joi, iunie 20, 2024

Generalul-maior Nicolae Ceauşescu şi bătălia de la Stalingrad

În urmă cu 11 ani a fost publicat în România un document păstrat la Arhivele Naţionale ale României. Deşi autobiografia viitorului secretar general al Partidului Comunist Român nu este datată, din conţinutul său se poate deduce faptul că a fost întocmită după 23 august 1944. Dacă ţinem cont de fişa cu date personale, completată olograf la 9 februarie 1945 de Nicolae Ceauşescu şi păstrată în acelaşi dosar, datarea primului document poate să fie considerată identică.

Autobiografia scrisă de Nicolae Ceauşescu (probabil la 9 februarie 1945) şi păstrată la Arhivele Naţionale ale României.

Dacă ne întrebăm cum a putut Nicolae Ceauşescu să ajungă într-o funcţie foarte importantă de conducere a armatei române, răspunsul este relativ simplu. Pentru a evita pătrunderea în organizaţiile de partid a unor militari consideraţi „periculoşi” pentru noul regim politic, membrii C.C. al P.M.R. au hotărât înfiinţarea de comisii de partid în cadrul direcţiilor şi secţiilor politice din armată. Şeful D.S.P.A. îndruma şi controla Comisia de Partid a Armatei şi răspundea pentru hotărârile sale în faţa Comisiei Controlului de Partid de pe lângă C.C. al P.M.R. Mai mult decât atât, pe bază concepţiei doctrinare sovietice privind controlul nemijlocit exercitat de aparatul de partid asupra armatei, generalul Emil Bodnăraş a emis la 30 iulie 1949 Ordinul General nr. 24 al ministrului Apărării Naţionale – care prevedea faptul că locţiitorul politic al unităţii răspundea împreună cu comandantul acesteia de situaţia operativă, politică şi administrativă a unităţii respective. Din acel moment, principiul unităţii de comandă a fost subminat de controlul exercitat de membrii aparatului de partid asupra deciziilor comandanţilor de unităţi şi mari unităţi.

A urmat, la 9 ianuarie 1950, o şedinţă a Secretariatului C.C. al P.M.R., în cursul căreia Emil Bodnăraş a prezentat pe larg situaţia în care se afla armata română şi problemele cu care se confrunta, în calitate de ministru. La şedinţă a asistat generalul-locotenent Konstantin Stepanovici Kolganov, consilier principal sovietic detaşat pe lângă Marele Stat Major român începând din luna noiembrie 1948. Acesta nu era îngrijorat de reacţia negativă pe care o puteau provoca la Washington autorităţile de la Bucureşti în privinţa încălcării de către acestea a prevederilor Tratatului de Pace de la Paris, încheiat la 10 februarie 1947. În calitate de subşef al Marelui Stat Major, generalul Iacob Teclu îi prezentase deja generalului K.S. Kolganov, la 30 noiembrie 1948, situaţia efectivelor armatei române şi faptul că adoptarea la Bucureşti a structurii de organizare a marilor unităţi ale armatei sovietice determina o depăşire a limitei maxime de 138.000 de militari români, stipulate în Tratatul de Pace de la Paris. După acea întâlnire, generalul român i-a trimis ministrului Emil Bodnăraş un raport olograf în care a menţionat despre K.S. Kolganov că „mi-a lăsat impresia că nu face mare caz de pericolul controlului american pentru neexecutarea întocmai a condiţiilor Tratatului de Pace (subl.n.)”.

Revenind la şedinţa din 9 ianuarie 1950 a Secretariatului C.C. al P.M.R., două hotărâri adoptate atunci au legătură cu cariera militară a lui Nicolae Ceauşescu:

„6. În scopul întăririi cadrelor din conducerea Armatei, Direcţia Organizatorică şi Direcţia Cadrelor CC se însărcinează ca până la data de 1 Februarie 1950 să aleagă din activul de Partid şi să predea MAN tovarăşii necesari ocupării următoarelor funcţiuni:

a) Ministrul Adjunct pentru armament, muniţiuni şi materiale tehnice.

b) Şeful Direcţiei Agitaţiei şi Propagandei din DSPA (Direcţia Superioară Politică a Armatei – nota P. Opriş). El urmează să fie şi locţiitorul Şefului DSPA.

c) Şeful Direcţiei Cadrelor Armatei.

d) Locţiitorul Şefului Secţiei II din Marele Stat Major.

e) Locţiitorii Politici pentru următoarele organe:

– Comandamentul Marinei Militare.

– Regiunile Militare 1, 2 şi 3.

– Corpurile de Armată 1, 2 şi 3 şi Corpul de Tancuri.

– Comandamentul Apărării A.A. a Teritoriului.

– Academia Militară Generală.

f) 3-4 preşedinţi de tribunale militare.

g) Şeful Direcţiei Sanitare a Armatei

h) Secretarul Comisiei de Partid a Armatei.

7. O comisiune formată din şefii Direcţiei Organizatorice, Direcţiei Cadrelor C.C., D.S.P.A. şi D.G.P. M.A.I. (Direcţia Generală Politică a Ministerului Afacerilor Interne – nota P. Opriş) se însărcinează ca până la 15 Martie 1950 să stabilească evidenţa tuturor cadrelor din activul de Partid, cât şi dintre membrii de Partid susceptibili să ocupe la mobilizare funcţiuni politice în Armată, şi să facă propuneri de repartiţia lor pe aceste funcţiuni, conform cu necesarul la mobilizare (subl.n.)”.

În paralel, erau aplicate în continuare măsurile pentru înlăturarea cadrelor militare care au activat în armată regală, precum şi a celor care nu dovedeau loialitate faţă de P.M.R. şi de liderii comunişti. În acest sens, în perioada 25 mai 1949 – 5 februarie 1950, o comisie specială condusă de Leontin Sălăjan (ajutat de Vasile Vîlcu, din partea conducerii P.M.R.) a efectuat verificarea tuturor comuniştilor din armată şi i-a epurat pe cei consideraţi incompatibili politic.

Rezultatele finale ale operaţiunii au fost prezentate şi discutate în şedinţa cu activul de partid din Forţele Armate (Bucureşti, 31 iulie – 1 august 1950), iar în prezidiul reuniunii s-au aflat şi doi proaspeţi generali-maiori: Leontin Sălăjan (în arma Geniu) şi Nicolae Ceauşescu (în arma Infanterie).

Atât şeful Marelui Stat Major, cât şi şeful D.S.P.A. figurau în acel moment în documentele de evidenţă ale armatei române cu o dată de vechime în grad neverosimilă: 2 februarie 1943. La fel a fost înregistrat generalul-maior (de artilerie) Constantin Doncea, care a evadat în iunie 1935 din România (în calitate de lider al greviştilor de la Atelierele CFR Griviţa) şi a fugit în U.R.S.S. Aceasta este data la care s-a încheiat bătălia de la Stalingrad, soldată printre altele cu decimarea Armatelor 3 şi 4 române. Conform autobiografiei scrise chiar de Nicolae Ceauşescu, la 2 februarie 1943 acesta se afla în închisoarea de la Caransebeş, nu la Cotul Donului şi nu avea nici un fel de pregătire militară şi de grad militar.

Deoarece de-a lungul deceniilor s-a afirmat că Nicolae Ceauşescu a studiat în Uniunea Sovietică, înainte sau chiar în perioada în care a ocupat funcţia de şef al Direcţiei Superioare Politice a Armatei, precizăm din nou faptul că liderul comunist nu a urmat studii militare peste hotare. Acesta a fost însă înscris, în perioada ianuarie – iulie 1953, la Cursul Academic Superior (de comandanţi şi şefi de stat major de unităţi şi mari unităţi) de pe lângă Academia Militară Generală „I.V. Stalin” din Bucureşti, la trei ani după preluarea funcţiei de şef al D.S.P.A.

Şedinţa cu activul de partid din Forţele Armate (Bucureşti, 31 iulie – 1 august 1950) este foarte importantă şi dintr-un alt punct de vedere. La aceasta nu a participat generalul-maior Mihail Romanescu. Comandantul Forţelor Aeriene Militare a fost arestat la sediul Marelui Stat Major, la 28 iulie 1950 şi anchetat un an pentru că a divulgat britanicilor informaţii secrete privind dotările Aeronauticii, situaţia depozitelor de armament, muniţii şi carburanţi ale aviaţiei militare şi a terenurilor de aterizare care puteau să fie utilizate în scopuri militare, pentru intenţia de a fugi cu un avion din România şi pentru că i s-a propus să instaleze un post de radio pentru a expedia informaţii serviciului britanic de spionaj, în cazul ruperii relaţiilor diplomatice dintre România şi Marea Britanie.

La 13 august 1951, o instanţă de judecată din România a hotărât condamnarea la moarte şi degradarea militară a generalului-maior Mihail Romanescu. În acelaşi proces a fost pronunţată pedeapsa capitală pentru Gheorghe Polizu-Micşuneşti, Mihail Bosoancă şi Alexandru Liciu, iar Radu Matak, Anton Dumitrescu, Titus Onişor şi Ion Vasilescu Valjean au fost condamnaţi la muncă silnică, respectiv la temniţă grea, iar averile tuturor inculpaţilor au fost confiscate.

Executarea generalului Mihail Romanescu a avut loc în noaptea de 27 spre 28 februarie 1952 în penitenciarul Jilava (la cinci minute după miezul nopţii) şi a fost urmată de punerea în aplicare a sentinţei şi în cazul celorlalţi trei condamnaţi la moarte: Gheorghe Polizu-Micşuneşti, Mihail Bosoancă şi Alexandru Liciu.

Mai multe documente inedite referitoare la generalul-maior Mihail Romanescu (fost comandant al Flotilei 1 Vânătoare, în timpul celui de-al doilea război mondial) şi la cazul său de spionaj – documente păstrate în arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii – pot să fie consultate de publicul larg în cartea „Leu” înfrânt. Cazul generalului aviator Mihail Romanescu, publicată recent de comandorii Gheorghe Vartic şi Paul Sandachi la Editura Militară din Bucureşti.

Deoarece viaţa ne oferă şi nişte coincidenţe istorice, este firesc să ne referim şi la decizia locotenentului-major Dumitru Piţurcă de a pregăti din timp şi în secret un zbor de la Braşov până la Belgrad, cu un avion „Heinkel-111 H6” care purta numărul matricol 53. Evaziunea aeriană a avut loc în ziua de 13 martie 1952, după două săptămâni de la executarea în penitenciarul Jilava a generalului-maior Mihail Romanescu.

La bordul avionului pilotat de Dumitru Piţurcă (comandant adjunct al Regimentului 190 Bombardament şi locţiitor pentru zbor al comandantului unităţii) s-au mai aflat plutonierul radiotelegrafist Eugen Horhoianu, sergentul Gheorghe Ciurea (mecanic de bord), locotenentul Ioan C. Ghinea şi locotenentul-major Ioan Bucur (medicul unităţii). În raportul din 4 februarie 1965 al unui informator al Securităţii, care a discutat la Cleveland (S.U.A.) cu Dumitru Piţurcă, s-a menţionat faptul că în avion a existat şi o altă persoană, Branko Trikulić – care nu a apărut alături de cei cinci militari români în fotografia publicată într-un ziar francez în anul 1952.

O posibilă urmare a evadării aeriene din 13 martie 1952 a fost înlăturarea din funcţie a generalului-maior Constantin Doncea (12 aprilie 1952) şi numirea în locul său a colonelului Alexandru Paraschiv. Fostului lider al grevei muncitorilor de la Atelierele C.F.R. „Griviţa” (februarie 1933) i se putea reproşa de către conducerea P.M.R. că nu a prevenit acea evaziune şi nu a ordonat imediat doborârea aparatului folosit de militarii fugari.

Oficial, Constantin Doncea a fost acuzat „pentru ieşiri naţionaliste antisovietice; comportare abuzivă în funcţiunea pe care o deţine; inducerea în eroare a C.C. în problema aducerii familiei sale din U.R.S.S. şi atitudine brutală şi neomenoasă faţă de soţie”. Totodată, acesta a fost învinuit de faptul că a înstrăinat bunuri aparţinând statului român şi a cheltuit în mod abuziv anumite sume de bani ale armatei pentru a se autoevidenţia – după ce primise direct gradul de general-maior şi funcţia de şef al Comandamentului Apărării Antiaeriene a Teritoriului (prin Decretul nr. 239 din 18 martie 1950 şi ordinul Marelui Stat Major nr. 12113 din 1 aprilie 1950), fără a avea o pregătire profesională care să-i confere dreptul de a fi general al armatei române şi comandant de armă.

Într-o situaţie similară au fost Leontin Sălăjan, Nicolae Ceauşescu, William Suder, Pavel Bejan şi Sterian Ţîrcă. Aceştia au fost chemaţi în rândul cadrelor active ale armatei şi au primit direct gradul de general-maior (primii trei menţionaţi), respectiv pe cel de colonel, prin decretele din 18 martie 1950 ale Prezidiului Marii Adunări Naţionale.

La rândul său, fostul locţiitor politic al Comandamentului Trupelor de Securitate, generalul-maior Ştefan Iacob Bulan, a recunoscut într-un raport trimis la 5 februarie 1955 generalului-maior Corneliu Mănescu (şef al Direcţiei Superioare Politice a Armatei şi viitor ministru al Afacerilor Externe) faptul că „în afara cursului de perfecţionare, nu are la bază o şcoală militară superioară, iar cunoştinţele acumulate sunt mai mult din studiul individual şi munca practică”.

Drept urmare, în timp ce îndeplinea funcţia de comandant al Academiei Militare Politice „Gheorghe Gheorghiu-Dej” (15 noiembrie 1953 – 23 decembrie 1955), Ştefan Iacob Bulan a primit la 28 februarie 1955 aprobarea lui Corneliu Mănescu pentru a urma cursurile Academiei Militare „Klement E. Voroşilov” de la Moscova (seria 1955). Ulterior, el a ajuns locţiitor al comandantului Apărării Antiaeriene a Teritoriului şi şef al Spatelui Apărării Antiaeriene a Teritoriului.

La 14 aprilie 1961, membrii Secretariatului C.C. al P.M.R. au fost de acord cu trecerea în rezervă din motive medicale a generalului-maior Ştefan Iacob Bulan, la solicitarea sa. Suferea de mai mulţi ani şi, cu toate că a urmat un intens tratament sub supravegherea medicilor, starea acestuia de sănătate nu se ameliorase.

Autobiografia scrisă de Nicolae Ceauşescu (probabil la 9 februarie 1945) şi păstrată la Arhivele Naţionale ale României.

Ceauşescu Niculae

Mam născut în 1918 Ianuoare 26 în Comuna Scorniceşti jud. Olt. Părinţii sunt agricultori şi se ocupă cu plugărie au cam 10 hect pământ pot fi socotiţi mijloc.
Tata a fost liberal. La vârsta de 11 ani am venit la Bucureşti şi-am intrat ucenic la cismărie.
Ca ucenic am intrat în legătură cu tineretul sindical de pe lângă sindicatul Ciocanul.
În 1933 Noembrie am devenit membru al U.T.C.
În 1934 am fost atras în Comitetul raional din Negru unde am lucrat până în Agust când Am fost dat să muncesc de Comitetul în mişcarea Antifaşcistă.
Am făcut parte din Comitetul Naţional antifaşcist şi în Comitetul Central al tineretului antifaşcist.
Am lucrat cu Matei Socor. Moisesc şi alţi.
Am fost arestat de mai multe ori în acest timp dar am fost imediat pus în libertate.

În 1935 Ianuoare am luat parte la Conferinţa Comitet Judeţean al U.T.C. după conferinţă am fost oprit de agentul Guşe. la mine sa găsit chitanţa de închiriere a casei unde sa ţinut Conferinţa şi un carnet cu unele notiţe pe care îl uitase acolo Ofelia Manole şi i-l luasem să-il dau. am reuşit pe drum să fug. În Februoare am fost trimis în Oltenia ca instructor. Am lucrat acolo cu Estera Radoşoveschi care era Conducătoarea regiuni. După arestarea ei în Iulie 1935 Am rămas eu cu conducerea Regiuni până în Decembrie 1935. Dela în Decembrie 1935 am fost trimes ca conducător al Regionalei Prahova, în Ianuar 1936 am fost arestat, find dat de un provocator Olteanu. în Proces am fost 19 inşi printre Iubu Petre şi Tarnovschi Vladimir un Polonez. Nam dat nicio declaraţie privitor la munca mea sau a altora. nici că sunt venit cu scopuri de org Procesul sa judecat la Braşov şi am fost cond. 2 ani şi 6 luni. Închisoa am executat la Doftana. La Braşov în 1936 am fost încadrat în partid.
La Doftana am fost încadrat în celula de partid şi am fost pus la diferite munci de răspundere organizatorice.
În 1938 Agust cu ocazia încercări de provocare Am fost sanţionat cu un o observaţie pentru lipsă de vigilenţă.
Mam eliberat în Decembrie 1938. am luat imediat legătură cu Apan Popa Emil şi cu [indescifrabil] David Constantin. Am fost dat să lucrez la tineret în Comisia Judeţean care se ocupă cu tineretul.
În Primăvară am fost dat în Comisia Centrală a tineretului unde am lucrat cu Taşcă şi A luat parte la conferinţa din Septembri 1939 a tineretului unde am făcut raportul asupra problemelor tineretului şi am propus reorganiz unei org revolţ a tineretului şi creiare unui front patriotic al tineretului. prima propunere a fost însă atunci respinsă de Foriş reprez CC al Partidului.
În Agust În Iunie-Iulie am fost o lună la o şcoală de cadre împreună cu încă 5 Tov. problema principală care a fost prelucrată a fost Istoria Partidului Bolşevic.
În Noembrie 1939 Sa organizat U.T.C. Am fost dat în pus în Comitetul Central al U.T.C. împreună cu Taşcă şi Miron Const şi mai târziu şi alţi.
Am muncit aici până în Iulie 1940 când am fost arestat. Arestarea se datoreşte lipsei de vigilenţă şi de conspiraţie din partea mea, eu eram condamnat 3 ani în lipsă şi cu toate acestea umblam ziua pe stradă şi chiar în diferite case compromise.
La Prefectură n’am dat nicio declaraţie după câteva zile am fost trimes la Consiliu de război şi deacolo la închisoare Jilava, unde am stat până în Februarie 1942.
În timpul şederi la Jilava obţinând posibilitatea să merg la Spitalu Militar pentru repara danturi. am făcut o mare greşală mergând împreună cu o tov. la o casă tehnică care erau nişte cunoscuţi ai noştri.
În 1942 Februarie am fost trimis la închisoare Caransebeş: aici am fost sanţionat cu un vot de blam pentru greşală menţionată mai sus.
În Agust 1943 mam eliberat ş-am fost trimes în lagăr unde am stat până în Agust 1944.

Mam eliberat pela 5 Agust cu ocazia unei Comisi de eliberări. Am fost eliberat în urma sforţărilo depuse pentru ca să ne eliberăm cât mai mulţi.
Am Am işit împreună cu Popa şi Prioteasa Grigore. am găsit după câteva zile legătu cu mişca prin Pătraşcanu, dar n’am fost încă puşi niciunul la muncă până la 23 Agust.
După 23 Agust am fost dat să muncesc la tineret.

Nota bene! Documentul este redat cu greşelile de ortografie şi de punctuaţie săvârşite de autorul său (nota P. Opriş).

  • Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond C.C. al P.C.R. – Cadre, dosarul C/2050, filele 14-17.

Distribuie acest articol

24 COMENTARII

  1. Daca luați lista generalilor activi din decembrie 1989 (miliție, securitate și armata) veți avea mari surprize.
    O grămadă aveau doar 4 clase ( maxim 8) la baza.
    Basca doar școala politică a armatei . Nici un fel de liceu sau școala militară.
    In schimb academii, doctorate , la alegere. 😀
    Unii mai trăiesc și azi. Ținând bine ascuns cum au ajuns ofițeri superiori ( adică de la gradul de maior in sus ) . In schimb pretind respect fiind generali cu multe stele pe epoleți.
    PS.
    Aveți documente cu reforma lui Bodnăraș?
    Aia care a făcut ofițeri peste noapte mai bine de 30.000 de țărani și muncitori ?

    PS 2.
    Fratele lui Ceaușescu , Ilie , era și el general. Doctor în istorie.
    Deși avea doar 7 clase primare. 😀
    A condus departamentul de istorie a academiei militare. In subordine și „celebrul” istoric Dogaru. Ăla ajuns colonel și fără nici un fel de studii militare.
    Și cum noi nu abandonăm veci vechile năravuri , in democrația originala , fruntașul Neculai Ontanu a fost făcut și el general.
    Basca devenit și primar de sector.
    Aici poza cu angajații primăriei ( de atunci )
    https://www.national.ro/wp-content/uploads/2016/04/Grup1.jpg

    Curat democrație. Cu epoleți. ☹️☹️☹️☹️

    • Sunt multe mituri în istoriografia românească (mă refer doar la cea despre perioada Războiului Rece) care ar trebui, cumva, dezamorsate. Accesul limitat la informaţiile existente în arhive, în mod deosebit în perioada 1990-2000, a permis perpetuarea şi răspândirea unor zvonuri „cu parfum de credibilitate” (cum se spunea în Academia Caţavencu). De foarte multe ori mi se întâmplă să mă confrunt cu miturile orale din anii ’90 atunci când citesc diferite documente, inclusiv liste cu persoane înaintate în grad şi biografii extrem de succinte.
      Miturile orale anticomuniste din anii ’90 sunt la fel de nocive ca lipsa de informaţii (din prezent) despre istoria Uniunii Europene (care este foarte zbuciumată şi contradictorie) şi ca prezentările triumfaliste despre succesul comunismului în România sub conducerea clarvăzătoare a liderilor Uniunii Sovietice. În acelaşi timp, perpetuarea orală sau în scris a unor mituri apărute în ultimii 30 de ani este contraproductivă deoarece accentuează ostilitatea reciprocă între diferiţi cetăţeni şi între categoriile sociale. De aceea, nu subscriu la toate ideile pe care le-aţi expus în comentariul dumneavoastră.
      Lupta cu miturile poate fi comparată, în glumă, cu lupta lui Făt-Frumos împotriva balaurului cu şapte capete. Putem să tăiem capetele pe rând, însă ele tot reapar deoarece Făt-Frumos nu a găsit încă o formulă mult mai simplă de anihilare a bestiei. Cu pălincă nu merge deoarece eroul pozitiv este unul singur şi îi este greu să îmbete dintr-o dată şapte capete, iar cu noviciok probabil că nu a încercat.
      În cazul nostru, sursele de informaţii se găsesc mai ales în arhive şi acestea trebuie publicate în mod constant şi onest, chiar dacă pare la un moment dat „o slujbă de Sisif 4 la serviciul Mişcarea Bolovanilor” (glumă spusă de actorul Toma Caragiu – Dumnezeu să îl odihnească!).

      • Miturile anilor 90 (dar si mai vechi) sunt f bine exemplificate de comparația Zărone-Daea. Zarome era un țăran ardelean, care avea o ferma model, ajuns prin anii 50 ministru al Agriculturii. Zarome avea in casa la sfârșitul anilor 30 o biblioteca de 600 carti după ce făcuse un liceu agricol in Germania. Asta din spusele lui Corneliu Coposu, care l-a cunoscut si care i-a fost inamic politic. Petre Daea si altii ca el, unii cu doctorat, nu sant nici la genunchiul broaștei fata de Zarone, ridiculizat de Pastorel intr-o epigrama celebra. În anii 30 putini oameni din România aveau în casa 600 carti, iar dacă guvernanții de azi au, nu este nici o garanție ca le-au citit.

  2. Bun articol si foarte multe lucruri inedite, ca de obicei.
    Ma intreb ce-o fi gandit papucarul in fata plutonului. Ca se face o mare nedreptate si poporul totusi il iubeste? Ca l-au ajuns din urma porcariile facute? Ca trebuia sa scape de Iliescu mai radical ceva? Cine stie.

    • Dacă o să îl întâlnesc prin locul acela cu multă căldură, o să-l întreb. Sper să existe şi pe Lumea Cealaltă un Contributors.ro pentru care să scriu cu multă plăcere. :))
      Apropo de căldură, ecologiştii nu au analizat încă influenţa cărbunilor şi a cazanelor încinse din Iad asupra climei :)))

  3. Foarte interesant articolul. Mai ales autobiografia olografă a lui Pingelică face toți banii 😄.

    E totuși ceva ce nu înțeleg. Legenda studiilor în URSS ale Bâlbâitului suprem circula cu mare insistență tocmai când el era la apogeul puterii sale. Deci evident că a fost lansată cu aprobarea sa. La ce îi folosea când pe de altă parte încerca să pozeze în mare luptător împotriva URSS? Există indicii că măcar câteva rudimente de limba rusă cunoștea. Sigur că asta nu implică automat studii în URSS.

  4. Chestia cu Doncea la apărarea antiaeriană era cu dedicație. 😄

    Doncea a fost o vreme principalul concurent al lui Gheorghiu-Dej. Se pare că Dej a fost probabil ofuscat că Kominternul nu l-a considerat așa de important ca să-i asigure evadarea în 1935 așa cum a făcut pentru Doncea. Petrescu și Vasilichi. În plus Doncea ava și gura mare și se condisera un tovarăș mult mai meritoriu ca Dej. Spațiul aerian al României acelor ani era violat frecvent de avioane occidentale ce parașutau agenți sau echipamente. Era evident că oricine se ocupa cu apărarea antiaeriană putea fi oricând acuzat de „lipsă de vigilență”.

    • De-abia în anul 1954 a început detensionarea situaţiei, însă cu toate acestea au mai existat cazuri de doborârea a unor avioane, inclusiv civile.

      „În legătură cu schimbările care au avut loc în situaţia internaţională, în Uniunea Sovietică, prin decizia guvernului, s-a schimbat actuala procedură de combatere a aeronavelor străine care au încălcat frontiera de stat a URSS şi, pentru viitorul apropiat, a fost stabilită următoarea procedură privind tratarea acestora:
      – Când aeronavele străine încalcă frontiera de stat a URSS şi pătrund pe teritoriul sovietic este interzisă utilizarea focului de avertizare şi a focului pentru doborâre de către avioanele de vânătoare şi artileria antiaeriană a armatei sovietice şi a marinei. În aceste cazuri, aeronavele străine intruse sunt forţate să aterizeze pe cel mai apropiat aerodrom de pe teritoriul sovietic, în timpul zilei – prin evoluţia aeronavelor, noaptea – prin luminile interioare intermitente;
      – Avioanele ţărilor noastre prietene de democraţie populară, precum şi Iugoslavia, care au încălcat frontiera de stat a URSS, primesc toată asistenţa posibilă pentru a ajunge la cel mai apropiat aerodrom pentru aterizare sau pentru a se întoarce pe teritoriul lor, folosind semnale stabilite pentru aceasta”.

    • Ofiţerii mai în vârstă care l-au apucat pe Doncea povesteau că era spaimă când făcea vizite în unităţi : se ducea direct de când intra în unitate cu maşina la latrine (care erau în cvasitotalitatea cazurilor în afara clădirilor) şi la gospodăriile ajutătoare, acolo unde se creşteau porci, vite. Acolo se pricepea!

      • Deci în felul lui era un om onest.😂

        Ceaușescu și Dej, care erau și ei cam la același nivel de competență cu Doncea, se pricepeau la toate și lua decizii în toate domeniile. Dacă s-ar fi limitat la inspecția latrinelor și a cocinilor cu porci probabil că nu s-ar fi supărat nimeni pe ei.

  5. Ceausescu a ocupat functii foarte importante in PCR si in statul roman din 1945 pana in 1965.Din 1945 pana in 1989 a condus România cum a vrut.A bagat tara si economia ei intr -o fundătura. E laudat de nostalgici ca a platit integral datoriile tarii de parca nu tot el le -a contractat.
    E laudat ca a construit blocuri ,fabrici si uzine dar pentru laudatorii lui nu conteaza ca aceste aveau personal supranumerar ,consumau multa energie si materii prime din import,faceau datorii si erau ineficiente si nerentabile ( nu toate dar multe).Am socotit ca din cei 45 de ani de comunism numai 15 au fosta fara cartele si restrictii.Am prins cartelele si in timpul lui Gheorghiu Dej si in timpul lui Ceausescu. In agricultura socialista ” mecanizata” recoltarea se facea cu elevi,studenti,muncitori ,militari,intelectuali ,etc mai putin cu tarani ( fara plata sau cu plata simbolica).Ceausescu era un stalinist convins astfel incat sectorul privat sau particular din economie era extrem,extrem de ingust( spre deosebire de polonia ,ungaria ,iugoslavia si alte tari socialiste).Celor care laudau marile realizari ale socialismului in Romania un unchi al meu le a raspuns inca inainte de 1989 ca devreme ce comunistii au confiscat totul trebuiau sa si faca ceva.O mare parte din industria socialista ceausista a fost construita cu bani imprumutati de la capitalistii cei rai si exploatatori..E de mentionat si faptul ca desi ceausescu a anuntat incheierea platii datoriilor in martie 1989 pana in decembrie 1989 ( inclusiv) nu au fost desfiintate cartelele si anulate restrictiile .Unor ministri care i au propus sa mai ” dea” ceva si populatiei le a răspuns ca banii trebuie dati la investitii nu la consum.Nu se putea trata nimic cu el asa ca au ajuns si el si tovarasa acolo unde le era locul. Azi avem alte probleme de rezolvat dar nu privind spre trecutul ceausist comunist ci cautand solutiile potrivite deceniului 3 al secolului 21. Ca fapt divers si referitor la cat de modern era regimul comunist ceausist amintesc faptul ca Romania a adoptat televiziunea in culori in 1983 ( ultima in europa si printre ultimele din lume) dar nu din initiativa lui Ceausescu.. Televiziunea avea in 1989 3 ore de emisie pe zi.Specialistii romani al ales sistemul PAl si nu Secam cum aveau celelate tari socialiste ( cu exceptia albaniei si iugoslaviei) desi cu ani in urma Ceausescu ii promisese presedintelui frantei ca Romania va adopta secam. Oricum sistemul Pal era mai bun..Din 1983 si pana in 1989 mai putin de 1vla suta dintre romani au putut cumpara televizoare color fiindca erau cu inscriere.Eu am asteptat din 1983 pana in 1989 adica 6 ani si tot nu mi venise randul.Daca aveai bani puteai cumpara o Dacie 1300 dar timpul de asteptare era pana la 5 ani.Erau restrictii mari si la benzina ( 10 litri pe luna daca nu gresesc).Asta era socialismul ceausist mult laudat de unii.Mai erau desigur si represiunea politica,cenzura,nomenclatura si viata cenusie si lipsita de speranta.Cu toate ca si azi sunt multe ,multe probleme ce si asteapta rezolvarea ,totusi e mult mai bine ca atunci.

  6. se poate face o paralela intre numirile politice din acei ani cu numirile politice din vremea noastra. diferenta e ca atunci era un singur partid, acum sunt mai multe. si mai multe functii si sinecuri ocupate politic, de persoane fara studii in domeniu

    • În perioada în care Ceauşescu era pus de partid, cu aprobarea sovieticilor, într-o funcţie care nu a existat în armata română până atunci, bunicii unor ţepeşişti în sandale din zilele noastre se ocupau, la fel ca nepoţii lor de astăzi, de lupta de clasă, de stârnirea de zâzanie printre membrii societăţii româneşti (conform zicalei „Să moară capra vecinului, pentru că este mai grasă”) şi de blamarea militarilor din vechiul regim politic. Atunci nu exista însă o condiţionare politică externă a aderării României la o uniune economică printr-o integrare, mai întâi, într-un sistem de alianţă politico-militar – care a presupus, printre altele, reducerea masivă a numărului de ofiţeri, subofiţeri şi maiştri militari ai armatei române prin disponibilizări voluntare şi prin desfiinţări de unităţi militare în perioada 1994-2010.

  7. Peste tot am citit ca a fackut Academia Frunze din URSS – vezi Mihail Frunze.
    Si ca urmare a ajuns general.
    Sa intelegem ca ca Abolvent al Academiei lui ceausescu din Sibiu – infiintata in fosta baza sovietica – nu stii ca Era Scoala militara in iasi desfiintata de sovietici, chipurile transferata la campulung (acolo a facut Liceul si Coanda printre altii, in intreBeLiT)?
    E o informatie inedita, desigur, de la care ar trebui sa se adape cei care va manipuleaza in massa – vezi si articolul despre Micrcecece VULcanescu.

    • La cursul respectiv, Nicolae Ceauşescu a fost coleg de promoţie cu Ioan Rab, şeful Direcţiei Cadre a Ministerului Forţelor Armate.

      • Deci Ceaușescu totuși a făcut ceva studii în URSS.

        5 luni de „studii” pentru un individ cu 6 clase de școală primară e ditai educația postuniversitară. Cam ca un doctor în „apărare” sau „siguranță publică” din zilele noastre. 👍

        • Deoarece de-a lungul deceniilor s-a afirmat că Nicolae Ceauşescu a studiat în Uniunea Sovietică, înainte sau chiar în perioada în care a ocupat funcţia de şef al Direcţiei Superioare Politice a Armatei, precizăm din nou faptul că liderul comunist nu a urmat studii militare peste hotare. Acesta a fost însă înscris, în perioada ianuarie – iulie 1953, la Cursul Academic Superior (de comandanţi şi şefi de stat major de unităţi şi mari unităţi) de pe lângă Academia Militară Generală „I.V. Stalin” din Bucureşti, la trei ani după preluarea funcţiei de şef al D.S.P.A.
          În aceeaşi perioadă (ianuarie-iulie 1953), la cursul respectiv au fost înscrişi colonelul Ioan Rab (şef al Direcţiei Cadre a Ministerului Forţelor Armate) şi Serghei Nikonov (Sergiu Nicolau).

          Ioan (János) Rab a îndeplinit iniţial, ca sublocotenent, funcţia de locţiitor politic al comandantului Companiei Transport din cadrul Diviziei 1 Infanterie Voluntari „Tudor Vladimirescu” (din februarie 1944), apoi a fost avansat locotenent. La 12 aprilie 1945, acesta a devenit locţiitor al comandantului Regimentului 5 Infanterie Voluntari din cadrul Diviziei 2 Infanterie Voluntari „Horia, Cloşca şi Crişan” (locţiitor pentru Educaţie şi Cultură, cu gradul de căpitan).
          După revenirea în ţară, Ioan Rab a condus structura de Educaţie, Cultură şi Propagandă din Subsecretariatul de Stat al Aerului (septembrie 1945 – decembrie 1946), a lucrat în structura centrală a D.S.P.A. (în iulie 1949 era şef al Direcţiei Cadre din D.S.P.A.), iar în perioada 1950-1952 a îndeplinit funcţia de şef al Direcţiei Cadre a Ministerului Forţelor Armate (având gradul de colonel din anul 1950 până la 2 octombrie 1952, când a fost avansat la gradul de general-maior).
          După absolvirea Cursului academic superior de pe lângă Academia Militară Generală „I.V. Stalin” din Bucureşti (ianuarie-iulie 1953; curs de perfecţionare a comandanţilor şi şefilor de stat major de unităţi şi mari unităţi), Ioan Rab a fost numit adjunct al ministrului Construcţiilor şi Industriei Materialelor de Construcţii (1953-1954). Apoi, el a urmat o carieră în diplomaţie: ambasador în U.R.S.S. (aprilie 1954 – mai 1956), ministru plenipotenţiar în Finlanda (decembrie 1954 – martie 1956), ambasador în R.P. Mongolă (decembrie 1954 – mai 1956), Cehoslovacia (mai 1956 – octombrie 1957) şi Iugoslavia (februarie 1959 – februarie 1963).

          Serghei Nikonov (Sergiu Nicolau) a fost agent N.K.V.D. în perioada interbelică, în Belgia, Franţa şi România. După eliberarea din închisoare, ca urmare a loviturii de stat de la 23 august 1944, Serghei Nikonov a promovat rapid în cadrul serviciilor secrete româneşti, îndeplinind pe rând următoarele funcţii: director general al Serviciului Special de Informaţii (9 ianuarie 1947 – 2 aprilie 1951); şef al Direcţiei A (informaţii externe) din Direcţia Generală a Securităţii Statului (2 aprilie 1951 – 6 ianuarie 1953); ofiţer student la Cursul Academic Superior (de comandanţi şi şefi de stat major de unităţi şi mari unităţi) de pe lângă Academia Militară Generală „I.V. Stalin” din Bucureşti (5 ianuarie – 5 iunie 1953); comandant al Regiunii a II-a Militare (iunie – 12 septembrie 1953); şef al Comandamentului Apărării Antiaeriene a Teritoriului, în locul colonelului Alexandru Paraschiv (12 septembrie 1953 – 22 ianuarie 1954); şef al Direcţiei Informaţii a Marelui Stat Major (22 ianuarie 1954 – 22 noiembrie 1960), în locul generalului Minea Stan (numit şef al Procuraturii Militare); şef al Direcţiei de Control a Ministerului Forţelor Armate (26 noiembrie 1960 – 29 februarie 1964), subordonat generalului Mihail Burcă (adjunct al ministrului şi şef al Spatelui Forţelor Armate, 1958-1972).

          Cine a greşit când a afirmat că Nicolae Ceauşescu a urmat cursuri la Academia Militară „M.V. Frunze” în anii ’40-’50, fără a indica sursa de informaţii? Este un alt subiect şi nu am timp de pierdut pentru a discuta în contradictoriu cu wikipediştii.
          Este însă adevărat faptul că Nicolae Ceauşescu a fost la acea Academie, însă în a doua jumătate a anilor ’60 şi în calitate de oaspete al omologului său sovietic, Leonid Ilici Brejnev. Dosarul despre vizita respectivă se păstrează în România, în condiţii foarte bune.

      • Scoala de PARTID, carevasazica.
        Bunicul meu a pierdut doua case primare deoarece NU au avut invatator – toti fiind pe front, cu mobilizarea generala. A fost nascut in 1910. Dupa ce, in sfarsit, a absolvit clasele primare obligatorii si-a facut un scurt tagiu la Biroul fratelui mai mare care devenise Notar – unde a aflat de legi si si-a perfectionat scrisul si cititul, iar intr-o vara s-a ivit perspectiva de a deveni JANDARM la CLuuuJ. Astfel, impreuna cu fratele lui si inca cativa viitori recruti a ajuns la CLuUuj unde s-a inscris la Scoala…
        EL si comandantul sau au fost ultimii care au iesit din Tg.MUres cand a fost retrocedarea dupa DIKTAT.
        (da’ de unde, de pe linga Razboieni… din parinti GOSPODARI cu crasma la Vad – la cativa zeci de km de Hanul Ancutei, S – celalalt bunic a fost luat la Atelierele MALAXA la un moment dat… tot cam asa

    • Am uitat de Serghei Nikonov (Sergiu Nicolau). Şi el a fost la cursul respectiv, în perioada 5 ianuarie – 5 iunie 1953.

  8. excelent, extraordinar articol,
    „mythbuster”!
    fiind elev in anii ceausisti aveam o mare nedumerire cand il auzeam pe presedintele tarii stalcind limba română. era totusi cel mai „important” om din tara si imi parea absurd sa fie atat de agramat si ca nu se gasea cineva mai inteligent ..sa-l inlocuiasca.
    pe la vreo 12 ani gasisem, dupa ani de ezitari, un presedinte perfect pentru tara noastra.
    profesorul meu de limba si literatura romana, om drept, cu un bagaj cultural extraordinar, si in plus parea „neutru” ca un elvetian, nu parea sa fie pro sau contra regimului, ca mai toti adultii…cu exceptia bunicului, care-i ura visceral pe comunişti.
    in anii liceului ascultam cu rabdare, si luam chiar notite, lectura cartii lui Pacepa, „Orizonturi rosii”. am mai recitit-o de vreo trei ori dar evident imi lipsea „ceva” pentru a avea un portret complet al fostului dictator comunist.
    that’s it!!!
    aceasta autobiografie, in loc de introducere.
    „tata a fost liberal”. 🤣

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Petre Opris
Petre Opris
A absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri de Artilerie şi Rachete „Ioan Vodă” (Sibiu, 1990) şi Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti (1997). Doctor în istorie (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, 2008) şi locotenent-colonel (în rezervă). A lucrat în Ministerul Apărării Naţionale (1990-2002) şi Serviciul de Protecţie şi Pază (2002-2009). Cercetător asociat în cadrul proiectului internaţional „Relations between India and the Soviet Bloc: New Evidence from the Eastern European Archives”, coordonator: prof.dr. Vojtech Mastny, The Parallel History Project on Cooperative Security (PHP), Zürich, 2007-2010. Cercetător în domeniul istoriei Războiului Rece la „Woodrow Wilson International Center for Scholars” (Washington, D.C.), în cadrul Programului de Burse de Cercetare pe Termen Scurt iniţiat de Institutul Cultural Român (România) şi Woodrow Wilson International Center for Scholars (S.U.A.), martie – iunie 2012. Lucrări publicate: „Industria românească de apărare. Documente (1950-1989)” (Editura Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, 2007), „Criza poloneză de la începutul anilor ’80. Reacţia conducerii Partidului Comunist Român” (Editura Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, 2008) şi „România în Organizaţia Tratatului de la Varşovia (1955-1991)” (Editura Militară, Bucureşti, 2008). Co-autor, împreună cu dr. Gavriil Preda, al celor două volume ale lucrării „România în Organizaţia Tratatului de la Varşovia. Documente (1954-1968)” (Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Bucureşti, 2008 şi 2009). Fundaţia Culturală „Magazin Istoric” i-a acordat Premiul „Florin Constantiniu” pentru lucrarea „Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România (1946-1989)” (Editura Militară, Bucureşti, 2018), în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Banca Naţională a României (Bucureşti, 24 mai 2019). Apariţii editoriale recente: „Aspecte ale economiei româneşti în timpul Războiului Rece (1946-1991)” (Editura Trei, Bucureşti, 2019) şi „Armată, spionaj şi economie în România (1945-1991)” (Editura Trei, Bucureşti, 2021). În prezent, îndeplineşte funcţia de director adjunct al Institutului Cultural Român de la Varşovia. Opiniile exprimate pe Contributors.ro aparţin autorului şi nu reprezintă poziţia Institutului Cultural Român.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro