat profitul sa fie maxim la costuri cat mai reduse, este esenta capitalismului.
    UE incearca sa-si umfle muschii insa nu prea are cu ce atata timp cat pentru ele este nevoie de consens, consens pe care nu-l vad, din contra, disensiuni pe tot frontul care n-au fost anticipate de cei care au inpins UE pana aproape de rusi.
    Poate ar trebui sa fie infiintat un post de comisar european raspunzator de armata, aparare si toata logistica necesara cu un buget bine burdusit din care s-ar putea finanta toate necesitatile pe aceasta linie. In consecinta, armata europeana parte integrala din NATO ar deveni realitate, este un obiectiv care trebuie discutat, cei 2 % din PIB-ul fiecarui stat fiind o doar o cifra fara finalitate, declarativa. Sunt oare statele nationale dispuse sa renunte la inca o bucata buna de suveranitate in favoarea unei Europe Unite ? sau prefara ca fiecare in parte sa se inarmeze dupa bunul plac si de la furnizori incepand cu rusii si terminand cu americanii. NATO a devenit prin Turcia clientul Rusiei la sisteme de armament si sunt convins ca si altii mai cumpara si altceva pe sub tejghea, deh este mai ieftin !!!
    In aceste conditii Macron are dreptate, NATO este in moarte cerebrala, cel putin unor decidenti disparand si ultimii neoroni.

    • Ce bugete de aparare burdusite?! Dupa finalizarea Brexit-ului 80% din cheltuielile de aparare ale NATO vor fi funrizate exclusiv de tari din afara UE…

      Prima forta economica a Euorpei si a UE (Germania) are mai putin tancuri ca Romania si ca Polonia. Si-au vandut la 1 erip bucata grosul tancurilor Leopard II Poloniei pentur ca motoarele lor erau prea poluante si nu avea nicio solutie tehnica sa le aduca la in limitele Ruroa #. Din acelasi motiv scot din serviciui avioanele de lupta Torando, care nu pot zbura cu biocarbunrant. Pe astea nu le vor vinde macar Poloniei sau altor tari din est ci le dau la fier vechi…

  5. Europa nu ar trebui sa fie in masura sa dicteze lumii si sa stabileasca regulile de fiscalitate. Asta este o forma de a face mai multi bani la buget, mai ales dupa ce UK va parasi UE. Eu as face un experiment daca as fi Google sau Microsoft sau Apple sau o companie japoneza: as inchide niste fabrici prin Europa sau sedii. Ia sa vedeti atunci cum in cateva luni Europa ajunge la nivel de Ev Mediu. Cred ca cineva trebuie sa-l puna la punct pe acest Macron, iar acel cineva nu poate fi decat Trump! Iar Romania? Romania se face pres in fata Bruxelles-ului si deciziilor „elitei” de acolo. Pacat, mare pacat ca nu putem avea si noi o opinie proprie si ca nu putem veni cu alte solutii decat cele agreate de „elite”. Poate cine stie, ne-ar asculta si pe noi mai bine „lumea buna” din „club”.

    • Cine te incurca? Intai devii CEO google si dupa faci experimentul. Sau macar CEO la o firma din asta japoneza si dupa de capul tau inchizi niste fabrici sa vezi ce se intampla.

    • In Europa fata de SUA exista forma capitalismului social care implica o fiscalitate de cu totul alta natura decat in SUA si nu cred ca europenii isi doresc capitalism a la SUA.
      Fiscalitatea devine impovaratoare daca birurile devin excesive, inutile si fara sens dar fara ele ar fi imposibila sustinerea statului social, nu socialist cum unii afirma pe aici.
      Din salariul unui european in functie de tara in care traieste 40 – 50 % din venit este oprit pt finantarea sistemelor sociale, un unele tari ele functioneaza foarte bine in altele aproape de deloc si asta nu depinde de Bruxelles, depinde de fiecare guvern in parte.
      La companiile multinationale sutuatia este mai complicata deoarece ele isi pot muta sediile in functie de cele mai avantajoase conditii oferite de statul pe care ele isi desfasoara activitatile si este nevoie de gasirea unei solutii viabile astfel incat sa plateasca si ele precum alte firme autohtone mici si mijlocii care nu-si pot permite joglerii financiare de tot felul.
      Firmele mici si mijlocii, afacerile de familie sunt de fapt coloana vertebrala a unei industrii sanatoase si diversificate alfel se va ajunge intradevar la dictatul marilor concerne, dictat care de fapt este realitate. Intr-o economie de piata este nevoie de toti, de cei mari cat si de cei mici si mijlocii, regulile jocului trebuind sa fie egale, ca nu sunt, este alta poveste.
      SUA pare-se ca este deranjata de „neobraznicia” europenilor care incep sa se emancipeze, si pe buna dreptate, este singura lor sansa de aface fata globalizarii, numai impreuna si uniti impotriva restului lumii.

      • „Capitalims social”?! De ce nu-i spuneti in mod cinstit „socialsim” ?!

        Nu va imbatait cu apa rece imaginanadu-va ca scapati cu o rata de impozitare de 40%-50%. reralitatea e undeva pe la 70%- 80%. Ati uitat de taxele de energie, de contributiile sociale, de TVA, de hangaralele platite de angajatori… Ehei, daca era numai 40%-50%….

    • Dar nici pres in fata Google, Apple, Microsoft etc. nu trebuie sa ne facem!
      Prefer Bruxelles-ul si birocratia UE, decat Google, Apple si alte hiene capitaliste care ne-ar jupui imediat si de pielea de pe noi daca nu ar fi minimul de ‘safety net’ pe care ni-l adigura guvernele.

      • Asa-i!

        Nu trebuie sa va faceit pres in fata hienelor capitaliste amerecane! Asa e!!! E suficient sa le platiti mai mult ca pana acum… Sper ca nu va imaginati vreo secunda ca hienele alea capitaliste imi vor reduce mie dividende platite in Ameica ca sa nu cumva sa mareasca dumenavoastra preturile platite in Europa?!

    • @mike
      Franţa a impus 3 % impozit pe profit pentru GAFA, companiile americane, fără să aştepte UE.27/RFG. Acum Boris Johnson UK a anunţat că va impune 2020 impozit de 2 % pe profitul companiilor digitale (americane). Ce va face D. Trump?

      • Trump isi freaca mainile de multumire. Cu fiecare taxa noua inventata de zgubiliticii din UE economia americana devine tot mai competitiva tocmai pentru ca, concurentii ei devin tot mai impovarati de taxe si reglementari tampe. Asta se vede foarte bine din faptul ca in ultima decada economia SUA a crescut de la $14300 miliarde in 2008 la $20500 de miliarde in 2018 in timp ce UE a „evoluat” in acelasi interval de la $18300 de miliarde la $18700 miliarde…

    • De ce sa le inchida?!

      Sunt o buna sursa de profit. Taxele le va palti consumatorul european.

      De aia s-a ajuns la situatia absurda ca un VW Tiguan sa coste in SUA sub $17000 cu toate taxele incluse si in Germania aceeasi masina sa se vanda 26000€ + TVA cu motor mai slab, cu cutie de viteze manual in loc de autoamta ca-n SUA, fatra sistem etc. etc…

      Aceeasi figura se intampla la cam toate produsele europene de pe piata americana: Sampania, brazeturile frantuzesti, vinruril italiene, pantofii italieni etc. Aveam un coleg italian care pleca de aici cu cate o valiza de pantofi italineni de-l stiau vazatorii de la „Payless shoes” si-l primeau in magazin ca pe Sfantul Petru :)

      Ieri am ras de m-am tavalit pe tema asta. Au intrat in vigoare taxele vamale la o serie de produse euopene. Au facut astia freclama de au ragusit la radio pentru „Tariff sales” :). Sotia mea ingrijorata ca ramanem (Doamne Fereste!) de sarbatori fara sampanie s-a oprit la Liquour Store sa ia o lada de Veuve Cliquot. Acolo a aflat cu adanca tristete ca de fapt taxele vamale intrasera deja in vigoare. I-a fost rusine sa plece fara sa ia nimic asa ca luat doua sticle de sampanie. A dat pe fiecare sub $50. La Paris exact aceeasi bautura frantuzeasca costa 60€ acum doi ani si ma tem ca nu s-a ieftinit intre timp :)

      • Râdeam pentru că mi-o imaginam pe soția mea la coadă la șampanie franțuzească strigând ca la cozile epice vremea lui Pingelică: „Dați mai puțin să ajungă la toți!”. Inițial s-a bosumflat când i-am spus asta, dar după aia a umflat-o și pe ea râsul.

          • Genul ăsta de povești se numesc „sales tactics”: „Cumpără acum la prețuri pe care s-ar putea să nu le mai vezi niciodată!”, bla bla bla… Exact aceeăși poveste am auzit=-o la sfârșitul anului trecut când s-au introdus taxele vamale la mașinile de spălat și la uscătoare. În perioada aia chiar trebuia să ne schimbăm setul mașină de spălat/uscător pentru că rerau vechi și începuseră să facă zgomot. Reclama a funcționat așa de bine încât chiar se goliseră magazinele de ele. Îmi amintesc că m-a târât nevastă-mea prin vreo 4-5 magazine să-și găească setul dorit. Nu știu de ce pentru că oricu luăm ce vrea ea :) Asta e o bătălie de mult pierdută de mine :) Nu era disponibil niciunde și ea nu nu vrea să ia fără să vadă. În final am plecat în vacanța de iarnă și am cumpărat abia îj Ianuarie câd se liniștise nebunia. Ce era cu adevărat interesant a fost că de fapt prețurile au rămas neschimbate. Cum au absolvit producătorii și importatorii șocul, habar nu am. Singurul lurcu pe care-l pot presupune e că au ajuns să-i cocoșeze pe clienții din țările lor pentru a supraviețui pe piața americană.

            Bănuiesc că asta se întâmplă în China, unde electronicele „Made in China” sunt mult mai scumpe ca-n SUA. Vor învăța și franțujii aceasși lecție amară. Ideea e Miercuri după introducerea taxelor vamale șampania Veuve Cliquot – Cuvee Imperial (e varietatea ceva mai rară ce-i place soției mele) rămăsese de fapt cam la același preț de în jur de $90/două sticle. Aceeași fugură o pot spune despre berea germană St. Pauli pe care am luat-o ieri. E exact la același preț. Taxele vamale sunt puse pe produsele UE, nu pe cele franceze în mod special.

  6. De fapt Trump vrea sa compenseze pierderile din razboiul taxelor atragand bani si asigurandu-si si lobby-ul fabricantilor de armament din SUA. Europenii daca ar fi destepti ar cupara reciproc armament unii de la altii. N-am auzit de prea multe avioane europene prabusite, dar F16 o gramada.

    • Cit e „gramada” de mare a avioanelor americane cazute?
      Avioanele ioropene nu prea cad pen`ca nu prea zboara. Mai ales in teatre de operatii.
      E haioasa propunerea ta: ” Europenii daca ar fi destepti ar cupara reciproc armament unii de la altii”.
      Pot s-o faca, dar fiind in NATO si americanii contribuind cu 70-80%, nu se poate inarmare fiecare de capul lui.
      Dupa ideea ta cu „Europenii daca aar fi destepti”, atunci ar trebui sa le declaram razboi americanilor, ca prea ne streseaza cu pretentiile lor. Daca vor sa ne aspere, s-o faca, pe banii lor :D
      Ne dam bine pe linga rusi, mai cu un pact Ribentrop-Molotov, mai un Dictat, si Vestul Europei este asigurat.

    • Cei care produc propriile lor avioane cumpara unii de la altii. Restul cumpara din SUA.

      Cum ar fi mai destepti romanii si polonezii daca ar cumpara avioane fabricate in Franta sau Germania in loc de cele din SUA? Sunt mai scumpe (pentru ca fabricile europene nu produc atat de multe incat sa isi perimta sa optimizeze procesul de fabricatie si reduca costurile ca cele americane).

      Inteleg ca i-ar ajuta pe francezi sa-si reduca pierderile din taxele impuse de SUA. Dar cum ne-ar ajuta pe noi sa cumparam ceva mai scump de dragul lor? Ca noua doar ne-ar mari pierderile.

    • ”Grămada” de F-16 prăbușite sunt vreo 650 din peste 4.600 construite în 45 de ani (din 1973 încoace). În condițiile în care sunt avioane de luptă (fighters). Ce avioane europene de luptă chiar sunt implicate în lupte?

      Germania e și mai deșteaptă și vrea avioane de luptă funcționând pe biodiesel. Exact de asta Europa e nerelevantă pe plan militar, pentru că are avioane europene (Tornado et al).

  7. Dupa articolul asta, care mi-a deschis ochii, sunt inca si mai sceptic in ceea ce priveste viitorul UE. Dupa plecare UK vor urma (probabil) si altele. Pentru ca vor primi tot soiul de incurajari si de sustineri sa o faca, dusmanii nu mai sunt cei de alta ideologie ci cei cu alte sisteme si interese fiscale…Dar unde e cetateanul in toata discutia asta, pentru ca e vorba de state si interesele lor, dar cetateanul (care plateste, pana la urma) unde e? El ce vrea, cum vrea, din articol aflam ce vrea birocratia (care traieste din fiscalitate si o vrea tot mai mare) dar cetateanul? Sau nici nu mai conteaza?

    • Ha, ha, ha… Obisnuitiv-a cu idee: In lumea progreesita cetateanul nu conteaza. Unicul rost al existentei sale e sa asigure o existenta tihnita si indestulata aparatului birocratic. Daca implica jumulirea a 7-8 piei de pe contribuabil, atata paguba!

      • @ Josef Svejk
        Ironia situatiei! Daca schimbam doar trei cuvinte in afirmatia dvs., ea tot adevarata ramane.

        In lumea CAPITALISTA ANGAJATUL nu conteaza. Unicul rost al existentei sale e sa asigure o existenta tihnita si indestulata aparatului MANAGERIAL. Daca implica jumulirea a 7-8 piei de pe ANGAJAT, atata paguba!

        Ambele afirmatii (si a dvs, si cea mai de sus) mi se par complet adevarate. Si e trist.

    • Da, o sa iasa toate tarile din UE si apoi o sa vina China, aceasta hidra bicefala comunisto-capitalista, si o sa cumpere state precum Slovacia sau Letonia cu totul. Oferta 1+1! Viitorul suna bine ;)

  8. Si uite asa se injura aliații care/cine/cum mai este in moarte cerebrala sau nu.

    „Probabil că nici România nu va mai putea sta deoparte, atâta timp cât deja ne-am exprimat adeziunea (vezi scrisoarea din septembrie 2017). Iar Irlanda, principalul opozant, ca avanpost european al marilor corporații americane, ar putea să aibă o surpriză.”

    Ma intreb cum or sa faca romanii trebusoara asta :)

    Marele logofat de la Inalta Poarta Alba a amenințat deja Franța ca va impune taxe de 100% pe produsele franțuzesti daca Franța taxeaza companiile americane tupilate prin Irlanda.

    Se dubleaza camembertul si bordeauxul in State. Valeu.

    La noi problema este si mai interesanta, pentru ca printre multe altele romanii si-au distrus si Aviația Militara Romania este acum de facto sub protecția americanilor.

    La Campia Turzii sunt staționate permanent avioane americane, la MK prin rotație cu canadieni si englezi, navele americane intra si ies periodic din MN venind la/de la CTA, avem scut ABM american.

    E suficient sa le dea un telefon la Bucuresti sa le transmita ca nu mai vin nave sau pleaca avioanele daca taxam.

    Asta numai asa ca un varf de aisberg, presupun ca mai au si alte instrumente de sanjaj.

    Pe scurt, suntem usor santajabili si dependenți.

    Cel mai probabil cred ca se va aplica intr-o maniera tipica romaneasca:
    – we agree with everything
    – aderam la orice
    – aprobam si aplicam tot
    – implementam si extra ca sa indeplinim planul cu 125%.

    Doar ca nu incasam practic nimica pentru ca s-a pensionat contabilul si pentru postul ramas liber n-a aplicat inca nimeni nefiind nici macar scos la concurs pentru ca agenția care trebuia sa scoata postul la concurs inca nu s-a inființat pentru ca exista o scapare prin legea inca nevotata din lipsa de cvorum in comisia pe cale de inființare intr-un viitor neprecizat.

    In principiu si eu cred ca CCCTB se va aplica prin marile capitale europene cu toata impotrivirea Irlandei si cu toate amenințarile logofatului.

    Asta ar putea eventual fi o chestie buna pt Romania. Irlanda este si asa o țara scumpa, daca nu se mai pot ascunde fiscal or sa migreze companiile acolo unde mai pot economisi ceva si in Romania inca se mai poate economisi ceva cu forța de munca(„care este”) mai ieftina.

    • Nu se dublează ”camembertul și bordeauxul” în State, le scad vânzările până mai jos de subsol.

      Toată isteria europeană a fiscalizării asta are drept rezultat, reducerea generalizată a activității economice și sărăcirea generalizată a europenilor. Poți să-l acuzi pe Trump de orice, dar afaceri înțelege. De asta se joacă mereu cu taxele vamale, în timp ce taxele interne le-a redus.

      Politicienii europeni sunt de-a dreptul inepți, majorând taxele interne. În esență, sunt niște marxiști care au drept scop sărăcirea populației, indiferent sub ce steag de partid defilează unul sau altul.

      • M-am referit la faptul ca se „dubleaza” prețul camembertului si bordeauxului in State.

        Ca or sa le scada vanzarile e foarte probabil, nu stiu cu ce procente, cine are bani de mers la restaurante bune sau magazine cu delicatesuri nu cred ca va remarca sau suferi prea mult, amarastenii oricum nu consumau asa ceva la mc-donalds/chicken/kfc whatever.

        Pana la urma depinde cine pierde mai mult cand se trage linia, daca pierderile din scaderea vanzarilor in State sunt acoperite sau chiar depasite de incasarile noilor taxe, presupun ca s-au facut niste estimari/analize.

        Germanii, mai diplomați, s’au abținut pt ca marele logofat deja i-a amenințat ca le suprataxeaza masinile. Industria auto germana fiind deja in recesiune si asta se simte si prin fabricile romanesti de componente care au inceput sa mai dea oameni afara.

        Isteria europeana a fiscalizarii e datorata faptului ca socialismul costa mai mult decat capitalismul, care nici ala nu mai e gratis :)

        Pana la urma cred ca europenii au ceva dreptate sa mai ciupeasca un pic multinaționalele prin țarile in care se face profit.

        Altfel multinaționalele americane se ascund in Irlanda unde taxe mici si alte facilitați in timp ce vand de miliarde prin EU.

        Acum cațiva ani, in plina recesiune, boșii de la Amazon au fost chemați in fața unei comisii parlamentare britanice si i-au luat aia la intrebari de ce nu platesc taxe in UK daca au vanzari de miliarde in UK.

        Si raspunsul a fost pt ca sale-ul este setup si se efectueaza in Irlanda.

        Povestea asta n-o sa mai țina dupa Brexit si nici dupa ce fiecare țara se apuca si-i taxeaza independent. Franța a dat tonul, vedem ce mai urmeaza.

        Razboiul vamal al marelui logofat cu restul omenirii se poate intoarce impotriva lui.

        Si daca n-ar avea gura aia proasta ar mai fi cum ar mai fi :)

        • Europenii nu „ciupesc” nimic de la multinaționale. Ei ciupesc exclusiv din buzunarele locuitorilor UE. Niciuna din multinaționale nu va transfera nici măcar un cent din cosrturile suplimentare spre mine acționarul american ci le vor arunca în cârca copnsumatorului eruopean. Ce? Nu-i așa?

          • Se taxeaza profiturile: „The Common Consolidated Corporate Tax Base (CCCTB) is a single set of rules to calculate companies’ taxable profits in the EU.”

            Daca multinaționalele vor sa transfere integral costurile suplimentare datorate impozitului pe profit la consumatori trebuie sa mareasca prețurile.

            Cand cresc prețurile ghici ce se poate intampla, pot sa mai scada un pic vanzarile si overall profitul sa scada…

            Multinaționalele trebuie sa vanda/ofere servicii si mi se pare ca in Europa in momentul asta nu-i tocmai un climat propice ca sa te mai joci in sus cu prețurile.

            Asta in condițiile in care in Germania este o oarescare recesiune, in Franta e revoluție acuma cu pensiile si nu stau grozav economic ca astia au fost mereu socialisti dedicați, Italia sta sa se prabuseasca sub datoriile’i uriase, UK o sa intre automat in recesiune odata cu Brexitul.

            Again, cand se trage linia depinde unde iese cu plus.
            And again, sunt convins ca se fac tot felul de estimari/proiecții atat la mulținationale cat si la cei care taxeaza. Iar pe taxman nu-l intereseaza de unde ia banii atata timp cat intra banul la el in visterie, nu-i pasa daca cetațeanul trebuie sa mai stranga inca un pic cureaua. Cred ca asta e valabil si acolo la voi in Vestul Salbatic :)

            Si nu cred ca miza celor 3% este singura moțivatie, miza este probabil si sa sparga status-quo’ul din anumite paradisuri fiscale din UE gen Irlanda unde se ascund mulținationalele americane si sa mai aduca mulținationalele un pic la ordin dpdv fiscal.

            Posibil si ca retaliation si ca sa mai arate un mic middle-finger marelui logofat care deja a suprataxat oțelul european. Ca sa-i arate ca se poate si reciprocitate la taxare.

            Pierzi, castigi, jucator te numesti…

            • Dumenavoastră înțelegeți economia ca Leonid Brejnev și Pingelică.

              Sunt exact două situații:

              1. Poziția de monopol sau cvasi monopol pe piață, cănd dicetezi prețurile fără să-ți pese de nimic. Oamenii vor plăti taxa suplimentaeră în prețul produsluui pentru că nu au de ales.
              2. Situația în care compania concurează acerb pe o piață. Atunci deja prețurile sunt la limita suportabilului. Sigur se facd profir care profit pare destul de mare. Numai că e o șmecherie. Profitul trebuie să fie bine peste OPACC (Operating Profit after Capital Charge). Asta înseamnă că prețul se compune din cheltuielile cu personalul, transportul magteriiile prime, utilitățile + profit. La asta se adaugă însă amortizarea sumeler inestite in clădiri, echipamentente fixe. etc. Ăsta e OPACC. Alrfel spus dacă am cumpărat o clădie de $1000000 ceea ce se produce acolo trebuie să asigure un OPACC de minimum $100000/an. Deci dincolo de cheltuielile opraționale trebuie să-mi aigur un OPACC ce variază între 10%-20% + un profit de minimum 10%. Profitul de minimum 10% vine din necesitatea de aplăti divedente de măcat 7%. Dacă nu poți plăti asta valoarea acțiunilor se va prăbuși pentru că investitorii se vor duce la alții ce le asigură acest profit. Decât să scazi profitul cu 1% pe piața respectivă mai bine o părăsești imediat. Ideea nu e să vinzi mult ci să maximizezi profitul. Aia cu „Acumularea cantitativă generează un salt calitativ” era ideea creață a lui Stalin de conducerea a economiei. Și n-a funcționat…

              Deci profitul de 20%-30% pare enorm și statul socialist european se gândește că ăia sigur cau de unde să mai taie câteva procente de profit ca să îndplinească fanteziile birocrației. Fals. Astea se duc TOATE în prețuti. Ăsta e motivul pentru care europeanul plătește pe orice între 20% și 150%, mai mult ca americanul. Iar decalajul crește în fiecare an și economia UE sângerează de moarte…

      • Statul nu „iubeste” pe nimeni, din contra sub amenintarea fortei el obliga cetateanul la plata unor taxe si impozite menajand de alte parte pe altii, este cel putin impresia pe care o lasa.
        Nu contesta nimeni rolul taxelor dar pt ce trebui a platesc impozit pe venit, impozit pe casa, pe masina, daca observati, este impozitata avutia privata care pe alta parte este declarata „sfanta” si intangibila.
        Mai ramane sa fie impozitat aerul pe care il respiram, sa platim pt. eliminarea CO2 in mediul inconjurator precum masinile cu , combustie interna. Taranii crascatori de animale ar trebui sa platesca si ei impozite pt. CO2 eliminat de flatulatile acestora, asa ar fi corect si in spiritul noi religii ecologiste.
        N-ar fi nici o problema aceasta plata numai ca suntem supraimpozitati, dupa ce platim impozitul pe venit, platim sumele pt alocarile sociale, ca. 40 – 50 din venitul brut, suma neta cu care ramanen in buzunar si o folosim pt felurite cumparaturi si servciii este diminuata datorita TVA-lui de ca. 20 % care tot statul il colecteaza.
        Carburantii, bauturile, tigarile etc.etc sunt taxate cu accize pe langa TVA.
        Daca reusim sa economisim ceva bani si ii investim in actiuni . fonduri de investitii etc. spre exemplu pt. umplerea golului din buzunar o data ajuns la pensie platim pe dividente si castiguri realizate , impozite si taxe cu toate ca banii investiti au fost deja o data impozitati.
        Pensia de stat, cea mai mare gogoasa si umilinta dupa 40 – 45 de ani de munca de multe ori nu ajunge sa-ti acoperi traiul de fiecare zi.
        Astfel populatia este saracita cu premeditare, dupa formule si calcule pe care nimeni nu le mai intelege, dependenta de statul asistential fiind maxima.
        In aceste conditii mai putem vorbi de libertati ? nici vorba.
        Poate va puneti intrebarea ? De ce din ce in ce mai multi o i-au razna si se ascund fie in spatiul virtual, se infunda in alcool si droguri ? pt ca pur si simplu nu mai fata acestui sistem care ne priveaza de libertate si ne impinge in fiecare zi cat mai aproape de prapastie.
        Munca pt multi devine din ce in ce mai mult un calvar si ceva inutil mai ales daca dupa 10 – 12 oare de munca nu te alegi cu mult si vezi ca nu te descurci cu banii pana la sfarsitul lunii, cerintele insa devin din ce in ce tot mai mari.
        Privit generatia tanara, in opinia mea de sacrificiu si destine ratate inainte sa inceapa, tineri inapti de viata, care mai vegeteaza pe langa parinti, fara perspective. Ei sunt cel mai prost platiti daca prind un job cu toate ca multi ai facut scoli, pt ce ?
        Voit am descris o imagine intunecata pt a atrage atentia supra unor stari si situatii care pt majoritate sunt insa normale.

        • Stați un pic că aici începeți să vă comntraziceți. Pe de o parte ne-ați spus că europeanul de rând e fericit cu taxarea medievalăce bântuie în țăile UE („nu cred ca europenii isi doresc capitalism a la SUA.”), pe de altă paerte vă tânguiți că nu mai puteți îndura biruri, haraciuri și peșcheșuri… Asta e unica dioferență fundamentală dintre SUA și UE: UE are un sistem de taxare de-a dreptul demențial.

          Păi exact de asta ajungeți să vă cocoșați sub poveri. Pentru că „capitalismul ca-n SUA” e înlocuit în UE tot mai muhlt de un socialism ca-n URSS. Dacă Trump pune taxe vamale pe diferite produse din anumite el de regulă lovește în țările respective. Piața americană e una foarte dinamică și ce produce profituri mari. Producătorii loviți de taxele vamale vor scuipa sânge ca să rămână pe ea și nu vor ezita să arunce gloabele în cârca consumatorilor din țările lor spre a rămâne competitivi pe piața americană. Txarea din UE e diferită. Nimeni nu poate scăpa de TVA (afară de cei ce exportă !), nimeni nu scapă de poverile sociale insuportabile, de taxe de mediu și de alte celea. Deci costurile sunt aborbite de consumatori pentru că nu există nimeni care să nu le plătească. Nu există niciunl producător care să fie scutit de ele și să forțeze competititivitatea celorlalți. Nu coboară nimeni cu hârzobul din cer să vă plătească taxele inventate de mințile odihnite de la butoanele Uniunii.

          Partea veselă e că nici măcar dumenavoastră nu puteți explica care sunt beneficiile statului social european. Cu ce vă alegeți de pe urma faptului că munciți mult? Chiar și în cele mai prospere țări ale UE câștigați în medie sub 70% din veniturile americanului ce face aceeai muncă. Plătiți taxe de câtea ori mai mari și în final TOATE produsele și serviciile din UE sunt mai scmpe ca-n SUA… Haideți! Curaj! Cu cuvintele dumrneavoastră :)

          • N-am spus „eu”, am spus europenii in general pt ca ei nu cunosc altceva si daca privesc lunar la ce ramane net, ma apuca plansul si stiu ca nu am nici o modalitate de a ma opune, indiferent pe care partid l-asi vota.
            Am beneficii, cu sistemul de sanatate sunt in general multumit cu toate ca si ocolo insasi finantarea sistemului birocratic inghite multi bani, bani care ar putea fi folositi intradevar pt pacient si personalul medical.
            Platesc ajutor de somaj cu toate ca slava Domnului n-am avit nevoie de el.
            In orice caz beneficiez de mult mai mult concediu legal si de boala platit integral decat cei din SUA.
            Ma deranjeaza cel mai mult impozitul de venit, pe masina, taxarea suplimentara a economiior pt pensie, pt ca veniturile o data cu pensionarea se vor reduce drastic.

            • OK. Hai să vorbim pe cifre ca să înțelegeți. Costul muncii dumeavoastră e 100% cel al americanuliui ce face aceeși muncă tot 100%. Dumenavoastră primiți 30% el primește 75%. E adevărat că dumeavoastră beneficiați din cei 75% retinuti de stat pe toate căile de o samă de servicii sociale care nu există pentru american. Hai să le vedem:

              Serviciile medicale. Dumenavoastră le aveți „gratis” la stat. Sunt în ăia 70% reținuți. Sunt proaste și de multe pri plătiți din buzunar cabinete privafe ca să nu vă amestecați cu mojicimea și să nu stați pe la cozi. Banii ăștia merg din ăia 30% rămași. Dacă Doamne ferește aveți o boală gravă cu tratament scump, va trebui să stați la coadă până ce asigurările de stat și sitemul de stat au posibilitatea să vă trateze cum vă tratează. Dacă cumva ați murit între timp. Ghinion! Măcar asigurările au economist suma pentru tratamentul duemavoastră :)

              Americanul în schimb plătește asigurările medicale cum vrea din ăia 75% ce nu-i reține statul. Pentru mine ca inginer asigurările medicale n=au depășit niciodată 3% din salariul fix (fără a socoti bonusurile și fără divenddele din ivestițiile mel)., Acum plătesc cam 1% pentru o familie de 6 suflete + încă 4 -părinții mei și ai soției cărora le plătesc asigurările suplimentare la Medicare. Soția nu plătește nimic pentru că e deja pe asigurarea mea. S-a întâmplat ca asigurarea ei să fie mai bună și atunci am mers pe ea cu toții. Teaba o revizuuim anual. Asigurarea americană privată însă asigură tratamente exepționale exclusiv în spitale și clinici provate pentru că nu există din astea de stat. Nu există așteprătri pentru că întâi ești tratat și după aia (uneori luni de zile!) se regularizează facturile între asgurări și spital. A mea ()euna relativ comună asigură servicii anuale de până la la $5 milioane/an oriunde în lume. Nu-mi imaginez ce ar putea să coste atât…

              Un exemplu; Mama mea suferă de retinopatie. În România i-au spus că nu se poate trata și că va orbi complet. În Germania i s-a spus că există o clinică elvețiană ce poate trata asta dar costă enorm (nu mai rețin suma). În SUA ne-am dus la clinica universitară din downtown. I-au făcut în aceeași zi (medicul s-a îngrozit de ce a văzut m-a luart deopaete și m-a întrebat „Ce naiba ați sșteptat atât de mult?!”) două tratamente cu laser a retinei după care a făcut injecții lunare în fiecare ochi la ~ $2000 bucata timp de aproape doi ani. Apoi ele s-au rărit odată la 2 luni și în ultimii ani la odată la 6 luni. Vede perfect. În Europa ar fi fost oarbă de vreo 5-6 ani…

              Concediile. Da, am un total de 20 de zile lucrătoare și cred că ăsta e maximul. Am plătite în plus săptămâna dintre Crăciun și anul nou, + cea de 4 Iulie + restul sărbătorilor legale (încă vreo 6-7 zile). Ce vă scapă e faptul că americanul poate pote oricând să-și ia dacă are chef 3 luni de vacanță neplătite pentru că a tot acumulat câștigând 75% față de cei 30% ai dumenavoastră. Dacă angajatorul nu-i țin e slujba atât pagubă: America are 7 milioane de slujbe disponibile și-și va găsi oricând altceva.Soția mea avea 3 luni concediu de maternitate de la angajatorul ei. A stat indeva peste 3 ani acasă înainte și după ce s-au născut gemenii în 2011. OK. Când sp-a decis să se întpoarcă și-a găsti o slubă echivalentă în mai puțin de o lună. Nu s-a întprs la lucru pentru că ne-ar fi trebuit banii ăia, ci pentru că pentru de dragul confortului ei phishic dorea să aibă cariera ei.

              Concediul medical al dumenavoastră e plătit 100%. Adică 30% ăia pe care nu v-i ia statul,. În SUA short term și long term disability (asigurările de concediu medical și invaliditate) variază între 60% și 100% din venituri. Chestia e că americanul ce are cel mai prost concediu medical de 60% din venitul ăla de 75% tot are cu 50% mai mult ca dumneavoasztră ce aveți 100% din 30% :)

              Ajutorul de somaj în UE nu știu cât e dar e mizerabil. Foarte probabil că cel de stat din SUA e mult mai prost. Însă cine vrea își poate cumpăra în SUA o asigurare de somaj care la ~ 2% din ventiuri îi asigură după doi ani de plată a primelor de asigurare. 1 an de plată a beneficiilor la nivelul ultimului salariu încasat înainte de concediere. N-am avut niciodată așa ceva (în America e un deficit enorm de ingineri) dar zic că nu e deloc rău.

              Sistemul de pensii. Cel de stat american (SSN) e mizerabil. Începe de la 67 de ani și asigură undeva sub $3000/lună maxim. E drept însă ca asemenea tuturor costurilor sociale nu contribui la ele cu ceea ce depășește $130000/an din veniturile familiei. Însă omul poate opta pentru o multitudine de pensii private. Avantajul e că, contribuțiile până la la $19000/an (401k) sunt scutite de orice taxe. Sigur că eu care am pierdut 6 ani din viața mea profesională în Europa am ajuns în America cu un oarecare handicap. Și eu și soția mea am ajuns să investim în pensii private cam 10% din venituri depășid binișor plafoanele de $17000-$18000/ cat erau atunci. Însă în 2017 odată cu boom-ul economic și cel al bursei generate de Trump, după 16 ani în țara asta am ajuns în postura ca să mă pot pensiona în orice clipă cu o pensie egală cu venitul meu fix de acum. Sigur că de atunci că mi-am redus mult contribuțiile anuale și suntem în limitele celor $19000 netaxabili/an. Dumenavoastră cât va mai trebui să lucați 10-12ore pe zi pentru ca statul, să vă arunce în scârbă o pnesie socială undeva pe la 70 de ani?!

              La toate astea se adaugă faptul că taxele mari duc prețurile la 20%-150% mai mult oriunde în UE ca-n SUA….

              Oare chiar credeți că merită statul social sacrificiile pe care le faceți?

        • @Ursul Bruno – când ai un politician identificat cu nume și prenume care te reprezintă în parlament, cum se întâmplă în Statele Unite, poți să-i spui aceluia că taxele sunt exagerate, iar mai devreme sau mai târziu va apărea un alt politician care va promite reduceri de taxe, ca să-l votezi pe el.

          Dar dacă stai pe forumuri ca să promovezi punctele de vedere ale Cancelariei de la Berlin în privința aranjamentelor legate de R.Moldova și Transnistria, nu prea ai vreo justificare să te plângi de taxele exagerate și nici nu contribui în vreun fel la reducerea lor. De când cu ”marile coaliții”, democrația e suspendată de facto în Germania, dar nu pari să ai nicio problemă cu asta. De ce te-ar deranja taxele? :)

          • Ca sa nu mai vorbim de faptul ca congressmen-ul din districtul meu trimite acasa (mai nou se pot face si on line) formulare in care ma intreaba in ce mod ar trebui sa voteze in diferite chestiuni. Are grija sa-si prezinte activitatea, cum a votat in fiecare lege sau motiune, daca a avut sau nu „input” de la alegatori. Ce proiecte legislative a initiat sau sustinut la initiere. Atunci cand sunt probleme controversdate va explica cu grija ca votul sau a fost pursi simplu expresia dorintei alegatorilor ce au completat formularele. Cam astea sunt rezutatele votului uninominal si al alegerilor la 2 ani. intial am crezut ca chestia cu mandatele de doi ani e o prostie, dar in realitate e ceval util ce ne permite alegatorilor sa-i sanctionam relativ rapid pe alesii ce nu ne reprezinta.

            E ceva ce nu-mi amintesc sa se fi intamplat vreodata in cei 10 ani traiti in democratia roamneasca. Si daca ar fi doar cea romaneasca… Interesant e ca si colegii veniti din Franta Germania, Scandinavia, Italia sau Belgia au fost supriinsi de acesta abordare. Neamtul ceva mai capos i-a scris o epistola elaborata congressmen-ului spunandu-i sa nu-i mai trimita formaulare pentru ca el oricum nu va avea drept de vot pana-n 2021. Ala i-a raspuns zicand ca-i multumeste pentru atentionare si ca a adaugat pe formaular o cheste cu „non-voting resident” si ca oricum ii e utila si opinia celor ce n-au inca drept de vot.

          • Ce treaba am eu Moldova si Transnistria ? cinstit ? nici una si nici nu ma priveste prea mult iar marea coalitie politca germana a fost necesitatea momentului.
            In vittor tot mare coalitie se va numi insa cu alti actori politici, parera mea despre taxe si impozite o poti citi mai sus, e parea mea personala si nu vad nici un motiv sa spun la totul „AMIN” !!

            • @Ursul Bruno – nu există ”necesitatea” suspendării democrației, că Germania nu se află în război. Când Merkel și Steinmeier și-au împărțit funcțiile în stat, înainte de alegeri, milioane de nemți ar fi trebuit să iasă în stradă!

            • Milioanele de nemti (similar in Romania, in alte situatii) n-au iesit in strada din diverse motive inclusiv ca le-a convenit situatia, situatie care nu va convine dvs. si altora care stiti mai bine decat ei.
              Vorba lui JS: Haideti, de cand incepeti sa-i scoateti in strada pe nemtii, cunoscandu-i foarte bine, doar ati locuit printre ei ?

            • @Iulius G – imi este indiferent ce face Germania, atât timp cât nu afectează România. Din partea mea, poți s-o mai ții pe Merkel încă 4 mandate, dar nu te plânge de taxe când susții pe forumuri interesele Rusiei în problema Transnistriei.

              Românii trebuie să înțeleagă că Germania nu e de partea lor, iar postacii Berlinului trebuie să înțeleagă că nu mai reușesc să păcălească pe nimeni cu ipocrizia și duplicitatea tipic germane. Dacă nemții ar fi ieșit în stradă, și-ar fi dovedit apetența pentru democrație. Însă n-a fost cazul, iar comentariul tău a subliniat asta cum nu se poate mai bine. Keep up the good work! :)

  9. Trump a scapat zilele trecute un porumbel care arata ca Macron avea dreptate cand spunea ca acei 2% sunt vazuti de Trump ca un fel business cuvenit industriei militare din USA. El a spus: Trudeau does not pay the 2%. Nu e vorba deci in viziunea lui Trump de o investitie in aparare, ci de o plata.

    • Macron nu vrea să plătească 2% pe propia sa apărare. De ce aș plăti eu 7% ca să-i apăr lui pielea?! Cam asta a zis Trump.

      În plus ceea ce nu a zis Trump dar e e tot mai mult elefantul din cameră, e faptul că NATO nu prea mai are nicio valoare pentru SUA în timp ce pentru o bună parte din Europa e o chestie de viață și de moarte…

      • Chiar vs faceti ca nu pricepeti. Industria militară este cea mai profitabilă industrie mai ales cand este subvenționată de plătitorii de taxe fara un audit serios al subvențiilor.
        Pe cale de consecinta Nato are valoare pentru USA atât timp cât europenii cumpără arme din US.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Adrian Luca
Adrian Luca
Adrian Luca, 40 de ani, este unul din primii specialiști din România în domeniul prețurilor de transfer, participant la introducerea în legislația națională a standardelor OCDE în materie. Este membru non-guvernamental supleant in cadrul Forumului Comun al preţurilor de transfer de pe lângă Comisia Europeană (EUJTPF) fiind totodata nominalizat pentru lista de persoane independente eligibile in cadrul Comisia de arbitraj pentru liminarea dublei impuneri la nivelul Uniunii Europene. Mai multe detalii pe transferpricing.ro

Colectia Contributors.ro

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

Antifragil

de

Nassim Nicholas Taleb

recomandată de contributors.ro

 

Top articole

Scrisoare deschisă către Ministerul Educației și Cercetării, în sprijinul cercetătorului Livius Trache

66 de cercetători din toată lumea semnează o scrisoare deschisă adresată Ministerului Educației și Cercetării și conducerii IFIN-HH în care își manifestă...

Gaslighting și puterea manipulării

But I saw you with my own eyes! Well, who you gonna believe?

Studiul lui Andrei Ursu, Roland Thomasson și Mădălin Hodor despre Contrarevoluția Securității în decembrie 1989 ar fi trebuit să-i oprească pe mistificatori. Ei rămân...

Numărul din 24 iulie-28 august al Evenimentului Istoric semnalizează cu litere mari un articol din interior cu titlul: „Operațiunea GRU din decembrie...

De ce să scriem despre lucrurile care dor

În preajma împlinirii unui secol de la semnarea tratatelor de la Trianon (care au sancţionat juridic dezmembrarea regatului maghiar la finele Primului...

Locotenenții Marelui Laser

Preambul În orice mare proiect științific, exista un Spiritus Rector, care împinge frontierele cunoașterii și...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.