vineri, martie 29, 2024

Grâul și neghina Educației

Subiectul pe care îl atinge domnul profesor Vintilă Mihăilescu în legătură cu ”baronii cunoașterii” este un tabu, cel puțin în interiorul sistemului. ”Cine are de criticat să o facă din afara sistemului” este o frază pe care o rostesc apăsat destui dintre cei care exercită puterea. Iar marea masă intimidată de cadre didactice amuțește. Prin ce diferă mijloacele de intimidare actuale față de metodele securistice de altădată? Poate doar prin gravitatea consecințelor căci principiul de bază nu îmi pare fundamental diferit. Precum în epoca dictaturii ceaușiste există și azi o teamă difuză, o cultură a ascunderii sub preș, a vorbitului indirect, pieziș, pe la colțuri, toate ținând de un anumit mod nesănătos de raportare la autoritate. Poate ține și de mecanismele de supraviețuire dobândite încă din timpuri străvechi pe aceste meleaguri. Aș zice că funcționează foarte bine ceea ce se numește ”neajutorarea învățată” (learned helplessness) – adică fatalismul mioritic. Însă orice învăț are și un dezvăț.

Grâul și neghina sunt amestecate. De altfel, Iisus are o parabolă pe tema asta. Se pare că cele două trebuie să crească amestecate până le vremea culesului. Putem fi liniștiți în această privință: există interese puternice pentru ca ele să nu fie separate. Aș risca să afirm că separarea ar crea o instabilitate nedorită chiar de majoritate. Diverse studii arată că, de regulă, sistemele de acest tip dețin mecanisme foarte eficiente de protecție a status quo-ului (a se vedea conceptul de ”leadership adaptiv”). Dacă, când, cum și de către cine va putea fi separat grâul de neghină rămân întrebări deschise pentru mult timp de acum încolo.

Ego-ul a fost identificat de către diferiți lideri spirituali (îndeosebi din zona budismului) ca fiind cauza primordială a răului în lume. De acord că principiul se poate aplica și acestui caz. În plus, îmi pare a fi un aspect esențial în căutarea soluției. Se știe că ego-ul se umflă dacă este criticat și se destinde dacă primește aprobare. Din această cauză declarațiile care demască și expun problema au șanse să producă o atitudine defensivă, chiar ostilă. Oamenii reacționează preponderent emoțional. Anumite persoane, mai orgolioase, se pot simți lezate chiar dacă textul se referă la o clasă abstractă de astfel de ”baroni”. Uneori apar reacții de genul ”intelectualii ar face bine să nu-și mai insulte colegii”. De parcă orice critică abstractă ar fi o insultă personală și de parcă toți indivizii ar fi identici. Uneori individul se identifică cu instituția și, din spatele acesteia, pretinde în mod eronat că este vorba despre o denigrare a instituției (după modelul „l’état, c’est moi!”). Acest gen de discurs contestă în fond faptul evident că grâul și neghina sunt amestecate. A nu recunoaște că există o problemă nu ajută însă progresului instituției (evident, aici nu ne referim la instituția imposturii).

Desigur, ”grâul și neghina” fac parte dintr-un model simplificat, maniheist. Un model non-maniheist, ceva mai sofisticat, ar putea fi bazat pe ideea că unui individ îi corespunde o combinație de grâu și neghină în anumite proporții. În încercarea de a rezolva problema văd trei abordări posibile: a) eliminarea neghinei din grâu, b) ajutarea neghinei să se transforme în grâu și c) crearea de insule de grâu, cât mai curate. Să analizăm pe rând aceste abordări teoretice.

Eliminarea neghinei din grâu ar însemna, de pildă, ca persoane care au făptuit un plagiat dovedit (de exemplu, să zicem, cele din lista http://www.plagiate.ro/) să fie cumva retrogradate sau chiar să-și găsească o meserie mai potrivită, lăsând locul altora, mai apropiați de idealul de ”grâu”. Această abordare, orientată pe individ, este ușor de înțeles și aparent simplu de aplicat. Problema este că, la ora actuală, nu prea are cine s-o aplice efectiv cu fermitate. De asemenea, dacă avem un procent ridicat de neghină situația devine mai problematică: toată recolta e compromisă.

A doua abordare, ajutarea neghinei să se transforme în grâu, pare un nonsens. Dar dacă apa s-a transformat în vin, de ce nu? Aici e vorba însă de altceva: pedagogic și creștinește este să iertăm eroarea și să dăm persoanei șansa de a se îndrepta. Asta, deoarece problema nu este niciodată persoana în sine ci meteahna păguboasă pe care o persoană o poate practica. O asemenea abordare ar presupune, de exemplu, să creăm o contradicție, o fisură în acel ego bolnav. Ideal ar fi ca ego-ul să nu se mai identifice cu metehnele lui păguboase ci să fie ajutat să se lepede voluntar de acestea. Această abordare este mai umană. Problema este că e riscantă și dificil de aplicat în practică. Cum să lupți eficient cu o meteahnă cronicizată, dar să salvezi totuși individul atins de ea? Cum să contracarezi fenomene psiho-sociale complexe cum sunt: auto-manipularea, conformismul, lașitatea, indolența și altele? Cum să faci educație (terapie, exorcizare) în masă? E nevoie de multă înțelepciune și competență.

Ambele abordări discutate anterior presupun implicit existența unei forme de autoritate onestă și capabilă să aplice eficient aceste soluții. Dar dacă această autoritate se bazează ea însăși pe un amestec nedefinit de grâu și neghină? Nu ar trebui să se curețe mai întâi pe ea însăși? Dacă însă are nevoie de o supra-autoritate pentru acest scop, atunci avem o problemă care, teoretic, crește la infinit.

Există și a treia abordare, care nu are nevoie de o autoritate centrală perfectă și care ar presupune pur și simplu ca boabele de grâu să se recunoască reciproc și să se adune spontan împreună formând insule de grâu curat. O problemă este că nu se cunoaște distribuția de grâu versus neghină. Într-un caz defavorabil nu e clar dacă câteva mici insule izolate chiar fac o diferență. Deși, anumite studii arată că, în anumite condiții favorabile, e suficient totuși un grup mic pentru a declanșa o tranziție de fază (a se vedea conceptul de ”punct critic”). Dar, fiind vorba despre un sistem complex, este extrem de dificil de prezis cum va reacționa. Dacă folosim modelul non-maniheist bazat pe continuumul grâu-neghină atunci nici măcar nu există grâu perfect curat. Există, cel mult, grâu de o puritate peste un anumit prag.

În fine, o combinație a celor trei abordări descrise mai sus este de asemenea posibilă. Alte modele și abordări mai bune pot fi propuse. Problema rămâne deschisă și este, cred, o temă interesantă de cercetare. Aș încuraja mai ales cercetătorii români din zona socială să studieze mai intens asemenea chestiuni de care depinde în mod direct viitorul nostru. Sperăm să vedem curând cât mai multe soluții funcționale, personal am încredere în abordarea insulară.

Distribuie acest articol

5 COMENTARII

  1. cred c ati identificat corect problema si caile de abordare. si nu doar a educatiei ci a societatii in general.
    a) este nesustenabil. cartelul se formeaza pentru a si satisface membrii care adera la el in detrimentul celorlalti.
    b) tine de structura intima interna. poate fi cizelata, coafata, dar nu transformata.
    c) ader la el dar nu reprezinta o noutate. este cunoscut inca din 89 ! atunci se putea incepe de la zero, demantelind structurile, pentru a face posibila aparitia oazelor si ulterior extinderea lor. dar acum ? mai e posibil un punct zero ?
    ps : din nefericire romania a fost lipsita de logistica de care ar fi avut nevoie la inceput de drum, pentru a lua un start sanatos. in interior nu exista antecedent/experienta, iar din exterior a fost invadata de gunoaie.

  2. Separarea grau-neghina in sistemul universitar romanesc se poate face si maine folosind clasificarea institutiilor apud Legea lui Funeriu, acordandu-se banii din buget in ordinea locurilor din clasificare (nu pe cap de vita furajata ca acum). Tare as fi curios cam pe ce loc din lista se gaseste sorbonica asta tehnica de pe Feleac.

  3. Articolul atinge problema reformei in educatie – eliminarea neghinei / metehnelor asociate – dar nu ataca, dupa parerea mea, aspectul esential: care este scopul reformei? De ce sa facem / cerem (inca o) reforma?
    Ca sa discutam insa sensul si necesitatea reformei trebuie sa punem acea intrebare pe care aproape toti oamenii ‘din interior’ si cei mai multi ‘din exterior’ o ocolesc: care este scopul existentei acelor organizatii denumite generic ‘sistem de invatamant’, ‘institutii de invatamant’, ‘Educatia’ sau ‘Cercetarea’?
    Daca renuntam la diatribele emotionale, putem accepta ca scopul acestor organizatii este sa ofere servicii unor clienti. Predarea este un serviciu oferit parintilor si copiilor, cerecetarea este un serviciu. Daca acceptam linia argumentativa de pana aici, putem defini reforma ca acea schimbarea ce are ca scop imbunatatirea serviciilor oferite de organizatie / organizatii clientilor sai, sub toate formele pe care acea imbunatatire le poate lua. (a se remarca faptul ca profesorii / cercetatorii nu sunt clienti, ci doar – dureros pentru unii din ei, dar factual adevarat – un mijloc necesar organizatiei pentru a furniza serviciul catre clienti).
    Pana acum argumentul a fost cuminte. Urmeaza insa falia etica.
    Sunt doua si doar doua moduri logic posibile prin care clientul beneficiaza de servicii de educatie.
    1) clientul insusi decide ce servicii de educatie sa achizitioneze, de la cine si ce parte a resurselor sale aloca pentru asta.
    2) altcineva decat clientul insusi decide ce servicii de educatie sa achizitioneze clientul, de la cine, cu ce resurse ale clientului. Pentru ca varianta 2 este decizia altcuiva decat clientul insusi, ea trebuie, pentru a avea consecinte practice, in mod logic IMPUSA PRIN AGRESIUNE SAU AMENINTAREA CU FOLOSIREA AGRESIUNII.
    Asa cum spumeam mai sus, alegerea intre 1 si 2 este una etica. Este incorecta / imorala SAU corecta / morala agresiunea (sau amenintarea cu agresiunea) unor oameni indreptata impotriva altor oameni in acest caz? Vestea proasta pentru relativistii etici e ca la intrebarea asta se poate raspunde doar cu incorect sau corect. Varianta 1 de mai sus sau Varianta 2?
    Pentru cine alege varianta 1, reforma inseamna privatizare completa. Evident, masurile partiale care duc la apropierea de privatizarea completa merita sustinute. Dar privatizarea completa este singura reforma consistenta etic si logic.
    Ii ramane cititorului sa se intrebe daca e vreun motiv pentru care acelasi argument nu se aplica si ingrijirii medicale (‘sanatatii’) sau altor domenii.

    • Excelenta analiza, cu un amendament: privatizarea nu poate fi eficienta decat daca este totala. altfel cei care opteaza pentru scoli private vor plati in continuare si cota-parte din impozite menita sa sustina sistemul public de invatamant (vedeti cazul similar al clinicilor private).

      Mai mult, privatizarea totala a invatamantului ar avea ca efect degrevarea de sarcini a celor care nu au copii, dar sunt acum obligati sa plateasca scolarizarea copiilor altora. Desigur, pentru aceasta ar trebui ca privatizarea sa fie REALA, adica o parte din costurile scolarizarii sa nu mai fie platite de catre stat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Marcel Cremene
Marcel Cremenehttp://reteauadeidei.blogspot.ro/
Este conferențiar la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Departamentul de Comunicații. Predă cursurile: ”Comunicații Mobile”, ”Dezvoltarea de aplicații pentru telefoane mobile” și ”Software pentru prelucrări de semnale și imagini”. Pe partea de cercetare este interesat de sisteme adaptive și de complexitatea sistemelor distribuite. Conduce un laborator de cercetare numit ”Sisteme Adaptive”. Având o deschidere multidisciplinară, se preocupă și de domenii cum ar fi: ”Game Theory”, ”Evolutionary Computing” și ”Behavioral Economics” – fapt ce i-a permis să integreze direcțiile sale de cercetare tehnice cu preocupări sociale și filozofice precum și cu preocuparea pentru îmbunătățirea sistemului de educație. Blog personal: http://reteauadeidei.blogspot.ro/

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro