Gala Premiilor UNITER-ediția 2025

M-am tot gândit și răzgândit. Însă în cele din urmă biruit-a gândul, vorba cronicarului, și iată că aștern pe ecranul computerului câteva considerații despre cea de-a treizeciștreia ediție a Galei premiilor UNITER, desfășurată în Sala Mare a Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova, în seara zilei de 26 mai 2025.

Ezitările mele au ținut în primul rând de faptul că nu am fost în sală, că am urmărit Gala la televizor. Și oricât de bună a fost transmisia TVR, profesionist coordonată ca întotdeauna de Ruxandra Țuchel, oricât de mult și bine a insistat regizoarea tv a Galei, al cărei nume, din păcate, mi-a scăpat și care a înlocuit-o cu succes pe veterana Luminița Dumitrescu, asupra superbului decor creat de Cosmin Florea, oricât de frumos și expresiv a fost și este glasul voice-overului Vlad Craioveanu la care recurge Bobi Pricop ori de câte ori asigură el regia, cred că este imposibil să trăiești emoția ce cuprinde live spectatorii. Fie ei nominalizați sau nu. Gala este de mulți, mulți ani gândită ca un spectacol, așa și-a imaginat-o regretatul Ion Caramitru, și chiar dacă anul acesta momentele artistice au fost puține și pe alocuri de un gust, după părerea mea, cel puțin îndoielnic, ceea ce s-a întâmplat la Craiova i-a făcut pe spectatori să respire la unison. Să aștepte cu sufletul la gură deschiderea plicului în interiorul căruia se află hârtiuța cu numele câștigătorului, să  aprobe ori să se dezică de opțiunea juriilor. Subiective și nicidecum infailibile.

Chiar dacă am fost un simplu telespectator la Gală, am simțit emoția din glasul Rodicăi Negrea și am fost la rândul meu emoționat de spusele actriței. Căreia acordându-i-se de către Senatul UNITER premiul pentru întreaga activitate, i s-a făcut, în sfârșit dreptate. Sau un fel de dreptate. Ce nu scuză în nici un fel gafa imensă a ignorării cu câțiva ani în urmă a performanței Rodicăi Negrea din excelentul spectacol Ținutul din Miezul verii regizat la Teatrul Mic de Vlad Massaci. Și nu știu cum se face că, în conformitate cu logica actualului președinte al UNITER, cei ce comit gafe merită să fie recompensați cu statutul de curator al FNT.

Și fiindcă tot a venit vorba despre deziceri, o spun de la bun început. Nu înțeleg în ruptul capului indiferența superioară arătată de membrii juriului final față de spectacolul cu piesa Mary Stuart, regizat la Teatrul Național din București de marele Andrei Șerban. Bun, poate că Andrei Șerban sau Helmut Stürmer și Corina Grămoșteanu au primit deja prea multe premii (deși, după părerea mea, lucrurile nu stau deloc astfel, cuvântul destul nu își are locul în poveste, iar valoarea acestor artiști trebuie recompensată ori de câte ori este cazul), însă a ignora marea performanță a Ralucăi Aprodu, a nu băga de seamă efortul creator făcut de actriță spre a fi când Regina Elisabeta, când Mary Stuart, mi se pare un lucru incredibil. Cum incredibil mi s-a părut și faptul că anul trecut juriul de nominalizări a ignorat spectacolul Gertrude regizat la TNB de Silviu Purcărete.. Spectacol care, în urmă cu câteva zile, a înregistrat un fabulos succes cu ocazia turneului la Budapesta. Aproape că am impresia că Naționalul bucureștean este victima unui complot.

Că ceva nu e în regulă în atitudinea juriilor față de TNB a sesizat anul trecut într-un articol publicat în România literară și Marina Constantinescu, membră în Senatul UNITER. Numai că nu soluția sugerată de Marina Constantinescu este cea reală. Nu conducerea TNB trebuie să protesteze. Soluția se află în ograda Senatului UNITER. Un Senat care ar trebui să analizeze situația, să vadă unde e hiba și nu doar să aprobe deciziile foarte adesea discutabile ale președintelui său. Același Senat ar fi avut obligația să observe că unul dintre membrii juriului final s-a aflat în incompatibilitate clară, având în derulare contracte cu cel puțin două teatre ale căror producții au fost nominalizate. 

Sigur, aș mai avea și alte obiecții legate de palmaresul Galei, de chiar logica unor decizii, de excesul de nominalizați la unele categorii (nu în toate cazurile era normal să se facă cinci), dar le țin pentru mine. Nu de alta, însă nu vreau să fiu asemenea acelui personaj din Azilul de noapte  care, la un moment dat, le strică celorlaltor personaje cheful.

Unele discursuri rostite în spațiul Galei au fost lungi din cale afară. Au fost și cazuri în care cei poftiți să susțină câte un laudatio s-au lustruit excesiv pe ei înșiși. Nu au fost nicidecum pe placul meu excesele de tip neomarxist, apelurile la dispariția inegalităților sociale din cuvântările unor laureați mai tineri. Care au profitat de faptul că au avut la dispoziție pentru câteva minute scena spre a sugera planuri economice și măsuri stângiste viitorului guvern. Ca să nu mai vorbesc despre discursul mustind de indicații prețioase al unui dinozaur din Ministerul Culturii, ins rătăcit din alte vremuri pe scena Galei.  Sigur, e foarte bine că Ministerul Culturii a sprijinit și anul acesta financiar Gala, e bine și că doamna Natalia Intotero a făcut un drum la Iași spre a se lămuri cum stau lucrurile în privința sălii La Cub a Naționalului de acolo, asta după ce a semnat ceva fără să știe ce semnează, însă vizita ei acolo nu a rezolvat nicidecum problema așa că nu justifică temenelele ce i-au fost făcute de “factori de răspundere” din ierarhia UNITER. Cărora a început să le placă să apară cam des pe scenă spre a citi împiedicat discursuri.

Oricum, dincolo de toate acestea, au fost la Gală și multe lucruri bune. Începând cu alegerea locului de desfășurare. La Craiova. Naționalul de acolo nu doar că a împlinit 175 de ani de existență, ci și traversează o perioadă fastă. Chiar dacă nu o simpatizez din cale afară pe d-na Lia Olguța Vasilescu, nu pot să nu observ că Primăria Municipiului Craiova sprijină constant activitatea Teatrului și îi onorează pe artiști. Începând cu inegalabilul fost director Emil Boroghină ale cărui fapte bune sunt exemplar continuate de Alexandru Boureanu și Vlad Drăgulescu.

O întâmplare fericită a făcut ca Gala să aibă loc chiar în ziua în care noul președinte Nicușor Dan a depus jurământul. În discursul său de învestitură, președintele a vorbit și despre rolul culturii. Dincolo de persoana celui ales, important e că România își continuă drumul pe calea europeană. Fapt de care sper să profite și teatrul așa cum se cuvine. La păstrarea respectivei căi un rol important au avut și artiștii. Nume mari începând cu Mariana Mihuț, Victor Rebengiuc, Oana Pellea, continuând cu Radu Afrim, Marina Constantinescu, Mihai Călin și lista e departe de a fi completă și-au folosit influența în acest sens. Au fost însă și derapaje repede și corect respinse de majoritatea breslei.

Important e și apelul la unitate rostit de pe scena Galei. Care sper să nu rămână doar o înșiruire de vorbe. Important e și că, la aniversarea celor 35 de ani de existență, UNITER rezistă.

P.S. Apropo de Luminița Dumitrescu. Cred că ar fi frumos ca UNITER să își arate recunoștința față de serviciile aduse breslei de acest nume important al TVR.