Când Mark Rutte, secretarul general al NATO, a afirmat, grandios și eroic, aproape „churchillian”, pe 9 iunie, că „acum suntem toți pe flancul estic”[1], lumea a luat declarația ca pe un gest diplomatic elegant, o formă de altruism contextual și de solidaritate simbolică cu țările de pe Flancul Estic al Alianței, cele mai expuse scenariului unei agresiuni a Rusiei. Dar s-ar putea ca în spatele acestei formule să nu fie doar gentilețe diplomatică și încurajarea aliaților central și est-europeni postcomuniști să nu se simtă singuri în fața Rusiei, ci chiar miezul unei posibile soluții europene pentru noua ordine de securitate de pe continent, pe care să o asume cu claritate și în care să se implice activ (și) cea mai mare țară a Europei democratice: soluția „Germania pe Flancul Estic”.
Sunt semne importante că Germania începe să conștientizeze și să își asume cu maximă seriozitate, sub guvernarea Merz, apartenența geostrategică la flancul estic, la problematica regiunii și la perspectivele securității europene. Iar Germania dorește într-adevăr să devină un pilon al securității și al noii ordini europene de după războiul din Ucraina, dincolo de influența economică tradițională pe care oricum o avea de mai multe decenii, în regiune și în întreaga Europă.
Instalarea, în mai, a noului cancelar Friedrich Merz al Germaniei este cu siguranță cea mai bună veste care se putea întâmpla nu doar Germaniei (pentru motive economice și sociale care nu constituie subiectul acestui articol) dar și regiunii noastre, Uniunii Europene în ansamblu, NATO și Europei democratice, aflată sub atac din 2008, în cadrul războiului hibrid al Rusiei.
Trebuie să fim lucizi: ideea „venirii” Germaniei în Estul Europei nu este nouă și are, desigur, un fel paradoxal de continuitate istorică, cu bunele și cu relele ei binecunoscute. Drang nach Osten (marșul către Est), o veche temă culturală și naționalistă germană din secolul al XIX-lea, reluată de naziști în Al Doilea Război Mondial în chip expansionist, părea să aducă „spațiul vital” (Lebensraum) de care credea Adolf Hitler că au nevoie națiunea germană și Al Treilea Reich pentru a-și împlini potențialul. Un final catastrofal al acestei distopii, așa cum știm.
Mai târziu, în timpul Războiului Rece, începând cu Egon Bahr și Willi Brandt, RFG și guvernele de la Bonn au început să mizeze, spre sfârșitul anilor ‘60 și începutul anilor ‘70, pe Ostpolitik. Colaborarea cu RDG și regimurile comuniste din Estul Europei, întruchipând faimoasa formulă wandel durch handel (schimbare prin comerț), se întemeia pe iluzia că, intrând în afaceri și făcând comerț cu dictaturile est-europene, Germania democratică ar fi putut să le schimbe în bine pe acestea din urmă, catalizând reforme, deschideri, apropiere sinceră și schimbări democratice. Fals, o nouă utopie.
Iluzia schimbării dictaturilor prin comerț a murit odată cu invadarea Ucrainei și cu Războiul lui Putin împotriva Occidentului, în care occidentalii au înțeles, în sfârșit, că zecile de miliarde de mărci/Euro pompate de-a lungul deceniilor în economia Rusiei nu au făcut decât să întărească regimul Putin, să-i dea popularitate internă (pe banii Vestului) iar finalmente să alimenteze mașinăria de război cu care Kremlinul a atacat ulterior Europa. Un alt final catastrofal al relației Germaniei cu Estul, în particular cu Moscova.
…Nici cucerire, nici finanțarea dictaturilor estice. Ambele abordări germane ale Estului Europei, din ultimii 80 de ani, au eșuat. Astăzi, în schimb, integrarea Germaniei pe flancul estic este o idee realistă, absolut necesară și binevenită. Ea nu mai este nici expansionistă, nici naivă. Este o idee defensivă și preventivă de data aceasta, o idee de consolidare a securității Europei în fața pericolului unui nou război extins pe continent, o consolidare posibilă prin descurajare credibilă și prin implicarea celei mai mari economii și democrații europene. Germania înțelege acum cu luciditate că împărtășește același destin al securității cu țările din Flancul Estic.
Pe scurt, motivele pentru care Germania ar putea fi considerată parte a Flancului Estic sunt cel puțin următoarele:
- Germania are în componența ei landuri care au aparținut Europei de Est comuniste (fosta RDG).
- Cortina de Fier, care a separat Europa în timpul Războiului Rece, a traversat Germania, pornind chiar de la Zidul Berlinului, simbolul cel mai puternic al divizării europene și terorii comunismului.
- Germania are ieșire la Marea Baltică, așadar geografic vorbind atinge, de fapt, un spațiu geopolitic nordic extrem de important al Flancului Estic.
- Prin importurile masive de gaz din Rusia, Germania a întreținut timp de vreo 50 de ani dependența economiei europene de Rusia, având o oarecare responsabilitate politică pentru consolidarea regimului lui Putin. Cancelarii Schröder (1998-2005) și Merkel (2005-2021) au crezut în bunele relații politice și economice cu Rusia și cu Putin, chiar și atunci când toate semnalele din fosta URSS îl arătau drept un dictator, un criminal și un mare dușman al lumii occidentale, al valorilor liberale (libertatea fiind prima dintre ele), statului de drept și democrației.
- Proiectul Nord Stream (gazoductul Rusia-Germania, pe sub Marea Baltică), în care Germania a investit masiv, a constituit unul din punctele de divergență cele mai sensibile între țările din UE și NATO în anii dinaintea invaziei din 2022. Multe din statele Flancului Estic s-au opus Nord Stream, în frunte cu Polonia, România, Statele Baltice. S-a dovedit că est-europenii au avut dreptate iar Berlinul datora scuze regiunii pentru îndelungata relație de amiciție cu dictatura lui Putin.
- Securitatea Germaniei este strâns legată de securitatea Flancului Estic, tot așa cum securitatea Flancului Estic depinde în prezent de rezistența Ucrainei. O Europă de Est nesigură, instabilă politic sau chiar în război afectează perspectivele de bunăstare ale Germaniei.
Din fericire, Friedrich Merz pare să fi înțeles toate lucrurile acestea și nevoia ca Germania să se smulgă din trecutul mlăștinos al colaborării și finanțării regimului Putin. Desigur, pe 27 februarie 2022, la trei zile după marea invazie a Rusiei în Ucraina, predecesorul său, social-democratul Olaf Scholz, vorbea în fața Bundestagului despre Zeitenwende, punctul de cotitură. Conceptul a fost grandios, implementarea lui mai puțin. Scholz a încercat ceva, a condamnat ferm invazia Rusiei, a aplicat sancțiuni, a exprimat poziții corecte, a aprobat ajutoare financiare importante pentru Ucraina, dar nu a părut să ducă lucrurile la bun sfârșit iar acțiunea de creștere efectivă a capacității militare de apărare a Germaniei a rămas mai degrabă moale și modestă ca rezultate, în principal pentru că electoratul social-democrat de stânga nu pare să fie cel mai deschis la ideea de reînarmare puternică a Germaniei.
Nu știm cât de solidă este în profunzime coaliția de guvernare de la Berlin, mai ales după ultimele dezacorduri CDU-SPD în jurul numirii de la Curtea Constituțională, dar probabil guvernul Merz va merge mai departe și va reuși o cursă completă de patru ani. SPD nu are interesul să provoace alegeri anticipate, după experimentul alegerilor anticipate din februarie 2025, când ambele partide responsabile de ruperea coaliției anul trecut în septembrie, SPD și FDP, au fost penalizate drastic de electorat, FDP ieșind din parlament iar SPD obținând cel mai slab scor din istoria sa postbelică.
Unul din punctele importante ale agendei Merz, dincolo de revigorarea economiei, este reprezentat de apărare și securitate. La propunerea sa, Bundestagul a aprobat încă din primăvară un nivel incredibil al cheltuielilor și investițiilor de apărare, de 600 miliarde de Euro, în următorii 10 ani. Germania devine astfel un investitor uriaș în industria de apărare, așa cum nu a fost până acum în istoria NATO și a UE și cum, realist vorbind, nicio altă țară europeană nu își permite să fie. Mai mult decât atât, prin propunerea inspirată a cancelarului Merz, se pare că a fost evitată în ultimul moment o dezangajare completă a SUA în Ucraina. S-a reușit motivarea lui Trump de a continua să livreze indirect ajutor Ucrainei, prin intermediul țărilor europene, cărora SUA se angajează să le reînnoiască, contra cost și cu generația tehnologică cea mai nouă, armamentul deținut în prezent, pe care europenii îl vor trimite Ucrainei, în cadrul unui mecanism coordonat de NATO. Poate că a contat și certificatul german de naștere al bunicului lui Donald Trump, pe care cancelarul Merz i l-a adus cadou președintelui american chiar în Biroul Oval.
Dacă redefinirea geostrategică a Germaniei ca parte a Flancului Estic este aproape o certitudine logică și este pe cale să se producă, nu doar discursiv, pentru România ar mai exista o miză majoră: atragerea Germaniei în regiunea Mării Negre. Și aici catalizatorul reacției ar trebui să fie interesele comune. Firește, este mult mai greu să aduci Germania în sudul Flancului Estic decât în nord, la Marea Baltică, unde deja este, prin coordonatele sale geografice, istorice și culturale.
„Pariul” politicii externe și de securitate a României în relația cu Germania ar putea fi însă unul inspirat și câștigător, dacă vom avea voința, forța, tenacitatea, seriozitatea și priceperea să continuăm vizita oficială bună a președintelui Dan la Berlin cu proiecte atractive și cu o doză de viziune în stil mare. Mă aștept ca vizita oficială de răspuns a cancelarului Merz în România, anul viitor, să aducă semnarea unor noi contracte majore de colaborare strategică și poate chiar a unui Tratat de colaborare și prietenie bilateral, de tipul celor semnate între Germania, Marea Britanie și Franța, desigur cu obiective specifice și proporționate capacităților și dimensiunii României.
Ce ar însemna venirea Germaniei la Marea Neagră? Pentru ei, deschidere spre o zonă nouă, foarte dinamică și cu potențial economic neexplorat chiar mai mare decât al Mării Baltice, unde cam toate ideile și proiectele posibile au fost deja încercate. Pentru noi, garanția ancorării definitive în Europa, sigilată economic, militar, strategic, politic, cultural.
Germania a avut o prezență mai degrabă discretă în regiunea Mării Negre în epoca postbelică și chiar după încheierea Războiului Rece. Dar portul Constanța oferă o deschidere spre sud, spre Turcia, Georgia (Caucazul de Sud) și Orientul Mijlociu de care multe companii germane ar putea să profite.
Industria de apărare este deja o pistă de lucru pentru colaborarea bilaterală, unde există contracte semnificative în vigoare iar altele sunt în negocieri relativ avansate.
Industria auto nu a fost decât tangențial, prin fabricarea de piese, încercată ca direcție de cooperare. România nu este chiar străină de această industrie și, chiar dacă germanii au stat în mod tradițional departe (probabil din neîncredere în mediul local), poate ar fi timpul ca unul din producătorii germani să îndrăznească mai mult, având nu doar un mediu unde producția ar putea merge bine, la prețuri competitive, dar și platforma pentru un export regional relativ important.
Energia poate fi pusă pe această listă potențială, fie că ne referim la cea convențională, bazată pe hidrocarburi (România are resurse de gaz) sau nucleară (unde Germania își poate repara greșeala epocii Merkel, de închidere a propriilor centrale), fie că ne referim la versiunile verzi, care necesită și ele tehnologii și investiții.
Societatea, cultura, mediul academic din România așteaptă Germania cu brațele deschise. Dincolo de convenția că România este o țară francofonă, experiența mea academică de 30 de ani arată că, cel puțin la Cluj (probabil și în alte centre universitare de tradiție), toate proiectele de colaborare cu parteneri și universități germane au fost un succes și nu doar profesorii și cercetătorii, dar și numeroșii studenți germani au plecat de aici încântați de stagiile petrecute în România. România înseamnă, în același timp, și Mitteleuropa, așa cum simt și ne spun academicii germani veniți la UBB. Încă o dată, trebuie depășită probabil bariera tradițională de reticență a germanilor față de România și sud-estul Europei iar imaginea politică a țării și a conducătorilor ei este esențială în a face primul pas.
Suntem, peste tot în politica Europei și a lumii, într-un moment de tranziție, cu relele și cu bunele pe care le aduc tranzițiile. Știm că lucrurile se schimbă, vedem că lucrurile se schimbă, simțim că lucrurile se schimbă, dar nu știm întotdeauna în ce direcție se schimbă și spre ce ne îndreptăm. Este deja un loc comun să spunem că toate opțiunile sunt pe masă.
Momentele de criză, incertitudine și transformări aduc însă și mari, uneori nesperate oportunități de colaborare, pe baza unor noi interese descoperite și a unei noi viziuni comune. De ce să nu credem în viitorul relației Germania-România, într-un context european al nucleului consolidat din UE sau chiar (ar fi ideal!) în cel al unei perspective transatlantice reînnoite și articulate a NATO, de la Vancouver și San Francisco la Constanța?
[1] https://www.politico.eu/article/natos-rutte-to-urge-quantum-leap-in-defense-readiness-as-putin-lurks/
Germania face echipă cu Austria și cu Ungaria, așa că România va pierde întotdeauna din asemenea combinații. Nu e nevoie de o nouă misiune militară germană la București, ultima dată lucrurile s-au terminat foarte prost pentru România.
Dacă Germania încearcă să-și refacă imperiul de pe vremea lui Bismarck, lucrurile se vor termina cu un război mondial, la fel ca și atunci. Oricum, e de apreciat restaurarea adevărului istoric în privința formulei ”Wandel durch Handel” și menționarea explicită a lui Egon Bahr și Willy Brandt.
P.S. Mai ține cineva minte că pe Willy Brandt îl chema de fapt la naștere Herbert Frahm, că abia după război și-a schimbat oficial numele în Willy Brandt și că în 1991 SPD și-a cerut public scuze pentru cooperarea cu Stasi / KGB și pentru finanțările primite din fosta RDG?
Da, prezenței economice/comerciale a Germaniei în Est, dar NU prezenței politice și mai ales militare. Fiindcă, spune chiar autorul, Germania a avut o politică agresivă spre Est, nu numai Drang nach Osten( Marș spre Răsărit, un curent cultural naționalist), ci și Lebensraum(spațiu vital) cauză a acțiunii lui Hitler contra Poloniei și URSS. Apoi, să nu uităm, după WW2 Germania a pierdut toată Prusia Orientală, toată Silezia și mare parte din Pomerania, aflate, vai,vai,vai, la…Polonia, Lituania și…Rusia. Întrebați-i pe polonezi cum ar vedea ei prezența Germaniei prin Polonia.
Referitor la România, nu se pot uita Diktatul de la Viena din1940 impus de Germania prin care Ardealul de Nord a fost dat Hungariei, dar și Pactul Ribbentrop -Molotov din 1939 prin care Germania accepta ca URSS să ia de la România Bucovina de Nord, Basarabia și Bugeacul, plus Cadrilaterul pentru Bulgaria
Chiar credeți că Germania ar veni ca porumbel al păcii în Est? Eu cred că Germania este revanșardă și revizionistă, nu am nicio încredere în avansul spre Est al Germaniei+Austriei+Hungariei.
În concluzie, Germania VREA cu orice preț avansul în Est, dar NU ARE pe unde. Polonia se opune cu îndârjire, prin Bulgaria nu se poate fiindcă se opune Serbia, rămâne doar România care deja a fost umilită de Germania( prin Merkel) în cazurile Moldova și Schengen.
Nu, Germania nu trebuie să aibă acces politic și militar prin România. Să o ia prin Suedia și Finlanda. Nu mai vrem un alt pact Ribbentrop -Molotov în Est( deși s-a încercat unul Merkel-Putin…)
În loc de concluzie: mai bine Franța decât Germania. Franța a fost nașa de botez a României în 1859 și nașa de cununie la Marea Unire din 1918. Plus că Franța+UK+SUA=LOVE….
Politica de prietenie cu comunistii, pentru a distruge din interior sistemul, prin disolutie, ii apartine lui Kennedy.
Nemtii l-au preluat creator.
Si comunismul a cazut, in 20 de ani de legaturi comerciale si grupuri de turisti. Nu putem spune ca a fost gresit.
Cu Putin este o alta poveste. Rusia a avut inca de la inceput un grup revansard, care dorea revenirea la imperiu. Nu se mai putea la comunism, dar se retransasera pe ideea imperiala. In timp ce unii doreau reforma si cereau bani pentru a depasi greutatile, altii pregateau revenirea. Banii aia, dati de Merkel, trebuiau monitorizati. Ce se facea cu ei, ce progrese facea reforma in Rusia etc. Ei s-au multumit sa dea bani, crezand ca rusii sunt de cuvint. Nu sunt. Nu au fost niciodata. In acelasi timp, Putin a jucat teatru, spunindu-le ce voiau sa auda. Anesteziindu-i.
In ce priveste politica actuala, Germania e constienta de faptul ca daca Rusia isi reface imperiul, nu se va opri pina la Berlin. Deci, este fortata sa-si pregateasca apararea. Iar cea mai buna aparare este in Polonia si Ucraina. Daca aceste tari cad, nimic nu opreste Armata Rosie. Au teren plat pina in Germania.
De asemenea, Romania este un punct sensibil. Daca se depasesc muntii de aici, Ungaria si Austria le vor deschide granitele pina in sudul Germaniei.
Vor sau nu, daca vor sa fie la adapost de atacurile ruse, trebuie sa intareasca flancul estic al NATO.
Singura problema e umbrela atomica. Cum ei nu detin arme nucleare, trebuie sa fie foarte apropiati de UK si Franta. Daca nu ma insel, tocmai s-a semnat un tratat militar cu UK. Poate vreti sa-l comentati mai pe larg.
Ha, ha, ha… https://www.msn.com/de-de/nachrichten/other/umfrage-union-und-afd-gleichauf-gr%C3%BCne-und-linke-ebenfalls/ar-AA1J4PMt?ocid=msedgntp&pc=U531&cvid=9b2a73e0eeeb4bc186412d526a6c4f5e&ei=24
Afd e la egalitate cu CDU, 25%.
Revenirea la energie nucleara e absolut imposibila.
Cum zicea bunicu, vise taica!
PS Poanta e teribil de amuzanta „de la Vancouver și San Francisco la Constanța? ” eu as adauga si Caracal!
Vrand-nevrand Germania va trebui sa-si asume o mare parte din apararea europeana. Deceniile de neglijare a apararii si de legaturi cu rusii s-au dus. Rusia nu se poate reforma si nu va deveni niciodata in urmatorii 100 de ani o parte a Occidentului, nici pe departe. Asadar nu doar Germania dar si Franta, Italia si UK trebuie sa apere Estul european si sa investeasca aici masiv pt a avea niste tari democratice si prietene.
Iar tarile vestice ar tb sa opreasca imigratia masiva din Africa si Asia, daca nu vor sa fie conduse in curand de musulmani cu agende total diferite de binele Europei.
Germania pare că nu știe cum să se raporteze la restul Europei altfel decât fascistoid. Condusă de o clică de politruci meschini, lipsiți de orice viziune, lacomi, care au bătut pe rând palma cu Putin și alți dictatori și mai recent cu Xi Jinping, ea a involuat constant ajungînd in pragul unei dictaturi de-a dreptul fasciste. După abolirea libertății de exprimare in timpul regimului Merkel -când mii de oamemi erau urmăriți penal pentru comentarii pe facebook- Germania se pregătește să abolească multipartitismul prin scoaterea in afara legii a AFD, adică a singurului partid care se opune timid imigrației ilegale. Astfel Germania declară război însăși Europei, căci in opinia coteriei de politruci din fruntea ei granițele Europei e musai să fie permeabile, adică o bătătură vraiște de tip bolșevic. Pasămite Europa nu are dreptul de a-și apăra granițele că așa vrea neuronul multiculti fascistoid al Germaniei.
Fascismul german a suferit mai multe mutații in cele 3 decenii după așa-zisa cădere a comunismului. Ultima este o fuziune cu imperialismul fascistoid chinez. și s-a văzut foarte clar când in mod aiuritor industriașii germani (conectați la finanțele statului german) au protestat față de taxele impuse de UE producătorilor chinezi de mașini electrice. Este principala cauză a umplerii Europei cu gunoaie chinezești sub justificarea aberantă a salvării planetei de co2 (cu mizeria de Green Deal). Dacă proiectul sinistru al conductelor ruso-germane a picat cu ajutor american, iată că urmează o nouă dependență energetică pusă la cale de niște imbecili politruci slujiți in misiunea lor suicidară de alți imbecili…activiștii ecofasciști.
De aceea bucuria implicării Germaniei in reînarmarea Europei este un spectacol pur și simplu deplorabil. Nu există politruci mai inepți și mai desprinși de orice valoare sau principiu european precum cei germani. poate doar prin România să mai găsești specimene mai corupte, bolnave mental și deraiate ideologic decât tovarășii nemți.
Simbata a fost timp frumos, 25 de grade, soare. Am fost la greci, linga vila lui Krupp. Mi-a fost teama ca nu gasim locuri, da de unde, era cam gol. Am luat souflaki, 22 euroi, nevasta miel, peste 30. Avea si snitel, 22, anul trecut souflaki costa 13 si snitel 12.
Nu-mi pot imagina ca intr-o tara in care snitelul e atit de scump, sa se bage atitia bani in inarmare.
Si Scholz, cind a devenit cancelar, a zis de 100 de miliarde inarmare. Intre timp a disparut Scholz si au ramas banii, care de fapt nu exista, sunt imprumutati.
Singurul scenariu in care Ge s-ar inarma cu seriozitate ar fi, Doamne fereste, daca Putin ar progresa in Ucraina si deci Ge s-ar simti amenintata.
amice, fascismul contemporan e in Rusia imperialisto-militarista!
Fără îndoială, prietene. De aceea este și menționată in textul meu, in rândul camarazilor de gheșefturi ai politrucilor germani. Doar nu o să uităm așa, dintr-o dată, ce de afaceri profitabile au avut politrucii nemți și șleahta lor de corporatiști cu caghebeii lui Putin vreme de 2 decenii, nu? Și, apropo: cine zice că afacerile au luat sfârșit? cum de intră in Europa in continuare gazele și petrolul rusești?
Iar amantlâcul fascist ruso-franco-german e completat firesc de cel chinezesc, răsărit cu ajutorul celor dintâi, o axă fascistă contemporană, ascunsă in detalii, care lucrează de zor la doborârea/coruperea Americii. Iar asta se vede in modul in care Comisia tratează „partenerii” americani -cu anchete, hărțuiri, amenințări și amenzi nesimțite- in raport cu tovarășii chinezi, de pildă cu corporația Temu, cel mare furnizor de bunuri de unică folosință al Europei și, implicit, cel mai mare poluator global al momentului.
de ce, ma rog, ar trebui Ge sa-si asume apararea Europei? Sunt frati, unchi, cuscri?
Si cu ce bani? De unde vin banii? Plateste estul? Vad ca estul petrece in veselie.
Fiecare tara isi asuma ce vrea ea, in principiu ar trebui sa-si asume ce vrea poporul.
da. corect. in plus, ca să smulgă banii de la populație politrucii nemți trebe să instige la ură împotriva rușilor, ceea ce e tare complicat intr-o țară in care au șuierat ani de zile înjurăturile la adresa americanilor și toate partidele*, fără nicio excepție, au avut sau incă au legături murdare cu regimul lui Putin.
*și toate marile companii.
Era cat pe aici sa ne asumam. Intentionam sa-l asumam pe unul Georgescu dar nu s-a nimerit fiindca si-a bagat coada Soros. Am incercat sa asumam un intelectual roman sadea: Simion. am aflat ca a fost faultat de Macron. Speram sa avem succes peste 4 ani. O asemenea asumare ar simboliza desavarsirea societatii multilateral dezvoltate si ancorarea ferma la tarmul epocii de aur; case la 35000, nationalizarea caselor chiaburilor care nu locuiesc in ele, benzina la 1 leu pe litru, apa, hrana, energie, un canal nou si mai adanc, cei noua membri CCR la parnaie, statuie aurita celui mai iubit fiu al poporulu – in cazul in care nu poate fi impaiat. Dar cel mai important efect ar fi aducerea acasa a celor ce-si spun Diaspora patriotica. Sunt asteptati cu drag, le trebuie doar curaj. Asumati-va!.
Nu este nevoie si nici productiv sa aducem militar Germania in Marea Neagra. Si nici nu cred ca isi doreste acest lucru, va fi un obiectiv extrem de limitat, pe langa anvergura posibilitatilor sale. Ar reinvia si o mentalitate revoluta, sa nu uitam ca hitlerismul si sovietismul au fost in egala masura amenintari pentru Est. Va fi suficient si necesar ca Germania sa-si faca treaba de securitate in Marea Baltica, dar, mai ales, sa-si asume un rol esential in securitatea si pacea lumii. Aici, pe acest palier, se face simtita lipsa unui actor competitiv la scara globala.
Germania trebuie sa ajute economic tarile din Europa Centrala si de Est. Ea este indatorata profund si existential Estului. Reunificarea Germaniei nu ar fi avut loc fara retragerea fortelor aliantei estice de la Varsovia si desfiintarea acestui pact militar, dar si pentru faptul ca a mizat pe resursele naturale si de piata ale est-europenilor. Intr-adevar, impartirea geopolitica a Europei in “Est” si “Vest” este caduca si inca alimentata de forte interesate dezbinatoare, dar va mai trece ceva timp pana cand va dispare acest stereotip al razboiului rece. Reformarea sistemica radicala a Euro-Estului a fost un merit extraordinar si nepieritor al presedintelui sovietic Mihail Gorbaciov. Contributia a fost implicit si a URSS, ca vrem sau nu vrem, ca recunoastem sau nu recunoastem. Liderul sovietic nu putea sa reuseasca de unul singur, sa ne amintim ca tentativa de lovitura de stat din 19 august 1991 a esuat datorita clasei politice sovietice reformatoare si institutiilor statalitatii sovietice, care au fost de partea reformei. Gorbaciov este un erou nu numai al Rusiei, ci si al Umanitatii. Tot de la genialul Gorbaciov mostenim o evaluare uluitor de adevarata si de transformatoare, potrivit careia “Istoria este o Doamna capricioasa”! Altfel spus, ceea ce astazi este respins si hulit, maine poate fi acceptat si elogiat! O alta idee de perspectiva care nu trebuie uitata, validata istoric, este ca dusmanii nu sunt vesnici, ci doar interesele sunt eterne. Reconcilierea franco-germana este in acest sens o confirmare grandioasa si un model demn de urmat.
Pe de alta parte, razboiul din Ucraina se va incheia indiscutabil cu un acord de pace durabila. Post-razboi, asa-zisul “Flanc Estic”, un concept care proiecteaza ostilitate perpetua si inventeaza inamici imaginari in Orient, nu-si va mai avea sensul, ar fi o noua Cortina de Fier de care Europa si Lumea nu mai au nevoie. Acest lucru nu diminueaza insa cu nimic din necesitatea ca Europa sa-si asigure propria aparare, in mod puternic si competitiv. In acest sens, este sugestiv ca Europa in acest an, pentru prima dată în ultimele decenii, cheltuie mai mult pe achiziția de tehnologie de apărare decât SUA, conform lui Gundbert Scherf, cofondatorul firmei germane Helsing, cel mai valoros startup european din domeniul apărării. Tot germanul Scherf considera că Europa se află în pragul unei transformări revolutionare a inovației în domeniul apărării, similară cu „Proiectul Manhattan”, de creare a bombei atomice de catre SUA. Pe aceasta linie, declaratia sefei executivului european, Ursula von der Leyen, in Japonia, privind ordinea mondiala, poate fi considerata profetica: „Lumea s-a schimbat pentru totdeauna; este timpul să ne ocupăm de ea”. Dupa cum semnificativa este Alianta pentru Competitivitate UE-Japonia, anuntata la Tokyo de liderii celor doua parti, la finalul celui de-al 30-lea summit comun, miercuri, 23 iulie. Fireste, Germaniei ii revine responsabilitati fundamentale in apararea Europei, situatie in care “banii nu mai sunt o scuza, acum exista”, potrivit ministrului german al Apararii, Boris Pistorius, citat de Marc Wietfeld, directorul general și fondatorul producătorului german de roboți autonomi ARX Robotics.
Ați deschis cumva culoarele complexe de transport multimodal la Marea Mediterană, Marea Baltică și Hamburg/ Marea Nordului??? Ați schițat măcar în minte ce vreți de la viață prin văgăunile și fundăturile în care v a aruncat istoria și geografia continentului pe care v-ați aciuat/ ați eșuat!?
(da’, de unde, de moment ce voi ați eșuat până să deschideți/ cumpărați și modernizați un terminal de gaze lichefiate la Alexandropoulis pe care să-l folosiți în ambele sensuri când veți începe exploatarea masivă a gazelor din NM – de ce nu, italienii, spaniolii și francezii nu au nevoie diversificata pe piata UE?
Și, atunci, de unde vreți interes din partea celei mai mari economii a Europei – pe bune, nu umffflata cu diverse pompe – cel mai mare exportator și importator european, aflată momentan in recesiune/ în pragul recesiunii de ani buni de zile.
Reflexele istorice sunt inerțiale și au, de regulă, efecte în geografia locurilor. Ce să caute Germania la Marea Neagră, politic si militar? A mai căutat și alte dăți și s-a soldat cu grave ciuntitri ale teritoriului României. Germanii au cu totul alte interese si iubiri in Europa Centrală si de Sud-Est.
Am urmarit cu ingrijorare eforturile de decredibilizare a Franței în ochii românilor, pe care le fac asiduu niste conștienți și inconștienți activi pe diverse rețele ! Adică să dejoaace orice incercare de consolidare a relatiilor strategice cu singura putere europeană care, la limită, ar fi de partea noastră, cum a mai fost.
Nu-mi vine să cred că un analist geopolitic de talia d-lui Naumescu nu vede pericolul pentru România al întăririi Germaniei la Marea Neagră, in defavoarea Franței! Franţă despre care nu prea aduce vorba…