luni, iunie 17, 2024

FRICA

Thomas Ostermeier înseamnă o prezență relativ frecventă pe scenele românești de teatru. Asta încă de pe vremea în care era considerat copilul teribil al regiei germane. Directori inspirați fie de festivaluri, fie de teatru, precum Emil Boroghină (Craiova), Tompa Gábor (Cluj-Napoca) sau Constantin Chiriac (Sibiu), i-au invitat constant spectacolele în România și mai totdeauna directorul de scenă le-a însoțit dând și în privința asta un exemplu de care poate că nu ar fi  rău să țină seama și confrații lui români.

Cred că lui Ostermeier și turneelor cu spectacolele sale, lui ca și românului Andrei Șerban, acesta din urmă cu o sfidătoare indiferență ignorat de curatorii ultimelor ediții succesive ale FNT, indiferență încurajată fie de lașitatea, fie de neglijența devenită regulă de funcționare pentru UNITER, totul dublat de lipsa de reacție a președintelui acestuia (oare de ce nu a putut repara dl. Buhagiar afrontul adus regizorului prin neinvitarea spectacolului cu Doctorul de la Teatrul Maghiar de Stat din Timișoara?), li se datorează redescoperirea românească a pieselor lui Ibsen. Lor și nicidecum nu știu cărei criticițe plus o regizoare revoltată în fața căreia aproape că a stat smirnă același președinte, care își revendică abuziv acest merit.

Însă până la Ibsen, cel puțin pentru mine, a fost Hamlet. Spectacol pe care l-am văzut prin 2011 sau 2012 la Festivalul Shakespeare  de la Craiova. Mulți spectatori și –hélas!- și extrem de mulți critici au fost atunci preponderent impresionați de noutatea scenotehnicii. Foarte puțini au băgat, în schimb, de seamă sau au apreciat cum s-ar fi cuvenit interpretarea de excepție a unor actori precum Urs Jucker (Claudius), Lars Eidinger (Hamlet), Judith Rosmair (Gertrude, Ofelia), Robert Beyer (Polonius, Osiric, Sebastian Schwarz (Horațio, Guildenstern) Stefan Stern (Laertes, Rosencrantz).

Vlad Cristache, talentat regizor tânăr și, de ceva vreme, inspirat director al Teatrului bucureștean Excelsior, căruia i se datorează acum și prima ediție a festivalului X-Fest, a izbutit să aducă la București O istorie a violenței, în principal producție a Teatrului berlinez Schaubühne. Montare în regia aceluiași Ostermeier. În a cărui gramatică se regăsesc și inserturile filmate (excelentă ideea de a folosi acelea ale dezinfectării spatiului in care s-a comis o crimă și la începutul, și la sfârșitul reprezentației), inserturi care aduc o consistentă valoare adăugată (aici se cuvine menționat aportul lui Sébastien Dupouey), și muzică remarcabil compusă de Nils Ostenderf, admirabil interpretată live de Thomas Whitte, un adevărat om orchestră, și un foarte bun lighting design (Michael Wetzel).

Au fost spectatori ai celor două reprezentații bucureștene care și-au exprimat dezamăgirea în privința scenografiei datorate Ninei Wetzel. Care e foarte adevărat că nu e nici bogată, nici grandilocventă, nici acaparatoare, ci mi se pare a fi fost exact ceea ce trebuie. Se află într-un foarte bun, un echilibrat raport de complementaritate cu secvențele filmate și mai ales pune în evidență jocul actorilor. Unul mai bun ca altul. Nici unul căzut pradă stridenței. La care ar putea tenta oricând un spectacol ce are în titlu cuvântul violență.

O istorie a violenței reprezintă rescrierea pentru scenă a romanului autobiografic omonim al francezului Edouard Louis. A fost făcută de romancier, al cărui nume real este Eddy Belleguele, împreună cu Florian Borchmeyer și cu regizorul însuși.

Cartea, care a apărut și în românește la editura Litera, istorisește o poveste cutremurătoare petrecută într-o noapte de Crăciun. Noapte în care protagonistul Edouard a avut parte de o experiență de o violență extremă cu un imigrant pe nume Reda. Un ins ce ține mult la condiția lui de kabil, de imigrant ce aparține unei populații care trăiește în regiunile muntoase ale Algeriei. Despre care el însuși ne înștiințează că ar fi caracterizată prin răutate și violență.

Atât tânărul intelectual burghez Edouard, care îi citește pe Claude Simon, pe Faulkner, pe Nietzsche și pe Hannah Arendt și care pare-se că se mândrește cu asta, că doar nu degeaba le poartă cărțile sub braț și citează voluptuos din ele, cât și Reda aparțin comunității gay. Și unul, și celălalt au avut de suferit pentru vina de a fi altfel. Edouard a fost respins de părinți, nu se simte deloc confortabil cu sine, Reda își decontează foarte adesea necontrolat atât condiția de imigrant cât și pretinsa infirmitate. Una în primul rând mentală. O face și acum prin felul în care se comportă, de la un moment dat încolo, cu blondul pe care și l-a dorit pentru o aventură de o noapte.

Ambele comportamente au drept fundament frica. Sentimentul dominant pe care este construit spectacolul. Nu doar confesiunea lui Edouard, întretăiată de comentariile tendențioase ale surorii și cumnatului său cărora a avut proasta inspirație de a le cere ajutorul, confesiune a cuiva terorizat de frică, se regăsește în montare. La rândul său și Reda e dominat de frică. Frica difuză și complexă s minoritarului. Și etnic, și sexual. Despre frica lui Edouard și romanul, și spectacolul ne spun mai multe. E vorba despre frica provocată de respingerea familiei, despre frica consecințelor aventurilor întâmplătoare (Edouard se testează periodic de SIDA), despre frica de a începe noi relații. Ori despre frica de acel qu’en dira-t-on? ce l-a marcat o viață.  Ca și despre frica pe care i-o impune comportamentul violent al lui Reda. Adică furtul, amenințarea cu revolverul, urmările violului. Frica și regretul de după sesizarea poliției.

Esența spectacolului lui Ostermeier constă în însăși descrierea multiplelor consecințe ale fricii. Și în avansarea unui antidot la efectele acesteia. Ignorarea. Posibiltatea de a nega realitatea. Această posibilitate, ce îi este sugerată lui Edouard de o frază găsită într-o carte a Hannei Arendt, se află la originea iertării autoimpuse a lui Reda.

Frica înseamnă de altfel o temă majoră de reflecție pentru gânditorul teatral de primă mână care este Ostermeier. Să ne amintim că regizorul este autorul unei cărți care exact așa se cheamă. Teatrul și frica. Apărută în 2016 în versiune românească, la editura bucureșteană Nemira. Să ne amintim de asemenea și că frica este una dintre marile teme ale teatrului. Nu doar al celui creat de Thomas Ostermeier.  Ci de când exista teatrul pe lumea asta. Frica se regăsește de la tragicii greci la Shakespeare și Racine până  la Ibsen și Beckett. Și de acolo mai departe.

Fără cusur distribuția alcătuită de Ostermeier. Cu un Edouard fragil, sensibil, temător, gata mereu să găsească explicații, scuze, nuanțat jucat de Laurenz Kaufenberg (care seamănă întrucâtva cu Edouard Louis) și cu un excepțional Reda, impecabil interpretat de Renato Schuch. A cărui evoluție este valorată de prim-planurile video. Care servesc la evidențierea atât de expresivei mimici a actorului. Ambii protagoniști fiiind susținuți de Christoph Gawenda și Alina Stiegler care, efectiv, predau o lecție despre cum se construiește așa-numitul rol secundar. Despre cultura acestui gen de evoluții.

Spectacolul se cheamă O istorie a violenței. Și violența este prezentă în montare. Îndeosebi în scena care se încheie cu violul. Ceea ce trebuie remarcat e că într-un spectacol care se cheamă O istorie a violenței la mare preț sunt discreția, echilibrul, simțul măsurii. Concretizate atât în ansamblu, în jocul actorilor, în prezența muzicii de scenă cât și în dansurile tensionat-concentrate create în colaborare cu Johanna Lemke ori în  modalitatea de sugerare a morții lui Reda.

SCHAUBUHNE BERLIN în coproducție cu THEATRE DE LA VILLE  PARIS și

THEATRE NATIONAL DE LA WALONIE BRUXELLES și @St. Ann’s Warehouse

 Brooklyn, susținut de LOTTO-Stiftung Berlin

 O ISTORIE A VIOLENȚEI de Édouard Louis

Versiune scenică: Thomas Ostermeier, Florian Borchmeyer și Edouard Louis

Traducere în germană: Heinrich Schmidt-Henkel

Regie: Thomas Ostermeier

Regizor secund: David Stöhr

Scenografie: Nina Wetzel

Muzica: Nils Ostendorf

Video: Sébastien Dupouey

Dramaturg: Florian Borchmeyer

Lighting design: Michael Wetzel

Asistent coregrafie: Johanna Lemke

Credit photo : Arno Declair

Cu:

Christoph Gawenda (Medic, cumnat, polițist,mama lui Edouard Etc)

Laurenz Laufenberg (Edouard)

Renato Schuch (Reda)

Alina Stiegler (Sora lui Edouard, medic, polițistă, etc)

Muzician: Thomas Witte

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro